Validity of notarized sales contracts versus claimed simulation of donation with lifetime usufruct in Romanian property law

1. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 149A din 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta J.A. împotriva sentinţei civile nr. 799 din 13 noiembrie 2012 a Tribunalului Cluj.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, cât priveşte nerespectarea prevederilor legale în materia probaţiunii administrate în cauză, că, potrivit doctrinei, contractul aparent sau public este prezumat că exprimă adevărul, adică voinţa reală a părţilor până în momentul în care se dovedeşte contrariul.

Proba simulaţiei se face diferit după cum actul secret este invocat de una dintre părţile contractante, succesorii lor universali sau cu titlu universal sau de o terţă persoană.

Între părţile contractante, proba simulaţiei se face potrivit normelor de drept comun privitoare la dovada actelor juridice, ori de câte ori actul aparent a fost perfectat în formă scrisă, dovada existenţei şi cuprinsului actului secret se face numai printr-un înscris.

De la această regulă există excepţia când părţile sunt de acord să deroge de la dispoziţiile prevăzute la art. 1191 alin. (2) C. civ., dar şi excepţia cazului prevăzut de art. 1198 C. civ. când părţile contractante au fost în imposibilitatea morală de a-şi preconstitui un înscris pentru dovada actului real.

Relaţia tată fiică cât şi poziţia pârâtei exprimată prin declaraţia de apel în care arată că „în relaţia tată-fiică cele două părţi au fost apropiate până în luna iulie 2008, când au fost revocate procurile de administrare”, întăresc instanţei de apel convingerea că dovada existenţei actului secret se poate face, în speţă, prin orice mijloc de probă, inclusiv declaraţia de martori.

Critica privind neobservarea sau ignorarea neîndeplinirii condiţiei minime a existenţei şi valabilităţii simulaţiei constând în încheierea actului secret, cel mult concomitent actului public:

Pârâta este fiica reclamantului şi a defunctei soţii a acestuia şi conform certificatului de moştenitor nr. RR/2000 eliberat de Biroul Notarului Public L.B.M. la data de 15 martie 2000, sunt coproprietari asupra cotei de ½ parte din imobilele în litigiu în cotă de ¼ parte reclamantul şi ¾ parte pârâta.

La data de 26 martie 2004 prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. C1, C2, C3, C4, C5 şi C6 de notarul public L.M., reclamantul a vândut paratei cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 2, situat în Cluj-Napoca, str. R., jud. Cluj, înscris în CF nr. xx Cluj, nr. top C1 şi PIC aferente din CF col. nr. C2, pentru preţul de 17185 euro, cota de 4/5 parte din imobilul compus din casa şi teren, situat în Cluj-Napoca, str. A.B., jud. Cluj, înscris în CF nr. zz Cluj, nr. top C3, pentru preţul de 64000 euro, cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 1, situat în Cluj-Napoca, str. C., jud. Cluj, înscris în CF nr. aa Cluj, nr. top C4, având PIC aferente înscrise în CF col. nr. bb Cluj, nr. top C5, pentru preţul de 20625 euro, imobilul compus din teren şi construcţie, situat în Cluj-Napoca, str. A.B., jud. Cluj, înscris în CF nr. kk Cluj, nr. top C6, pentru preţul de 64000 euro, cota de 5/8 parte din imobilul reprezentând apartamentul nr. 16, situat în Cluj-Napoca, str. M., jud. Cluj, înscris în CF nr. ss Cluj, nr. top C7, cu PIC aferente, pentru preţul de 20000 euro şi cota de 5/8 parte din imobilul compus din teren şi casa, situat în Cluj-Napoca, str. C., jud. Cluj, înscris în CF nr. cc Cluj, nr. top C5, C9, pentru preţul de 62500 euro, în total preţul pentru cotele de proprietate ce au format obiectul convenţiilor fiind de 248310 euro, care s-a stipulat că a fost plătit anterior semnării contractelor.

Prin aceste contracte, părţile au convenit ca asupra cotelor ideale de proprietate ce formează obiectul lor să se noteze interdicţia de înstrăinare şi grevare, pe numele şi în favoarea vânzătorului, pe tot timpul vieţii acestuia.

La data de 6 martie 2004, prin procurile autentificate de acelaşi birou notarial, pârâta a împuternicit pe reclamant să administreze bunurile imobile în litigiu, să încheie orice act de închiriere, să încaseze chiriile, să plătească impozitele aferente şi să efectueze reparaţiile necesare, precum şi orice act pe care îl va socoti necesar pentru buna administrare a imobilelor.

Prin procurile speciale autentificate de acelaşi notar, reclamantul a fost împuternicit să încheie şi să semneze acte necesare în vederea obţinerii unui credit, să vândă imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A.B.

Reclamantul a susţinut că în realitate înţelegerea dintre el şi pârâtă a fost aceea de a-i dona cota parte din imobilele în litigiu, achiziţionate în timpul căsătoriei cu mama pârâtei, că în realitate nu s-a discutat despre vânzarea cotei părţi, că de altfel pârâta nici nu avea posibilităţi materiale de a plăti preţul în condiţiile în care nu realiza în mod constant venituri, că pârâta s-a aflat în întreţinerea sa şi după terminarea liceului şi plecarea ei în străinătate.

Pârâta a susţinut că a plătit preţul stipulat în contracte de 300.000 euro, că a avut ca sursă de venit munca pe care a prestat-o fiind plecată în străinătate. Pârâta a mai susţinut că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu reclamantul, întrucât acesta avea nevoie de bani.

Simulaţia este o operaţie juridică complexă care constă în încheierea şi existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi contractante, a două contracte, unul aparent sau public, prin care se creează o situaţie juridică aparentă, contrar realităţii şi altul secret, care dă naştere situaţiei juridice reale dintre părţi, anihilând sau modificând efectele produse în aparenţă în temeiul actului public.

Contractul secret este cel care exprimă voinţa reală a părţilor şi stabileşte adevărata situaţie juridică născută între ele. El se mai numeşte şi contraînscris, pentru că, în general, se încheie în formă scrisă.

Existenţa simulaţiei presupune existenţa unor condiţii specifice: contraînscrisul să fie un act secret, contraînscrisul să fie contemporan cu actul public şi intenţia comună a părţilor de a simula.

Cu privire la prima condiţie, aceasta înseamnă că existenţa şi cuprinsul actului real sau contraînscrisul să fie necunoscute terţilor. Cea de-a doua condiţie, presupune obligatoriu ca actul public şi actul secret să fie încheiate simultan, adică în acelaşi moment, fiind de esenţa simulaţiei încheierea simultană a celor două acte.

Cele două acte sunt contemporane nu numai când au fost încheiate simultan, ci şi atunci când a avut loc încheierea mai întâi a actului secret şi apoi a actului public, aparent, sau când actul secret nu s-a încheiat. Esenţial, pentru existenţa simulaţiei este ca între părţi să se fi realizat anterior acordul de voinţă cu privire la operaţiunea juridică în ansamblul ei.

În speţă, în contractele de vânzare-cumpărare s-a inserat interdicţia de înstrăinare şi grevare a imobilelor ce au făcut obiectul acelor contracte pe durata vieţii reclamantului, iar în unul dintre contracte s-a inserat dreptul de uzufruct viager în favoarea reclamantului pentru imobilul situat în Cluj-Napoca, str. B. (fostă R.).

Probele administrate de instanţa de fond au demonstrat că reclamantul a fost cel care a avut posesia şi folosinţa imobilelor în litigiu.

Răspunsul pârâtei la interogatoriu la întrebarea nr. 30 şi 31 confirmă faptul că reclamantul a fost cel care a folosit banii proveniţi din închirierea imobilelor înainte şi după perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare, că reclamantul se comporta ca un adevărat proprietar, că în realitate, părţile au înţeles să încheie o liberalitate şi nu un act cu titlu oneros.

Aceste probe se coroborează cu declaraţia martorului B.D.I., care a arătat că „reclamantul s-a gândit să doneze fiicei sale imobilele dobândite în timpul căsătoriei cu mama acesteia, intenţie despre care mi-a vorbit în anul 2004, preocupat fiind de faptul că i se va mai naşte un copil şi apreciind că aceste imobile s-ar cuveni pârâtei, deoarece au fost dobândite împreună cu defuncta sa soţie” (mama pârâtei), cât şi cu declaraţia martorei I.D.G., care a declarat că „pârâta i-a spus că au încheiat contractele în această formă în urma sfaturilor avocaţilor, pentru că numai aşa nu vor putea fi atacate”.

Prin urmare, menţionarea acestor interdicţii de înstrăinare şi grevare şi uzufructul viager dovedesc existenţa înţelegerii secrete dintre părţi. A accepta contrariul ar însemna că pârâta şi-a limitat dreptul de a dispune de partea sa din imobile pe toată durata vieţii tatălui ei, iar reclamantul nu ar obţine nici un folos practic de pe urma inserării acestor clauze în contractele publice.

Susţinerea apelantei că reclamantul a fost un administrator şi nu un uzufructuar este contrazisă şi de procurile notariale speciale de vânzare şi de administrare încheiate concomitent contractelor de vânzare-cumpărare, procuri în baza cărora reclamantul a încasat banii proveniţi din închirierea acestor imobile, ceea ce dovedeşte că înţelegerea dintre părţi a fost ca dreptul de uzufruct viager asupra imobilelor vândute rămâne în patrimoniul reclamantului. Încasarea acestor sume provenite din chirii de către reclamant este dovedită de documentele bancare şi extrasele de cont prin care s-a transferat contravaloarea chiriei din contul pârâtei în contul reclamantului, şi de recunoaşterea pârâtei la interogatoriu atunci când a răspuns că reclamantul a fost cel care a folosit banii proveniţi din închirierea imobilelor, atât înainte cât şi după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

Referitor la preţul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare, la plata acestuia, instanţa reţine următoarele:

Preţul stipulat în contractele de vânzare-cumpărare a fost de 300.000 euro, iar pârâta a susţinut că a plătit acest preţ urmare a muncii prestate în străinătate. Astfel, pârâta a susţinut că a lucrat în Italia între anii 2001-2003, unde câştiga 400-500 euro/zi, respectiv 3000 euro/lună, iar ulterior, în anul 2003 a plecat în SUA unde a lucrat la un restaurant exclusivist, câştigând 5.000-6.000 dolari SUA pe lună.

Martorele audiate de instanţa de fond au relatat că ştiu din spusele pârâtei că aceasta a achitat preţul de 300.000 euro, că o parte din această sumă a provenit din economiile pârâtei care lucra în New York la un restaurant exclusivist, iar o altă parte au provenit de la logodnicul acesteia, o persoană de origine arabă care avea calitatea de vicepreşedinte al unei cunoscute bănci.

Martorele audiate de instanţa de apel au arătat că în anul 2001 pârâta a plecat în Italia la studii, că din anul 2002 până în vara anului 2003 pârâta a lucrat în calitate de hostes, câştigând 200-300 euro pe zi iar în weekend câştiga până la 5000 euro pe lună, o perioadă de timp a lucrat la un showroom, câştigând peste 1500 euro (5000-6000 euro pe lună), că nu a avut încheiat contract de muncă pentru aceste perioade.

Pârâta nu a făcut dovada unui venit lunar cu acte, deşi a susţinut că lucra la firme cu renume, ca de exemplu F. şi L.M., din Monte Carlo, fiind greu de acceptat că aceste firme ar practica munca fără forme legale.

La data perfectării contractelor de vânzare-cumpărare pârâta avea vârsta de 22 de ani, conform recunoaşterii ei a plecat în Italia pentru continuarea studiilor, şi nu a depus la dosarul cauzei acte cu care să dovedească câştigurile realizate.

Pârâta a depus la dosarul cauzei un extras de cont privind suma de 6000 dolari SUA, în legătură cu care a susţinut că reprezintă dovada de încasare a salariului de 6000 dolari SUA de la restaurantul C., iar la fila 127 a depus la dosarul cauzei un act tradus la fila 128, prin care se confirmă că în perioada 2002-2003 a prestat servicii de traducător pentru societatea U.F. SPA.

Pârâta nu a făcut însă dovada provenienţei acestei sume şi titlul cu care a fost încasată şi nici dovada salariului pe care l-a primit în condiţiile în care a prestat munca de traducător, motiv pentru care instanţa va înlătura aceste probe.

În legătură cu perioada cât a locuit în New York pârâta a susţinut că a lucrat la restaurantul C. Martora audiată în legătură cu această perioadă a arătat că a vizitat-o pe pârâtă în New York, că aceasta locuia într-un apartament luxos lângă Parcul Central, urmare muncii prestate la restaurantul C. câştiga 5000-6000 euro, dar că presta această muncă fără a exista un contract de muncă. Aceeaşi martoră a arătat că pârâta într-o discuţie şi-a exprimat bucuria pentru că a făcut o investiţie de 300.000 euro în imobilele pe care le-a dobândit, cumpărând partea tatălui ei.

Ulterior, pârâta a susţinut că parte din suma plătită cu titlu de preţ pentru imobilele în litigiu, respectiv 300.000 euro, a obţinut-o de la prietenul ei din SUA, care avea calitatea vicepreşedinte al unei cunoscute bănci, şi că a adus această sumă în ţară fără a o trece prin conturi bancare, fără a oferi o explicaţie cu privire la motivul şi condiţiile în care i s-a dat această sumă.

Pârâta a susţinut că a adus această sumă în ţară plecând din New York cu un avion privat al prietenului său, a făcut escală la Milano, unde a fost trecută de acelaşi prieten pe la vama pentru diplomaţi. Din Milano a venit la Cluj cu o cursă A.I. sau T., iar la aeroportul din Cluj a fost ajutată de un prieten, care lucra la aeroport, pentru a nu fi supusă controlului vamal.

Poziţia pârâtei nu exprimă adevărul pentru mai multe considerente. Astfel, pârâta susţine că suma de bani reprezintă euro, în condiţiile în care în SUA moneda de efectuare a tranzacţiilor o reprezintă dolari SUA; se poate introduce sau scoate din SUA suma de până la 10.000 dolari SUA, pentru sumele care depăşesc acest plafon, urmând a fi completate documente speciale cu privire la provenienţa şi destinaţia acestor sume; expunerea funcţionarilor vamali din cele 3 puncte de control care au ajutat-o să evite controlul vamal, fără nici un beneficiu, la suportarea unor consecinţe juridice deosebite, este greu de acceptat, după cum este greu de acceptat şi expunerea acelui prieten al pârâtei, care avea calitatea de vicepreşedintele unei cunoscute bănci din SUA, care i-ar fi data această sumă de bani fără a o evidenţia în documente justificative şi care a ajutat-o să-i aducă în România, în modalitatea arătată.

Pârâta susţine că actul secret donaţie cu rezerva dreptului de uzufruct viager, dacă s-ar admite că există, este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită şi imorală. În aceste condiţii, implicit pârâta recunoaşte existenţa actului secret, deoarece pentru a invoca nulitatea acestuia pentru cauză ilicită şi imorală, trebuie ca mai întâi actul să existe.

În al doilea rând, între părţile contractante, singurul act juridic care îşi produce efectele este actul secret, potrivit dispoziţiilor art. 1175 C. civ., actul public nu produce nici un efect pentru că acesta nu reprezintă realitatea juridică dintre ele. Dacă am accepta poziţia pârâtei că actul secret este nul pentru cauză ilicită şi imorală - fraudarea intereselor minorului M.Ş.I., ar trebui anulat şi actul public, pentru că în situaţia contrară anularea doar a actului secret nu-i va profita acestuia dacă s-ar păstra actul public.

Pârâta a susţinut că, motivul de nulitate absolută, cauza ilicită şi imorală avut în vedere la încheierea contractului de vânzare-cumpărare constă în sustragerea reclamantului de la plata pensiei de întreţinere datorată minorului M.Ş.I. Afirmaţia pârâtei este contrazisă de sentinţa civilă nr. 4371 din 1 aprilie 2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, Dosar nr. 10016/2004 în care s-a reţinut că în anul 2004 venitul realizat de reclamantul din prezenta cauză din cedarea folosului bunurilor este de 297.681.081 RON, respectiv un venit lunar de 24.806.756 RON, că la stabilirea pensiei de întreţinere instanţa a avut în vedere nu numai mijloacele de plată ale debitorului întreţinerii care sunt mai mari, dar că suma de 6.000.000 RON acoperă nevoile de întreţinere ale minorului.

Încălcarea celor două principii, „nimeni nu-şi poate invoca propria culpă” şi „nimeni nu se poate contrazice pe sine însuşi”, nu-şi găsesc aplicare în materia simulaţiei, având în vedere că este de esenţă simulaţiei ca părţile să declare o situaţie prin actul public care este contrară voinţei reale a părţilor cuprinsă în actul secret. Acţiunea în simulaţie poate fi exercitată de orice persoană interesată să invoce în favoarea sa actul secret, ea putând fi promovată chiar de una din părţile contractante, împotriva celeilalte părţi, care prevalându-se de actul public nu-şi execută obligaţia asumată prin actul real.

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost criticată şi cu privire la modalitatea în care a fost soluţionată cererea reconvenţională.

Cu privire la această critică, instanţa de apel reţine că prin declaraţiile autentificate din 25 iunie 2008 şi din 30 iunie 2008 aduse la cunoştinţa reclamantului pin notificarea din 22 iulie 2008, pârâta a revocat procurile date reclamantului.

Suma de 175.401,60 RON a fost ridicată de reclamantă din cont la data de 26 iunie 2008 iar suma de 4200 euro a fost ridicată de reclamant la data de 6 iulie 2008, conform actelor existente la dosarul cauzei.

Prin urmare, având în vedere că revocarea procurilor a fost comunicată reclamantului la data de 22 iunie 2008, Curtea constată că, încasarea acestor sume a fost anterioară comunicării de revocare a procurilor de administrare, astfel că, susţinerile pârâtei referitoare la faptul că reclamantul ar fi încasat aceste sume după revocarea procurilor de administrare, sunt nereale.

În declaraţia de apel se aduce critică hotărârii instanţei de fond şi prin modul în care a fost soluţionată cererea de restituire a taxei judiciare de timbru.

Curtea a apreciat că aceste critici sunt nefondate întrucât cu ocazia soluţionării apelului declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 3137/2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a stabilit în sarcina pârâtei obligaţia de a plăti taxă judiciară de timbru raportat la valoarea imobilelor ce face obiectul acţiunii, la care s-a adăugat taxa judiciară de timbru aferentă valorii ce face obiect al cererii reconvenţionale, cuantumul total al taxei judiciare de timbru fiind de 56.289,5 RON.

Pârâta a susţinut că prima instanţă a stabilit o taxă judiciară de timbru de 17.445 RON şi că în această modalitate taxă judiciară de timbru achitată pentru soluţionarea apelului de 56.289,5 RON este prea mare.

Pârâta nu a contestat cuantumul taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina ei, aşa cum îi oferă posibilitatea art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia „împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face contestaţie potrivit dispoziţiilor aplicabile în materie fiscală”.

Prin urmare, singura modalitate în care se poate stabili dacă taxa judiciară de timbru a fost sau nu corect calculată, este cea prevăzută de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 156/1997, cale pe care pârâta nu a înţeles să o urmeze.

2. Recursul

2.1. Motive

Pârâta J.A. a declarat recurs, prin care a formulat următoarele critici:

Hotărârea este nelegală prin prisma modalităţii de administrare a probaţiunii încuviinţate în dosar şi prin prisma cenzurării probaţiunii încuviinţate, respectiv a refuzului de administrare a unei probe încuviinţate.

Hotărârea este nelegală întrucât nu a fost analizat motivul de apel vizând critica referitoare la constituirea unui drept nou, uzufructul viager, din prezumţia existenţei actului simulat al donaţiei, în forma contractului autentic de vânzare-cumpărare, respectiv din critica adusă hotărârii primei instanţe referitoare la o construcţie juridică inadmisibilă - prezumţie din prezumţie.

Această critică nu a fost reţinută deloc de către instanţa de apel în cadrul soluţiei pronunţate şi nu a fost deloc analizată în cadrul considerentelor.

Hotărârea este nelegală prin prisma motivelor străine pe care se sprijină hotărârea instanţei de apel referitoare la poziţia de recunoaştere a simulaţiei, deşi în mod uniform şi constant declaraţiile pârâtei au fost în sensul de a nega existenţa vreunei convenţii de donaţie.

Poziţia constantă a pârâtei a fost aceea că cele 6 contracte de vânzare-cumpărare ce formează obiect al pretenţiilor reclamantului sunt reale contracte de vânzare-cumpărare.

De asemenea, hotărârea cuprinde motive contradictorii referitoare la considerentele vizând realitatea veniturilor pârâtei şi realitatea preţului. Instanţa de apel a reţinut o situaţie contradictorie celei demonstrate de probele administrate, iar concluziile la care a ajuns sunt în contradicţie cu probele administrate. Decizia este în contradicţie chiar cu motivele pe care se sprijină.

Hotărârea este nelegală prin prisma greşitei interpretări şi respectiv a schimbării naturii şi înţelesului vădit al actelor deduse judecăţii.

Instanţa a apreciat că existenţa procurilor de administrare şi a interdicţiei de grevare şi înstrăinare dovedesc actul secret al donaţiei. Această interpretare dată de instanţă este în afara conţinutului actelor respective şi nici nu corespunde stării de fapt derulate între 26 martie 2004 şi până la revocarea procurilor de administrare.

Niciunul dintre martorii audiaţi, inclusiv ai reclamantului, nu a reuşit să furnizeze vreo informaţie din care să reiasă că anterior sau posterior semnării actelor autentice de vânzare-cumpărare ar fi existat vreo înţelegere între părţi privind dreptul reclamantului de a exploata pentru sine imobilele.

Nu există probe de natură să determine interpretarea procurilor în orice alt sens decât al mandatului acordat de pârâtă reclamantului în limitele definite în actele respective.

Hotărârea este nelegală raportat la analiza cauzei ilicite a actului secret pretins de către reclamant, faţă de care instanţa opune o decizie judecătorească ulterioară cu peste un an momentului la care reclamantul pretinde că ar fi existat o convenţie secretă de donaţie. Or, aprecierea licitului sau ilicitului cauzei unui act juridic se analizează în raport de momentul încheierii actului respectiv, nu în raport de un act ulterior.

Instanţa a încălcat prevederile art. 1541 C. civ. privind obligaţia mandatarului de a da socoteală mandantului pentru modul de îndeplinire a mandatului acordat.

Din modul în care şi instanţa de apel a raţionat în menţinerea soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale, anume că reclamantul nu mai trebuia să dea socoteală pentru sumele încasate în baza procurii de administrare pentru sume încasate mai înainte de data comunicării declaraţiei de revocare a procurilor, înseamnă că se recunoaşte existenţa procurilor de administrare şi a obligaţiei de a da socoteală pentru sumele care ar fi fost eventual încasate de reclamant după data comunicării revocării mandatului.

Hotărârea este nelegală din cauza felului în care a fost soluţionată cererea de restituire a sumelor plătite în plus cu titlu de taxă judiciară de timbru. S-a încălcat art. 23 din Legea nr. 146/1997.

2.2. Precizarea motivelor de recurs

La 27 octombrie 2014 recurenta şi-a precizat motivele de recurs arătând că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 1175 C. civ. întrucât nu a existat niciodată un act secret. Chiar admiţând că ar fi existat, acesta ar fi fost nul absolut întrucât încalcă dispoziţiile art. 948, art. 966 şi art. 968 C. civ.

Simulaţia ilicită sau imorală va fi sancţionată cu nulitatea, indiferent de cauza concretă a acestei sancţiuni. În ipoteza în care nulitatea loveşte actul secret pentru cauză ilicită sau imorală, între părţi actul secret nu îşi mai poate produce efectele deoarece este nul.

Chiar dacă s-ar admite existenţa unui acord verbal simulatoriu, acest acord verbal trebuie să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate ale actelor juridice, în condiţiile art. 948 C. civ. Actul ar fi nul pentru cauză ilicită decurgând din intenţia de exheredare a celui de-al doilea copil.

Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 1191, 1203 şi 1198 C. civ. pentru că nu s-a probat în mod temeinic imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului.

Instanţa a schimbat natura actelor juridice atât în ceea ce priveşte procurile de administrare, cât şi în ceea ce priveşte interdicţia de înstrăinare şi grevare a imobilelor.

Interdicţiile de înstrăinare şi grevare nu sunt de natură a dovedi nicidecum o înţelegere secretă între părţi. Inserarea acestor interdicţii a urmărit tocmai scopul pentru care au şi fost menţinute, acela al protejării patrimoniului cumpărătoarei şi, implicit, a intereselor reclamantului.

Uzufructul viager dovedeşte tocmai faptul că existenţa lui a fost inserată de părţi în mod expres acolo unde a existat într-adevăr o înţelegere asupra uzufructului viager - contractul de vânzare-cumpărare.

Existenţa procurilor de vânzare demonstrează inexistenţa uzufructului viager.

2.3. Excepţiile nulităţii recursului

Intimatul a invocat excepţia nulităţii precizărilor la motivele de recurs în raport cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., precum şi excepţia nulităţii întregului recurs, potrivit dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., arătând că motivele invocate nu reprezintă motive de nelegalitate, ci de netemeinicie, bazate pe reaprecierea probelor în recurs.

2.4. Analiza excepţiilor

Excepţiile formulate nu sunt întemeiate.

Astfel, deşi nu toate criticile formulate prin motivele de recurs pot fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute în art. 304 C. proc. civ. - la unele dintre ele, cum ar fi cele referitoare la interpretarea probatoriului, la neanalizarea unui motiv de apel şi la modul de soluţionare a cererii de restituire a taxelor judiciare de timbru renunţând însăşi recurenta, reprezentanta acesteia arătând că nu pot fi încadrate în motivele prevăzute la art. 304 C. proc. civ. - sunt critici care pot fi încadrate în motivul prevăzut la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în sensul ce va fi analizat în cadrul considerentelor din recurs.

Pe de altă parte, din verificarea precizărilor la motivele de recurs a rezultat că nu a făcut obiect de critică, în limitele impuse de art. 303 alin. (1) C. proc. civ., numai aspectul vizând încălcarea dispoziţiilor art. 1191, 1203 şi 1198 C. civ. privitoare la probarea temeinică a imposibilităţii morală de preconstituire a înscrisului. Aşadar, numai aceste critici nu vor fi analizate, fiind formulate după împlinirea termenului de recurs.

2.5. Analiza recursului

Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Motivul de apel vizând critica referitoare la constituirea dreptului de uzufruct viager prin simulaţie a fost analizat de către instanţa de apel, care a stabilit că, de vreme ce se invocă nulitatea unui act juridic, înseamnă că actul juridic este recunoscut. Împrejurarea că instanţa nu s-a pronunţat asupra probelor menţionate în cererea de apel, în susţinerea acestei critici, nu poate conduce la o altă concluzie.

În plus, ambele instanţe de fond au analizat materialul probator administrat şi au ajuns la concluzia că, prin inserarea într-unul dintre contractele de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct viager în favoarea reclamantului, respectiv prin întocmirea procurilor de administrare a imobilelor, ce au permis reclamantului să se comporte în continuare ca proprietar al imobilelor, intenţia reală a părţilor a fost ca imobilele cu privire la care s-au încheiat contracte autentice de vânzare-cumpărare să fie donate, iar nu vândute pârâtei.

Aşadar, s-a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1175 C. civ., atunci când s-a stabilit că între părţi a intervenit operaţiunea juridică a simulaţiei.

Nu a fost găsită întemeiată nici critica privitoare la nelegalitatea deciziei, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dedusă din existenţa, în cuprinsul considerentelor, a unor motive străine de natura pricinii determinate de faptul că recurenta ar fi negat în tot cursul procesului existenţa simulaţiei.

Aceasta, deoarece, soluţia instanţei în aprecierea existenţei simulaţiei nu s-a întemeiat numai pe considerentele constând în admiterea implicită a actului secret, dedusă din invocarea nulităţii acestuia. Instanţa de apel, ca de altfel şi prima instanţă de fond, a arătat că pârâta nu a probat realitatea susţinerii că singurele acte juridice încheiate între părţi sunt cele care au îmbrăcat forma scrisă, respectiv contractele de vânzare-cumpărare, câtă vreme nu a putut proba dobândirea sumelor de bani pe care pretinde că le-ar fi dat reclamantului cu titlu de preţ al vânzării.

Prin urmare, considerentele pretins străine de natura pricinii nu ar fi influenţat hotărâtor soluţia dată în cauză, în aşa fel încât să fie incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În acelaşi context, în care s-a reţinut că pârâta nu a administrat dovezi pentru a putea proba că a fost în măsură să obţină suma de 300.000 euro, pe care să o fi plătit cu titlu de preţ al unei vânzări-cumpărări, nu se poate considera că s-a schimbat natura şi înţelesul vădit al procurilor, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Actele juridice intitulate „Procuri de administrare” sau „Procuri speciale”, încheiate în aceeaşi zi în care au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare, probează actul secret al simulaţiei, din nicio altă probă neputându-se deduce că intenţia reală a părţilor a fost ca reclamantul să fie numai un simplu administrator al imobilelor, iar nu un uzufructuar. Reclamantul a fost beneficiarul real al sumelor încasate cu titlu de chirii pentru imobile, lucru recunoscut şi de pârâtă la interogatoriul administrat în primă instanţă. Deci, s-a manifestat ca titular al dreptului de dispoziţie asupra imobilelor.

Pe de altă parte, pârâta nu are interesul procesual să invoce nulitatea donaţiei decurgând din nesocotirea intereselor minorului reclamantului dintr-o altă căsătorie, exheredat prin actul de donaţie făcut pârâtei, singurul eventual păgubit printr-un asemenea act juridic fiind copilul. Faptul că pârâta are interes să obţină anularea actului public, consecinţă a anulării actului secret, nu-i conferă interes procesual pentru anularea donaţiei, care este actul secret. Aceasta deoarece, interesul procesual este apreciat în raport cu fiecare act juridic în parte.

Instanţele de fond nu au încălcat prevederile art. 1541 C. civ. conform cu care, mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale şi de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului.

Revocarea procurilor de administrare a fost notificată reclamantului la 22 iulie 2008, deci până la această dată el a fost „însărcinat” cu îndeplinirea mandatului, în sensul art. 1539 C. civ. Or, câtă vreme sumele a căror restituire a fost solicitată prin cererea reconvenţională au fost încasate de reclamant înainte de data notificării încetării mandatului, înseamnă că au fost primite în puterea mandatului.

Reprezentanta recurentei a învederat instanţei, cu ocazia dezbaterilor în fond, faptul că nu susţine criticile referitoare la interpretarea probatoriului şi referitor la neanalizarea unui motiv de apel, „prin care nu ştie ce s-a dorit să se susţină”, respectiv critica referitoare la modalitatea de soluţionare a cererii de restituire a taxelor judiciare de timbru. Drept urmare, asupra tuturor acestor aspecte instanţa de recurs nu se va mai pronunţa - nulitatea criticilor fiind evidentă.

Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate de către recurentă nu au întrunit cerinţele art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

În condiţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge excepţiile nulităţii recursului şi a cererii de precizare a motivelor de recurs invocate de către intimatul-reclamant J.M.

Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta J.A. împotriva deciziei nr. 149A din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe pârâtă la 9886 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatului-reclamant J.M.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2014.