Restitution of assets and vacating of premises upon expiration of commercial partnership; burden of proof for good-faith construction defense

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 2121 din 6 aprilie 2000, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta, SC. M.A. SA. București, în contradictoriu cu pârâta, SC. T.I. SRL București, și a dispus următoarele:

- evacuarea pârâtei din Unitatea nr. 502 din București;

- obligarea pârâtei de a pune la dispoziție reclamantei activele, mijloacele fixe și obiectele de inventar, ca urmare a expirării contractului de asociere 1364 din 7 mai 1996.

Prin aceeași sentință a fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională a pârâtei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, între părțile în proces s-a încheiat un contract de asociere în participațiune pentru anul 1996, ulterior expirat, iar la încheierea perioadei de asociere pârâta nu a predat reclamantei mijloacele fixe și obiectele de inventar, de care s-a folosit în derularea acestui contract, și nu a lăsat liber spațiul pus la dispoziție de reclamantă.

Apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 772 din 18 mai 2001, cu reținerea faptului că instanța de fond a pronunțat o hotărâre corectă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs, motivat în drept pe prevederile art. 304 C. proc. civ., și a susținut că:

- instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii la încuviințarea și administrarea probelor, respectiv nu a admis toate probele solicitate de pârâtă în apel. A dispus numai ca reclamanta să depună anexa 1 la contractul de asociere, înscris pe care însă reclamanta nu l-a înfățișat instanței, iar acest motiv de recurs se regăsește în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor și mijloacelor de apărare invocate de pârâtă, respectiv că nu a avut în vedere întregul conținut al proceselor verbale, listelor de inventariere și obiectelor de inventar depuse la dosar, ceea ce a făcut a se ajunge în mod nejustificat la concluzia că apelanta-pârâtă „nu a făcut dovada că este constructor de bună credință al acestor construcții”.

Recursul pârâtei este nefondat.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma criticilor aduse de pârâtă, constatarea care se impune este că aceste critici nu sunt de natură a modifica această hotărâre, în sensul solicitat de semnatara recursului.

Astfel, primul său motiv de recurs, cel referitor la încuviințarea și administrarea probelor nu este întemeiat. Instanța de apel a considerat că nu sunt utile cauzei decât probele pe care l-a încuviințat, prin încheierea de ședință de la 30 martie 2001, și le-a respins pe cele considerate de această instanță ca fiind neconcludente față de obiectul cauzei. Nimic nu putea să oblige instanța la a proceda altfel. De altfel, în preambulul deciziei recurate, s-a menționat faptul că părțile înainte de a li se da cuvântul pe fond, au arătat că nu mai au cereri de formulat.

Așadar primul motiv de recurs este nefondat.

Nici cel de al doilea motiv de recurs nu este întemeiat, anume cel prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Instanța de apel a reținut corect, prin hotărârea recurată, că pârâta nu a produs nici o dovadă în sprijinul afirmației sale că ar fi constructor de bună credință.

Această pârâtă nu a administrat în cadrul probei cu înscrisuri deja încuviințată atare dovezi.

S-a reținut corect, în hotărârea instanței de apel, că prin contractul de asociere încheiat de părți, pârâta, SC. T.I. SRL București, s-a obligat ca la încetarea contractului să restituie intimatei spațiul, mijloacele fixe, activele și obiectele de inventar preluate.

S-a reținut, de asemenea, că potrivit art. 1169 C. civ., cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, iar pârâta de față nu a făcut dovada că este constructor de bună credință, ceea ce a determinat instanța de apel să mențină hotărârea instanței de fond, în aspectul privind cererea reconvențională.

Față de dispozițiile art. 374 C. proc. civ., intimata urmează a suporta cheltuielile de judecată ocazionate reclamantei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC. T.I. SRL București, împotriva deciziei nr. 772 din 18 mai 2001, a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă recurenta la plata sumei de 23.800.000 lei cheltuieli de judecată către intimata, SC. M.A. SA. București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2004.