Criminal revision petition dismissed for lack of standing and failure to substantiate appeal in cassation

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 3 din 8 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 403 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta P.C. de revizuire a Sentinței penale nr. 499/2000 a Tribunalului București, secția I penală.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, tribunalul a constatat următoarele:

La data de 27 noiembrie 2012 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția I penală, referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București privind cererea de revizuire formulată de petenta P.C.

Parchetul a apreciat cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă, întrucât petenta nu a fost parte în proces, iar împotriva aceleiași sentințe penale a mai formulat o cerere de revizuire, respinsă, ca inadmisibilă.

Prin Sentința penală nr. 499/2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2986/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost condamnați inculpații A.G. și A.N. la câte o pedeapsă de 9 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) C. pen., art. 291 C. pen. și art. 292 C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut în esență că inculpații au indus în eroare partea vătămată P.E. cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în Snagov, declarând în fața notarului public că respectivul imobil nu este grevat de sarcini, deși aveau cunoștință că era ipotecat în favoarea B.I.R., folosindu-se de un certificat de sarcini fals.

Potrivit art. 396 C. proc. pen., pot cere revizuirea: a) oricare parte din proces, în limitele calității sale procesuale; b) soțul sau rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia.

Tribunalul a reținut că petenta nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de persoane abilitate să promoveze cerere de revizuire, aceasta nefiind parte în procesul penal finalizat cu pronunțarea Sentinței penale nr. 499/2000 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2986/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici nu are calitatea de soț sau rudă apropiată a persoanelor condamnate.

În consecință, instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petenta P.C..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta P.C., nemotivat în scris.

Prin Decizia penală nr. 124 din 13 mai 2013, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta P.C. împotriva Sentinței penale nr. 3 din 08 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, și a obligat-o la cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că, instanța de fond a respins, în mod corect, cererea revizuentei, ca inadmisibilă, constatând că petenta nu a avut nicio calitate în cauza a cărei revizuire se cere și nu face parte dintre persoanele prev. de art. 396 C. proc. pen., care pot cere revizuirea.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs revizuenta P.C., fără însă a fi motivat.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de revizuenta P.C. prin raportare la dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale, toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluării recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată la data de 13 mai 2013 de către Curtea de Apel București, secția I penală, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluării recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că revizuenta nu și-a motivat recursul, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., astfel că nu va proceda la examinarea recursului cu atât mai mult cu cât nu a constatat incidența vreunui caz de casare care poate fi luat în discuție din oficiu.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta P.C. împotriva Deciziei penale nr. 124 din 13 mai 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentei revizuente P.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta P.C. împotriva Deciziei penale nr. 124 din 13 mai 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta revizuenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 05 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - GV