Contractual penalty versus statutory interest in commercial transactions; validity of late-payment claims absent express contractual stipulation

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta, SC A.K. SRL Satu Mare, a solicitat, prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare, în 2 decembrie 1999, obligarea pârâtei, SC L.E. SA Dorolț – Satu Mare la plata sumelor de 189.022.902 lei contravaloare materiale livrate și lucrări instalații – prestări servicii neachitate și de 69.137.800 lei penalități de întârziere calculate până la 30 noiembrie 1999, ca urmare a nerespectării de către acesta a contractului nr. 27 din 4 august 1999.

Prin sentința nr. 22 din 21 ianuarie 2000, Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea promovată de reclamant și a obligat pârâta la plata sumelor de 187.596.673 lei, pretenții și 69.137.800 lei penalități, reținând, ca întemeiată, acțiunea față de actele de la dosar și atitudinea procesuală a pârâtei, care, citată fiind, nu s-a prezentat la nici unul din termenele de judecată.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, SC L.E. SA Dorolț, solicitând schimbarea în parte a sentinței și admiterea în parte a acțiunii reclamantei pentru pretențiile ce se vor dovedi printr-o expertiză tehnică, urmând a fi respinsă cererea de penalități, reclamanta neexecutându-și integral obligația asumată, iar pentru suma de 55.987.145 lei nu există nici bază contractuală.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, prin decizia nr. 53 din 3 decembrie 2002, a admis, ca fondat, apelul declarat, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 50.984.409 lei cu titlul de contravaloare materiale, respingând capătul de cerere privind penalitățile de întârziere.

Soluția s-a fundamentat pe constatările raportului de contraexpertiză întocmit de experții P.D.F. și T.I.V., reținându-se că reclamanta nu a întocmit nici devizele de lucrări și nici procesele-verbale de recepție la care era obligată, iar din analiza facturilor emise s-a apreciat ca întemeiată acțiunea pentru suma de 128.329.376 lei, din care s-a dedus suma de 77.344.967 lei, recunoscută de reclamantă ca fiind achitată.

Facturile fiind datate anterior încheierii contractului, în lipsa unei convenții cu privire la penalități, cererea cu acest obiect a fost respinsă pe acest temei.

Reclamanta, SC A.K. SRL, a declarat recurs împotriva deciziei menționate, solicitând modificarea acesteia, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 173.655.033 lei cu titlu de preț al materialelor livrate și contravaloare manopera executată și la plata dobânzilor comerciale, conform art. 43 C. com., pentru motivele care urmează:

1) instanța a acordat mai mult decât s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), deoarece, apreciind că pretențiile reclamantei sunt întemeiate pentru suma de 128.329.376 lei, a înlăturat, practic, recunoașterea pârâtei cu privire la executarea manoperei.

2) decizia cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), deoarece:

a) din cele trei expertize efectuate în cauză, instanța și-a însușit expertiza cu rezultat singular întocmită de expert D.Gh., deși celelalte două ajung la același rezultat;

b) respingând capătul de cerere cu privire la penalități, instanța de apel nu a observat că prin acțiune s-au solicitat, practic, dobânzi, în baza art. 43 C. com.;

3) nu s-a motivat înlăturarea celorlalte expertize (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.) iar între suma la care a fost obligată pârâta și suma la care a fost obligată reclamanta, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, este o diferență mică.

Recursul nu este fondat.

1) În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta-pârâtă a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantei, respectiv, la valoarea dovedită pentru materialele livrate și recepționate, precum și pentru manopera pentru care s-a făcut recepția definitivă a lucrării, iar în decizia criticată s-a reținut că reclamanta, deși avea această obligație, nu a întocmit procese-verbale de recepție a lucrărilor, fapt constatat în raportul de expertiză confirmat de instanță, motivul de modificare, întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nefiind întemeiat.

2. a) Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținut, deoarece: afirmația recurentei nu are suport în probele de la dosar, instanța, confirmând tocmai expertiza comună efectuată de experții P.D.F. și T.I.V., în apel, administrându-se două expertize, nu trei, cum greșit susține recurenta, expertul indicat de aceasta, D.Gh., nefiind autor la nici una dintre ele:

b) prin acțiunea formulată, reclamanta-recurentă a solicitat explicit „penalitățile de întârziere”, în cuantum de 0,3% din valoarea facturată, până la data de 30 noiembrie 1999 și nicidecum dobânzi, cum eronat susține în motivul de recurs;

3) Cum s-a arătat mai sus, recurenta este în eroare cu privire la numărul expertizelor efectuate în cauză și cu privire la care expertiza a fost însușită de instanță, așa încât această critică nu are un obiect concret, instanța optând, desigur, pentru expertiza care s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, motivul întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nefiind nici el întemeiat.

Cât privește raportul dintre suma la care a fost obligată pârâta către reclamantă și suma la care reclamanta a fost obligată în apel cu titlu de cheltuieli de judecată, evocat de recurentă, aceasta nu aduce atingere legalității hotărârii atacate, temeiurile lor fiind diferite.

4) Prin urmare, față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanta, SC A.K. SRL Satu Mare, împotriva deciziei nr. 53/2002 – AC din 3 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 martie 2004.