Proof of commercial debt via party admission and set-off despite formally defective invoices; compensation for inflationary loss on unpaid transport fees
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant’s appeal, leaving the lower appellate court’s decision in force, which had partially admitted the claim and ordered the defendant to pay 10,294,781 lei for transport taxes, 14,487,379 lei for inflation damages, and 2,958,968 lei in litigation costs, while rejecting the claim for legal interest. The dispute concerned a commercial obligation where the plaintiff sought payment for rented cisterne transport fees, challenging the first-instance dismissal that had voided the claim based on formal defects in the submitted invoices. The Supreme Court held the appeal unfounded, relying on the principle that the defendant’s recognition of the debt through its answer and cross-claim for set-off established the factual existence of the obligation, thereby negating the necessity of perfect invoices under Article 46 of the Commercial Code, and applying Article 1084 of the Civil Code to justify the award of inflation-based damages as compensation for the loss of benefits due to non-payment.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 C. proc. civ, art. 1084 C. civ; Proof of commercial debt via party admission and set-off despite formally defective invoices; compensation for inflationary loss on unpaid transport fees: Curtea, analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate în raport și de actele și lucrările dosarului, constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite nici una din situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea deciziei recurate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 11 septembrie 2000, și precizată ulterior, reclamanta, SC C.M. SA Onești, a chemat în judecată pe pârâta, SC C.L. București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată la plata sumei de 10.249.781 lei contravaloare taxe transport cisterne închiriate, 14.487.379 lei daune rată inflație, 2.634.051 lei dobânzi și cheltuieli de judecată.
Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 8394 din 14 decembrie 2000, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că facturile depuse la dosar de reclamantă nu au fost acceptate la plată de pârâtă, conform art. 46 C. com., și nu poartă nici semnătura și ștampila societății comerciale emitente.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 698 din 23 aprilie 2001, a admis apelul, declarat de reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 8394/14 decembrie 2000, a Tribunalului București, care a fost schimbată în tot, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta, SC C.L. București, la plata sumei de 10.294.781 lei contravaloare taxe transport, la 14.487.379 lei daune, reprezentând procent de inflație și la 2.958.968 lei cheltuieli de judecată fond și apel.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind dobânda legală.
Împotriva menționatei decizii, pârâta, SC C.L. București, a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat.
În criticile formulate, recurenta-pârâtă susține în esență că:
Înscrisurile depuse la dosar de reclamantă cu titlu de facturi nu îndeplinesc condițiile legale de fond și de formă, având în vedere că facturile sunt documente cu regim special.
Recurenta susține că, în mod greșit, a reținut instanța de apel că reclamanta a făcut dovada pretențiilor solicitate, în condițiile în care aceste acte nu dovedesc efectuarea transportului de către societatea sa, nepurtând nici o semnătură sau ștampilă și nefiind acceptate la plată.
Cu atât mai mult cu cât, în cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat suma de 10.249.781 lei cu titlu de chirii cisterne și nu la taxe de transport, și că notificarea despre care se face vorbire i-a fost trimisă după introducerea acțiunii la instanța de judecată.
A doua critică a recurentei vizează capătul de cerere, privind actualizarea așa-zisei datorii cu indicele de inflație pentru care nu a făcut dovada cu nici un înscris, care să detalieze modul de calcul al sumei la care a fost obligată cu acest titlu.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate în raport și de actele și lucrările dosarului, constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite nici una din situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea deciziei recurate.
Astfel, se constată că instanța de apel a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul că pârâta a recunoscut debitul ce a format obiectul acțiunii reclamantei, aspect dovedit atât de interogatoriul administrat în cauză, cât și de conținutul întâmpinării din același dosar și a propus compensarea datoriilor reciproce.
Față de această situație, nu poate fi reținută prima critică a recurentei pârâte prin care susține că reclamanta nu a dovedit existența în fapt a debitului, motivat de faptul că facturile depuse la dosar nu îndeplinesc condițiile de fond și formă și nici că inițial suma în discuție a fost cerută cu titlu de chirie cisternă, având în vedere că reclamanta în acțiunea introductivă a cerut contravaloare taxe transport.
Și a doua critică este neîntemeiată, știut fiind că potrivit art. 1084 C. civ., creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite.
Cum recurenta pârâtă nu a achitat contravaloarea taxelor de transport, în mod corect a apreciat instanța de apel că datorează și beneficiul de care a fost lipsită reclamanta, în cauză daunele reprezentând rata inflației, neputându-se ignora producerea unei pagube reale prin neplata prețului datorat.
Așa fiind, cum hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta, SC C.L. SRL București, împotriva deciziei nr. 698 din 23 aprilie 2001, a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2004.