Influence peddling and non-casability of sentencing individualization under amended procedural code

Asupra recursului penal de față:

Prin Sentința penală nr. 933 din 27 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. 28924/3/2012 s-au dispus următoarele:

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M. la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 5 ani închisoare.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. rap. la art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 46056/3/2009, și, în consecință, s-a cumulat aritmetic pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 7 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată, perioada reținerii și arestării preventive de la 4 iulie 2012 la zi, dar și reținerea din data de 22 octombrie 2009, dispusă în procesul penal soluționat de Tribunalul București, secția I penală prin Sentința penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010, definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive luate față de inculpat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 31/P/2012 din 19 iulie 2012 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În fapt, în conținutul actului de sesizare a instanței au fost reținute următoarele: în perioada 16 mai - 4 iulie 2012, inculpatul S.M. a pretins, în mod direct, de la martorul denunțător P.C.M., suma de 20.000 euro, pentru ca, prin influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra funcționarilor de la Primăria Municipiului Constanța, să îi determine pe aceștia să elibereze o hartă cadastrală necesară revendicării unei teren în suprafață de 50 hectare, situat pe raza județului Constanța, localitatea Costinești.

Terenul anterior menționat a fost proprietatea numitului P.M., fiind naționalizat, iar ulterior revendicat, printre alții, de P.T., tatăl martorului denunțător P.C.M.. Persoana ultim menționată a fost împuternicită să-l reprezinte în fața autorităților statului pe tatăl său, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate sau pentru obținerea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001.

În timpul desfășurării activității infracționale s-a stabilit ca suma de 20.000 euro, pretinsă de inculpatul S.M., în schimbul influenței sale asupra funcționarilor, să fie remisă într-o singură tranșă, înainte de eliberarea documentului către martorul denunțător.

La data de 17 mai 2012, în urma discuției purtate în mediu ambiental de martorul P.C.M. cu inculpatul, acesta din urmă a reiterat pretențiile în vederea remiterii folosului pretins, condiția impusă pentru începerea demersurilor de influențare a funcționarilor fiind ca suma de 20.000 euro să îi fie prezentată efectiv.

În vederea obținerii hărții cadastrale promise martorului denunțător P.C.M., S.M. a solicitat și primit ajutor de la numiții C.R. - inginer geodez, și J.D. - expert la Direcția Patrimoniu, Serviciul Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului București.

În raport de probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că desfășurarea în timp a faptelor, coroborate atât între ele, cât și cu declarațiile inculpatului și ale celorlalte persoane audiate în cauză a evidențiat mai multe momente cheie ale desfășurării actelor materiale care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, înregistrările convorbirilor telefonice și ambientale, redate în cuprinsul proceselor-verbale aflate la dosar, precum și planșele fotografice - fotoprinturi din înregistrările de imagini efectuate în mediul ambiental, reprezentând probe concludente și utile și îndeplinind condițiile unor dovezi din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu forma de vinovăție cerută de lege.

S-a reținut în acest sens că, la data de 17 mai 2012, a avut loc o întâlnire între denunțător și inculpat care a fost înregistrată audio-video, conform autorizației din 11 mai 2012 (proces-verbal de redare). Din discuțiile purtate a rezultat în mod evident că aspectele prezentate în denunț și în declarațiile date de P.C.M. s-au confirmat, în sensul că inculpatul S.M. i-a solicitat suma de 20.000 de euro pentru a-i remite unui angajat al Primăriei Constanța, în scopul obținerii hărții cadastrale necesare denunțătorului (proces-verbal de redare, S.M.: "... fără bani nu putem să ne mișcăm, frate, nu-nțelegi? Că nu se deplasează nimeni fără bani.", P.C.M.: "Zi cum luăm harta!", S.M.: "Simplu", P.C.M.: "Cum?", S.M.: "Scoatem banii și o luăm!", "Nu vrei să mă-nțelegi că-i sută la sută? Sută la sută ne dă harta.", "Femeia-i din București, omu-i de la Constanța, direct din birou, de-acolo!", "de la Primăria centrală e omu'.", "Da' mie trebuie să îmi spui când ai banii. Că eu nu mai merg să mai vorbesc cu nimeni!" "Mă, douăzeci de mii de euro o să ne ajungă și cu cheltuială, cu tot", "Bă, nene, tu dacă-mi arăți banii ieri, eu astăzi vorbesc", P.C.M.: "... ta vrei să vezi banii?", S.M.: "Păi, da, pe ce vorbesc, Cristi? Iar vorbesc aiurea pe urșii din pădure?").

Ulterior întâlnirii cu P.C.M., în ziua de 22 mai 2012, la ora 14:17:21, inculpatul a fost contactat de o persoană identificată ulterior în persoana numitei C.R., prin SMS, căreia i-a transmis mesajul "Când puteți sunați-mă și pe mine" (proces-verbal de redare).

În cursul aceleiași zile, ora 17:05:18, inculpatul a fost contactat telefonic de C.R. care s-a justificat că nu i-a răspuns pentru că era "la Oficiul de Cadastru" și că nu a avut credit de pe telefonul propriu, în prezent folosind telefonul mamei sale. Totodată, a precizat că nu a fost contactată încă de "nenea ăla", dar că îl va suna, situație în care S.M. a insistat "să rezolve ceva cu treaba aia" (proces-verbal de redare). La ora 17:14:46, C.R. a revenit telefonic pentru a-i comunica lui S.M. că "l-a sunat pe nenea ăsta" care dorea o întâlnire cu S.M. pentru a primi detalii. C.R. a precizat că nu este necesară această întâlnire deoarece i-a dat ea toate detaliile și că oricum se vor întâlni "atunci, când vine cu ea" (proces-verbal de redare).

Aceste convorbiri telefonice au condus la suspiciunea că se referă la obținerea hărții cadastrale în schimbul căreia a fost pretinsă suma de 20.000 de euro.

În cursul zilei de 23 mai 2012, în intervalul orar 11:33:30 - 11:45:20, a avut loc o întâlnire (înregistrată audio-video) între P.C.M. și inculpat, ocazie cu care denunțătorul a demonstrat că se află în posesia sumei de 20.000 euro, potrivit solicitării anterioare a inculpatului, iar acesta din urmă a afirmat că va începe demersurile de obținere a hărții cadastrale (proces-verbal de redare).

În ziua de 23 mai 2012, ora 11:43:47, C.R. a stabilit telefonic o întâlnire cu "M." - identificat ulterior ca fiind numitul J.D., la solicitarea persoanei ultim menționate: "... la O. acolo sus, la S.P., unde e bowling-ul", "Poți să iei legătura cu el?", "Să vină cu tot ce trebuie!" (proces -verbal de redare). Ulterior acestei convorbiri telefonice, la ora 11:54:43, C.R. l-a apelat pe inculpat: "La patru jumate ne vedem la S.P., la Berceni acolo ...". Fiind întrebată de interlocutorul său dacă "Poate să rezolve?", C.R. a răspuns: "Păi, vorbim acum. Nu știu nici eu. Sper că da. Din moment ce ne-a chemat!?" (proces-verbal de redare).

În drum spre întâlnirea menționată mai sus, la ora 16:13:29, C.R. i-a comunicat un mesaj unei persoane rămase neidentificate, prin mesaj tip SMS: "Sunt la Unirii, mă întâlnesc cu aia cu harta" (proces-verbal de redare).

În intervalul orar 16:36 - 17:16 a avut loc întâlnirea stabilită între J.D., inculpat și C.R. la restaurantul O., momentele operative fiind înregistrate video (planșe foto).

Ulterior întâlnirii menționate mai sus, în restaurantul O. din complexul comercial S.P., C.R. a luat legătura telefonic la ora 17:30:56, cu o persoană rămasă neidentificată, căreia i-a relatat că "... am impresia că ăștia o să mă scoată din schemă", "au vorbit între ei și au spus că-i dă ... o să-ți spun față în față, să nu mai vorbesc prin telefon!", "a zis că «eu îi promisesem niște bani lui R., să mai tăiem de la ea că e mai transparentă și să sperăm că nu se supără». Asta de față cu mine au zis, știi? și am zis «nu mă supăr, mă, stai liniștit, că înțeleg situația». Dacă stai să te gândești ... dacă nu eram eu ... cucubau! înțelegi?", "Să sperăm că n-o să-mi tragă țeapă, că dacă îmi trag țeapă, le fac eu la amândoi ceva ca să mă țină minte toată viața!" (proces-verbal de redare).

În urma verificărilor a rezultat că numitul J.D. este expert la Direcția Patrimoniu, Serviciul Cadastru din cadrul Primăriei municipiului București, iar C.R. este inginer geodez, angajată în cadrul unei societăți comerciale care are ca obiect de activitate lucrări cadastrale.

În ziua de 24 mai 2012, ora 12:52:26, inculpatul i-a transmis prin SMS numitului J.D. anul din care trebuie să dateze harta cadastrală: "Până în 45 să fie", răspunsul fiind "K. M-a sunat aseară. Mă văd azi." (procese-verbale de redare). În cursul aceleiași zile, la ora 15:15:30, J.D. a luat legătura telefonic cu colonelul A.M., șeful Direcției Topografice Militare, pentru a stabili o întâlnire, în după amiaza aceleiași zile, într-un interval de aproximativ 1 - 2 ore (proces-verbal de redare).

Ulterior, în intervalul orar 18:12:38 - 18:17:31, a avut loc întâlnirea stabilită între A.M. și numitul J.D., înregistrată video (planșe foto). La ora 18:20:19, inculpatul a luat legătura telefonic cu J.D., cel din urmă fiind interesat de stadiul în care se află demersurile de obținere a hărții (S.M.: "E OK? Atâta vreau să știu!", J.D.: "se uită și-mi spune mâine. Da, în principiu ... da, da' numai că n-o să fie relevantă ca elemente de reper", S.M.: "Nu ne interesează, să arate ce trebuie să dăm!", J.D.: "Se uită mâine și-mi spune! Da, așa ar avea în mare! În mare ar avea ceva, da!" (proces-verbal de redare). La ora 19:24:19, J.D. a luat legătura telefonic cu A.M. pentru a stabili condițiile în care va obține harta cadastrală: A.M. "Căutați pe maiorul P., care se ocupă de așa ceva", "... o să-i spun dimineață și dumneavoastră veniți și-l întrebați", "dacă e vorba de format mare, nu vi-l dă pe loc", "trebuie făcut și un contract că ... sunt niște reguli după care lucrăm ..." (proces-verbal de redare).

Urmare convorbirii telefonice ultim menționate, în intervalul orar 20:11 - 21:10, a avut loc o întâlnire între inculpat și J.D., înregistrată video (planșe foto și proces-verbal de supraveghere operativă).

La data de 27 mai 2012, ora 14:22:50, martorul denunțător P.C.M. a luat legătura telefonic cu inculpatul, ocazie cu care l-a asigurat pe interlocutor că "e totul în regulă, e OK. Și facem contract, eu vreau contract că nu mai vreau nimic să merg pe degeaba", "am vorbit cu oamenii, se rezolvă tot. Nu e nici un fel de problemă, da?" (proces-verbal de redare).

Ulterior, la data de 28 mai 2012, ora 21:05:36, inculpatul i-a comunicat numitei C.R. că "așteptăm mâine să ... sau poimâine, să ia alea, să mergem unde ai zis tu să facem ...", referindu-se la obținerea hărții cadastrale de la Direcția Topografică Militară, prin intermediul numiților J.D. și A.M. (proces-verbal de redare).

J.D. a stabilit ca la data de 29 mai 2012 să ridice harta cadastrală de la Direcția Topografică Militară ("întâi mă duc să le vizionez", "la final îmi dă pe ... pe ... pe CD ... să vin cu un CD. Dacă e, după aia le printează R. undeva"), așa cum i-a solicitat S.M.: "să facem să ne grăbim mai repejor, să încasăm și noi!" (proces-verbal de redare).

A.M., în calitate de șef al Direcției Topografice Militare, i-a facilitat lui J.D. obținerea hărții cadastrale, prin instrucțiunile date subordonatului său: "M-a sunat ăla de la Primăria B. municipiului București", "ai găsit hărțile pe care le cere?", "ocupă-te de treaba asta mâine dimineață, da?", ulterior comunicându-i și lui J.D. că "am vorbit eu cu P., nu e la serviciu, e trimis într-o altă activitate, mâine dimineață veniți încoace ca să vedeți ... ce să vă alegeți, da?" (procese-verbale de redare).

Deoarece harta cadastrală obținută de la Direcția Topografică Militară nu era utilă în procesul de revendicare a suprafeței de 50 de hectare teren situat pe raza localității Costinești, neavând menționate pe ea vecinătățile și numele proprietarilor, ci doar date cu caracter militar, inculpatul a demarat noi demersuri: "dacă simt eu că e OK și e bună, dăm drumul la treabă, dacă nu, eu ... mai așteptăm două - trei zile și asta e!" (proces-verbal de redare).

Cu prilejul întâlnirii din data de 31 mai 2012, intervalul orar 13:54 - 14:06, inculpatul i-a comunicat martorului denunțător și alte pretenții: "vreau contract, că eu te reprezint pe tine în toată afacerea asta, cu avocatu' meu și că la sfârșit, când se va câștiga și vei fi pus în posesie ... când se va vinde, indiferent de situație, tu va trebui să-mi dai mie cât ne înțelegem noi", "dar o să-mi dea o hartă bună, o să fac contractul cu tine ..." (proces-verbal de redare).

În continuare, J.D. a luat legătura cu C.E., comisar de poliție în cadrul I.G.P.F. - Garda de Coastă, șef serviciu teritorial, în vederea obținerii hărții cadastrale ("trebuie să vorbesc ceva cu tine", "vin eu după tine", "oriunde ai fi"). După întâlnirea cu C.E., J.D. a luat legătura telefonic cu inculpatul : "Vezi că, de-abia acuma, în momentul ăsta m-am despărțit, am avut discuția preliminară, îmi pun mari speranțe, i-am zis ... și acum pleacă înapoi acolo, da?", "Marea speranță se pune aicea, în ăsta, da?", "O să mă cheme marți, miercuri ...", "I-am dat temă până vineri, sâmbătă, să mă, să mă ...", "Te sun și te țin la curent dacă e ceva" (procese-verbale de redare).

Având în vedere că obținerea hărții cadastrale promisă martorului denunțător P.C.M. s-a dovedit a fi mai dificilă decât anticipaseră S.M. și J.D., fiind necesară o perioadă mai mare de timp decât cea estimată inițial, C.R. a manifestat nerăbdare față de inculpat: "... oricum, banii s-au dat, s-au luat! .. proasta e proastă, înțelegi?", "... că se întâmplă marți și dacă nu, la sfârșitul săptămânii și nu mi-ai dat nici un telefon.. ți-am dat un mesaj, nu m-ai sunat!", "..nu ți se pare foarte ciudat!? M., m-ai sunat în fiecare zi până să te întâlnești cu ..[obscen].. ăla de om". Ulterior, C.R. a relatat incidentul și prietenului ei, C.: "Mamă, deci nu mai pot, deci nu mai pot de nervi, dacă nu am plâns întruna! L-am sunat pe ăla cu harta, știi ce i-am făcut?", "Nu suport să mă ia cineva de proastă", "De șase luni de zile mă rog de unul, de altul, nu știu ce întâlniri.. pe ce? Pe timpul meu?", "Sunt convinsă că au luat banii, pentru că ăla venise în București, cu harta, ..[neinteligibil].. harta, decât să zicem că mai durează s-o verifice, asta-i altă treabă, înțelegi?", "adică, frate, n-am zis să-mi dea o mie cinci sute de euro, cum a promis, dar măcar câteva milioane, acolo, putea să-mi dea. Cât m-am stresat și m-am deplasat atâtea luni de zile, să mă-ntâlnesc, să puii mei.. să ..[obscen].. Timpul meu! Timpul meu, frate! Și relațiile mele, pân' la urma urmei" (procese-verbale de redare).

Inculpatul i-a relatat, la rândul său, lui J.D. incidentul creat de neînțelegerea cu C.R., din discuție rezultând că cei trei stabiliseră de comun acord împărțirea banilor care urmau a fi remiși de martorul denunțător P.C.M.: "M-a sunat pe mine, acuma la telefon, și a început să plângă că de ce i-am făcut așa, că de ce am luat banii și nu i-am dat și ei nimic" (proces-verbal de redare).

Deoarece demersurile de obținere a hărții prin intermediul numitului J.D. au rămas fără rezultate, inculpatul a luat legătura cu numitul B.A., pentru obținerea aceluiași document: S.M.: "P.M. a fost proprietar pe toate .. astea de acolo. Ele însumând vreo 50 de hectare", B.A.: "Și, bine, băiatu' mi-a zis, nu m-a-ntrebat cât-cât! Eu pân' la ce, cât pot să mă duc să-i spun? Știi, adică la ... Să-i spun «bă, aleargă..»", S.M.: "Băi, nene, pân' nu vezi cât cere, eu .. maxim disponibil, eu am zis 25 la sută, 2.500, hai, un 3.000 aș da, nu e problemă!", "Harta din care să reiasă că ăsta a avut proprietățile astea, mă, nene. Și pe harta aia, e o hartă foarte, foarte veche pe care scrie: P.M., e proprietar.." (proces-verbal de redare).

Fiind audiat, J.D. a declarat că o cunoscuse pe C.R. în urmă cu aproximativ 1 an, în legătură cu serviciul acesteia, de inginer geodez. În iarna 2011 - 2012, a fost contactat telefonic de C.R. care i-a solicitat o întâlnire, ocazie cu care i-a spus că are o cunoștință care caută un plan topografic cu zona localității Costinești din județul Constanța, fost sat Schitu, pentru identificarea unui teren de 50 ha al unui fost proprietar. După acea discuție nu a mai fost căutat de C.R., până în luna mai 2012, când aceasta a revenit cu solicitarea de a se întâlni. A acceptat să se întâlnească cu R. în Complexul Comercial S.P., la Restaurantul O. La această întâlnire, R. s-a prezentat împreună cu un bărbat pe care l-a cunoscut pentru prima dată cu acea ocazie, sub numele de "M." și care avea nevoie de harta în cauză. În cadrul respectivei întâlniri, persoana care s-a recomandat cu numele de M. și pe care a recunoscut-o în fotografiile aflate la dosarul cauzei în persoana inculpatului S.M., a afirmat că proprietarul terenului de 50 ha din Costinești are nevoie de harta anterior menționată și că l-a rugat să îl ajute să obțină acea hartă. În schimbul obținerii acestei hărți, inculpatul a promis că îi va da 4.000 euro, iar R. 1.500 euro, fără a preciza însă de unde avea respectivele sume. De asemenea, nu a spus niciun moment că a pretins bani de la proprietar.

Martorul a mai arătat că nu a cunoscut cine era proprietarul, dacă era cel care fusese expropriat sau vreun urmaș al acestuia. Însă a fost de acord să îl ajute pe inculpat să găsească harta, sens în care a luat legătura cu numitul A.M., colonel la Direcția Topografică Militară, persoană pe care a cunoscut-o datorită relațiilor pe care acesta le-a avut pe linie de serviciu cu Primăria Capitalei. Nu i-a oferit vreo sumă de bani sau alte foloase numitului A.M. pentru hartă, demersul său fiind unul legal, constând în încheierea contractului cu Direcția Topografică Militară și plata costului serviciului, conform chitanțelor eliberate de instituție. În urma acestui demers a primit harta solicitată în format electronic, CD-ul respectiv aflându-se în posesia sa.

A mai arătat că era evident că harta nu putea fi folosită pentru identificarea unui teren, mai exact nu puteau fi identificate limitele proprietăților, ci doar formele de relief cu denumiri de dealuri și alte detalii de acest tip. I-a comunicat și lui S.M. că respectiva hartă nu putea fi folosită în scopul pentru care ea era solicitată și a hotărât în continuare să caute harta prin alte mijloace. În continuare, a apelat la un fost coleg de armată și de facultate, în persoana numitului C.E., comisar de poliție la Garda de Coastă. Nici persoana ultim menționată nu a putut să obțină harta în cauză, motiv pentru care i-a comunicat inculpatului că nici acest ultim demers nu a dat rezultate, context în care nu a mai avut alte discuții cu inculpatul.

Din declarația numitei C.R. a rezultat că, la sfârșitul anului 2011, printr-o cunoștință pe nume "A." a fost contactată de un anume "M.", ocazie cu care a fost întrebată dacă poate să fac rost de o hartă privind zona localității Costinești din județul Constanța, fostă localitate Schitu în anii 1960. În aceeași perioadă, de la sfârșitul anului 2011, l-a cunoscut și pe J.D., inspector în cadrul Primăriei Municipiului București, prin intermediul relațiilor de serviciu. În contextul menționat, l-a întrebat pe J.D. dacă poate să intre în posesia unei astfel de hărți. În perioada ianuarie - mai 2012, inculpatul S.M. nu s-a mai interesat de obținerea hărții cadastrale, spunând că "o mai lăsăm o perioadă", pentru că "nu l-a mai contactat ăla", înțelegându-se prin aceasta că persoana care avea nevoie de hartă nu mai era interesată în acel moment. În luna mai 2012, inculpatul a devenit foarte insistent, manifestându-și dorința de a fi pus în contact cu J.D., în vederea obținerii hărții cadastrale. Ca urmare, i-a dat numărul de telefon al lui J.D. și astfel cei doi au luat legătura direct, C.R. fiind invitată la o întâlnire cu ei în Complexul Comercial S.P. din cartierul Berceni. Cu prilejul acestei întâlniri, inculpatul a precizat că omul care are nevoie de hartă "are banii", afirmând totodată că banii pe care îi oferă sunt în cuantum de 6.000 euro, pe care i-a oferit lui J.D., fără a preciza dacă el însuși urma să primească și o altă sumă de bani.

Martora a mai arătat că deși, inițial, inculpatul îi promisese suma de 1.500 euro, în schimbul identificării și punerii în contact cu o persoană care îi poate obține harta, cu prilejul acelei întâlniri a revenit asupra promisiunii și a precizat că întreaga sumă de 6.000 de euro i-o va da lui J.D., care, la rândul lui, îi va da și ei o sumă, al cărei cuantum nu l-a precizat, acest cuantum urmând să fie stabilit în mod discreționar de J.D.. Acesta din urmă a afirmat că poate să apeleze la o persoană din cadrul Direcției Topografice Militare București, acea persoană fiindu-i prieten.

A mai arătat că S.M. a fost cel care a stabilit traseul sumei de 6.000 euro, spunând că el va primi acea sumă de bani de la persoana interesată de obținerea hărții și i-o va înmâna lui J.D. care va hotărî cât îi va da ei, cât și prietenului din cadrul Direcției Topografice Militare. J.D. l-a asigurat pe inculpat că dacă acea hartă pe care o va obține de la Direcția Topografică Militară nu este bună, va găsi o altă hartă.

Din felul în care a decurs discuția între inculpat și J.D., martora a înțeles că aceștia nu doreau să îi mai dea ei nicio sumă de bani, întrucât nu le mai era necesară în demersurile lor de obținere a hărții. Ulterior acestei întâlniri a fost căutată telefonic de inculpat care a întrebat-o dacă poate să printeze o hartă în format digital, într-un format la o scară mai mare. Deși s-a arătat a fi de acord, inculpatul nu a mai contactat-o și nu a aflat dacă a obținut sau nu harta și nici dacă s-au primit banii în schimbul acestei hărți. La un moment dat a fost indignată de faptul că inculpatul și J.D. nu au mai căutat-o și nici nu i-au răspuns la telefon, situație în care a folosit telefonul mamei sale, l-a sunat pe inculpat și i-a comunicat motivul supărării sale.

Martorul A.M., comandantul Direcției Topografice Militare, a declarat că în luna iunie 2012 l-a cunoscut pentru prima dată pe J.D., cu prilejul unei întâlniri în zona Dristor din București, urmare a unei solicitări telefonice din ziua precedentă. Martorul a bănuit că F. cunoștea numărul său de telefon de pe o carte de vizită personală pe care a lăsat-o unor funcționari de la Primăria Municipiului București. Pe parcursul convorbirii telefonice pe care a purtat-o cu J.D., acesta i-a spus că are cunoștință că locuiesc amândoi în aceeași zonă, situație în care a acceptat să se întâlnească cu acesta în drum spre casă. Cu prilejul întâlnirii pe care a avut-o cu J.D., acesta, fără să îi ceară permisiunea, a deschis portiera autoturismului de serviciu al martorului, în care aștepta șoferul, și a lăsat telefonul mobil personal pe banchetă, afirmând că este urmărit. J.D. i-a spus că are nevoie de o hartă veche care privea localitatea Schitu, jud. Constanța. Martorul i-a recomandat să se prezinte la sediul Direcției Topografice Militare și să solicite harta respectivă așa cum poate proceda orice cetățean, fiind vorba de informații publice. în vederea soluționării situației solicitate de J.D., a luat legătura telefonic cu maiorul P.S. din cadrul Direcției Topografice Militare.

S-a reținut că declarația martorului A.M. se coroborează cu cea a subordonatului său, maiorul P.S., șeful Biroului Informații Geografice Studii și Documentare din cadrul Direcției Topografice Militare. Acesta a precizat că l-a cunoscut pe J.D. în ziua de 25 mai 2012, când acesta s-a prezentat la sediul Direcției Topografice Militare, situate în București, sectorul 1, pentru a solicita o hartă din perioada 1930 - 1950, a zonei Schitu - Costinești, județul Constanța. În jurul orelor 09:00 - 10:00, s-a întâlnit cu J.D. la punctul control acces persoane al Direcției Topografice Militare, după care s-a depus o cerere la compartimentul Documente Clasificate. Procedura urmată de martor presupunea o activitate de căutare a hărților solicitate după ce în prealabil îi era repartizată cererea solicitantului cu viză de la conducerea unității. În continuare, martorul trebuia să identifice zona de interes, să contacteze solicitantul și să stabilească o nouă întâlnire cu acesta la sediul unității, pentru a-i prezenta documentele astfel încât să se concluzioneze dacă hărțile identificate sunt cele care fac obiectul cererii. Această procedură a fost urmată și în ceea ce îl privește pe J.D.. În timpul celei de-a doua întâlniri cu acesta, martorul a fost uimit de atitudinea lui J.D. care, fiind întrebat unde lucrează și cu ce anume se ocupă, a făcut un semn către telefonul mobil pe care îi ținea în mână și i-a spus că telefonul său este urmărit, ascultat.

Fiind audiat, martorul C.E. a declarat că, în cursul lunii iunie 2012, a fost contactat de un fost coleg de facultate, în persoana numitului J.D., care i-a solicitat sprijinul pentru obținerea unei hărți vechi de aproximativ 80 - 100 de ani, privind zona localității Costinești, fostă Schitu, jud. Constanța. Răspunsul său a fost unul pozitiv dar generic și absolut formal: "voi vedea ce pot să fac", promisiunea nefiind urmată de vreun demers efectiv.

În cauză a fost identificat și audiat martorul B.A. care a declarat că îl cunoscuse pe inculpat în urmă cu aproximativ 6 - 7 ani, prin intermediul fratelui acestuia, S.L.. În luna iunie 2012 a venit în București pentru probleme de serviciu, ocazie cu care s-a întâlnit și cu inculpatul care i-a relatat că o rudă de-a sa, pe nume P., are o problemă cu un teren de pe raza localității Costinești, fostă Schitu, județul Constanța. Problema constă în faptul că persoana respectivă nu putea obține actul de proprietate, în lipsa unui plan cadastral, sens în care i-a solicitat ajutorul, spunându-i că dacă i se va rezolva problema cu harta, plătește o sumă de aproximativ 2.500 euro, banii fiind destinați persoanei care îi obținea harta în cauză. Totodată, inculpatul i-a promis că îi va da bani dacă reușește să intermedieze obținerea hărții.

Demersurile martorului de obținere a documentului nu s-au concretizat întrucât nu a luat legătura cu nici un funcționar public, informându-se doar din diverse medii asupra instituției în atribuțiile căreia ar intra eliberarea hărții.

Această situație de fapt a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă:

- denunțul și declarațiile martorului denunțător P.C.- M.I.; procese-verbale de predare-primire documente de la denunțător; documente predate de denunțător; documente ridicate de la Direcția Topografică Militară; documente predate de J.D.; documente predate de av. P.D.; împuterniciri avocațiale; procese-verbale de exercitare a dreptului de a nu da declarații, privind pe inculpatul S.M.; declarația inculpatului S.M.; fișe cazier judiciar; declarația numitului J.D.; declarația numitei C.R.; declarația martorului B.A.; declarația martorului C.E.; declarația martorului A.M.; declarația martorului P.S.; planșă fotografică privind bancnotele ce compun suma de 20.000 euro; proces-verbal privind efectuarea actelor premergătoare din 29 mai 2012; ordonanțe de delegare a ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție; procese-verbale de redare, în temeiul art. 9 C. proc. pen. a conținutului înregistrării audio - video a dialogurilor purtate în mediul ambiental la datele de 17 mai 2012, 23 mai 2012, 31 mai 2012; planșe foto privind întâlnirile din datele de 23 mai 2012, 24 mai 2012; procese-verbale de redare, în temeiul art. 913 C. proc. pen. a conținutului convorbirilor telefonice; proces-verbal de supraveghere operativă; regulament de organizare și funcționare pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Constanța; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, din 17 iulie 2012; 6 suporți optici conținând înregistrări ale convorbirilor telefonice, respectiv:

CD-R inscripționat: "Secția I 31/P/2012, x, Original 913 probă digitală " cu seria constructivă x, CD-R inscripționat: "Secția I 31/P/2012, y, Original 913 probă digitală " cu seria constructivă y, CD-R inscripționat: "Secția I 31/P/2012, z, Original 913 probă digitală " cu seria constructivă z, CD-R inscripționat: "Secția I 31/P/2012, w, Original 913 probă digitală " cu seria constructivă w, CD-R inscripționat: "DNA S.C.C. - D.P. 31/P/2012 Telefonice 1 Copie" cu seria constructivă q, CD-R inscripționat: "DNA S.c.c. - D.P. 31/P/2012 Telefonice 2 Copie " cu seria constructivă t; 4 suporți optici conținând înregistrări audio și audio-video ale unor convorbiri purtate în mediul ambiental, inscripționate după cum urmează:

DVD-R inscripționat: "D.P. 31/P/2012 al SI, înregistrare ambientală audio-video a dialogului purtat de către denunțătorul P.C. M.L cu numitul S.M., între orele 09:58 - 10:42, Copie Thl cf. art. 913 C. proc. pen. (duplicat digital)" cu seria constructivă xx, CD-R inscripționat: "DNA D.P. 31/P/2012 al SI, înregistrare ambientală audio-video a dialogului purtat de către denunțătorul P.C. M.L cu numitul S.M., la data de 23 mai 2012 între orele 11:33:25 - 11:45:21 în București, Copie Th2 cf. art. 913 C. proc. pen. (duplicat probă digitală)" cu seria constructivă yy, CD-R inscripționat: "DNA D.P. 31/P/2012 al SI, înregistrare ambientală audio-video a dialogului purtat de către P.C.

M.L cu S.M., la data de 31 mai 2012 între orele 13:54 - 14:06 în București, Copie Th5 cf. art. 913 C. proc. pen. (duplicat probă digitală)" cu seria constructivă zz, DVD-R inscripționat: "DNA-Scc D.P. 31/P/2012, înregistrări audio-video - J.D. A.M. (24 mai 2012 - 18:12:38), J.D. S.M. (23 mai 2012 - 16:30), J.D. S.M. (24 mai 2012 - 21:01:23) Copie" cu seria constructivă și un suport optic tip CD-R ce conține o hartă ridicată de la Direcția Topografică Militară, inscripționat după cum urmează: "Copie suport optic ridicat de J.D. de la D.T.M." cu seria constructivă ww.

În cadrul cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul, martorii P.C.M., C.E., B.A., A.M., P.S., J.D., C.R. și M.C. și au fost depuse la dosar copia Sentinței penale nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, însoțită de referatul întocmit de Biroul Executări penale al acestei secții, privitor la data și modalitatea rămânerii definitive a sentinței sus-menționate și copia minutei întocmite de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 27 aprilie 2012, în Dosarul nr. 46056/3/2009.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății, precum și dispozițiile legale incidente, instanța de fond a reținut următoarele:

Din analiza înscrisurilor ridicate în fotocopie de la denunțătorul P.C.-M., conform procesului-verbal aflat la dosar, rezultă demersurile moștenitorilor numitului P.M., printre care și tatăl denunțătorului, pe nume P.T., întreprinse pentru a obține reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor imobile, terenuri și construcții, situate pe raza localităților Schitu (în prezent, Costinești) și D.E. (în prezent, 23 August) din județul Constanța, care au aparținut autorului P.M. și care au fost expropriate, precum și faptul că principala piedică în calea intrării în posesia a celor 100 ha teren achiziționate de autor prin contractul autentic de vânzare-cumpărare încheiat în data de 22 aprilie 1935, transcris sub nr. 198/1935, a reprezentat-o imposibilitatea stabilirii amplasamentului acestei suprafețe de teren. Implicarea denunțătorului în aceste demersuri se fundamentează și pe faptul emiterii pe numele său, de către tatăl său P.T., moștenitor al numitului P.M., a unei procuri speciale în acest sens, autentificate de către Biroul Notarului Public P.P., prin încheierea de autentificare nr. 841 din 9 iunie 2011.

În acest context au început demersurile denunțătorului P.C.-M., în sensul identificării unei hărți din care să rezultă amplasamentul a 50 ha din suprafața totală de 100 ha, despre care moștenitorii autorului P.M. (spre exemplu, mătușa acestuia N.F.) cunoșteau că s-ar fi aflat pe teritoriul localității Schitu din județul Constanța, și intrării în posesia acesteia.

Atât din declarația martorului denunțător, cât și din declarațiile numiților C.R. și J.D., audiați inițial ca învinuiți, iar apoi ca martori, rezultă că încă din cursul anului 2011, martorul denunțător a purtat discuții cu inculpatul cu privire la posibilitatea ca acesta din urmă să îl ajute să intre în posesia hărții în cauză, aceste demersuri fiind abandonate și, apoi, reluate în cursul anului 2012.

Prima instanță a reținut însă că nu sunt probe care să demonstreze mai presus de orice îndoială că, anterior lunii mai 2012, inculpatul ar fi pretins denunțătorului o sumă de bani sau ar fi acceptat promisiunea remiterii unei astfel de sume de bani, pentru sine sau pentru altul, în scopul procurării hărții respective; invocând că ar avea influență asupra funcționarului care, în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, le-ar putea pune la dispoziție această hartă. în acest sens există doar declarația martorului denunțător.

Astfel, în declarația din data de 27 februarie 2012, acesta a pretins că în cadrul unei întâlniri cu inculpatul care ar fi avut loc în cursul lunii august 2011, la care ar fi participat și numiții C.D. și C.M., inculpatul i-ar fi spus că, în schimbul sumei de 20.000 de euro, îi poate face rost de harta cadastrală a proprietății lui P.M. din 1945, precum și faptul că are un om la Primăria Constanța, pentru 20.000 de euro putând să îi aducă harta în două zile. Denunțătorul și-ar fi exprimat acordul cu privire la plata acestei sume de bani.

Ulterior, tot în cursul anului 2011, ar mai fi avut loc întâlniri cu inculpatul, la una dintre ele venind numitul P. care s-ar fi oferit să avanseze el suma de 20.000 de euro, precum și alte cheltuieli, cu condiția să îi fie cedată o cotă de 25% din terenul a cărei revendicare se dorea, numita N.F., mătușa denunțătorului, nefiind de acord cu această propunere, solicitând să vadă mai întâi harta. Cu ocazia unei alte întâlniri, inculpatul s-ar fi oferit să avanseze el suma de 20.000 de euro, propunând și varianta alternativă ca mătușa denunțătorului să-și dea acordul de a renunța la cota de 25% din dreptul de proprietate.

Nici acest plan nu a fost dus la bun sfârșit, întrucât, potrivit celor susținute de inculpat, numitul P. nu ar mai fi dispus de această sumă de bani. La o altă întâlnire, inculpatul i l-ar fi prezentat pe fratele său, care era dispus să avanseze suma de 20.000 de euro și cea necesară altor cheltuieli, cu condiția ca după obținerea hărții, denunțătorul să o convingă pe mătușa sa să renunțe la cota sus-menționată din dreptul de proprietate în favoarea celor doi frați. Ulterior, inculpatul i-ar fi spus că nu mai beneficiază de sprijinul financiar al fratelui său, și i-a cerut denunțătorului să îi dea suma de 20.000 de euro pentru a face rost de hartă, spunându-i să-l contacteze când va intra în posesia banilor.

Totodată, i-a spus că ar fi indicat să îi dea 500 de euro din care să de mai departe angajatului de la Primăria Constanța, "pentru a menține prietenia cu acesta".

În același sens s-a reținut că declarația dată de denunțător în fața instanței prezintă o serie de deosebiri față de cea dată în faza urmăririi penale. Astfel, a precizat denunțătorul că persoana care i-ar fi propus pentru prima dată un preț a fost numitul D.C., și era vorba despre 100.000 de euro, denunțătorul spunând că nu are această sumă de bani. Ulterior, prin luna mai sau iunie 2011, ar fi fost sunat de D.C. care i-a comunicat că a identificat o persoană care l-ar putea ajuta să obțină harta și că vrea să se implice și el financiar în demers, și că prețul ar fi de 20.000 de euro. La o săptămână de la această convorbire a avut loc o întâlnire la care a participat denunțătorul, D.C., numitul C.M., prin intermediul căruia l-a cunoscut pe D.C., inculpatul și o doamnă. Inculpatul a spus că în două zile îi aduce harta dacă îi dă banii. Înainte de a ajunge la locul de întâlnire s-a întâlnit cu D.C. care i-ar fi spus că a negociat cu S.M. suma necesară obținerii hărții, ajungându-se mai întâi la o sumă de 25.000 euro, apoi de 23.000 euro și, în final, la 20.000 de euro. Numitul D.C. i-ar fi precizat inculpatului că denunțătorul nu prea are bani și ar fi dispus să dea o parte din teren. Martorul a precizat că nu își amintește dacă în timpul întâlnirii, a menționat cineva suma de 20.000 de euro. La întâlnire nu s-a vorbit despre o participare financiară a lui D.C.. După două zile a fost sunat de C.M. care i-a spus că D.C. nu se mai implică financiar. A rămas stabilit ca, atunci când va avea bani, el să îl sune pe C.M. care, la rândul său, să îl sune pe D.C., acesta din urmă rămânând să îl sune pe S.M.. Denunțătorul a precizat că ar fi început să țină legătura cu numitul A., finul inculpatului, la un moment dat stabilindu-se o întâlnire în Centrul vechi, la care au participat denunțătorul, A., inculpatul, un prieten al acestuia și numitul C.M.. În cadrul discuției, denunțătorul ar fi spus că nu are bani, iar inculpatul a spus că ar putea să îl ajute în alt mod, punându-l în legătură cu un avocat, care să consulte dosarul, în speranța identificării unei alte soluții decât obținerea hărții, fără să se stabilească să îi revină inculpatului vreo sumă de bani în schimbul acestei implicări.

În interval de două zile-o săptămână a avut loc o nouă întâlnire în același loc, la care au participat denunțătorul, A., domnul avocat M. și încă doi prieteni ai inculpatului. Denunțătorul ar fi dat banii avocatului, care a rămas să comunice un răspuns. Inculpatul a precizat că îl plătește el pe domnul avocat, rămânând ca denunțătorul să obțină procuri de la moștenitori, stabilindu-se cu aceeași ocazie, ca discuțiile ulterioare să se poarte între inculpat și denunțător.

După un timp, denunțătorul s-a întâlnit în cartierul Crângași cu un verișor de-al inculpatului pe nume A., ocazie cu care s-a stabilit că dacă domnul avocat câștigă procesul având ca obiect revendicarea imobilului, inculpatul urma să obțină 25% din prețul obținut prin vânzarea acestuia. S-a mai stabilit ca inculpatul și A. să se ocupe de achitarea taxelor cadastrale și a celorlalte cheltuieli legate de teren, iar denunțătorul să obțină o procură din partea unei mătuși pe nume N.F., care să fie de acord cu implicarea inculpatului și cu vânzarea ulterioară a terenului. Până la formularea denunțului către D.N.A., denunțătorul a menționat că s-a întâlnit de mai multe ori cu inculpatul, la un moment dat discutându-se despre posibilitatea de a merge la Primăria Constanța pentru a obține harta cadastrală, acesta pretinzând că ideea de a merge cu bani la Primăria Constanța i-a aparținut. Inculpatul ar fi spus că el cunoaște pe cineva la Primăria Constanța care poate să îi dea această hartă, urmând ca el să vorbească direct cu persoana de acolo, dar nu i-a spus nici un nume și nicio calitate a persoanei respective. Urma ca denunțătorul, inculpatul și un geodez să meargă la Constanța, acesta din urmă, pentru a vedea harta, iar denunțătorul să facă rost de suma de 20.000 de euro, prin vânzarea unui apartament din Brașov. Denunțătorul a învederat că nu a mai ținut legătura cu inculpatul din luna octombrie 2011, următoarea dată când a vorbit cu acesta a fost după ce a făcut denunțul la D.N.A. în octombrie, inculpatul i-ar fi spus că el a cheltuit mulți bani și că nu mai vrea să se implice, motiv pentru care nu a mai vorbit cu el până când a formulat denunțul. Denunțătorul a negat că i-ar fi prezentat vreodată sau că i-ar fi vorbit inculpatului Stoica despre un investitor din Canada care să participe la obținerea hărții, revenind de îndată și menționând că este posibil să i-l fi menționat pe D.C. din Canada, despre care i-a spus că l-a contactat pentru a-l ajuta cu banii.

S-a mai reținut că, audiat la termenul din 21 decembrie 2012, martorul M.C., deși a menționat că îi cunoaște pe martorul denunțător și pe numitul D.C. care locuiește în Canada, a negat că l-ar fi văzut pe inculpat până la momentul respectiv, și, prin urmare, că, în cursul anului 2011, ar fi participat la niște întâlniri care ar fi avut loc între acesta și denunțător.

- în declarația dată în fața instanței la termenul din 23 august 2012, inculpatul a declarat că în urmă cu un an și jumătate-doi, s-ar fi întâlnit, într-adevăr, cu un "sponsor" venit din Canada și cu denunțătorul, cei doi propunându-i ca, pentru 20.000 de euro, el să obțină o anumită hartă cadastrală referitoare la un teren din Constanța, harta urmând să fie folosită pentru punerea în posesie a proprietarilor, rude ale lui P.C.-M.. Oferta ar fi aparținut celor doi, el nepretinzând nimic niciodată. în cadrul acelei discuții s-ar fi stabilit să se încheie un contract de prestări servicii, în conținutul căruia să se specifice suma de 20.000 de euro și un comision care urma să-i revină din prețul încasat ca urmare a vânzării terenului, după punerea în posesie. Acel contract urma să se încheie la notar, unde urma să i se explice natura exactă a contractului, dar acest contract nu s-a încheiat în formă scrisă niciodată.

Prima instanță a constatat că declarația dată de inculpat în fața instanței referitoare la suma de 20.000 de euro nu concordă cu declarația dată de martorul denunțător. Astfel, potrivit declarației inculpatului, suma de 20.000 de euro, oferită de denunțător și "sponsorul" din Canada, nu ar fi reprezentat altceva decât una dintre contraprestațiile (alături de comisionul din prețul ce urma să se obțină prin vânzarea terenului) care i s-ar fi cuvenit pentru succesul demersurilor pe care urma să le întreprindă în scopul obținerii hărții care să ateste amplasamentul terenului revendicat de rudele denunțătorului. Obligația remiterii acestei sume de bani constituia unul dintre efectele unui contract ce urma să se încheie în formă autentică (la notar). Prin urmare, inculpatul susține caracterul licit al eventualei încasări a sumei de 20.000 de euro. Pe de altă parte, însă, denunțătorul a pretins că inculpatul ar fi fost cel care și-ar fi exprimat disponibilitatea ca, pentru suma de 20.000 de euro, să obțină harta cadastrală, invocând în acest context faptul că "are un om la Primăria Constanța", și că pentru menținerea prieteniei cu acesta s-ar fi impus, până când denunțătorul făcea rost de suma de 20.000 de euro, să îi fie remisă acestuia, prin intermediul inculpatului, suma de 500 de euro. Diferența între cele două versiuni este esențială, cea dea doua versiune fiind de natură să angajeze răspunderea penală a inculpatului.

Întrucât denunțătorul a avut o poziție oscilantă, declarația din faza judecății prezentând deosebiri multiple față de cea din faza urmăririi penale, prima instanță a apreciat că esențiale pentru stabilirea situației de fapt sunt înregistrările audio-video în mediu ambiental ale discuțiilor purtate de inculpat cu denunțătorul, precum și înregistrările convorbirilor telefonice purtate de inculpat, reținând că aceste mijloace de probă au un caracter obiectiv, nefiind susceptibile de modificări ca urmare a schimbărilor intervenite în raporturile dintre persoanele implicate.

Totodată, a luat act și de faptul că în cauză nu s-a contestat autenticitatea înregistrărilor al căror conținut a fost redat în cuprinsul proceselor-verbale aflate la dosar.

În continuare, reținând că infracțiunea de trafic de influență se consumă prin simpla pretindere a unei sume de bani sau a altor foloase, sau prin simpla acceptare a promisiunii de daruri, intrarea în posesia acestor sume de bani, daruri, sau beneficierea efectivă de aceste foloase neconstituind o condiție pentru angajarea răspunderii penale sub aspectul acestei infracțiuni, prima instanță a apreciat că faptul că la un moment dat, indiferent din inițiativa cui (că se pretinde de către cel care face trafic de influență, sau că se avansează această propunere de către cumpărătorul de influență), s-a ajuns la un acord cu privire la remiterea unei sume de bani, a unor daruri sau la asigurarea unui folos, cu îndeplinirea cumulativă a celorlalte condiții ale art. 257 C. pen., este suficient pentru angajarea răspunderii sub aspectul acestei infracțiuni. Pretinderea de bani, alte foloase, sau acceptarea de promisiuni de daruri se poate face pentru sine sau pentru altul. Influența asupra funcționarului a cărui determinare de a face sau nu face un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu se dorește, poate fi una reală, sau doar pretinsă.

Faptul că ulterior pretinderii de bani sau alte foloase, sau acceptării promisiunii de daruri, se fac demersuri, chiar și prevăzute de lege, în vederea determinării funcționarului în ale cărui atribuții de serviciu intră îndeplinirea actului respectiv să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, nu are nicio influență asupra consumării infracțiunii de trafic de persoane, care a avut deja loc la momentul sus-menționatei pretinderi sau acceptări.

S-a precizat în acest sens că esențială pentru reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii de trafic de influență este înregistrarea convorbirii purtate în mediu ambiental de către denunțător și inculpat la data de 17 mai 2012, redată în conținutul procesului-verbal aflat la dosar din cuprinsul căreia rezultă că, încă de la începutul discuției, interlocutorii erau în cunoștință de cauză cu privire la obiectul convorbirii. Astfel, în cadrul convorbirii:

P.C.-M.L: "(...) Te-am sunat în legătură cu treaba aia. Și ... ce facem, cum facem, ce mai e... Acela ce mi-ai arătat. Mai e valabil acolo, la ... așa?"

Răspunsul inculpatului aduce de la început în discuție condiția avansării unei sume de bani, pentru a putea "să se miște": "Băi, e valabil, mă, Cristiane, mă. Da' ...fără bani nu putem să ne mișcăm, frate, nu-nțelegi? Că nu se deplasează nimeni fără bani.(...)". În același sens sunt și următoarele replici:

S.M.: "Ia zi, mă? Ce vrei să facem? Cum vrei să facem?"

P.C.-M.: "Păi, mă, moșule? Dacă mai e ... Deci ai ..."

S.M.: "Băi, e valabil tot! E valabil.

P.C.-M.: " E valabil tot?"

S.M.: "E valabil tot! Dar fără bani nu se mișcă nimic, Cristiane!"

Inculpatul avansează ideea de a se merge la notariat și a se face un contract, și se interesează de poziția rudelor mai în vârstă ale denunțătorului, cu care vrea să discute înainte de a întreprinde orice:

S.M.: "(...) Facem contract, mergem frumos la notariat. Facem contract pe toată aia. Ce se întâmplă că ăștia ai, cu ăștia bătrânii? Vor să facă ceva? Nu vor să facă?"

P.C.-M.: " Ăștia.. Ăștia bătrânii, fii atent? Ă ... mă ..."

S.M.: "Vreau să discut cu ei înainte să facem ceva".

în continuare, inculpatul se manifestă categoric în sensul încheierii unui contract la notariat, legal, și al obținerii unui beneficiu, alături de denunțător:

S.M.: " Dar eu vreau contract semnat, frate, la notariat, făcut ... Vreau toate actele de la A la Z să le am iar, din nou. Vreau să mergem la casa de avocatură, aia care o am eu, cu băieții ăia. Vreau să mergem la avocata aia care poa' să-mi aducă ce tre' să-mi aducă. Și așa mai departe".

P.C.-M.. "Așa".

S.M.: "Deci vreau totul legal. Nu mai vreau nimic ca să merg așa, pe urșii din pădure".

P.C.-M.: "Legal".

S.M.: "Ia și mănâncă, că mie..".

P.C.-M.: "Vrei legal. Păi ... de unul singur așa, să mănânc?".

Din replici ulterioare a rezultat că inculpatul nu se referă la încheierea unui contract referitor la suma de 20.000 de euro, ci la un contract prin care, în schimbul demersurilor constând în exercitarea acțiunilor în justiție, întabulare, efectuate cu concursul unei case de avocatură cunoscute de inculpat, acestuia să îi revină o parte determinată de părțile contractante, din prețul de vânzare al terenului în cauză.

Cei doi discută despre suma de bani care rezultă că era necesar a fi dată altor persoane, inculpatul manifestându-și îngrijorarea că una dintre rudele denunțătorului s-ar putea răzgândi:

P.C.-M.: "Sunt douăzeci, ai zis douăzeci, nu? Ce sumă?"

S.M.: "Lasă, mă, că vedem noi cum ajungem cu ei la ... Fusese douăș' cinci de mii".

P.C.-M.: "Așa".

S.M.: "Rămăsesem la douăzeci. Acum îi dăm noi mai în spate, da'... problema e să ... să n-avem noi probleme pe drum. Cu F.!"

P.C.-M.: "Cu mătuși-mea?"

S.M.: "Păi, da!"

Denunțătorul menționează că singura condiție pentru ca respectiva femeie să accepte planul celor doi, este să vadă harta, moment în care inculpatul afirmă că, în acest caz, vor câștiga harta, o vor plăti ("Plătim harta!"), după care, în mod obligatoriu, aceasta va trebui să semneze, să îl împuternicească pe denunțător ca el să facă tot ("Tre' să semneze împuternicire ca tu să faci tot"), astfel încât să nu mai fie nevoie ca ei "să vină să semneze, să ne deplasăm noi cu notari după ei, cu avocați, cu d-astea." Din însăși afirmația inculpatului rezultă că semnarea împuternicirii respective ar urma să aibă loc după ce harta va fi obținută și arătată, deci ulterior folosirii sumei de 20.000 de euro ("Da' asta după ce-i dăm harta să vadă. Ai înțeles?")

În continuare, întrebat fiind de denunțător cum anume vor intra în posesia hărții, acesta spune: "simplu", "scoatem banii și o luăm!". La întrebările adresate de denunțător, inculpatul afirmă că în acest scop vor merge la Constanța el, denunțătorul și o avocată ("Mergem la Constanța, luăm avocata cu noi").

Inculpatul susține că a avut posibilitatea de a intra în posesia hărții, și întrebat fiind de denunțător cu privire la identitatea persoanei care le va facilita intrarea în posesia hărții și la posibilitatea de a se încrede în acesta, inculpatul îi spune că este sigur în proporție de sută la sută că această persoană le va da harta. Astfel:

S.M.: "Bă ... (neinteligibil) ... eu am putut să ajung la hartă, frate! N-a putut s-ajungă nimeni!"

P.C.-M.: "Așa. Cine-i omu' ăsta? Suntem siguri de el?"

S.M.: "Bă, nene, ești nebun? Nu vrei să-nțelegi că e sută la sută? Sută la sută ne dă harta, ce mai vrei?"

La întrebările denunțătorului, inculpatul spune că această persoană este din cadrul Primăriei Constanța, rezultând că există un intermediar, o doamnă avocat din București care îl cunoaște pe cel care le va remite harta, dându-i încă o dată asigurări că nu există nicio îndoială că vor reuși. Astfel:

P.C.-M.: "Și de unde e? Din ce ...?"

S.M.: "Femeia-i din București, omu-i din Constanța, direct din birou, d-acolo!"

P.C.-M.: "Constanța, unde?" în primărie?"

S.M.: "De la primărie, d-acolo."

P.C.-M.: "Primărie Constanța?"

S.M.: " De al primăria centrală e omu'."

P.C.-M.: "Cum?"

S.M.: "De la primăria mare?"

P.C.-M.: "Primăria mare Constanța?"

S.M.: "Da. Păi, numai d-acolo putem să luăm ... (neinteligibil)."

P.C.-M.: "Deci nu Arhive, O.C.O.T.?"

S.M.: "Cine zice că-ți dă harta de la Arhivă ...?"

P.C.-M.: "Așa."

S.M.: "De la asta, e vrăjeală!"

P.C.-M.: "Deci Primărie Constanța".

S.M.: "Primărie, frate, generală!"

P.C.-M.: "Și avem intermediar, sau mergem noi, direct?"

S.M.: "Avem o.avem o femeie care-l cunoaște pe om, d-acolo, direct!"

P.C.-M.: "A, femeia care-l cunoaște pe om." S.M.: "Da. Femeia d-aici."

P.C.-M.: "Sor-mea... Femeia d-aici. Deci, avem intermediar, mergem direct la acela, nu? Cineva care-l cunoaște p-ăla."

S.M.: "Da, măi nene, avem om! Femeia noastră, d-aici, avocata noastră ..."

P.C.-M.: "Așa."

S.M.: "îl cunoaște pe om, d-acolo."

S.M.: "îl cunoaște pe om, acolo."

S.M.: "Păi da!" P.C.-M.: "Deci mergem la sigur, da?"

S.M.: "Da, mă, sută la sută!"

P.C.-M.: "Tu nu-l cunoști pe omu' ăla!"

S.M.: "Nu! Eu n-am, n-am treabă cu el!"

P.C.-M.: "Aha."

S.M.: "Din moment ce e ea. Că se (expresie obscenă) cu el, că-i prietenă cu el, că-i șmecheria ... treaba lor, nu mă interesează! Eu vreau harta!"

Denunțătorul solicită informații suplimentare cu privire la locul unde se găsește harta, inculpatul răspunzând că aceasta se regăsește în arhivele Primăriei municipiului Constanța. Astfel:

P.C.-M.: "Deci, nu Primărie Costinești sau primărie, pana mea."

S.M.: "da, mă, asta-i vrăjeală! Nu? Primăria generală, frate, de la Constanța!"

P.C.-M.: "Da' unde țin ei harta?"

S.M.: "La ei, acolo!"

P.C.-M.: "în birou, ă?" S.M.: "în arhivele lor, da!"

Din aceeași convorbire a rezultat că inculpatul condiționează demararea oricăror operațiuni de faptul ca denunțătorul să se afle în posesia banilor ("Da' mie trebuie să-mi spui când ai banii. Că eu nu mai merg să mai vorbesc cu nimeni!"), moment în care denunțătorul îi menționează că la momentul discuției banii se află într-un cont, și că este vorba despre 20.000 de euro. Denunțătorul solicită confirmarea inculpatului că aceasta este suma de care este nevoie, inculpatul spunându-i că aceasta este suma, pentru a le ajunge cu cheltuială, cu tot, angajându-se să încerce să obțină o reducere a sumei, poate chiar până la 16.000 de euro:

S.M.: "Mă, douăzeci de mii de euro o să ne ajungă și cu cheltuială, cu tot."

P.C.-M.: "Da!"

S.M.: "Și pe urmă o să încerc să scot mai jos".

P.C.-M.: "Măi asta ziceam, se mai negociază acolo?"

S.M.: "Eu o să-ncerc!"

P.C.-M.: "Așa!"

S.M.: "Și eu o să zic: «Bă, nene, nu sunt decât banii ăștia disponibili!» O să-ncerc șaptișpe, optișpe. Șaișpe!"

Inculpatul s-a opus categoric la propunerea denunțătorului de a se oferi celui în cauză și un procent din pământ.

Prima instanță a constatat că replicile consemnate în josul dosarului și în cuprinsul dosarului confirmă faptul că suma de 20.000 de euro nu era pentru inculpat, pretențiile sale constând în a se încheia un contract (cel la care s-a făcut referire și anterior), prin care să se stipuleze în beneficiul său un procent din prețul terenului, care să i se achite la sfârșit, drept contraprestație nu doar pentru obținerea hărții, ci și pentru toate demersurile ce vor fi necesare astfel încât să se ajungă la vânzare, implicând și prestațiile unei firme de avocatură, "oameni șmecheri, capabili, nu panarame de oameni", care să se ocupe "de cadastre, de întabulări, de procese, de tot, tot, tot." S-a mai arătat că faptul că încheierea acestui contract se dorește a fi ulterioară obținerii hărții rezultă și din convorbirea purtată de inculpat și denunțător în data de 31 mai 2012, redată în conținutul procesului-verbal aflat la dosar: S.M.: "Vreau contract, că eu te reprezint pe tine în toată afacerea asta, cu avocatu' meu și că la sfârșit, când se va câștiga și vei fi pus în posesie, când se va vinde, indiferent de situație, tu va trebui să-mi dai mie cât ne înțelegem noi"; P.C.-M.: "da' o să-mi dai o hartă bună, o să fac contractul cu tine ...").

În raport de replicile sus menționate, prima instanță a reținut că, încă odată, inculpatul a condiționat demararea demersurilor de faptul ca denunțătorul să îi facă dovada că se află în posesia sumei de bani și că are acces la ei: "Bă, nene, tu dacă-mi arăți banii ieri, eu astăzi vorbesc. Da' dacă-mi arăți banii ... Când îmi arăți banii? Mie trebuie să mi-i arăți. «Uite, mă, banii! Uite-i aicea! Uite cardu', uite astea ...» Mergem și scoți treizeci de dolari, să văd eu că, într-adevăr, sunt bani și poți să scoți, să umbli la ei și atunci e O.K., nici un fel de problemă! Da' așa eu nu mai vorbesc cu nimeni!". Inculpatul reiterează acest aspect în finalul convorbirii: "Când vrei tu, mi-arăți, și mergem și facem treaba!"

Legat de aceeași convorbire, prima instanță a apreciat că, în condițiile în care, în cadrul acesteia, purtate între orele 09:58 și 10:42, inculpatul i-a comunicat denunțătorului suma de bani pe care era necesar să o remită unui funcționar din cadrul Primăriei municipiului Constanța pentru ca, urmare a influenței pe care o inculpatul o exercita, indirect, asupra acestuia, respectivul funcționar să le remită harta necesară probării amplasamentului terenului moștenit de rudele denunțătorului, se poate reține că infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 s-a consumat la data de 17 mai 2012.

S-a mai reținut că, verificarea de către inculpat, la data de 23 mai 2012, prin sondaj, a autenticității bancnotelor în valoare totală de 20.000 de euro, sau demersurile pentru intrarea în posesia hărții, prin implicarea unui număr mai mare de persoane, sunt evenimente ulterioare consumării infracțiunii. Tocmai datorită acestui lucru, faptul că inculpatul s-a limitat doar să verifice autenticitatea bancnotelor și nu a intrat în posesia lor nu afectează în nici un fel reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii de trafic de influență, neputându-se vorbi despre așa-zisa eșuare a flagrantului, invocată de apărare.

S-a mai arătat că faptul invocat de apărare în sensul că, în realitate, inculpatul nu avea influență asupra unui funcționar din cadrul Primăriei municipiului Constanța, nu este un element care să împiedice reținerea infracțiunii de trafic de influență, în condițiile în care, potrivit art. 257 C. pen., este suficient ca autorul să lase să se creadă că ar avea această influență. S-a avut în vedere în acest sens afirmația inculpatului, făcută cu ocazia soluționării propunerii de luare a măsurii arestării preventive, potrivit căreia, crede că a afirmat despre persoana din Constanța că lucrează la primărie, pentru a câștiga încrederea interlocutorului (declarația aflată).

În ceea ce privește pretinsa provocare, instanța a apreciat că nu se poate reține că denunțătorul l-a determinat în vreun fel pe inculpat să pretindă că ar avea indirect influență asupra unui funcționar din cadrul Primăriei Constanța, apt, în virtutea atribuțiilor de serviciu, să le elibereze harta dorită, aceasta fiind întru totul alegerea inculpatului.

În ceea ce privește modificarea declarației denunțătorului în fața instanței (în condițiile în care, la finalul declarației date în fața instanței, acesta a precizat că declarațiile date la parchet au fost reale și le menține), cu explicații posibile din cele mai diverse (dificultatea de a face afirmații incriminatoare în prezența persoanei în cauză, cu care avusese o relație destul de apropiată, intenția de a-l sprijini pe inculpat în a scăpa de răspundere penală), prima instanță a apreciat că aceasta nu poate împiedica stabilirea situației de fapt, față de caracterul neechivoc al elementelor de fapt rezultând din convorbirea în mediu ambiental din data de 17 mai 2012, prezentată pe larg anterior.

La reținerea stării de recidivă postcondamnatorie, instanța a avut în vedere comiterea faptei înăuntrul termenului de încercare de 4 ani al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere, pe de o parte, gravitatea infracțiunii săvârșite, care are drept consecință crearea reprezentării că un funcționar își exercită atribuțiile funcției nu în virtutea convingerii intime că respectarea normelor ce reglementează domeniul său de activitate constituie un imperativ și o condiție esențială a bunei funcționări a unității în cadrul căreia activează, ci drept urmare a influențelor ilicite exercitate asupra acestuia, influențe care implică primirea, oferirea sau pretinderea de bani sau avantaje necuvenite.

S-a reținut în acest sens că infracțiunile de trafic de influență, alături de celelalte infracțiuni de corupție, slăbesc încrederea populației în categoria funcționarilor, în exercitarea cu onestitate a atribuțiilor de serviciu, încredere care, în cadrul societății românești, a scăzut până la un nivel critic, și sabotează eforturile susținute ale funcționarilor onești de a obține o îmbunătățire a percepției publice asupra categoriei profesionale căreia îi aparțin.

Ca urmare, s-a apreciat că acest context impune o severitate sporită în procesul de individualizare a pedepsei pentru această categorie de infracțiuni, pentru ca pedeapsa să își poată îndeplini nu doar funcția de prevenție specială, ci și pe cea de prevenție generală, gravitatea sancțiunii ce le-ar putea fi aplicate putând acționa ca un factor inhibitor pentru cei tentați să recurgă la o conduită similară.

Pe de altă parte, instanța a avut în vedere și aspectul grav al comiterii faptei ce face obiectul prezentei cauze la scurt timp după ce în privința sa rămăsese definitivă o condamnare la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, beneficiul suspendării executării pedepsei, acordat de instanța supremă, pentru o infracțiune destul de gravă, ca efect al convingerii că inculpatul se poate îndrepta și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate (în condițiile în care, Curtea de Apel, desființând în parte sentința Tribunalului București, înlăturase aplicarea art. 861 - 864 C. pen., și dispusese executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate, de 3 ani închisoare), fiind desconsiderat de inculpat, care nu a înțeles decât că este liber să își reia activitatea infracțională. S-a apreciat în acest sens că recidiva este un semnal că implicarea anterioară a celui în cauză într-un proces penal, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, nu au fost de natură să producă o modificare a modului de raportare a acestuia la normele de conviețuire socială, ceea ce reclamă o reflectare adecvată în pedeapsa aplicată pentru infracțiunea ce constituie al doilea termen al recidivei.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere și nivelul sumei vehiculate în cauză, de 20.000 de euro, atitudinea constant nesinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului, dar și situația familială a inculpatului, așa cum rezultă aceasta din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar.

Prin urmare, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 alin. (l) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa închisorii de 5 ani, pe care a apreciat-o proporțională cu gravitatea faptei și datele concrete ale inculpatului.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., față de natura infracțiunii comise, Tribunalul a apreciat că se impune a i se interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, reținându-se în acest sens că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dezvoltată pe marginea art. 3 al Protocolului 1 la Convenția europeană a Drepturilor Omului, interzicerea dreptului de a alege ar constitui o măsură disproporționată în cazul de față, Astfel, în cuprinsul hotărârii pronunțate în cauza Hirst c. Regatului Unit al Marii Britanii, se menționează că încalcă prevederile articolului sus-menționat o interzicere automată a dreptului de a alege în autoritățile legiuitoare, decurgând exclusiv din condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de natura infracțiunii, de împrejurările săvârșirii acesteia. S-a apreciat ca proporțională o astfel de interdicție, în situațiile în care persoana în cauză a abuzat în mod grav de o funcție publică deținută sau când conduita infractorului a pus în pericol statul de drept, bazele democrației, ceea ce nu se poate reține în cauza de față.

Ca urmare, s-a precizat că interzicerea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. nu se justifică, având în vedere că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea folosindu-se de o funcție pe care o ocupa, o profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfășura.

S-a mai arătat că interdicția, ca pedeapsă complementară, a drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, este, în cazul de față, nejustificată, Tribunalul apreciind că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului nu probează că acesta ar fi inapt să exercite în concordanță cu interesele persoanelor ocrotite, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) și e) C. pen.

La stabilirea duratei interzicerii acestor drepturi, Tribunalul a avut în vedere criteriile expuse cu ocazia individualizării pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., Tribunalul a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 5 ani închisoare, individualizarea pedepsei accesorii făcându-se în raport de aceleași elemente ca și în cazul pedepsei complementare.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. rap. la art. 83 C. pen., instanța a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 46056/3/2009, și, în consecință, a cumulat aritmetic pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală sus-menționată, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 C. pen., Tribunalul a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., timp de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 C. pen., Tribunalul a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante de 7 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen., Tribunalul a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 4 iulie 2012, la zi, dar și reținerea din data de 22 octombrie 2009, dispusă în procesul penal în care s-a pronunțat de către Tribunalul București, secția I penală Sentința penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010, definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul S.M., solicitând achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., cu argumentarea că nu a primit efectiv suma de bani ce i-a fost oferită cu ocazia organizării flagrantului și că nu avea cum să traficheze influență asupra funcționarilor din Primăria Constanța întrucât nu s-a identificat niciun funcționar care să ia acești bani și nici nu s-a discutat cu niciun funcționar din cadrul primăriei pentru a se interveni în obținerea hărții cadastrale.

Inculpatul a mai arătat că întreaga acuzație a fost construită numai pe baza convorbirilor telefonice din care nu rezultă însă în mod clar săvârșirea infracțiunii de trafic de influență întrucât există echivoc asupra persoanei care dă mită și a celei care o primește.

Într-o a doua variantă a apărării, inculpatul a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că în cauză nu este îndeplinită condiția ca persoana care urmează să beneficieze de favoruri să aibă impresia clară că poate fi ajutată, motiv pentru care în speță se poate vorbi despre instigarea la dare de mită pentru denunțătorul P., având în vedere că inculpatul l-a dus pe denunțător inclusiv la cabinetul avocatului M.A., unde au discutat atât despre speță cât și despre contracte ulterioare, astfel încât toate demersurile inculpatului s-au încadrat în limitele legalității.

În subsidiar, inculpatul a solicitat aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta dedusă judecății, cu aplicarea art. 861 pct. 1 lit. a) și pct. 2 C. pen., art. 52, art. 72, art. 74 pct. 1 lit. a) și c) și art. 76 pct. 1 lit. b) toate C. pen., susținând, totodată, că în cauză sunt incidente disp. art. 40 alin. (1) C. pen., fiind aplicabile regulile concursului de infracțiuni prev. de art. 34 pct. 1 lit. b) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 86/A din 9 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

În considerentele acestei hotărâri, instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe referitoare la conținutul constitutiv al infracțiunii deduse judecății, precum și cele referitoare la momentul consumării acesteia, reținând că, așa cum a arătat și judecătorul fondului, infracțiunea de trafic de influență se consumă prin simpla pretindere a unei sume de bani sau a altor foloase sau prin simpla acceptare a promisiunii de daruri, intrarea în posesia acestor sume de bani, daruri, sau beneficierea efectivă de aceste foloase neconstituind o condiție pentru angajarea răspunderii penale sub aspectul acestei infracțiuni. În aceste condiții, faptul că la un moment dat, indiferent din inițiativa cui (că se pretinde de către cel care face trafic de influență, sau că se avansează această propunere de către cumpărătorul de influență), s-a ajuns la un acord cu privire la remiterea unei sume de bani, a unor daruri sau la asigurarea unui folos, cu îndeplinirea cumulativă a celorlalte condiții ale art. 25.7 C. pen., este suficient pentru angajarea răspunderii sub aspectul acestei infracțiuni. Pretinderea de bani, alte foloase, sau acceptarea de promisiuni de daruri se poate face pentru sine sau pentru altul. Influența asupra funcționarului a cărui determinare de a face sau nu face un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu se dorește, poate fi una reală, sau doar pretinsă.

Faptul că ulterior pretinderii de bani sau alte foloase, sau acceptării promisiunii de daruri, se fac demersuri, chiar și prevăzute de lege, în vederea determinării funcționarului în ale cărui atribuții de serviciu intră îndeplinirea actului respectiv să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, nu are nicio influență asupra consumării infracțiunii de trafic de persoane, care a avut deja loc la momentul sus-menționatei pretinderi sau acceptări.

Astfel, fără a relua prezentarea etapelor infracționale, astfel cum au reieșit acestea din probele administrate, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, (denunțul și declarațiile martorului denunțător P.C.-M.I, procese-verbale de predare-primire documente de la denunțător, documente predate de denunțător, documente ridicate de la Direcția Topografică Militară, documente predate de învinuitul J.D., documente predate de av. P.D., declarațiile inculpatului S.M., declarațiile învinuitului, ulterior, martor J.D., declarațiile învinuitei, ulterior martoră C.R., declarațiile martorului B.A., declarațiile martorului C.E., declarațiile martorului A.M., declarațiile martorului P.S., procese-verbale de redare, în temeiul art. 913 C. proc. pen. a conținutului înregistrării audio-video a dialogurilor purtate în mediul ambiental la datele de 17 mai 2012, 23 mai 2012, 31 mai 2012, planșe foto privind întâlnirile dintre învinuiți și inculpat din datele de 23 mai 2012, 24 mai 2012, procese-verbale de redare, în temeiul art. 913 C. proc. pen. a conținutului convorbirilor telefonice dintre denunțător, martori, învinuiți și inculpate, 6 suporți optici conținând înregistrări ale convorbirilor telefonice purtate între învinuiții și inculpatul din dosar, 4 suporți optici conținând înregistrări audio și audio-video ale unor convorbiri purtate în mediul ambiental, înregistrare ambientală audio-video a dialogului purtat de către P.C., M.L cu S.M., la data de 31 mai 2012 între orele 13:54 - 14:06 în București), instanța de apel a apreciat că esențială pentru reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii de trafic de influență este înregistrarea convorbirii purtate în mediu ambiental de către denunțător și inculpat, la data de 17 mai 2012, redată în conținutul procesului-verbal aflat la dosar. Din această convorbire a rezultat, așa cum a observat și prima instanță, că inculpatul nu se referă la încheierea unui contract referitor la suma de 20.000 de euro, ci la un contract prin care, în schimbul demersurilor constând în exercitarea acțiunilor în justiție, întabulare, efectuate cu concursul unei case de avocatură cunoscute de inculpat, acestuia să îi revină o parte determinată de părțile contractante, din prețul de vânzare al terenului în cauză.

Totodată, s-a apreciat că pretinsa provocare a denunțătorului nu poate fi reținută, în condițiile în care este evident că denunțătorul nu-l putea determina în vreun fel pe inculpat să pretindă că ar avea indirect influență asupra unui funcționar din cadrul Primăriei Constanța, apt, în virtutea atribuțiilor de serviciu, să le elibereze harta dorită, această susținere fiind întru totul alegerea inculpatului, modificarea declarației denunțătorului în fața instanței neputând împiedica stabilirea situației de fapt, față de caracterul neechivoc al elementelor de fapt rezultând din convorbirea în mediu ambiental din data de 17 mai 2012.

Mai mult, în acord cu judecătorul fondului, instanța de apel a apreciat că verificarea de către inculpat, la data de 23 mai 2012, prin sondaj, a autenticității bancnotelor în valoare totală de 20.000 de euro sau demersurile pentru intrarea în posesia hărții, prin implicarea unui număr mai mare de persoane, sunt evenimente ulterioare consumării infracțiunii și tocmai datorită acestui lucru, faptul că inculpatul s-a limitat doar să verifice autenticitatea bancnotelor și nu a intrat în posesia lor nu afectează în niciun fel reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii de trafic de influență, neputându-se vorbi despre așa-zisa eșuare a flagrantului, invocată de apărare, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel.

Așadar, în raport de considerentele enunțate, solicitarea inculpatului de achitare pe temeiul prev. de art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. a fost respinsă, constatându-se că aceasta nu are suport probator.

Referitor la apărarea subsidiară a inculpatului, vizând reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată, precum și reținerea disp. art. 40 alin. (2) C. pen., iar nu a disp. art. 37 lit. a) C. pen., în raport de condamnarea anterioară, instanța de apel a reținut că fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită la data de 17 mai 2012, înăuntrul termenului de încercare de 4 ani al suspendării sub supravegherea executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 46056/3/2009, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiției în Dosarul cu nr. 46056/3/2009.

În consecință, în mod corect prima instanță, în baza art. 86 alin. (1) C. pen. rap. la art. 83 C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 46056/3/2009, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 46056/3/2009, și, în consecință, a cumulat aritmetic pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința apelată, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința sus-menționată, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

Totodată, s-a reținut că la individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., printre care gravitatea infracțiunii de trafic de influență, care alături de celelalte infracțiuni de corupție, slăbesc încrederea populației în categoria funcționarilor, în exercitarea cu onestitate a atribuțiilor de serviciu, ceea ce impune o severitate sporită în procesul de individualizare a pedepsei pentru această categorie de infracțiuni, pentru ca pedeapsa să își poată îndeplini nu doar funcția de prevenție specială, ci și pe cea de prevenție generală.

Pe de altă parte, instanța de fond a avut în vedere și aspectul grav al comiterii faptei ce face obiectul prezentei cauze la scurt timp după ce în privința inculpatului rămăsese definitivă o condamnare la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, beneficiul suspendării executării pedepsei, acordat de instanța supremă, pentru o infracțiune destul de gravă, ca efect al convingerii că inculpatul se poate îndrepta și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate (în condițiile în care, Curtea de Apel, desființând în parte sentința Tribunalului București, înlăturase aplicarea art. 861 - 864 C. pen., și executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate, de 3 ani închisoare), fiind desconsiderat de inculpat, care nu a înțeles decât că este liber să își reia activitatea infracțională.

În aceste condiții, s-a concluzionat că recidiva este un semnal că implicarea anterioară a celui în cauză într-un proces penal, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, nu au fost de natură să producă o modificare a modului de raportare a acestuia la normele de conviețuire socială, ceea ce reclamă o reflectare adecvată în pedeapsa aplicată pentru infracțiunea ce constituie al doilea termen al recidivei.

Totodată, s-a reținut că la individualizarea pedepsei, prima instanța a avut în vedere și nivelul sumei vehiculate în cauză, de 20.000 de euro, atitudinea constant nesinceră avută de inculpat pe parcursul procesului, dar și situația familială a inculpatului, așa cum rezultă aceasta din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar.

Ca urmare, instanța de apel a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată.

Și împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.M..

Deși inculpatul a beneficiat de asistență juridică din partea unui apărător ales de la primul termen de judecată fixat în cauză, 28 mai 2013, calea de atac a fost motivată abia la data de 13 octombrie 2013, prin transmiterea la dosarul cauzei, pe e-mail, a motivelor de recurs formulate de cel de al doilea apărător ales al recurentului inculpat, același document fiind transmis și prin poștă la data de 16 octombrie 2013.

Deopotrivă, motivele de recurs formulate de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat au fost transmise la dosarul cauzei la data de 17 octombrie 2013.

În cuprinsul motivelor de recurs formulate de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, cuprinse în memoriul aflat la dosar recurs, s-a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. și s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reducerea corespunzătoare pedepsei aplicate inculpatului, urmare reevaluării circumstanțelor reale ale cauzei și a celor vizând persoana inculpatului.

În cuprinsul motivele de recurs formulate de apărătorul ales al recurentului inculpat (avocat M.A.), aflate la dosar recurs, fără a fi încadrate în drept, se reiterează criticile formulate în apel, solicitându-se achitarea inculpatului pe temeiul prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen. cu argumentarea că nu a primit efectiv suma de bani ce i-a fost oferită cu ocazia organizării flagrantului și că nu avea cum să traficheze influență asupra funcționarilor din Primăria Constanța întrucât nu s-a identificat niciun funcționar care să ia respectivii bani și nici nu s-a discutat cu niciun funcționar din cadrul primăriei pentru a se interveni în obținerea hărții cadastrale.

Se mai arată că întreaga acuzație a fost construită numai pe baza convorbirilor telefonice din care nu rezultă însă în mod clar săvârșirea infracțiunii de trafic de influență întrucât există echivoc asupra persoanei care dă mită și a celei care o primește.

Deopotrivă, se arată că în cauză s-au încălcat dispozițiile art. 261 din Legea nr. 78/2000, din actele dosarului rezultând cu certitudine faptul că martorul denunțător l-a provocat pe inculpat să săvârșească infracțiunea dedusă judecății, inițiativa comiterii acesteia neaparținându- i acestuia din urmă.

La termenul de dezbateri din 22 octombrie 2013, urmare schimbării atitudinii procesuale a inculpatului care a susținut că recunoaște în integralitate fapta săvârșită, apărătorul ales a renunțat la motive scrise de recurs, solicitând, în sfera cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei ca urmare a unei adecvate evaluări a datelor privind persoana acestuia, în special a perspectivelor reale de reintegrare socială care transpar din actele în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei.

În argumentare, apărătorul a reiterat aspectele prezentate în scris, susținând că în favoarea inculpatului trebuia reținută scuza provocării întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 261 din Legea nr. 78/2000, din actele dosarului rezultând cu certitudine faptul că martorul denunțător l-a provocat pe inculpat să săvârșească infracțiunea dedusă judecății, inițiativa comiterii acesteia neaparținându-i acestuia din urmă.

A mai arătat că în cauză au fost încălcate dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului întrucât s-au obținut tehnici ascunse pentru obținerea de probe care să susțină acuzare.

În concluzie, apărătorul a reiterat solicitarea de admitere a recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate inculpatului ca urmare a unei adecvate evaluări a datelor privind persoana acestuia și a circumstanțelor reale ale cauzei, arătând că aceasta este singura soluție care se impune în raport de schimbarea poziției procesuale a inculpatului, învederată la începutul pledoariei.

La același termen de judecată, în susținerea aspectelor susținute oral, apărătorul recurentului inculpat a depus la dosarul cauzei un set de acte în circumstanțiere și, deși a invocat existența dovezii înregistrării unui denunț al inculpatului la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, nu a depus la dosarul cauzei înscrisul doveditor.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prioritar, se constată că în raport de data pronunțării deciziei atacate, 9 aprilie 2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013.

Totodată, se constată că inculpatul nu a motivat recursul în termenul prev. de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., motivele de recurs fiind depuse abia la data de 13 octombrie 2013 (data depunerii motivelor de recurs formulate de apărătorul ales), deci după primul termen de judecată fixat în cauză, 10 septembrie 2013.

Ca urmare, față de această împrejurare, ținând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., Înalta Curte nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 alin. (2) C. proc. pen.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar trece peste aspectul anterior arătat, se constată că recurentul inculpat S.M. a invocat critici care, în realitate, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., întrucât acestea vizează reducerea pedepsei aplicate inculpatului ca urmare a unei adecvate evaluări a datelor privind persoana acestuia și a circumstanțelor reale ale cauzei, în special a poziției de recunoaștere a faptelor adoptată la termenul de dezbateri din recurs.

Or, individualizarea pedepsei și a modului de executare a acesteia sunt chestiuni de apreciere asupra mai multor circumstanțe, operațiune care, chiar dacă se efectuează pe baza unor criterii legale, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, astfel încât nu pot fi supuse examenului instanței de recurs.

Se apreciază însă că aspectele invocate de recurentul inculpat ar fi putut fi examinate de către instanța de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de forma anterioară a textului art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., potrivit cu care hotărârile erau supuse casării "în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, incidență în cauză, textul anterior menționat a fost modificat de art. I pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit incident doar situației când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

Ca urmare, în raport de natura criticilor invocate de inculpat, anume greșita individualizare a pedepsei aplicate, rezultă cu evidență că acestea nu se circumscriu nici cazului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. .2/2013.

De asemenea, se are în vedere și împrejurarea că recursul examinat nu se circumscrie dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., decizia atacată fiind pronunțată în faza procesuală a apelului.

În consecință, în raport de aspectele anterior menționate, se constată că susținerile inculpatului privind greșita individualizare a pedepsei nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. și nici celui prevăzut de art 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Ca urmare, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. și, având în vedere faptul că acesta se află în culpă procesuală, îl va obliga, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 86/A din 9 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea din data de 22 octombrie 2009, dispusă în procesul penal care a fost soluționat prin Sentința penală nr. 903/F din 29 noiembrie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1338 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, precum și timpul reținerii și arestării preventive de la 4 iulie 2012 la 22 octombrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 22 octombrie 2013.

Procesat de GGC - CL