Expropriation compensation valuation date: state appeal dismissed, additional compensation upheld

Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. supra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Instanţa de fond

Tribunalul Bucureşti secţia a III-a civilă prin Sentinţa civilă nr. 1781 din 22 noiembrie 2010 a admis în parte acţiunea precizată formulată la 28 noiembrie 2008 de reclamantul P.F.C. SRL şi precizată ulterior împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. A fost modificată în parte Hotărârea nr. 33 din 22 aprilie 2008 în sensul că a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.338.397 RON echivalentul a 368.867 RON la data de 4 martie 2008 cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat.

În motivarea acestei soluţii s-au reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 noiembrie 2008 reclamanta SC P.F.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, precum şi pe Consiliul local sector 1 Bucureşti (la judecata în contradictoriu cu acesta din urmă renunţând la data de 9 ianuarie 2009 solicitând instanţei obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri reale pentru terenul ce i-a fost expropriat situat în Şos. O. sector 1 Bucureşti în suprafaţă de 1.872,42 mp, respectiv la plata sumei de 2.621.388 euro reprezentând diferenţa dintre suma reală cuvenită de 2.808.630 euro şi suma de 187.242 euro acordată prin Hotărârea nr. 33 din 22 aprilie 2008.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că suma de 187.242 euro acordată prin hotărârea mai sus menţionată cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat este cu mult sub valoarea reală de piaţă a terenului, cuantumul acesteia nefiind stabilit în condiţiile prev. de art. 8 din O.G. nr. 92/1997.

În drept cererea reclamantei a fost întemeiată pe disp. art. 9 şi 10 din Legea nr. 198/2004, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 şi O.G. nr. 92/1997.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că lucrarea de expropriere având ca obiectiv extinderea Şos. O. s-a realizat în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 198/2004, lege specială prin care singurele articole din Legea nr. 33/1994 ce rămân aplicabile în speţă sunt cele cuprinse în art. 21 - 27 ce se referă la procedura ce trebuie urmată în cazul în care expropriatul este nemulţumit de cuantumul despăgubirilor, procedură ce a fost respectată în cauză. A mai arătat pârâtul că la stabilirea preţului despăgubirii experţii evaluatori au avut în vedere preţul de pe piaţa liberă la data întocmirii rapoartelor de expertiză, luând în considerare informaţii de la birourile notariale (privind preţurile de tranzacţionare) şi de la agenţiile imobiliare din zonă şi de pe internet.

În aceste condiţii, cuantumul despăgubirilor acordate a fost stabilit cu respectarea disp. art. 26 din Legea nr. 33/1994, acestea fiind consemnate pe numele expropriatului, conform recipisei din 4 iunie 2008.

Tribunalul - văzând concluziile expertizei efectuate în cauză, precum şi răspunsul la obiecţiunile formulate de pârât - a omologat expertiza în varianta 1 din răspunsul la obiecţiuni, respectiv cea referitoare la valoarea terenului la data transferului proprietăţii - 4 iunie 2008 - (data consemnării despăgubirii pe numele expropriatului) prin care s-a stabilit o valoare de 197 euro mp teren, respectiv un total al despăgubirilor ce urmează a fi plătite reclamantei de 1.338.397 RON echivalentul a 368.867 euro.

2. Instanţa de apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie prin Decizia civilă nr. 552/A din 30 mai 2011 a respins ca nefondat apelul pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 22 februarie 2011.

Criticile pârâtului au vizat încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la întocmirea raportului de expertiză omologat în varianta de la data exproprierii, respectiv luna iunie 2008 şi nu varianta la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv iunie 2009.

Valoarea imobilului avută în vedere de experţi a fost stabilită în baza unor oferte reprezentând preţuri solicitate de proprietari-vânzători şi nu în baza preţurilor cu care se vând (tranzacţionează) imobile de acelaşi fel, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Curtea a reţinut că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 33 din 22 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, pentru terenul în suprafaţă de 291 mp, situat în Bucureşti, Şos. O., sector 1, având numerele cadastrale 7375/1 şi 7375/2/1, proprietatea reclamantei SC P.F.C. SRL, expropriat în baza aceleiaşi hotărâri, s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 667.293,04 RON, echivalentul a 187.242 euro. Prin recipisa de consemnare la CEC B. SA nr. 2047237/2 din 4 iunie 2008, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a consemnat pe seama şi la dispoziţia SC P.F.C. SRL suma de 667.293,04 RON.

Societatea comercială expropriată, nemulţumită de cuantumul despăgubirii, s-a adresat instanţei la data de 28 noiembrie 2008.

Prin expertiza efectuată în primă instanţă la data de 1 iunie 2009, s-a stabilit că valoarea de circulaţie a imobilului la momentul schimbului de proprietate (momentul consemnării sumei de bani conform recipisei aflate la dosarul cauzei) este de 1.338.397 RON. Prin suplimentul la raportul de expertiză depus la 15 septembrie 2010, s-a stabilit şi că valoarea terenului la data efectuării expertizei este de 366.870 RON.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, în forma iniţială: „Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. În acest caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia". Conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

S-a reţinut că acest act normativ a fost modificat prin Legea nr. 184/2008, intrată în vigoare la 3 noiembrie 2008, prevăzându-se, între altele, prin art. 9 alin. (3) că: „acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. La calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate, în condiţiile art. 15 din prezenta lege". Conform art. 15: „transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi".

Curtea de apel a examinat actele dosarului şi a reţinut următoarele:

Prin O.U.G. nr. 228/2008, intrată în vigoare la 5 ianuarie 2009, fraza a doua a art. 9 alin. (3) a fost înlăturată, revenindu-se astfel la soluţia legislativă anterioară sub aspectul momentului care trebuie avut în vedere pentru stabilirea despăgubirilor constând în valoarea imobilului expropriat.

Problema care s-a ridicat în cauză, date fiind cele două modificări legislative intervenite în cursul procedurii de expropriere, este aceea a aplicării legii în timp.

S-a observat că la data introducerii cererii de chemare în judecată, 28 noiembrie 2008, sub imperiul Legii nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri în funcţie de valoarea imobilului la momentul transferului dreptului de proprietate, iar O.U.G. nr. 228/2008 nu conţine norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziţii de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului. S-a mai observat că principiul neretroactivităţii legii civile se regăseşte şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a admis că puterea legiuitoare poate adopta reglementări cu efect retroactiv în materie civilă; preeminenţa dreptului şi noţiunea de proces echitabil exclud însă orice ingerinţă a puterii legiuitoare într-un proces deja existent în vederea influenţării soluţionării litigiului de către puterea judiciară, cu excepţia cazului în care există motive extrem de importante de interes general (Zielinski, Pradal, Gonzales şi alţii împotriva Franţei, Hotărârea din 28 octombrie 1999).

S-a constatat că în cauză, nefiind incidente situaţii excepţionale care să justifice încălcarea principiului neretroactivităţii legii, intervenţie a legiuitorului acceptată numai în cazuri de excepţie, la soluţionarea cauzei trebuie avută în vederea legea în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Pentru cel de-al doilea motiv de apel, referitor la valoarea avută în vedere de experţi s-a observat că nu s-au administrat probe în dovedirea caracterului său fondat. Ca urmare, Curtea a înlăturat criticile formulate sub aspectul criteriului de stabilire a valorii imobilului, ca nefondate.

3. Recursul

Pârâtul a formulat la 22 martie 2011 recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, în termen legaI.

A fost invocat, în drept, motivul prevăzut de art. 304, iar în fapt recurentul a susţinut că decizia atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiza, precum şi daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, valoarea despăgubirilor fiind cea de la momentul întocmirii raportului de expertiză.

S-a susţinut că instanţa de fond, precum şi instanţa de apel, în mod eronat au omologat un raport de expertiză care stabileşte valoarea despăgubirilor la data transferului dreptului de proprietate, respectiv luna iunie 2008, în loc să omologheze varianta din raportul de expertiză care indică drept valoare aceea de la data întocmirii raportului de expertiză, respectiv luna iunie 2009.

S-a mai criticat greşita apreciere a instanţei de apel că O.U.G. nr. 228/2008, prin care s-a modificat Legea nr. 184/2008, nu se aplică în cauză.

La momentul pronunţării Sentinţei civile nr. 1781 din 22 noiembrie 2010, era în vigoare Legea nr. 184/2008 modificată prin O.U.G. nr. 228/2008 intrată în vigoare la data de 5 ianuarie 2009, ordonanţa care prevede că valoarea despăgubirilor este cea de la momentul efectuării raportului de expertiză.

Recurentul a arătat că instanţa de apel trebuia să admită apelul său şi să respingă acţiunea ca neîntemeiată, având în vedere că raportul de expertiză a stabilit că valoarea despăgubirilor la momentul efectuării raportului de expertiză este de 54 euro/mp. valoare care se situează sub nivelul sumei acordate de expropriator ca urmare a exproprierii.

S-a mai arătat că încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 s-a produs de cele două instanţe şi prin omologarea unui raport de expertiză care a determinat valoarea despăgubirilor în baza ofertelor şi nu în baza preţurilor de vânzare a imobilelor consemnate ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare.

Pe lângă faptul că oferta este negociabilă şi de regulă superioară preţului plătit, este de notorietate că de la sfârşitul anului 2008 piaţa imobiliară a cunoscut un real declin, iar criza economică influenţează cu atât mai mult în sens negativ tranzacţiile imobiliare.

Recurenta a susţinut că valoarea de 187.242 euro stabilita drept despăgubire prin hotărârea comisiei de stabilire a despăgubirilor este corespunzătoare, cu respectarea atât a dispoziţiilor Constituţiei, cât şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul de proprietate privată.

4. Analiza instanţei de recurs

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este legală şi temeinică urmând a se respinge recursul pentru considerentele ce urmează.

Acţiunea a privit despăgubirile acordate de expropriator în temeiul art. 7 şi 9 din Legea nr. 198/2004 şi a fost formulată la 26 noiembrie 2008, în acelaşi temei. Reclamanta a contestat valoarea despăgubirilor acordate şi a pretins o sumă mai mare, conform unei evaluări extrajudiciare depusă ca probă în dosar.

La momentul introducerii acţiunii, temeiul de drept invocat, Legea nr. 198/2004, prevedea în art. 9 - aşa cum acesta a fost modificat prin intervenţia Legii nr. 184/2008, intrată în vigoare la 4 noiembrie 2008, la trei zile după publicarea în M. Of. (31 octombrie 2008) - regula stabilirii despăgubirilor cuvenite expropriaţilor.

Alin. (3) al art. 9 sus-menţionat dispunea în mod expres că acţiunea formulată în temeiul acestei dispoziţii se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii, cu precizarea că „la calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate în condiţiile art. 15 din lege.

Prin art. IV din O.U.G. nr. 228/2008 (publicată în M. Of. nr. 3 din 5 ianuarie 2009) pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Legea nr. 198/2004 a fost modificată şi completată într-o serie de dispoziţii, între acestea şi art. 9 alin. (3) şi (5), care au fost reunite într-un singur alineat, 3 cu următorul conţinut: „acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor".

Legea nr. 184/2008 a fost abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (publicată în M. Of. nr. 853 din 20 decembrie 2010), la data de 23 decembrie 2010, art. 9 din Legea nr. 198/2004 revenind la forma iniţială.

La 22 decembrie 2010 când s-a pronunţat, prin Sentinţa civilă nr. 1781, Tribunalul a făcut o corectă aplicare a legii incidente cauzei, lucru în mod corect şi legal constatat de Curtea de apel sesizată cu apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunţate asupra fondului cauzei.

Apelul formulat la 11 noiembrie 2011 de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului a fost fondat pe critica referitoare la greşita stabilire a despăgubirilor raportate la momentul transferului dreptului de proprietate şi nu la momentul efectuării raportului de expertiză.

Instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică prin respingerea apelului, constatând că instanţa de fond a soluţionat în mod corect aplicarea în timp a legii ca urmare a unor modificări succesive intervenite pe parcursul procesului în redactarea art. 9 din Legea nr. 198/2004. Modificările privind reglementări de drept material nu intră sub incidenţa art. 725 alin. (1) C. proc. civ. care impun imediata aplicare numai cât priveşte noua lege de procedură,

în consecinţă, Curtea de apel în mod legal a constatat - în virtutea principiului neretroactivităţii legii, consacrat de Constituţie în art. 15 alin. (2) şi de Codul civil în art. 1 - că în cauză este aplicabil art. 9 în redactarea primită după modificarea acestuia prin Legea nr. 184/2008, sub imperiul căruia a fost formulată acţiunea şi nu art. 9, în redactarea iniţială, la care s-a revenit pe parcursul soluţionării cauzei, ca urmare a modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 228/2008 şi ulterior a abrogării Legii nr. 184/2008.

Critica referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor prin nerespectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu a fost primită de Curtea de apel. Sub acest aspect s-a reţinut că pârâtul apelant pe de o parte, nu a mai susţinut această critică, iar pe de altă parte nu a produs probe pentru susţinerea criticii.

În recurs, pârâtul a reluat această critică sub aspectul enunţat în apel fără să se refere însă la modul în care instanţa de apel a soluţionat acest motiv de apel.

Cum în recurs, potrivit motivului invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se verifică modul în care instanţa de apel a aplicat norma de drept la situaţia de fapt dedusă judecăţii, se constată că soluţia instanţei este corectă în raport de învestirea sa. În Încheierea din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti secţia a III-a, aflată la fila 36 din dosarul Curţii de Apel Bucureşti (care face parte integrantă din Decizia nr. 552A din 30 mai 2011), s-a consemnat poziţia apelantului pârât prin avocat ales, A.M. în sensul că „nu mai susţine cererea formulată în apel privind efectuarea unei alte expertize având în vedere probele deja administrate în cauză".

De altfel sub aspectul de fond invocat în critica adusă nerespectării art. 26 din Legea nr. 33/1994, este de observat că instanţa de fond a încuviinţat pârâtului obiecţiuni la raportul de expertiză. În răspunsul la această problemă, expertul a precizat că „estimarea corectă a valorii de piaţă, potrivit practicii corpului experţilor tehnici, este derivată din amendarea valorii de oferte cu coeficientul de tranzacţionare, apreciată a fi unica obiectivă, prin confruntare cu rigorile pieţii, valoarea declarată de tranzacţionare fiind afectată de interesele pro cauza ale declaranţilor". La precizările solicitate expertului la acest răspuns la obiecţiuni, expertul a indicat cele două valori solicitate, la data transferului proprietăţii şi respectiv la data efectuării expertizei, cu observarea, potrivit art. 9 alin. (4) a valorilor din expertiza actualizată de Camera notarilor publici potrivit art. 77 C. fisc. (în acest document din anul 2009, la pag. 201 este prevăzută valoarea de 54 euro/mp pentru imobilele incluse în zona IV marginea SE, imobile situate în zona III cartiere şi limita administrativă a municipiului; în această din urmă zonă se situează terenul din cauză din Şos. O.).

Observând că prin criticile formulate nu se întrunesc în cauză condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 invocat ca motiv de recurs, pentru a dispune modificarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva Deciziei nr. 552A din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM