Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4079/2013 AI generated

Extradition for firearms offenses; pending asylum application and alleged ethnic persecution insufficient to bar transfer

Case Number Decizia nr. 4079/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the requested person, upholding the lower court’s order for his extradition to Turkey for the execution of arrest warrants. The dispute concerned the validity of the extradition request under Law No. 302/2004, where the appellant challenged the order on grounds of pending political asylum claims and alleged ethnic persecution in Turkey, arguing that the proceedings violated his right to defense and that documents were incompletely translated. The court ruled that the legal conditions for extradition were met, citing dual incrimination and the absence of valid legal impediments; it determined that the pending asylum request was not an obstacle as it was a subsequent application following a previous rejection and that the requested person did not hold the status of an asylum seeker under Law No. 122/2006, thereby allowing the extradition to proceed. Key legal bases included Articles 24, 26, 38, and 43 of Law No. 302/2004, Article 6 of Law No. 122/2006, and Article 38515 of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, art. 43 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, art. 46 din Legea nr. 302/2004, art. 279 C. pen, art. 180 alin. (2) C. pen; Extradition for firearms offenses; pending asylum application and alleged ethnic persecution insufficient to bar transfer: Faptele pentru care este solicitată extrădarea au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 279 C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 181 C. pen.

Keywords

AI generated
extradition proceedings asylum law ethnic persecution right to be arrested pending proceedings grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004
673 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a admis cererea de extrădare privind pe numitul F.Y.
art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004
În baza art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 s-a menținut măsura arestării provizorii în vederea predării și s-a constatat că numitul F.Y.
art. 43 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
(1) și art. 43 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rep.
art. 46 din Legea nr. 302/2004
La termenul din 2 august 2013, fiind audiat, conform art. 46 din Legea nr. 302/2004 rep., persoana extrădabilă a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare turce.
art. 279 C. pen
de art. 279 C. pen., art.
art. 180 alin. (2) C. pen
pen., art. 180 alin. (2) C. pen.
art. 181 C. pen
Faptele pentru care este solicitată extrădarea au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 279 C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 181 C. pen.
art. 26 din Legea nr. 302/2004
24 și art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind dubla incriminare a faptelor și limitelor de pedeapsă în legislația statelor implicate în procedură.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 673 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a admis cererea de extrădare privind pe numitul F.Y. formulată de autoritățile judiciare din Turcia și s-a dispus extrădarea acestuia în Republica Turcia pentru punerea în executare a mandatelor de prindere cu numerele a-b-c-d-e ale Parchetului General Republica Aliaga.

În baza art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 s-a menținut măsura arestării provizorii în vederea predării și s-a constatat că numitul F.Y. a fost reținut și ulterior arestat provizoriu în vederea extrădării din data de 2 august 2013 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin adresa nr. 1592/II-5/2013 din 2 august 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în conformitate cu disp. art. 42 alin. (1) și art. 43 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 rep. precum și dispozițiile Legii nr. 80/1997 privind ratificarea Convenției europene de extrădare dintre România și Turcia, pentru a dispune arestarea preventivă în vederea extrădării către autoritățile judiciare din Turcia a numitului F.Y. până la prezentarea cererii de extrădare.

În cuprinsul sesizării, se arată că acesta este urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de deschiderea focului într-o zonă populată, provocând teamă și anxietate, achiziționare sau port și deținere de arme de foc și muniție fără a deține permis de port armă, pentru punerea în executare a mandatelor de prindere cu numerele a-b-c-d-e ale Parchetului General Republica Aliaga.

Din înscrisurile înaintate de autoritățile din Republica Turcia a rezultat că, în fapt, că la data de 17 decembrie 2003, în fața barului T.B. aflat în orașul Aliaga, F.Y., folosind fără drept o armă de foc, a rănit pe partea vătămată T.K. și partea vătămată B.K., astfel încât partea vătămată T.K. nu a putut lucra 25 de zile, iar partea vătămată B.K. nu a putut lucra 15 zile.

Împotriva persoanei extrădabile s-a luat măsura reținerii prin Ordonanța nr. 57/2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin încheierea din 2 august 2013, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădabile F.Y. pe o perioadă de 30 zile, de la data de 2 august 2013 la data de 31 august 2013, inclusiv, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 40, 43, 44 alin. (1) - (5) din Legea nr. 302/2004.

În fapt, s-a reținut că la data de 17 decembrie 2003, în fața barului T.B. aflat în orașul Aliaga, F.Y., folosind fără drept o armă de foc, a rănit pe partea vătămată T.K. și partea vătămată B.K., astfel încât partea vătămată T.K. nu a putut lucra 25 de zile, iar partea vătămată B.K. nu a putut lucra 15 zile.

La termenul din 2 august 2013, fiind audiat, conform art. 46 din Legea nr. 302/2004 rep., persoana extrădabilă a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare turce.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile Legii nr. 302/2004, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă pentru a se dispune extrădarea numitului F.Y. către autoritățile din Republica Turcia,

Faptele pentru care este solicitată extrădarea au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 279 C. pen., art. 180 alin. (2) C. pen. și art. 181 C. pen.

Sunt îndeplinite, de asemenea, și cerințele prev. de art. 24 și art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind dubla incriminare a faptelor și limitelor de pedeapsă în legislația statelor implicate în procedură.

Deși persoana extrădabilă nu a fost de acord cu admiterea cererii de extrădare și predarea sa, opoziția sa la extrădare nu poate fi însușită de Curte.

Astfel, s-a invocat împrejurarea că persoana extrădabilă a formulat cerere de azil care nu a fost soluționată și să se constate prin hotărâre calitatea de refugiat politic.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că în fața Inspectoratului Român pentru

Emigrări, în prezent, se uzează de procedura accelerată prin care se urmărește pronunțarea unei hotărâri în sensul de a se stabili dacă i se mai acordă dreptul la acces la o nouă procedură de azil, astfel că, în realitate, persoana extrădabilă nu este solicitant de azil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana solicitată, care a invocat, prin apărător ales, neîndeplinirea condițiilor legale pentru punerea în executare a extrădării, arătând că este solicitant de azil politic, cererea sa aflându-se în curs de soluționare și că, nefiind traduse documentele decât parțial, nu a putut să dovedească situația din zona de est a Turciei, unde ar fi persecutat.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru extrădarea recurentului.

Totodată, opoziția la extrădare poate fi întemeiată doar pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare. Or, susținerile recurentului exced celor două situații prevăzute de lege. Astfel, împrejurarea că persoana extrădabilă a formulat o cerere de azil politic, nu constituie un impediment pentru derularea procedurii, aceasta fiind a doua cerere, iar prima a fost respinsă.

Mai mult, art. 6 din Legea nr. 122/2006 nu este aplicabil în speță, respectiv, cetățeanul turc poate fi extrădat, întrucât nu are calitatea de solicitant de azil, astfel cum a fost interpretat și în jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție.

În speță, de nicăieri din dosar nu reies și nici nu s-au dovedit, împrejurările susținute de persoana extrădabilă, în sensul că pedepsele aplicate în Turcia ar fi rezultatul unei persecuții etnice, o consecință a originii etnice.

În ceea ce privește invocarea unui al doilea motiv, relativ la persecuțiile etnice la care persoana extrădabilă ar fi supusă dacă ar fi predată autorităților din Turcia, Înalta Curte constată că din înscrisurile trimise de autoritățile turce, nu rezultă că pedeapsa aplicată numitului F.Y. ar fi consecința apartenenței la grupul etnic al kurzilor, iar o eventuală traducere incompletă, putea fi oricând suplinită de către persoana extrădabilă, prin depunerea de traduceri complete, în sensul susținut.

În ceea ce privește posibilitatea administrării de probatorii, dispozițiile legale incidente prevăd un termen limită de maxim 15 zile, constatându-se, în acest sens, că instanța de fond a depus diligențe pentru respectarea dreptului la apărare al persoanei extrădabile.

În prezent, însă, solicitarea autorităților turce este în sensul continuării procedurilor legale în țara al cărui cetățean este, astfel că, constatând lipsa impedimentelor legale, recursul promovat va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă Y.F. împotriva Sentinței penale nr. 673 din 19 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 260 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 160 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 decembrie 2013.

Procesat de GGC - AS