Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2736/2014 AI generated

Nullity of revision appeal due to improper grounds and failure to develop criticism

Case Number Decizia nr. 2736/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld the lower court’s decision and declared the appellant’s appeal null, leaving the initial dismissal of the revision request in force. The case involved a civil procedure dispute where a state administration authority sought to revise a final civil judgment regarding the ownership of a plot of land, relying on the doctrine of absolute extinction of the object and the discovery of new documents. The court determined that the land was not objectively extinct but merely in the possession of another entity, and that the cited letter from the Gendarmerie did not constitute a "new document" under the Code of Civil Procedure because it referred to a legal situation existing at the time of the original judgment. Decisively, the Supreme Court applied Articles 302, 304, and 306 of the Code of Civil Procedure to find the appeal null ex officio because the appellant invoked the wrong legal grounds for appeal and failed to provide the required development of the illegality grounds, thereby rendering the appeal improperly reasoned.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 322 pct. 5 C. proc. civ, art. 322 pct. 6 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 322 pct. 3 C. proc. civ, art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ; Nullity of revision appeal due to improper grounds and failure to develop criticism: În motivare, s-a reținut că cererea de revizuire, întemeiată în drept pe art. 322 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., este inadmisiblilă.

Keywords

AI generated
grounds for revision absolute nullity of judgment Civil Procedure Code grounds for cassation administration of justice failure to state reasons

Cited Legislation

AI generated
art. 322 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ
În motivare, s-a reținut că cererea de revizuire, întemeiată în drept pe art. 322 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., este inadmisiblilă.
art. 322 pct. 5 C. proc. civ
Înscrisul a fost emis la o dată ulterioară pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicită, dar nu poate fi considerat înscris nou, din punct de vedere al dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece se referă la o situaţie juridică ce exista şi la data pronunţării deciziei.
art. 322 pct. 6 C. proc. civ
şi nu pe apărarea necorespunzătoare a revizuentei (art. 322 pct. 6 C. proc. civ.).
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva acestei decizii Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat a declarat recurs, ce a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 322 pct. 3 C. proc. civ
Instanța a aplicat greșit art. 322 pct. 3 C. proc. civ., deoarece revizuenta se află în imposibilitatea obiectivă de a preda imobilul, ceea ce echivalează cu situația în care obiectul nu s-ar mai afla în ființă.
art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor”.
art. 306 alin. (1) C. proc. civ
Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs”.
art. 306 alin. (3) C. proc. civ
De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin decizia nr. 114A din 7 aprilie 2014 Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat împotriva deciziei nr. 732 A din 14 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În motivare, s-a reținut că cererea de revizuire, întemeiată în drept pe art. 322 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., este inadmisiblilă.

Aceasta deoarece revizuenta nu invocă pieirea absolută a bunului după pronunţarea deciziei, ci imposibilitatea predării acestuia, argumentată prin faptul că bunul nu se află în posesia sa, teză ce nu se subscrie motivului de revizuire reglementat de textul de lege invocat.

Nici motivarea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza 1 C. proc. civ. nu a fost reținută, față de împrejurarea că nu au fost întrunite, cumulativ, toate condițiile.

Înscrisul nou invocat de revizuentă este reprezentat de adresa din 11 februarie 2014 emisă de Jandarmeria Română prin care se comunica revizuentei că suprafaţa S5 care face obiectul sentinţei civile nr. 1244 din 05 octombrie 2007 aparţine Statului Român, fiind în administrarea Jandarmeriei Române.

Înscrisul a fost emis la o dată ulterioară pronunţării deciziei a cărei revizuire se solicită, dar nu poate fi considerat înscris nou, din punct de vedere al dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece se referă la o situaţie juridică ce exista şi la data pronunţării deciziei.

Deşi este un înscris care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, nu s-a dovedit că acesta nu a putut fi invocat în procesul finalizat cu hotărârea a cărei revizuire se solicită, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ceea ce împiedică primirea de către instanţă a cererii de revizuire şi rejudecarea procesului finalizat deja prin pronunţarea unei hotărâri irevocabile.

Mai mult de atât, în susţinerea cererii de revizuire s-a arătat că terenul în litigiu a trecut în administrarea Jandarmeriei Române prin H.G. nr. 343 din 30 aprilie 1999, ceea ce dovedeşte încă o dată faptul că nu există o împrejurare mai presus de voinţa revizuentei care să fi împiedicat-o pe aceasta să invoce situaţia juridică a terenului menţionată în prezenta cerere în procesul anterior, finalizat cu pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită.

Faptul că reprezentantul revizuentei a intervenit în acel proces la ultimul termen de judecată nu poate duce la concluzia admisibilităţii cererii de revizuire, în condiţiile în care aceasta a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 3 şi 5 C. proc. civ. şi nu pe apărarea necorespunzătoare a revizuentei (art. 322 pct. 6 C. proc. civ.).

Împotriva acestei decizii Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat a declarat recurs, ce a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța a aplicat greșit art. 322 pct. 3 C. proc. civ., deoarece revizuenta se află în imposibilitatea obiectivă de a preda imobilul, ceea ce echivalează cu situația în care obiectul nu s-ar mai afla în ființă.

Conform înscrisurilor aflate la dosar, respectiv expertiza de identificare a terenului și adresa Jandarmeriei Române, imobilul în cauză nu este în proprietatea recurentei revizuente, fiind în posesia C. SA și intabulat în favoarea Jandarmeriei Române.

Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor”.

Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs”.

De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. „indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.”.

În cauză, recurenta revizuentă a invocat, ca temei de drept al recursului, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor vizează aspecte legate de administrarea şi interpretarea probatoriului în cauză.

Susţinerile recurentului pârât nu constituie critici ale argumentelor legale prezentate de instanţa de apel în susţinerea soluţiei pronunţate, ci se referă o greşită reţinere a situaţiei de fapt cu privire la imobil şi la o greşită interpretare a probelor administrate, respectiv a răspunsului emis de Jandarmeria Română.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.

Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept.

În acest sens, trebuie menţionat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

În consecinţă, văzând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de revizuenta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului şi Protocolului de Stat împotriva deciziei nr. 114 A din 7 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 octombrie 2014.