Negative conflict of jurisdiction over private-order territorial competence and the prohibition of ex officio declination

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 1 noiembrie 2013, reclamantul M.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.C. şi C.A., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Prin Sentinţa civilă nr. 216 din 5 martie 2014, Judecătoria Răcari a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei. A declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

S-a constatat de către instanţă, în raport de Decizia Înaltei Curţi nr. 8/2013 şi de art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi având în vedere că prin antecontractul intitulat "chitanţă de vânzare-cumpărare" nu a fost prevăzut locul pentru executarea obligaţiei asumate, că instanţa competentă a soluţiona cauza este cea de la domiciliul pârâţilor.

Prin Sentinţa nr. 8829 din 21 august 2014, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu de către instanţă. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

A reţinut, pornind de la prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., că deşi reclamantul, prin învestirea Judecătoriei Răcari cu o atare cerere, a încălcat normele de competenţă teritorială de ordine privată prevăzute de procedură, excepţia necompetenţei teritoriale putea fi invocată doar de către pârâţi, instanţa nefiind în drept să o ridice din oficiu.

Analizând conflictul negativ de competenţă dedus judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:

În raport de data introducerii acţiunii, se constată că acesteia îi sunt aplicabile dispoziţiile procedurale cuprinse în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în vigoare din 15 februarie 2013.

Prin art. 107 C. proc. civ. se instituie regula generală, în ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţelor, iar prin art. 113 din cod se prevede o competenţă teritorială alternativă a instanţelor de a soluţiona cererile.

Se reţine totodată că la art. 129 C. proc. civ. se stipulează că necompetenţa poate fi de ordine publică şi privată, enumerându-se la alin. (2) cazurile de necompetenţă de ordine publică.

Coroborând dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. cu cele ale art. 107 şi 113 din cod, se constată că în cazul de faţă, ne aflăm în faţa unei necompetenţe de ordine privată.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Cum în speţă, excepţia de necompetenţă a primei instanţe învestite nu a fost invocată şi valorificată în condiţiile procedurale anterior menţionate, consecinţa este aceea a dobândirii competenţei acesteia, fără posibilitatea de a se mai dezînvesti.

Prin urmare, pe calea regulatorului de competenţă pronunţat potrivit art. 135 C. proc. civ., se va stabili că Judecătoria Răcari este competentă în soluţionarea pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2014.

Procesat de GGC - AZ