Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5570/2013 AI generated

Peremption of civil appeal for one-year procedural inactivity after suspension due to non-appearance

Case Number Decizia nr. 5570/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal by declaring the appeal peremptory, leaving the lower court's suspension order in force. The dispute concerned a civil real estate recovery action where the plaintiff appealed a Court of Appeal decision that had suspended proceedings pending the resolution of a separate, related case; the High Court initially suspended its own proceedings due to the parties' non-appearance. Relying on Article 248(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that the appeal was automatically extinguished because the cause had remained inactive for more than one year due to the parties' lack of diligence, specifically as neither party filed a request to resume proceedings after the initial suspension under Article 242(1)(2) of the Code of Civil Procedure, allowing the court to declare peremption ex officio pursuant to Article 252(1).

Legislator headnote

AI generated

art. 244 pct. 1 C. proc. civ, art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 101 alin. (3) C. proc. civ; Peremption of civil appeal for one-year procedural inactivity after suspension due to non-appearance: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.

Keywords

AI generated
article of civil procedure pending proceedings procedural inactivity procedural orders suspension of bankruptcy proceedings cause of action

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

La data de 13 noiembrie 2008, reclamantul T.C.A. a formulat acţiune în revendicare imobiliară pentru imobilul situat în Bucureşti, strada G.A., sector 1, ulterior precizată, în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Bucureşti, T.V.

După două cicluri procesuale, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Încheierea din 1 februarie 2012 a suspendat soluţionarea apelului formulat de reclamantul T.C.A., până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 34370/3/2009, în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri de suspendare a declarat recurs reclamantul T.C.A. considerând această măsură nelegală.

Învestită cu judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin Încheierea de şedinţă din data de 29 octombrie 2012, suspendarea judecării cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părţilor legal citate.

Cauza a stat în nelucrare până la data de 11 noiembrie 2013, când instanţa a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de 2 decembrie 2013.

La acest termen, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare pe excepţia de perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

Astfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 29 octombrie 2012, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii de recurs.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 29 octombrie 2013, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., nici una din părţi nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul formulat de reclamantul T.C.A. împotriva încheierii din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM