Limits of special annulment plea: no re-examination of merits or legal interpretation beyond material error

Contestație în anulare specială. Cale de atac de retractare. Limitele analizei hotărârii atacate.

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Contestația în anulare.

Index alfabetic : contestație în anulare specială

motiv de recurs

greșeală materială

C.proc.civ. din 1865, art. 318

Contestaţia în anulare specială, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile de la art. 318 C.proc.civ. (greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în apel şi recurs.

Astfel că instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor cu care anumite motive de recurs au fost respinse şi, în funcţie de rezultatul acestei analize, să schimbe eventual hotărârea pronunţată în cauză, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs.

Secţia I civilă, decizia nr. 2236 din 18 septembrie 2014

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, la data de 27.03.2014, contestatoarea U.B. a formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea deciziei nr. 214 din 23.01.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă şi acordarea unui termen pentru soluţionarea recursului formulat de aceasta împotriva deciziei nr. 180A din 07.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În motivarea contestaţiei în anulare, s-a susţinut că decizia vizată este nelegală raportat la motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C.proc.civ., respectiv, „instanţa respingând recursul, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.

În speţă, instanţa a omis să cerceteze mai multe dintre motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă U.B.

Contestatoarea a susţinut că a invocat opt motive de recurs, circumstanţiate cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C.proc.civ., precum şi art. 312 alin. (3) teza a II-a C.proc.civ. Motivele dezvoltate la pct. 1-4 din cererea de recurs au fost total ignorate de instanţă, atât timp cât în cuprinsul hotărârii nu se regăsesc motivele de fapt şi de drept pentru care instanţa ar fi înlăturat aceste critici care puteau conduce fie la casarea hotărârii, fie la modificarea ei.

De asemenea, pretinsa analiză a motivului nr. 5 de recurs este strict una formală, fără a conţine o verificare în concret a criticilor susţinute de recurentă în dezvoltarea acestuia, respectiv, fără a se indica care sunt „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei”, simpla apreciere că „această critică a fost examinată, motivată şi bine argumentată de instanţa de apel”, nefiind aptă să înlocuiască cerinţa cercetării în concret a motivului de recurs invocat.

Primul motiv dezvoltat în cererea de recurs a fost reprezentat de motivul de casare stabilit conform prevederilor art. 312 alin. (3) teza a II-a C.proc.civ., respectiv necesitatea administrării de probe noi pentru lămurirea situaţiei de fapt. Instanţa nu a cercetat acest motiv, care a fost înlăturat fără nicio analiză, pe considerentul că, „criticile referitoare la necesitatea administrării unei noi expertize privesc situaţia de fapt şi nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ.”, fără a-l cerceta însă, astfel cum a fost formulat, prin raportare la prevederile art. 312 alin. (3) teza a II-a.

Al doilea motiv de recurs invocat de recurentă, prin care a învederat că instanţa de apel a schimbat înţelesul vădit al înscrisului reprezentat de sentinţa nr. 538 din 13.04.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti nu a fost cercetat prin decizia atacată prin prezenta contestaţie în anulare.

Instanţa a considerat că în cuprinsul recursului nu s-a formulat nicio critică raportată la prevederile art. 304 pct. 8 C.proc.civ., omiţând astfel să observe că motivul de la pct. 2 constituie o critică întemeiată pe acest motiv de recurs.

Prin motivul nr. 2 din cererea de recurs, încadrat în prevederile art. 304 pct. 8, s-a arătat că în motivarea respingerii motivelor de apel unu, doi, trei si patru, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că prin sentinţa nr. 538 din 13.04.2007 a Tribunalului Bucureşti s-ar fi recunoscut reclamantei dreptul de proprietate, schimbând astfel înţelesul neîndoielnic al respectivei hotărâri judecătoreşti ce ar fi putut fi observat din simpla lecturare a acestuia.

Instanţa nu a cercetat motivul nr. 3 de recurs. Prin acest motiv s-a arătat că soluţia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat cu privire la aspecte care nu făcuseră obiectul acelei judecăţi. Practic, argumentul privind pretinsa existenţă a unei autorităţi de lucru judecat raportat la sentinţa nr. 538 din 13.03.2007 a fost unul esenţial în fundamentarea soluţiei de apel.

În considerentele deciziei pronunţate de instanţa de recurs nu poate fi identificată nicio menţiune cu privire la această critică. Instanţa a omis să observe acest motiv, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri nelegale.

Motivul de recurs prevăzut la pct. 4 a fost omis de instanţa de recurs. Nici la momentul emiterii dispoziţiei, nici anterior, Primăria nu a deţinut un drept asupra imobilului în discuţie.

Lipsa titlului de proprietate al reclamantei constituie un alt aspect esenţial în prezenta cauză care a fost ignorat de instanţa de recurs.

Considerentele deciziei pronunţate de instanţa de recurs nu conţin nici o referire la criticile recurentei privind consecinţele juridice determinate de lipsa calităţii de „unitate deţinătoare” a primăriei la momentul emiterii dispoziţiei invocate drept titlu de proprietate.

Motivul ce se regăseşte la pct. 5 din recurs nu a fost cercetat de instanţa de recurs. Prin acest motiv s-a invocat lipsa motivării din cadrul deciziei instanţei de apel, referitoare la înlăturarea criticilor aduse cu privire la lipsa calităţii de unitate deţinătoare a primăriei raportat la bunul în discuţie.

În mod formal, instanţa de recurs face referire la acest motiv, pe care însă nu îl cercetează.

Instanţa preia în mod eronat motivul de recurs invocat, considerând că este vorba despre „Lipsa motivării calităţii de unitate deţinătoare a Primăriei Municipiului Bucureşti” şi consideră că „această critică a fost examinată, motivată şi bine argumentată de instanţa de apel”.

Nu există însă nicio cercetare asupra faptului că Primăria nu deţinea această calitate şi nicio indicaţie unde în cadrul deciziei de apel s-ar regăsi această critică motivată şi bine argumentată de către instanţa de apel.

Astfel cum s-a arătat la pct. 4, de mai sus, dispoziţia care a fost considerată drept titlul de proprietate al reclamantei nu a fost emisă de autoritatea căreia legea îi conferea calitatea de unitate deţinătoare. Nici la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nici la momentul emiterii dispoziţiei, Primăria Municipiului Bucureşti nu deţinea calitatea cerută de lege, respectiv nu era unitate deţinătoare raportat la imobilul în cauză.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 318 C.proc.civ.

Intimatul S.S.D. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, sens în care a susţinut că hotărârea atacată cu contestaţie în anulare este o hotărâre irevocabilă, care se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, fiind incidente dispoziţiile art. 319 alin. (2) teza I C.proc.civ., că executarea silită a început anterior promovării recursului prin somaţia de executare comunicată la data de 08.08.2013, fiind suspendată până la soluţionarea recursului. Având în vedere dispoziţiile art. 401 alin. (1) lit. c) C.proc.civ., aplicabil în cauză, contestaţia în anulare putea fi depusă în termen de 15 zile de la pronunţare, termen ce a fost depăşit.

În aplicarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei ridicate de intimat.

Potrivit art. 319 alin. (2) C.proc.civ., „Contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.”

În speţă, contestatoarea a formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea deciziei nr. 214 din 23.01.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta în cauză.

Decizia Înaltei Curţi, de respingere a recursului ca nefondat, nu este o hotărâre susceptibilă de executare

silită, deoarece nu cuprinde niciun fel de obligaţie pentru vreuna din părţi, şi poate fi atacată cu contestaţie în anulare în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an calculat de la data când hotărârea a rămas irevocabilă, potrivit tezei a II-a a art. 319 alin. (2) C.proc.civ.

Prin urmare, faţă de data pronunţării deciziei de recurs, contestaţia în anulare a fost făcută înăuntrul termenului limită de un an prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a II-a C.proc.civ., aplicabil în speţă, aşa încât excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare nu poate fi primită, fiind respinsă.

Contestaţia în anulare formulată de contestatoarea U.B., a fost respinsă pentru considerentele ce succed:

Contestaţia în anulare specială, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile de la art. 318 C.proc.civ. (greşeală materială sau nepronunţarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în apel şi recurs, şi nu în contestaţia în anulare.

Pentru ca o contestaţie în anulare specială, întemeiată pe teza a II-a a art. 318 C.proc.civ., să poată fi

admisă trebuie îndeplinite următoarele condiţii: instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare; această omisiune să se fi produs din greşeală de instanţă.

În speţă, prin decizia nr. 214 din 23.01.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă s-a respins recursul declarat de pârâta U.B. împotriva deciziei nr. 180/A din 7.12.2012 a Curţii de Apel Bucureşti.

Contestatoarea a susţinut că primul motiv dezvoltat în cererea de recurs a fost reprezentat de motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a II-a C.proc.civ., respectiv necesitatea administrării de probe noi pentru lămurirea situaţiei de fapt.

Prin acest motiv a învederat instanţei care sunt lacunele raportului de expertiză realizat în faţa primei instanţe, care nu au permis lămurirea situaţiei de fapt, respectiv chiar identificarea corectă a imobilului în litigiu. Această concluzie, arată contestatoarea, a fost susţinută şi prin probele pe care le-a administrat în faţa instanţei de recurs constând în raportul de expertiză extrajudiciară prin care se analizează raportul efectuat în cauză.

Înalta Curte constată că în analiza acestui motiv de casare, instanţa de recurs a reţinut în decizia contestată: „criticile referitoare la necesitatea administrării unei noi expertize pentru stabilirea suprafeţei totale de teren ce a aparţinut reclamantei, şi dacă această suprafaţă se suprapune peste terenul ce a aparţinut recurentei, privesc situaţia de fapt şi nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.proc.civ., care permit analizarea hotărârii atacate numai pentru motive de nelegalitate”.

Prin urmare, instanţa de recurs a arătat, motivându-şi soluţia, de ce nu pot fi primite criticile referitoare la necesitatea administrării de probe noi pentru lămurirea situaţiei de fapt, iar motivele pentru care instanţa de recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs.

Prin urmare, în acest caz, nu poate fi vorba despre omisiunea instanţei, produsă din greşeală, de a cerceta criticile formulate de recurentă, astfel cum pretinde contestatoarea, ci dimpotrivă, instanţa a acţionat în mod deliberat, respingând practic acest motiv de recurs pentru că priveşte situaţia de fapt şi nu aspecte de nelegalitate a hotărârii recurate.

În analiza celui de-al doilea motiv invocat în susţinerea contestaţiei în anulare pendinte, Înalta Curte constată că, în speţă, instanţele de fond, în procedura comparării titlurilor de proprietate ale părţilor, au analizat modalitatea de dobândire a titlurilor de proprietate, dând preferabilitate titlului reclamantei în proces.

Astfel, s-a reţinut că titlul de proprietate al reclamantei este reprezentat de dispoziţia nr. 13424/2011 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti, prin care s-a luat act de sentinţa civilă nr. 538/2007 a Tribunalului Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, prin care a fost obligată Primăria Municipiului Bucureşti să dispună restituirea în natură reclamantei a terenului în suprafaţă de 9860 m.p., situat în Bucureşti.

Faptul că instanţa de recurs a confirmat soluţia la care au ajuns instanţele de fond, în sensul că titlul de proprietate al reclamantei este preferabil titlului de proprietate exhibat de pârâtă, nu înseamnă că instanţa de recurs a schimbat natura actului (sentinţei) sau înţelesul lămurit al acestuia, ci doar că, în urma analizei modalităţii de dobândire a titlurilor de către părţi, reiese că titlul reclamantei este mai bine caracterizat, fiind preferabil celui pretins de pârâtă.

Prin urmare, deşi recurenta pârâtă a invocat dispoziţiile 304 pct. 8 C.proc.civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, în înţelesul lui material (de negotium iuris) ale cărui clauze clare, neechivoce să fi fost interpretate greşit de către instanţă, denaturându-li-se înţelesul, ci la greşita interpretare a probelor. Prin act juridic dedus judecăţii nu se poate înţelege, aşa cum susţine recurenta, o probă administrată în cauză.

Concluzionând că nu subzistă cazul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., fiind impropriu invocat, nu înseamnă că acest motiv de recurs nu a format obiectul analizei instanţei de recurs, astfel cum susţine contestatoarea, ci dimpotrivă, că instanţa a luat în discuţie acest motiv de recurs şi a examinat în ce măsură criticile formulate se încadrează în textul de lege invocat.

Referitor la susţinerea contestatoarei privind necercetarea celui de-al treilea motiv de recurs, vizând aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat cu privire la aspecte care nu făcuseră obiectul judecăţii finalizate prin sentinţa nr. 538/2007, Înalta Curte observă că instanţa de recurs a răspuns motivului de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., ea neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de nelegalitate.

Prin urmare, instanţa nu era obligată să răspundă la argumentele folosite de recurentă în dezvoltarea

acestui motiv de nelegalitate, ci era îndreptăţită să grupeze aceste argumente, pentru a răspunde la motivul de nelegalitate printr-un considerent comun, obligaţie pe care, în prezenta cauză, instanţa de recurs şi-a îndeplinit-o.

În acest sens, instanţa de recurs a concluzionat sintetizând că, „având în vedere că reclamantei-intimate i s-a recunoscut, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, dreptul la restituirea imobilului în litigiu, circumstanţele cauzei permit acesteia recunoaşterea unui drept la restituirea imobilului şi o îndreptăţesc la redobândirea posesiei”.

De fapt, deşi invocă faptul că instanţa a omis să observe acest motiv de recurs, contestatoarea este nemulţumită de modul în care instanţa de recurs a răspuns acestuia, analiză la care nu este îndreptăţită instanţa sesizată cu soluţionarea contestaţiei în anulare.

Totodată, susţinerile contestatoarei privind ignorarea de către instanţa de recurs a lipsei titlului de proprietate al reclamantei sau a considerentelor referitoare la consecinţele juridice determinate de lipsa calităţii de „unitate deţinătoare” a primăriei la momentul emiterii dispoziţiei invocate drept titlu de proprietate, nu pot fi primite, câtă vreme aceste critici au fost respinse în mod argumentat de către Înalta Curte

Instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor cu care anumite motive de recurs au fost respinse şi, în funcţie de rezultatul acestei analize, să schimbe eventual hotărârea pronunţată în cauză, aşa cum solicită contestatoarea.

Câtă vreme toate aspectele deduse prezentei judecăţi în precedent au fost examinate şi respinse în mod argumentat (mai amplu sau mai puţin amplu) de către instanţa de recurs, nu sunt îndeplinite condiţiile contestaţiei în anulare speciale, aceasta fiind respinsă.