Expropriation decree validity challenge dismissed as unfounded; nullity action barred by Law No. 10/2001 regime.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 229/S/2011 a Tribunalului Braşov, secţia civilă a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta C.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Decretului de expropriere nr. 28/1951.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta este moştenitoare a defunctului V.V.P., în calitate de fiică, căruia, prin Decretul nr. 28/1951, poziţia 75 i-a fost expropriată suprafaţa de teren de 4,4731 ha, din comuna Corbi.

Tribunalul a reţinut că actul a cărui nulitate se solicită a se constata nu este un act juridic, ci un act normativ în conformitate cu prevederile art. 44 pct. 2 din Constituţia în vigoare la acea vreme.

Motivul de nulitate invocat de reclamantă este acela că nu a fost îndeplinită condiţia unei drepte şi prealabile despăgubiri.

Tribunalul a apreciat ca fiind netemeinică acţiunea, întrucât în decret s-a prevăzut acordarea de teren echivalent, în alte localităţi, persoanelor cărora le-au fost expropriate suprafeţe de teren, astfel că actul normativ, aşa cum a fost adoptat, nu încalcă prevederile constituţionale în vigoare la acea vreme şi nici prevederile codului civil, iar modalitatea de aplicare a acestuia, în sensul că s-a efectuat exproprierea fără a se acorda terenul în echivalent, nu constituie motiv de nulitate a decretului.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat recurs reclamanta, calea de atac fiind recalificată apel conform Încheierii de dezbateri din 18 august 2011.

Pârâtul Statul Român a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile puterii de lucru judecat şi a lipsei de calitate procesuală activă.

Pronunţându-se cu prioritate asupra excepţiilor invocate, Curtea le-a respins, în considerarea următoarelor considerente:

Cu privire la excepţia puterii de lucru judecat, curtea a reţinut că tripla identitate - de părţi, obiect şi cauză - cerută de art. 1201 C. civ., impune soluţionarea pe fond a pricinii în procesul anterior, or, prin Sentinţa civilă nr. 9650/2009, a Judecătoriei Braşov, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 597/2010 a Tribunalului Braşov, cauza a fost soluţionată pe excepţie.

Excepţia lipsei de calitate procesuală activă a fost de asemeni respinsă, faţă de împrejurarea că la dosar au fost depuse acte de stare civilă, respectiv Sentinţa civilă nr. 3353/1997 a Judecătoriei Făgăraş, precum şi Adeverinţa nr. 3160 din 23 iunie 2010 eliberată de U.A.T. Comuna Ucea, care fac dovada calităţii reclamantei de succesoare a defunctului P.V.V. zis M., ce apare ca expropriat la poziţia 75 din Decretul de expropriere nr. 28 din 22 februarie 1951.

Pe fond, curtea de apel a reţinut următoarele considerente:

Prin acţiunea introductivă de instanţă, s-a solicitat constatarea nulităţii decretului de expropriere sus-menţionat, pe motiv că nu s-ar fi acordat dreapta şi prealabila despăgubire. Fără îndoială, prevederile constituţionale din anul 1948 (art. 10) impuneau o „dreaptă despăgubire stabilită de justiţie”, iar art. 481 C. civ. o „dreaptă şi prealabilă despăgubire”, însă este de observat că prin art. II din decretul de expropriere s-a prevăzut o asemenea măsură, astfel că în sine actul de expropriere nu conţine nici o cauză de nulitate, punându-se eventual doar problema executării lui. Cum nulitatea intervine pentru cauze anterioare ori cel mult concomitente momentului emiterii sau încheierii actului juridic, evident nu se pune problema acestei sancţiuni din moment ce executarea este ulterioară.

Aşa cum a reţinut şi tribunalul, decretul de expropriere, în virtutea dispoziţiilor art. 10 şi art. 44 pct. 2 din Constituţia din 1948, avea caracter normativ, fiind emis de conducerea organului legislativ din acea vreme, caracter reliefat şi de faptul că a fost emis pentru construirea unui oraş muncitoresc şi nu pentru o simplă lucrare de utilitate publică şi deci cenzura sub aspectul legalităţii este exclusă. Oricum condiţia stabilirii despăgubirii prevăzută de Constituţia din acea vreme a fost respectată, încât controlul judecătoresc asupra actului, în condiţiile reţinute ar însemna o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, nepermisă de legea fundamentală.

Problema asupra modalităţii în care s-a produs exproprierea, a caracterului dreptului şi căii legale de realizare a lui sunt chestiuni diferite de obiectul prezentei pricini ce vizează legalitatea unui act de expropriere, însă instanţa nu a fost învestită în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta C.E., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reluând criticile formulate prin cererea de apel, recurenta invocă excepţia de nelegalitate a Decretului nr. 28/1951 şi a Încheierii de carte funciară nr. 687/2000 prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate a suprafeţelor de teren expropriate în baza acestuia.

Recurenta susţine că statul nu poate deveni proprietar asupra terenurilor expropriate decât în măsura în care poate face dovada certă că a acţionat cu bună-credinţă şi a îndeplinit cerinţele constituţionale privind prealabila şi dreapta despăgubire.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, admiterea excepţiei de nelegalitate, iar pe fond, constatarea nulităţii absolute a Decretului nr. 28/1951.

Examinând legalitatea deciziei recurate în limita criticilor formulate, care permit încadrarea în motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

După cum s-a reţinut în cauză, nulitatea absolută a decretului de expropriere din anul 1951 este susţinută pe nerespectarea dispoziţiilor legale şi constituţionale care impun o „dreaptă şi prealabilă despăgubire” şi a art. 2 din decretul în cauză, potrivit căruia statul român trebuia să-i despăgubească pe expropriaţi cu terenuri arabile în suprafaţă echivalentă.

În susţinerea excepţiei de nelegalitate se invocă faptul că, potrivit dispoziţiilor Codului civil şi Constituţiei în vigoare la data respectivă, despăgubirea trebuia să fie prealabilă lipsirii de proprietate.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.”

Norma legală se referă la posibilitatea cercetării legalităţii unui act administrativ unilateral cu caracter individual, pe cale de excepţie în cadrul unui proces, ceea ce nu se poate reţine în cauză.

Pe de altă parte, de aspectul pus în discuţie nu depinde soluţionarea prezentului dosar.

Controlul solicitat poate fi făcut de instanţa civilă pe calea oferită de art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi privată. Această verificare a valabilităţii titlului de preluare a imobilului în litigiu poate fi făcută însă, potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, numai dacă imobilul nu face obiectul unei legi speciale de reparaţie.

Or, imobilul intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 - art. 11, actul de preluare fiind reprezentat de un decret de expropriere prin care s-au expropriat foarte multe proprietăţi, dispoziţia legală incidentă considerându-l ca fiind preluat în mod abuziv de stat şi cuprinzând modalităţile de reparaţie.

Această lege prevede însă în art. 22 un termen de formulare a notificării de 6 luni, calculat de la data intrării în vigoare a legii, 14 februarie 2001, prelungit ulterior prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001 până la data de 14 februarie 2002, care în caz de nerespectare atrage decăderea din dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, conform alin. final al aceluiaşi articol.

Prin urmare, caracterul abuziv al preluării imobilului în cauză nu se mai poate discuta după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 decât pe calea acestei legi, aşa cum s-a statuat şi prin decizia în interesul legii nr. 33/2008, în aplicarea principiului „specialia generalibus derogant” - partea neinvocând aspecte care au pus-o în imposibilitate de a apela la dispoziţiile acestei legi sau neconcordanţe între aceasta şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, potrivit textului legal menţionat, excepţia de nelegalitate nu poate viza o încheiere de carte funciară.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 din Decretul de expropriere, după cum corect s-a reţinut în cauză, acesta pune probleme de executare şi nu de valabilitate a actului în discuţie.

Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.E. împotriva Deciziei civile nr. 91/Ap din 23 august 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM