Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2941/2014 AI generated

Declining jurisdiction over nullification appeal against lower court decision

Case Number Decizia nr. 2941/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Judicature and Cassation declared itself materially incompetent and declined jurisdiction, ordering the case to be transferred to the Bucharest Court of Appeals. The dispute involved a procedural challenge where a petitioner filed an appeal by nullification against a decision by the Bucharest Court of Appeals that had previously dismissed a request for revision as inadmissible. Relying on Article 319(1) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that the jurisdiction for nullification appeals belongs to the court that issued the impugned judgment, the Supreme Court determined that it lacked the authority to hear the case, as the Bucharest Court of Appeals was the competent body to resolve the challenge to its own decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 319 alin. (1) C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ; Declining jurisdiction over nullification appeal against lower court decision: The dispute involved a procedural challenge where a petitioner filed an appeal by nullification against a decision by the Bucharest Court of Appeals that had previously dismissed a request for revision as inadmissible. Relying on Article 319(1) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that the jurisdiction for nullification appeals belongs to the court that issued the impugned judgment, the Supreme Court determined that it lacked the authority to hear the case, as the Bucharest Court of Appeals was the competent body to resolve the challenge to its own decision.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction article of civil procedure procedural orders revision of a judgment objection of unconstitutionality preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 319 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for declining jurisdiction, as it establishes that the court competent to solve a nullification appeal is the court that issued the contested decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2552 din 10 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 827 din 12 februarie 2014 a aceleiaşi instanţe, formulată de M.P.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatoarea M.P., ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

În şedinţa publică din 30 octombrie 2014, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind soluţionarea contestaţiei în anulare, în raport de prevederile art. 319 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând cu prioritate această excepţie, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de M.P., având ca obiect decizia nr. 2552 din 10 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare aparţine instanţei a cărei hotărâre se atacă, regulă determinată de însăşi natura contestaţiei în anulare, de a constitui o cale extraordinară de retractare, iar nu de reformare.

În speţă, contestatoarea a supus acestei căi de atac extraordinare o hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, astfel încât, conform textului legal anterior citat, instanţa competentă a soluţiona cererea este instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se solicită, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulate de M.P., în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenta de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea M.P. împotriva deciziei nr. 2552 din 10 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2014.