Incompetence of the supreme court to hear an annulment appeal against a first-instance contraventional judgment under Article 319(1) of the Code of Civil Procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared itself incompetent to hear the appeal and transferred the case to the Botoșani District Court, effectively upholding the procedural requirement that the challenge be decided by the original court. The dispute involved a counter-party's extraordinary appeal (contestație în anulare) against a lower court civil judgment that had dismissed their contraventional complaint filed against the County Police Directorate. The decisive legal basis was Article 319(1) of the Code of Civil Procedure, which mandates that an appeal for annulment must be submitted to the court that rendered the contested decision, thereby establishing that the supreme court lacked jurisdiction to review a first-instance judgment directly.
Legislator headnote
AI generatedart. 319 alin. (1) C. proc. civ; Incompetence of the supreme court to hear an annulment appeal against a first-instance contraventional judgment under Article 319(1) of the Code of Civil Procedure: Potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ., „Contestaţia în anulare se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă”.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 9494 din 8 octombrie 2013 a Judecătoriei Botoşani, secţia civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul D.C.S., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare contestatorul D.C.S., ce a fost înregistrată sub nr. 5051/1/2013 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
În şedinţa publică din 28 noiembrie 2013, instanţa a invocat excepţia necompetenţei de soluţionare a contestaţiei în anulare a Înaltei Curţi, în raport de prevederile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., excepţie întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ., „Contestaţia în anulare se introduce la instanţa a cărei hotărâre se atacă”.
Prin prezenta contestaţie în anulare se atacă Hotărârea nr. 9494 din 08 octombrie 2013 a Judecătoriei Botoşani, secţia civilă, iar, faţă de dispoziţiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a acestei căi extraordinare de atac revine instanţei care a pronunţat decizia contestată, respectiv Judecătoria Botoşani şi nu instanţei superioare.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va declina în favoarea Judecătoriei Botoşani competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul D.C.S. împotriva Sentinţei nr. 9494 din 8 octombrie 2013 a Judecătoriei Botoşani, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul D.C.S. împotriva Sentinţei nr. 9494 din 8 octombrie 2013 a Judecătoriei Botoşani, secţia civilă, în favoarea Judecătoriei Botoşani.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - LM