In-kind restitution of nationalized property and nullity of sale during pending restitution proceedings under Law No. 10/2001

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 41205/3/2009, reclamanta Ab.L.C., a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 2064 din 10 decembrie 2003 prin care s-a respins notificarea reclamantei având ca obiect restituirea imobilului situat în str. V.L., Bucureşti, prăvăliile nr. 1 şi 2 pe motiv că aceasta nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi nici a calităţii de moştenitoare.

Prin sentinţa civilă nr. 326 din 10 martie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondată contestaţia reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că prin dispoziţia emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti nr. 2064 din 10 decembrie 2003 a fost respinsă notificarea formulată de Ab.L.C. prin care aceasta a solicitat restituirea imobilului situat în Bucureşti, str. V.L., prăvăliile 1 şi 2 de la parter sau, în subsidiar, restituirea prin echivalent cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi nici a calităţii de moştenitor.

Tribunalul a reţinut că, în urma decesului lui A.A. (născut Ab.) a rămas ca unică moştenitoare Ab.L.C., conform certificatului de calitate de moştenitor din 5 martie 2009 eliberat de B.N.P. C.E. În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei referitoare la căsătoria proprietarului iniţial, G.J., cu G.Ju., ca şi faptul că din căsătoria acestora a rezultat A.M.Ab., căsătorită cu Ab.A. (autorul reclamantei), acestea nu au fost dovedite cu acte de stare civilă, ci rezultă doar indirect, din menţiunile actului de retrocedare autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia notariat sub nr. 55961 din 9 noiembrie 1945. În plus, în acest act se menţionează că, în urma decesului A.M.Ab., ar fi rămas ca moştenitori părinţii G.Ju. şi G.J., precum şi soţul Ab.A.

Chiar admiţând că s-a făcut dovada relaţiei de rudenie menţionată anterior a autorului reclamantei cu proprietarul iniţial, G.J. (deşi nu au fost depuse acte de stare civilă pe acest aspect), Tribunalul a constatat că nu s-a făcut nici dovada decesului lui G.J., nici dovada că moştenitorul acesteia a fost autorul reclamantei.

Pe de altă parte, nici dacă s-ar accepta decesul lui G.J., Tribunalul a constatat că nu s-a făcut nici dovada că autorul reclamantei este succesorul acesteia întrucât la dosar nu a fost depus nici testamentul pretins lăsat de aceasta în favoarea lui A. (Ab.) A., nici certificatul de moştenitor testamentar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, constatarea calităţii de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001; casarea sentinţei apelate, trimiterea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru judecarea cauzei pe fond.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că sentinţa apelată este lipsită de temei legal în sensul dispoziţiilor art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. atunci când reţine că reclamanta nu a făcut dovada că Ab.A., moştenitorul numitei G.J., a fost autorul reclamantei. Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, dovada faptului că Ab.A. a fost autorul reclamantei rezultă din certificatul de calitate de moştenitor din 05 martie 2009 eliberat de B.N.P. C.E.

Apelanta a arătat că sentinţa apelată este lipsită de temei legal în sensul dispoziţiilor art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. atunci când reţine că reclamanta nu a făcut dovada căsătoriei dintre G.J. şi G.Ju. şi că din căsătoria acestora a rezultat Dna A.M.G., soţia autorului reclamantei, Dl. Ab.A.

Apelanta a arătat că instanţa de fond a reţinut că aspectele arătate rezultă numai indirect, şi anume din menţiunile actului de retrocedare autentificat de fostul Tribunal Ilfov, secţia notariat, din 09 nopiembrie 1945, iar nu direct din acte de stare civilă. Actul de retrocedare menţionat în precedent este un act autentic. În consecinţă, menţiunea din actul de retrocedare nu poate fi înlăturată. Din acest act rezultă că A.M.G., soţia autorului reclamantei, Ab.A. (A.) a fost fiica Dnei G.J. şi a soţului acesteia, G.Ju.

Apelanta a considerat că sentinţa apelată este lipsită de temei legal atunci când a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada morţii Dnei G.J. şi atunci când a reţinut că nu exista testamentul olograf lăsat de Dna G.J. prin care autorul reclamantei era desemnat drept legatar universal al acesteia.

Prin decizia civilă nr. 245A din 18 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis în parte apelul declarat de apelanta reclamantă Ab.L.C. împotriva sentinţei civile nr. 326 din 10 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 41205/3/2009, în contradictoriu cu intimatul pârât Municipiul Bucureşti prin primarul general.

A schimbat sentinţa apelată şi în consecinţă a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia nr. 2064 din 10 decembrie 2003 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, constatând calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. V.L., şi anume, pentru prăvălia nr. 1 şi prăvălia nr. 2 de la parterul imobilului menţionat.

Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. CC/1939, G.J. a cumpărat 48/1000 părţi indivize din terenul situat în Bucureşti, str. V.L., în suprafaţă de aproximativ 330 m.p. G.J. a încheiat contractul de construire autentificat sub nr. DD/1939, pentru a construi pe terenul menţionat prăvăliile nr. 1 şi 2. G.J. a fost înregistrată la organul fiscal din 29 noiembrie 1941, cu spaţiile deţinute în proprietate la parterul imobilului din str. V.L., prăvălia nr. 1 şi prăvălia nr. 2, astfel cum rezultă din adresa Direcţiei Venituri buget local, Consiliul local al sectorului 2, din dosarul tribunalului.

Prin Decretul-lege nr. 92/1950, imobilul din str. V.L. a fost naţionalizat de la G.J. fără a se preciza numărul de apartamente naţionalizate din acest imobil. În consecinţă, faţă de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, imobilul în litigiu a fost preluat abuziv.

Prin testamentul olograf din data de 4 mai 1945, depus în copie la dosarul Curţii, prezentat în original în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2010, G.J. l-a instituit legatar universal pe Ab.A. În baza acestui testament a fost emis certificatul de legatar din data de 27 octombrie 2011, depus la dosarul Curţii, în care s-a menţionat că A.A., născut Ab., decedat la 26 martie 2002, are calitatea de legatar cu titlu universal de pe urma defunctei G.J., decedată la 2 februarie 1972, conform testamentului olograf din data de 4 mai 1945.

În ceea ce priveşte decesul numitei G.J., din adresa Ministerului Administraţiei şi Internelor emisă la 17 ianuarie 2011, la dosarul Curţii, rezultă că G.J. figurează cu menţiunea „decedat” în evidenţele acestei instituţii, evenimentul fiind înregistrat pe raza sectorului 3 municipiul Bucureşti, în anul 1972. Aceeaşi împrejurare rezultă din extrasul din registrul de deces depus la dosarul Curţii, conform căruia G.J. a decedat la 2 februarie 1972, în Bucureşti.

A.A., născut Ab., şi-a schimbat numele din Ab. în acela de A. prin decizia nr. 1066/1948 a Ministerului de Justiţie, astfel cum rezultă din adresa Ministerului Administraţiei şi Internelor de la dosarul tribunalului.

Apelanta reclamantă Ab.L.C. este moştenitoarea defunctului A.A., născut Ab., astfel cum rezultă din certificatul de calitate din 5 martie 2009 emis de Biroul Notarial Expert.

Prin dispoziţia emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti nr. 2064 din 10 decembrie 2003 a fost respinsă notificarea formulată de Ab.L.C. prin care aceasta a solicitat restituirea imobilului situat în Bucureşti, str. V.L., prăvăliile 1 şi 2 de la parter sau, în subsidiar, restituirea prin echivalent, cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi nici a calităţii de moştenitor.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite, în înţelesul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. De prevederile legii beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite, astfel cum dispune art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege.

Reţinând că spaţiile de la parterul imobilului din str. V.L., şi anume, prăvălia nr. 1 şi prăvălia nr. 2, au aparţinut defunctei G.J., de la care au fost naţionalizate prin Decretul-lege nr. 92/1950, iar apelanta reclamantă Ab.L.C. este moştenitoarea defunctei G.J., având calitatea de moştenitoare a lui A.A., născut Ab., legatar cu titlu universal al defunctei G.J., se constată că apelanta reclamantă are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001. În consecinţă, în mod greşit tribunalul a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, situaţie în care, văzând prevederile art. 296 C. proc. civ., se impune admiterea în partea apelului declarat de apelanta reclamantă, schimbarea sentinţei apelate, admiterea contestaţiei şi anularea dispoziţia nr. 2064 din 10 decembrie 2003 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti.

Faţă de aspectele reţinute mai sus, se va constata calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, str. V.L., preluat prin Decretul-lege nr. 92/1950 de la autoarea reclamantei, şi anume, pentru prăvălia nr. 1 şi prăvălia nr. 2 de la parterul imobilului menţionat.

În ceea ce priveşte solicitarea apelantei reclamante de restituire în natură a spaţiilor menţionate, se constată că, deşi s-a reţinut calitatea apelantei reclamante de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, nu se poate dispune în prezent restituirea în natură a celor două prăvălii, acestea fiind înstrăinate unui terţ.

Astfel, din adresa emisă de A.F.I., rezultă că spaţiile de la parterul imobilului au fost închiriate către SC D.C.S. SRL cu contractul de închiriere din 19 martie 2009 iar ulterior au format obiectul contractului de vânzare - cumpărare din 24 septembrie 2010 încheiat cu Consiliul local al sectorului 2, în baza Legii nr. 550/2002, copia contractului fiind depusă la dosarul Curţii.

Apelanta reclamantă a chemat în judecată pe Consiliul local al sectorului 2 Bucureşti şi SC D.C.S. SRL, solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub din 24 septembrie 2010 de Biroul notarilor publici asociaţi B. şi asociaţii privitor la spaţiul comercial din str. V.L., Bucureşti, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria sectorului 2 sub nr. 6794/300/2012.

Apelanta reclamantă a invocat în susţinerea cererii sale de restituire în natură prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de această lege, este interzisă înstrăinarea precum şi orice închiriere a bunurilor imobile - terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor legii. Această dispoziţie legală constituie temeiul acţiunii formulate de reclamantă pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare, însă, în prezent acest contract nu este anulat, situaţie în care, în prezentul proces, la momentul pronunţării prezentei decizii, nu se poate dispune restituirea în natură. Astfel, întrucât în prezentul proces instanţa nu este învestită cu o cerere în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare iar apelanta a arătat că expres că nu este de acord cu suspendarea cauzei până la soluţionarea acelui dosar, solicitând soluţionarea apelului său pe fond, nu se poate admite cererea de restituire în natură, neputând dispune cu privire la dreptul de proprietate aflat în prezent în patrimoniul unui terţ.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanta Ab.L.C. şi pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general.

Reclamanta Ab.L.C. a criticat decizia invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei motiv de recurs s-a susţinut că respingerea cererii de restituire în natură este nelegală, întrucât contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat după depunerea notificării şi după înregistrarea contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei emise de Primarul General iar dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sancţionează cu nulitatea absolută astfel de înstrăinări.

Actul de vânzare-cumpărare încheiat cu încălcarea interdicţiei de înstrăinare prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este nul absolut şi nu poate produce consecinţe juridice.

Pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general a criticat decizia invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs s-a susţinut că în mod greşit a reţinut instanţa că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor de pe urma autorului, proprietar al imobilului, la momentul preluării.

În cauză nu se poate reţine că A.M.Ab. ar fi fiica lui G.J. şi Ju., în lipsa unor acte de stare civilă, după cum nu s-a dovedit nici căsătoria lui A.M.Ab. cu Ab.A., autorul reclamantei.

Nu s-a făcut nici dovada decesului lui G.J. şi că autorul reclamantei este moştenitorul acesteia.

Recurentul pârât a mai invocat şi incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 în sensul că în cauză nu s-a făcut dovada că nu s-au primit despăgubiri.

Reclamanta Ab.L.C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtului şi a depus înscrisuri pentru a contesta aspectele invocate prin motivele de recurs.

Reclamanta Ab.L.C. a formulat cerere de suspendare a judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 30555/3/2012 având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 24 septembrie 2010.

Prin încheierea din 27 februarie 2013, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării recursurilor.

Cauza a fost repusă pe rol urmare a cererii de repunere pe rol a reclamantei, care a făcut dovada că acţiunea având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare a fost soluţionată irevocabil.

Recursul reclamantei Ab.L.C. este fondat iar recursul pârâtului Municipiul București, prin primar general, este nefondat pentru următoarele considerente:

În ce priveşte recursul Municipiului Bucureşti, prin primarul general, se constată că acesta contestă reţinerea instanţei de apel a calităţii de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 a reclamantei, arătându-se că aceasta nu a făcut dovada calităţii de succesor de pe urma autoarei, proprietar al imobilului la momentul preluării.

Această critică este nefondată, instanţa de apel reţinând în mod legal şi fondat, în baza probatoriului administrat, calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii a reclamantei.

Imobilul în litigiu a fost proprietate autoarei G.J., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. CC/1939 şi contractului de construire nr. DD/1939, fiind preluat de la autoare, conform Decretului-lege nr. 92/1950, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Autoarea G.J. l-a instituit legatar universal prin testamentul olograf din 4 mai 1945, pe Ab.A. iar în baza acestui testament a fost emis şi certificatul de legatar din 27 octombrie 2011 şi în care s-a menționat că A.A., născut Ab., decedat la 26 martie 2002, are calitatea de legatar cu titlu universal de pe urma defunctei G.J., decesul acesteia fiind confirmat de adresele emise de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Reclamanta Ab.L.C. a făcut dovada calităţii de moştenitoare de pe urma autorului A.A., născut Ab. cu certificatul de calitate din 25 martie 2009, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Fiind făcută dovada calităţii de succesor a reclamantei de pe urma autoarei G.J., proprietar al imobilului la momentul preluării cât şi dovada proprietăţii asupra imobilului, care de altfel nu a fost contestată de pârâtul Municipiul Bucureşti, în mod legal s-a reţinut calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, prevăzute de Legea nr. 10/2001, recursul fiind astfel nefondat.

Critica privind incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 este nefondată, la dosarul cauzei fiind depusă declaraţia autentificată a reclamantei din care rezultă că nici aceasta şi nici autorul său nu au primit despăgubiri pentru imobilul în litigiu în baza vreunei legi interne sau unui acord internaţional încheiat de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie şi, totodată, de obligare la restituirea imobilului sau contravalorii acestuia în cazul conconstatării ulterioare a incidenţei art. 5 din Legea nr. 10/2001.

În ce priveşte recursul reclamantei Ab.L.C., care a criticat decizia numai din perspectiva refuzului de restituire în natură a imobilului, acesta este fondat.

Principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv este consacrat prin dispoziţiile art. 1, art. 7, art. 9, art. 10 şi 14 din Legea nr. 10/2001, acordarea celorlalte măsuri reparatorii operând numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare.

Cum în cauză măsura restituirii în natură nu este înlăturată în mod expres de la aplicare şi este făcută dovada posibilităţii restituirii în natură a imobilului, urmare a anulării irevocabile a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 24 octombrie 2010 şi care a avut ca obiect tocmai imobilul care a făcut obiectul notificării, se impune restituirea în natură a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 1005 din 22 februarie 2013, irevocabilă, s-a statuat cu putere de lucru judecat că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare şi care a fost anulat, şi având nr. cadastral C1; 1 la P1/1 este identic cu imobilul care a făcut şi obiectul notificării reclamantei, astfel că se va dispune restituirea imobilului care a făcut obiectul notificării şi pentru care s-a făcut dovada proprietăţii aşa cum a fost identificat prin actele de proprietate şi înscrierile de carte funciară, în prezent, urmând a se menţine restul dispoziţiilor deciziei.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi reţinând culpa procesuală a recurentului pârât, ca fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Ab.L.C. împotriva deciziei nr. 245A din 18 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o modifică, în parte, în sensul că dispune restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în Bucureşti, str. V.L., cunoscut ca prăvălia nr. 1 şi prăvălia nr. 2, de la parterul imobilului menţionat, având nr. cadastral C1; 1 la PI/1.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei.

Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă pe recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin primarul general să-i plătească recurentei-reclamante Ab.L.C. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2014.