Obligation to issue reasoned decision on restitution notification despite alleged documentation deficiencies under Law No. 10/2001

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 697 din 20 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 841/108/2010, Tribunalul Arad a admis acţiunea precizată a reclamantei G.L.S. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS şi, în consecinţă, a dispus obligarea pârâtei să emită dispoziţie motivată prin care să soluţioneze notificarea din 11 august 2001, privind patrimoniul fostei Societăţi Comerciale Fabrica de Calapoade, Tocuri şi alte Articole din L.I.S. Arad.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că starea de fapt prezentată de către reclamantă este susţinută de probatoriul administrat, respectiv de certificatul de calitate de moştenitor, copiile notificărilor, extrasul CF nr. 6602 Arad, inventarul patrimoniului întreprinderii şi procesul-verbal de predare-primire cu ocazia naţionalizării.

Faţă de această stare de fapt, văzând că reclamantei nu i-au fost soluţionate notificările la care era îndreptăţită în condiţiile art. 25 şi 27 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul a admis acţiunea reclamantei, în sensul obligării pârâtei să se pronunţe asupra soluţionării notificării prin emiterea unei dispoziţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS, iar prin Decizia civilă nr. 807 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara s-a respins apelul pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 - republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.

În speţă, reclamanta-intimată i-a comunicat pârâtei apelante Notificările nr. 88 din 12 februarie 2002 şi nr. 456 din 11 august 2008, în care se menţionează că au fost anexate şi actele doveditoare, iar în faţa primei instanţe pârâta nu a depus întâmpinare şi nici vreo dovadă din care să reiese că i-ar fi pus în vedere reclamantei să completeze dosarul cu actele doveditoare pe care le-a menţionat abia prin cererea de apel, pentru a dovedi culpa reclamantei cu privire la necompletarea dosarului şi înlăturării culpei sale pentru refuzul soluţionării contestaţiei în termenul de 60 zile de la înregistrarea notificării.

Pe de altă parte, etapa jurisdicţională urmează regulile procesului civil, ceea ce presupune caracterul contradictoriu al dezbaterilor, posibilitatea conferită părţilor de a formula în faţa instanţelor civile apărările şi susţinerile menite să le conducă la satisfacerea drepturilor subiective ce se pot valorifica pe calea contestaţiei.

Dacă s-ar accepta teza prematurităţii acţiunii şi teza imposibilităţii instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei de a mai administra probe în dovedirea dreptului de proprietate sau a calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, etapa jurisdicţională ar fi lipsită de conţinut şi nu ar putea fi considerată, în interpretarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ca reprezentând un recurs efectiv, ceea ce presupune dreptul de a te adresa unui tribunal independent, imparţial şi de a beneficia de garanţiile unui proces echitabil.

Or, în faţa primei instanţe, au fost depuse certificatul de moştenitor, extrasul CF şi inventarul întreprinderii, astfel încât în mod corect prima instanţă a admis acţiunea şi a obligat pârâta să emită dispoziţia motivată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului AVAS solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii.

Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1092 C. proc. civ. în condiţiile în care procedura administrativă prealabilă reglementată de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au un caracter obligatoriu, iar competenţa instanţei poate interveni numai în măsura în care se emitea dispoziţia motivată, care însă în cauză nu a fost finalizată.

Cu privire la termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei de către AVAS de a se pronunţa asupra notificării recurenta a arătat că acesta conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată poate avea două date de referinţă, fie data înregistrării notificării, fie data depunerii actelor doveditoare în completare.

Or, susţine recurenta, faţă de împrejurările de fapt şi de drept ale situaţiei invocate în notificare, AVAS apreciază că este încă în temeiul legal de a analiza notificarea fiind necesară şi o completare a actelor doveditoare, câtă vreme nu au fost comunicate toate actele necesare în temeiul art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată respectiv: - dovada calităţii de acţionar a antecesorilor S.I. şi S.L. la momentul preluării societăţii, ultimul bilanţ contabil înainte de naţionalizarea societăţii, Certificat de moştenitor de pe urma defunctului S.L. şi S.I., Adresa nr. 2038/31278 din 4 octombrie 1948 eliberată de Camera de Comerţ şi Industrie Lugoj - Registrul Comerţului.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul dedus judecăţii vizează obligarea pârâtei la emiterea dispoziţiei motivate privind soluţionarea Notificării din 11 august 2001 privind patrimoniul fostei Societăţii Comerciale Fabrica de Calapoade Tocin şi alte articole din L.I.S. Arad, în condiţiile în care entitatea învestită nu a soluţionat notificarea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

În raport de obiectivul dedus judecăţii instanţa de apel şi de fond au făcut o legală interpretare şi aplicare a legii faţă de dispoziţiile art. 25 şi 27 din Legea nr. 10/2001.

Cum entitatea notificată nu s-a conformat obligaţiilor legale rezultate din dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în condiţiile în care au fost anexate şi actele doveditoare, şi în raport şi de actele depuse la instanţa de fond - Certificatul de moştenitor, extrasul de CF precum şi inventarul întreprinderii (fosta Societate Comercială Fabrica de Calapoade Tocin şi alte articole din L.I.S. Arad) soluţia instanţei de obligare la emiterea dispoziţiei de soluţionare a notificării este nu numai legală dar şi în concordanţă cu dispoziţiunile Deciziei nr. XX/2007 dată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.

Astfel prin decizia sus-evocată s-a reţinut că „în cazul când unitatea deţinătoare sau unitatea învestită cu soluţionarea notificării nu respectă obligaţia instituită prin art. 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare, respectiv al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziţie legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptăţit de a se adresa instanţei competente, ci, dimpotrivă, însăşi Constituţia prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea intereselor sale legitime.

Cum reclamanta i-a comunicat pârâtei Notificările nr. 88 din 12 februarie 2002 şi nr. 456 din 11 august 2008, în care se menţionează că au fost anexate şi actele doveditoare, lipsa răspunsului la aceste notificări în termenul prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, echivalează cu refuzul soluţionării notificărilor, care într-adevăr nu poate rămâne necenzurat.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, pârâtul este obligat să soluţioneze notificarea în termen de 60 de zile de la depunerea notificării sau, după caz, a actelor doveditoare, urmând ca pe baza analizei acestor acte să accepte sau să refuze acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Nu exista nici un temei legal pentru care, considerând că actele depuse de reclamantă nu sunt nici adecvate sau nici măcar suficiente, pârâtul să refuze „sine die” soluţionarea notificării şi eventualul control ulterior al instanţei de judecată cu privire la temeinicia şi legalitatea dispoziţiei sau deciziei emise.

Prin urmare, chiar şi în situaţia nedepunerii tuturor actelor considerate necesare de către notificatori, soluţia de obligare a entităţii la emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate, este în concordanţă cu legea.

Astfel din perspectiva celor expuse, nici una din criticile recurentei nu se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei nr. 807/A din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM