Decizia nr. 2192/2014 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 302 din 26 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 48102/3/2011, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrărilor juridice a infracțiunilor reținute prin actul de sesizare al instanței după cum urmează:

- pentru inculpatul R.D.C. din infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în art. 26 C. pen. rap. art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul M.A.C.M. din infracțiunile prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 292 C. pen., art. 31 C. pen. raportat la art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.; art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.; art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 292 C. pen.; art. 31 C. pen. raportat la art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.; art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.; art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul M.M.C. din infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul E.C.A. din infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul R.A.M. din infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. (punctul I din rechizitoriu); din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., în infracțiunea de instigare la infracțiunea de abuz de încredere prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 213 C. pen. (punctul II din rechizitoriu);

- pentru inculpatul B.C.T. din infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

- pentru inculpatul T.B. din infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.; art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.; art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.; art. 290 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (punctul I din rechizitoriu); din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., în infracțiunea de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen. (punctul II din rechizitoriu);

- pentru inculpatul M.C.M. din infracțiunile prev. de art. 221 alin. (1) C. pen. și art. 221 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. și art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- pentru inculpatul M.V.V. din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea de complicitate la infracțiunea de abuz de încredere prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 213 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (punctul II din rechizitoriu);

1. În baza art. 26 C. pen. rap. art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D.C. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii complicitate la tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 39 C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa mai sus menționată cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1386 din 12 septembrie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 11893/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D.C., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii complicitate la uz de fals.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 39 C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa mai sus menționată cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1386 din 12 septembrie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 11893/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.D.C., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 39 C. pen. rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa mai sus menționată cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1386 din 12 septembrie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în Dosarul nr. 11893/2000, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.

În baza art. 36 rap. la art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 (șapte) ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 05 ianuarie 2003 la 12 martie 2003 și de la 19 aprilie 2011 la 31 octombrie 2011.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

2. În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.S.A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 292 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.S.A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 291 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.S.A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 20 aprilie 2011.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

3. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 292 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 31 C. pen. rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals intelectual în participație improprie.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 31 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în participație improprie.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.A.C.M., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la furt calificat.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 (șapte) ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

4. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.C. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M.C., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

5. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.C.A. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul E.C.A., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de furt calificat.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 (șapte) ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

6. În baza art. 11 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului R.A.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la abuz de încredere prev. de art. 25 rap. la art. 213 C. pen., față de lipsa plângerii penale prealabile a părții vătămate R.D.C. (punctul II din rechizitoriu).

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire (punctul 3 din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (punctul 4 din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.A.M., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire (punctul 5 din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

7. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.C.T. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestul preventiv de la 19 aprilie 2011 la 18 mai 2011.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

8. În baza art. 11 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului T.B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen., față de lipsa plângerii penale prealabile a părții vătămate R.D.C. (punctul II din rechizitoriu).

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. (punctul 1 din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (punctul 1 din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals (punctul 1 din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (punctul 1 din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 290 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.B., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată (punctul 1 din rechizitoriu).

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele mai sus menționate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (șase) ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

9. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.C.M. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

A făcut aplicarea art. 71-64 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 221 alin. (1) C. pen.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 5000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

10. În baza art. 221 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpata R.B.L. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire. (punctul 3 din rechizitoriu).

În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare conform art. 862 C. pen.

Pe durata termenului de încercare, inculpata a fost obligată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, prev. de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

În baza art. 864 alin. (1) și (2) C. pen. combinat cu art. 83 și 84 C. pen., a atras atenția inculpatei asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei infracțiuni, precum și dacă cel condamnat nu îndeplinește cu rea-credință măsurile de supraveghere dispuse.

Conform art. 71 alin. ultim C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii, prev. de art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

A desemnat în supravegherea respectării măsurilor impuse inculpatei Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata, la plata sumei de 1000 RON cheltuieli judiciare către stat.

11. În baza art. 11 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului M.V.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz de încredere prev. de art. 26 rap. la art. 213 C. pen., față de lipsa plângerii penale prealabile a părții vătămate R.D.C. (punctul II din rechizitoriu);

În baza art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., a dispus confiscarea autoturismului marca A. proprietatea inculpatului M.A.C.M., bun aflat în custodia P.L. IFN SA.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpați a următoarelor sume de bani (punctul I rechizitoriu):

- de la inculpatul R.D.C. suma de 15.000 de euro;

- de la inculpatul E.C.A. suma de 8.000 de euro;

- de la inculpatul B.C.T. suma de 7.000 de euro;

- de la inculpatul R.A.M. suma de 1.000 de euro.

A menținut sechestrul asigurător asupra sumei de 8.500 RON ridicate de la inculpatul R.D.C., suma depusă la CEC conf. recipisei nr. R1, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii confiscării dispuse mai sus față de acest inculpat.

A dispus restituirea către inculpatul R.D.C. a autoturismului marca M., bun aflat în custodia inculpatului.

A respins, ca neîntemeiate, acțiunile civile formulate de inculpatul M.S.A. și SC A.T.A. SA (punctul I rechizitoriu).

A lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea vătămată M.S. (punct II rechizitoriu).

A dispus restituirea autoturismului marca S. aflat în custodia organelor de poliție către partea civilă A.L. și sediul avocatului ales O.K. în Budapesta. (punctele IV și V rechizitoriu).

A luat act că partea vătămată D.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză (punct IV rechizitoriu).

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea sumei de 1300 de euro de la inculpatul R.A.M. și a sumei de 200 de euro de la inculpatul M.V.V. (punct IV rechizitoriu).

S-a dispus avansarea onorariului apărătorului din oficiu din fondul Ministrului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Anterior trecerii Serviciului de Înmatriculări Autoturisme din subordinea Ministerului de Interne în subordinea Prefecturii la înmatricularea unui autoturism era imperios necesară prezența, în fața agentului de poliție de la serviciul înmatriculări, a ambelor părți, respectiv atât a cumpărătorului cât și a vânzătorului, verificându-se identitatea celor doi și a semnăturilor pe contractul de vânzare-cumpărare (un înscris sub semnătură privată tipizat), precum și a actelor necesare înmatriculării autoturismului pe numele noului proprietar.

Odată cu transferarea Serviciului de Înmatriculări Autoturisme a fost înlăturată obligativitatea prezenței vânzătorului și implicit a verificării identității acesteia în fața funcționarului de la înmatriculări astfel că simpla prezentare a actelor de identificare ale autoturismului și a unui înscris sub semnătură privată tipizat unde la rubrica vânzător, de cele mai multe ori, este o semnătură indescifrabilă permite înmatricularea acelui autoturism situație în care în ultimii ani în România s-a constatat o „explozie” de infracțiuni în ceea ce privește aceste bunuri mobile. Astfel, autoturisme aflate în leasing sunt „manufacturate” în ceea ce privește elementele de identificare (serie șașiu, motor, etc), actele de identificare ale acestor autoturisme sunt de asemenea falsificate, au loc vânzări - cumpărări succesive pentru a se pierde șirul proprietarilor și urma autoturismului, situație în care în condițiile unei înmatriculări permisive determina pe proprietar să declare bunul furat pentru a încasa apoi prima de asigurare.

De asemenea, autoturismele sunt furate, actele de identificare ale acestora sunt falsificate, iar pe baza unui singur înscris sub semnătură privată prezentat de infractor la Serviciul de înmatriculări fără a fi necesară prezența vânzătorului, cu ușurința se poate înmatricula astfel acel autoturism.

Punctul I din rechizitoriu.

În cursul anului, luna august, între societatea S.D.C. SA, societate aparținând inculpatului M.A.C.M. și P.L. IFN SA a fost încheiat un contract de leasing având ca obiect un autoturism marca A., autoturismul respectiv fiind obligatoriu asigurat la SC A.T.A. SA pentru o prima de asigurare de 84.297 de euro (valoare la nivelul anului 2009). După folosirea autoturismului aproximativ doi ani și achitarea la termen a ratelor M.A.C.M. convins de către inculpatul E.C.A. a luat hotărârea să „scape” de acel contract de leasing în sensul de „a oferi” spre vânzare acel autoturism prin intermediul inculpatului E.C.A.

și a fratelui său M.M.C., suma obținută în urma „vânzării” acelui autoturism urmând a fi încasată și reținută de către inculpatul E.C.A. posibil împărțită cu inculpatul M.M.C., pe M.A.C.M. neinteresându-l „prețul” autoturismului, întrucât imediat „înmatriculării” autoturismului pe numele unui alt proprietar, M.A.C.M. urma să declare autoturismul furat și să încaseze parte din prima de asigurare (aproximativ 30 de mii de euro, restul urmând a fi încasați de către societatea de leasing). Inculpatul E.C.A.

„a scos la vânzare” acel autoturism prin intermediul inculpaților R.A.M. și R.D.C., aceștia urmând să găsească un „cumpărător” să-l „ajute” la înmatricularea autoturismului pe numele lor, bineînțeles în urma unui comision pe care urma să și-l rețină din prețul încasat, „competiția” dintre cei doi „samsari de autoturisme second-hand”, fiind evidentă prin diferența de preț a autoturismului oferit spre vânzare, astfel, R.A.M. îl oferea la vânzare cu suma de 10 mii de euro, urmând ca „serviciile” în ceea ce privește înmatricularea autoturismului pe numele noului proprietar să fie taxate separat, iar inculpatul R.D.C. vindea același autoturism contra sumei de 20 de mii de euro.

Primul care a găsit un cumpărător a fost inculpatul R.A.M. prin intermediul inculpatului B.C.T., fiind găsit astfel inculpatul M.C.M., acesta oferind inculpatului R.A.M. suma de 10 mii de euro, reprezentând prețul autoturismului, R.A.M. la rândul lui înmânând inculpatului E.C.A. suma de 8 mii de euro, diferența de 2 mii reprezentând comision atât pentru R.A.M. cât și pentru inculpatul B.C.T., pentru serviciile prestate. Pentru „înmatricularea” autoturismului pe numele noului proprietar inculpatul B.C.T. a primit de la inculpatul M.C.M. suma de 6 mii de euro, B.C.T. urmând să rezolve „problema” în decurs de aproximativ 2-3 săptămâni.

B.C.T. în loc să se ocupe înmatricularea autoturismului, fire boemă fiind și având 6 mii de euro în buzunar și autoturismul marca A. (marca premium) la îndemână, a găsit de cuviință ca mai întâi trebuie să se distreze și apoi mai vede el ce face când se întâlnește cu inculpatul M.C.M.

Intrigat de faptul că durează mai mult decât se stabilise „înmatricularea” autoturismul pe numele altui proprietar având în vedere faptul că din propriul buzunar , M.A.C.M. trebuia să plătească rata de leasing (conform propriilor afirmații, aproximativ 2 mii de euro) și nici nu poate încă să meargă la organele de poliție să declare autoturismul furat pentru a sista plata ratei de leasing. M.A.C.M. i-a somat pe inculpatul E.C.A. și fratele său să readucă autoturismul în posesia sa, fapt pe care l-au făcut inculpații R.D.C. și T.B., cheia autoturismului ajungând la aceștia de la M.A.C.M., prin intermediul inculpaților E.C.A. și M.M.C.

Evident că inculpatul B.C.T. a luat urma autoturismului și a adus la cunoștință inculpatului M.C.M. că autoturismul nu se mai află în posesia sa fapt ce a determinat o noua „negociere” între inculpații M.M.C., E.C.A. și R.D.C., pe de o parte și inculpatul M.C.M., pe de altă parte. Având în vedere faptul că inculpatul B.C.T. nu își respectase angajamentele de a falsifica elementele de identificare ale autoturismului și a-l înmatricula în baza unor fapte false pe numele inculpatului M.C.M. și era puțin probabil să o facă în viitor, inculpatului M.C.M. i-au fost prezentate de către cei trei inculpați două variante, fie plătește o nouă sumă de bani inculpatului R.D.C., care urmează să ia în „antrepriză” autoturismul cu termen clar de „înmatriculare” a acestuia fie pierde cei 16 mii de euro pe care îi dăduse anterior. Inculpatul M.C.M. fiind conștient că acei 16 mii de euro sunt pierduți (nu putea să meargă la organele de poliție și să reclame modalitatea în care a pierdut acea sumă de bani pentru simplul motiv că singur se incrimina) a preferat să dea alți 15 mii de euro de data aceasta inculpatului R.D.C. care într-adevăr s-a ocupat de „manufacturarea” acelui autoturism, respectiv a falsificat seriile de identificare și a procurat actele necesare înmatriculării autoturismului pe numele unui nou proprietar, care în final avea să se dovedească a fi, nu inculpatul M.C.M. ci inculpatul M.S.A.

De asemenea, cu ocazia cercetării judecătorești pe lângă inculpați, au fost audiați și martorii de la urmărire penală declarațiile acestora fiind consemnate la dosar, neavând vreo înrâurire asupra vinovăției sau nevinovăției inculpaților.

1. Audiat de către instanță la termenul de judecată din 23 septembrie 2011, inculpatul M.A.C.M. a negat infracțiunile puse pe seama sa arătând că în cursul lunii august 2007 a încheiat un contract de leasing cu P.L. în calitatea de reprezentant al firmei SC S.D.C. SA firma al cărei acționar majoritar am devenit ulterior, contract care a avut ca obiect un autoturism marca A., derulat pe o perioada de 5 ani urmând să plătească lunar o rată de aproximativ 1 mie de euro, urmând ca la final să își manifeste dorința dacă dorește să achite și valoarea reziduală în cuantum de 15-20 mii euro pentru a deveni proprietar.

Inculpatul a mai arătat că a folosit autoturismul până la data de 01 aprilie 2010 plătind cu regularitate ratele când a constatat că autoturismul i-a fost furat, fapt ce l-a determinat să meargă la poliție și să depună plângere, arătând că pe parcursul perioadei de timp cât autoturismul a fost în posesia sa, el a mai fost folosit atât de fratele său, șoferul sau dl. C.M. și șeful de garaj de la compania sa, dl. A.A.

Inculpatul a mai arătat că în data de 31 martie 2009 autoturismul a fost parcat de către el în jurul orelor 21 - 22 după ce îl folosise în timpul zilei, în fața blocului în care locuiește, str. V., la momentul parcării autoturismului fiind de față atât portarul blocului cât și un vecin al său pe nume B., pentru ca dimineața să observe lipsa autoturismului, fapt ce l-a determinat să ia legătura cu fratele său, pentru a verifica dacă nu cumva el luase autoturismul, întrucât avea acces la una dintre cheile autoturismului care se afla într-un panou la sediul companiei, fratele său aducându-i la cunoștință că nu el a luat autoturismul, situație în care a sunat apoi la 112, de unde telefonic a luat legătura cu secția de poliție de care aparține, care au trimis un echipaj, care ulterior a chemat o echipă tehnică de la furturi auto. Inculpatul arătând că a primit odată cu autoturismul de la P.L. două chei de pornire a autoturismului și una de serviciu, plastic care putea fi folosită doar la deschiderea portierelor.

Inculpatul a mai declarat că a dat apoi o declarație în fața organelor de poliție, la locul de unde dispăruse autoturismul în care a arătat faptul că seara parcase autoturismul și dimineața nu mai era, în aceeași zi anunțându-l telefonic pe proprietar, respectiv pe P.L. care prin e-mail a doua zi i-a trimis o împuternicire pentru a deschide un dosar de daune la asigurator. În următoarea zi s-a prezentat la asigurator, A.T.A. care a deschis dosar de daune, oprind toate actele autoturismului inclusiv copia de pe cartea de identitate, talonul și cele trei chei, pentru ca apoi, mai bine de un an de zile confruntându-se cu o lipsa de implicare atât din partea lui P.L. cât și a lui A.T.A. care efectiv fără a da vreun fel de explicație, refuzau să vireze banii lui P.L., care la rândul ei urma să îmi returneze parte din ratele pe care le achitase, valoarea despăgubirii fiind de aproximativ 70 de mii de euro, din care lui îi reveneau aproximativ 30 de mii, el mai având de plătit până la valoarea reziduală, aproximativ 2 ani, aproximativ 24 de mii de euro rate.

Inculpatul a mai declarat că în aceasta perioadă după discuții aprinse atât cu proprietarul cât și cu asiguratorul s-a hotărât chiar după Sărbătoare de Paște a anului 2011 să îl acționeze în justiție având în vedere pasivitatea acestora, pasivitate care m-a determinat ca din cursul anului 2010 luna iunie să refuz achitarea către P.L. a ratelor achitate întrucât aceștia la rândul lor nu depuneau diligențe pentru a încasa suma asigurată, pentru ca în data de 19 aprilie 2011 contrar așteptărilor sale să se trezească cu organele de poliție care l-au reținut acuzându-l de înșelăciune și alte infracțiuni ulterior în dauna lui P.L. și A.T.A.

Inculpatul a mai arătat că este de profesie medic generalist, a lucrat până în 2009 - primăvara în cadrul Ministerului Sănătății, iar de atunci am lucrat numai în cadrul clinicii sale unde a în calitate de director executiv, fratele său avea în subordine întregul parc auto, format din 4 ambulanțe marca M., și încă 6 autoturisme marca D. folosite de personalul companiei, un autoturism marca A. și un autoturism marca V., pe inculpatul E.C.A. cunoscându-l prin intermediul fratelui său, în sensul că acesta ajutase în repetate rânduri firma la repararea acelor ambulanțe, E.C.A. fiind de profesie inginer auto și pricepându-se în domeniu, pentru serviciile sale nefiind plătit efectiv, dar M.A.C.M. ocupându-se de problemele de sănătate ale lui și familiei sale.

Inculpatul a mai declarat că, în cursul anului 2009 - toamna, a luat hotărârea de a cesiona acel contract de leasing, întrucât deși autoturismul avea doar 70000 de km rulați în 3 ani de folosință, tindea să își piardă din valoare astfel încât la finalul contractului de leasing nu îi mai convenea să plătească valoarea reziduală de aproximativ 28 de mii de euro pentru a deveni proprietar, în acest sens postând autoturismul pe site-uri de specialitate, respectiv A.V., întrebând în cercul de prieteni dacă cineva dorește sau cunoaște pe cineva doritor să preia contractul de leasing, inclusiv pe inculpatul E.C.A., împreună cu acesta mergând la o vizionare la o firma numită C., care avea ca obiect de activitate achiziționarea de mașini rulate dar nu și pe cele aflate în leasing.

Inculpatul a mai arătat că inițial eventualii doritori de acel autoturism marca A. erau aduși de către inculpatul E.C.A., autoturismul fiind vizionat în fața clinicii sale pentru ca apoi apreciind că ar putea apărea zvonuri cu privire la solvabilitatea firmei a hotărât să dea cheile lui E.C.A., actele rămânând în posesia sa, rămânând ca eventualii cumpărători să vadă mașina unde și când dorea E.C.A., în principal în parcarea P. România și A.C., arătând că în cursul lunii decembrie 2009, E.C.A. mi-a adus la cunoștință că există un potențial cumpărător, un francez care dorește să preia acel leasing, urmând ca actele să fie perfectate între Crăciun și Anul Nou, M.A.C.M. dând autoturismul lui E.C.A. să îl prezinte acelui francez cu care a înțeles că a plecat spre munte, iar ulterior după Crăciun, E.C.A. să îi spună că afacerea cu francezul este în picioare, dar la întoarcere în București a lovit autoturismul și se ocupa de repararea autoturismului pentru a i-l înmâna în perfectă stare.

Inculpatul a mai declarat că în jurul datei de 20 ianuarie 2010 a constatat în mod neplăcut să vadă că autoturismul său rula prin oraș, fără a putea să își dea seama dacă E.C.A. era la volan, dar o concluzie logică era că acesta deși reparase autoturismul îl ținea să mai ruleze cu el, imediat apelându-l telefonic pe E.C.A. și atenționându-l că este foarte supărat pe el, amenințându-l în același timp că merge la poliție pentru a reclama faptul că abuzează de un bun al său, replicându-i lui E.C.A. că nu este normal ca el să se folosească de autoturismul său, E.C.A. replicându-i însă că s-a înșelat cu privire la faptul că acel autoturism rula în București în condițiile în care acesta era în service, iar cheia autoturismului era la fratele lui, al cărui nume nu îl cunoaște, care era directorului service-ului Au. unde se afla mașina să și că dacă nu mai are răbdare să mai aștepte până vine fratele său, să-i dea a doua cheie pentru a merge să ia autoturismul din service fapt pe care l-a și făcut, inculpatul primind autoturismul de la acesta a doua seara, autoturismul fiind parcat în fața clinicii, întrucât în prima seară pur și simplu din motive de el cunoscute nu i-a adus autoturismul.

Inculpatul a mai arătat că din 22 ianuarie 2010 de când am preluat autoturismul de la inculpatul E.C.A. autoturism care fusese reparat pe cheltuiala lui E.C.A. și până în data de 01 aprilie 2010 când a dispărut autoturismul nu s-a mai întâmplat nimic deosebit, neamintindu-și cu exactitate dacă în această perioadă ianuarie-aprilie 2010 că fratele său să mai fi folosit autoturismul și nu cunoaște o persoana pe nume Ma., căreia el să îi dea autoturismul pentru ca acesta să îmi reseteze cheile de pornire - oprire a autoturismului și nu a dat inculpatului E.C.A. autoturismul pentru a merge într-un service pentru a reseta cheile de pornire-oprire, dar nu poate garanta sau afirma în mod expres ca acesta nu ar fi făcut-o fără știrea mea, cheile pe care le-a predat la A.T.A. fiind cele originale și care i-au fost returnate de către E.C.A.

Inculpatul a mai arătat că nu cunosc un alt inculpat în afara de fratele meu și E.C.A. și după ce a fost arestat de organele de poliție tocmai pentru a-și recăpăta libertatea, la sugestia avocaților, a achitat atât ratele restante cât și valoarea reziduală a autoturismului, iar la cererea asiguratorului a solicitat organelor de poliție o adresa din care reieșea că reclamase furtul autoturismului său.

Inculpatul a negat faptul că i-ar fi transmis în data de 11 februarie 2010 inculpatului E.C.A. în care își exprima părerea de rău că s-a ajuns la această încurcătura și în care îl atenționam să nu se supere pe el, știind că sunt băiat bun, etc, arătând că în convorbirea pe care am purtat-o cu inculpatul E.C.A. după data de 20 ianuarie 2010, îi reproșam faptul că va fi nevoit să meargă la poliție dacă nu îi returnează autoturismul și vor avea amândoi probleme întrucât autoturismul fusese reparat fără dovada de la poliție și prin urmare aceasta discuții nu avea legătura cu pretinsa infracțiune de înșelăciune pe care el ar fi derulat-o împreună cu inculpatul E.C.A., acesta fiind cel care se ocupa de toate formalitățile ce vizau ambulanțele firmei mele (itp, rar etc), una dintre ambulanțe fiind marca V., model pentru piața americană, pe care ei o numeam în multe feluri, printre care și “garsoniera”.

Judecătorul fondului a apreciat ca nesinceră declarația inculpatului, înlăturând-o în totalitate, mijloacele de probă pe care instanța și-a întemeiat convingerea ca inculpatul a săvârșit infracțiunile puse pe seama sa fiind următoarele:

În primul rând, este de observat că în declarația dată în fața organelor de poliție cu ocazia formulării plângerii în care reclamă furtul autoturismului său, inculpatul prin omisiune nu înștiințează organele de cercetare că autoturismul respectiv cu două luni de zile înainte făcuse obiectul unei tentative de „predare” a contractului de leasing, prin intermediul inculpatului E.C.A. (căruia i se predase atât autoturismul cât și implicit cheile de utilizare, existând astfel riscul, ca, cheile să fie multiplicate), nimeni altul decât prietenul fratelui său și inginerul care se ocupa de buna întreținere a parcului auto aparținând clinicii inculpatului, inculpatul fiind perfect conștient ca organele de poliție mergând pe această pistă au mari șanse să dea de autoturism și nu se poate spune că M.A.C.M. este o persoană cu un coeficient de inteligență scăzut care să nu își dea seama de utilitatea acestei informații.

De asemenea, instanța de fond a înlăturat susținerile inculpatului în sensul că era nemulțumit de faptul că autoturismul său în vederea „perfectării” actelor de preluare a contactelor de leasing era folosit de o altă persoană și el era nevoit să folosească un autoturism marca L., în realitate lucrurile stând cu totul altfel: în planul său de escrocare a asiguratorului inculpatul a gândit și la faptul că dacă autoturismul este folosit în această perioadă de acea persoana care vroia să preia „leasingul” exista probabilitatea, destul de mică, este adevărat, că autoturismul să fie implicat într-un incident în trafic (accident, amenzi contravenționale etc) astfel că atât autoturismul cât și cel care îl folosea intră în baza de date a poliției rutiere, iar la momentul declarării „furtului” de către inculpat (în situația în care acesta nu ar fi declarat toate persoanele care au folosit acel autoturism - fapt care de altfel s-a și întâmplat), inspectorii de daune ai asiguratorului (care, fără doar și poate, trebuie să fie niște profesioniști-situațiile diverse îi obliga la o bună pregătire) ar fi avut toate șansele să identifice dacă autoturismul a fost folosit și de alte persoane și în situația afirmativă să sesizeze organele de poliție, care cercetau „furtul” și cu privire la acest aspect. Planul M.A.C.M., de altfel ingenios, a avut totuși o fisură, prin resetarea calculatorului la o reprezentanță P.L., după nereușita setării acestuia la un service nespecializat în astfel de autoturisme, inspectorii de daune au ajuns la acel service neautorizat, aici au dat de Ma., apoi de inculpatul E.C.A. care interogat fiind de organele de poliție, a început să „vorbească” și tot așa s-a ajuns la inculpatul M.S.A., ultimul utilizator-inculpat al autoturismului.

În al doilea rând, instanța de fond a apreciat că vinovăția inculpatului rezidă și din conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice purtate fie de către el, fie de către inculpații E.C.A. și fratele său M.M.C., în care se face referire în limbaj codificat la situația „înstrăinării” autoturismului în sensul că nu se respectau termenele de „manufacturare” a acestuia, M.A.C.M. fiind pus în situația de a plăti rata de leasing în condițiile în care autoturismul nu era la dispoziția sa, astfel, la data la 11 februarie 2010 M.A.C.M. transmitea un mesaj telefonic către inculpatul E.C.A., cu următorul conținut:

De asemenea, la data de 29 ianuarie 2010, inculpatul R.D.C. îi trimite inculpatului E.C.A. un mesaj ce conține informații referitoare la autoturismul aparținând lui M.A.C.M., iar în urma discuțiilor pe care cei doi le-au purtat ulterior stabilesc să ia autoturismul care se afla în posesia inculpatului B.C.T., fiindu-i încredințat de inculpatul M.C.M. în vederea efectuării formalităților privind „înmatriculare”, inculpatul R.D.C. fiind cel care îi spune lui E.C.A. unde se află mașina.

Între timp, inculpatul M.A.C.M. îi cere inculpatului E.C.A. să se întâlnească pentru a discuta „(...) și când zic că e grav, e grav”, pentru ca de cealaltă parte, inculpatul E.C.A., să îi solicite inculpatului R.A.M. care „vânduse” autoturismul prin intermediul inculpatului B.C.T. să se întâlnească la „S.”, întrucât inculpatul M.A.C.M. i-a cerut urgent o întrevedere (...)” e o problemă foarte, foarte, foarte, foarte gravă și vrea să se vadă cu mine. Sunt convins de ce, cred că a văzut-o prin oraș” (mașina).

După ce a luat la cunoștință de la inculpatul R.D.C. de locul unde se află mașina, inculpatul E.C.A. ia legătura cu inculpatul M.A.C.M., care urma să aducă cheia mașinii: „Tu vino doar cu cheile de la garsonieră, restul nu trebuie”, „garsoniera” fiind evident și în aprecierea instanței, autoturismul marca A. și nicidecum una dintre ambulanțele astfel cum susține inculpatul, evident fiind faptul că după această discuție, inculpatul M.A.C.M. îi trimite inculpatului E.C.A. mai multe mesaje prin care îl întreabă dacă urmează să recupereze mașina în aceiași zi.

De asemenea, după recuperarea autoturismului la data de 11 februarie 2010, M.A.C.M. îi transmitea un mesaj inculpatului E.C.A., fiind conștient că acesta din urmă primise o sumă de bani din „vânzarea” autoturismului, bani care nu ajungeau la M.A.C.M. întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, pe acesta nu îl interesa prețul obținut, ci prima de asigurare, or odată recuperat autoturismul E.C.A. trebuia să returneze banii primiți, aspect care rezultă din acest mesaj: „Îmi pare nespus de rău dacă am încurcat lucrurile. Nu te supăra pe mine, știi că sunt băiat bun. Soarta face să aflu întâmplător anumite chestii care în final ne ajută să nu intrăm în ...”, (în opinia instanței, cel din urmă cuvânt făcând referire la intrarea pe fir a organelor de poliție, fie înainte, fie după declararea autoturismului ca fiind furat), iar inculpatul E.C.A. îi reproșează faptul că a rămas singur să se lupte cu „cumpărătorii” (evident că trebuia să returneze banii înapoi în condițiile în care inculpatul B.C.T. nu își respectase angajamentul pentru care primise 6 mii de euro de la inculpatul M.C.M.), iar el a plecat cu „obiectul”, din conținutul mesajului rezultând faptul că inculpatul M.A.C.M. avea cunoștință despre înstrăinarea autoturismului și întrucât acesta urma a fi reclamat ca fiind sustras la organele de poliție, era îngrijorat că ar putea fi descoperită activitatea sa infracțională, precum și a complicilor săi.

De asemenea, în data de 11 februarie 2010, inculpatul E.C.A. îl apelează pe inculpatul B.C.T., căruia îi citește mesajele pe care le-a primit de la inculpatul M.A.C.M. și îi spune ce presiuni a făcut acesta din urmă asupra lui pentru a-și recupera mașina, cei doi stabilind să se întâlnească, după ce inculpatul E.C.A. stabilește unde anume se află inculpatul M.A.C.M.

De asemenea, un mijloc de probă hotărâtor în dovedirea vinovăției inculpatului M.A.C.M. îl constituie declarațiile date de către inculpatul E.C.A. în fața polițiștilor și înregistrate în mediul ambiental la data de 22 martie 2011, în care inculpatul E.C.A. arată fără echivoc că inculpatul M.A.C.M. avea cunoștință de prima înstrăinare a mașinii reproșându-i inculpatul E.C.A. că autoturismul nu este încă înmatriculat pe numele altei persoane și că el a luat 5 sau 7 mii de autoturism dar plătește 2 mii rată pentru leasing pe luna.

Nu în ultimul rând, în dovedirea vinovăției inculpatului în săvârșirea infracțiunilor puse pe seama sa consta și declarația inculpatului E.C.A. care a declarat în fața instanței că din cei 10 mii de euro luați de la inculpatul M.C.M. la prima vânzare a autoturismului, 1000 de euro au mers la inculpatul R.A.M., 1000 la inculpatul B.C.T., drept comisioane de intermediere, iar 8000 de euro au fost dați conform declarațiilor inculpatului E.C.A. inculpatului M.A.C.M., aspect negat de acesta în fața instanței.

Evident că, confruntați de către instanță cu privire la traseul celor 10 mii de euro rezultați din prima vânzare cei doi inculpați au avut apărări diferite (pe acest aspect nu puteau să cadă la învoială, dat fiind faptul că se incriminau reciproc, în sensul în care a fost explicat mai jos) E.C.A. afirmând senin că a dat M.A.C.M. 7-8 mii de euro, M.A.C.M. replicând instantaneu „Ce bani mi-ai dat tu mie!” în sensul că nu a primit nici un ban.

Astfel, în situația în care M.A.C.M. ar fi primit acei 6-8 mii de euro, la reintrarea în posesia autoturismului în noaptea de 31 ianuarie 2010 - 01 februarie 2010 (modalitatea în care a reintrat în posesia bunului, urmând a fi analizată pe larg mai jos, la infracțiunea de furt calificat), având în vedere faptul că fusese lipsit de folosința autoturismului aproximativ 5 săptămâni în condițiile în care rata de leasing era sub 2 mii de euro, trebuia să returneze diferența până la 10 mii „cumpărătorului” adică inculpatul M.C.M., aspect pe care pe lângă faptul că trebuia să-l semnalizeze organelor de poliție în plângerea penală, astfel întreaga apărare a acestuia s-ar fi năruit.

La rândul lui inculpatul E.C.A. conform declarațiilor doctorului că nu a primit nici un ban de la E.C.A. în situația în care ar fi reținut întreaga suma de bani, devine evident că în cauză nu a fost nici un moment vorba de o cesiune a contractului de leasing, situație în care E.C.A. la rândul lui nu avea niciun motiv să rețină acei bani care trebuiau returnați lui M.C.M. dat fiind faptul că afacerea căzuse.

Într-o astfel de situație în raport de întreg materialul probator administrat în cauză, instanța apreciază că singura concluzie logică rezultată și din contradicția afirmațiilor celor doi inculpați este aceea reținută de altfel și de organele de urmărire penală că M.A.C.M. a oferit spre „vânzare” autoturismul fără a fi interesat de prețul obținut pe el, această sumă de bani urmând a fi însușită de inculpatul E.C.A. (un adevărat playmaker) posibil să fie împărțită cu inculpatul M.M.C., având în vedere și actele materiale efectuate de către acesta din urmă în desfășurarea infracțiunilor.

De asemenea, în dovedirea vinovăției inculpatului M.A.C.M. constă și modalitatea, cel puțin dubioasă, în care acesta a înțeles să procedeze la o posibilă cedarea contractului de leasing procedură care este destul de simplă și care implică pur și simplu, prezența atât a utilizatorului bunului luat în leasing cât și a celui care dorește preluarea contractului, în fața proprietarului unde numai cu acordul acestuia din urmă se poate proceda la preluarea contractului de leasing, având în vedere că acesta este un contract intuitu personae, astfel că inevitabil doctorul trebuia să ajungă în fața proprietarului, perfectarea acestui contract durând ore și nu zile și instanța de fond nu a putut primi motivarea M.A.C.M., că vizionarea autoturismul în parcarea clinicii sale ar fi adus o imagine dăunătoare asupra solvabilității clinicii sale, devenind astfel inexplicabil de ce trebuie să predai autoturismul unei terțe persoane pentru a fi vizionat și testat de un potențial doritor de preluare a contractului de leasing.

De asemenea, este greu de explicat de ce M.A.C.M. a înțeles după ce a fost arestat să achite integral ratele restante și mai mult decât atât întreaga valoare reziduală a autoturismului devenind astfel proprietar înainte de termen în condițiile în care acesta se considera nevinovat și prin urmare nu se justifica achitarea prematură a tuturor ratelor și valorilor reziduale.

În sfârșit, în dovedirea vinovăției inculpatului M.A.C.M. sunt și declarațiile inculpaților M.C.M. și T.B. în care relatau cu lux de amănunte modalitatea în care autoturismul a ajuns în posesia lor dar mai ales faptul că acest autoturism „aparținea unui doctor fiind de leasing, iar acesta i-ar fi dat-o lui B.C.T. să o vândă urmând să primească o sumă de bani de pe urma vânzării iar după aceasta doctorul urma să declare mașina ca fiind furată” (declarația aparține inculpatului M.C.M., pe care instanța o apreciază ca fiind singura sinceră), „în cursul anului 2010, nu mai rețin exact data, am fost martorul unei discuții între R.D.C. și R.A.M., din care am înțeles că un anume doctor M.A.C.M. prieten cu E.C.A. care achiziționase în leasing un auto marca A., îi înmânase lui E.C.A. acest autoturism pentru ca E.C.A. să îi găsească un cumpărător, din discuție eu înțelegând că după ce autoturismul era vândut M.A.C.M. urma să îl declare furat pentru a putea încasa prima de asigurare tip casco (declarația aparține inculpatului T.B. pe care, de asemenea, instanța o apreciază ca fiind singura sinceră), declarațiile celor doi inculpați fiind de natura să dovedească că, cu toate diligențele depuse de M.A.C.M., de a nu fi implicat în nici un fel în modalitatea de înstrăinare a bunului acest aspect a ajuns totuși la cunoștința celor doi inculpați.

Toate aceste aspecte menționate mai sus au îndrituit instanța de fond să concluzioneze că fapta săvârșită de către inculpatul M.A.C.M. care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu complicitatea inculpaților M.M.C., B.C.T., E.C.A., R.A.M., R.D.C. și a inculpatului T.B., a înstrăinat fără drept autoturismul marca A., proprietatea P.L. IFN SA, în mod succesiv inculpatului M.C.M. și inculpatului M.S.A., după care a reclamat în fals la organele de poliție sustragerea acestuia de către persoane necunoscute, inducând astfel în eroare proprietarul de drept al acestuia P.L. IFN SA și societății de asigurarea A.T.A., căreia i-ar fi solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. și nu elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cum în mod eronat s-a reținut în actul de sesizare al instanței.

Astfel, instanța de fond a apreciat că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea fapt consumat în infracțiunea de tentativă și cu înlăturarea agravantei prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., pentru următoarele considerente: Singura parte vătămată în cauza de față în condițiile în care fie infracțiunea s-ar fi consumat, fie ar fi rămas în faza tentativei era societatea de asigurare care în virtutea contratului încheiat asupra autoturismului, trebuia să plătească suma de 84297 de euro (bani care nu s-au plătit și prin urmare nu s-a cauzat un prejudiciu), infracțiunea rămânând astfel în faza tentativei, proprietarul autoturismului P.L. IFN SA, nefiind păgubit prin consumarea infracțiunii întrucât prioritar această parte vătămată se îndestula din prima de asigurare până la valoarea înscrisă în contractul de leasing, restul sumei de aproximativ 30 de mii de euro, urmând a fi returnați inculpatului ca urmare a plății ratelor de leasing. În concluzie, pe acest aspect instanța a apreciat s-a aflat în situația tentativei la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și nu a infracțiunii fapt consumat.

De asemenea, instanța de fond a apreciat ca eronată reținerea în sarcina inculpatului a agravantei prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. în condițiile în care pe de o parte astfel cum s-a arătat mai sus prejudiciul s-ar fi produs numai în patrimoniul asiguratorului, iar pe de altă parte în cauza a existat un singur bun, obiect material al infracțiunii de înșelăciune și nu este relevant faptul că acesta a făcut obiectul a două vânzări.

În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de instigare la furt calificat, prevăzută de art. 25 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. puse pe seama inculpatului M.A.C.M., instanța a apreciat, de asemenea, că acesta se face vinovat având în vedere faptul că la aproximativ 5 săptămâni de la prima „înstrăinare” a bunului de care avea cunoștință astfel cum s-a reținut mai sus a înmânat prin intermediul fratelui său și a inculpatului E.C.A. inculpaților R.D.C. și T.B., una din cheile originale pentru a sustrage bunul care se afla în mod legal în opinia instanței în posesia inculpatului M.C.M. care îl încredințase inculpatului B.C.T. care la rândul lui trebuia să se ocupe de „formalitățile” necesare înmatriculării, în acest sens, fiind relevante declarațiile inculpaților E.C.A., T.B., R.D.C. și R.A.M.

Astfel, din interceptările convorbirilor telefonice purtate între inculpații E.C.A., M.C.M. și M.A.C.M., rezultă fără putință de tăgada că ultimul, M.A.C.M. i-a soma ca primii să îi aduc bunul în posesie care fusese înstrăinat cu acordul său, dar nu se respectase termenii înțelegerii respectiv autoturismul nu fusese înmatriculat în două trei săptămâni cum se convenise, iar pentru aducerea bunului în posesia M.A.C.M. era nevoie de una dintre cele doua chei originale aflate la dispoziția acestuia. Astfel, în convorbirea telefonică purtată în data de 21 ianuarie 2010 orele 20,33 inculpatul E.C.A. i-a spus inculpatului M.M.C. să ia una dintre cheile originale ale autoturismului aflate în posesia M.A.C.M. pentru a readuce în posesie „garsoniera”, mijloc de probă care se coroborează, de asemenea, cu declarația inculpatului E.C.A. care avea să recunoască în fața instanței că a luat „o a doua cheie de la M.A.C.M. pe care a dat-o lui R.D.C., iar acesta a mers și a luat autoturismul și l-a adus în fața clinicii (...)”.

În ceea ce privește infracțiunea pusă pe seama inculpatului acea prevăzută de art. 292 C. pen., respectiv de fals în declarații, de asemenea, instanța de fond a apreciat că M.A.C.M. se face vinovat în condițiile în care acesta a declarat în fals că i-a fost furat autoturismul deși îl înstrăinase anterior aspect care rezidă chiar din plângerea formulată de inculpat precum și din cele analizate mai sus la infracțiunile de înșelăciune și furt, determinând astfel, cu rea-credință (intenție directă), organele de poliție să demareze cercetări, deci implicit, declarația inculpatului producând consecințe juridice în accepțiunea art. 292 C. pen., organele de poliție fiind una dintre instituțiile sau unitățile la care se referă art. 145 C. pen.

De asemenea, inculpatul M.A.C.M. se face vinovat și de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., în sensul că prin declarația sa mincinoasă a determinat organele de poliție să întocmească un proces - verbal de constatare la fața locului, care cuprinde constatări realității.

Tribunalul a înlăturat susținerile apărătorului ales al inculpatului M.A.C.M. (susțineri preluate și de ceilalți apărători), în sensul că activitatea infracțională a inculpatului trebuie fracționată în două etape, 24 decembrie 2009 - 31 ianuarie 2010, respectiv data primei înstrăinări și reîntoarcerea autoturismului în posesia inculpatului și 01 februarie 2010 - 02 aprilie 2010, ultima dată fiind cea a săvârșirii infracțiunii de tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, respectiv momentul în care inculpatul s-a prezentat la asigurator cu declarația dată cu o zi înainte în fața organelor de poliție în care reclama furtul autoturismului și implicit solicită încasarea primei de asigurare, apărătorul susținând că actele săvârșite de către inculpat în prima perioadă sunt acte pregătitoare care nu pot fi înglobate în infracțiunea de tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, iar odată cu reîntoarcerea autoturismului în patrimoniul inculpatului și până la reclamarea dispariției acestuia, respectiv 01 aprilie 2010 nu există probe că M.A.C.M. ar mai fi săvârșit vreun act material de înstrăinare a autoturismului astfel că neexistând o nouă rezoluție infracțională se impune achitarea inculpatului.

Instanța de fond a apreciat că încă de la data de 24 decembrie 2009 și până la datele de 01 și 02 aprilie 2010, inculpatul M.A.C.M. a acționat în baza aceleiași rezoluții infracționale, iar reîntoarcerea autoturismului în posesia inculpatului în noaptea de 31 ianuarie 2010 (ca urmare a „neseriozității” inculpatului B.C.T. în „perfectarea” actelor necesare înmatriculării autoturismului pe numele inculpatului M.C.M. în termenul convenit cu inculpatul E.C.A. de 2-3 săptămâni) nu a determinat o desistare a inculpatului M.A.C.M. în săvârșirea de infracțiuni ci de data aceasta M.A.C.M. nu a mai „înstrăinat” autoturismul decât la momentul în care a fost sigur că inculpatul R.D.C. a „procurat” actele necesare înmatriculării pe numele inculpatului M.C.M., M.A.C.M. asigurându-se în acest sens că numele său nu mai va fi pomenit printre ceilalți inculpați și nu va mai risca o eventuală interceptare a convorbirilor sale telefonice. În concluzie, instanța de fond a apreciat că inculpatul în baza aceleiași rezoluții infracționale a acționat în perioada decembrie 2009 - aprilie 2010 și nu se impune nici pe departe achitarea acestuia.

De asemenea, instanța de fond a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de instigare la furt calificat, în sensul că nu putea să instige pe inculpații R.D.C. și T.B. să sustragă acel autoturism în condițiile în care autoturismul îi aparținea și el nu avea cunoștință că pentru acest autoturism se încasase deja suma de 10 mii de euro. În condițiile în care așa cum am mai analizat mai sus, din probatoriul administrat în cauză reiese contrariul, respectiv în posesia inculpatului M.A.C.M. rămăsese ambele chei originale, iar el avea cunoștință că autoturismul fusese înstrăinat dar nu fusese respectat termenul de „fabricare” a actelor necesare înmatriculării autoturismului pe numele inculpatului M.C.M. Or tocmai solicitarea expresă a inculpatului către inculpatul E.C.A. de readucere a autoturismului în posesia sa indiferent dacă autoturismul era furat sau nu de către E.C.A. sau alte persoane întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la furt calificat.

Instanța de fond nu a primit nici apărările, în sensul că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 292 C. pen., în sensul că plângerea formulată de inculpat la organele de poliție nu constituie un fals în declarații, deoarece organele de poliție nu ar fi o instituție în sensul celor prev. de art. 145 C. pen., și prin atribuțiile lor de verificare a acelor plângeri nu se poate vorbi de săvârșirea unei astfel de infracțiuni. Instanța de fond a apreciat contrariul că organele de poliție sunt instituții în accepțiunea art. 145 C. pen., iar prin declararea în fals de către inculpat a furtului autoturismului său s-au produs consecințe juridice în sensul că organele de poliție obligate fiind conform legii au procedat la demararea de cercetări în acest sens, deplasându-se la locul pretinsei infracțiuni unde au întocmit un proces-verbal de cercetare la fața locului fiind determinate astfel de inculpat la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen.

În concluzie, în raport de cele analizate mai sus instanța de fond a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor puse pe seama sa urmând a fi condamnat în consecință.

Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine nesinceră, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și cu ocazia judecății (greu de înțeles această atitudine, în condițiile în care multitudinea mijloacelor de probă aflate la dosar, întrevedeau cu ușurință o sentință de condamnare a inculpatului, dar având „siguranța” dată de apărător că indiferent de cuantumul pedepsei ce urmează a-i fi aplicat, va obține, dacă nu în fața instanței de fond, în căile de atac, o pedeapsă a cărei executare va fi suspendată, inculpatul a înțeles astfel să pledeze nevinovat , înregunând pe cât posibil aflarea adevărului), gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al infracțiunilor săvârșite, urmările și împrejurările săvârșirii acestora, prin demersul său infracțional, inculpatul cu bună știință a atras în săvârșirea infracțiunilor sale alte 8 persoane, inculpatul fiind cel care ar fi avut la îndemână la prima „eșuare” de „ înstrăinare” a autoturismului, dar nu a făcut-o dovedind astfel perseverență în demersul său infracțional, caracterul premeditat pe o perioadă relativ lungă de timp în săvârșirea infracțiunii, ecoul negativ al săvârșirii unor astfel de fapte în societate (a cumpăra un autoturismul second-hand în România de astăzi a devenit o loterie cu privire la proveniența acelui autoturism) aspecte de natura să formeze convingerea instanței că faptele inculpatului trebuie sancționate drastic constituind în același timp și un serios avertisment pentru cei care săvârșesc astfel de infracțiuni, scopul educativ și preventiv al pedepsei al cărei cuantum va fi orientat spre mediu prevăzut de lege, putând fi atins în opinia instanței numai cu executarea în regim de detenție.

Referitor la cererea persoanei vătămate SC S.D.C. SA de restituire a autoturismului marca A. motivat de faptul că aceasta constituie proprietatea sa instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată dispunând confiscarea autoturismului astfel cum s-a reținut în considerentele de mai sus apreciind că bunul a fost dat de către inculpat către ceilalți inculpați (pe M.A.C.M. nu l-a interesat prețul obținut din vânzarea acestui autoturism, în cauză fiind aplicabile prev. art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen.

Deși, la prima vedere, se impune restituirea autoturismului către persoana vătămată se observă din atitudinea acesteia (în mod inexplicabil aceasta nu s-a constituit parte vătămată - civilă în cauză deși a fost lipsită de folosința bunului, mai bine de un an de zile), că patrimoniul său era și este întrutotul la dispoziția inculpatului și folosirea argumentului că patrimoniile sunt distincte nu a putut fi primit de către instanța de fond în condițiile în care, astfel cum s-a menționat mai sus, persoana vătămată a făcut „front comun” cu inculpatul, el fiind cel care are putere de decizie, de administrare și dispoziție a bunurilor aflat în patrimoniul persoane vătămate, aceasta din urmă urmând în situația în care dorește să își recupereze prejudiciul îndreptându-se împotriva inculpatului.

În consecință, în baza art. 118 alin. (1) lit. d) C. pen., a dispus confiscarea autoturismului marca A. proprietatea inculpatului M.A.C.M., bun aflat în custodia P.L. IFN SA.

2. Audiat de către instanță la termenul de judecată din 07 octombrie 2011 inculpatul M.M.C., fratele inculpatului M.A.C.M. a negat săvârșirea infracțiunilor puse pe seama sa arătând că nu a desfășurat acte de inducere în eroare a părților vătămate în sensul că ar fi efectuat acte care să înlesnească declararea de către fratele său a acelui autoturism marca A. furat, pentru ca acestea să încasase prima de asigurare, adăugând că anterior reținerii sale de către organele de poliție nu i-a cunoscut decât pe fratele meu și pe inculpatul E.C.A.

Inculpatul a mai arătat că în vara anului 2009 fratele său care avea un autoturism marca A. în leasing, intenționa să cesioneze contractul de leasing și în acest sens a început să caute un cumpărător prin intermediul lui E.C.A. și al său. Acel autoturism marca A. folosindu-l ocazional și are cunoștință de faptul ca acel autoturism, la un moment dat a fost dus în service de către E.C.A., E.C.A. ocupându-se de găsirea acelui doritor de preluare contract și întrucât nu a găsit cumpărător autoturismul a fost returnat fratelui meu. În ceea ce privește convorbirile telefonice pe care acesta le-ar fi purtat cu E.C.A. și R.D.C. inculpatul a arătat a purtat acele convorbiri numai cu E.C.A. nu și cu inculpatul R.D.C., el neavând un telefon mobil care să aibă nr. de apelare cel arătat de către procuror în rechizitoriu, la pretinsa convorbire telefonică purtată cu inculpatul R.D.C.

Totodată inculpatul a arătat că nu recunoaște acea convorbire telefonică pusă pe seama sa prin rechizitoriu pe care ar fi purtat-o cu inculpatul R.D.C., iar în conținutul convorbirilor pe care le-a purtat cu E.C.A. despre acea „garsoniera” se referea fie la o ambulanță care se afla în parcul auto al clinicii medicale ce le aparține fie la o locuință propriu-zisă care se afla în zona Casa Poporului și pe care cu câteva luni în urma am vândut-o.

Inculpatul a negat faptul că în noaptea de 31 ianuarie 2010 sau cu câteva zile înainte ar fi dat inculpatului E.C.A. sau R.D.C. o a doua cheie de la acel autoturism marca A. pentru ca aceștia să meargă la domiciliul lui B.C.T. de unde să ia autoturismul și să îl readucă în garajul clinicii și implicit în posesia fratelui său.

Declarația inculpatului este total nesinceră urmând a fi înlăturată în totalitate, considerentele fiind următoarele:

În primul rând este de observat că în declarația data în fața organelor de poliție în data de 19 aprilie 2011 inculpatul a negat faptul că l-ar fi cunoscut anterior arestării sale pe inculpatul R.D.C., declarația acestuia din urmă dată în fața instanței fiind însă contrară arătând că inculpatul M.A.C.M. a fost prezent la inaugurarea barului său anterior arestării sale, deci cei doi se cunoșteau încă din anul 2009. Participarea inculpatului M.M.C. la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt și complicitate la tentativă de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, este dovedită din conținutul convorbirilor telefonice interceptate de către organele de poliție purtate de inculpat și inculpatul E.C.A.

Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale a avut o atitudine nesinceră, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și cu ocazia judecății (era evident că inculpatul nu putea să facă notă discordantă cu declarațiile celorlalți inculpați), gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al infracțiunilor săvârșite, urmările și împrejurările săvârșirii acestora, ecoul negativ al săvârșirii unor astfel de fapte în societate (se constată o explozie de săvârșire a unor infracțiuni de acest gen) aspecte de natura să formeze convingerea instanței că faptele inculpatului trebuie sancționate drastic, iar în raport de gradul relativ redus al contribuției sale, cuantumul pedepsei ce a fost aplicată inculpatului a fost orientat spre mediu prevăzut de lege, scopul educativ și preventiv al acesteia putând fi atins în opinia instanței numai cu executarea în regim de detenție.

3. Audiat de către instanță la termenul de judecată din 26 septembrie 2011, inculpatul E.C.A. a negat infracțiunile puse pe seama sa arătând că în cursul verii anului 2009, inculpatul M.A.C.M., prietenul său i-a adus la cunoștință faptul că ar dori să cesioneze acel contract de leasing pentruautoturismul marca A. întrucât ar dori să cumpere o altă marcă de autoturism întrucât se plictisise de aceasta, solicitându-i în acest sens, în măsura în care va cunoaște pe cineva interesat să îi aducă la cunoștință. Mai arată că din vara lui 2009 până în decembrie a fost cu autoturismul lui M.A.C.M. la 4-5 vizionari la diferiți potențiali doritori de preluare a acelui leasing, dar nu s-a putut concretiza într-o afacere. Îl cunoștea pe inculpatul R.A.M. din anul 1997 și în aceasta perioada august - decembrie 2009 și l-a întrebat ce este cu acel autoturism marca A., pentru ca în decembrie 2009 inculpatul R.A.M. să îl întrebe dacă acel autoturism marca A. mai este de actualitate, în vederea preluării contractului de leasing, furnizându-i totodată amânunte cu privire la situația juridică a autoturismului și cu privire la utilizatorul autoturismului inculpatul R.A.M. dorind să vadă acel autoturism întrucât avea un potențial cumpărător, l-a văzut, i-a plăcut și a rămas să se încheie tranzacția, în sensul preluării contractului de leasing, aceste discuții având loc în prima decadă a lunii decembrie.

Inculpatul a mai arătat că i-a explicat inculpatului R.A.M. ca eventual încheierea tranzacției se poate face după Crăciun, în condițiile în care și el avea un client, cetățean francez G., care lucrează la reprezentanța S. din Romania și care era interesat de preluarea leasing-ului. În perioada Crăciunului, pe 23-26 decembrie 2009 a fost cu francezul la munte, el conducând acel autoturism marca A., cu ocazia sărbătorilor, iar din varii motive nu s-a înțeles cu francezul la această tranzacție și a revenit în București, moment în care l-am contactat telefonic pe R.A.M. spunându-i că mașina este disponibilă.

Inculpatul a mai arătat că la întoarcere autoturismul marca A. avea bara spate zgâriată și foarte ușor aripa spate dreapta zgâriată, situație în care a reparat autoturismul la Au., unde fratele său este director general și unde am plătit reparația în cuantum de 650 RON fără a avea în acest sens acte doveditoare, autoturismul rămânând doar o zi în service respectiv până în 27 decembrie 2009 când a predat autoturismul în service fratelui meu, urmând să îl ridice în aceeași zi la orele 17,00. A mai arătat că în vara lui 2009, iulie - august, în timp ce autoturismul se afla în posesia sa pentru a găsi un potențial cumpărător, din greșeala am introdus în rezervor motorina de proasta calitate, fapt ce l-a determinat să meargă în service și să remediez problema, în sensul de a șterge acel bec martor care indica „filtru particule” care afectează puterea motorului, mergând în acest la un service autorizat, particular al numitului Ma.F. unde în aproximativ 2 ore, a resoftat computerul de bord, pentru a dispare acele erori, pentru că la întoarcerea sa Ma.F. să îi spună că a confundat autoturismul marca A. pe care îl lăsase care este un model de vârf de serie și l-a confundat cu un model de serie și în acest sens a stricat ceva la autoturism, în sensul că pornea și se oprea, nu se aprindeau luminile, în acest sens Ma. spunându-l să vina a doua zi pentru că va reuși să rezolve problema, fapt care s-a și petrecut inculpatul luând a doua zi autoturismul în perfectă stare de funcționare.

A mai declarat că Ma. nu i-a adus la cunoștință că s-ar fi dus cu autoturismul în acea zi la reprezentanta P. pentru a-l repara, și că nu are cunoștință că Ma. să fi resetat cheile autoturismului, în sensul să le copieze pentru a opri la rândul lui una sau mai multe copii, la ridicarea de către el a autoturismului acesta a fost în perfectă stare de funcționare.

A predat autoturismul lui R.A.M. în data de 28 decembrie 2009, în zona Unirii, primind de la acesta suma de 9 mii de euro, el predându-i totodată o cheie a autoturismul, copie a talonului, copie RCA, și spunându-i că restul de chei și originalele actelor sunt la utilizatorul leasingului adică la inculpatul M.A.C.M. urmând a-i fi înmânate la momentul perfectării actelor, cunoscând de la R.A.M. că are un client care are o firma și care e interesat să preia acel contract de leasing comunicându-i, totodată, lui R.A.M. să utilizeze mai puțin autoturismului până la perfectarea actelor, notând în acest sens kilometrajul la momentul predării și remițându-i mașina, după ce stabilind ca în prima săptămână din ianuarie, să se întâlnească pentru a perfecta actele.

Inculpatul a mai arătat că deși trecuseră două săptămâni din ianuarie potențialul cumpărător cu acea firma nu dăduse nici un semn de viață, inculpatul M.A.C.M. întrebându-l ce se întâmpla, el amânând un răspuns, tot luând legătura cu R.A.M. În acest sens cunoscându-l pe inculpatul R.D.C. acesta i-a adus la cunoștința că acel autoturism marca A., se afla în posesia unui tip pe care el îl cunoaște, al cărui nume nu îi spune nimic și i-a solicitat să îi dea o cheie de la autoturism pentru ca el să meargă și să ia acel autoturism de la B.C.T. A luat o a doua cheie de la M.A.C.M., utilizatorul autoturismului, a dat-o lui R.D.C., iar acesta a mers și a luat autoturismul și l-a adus în fața clinicii, i-a înmânat cheia și a plecat, spunându-mi că a doua zi când va lua legătura cu B.C.T. îi va aduce și a doua cheie.

Inculpatul a recunoscut convorbirile telefonice purtate cu inculpații M.A.C.M., R.A.M. și R.D.C., iar referitor la acea „garsonieră”, de care se face referire în convorbiri a arătat că e vorba de o locuință proprietate a inculpatului M.M.C., fratele lui M.A.C.M. și unde din vreme în vreme o foloseau drept loc de întâlnire pentru a întreține cu persoane de sex feminin relații intime precizând totodată ca termenul de „garsoniera” îl mai folosea și la denumirea unei ambulante, care se afla în parcul auto al clinicii inculpatului M.A.C.M., ambulanța pe care el o repara din vreme în vreme.

A mai declarat că după ce a preluat mașina de la inculpatul R.D.C. a parcat-o în curtea clinicii, fiind foarte târziu, am lăsat cheia la portar, faptele petrecându-se la sfârșitul lui ianuarie, începutul lui februarie pentru ca a doua zi inculpatul R.D.C. să vină și să-i aducă și cea de-a doua cheie care se afla la inculpatul B.C.T., acesta insistând să aibă o discuție cu el referitoare la situația mașinii.

S-a întâlnit cu B.C.T. fix 5 minute, i-a spus că nerespectând înțelegerea convenită era firesc ca autoturismul să se întoarcă la utilizator, iar în ceea ce privește banii nu îi dăduse lui bani și nici utilizatorului pentru a discuta cu ei, precizând că la convorbirea dintre el și B.C.T. nu a asistat nicio altă persoana, iar de la acea dată și până la 01 aprilie 2010 când a fost anunțat de inculpatul M.M.C., fratele cel mic al lui M.A.C.M., că i s-a furat autoturismul, nu am mai știut nimic de acest autoturism.

A mai menționat că după ce a predat autoturismul lui M.A.C.M. acesta nu și-a mai manifestat față de el dorința de a cesiona acel leasing, cel puțin prin intermediul său. Din cunoștințele sale la momentul când a luat R.D.C. autoturismul din posesia lui B.C.T. cu cheia pe care i-a dat-o el, cel de-al doilea inculpat era de acord și cunoștea acest lucru.

Declarația inculpatului este total nesinceră, pe alocuri hilară, chiar stupidă, urmând a fi înlăturată în totalitate pur și simplu din întreg materialul probator administrat în cauză reieșind fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor puse pe seama sa, inculpatul fiind în tot parcursul infracțional al tuturor celorlalți inculpați o adevărată „curea de transmisie” între inculpatul M.A.C.M. și ceilalți inculpați astfel cum el recunoscând în declarațiile sale având temeinice cunoștințe în domeniul auto.

Astfel, cum se menționa la analiza infracțiunilor comise de inculpatul M.A.C.M., cel mai probabil acesta din urma a fost convins de către inculpatul E.C.A. să purceadă la demararea actelor infracționale având în vedere pregătirea tehnică, profesională a inculpatului E.C.A. în a „măslui”, în așa fel elementele de identificare ale autoturismului astfel încât inculpatul M.A.C.M. să fie la adăpost de orice bănuială în situația în care organele de poliție ar fi demarat eventuale cercetări.

În acest sens instanța de fond a apreciat că inculpatul E.C.A. este cel care în vara anului 2009 a procedat la desfășurarea de acte în sensul falsificării cheilor de funcționare ale autoturismului etapă fără de care nu se putea trece la „scoaterea” bunului la vânzare prin intermediul celor doi inculpați R.A.M. și R.D.C. (pe care inculpatul îi cunoștea foarte bine și știa că ocupațiunea de baza a acestora era vânzarea-cumpărarea de autoturisme indiferent dacă proveniența acestora era legală sau nu), ducând în acest sens autoturismul în service pe motivul pueril că greșise combustibilul pe care îl consuma acesta, că îl avariase și îl reparase fără acte doveditoare, etc.

După procurarea unei chei duplicat, inculpatul avea să ofere spre vânzare celor doi inculpați R.A.M. și R.D.C., pentru sume mult diferite, R.A.M. oferea bunul la vânzare cu 10 mii de euro, iar R.D.C. cu 20 de mii de euro, între cei doi fiind o competiție „profesională”, R.A.M. fiind cel care a găsit primul prin intermediul inculpatului B.C.T. pe inculpatul M.C.M. care își manifestase dorința de a cumpăra autoturismul la prețul de 10 mii de euro, alți 6 mii de euro fiind dați inculpatului B.C.T. pentru ca acesta din urma să se ocupe de „perfectarea” actelor necesare înmatriculării autoturismului pe numele inculpatului M.C.M.

Implicarea inculpatului E.C.A. în infracțiunile puse pe seama sa rezidă și din faptul că 8 mii de euro din cei 10 mii luați de la M.C.M. la prima vânzare au ajuns în posesia sa și au rămas la el reprezentând răsplata demersurilor sale, inculpatul negând în fața instanței că ar fi primit vreun ban pentru ca apoi la reaudiere să recunoască că a primit cei 8 mii de euro pe care i-a dat mai departe inculpatului M.A.C.M. acesta contrazicându-l instantaneu în fața instanței „ce bani mi-ai dat tu mie?” de unde instanța a apreciat că M.A.C.M. nu a primit nici un ban pentru ca altfel ar fi trebuit să îi restituie și astfel cum s-a arătat mai sus să precizeze în declarația sa la organele de poliție acest aspect, suma rămânând în totalitate în posesia inculpatului E.C.A., care la rândul său nu putea să justifice de ce nu a returnat suma de bani inculpatului M.C.M. (astfel cum s-a mai arătat mai sus, deși și-au dat toata osteneala, atât inculpații cât și apărătorii lor să se pună de acord asupra declarațiilor ce urmează a fi date în fața judecătorului, pe aceste elementare aspecte era imposibil să se cadă de acord, pentru a convinge un observator neutru nu neapărat un judecător, de nevinovăția lor).

După ce autoturismul a ajuns în posesia inculpatului B.C.T. (lăsat acestuia de către inculpatul M.C.M.) pentru a „perfecta” actele, inculpatul B.C.T. în loc să se ocupe „serios” de procurarea de acte, pur și simplu se bucură de autoturism și de banii lui M.C.M., nerespectând astfel „înțelegerea” de a procura actele în maximum 2-3 săptămâni, situație de natură să nemulțumească pe M.A.C.M. (care plătea rate la leasing deși nu se folosea de autoturism) care îl somează pe E.C.A. să-i readucă în posesie autoturismul (luând cei 8 mii de euro evident că E.C.A., era direct răspunzător de „neperfectarea” actelor).

Inculpatul E.C.A. apelează în acest sens la inculpatul R.D.C., pentru ca acesta să identifice bunul aflat în posesia lui B.C.T., fapt pe care inculpatul R.D.C. îl face, pentru ca apoi E.C.A. să ia una dintre cheile originale ale autoturismului de la M.A.C.M., prin intermediul fratelui său M.M.C., să o remită lui R.D.C. care la rândul lui împreună cu T.B. (acest din urma va conduce autoturismul marca A.) să sustragă autoturismul din posesia inculpatului B.C.T. și să îl ducă la sediul clinicii ce aparținea lui M.A.C.M.

Evident că B.C.T. află cine se afla în spatele acestei sustrageri a autoturismului și împreună cu altă persoană se prezintă la sediul clinicii, amenințând că nu pleacă de acolo până nu preia autoturismul, B.C.T. fiind „liniștit” în cele din urmă, de către inculpații E.C.A., R.D.C. și R.A.M., urmând o nouă întâlnire de data aceasta între inculpații E.C.A., M.M.C. și R.D.C., pe de o parte și inculpatul M.C.M. pe de altă parte unde are loc o nouă renegociere a prețului și modalității de „înstrăinare” a autoturismului și înmatriculării acestuia pe numele inculpatului M.C.M.

Evident că după discuțiile cu E.C.A. și R.D.C., pe M.C.M., pur și simplu, l-a „călcat” profesionalismul celor doi care l-au convins direct sau indirect că fie renunță la tranzacție și implicit la banii pe care i-a dat (10 mii de euro - M.C.M. nu putea să meargă la poliție și să reclame faptul că fusese înșelat prin nefinalizarea unei infracțiuni la care a luat parte), el fiind cel care nu respectase termenii „înțelegerii” (fiind astfel răspunzător de „neseriozitatea” lui B.C.T. de a procura actele necesare în 2-3 săptămâni), fie urma să mai plătească alte 15 mii de euro, de data aceasta mult mai „profesionistului” R.D.C. pentru finalizarea „actelor”. M.C.M. deși avea de ales a preferat cea de-a doua variantă, astfel prețul autoturismului ajungând pentru el la aproximativ 31 de mii de euro, mult mai mare decât prețul inițial dar decât să piardă cei 16 mii de euro a preferat să mai plătească alți 15 mii.

Este de observat astfel că implicarea inculpatului E.C.A. pe întreg traseul infracțional în care au ieșit și au intrat inculpații, este totală, fără „ajutorul său” infracțiunile care s-au săvârșit nefiind posibile.

În ceea ce privește mijloacele probatorii în dovedirea vinovăției infracțiunilor puse pe seama inculpatului acestea sunt atât de multe încât nu rămâne nici cea mai mica urma de îndoială că inculpatul ar fi nevinovat.

Astfel din multitudinea convorbirilor telefonice purtate între inculpat și ceilalți inculpați rezidă implicarea sa în săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativa la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

De asemenea, în data de 03 februarie 2010 inculpatul E.C.A. l-a sunat pe inculpatul R.A.M. care i-a spus: „vezi că ai făcut o mare greșeală că ai dus aia la clinică, că ăia au găsit-o. Ai zis că o ții o zi și pe urmă o duci de acolo. De ce a mai rămas și astăzi acolo?. Că uite ăia au găsit mașina acolo”. De asemenea îi transmite faptul că „R.D.C. a zis să nu o duc fără chei” și că nu putea „să o lase în stradă să o vadă altcineva”. La aceeași dată, inculpatul E.C.A. a apelat postul telefonic ce aparține inculpatului M.M.C., căruia i-a propus o întâlnire „la el în Drumul Taberei, dar urgent că arde”. Cu aceeași ocazie i-a transmis ca fratele său „nu trebuie să mute garsoniera”.

Din conținutul convorbirii a rezultat faptul că și inculpatul M.M.C. avea la cunoștință de activitatea celorlalți inculpați privind sustragerea autoturismului care se afla în posesia inculpatului B.C.T.

În aceeași zi inculpatul E.C.A. l-a sunat pe inculpatul R.A.M., care i-a transmis că „au venit ăia să vorbească cu el și vor să caute utilizatorul mașinii”. Inculpatul E.C.A. i-a spus să îl sune pe el pentru a se da drept utilizator.

La data de 04 februarie 2010 inculpatul E.C.A. l-a contactat telefonic pe inculpatul R.A.M., care îi transmite: „le-am zis la ăia să plece de acolo că iau eu legătura cu proprietarul ca să nu se mai ducă ei să facă balamuc pe acolo”. De asemenea i-a spus că „îi va da prin mesaj numărul de telefon al unei persoane care a fost acolo, ce are în jur de 26-27 de ani și a avut vreo 2 milioane de euro, iar acum e falit. Persoana se numește B.C.T., iar numărul de telefon este 0760.xxx”. Inculpatul E.C.A. urma să îl contacteze pe numitul B.C.T. „pentru a discuta despre problema cu autoturismul marca A.”.

Inculpatul R.A.M. îl anunță pe inculpatul E.C.A. că i-a convins pe „cumpărători” să nu se mai deplaseze la clinică să facă scandal, totodată stabilind ce să le spună acestora pentru a justifica faptul că au luat mașina.

Toate aceste mijloace de probă au îndrituit instanța de fond să aprecieze că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor puse pe seama sa urmând a fi condamnat în consecință.

Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale a avut o atitudine nesinceră, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și cu ocazia judecății, gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al infracțiunilor săvârșite, urmările și împrejurările săvârșirii acestora (astfel cum arătam mai sus inculpatul a fost un adevărat „playmaker” fără de care tot demersul infracțional al celorlalți inculpați nu ar fi fost posibil, inculpatul fiind o adevărată „curea de transmisie” între M.A.C.M. și fratele său pe de o parte și ceilalți pe de cealaltă parte contribuția sa fiind majoră și decisivă în săvârșirea infracțiunilor), prin demersul său infracțional, inculpatul cu bună știință atrăgând în săvârșirea infracțiunilor sale alte 8 persoane, inculpatul fiind cel care ar fi avut la îndemână la prima „eșuare” de „înstrăinare” a autoturismului, desistarea și returnarea celor 8 mii de euro încasați, dar nu a făcut-o dovedind astfel perseverență în demersul său infrațional, caracterul premeditat pe o perioadă relativ lungă de timp în săvârșirea infracțiunii, ecoul negativ al săvârșirii unor astfel de fapte în societate aspecte de natura să formeze convingerea instanței că faptele inculpatului trebuie sancționate drastic constituind în același timp și un serios avertisment pentru cei care săvârșesc astfel de infracțiuni, scopul educativ și preventiv al pedepsei al cărei cuantum a fost orientat spre mediu prevăzut de lege, putând fi atins în opinia instanței numai cu executarea în regim de detenție.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpați a următoarelor sume de bani (punctul I rechizitoriu) de la inculpatul E.C.A. suma de 8.000 de euro bani pe care i-a dobândit așa cum s-a arătat mai sus din săvârșirea infracțiunii lor.

4. Audiat de către instanță la termenul de judecată din 26 septembrie 2011, inculpatul R.A.M. a negat infracțiunea pusă pe seama sa, arătând că în cursul lunilor septembrie - octombrie 2009, a fost contactat de către inculpatul E.C.A. (pe care îl cunoștea din anul 2000, relațiile dintre ei fiind de amiciție) care l-a întrebat dacă îi poate găsi printre cunoscuții săi, o persoana dispusă să preia un contract de leasing la un autoturism marca A., pentru un preț de 15000 de euro, urmând ca cumpărătorul să achite în continuare ratele de leasing la SC P.L. România IFN SRL.

Inculpatul a mai declarat că a văzut autoturismul adus de către E.C.A. pentru a avea reprezentarea ce anume urmează să prezinte posibililor cumpărători, era într-adevăr vorba de un autoturism marca A., de culoare neagră, mai particular decât un autoturism marca A. standard, diesel, volan de lemn, tapițerie piele-coniac, autoturism foarte rar în clasa sa, pentru ca apoi să întrebe, printre cunoscuții săi, dacă este cineva doritor de preluare a contractului de leasing pentru ca la începutul lunii decembrie E.C.A. să solicite doar 10000 de euro pentru preluarea acelui contract de leasing, el găsind între timp în persoana inculpatului B.C.T. (pe care îl cunoscuse chiar în acea perioada, prin intermediul inculpatului R.D.C.), un doritor de cumpărare a acelui autoturism, de fapt, exista o altă persoana pe care o cunoștea B.C.T. care dorea să cumpere un autoturism de lux în jurul a 20000 de euro sau să preia un contract de leasing.

A adus la cunoștința inculpatului E.C.A. că a găsit pe cineva care dorește să preia acel contract de leasing, i-a cerut să vină cu autoturismul să o poată viziona și inculpatul B.C.T., iar acesta i-a spus că nu poate să vină cu mașina decât după 20 decembrie sau spre sfârșitul lunii, fiind apoi contactat de inculpatul B.C.T. în ajunul Crăciunului 2009, care i-a spus că acea persoana dornică să cumpere un autoturism de lux, nu găsise ceva care să îi convină solicitându-i în acest sens să ia legătura cu E.C.A. pentru a prezenta acelei persoane acel autoturism marca A. Inculpatul a luat legătura cu E.C.A. spunându-i să aducă autoturismul fapt care s-a și întâmplat și s-au întâlnit la o benzinărie unde E.C.A. i-a adus autoturismul, înmânându-i cu aceasta ocazie o cheie de pornire- oprire a autoturismului, copie de pe talon și copie de pe asigurarea RCA, cu această ocazie, el observând că utilizatorul autoturismului era o firmă, firmă care aparținea unui doctor pe nume M.A.C.M. care are o clinica prin Drumul T. Totodată, E.C.A. i-a spus că persoana care urmează să preia acel contract de leasing ar fi indicat să nu circule cu autoturismul întrucât utilizatorul avea o rată restantă și exista riscul ca proprietarul să ridice mașina, comunicându-i totodată, ca abia după Revelion, urmează ca utilizatorul să se întâlnească cu persoana care dorește să preia contractul de leasing și împreună să perfecteze actele la notariat.

Inculpatul a mai arătat că la momentul în care E.C.A. i-a dat autoturismul nu i-a dat acestuia nici un ban, din cei 10.000 de euro, preț stabilit urmând să dea banii după ce eu la rândul meu „înstrăina” autoturismul, E.C.A. chestionându-l totodată, cu privire la seriozitatea cumpărătorului, pentru ca, contactându-l telefonic pe inculpatul B.C.T., care i-a comunicat ca doritorul este un fotbalist, și că nu se pune problema unei eventuale neînțelegeri. După ce E.C.A. i-a predat autoturismul, acesta a plecat, iar el s-a întâlnit cu inculpatul B.C.T. într-o benzinărie în zona P., tot în zona, la o distanță, peste stradă, aflându-se și fotbalistul care dăduse lui B.C.T. o suma de bani pentru a i-o înmâna lui dar crede că B.C.T. încasase bani mai mulți de la fotbalist și urma să îi dea lui, implicit mai puțin, el păstrându-și diferența.

Inculpatul nu-și poate explica de ce fotbalistul nu a insistat să fie prezent la tranzacție, mai mult decât atât să îi dea banii personal, inculpatul mai fiind împreună cu un amic pe nume I.G., iar B.C.T. venind singur.

S-a mai arătat că autoturismul pe care i-l dăduse E.C.A. și pe care îl predase lui B.C.T. nu prezenta urme de accident, tabla îndoită, zgârieturi vizibile, primind de la B.C.T. 10.000 de euro și dându-i acestuia cheia și copiile de pe actele ce le primise de la E.C.A., respectiv de pe talon și asigurarea RCA, după care a plecat și l-a contactat telefonic pe E.C.A. să se întâlnească și să îi dau banii, fapt care s-a și întâmplat, primind de la acesta drept răsplată pentru serviciile sale, suma de o mie de euro, tranzacția mai sus menționată efectuându-se în 24 sau 25 decembrie 2009, pentru ca mai târziu, pe seară, să fie contactat telefonic de către B.C.T., care l-a întrebat de ce autoturismul nu putea fi închis de la cheie, el replicându-i că nu cunoaște acest aspect, pentru ca B.C.T. să-i spună apoi ca în următoarele zile îi va pune autoturismul un modul de închidere centralizată, în sensul de a repara acel defect.

Inculpatul a mai arătat că după Revelion, în jurul datei de 04 ianuarie 2010, E.C.A. l-a contactat telefonic solicitându-i în acest sens, să se întâlnească cu cumpărătorul pentru a demara formalitățile de preluare a contractului de leasing, l-a sunat pe B.C.T. dar până spre sfârșitul lunii ianuarie, pur și simplu nu a putut lua legătura cu el, fie avea telefonul închis, fie nu răspundea la telefon, E.C.A. reproșându-i în repetate rânduri, că el este de vină ca B.C.T. nu e de găsit, pentru ca în jurul datei de 27-28 ianuarie, să se întâlnească cu B.C.T. la o spălătorie auto, acesta amuzat aducându-i la cunoștință că firma care urma să preia contractul de leasing nu are încă actele pregătite, urmând ca în 7 - 10 zile cel mult să îi contacteze și pentru a putea demara formalitățile de predare - preluare a acelui contract de leasing, fiind apoi contactat de către B.C.T. în jurul datei de 2-3 februarie, acesta spunându-i că i-a fost furat acel autoturism marca A. pe care îl avea parcat în fața blocului său, făcându-l pe el răspunzător de acest aspect, el neavând cunoștința și replicându-i lui B.C.T. ca de fapt este culpa lui, respectiv că a fost „puturos”, inculpatul neparticipând în niciun fel la preluarea autoturismului din posesia lui B.C.T. și nu cunoștea la vremea respectivă cine anume a făcut-o.

L-a contactat apoi telefonic pe E.C.A. pentru a cere explicații cu privire la ce știe el despre acel autoturism, acesta spunându-i că el a pus pe cineva să preia posesia acelui autoturism deoarece acesta nu a venit să încheie actele de preluarea a acelui contract de leasing, sugerându-i lui E.C.A. să restituie împreună banii lui B.C.T. și să pună capăt acestei probleme pentru ca a doua zi, să fie contactat telefonic de B.C.T. care i-a spus că a găsit mașina în curtea unei clinici medicale din zona I.M., spunându-i că va merge acolo și va face scandal, fapt ce l-a determinat pe inculpat să-l sune apoi pe E.C.A. spunându-i că cei care dăduseră bani pe acel autoturism l-au găsit și că B.C.T. nu mai pleacă de lângă autoturism deoarece, deși are cheie îi este frică să ia autoturismul, E.C.A. replicându-i ca urmează să se întâlnească el cu B.C.T. pentru a discuta problema, dar nu în aceeași seară ci ulterior, inculpatul R.A.M. dându-i numărul de telefon al lui B.C.T. lui E.C.A. spunându-i acestuia că este dispus să îi returneze acea mie de euro, dar E.C.A. a spus că cineva trebuie să plătească acea rată de leasing, de 2-3 mii de euro, întrucât cel care folosise autoturismul o luna de zile trebuia să și plătească.

Inculpatul a mai declarat că are cunoștință de la E.C.A. că acesta s-a întâlnit ulterior cu B.C.T., ca prezent a fost și fotbalistul, respectiv inculpatul M.C.M., și ca în final au ajuns la o înțelegere al cărei conținut el nu îl cunoaște întrucât nu l-a interesat, pentru ca după acea dată, relațiile sale cu E.C.A. să devină tensionate, prin luna februarie, astfel că nu a mai luat legătura unul cu altul, întâlnindu-se ocazional dar nemaiavând relații apropiate, pentru ca în vara lui 2010 să-i aducă la cunoștința ca autoturismul acelui doctor, deci acel autoturism marca A., a fost furat.

Inculpatul a mai arătat că, în luna iulie - august l-a văzut, însă, pe inculpatul T.B. la volanul acelui autoturism marca A., acesta spunându-i că acum este mașina lui M.S.A. și că el urmează să îi schimbe cauciucurile, fiind convins că acel autoturism marca A. este cel furat de la doctor, l-a întrebat cum a ajuns la M.S.A., iar el i-a spus că M.S.A. a cumpărat-o la rândul lui de la M.C.M., care la rândul lui o cumpărase de la inculpatul R.D.C., T.B. mai spunându-i că el nu are niciun rol anume în aceste tranzacții și că încearcă și el să câștige un ban de pe urma lor, inculpatul neaducându-și aminte să fi purtat o convorbire telefonică în data de 27 ianuarie 2010 orele 18,27 cu inculpatul E.C.A. în care acesta se interesa de un autoturism marca A., „o vechitura din 2006-2007”, precum și de culoarea acestuia care îl interesa și care să fie neapărat negru, recunoscând însă convorbirile telefonice purtate în data de 03 februarie 2010, orele 22,03 și 23,01 cu inculpatul E.C.A., ca și convorbirea purtată cu același inculpat din 04 februarie 010, orele 12,31, în care conținutul convorbirii se referea la aspecte pe care nu și le aduce aminte, neaducându-și aminte nici conținutul discuției telefonice din data 05 februarie 2010 cu inculpatul E.C.A. dar recunoscând convorbirea telefonică purtată în data de 23 martie 2011, orele 22,34 cu un prieten comun și cu inculpatul R.D.C., respectiv cu numitul D.I. din Craiova, convorbire care avea ca obiect pe inculpatul R.D.C., despre care știa că furase acel autoturism marca A. de la doctor și îi spunea lui D.I. că are de gând să meargă la poliție pentru a formula un denunț, dat fiind că sunt un cetățean onorabil, în slujba dreptății, stâlp de bază al societății. Inculpatul recunoaște convorbirea telefonică purtată în data de 23 martie 2011, orele 22,42 cu numitul D.I. în care îi spunea el știe ca R.D.C. a furat autoturismul marca A. al doctorului și că l-a vândut apoi și l-a „făcut la serie”, adică a schimbat seria autoturismului fapt pe care el l-a presupus deoarece R.D.C. a mai „făcut” și alte autoturisme la serie, până la arestarea sa, el nu i-a văzut niciodată pe cei doi inculpați M. dar știa că autoturismul marca A. ar aparține unui doctor.

Inculpatul a mai declarat că, și anterior intermedierii tranzacției cu acel autoturism marca A., a mai intermediat vânzări cumpărări de autoturisme fără a fi nevoie de prezența fizică a vânzătorului sau cumpărătorului urmând ulterior aceștia să se întâlnească și să definitiveze formalitățile, respectiv să semneze înscrisul sub semnătură privată ce atestă tranzacția și nu își aduce aminte dacă în iunie 2010, când a văzut acel autoturism marca A. în posesia lui T.B., acesta avea aceleași nr. de înmatriculare și nu este adevărat că ar fi intermediat vânzarea vreunui autoturism marca A. în care cumpărător sau intermediar să fie inculpatul R.D.C., și își explică faptul că acesta a afirmat că el i-ar fi dat acel autoturism marca A. întrucât are dușmănie pe el, el fiind inculpat la punctul 2 din rechizitoriu și martor la procesul de la Judecătoria sectorului 5 în care R.D.C. este inculpat.

Nu își aduce aminte să fi luat de la R.D.C. vreo sumă de bani care să reprezinte contravaloarea sau avansul unui autoturism și dedusese faptul că R.D.C. „făcuse la serie” acel autoturism marca A. întrucât și anterior acestui fapt cunoștea, chiar de la el, că a mai „făcut” autoturisme la „serie”, fiind în relații tensionate cu R.D.C., pentru că prietenii lui l-au bătut cu „boxul” în cap la începutul lunii mai 2010, din dispoziția lui R.D.C., iar în procesul în care R.D.C. este judecat la Judecătoria sectorului 5 acesta a încercat să îl influențeze în declarația sa, dată în calitate de martor, prin prietena concubinei lui, l-a cunoscut pe inculpatul R.D.C. prin intermediul unui amic comun pe nume N. în anul 2009 și se ocupă cu vânzarea-cumpărarea de autoturisme, din anul 2000 și nu a făcut afaceri de vânzare-cumpărare de mașini împreună cu inculpatul R.D.C.

Declarația inculpatului R.A.M. este parțial sinceră în sensul că prin intermediul său, inculpatul E.C.A. l-a găsit pe inculpatul M.C.M. ca fiind doritor să cumpere acel autoturism dar este nesinceră, când declară că, în realitate, el ar fi avut cunoștință că tranzacția vizează numai preluarea contractului de leasing și nu vânzarea efectivă a autoturismului și măsluirea datelor de identificare ale acestuia pentru ca ulterior, M.A.C.M. să îl declare furat pentru a încasa prima de asigurare.

Activitatea infracțională a inculpatului R.A.M. este evidentă prin demersurile sale în găsirea unui cumpărător, cumpărător care prin intermediul inculpatului B.C.T., avea să fie găsit în persoana inculpatului M.C.M.

Faptul că inculpatul avea cunoștință că ajută la săvârșirea unei infracțiuni astfel cum s-a menționat mai sus, rezidă din conținutul interceptărilor telefonice, respectiv, a convorbirilor pe care inculpatul le-a purtat cu inculpații E.C.A. și B.C.T., precum și din declarațiile date în faza de urmărire penală de către inculpații T.B. și M.C.M.

Astfel, din conținutul convorbirilor telefonice purtate între inculpatul R.A.M. în data de 04 februarie 2010, orele 12.32, rezultă că inculpatul R.A.M. avea deplină cunoștință de faptul că participase la o vânzare efectivă a autoturismului, fiind răsplătit cu suma de 1.000 de euro și nicidecum, la o tranzacție de predare-preluare a unui contract de leasing, aspect care mai rezultă de asemenea, din convorbirile telefonice purtate în ziua următoare respectiv, 05 februarie 2010, orele 19,28 - tot între cei doi inculpați în care inculpatul E.C.A. îi reproșează inculpatului R.A.M. că inculpatul B.C.T. nu și-a îndeplinit obligația asumată, aceea de a perfecta „actele” (în accepțiunea instanței de a procura o caroserie de autoturism de același gen pentru a demonta și monta pe autoturismul ce făcea obiectul înțelegerii, noi serii de identificare pentru a fi apoi înmatriculat pe numele inculpatului M.C.M.) și că nu este justificată prezența lui B.C.T. și a prietenilor săi în fața clinicii în care se afla autoturismul marca A. și că E.C.A. a reușit să aplaneze eventualul conflict ce era pe cale să degenereze și „frate, era să iasă (...) cât casa” în sensul că organele de poliție puteau fi alertate oricând și întreaga „afacere” urma să fie anchetată.

Faptul că inculpatul R.A.M. avea la cunoștință că participă la săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune în dauna unui asigurator rezultă de asemenea, și din conținutul convorbirilor telefonice pe care inculpatul le poartă în data de 23 martie 2011, deci la mai bine de 1 an de la participarea sa (între timp relațiile sale cu inculpatul R.D.C. deveniseră extrem de tensionate) și din care reiese că avea deplină cunoștință că după ce autoturismul se întorsese în posesia doctorului, fusese preluat “în antrepriză“ de către inculpatul R.D.C. și care “îl făcuse la serie” pentru ca doctorul să poată declara ulterior, furat acel autoturism.

În sfârșit faptul că inculpatul a participat cu bună știință la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune rezultă și din declarațiile inculpaților T.B. și M.C.M. date în faza de urmărire penală în care primul relatează cu lux de amânunte, implicarea inc. R.A.M. și din care rezultă că acesta avea cunoștință că ulterior înstrăinării și “măsluirii” datelor de identificare ale autoturismului, acesta urma să fie declarat furat.

Contrar declarațiilor inc. R.D.C. în raport de întregul material probator administrat în cauză (acesta aspecte vor fi reliefate pe larg la analiza faptelor inculpatului R.D.C.), instanța de fond a apreciat că activitatea infracțională a inculpatului R.A.M. a încetat o dată cu reîntoarcerea autoturismului în posesia doctorului, el nemaiavând nici o contribuție în actele infracționale ulterioare.

Instanța de fond nu a putut primi apărarea inculpatului în sensul că o dată cu reîntoarcerea autorului în posesia „doctorului” a avut loc o nouă rezoluție infracțională care nu-l implică pe inculpatul R.A.M. deoarece actele materiale săvârșite ulterior, l-a avut ca protagonist tot pe inculpatul M.C.M., cumpărător găsit de nimeni altul, decât de către inc. R.A.M. (situația ar fi fost cu totul alta în ipoteza în care „afacerea” s-ar fi derulat ulterior cu un alt cumpărător, situație față de care inculpatul R.A.M. devenea străin și implicit se impunea achitarea acestuia).

În consecință, în raport de cele menționate mai sus, instanța de fond a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii puse pe seama, cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului urmând a fi analizată la sfârșitul pct. 5 din rechizitoriu, având în vedere că inculpatul este implicat în toate cele 5 pct. din rechizitoriu.

5. Audiat de către instanță la termenul de judecată din data de 27 septembrie 2011, inculpatul B.C.T., a negat infracțiunea pusă pe seama sa arătând că, în cursul lunii decembrie 2009, cunoscând din auzite că inculpatul R.A.M. are spre vânzare un autoturism marca A., și întrucât cunoștea faptul că inculpatul M.C.M. dorea să cumpere o mașina de clasă superioară, l-a contactat pe R.A.M. întrebându-l dacă mai are acea mașina și dacă mai e spre vânzare, acesta confirmându-I că mașina mai e disponibilă spre vânzare pentru ca, în jurul datei de 23-24 decembrie 2009, să se întâlnească cu R.A.M., care era însoțit de un alt prieten de-al său, al cărui nume nu îl cunoaște și nu este niciunul dintre inculpații implicați în prezenta cauză, întâlnirea având loc la O. Unirii și toți trei plecând apoi cu acel autoturism marca A. spre o altă stație Peco din zona P. acolo sosind și inculpatul M.C.M. pentru a cumpăra acel autoturism.

Inculpatul a mai arătat că s-a întâlnit cu M.C.M. în stația Peco, bănuind că acesta a sosit și el cu un autoturism, i-a dat suma de 10.000 de euro ce reprezenta preluarea contractului de leasing (deci nu era vorba de o vânzare propriu-zisă) i-a dat banii Iui R.A.M., care se afla la circa 20 de m. de autoturism, M.C.M. rămânând lângă autoturism pentru a-l viziona și nu poate explica de ce M.C.M. nu a dat direct banii lui R.A.M. și nu poate preciza dacă M.C.M. l-a văzut pe R.A.M., aflat la circa 20 de m. de autoturism și nici în momentul că el i-a dat banii Iui R.A.M.

Inculpatul a mai declarat că nu a primit mai mult de 10 mii de euro de la M.C.M. și a dat lui R.A.M. tot 10 mii de euro, el neoprind nimic din acei bani, primind în același timp de la R.A.M., după ce i-a dat banii, o cheie de funcționare a autoturismului și copiile talonului și asigurării RCA, apoi s-au despărțit, a luat un taxi și a plecat acasă, R.A.M. a plecat probabil tot cu un autoturism iar autoturismul marca A. a fost luat de inculpatul M.C.M.

Inculpatul a mai arătat că, R.A.M. îi spusese anterior că nu e vorba de o vânzare efectivă a unui autoturism întrucât acesta era folosit în leasing de către o persoană, nu poate preciza dacă era fizică sau juridică întrucât nu s-a uitat pe talon, iar M.C.M. știa că urmează a prelua în leasing acel autoturism urmând să primească ratele de leasing în continuare, după ce urmau a fi perfectate actele predare a leasingului, fapt ce urma să se întâmple ceva mai târziu, respectiv la începutul lunii ianuarie 2010.

Inculpatul a mai declarat că, M.C.M. nu i-a înmânat cheile autoturismului și nici actele primite de la R.A.M. pentru ca el să se ocupe ulterior de perfectarea actelor, ci de-abia în ianuarie pe la mijlocul lunii, a fost contactat de către M.C.M., s-au întâlnit, i-a dat cheia și actele în copie, urmând ca el să se ocupe, în sensul de a lua legătura cu R.A.M. și să pună în legătură utilizatorii contractului de leasing cu M.C.M. și cu proprietarul pentru a fi perfectate actele date. Întrucât a avut probleme de familie, nu a avut timp să îl caute pe R.A.M. pentru a demara perfectarea acelor acte, între timp folosind autoturismul în interes personal, inclusiv a făcut călătorii pe la munte, pentru ca la un moment dat, la sfârșitul lui ianuarie, într-un final, să fie contactat de R.D.C., care i-a comunicat că, cunoaște acel autoturism marca A. și că acesta are o „problemă" și că ar fi bine să nu îl mai folosească până nu se perfectează actele, R.D.C. comunicându-i totodată, că îl cunoaște pe E.C.A. cel care dăduse autoturismul lui R.A.M. și că ar fi bine să ia legătura cu E.C.A. pentru a lămuri problema cu autoturismul, el replicându-i lui R.D.C. că trebuie să plece la munte în weenk-end și când se va întoarce-duminica seara - va rezolva problema.

S-a întors duminica seara în București, a parcat mașina în zona M., unde locuiește, pentru ca dimineața să constate în mod neplăcut, că mașina a dispărut, l-a contactat apoi pe R.A.M., întrucât de la el luase M.C.M. autoturismul și l-a întrebat dacă știe ceva despre dispariția lui, acesta spunându-i că nu are cunoștința și nici vreun eventual amestec în dispariția acelui autoturism dar, având talonul autoturismului unde figura ca utilizatoare o firmă și cunoscând că acea clinică este în apropierea cartierului unde locuiește el, a mers la clinică și a văzut în curte acel autoturism marca A.

A doua zi, marți l-a sunat pe R.D.C. întrucât și el cunoștea povestea cu acel autoturism și l-a întrebat de autoturismul marca A. iar el i-a spus că el fusese cel care luase autoturismul folosind a doua cheie pe care o luase de la o persoana pe care el nu o cunoștea, urmând ca el să se întâlnească cu E.C.A. să discute problema autoturismului și să-i dau și a doua cheie pentru ca, în aceeași zi pe seară, deci în data de 02 februarie 2010, să se întâlnească cu E.C.A. și cu R.D.C. la o terasă în zona U., unde toți trei au purtat discuții despre acel autoturism, E.C.A. spunându-i că până la perfectarea actelor nu trebuia să folosească autoturismul și întrucât el nu avea timp să se ocupe în continuare de acele acte, l-a sunat pe M.C.M. și i-a spus că sunt probleme cu acel autoturism în condițiile în care firma pe care urma să fie preluat contractul de leasing și care trebuia să aparțină lui M.C.M. nu avea încă actele necesare.

Inculpatul a mai arătat că urma să primească ceva recompensă de la inculpatul M.C.M. pentru eforturile sale, abia după ce se perfectau actele și declara că nu poseda permis de conducere și acel autoturism marca A. era efectiv condus de către soția sa, precizând de asemenea, că nu a cunoscut niciodată pe vreunul dintre inculpații M., iar la acea întâlnire cu E.C.A. și R.D.C. din zona Unirii, la un moment dat, telefonic a discutat inculpatul R.D.C. cu inculpatul M.C.M. referitor la acel autoturism, cei doi discutând despre o întâlnire ce urma să aibă loc pentru a discuta problema.

Inculpatul a mai arătat că urma să primească ceva recompensă de la inculpatul M.C.M. pentru eforturile sale, abia după ce se perfectau actele și declara că nu poseda permis de conducere și acel autoturism marca A. era efectiv condus de către soția sa, precizând de asemenea, că nu a cunoscut niciodată pe vreunul dintre inculpații M., iar la acea întâlnire cu E.C.A. și R.D.C. din zona Unirii, la un moment dat, telefonic a discutat inculpatul R.D.C. cu inculpatul M.C.M. referitor la acel autoturism, cei doi discutând despre o întâlnire ce urma să aibă loc pentru a discuta problema.

Nu a sunat la 112 în momentul când a constatat dispariția autoturismul din fața blocului său, întrucât nu avea acte pe numele său pentru acel autoturism iar pe tot parcursul perioadei de timp în care autoturismul marca A. s-a aflat în posesia sa, iar în convorbirea pe care a purtat-o cu R.D.C. anterior plecării sale munte i-a confirmat acestuia faptul că la întoarcere îi va da atât autoturismul cât și cheia și actele pe care le avea.

A mai arătat că, ulterior sosirii de la munte, duminica seara, în agenda telefonică a telefonului său mobil, a găsit mai multe apeluri nepreluate de la R.D.C., întrucât telefonul era închis iar inculpatul M.C.M. a cunoscut încă de la bun început că nu cumpăra acel autoturism ci că preia contractul de leasing, suma de 10000 de euro reprezentând „contravaloarea" ratelor plătite anterior de utilizator iar, în ianuarie când M.C.M. i-a predat autoturismul i-a dat și o mie de euro reprezentând cheltuielile pe care urma să le facă pentru perfectarea actelor în vederea cedării contractului de leasing și recunoaște faptul că M.C.M. a mai dat și soției mele o suma de bani, al cărei cuantum nu și-l mai amintește, suma destinată pentru cheltuieli. Nu cunoștea locația exactă a inculpatului M.C.M. când a purtat acea convorbire telefonică în 02 februarie 2010, la acea terasă și nu știa dacă M.C.M. este sau nu în țară iar inițiativa de a se ocupa de perfectarea acelor acte a fost a lui M.C.M. iar el nu s-a opus iar suma primită de la M.C.M. atât de el cât și de soția sa, reprezenta nu numai cheltuieli viitoare cât și recompensa sa.

Inculpatul a mai declarat că, acel autoturism marca A. îi fusese oferit inițial de către R.D.C. care cerea un preț mai mare, respectiv 14 mii de euro pentru ca mai târziu R.A.M. să solicite doar 10 mii iar comisionul la care face în convorbirea pe care a avut-o cu organele de poliție reprezenta serviciile sale de intermediere între R.A.M. și M.C.M. urmând să încaseze acest comision de la M.C.M., precizând că, la momentul în care a luat banii de la M.C.M. și i-a dat lui R.A.M., în acea stație Peco, a primit o suma de bani de la acesta pentru a-și plăti un taxi.

S-a reținut că declarația inculpatului este nesinceră astfel încât a fost înlăturată, instanța de fond apreciind că acesta a avut cunoștință încă de la momentul găsirii unui cumpărător în persoana inculpatului M.C.M. că intermediază și implicit ajută la vânzarea unui autoturism care ulterior avea să fie înmatriculat prin falsificarea datelor de identificare pe numele inculpatului M.C.M., aspect care rezidă din întregul material probator administrat în cauză.

Astfel, vinovăția inculpatului rezidă în primul rând, din declarațiile coinculpatului T.B. și M.C.M. date în faza de urmărire penală (primele declarațiile fiind apreciate de către instanță ca fiind singurele sincere) cei doi inculpați declarând la momentul respectiv, că B.C.T. avea cunoștință că mijlocește de fapt o vânzare a unui autoturism ce urma să fie declarat ca furat și nicidecum o predare-preluare de leasing, pe lângă mijlocirea vânzării inculpatul B.C.T. asumându-și obligația de a “face la serie și acte” acel autoturism primind de la inculpatul M.C.M. pentru aceste servicii suma de 6.000 euro (declarațiile coinc. M.C.M., inculpatul “nemaiamintindu-și suma primită”) sumă exorbitant de mare care nu justifica doar o intermediere între proprietar, utilizatorul contractului leasing și inculpat (este îndeobște cunoscut că fotbaliștii câștigă sume mari de bani, dar este greu de acceptat că-și pot permite să arunce cu mii de euro pentru niște servicii derizorii care oricum implicau prezența inculpatului M.C.M. la „perfectarea” actelor).

În al doilea rând, vinovăția inculpatului în sensul că avea cunoștință că ajută la săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune rezidă și din conținutul convorbirilor telefonice purtate atât de către el și ceilalți inculpați, cât mai ales, din conținutul convorbirilor telefonice purtate între inculpații R.A.M. și E.C.A. Astfel, instanța de fond a apreciat că nu poate primi susținerile inculpatului că anterior întoarcerii sale de la munte, fusese de acord că remită autoturismul și actele pe care pe primise inc. R.D.C., ca acesta să se ocupe de perfectarea actelor întrucât el nu avea timp, în condițiile în care, din discuțiile telefonice pe care inculpatul pe care cu coinc. R.A.M. în momentul în care constată dispariția autoturismului reiese contrariul, în sensul că habar nu avea cum anume îi luase autoturismul dar, îl bănuia pe inc. R.A.M., întrucât de la acesta din urmă cumpărase M.C.M. autoturismul (deci în mod firesc B.C.T. ar fi trebuit să-l contacteze telefonic pe R.D.C. și nu pe R.A.M. dacă înțelegerea la care făcea referire B.C.T. mai sus, era valabilă). De asemenea, relevantă în acest sens, respectiv, că nu avusese loc nici o înțelegere de predare a autoturismului de către B.C.T. celor de la care l-a cumpărat M.C.M. este și prezența inculpatului B.C.T. și a altor persoane în fața clinicii unde fusese adus autoturismul, fiind hotărâți să facă scandal și să amenințe cu alertarea organelor de poliție care, vorba lui E.C.A. către R.A.M. “era să iasă un (...) cât casa”.

Evident că, după ce inculpatul M.C.M. a fost anunțat de către B.C.T. că autoturismul s-a reîntors la E.C.A. și a avut loc o nouă renegociere între aceștia, inculpatul B.C.T. a fost “sărit” din schemă dat fiind, neseriozitatea acestuia în “perfectarea“ actelor acelui autoturism, complicitatea inculpatului la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în forma tentativei luând astfel sfârșit dar, astfel cum am arătat și la analiza activității infracționale a inculpatului R.A.M., aceasta a continuat să subziste dat fiind faptul că “renegocierea” termenilor de cumpărare a autoturismului l-au avut printre protagoniști, ca cumpărător, tot pe inc. M.C.M., nimeni altul decât cel găsit și prezentat de către inc. B.C.T.

Toate aceste aspecte au format convingerea instanței de fond că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii puse pe seama sa, care în drept, întrunește elementele constitutive prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), și (5) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice astfel cum a fost analizată la începutul considerentelor).

Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine nesinceră, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și cu ocazia judecății, gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al infracțiunii săvârșite, urmările și împrejurările săvârșirii acesteia, gradul limitat de implicare a inculpatului în săvârșirea infracțiunii, precum și celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen., instanța de fond a apreciat că, scopul educativ și preventiv al pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului poate fi atins printr-un cuantum care va fi orientat spre minimum prevăzut de lege, dar (în lipsa nereținerii circumstanțelor atenuante) cu executarea în regim de detenție.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul B.C.T. suma de 7.000 de euro;

6. Audiat de către instanță la termenul de judecată la termenul din data de 23 septembrie 2011, inculpatul R.D.C. a negat infracțiunile puse pe seama sa, arătând că dacă a săvârșit acele fapte inserate în rechizitoriu a făcut din neglijență și nu cu rea-credință.

Inculpatul a declarat că îl cunoaște pe inculpatul M.M.C., fiind unul dintre cei care au participat la inaugurarea unei cafenele pe care a deschis-o el în str. S.Ș. pentru ca apoi să se întâlnească cu acesta cu aproximativ două săptămâni înaintea arestării sale (19 aprilie 2011), la Mall V., unde fusese chemat de către inculpatul E.C.A. pentru a discuta o problema vis-a-vis de un credit pe care dorea să îl obțină, la acea întâlnire doar salutându-l pe M.M.C. și nediscutând nimic altceva inclusiv cu referire la acel autoturism.

Inculpatul a mai arătat că avea cunoștință de la inculpatul E.C.A. că dorea să cesioneze un leasing al unui autoturism, leasing care cunoștea că nu e al lui E.C.A., acesta spunându-i că este al unui prieten, E.C.A. mai comunicându-i apoi că a dat acea mașină, în sensul că a găsit o persoană dispusă să preia acel leasing și că în decurs de câteva săptămâni acea persoana, dispusă să preia acel leasing urma să vină cu actele premergătoare acestei cesiuni.

Ulterior E.C.A. i-a spus că acea persoana nu a venit cu acele acte și că ar vrea să găsească pe acea persoana respectiv pe inculpatul B.C.T., al cărui nume l-a aflat atunci, pe inculpatul B.C.T. el cunoscându-l anterior cam din 2009, prin alte cunoștințe. Întrucât îl cunoștea și pe inculpatul T.B. din anul 2009 și știa că acesta locuiește lângă B.C.T., l-a rugat pe T.B.l să îi spună lui B.C.T. că ar dori să vorbesc cu el, fapt care s-a și întâmplat ulterior. L-a întrebat pe B.C.T. de ce nu s-a mai întâlnit cu E.C.A. pentru a prelua acel leasing acesta replicându-i că nu erau încă gata actele acelei firme care intenționa să preia leasingul acelui autoturism, autoturism pe care el îl văzuse în posesia lui B.C.T., el întâlnindu-se cu B.C.T. într-un club. I-a spus lui E.C.A. ceea ce îi comunicase B.C.T., E.C.A. spunându-i să îi aducă la cunoștința lui B.C.T. că ori returnează autoturismul lui E.C.A. ori titularul leasingului autoturismului va reclama la organele de poliție, B.C.T. comunicându-i apoi la telefon că este dispus să returneze acel autoturism lui E.C.A., dar momentan el nu se afla în București, iar autoturismul se afla parcat în fața locuinței sale din cartierul M., urmând să stea de vorbă în amânunt când se întoarce de la munte.

I-a comunicat lui E.C.A. discuția pe care o purtase cu B.C.T., iar E.C.A. l-a chemat să îi dea o a doua cheie de la autoturism pentru ca el să meargă să ia autoturismul, dar întrucât nu știa unde locuiește B.C.T., l-a luat pe T.B. și a mers să ia împreună acel autoturism, pe care l-au dus în fața unei clinici medicale din cartierul M. unde au parcat autoturismul și a dat cheia lui E.C.A. care îl aștepta la cafeneaua sa.

A fost contactat apoi telefonic de către B.C.T. căruia i-a adus la cunoștința că i-a luat autoturismul pentru ca ulterior să se întâlnească cu B.C.T. să ia cea de-a doua cheie și să o înmâneze lui E.C.A.

Inculpatul a mai declarat că îl cunoaște pe inculpatul R.A.M. tot din anul 2009, întâlnindu-se cu acesta ulterior celor menționate mai sus prin martie - aprilie 2010 într-o stație O., acesta având un autoturism marca A., posibil altul decât cel pe care îl dăduse lui E.C.A., nu și-a dat seama dacă ar fi unul și același autoturism pe care în ianuarie l-a parcat în fața acelei clinici din cartierul M. și nici nu a avut curiozitatea să îl întrebe pe R.A.M. ce e cu acel autoturism, al cui e sau dacă e unul și același cu cel din ianuarie.

Cunoaște faptul că R.A.M. și E.C.A. se cunoșteau între ei anterior derulării acestor fapte, R.A.M. comunicându-i că acel autoturism marca A. este în leasing și urmează a fi achitată valoarea reziduală, el neîntrebându-l pe R.A.M. cine e titularul contractului de leasing, contract de leasing care urma să expire în decurs de o lună, R.A.M. întrebându-l dacă este dispus să îl cumpere de la el, neîntrebându-l însă dacă el este titularul contractului de leasing.

După aproximativ 1 lună de zile, R.A.M. i-a comunicat că a fost achitat integral acel autoturism prin urmare, este disponibil la vânzare întrebându-l în acest sens dacă dorește să îl cumpere cu suma de 14000 de euro, valoarea autoturismului pe piața având în vedere ca era fabricat în 2005 fiind de aproximativ 15-16.000 de euro. După aproximativ o lună de zile, s-a întâlnit cu R.A.M. la cafeneaua sa unde a venit cu acel autoturism unde s-au înțeles asupra prețului autoturismului respectiv 14000 de euro, a văzut mașina, i-a arătat actele acesteia, unde proprietar figura o altă persoană decât R.A.M., al cărui nume nu și-l amintește, iar întrucât el în dese rânduri, a cumpărat mașini de la R.A.M., pe care ulterior le-a vândut mai departe, nefiind obligatorie prezența proprietarului la înmatricularea autoturismului, actele de înstrăinare de către adevăratul proprietar fiind aduse de către inculpatul R.A.M., și nefiind obligatoriu ca el să ia legătura cu proprietarul autoturismul putând fi înmatriculat în prezent fără prezența fizică a proprietarului ci numai în baza actului semnat de către părți.

A luat autoturismul, a dat banii, cei 14000 de euro urmând să găsească un client pentru acest autoturism și sperând să obțină un preț cu cel puțin 2-3000 de euro în plus, dând astfel de știre cercului său de prieteni că are un autoturism marca A. de vânzare, pentru ca ulterior inculpatul T.B. să îi spună că a găsit un cumpărător în persoana inculpatului M.C.M. T.B. a venit cu M.C.M. în vederea cumpărării acelui autoturism, i-a plăcut autoturismul s-au înțeles asupra prețului, respectiv 16000 de euro, a luat banii, a predat autoturismul urmând a fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare între M.C.M. și adevăratul proprietar al autoturismului altul decât inculpatul R.A.M., care așa cum a menționat mai sus.

Inculpatul a menționat că anterior acestei vânzări, a mai efectuat 14-15 cumpărari-vânzări de autoturisme dar nu poate dovedi aceste aspecte pentru că nu a înregistrat niciodată autoturismul pe numele său și nu are nici un act care să dovedească cele menționate mai sus, în sensul că, a efectuat 14-15 cumpărari-vânzări de autoturisme.

Inculpatul M.C.M. i-a adus la cunoștință că nu are timp pentru înmatricularea acelui autoturism și l-a desemnat pe inculpatul T.B. să se ocupe acesta de toate actele necesare în vederea înmatriculării autoturismului, pentru ca, ulterior inculpatul T.B. să-i aducă la cunoștință că acel autoturism a ajuns în posesia inculpatului M.S.A., M.C.M. înțelegând să îl înstrăineze lui M.S.A. întrucât acesta din urma își dorea și el acel autoturism, și nu cunoaște suma cu care a fost înstrăinat autoturismul.

Nu îl cunoaște pe inculpatul M.A.C.M., dar îl cunoaște, astfel cum a arătat mai sus, pe fratele său, inculpatul M.M.C. iar actele de proprietate prezentate lui de către inculpatul R.A.M. pentru cel de-al doilea autoturism marca A. constau în: carte de identitate, talon, autenticitatea de la RAR, fără a vedea însă și un act de proprietate pe acel autoturism, act de proprietate care se afla în posesia adevăratului proprietar, acte pe care el le-a dat inculpatului T.B. atunci când a înstrăinat autoturismul inculpatului M.C.M.

Inculpatul a mai arătat că, primul autoturism marca A. care se afla în posesia inculpatului E.C.A. avea nr. de înmatriculare xxx, iar alt doilea autoturism avea un nr. de înmatriculare pe care nu și-l amintește, însă altul decât xxx iar cu inculpatul M.S.A. s-a întâlnit o dată la cafeneaua sa, ulterior înstrăinării acelui autoturism marca A. de către el către inculpatul M.C.M. și nu a primit nicio suma de bani de la inculpatul M.S.A.

A mai declarat că a primit de la inculpatul R.A.M. pentru acel autoturism marca A., o singură cheie, dar de a doua nu-și amintește dar sigur nu trei, preluând efectiv autoturismul marca A. de la inculpatul R.A.M. în a doua jumătate a lunii aprilie 2010, la cumpărarea-vânzarea celui de-al doilea autoturism marca A., inculpatul E.C.A. neavând nicio implicare.

A mai declarat de asemenea, că inculpatul M.C.M. în momentul în care i-a dat acei 16000 de euro reprezentând valoarea autoturismului vândut de către el nu i-a adus la cunoștință că acea suma de bani ar proveni de la inculpatul M.S.A., precizând că între cumpărarea de către el a acelui autoturism marca A. de la inculpatul R.A.M. și vânzarea acestuia către inculpatul M.C.M. au trecut aproximativ 7-14 zile, autoturismul fiind parcat în fața cafenelei sale, a mai precizat în continuare, că nu a încheiat cu inculpatul R.A.M. un înscris sub semnătura privată referitor la suma pe care i-a dat-o în schimbul acelui autoturism, când s-a întâlnit prima dată cu inculpatul R.A.M. la acel O. când a discutat aspecte cu privire la vânzarea-cumpărarea acelui autoturism marca A., a sosit și inculpatul T.B. căruia i-a adus la cunoștința subiectul discuției lor, respectiv contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului. Nici cu inculpatul M.C.M. nu a încheiat un înscris sub semnătură privată care să ateste prețul plătit pentru autoturismul său.

Inculpatul a mai precizat că în momentul de față se află în relații tensionate cu inculpatul R.A.M. având în vedere punctul 2 din rechizitoriu și calitatea de inculpat într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 5, unde a fost trimis în judecată pentru săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune, inculpatul R.A.M., având calitatea de martor în acel dosar, recunoscând că a primit de la inculpatul M.S.A. suma de 28000 de euro prin intermediul inculpatului M.C.M. pentru ca el să-i procure și să-i vândă un autoturism P. - autoturism care se afla în posesia sa și pe care îl primise de la inculpatul R.A.M., care atunci se afla în străinătate, dar întrucât lui M.S.A. i-a plăcut autoturismul marca A. mai mult decât P. pe care îl luase deja în primire și pentru care primisem deja 28000 de euro, afacerea cu P. a fost pusă pe tapet, în sensul că M.S.A. a dat autoturismul P. lui M.C.M., iar el M.S.A. a luat autoturismul marca A. de la M.C.M., practic au făcut schimb, fapt despre care el a aflat ulterior când M.C.M. a venit cu autoturismul P. la el la cafenea.

Din declarațiile inculpaților T.B. și M.C.M., date în data de 19 aprilie 2011, respectiv, 27 aprilie 2011 - reiese fără putință de tăgadă, că inculpatul R.D.C. nici pe departe nu a cumpărat un alt autoturism marca A. de cât cel pe care el îl oferea spre vânzare în același moment cu inculpatul R.A.M., autoturismul marca A. pe care el și T.B. l-au luat din posesia lui B.C.T., fiind unul și același cu cel pe care l-a remis inculpatului M.C.M. după a doua „renegociere” la care inculpatul R.D.C. a participat alături de E.C.A. și inculpatul M.C.M., moment în care M.C.M. a fost convins mai de voie, mai de nevoie, să mai plătească alți 15.000 euro, de data aceasta inculpatului R.D.C., care s-a obligat și a dus la bun sfârșit, activitatea de „făcut la serie” și procurat acte necesare înmatriculării autoturismului pe numele inculpatului M.C.M., ajutat în această activitate, astfel cum se va dovedi mai jos de către inculpatul T.B.

Implicarea inculpatului în săvârșirea infracțiunii de furt a autoturismului aflat în posesia inculpatului B.C.T., infracțiune săvârșită în noaptea de 31 ianuarie 2010 din 01 februarie 2010, alături de inculpatul T.B. este pe deplin probată, chiar din declarațiile celor doi inculpați, precum și din conținutul convorbirilor telefonice purtate între inc. E.C.A. pe de o parte, și R.D.C., pe de altă parte.

Astfel, cum s-a analizat mai sus, în cazul celorlalți inculpați, inc. R.D.C. a primit o cheie originală de la inculpatul E.C.A. care la rândul lui, o avea de la M.M.C., care la rândul lui o avea de la M.A.C.M. și fără știrea inc. B.C.T. dar împreună cu inculpatul T.B. (care cunoștea unde locuiește B.C.T.) s-au deplasat la locul unde era parcat autoturismul marca A. pe care l-au apoi și l-au parcat în fața clinicii aparținând M.A.C.M., cheia fiind returnată apoi inculpatului E.C.A.

Instanța de fond a apreciat că nu poate primi afirmațiile inculpatului că ar fi luat acel autoturism cu acordul inc. B.C.T., aspectul acesta fiind analizat mai sus unde s-a demonstrat că inculpatul B.C.T. habar nu avea cine a luat autoturismul și era total nejustificată prezența lui B.C.T. și a altor persoane în fața clinicii hotărâți să facă scandal.

Faptul că inculpatul R.D.C. împreună cu inculpatul T.B. au sustras din posesia inculpatului B.C.T. acel autoturism marca A., fără știrea acestuia din urmă rezidă și din bogata discuție telefonică pe care le-a avut inculpatul R.D.C. cu inculpatul E.C.A. în care cei doi puneau la punct modalitatea în care R.D.C. va lua din posesia lui B.C.T. acel autoturism, cei doi fiind mâniați de faptul că B.C.T. nu se despărțea de autoturism, ba mai mult de cât atât îl parca în locuri aglomerate de unde era greu sustragerea acestuia, fără ca inc. B.C.T. să nu observe.

Prin urmare, este neîndoielnică vinovăția inc. R.D.C. în săvârșirea infracțiunii de furt calificat pusă pe seama sa prin actul de sesizare a instanței, infracțiune care a fost săvârșită în termenul de încercare al unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare dar, descoperită ulterior astfel că, în cauză nu se va face aplicarea art. 83 C. pen. ci a prevederilor art. 37 lit. a) C. pen.

Referitor la săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, astfel cum s-a menționat mai sus, după revenirea autoturismului în posesia M.A.C.M. are loc o nouă renegociere la care inculpatul R.D.C. participă, primește 15.000 euro de la inculpatul M.C.M. în schimbul falsificării seriei autoturismului marca A. și procurării de acte false înmatriculării autoturismului pe numele său, obligație față de care inculpatul R.D.C. se achită conform declarațiilor inculpatului T.B., M.C.M. (date în faza de urmărire penală) și a interceptării convorbirilor purtate de către inculpatul R.A.M. cu un prieten comun cu inc. R.D.C., în care R.A.M. îl amenință pe R.D.C. prin intermediul acelui prieten că dacă îl va mai supăra, va merge la poliție și va reclama faptul că acel autoturism marca A. declarat furat de către doctor a ajuns în posesia inculpatului M.S.A., fiind „făcut la serie” de către inculpatul R.D.C.

Instanța de fond a apreciat că nu poate primi afirmațiile inculpatului că ar fi cumpărat acel autoturism marca A., ajuns în posesia lui M.S.A. de la inculpatul R.A.M. și că tot de la el ar fi primit actele falsificate necesare înmatriculării autoturismului fiind evident caracterul subiectiv al acestei declarații, lipsit de orice mijloc probator și mai ales, natura relațiilor de dușmănie existente între cel doi, inc. R.D.C. fiindu-i mult mai la îndemână să arunce nonșalant vina pe inc. R.A.M., mai mult decât atât în suplimentul de declarații luat inculpatului T.B., la data de 07 octombrie 2011 acesta arată că autoturismul care l-a predat inculpatului M.S.A. a fost primit de la inculpatul R.D.C.

De asemenea, în parcursul logic al traseului infracțional parcurs de inculpatul R.D.C., instanța de fond a apreciat (în raport de declarația inc. T.B.) că inculpatul R.D.C. avea la cunoștință de faptul că actele pe care le-a dat inculpatului M.S.A. prin intermediul inculpatului T.B. și care însoțeau acel autoturism marca A., de data aceasta cu nr. de înmatriculare zzz erau false, fiind vinovat astfel, de săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals (în cauză s-a dispus disjungerea și continuarea de cercetări în vederea identificării persoanelor care au falsificat acele acte și seria șasiu a autoturismului marca A. cu nr. de înmatriculare xxx).

Instanța de fond a apreciat că și aceste ultime două infracțiuni săvârșite de către inculpat au fost săvârșite tot în termenul de încercare al infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare, termen de încercare care se împlinea la 26 martie 2010, dar, întrucât au fost descoperite ulterior, în cauză se vor aplica regulile de la concursul de infracțiuni și nu cele de la art. 83 C. pen.

Instanța de fond a apreciat că nu poate primi susținerile apărătorului inculpatului că ultimele două infracțiuni săvârșite de inculpat ar fi fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie, întrucât din declarațiile inculpatului T.B. reiese că autoturismul marca A., a ajuns în posesia inculpatului M.S.A. implicit cu actele care însoțeau la jumătatea lunii martie, și nicidecum după 26 martie 2010, având în vedere data la care M.A.C.M. a declarat autoturismul furat respectiv, 01 aprilie 2010.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că nu poate primi cererea apărătorului de contopire a pedepselor aplicate în prezenta cauză cu o pedeapsă concurentă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului de Judecătoria sectorului 5 pentru săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune pentru simplul motiv că pedeapsa respectivă nu este definitivă, în fapt, apărătorul a încercat să „obțină” o eventuală contopire, punând la încercare vigilența judecătorului care o dată greșind și contopind pedeapsa de 5 ani închisoare implicit ar fi anulat M.E.P.I. ce urmează a fi emis mult mai repede în cauza de la Judecătoria sectorului 5, având în vedere existența unei singure căi de atac și nu două căi ca în prezenta cauză, fiind puțin probabil ca hotărârea pronunțată în prezenta cauză să rămână definitivă în mai puțin de 1 an.

În consecință, în raport de materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor puse pe seama sa, dispunând în consecință, condamnarea acestuia.

Având în vedere faptul că inculpatul este recidivist, infracțiunile fiind săvârșite în termenul de încercare al unei alte pedepse, dar, astfel cum am arătat mai sus au fost descoperite ulterior, atitudinea nesinceră manifestată de către inculpat, atât în faza de urmărire penală cât și cu ocazia cercetării judecătorești, gradul mare de implicare a inculpatului în săvârșirea infracțiunilor și față de ceilalți inculpați (posibil ca în urma refuzului de a prelua în „antrepriză” acel autoturism marca A., ceilalți inculpați în special M.A.C.M. să se răzgândească și aibă loc o stopare a drumului infracțional respectiv, a actelor pregătitoare și astfel, 9 inculpați nu mai erau certați cu legea penală), gradul de pericol, social deosebit de ridicat al infracțiunilor săvârșite, nonșalanța cu care inculpatul le-a săvârșit deși era perfect conștient că săvârșirea de noi infracțiuni în stare de recidivă sau în termenul de încercare vor conduce în mod automat, la pedepse cu executare în regim de detenție, împrejurările și urmările săvârșirii infracțiunilor puse pe seama inculpatului, infracțiuni care în ultima vreme în România, au luat o amploare fără precedent, indicând în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate cu privire la dreptul de proprietate și autenticitatea actelor ce însoțesc autoturismele scoase la vânzare, precum și celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., instanța de fond a apreciat că scopul educativ și preventiv al pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului R.D.C. poate fi atins printr-o pedeapsă al cărei cuantum va fi orientat spre mediu prevăzut de lege și cu executare în regim de detenție.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.D.C. suma de 15.000 de euro;

A fost menținut sechestrul asigurator asupra sumei de 8.500 RON ridicate de la inculpatul R.D.C., suma depusă la CEC conf. recipisei nr. R1, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurii confiscării dispuse mai sus față de acest inculpat.

7. Audiat de către instanță la termenul de judecată din 27 septembrie 2011 inculpatul T.B. a negat infracțiunile puse pe seama sa la punctul I din rechizitoriu arătând că în cursul lunii ianuarie 2010 într-o seară a fost apelat telefonic de inculpatul R.D.C. care l-a chestionat cu privire la faptul dacă cunoaște adresa unde locuiește inculpatul B.C.T., i-a spus că știe, după care s-au întâlnit în spatele blocului sau și l-a rugat să meargă cu el până în fața blocului lui B.C.T. de unde are de luat un autoturism de acolo și să îl ducă în altă parte. A fost de acord, au mers împreună la blocul lui B.C.T., i-a dat cheia acelui autoturism care era un autoturism marca A. și s-a urcat în autoturism, unde a găsit asigurarea RCA valabilă și a condus autoturismul până la o policlinică, fiind ghidat de către R.D.C. care conducea în fața sa un alt autoturism.

A parcat autoturismul în curtea acelei clinici, după care a închis autoturismul cu cheia pe care apoi i-a înmânat-o lui R.D.C., menționând ca poarta clinicii a fost deschisă de un paznic pentru a putea parca acel autoturism în curte, apoi a urcat în autoturismul lui R.D.C. care l-a dus acasă. Inculpatul a mai declarat că nu l-a chestionat pe R.D.C. cu privire la acel autoturism, al cui e, de ce îl muta, etc. pentru simplu fapt că nu îl interesa și nu a primit nicio recompensă de la R.D.C. pentru serviciul pe care l-a făcut întrucât erau prieteni pentru ca după aproximativ o lună de zile, un vecin de-al sau numit B.L., să-l roage să ia legătura cu inculpatul M.C.M., pe care nu îl cunoștea spunându-i că acesta, deci M.C.M., are o problema la care el poate să îl ajute, a luat legătura telefonic cu inculpatul M.C.M. nr. de telefon fiindu-i dat de către B.L., s-a întâlnit cu M.C.M. la barul Z., unde acesta l-am rugat să îl pună în legătură cu R.D.C. sau cu inculpatul R.A.M. deoarece are niște probleme de rezolvat cu aceștia, M.C.M. fiind foarte supărat, el bănuind că este vorba despre acel autoturism marca A., a doua zi l-a pus în legătura pe R.D.C. cu M.C.M., întâlnindu-se la un restaurant unde era prezent și el și B.L., el cu acesta din urma stând la o altă masă, neputând auzi convorbirea purtată de cei doi, ulterior B.L. spunându-i că conținutul discuției purtate de cei doi se referea la un autoturism marca A. și la un P. în sensul că s-ar fi intermediat, s-ar fi vândut, s-ar fi cesionat acel autoturism.

În declarațiile pe care le-a dat la poliție în care a arătat cu lux de amănunte drumul parcurs de acel autoturism de la un inculpat la altul, nu corespund adevărului, acestea fiindu-i dictate de către anchetatori. Inculpatul a mai declarat că în primavara-vara aceluiași an, a fost contactat de către inculpatul M.C.M. care l-a pus în legătură cu inculpatul M.S.A. pentru a-l ajuta pe acesta din urma să efectueze actele necesare înmatriculării unui autoturism marca A., același pe care el îl luase în seara zilei de 31 ianuarie 2010 din fața blocului lui B.C.T. și îl dusese în curtea acelei clinici, s-a întâlnit cu M.S.A. care l-a rugat să se ocupe de formalitățile acelui autoturism spunându-i că îl plătește după ce rezolva problema, a mers apoi împreună cu M.S.A. la un notariat în Pitești, unde acesta a declarat că a pierdut talonul autoturismului și apoi a mers la Serviciul înmatriculări, din același oraș, unde a depus actele pentru înmatricularea autoturismului, precizând că la momentul respectiv acel autoturism marca A. care era același din 31 ianuarie 2010, avea ca nr. de înmatriculare zzz, neputând spune dacă în 31 ianuarie nr. de înmatriculare era același sau altul.

Inculpatul a mai arătat că anterior contactării sale de către M.C.M. a fost contactat de către R.D.C. care i-a dat actele necesare înmatriculării acelui autoturism marca A., respectiv cartea de identitate, certificat autenticitate de la RAR, fișa fiscală și contract de vânzare-cumpărare, mai puțin acel talon pe care M.S.A. avea să îl declare pierdut și de care l-a întrebat de ce nu îl are el replicându-i că doar atât i s-a dat și sfătuindu-l că în lipsa acestui talon pentru a putea înmatricula mașina trebuie să îl declare pierdut sau furat astfel cum a aflat el de la Serviciul înmatriculări din Pipera, unde am mers special să întrebe la rugămintea lui M.S.A.

Inculpatul a mai arătat că a mers la Serviciul de înmatriculări Argeș întrucât acolo avea domiciliul M.S.A., inițial în Pitești a trecut pe la administrația financiară unde autoturismul a fost luat în evidentele fiscale, adeverința fiindu-i necesară la înmatriculare, mergând apoi la CEC pentru a depune taxa de înmatriculare. După ce a depus actele pentru înmatriculare, M.S.A. a rămas în Pitești pentru ca a doua zi să ridice actele și noile plăcuțe de înmatriculare, după care el a plecat în București cu autoturismul propriu primind de la M.S.A. suma de 500 de euro, pentru ca după aproximativ 1-2 luni să fie contactat telefonic de către M.S.A. care l-a rugat să se întâlnească cu el pentru a monta pe acel autoturism marca A. un sistem de alarmă cu telecomandă, întrucât cheia pe care o avea M.S.A. era cu totul alta decât ce pe care o folosise el în ianuarie când a mutat acel autoturism marca A., astfel că cheia pe care o avea M.S.A. nu acționa închiderea centralizată a autoturismului, M.S.A. spunându-i că așa a luat autoturismul cu acea cheie care era alta decât originală.

Inculpatul a mai declarat că nu cunoaște cu precizie de la cine anume luase M.S.A. autoturismul, s-a întâlnit cu M.S.A. i-a montat acea alarma pe autoturism care avea telecomanda proprie, primind o suta euro recompense pentru ca după o 1-2 luni să fie rugat iar de M.S.A. să îi spună dacă cunoaște un service unde să îi schimbe cauciucurile la autoturismul marca A. și să îi facă revizia, a luat autoturismul, i-a schimbat cauciucurile, i-a făcut revizia, s-a întâlnit cu inculpatul R.A.M. care l-a întrebat al cui e autoturismul el spunându-i că este al lui M.S.A., pentru ca după mai multe luni poate un an de zile M.S.A. să-l roage să meargă să radieze mașina de la administrația financiară, după ce în prealabil a primit o procură de la acesta, întrucât dorea să înstrăineze autoturismul respectiv, el primind anterior procurii de la M.S.A. autoturismul cu acte și o cheie și o telecomandă, pentru ca apoi după ce a radiat mașina de la fisc autoturismul să rămână la el până când găsește M.S.A. un client, el având în folosință un alt autoturism, în săptămâna care a urmat radierii de la fisc, autoturismul a rămas la el, inculpatul M.C.M. vizitându-l aproape zilnic pentru ca apoi să îl roage să îl ducă cu mașina sa personala la Constanța, el oferindu-i în schimb acel autoturism marca A. care stătea degeaba, el negăsind de cuviința să îi spună și lui M.S.A. despre faptul că îi da mașina lui M.C.M., precizând că de la acel moment nu s-a mai întâlnit cu acel autoturism marca A. până când au venit organele de poliție, nu cunoaște dacă procura pe care i-o dăduse M.S.A. pentru radierea de la fisc era și pentru înstrăinare a autoturismului unei terțe persoane, iar acel buletin de identitate a unei persoane din Republica Moldova, el l-am găsit în mapa pe care M.S.A. i-o dăduse cu toate actele necesare radierii mașinii de la fisc, în aceeași mapa el mai găsind și un contract de vânzare cumpărare încheiat între M.S.A. și acea persoana, acele acte fiind puse de către el în mașina sa personala când i-a dat autoturismul marca A. lui M.C.M. (acesta primind doar talonul), actele fiind date de către el organelor de poliție și nu găsite de acestea astfel cum se menționează în rechizitoriu.

Inculpatul a mai precizat încă o dată că declarațiile date în fața organelor de poliție au fost sub presiunea acestora respectiv polițistul i-a spus că e timpul să își ia o faptă, iar pentru fiecare inculpat să spună ce dorește acel polițist, acel polițist dictându-i tot ce să scrie pentru fiecare inculpat, la momentul declarației pe care a dat-o în fața polițistului având un apărător din oficiu care a sosit ulterior scrierii declarației dar a fost prezent când a semnat și când a fost retranscrisă declarația sa olografa pe formular.

S-a mai declarat că inițial familia i-a angajat un apărător ales, dar la apariția acestuia d-na anchetatoare l-a luat de-o parte și i-a spus că dacă nu rămâne cu apărător din oficiu va merge la pușcărie, determinându-l astfel să renunțe la serviciile apărătorului ales.

Inculpatul a mai precizat că nu a participat la nicio tranzacție încheiată de vreunul dintre inculpații din prezenta cauza cu privire la acel autoturism marca A., iar până la data de 31 ianuarie 2010 când a mutat acel autoturism de la B.C.T. la clinica, nu cunoștea nimic de acel autoturism marca A. și nu este adevărat faptul că la întâlnirea dintre R.D.C. și M.C.M., R.D.C. i-ar fi cerut lui M.C.M. 4 mii de euro astfel cum a declarat în fața acelui polițist dar nici nu poate afirma că acest lucru nu s-a petrecut, pur și simplu nu avea cunoștință de conținutul convorbirilor acestora, mențiunea în declarația dată la polițist necorespunzând adevărului.

A mai arătat că alarma pe care el a montat-o pe acel autoturism marca A. a fost înainte de a merge în Argeș, aceasta fiind montată pentru protecția autoturismului și nicidecum pentru funcționarea lui și nu cunosc cine anume a semnat acel contract de vânzare-cumpărare în numele lui M.S.A. cu acel cetățean din Moldova act pe care l-a găsit în autoturismul lui M.S.A., în acea mapă în care se afla și acel act de identitate al unei persoane din Moldova, momentul fiind acel în care M.S.A. i-a predat pentru ultima dată autoturismul.

A mai declarat că un motiv pentru care M.S.A. i-a lăsat acel autoturism marca A., era ca trebuie să remedieze trapa de pe platforma, pentru ca ploua în mașina, iar M.S.A. a înmatriculat pe numele sau în Argeș, acel autoturism în calitatea de proprietar.

A mai declarat că de la momentul în care a mutat mașina de la locuința lui B.C.T. la acea clinica nu am văzut niciodată autoturismul în posesia lui R.A.M. și îl cunoaște pe inculpatul E.C.A. din anul 2009-2010 și în această perioada s-au văzut de maxim 10 ori, cel mai des în cafeneaua lui R.D.C. dar nu erau apropiați să discute altceva decât salutul obișnuit.

A mai precizat că nu a fost niciodată martor la vreo discuție purtată de E.C.A. cu un alt inculpat din prezenta cauza referitor cu acel autoturism marca A. fiind cunoscut printre prieteni sub porecla de „C.” și nu sub porecla de „Ch.”.

În final, inculpatul a precizat că nu are absolut niciun amestec în circuitul pe care acel autoturism marca A. l-a parcurs și de care a aflat ulterior arestării sale și nu cunoaște niciun aspect cu privire la cine l-a vândut, cine l-a furat, cine i-a falsificat seria, etc. el luând doar actele acelui autoturism de la R.D.C. și pe care le-a dat ulterior lui M.S.A. și nu are cunoștință de vreo alta tranzacție între cei doi și nici nu a fost de față, I-a cunoscut pe frații M. abia când a fost ridicat de poliție și nu are cunoștință de unde avea R.D.C. acele acte pe care i le-a dat să i le dea lui M.S.A. și de unde avea și acel autoturism marca A.

S-a reținut că declarația inculpatului în faza de judecată este total nesinceră, instanța de fond apreciind că cea dată în fața organelor de urmărire corespunde cât de cât adevărului, afirmațiile inculpatului în sensul că ar fi fost forțat de către organele de poliție să dea declarație împotriva voinței lui, declarație care nu ar corespunde realității.

Instanța de fond a apreciat că inculpatul T.B. a fost de bunăcredință în declarația dată în fața organelor de urmărire penală, dar odată văzut în libertate (procurorul în raport de sinceritatea inculpatului și de ajutorul dat prin declarația lui în deslușirea parcursului infracțional atât al lui cât și al celorlalți inculpați a găsi de cuviință să nu înainteze propunere de arestare preventivă și pentru inculpatul T.B.) a înțeles să renunțe pur și simplu la declarația dată în fața procurorului și să adopte o atitudine nesinceră pentru că numai astfel și apărările celorlalți inculpați ar avea un minimum de credibilitate.

În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de furt reținută în sarcina sa, este neîndoielnic că inculpatul este cel care a pornit și a condus în noaptea de 31 ianuarie 2010 - 01 februarie 2010 autoturismul marca A. din fața locuinței lui B.C.T. până la clinica medicală aparținând lui M.A.C.M. aspect recunoscut de altfel și de către inculpat și care în accepțiunea instanței întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat.

Instanța de fond a apreciat că nu poate primi apărarea inculpatului în sensul că atâta vreme cât primise o cheie de funcționare a acelui autoturism de la inculpatul R.D.C., nu îl interesa de ce trebuie în miez de noapte să mute un autoturism dintr-o locație în alta, aspect care denotă că inculpatul a săvârșit infracțiunea cel puțin cu intenție indirectă pentru orice om cu o pregătire medie și inteligență pe măsură inculpatul ar fi trebuit să-l întrebe pe R.D.C., de ce în miez de noapte trebuie să mute un autoturism, al cui este acel autoturism, de ce nu o face R.D.C. singur, etc, astfel că inculpatul T.B. a acceptat pur și simplu să săvârșească acea faptă care ulterior s-a dovedit a fi infracțiune, inculpatul urmând să suporte consecințele.

Referitor la infracțiunea pusă pe seama inculpatului, aceea de complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, de asemenea, instanța de fond a apreciat că sunt suficiente probe care să conducă la concluzia vinovăției inculpatului.

În raport de întreg materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a apreciat ca declarația dată de inculpat la data de 19 aprilie 2011 este sinceră, declarație în care inculpatul descria cu lux de amănunte atât implicarea sa cât și a celorlalți în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune de către acel doctor.

Inculpatul arăta că „în cursul anului 2010 a fost martorul unei discuții între R.D.C. și R.A.M., din care a înțeles că un anume doctor M..A.C.M., prieten cu E.C.A., care achiziționase în leasing un auto marca A. negru, îi înmânase acest autoturism pentru ca E.C.A. să-i găsească un cumpărător, din discuție el înțelegând că după ce autoturismul era vândut, M.A.C.M. urma să îl declare furat pentru a încasa prima de asigurare tip casco”.

Inculpatul avea să mai descrie cu lux de amănunte că inițial autoturismul a fost preluat de către R.A.M. care l-a dat lui B.C.T. care la rândul lui l-a dat lui M.C.M., cel din urmă cunoscând faptul că autoturismul urmează fie declarat furat, B.C.T. fiind cel care urma să se ocupe de „înmatricularea” autoturismului, fapt pe care acesta nu l-a făcut, mai mult decât atât cheltuind banii dați de către M.C.M. și folosind autoturismul în scopuri personale. Inculpatul avea să mai declare că M.A.C.M. l-a văzut pe B.C.T. plimbându-se cu autoturismul prin oraș, fapt ce l-a supărat solicitându-i imperios lui E.C.A. că vrea autoturismul înapoi, în sensul că nu s-au ținut de cuvânt și autoturismul nu a fost înmatriculat pe numele unei alte persoane în termenul de două săptămâni convenit. Inculpatul avea să recunoască că împreună cu R.D.C. la cererea acestuia s-a deplasat la domiciliul lui B.C.T. și a mutat acel autoturism pentru ca la întoarcerea lui M.C.M. din străinătate la cererea acestuia să îl pună în legătură cu inculpații R.A.M. și R.D.C., întâlnire care a avut loc la restaurantul chinezesc de pe Calea M., primul încercând să își recupereze banii, la întâlnire conform declarațiilor inculpatului M.C.M. dând celor doi o sumă de aproximativ 4 mii de euro pentru a achita una sau două rate de leasing de către M.A.C.M., sumă pe care acesta a dat-o iar cei doi i-au adus autoturismul. Inculpatul avea să mai declare apoi că după perfectarea înțelegerii dintre cei trei el a fost cel care a predat autoturismul și actele false inculpatului M.C.M., în timp ce M.A.C.M. se prezenta la poliție și declara autoturismul furat.

Astfel, chiar din declarația dată chiar de inculpat, atât în fața judecătorului cât și în faza de urmărire penală, inculpatul recunoaște că a săvârșit infracțiunea mai sus menționată și pusă pe seama sa, chiar dacă nu realizează acest lucru, prin activitatea lui de mijlocire a întâlnirii dintre inculpatul M.C.M., pe de o parte și ceilalți inculpați pe de altă parte, întâlnire la care s-au renegociat termenii „vânzării” acelui autoturism, inculpatul dând astfel un ajutor, celorlalți inculpați la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, ajutor pe care legea penală îl numește complicitate. Este adevărat că puțin probabil ca activitatea infracțională fără ajutorul inculpatului să fi încetat dar atâta vreme cât inculpatul a înțeles să mijlocească întâlnirea acelor inculpați și ulterior să preia autoturismul de la R.D.C. împreună cu cheia și actele false ce-l însoțeau, implicit a acceptat ca mai devreme sau mai târziu să răspundă în fața legii penale.

În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 291 C. pen., respectiv inculpatul a preluat actele false de la inculpatul R.D.C. care însoțeau autoturismul marca A. și le-a remis inculpatului M.A.C.M. care la rândul lui le-a folosit la Serviciul Înmatriculări Argeș, instanța de fond a apreciat de asemenea, ca fiind pe deplin dovedită, în condițiile în care chiar inculpatul recunoaște că autoturismul ce avea de acum un nou nr. de înmatriculare (zzz) aparținea lui M.A.C.M. care urma să-l declare furat, or în actul de vânzare la rubrica proprietar figura o persoana de sex feminin, astfel că se impune condamnarea inculpatului și pentru această infracțiune.

De asemenea, instanța de fond a apreciat, în raport de declarația dată de inculpat în faza de urmărire penală și actele găsite la acesta, de organele de poliție că se face vinovat și de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. în sensul că a „măsluit” în totalitate un contract de vânzare cumpărare tipizat care avea ca obiect pierderea „urmei” autoturismului marca A., inculpatul astfel cum a recunoscut semnând la rubrica vânzător unde figura inculpatul M.A.C.M. iar la rubrica cumpărător persoana care redactase contractul, inculpatul T.B. prezentând în acest sens serviciului de înmatriculări acel contract în care noul proprietar figura o persoana din Republica Moldova, respectiv C.V., al cărui act de identitate a fost de asemenea, folosit de inculpatul T.B., urmând în consecință a fi condamnat și pentru această infracțiune, faptele sale, respectiv, acelea de a determina acea persoana care redactase contractul mai sus menționat de a semna la rubrica cumpărător întrunind elementele constitutive și ale infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen.

Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale dar mai este cercetat și în alte dosare având ca obiect tot autoturisme cu „probleme”, atitudinea nesinceră cu ocazia cercetării judecătorești în condițiile în care în prima declarație dată în fața procurorului avea să se dovedească a fi cât se poate de sincer, implicare totală în toate infracțiunile care au însoțit parcursul acelui autoturism, gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite de inculpat care dovedește o „naivitate înăscută” (inculpatul are discernământ în raport de faptele puse pe seama sa), în sensul că el e „mic” și nu i se poate întâmpla nimic, cei „mari” din jurul lui urmând să răspundă pentru faptele, atât ale lor, cât și ale lui, inculpatul din observațiile instanței fiind manipulat cu ușurință de către ceilalți inculpați precum și celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen., instanța de fond a apreciat că scopul preventiv și educativ al sancțiunii ce urmează a fi aplicată inculpatului poate fi atins decât printr-o pedeapsa cu închisoarea al cărui cuantum a fost orientat, totuși, la minimul special prevăzut de lege, dar cu executarea în regim de detenție.

8. Audiat de către instanța la termenul de judecată din 28 septembrie 2011 inculpatul M.C.M. a negat infracțiunile puse pe seama sa, arătând că, cu o săptămână înainte de Crăciunul 2009 s-a întâlnit cu inculpatul B.C.T., care este și el sportiv la Clubul D., în complexul sportiv D., B.C.T. spunându-i că exista un autoturism marca A., de vânzare și dacă îl interesează, comunicându-i totodată și prețul și întrucât era oarecum interesat, dar 23-25 mii de euro i s-a părut un preț exagerat, având în vedere că este un auto second-hand și criza în care se afla societatea românească, replicându-i că dacă prețul este mai scăzut să ia legătura cu el dându-i în acest sens nr. său de telefon. Cu 1- 3 zile înainte de Crăciun, l-a contactat B.C.T. comunicându-i că prețul autoturismului marca A. este de 20 mii de euro, preț cu care a fost de acord, dar întrucât nu avea toată suma disponibilă, i-a oferit lui B.C.T. 10 mii de euro atunci și după sărbători, respectiv după 15 ianuarie, restul de 10 mii, urmând ca B.C.T. să îi dea apoi un răspuns după ce discuta cu proprietarul autoturismului marca A., B.C.T. fiind intermediar.

Inculpatul a precizat că de la bun început B.C.T. nu i-a spus că ar fi vorba de un leasing, pentru ca apoi, după câteva ore, sa fie contactat telefonic din nou de către B.C.T., care i-a spus că proprietarul este de acord cu această variantă. Împreună cu cumnatul său C., s-a deplasat la întâlnirea cu B.C.T. pentru a viziona mașina și în condițiile în care îi place să îi dea cei 10 mii de euro urmând ca în ianuarie să îi dea diferența de bani, locul ales fiind o stație peco la intrarea pe A2, unde B.C.T. era cu autoturismul marca A. și cu încă doi băieți și îl așteptau întrucât el venea de la Constanța, a început să verifice autoturismul l-a pornit l-a supus la un control vizibil pentru a se asigura că este în stare de funcționare și că merita banii pe care îi da, i-a solicitat actele autoturismului și a observat că pe talon anul de fabricație era mai jos cu un an decât cel comunicat lui, autoturismul figurând ca mașina în leasing, fapt pe care el nu îl știa, B.C.T. spunându-mi ca contractul de leasing se închide peste o lună de zile și diferența de bani ce mai urmează a fi plătită proprietarului este mică, aceasta diferență urmând a fi achitată tocmai din diferența de bani de 10 mii de euro pe care el urma să îi plătesc după 15 ianuarie, pentru ca abia apoi mașina fiind scoasă din leasing să-i poată fi vândută, vânzare perfectată prin acte. A fost de acord să ia autoturismul chiar și în aceste condiții având încredere în B.C.T., în sensul că autoturismul urmează să fie scos din leasing și după 15 ianuarie când va plăti și cea de-a doua rata va deveni proprietar pentru acel autoturism.

Inculpatul a mai precizat că B.C.T. a venit cu cei doi băieti pe care atunci nu îi cunoștea din care unul dintre ei avea să afle ulterior că este inculpatul R.A.M. pe cel de-al doilea nu l-a cunoscut. După ce a dat banii lui B.C.T., bani pe care îi avea în autoturismul cumnatului său, și care se afla la cam 20 de metri de autoturismul marca A. pe care el deja îl vizionase și verificase, B.C.T. a plecat el am luat autoturismul și a plecat la rândul său, autoturismul fiind înmatriculat sub nr. xxx, primind de la B.C.T. o cheie de la autoturism și copii de pe talon și asigurarea RCA, și a plecat cu autoturismul marca A. la Constanța.

A folosit autoturismul până la mijlocul lui ianuarie 2010, dată la care l-a sunat pe B.C.T. comunicatu-i că are și restul de bani și că este dispus să se întâlnească pentru a da banii și a perfecta actele autoturismului, acesta spunându-i că nu este în București și că îi dă nr. de telefon al soției lui pentru a-i da banii ei, el nefiind de acord să îi dea 10 mii de euro, ci doar 5 mii întrucât nu a încheiat încă actele de vânzare-cumpărare, bani pe care i-a dat soției lui B.C.T. S-a întâlnit cu B.C.T. a doua zi, după ce a dat banii soției lui, în București, i-a mai dat lui B.C.T. o mie de euro, copie de pe cartea sa de identitate și i-a lăsat autoturismul pentru ca acesta să rezolve cu actele, iar diferența de 5 mii de euro să o plătească la întoarcerea sa din cantonament, după aproximativ 3 săptămâni, dată la care urma să perfecteze și actele.

Cu o seara înainte de întoarcerea sa în România, deci după cele trei săptămâni l-a contactat telefonic pe B.C.T. și i-a spus să vina la aeroport să îl ia cu autoturismul marca A. pe care el o considera deja mașina sa, B.C.T. spunându-i că nu este nicio problemă, pentru că odată ajuns la aeroport să nu-l găsească pe B.C.T., să-l sune și el să îi spună că de fapt nu mai are autoturismul marca A., urmând să îi dea explicații ulterior despre ce s-a întâmplat cu mașina. Supărat fiind i-a spus lui B.C.T. că nu îl mai interesează autoturismul și vrea banii înapoi, iar acesta l-a asigurat că în scurt timp îi da ori mașina ori banii. A plecat apoi la Constanța și după câteva discuții telefonice purtate pe parcursul mai multor zile cu B.C.T. acesta nu mai i-a răspuns la telefon, pentru că după alte 7-10 zile să primească un mesaj telefonic de la B.C.T. care îi spunea că este în Franța și să stea liniștit că îi va achita datoria. L-a cunoscut apoi prin intermediul unui coleg de club pe inculpatul T.B. care a luat la cunoștința de pațania sa acesta l-a pus în legătura cu R.D.C. pentru a da de urma autoturismului său, întâlnindu-se în acest sens la o cafenea cu R.D.C., T.B. și B., colegul de la club, i-a expus pe larg lui R.D.C. situația, rugându-l să îl ajute dacă poate, R.D.C. fiind de acord. După o altă perioadă de timp R.D.C. i-a comunicat că a dat de urma autoturismului și că este dispus să îl ajute să îl recupereze, dacă plătește celor care au autoturismul o sumă de bani, el fiind de acord să plătească această sumă de bani, în jur de 9 mii de euro, bani pe care i-a dat-o lui R.D.C., urmând ca el să îi aducă autoturismul.

A fost contactat telefonic de către R.D.C. care i-a spus că are autoturismul și că i-l va da lui T.B. să i-l aducă, faptul întâmplându-se prin aprilie 2010, T.B. venind cu autoturismul la acel restaurant unde, de fapt, l-a predat lui M.A.C.M. întrucât ei anterior se înțeleseseră asupra acelui schimb, eu iau autoturismul marca P. de la M.A.C.M., iar acesta ia autoturismul marca A. de la mine.

Inculpatul a mai precizat că îl cunoaște pe inculpatul E.C.A., întâlnindu-se cu acesta în barul lui R.D.C., el necunoscând numele acestuia și nu cunoaște ca acesta să fi avut vreo implicare în traseul acelui autoturism marca A., la momentul în care T.B. a venit cu autoturismul marca A. nu l-au mai interesat actele ce însoțeau autoturismul pentru ca el făcuse deja înțelegerea cu M.A.C.M., în ceea ce privește leasingul, iar pe M.A.C.M. trebuia să îl intereseze acest aspect.

În martie 2011 l-a rugat pe T.B. să îl ducă până la Constanța, cu autoturismul lui, dar acesta i-a oferit autoturismul marca A. lui M.A.C.M. care se afla în posesia lui T.B., și nu l-a interesat dacă M.A.C.M. a aflat sau nu de acest lucru, autoturismul urmând să rămână în posesia sa doar trei zile cât timp el era la Constanța.

În 19 aprilie 2011 au apărut doi polițiști care s-au interesat de autoturismul marca A. lui M.A.C.M. și l-au invitat la poliție să dea declarații în acest sens, pentru ca apoi să ajungă la Serviciul furturi București împreună cu autoturismul marca A., unde în prezența unui apărător ales a dat declarații, întreaga suma pe care a dat-o pe acel autoturism marca A. se ridica la aproximativ 30 de mii de euro, suma pe care a dat-o în repetate rânduri lui B.C.T. și ulterior lui R.D.C. (ultimul primind exact 9 mii de euro).

Inculpatul a precizat că declarația dată în fața polițiștilor în data de 19 aprilie 2011 în care arata că are cunoștința de faptul că autoturismul marca A. aparținea unui doctor care fiind în leasing, acesta a oferit-o spre vânzare urmând să primească o sumă de bani, iar după aceea să o declare ca fiind furată, fapt adus la cunoștința lui de către R.D.C., nu corespunde adevărului în sensul că polițistul l-a amenințat cu ordonanța de reținere dacă nu este de acord cu acest fapt, declarația a fiind semnată de către el în prezența apărătorului ales pe care îl are și astăzi și teama de a fi arestat l-a făcut să dea declarații.

Când a luat autoturismul de la T.B. acesta nu i-a spus nimic că autoturismul este căutat și că el trebuie să îl ascundă sau altceva și nu i-a dat de înțeles că T.B. ar cunoaște că acel autoturism are probleme.

S-a reținut că declarația inculpatului în acord și cu ale celorlalți inculpați este total nesinceră urmând a fi înlăturată în totalitate, instanța de fond apreciind că declarația dată de către inculpat la data de 19 aprilie 2011 în fața procurorului fiind cea în care inculpatul declara adevărul.

Instanța de fond a apreciat că nu poate primi susținerile inculpatului în sensul că polițiștii l-au amenințat să declare, aspecte care nu corespund realității altfel vor emite ordonanța de reținere pentru 24 de ore și formulează propunerea de arestarea, în condițiile în care acesta recunoaște că a fost audiat în prezența aceluiași apărător ales pe care l-a avut și cu ocazia cercetării judecătorești și este de neconceput și nedovedit ca un procuror ar avea curajul profesional să se prezinte în fața unui judecător solicitând arestarea unui inculpat fără un minimum de indicii în accepțiunea art. 143 C. proc. pen.

Dacă inculpatul M.C.M. ar fi fost total nevinovat, având alături de el un apărător care nu este nici pe departe un începător și unul cu mare vechime în profesie și ar fi negat implicarea sa în săvârșirea acelor infracțiuni în cel mai rău caz ar fi fost reținut 24 de ore dacă procurorul s-ar fi dovedit de rea-credință, dar în fața unui judecător, astfel cum am menționat mai sus, propunerea de arestare preventivă a inculpatului ar fi fost cu siguranță respinsă. De fapt, inculpatul M.C.M. că și inculpatul T.B. odată văzuți în libertate au înțeles în mod greșit clemența de care a dat dovadă procurorul care nu a formulat propunere de arestare preventivă a celor doi, având în vedere sinceritatea și colaborarea acestora cu organele de poliție, schimbându-și radical declarațiile, coroborându-le, astfel cu ale celorlalți șapte inculpați, emanând o siguranță că indiferent dacă recunosc sau nu faptele puse pe seama lor, în lipsa antecedentelor penale și a limitelor de pedeapsă (care evident și pentru un apărător debutant urmau a fi schimbate ca urmare a schimbării încadrării juridice din infracțiune de înșelăciune fapt consumat în infracțiunea de tentativă la aceeași infracțiune) vor primi pedepse cu a căror executare urmează a fi suspendată, dacă nu în fața instanței de fond, cu ocazia exercitării căilor de atac (din păcate practica judiciară este în acest sens, în multe cazuri inculpați condamnați la pedepse cu închisoarea cu executare de către instanța de fond, prin revenirea asupra declarațiilor în căile de atac, obțin reduceri de pedepse și suspendări ale executării acestora, fapt de natura să încurajeze pe viitor pe apărători să își sfătuiască clienții în sensul pledării ca nevinovat în fața instanței de fond).

Astfel în declarația dată în data de 19 aprilie 2011 inculpatul M.C.M. în prezența apărătorului ales declară cât se poate de clar că are cunoștință că acel autoturism marca A. este proprietatea inculpatului M.S.A. care la rândul lui îl cumpărase de la un bait pe nume D., care este patronul unui club numit „S.”, însă nu cunoaște câți bani a dat M.S.A. pe acea mașina, pentru că în data de 27 aprilie 2011 pus în fața declarațiilor date de ceilalți inculpați, în special de către inculpatul T.B., precum și a înregistrărilor convorbirilor purtate între inculpați, din care reieșea deplina implicare a inculpatului M.C.M. în infracțiunile săvârșite atât de către el cât și de ceilalți inculpați, acesta avea să își „aducă aminte” cu lux de amănunte modalitatea în care ajuns în posesia acelui autoturism marca A. care până să ajungă în „proprietatea” lui M.S.A. a fost și „proprietatea” sa, el fiind cel care a plătit pentru el astfel cum avea să declare și în fața instanței, suma de 31 mii de euro. Astfel, inculpatul avea să recunoască că încă din Ajunul Crăciunului 2009 avea să plătească inculpatului B.C.T., inițial 10 mii de euro, drept preț de cumpărare care urma să ajungă la utilizatorul autoturismului un anume „doctor” care avea să declare ulterior autoturismul furat pentru a încasa prima de asigurare, inculpatul recunoscând că a mai dat 6 mii de euro lui B.C.T. să perfecteze actele de vânzare - cumpărare ale autoturismului, în realitate banii dați lui B.C.T. aveau ca scop ca acesta din urmă să „facă la serie” autoturismul și să procure acte false, care să permită înmatricularea autoturismului pe numele lui M.C.M., dar B.C.T. în loc să se achite de „obligații” a înțeles să cheltuiască banii și să se folosească în interes personal de acel autoturism.

Inculpatul M.C.M. a mai declarat de asemenea în mod mincinos că autoturismul pe care îl lăsase în grija lui B.C.T. avea să fie luat din posesia acestuia de către acel M.A.C.M. întrucât B.C.T. îi dăduse prea puțini bani, M.C.M. întâlnindu-se ulterior cu R.D.C. și E.C.A. (declarația lui T.B.), unde are loc o nouă renegociere a vânzării autoturismului către M.C.M. dat fiind că acesta din cauza lui B.C.T. nu își respectase obligația de a „face la serie” autoturismul și a-l înmatricula pe numele lui M.C.M., situație în care M.A.C.M. continua să plătească rata la leasing în condițiile în care nu folosea autoturismul. La noua negociere inculpatul M.C.M. a avut de ales, fie de voie de nevoie, renunța la suma plătită până acum, 16 mii de euro, întrucât el era cel care nu își îndeplinise chiar dacă indirect „obligațiile”, fie mai plătește alți 15 mii de euro, de data aceasta inculpatului R.D.C., acesta urmând ca în decurs de câteva săptămâni să facă ceea ce nu a făcut B.C.T. În dilemă fiind M.C.M. (la poliție nu putea să meargă să reclame că a fost escrocat de niște persoane cu care se înțelesese să săvârșească o infracțiune) a ales în mod nefericit să mai plătească alți 15 mii de euro, astfel ajungându-se la circa 31 mii de euro, sumă pe care apărătorul său o reclamă ca fiind echitabilă, în raport de valoarea de piață a autoturismului, dar astfel cum am arătat mai sus trebuie avut în vedere faptul că, dacă de la bun început inculpatului M.C.M. i s-ar fi cerut 31 mii de euro să intre în proprietatea unui autoturism ce urma să fie declarat furat, acesta cu siguranță nu ar fi fost de acord.

Vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor puse pe seama sa, rezidă nu numai din recunoașterea sa la urmărire penală, cât și din declarația coinculpatului T.B., dar mai ales din parcursul infracțional al inculpatului și din modul în care acesta a perceput evenimentele.

Astfel, chiar dacă nu ești un bun cunoscător în probleme de autoturisme, cu un minimum de diligență orice om normal, cu o pregătire medie (cum este cazul inculpatului M.C.M.), era firesc să îți pui întrebări de ce pentru un autoturism marca A., clasa premium, a cărui valoare este de circa 90 de mii de euro, pentru o vechime de numai 2 ani și patru luni, se cer doar 31 de mii de euro (în accepțiunea variantei prezentată de inculpat), se preda doar una cheie care nu acționează sistemul de închidere centralizată și este evident că nu este o cheie originală, inculpatul M.C.M. nu cercetează actele ce însoțesc autoturismul, nu se întâlnește cu adevăratul proprietar, nici chiar după ce autoturismul este furat de la B.C.T., căruia îi da o suma imensă (chiar și pentru un fotbalist) de 6 mii de euro să „perfecteze actele” în condițiile în care chiar și M.C.M. cunoaște că preluarea unui contract de leasing se face numai cu acordul proprietarului, respectiv P.L. IFN SA, fiind imperios necesară prezența lui M.C.M. la sediul proprietarului. De asemenea, chiar și după ce autoturismul marca A. capătă alte nr. de înmatriculare și este predat de către T.B. lui M.C.M., care la rândul lui îl preda lui M.S.A., era de așteptat ca M.C.M. să primească din nou acele acte de proprietate și să constate că proprietar figura nu acel doctor și nici o firma, persoană juridică, ci o femeie.

Vinovăția inculpatului M.C.M. mai rezidă și din felul în care a procedat la preluarea autoturismului de la inculpatul M.S.A. prin intermediul inculpatului M.C.M., odată ce inculpatul M.S.A. avea să ia la cunoștință ca organele de poliție căuta acel autoturism și puțin probabil ca aveau să îl caute la Constanța, în condițiile în care autoturismul figura pe numele lui M.S.A. care locuiește în Argeș fiind evidenta intenția inculpatului de a ascunde autoturismul câteva zile până când inculpatul T.B. prin actele falsificate asupra lui avea să facă autoturismul „pierdut”, în sensul înmatriculării pe numele unei persoane de sex feminin cetățean al Republicii Moldova care își pierduse actul de identitate.

Referitor la încadrarea juridică a celor două infracțiuni de tăinuire puse pe seama inculpatului M.C.M., instanța a observat că pentru prima dintre ele respectiv dobândirea autoturismului de către inculpatul M.C.M. înainte de a ajunge la inculpatul M.S.A. aceasta este greșită, urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tăinuire prev. de art. 221 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., considerentele avute în vedere fiind următoarele:

Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiuni prev. de art. 221 C. pen., inculpatul trebuie să primească, dobândească sau transforme acel bun ori să înlesnească valorificarea acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei infracțiuni, dar fără să aibă vreo implicare la comiterea infracțiunii din care provine bunul, or în cauza de față este de observat că data săvârșirii infracțiunii din care provine bunul, respectiv declararea acestuia de către M.A.C.M. ca fiind furat la organele de poliție s-a făcut la data de 01 aprilie 2010 iar tentativa de înșelăciune în dauna asiguratorului la data de 02 aprilie 2010, date ulterioare implicării inculpatului M.C.M. în săvârșirea acelei infracțiuni, ceea ce îl transforma pe acesta în complice la săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Prin actele sale de cumpărarea a acelui autoturism anterior declarării lui ca furat și solicitării de către M.A.C.M. a primei de asigurare, inculpatul M.C.M. a înlesnit să îl ajut pe M.A.C.M. și ceilalți inculpați la săvârșirea infracțiuni mai sus menționate.

În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune de tăinuire prev. de art. 221 C. pen., respectiv cea în care inculpatul M.C.M. a înțeles să ascundă bunul la Constanța, instanța de fond a apreciat că se impune achitarea pentru simplul motiv că nu poți fi tăinuitor și în același timp complice la infracțiunea din care provine bunul tăinuit.

Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale atitudinea nesinceră cu ocazia cercetării judecătorești în condițiile în care în prima declarație dată în fața procurorului avea să se dovedească a fi cât se poate de sinceră, perseverența sa în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în forma tentativei (dacă inculpatul ar fi renunțat la acel autoturism după ce prima „negociere” nu fusese dusă la bun sfârșit, automat și obligatoriu și ceilalți s-ar fi desistat în săvârșirea infracțiunilor ulterioare), gradul de pericol social concret relativ ridicat al infracțiunii săvârșite de inculpat care dovedește indiferență de gravitatea infracțiunii puse pe seama sa, convins fiind în raport de notorietatea sa ca fotbalist nu are cum să ajungă la închisoare și cel mult va primi o pedeapsa cu suspendare, precum și celelalte criterii de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., instanța de fond a apreciat că scopul preventiv și educativ al sancțiunii ce urmează a fi aplicată inculpatului poate fi atins decât printr-o pedeapsa cu închisoarea al cărui cuantum va fi orientat totuși la minimul special prevăzut de lege, dar cu executarea în regim de detenție.

9. Audiat de către instanța la termenul de judecată din 28 septembrie 2011 inculpatul M.S.A. a negat infracțiunile reținute prin rechizitoriu în sarcina sa, arătând că spre sfârșitul lunii martie 2010 dorind să cumpere o mașina din clasa premium a aflat prin intermediul unui coleg de echipă inculpatul M.C.M., că inculpatul R.D.C. ar putea să îi găsească un astfel de autoturism second-hand fapt care l-a determinat să se întâlnească cu R.D.C. la sfârșitul lunii martie 2010. La întâlnirea cu R.D.C., acesta i-a comunicat că poate să caute un autoturism marca A. pe care dorea să îl cumpere solicitându-i în acest sens un acont de 2000 de euro pentru a fi oarecum sigur că va fi răsplătit pentru eforturile sale de a găsi acel autoturism dorit de el.

După aproximativ o săptămâna de zile, R.D.C. l-a contactat telefonic spunându-i că are un autoturism marca P. în buna stare de funcționare și l-a întrebat dacă dorește să îl cumpere, a dorit să îl vadă, l-a văzut, R.D.C. venind cu acel autoturism și acesta vizionându-l cu el, fiind și M.C.M., i-a plăcut autoturismul și s-a înțeles cu R.D.C. la un preț de 26 de mii de euro plus cei 2 mii dați anterior. A mers acasă, a luat cei 26 de mii de euro, i-a dat lui R.D.C. care i-a lăsat autoturismul, urmând ca a doua zi să se întâlnească pentru a perfecta actele, el primind atunci o cheie de la autoturism, în acesta aflându-se și actele de identitate ale mașinii. Soția sa, însă, nu s-a arătat încantată de acest autoturism, motivând fie că e prea mare, etc, fapt ce l-a făcut și pe el să creadă că într-adevăr nu e o afacere prea bună pentru el și l-a sunat a doua zi pe M.C.M. rugându-l să îl întrebe pe R.D.C. dacă poate să îi returneze banii în schimbul autoturismului. M.C.M. i-a comunicat însă că ar dori el acel autoturism marca P. oferindu-i în schimb un autoturism marca A., pe care urmează să i-l aducă R.D.C.

Inculpatul a mai declarat că inculpatul M.C.M. a vorbit cu R.D.C., acesta din urmă a fost de acord, în definitiv schimbul se făcea între el și M.C.M., a dat apoi autoturismul marca P. lui M.C.M., el așteptând ca acesta să îl contacteze în momentul în care R.D.C. vine cu acel autoturism marca A. După aproximativ 2 săptămâni, perioada de timp în care tot îl întreba pe M.C.M. ce se mai întâmpla cu acel autoturism care urmează să vină, a fost contactat telefonic de către M.C.M., care l-a rugat să vină la un restaurant să vizioneze acel autoturism marca A. care fusese adus de către R.D.C. Când a ajuns la restaurant, acolo erau inculpații M.C.M. și T.B., ultimul fiind prezentat ca prietenul lui M.C.M. și R.D.C. și că în urma unei sume de bani, relativ modeste, T.B. este dispus să se ocupe de derularea formalităților pentru a trece autoturismul pe numele său. Totodată a arătat că a văzut acel autoturism marca A. care era parcat lângă restaurant, a mers cu acesta pentru a-l proba, împreună cu M.C.M. și T.B., i-a plăcut autoturismul și a fost de acord să îl ia în schimbul acelui autoturism marca P. pe care îl dăduse lui M.C.M. fără a mai da sau primi vreun ban diferență.

Autoturismul pe care l-a primit de la M.C.M. prin intermediul lui R.D.C. în perioada aprilie-mai, cu două săptămâni de zile înainte de a încheia contractul de vânzare-cumpărare între el și acel proprietar, arătând ca la momentul la care a luat acel autoturism marca A. acesta era înmatriculat cu nr. zzz.

Inculpatul a mai precizat cu aceeași ocazie că nu l-a interesat la momentul respectiv să citească actele care însoțeau autoturismul întrucât avea încredere în M.C.M. și nu bănuia că săvârșește ceva nelegal prin achiziționarea acelui autoturism și că a primit de la M.C.M. o cheie de la autoturism acesta spunându-i că este o singură cheie, că autoturismul are doar una singură, el negăsind necesar să ceară explicații unde se afla cea de-a doua cheie, întrucât fiind autoturism second-hand, a crezut că cea de-a doua cheie a fost pierdută.

A fost de acord ca T.B. să se ocupe pe viitor de perfectarea actelor autoturismului acesta neavând închidere centralizată, se deschidea numai manual, i-a lăsat-o lui T.B. pentru ca a doua zi să monteze o alarmă pe autoturism, fapt care s-a și întâmplat. A doua zi când a primit autoturismul de la T.B. acesta i-a spus ca R.D.C. i-a comunicat că mai este nevoie de un certificat RAR pentru ca autoturismul să fie radiat și reînmatriculat pe numele său, problema de care se va ocupa T.B., acesta mai având, prin urmare, nevoie de posesia autoturismului. Autoturismul a rămas la el aproximativ o săptămână, după care i-a lăsat autoturismul lui T.B. - întrucât el intra în cantonament - urmând ca acesta să se ocupe de acel certificat RAR. După aproximativ trei zile T.B. s-a ocupat de RAR și i-a comunicat că în momentul când are timp să meargă la Pitești să înmatriculeze autoturismul pentru ca totul era pregătit. Autoturismul i-l adusese T.B. acasă.

A arătat cu ocazia audierii că într-una din zile având timp l-a sunat pe T.B. și împreună au plecat la Pitești el cu autoturismul marca A., iar T.B. cu propriul autoturism să înmatriculeze acel autoturism marca A., au fost la Administrația financiară pentru a lua în evidență autoturismul, după care au mers la ghișeul din apropierea Serviciului înmatriculări, unde se pregăteau actele în vederea depunerii pentru înmatriculare, ori aici au constatat că autoturismul marca A. nu avea talon, el fiind convins că în acea mapă sunt toate actele autoturismului.

A arătat că la momentul în care M.C.M. i-a dat autoturismul T.B. i-a comunicat că adevăratul proprietar nu este R.D.C., ci o doamna care îl împuternicise pe R.D.C. să-i vândă acel autoturism, astfel cum a arătat mai sus la acel moment nu i-a trecut prin minte să verifice veridicitatea celor afirmate de T.B., să vadă acea procură, să vadă acel contract, întrucât avea încredere în M.C.M.

Negăsind talonul s-a întors la ghișeul de pregătire a actelor și doamna care era acolo i-a spus că în situația în care l-a pierdut sau a fost furat este nevoie de o declarație dată în fața unui notar pe care să o prezint la Serviciul înmatriculări, a mers la un notariat unde a dat acea declarație în care arătau că a pierdut talonul, declarație pe care a lăsat-o împreună cu celelalte acte la serviciul înmatriculări, urmând ca a doua zi să ridice actele pe numele său inclusiv noile numere de înmatriculare.

Inculpatul a mai arătat că declarația pe care a dat-o la notariat în care arăta că a pierdut acel talon, a fost de bună credință el fiind convins că acel talon era în mapa cu acte pe care i-o dăduse M.C.M. și T.B., odată cu autoturismul și că el pierduse acel talon deși nu-l văzuse niciodată. A doua zi a ridicat actele de la Serviciul înmatriculări și noile nr. de înmatriculare, respectiv AG-xxx și a folosit autoturismul aproape un an de zile fără să aibă vreo problemă, în această perioadă T.B. mai ocupându-se din vreme în vreme de întreținerea și buna funcționare a mașinii, schimbat cauciucuri, revizie.

A mai declarat că până cu aproximativ trei săptămâni înainte să fie reținut de organele de poliție, deci sfârșitul lui martie 2011 s-a hotărât să vândă autoturismul întrucât avea nevoie de bani, deoarece se căsătorea și a întrebat printre colegii de echipă și apoi l-a întrebat pe T.B. dacă știe pe cineva interesat să cumpere acel autoturism marca A., iar acesta i-a spus că se interesează, pentru că după aproximativ o săptămână T.B. să îi spună că pentru vânzare e necesar că autoturismul să fie radiat de la fisc, în acest sens i-a dat o procură lui T.B., cu care a mers la Pitești să scoată autoturismul din evidențele fiscale fapt care s-a și întâmplat, spunându-i apoi lui T.B. că ori de câte ori intră în cantonament îi lăsa autoturismul în eventualitatea în care un posibil cumpărător dorește să îl vizioneze, fapt care l-a și făcut, ținând legătura telefonic cu T.B., autoturismul rămânând la acesta chiar și timp de o săptămână.

A mai declarat că inculpatul T.B. i-a comunicat telefonic că a găsit o femeie dornică să cumpere acel autoturism, urmând ca la ieșirea sa din cantonament să se întâlnească cu cumpărătorul și să perfecteze, eventual, actele de vânzare-cumpărare însă surprinzător apoi a fost contactat de către polițiștii de la furturi auto, care i-au comunicat că e ceva în neregula cu autoturismul marca A. pentru ca apoi să fie adus la furturi auto, unde a aflat că mașina pe care el o cumpărase aparținuse în fapt altcuiva decât celui din acte, a fost gata să dea o declarație în fața organelor de poliție pentru a le arata tot ce știe despre mașină, polițiștii i-au spus că are nevoie de un apărător, apărător ales pe care l-a avut apoi, pentru ca în urma sfatului apărătorului să înțeleagă să uzeze de dreptul la tăcere, după care a fost reținut de organele de poliție.

A mai declarat că nu a avut cunoștință că în săptămâna anterioară reținerii sale de către organele de poliție, T.B. ar fi dat autoturismul marca A. lui M.C.M. ca acesta să meargă la Constanța, deci nu a existat acordul său și nu este adevărat faptul că el ar fi trimis mașina la Constanța pentru a nu fi găsită de organele de poliție, procura pe care i-a dat-o lui T.B. a fost exclusiv pentru radierea autoturismului de la fisc, nu și pentru vânzare și nu a semnat niciun contract de vânzare-cumpărare cu o doamna din Republica Moldova, nu are cunoștință de existența acestui contract și a unui act de identitate a unei doamne din Republica Moldova, acte care conform afirmațiilor polițiștilor ar fi fost găsite în posesia lui T.B. care le-ar fi luat din autoturismul marca A. și pe care ulterior le-a dat polițiștilor.

Inculpatul a mai menționat faptul că T.B. i-a fost recomandat ca un om bun la „toate” în sensul că contracost efectuează comisioane printre cunoscuți și nu numai și nu îi cunoaște pe inculpații M.A.C.M. și inculpatul E.C.A. și nu a avut niciodată cunoștința dacă autoturismul marca A. ar fi aparținut vreunuia dintre aceștia. Dintre inculpații în cauză el îi cunoaște doar pe R.D.C., T.B. și M.C.M., însă pe R.D.C. nu l-a întâlnit niciodată după ce a cumpărat acel autoturism marca P., dar a discutat o singură dată cu el înainte să vină cu autoturismul marca A. A mai declarat că autoturismul marca A. i-a fost predat la acel restaurant de către inculpații T.B. și M.C.M., dar el avea încredere în M.C.M., mapa cu actele ce însoțea autoturismul marca A. i-a fost înmânată de T.B.

Inculpatul a mai arătat că nu a vorbit cu R.D.C. efectiv în momentul în care T.B. i-a adus la cunoștință că R.D.C. i-ar fi spus că este necesar un certificat RAR pentru autoturismul marca A.

Ca și declarațiile celorlalți inculpați, și declarația inculpatului M.S.A. a fost mincinoasă fiind înlăturată în totalitate considerentele avute în vedere fiind următoarele:

În primul rând (se pare că inculpatul a uitat) inculpatul recunoaște în declarația dată în fața organelor de poliție la data de 27 aprilie 2011 în prezența aceluiași apărător ales pe care l-a avut și cu ocazia cercetării judecătorești, că la începutul lunii mai 2010 s-a întâlnit cu inculpatul R.D.C. și M.C.M. la restaurantul D. unde a vizionat autoturismul marca A. și a văzut actele ce însoțeau autoturismul „respectiv cartea de identitate a vehiculului și talonul, R.D.C. mi-a înmânat autoturismul și o cheie a acestuia, spunându-mi că de încheierea contratului de vânzare-cumpărare între proprietarul autoturismului și mine se va ocupa el (...)” declarație care se contrazice cu cea dată în fața instanței în care inculpatul declara că nu a găsit de cuviință să verifice dacă în acea mapă erau toate actele necesare înmatriculării autoturismului inclusiv certificatul de înmatriculare al acestuia.

De asemenea, în declarația dată de inculpatul T.B. în fața instanței la termenul de judecată din 27 septembrie 2011, acesta a învederat faptul că la momentul la care inculpatul M.S.A. a primit acel autoturism marca A. de la inculpatul T.B. acesta i-a adus la cunoștință faptul că autoturismul nu are certificat de înmatriculare, M.S.A. fiind sfătuit de către T.B. să îl declare pierdut pentru că numai astfel va putea să înmatriculeze autoturismul pe numele său, modalitatea de rezolvare a acestei probleme fiind aflată de T.B. de la Serviciul de înmatriculări din Pipera, București, și nicidecum de către inculpatul M.S.A. de la Serviciul de înmatriculări din Argeș.

Deci, în raport de declarațiile enunțate mai sus a fost evident faptul că inculpatul M.S.A. la momentul intrării în posesia acelui autoturism marca A. a avut cunoștință de faptul că acest autoturism nu a avut un certificat de înmatriculare, astfel că declararea cu bună știință de către el în fața unui notar că a pierdut acel certificat de înmatriculare (care nici nu mai există întrucât arsese în acel incendiu) conduce la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 C. pen., iar folosirea acelei declarații mincinoase autentificate de către un notar la Serviciul de înmatriculări Argeș a produs consecințe juridice în sensul înmatriculării autoturismului pe numele inculpatului M.S.A., apreciind că sunt întrunite astfel elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 291 C. pen.

Referitor la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., pusă pe seama inculpatului instanța de fond a apreciat de asemenea că este dovedită vinovăția acestuia având în vedere modalitatea în care inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni mai sus analizate, fiind neîndoielnic că acesta a acceptat că autoturismul poate proveni din săvârșirea vreunei infracțiuni, în condițiile în care autoturismul nu avea decât o singura cheie de funcționare care evident nu era cea originală (la un autoturism din clasa premium cu o vechime sub trei ani, este neîndoielnic că orice cumpărător câtuși de puțin diligent, își pune întrebarea unde sunt celelalte două chei), nu avea toate actele necesare înmatriculării, nu cunoscuse în mod direct pe proprietar, nu semnase niciun act de vânzare-cumpărare, aspecte de natură care să conducă la convingerea instanței că inculpatul cel puțin cu intenție indirectă a acceptat ca bunul să provină din săvârșirea unei infracțiuni.

Faptul că inculpatul era conștient că este posibil ca bunul să provină din săvârșirea unei infracțiuni, iar el se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tăinuirea, rezidă și din modul în care acesta a acționat după ce a aflat că organele de poliție, caută acel autoturism marca A. Inculpatul, prin intermediul coinculpatului T.B., a încercat să se piardă urma autoturismului în sensul că T.B. era din nou ”împuternicit” să scape de autoturismul respectiv în sensul să-l vândă oricui și oriunde numai să nu mai apară înmatriculat pe numele lui M.S.A., T.B. trecând, de altfel, la fapte, dar nemaiapucând să finalizeze, cele dorite de M.S.A. datorită intervenției organelor de poliție (vezi actele găsite la T.B. de către organele de poliție), M.S.A. încercând de altfel să ascundă autoturismul, trimițându-l la Constanța la domiciliul lui M.C.M.

Faptul că inculpatul M.S.A. a plătit suma de 28 de mii de euro pentru acel autoturism (sumă rezultată din schimbul de autoturisme efectuat cu inculpatul M.C.M., a dat un autoturism marca P. pe marca A., culmea ironiei la scurt timp și inculpatul M.C.M. avea să rămână fără acel autoturism marca P. care provenea tot de la R.D.C., dat fiind faptul că organele de poliție au constatat conform afirmațiilor lui M.C.M. că autoturismul marca P. avea „probleme” cu înmatricularea) nu conduce la o demonstrare a nevinovăției acestuia în condițiile în care, astfel cum am arătat mai sus, inculpatul a acceptat posibilitatea ivirii unor probleme legate de caracterul licit sau ilicit al dobândirii bunului, altfel spus în schimbul unei reduceri substanțiale de preț față de cel existent pe piață, pentru acele autoturisme second-hand inculpații M.S.A. și M.C.M. au acceptat faptul că este posibil ca mai devreme sau mai târziu să aibă probleme cu legea penală, dar fotbaliști fiind au considerat că lor nu li se poate întâmpla nimic pentru astfel de „fleacuri”.

În consecință, în raport de întreg materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a apreciat că inculpatul M.S.A. se face vinovat de infracțiunile puse pe seama sa astfel cum a fost inserat în actul de sesizare al instanței.

Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale atitudinea nesinceră atât în faza de urmărire penală și cu ocazia cercetării judecătorești în condițiile în care în prima declarație dată în fața procurorului avea să recunoască aspecte pe care ulterior le-a negat în fața instanței, perseverența sa în săvârșirea infracțiunilor, la momentul în care a aflat că poliția este pe urmele sale a încercat să ascundă bunul ce provenea din infracțiune, determinând un alt inculpat să săvârșească o nouă infracțiune, gradul de pericol social concret relativ ridicat al infracțiunilor săvârșite de inculpat care dovedește indiferență de gravitatea infracțiunilor puse pe seama sa, convins fiind în raport de notorietatea sa ca fotbalist nu are cum să ajungă la închisoare și cel mult va primi o pedeapsă cu suspendare, precum și celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen., a determinat instanța de fond să aprecieze că scopul preventiv și educativ al sancțiunii ce urmează a fi aplicată inculpatului poate fi atins decât printr-o pedeapsă cu închisoarea al cărui cuantum va fi orientat spre mediu prevăzut de lege, dar cu executarea în regim de detenție.

În ceea ce privește latura civilă, având în vedere faptul că inculpatul M.S.A. în data de 04 noiembrie 2011 a depus o cerere de constituire ca parte civilă solicitând restituirea sumei de 28 de mii de euro de la inculpatul R.D.C., reprezentând contravaloarea autoturismului achiziționat de la acesta (suma rezultată ca urmare a schimbului de autoturisme efectuată între inculpatul M.C.M. și M.S.A.), instanța de fond a apreciat cererea ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare întrucât potrivit adagiului „nemo auditur propriam turpitudinem” - nimeni nu poate invoca propria culpă în recuperarea unui prejudiciu, în sensul că participant fiind la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, deci prin fraudarea legii, inculpatul nu poate beneficia de recuperarea pretinsului prejudiciului, asupra acestuia instanța dispunând confiscarea lui.

Referitor la acțiunea civilă formulată de partea civilă SC A.T.A. SA, prin care se solicită obligarea inculpatului M.A.C.M. la plata sumei de 15.500 RON, reprezentând cheltuielile efectuate cu plata salariaților săi în deschiderea și lucrarea dosarului de daune, instanța de fond a apreciat-o de asemenea ca neîntemeiată, întrucât partea civilă nu a probat în niciun fel existența și întinderea acestui prejudiciu.

Punctul II din rechizitoriu

Audiat de către instanța de fond la termenul de judecată din 21 octombrie 2011 inculpatul T.B. a negat săvârșirea infracțiunii pusă pe seama sa prin actul de sesizare al instanței și a adus la cunoștința instanței că acel autoturism a fost cumpărat inițial de către R.D.C. de la o persoana pe care nu o cunoaște și cu o suma necunoscută de el, tranzacția având loc în primăvara anului 2010, de asemenea, mai declarând că a fost rugat de R.D.C. să se ocupe de repararea defecțiunilor pe care le avea acel autoturism fapt cu care a fost de acord, R.D.C. solicitându-i în acest sens să participe cu jumătate la prețul pe care l-a dat pe acel autoturism și la costul reparațiilor pentru ca apoi să împartă, tot pe jumătate, prețul pe care urma să îl obțină pe acel autoturism, lucru cu care el a fost de acord, dându-i lui R.D.C. în acest sens două mii de euro, reprezentând jumătate din prețul de achiziție, urmând să suporte împreună cu R.D.C. în mod egal costul reparațiilor.

Inculpatul a mai menționat că la momentul când i-a dat banii lui R.D.C. nu mai era o altă persoană de față, dar a întocmit un înscris sub semnătură privată, respectiv un act de vânzare-cumpărare prin care R.D.C. îi vindea în integralitate acel autoturism contra sumei de 5-6 mii de euro nu își amintește exact, urmând ca în baza acestui act el să se ocupe de înmatricularea provizorie a autoturismului, banii pe care i-a dat lui R.D.C. fiind dați din economiile sale. A mai arătat că a primit autoturismul și actele de la R.D.C., nu s-a interesat dacă R.D.C. deține un act de proprietate asupra acelui autoturism pentru ca la Serviciul Înmatriculări Provizorii nu se cere un istoric al proprietarilor, l-a dus în service s-a înțeles cu mecanicul ce reparații trebuie făcute și prețul acestora, reparații care nu s-au efectuat, dar a luat autoturismul pentru a-l proba și din păcate a avut un accident, vinovată fiind terța persoana, fapt pentru care a primit de la asigurator 25000 RON, bani pe care i-a folosit la repararea autoturismului la același service.

A mai declarat cu aceeași ocazie că autoturismul a fost reparat și întrucât R.D.C. fusese arestat el a plătit o diferență de 400 de euro la service și a luat autoturismul, pentru ca apoi să vină la el inculpatul R.A.M. și să-i spună că R.D.C. datorează bani unui anume I. din Craiova care îl mandatase pe R.A.M. să îi recupereze fiind de acord cu propunerea lui R.A.M. să vândă autoturismul, întrucât acesta găsise un client prin intermediul lui M.V.V., a solicitat apoi actele autoturismului prietenei lui A.M., care a refuzat spunându-i că mașina îi aparține lui R.D.C. fapt pentru care el i-a dat autoturismul lui R.A.M. care l-a vândut apoi, de față fiind și el, R.A.M. încheind cu acea persoană un înscris sub semnătură privată, fără ca în prealabil să încheie un contract cu el, el primind în urma tranzacției 1400 de euro, urmând să primească mai mulți bani de la R.D.C., când iese din închisoare, din cunoștințele sale autoturismul s-a vândut cu 3800 de euro, el în final a ieșit în pierdere, din toată această afacere.

La rândul lui audiat de către instanța de fond la termenul de judecata din 21 octombrie 2011 inculpatul R.A.M. a negat infracțiunea pusă pe seama mea, prin actul de sesizare al instanței la punctul 2 din rechizitoriu și a arătat că nu el a fost să ridice autoturismul marca M. ce aparținea inculpatului R.D.C. din acel service, acest fapt făcându-l inculpatul T.B. care era și proprietarul autoturismului, care după ce a luat acel autoturism l-a rugat să îi găsească un cumpărător fapt pe care l-a făcut inculpatul M.V.V., cumpărătorul fiind o persoană pe care el nu o cunoștea. A negat că ar fi obținut actele de proprietate de la P.A.M., care este logodnica inculpatului R.D.C., arătând că din vânzarea autoturismului el a primit 2000 de euro de la T.B., banii reprezentând o datorie pe care o avea R.D.C. la el.

Inculpatul a mai declarat că autoturismul respectiv era înmatriculat provizoriu pe numele lui T.B., acest aspect îl cunoștea din actele pe care le-a văzut la inculpatul T.B. A negat că l-ar fi trimis pe T.B. să ridice acel autoturism din service, care ar fi aparținut inculpatului R.D.C. și că ar fi purtat o discuție telefonică cu inculpatul E.C.A. în care el condiționa restituirea autoturismului prietenei lui R.D.C., P.A.M., de o sumă de bani care urma să i-o dea, el având cunoștința că R.D.C. era arestat. De asemenea, a mai negat și că i-ar fi solicitat lui P.A.M. un autoturism marca L. în schimbul restituirii acelui autoturism marca M., recunoscând discuția pe care el o purta cu I. prietenul său din Craiova, despre autoturismul marca M. și că i-a transmis lui P.A.M. prin intermediul lui T.B. că refuză restituirea acelui autoturism pentru că R.D.C. îi datora ceva bani.

A mai declarat faptul că acel autoturism marca M. a fost și în posesia sa câteva zile înainte ca acesta să ajungă în service, autoturismul fiindu-i dat de către R.D.C. la cererea sa pentru a-l proba și că inculpatul M.V.V. a primit 200 de euro de la T.B. întrucât găsise client.

Audiat de către instanța de fond la termenul de judecată din 21 octombrie 2011 inculpatul M.V.V. a declarat că autoturismul marca M. a fost cumpărat de către inculpatul R.D.C., de față fiind și el, de la un anume L. pe care el îl cunoaște de 3-4 ani de zile, R.D.C. plătind lui L. 10 de mii de euro, neîncheindu-se un act sub semnătură privată în acest sens. Mai târziu în timp ce R.D.C. era arestat a aflat că T.B. luase acel autoturism marca M. din service unde era pentru reparații, el fiind apelat telefonic de către R.A.M., care l-a întrebat dacă are un cumpărător pentru acel autoturism marca M., despre care știa că proprietar este R.D.C., R.A.M. spunându-i că aceștia au acordul lui R.D.C., vor să înstrăineze autoturismul, întrucât R.D.C. are nevoie de bani.

A mai declarat că a găsit un cumpărător în persoana lui A. din București care s-a arătat interesat să cumpere acel autoturism și R.A.M. i-a comunicat telefonic unde se afla autoturismul, respectiv într-o spălătorie pe calea Ș.V. unde fusese parcat de T.B., solicitându-i să meargă și el acolo fapt pe care l-a făcut, s-a întâlnit aici cu R.A.M. și T.B. care au venit cu acel autoturism marca A. de la punctul 1 din rechizitoriu cu nr. de înmatriculare zzz, aici sosind și A. cu încă doi prieteni, A. a oferit lui T.B. 3800 de euro pe autoturismul pe care T.B. l-a prezentat ca fiind al lui R.D.C. și ca acesta are nevoie de bani întrucât este arestat, iar A. i-a întrebat pe toți trei de actele de proprietate ale autoturismului, el l-a întrebat pe R.A.M., R.A.M. l-a întrebat pe T.B. iar acesta i-a spus lui A. că actele ori sunt în mașina lui care era acasă, ori sunt la el acasă.

A mai arătat că a încheiat cu A. un act în care el își luam angajamentul că T.B. în decurs de două săptămâni îi va aduce actele autoturismului în caz contrar A. îi aducea autoturismul iar el trebuia să îi returneze banii, din acel moment nemaiștiind nimic de autoturism.

În raport de întreg materialul probator administrat în cauza respectiv declarațiile inculpaților și ale părților vătămate instanța de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite mai degrabă elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 213 C. pen. și nicidecum de furt calificat și a dispus schimbarea încadrării juridice pentru următoarele considerente.

Pentru a fi întrunite elementele constitutive de furt calificat, astfel cum este definită această infracțiune de art. 208 C. pen., bunul mobil trebuie să fie luat din posesia sau detenția părții vătămate fără consimțământul acesteia, în scopul însușirii pe nedrept or, chiar din declarația părții vătămate R.D.C., se reține faptul că la momentul înstrăinării bunului de către cei trei inculpați, bunul se afla în posesia inculpatului T.B. cu consimțământul părții vătămate.

După schimbarea încadrării juridice în sensul celor menționate mai sus, prezența în instanța, persoana vătămată R.D.C. a fost chestionată de către instanța de fond dacă înțelege să formuleze plângere penală prealabilă, acesta declarând și în prezenta apărătorului său ales, că nu înțelege să formuleze plângere penală prealabilă împotriva celor trei inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, situație față de care instanța a dispus încetarea procesului penal împotriva celor trei inculpați, cu consecința lăsării nesoluționate a acțiunii civile formulată de partea civilă M.S.

Punctul III din rechizitoriu:

Audiat de către instanța fondului la termenul de judecată din 24 octombrie 2011 inculpatul R.A.M. a negat săvârșirea infracțiunii pusă pe seama sa prin actul de sesizare, prin actul de sesizare al instanței la punctul 3 din rechizitoriu, arătând că prin luna iulie - august 2009 căuta un autoturism second-hand de teren pentru soția sa fapt pentru care s-a deplasat în târgul V., aici găsind un autoturism marca P. la un cetățean italian contra sumei de 18 de mii de euro, soția sa fiind de acord, a dat cetățeanului italian 16 mii de euro, întrucât avea o singura cheie de la autoturism urmând ca restul de 2 mii de euro, în decurs de 2-3 săptămâni când acesta va reveni în România, ocazie cu care va primi și cea de-a doua cheie.

A mai arătat că cetățeanul italian i-a adus la cunoștință faptul că el cumpărase autoturismul de la proprietarul acestuia numitul M.R., având un act în acest sens și că autoturismul fusese înmatriculat cu nr. provizorii de către acel cetățean italian și i-a comunicat faptul că îi va face pe numele societății lui care figura ca proprietar al autoturismului un act de vânzare-cumpărare.

A mai declarat inculpatul că la primirea autoturismului de la acel cetățean italian i-au fost înmânate și următoarele acte: cartea de identitate a autovehiculul emisă de autoritățile italiene unde proprietar figura M.R., cartea de identitate emisă de RAR, autenticitatea RAR, delegația emisă de societatea care figura ca proprietară a autoturismului, autorizația de nr. provizorii, chitanța RAR, copie a cărții de identitate, permis conducere și cartea de sănătate ale lui M.R.

După ce a luat autoturismul de la italian, l-a dus autoturismul acasă și l-a dat soției sale, spre folosință, iar soția sa i-a făcut asigurarea RCA pe numele său urmând ca în decurs de două-trei luni să o înmatriculeze pe numele soției după ce plătea taxa de prima înmatriculare care se ridica la 3700 de euro.

A mai menționat faptul că autoturismul a fost cumpărat de la acel italian în august 2009 ca până în martie 2010 soția sa să circule fără probleme, pentru ca în martie-aprilie 2010 să sosească la domiciliul sau un polițist care l-a întrebat despre proveniența celui autoturism care era parcat în fața locuinței sale, aducându-i la cunoștință că autoturismul respectiv ar avea niște probleme, nespunându-i exact în ce constau acele probleme, pentru ca în iunie 2010 să sosească la domiciliul său un prieten pe nume T.M. pe care l-a rugat să meargă cu autoturismul la spălătorie având în vedere starea sa de sănătate, fapt cu care el a fost de acord, pentru că la ieșire din stradă să fie oprit de organele de poliție care au ridicat autoturismul și i-au spus că acesta figurează ca fiind furat din Italia, fapt de care el nu avea cunoștință.

A recunoscut conținutul interceptărilor telefonice ale convorbirilor purtate între el și soția sa în data de 01 aprilie 2010, învederând faptul că în acea perioadă începuse să aibă bănuieli cu privire la proveniența acelui autoturism în sensul că este posibil să nu îl fi cumpărat de la adevăratul proprietar și bănuiam că autoturismul ar putea fi furat și organele de poliție să îl restituie la adevăratul proprietar și el să rămână cu o pagubă de 16 mii de euro.

Audiată de către instanța de fond la termenul de judecată din 24 octombrie 2011 inculpata R.B.L. a negat la rândul ei săvârșirea infracțiunii puse pe seama sa prin actul de sesizare al instanței la punctul 3 din rechizitoriu.

A mai indicat faptul că ea și soțul său în cursul anului 2009 luna august întrucât își dorea un autoturism second-hand SUV, a dat acestuia suma de 18 mii de euro pentru a cumpăra un autoturism marca P. pe care îl găsise în târgul V. la un italian. Soțul său a adus mașina acasă i-a plăcut, știe că a plătit 16 mii de euro, odată cu mașina a primit o cheie și actele ce însoțeau autoturismul expuse anterior de către soțul său, a folosit autoturismul o lungă perioadă de timp, până în martie-aprilie 2010, când a venit un polițist la domiciliul lor și a spus soțului său că acel autoturism ridica probleme în legătură cu proveniența sa. A folosit în continuare autoturismul și la un moment dat și-a dat seama că este urmărită și astfel s-a panicat și așa își explica conținutul convorbirilor telefonice pe care le purta cu soțul său cu privire la acel autoturism convorbiri pe care le recunoaște, convorbiri purtate pe aceeași temă și cu inculpatul T.B.

A mai declarat că nu a avut nici un moment cunoștință la momentul cumpărării autoturismului că acesta ar fi fost sustras în Italia și că anterior ridicării mașinii de către organele de poliție i-a solicitat soțului său să îi cumpere un alt autoturism cu care să circule în siguranță fără să mai fie panicată că într-o bună zi ar putea să fiu oprită în trafic de către persoane care ar revendica acel autoturism și astfel să rămân fără cei 16 mii de euro și că nu au avut de gând să înstrăineze acel autoturism marca P. când au aflat că are probleme în ceea ce privește proveniența sa. Totodată, învederează faptul că nu l-a cunoscut și nu îl cunoaște pe polițistul care i-a adus la cunoștința soțului său că este ceva în neregulă cu acel autoturism marca P. și care a purtat discuții cu T.B., care era chestionat de acel domn polițist și nici nu l-a văzut vreodată pe italianul care a vândut autoturismul soțului său.

Cu ocazia cercetării judecătorești, au mai fost audiați martorii T.M.F. și T.B. declarații consemnate și atașate la dosar.

Declarațiile celor doi inculpați sunt nesincere, urmând a fi înlăturate în totalitate, considerentele avute în vedere fiind următoarele:

Astfel cum s-a arătat și la punctul I din rechizitoriu, odată cu eliminarea obligativității prezenței vânzătorului și cumpărătorului la serviciul de înmatriculări auto, unde erau verificate atât actele autoturismului, cât și identitatea părților, anterior înmatriculării autoturismului, vânzarea-cumpărarea pe contracte tipizate (înscrisuri sub semnătură privată) de autoturisme furate sau provenite din săvârșirea anumitor infracțiuni a cunoscut o amploare fără precedent.

Instanța de fond a reținut același mod de operare al inculpatului R.A.M. și la punctul 3 din rechizitoriu, ca și la punctele 1, 4 și 5 din rechizitoriu, în sensul că, cu bună știință profitând de legislația permisivă mai sus menționată, cumpără și vinde apoi astfel de autoturisme.

S-a mai reținut că vinovăția celor doi inculpați rezidă și din conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice efectuate de către organele de poliție între cei doi inculpați pe de o parte și între inculpatul R.D.C. și martorul T.B.

Astfel s-a apreciat relevant că și unul și celalalt dintre inculpați au avut cunoștință încă de la momentul cumpărării autoturismului că este cel puțin posibil ca autoturismul să provină din săvârșirea unei infracțiuni (cel mai adesea furt), aspect care se desprinde din conținutul acelor convorbiri telefonice.

În acest sens este convorbirea purtată între cei doi soți în data de 01 aprilie 2010 orele 09,35 în care inculpatul R.A.M. o avertizează pe soția sa să nu mai parcheze acel autoturism în apropierea domiciliului, având cunoștință că acesta este căutat de organele de poliție și că există riscul să rămână fără acel autoturism.

Totodată din conținutul convorbirii din 21 aprilie 2010, ora 19,31 se reține că cei doi inculpați fac tot posibilul să înstrăineze cât mai rapid posibil acel autoturism, conștienți fiind că mai devreme sau mai târziu organele de poliție vor ajunge la ei și vor chestiona cu privire la acel autoturism, de asemenea chiar în condițiile în care organele de poliție sunt tot mai aproape de identificarea inculpaților și a acelui autoturism furat inculpații nu au nici un gând să se prezinte de bună voie la organele de poliție și să lămurească problema acelui autoturism și fac tot posibilul să înstrăineze acel autoturism pentru a îngreuna astfel activitatea organelor de poliție în strângerea de probe care să îi incrimineze și pentru a recupera eventuala sumă de bani pe care au susținut că au dat-o acelui italian.

Astfel cum au declarat cei doi inculpați în fața instanței, ambii soți au hotărât să cumpere acel autoturism deci cunoscând la momentul achiziționării acestuia situația juridică a autoturismului, având cunoștință că este posibil ca proveniența acestuia să fie ilicită (conținutul convorbirilor telefonice confirmă acesta aspect), fiind lipsit de importanță cine a dat banii fiind vorba de un bun comun, în egală măsură sunt coproprietari, ambii fiind autori ai săvârșirii infracțiunii de tăinuire într-una din modalitățile prevăzute de art. 221 C. pen. (primire, dobândire, transformare, înlesnirea și valorificare).

Instanța de fond a apreciat că nu poate primi susținerile apărătorului inculpatei R.B.L. ca față de ea operează cauza de impunitate prevăzută de alin. (2) al art. 221 C. pen., text de lege care își are incidența numai în situația în care soțul său o rudă apropiată a săvârșit infracțiunea din care provine bunul, or în cauza de față nu s-a reținut în sarcina inculpatului R.A.M. furtul acelui autoturism, iar pe de altă parte astfel cum am arătat mai sus, ambii soți și-au exprimat acordul la momentul achiziționării acelui autoturism, cunoscând sau acceptând situația juridică incertă a acestuia, deci ambii soți sunt coautori la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 221 C. pen., instanța urmând a dispune condamnarea acestora la pedepse cu închisoare.

Având în vedere faptul că inculpata R.B.L. nu este cunoscută cu antecedente penale, atitudinea nesinceră atât în faza de urmărire penală cât și cu ocazia cercetării judecătorești (la prima solicitare a organelor de poliție de a declara ce știe despre acel autoturism, inculpata avea să se prevaleze de dreptul la tăcere, poziție pe care instanța de fond a interpretat-o în sensul că nu se pusese de acord încă cu soțul ei ce varianta să prezinte organelor de poliție), gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite precum și celelalte criterii prev. de art. 72 C. pen., în mod deosebit nefasta influență a soțului asupra sa în sensul că ar fi trebuit să o țină departe de „afacerile” sale mai mult decât dubioase, instanța de fond a apreciat că scopul educativ și preventiv al sancțiunii penale ce urmează a fi aplicate inculpatei, poate fi atins printr-o pedeapsă cu închisoarea al cărei cuantum va fi orientat către minimul special prev. de lege și fără a fi necesară executarea acesteia în regim de detenție.

Punctele 4 și 5 din rechizitoriu:

Audiat de către instanța de fond la termenul de judecată din 13 octombrie 2011 inculpatul R.A.M. a negat săvârșirea infracțiunilor puse pe seama sa prin actul de sesizare, prin actul de sesizare al instanței la punctele 4 și 5 din rechizitoriu, (la punctul 4) arătând că autoturismul marca S. pe care l-ar fi vândut părții vătămate D.E., a ajuns în posesia sa tocmai prin cumpărare de la partea vătămată, în sensul că inculpatul M.V.V. este cel care i-a oferit spre vânzare acel autoturism care era proprietatea lui D.E., contra sumei de 2000 de euro, bani pe care i-a dat părții vătămate în prezența inculpatului M.V.V. și a unui văr de-al părții vătămate, tranzacția petrecându-se în fața vărului său, prin urmare nu avea cunoștință că acel autoturism marca S. ar fi provenit dintr-o infracțiune de furt. A mai declarat că autoturismul respectiv îl cumpărase, în realitate, de la D.E. pentru B.I., care în final, i-a dat acei 2300 de euro la câteva zile după ce cumpărase autoturismul de la D.E. pentru B.I., lui rămânându-i din această afacere de cumpărare și vânzare un profit de 300 de euro, pentru ca la punctul 5 din rechizitoriu inculpatul să reitereze aceeași declarație mai sus menționată (24 octombrie 2011), adăugând că după aproximativ 6 luni de zile de la vânzarea acelui autoturism către B.I. a venit la el soțul acesteia și i-a spus că autoturismul i-a fost ridicat de către organele de poliție constându-se că acesta era furat.

Declarația inculpatului a fost apreciată ca total nesinceră, considerentele avute în vedere fiind următoarele:

În primul rând, este de observat perseverența activității infracționale a inculpatului în săvârșirea infracțiunilor puse pe seama sa, pe un tipar bine determinate în sensul că cumpăra și vinde mașini care provin din infracțiuni.

Determinante în dovedirea vinovăției inculpatului sunt declarațiile martorilor B.I. și M.A., care aveau să declare atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței că aveau cunoștință că inculpatul se ocupa cu cumpărarea - vânzare de autoturisme ale căror acte “nu sunt în regulă”, B.I. riscând totuși să cumpere acest autoturism precum și declarațiile părților vătămate D.E. și ale soției acestuia, martora D.A.M., care au declarat că inculpatul R.A.M. este cel care le-a restituit doar 2000 de euro din cei 3500 de euro pe care îi dăduseră anterior martorului M.V.V., în ziua în care inculpatul R.A.M. avea să vândă același autoturism (la minut) numitei B.I.

Instanța de fond a apreciat că nu poate primi susținerile inculpatului în sensul că el în realitate ar fi cumpărat acel autoturism de la martorul M.V.V., acesta din urma fiind un simplu intermediar la prima vânzare către soții D., autoturismul aparținând în realitate inculpatului R.A.M., aspect rezultat atât din declarațiile părților vătămate și ale martorilor cât și pur și simplu din modul de operare specific acestui inculpat, în raport și de analiza celorlalte din rechizitoriu (practic nu a existat, punct din rechizitoriu în care inculpatul R.A.M. să nu aibă o implicare, dovedindu-se astfel că pentru el vânzarea-cumpărarea de autoturisme care provin din infracțiuni, este un mod de existență).

În consecință, instanța de fond a apreciat că și la aceste puncte din rechizitoriu, inculpatul R.A.M. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor puse pe seama sa, în sensul că a indus în eroare pe partea vătămată D.E. că autoturismul vândut acesteia este proprietatea sa și nu sunt probleme în ceea ce privește proveniența autoturismului fiind întrunite astfel prevederile art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. (punctul 4 din rechizitoriu), respectiv a înstrăinat acel autoturism numitei B.I. având la cunoștință că autoturismul este sustras din Ungaria, numita B.I. având cunoștință că este posibil ca acel autoturism să aibă “probleme”, fapta de natură a întruni elementele constitutive prev. de art. 221 C. pen.

Prin urmare în raport de implicarea inculpatului R.A.M. în toate cele patru puncte din rechizitoriu (1, 3, 4 și 5 - la punctul 2 nu s-a putut stabili vinovăția sau nevinovăția inculpatului având în vedere lipsa plângerii penale prealabile), instanța de fond a apreciat în raport de lipsa antecedentelor penale, atitudinea nesinceră manifestată de inculpat, atât în faza de urmărire penală cât și cu ocazia cercetării judecătorești, gradul de pericol social concret relativ ridicat al infracțiunilor săvârșite de către acesta, dovedindu-se că pentru inculpat vânzarea-cumpărarea de autoturisme care provin din infracțiuni este un “mod de viață”, inculpatul dovedind astfel prin “escrocheriile sale” dispreț față de concetățenii săi, care nu de multe ori prim mari sacrificii (vezi familia D., care pentru a strânge acei bani a indurat destule lipsuri), reușesc să strângă un ban pentru a cumpăra un autoturism la mâna a doua, dispreț care rezultă și din faptul că nici până la acest moment inculpatului nu a înțeles să returneze acele sume de bani părților vătămate, faptul că prin săvârșirea unor astfel de infracțiuni care în ultima vreme au luat o amploare fără precedent creându-se astfel un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice cu privire la dreptul de proprietate asupra unui bun (a cumpăra un autoturism second-hand a devenit în România de astăzi o “loterie”), precum și celelalte criterii de individualizare prev. de art. 72 C. pen., printre care și perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpatul, instanța de fond a apreciat că scopul educativ și preventiv al sancțiunii penale ce a fost aplicată inculpatului poate fi atins printr-o pedeapsă cu închisoare al cărei cuantum a fost totuși orientat la minimul special prev. de lege (lipsa antecedentelor penale a atras un cuantum redus și nicidecum o circumstanță atenuantă), dar cu executarea în regim de detenție.

A dispus restituirea autoturismului marca S. aflat în custodia organelor de poliție către partea civilă A.L. (sediul avocatului ales O.K. în Budapesta). (punctele IV și V rechizitoriu).

A luat act că partea vătămată D.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză (punct IV rechizitoriu).

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea sumei de 1300 de euro de la inculpatul R.A.M. și a sumei de 200 de euro de la inculpatul M.V.V. (punct IV rechizitoriu).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, avocații A.N.M. și D.E.D., inculpații B.C.T., E.C.A., M.M.C., M.S.A., R.A.M., R.B.L. și T.B., intimații-inculpați M.A.C.M., M.C.M. și R.D.C. și partea civilă S.D.C. SA.

Parchetul a criticat soluția pentru următoarele motive:

1.Greșita aplicare a regimului sancționator al recidivei față de inculpatul R.D.C.

Astfel, în mod greșit, instanța nu a aplicat art. 83 C. pen., cu motivarea că fapta ar fi fost descoperită după expirarea termenului de încercare.

În realitate, termenul nu s-a împlinit, întrucât inculpatul a mai comis o faptă penală, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1740 din 21 noiembrie 2011.

În concluzie au fost aplicate dispozițiile art. 83 C. pen. și cumularea fiecărei pedepse aplicate cu cea de 3 ani și 6 luni închisoare și deducerea corectă a prevenției.

2. Omisiunea reținerii, față de același inculpat, a agravantelor prevăzute la lit. e) și g) ale art. 209 C. pen., având în vedere că fapta a fost comisă noaptea, într-un loc public, prin folosirea de chei potrivite și împreună cu mai multe persoane.

3. Greșita achitare a inculpatului M.C.M. pentru tăinuire, întrucât instanța trebuia să schimbe încadrarea juridică din cele 2 infracțiuni de tăinuire în infr. de complicitate la tentativă de înșelăciune.

4. Greșita confiscare a autoturismului marca A. care aparține SC S.D.C. S.A., potrivit facturii, din care rezultă că societatea a achitat întreaga sumă restantă, incluzând anticipat contractul de leasing.

5. În raport de infracțiunile săvârșite, trebuia interzis doar drepturile prev. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

6. Omisiunea anulării actelor false folosite la săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, acte enumerate în motivele scrise la dosar.

II. Inculpatul M.A.C.M. a solicitat, prin apelul său, achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a arătat că organele judiciare nu au stabilit până în prezent care sunt persoanele care au transportat autoturismul la 01 aprilie .2011 și astfel, nu se poate stabili legătura între inculpat și acele persoane.

Inculpatul a predat autoturismul către inculpatul E.C.A., împreună cu o cheie originală, pentru a găsi o persoană care să preia leasing-ul, astfel că în lipsa unei înțelegeri frauduloase, reclamarea furtului este în concordanță cu realitatea.

III. Inculpatul M.M.C. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu s-a dovedit în concret, care sunt actele de ajutor săvârșite și în raport cu care dintre inculpați, atunci când a fost sustras autoturismul din posesia inculpatului M.C.M.

IV. Inculpatul R.D.C. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de furt, având în vedere că a existat consimțământul inculpatului B.C.T.

În situația în care se va aprecia că inculpatul B.C.T. era doar un detentor temporar, adevăratul posesor fiind inculpatul M.C.M. a solicitat aplicarea disp. art. 208 alin. (3) C. pen. Astfel, nici posesia inculpatului B.C.T. și nici cea a inculpatului M.C.M. nu putea fi una legitimă, deoarece autoturismul era cumpărat în leasing, iar posesia nu putea fi cedată, fără acordul societății de leasing. Pe acest aspect, s-a impus achitarea conform art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune din data de 02 aprilie 2010, s-a impus schimbarea încadrării juridice în tăinuire, întrucât nu a existat nicio înțelegere cu autorul faptei și achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a cunoscut că bunul provine din furt.

Cu privire la infracțiunea de complicitate la uz de fals, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât este vorba de o infracțiune instantanee, care se consumă în momentul folosirii și nu este susceptibilă de acte de ajutorare în forma complicității.

V. Inculpatul M.C.M. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece nu a cunoscut din primul moment că este vorba de un autoturism luat în leasing.

S-a considerat că a fost, de fapt, cel păcălit, deoarece a dat și bani și a fost de bună credință.

VI. Inculpatul M.S.A. a solicitat, în principal, achitarea sa, în baza art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de tăinuire, fals în declarații și uz de fals, situație în care se constituie parte civilă cu suma de 28.000 euro împotriva inculpatului R.D.C.

În subsidiar, dacă se va constata vinovăția inculpatului, a solicitat să se aibă în vedere că nu are antecedente penale și este căsătorit, astfel, că se impune reținerea de circumstanțe atenuante prev. la art. 74 lit. a) și c) C. pen. și reducerea corespunzătoare a pedepselor, cu aplicarea disp. art. 81 C. pen. sau 861 C. pen.

VII. Inculpatul E.C.A. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune consumată după data de 01 aprilie 2010 și achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de furt.

S-a arătat că, după restituirea autoturismului în februarie 2010, inculpatul nu mai are nici o implicare.

VIII. Inculpatul R.A.M. a solicitat achitarea pentru toate faptele reținute în sarcina sa.

A arătat că există două etape ale presupusei activități infracționale, a doua etapă debutând în noaptea de 30 martie 2010 din 01 aprilie 2010, când inculpatul M.A.C.M. a reclamat furtul mașinii.

În mod greșit s-a reținut că a luat mașina de la inculpatul E.C.A. și a predat-o inculpatului M.C.M., întrucât nu l-a cunoscut direct pe inculpatul M.C.M., ci pe inculpatul B.C.T.

Toate probele au dovedit faptul că a fost un simplu intermediar în această activitate, fapt pentru care a primit un comision de 1.000 euro.

A mai arătat că, nici până în acest moment nu s-a identificat cine a sustras mașina, existând doar bănuieli, care nu îl privesc.

În legătură cu fapta de trimitere, a arătat că nu există probe la dosar din care să rezulte că a cunoscut că autoturismul marca P. provine dintr-o infracțiune, astfel că a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce privește fapta de înșelăciune în dauna părții vătămate D.E. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu el a vândut mașina, nu el a fost cel care a indus în eroare partea vătămată, ci inculpatul M.V.V., așa cum rezultă din probatoriu.

În subsidiar, s-a solicitat reținerea circumstanțelor prev. la art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., iar ca modalitate de executare, disp. art. 81 sau art. 861 C. pen.

IX. Inculpata R.B.L. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul R.A.M. s-a prezentat singur în târg, pentru a achiziționa mașina.

X. Inculpatul T.B. a arătat că este nevinovat pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune și de furt.

A precizat că atunci când a fost cu inculpații M.C.M. și M.S.A. la poliție, contra cost, pentru a vedea ce acte sunt necesare pentru înscrierea autoturismului, nu a făcut decât să aducă la cunoștința inculpaților procedura de înscriere a autoturismului.

În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepselor prin reținere de circumstanțe prev. la art. 74 lit. a), b), c) C. pen., iar ca modalitate de executare disp. art. 81 sau 861 C. pen.

XI. Partea civilă SC S.D.C. SA a solicitat înlăturarea dispoziției de confiscare a autoturismului marca A. și restituirea către societate, conform facturii depuse la dosar.

Împotriva aceleiași sentințe penale a declarat apel și inculpatul B.C.T., față de care, la termenul din 03 decembrie 2012, s-a dispus disjungerea cauzei, având în vedere incertitudinea stării de arest în care se pretinde că se află în Turcia.

De asemenea, au declarat apel și avocatul din oficiu A.N.M. și avocatul ales D.E.D., în legătură cu onorariul cuvenit și, respectiv amenda aplicată de instanța de fond.

Prin decizia penală nr. 345/A din 7 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,s ecția I penală, s-a dispus în baza art. 38 C. proc. pen., disjungerea cauzei în ce privește pe apelantul inculpat B.C.T. și a fixat termen la 11 februarie 2013.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București; de inculpații R.D.C., M.A.C.M., M.C.M., M.S.A., M.M.C., E.C.A., R.A.M., T.B.; de partea civilă SC S.D.C. SA; de avocații D.E.E. și A.N.M., împotriva sentinței penale nr. 302 din 26 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

A desființat în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond:

1. A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani, aplicate inculpatului R.D.C., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor,

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul R.D.C., la o pedeapsă de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b), C. pen., ca pedeapsă complementară.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 864 cu ref. la art. 83 C. pen., a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 477 din 12 martie 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, definitivă prin neapelare la data de 01 aprilie 2003, pedeapsă pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat o pedeapsă de 10 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 864 cu ref. la art. 83 C. pen., a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 477 din 12 martie 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, definitivă prin neapelare la data de 01 aprilie 2003, pedeapsă pe care o cumulează cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i), C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare,

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 864 cu ref. la art. 83 C. pen., a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 477 din 12 martie 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, definitivă prin neapelare la data de 01 aprilie 2003, pedeapsă pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul având de executat o pedeapsă de 8 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b), art. 35 C. pen., a contopit pedepsele astfel stabilite, inculpatul având de executat o pedeapsă principală rezultantă de 10 și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A dedus prevenția inculpatului R.D.C. din prezenta cauză, de la 19 aprilie 2011 până la 31 octombrie 2011; de la data de 05 ianuarie 2003 până la 12 martie 2003 - potrivit sentinței penale nr. 477/2003, și a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

2. A înlăturat dispoziția privind achitarea inculpatului M.C.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, din două infracțiuni de tăinuire prevăzute de art. 221 alin. (1) C. pen., într-o singură infracțiune de complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.C.M. la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen.

3. A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.S.A. prin sentința penală apelată, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În temeiul art. 221 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.S.A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 292 C. pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 291 C. pen. a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele astfel aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani închisoare.

În temeiul art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 8 ani, calculat potrivit art. 862 C. pen.

În temeiul art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:

a)să se prezinte trimestrial, în ziua de joi a primei săptămâni din fiecare trimestru, la Serviciul de Protecție a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Pitești;

b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

e)să nu schimbe domiciliul sau reședința avută ori să nu depășească limita teritorială a municipiului Pitești, decât în condițiile fixate de instanță.

În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen. a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 864 C. pen. cu ref. la art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare a suspendat executarea pedepsei accesorii.

A dedus prevenția inculpatului de la data de 19 aprilie 2011 la 20 aprilie 2011.

4. A aplicat inculpaților M.A.C.M., M.M.C., E.C.A., R.A.M., T.B., pe lângă fiecare pedeapsă principală aplicată prin sentința penală apelată, cum și pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în loc de interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

5. A înlăturat măsura confiscării speciale, de la inculpatul M.A.C.M., a autoturismului marca A., aflat în custodia P.L. IFN SA, și dispune restituirea acestui autoturism către apelanta parte civilă SC S.D.C. SA.

6. În temeiul art. 348 C. proc. pen. a dispus anularea înscrisurilor false, aflate în dosarul de urmărire penală, după cum urmează: (declarația dată de inculpatul M.S.A. la data de 28 mai 2010, în fața notarului public M.R.G.); (declarația dată de inculpatul M.A.C.M. la data de 01 aprilie 2010 în fața lucrătorilor de la poliția rutieră); (adeverința emisă la data de 21 aprilie 2010 de Serviciul Furturi Autovehicule inculpatului M.A.C.M.); (fișa de incident/eveniment întocmită la data de 01 aprilie 2010 de lucrătorii Serviciului Furturi Autovehicule, urmare sesizării făcută de inculpatul M.A.C.M. privind sustragerea autoturismului marca A.); (contract de vânzare-cumpărare din data de 20 martie 2011 încheiat de inculpatul M.S.A. ca vânzător și numita C.V., în calitate de cumpărător, cu privire la autoturismul marca A.); (proces-verbal de cercetare la fața locului încheiat la data de 01 aprilie 2010 de către lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Furturi Autovehicule), (contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat la data de 06 mai 2010 între N.G. - vânzător și M.S.A.-cumpărător); (certificat de autenticitate emis de RAR data de 03 mai 2010, cu privire la autoturismul marca A.); (fișa de înmatriculare pentru autoturism marca A.), (fișa de înmatriculare autoturism marca A.); (cartea de identitate emisă pe numele numitei C.V.).

7. A stabilit onorariul apelantei avocat A.N.M., pentru asistența juridică acordată la instanța de fond inculpatului M.V.V., la suma de 400 RON, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

8. A redus amenda judiciară aplicată apelantei avocat D.E.D. prin încheierea din data de 24 octombrie 2011, în temeiul art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen., de la suma de 5000 RON, la suma de 500 RON (apelanta avocat a acordat asistență juridică la instanța de fond inculpatului R.D.C.).

9. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpata R.B.L., împotriva aceleiași sentințe penale.

A dedus prevenția inculpaților M.A.C.M., M.M.C., E.C.A., R.A.M., de la data de 19 aprilie 2011 până la data de 18 mai 2011.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe apelanta inculpată R.B.L., la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al avocatului din oficiu, desemnat pentru inculpații R.D.C., E.C.A., R.A.M., de câte 50 RON, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

1. Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București:

Cele șase motive de apel susținute oral și depuse în scris au fost întemeiate.

Astfel, primul motiv, referitor la omisiunea aplicării art. 83 C. pen., pentru inculpatul R.D.C. a fost analizat de instanța de fond, care a constatat că faptele inculpatului R.D.C. au fost descoperite, după împlinirea termenului de încercare și, datorită acestei împrejurări, nu a mai aplicat dispozițiile art. 83 C. pen.

Inculpatul R.D.C. a fost condamnat prin sentința penală nr. 477/2003 a Judecătoriei sectorului 1 București, la 3 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani, care s-a împlinit la data de 01 aprilie 2010.

De asemenea, prin sentința penală nr. 1740 din 21 noiembrie 2011 a Judecătoriei sectorului 5 București, definitivă prin decizia penală nr. 2067/2012 a Curții de Apel București, secția I-a penală, s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere, dispusă prin sentința penală nr. 477/2003, astfel că termenul de încercare nu s-a mai împlinit la 01 aprilie 2010, deoarece s-a revocat suspendarea executării pedepsei.

În aceste condiții, chiar dacă faptele au fost descoperite după împlinirea termenului de încercare stabilit inițial, a fost necesar a se dispune revocarea suspendării, având în vedere că, prin revocarea dispusă anterior, acest termen nu s-a mai împlinit și nu sunt aplicabile dispozițiile art. 83 alin. (2) C. pen., ci art. 83 alin. (1) C. pen., în sensul revocării suspendării sub supraveghere și cumularea cu fiecare pedeapsă aplicată.

Așa cum s-a reținut, pe baza probelor ce s-au administrat, fapta de furt a autoturismului aflat în posesia inculpatului B.C.T. a fost comisă în noaptea de 31 ianuarie - 01 februarie 2010, autoturismul fiind într-un loc public, astfel că trebuiau reținute și împrejurările prevăzute la art. 209 lit. e) și g) C. pen., în încadrarea faptei de furt calificat, situație față de care și cel de-al doilea motiv de apel este întemeiat.

Al treilea motiv de apel, referitor la greșita achitare a inculpatului M.C.M., pentru cea de-a doua faptă de tăinuire, cu motivarea că inculpatul nu putea fi în același timp și tăinuitor și complice, este de asemenea întemeiat.

Motivarea instanței de fond a fost corectă, însă nu poate constitui motiv de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., eroarea constând în aceea că instanța a analizat acțiunea inculpatului de a ascunde bunul la Constanța, în mod izolat, în realitate, acesta făcând parte din întreaga activitate infracțională, prin care inculpatul a acordat ajutor, prin tăinuiri repetate, inculpatului M.A.C.M. la comiterea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, în dauna societății de asigurare.

Prin urmare, s-a impus schimbarea încadrării juridice, din cele două infracțiuni de tăinuire, într-o faptă de complicitate la tentativă la înșelăciune, cu înlăturarea dispoziției de achitare.

În baza noii încadrări, s-a dispus condamnarea inculpatului M.C.M. la o pedeapsă care să corespundă criteriilor prevăzute la art. 72 C. pen., împrejurărilor concrete de comitere a faptei, urmarea produsă, limitele de pedeapsă prevăzute de lege și datele personale ale inculpatului.

În ceea ce privește dispoziția de confiscare a autoturismului marca A., la dosarul instanței de fond, s-a aflat factura prin care SC S.D.C. a achitat întreaga sumă de bani, contractul de leasing fiind închis anticipat, astfel că societatea este proprietara autoturismului.

În aceste condiții, autoturismul a fost restituit proprietarului, urmând a se înlătura măsura confiscării speciale, de la inculpatul M.A.C.M.

Pentru toți inculpații, instanța de fond a aplicat ca pedeapsă accesorie, dispozițiile art. 64 C. pen., în totalitate, pedeapsă care nu se justifică, urmând a se aplica doar interzicerea dreptului prevăzut la art. 64 lit. a), teza a II-a C. pen., fiind un motiv de apel în favoarea inculpaților.

Deși a condamnat pe inculpații M.S.A., M.A.C.M., R.D.C. și T.B., pentru fals și uz de fals, instanța de fond a omis să dispună anularea înscrisurilor falsificate, aflate la dosarul de urmărire penală.

Prin urmare s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, aflate la filele de mai sus, ca urmare a dispozițiilor de condamnare arătate.

2. Prin apelul său, inculpatul M.A.C.M. a solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru toate faptele reținute în sarcina sa, respectiv tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în declarații, instigare la fals intelectual în participație improprie, fals intelectual în participație improprie și instigare la furt calificat, cu motivarea că între apelantul inculpat și coinculpatul E.C.A. nu a existat nicio înțelegere frauduloasă, iar actul de a reclama furtul este în concordanță cu realitatea.

Între inculpatul apelant și celelalte persoane participante nu a existat nicio legătură stabilită prin probe, mai ales că nu îi cunoștea pe inculpații T.B. și R.D.C., pentru a se putea reține vreo înțelegere în sensul instigării la furt.

Dacă se va reține că înmânarea cheii autoturismului inculpatului E.C.A. reprezintă o instigare la furt a solicitat să se constate că nu există vinovăție, deoarece i-a dat cheia pentru a-i aduce mașina și nu pentru a o fura.

Falsul în declarații a fost nereal, deoarece inculpatul a spus doar adevărul, conștientizat prin cele întâmplate.

Pe de altă parte, constatările polițiștilor nu au fost susceptibile de fals, caz în care făptuitorii ar fi chiar polițiștii.

Susținerile inculpatului, prin motivele de apel au fost făcute și în fața instanței de fond și nu au fost primite de instanța de apel, întrucât nu au fost susținute de nicio probă administrată în cauză.

Cu ocazia reclamării furtului, inculpatul M.A.C.M., în mod deliberat, nu a menționat faptul că, anterior, a predat mașina, împreună cu o cheie, inculpatului E.C.A., ceea ce ar fi condus organele de poliție la recuperarea autoturismului, fapt ce nu ar fi corespuns intențiilor reale de înșelăciune.

Pe de altă parte, autoturismul nu trebuia să circule în acest timp, pentru a nu fi implicat în evenimente rutiere de orice fel, pe baza cărora să fie identificat în trafic, acesta fiind motivul real al „nemulțumirii” inculpatului că autoturismul circulă în aceste condiții.

De altfel, după o încercare nereușită de resetare a calculatorului mașinii, acesta a fost dus la un service specializat P. și, astfel, inspectorii de daune au ajuns să identifice autoturismul, iar organele de poliție să identifice o parte dintre participanți.

Printre probele aflate la dosar au fost și interceptările telefonice, pe baza cărora se poate stabili cu certitudine vinovăția inculpatului.

După recuperarea autoturismului, la data de 11 februarie 2010, între inculpatul M.A.C.M. și inculpatul E.C.A. a avut loc un schimb de mesaje, din care reiese fără dubiu că aceștia comunicau cu privire la restituirea banilor ce se primiseră pe mașină, care odată recuperată, nu mai putea beneficia de plata asigurării.

De asemenea, la data de 22 martie 2011, inculpatul E.C.A. a dat declarații în fața polițiștilor că inculpatul M.A.C.M. cunoștea despre înstrăinarea mașinii, reproșându-i că nu a primit prețul pe care l-a cerut.

Același inculpat a mai declarat că, din cei 10.000 euro luați de la inculpatul M.C.M., suma de 8.000 euro a fost dată inculpatului M.A.C.M.

Inculpații M.C.M. și T.B. au declarat că știau că autoturismul este achiziționat în leasing și aparținea unui doctor, fiind dat inculpatului B.C.T. să îl vândă, după care M.A.C.M. urma să îl declare furat, declarații care se coroborează cu celelalte probe și corespund situației de fapt reținute.

Acțiunile inculpatului, ca elemente constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune, au fost acelea că, în perioada decembrie 2009 - martie 2010, fiind ajutat de inculpații M.M.C., B.C.T., E.C.A., R.A.M., R.D.C. și T.B., a înstrăinat autoturismul aflat în proprietatea P.L. IFN SA, inculpatului M.C.M. și apoi, inculpatului M.S.A., după care a reclamat furtul mașinii și a solicitat plata primei de asigurare de la A.T.A. în valoare de 84.297 euro.

În ceea ce privește fapta de instigare la furt calificat, vinovăția inculpatului a reieșit atât din declarația inculpatului E.C.A. și din interceptările telefonice purtate între inculpații E.C.A., M.M.C. și M.A.C.M., cât și din faptul că inculpatul i-a dat a doua cheie inculpatului E.C.A., care, la rândul său, a dat-o inculpatului R.D.C., iar acesta a luat autoturismul și l-a dus în fața clinicii inculpatului M.A.C.M., autoturismul aflându-se în posesia inculpatului M.C.M., care îl încredințase inculpatului B.C.T., care trebuia să se ocupe de formalitățile înmatriculării.

Fapta prevăzută de art. 292 C. pen. a reieșit din cuprinsul plângerii pentru reclamarea furtului, conținând date necorespunzătoare realității și care au produs consecințe juridice.

Pe baza acestei plângeri, organele de poliție au întocmit proces-verbal de constatare la fața locului, care cuprinde constatări nereale, astfel că este dovedită și fapta prevăzută la art. 31 C. pen. rap. la art. 289 C. pen.

Dacă pe aspectele arătate, apelul nu a fost admis, prin admiterea motivului de apel al Parchetului, referitor la pedeapsa accesorie, s-a admis și apelul inculpatului M.A.C.M., pe acest aspect, fiind în favoare.

3. Prin apelul său, inculpatul M.M.C. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că nu s-au evidențiat actele de ajutor săvârșite și în raport cu care dintre inculpați, mai ales că nu îi cunoștea pe inculpații T.B. și R.D.C., implicați în furt.

Inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de complicitate la tentativă de înșelăciune și complicitate la furt calificat.

Susținerea că instanța de fond nu a arătat în concret care sunt actele de ajutor săvârșite nu au fost reale, iar „persoana” ajutată este fratele său, inculpatul M.A.C.M.

Astfel, inculpatul a participat la a doua înstrăinare a autoturismului către inculpatul M.C.M. și împreună cu inculpații E.C.A. și R.D.C., știind că această acțiune îl va ajuta pe fratele său, la înșelarea societății de asigurare, ceea ce reiese din conținutul convorbirilor telefonice cu inculpatul E.C.A. și din declarațiile acestuia.

De asemenea, inculpatul a ajutat la furtul autoturismului, în condițiile arătate, prin aceea că a participat la înmânarea cheii, de la fratele său, către inculpatul E.C.A., ceea ce a reieșit din declarațiile acestuia și din conținutul convorbirilor telefonice purtate între E.C.A. și M.M.C.

Apelul a fost admis, pe aspectul aplicării pedepsei accesorii, așa cum s-a mai arătat.

4. Apelul inculpatului R.D.C. a vizat achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru fapta de furt calificat, întrucât a existat consimțământul inculpatului B.C.T. pentru luarea mașinii.

A arătat că nici posesia inculpatului B.C.T. și nici a inculpatului M.C.M. nu era una legitimă, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 208 alin. (3) C. pen., într-o interpretare „a contrario” și, astfel, se impune achitarea în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Pentru fapta de complicitate la tentativă de înșelăciune, a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 221 C. pen., pentru că nu a existat înțelegere prealabilă și achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru că nu a știut că bunul provine din infracțiune.

A mai solicitat achitarea, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru complicitate la uz de fals, deoarece actele aparțineau unui autoturism care a ars, acte care nu au fost, în nici un mod, alterate sau modificate și, pe de altă parte, infracțiunea de uz de fals nu este susceptibilă de acte de ajutor.

A mai solicitat ca, pentru toate faptele, să se rețină starea de recidivă postexecutorie.

În legătură cu fapta de furt calificat, inculpatul a mai contestat existența posesiei legitime și, ca o consecință, a lipsei consimțământului.

S-a observat că cele două cereri ale inculpatului, prin apărător, se contrazic, în sensul că a arătat că a existat consimțământul - în prima cerere, iar în a doua cerere s-a arătat că acest consimțământ a fost dat de o persoană care nu avea posesia legitimă, cu alte cuvinte, a fost dat fără a produse efecte juridice.

Trecând peste această contradicție, situația de fapt, așa cum a fost stabilită, contrazice apărarea inculpatului.

Astfel, la data de 31 ianuarie - 01 februarie 2010, autoturismul se afla în posesia inculpatului B.C.T., iar inculpatul R.D.C., împreună cu inculpatul T.B., după ce a primit cheia originală de la inculpatul E.C.A. (pe care o primise de la inculpatul M.S.A., care la rândul lui, o avea de la inculpatul M.A.C.M., prin inculpatul M.M.C.), a luat autoturismul și l-a dus în fața clinicii inculpatului M.A.C.M.

Că inculpatul B.C.T. a știut de luarea mașinii, a reieșit din declarațiile inculpatului E.C.A. și chiar ale inculpatului R.D.C., precum și din conținutul convorbirilor telefonice, dintre cei doi.

Complicitatea la tentativă la înșelăciune deosebit de gravă a constat în aceea că, după revenirea autoturismului în posesia inculpatului M.A.C.M., inculpatul a participat la o nouă vânzare, când a și primit suma de 15.000 euro de la inculpatul M.C.M., în schimbul folosirii seriei autoturismului, ceea ce s-a și întâmplat, așa cum a reieșit dintr-o convorbire telefonică dintre inculpatul R.D.C. și un prieten comun cu inculpatul R.A.M.

Apărarea cu privire la infracțiunea de complicitate la uz de fals a fost demnă de a fi luată în seamă doar în cadrul procesului penal, unde instanța a avut obligația verificării oricărei apărări.

În apărarea sa, inculpatul a arătat că actele aparțineau altei mașini, care a ars, dar că nu au fost falsificate în nici un mod, în afară de faptul că au fost folosite pentru autoturismul marca A. care avea altă serie decât cea menționată în act.

Falsul este cuprins în totalitatea conținutului actului, nu corespunde adevărului, așa cum a fost folosit și, prin faptul că nu corespunde realității, este fals.

Ultima cerere, de reținere a recidivei postexecutorii, nu poate fi primită în nicio formă în cazul suspendării executării pedepsei, când la împlinirea termenului de încercare se reabilitează de drept, deci o recidivă postexecutorie nu mai poate exista.

Celelalte aspecte au fost analizate în apelul declarat de Parchet, nefiind util a fi reluate, fiind aplicabile și în apelul inculpatului R.D.C.

Apelul a fost admis, însă, pe aspectul favorabil referitor la pedeapsa accesorie.

5. Inculpatul M.C.M. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., arătând că nu a avut nicio contribuție la comiterea faptelor.

Vinovăția inculpatului a reieșit atât din declarațiile inculpatului T.B., din propriile declarații date la începutul urmăririi penale și din tot parcursul infracțional.

Ajutorul dat la tentativa de înșelăciune constă în aducerea autoturismului la Constanța, pentru a da posibilitatea falsificării actelor acestuia, în scopul încasării primei de asigurare, după declararea ca furată a mașinii, precum și din cele două acte materiale, de dobândire a autoturismului înainte de a ajunge la inculpatul M.S.A., precum și actul material al ascunderii mașinii, la Constanța.

Faptul că inculpatul a și plătit pentru a intra în posesia autoturismului nu îl exonerează de răspunderea penală, indiferent dacă suma este echitabilă sau nu, fapta sa de complicitate neavând între elementele constitutive acest aspect.

Celelalte aspecte au fost analizate în apelul Parchetului și nu au mai fost reluate, fiind pertinente și în apelul inculpatului M.C.M.

Apelul a fost, însă, admis pe aspectul pedepsei accesorii.

6. Apelul inculpatului M.S.A.:

În legătură cu fapta de tăinuire, constând în primirea autoturismului, deși cunoștea că provine dintr-o faptă penală, s-a menționat că apărările inculpatului cu privire la inexistența celei de-a doua chei și a certificatului de înmatriculare este înlăturată de declarațiile inculpatului T.B. care i-a adus la cunoștință că certificatul nu există și, pentru a-l dobândi trebuie să-l declare pierdut, așa cum acesta aflase de la Serviciul de Înmatriculări din București.

Întreaga activitate infracțională desfășurată de inculpat a dovedit că, în dorința de a cumpăra un autoturism cu un preț mic, a tratat cu ușurință eventualitatea tragerii la răspundere penală, pentru dobândirea autoturismului provenit din infracțiune.

Autoturismul avea o singură cheie, care nici aceasta nu funcționa pentru deschiderea centralizată, deci nu era cea originală și nu avea certificat de înmatriculare, aspecte care dovedesc, pentru orice persoană, că autoturismul poate proveni din infracțiune, având în vedere și vechimea mică și valoarea acestuia.

Declararea în fața unui notar, în mod nereal, că a pierdut certificatul de înmatriculare, pe care nu îl avusese niciodată, întrunește elementele infracțiunii prev. de art. 292 C. pen., iar folosirea acestei declarații false la Serviciul de înmatriculări întrunește elementele infracțiunii prev. de art. 291 C. pen.

Cuantumul pedepselor aplicate de instanța de fond, pentru fiecare infracțiune, a corespuns criteriilor prevăzute la art. 72 C. pen., ținând seama și de împrejurări, de limitele de pedeapsă, de modalitatea concretă de comitere, urmarea produsă și datele personale ale inculpatului.

În ceea ce privește modalitatea de executare, Curtea a constatat că, având în vedere aceleași criterii referitoare la fapte și datele personale ale inculpatului, scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.

S-a avut în vedere că inculpatul M.S.A. a plătit, totuși, o sumă de bani pentru autoturism, ceea ce l-a condus, în mod eronat, la ideea că, prin plata prețului, este un cumpărător al bunului și, în mod ușuratic, a fost de acord să declare în mod fals că a pierdut certificatul și să folosească declarația cu consecințe juridice.

Se mai au în vedere și limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunile comise și contribuția mai mică avută la întreaga activitate infracțională desfășurată în cauză.

Nu în ultimul rând, instanța a avut în vedere și ocupația inculpatului, aceea de sportiv, ocupație care a avut un rol important în reeducarea inculpatului, fără executarea pedepsei.

În consecință, a dispus, în baza art. 861 C. pen., suspendarea sub supraveghere, pe un termen de încercare mai lung, pentru asigurarea controlului asupra comportamentului inculpatului în viitor, prin instituirea obligațiilor prevăzute la art. 863 C. pen.

A aplicat art. 359 C. proc. pen. și a dispus suspendarea pedepsei accesorii.

Pe acest aspect și pe cel al aplicării pedepsei accesorii, apelul a fost admis.

7.Apelul inculpatului E.C.A.:

Inculpatul a fost condamnat pentru complicitate la tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și pentru instigare la furt calificat.

Prin schimbarea încadrării juridice a primei fapte, înlăturând aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de fond nu l-a disculpat pe inculpat, explicând motivul corect analizat, că partea vătămată este aceeași pentru cele două acte materiale, care întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni unice.

Inculpatul E.C.A. a avut cel mai important rol în ajutorul acordat inculpatului M.A.C.M. în încercarea de înșelare a societății de asigurare.

Astfel, inculpatul a fost cel care a preluat autoturismul în vederea vânzării, cunoscând faptul că era achiziționat în leasing și nu putea fi vândut, pentru că inculpatul M.A.C.M. nu era proprietarul bunului, desfășurând mai multe acte, reprezentând ajutorul acordat.

Inculpatul s-a ocupat de confecționarea cheii autoturismului, după care a oferit la vânzare, prin intermediul inculpaților R.A.M. și R.D.C., autoturismul.

Din prețul obținut de la inculpatul M.C.M., inculpatul E.C.A. a primit 8.000 euro, dovedind încă o dată participarea sa la vânzarea mașinii.

După ce autoturismul a ajuns în posesia inculpatului B.C.T., care îl primise de la inculpatul M.C.M., pentru „perfectarea” actelor, inculpatul, la cererea inculpatului M.A.C.M., a apelat la inculpatul R.D.C., pentru a readuce mașina în posesia inculpatului M.A.C.M.

Inculpatul E.C.A. a preluat cheia autoturismului de la inculpatul M.A.C.M., prin intermediul fratelui său și i-a dat-o inculpatului R.D.C., care, împreună cu T.B., au luat autoturismul.

Participarea inculpatului la cele două infracțiuni a reieșit fără dubiu din întreaga situație de fapt reținută, din acțiunile inculpatului dovedite cu declarațiile inculpaților implicați în cauză și din conținutul convorbirilor telefonice.

În legătură cu posesia legitimă a autoturismului, s-a mai făcut vorbire, iar alin. (3) de la art. 208 C. pen. reglementează situația în care făptuitorul ar deține bunul în întregime sau în parte, ceea ce nu este cazul în speță, nefiind aplicabil alin. (3), legitimitatea posesiei nefiind relevantă.

Pe motivele invocate, apelul nu poate fi admis, însă, pe aspectul pedepsei accesorii va fi admis, fiind în favoare.

8. Inculpatul R.A.M. a solicitat, în principal, achitarea pentru toate infracțiunile.

Inculpatul R.A.M. a fost condamnat pentru complicitate la tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, pentru două infracțiuni de tăinuire și pentru înșelăciune.

În legătură cu prima faptă, descrisă la punctul 1 din rechizitoriu, inculpatul nu a contestat derularea evenimentelor, arătând însă că nu a cunoscut faptul că autoturismul era achiziționat în leasing și nu putea fi vândut în condițiile cerute.

Această susținere a fost contrazisă de conținutul convorbirilor telefonice cu inculpații E.C.A., B.C.T., precum și din declarațiile inculpaților T.B. și M.C.M.

Cu privire la fapta de la punctul 3 din rechizitoriu, inculpatul a arătat că nu a cunoscut, la momentul dobândirii autoturismului marca P., că acesta provine dintr-o infracțiune, dar această susținere este contrazisă de convorbirile telefonice cu inculpata R.B.L., din care rezultă că inculpatul știa că autoturismul este căutat de poliție, luând măsuri ca acesta să nu fie depistat.

Plata prețului de 16.000 euro pentru autoturism nu are relevanță, primirea și dobândirea bunului fiind elementul constitutiv.

În legătură cu fapta de înșelăciune de la punctul 4 din rechizitoriu, în dauna părții vătămate D.E., inculpatul a arătat că fapta este comisă de M.V.V., care a vândut autoturismul marca S. și a indus în eroare pe partea vătămată.

Fapta inculpatului a fost probată cu adresa RAR, declarații parte vătămată, martori și inculpați, rezultând că inculpatul M.V.V. a fost doar intermediarul vânzării, inculpatul R.A.M. fiind acela care a indus în eroare pe partea vătămată și care a primit și prețul autoturismului, pe care l-a vândut, ulterior, numitei B.I., cunoscând faptul că provine din furt, din Ungaria, faptă descrisă la punctul 5 din rechizitoriu.

Nici solicitarea de reținere a circumstanțelor atenuante prevăzute la art. 74 lit. a), b), c) C. pen. nu a fost primită, niciuna dintre cele trei împrejurări nefiind regăsită în cauză și care să impună aplicarea unor pedepse sub minimul special.

Prin nereținerea circumstanțelor atenuante, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege este de 5 ani închisoare, aspect care nu a permis suspendarea executării pedepsei rezultante, conform art. 81 lit. a) și alin. (2) și art. 861 alin. (2) C. pen.

9. Inculpata R.B.L. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru fapta de tăinuire descrisă la punctul 3 din rechizitoriu, arătând că inculpatul R.A.M. a achiziționat autoturismul marca P.

Faptul că inculpata R.B.L. a cunoscut proveniența ilicită a autoturismului reiese din conținutul convorbirilor telefonice purtate cu inculpatul R.A.M., care, după ce au aflat că autoturismul este în atenția organelor de poliție, au încercat să-l valorifice.

10. Inculpatul T.B. a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de complicitate la tentativă de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru fapta de furt.

În primele declarații date, inculpatul a recunoscut și a descris comiterea acestor fapte, ulterior, modificând aceste declarații, în sensul motivelor de apel.

În noaptea de 31 ianuarie - 01 februarie 2010, inculpatul a fost cel care a condus autoturismul marca A., până la clinica medicală, aspect ce a reieșit din primele sale declarații și din declarațiile inculpaților implicați, inculpatul recunoscând și în prezent că a condus mașina, dar că nu știa că o fură.

Condițiile în care a luat autoturismul, respectiv noaptea, cu o cheie primită de la o persoană care nu s-a declarat a fi proprietarul mașinii și știind că o ia din posesia inculpatului B.C.T., au dovedit faptul că inculpatul a cunoscut că nu există acordul posesorului mașinii.

Fapta de complicitate la tentativă de înșelăciune a fost descrisă în amănunt de către inculpat în declarația dată la 19 aprilie 2011, în care a arătat că el a fost cel care a predat autoturismul și actele false către inculpatul M.C.M., știind că inculpatul M.A.C.M. declarase autoturismul furat, declarație care s-a coroborat cu celelalte declarații ale inculpaților și cu conținutul convorbirilor telefonice.

Fapta de complicitate la uz de fals a fost recunoscută practic de către inculpat, prin declarațiile sale, considerând însă că nu este infracțiune.

Faptele prevăzute de art. 290 și art. 25 rap. la art. 290 C. pen., au reieșit atât din declarațiile sale, cât și din declarațiile coinculpaților.

Nici pe aspectul reținerii de circumstanțe atenuante, apelul nu a fost primit, deoarece inculpatul nu a fost sincer, pe parcursul cercetărilor, nu a depus stăruințe pentru înlăturarea rezultatului faptelor, iar datele personale nu au impus reținerea circumstanței prevăzute la art. 74 lit. a) C. pen., cu consecințele reducerii pedepselor sub minimul special, motiv pentru care, solicitarea de suspendare a executării pedepsei nu a mai fost luată în discuție, având în vedere dispozițiile art. 81 alin. (2) și art. 861 alin. (2) C. pen.

11. Apelul SC S.D.C. SA a fost admis, considerentele fiind arătate cu ocazia analizei apelului declarat de Parchet.

De asemenea, s-au admis apelurile declarate de av. A.N.M. care a acordat asistență juridică la instanța de fond pentru inculpatul M.V.V., stabilind onorariul acesteia, precum și apelul declarat de av. D.E.D., reducând cuantumul amenzii judiciare aplicate de instanța de fond, la 500 RON, având în vedere proporționalitatea cu comportamentul în fața instanței de fond.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a dedus prevenția pentru inculpații care au fost arestați preventiv în cauză.

Având în vedere respingerea apelului declarat de inculpata R.B.L., a obligat-o pe aceasta la cheltuieli judiciare statului.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații R.D.C., M.S.A., M.A.C.M., E.C.A., R.A.M., T.B., M.C.M., M.M.C. și R.B.L.

1. Parchetul a criticat hotărârile în ceea ce privește greșita deducere a perioadei arestului preventiv pentru inculpatul R.D.C., din actele cauzei rezultând că acesta s-a aflat în stare de deținere între 5 ianuarie 2003 la 14 martie 2013 și nu 5 ianuarie 2003 la 12 martie 2003 așa cum în mod greșit au dispus instanțele de fond și apel.

A fost criticată modalitatea de executare a pedepsei pentru inculpatul M.S.A., solicitându-se executarea acesteia în regim de detenție.

De asemenea, Parchetul a apreciat ca fiind greșit admis apelul apărătorului părții civile D.E.D., cu consecința reducerii amenzii judiciare, în condițiile în care calea de atac exercitată era inadmisibilă.

2. Recurenții inculpați M.A.C.M. și M.M.C. au criticat hotărârile prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

A fost contestată atât situația de fapt cât și probatoriul administrat considerând că hotărârea de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt.

Astfel, s-a susținut că nici organele de urmărire penală și nici instanța de judecată nu au stabilit împrejurările în care a fost sustras autoturismul de la domiciliul inculpatului M.A.C.M. după ce, anterior, mașina a fost la inculpatul B.C.T.

De asemenea, nu s-a stabilit în ce condiții autoturismul a fost sustras, nici persoana care și l-a însușit și nici existența vreunei legături între autorul furtului și inculpatul M.A.C.M.

În raport de probele administrate, recurentul inculpat M.A.C.M., a arătat că nu s-a probat nici fapta de furt și nici celelalte infracțiuni ce au fost reținute în sarcina sa.

S-a susținut că inculpatul M.A.C.M. a declarat sustragerea autoturismului, fiind de bună credință și ca atare în mod legal a cerut despăgubiri de la societatea de asigurare, neputându-se reține intenția de inducere în eroare a acesteia.

În ceea ce privește infracțiunea de fals în declarații s-a arătat că nu a existat intenția de a da o declarație necorespunzătoare adevărului în condițiile în care, inculpatul a constatat sustragerea mașinii.

În același sens s-a susținut că declarațiile mincinoase făcute, în calitate de parte interesată, în fața unui organ judiciar nu sunt apte a fi incluse în norma de incriminare, ele fiind supuse verificării de către autoritățile judiciare competente.

Inculpatul M.A.C.M. nu a făcut altceva decât a sesizat organele competente despre săvârșirea unei infracțiuni de furt stabilindu-se, în urma investigațiilor că acesta nu a fost sustras.

Pe cale de consecință, pentru această infracțiune apărarea a solicitat achitarea, apreciind că fapta nu există.

Totodată, nu există probe din care să rezulte că inculpatul M.A.C.M., iar fi instigat pe inculpații T.B. și E.C.A., să sustragă autoturismul aflat în posesia inculpatului B.C.T.

În ceea ce privește infracțiunea de participație improprie la instigare la fals intelectual, apărarea a susținut că adresa invocată în rechizitoriu, nu putea produce efecte juridice nici în raport cu asiguratorul și nici în raport cu ceilalți participanți, deoarece organul de poliție nu a făcut altceva decât să insereze în cuprinsul acelei adrese că inculpatul M.A.C.M. a depus plângere prin care reclama sustragerea mașinii.

Prin urmare relatările inculpatului au fost reale și ca atare infracțiunea de fals intelectual nu există.

Aceeași soluție a apreciat că se impune și pentru celelalte infracțiuni.

În subsidiar, pentru infracțiunea de înșelăciune, apărarea a invocat faptul că între părți a intervenit împăcarea și, ca atare se impune încetarea procesului penal, iar pentru celelalte infracțiuni stabilirea unor pedepse orientate spre minim care să permită suspendarea executării.

3. Recurentul inculpat R.D.C. a solicitat achitarea întrucât probele administrate nu dovedesc vinovăția sa. S-a solicitat și restituirea sumei de 8.500 RON ridicată în timpul efectuării percheziției în condițiile în care, între părți, a intervenit împăcarea.

4. Recurentul inculpat M.S.A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 14 C. proc. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de tăinuire a susținut că se impune încetarea procesului penal, întrucât a intervenit împăcarea părților pentru infracțiunea de înșelăciune, iar aceasta trebuie să aibă aceleași consecințe și în ceea ce privește situația tăinuitorului.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului pentru infracțiunea de tăinuire, întrucât acesta nu știa că autoturismul provine din săvârșirea unei infracțiuni de furt.

În sprijinul acestor susțineri s-a arătat că inculpatul M.S.A. a achitat sumei de 28.000 euro și că organele de poliție nu i-au spus că autoturismul a fost sustras.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă a apreciat că legea nouă este mai blândă în raport cu limitele de pedeapsă, precum și faptul că legiuitorul a prevăzut pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii.

5. Recurenții inculpați R.A.M. și R.B.L. au solicitat casarea ambelor hotărâri, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 17, 172 C. proc. pen.

În ceea ce privește infracțiunea de tăinuire, apărarea a solicitat achitarea fiind incidente dispozițiile art. 16 lit. d) C. proc. pen., neputându-se reține o faptă penală, iar în subsidiar să se constate că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii și, ca atare sunt aplicabile dispozițiile art. 16 lit. c) C. proc. pen.

Probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești nu au demonstrat că cei doi inculpați ar fi știut că autoturismul provine din săvârșirea unei infracțiuni de furt.

Pentru infracțiunea de înșelăciune s-a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părților.

În subsidiar s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile și aplicarea unor pedepse neprivative de libertate.

6. Recurentul inculpat T.B., a solicitat achitarea, întrucât fapta nu există, iar în subsidiar aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.

S-a făcut referire la împrejurarea că inculpatul T.B. nu l-a cunoscut pe inculpatul M.A.C.M. și nu a făcut altceva decât să dea curs solicitării inculpatului B.C.T. de a lua mașina pe care trebuia să o ducă inculpatului M.A.C.M.

În ceea ce privește infracțiunea de uz de fals, apărarea a susținut că fapta nu există în condițiile în care inculpatul a mers la organele de poliție pentru a se interesa de actele necesare înscrierii și înmatriculării autoturismului.

De asemenea, inculpatul nu a semnat vreun contract de vânzare-cumpărare și, ca atare, în mod greșit s-a dispus condamnarea sa pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

7. Recurentul inculpat M.C.M. a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub următoarele aspecte: lipsa de motivare; eroarea gravă de fapt; încadrarea juridică a faptei; individualizarea judiciară a pedepsei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 3859 pct. 9, 14, 18 și 17 C. proc. pen.

Recurentul inculpat a invocat, ca primă critică, nemotivarea deciziei și, ca atare, casarea acesteia și trimiterea cauzei la instanța de apel.

S-a apreciat, în plan secund, că hotărârea de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt și, ca atare, se impune reformarea ambelor hotărâri și achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14 și 17 C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat a se dispune, pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune, încetarea procesului penal, ca urmare a împăcării părților.

A apreciat, de asemenea, că legea penală mai favorabilă este legea nouă.

8. Recurentul inculpat E.C.A. a solicitat casarea ambelor hotărâri și încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părților.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu cauza conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:

Cu titlu de premisă, Înalta Curte reține că în raport de data pronunțării deciziei atacate - 7 decembrie 2012 - criticile invocate în recurs vor fi examinate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen.

Din analiza probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești rezultă că starea de fapt reținută de instanța de fond și confirmată în apel este corectă.

I. În esență, Înalta Curte reține că în cursul lunii august 2007, între societatea S.D.C. SA, societate administrată de inculpatul M.A.C.M. și P.L. IFN SA a fost încheiat un contract de leasing având ca obiect un autoturism marca A. înmatriculat sub nr. xxx, cu asigurare casco la SC A.T.A. SA pentru o primă de asigurare de 84.297 de euro.

După folosirea autoturismul o perioadă de doi ani, perioadă în care inculpatul M.A.C.M., a plătit ratele, acesta s-a hotărât să renunțe la contractul de leasing și implicit la plata ratelor. Astfel, inculpatul M.A.C.M., prin intermediul și cu ajutorul inculpaților E.C.A. și M.M.C. a hotărât să vândă autoturismul, urmând ca banii obținuți din înstrăinare să fie împărțiți între cei doi inculpați. La rândul său, după vânzarea mașinii, inculpatul M.A.C.M. urma să declare că aceasta a fost sustrasă și să încaseze prima de asigurare în valoare de 30.000 euro, restul urmând a fi încasată de societatea de leasing.

În baza acestei înțelegeri, inculpatul E.C.A. și inculpatul M.M.C. au simulat vânzarea autoturismului prin intermediul inculpaților R.A.M. și R.D.C., aceștia având ca și atribuție, identificarea unui cumpărător care să ajute la înmatricularea autoturismului pe numele unuia dintre cei doi inculpați în schimbul unui comision.

Totodată, în baza aceleiași înțelegeri, inculpatul R.A.M., oferea mașina spre vânzare cu suma de 10.000 euro, urmând ca cheltuielile necesare înmatriculării pe numele noului proprietar să fie taxate separat. Același autoturism urma să fie înstrăinat și de inculpatul R.D.C., pentru suma de 20.000 euro.

Primul dintre inculpați care a găsit un cumpărător a fost R.A.M., care prin intermediul inculpatului B.C.T. a luat legătura cu inculpatul M.C.M. oferind suma de 10.000 euro. Această sumă a fost primită de inculpatul R.A.M. și remisă inculpatului E.C.A. parțial, respectiv suma de 8000 euro, diferența reprezentând comisionul atât pentru inculpatul R.A.M., cât și pentru inculpatul B.C.T.

Pentru înmatricularea autoturismului pe numele noului proprietar, respectiv pe numele inculpatului M.C.M., inculpatul B.C.T. a primit de la acesta suma de 6000 euro, înmatricularea urmând a fi finalizată în 2-3 săptămâni.

Nemulțumit de faptul că înmatricularea durează, că trebuie să plătească ratele și că nu poate să declare autoturismul furat, inculpatul M.A.C.M. a sistat plata ratelor, somându-i pe inculpații E.C.A. și M.M.C. să readucă autoturismul în posesia sa. Aceștia, la rândul lor, au acceptat solicitarea inculpatului M.A.C.M., astfel încât au dat cheia mașinii coinculpaților R.D.C. și T.B.

Inculpatul T.B. împreună cu inculpatul R.D.C. și cu complicitatea inculpatului M.M.C. au sustras autoturismul, după care l-a sprijinit pe inculpatul M.S.A. să înmatriculeze mașina prin utilizarea unor înscrisuri false.

Inculpatul M.C.M. a constatat că autoturismul dispăruse, fiind declanșate alte negocieri între inculpații M.M.C., E.C.A. și R.D.C. pe de o parte și inculpatul M.C.M. pe de altă parte.

Dat fiind faptul că inculpatul B.C.T. nu-și respecta angajamentele de a falsifica elementele de identificare ale autoturismului și de a-l înmatricula pe numele inculpatului M.C.M. i-au fost prezentate de către cei trei inculpați, două variante; fie remite inculpatului R.D.C., o altă sumă de bani, fie pierde suma de 16.000 euro pe care îi dăduse anterior. Inculpatul M.C.M. a optat pentru prima variantă, fiind de acord să dea inculpatului R.D.C., suma de 15.000 euro, acesta ocupându-se de falsificarea seriilor de identificare, procurând actele necesare înmatriculării mașinii pe numele noului proprietar care nu era inculpatul M.C.M. ci inculpatul M.S.A.

Cu alte cuvinte, inculpații cu bună știință, pentru ca inculpatul M.A.C.M., să intre în posesia poliței de asigurare a autoturismului cumpărat în leasing, au creat aparența că acesta a fost furat, au indus în eroare organele judiciare, reclamând un furt în condițiile în care știau că mașina nu a fost sustrasă. De asemenea, în deplină cunoștință de cauză, inculpatul R.D.C., a falsificat datele de identificare ale autoturismului, care în final a avut ca proprietar pe inculpatul M.S.A.

În drept faptele inculpatului M.A.C.M., care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, cu complicitatea inculpaților M.M.C., B.C.T., E.C.A., R.A.M., R.D.C. și a învinuitului T.B., a înstrăinat fără drept autoturismul marca A., proprietatea P.L. IFN SA, în mod succesiv învinuitului M.C.M. și inculpatului M.S.A., după care a reclamat în fals la organele de poliție sustragerea acestuia de către persoane necunoscute, inducând astfel în eroare proprietarul de drept al acestuia P.L. IFN SA căruia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 263.793,43 RON (63920,48 euro), recuperat și societatea de asigurare A.T.A., căreia i-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului M.A.C.M., care împreună cu inculpatul E.C.A. l-a instigat pe inculpatul R.D.C. să sustragă împreună cu învinuitul T.B. în noaptea de 31 ianuarie 2010 din 01 februarie 2010 autoturismul marca A., aflat în posesia inculpatului B.C.T., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.

Fapta inculpatului M.A.C.M., care la data de 01 aprilie 2010 a reclamat în fals la organele de poliție faptul că autoturismul marca A. al cărui utilizator era a fost sustras de persoane necunoscute, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.

Fapta inculpatului M.A.C.M., care în data de 01 aprilie 2010 s-a prezentat la organele de poliție, unde a reclamat faptul că persoane necunoscute au sustras autoturismul marca A., determinând în acest mod întocmirea în fals de către organele de poliție a unui proces-verbal de cercetare la fața locului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.

Fapta inculpatului M.A.C.M., care în data de 02 aprilie 2010 a determinat eliberarea de către organele de poliție a unei adeverințe în care era consemnat faptul că autoturismul marca A făcea obiectul unui dosar de furt, adeverință pe care inculpatul a folosit-o în vederea deschiderii dosarului de daună, în scopul inducerii în eroare a SC A.T.A. și încasarea în mod injust a poliței de asigurare casco, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 31 C. pen. raportat la art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen.

Faptele inculpatului M.M.C., care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale împreună cu inculpații B.C.T., E.C.A., R.A.M., R.D.C. și învinuitul T.B. l-au ajutat pe inculpatul M.A.C.M. să înstrăineze fără drept autoturismul marca A., achiziționat în leasing, proprietatea P.L. IFN SA în mod succesiv învinuitului M.C.M. și inculpatului M.S.A., în scopul inducerii în eroare a proprietarului de drept al acestuia P.L. IFN SA căruia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 263.793,43 RON (63920,48 euro), recuperat și societatea de asigurare A.T.A., căreia i s-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului M.M.C., care în cursul lunii ianuarie 2010 a pus la dispoziția inculpatului E.C.A. cheia autoturismului marca A., cheie pe care inculpatul R.D.C. a folosit-o la sustragerea autoturismului în cauză în noaptea de 31 ianuarie 2010 din 01 februarie 2010 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.

Faptele inculpatului B.C.T., care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale împreună cu inculpații M.M.C., E.C.A., R.A.M., R.D.C. și învinuitul T.B. l-au ajutat pe inculpatul M.A.C.M. să înstrăineze fără drept autoturismul marca A., achiziționat în leasing, proprietatea P.L. IFN SA în mod succesiv învinuitului M.C.M. și inculpatului M.S.A., în scopul inducerii în eroare a proprietarului de drept al acestuia P.L. IFN SA căruia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 263.793,43 RON (63920,48 euro), recuperat și societatea de asigurare A.T.A., căreia i s-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului R.D.C., care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale împreună cu inculpații M.M.C., E.C.A., R.A.M., B.C.T. și învinuitul T.B. l-au ajutat pe inculpatul M.A.C.M. să înstrăineze fără drept autoturismul marca A., achiziționat în leasing, proprietatea P.L. IFN SA în mod succesiv învinuitului M.C.M. și inculpatului M.S.A., în scopul inducerii în eroare a proprietarului de drept al acestuia P.L. IFN SA căruia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 263.793,43 RON (63920,48 euro), recuperat și societatea de asigurare A.T.A., căreia i s-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului R.D.C., care în noaptea de 31 ianuarie 2010 din 01 februarie 2010 instigat fiind de inculpații M.A.C.M. și E.C.A., împreună cu învinuitul T.B. și cu complicitatea inculpatului M.A.C.M. a sustras autoturismul marca A., ce se afla în posesia inculpatului B.C.T., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.

Fapta inculpatului R.D.C., care în cursul anului 2010 a procurat inculpatului M.S.A. acte false pe care acesta le-a prezentat în vederea înmatriculării autoturismului marca A. cu numere false de înmatriculare zzz, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen.

Fapta inculpatului M.S.A., care în cursul anului 2010 a cumpărat de la inculpatul R.D.C. autoturismul marca A., cu numere de înmatriculare AG-xxx, având montate plăcuțe cu numere false de înmatriculare zzz, cunoscând că acesta provine dintr-o faptă penală, în scopul obținerii pentru sine de avantaje materiale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului M.S.A., care în cursul anului 2010 a declarat în fals în fața notarului că a pierdut certificatul de înmatriculare al autoturismului marca A. având montate plăcuțe cu numere false de înmatriculare zzz, în realitate nefiind nici un moment în posesia acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.

Fapta inculpatului M.S.A., care a folosit în scopul înmatriculării autoturismului marca A., acte despre care a cunoscut că sunt false, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.

Faptele inculpatului E.C.A., care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale împreună cu inculpații M.M.C., R.D.C., R.A.M., B.C.T. și învinuitul T.B. l-au ajutat pe inculpatul M.A.C.M. să înstrăineze fără drept autoturismul marca A., achiziționat în leasing, proprietatea P.L. IFN SA în mod succesiv învinuitului M.C.M. și inculpatului M.S.A., în scopul inducerii în eroare a proprietarului de drept al acestuia P.L. IFN SA căruia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 263.793,43 RON (63920,48 euro), recuperat și societatea de asigurare A.T.A., căreia i s-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului au fost comise în condițiile infracțiunilor continuate, fiind întrunite toate cerințele de existență a acestei forme infracționale, respectiv unitate de subiect activ, unitate de rezoluție infracțională, pluralitate de acte și unitate de conținut juridic a acestor acte.

Faptele inculpatului E.C.A., care împreună cu inculpatul M.A.C.M. l-a instigat pe inculpatul R.D.C. să sustragă împreună cu învinuitul T.B. în noaptea de 31 ianuarie 2010 din 01 februarie 2010 autoturismul marca A., aflat în posesia inculpatului B.C.T., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.

Faptele inculpatului R.A.M., care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale împreună cu inculpații M.M.C., R.D.C., E.C.A., B.C.T. și învinuitul T.B. l-au ajutat pe inculpatul M.A.C.M. să înstrăineze fără drept autoturismul marca A., achiziționat în leasing, proprietatea P.L. IFN SA în mod succesiv învinuitului M.C.M. și inculpatului M.S.A., în scopul inducerii în eroare a proprietarului de drept al acestuia P.L. IFN SA căruia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 263.793,43 RON (63920,48 euro), recuperat și societatea de asigurare A.T.A., căreia i s-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului T.B., care în perioada decembrie 2009 - martie 2010, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale împreună cu inculpații M.M.C., R.D.C., E.C.A., B.C.T. și R.A.M. l-au ajutat pe inculpatul M.A.C.M. să înstrăineze fără drept autoturismul marca A., achiziționat în leasing, proprietatea P.L. IFN SA în mod succesiv învinuitului M.C.M. și inculpatului M.S.A., în scopul inducerii în eroare a proprietarului de drept al acestuia P.L. IFN SA căruia i s-a cauzat un prejudiciu în valoare de 263.793,43 RON (63920,48 euro), recuperat și societatea de asigurare A.T.A., căreia i s-a solicitat plata primei de asigurare în valoare de 84.297 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului T.B., care în noaptea de 31 ianuarie 2010 din 01 februarie 2010 împreună cu inculpatul R.D.C. și cu complicitatea inculpatului M.M.C. a sustras autoturismul marca A., ce se afla în posesia inculpatului B.C.T., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen.

Fapta inculpatului T.B., care în cursul anului 2010 a procurat inculpatului M.S.A. acte false pe care acesta le-a prezentat în vederea înmatriculării autoturismului marca A. cu numere false de înmatriculare zzz, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 291 C. pen.

Fapta inculpatului T.B., care în cursul anului 2011 a semnat în fals contractul de vânzare-cumpărare privind autoturismul marca A. cu număr de înmatriculare AG-xxx întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 290 C. pen.

Fapta inculpatului T.B., care în cursul anului 2011 a determinat o persoană necunoscută să întocmească în fals un contract de vânzare-cumpărare privind autoturismul marca A. cu număr de înmatriculare AG-xxx, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 C. pen.

Fapta inculpatului M.C.M., care a cumpărat de la inculpatul B.C.T. autoturismul marca A. cunoscând că acesta provine dintr-o faptă penală, în scopul obținerii pentru sine de avantaje materiale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului M.C.M., care în cursul anului 2011 a primit autoturismul marca A. cu număr de înmatriculare AG-xxx, cunoscând că acesta provine din săvârșirea unei infracțiuni, în realitate fiind vorba de același autoturism marca A. cu număr de înmatriculare xxx, în scopul obținerii de avantaje materiale pentru inculpatul M.S.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.

II. Din actele cauzei rezultă că în cursul anului 2010 inculpatul R.A.M. împreună cu inculpații T.B. și M.V.V., pe fondul unor relații tensionate cu inculpatul R.D.C., au înstrăinat, fără drept, autoturismul marca M. proprietatea acestuia din urmă.

În drept, faptele inculpaților R.A.M., T.B. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen.

III. În cursul lunilor iulie-august 2009 inculpatul R.A.M. s-a deplasat la târgul V., cumpărând pentru soția sa, inculpata R.B.L., un autoturism P.C. de la un cetățean italian în schimbul sumei de 18.000 euro.

Vânzătorul i-a spus inculpatului R.A.M. că proprietarul autoturismului este M.R. fiindu-i prezentat un act în acest sens, afirmând că îi va aduce actele necesare pentru clarificarea situației.

Ulterior, în cursul lunii martie - aprilie 2010, organele de poliție l-au încunoștințat pe inculpat că mașina a fost sustrasă din Italia.

În momentul cumpărării mașinii, inculpatul a primit și cartea de identitate emisă de autoritățile italiene unde proprietar figura cetățeanul italian M.R., cartea de identitate, autorizația cu nume provizorii și permis de conducere al aceleiași persoane.

Deși cei doi inculpați au avut bănuieli cu privire la proveniența licită a autoturismului, au acceptat să-l folosească în continuare până în cursul lunii iunie 2010 când li s-a adus la cunoștință că mașina a fost furată din Italia.

În drept faptele inculpaților R.A.M. și R.B.L., care în cursul anului 2010 au achiziționat de la persoane necunoscute autoturismul marca P., înmatriculat în Italia, despre care cunoșteau că provine din săvârșirea unei fapte penale, folosindu-l în interes personal realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.

IV. În cursul anului 2010 inculpatul R.A.M. a vândut, prin intermediul martorului M.V.V., autoturismul marca S. cunoscând că acesta a fost sustras din Ungaria, inducând în eroare partea vătămată D.E., cauzându-i un prejudiciu de 3000 euro.

La data de 15 aprilie 2010, organele de poliție din cadrul D.G.P.M.B. - Serviciul Furturi de Autovehicule au fost sesizate cu privire la faptul că mașina a fost sustrasă din Ungaria la data de 12 noiembrie 2009.

Partea vătămată D.E. a arătat că la începutul lunii martie 2010 a cumpărat de la M.V.V. autoturismul marca S. cu suma de 3000 euro primind și un certificat de înmatriculare în limba maghiară, respectiv cheile mașinii.

În momentul în care s-a prezentat la RAR - Reprezentanța Voluntari - pentru obținerea certificatului de autentificare i s-a spus că mașina a fost furată din Ungaria astfel încât autoturismul a fost restituit lui M.V.V. și acesta i-a dat suma de 3000 euro pe care o primise anterior.

În drept, fapta inculpatului R.A.M. care în cursul anului 2010 a înstrăinat un autoturism, cunoscând că acesta a fost sustras din Ungaria, inducând în eroare partea vătămată D.E. cauzându-i un prejudiciu de 3000 euro realizează elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen.

V. Același inculpat, în cursul anului 2010 a înstrăinat autoturismul marca S. învinuitei B.I., cunoscând că acesta a fost sustras din Ungaria.

B.I., la rândul său, cunoștea că mașina a fost sustrasă arătând că o cumpărase de la inculpatul R.A.M. cu suma de 2.300 euro.

Autoturismul a fost indisponibilizat de organele de poliție la data de 3 martie 2011.

În drept, fapta inculpatului R.A.M. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen.

Având în vedere starea de fapt, expusă anterior în mod succint și probele administrate în cauză, Înalta Curte reține, cu privire la recursurile declarate, următoarele:

I. Recurenții inculpați M.A.C.M. și M.M.C. au contestat situația de fapt apreciind că faptele reținute în sarcina acestora nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, respectiv instigare la furt. De asemenea, a arătat, cu privire la infracțiunea de participație improprie la fals intelectual, că adeverința eliberată de organele de poliție nu produce consecințe juridice iar infracțiunea de fals în declarații nu poate fi reținută, întrucât inculpatul a formulat o plângere penală și ca atare, afirmațiile inserate în conținutul acesteia trebuiau verificate de organele competente.

Probele administrate, în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești dovedesc însă contrariul, prezumția de nevinovăție fiind înlăturată.

Scopul urmărit de inculpatul M.A.C.M. a fost acela de a intra în posesia primei de asigurare, cooptând în activitatea infracțională și pe ceilalți inculpați care au acționat cu intenție indirectă.

Astfel, rezultă că inculpatul M.A.C.M. - căruia, potrivit proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice i se spunea M.A.C.M. - era titularul unui contract de leasing cu P.L. în calitate de reprezentant al firmei SC S.D.C. SA, contract ce a avut ca obiect un autoturism marca A., inculpatul fiind cel care trebuia să plătească o rată lunară de 1000 euro, iar la final avea obligația de a plăti și valoarea reziduală în cuantum de 15-20.000 euro.

Autoturismul marca A. a fost asigurat la SC A.T.A. SA pentru o primă de asigurare de 84.297 RON, fiind folosit de inculpatul M.A.C.M. o perioadă de aproximativ 2 ani.

Pentru a intra în posesia primei de asigurare inculpatul M.A.C.M. cu știința celorlalți inculpați a înscenat sustragerea mașinii, inculpatul E.C.A. urmând să efectueze alte operațiuni ilicite cu ajutorul inculpaților R.A.M., R.D.C., M.M.C., B.C.T., M.C.M.

Din analiza declarațiilor date de inculpații M.C.M. și T.B., în cursul urmăririi penale, rezultă, modalitatea în care autoturismul marca A. a ajuns în posesia lor, afirmând că acesta a aparținut unui doctor fiind dată inculpatului B.C.T. pentru a o vinde, urmând ca inculpatul M.A.C.M., să declare că a fost furată.

Inculpatul M.A.C.M. cu complicitatea inculpaților M.M.C., B.C.T., E.C.A., R.A.M., R.D.C. și T.B., au înstrăinat fără drept autoturismul în mod succesiv inculpatului M.C.M. și inculpatului M.S.A. Ulterior inculpatul M.A.C.M. a reclamat furtul le organele de poliție solicitând, mai apoi, societății de asigurare A.T.A. plata primei de asigurare.

Din analiza proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpații E.C.A., M.M.C., M.A.C.M. rezultă, în mod indubitabil, că inculpatul M.A.C.M. i-a somat să-i aducă autoturismul înapoi, care fusese înstrăinat cu acordul său.

Relevante în ceea ce privește reprezentarea de către inculpați a faptelor săvârșite și a scopului urmărit de inculpatul M.A.C.M., sunt și declarațiile inculpatului T.B. date în cursul urmăririi penale dar și faptul că inculpații nu au contestat convorbirile telefonice care reflectă modul în care au conceput întreaga activitate infracțională.

În același sens, prezintă relevanță faptul că inculpatul M.A.C.M. în momentul reclamării furtului, nu a adus la cunoștința organelor de poliție faptul că, anterior, a predat mașina și un rând de chei inculpatului E.C.A.

Ulterior datei de 11 februarie 2010, între inculpatul M.A.C.M. și inculpatul E.C.A. a avut loc un schimb de mesaje, din care rezultă că aceștia discutau despre restituirea banilor primiți pe autoturism.

Mai mult, din declarația dată de inculpatul E.C.A. la 22 martie 2011 rezultă că inculpatul M.A.C.M. cunoștea despre înstrăinarea mașinii, reproșându-i că nu a primit prețul pe care l-a cerut.

De asemenea, inculpații M.C.M. și T.B. au declarat că știau că mașina a fost achiziționată în leasing și aparține unui doctor, fiind dată inculpatului B.C.T. să o vândă, după care M.A.C.M. urma să o declare ca fiind furată cu consecința intrării în posesia poliței de asigurare.

În ceea ce privește infracțiunea de fals în declarații, Înalta Curte nu-și poate însuși argumentele apărării în sensul că ne aflăm doar în prezența unei plângeri penale care obliga la verificarea aspectelor relatate de inculpatul M.A.C.M.

Este adevărat faptul că plângerea penală constituie un mod de sesizare dar în speța dedusă judecății, ea nu a îmbrăcat o astfel de formă, inculpatul M.A.C.M. prezentând autorităților competente o situație de fapt necorespunzătoare realității.

În fine, în ceea ce privește participația improprie la fals intelectual, infracțiunea subzistă în condițiile în care plângerea a produs consecințe juridice, organele de poliție întocmind procesul verbal de constatare la fața locului care, la rândul său, conținea date nereale.

Cu referire expresă la inculpatul M.M.C., Înalta Curte reține, alături de cele la care s-a făcut referire anterior, că acesta a participat la a doua înstrăinare a autoturismului către inculpatul M.C.M. împreună cu inculpații E.C.A. și R.D.C., având reprezentarea că această acțiune ilicită îi ajută și inculpatului M.A.C.M. să inducă în eroare societatea de asigurare.

Mai mult, probele administrate confirmă faptul că inculpatul a participat la înmânarea cheii autoturismului de la inculpatul M.A.C.M. la inculpatul E.C.A.

Recursurile inculpaților M.A.C.M. și M.M.C. sunt însă fondate și urmează a fi admise în ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile. Înalta Curte apreciază că legea penală mai favorabilă este legea nouă, în raport de limitele de pedeapsă reduse, dar și de posibilitatea împăcării părților în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune.

Ca atare, pentru recurenții inculpați M.A.C.M. și M.M.C., Înalta Curte va dispune descontopirea pedepselor rezultante și repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente.

În ceea ce privește infracțiunea de tentativă la înșelăciune, dat fiind faptul că între părți a intervenit împăcarea, se va dispune încetarea procesului penal.

Pentru celelalte infracțiuni pedepsele vor fi reduse în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute în legea nouă, stabilind o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare respectiv 1 an închisoare, cu suspendarea sub supraveghere în condițiile art. 93 C. pen.

În ceea ce privește durata termenului de supraveghere la care face referire dispozițiile art. 92 C. pen.: -„Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat și este cuprinsă între 2 și 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate”,- Înalta Curte apreciază că se impune a fi făcute câteva observații.

Astfel, instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere reprezintă un mijloc de individualizare judiciară a pedepsei dând posibilitatea instanței să stabilească o concordanță între gradul de pericol social concret al faptei și făptuitorului și sancțiunea penală ce se aplică în cazul concret dedus judecății.

Spre deosebire de celelalte mijloace de individualizare care dau posibilitatea instanței să stabilească cât mai just cuantumul pedepsei, cele două forme de suspendare permit organului judiciar să se pronunțe și asupra modului de executare a pedepsei stabilite. Constrângerea directă, care se realizează totdeauna prin executarea prorpiu-zisă a pedepsei, este înlocuită în acest caz cu o constrângere indirectă, care se exercită tocmai datorită acordării suspendării, deoarece în cursul termenului de încercare, condamnatul este amenințat că va executa și pedeapsa suspendată, dacă va săvârși din nou o infracțiune.

Dispozițiile art. 92 C. pen. stabilesc un termen de încercare cuprins între 2 și 4 ani cu condiția ca acesta să nu fie mai mic decât pedeapsa principală aplicată de instanță.

Dacă spre deosebire de amânarea executării pedepsei care stabilește un termen de încercare de 2 ani - indiferent de cuantumul pedepsei principale - în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere legiuitorul a stabilit un termen de încercare variabil tocmai pentru a da posibilitatea judecătorului să individualizeze în mod corespunzător gradul de pericol social al faptei și făptuitorului.

Se impune, de asemenea, a se face distincție între pedeapsa principală, care nu poate fi mai mare de 3 ani și modalitatea de individualizare a modului de executare a acesteia.

Din această perspectivă apreciem ca fiind greșită interpretarea potrivit căreia în cazul aplicării unei pedepse principale de 6 luni închisoare sau de 3 ani închisoare, termenul maxim - pentru ambele variante - de încercare, să fie de 4 ani, lăsându-se fără conținut cuantumul pedepsei principale și implicit restrângând posibilitatea instanței de a efectua o proporționalizare corectă a sancțiunii.

Prin urmare, în cazul aplicării unei pedepse principale de 3 ani închisoare - cum este cazul inculpatului M.A.C.M. - termenul de încercare ce poate fi stabilit trebuie să fie cuprins între 2 și 4 ani (maxim 7 ani) dar nu mai mic de 3 ani, apreciindu-se că un termen de încercare de 5 luni este suficient.

II. Recurentul inculpat R.D.C. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile și, pe cale de consecință, ca urmare a împăcării părților, să se dispună încetarea procesului penal pentru infracțiunile de tentativă la înșelăciune și furt calificat.

Pentru infracțiunea de complicitate la uz de fals s-a solicitat achitarea, întrucât nu sunt probe care să dovedească vinovăția sa.

Înalta Curte reține că infracțiunea de complicitate la uz de fals a fost săvârșită de inculpat în cursul anului 2010 și constă în aceea că a prezentat inculpatului M.S.A. acte false pe care acesta le-a prezentat în vederea înmatriculării autoturismului marca A.

Sub aspect probatoriu, relevante în dovedirea vinovăției sunt declarațiile inculpatului T.B. care a arătat că inculpatul R.D.C. a fost cel care i-a dat actele necesare înmatriculării autoturismului marca A. respectiv cartea de identitate, certificat de autenticitate de la RAR, fișa fiscală și contractul de vânzare-cumpărare.

Actele false au fost remise inculpatului M.S.A. care la rândul său le-a folosit la Serviciul Înmatriculări Argeș.

În declarația dată de inculpatul T.B. la 7 octombrie 2011, se arată că autoturismul pe care l-a predat inculpatului M.S.A. a fost primit de la inculpatul R.D.C.

Inculpatul R.D.C. a fost implicat, astfel cum s-a arătat anterior și cum au reținut și instanțele de fond/apel și în sustragerea aceleiași mașini, cunoscând întregul circuit și scopul urmărit respectiv inducerea în eroare a societății de asigurare de către inculpatul M.A.C.M.

Nu poate fi acceptată critica privind încetarea procesului penal și pentru infracțiunea de furt calificat dat fiind faptul că o asemenea soluție poate fi dispusă, în raport cu dispozițiile art. 231 C. pen., numai atunci când furtul a fost săvârșit de un membru al familiei, un minor în paguba tutorelui respectiv de persoana care locuiește împreună cu partea vătămată, cerință care în speța analizată nu este îndeplinită.

Ori de câte ori împăcarea părților înlătură răspunderea penală, legea o arată în mod expres în norma de incriminare - astfel cum se prevede în dispozițiile art. 244 C. pen. (înșelăciune) art. 245 C. pen. (înșelăciunea privind asigurările), ori în dispozițiile art. 229 C. pen., această cauză exoneratoarea de răspundere penală nu este prevăzută.

Ca atare, Înalta Curte va constata că recursul inculpatului R.D.C. este fondat, în parte, numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile.

În raport cu situația juridică a recurentului inculpat, legea penală mai favorabilă este legea nouă și ca atare, pentru infracțiunea de înșelăciune se va dispune încetarea procesului penal, iar pentru infracțiunea de furt calificat și complicitate la uz de fals vor fi reduse pedepsele în raport cu noua încadrare juridică, cu aplicarea regimului sancționator prevăzut de art. 39 C. pen., stabilindu-se o pedeapsă rezultantă de 1 an și 5 luni închisoare.

În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen. va fi revocat beneficiul suspendării sub supraveghere cu privire la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 477 din 12 martie 2003 a Judecătoriei sector 1 București, inculpatul executând în final, în regim de detenție, pedeapsa de 4 ani și 11 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Se va deduce perioada arestării preventive de la 5 ianuarie 2003 la 14 martie 2003 și de la 19 aprilie 2011 la 31 octombrie 2011.

III. Recurentul inculpat E.C.A. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, și pe cale de consecință, încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părților.

Înalta Curte, constată ca fiind fondate în parte criticile, în sensul că legea penală mai favorabilă, pentru inculpatul E.C.A. este legea nouă și ca atare pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune se va dispune încetarea procesului penal.

Nu se justifică ridicarea măsurii sechestrului asigurător pentru suma de 8.500 RON, dat fiind faptul că aceasta nu a fost luată în raport cu infracțiunea de tentativă la înșelăciune pentru care a intervenit împăcarea părților, ci pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea celorlalte infracțiuni reținute în sarcina inculpatului.

Probațiunea relevantă sub aspectul infracțiunii de instigare la furt calificat, rezidă în declarațiile celorlalți inculpați din care rezultă implicarea inculpatului E.C.A. corelate cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice precum și celelalte elemente de fapt la care instanța de fond a făcut referire în considerentele sentinței.

În ceea ce privește încetarea procesului penal pentru infracțiunea de furt sunt valabile argumentele arătate în analiza recursului inculpatului R.D.C.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va casa în parte hotărârile pronunțate și în rejudecare, pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune va dispune încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părților iar pentru infracțiunea de instigare la furt calificat se va reduce pedeapsa în raport cu limitele de sancționare prevăzute în legea nouă, respectiv de la 4 ani închisoare la 1 an închisoare.

Fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 91 C. pen. se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

IV. Examinând criticile invocate de recurentul inculpat M.C.M., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate în parte numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, identificată, pentru inculpatul M.C.M., ca fiind legea nouă.

În aceste condiții, având în vedere faptul că în cursul procesului a intervenit împăcarea părților urmează a se dispune casarea hotărârilor pronunțate și în rejudecare, încetarea procesului penal pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune.

V. Recurentul inculpat R.A.M. a solicitat pentru infracțiunea de înșelăciune încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părților, iar pentru infracțiunile de tăinuire, achitarea dat fiind faptul că hotărârea de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt.

Se susține că inculpatul nu știa că cele două autoturisme provin din săvârșirea unor fapte penale și ca atare nu poate răspunde penal pentru infracțiunea de tăinuire.

Înalta Curte își însușește doar în parte criticile recurentului inculpat R.A.M., respectiv încetarea procesului penal pentru infracțiunile de tentativă la înșelăciune, respectiv înșelăciune, intervenind împăcarea părților.

În ceea ce privește infracțiunea de tăinuire (2 fapte) acestea constau în aceea că în anul 2010 inculpatul R.A.M. a primit de la persoane necunoscute autoturismul marca P., înmatriculat în Italia, despre care știa că provine din săvârșirea unei fapte penale, pe care l-a folosit pentru sine și împreună cu soția sa, inculpata R.B.L.

Același inculpat, în cursul anului 2010 a înstrăinat autoturismul marca S., învinuitei B.I. cunoscând că acesta este sustras din Ungaria, în scopul obținerii de avantaje materiale.

Împrejurarea că inculpatul R.A.M. știa de proveniența ilicită a celor două autoturisme rezultă din declarațiile martorilor B.I. și M.A. care au arătat că inculpatul se ocupa cu vânzarea, respectiv cumpărarea unor autoturisme cu acte care „nu sunt în regulă” precum și cu declarațiile părții vătămate D.E. care a arătat că inculpatul R.A.M. este cel care a restituit doar suma de 2000 euro din cei 3500 euro pe care îi dăduse anterior martorului M.V.V., în ziua în care inculpatul R.A.M. a vândut același autoturism învinuitei B.I.

De asemenea, probele testimoniale se coroborează cu procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice dar și cu înscrisurile emise de organele de poliție din care rezultă că autoturismul marca P. figura ca fiind sustras din Ungaria.

Semnificativ, sub aspect probatoriu este și faptul că inculpatul a recunoscut că se ocupa cu vânzarea de autoturisme second-hand, iar mecanismul utilizat, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, este similar cu cel folosit la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna părții vătămate D.E.

Ca atare nu pot fi reținute, astfel cum s-a solicitat nici incidența unor în cauze justificative și nici cauze de neimputabilitate care să permită pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 lit. d), respectiv art. 16 lit. c) C. proc. pen.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va casa hotărârile, va descontopi pedepsele și în rejudecare va dispune încetarea procesului penal pentru infracțiunile de înșelăciune și va reduce pedepsele pentru cele două infracțiuni de tăinuire în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute în legea nouă.

Fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 91 C. pen. se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

VI. Recurentul inculpat T.B. a solicitat casarea hotărârilor și în rejudecare încetarea procesului penal pentru infracțiunea de înșelăciune, iar pentru infracțiunile de complicitate la uz de fals, fals material în înscrisuri sub semnătură privată și furt calificat să se dispună achitarea, hotărârea de condamnare fiind rezultatul unei grave erori de fapt.

Criticile recurentului inculpat sunt în parte fondate, numai în ceea ce privește încetarea procesului penal pentru infracțiunea de înșelăciune.

În ceea ce privește infracțiunea de complicitate la uz de fals, aceasta constă în aceea că inculpatul a procurat, pentru inculpatul M.S.A., acte false pe care acesta din urmă le-a folosit în vederea înmatriculării autoturismului marca A.

De asemenea, inculpatul T.B. a semnat în fals contractul de vânzare-cumpărare al aceluiași autoturism, iar în 2011 a determinat o persoană necunoscută să întocmească în fals un contract de vânzare-cumpărare privind autoturismul marca A. cu nr. de înmatriculare AG-xxx.

Infracțiunea de furt calificat constă în aceea că în noaptea de 31 ianuarie 2010 din 1 februarie 2010 împreună cu inculpatul R.D.C. și cu complicitatea inculpatului M.M.C. au sustras autoturismul marca A. cu nr. de înmatriculare xxx, care se afla în posesia inculpatului B.C.T.

Sub aspect probatoriu, Înalta Curte reține declarațiile inițiale date de inculpatul T.B., în care a recunoscut faptele, fiind descrisă modalitatea în care au fost săvârșite.

Astfel, a arătat că în noaptea de 31 ianuarie - 1 februarie 2010, inculpatul T.B. a condus autoturismul marca A., până la clinica medicală, utilizând o cheie primită de la o altă persoană care nu era proprietarul mașinii. Aceste elemente confirmă reprezentarea inculpatului T.B. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de furt.

Și celelalte două infracțiuni sunt recunoscute de inculpat în declarațiile date astfel că revenirea acestuia pe parcursul judecății, este neîntemeiată.

Inculpatul a arătat că a preluat actele false ale autoturismului de la inculpatul R.D.C. și le-a remis inculpatului M.S.A. care la rândul său le-a utilizat la Serviciul Înmatriculări Argeș. Inculpatul T.B. știa că acel autoturism aparține inculpatului M.A.C.M. și urma să-l declare furat, iar în actul de vânzare-cumpărare, la rubrica proprietar figura o persoană de sex feminin.

De altfel, inculpatul T.B. a recunoscut că a semnat la rubrica vânzător unde figura inculpatul M.S.A., prezentând contractul la Serviciul de Înmatriculări, iar la rubrica proprietar figura o persoană din Republica Moldova, respectiv C.V. al cărui act de identitate a fost folosit tot de inculpatul T.B.

Declarațiile inculpatului T.B. se coroborează cu declarațiile celorlalți inculpați astfel încât, Înalta Curte apreciază că în mod întemeiat instanța de fond a reținut vinovăția acestuia.

Pe cale de consecință recursul inculpatului T.B. va fi admis, în parte, cu consecința încetării procesului pentru infracțiunea de înșelăciune și reducerea pedepsei pentru infracțiunea de furt și uz de fals și aplicarea regulilor concursului de infracțiuni, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare în condițiile prev. de art. 91 C. pen.

VIII. Recursul Parchetului a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 172 și 14 C. proc. pen.

Greșita aplicare a legii constă în deducerea greșită a arestului preventiv pentru inculpatul R.D.C., respectiv greșita admitere a apelului apărătorului părții civile D.E., cu consecința reducerii amenzii judiciare.

Individualizarea greșită a pedepsei se reține doar cu privire la inculpatul M.S.A., apreciind că nu se justifică suspendarea executării acesteia.

Din actele cauzei, așa cum corect reține Parchetul, inculpatul R.D.C. a fost privat de libertate în perioada 5 ianuarie 2003 până la 14 martie 2003 și nu de la 5 ianuarie 2003 la 12 martie 2003. Pe cale de consecință, din pedeapsa aplicată inculpatului va fi dedusă perioada executată de la 5 ianuarie 2003 la 14 martie 2003 și de la 19 aprilie 2011 la 31 octombrie 2011.

Nu sunt întemeiate celelalte două critici, Înalta Curte apreciind că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 861 C. pen., astfel încât, în mod corect instanțele au suspendat pedeapsa aplicată inculpatului M.S.A.

În ceea ce privește reducerea cuantumului amenzii judiciare, Înalta Curte constată că apelul a fost în mod corect admis prin prisma dispozițiilor art. 409 lit. e) C. proc. pen. care permit exercitarea căii de atac de către apărător și cu privire la amenzile judiciare aplicate.

VIII. Recurentul inculpat M.S.A. a solicitat achitarea pentru infracțiunea de tăinuire în condițiile în care inculpatul nu a știut că autoturismul marca A. provenea din săvârșirea unei fapte penale, instanțele nemotivând hotărârile pronunțate în cauză.

În subsidiar a solicitat încetarea procesului penal întrucât tăinuitorului nu i se poate crea o situație mai grea decât autorului sau complicelui la infracțiunea de bază, în speță infracțiunea de tentativă la înșelăciune.

Cum pentru această ultimă infracțiune a intervenit împăcarea - impunându-se încetarea procesului penal - pentru identitate de raționament și pentru infracțiunea de tăinuire se impune aceeași soluție.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă recurentul inculpat a solicitat aplicarea legii noi pe care o apreciază ca fiind mai blândă.

Recursul inculpatului este nefondat.

Din actele cauzei rezultă că în sarcina acestuia au fost reținute infracțiunile de tăinuire prev. de art. 221 alin. (1) C. pen. constând în aceea că în cursul anului 2010 a cumpărat de la inculpatul R.D.C. autoturismul marca A. cu nr. de înmatriculare AG-xxx având montate plăcuțe cu numere false de înmatriculare zzz cunoscând că acesta provine dintr-o faptă penală; fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. constând în aceea că a declarat în mod fals, în fața notarului, că a pierdut certificatul de înmatriculare al aceluiași autoturism marca A.; uz de fals prev. de art. 291 C. pen. constând în aceea că a folosit, în scopul înmatriculării autoturismului marca A., acte despre care a cunoscut că sunt false.

În ceea ce privește prima critică, Înalta Curte reține, pe de o parte, că infracțiunea de tăinuire este o infracțiune autonomă, de sine stătătoare, cu o incriminare proprie. Ca atare soluția dată pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune nu poate fi adoptată și pentru infracțiunea de tăinuire.

Pe de altă parte, dacă pentru această infracțiune împăcarea părților înlătura răspunderea penală, aceasta trebuia să fie prevăzută în mod expres.

Probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești dovedesc vinovăția inculpatului, astfel încât, hotărârea de condamnare dispusă în cauză este legală.

Astfel inculpatul T.B. a arătat că i-a adus la cunoștință inculpatului M.S.A. că nu există un certificat de înmatriculare al autoturismului și că pentru a-l dobândi trebuie să-l declare pierdut.

Lipsa certificatului de înmatriculare, lipsa cheii originale a mașinii, prețul relativ mic cerut, sunt elemente care demonstrează că inculpatul a avut reprezentarea că autoturismul provine din săvârșirea unei fapte penale.

Aceste elemente se impun a fi analizate și prin atitudinea neechivocă a inculpatului care a declarat în fața notarului, în mod nereal, că a pierdut certificatul de înmatriculare, act pe care nu l-a avut niciodată în posesia sa.

În fine, uzul de fals derivă din elementele expuse anterior, inculpatul folosind pentru înmatriculare acte știind că acestea sunt false.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, Înalta Curte apreciază că aceasta este legea veche în condițiile în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Această modalitate de executare reglementată de legea nouă, obligă la măsuri de supraveghere suplimentare, ceea ce ar îngreuna situația inculpatului.

IX. Recurenta inculpată R.B.L. a solicitat casarea ambelor hotărâri și în rejudecare achitarea sa întrucât nu știa că autoturismul pe care l-a folosit provine din săvârșirea unei fapte penale.

Recursul este nefondat.

Infracțiunea de tăinuire reținută în sarcina inculpatei R.B.L. constă în aceea că în cursul anului 2010 a primit de la persoane necunoscute autoturismul marca P., de culoare gri, înmatriculat în Italia, despre care cunoștea că provine din săvârșirea unei fapte penale.

Din declarațiile inculpatului T.B. rezultă că știa de la inculpatul R.A.M. că a cumpărat autoturismul marca P. de la un cetățean italian, cunoscând că acesta este sustras. La rândul său, inculpata R.B.L. cunoștea proveniența ilicită a mașinii, arătând inițial că autovehiculul a fost cumpărat de la o persoană din Italia, iar ulterior, la data de 19 aprilie 2011 a arătat, în declarația dată, că același autoturism a fost cumpărat de inculpatul R.A.M. de la o persoană necunoscută din târgul V., primind o singură cheie și fără a întocmi vreun act.

În momentul în care inculpații R.A.M. și R.B.L: au aflat că organele de poliție se interesează de situația autoturismului, au încercat să-l vândă cu ajutorul martorului M.V.V., tranzacția nefiind însă finalizată.

Probele testimoniale se coroborează cu procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, astfel încât cererea inculpatei, în sensul achitării sale pentru infracțiunea de tăinuire, este nefondată.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, acesta este legea veche, argumentele prezentate la analiza recursului inculpatului M.S.A. fiind valabile și pentru inculpata R.B.L.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul disp. art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații R.D.C., M.A.C.M., M.M.C., E.C.A., R.A.M., T.B. și M.C.M. împotriva deciziei penale nr. 345/A din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Va casa în parte decizia și în parte sentința penală nr. 302 din 26 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai în ce privește aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptelor și modalitatea de executare a acestora.

Rejudecând în aceste limite:

1. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, aplicată inculpatului R.D.C., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:

În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, în infracțiunea de complicitate la tentativă de înșelăciune prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 32 C. pen. și art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.D.C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și va reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 1 an și 2 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b).

Va reduce pedeapsa pentru infracțiunea de complicitate la uz de fals prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. de la 1 an închisoare la 9 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 C. pen. va contopi pedepsele de 1 an și 2 luni închisoare, respectiv 9 luni închisoare și va dispune executarea pedepsei celei mai grele de 1 an și două luni închisoare la care se va adaugă o treime, în final inculpatul urmând să execute 1 an și 5 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 43 alin. (1) C. pen. va dispune revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 477 din 12 martie 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, definitivă prin neapelare la data de 1 aprilie 2003, pedeapsă pe care o va adăuga la pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 4 ani și 11 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Va deduce pedeapsa executată de la 5 ianuarie 2003 la 14 martie 2003 și de la 19 aprilie 2011 la 31 octombrie 2011.

2. În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul M.C.M., din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, în infracțiunea de complicitate la tentativă de înșelăciune prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., ca urmare a împăcării părților.

Va înlătură din dispozitivul deciziei atacate prevederile art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

3. Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.A.C.M. de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, în infracțiunea de tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., ca urmare a împăcării părților.

În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 25 raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (2) lit. a), e), g) și i) C. pen. anterior, în infracțiunea de instigare la furt calificat prev. de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. și art. 5 C. pen. și va reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 1 an închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Va reduce pedeapsa pentru participație improprie la instigare la infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 52 C. pen. raportat la art. 47 din același Cod, raportat la art. 321 C. pen. de la 2 ani la 1 an închisoare.

Va reduce pedeapsa pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 52 C. pen. raportat la art. 321 din același Cod de la 2 ani la 1 an închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va contopi pedepsele de câte 1 an închisoare (4 pedepse) aplicate inculpatului M.A.C.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la instigare la fals intelectual prev. de art. 52 raportat la art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen., respectiv participație improprie la fals intelectual prev. de art. 52 raportat la art. 321 C. pen. și 1 an închisoare pentru infracțiunea de instigare la furt calificat și 1 an închisoare pentru fals în declarații prev. de art. 326 C. pen. și va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se va adăuga o treime din celelalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatul să execute în final 3 ani închisoare și 1 an și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit în condițiile prev. de art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Va pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.

4. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului M.M.C. în pedepse componente pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului M.M.C., din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, în infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.M.C. pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., urmare a împăcării părților.

În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. anterior, în infracțiunea prev. de art. 48 raportat la art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. și art. 5 C. pen. și va reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare la 1 an închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile prev. de art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

-să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Va pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.

5. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului E.C.A. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului E.C.A. din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, în infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 386 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului E.C.A. pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., urmare a împăcării părților.

În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 25 raportat la art. 208 - 209 lit. a), e), g) și i) C. pen. anterior, în infracțiunea de instigare la furt calificat prev. de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) C. proc. pen., art. 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și va reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare la 1 an închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile prev. de art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

-să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Va pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.

6. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului R.A.M., de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, în infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.A.M. pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1), (2) C. pen., urmare a împăcării părților.

În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. anterior, în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.A.M. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., urmare a împăcării părților.

Va reduce pedepsele pentru infracțiunea de tăinuire prev. de art. 270 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (2 fapte) de la câte 3 ani închisoare la câte 2 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (2) raportat la art. 39 C. pen. va contopi pedepsele aplicate și va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se va adăuga o treime din pedeapsă, inculpatul urmând să execute în final 2 ani și 8 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile prev. de art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

-să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Va pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.

7. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior aplicată inculpatului T.B., în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, în infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului T.B. pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., urmare a împăcării părților.

În baza art. 386 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. anterior, în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și va reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 1 an închisoare.

Va reduce pedeapsa pentru infracțiunea de complicitate la uz de fals prev. de art. 48 raportat la art. 323 C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) C. pen. va contopi pedepsele de câte 1 an închisoare (4 pedepse) și va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare la care va adăuga o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite și va dispune ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile prev. de art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

-să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Va pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu contravin prezentei decizii.

Va constata că inculpatul R.D.C. este arestat în altă cauză.

II. În baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.S.A. și R.B.L. împotriva aceleiași decizii.

Văzând și dispozițiile art. 189-192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații R.D.C., M.A.C.M., M.M.C., E.C.A., R.A.M., T.B. și M.C.M. împotriva deciziei penale nr. 345/A din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte, decizia penală atacată și, în parte, sentința penală nr. 302 din 26 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptelor, cuantumul pedepselor aplicate și modalitatea de executare a acestora.

Rejudecând în aceste limite:

1. Descontopește pedeapsa rezultantă de 10 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, aplicată inculpatului R.D.C., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, în infracțiunea de complicitate la tentativă de înșelăciune prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 32 C. pen. și art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.D.C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 1 an și 2 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b).

Reduce pedeapsa pentru infracțiunea de complicitate la uz de fals prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. de la 1 an închisoare la 9 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 C. pen. contopește pedepsele de 1 an și 2 luni închisoare, respectiv 9 luni închisoare și dispune executarea pedepsei celei mai grele de 1 an și două luni închisoare la care se adaugă o treime, în final inculpatul urmând să execute 1 an și 5 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen. cu referire la art. 43 alin. (1) C. pen. dispune revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 477 din 12 martie 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, definitivă prin neapelare la data de 1 aprilie 2003, pedeapsă pe care o adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 4 ani și 11 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Deduce pedeapsa executată de la 5 ianuarie 2003 la 14 martie 2003 și de la 19 aprilie 2011 la 31 octombrie 2011.

2. În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul M.C.M., din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, în infracțiunea de complicitate la tentativă de înșelăciune prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) C. pen. și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., ca urmare a împăcării părților.

Înlătură din dispozitivul deciziei atacate prevederile art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

3. Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului M.A.C.M. de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, în infracțiunea de tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prev. de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., ca urmare a împăcării părților.

În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 25 raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (2) lit. a), e), g) și i) C. pen. anterior, în infracțiunea de instigare la furt calificat prev. de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 1 an închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

Reduce pedeapsa pentru participație improprie la instigare la infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 52 C. pen. raportat la art. 47 din același Cod, raportat la art. 321 C. pen. de la 2 ani la 1 an închisoare.

Reduce pedeapsa pentru participație improprie la infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 52 C. pen. raportat la art. 321 din același Cod de la 2 ani la 1 an închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopește pedepsele de câte 1 an închisoare (4 pedepse) aplicate inculpatului M.A.C.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la instigare la fals intelectual prev. de art. 52 raportat la art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen., respectiv participație improprie la fals intelectual prev. de art. 52 raportat la art. 321 C. pen. și 1 an închisoare pentru infracțiunea de instigare la furt calificat și 1 an închisoare pentru fals în declarații prev. de art. 326 C. pen. și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă o treime din celelalte pedepse stabilite, urmând ca inculpatul să execute în final 3 ani închisoare și 1 an și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit în condițiile prev. de art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.

4. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului M.M.C. în pedepse componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului M.M.C., din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, în infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.M.C. pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., urmare a împăcării părților.

În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. anterior, în infracțiunea prev. de art. 48 raportat la art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. și art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare la 1 an închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile prev. de art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

-să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.

5. Descontopește pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului E.C.A. în pedepse componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului E.C.A. din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, în infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 386 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului E.C.A. pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., urmare a împăcării părților.

În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 25 raportat la art. 208 - art. 209 lit. a), e), g) și i) C. pen. anterior, în infracțiunea de instigare la furt calificat prev. de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) C. pen., art. 229 alin. (1) lit. b), d) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare la 1 an închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile prev. de art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

-să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.

6. Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului R.A.M., de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, în infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.A.M. pentru infracțiunea de complicitate la tentativă la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1), (2) C. pen., urmare a împăcării părților.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. anterior, în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului R.A.M. pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., urmare a împăcării părților.

Reduce pedepsele pentru infracțiunea de tăinuire prev. de art. 270 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (2 fapte) de la câte 3 ani închisoare la câte 2 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (2) raportat la art. 39 C. pen. contopește pedepsele aplicate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care se adaugă o treime din pedeapsă, inculpatul urmând să execute în final 2 ani și 8 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile prev. de art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

-să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.

7. Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior aplicată inculpatului T.B., în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 26 raportat la art. 20 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. anterior, în infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. g) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului T.B. pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 raportat la art. 32 alin. (1) și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., urmare a împăcării părților.

În baza art. 386 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. anterior, în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și reduce pedeapsa de la 5 ani închisoare la 1 an închisoare.

Reduce pedeapsa pentru infracțiunea de complicitate la uz de fals prev. de art. 48 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 2 ani închisoare la 1 an închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) C. pen. contopește pedepsele de câte 1 an închisoare (4 pedepse) și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare la care adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite și dispune ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile prev. de art. 92 C. pen.

În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

-să comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;

-să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;

-să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

-să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

Pune în vedere inculpatului prevederile art. 96 C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu contravin prezentei decizii.

Constată că inculpatul R.D.C. este arestat în altă cauză.

II. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.S.A. și R.B.L. împotriva aceleiași decizii.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați M.A.C.M., M.M.C., E.C.A., R.A.M., T.B. și M.C.M. până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat R.D.C., în sumă de 400 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați M.S.A. și R.B.L. la plata sumelor de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2014.