Publisher liability for unauthorized interview reproduction reinstated after standing ruling quashed and remanded

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Instanţa de fond

Reclamanta E.V., prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 26 noiembrie 2007, a chemat în judecată pe pârâta RAO I.P.C. pentru obligarea acesteia la plata sumei de 40.000 RON reprezentând daune interese pentru reproducerea, distribuirea şi comercializarea neautorizate din septembrie 2003 până în prezent, a unui interviu realizat de reclamantă cu I.C.D.

S-a mai solicitat plata sumei de 100.000 RON prejudiciu produs reclamantei prin încălcarea drepturilor sale de autor şi transcrierii alterate a interviului menţionat precum şi plata de daune cominatorii de 300.000 € pentru fiecare zi de întârziere în executarea sentinţei, sentinţă care să fie şi publicată într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala pârâtei.

Pârâta SC RAO I.P.C. SRL a formulat, la 6 februarie 2008, o cerere de chemare în garanţie a lui I.C.D., în temeiul art. 62 C. proc. civ., pentru ca acesta să fie obligat la plata sumelor ce se vor stabili pentru ipoteza că pârâta va cădea în pretenţii faţă de reclamantă.

Cererea de chemare în garanţie a fost disjunsă pentru a fi judecată separat prin încheierea din 6 martie 2008.

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 684 din 4 aprilie 2008 a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a reţinut că autorul operei - în care este inclus şi interviul luat autorului de reclamantă - este I.C.D. Pârâta nu a reprodus interviul şi nici nu a făcut modificări în cuprinsul acestuia, ci a preluat opera produsă de autor.

S-a mai reţinut că între pârâtă şi I.C.D. nu s-a încheiat un contract de editare, ci un contract în condiţiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 pentru că, potrivit articolului menţionat, o convenţie încheiată între titularul dreptului de autor şi un editor, prin care primul îl împuterniceşte, pe cheltuiala sa, pe secundul să reproducă şi eventual, să distribuie opera, nu constituie un contract de editare, un asemenea raport juridic fiind reglementat de regulile contractului de antrepriză, conform prevederilor exprese ale art. 48 alin. (3) din Lege.

Curtea de Apel Bucureşti secţia a IX-a prin Decizia civilă nr. 35A din 12 februarie 2009, a admis apelul reclamantei împotriva Sentinţei civile nr. 684 din 4 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, care a fost desfiinţată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a reţinut că în mod greşit s-a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive înainte de a examina excepţia lipsei calităţii procesuale active, unite cu fondul, fără a se administra probe pe fondul cauzei.

Tribunalul Bucureşti rejudecând cauza, prin Sentinţa civilă nr. 435 din 30 martie 2010, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea ca fiind pornită împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a motiva această soluţie, s-a reţinut că reclamanta, în 2003, a realizat un interviu cu I.C.D., interviu difuzat de Televiziunea Română la emisiunea „Profesioniştii", în calitate (la acel moment şi în prezent) de realizator al emisiunii şi angajat al Televiziunii (cu contract de muncă pe durată nedeterminată).

Din informaţiile primite la dosar de la SRTv, s-a reţinut că opera audiovizuală creată de reclamantă în temeiul art. 44 din Legea nr. 8/1996, ca autor, nu poate fi utilizată de niciun terţ fără autorizarea şi fără consimţământul angajatorului Societatea Română de Televiziune (SRTv), iar radiodifuzarea de către SRTv a emisiunii nu necesită autorizarea angajatului autor.

Transpunerea în formă scrisă a interviului necesită acordul autoarei (E.V.) şi, totodată, consimţământul angajatorului SRTv, care are propriul său drept patrimonial rezultat din acest mod de exploatare a operei.

Cât priveşte interviul ce face obiectul judecăţii, s-a reţinut că SRTv nu a cesionat niciodată vreunui terţ dreptul de adaptare prin publicarea acestuia.

Instanţa de fond a constatat că reclamanta este realizatorul interviului în virtutea raporturilor contractuale de muncă încheiate cu SRTv. Emisiunea „Profesioniştii", în cadrul căreia s-a realizat interviul, reprezintă o operă audiovizuală, având ca autor principal pe reclamantă, conform art. 44, 64 - 70 din Legea nr. 8/1996.

Potrivit art. 70 alin. (2) din Lege, s-a observat că nu s-a făcut dovada unei clauze contractuale contrare între SRTv şi reclamantă şi, ca urmare, aceasta din urmă îşi păstrează dreptul de a autoriza sau interzice utilizarea, în afara celei specifice, a operei sale. Reclamanta şi SRTv, în calitate de producător, sunt autori ai unei opere comune, cum este calificată opera audiovizuală prin art. 5 din lege (la care trimite art. 66 din aceeaşi lege).

S-a reţinut, conform prevederilor art. 8 şi 9 lit. f) din lege, că opera audiovizuală analizată este originală constatându-se, în conformitate cu literatura de specialitate, că interviul conţine întrebări şi afirmaţii, ca produs al spiritului literar şi cultural deosebit al autoarei, rezultatul reprezentând eul intelectual al acesteia. S-a mai constatat că modalitatea de realizare a interviurilor sale reprezintă o concepţie particulară, aparte, asupra ideii de dialog cu interlocutorii personalităţi şi conferă emisiunii sale un grad ridicat de originalitate.

În aceste condiţii, s-a apreciat că dialogul realizat de reclamantă este o operă originală, având în vedere faptul că prin acesta nu se redau simple fapte şi date, după cum prevede art. 7 lit. f) din Legea nr. 8/1996.

S-a mai reţinut că interviul realizat de reclamantă lui I.C.D. este o operă comună în sensul art. 5 din Lege, care dă naştere unui drept de autor atât în favoarea celui care adresează întrebările cât şi a celui care este intervievat, iar alin. (3) al art. 5 stabileşte că opera poate fi utilizată, de principiu, de comun acord.

Ca urmare, în raport de dispoziţiile menţionate şi situaţia de fapt reţinută, s-a constatat că reclamanta are calitate procesuală activă, deoarece invocă încălcarea drepturilor sale patrimoniale şi nepatrimoniale de autor, prin publicarea şi adoptarea interviului realizat de aceasta în volumul „Despre succes" al editurii pârâte.

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei în prezenta cauză, instanţa de fond a reţinut că aceasta este fondată constatând că pârâta Editura RAO nu are calitate procesuală pasivă.

În acest sens, s-a reţinut că I.C.D. a încheiat cu Editura RAO Contractul nr. 1 din 1 iunie 2006, prin care pârâta s-a obligat să pună la dispoziţia autorului I.C.D. datele obligatorii de identificare a cărţii pentru ca lucrarea să apară sub egida RAO, autorul urmând să suporte toate costurile legate de redactarea, tipărirea şi distribuirea lucrării, servicii furnizate de editură în limita sumei de 6.870 RON (datorată de I.C.D.).

Potrivit contractului încheiat între cele două părţi, I.C.D. s-a obligat să predea către editura RAO textul integral redactat şi, după primirea textului de la RAO, să acorde viza „bun de tipar.

S-a mai reţinut că părţile au prevăzut expres în contract că acest document este supus interpretării sub condiţiile exclusive ale art. 48 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996 şi Codul civil şi că el nu afectează şi nici nu reglementează în vreun fel drepturile de autor sau drepturile conexe de autor.

Ca urmare, în temeiul art. 48 alin. (2) şi (3) din lege, s-a reţinut că între pârâtă şi I.C.D. s-a încheiat un contract de antrepriză şi nu un contract de editare, convenţia părţilor fiind deci supusă regulilor specifice contractului de antrepriză.

S-a concluzionat că subiectul pasiv al raporturilor deduse judecăţii nu poate fi editura care nu a deformat textul iniţial al interviului, câtă vreme părţile au convenit că textele pentru publicare să fie furnizate de autorul I.C.D.

Tribunalul a mai reţinut - faţă de sugerarea făcută în decizia de casare a Curţii de apel, în sensul completării cadrului procesual - în virtutea principiului disponibilităţii - că reclamanta nu l-a chemat în judecată şi pe autorul care a pus la dispoziţia pârâtei interviul realizat de ea şi nici pe moştenitorii acestuia.

În soluţionarea acestor excepţii s-a apreciat că nu este necesară unirea lor cu fondul, nefiind incidente dispoziţiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ.

2. Instanţa de apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a prin Decizia civilă nr. 113A din 5 aprilie 2011, constituită în complet de divergenţă, a respins, în majoritate, apelul reclamantei ca nefondat.

În motivarea acestei soluţii s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

Referitor la motivul de apel prin care s-a susţinut că s-ar fi încălcat dreptul la apărare prin neadministrarea de probe suplimentare, s-a constatat că acest motiv, în sine, nu poate duce la desfiinţarea sentinţei, partea având posibilitatea administrării probelor pertinente şi concludente conform art. 167 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 292 alin. (1) coroborate cu art. 295 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce s-a şi întâmplat în speţă.

Din administrarea probelor considerate pertinente şi concludente nu a rezultat că acest contract, nr. 1 din 1 iunie 2006, încheiat între I.C.D. şi pârâtă ar fi fost întocmit la altă dată decât cea care figurează în cuprinsul său şi cu atât mai puţin că nu ar fi fost încheiat între părţi, ci ar fi fost realizat pro causa de către pârâtă.

Referitor la motivele de apel prin care s-a susţinut greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, s-a constatat că în raport de obiectul acţiunii, în speţă s-a pus problema stabilirii naturii Contractului nr. 1 din 1 iunie 2006, încheiat între I.C.D. şi pârâtă, adică a faptului dacă este un contract de editare, când potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, titularul dreptului de autor cedează editorului, în schimbul unei remuneraţii, dreptul de a reproduce şi de a distribui opera, sau un contract de antrepriză, conform alin. (2), (3) ale aceluiaşi articol, contract prin care titularul dreptului de autor îl împuterniceşte, pe cheltuiala sa, pe un editor pentru a reproduce şi, eventual, a distribui opera.

Prin contractul analizat, părţile şi-au fixat obligaţiile şi au prevăzut că acest contract este supus interpretării sub condiţiile exclusive ale art. 48 alin. (2), (3) din Legea nr. 8/1996 şi prevederilor Codului civil şi că nu afectează şi nu reglementează în niciun fel drepturile de autor şi drepturile conexe drepturilor de autor.

Reţinând aplicarea în cauză a art. 48 alin. (2), (3) din Legea nr. 8/1996, s-a concluzionat că între I.C.D. şi pârâtă nu s-a încheiat un contract de editare, convenţia părţilor fiind supusă regulilor ce guvernează contractul de antrepriză.

Ca atare, editura nu a dobândit drepturile de a reproduce şi de a distribui opera, care au rămas la autor, neputând fi reţinută în sarcina pârâtei suportarea riscurilor ce ţin de exercitarea acestor drepturi.

Reclamanta a susţinut, în motivarea acţiunii, că fapta ilicită constă în modificarea/alterarea interviului, faptă care a creat şi prejudiciul, toate cererile reclamantei din petitul acţiunii tinzând la repararea acestui prejudiciu.

S-a constatat aşadar că pârâta nu a fost chemată în judecată pentru săvârşirea vreunei fapte ilicite în legătură cu executarea obligaţiei de distribuire a exemplarelor cărţii puse la dispoziţie de I.C.D., asumată prin Contractul de antrepriză nr. 1 din 1 iunie 2006, distribuire care s-a făcut de pârâtă, în calitate de împuternicit, pe cheltuiala şi pe seama autorului.

Faptul că actele de distribuire au fost efectuate în temeiul unui contract de antrepriză iar nu al unui contract de editare rezultă din clauzele contractului, pentru determinarea naturii juridice a contractului fiind suficientă interpretarea clauzelor acestuia, conform art. 977 şi urm. C. civ., clauze care sunt clare şi fără dubii.

Petitul privind obligarea pârâtei la încetarea efectuării actelor de distribuire îşi are temeiul, de asemenea, în pretinsa săvârşire a faptei ilicite de către autor, astfel că este subsecventă stabilirii acestei încălcări, neputând fi judecată separat şi în prealabil constatării încălcării, în contradictoriu cu persoana responsabilă de săvârşirea pretinsei fapte ilicite menţionate.

S-a mai reţinut că prin hotărârea curţii de apel, care a desfiinţat într-un prim ciclu procesual sentinţa primei instanţe prin care s-a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei, s-a sugerat reclamantei posibilitatea de a lărgi cadrul procesual în virtutea principiului disponibilităţii, dar reclamanta nu a înţeles să îl cheme în judecată şi pe autorul care a pus la dispoziţia pârâtei interviul ori pe moştenitorii acestuia, aşa cum corect a constatat instanţa de trimitere.

Opinia separată motivată de unul din membrii completului de divergenţă, creat în condiţiile art. 257 C. proc. civ., s-a pronunţat pentru admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii lipsei calităţii procesuale pasive doar pentru capetele de acţiune 1, 3, 4 şi 5, cauza urmând a fi trimisă pentru judecata pe fond a capătului 2 de cerere (obligarea pârâtei la încetarea actelor de reproducere, distribuire şi comercializare neautorizate a volumului „Despre succes - Convorbire cu I.C.D.").

Pârâta a dobândit dreptul de a reproduce şi distribui opera având deci calitate procesuală pasivă pentru această pretenţie formulată de reclamantă, potrivit prevederilor exprese ale parag. 2 al paginii 2 din Contractul nr. 1/2006.

3. Recursul

Reclamanta a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 113/A din 5 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, în termen legal în drept, a fost invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în fapt, au fost invocate următoarele critici:

În mod greşit s-a reţinut că editura RAO I.P.C. nu are calitate procesuală pasivă.

Potrivit art. 1 şi 13 din Legea nr. 8/1996, reclamanta are prerogativa autorizării sau interzicerii oricărei contribuţii proprii asupra unei opere sau să consimtă publicarea acesteia de către utilizatori.

Criteriile de drept substanţial, reglementate de Legea nr. 8/1996, se pot realiza numai în contradictoriu cu pârâta care a transcris opera audiovizuală şi a editat lucrarea a cărei coautoare este reclamanta, astfel că, a susţinut recurenta, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive s-a făcut pe baza unor criterii străine dispoziţiilor dreptului substanţial din Legea nr. 8/1996 cu ignorarea art. 5 din această lege.

Deşi s-a reţinut calitatea de coautor a reclamantei s-au încălcat atât poziţia de egalitate juridică recunoscută de lege coautorilor, cât şi dispoziţiile art. 5, potrivit cărora se instituie o obligaţie legală a unanimităţii acordului de voinţă în cazul încheierii de acte juridice de către coautori.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive fără a verifica cu înscrisuri existenţa sau inexistenţa deformării interviului iniţial de către coautorul I.C.D., în condiţiile în care, deşi s-a prevăzut în contract, nu există exprimat avizul acestuia „bun de tipar", aferent textului conţinut de lucrarea publicată.

S-a mai susţinut că actul încheiat între pârâtă şi I.C.D. este un act intuitu personae care nu poate fi opozabil coautoarei E.V., care invocă încălcarea drepturilor sale morale şi patrimoniale de autor dintr-o operă audiovizuală transformată fără acordul său într-o operă literară.

Cât priveşte natura contractului încheiat între pârâtă şi I.C.D., recurenta a susţinut că acesta nu poate fi calificat ca fiind un contract de editare în sensul prim al art. 48 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, deoarece alin. (2) şi (3) ale acestui art. nu sunt realizate în cauză, în raport de clauzele contractului.

Riscul convenţiei încheiate revine însă, susţine recurenta, exclusiv şi integral pârâtei, care are obligaţia să răspundă pentru actele proprii de reproducere şi distribuire şi poate fi obligată să stopeze actele personale de distribuire şi comercializare neautorizate a lucrării.

Recurenta a mai susţinut că pârâta este răspunzătoare, potrivit dreptului comun, şi pentru viciile lucrării în ipoteza în care nu a făcut dovada că a existat avizul „bun de tipar" asupra operei.

4. Analiza instanţei de recurs.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate se constată că aceasta este nelegală, recursul fiind admis pentru motivele următoare:

Instanţele - de apel şi de fond - au rezolvat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, în raport de petitul acţiunii.

S-a reţinut în mod corect că natura convenţiei - încheiate între pârâtă şi coautorul interviului realizat de reclamantă - pentru apariţia lucrării „Despre succes - interviu cu I.C.D." (în cadrul căreia este reprodus la pag. 154 167 sub titlul „Am fost întotdeauna sincer şi am spus adevărul", interviu consemnat a fi luat de E.V. - TVR la 20 octombrie 2003), este de antrepriză şi nu de editare.

Împrejurarea că între părţi nu s-a încheiat un contract de editare care să confere - din perspectiva editurii - obligaţia de respectare a drepturilor de autor, nu eliberează pe pârâta din cauză - Editura RAO - de orice răspundere faţă de pretenţiile formulate prin acţiune, de reclamantă.

Instanţele, stabilind natura Contractului nr. 1/2006, ca fiind un contract de antrepriză au omis să stabilească şi răspunderea proprie unui asemenea contract, potrivit normelor codului civil care reglementează contractul de antrepriză.

Este de observat în acest sens; că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Decretului nr. 31/1954, Legii nr. 8/1996 dar şi ale Codului civiI.

Cu alte cuvinte, instanţele au fost învestite cu un temei de drept pentru răspunderea în acţiune în pretenţii formulată, pe care nu l-au cercetat, astfel încât sub acest aspect în mod greşit au admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.

Potrivit art. 1412 C. civ. „locaţiunea lucrărilor este un contract prin care una din părţi se îndatoreşte drept un preţ determinat a face ceva pentru cealaltă parte".

Este unanim recunoscut că definiţia contractului de antrepriză este exprimată de acest acord de voinţă în baza căruia una din părţi, numită antreprenor, se obligă să execute, pe riscul său, o anumită lucrare pentru cealaltă parte, numită client, în schimbul unui preţ (remuneraţie), care se stabileşte în raport cu rezultatul lucrării sale.

Ca urmare, răspunderea specială a antreprenorului poate fi angajată numai în raporturile sale cu clientul sau cu succesorii lui în drepturi.

Antreprenorul răspunde însă faţă de terţii prejudiciaţi - pentru care contractul de antrepriză reprezintă o res inter alios acta - în temeiul răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998 - 999 C. civ.

Ca urmare, terţii prejudiciaţi printr-un contract de antrepriză îl pot acţiona în instanţă pe antreprenor.

În aceste condiţii, reclamanta care se pretinde prejudiciată prin lucrarea tipărită de pârâtă în temeiul unei convenţii de antrepriză încheiate de aceasta cu I.C.D., este îndreptăţită să cheme în judecată pe antreprenor, care în cauză este pârâta SC R.I.P.C. SRL, a cărei răspundere faţă de terţi (reclamanta-recurentă) se angajează în condiţiile răspunderii civile delictuale.

Pe cale de consecinţă, constatându-se întemeiat motivul de recurs invocat prevăzut de art. 304 pct. 9 se constată că soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei este nelegală în temeiul art. 312 alin. (3).

În temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. văzând că soluţionarea procesului s-a făcut fără cercetarea fondului, s-a admis recursul şi s-a casat în tot Decizia nr. 113A din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti.

A fost admis apelul reclamantei împotriva Sentinţei nr. 435 din 30 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, care a fost desfiinţată în parte în sensul că a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la respingerea excepţiei privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei.

Pe cale de consecinţă s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a pentru a se stabili răspunderea pârâtei în funcţie de prejudiciul pretins de reclamantă prin încălcarea drepturilor invocate şi protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta V.E. împotriva Deciziei nr. 113A din data de 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Casează în tot această decizie.

Admite apelul reclamantei împotriva sentinţei nr. 435 din data de 30 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o desfiinţează în parte.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Menţine dispoziţia din sentinţă referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM