Challenge to prosecutorial referral as administrative measure: inadmissibility of appeal against final decision on non-prosecutorial acts
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a complainant against the Bucharest Court of Appeal's decision, ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs. The dispute arose when the complainant challenged the prosecution service's administrative referral of a criminal complaint against a prosecutor to the National Anticorruption Directorate, arguing it violated procedural guarantees; the appellate court had previously rejected the complaint as inadmissible, determining that the referral was an internal administrative measure rather than a prosecutorial act subject to challenge under the Code of Criminal Procedure. The High Court held that the appealed decision was final and non-appealable under Article 278(10) of the former Code of Criminal Procedure and Article 278^1(10) of the former Code, reaffirming the constitutional principle of legality of appeals (Article 129 of the Constitution) which prohibits attacking judicial decisions through remedies not expressly provided by law.
Legislator headnote
AI generatedart 2781 C. proc. pen, art. 6 din Legea nr. 304/2004, art. 21 din Constituția, art. 278 C. proc. pen, art. 277 C. proc. pen, art. 275 C. proc. pen; Challenge to prosecutorial referral as administrative measure: inadmissibility of appeal against final decision on non-prosecutorial acts: De asemenea, a considerat că sentința atacată a încălcat drepturile fundamentale garantate de art. 21, 22, 23 din Constituția României.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra apelului de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 58/F din data de 31 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. în contradictoriu cu intimatul B.C.M.
A obligat petentul să plătească statului suma de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a reținut următoarele:
La data de 11 octombrie 2013 petentul A.I. a sesizat Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art 2781 C. proc. pen., art. 6 din Legea nr. 304/2004 și dreptului la apărare garantat de prevederile art. 21 din Constituția României, arătând că la data de 6 septembrie 2013 a formulat plângere penală împotriva domnului procuror B.C.M. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București; că, acea plângere penală a fost formulată întrucât prin Rezoluția nr. 2899/II-2/2013 emisă în aplicarea art. 278 C. proc. pen s-a respins plângerea petentului înaintată în Dosarul nr. 1027/P/2013; că, deși prin adresa de la 17 septembrie 2013 i s-a comunicat petentului faptul că plângerea penală formulată la 06 septembrie 2013 a fost trimisă Direcției Naționale Anticorupție, această instituție încalcă "brutal" prevederile art. 277 C. proc. pen.
Analizând plângerea formulată raportat la dispozițiile art. 275 - 278, 2781 C. proc. pen., Curtea a constatat că procedura prevăzută de textele de lege vizează contestarea actelor și măsurilor de urmărire penală, art. 275 prevăzând că orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime.
În speță, petentul a contestat măsura trimiterii plângerii formulate de petent împotriva procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București - B.C.M. organului competent pentru a dispune, respectiv DNA, măsură comunicată petentului prin adresa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție înregistrată sub nr. 13254 din 17 septembrie 2013.
S-a observat că această măsură are o natură exclusiv administrativă, neconstituind un act ori o măsură de urmărire penală, în sensul art. 275 C. proc. pen.
Prin urmare, petentul nu are deschisă nicio cale prevăzută de lege pentru a contesta înregistrarea plângerii penale pe rolul Direcției Naționale Anticorupție, eventuala lipsă a competenței ori a imparțialității organului de urmărire putând fi invocată exclusiv prin raportare la actele și măsurile de urmărire penală concrete ce urmează a fi efectuate în cauză.
Împotriva acestei decizi penale a formulat contestație (recalificată apel) la data de 05 februarie 2014 contestatorul A.
În motivarea contestației a susținut că sentința atacată a fost pronunțată fără o prealabilă cercetare judecătorească legală a infracțiunilor menționate în cuprinsul plângerii și fără ca instanța să aibă în vedere actele depuse la dosarul cauzei.
De asemenea, a considerat că sentința atacată a încălcat drepturile fundamentale garantate de art. 21, 22, 23 din Constituția României.
Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă.
Hotărârile supuse apelului, conform dispozițiilor art. 408 C. proc. pen., sunt sentințele, dacă legea nu prevede altfel.
Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și art. 408 C. proc. pen., a recalificat calea de atac formulată de petent ca fiind apel.
Conform dispozițiilor art. 551 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. hotărârile primei instanțe rămân definitive la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă contestației sau apelului.
În cauza de față petentul a declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 56/PI din 12 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, definitivă potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. anterior.
În conformitate cu prevederile art. 278 alin. (10) C. proc. pen. anterior, "hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 2781 alin. (8) este definitivă"
În privința sentinței penale atacate, pronunțată în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior și definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.
În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situații: când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel și când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă și cazurile în care titularul dreptului de apel depășește limitele în care i se recunoaște dreptul său de apel, precum și cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeași parte o atacase anterior printr-un alt apel.
În speță, nu este incidență niciuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile Codului de Procedură penală anterior, astfel că se impune respingerea apelului formulat ca inadmisibil.
Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil apelul petentului, întrucât acesta a fost formulat împotriva unei hotărâri definitive.
Va obliga apelantul la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinței penale nr. 58/F din 31 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă apelantul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 septembrie 2014.
Procesat de GGC - NN