Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1851/2011 AI generated

Pre-trial detention for 16 organized-theft defendants extended through June 7, 2011

Case Number Decizia nr. 1851/2011
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Criminal Section) dismissed as unfounded the appeals filed by sixteen defendants against the order of the Alba Iulia Court of Appeal extending their pre-trial detention, thereby maintaining the detention for all appellants until 7 June 2011 (with the shorter extensions for some as set by the lower court), and ordered each to pay judicial costs. The case involved members of organized criminal groups charged with forming an organized criminal group and committing aggravated theft of agricultural machinery (tractors and other equipment) from France, the Netherlands, Austria, and Greece, causing damages exceeding €1,700,000, with stolen goods being transported to Romania, given false provenance documents, having serial numbers falsified, and sold at below-market prices. The court held that the legal conditions for extending pre-trial detention under Articles 155-159 of the Romanian Criminal Procedure Code and Article 143 lit. f) were met, finding that the grounds for detention (reasonable suspicion of committing serious, high-social-danger offenses and the existence of a concrete threat to public order) persisted, that the complexity of the investigation (numerous defendants, extensive evidence gathering, international rogatory commissions) justified the continued detention within a reasonable time under Article 5(1) ECHR, and that less restrictive preventive measures were insufficient to protect public order given the organized nature of the criminal activity and the high value of the stolen property.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen, art. 1451 C. proc. pen, art. 293 alin. (1) C. pen, art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, art. 41 alin. (2) C. pen; Pre-trial detention for 16 organized-theft defendants extended through June 7, 2011: The case involved members of organized criminal groups charged with forming an organized criminal group and committing aggravated theft of agricultural machinery (tractors and other equipment) from France, the Netherlands, Austria, and Greece, causing damages exceeding €1,700,000, with stolen goods being transported to Romania, given false provenance documents, having serial numbers falsified, and sold at below-market prices. The court held that the legal conditions for extending pre-trial detention under Articles 155-159 of the Romanian Criminal Procedure Code and Article 143 lit. f) were met, finding that the grounds for detention (reasonable suspicion of committing serious, high-social-danger offenses and the existence of a concrete threat to public order) persisted, that the complexity of the investigation (numerous defendants, extensive evidence gathering, international rogatory commissions) justified the continued detention within a reasonable time under Article 5(1) ECHR, and that less restrictive preventive measures were insufficient to protect public order given the organized nature of the criminal activity and the high value of the stolen property.

Keywords

AI generated
extension of detention code of criminal procedure organized crime crime against property theft investigation aggravated case

Cited Legislation

AI generated
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art.
art. 26 C. pen
39/2003 și de art. 26 C. pen.
art. 1451 C. proc. pen
la art. 1451 C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara,măsură ce a fost prelungită ulterior.
art. 293 alin. (1) C. pen
pentru comiterea infracțiunilor art. 293 alin. (1) C. pen.
art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001
de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și de intrarea în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat prev.
art. 41 alin. (2) C. pen
pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., precum și începerea urmăririi penale față de învinuiții O.V.
art. 221 alin. (1) C. pen
și B.B., pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prev.de art. 221 alin. (1) C. pen.
art. 264 alin. (1) C. pen
39/2003 și de art. 264 alin. (1) C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Main ground for dismissing the appeals as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for obliging the appellants to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

A. Prin încheierea de ședință nr. 5/MP/2011 din 3 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 562/57/2011, s-a admis propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara privind pe inculpații: V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ș., B.I.I., D.A.V., I.C.D., O.M.F., S.C.M, B.F.B., L.A.I., S.L.L., R.Ș.F., O.C.C., S.M., K.C.P. iar în baza art. 155 - 159 C. proc. pen. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive astfel:

- pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 09 mai 2011 până la data de 07 iunie 2011, față de inculpații:

- V.A. - cetățean italian,

- L.F.R.,

- B.D.I., zis „D.”,

- B.I.Ș., zis „N.”,

- B.I.I., zis „I.”,

- pentru o perioadă de 16 zile, începând cu data de 23 mai 2011 și până la 07 iunie 2011 față de inculpații:

- D.A.V.,

- I.C.D.,

- O.M.F.,

- S.C.M.

- B.F.B.,

- L.A.I.,

- pentru o perioadă de 18 zile, începând cu data de 21 mai 2011 și până la 07 iunie 2011 față de inculpatul S.L.L.,

- pentru o perioadă de 20 zile, începând cu data de 19 mai 2011 și până la 07 iunie 2011 față de inculpatul R.Ș.F.,

- pentru o perioadă de 25 zile, începând cu data de 14 mai 2011 și până la 07 iunie 2011 față de inculpații:

- O.C.C.,

- S.M.,

- K.C.P., fost N.,

Pentru a dispune în acest sens, prima instanța a reținut că prin propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Hunedoara s-a solicitat, în conformitate cu art. 155 - 159 C. proc. pen. prelungirea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile față de inculpații V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ș., B.I.I., D.A.V., I.C.D., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L., R.Ș.F., O.C.C., S.M., K.C.P., astfel:

- începând cu 9 mai 2011 până la 7 iunie 2011 față de inculpații V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ș., B.I.I.;

- începând cu 23 mai 2011 la 21 iunie 2011 față de inculpații D.A.V., I.C.D., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I.;

- începând cu 21 mai 2011 până la 19 iunie 2011 față de inculpatul S.L.L.;

- începând cu 19 mai 2011 la 17 iunie 2011 față de inculpatul R.Ș.F.;

- începând cu 14 mai 2011 până la 12 iunie 2011 față de inculpații O.C.C., S.M., K.C.P..

În expunerea motivelor propunerii formulate, D.I.I.C.O.T. a expus următoarele argumente de fapt și de drept:

I. La data de 10 decembrie 2010 s-a început urmărirea penală față de inculpații L.F.R. și V.A., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 26 C. pen. rap.la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., respectiv față de inculpații B.I.I., B.D.I., B.I.Ș., T.O. și I.C.L., pentru comiterea infracțiunilor prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen.

Având în vedere starea de fapt rezultată în urma administrării probatoriului, la data de 11 decembrie 2010 s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. în infracțiunea prev.de art. 26 C. pen. rap.la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. în ceea ce-i privește pe inculpații B.D.I., B.I.Ș., T.O. și I.C.L., participația acestora la săvârșirea faptei constând în asigurarea pazei perimetrului din care inculpatul B.I.I. sustrăgea, pe timp de noapte și prin folosirea de chei potrivite, utilajele agricole, ajutorul constând și în transportul tuturor participanților la săvârșirea faptei până la locul comiterii, precum și asigurarea transportului bunurilor furate.

La data de 11 decembrie 2010, față de cei șapte inculpați a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

În fapt, s-a reținut că, de circa un an, a fost constituit un grup infracțional organizat inițiat de către inculpații V.A. și L.F.R. în scopul săvârșirii de furturi calificate cu consecințe deosebit de grave în țări U.E. precum Franța, Italia și Austria. Ca membri ai grupării au fost recrutați inculpații B.I.I., B.D.I., B.I.Ș. și I.C.L., aceștia având atribuția de a identifica utilaje agricole, modalitatea de păstrare și depozitare folosită de proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin efracție, identificarea și neutralizarea eventualelor sisteme de alarmă, verificarea utilajelor sub aspectul dotări cu sistem de urmărire G.P.R.S. După executarea tuturor acestor operațiuni, cei trei membri ai grupului organizat executau efectiv operațiunea de sustragere a utilajelor. Anterior ultimei etape, cei trei comunicau telefonic liderilor grupului tipul utilajelor, marca, capacitatea cilindrică, anul de fabricație, numărul actelor de utilizare și starea fizică a acestora, precum și dacă sunt prevăzute cu accesorii (încărcător frontal, grape etc.).

Cei doi lideri le comunicau celor trei membri dacă utilajele identificate merită să fie sustrase, în sensul că puteau fi ușor valorificate „la negru” și sumele care puteau fi obținute erau importante.

După toate acestea, V.A. și L.F.R. identificau în rețeaua Internet, pe site-ul B.T.I.M., firme de transport care dețineau mijloace de transport adecvate. Apoi, intrau în contact cu reprezentantul firmei respective și solicitau efectuarea unor transporturi de utilaje agricole din alte țări U.E. către România, precizând locul și data încărcării utilajelor.

Odată antamat mijlocul de transport, liderii grupului puneau în legătură membrii grupului care se aflau în străinătate pentru realizarea furtului cu șoferii acestuia pentru a reuși să se întâlnească în apropierea locului de unde urma să se realizeze sustragerea.

Odată comis furtul, inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop, al unei imprimante și al unui C.D., falsifica o comandă către firma de transport, o factură și o scrisoare de trăsură, pentru ca în cazul în care camionul era oprit pe drumul spre România de către organele de poliție sau reprezentanți ai autorității vamale, șoferul să poată justifica transportul.

Imediat după ce echipa de hoți comunica inculpaților V.A. și L.R. marca și tipul utilajelor sustrase, aceștia căutau cumpărători interesați de achiziționarea acestora.

De menționat este faptul că echipa de hoți era direcționată, spre exemplu, pe teritoriul Franței, de către inculpatul L.R., acesta cunoscând mai multe locații în care firme care comercializează utilaje le păstrează sau ferme mai mari care dețin astfel de utilaje agricole. Furturile erau comise de către echipa de hoți pe timp de noapte și prin folosirea de chei potrivite primite anterior de la inculpatul V.A.

Astfel, după constituirea grupului infracțional organizat, în cadrul căruia au acționat anterior și alți membrii, față de care urmează a se extinde cercetările, au fost comise mai multe furturi calificate, din interceptările și înregistrările telefonice efectuate autorizat în cauză rezultând sustragerea mai multor utilaje din Austria și Franța.

Ultimul furt a fost comis din Franța, din zona Dijon, în noaptea de 07/08 decembrie 2010.

Anterior, în data de 01 decembrie 2010, inculpații B.I.I., B.D.I. și B.I.Ș. au plecat în Franța cu autoturismul primului inculpat, marca Peugeot, înmatriculat în Franța, condus de inculpatul Bursaș.

În paralel, inculpatul L.F.R. i-a propus inculpatului T.O., administrator al SC T. SRL Arad, firmă ce are ca obiect de activitate efectuarea de transporturi interne și internaționale de mărfuri, să efectueze un transport de utilaje agricole din Franța, plătindu-i suma de 1.000 euro în avans, prețul total la care s-au înțeles inițial fiind de 2.200 euro.

Ulterior, din discuțiile telefonice purtate între inculpații L.R. și V.A. rezultă, de fapt, că înțelegerea cu inculpatul T.O. cu privire la transport a ajuns la un total de 5.500 euro, acesta fiind de fapt un indiciu clar că inculpatul T.O. știa deja că va transporta utilaje furate. Această împrejurare rezultă și din faptul că a mers personal, conducând autotrenul împreună cu angajatul său, inculpatul I.C.L.. Există de asemenea discuții telefonice purtate între liderii grupului infracțional, echipa de hoți și inculpatul T.O. cu privire la transmiterea unei comenzi false către firma administrată de inculpat pentru ca acesta să poată justifica transportul la un eventual control efectuat de organele de poliție sau de autoritățile vamale. Între aceleași persoane există discuții și cu privire la falsificarea unor documente de proveniență și de transport, respectiv a facturii fiscale și a scrisorii de trăsură, din toate rezultând în mod fals că utilajele furate au fost cumpărate de la o firmă de specialitate din Franța.

În data de 05 decembrie 2010, echipa de hoți formată din inculpații B.I.I., B.D.I. și B.I.Ș. s-a întâlnit în localitatea Besancon din Franța cu inculpații T.O. și I.C.L., care veniseră cu camionul și, după ce s-a înserat, la indicațiile inculpatului B.I.I., care, la rândul său, era direcționat spre zonele în care se aflau firme care comercializează utilaje agricole sau ferme care dețineau astfel de utilaje de către inculpatul L.F.R., s-au deplasat spre zona în care se afla o astfel de firmă.

Camionul în care se aflau inculpații T.O. și I.C.L. a rămas la circa 5 km, cei doi având sarcina de a-i anunța pe ceilalți inculpați în cazul în care apărea poliția în zonă. Inculpatul B.I.Ș. i-a lăsat pe inculpații B.I.I. la locul unde se aflau utilajele pe care intenționau să le fure, după care a mai mers cu autoturismul câțiva kilometri, urmând să asigure paza din acea direcție.

Inculpatul B.I.I. a încercat să pornească câteva utilaje cu chei potrivite, primite anterior de la inculpatul V.A., în timp ce inculpatul B.D.I. asigura paza locului respectiv, moment în care a fost contactat telefonic de către inculpatul B.I.Ș. care i-a spus că a fost legitimat de o patrulă de poliție și percheziționat.

Având în vedere această situație, inculpatul B.I.I. a hotărât să renunțe la sustragerea utilajelor în acel moment și din acea locație și a sustras doar rampe cu care ulterior să poată încărca alte utilaje în camion.

În data de 07 decembrie 2010, în urma direcționării de către inculpații V.A. și L.R., cei cinci inculpați s-au deplasat cu autoturismul și autotrenul spre Dijon, așteptând în acea zonă să se însereze.

Procedând în același mod, inculpatul B.I.I. a sustras două tractoare, dintr-o fermă și le-a condus până într-un siloz betonat și parțial acoperit unde putea pătrunde camionul. Cu ajutorul rampelor sustrase anterior, inculpatul a urcat cele două tractoare în autotren.

Inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop și al unei imprimante cumpărate la indicațiile liderilor grupării și cu bani primiți de la aceștia și folosind un C.D. pe care se aflau datele necesare, a falsificat o factură și o scrisoare de trăsură, din care rezulta în mod nereal că cele două utilaje au fost cumpărate de la o firmă de specialitate din Franța și că au fost încredințate pentru transport SC T. SRL Arad, firmă administrată de inculpatul T.O.

Inculpații T.O. și I.C.L. au plecat cu autotrenul spre România, având asupra lor actele false, iar ceilalți trei inculpați au rămas la un hotel „F.” din acea zonă, întrucât nu mai aveau suficienți bani pentru drumul de întoarcere.

Inculpatul B.I.I. l-a contactat telefonic în acest sens pe inculpatul V.A., iar inculpatul B.D.I. l-a contactat telefonic pe inculpatul L.F.R. Acesta din urmă a trimis prin serviciul Western Union suma de 135 euro, pe numele inculpatului B.I.Ș. Folosind acești bani, inculpații au plecat spre România.

De menționat că, anterior, la plecarea din țară, inculpații primiseră de la liderii grupării suma de 1.000 euro pentru cheltuielile cu transportul, cazarea și masa.

La intrarea în Ungaria, cei trei inculpați aflați în autoturism, au rămas din nou fără bani, l-au contactat telefonic pe inculpatul T.O., cu care apoi s-au întâlnit, iar acesta le-a dat suma de 30 euro pentru a putea ajunge în România.

Cei trei inculpați au ajuns în data de 09 decembrie 2010 în România, iar inculpații T.O. și I.C.L. s-au oprit pe teritoriul Ungariei, la câțiva km de punctul de trecere a frontierei de la Nădlac, fiind nevoiți să facă pauza obligatorie pentru șoferii de T.I.R., de 24 de ore.

Inculpații B.I.I., B.D.I. și B.I.Ș. s-au întâlnit într-un bar din Pecica cu inculpații L.F.R. și V.A., după care inculpații L.F.R. și B.I.Ș. s-au dus în Ungaria și i-au adus pe teritoriul României și pe inculpații T.O. și I.C.L., care au lăsat camionul în Ungaria.

În dimineața zilei de 10 decembrie 2010, în jurul orei 4:00, inculpații L.F.R., T.O. și I.C.L. s-au deplasat în Ungaria, la locul unde era parcat camionul, după care s-au întors în România, la volanul autotrenului aflându-se inculpatul L.F.R.. La stația de carburanți Rompetrol, situată în apropierea frontierei, pe teritoriul României, inculpații s-au reîntâlnit, moment în care au fost surprinși de organele de poliție.

Prejudiciul produs în urma săvârșirii infracțiunii de furt calificat este de peste 143.000 euro, până în prezent fiind identificată și partea vătămată, respectiv G.D.T.

Inculpații L.F.R., V.A., B.I.I., B.D.I., B.I.Ș. și I.C.L. au fost arestați preventiv pentru 29 zile, respectiv în perioada 11 decembrie 2010 - 08 ianuarie 2011, prin încheierea penală nr. 59/2010, pronunțată în Dosarul nr. 6898/97/2010 al Tribunalului Hunedoara, secția penală.

Inculpatul T.O. a fost de asemenea arestat preventiv, pentru 29 de zile, respectiv în perioada 12 decembrie 2010 - 09 ianuarie 2011, prin aceeași încheiere a Tribunalului Hunedoara.

Ulterior, prin încheierea penală nr. 1/2011, pronunțată în Dosarul nr. 41/97/2011 al Tribunalului Hunedoara, secția penală, măsura arestării preventive a fost prelungită cu 30 zile, pe perioada 09 ianuarie 2011 - 07 februarie 2011, pentru inculpații L.F.R., V.A., B.I.I., B.D.I., B.I.Ș. și I.C.L., pe perioada 10 ianuarie 2011 - 08 februarie 2011, pentru inculpatul T.O.

Prin încheierea penală nr. 4 pronunțată în Dosarul nr. 1288/97/2011 al Tribunalului Hunedoara, secția penală, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, pe perioada 08 februarie 2011 - 09 martie 2011, pentru inculpații L.F.R., V.A., B.I.I., B.D.I., B.I.Ș. și I.C.L. și pe perioada 09 februarie 2011 - 10 martie 2011, pentru inculpatul T.O.

Măsura preventivă a fost prelungită din nou, prin încheierea penală nr. 14/2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 2480/97/2011, la data de 04 martie 2011 pentru perioada 10 martie 2011 - 08 aprilie 2011, respectiv pentru perioada 11 martie 2011 - 09 aprilie 2011.

Prin încheierea penală din 08 martie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis recursurile declarate de inculpații I.C.L. și T.O. împotriva încheierii penale nr. 14 din 04 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 2480/97/2011 și, în temeiul art. 139 alin. (1) rap. la art. 1451 C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara,măsură ce a fost prelungită ulterior.

Măsura preventivă a fost prelungită din nou față de inculpații L.F.R., V.A., B.I.I., B.D.I., B.I.Ș. prin încheierea nr. 15 din 04 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 3111/97/2011 pentru perioada 09 aprilie 2011 - 08 mai 2011.

II. La data de 22 ianuarie 2011, s-a început urmărirea penală față de inculpații D.A.V., I.C. zis „B.”, O.M.F., B.F.B. zis „F.”, S.C. și L.A.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. și față de inculpații T.D.V., M.D.S. și C.M.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 26 C. pen. rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, în timp, în cadrul grupului infracțional organizat inițial au acționat și alte persoane ca membri, numărul sustragerilor de utilaje agricole din Franța și alte țări membre U.E. fiind considerabil.

După arestarea preventivă a primilor șapte inculpați, s-a stabilit că inculpatul I.C.D., zis „B.”, a făcut parte din grupul infracțional încă de la început, împreună cu inculpatul B.I.I., zis „I.”, sustrăgând utilaje agricole din Franța.

După un timp, inculpatul și-a dezvoltat propria grupare infracțională împreună cu inculpatul D.A.V.

Cei doi au manifestat intense preocupări în recrutarea de noi membri, astfel că au recrutat pe inculpații O.M.F., O.C., B.F.B., L.A.I. și S.C.M. Încă de la început, rolurile în cadrul grupării infracționale au fost bine stabilite, astfel că alături de liderii D.A.V. și I.C.D., acționau efectiv pentru sustragerea utilajelor, respectiv pătrunderea prin efracție în incintele în care erau depozitate, pornirea utilajelor, fiind folosite de fiecare dată chei mincinoase, încărcarea utilajelor, etc., inculpații O.M.F. și O.C. zis „G.” sau „G.”.

Inculpatul B.F.B. a fost recrutat în cadrul grupării infracționale în scopul transportării membrilor grupării la locurile de comitere a furturilor, pentru identificarea utilajelor, realizarea unei minime supravegheri a locului de depozitare și stabilirea momentului optim pentru pătrunderea prin efracție și comiterea furtului. Transportul membrilor grupării infracționale era asigurat de către inculpatul B.F.B. cu autoutilitara de transport persoane, proprietate personală. Liderii grupului infracțional i-au recrutat și pe inculpații L.A.I. și S.C. zis „B.”. Cei doi sunt șoferi profesioniști de T.I.R., mai mult S.C. zis „B.” deține un cap tractor la firma la care este administrator, respectiv SC B.C. SRL Alba Iulia. Șoferii, aveau rolul de a se deplasa cu un autotren în apropierea locului unde urma să se comită furtul de utilaje, după comiterea furtului să ajute pe membrii grupării la încărcarea utilajelor în semiremorcă, după care să părăsească urgent locul comiterii infracțiunii. Ulterior, cei doi se implicau în activitățile de valorificare a produsului infracțional, prin transportul utilajelor în diferite localități din țară sau străinătate, unde existau comenzi ori persoane interesate în achiziționarea de utilaje la prețuri mult sub prețul pieței și fără documente de proveniență. Mai mult, inculpații L.A.I. și S.C. erau implicați în ascunderea utilajelor furate și prezentarea acestora eventualilor clienți.

În urma activitățile desfășurate, s-a stabilit că gruparea infracțională a fost sprijinită de inculpații T.D.V. zis „D.”, C.M.G., ambii din Satu - Mare și M.D.S. din Bistrița. Aceștia erau cunoscuți de membrii grupării infracționale ca și persoane cu relații în rândul celor care doreau să achiziționeze utilaje furate. Cei trei au sprijinit gruparea prin aceea că, imediat după comiterea furtului, liderii grupării, D.A.V. și I.C.D. zis „B.”, contactau telefonic pe inculpatul T.D.V., căruia îi comunicau tipul de utilaje furate și principalele caracteristici ale acestora, respectiv anul de fabricație, starea tehnică, orele de funcționare, eventuale dotări opționale, funcție de care exprimau un anumit preț. Ulterior, inculpatul T.D.V. împreună cu inculpații C.M.G. și M.D.S. contactau persoanele interesate să achiziționeze utilajele sustrase, comunicau informațiile despre acestea primite de la liderii grupării și stabileau un nou preț de vânzare mai mare, diferența reprezentând o parte a câștigului lor ilicit. Cealaltă parte a câștigului este reprezentată de procentul solicitat autorilor furturilor din suma pretinsă de către aceștia.

În același mod s-a acționat pentru sustragerea a trei tractoare de la o fermă din Franța. Astfel, în luna ianuarie 2011, între membrii grupării a apărut ideea unui nou furt, dezvoltând în acest sens diferite acte preparatorii. Liderii grupării, inculpații D.A.V. și I.C.D. au purtat mai multe discuții cu inculpatul T.D.V. în cadrul cărora anunțau intenția de a se deplasa în Franța, în scopul sustragerii de tractoare agricole. Mai mult, cei doi inculpați l-au înștiințat pe T.D.V. că au fost în Franța, au identificat mai multe astfel de tractoare de dimensiuni mari, respectiv putere de peste 120 CP și chiar au încercat să le sustragă, însă nu au reușit întrucât nu au avut rampe de încărcare adecvate și acestea au cedat sub greutatea utilajelor. T.D. a spus că va face demersuri pentru a procura rampe adecvate, fapt pentru care, la data de 16 ianuarie 2011, D.A.V. și I.C.D. i-au contactat pe inculpatul S.C. zis „B.” și pe numitul O.C. zis „G. sau „G.”, cărora le-a cerut să se deplaseze la Satu Mare să contacteze pe inculpatul T.D. și să ridice de la acesta rampele pentru încărcarea utilajelor în T.I.R. O.C. și S.C. s-au deplasat la Satu Mare în noaptea de 16/17 ianuarie 2011, însă T.D. nu a reușit să procure rampele respective, motiv pentru care au revenit la Alba Iulia. În ziua de 17 ianuarie 2011, I.C. zis „B.” a procurat astfel de rampe prin intermediul inculpatul O.M.F., rampe transportate de către O.C. și S.C. împreună cu inculpatul D.A., în parcarea hanului „Ș.”, unde se afla staționat capul tractor aparținând societății administrate de S.C., cap tractor la care era atașată o semiremorcă. Rampele au fost încărcate în semiremorcă, iar în cursul nopții de 17 ianuarie 2011, S.C. însoțit de L.I.A. s-au deplasat cu T.I.R.-ul în Germania pentru a transporta marfă în baza unei comenzi reale.

Conform înțelegerii prealabile cu liderii, inculpații D.A. și I.C. zis „B.”, după descărcarea în Germania, urmau să se deplaseze cu autotrenul în Franța, în zona orașului Nancy, pentru a se întâlni cu aceștia. Au existat convorbiri telefonice între liderii coordonatori și inculpatul S.C. zis „B.”, din cadrul cărora rezultă clar că acesta din urmă cunoștea că se deplasează în Franța pentru a transporta utilaje furate. Mai mult, încă din România, D.A. și I.C. i-au plătit lui S.C. un avans în lei de circa 1.000 euro, din suma totală de 7.000 euro, stabilită inițial.

În cursul aceleiași zile, inculpatul D.A.V. l-a contactat pe inculpatul T.D.V., căruia i-a comunicat că a rezolvat problema rampelor de încărcare și a transportului, că T.I.R.-ul a plecat spre Germania pentru a descărca marfa în această țară, după care se vor întâlni în Franța pentru sustragerea utilajelor.

Încă de la început, inculpatul T.D.V. i-a spus lui D.A. că utilajele furate vor fi vândute unui client al său din Ungaria, respectiv din orașul Debrecen. Inculpatul T.D., zis „D.”, i-a cerut inculpatului D.A.V. ca imediat după comiterea furtului să-l contacteze, să-i comunice modelul utilajelor furate și caracteristicile tehnice împreună cu prețul pretins pentru a putea contacta cumpărătorul în vederea stabilirii datei și modalității de realizare a tranzacției.

La rândul său, inculpatul T.D.V. i-a contactat pe ceilalți doi intermediari, respectiv pe inculpații C.M.G. și M.D.S., comunicându-le datele obținute de la membrii grupării, respectiv modelul utilajelor furate și caracteristicile tehnice, purtând discuții cu aceștia referitoare la prețul pretins și variantele de comercializare către diferiții clienți pe care îi aveau.

Anterior acestor fapte, la data de 12 ianuarie 2011, inculpații D.A.V., O.M.F. și I.C.D., cu autoturismul concubinei celui din urmă, s-au deplasat în Franța, în zona localității Nancy, cu scopul sustragerii unor tractoare agricole din gospodăriile agrozootehnice dezvoltate în zonă.

În noaptea de 12/13 ianuarie 2011 aceștia au pătruns, prin efracție, într-o astfel de fermă, au identificat două tractoare agricole, pe care le-au pornit cu cheile originale, găsite în contact, pentru a le verifica starea de funcționare. Ulterior, au încercat încărcarea lor într-un autotren, însă întrucât nu aveau rampe metalice corespunzătoare, acestea au cedat sub greutatea utilajelor, iar membrii grupului au renunțat, revenind în cursul zilei următoare în România.

Ulterior, la data de 18 ianuarie 2011, D.A. împreună cu I.C. zis „B.”, O.M.F. și B.F.B. zis „F.”, cu autoutilitara de transport persoane, proprietatea celui din urmă, s-au deplasat în Franța, în apropierea orașului Nancy.

În seara de 20 ianuarie 2011, cei patru inculpați s-au întâlnit cu inculpații L.A.I. și S.C., zis „B.”, care sosiseră din Germania cu autotrenul. În cursul nopții de 20/21 ianuarie 2011 D.A. împreună cu I.C., zis „B.”, au pătruns în ferma G.D.H., din vecinătatea orașului Nancy, mai precis din comuna Vroville, unde au identificat trei tractoare, pe care intenționau să le sustragă. În acest sens, inculpatul I.C., zis „B.”, a pornit cele trei tractoare și le-a verificat starea tehnică. De menționat că două dintre utilaje aveau cheile în contacte, chei care s-au dovedit a se potrivi și la cel de-al treilea utilaj. În acest timp, inculpații B.F.B. și O.M.F. au stat de pază la distanță de câțiva kilometri, în autoutilitară, supraveghind drumurile de acces spre ferma de unde urmau a fi furate utilajele. Inculpatul D.A.V. supraveghea locul comiterii furtului din apropiere și, imediat după ce inculpatul I.C., zis „B.” a verificat starea tehnică și optică a utilajelor, au contactat telefonic pe inculpatul T.D.V. căruia i-au comunicat marca, tipul și caracteristicile utilajelor. T.D.V. a fost de acord și le-a spus celor doi să încarce utilajele, fapt pentru care aceștia au contactat telefonic pe inculpatul S.C., zis „B.”, care a adus autotrenul în apropiere, fiind însoțit de inculpatul L.A.I. Cei doi șoferi ai T.I.R.-ului au decopertat semiremorca și au montat rampele metalice pentru încărcarea utilajelor, împreună cu inculpatul D.A.V. Imediat după aceea, inculpatul I.C., zis „B.”, a urcat cele trei tractoare în semiremorcă, după care D.A.V., ajutat de S.C., a scos valvele roților din spate ale utilajelor, în acest fel scoțând aerul din acestea pentru a ocupa mai puțin spațiu pe înălțime și a putea monta pereții și tavanul semiremorcii. De altfel, cu ocazia depistării acestora în punctul de frontieră Borș, asupra inculpatului I.C.D. a fost găsită o trusă de scule folosită la pătrunderea prin efracție în locațiile de unde se comiteau furturile, mai multe legături cu chei adevărate și contrafăcute pentru pornirea diferitelor tipuri de utilaje și valvele smulse de la roțile din spate ale celor trei tractoare furate.

Ulterior, inculpatul I.C. a contactat telefonic pe concubina sa, căreia i-a solicitat să calculeze T.V.A.-ul de 19, 5 % (valoarea taxei percepute în Franța) pentru prețul utilajelor, pe care urmau să-l înscrie în factura falsă întocmită. Inculpatul O.M.F. a falsificat o factură din care rezulta că cele trei tractoare erau cumpărate de o firmă din România de la o firmă din Franța, folosind pentru aceasta laptop-ul pe care îl adusese în acest scop inculpatul I.C., zis „B.” și o imprimantă pe care o adusese, de asemenea, în acest scop inculpatul D.V. Pentru realizarea falsului, inculpatul O.M.F. a folosit și datele salvate pe un memory - stick - pe care inculpatul D.A.V. îl procurase de la numitul A.D., zis „L.” și o ștampilă contrafăcută cu datele de identificare ale firmei franceze.

Înscrisul falsificat a fost predat inculpatului S.C. pentru a-l folosi în eventualitatea unui control pe durata transportului.

Imediat după comiterea furtului, conform înțelegerii prealabile dintre liderii grupării D.A. și I.C. cu transportatorii utilajelor furate, inculpații L.A.I. și S.C. zis „B.”, pe de o parte și cu inculpații T.D.V., M.D.S. și C.M.G., pe de altă parte, utilajele au fost transportate cu autotrenul în zona orașului Debrecen din Republica Ungaria, localitate în care s-au întâlnit și membrii grupării cu cei trei intermediari în noaptea de 21/22 ianuarie 2011.

La data de 22 ianuarie 2011, cele trei tractoare au fost vândute unui cetățean maghiar, proprietarul unei societăți comerciale din orașul Debrecen, care comercializează autoturisme și utilaje second - hand. Acesta din urmă cunoștea faptul că utilajele sunt furate și a fost de acord să plătească intermediarilor suma de 40.000 euro pentru toate cele trei tractoare. Ulterior, banii au fost împărțiți între inculpații care au sprijinit grupul infracțional organizat și membrii grupării, fiecăruia revenindu-i o anumită sumă. De altfel, cu ocazia depistării acestora în punctele de frontieră Borș și Valea lui Mihai, asupra acestora a fost găsită suma totală de 39.000 euro (B.F.B. - 2.000 euro; I.C.D. 6.500 euro; O.M.F. 2.500 euro; D.A.V. 8.000 euro; S.C.M. 4.000 euro, M.D.S. 4.000 euro; T.D.V. 8.000 euro și C.M.G. 4.000 euro).

De menționat este faptul că, la fel ca și grupul infracțional organizat din care s-au desprins, liderii grupării infracționale noi formate, respectiv inculpații D.A.V. și I.C. au folosit un laptop și o imprimantă pentru a contraface documente de proveniență și de transport a utilajelor furate, pentru a crea aparența unui transport legal de marfă pe ruta Franța - România. Mai mult, au contrafăcut o ștampilă cu amprenta unei societăți comerciale franceze, ștampilă pe care o foloseau la contrafacerea documentelor. Aceasta a fost găsită la percheziția corporală asupra inculpatului O.M.F.

În cauză, ofițerul de legătură al Poliției Naționale Franceze - A.T. - din cadrul Ambasadei Franței în România, a transmis plângerea adresată Jandarmeriei Naționale Franceze - Compania Neufchateau, Unitatea B.T. Mirecourt, formulată de către proprietarii celor trei tractoare, din aceasta rezultând următoarele:

- proprietara tractoarelor este E.A.G.D.H. din comuna Vroville, reprezentată de către numitul H.J.C. ;

- au fost sustrase :

- un tractor, culoare verde, înmatriculat la 09 martie 2007;

- un tractor, culoare verde, înmatriculat la 19 aprilie 2004;

- un tractor, culoare verde, înmatriculat la 19 aprilie 2004.

Valoarea celor trei utilaje agricole depășește cu mult suma de 200.000 lei, dintr-o verificare pe internet rezultând că valoarea ar fi de aproximativ 132.645 euro.

La data de 23 ianuarie 2011 s-a extins urmărirea penală față de inculpatul D.A.V. pentru comiterea infracțiunilor art. 293 alin. (1) C. pen. și de ieșirea din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 și de intrarea în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.

Din declarația inculpatului D.A.V. rezultă că față de persoana sa, Tribunalul Alba a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara într-o cauză penală aflată pe rolul acestei instanțe.

Astfel, în datele de 18 ianuarie și 22 ianuarie 2011, când inculpatul a ieșit din țară prin trecerea frontierei cu Ungaria, respectiv s-a întors în România prin Punctul de trecere a frontierei româno - ungare Borș, a folosit pentru legitimare, în fața organelor de poliție din cadrul poliției de frontieră din Ungaria și România, cartea de identitate a fratelui său, cu valabilitate de la 16 octombrie 2008 - 05 mai 2015 pe numele D.L.A.,

De altfel, această carte de identitate a fost găsită asupra inculpatului în data de 22 ianuarie 2011, imediat după intrarea pe teritoriul României.

Prin încheierea penală nr. 3/2011, pronunțată în Dosarul nr. 808/97/2011 al Tribunalului Hunedoara, secția penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților D.A.V., I.C., zis „B.”, O.M.F., B.F.B., zis „F.”, S.C., L.A.I., T.D.V., M.D.S. și C.M.G. pentru 29 zile, respectiv pe perioada 24 ianuarie 2011 - 21 februarie 2011.

Prin încheierea penală nr. 4, pronunțată în Dosarul nr. 1288/97/2011 al Tribunalului Hunedoara, secția penală, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților D.A.V., I.C., zis „B.”, O.M.F., B.F.B., zis „F.”, S.C., L.A.I., T.D.V., M.D.S. ȘI C.M.G., pe perioada 22 februarie 2011 - 23 martie 2011.

Măsura preventivă a fost prelungită din nou, prin încheierea penală nr. 14/2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 2480/97/2011, la data de 04 martie 2011 pentru perioada 24 martie 2011 - 22 aprilie 2011.

Prin încheierea penală din 08 martie 2011, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis recursurile declarate de inculpații T.D.V., M.D.S. și C.M.G. împotriva încheierii penale nr. 14/2011 din 04 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 2480/97/2011 și, în temeiul art. 139 alin. (1) rap.la art. 1451 C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură ce a fost prelungită ulterior.

Măsura preventivă a fost prelungită din nou prin încheierea penală nr. 15 din 04 aprilie 2011 în Dosarul nr. 3111/97/2011 față de inculpații D.A.V., I.C., zis „B.”, O.M.F., B.F.B., zis „F.”, S.C., L.A.I., în perioada 23 aprilie - 22 mai 2011.

III. Prin ordonanța din 04 martie 2011, s-a extins urmărirea penală față de inculpatul I.C.D., zis „B.”, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev.de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. (3 acte materiale), s-a dispus schimbarea încadrării juridice față de inculpatul I.C.D., zis „B.”, din infracțiunea de furt calificat, prev.de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., precum și începerea urmăririi penale față de învinuiții O.V. și A.D., zis „L.”, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și furt calificat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv față de învinuiții S.M., B.I.M., J.T.M., L.M., fost D., B.C., T.I., M.M.I., P.I., S.C.V., B.V., V.G. și B.B., pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prev.de art. 221 alin. (1) C. pen.

Prin ordonanța din data de 13 aprilie 2011, s-au dispus extinderi ale urmăririi penale, schimbări de încadrare juridică și începeri ale urmăririi penale, după cu urmează:

Extinderea urmăririi penale și schimbarea încadrării juridice față de:

B.I.I., zis „I.”, pentru 3 acte materiale de furt calificat și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. în infracțiunea prev.de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.

L.F.R., pentru 2 acte materiale de furt calificat și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art. 26 C. pen. rap.la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., în infracțiunea prev.de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.

D.A.V., pentru un act material de furt calificat și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. în infracțiunea prev.de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.

S.M., pentru infracțiunea prev.de art. 221 alin. (1) C. pen. și schimbarea încadrării juridice din 2 infracțiuni de tăinuire în infracțiunea prev.de art. 26 C. pen. rap.la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen.

Extinderea urmăririi penale față de A.D., zis „L.”, pentru 8 acte materiale de furt calificat care intră în conținutul infracțiunii prev.de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost începută urmărirea penală la data de 04 martie 2011,

O.V., pentru un act material de furt calificat care intră în conținutul infracțiunii prev.de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost începută urmărirea penală la data de 04 martie 2011.

I.C., zis „B.”, pentru 3 acte materiale de furt calificat care intră în conținutul infracțiunii prev.de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care a fost începută urmărirea penală la data de 04 martie 2011.

Începerea urmăririi penale față de învinuiții O.C.C. și N.I., pentru comiterea infracțiunilor prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.; A.F.L. pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen.; S.L.L., pentru comiterea infracțiunilor prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 26 C. pen. rap.la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen.; P.N., pentru comiterea infracțiunii prev.de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., P.C.H., pentru comiterea infracțiunii prev.de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen., B.N., M.S.O., S.R.N., B.G., K.C.P., R.Ș.F., R.N.D. și B.D.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prev.de art. 221 alin. (1) C. pen.

Prin ordonanța din data de 14 aprilie 2011, s-a extins urmărirea penală față de învinuitul K.C.P., pentru săvârșirea a încă unei infracțiuni de tăinuire, prev.de art. 221 alin. (1) C. pen.

Prin ordonanțele din 14 aprilie 2011 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 14 inculpați.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele: într-o anumită perioadă, din grupul infracțional organizat specializat în sustragerea de utilaje din străinătate a mai făcut parte și inculpatul A.D., zis „L.”, care a participat împreună cu alți membrii ai grupării la săvârșirea de furturi de utilaje din țări membre U.E., pe care le valorifica ulterior către persoane fizice sau juridice din România, la prețuri mult mai mici decât valoarea de piață a acestora. De asemenea, s-a stabilit că inculpatul A.D. era implicat în mod direct în activitățile de contrafacere de documente de proveniență (facturi, acte de identitate ale unor prezumtivi vânzători) și în actele necesare transportului utilajelor din țările de unde erau furate spre România. De altfel, din probele administrate până în prezent rezultă că inculpatul A.D. a pus la dispoziție grupului infracțional organizat, care a sustras în luna ianuarie 2011 cele trei tractoare din Franța, un memory stick cu un model de factură, folosit de membrii grupării pentru a contraface actele de proveniență ale utilajelor provenite din furt. Acest memory stick a fost găsit asupra inculpatului D.A.V. despre care atât acesta, cât și inculpatul I.C.D., zis „B.”, au declarat că l-au primit de la inculpatul A.D.

Cu ocazia percheziției en-case efectuate asupra unității de memorie sus-menționate, pe acesta a fost găsit, în format electronic, un model de factură în limba italiană pentru vânzarea-cumpărarea utilajelor agricole, document care a rezultat că a fost creat la data de 15 noiembrie 2010.

De asemenea, A.D. era implicat în mod direct în contrafacerea seriilor de identificare a utilajelor, cu scopul ca identitatea acestora să nu poată fi stabilită și în acest fel organele de aplicare a legii să nu poată să identifice în mod cert furturile, părțile vătămate, localitățile și data comiterii faptelor, scop în care s-a folosit de inculpatul S.L.L. din Călan, județul Hunedoara, cunoscut ulterior de către inculpații D.A.V., I.C.D. și O.V. care, la rândul lor au apelat la serviciile inculpatului Sabău pentru contrafacerea seriilor de identificare a utilajelor furate.

La grupul infracțional organizat au aderat și inculpații O.C.C., N.I., gruparea fiind sprijinită de către inculpatul S.L.L.. Primii doi inculpați participau efectiv la comiterea furturilor, inculpatul N.I. efectuând și transportul utilajelor furate în România, iar inculpatul S.L.L. contrafăcea seriile de identificare ale utilajelor.

Astfel, inculpatul I.C., împreună cu inculpatul O.V., a vândut inculpatului S.M. un tractor agricol, de culoare verde, an de fabricație 2005, furat din Franța, de la societatea E.M., cu sediul la adresa rue de l’Ecole la Voyer, în noaptea de 15/16 august 2010. În aceeași împrejurare a fost sustras și un tractor, în valoare de 75.000 euro, valoarea tractorului fiind de 38.000 euro.

Inculpatul S.M. a primit de la inculpații I.C.D. și O.V. un contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat cu un vânzător pe nume Tofalvi Atila, o copie a cărții de identitate a acestei persoane, precum și o factură pro forma de la firma N.R.T.S. din Italia.Procedându-se la verificarea cărții de identitate, s-a stabilit că aceasta este falsă, neexistând persoana respectivă.

Inculpatul S.M. a afirmat că a cumpărat tractorul în toamna anului 2010 de la inculpații I.C.D. și O.V. Cei doi i-au pus la dispoziție actele prezentate, fără ca, în vreo împrejurare, cumpărătorul să-l fi cunoscut pe așa-numitul „T.A.”

Cu această ocazie, inculpatul O.V. i-a pus la dispoziție inculpatului S.M. numărul de telefon al persoanei înscrise în contractul de vânzare-cumpărare, T.A., număr de telefon interceptat autorizat în cauză și utilizat de inculpatul A.D., zis „L.” Inculpatul S.M. a afirmat că l-a contactat pe acesta cu ocazia vânzării-cumpărării utilajului.

Din înregistrările audio-video în mediu ambiental cu inculpatul S.M. rezultă însă că numărul de telefon menționat mai sus era introdus în memoria telefonului mobil cu numele de „L.”

La SC U.T. SRL au fost identificate două tractoare, cu privire la care numitul B.M. a pus la dispoziție în original două contracte de vânzare-cumpărare încheiate între acesta din urmă în calitate de cumpărător și inculpatul S.M. în calitate de vânzător, având ca obiect cele două utilaje.

Din verificările efectuate rezultă că cele două tractoare au fost sustrase de la G.M., din comuna Docneville, Franța, în noaptea de 04/05 decembrie 2009, prejudiciul total fiind de circa 120.000 euro.

Din actele dosarului rezultă că, la rândul său, inculpatul S.M. a cumpărat utilajele de la inculpații D.A.V., I.C.D. și A.D. în luna decembrie 2009, primind același fel de documente, respectiv două facturi fiscale din care rezultă că L.F.V., Italia, a vândut utilajele unui anume D.I., persoană care nu există, prezentând și două contracte de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit în care figurează în calitate de vânzător D.I.

De fapt, în schimbul utilajelor, inculpatul S.M. a încheiat două contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică din care rezultă că a vândut numitei B.M.M., mama inculpatului D.A.V. și numitei F.V., mama inculpatului I.C.D. două parcele de teren. În fapt, nu au fost plătite nici prețurile utilajelor și nici ale terenurilor, acestea din urmă fiind date în schimbul celor două tractoare agricole. În plus, inculpatul S.M. i-a mai plătit inculpatului A.D. suma de 5.000 euro, diferență până la suma de 30.000 euro percepută pentru cele două utilaje. După circa o lună de zile, inculpatul S.M. a vândut cele două utilaje contra sumei de 35.000 euro numitului B.M.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul S.M. a avut cunoștință de proveniența ilicită a bunurilor tăinuite, aceasta reieșind din actele false pe care le accepta ca documente de proveniență, din faptul că valoarea tractoarelor la care s-a înțeles cu membrii grupului infracțional de la care le-a cumpărat este mult sub prețul pieței, din faptul că la perfectarea nici uneia dintre tranzacții nu a cunoscut vânzătorul trecut în acte, lucru care nu era posibil, întrucât niciuna din acele persoane nu există.

O împrejurare relevantă din punctul de vedere al laturii subiective este acea că inculpatul S.M. a depozitat în grădina sa și la moara pe care o deține în localitatea Ighiu, județul Alba, alte utilaje furate de membrii grupului infracțional din străinătate și aduse în România pentru vânzare. Astfel, inculpatul A.D. și învinuitul P.N. au prezentat un tractor învinuitului S.R.N., aflat la moara din Ighiu. Cu privire la acest utilaj, S. a discutat și negociat achiziționarea lui chiar cu inculpatul S.M., însă în final nu s-au înțeles.

Ulterior, la data de 28 aprilie 2011, față de inculpatul S.M. s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru două acte materiale de tăinuire, care intră în conținutul infracțiunii prev.de art. 26 C. pen. rap.la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) și alin. (4) C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În perioada februarie - martie 2010, inculpatul S.M. a vândut numitului S.G. un buldoexcavator marca Caterpillar model 432 D, pe care i-l oferise spre vânzare inculpatul A.D. S.G. a plătit pentru buldoexcavator suma de 19.000 euro inculpatului S.M. După câteva zile, inculpatul Stanciu, la insistențele lui S. i-a pus la dispoziție o factură emisă de SC A.C. SRL Pitești, în care erau înscrise seria de identificare a unui alt buldoexcavator, prețul de vânzare fiind de circa 6.000 lei, după ce inițial, inculpații A.D. și S.M. ceruseră reprezentaților firmei din Pitești să întocmească o factură în care figura ca vânzător inculpatul S.M. Din cercetări a rezultat că utilajul era furat din Italia. Cu ocazia ridicării inculpatului S.M. în vederea prezentării la audiere s-a găsit în autoturismul acestuia certificatul de înregistrare la Primăria din Cotmeana a acestui utilaj.

Din actele dosarului rezultă că, în perioada septembrie - octombrie 2010, a intermediat vânzarea a trei utilaje agricole de către membrii grupării infracționale, respectiv între inculpatul A.D. și primarul comunei Dârlos, județul Sibiu, identificat în persoana numitului B.L., valoarea tranzacției ridicându-se la suma de 51.000 euro. Cu privire la această tranzacție, cumpărătorul B.C. i-a reproșat inculpatului S.M. că are suspiciuni că utilajele sunt furate, că nu reușește să-l mai contacteze pe inculpatul A.D. și i-a pretins inculpatului S.M. să-i plătească suma de 50.000 euro, spunându-i că a garantat personal încheierea tranzacției.

Numitul B.C. l-a contactat pe inculpatul S.M. în urma unui anunț de vânzare a unui tractor folosit dat de către acesta din urmă în revista de specialitate „C.S.” din 05 februarie 2010, inculpatul spunându-i că nu mai are la vânzare tractorul din anunț, însă are de vânzare alte trei tractoare. Era vorba despre utilajele sustrase de membrii grupului infracțional organizat și prezentate inculpatului S.M. de către inculpații A.D. și B.I.I.

Astfel, tractoarele, au fost sustrase din Franța, în noaptea de 01/02 august 2010, de la exploatarea agricolă din comuna Crastatt, iar tractorul a fost furat din Franța, la data de 09 martie 2010.

Cu ocazia perfectării tranzacției s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare olograf între vânzătorul S.M. și cumpărătorul B.L., ocazie cu care inculpatul S.M. i-a înmânat și o copie a unei cărți identitate pe numele P.V., despre care a menționat că este legătura sa din Germania.

La SC N.N. SRL Cunța a fost identificat un tractor, administratorul, inculpatul J.T.M. prezentând un contract de vânzare-cumpărare autentificat, vânzătorul fiind învinuitul L.M. și o factură de la firma N.R.T.S. SRL Italia.

Din probele administrate în cauză a rezultat că acest utilaj agricol, în valoare de 25.000 euro, a fost furat din Olanda în noaptea de 24/25 octombrie 2010 de la depozitul situat în Broekstraat, în aceeași împrejurare sustrăgându-se și un tractor, în valoare de 35.000 euro.

Tractorul a fost cumpărat de la inculpatul A.D., zis „L.”, prin intermediul inculpaților B.C. și T.I., toți cunoscând faptul că tractorul era furat din străinătate. Cei doi au găsit de fapt cumpărătorul și l-au pus în legătură cu inculpatul A.D., în schimbul promisiunii unor sume de bani în euro. După perfectarea înțelegerii, tractorul a fost transportat din locația unde îl ascunsese A.D., respectiv în Alba-Iulia, până la atelierul aparținând SC N.N. SRL Cunța de către învinuitul M.M.I.

Pentru intermedierea tranzacției și manoperele infracționale desfășurate, inculpații B.C. și T.I. au primit în total 600 euro pe care i-au împărțit în mod egal, de la inculpatul A.D.

Știind că utilajul provine din furt și spunându-i-se de către inculpatul A.D. că nu poate să-i dea acte de proveniență pentru tractorul cu serii reale, inculpatul J.T.M. a fost de acord ca inculpatul S. să modifice seriile originale poasonate pe șasiu de către fabricant și plăcuțele purtătoare de serii.

Astfel, inculpatul A.D. l-a adus la hala din Cunța, unde era depozitat tractorul, pe inculpatul Sabău care, în prezența inculpaților J.T.M. și T.I., a procedat la modificarea seriilor de identificare. Inculpatul J.T.M. tastase pe telefonul mobil seria reală a tractorului, anterior modificării acesteia de către inculpatul S.L.L.

La inculpatul P.I. a fost identificat un tractor agricol, având seriile de identificare de pe șasiu polizate, cu scopul ca utilajul să nu poată fi identificat. Pentru acest utilaj, inculpatul P.I. a prezentat un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu numitul C.D. din Mediaș, județul Sibiu, persoană despre care P.I. declară că nu a întâlnit-o în nicio împrejurare și că actul de vânzare-cumpărare i-a fost pus la dispoziție de către inculpatul V.G.

De altfel, inculpatul P.I. a declarat că a cumpărat utilajul împreună cu inculpatul V.G. care a mai cumpărat anterior două utilaje de la aceeași persoană, respectiv un tractor agricol și un buldoexcavator.

Despre toate cele trei utilaje, inculpatul V.G. a declarat inițial, în cursul efectuării înregistrărilor audio-video în mediu ambiental (vol. X, pag. 23), că le-a cumpărat de la un anume „C.” din Arad, persoană pe care a cunoscut-o în virtutea activităților zootehnice pe care le desfășoară. Inculpatul V.G. nu a putut explica la acel moment faptul că, deși a cumpărat cele trei utilaje de la aceeași persoană, a primit cu ocazia tranzacțiilor, contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu vânzători diferiți.

De menționat că, pentru tractorul agricol, deținut de inculpatul V.G., acesta a prezentat un contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 03 februarie 2010, având ca vânzător pe numitul D.I. din Arad. În urma verificărilor efectuate în baza de date a evidenței populației, a rezultat că vânzătorul D.I., cu datele de identificare înscrise în contract, nu există.

Cu ocazia audierilor, inculpații au revenit și au recunoscut că, de fapt, au primit actele de proveniență și au încheiat tranzacțiile cu inculpații A.D. și I.C.D., inculpatul V.G. recunoscând și faptul că prețul pe care l-a plătit era mult mai bun decât prețul pieței. Cu aceeași ocazie, inculpații au recunoscut că nu au văzut niciodată persoanele trecute pe contractele de vânzare-cumpărare. De altfel, așa cum am mai arătat persoana cu numele D.I. și cu datele înscrise în copia falsă a actului de identitate nu există, iar numitul C.D. este dispărut de la domiciliu de circa doi ani.

Din declarațiile învinuiților B.V., S.C. și a martorului B.V., precum și din procesele-verbale de redare a înregistrărilor audio-video efectuate în mediu ambiental cu aceștia, proceselor-verbale de conducere în teren și a prezentărilor pentru recunoaștere după planșă fotografică, rezultă că, în cursul anului 2010, cu ocazia cumpărării celor două tractoare agricole de la inculpatul A.D., s-au întâlnit inițial cu acesta din urmă în municipiul Alba-Iulia și au fost conduși de către acesta în localitatea S. județul A., la domiciliul inculpatului P.I., unde erau depozitate cele două utilaje. În acest loc, s-a negociat prețul de vânzare-cumpărare al utilajelor în prezența inculpatului P.I. De asemenea, din interceptările convorbirilor telefonice efectuate în cauză rezultă că, în perioada sărbătorilor de iarnă a anului 2010, inculpatul A.D. a transportat și depozitat la inculpatul P.I. tractorul agricol, care ulterior a fost vândut inculpatului J.T.M.

Din actele dosarului rezultă că tractorul, a fost sustras de la exploatarea agricolă E.R.G. din Franța, împrejurare în care a fost sustras și un alt tractor, prejudiciul total produs părții vătămate fiind de 180.000 euro (vol. XIII, filele 394 - 402). Furtul a fost comis de către inculpații A.D., I.C.D., D.A.V.

De asemenea, tractorul a fost sustras de la societatea Serma din localitatea Mommenheim, Franța, în data de 25/26 aprilie 2010, când au mai fost furate alte două tractoare agricole, în valoare de 93.730 euro, iar al doilea, în valoare de 45.500 euro, în aceeași împrejurare fiind sustrase și trei pneuri de tractor, în valoare de 4102 euro. Valoarea tractorului este de 91.841 euro. Prejudiciul total produs părții vătămate este de 235.173 euro.

Furtul a fost comis de către inculpații B.I.I., I.C.D., A.D. și N.I., din probele administrate rezultând că celelalte două tractoare au fost valorificate de către inculpatul A.D., în zona localității Keskemet.

Seriile utilajelor au fost și de această dată modificate de către inculpatul S.L.L.

La data de 15 martie 2011, organele de poliție au procedat la verificarea și indisponibilizarea tractorului agricol găsit în posesia învinuitul B.G. din Bistrița, constatându-se că acesta are seriile de identificare contrafăcute.

Din activitățile desfășurate a rezultat faptul că acest utilaj a fost furat în noaptea de 24/25 octombrie 2010 de la depozitul situat în Broekstraat, din Olanda, valoarea acestuia fiind de 35.000 euro. În aceeași împrejurare s-a sustras și un tractor, în valoare de 25.000 euro (respectiv cel identificat și indisponibilizat de la inculpatul J.T.M.).

Din actele de la dosar a rezultat că învinuitul B.G. a cumpărat utilajul în luna noiembrie 2010, prin intermediul inculpaților R.Ș.F. și a fratelui acestuia, K.C.P., plătind pentru acesta suma de 20.000 euro. Cu ocazia încheierii tranzacției, cei doi i-au pus la dispoziție o factură în limba italiană, emisă de Nolli Ross pe numele lui B.C.C. din sat Dârlos, județul Sibiu. Învinuitul B.G. a declarat că, anterior achiziționării utilajului, a avut mai multe întâlniri cu inculpații R.Ș.F. și K.C.P., care i-au spus că au utilajul respectiv de vânzare și că pentru aceasta trebuie să se deplaseze în municipiul Alba-Iulia. Astfel, inculpatul R.Ș.F. i-a condus pe învinuitul B.G. și pe fiul acestuia în apropierea municipiului Alba-Iulia, la o fermă din localitatea Cricău, ocazie cu care învinuitul l-a cunoscut pe inculpatul A.D., zis „L.” În această împrejurare, inculpații R.Ș.F. și A.D. i-au prezentat învinuitului cele două tractoare, negociind cu acesta prețul de vânzare la suma de 20.000 euro.

Ulterior, inculpații R.Ș.F. și K.C.P. l-au contactat pe învinuitul B.G. și i-au comunicat că au adus tractorul în municipiul Bistrița. Cu ocazia vânzării-cumpărării, învinuitul a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit cu inculpatul R.Ș.F. Prețul de cumpărare a fost achitat în totalitate, în tranșe, celor doi inculpați, R.Ș.F. și K.C.P.

După indisponibilizarea utilajului, au fost înregistrate autorizat mai multe convorbiri telefonice între învinuit și inculpații R. și K., din care rezultă că cei doi inculpați promiteau în mod constant că-l vor ajuta pe învinuit să-și recupereze banii și chiar îi promiteau livrarea unui alt utilaj pentru a-l determina pe acesta să nu declare organelor de poliție adevărul cu privire la implicarea lor în tranzacție.

De menționat că, anterior realizării tranzacției, au fost realizate interceptări ale convorbirilor telefonice purtate de inculpații A.D. și K.C.P. cu privire la cele două utilaje, caracteristici tehnice și prețuri de vânzare-cumpărare, discuții din care rezultă fără nici un dubiu faptul că inculpatul K. a luat la cunoștință de la inculpatul A. că cele două tractoare provin din furt.

În aceeași zi, la domiciliul inculpaților K.C.P. și R.Ș.F. a fost identificat un utilaj de construcții tip buldoexcavator, pe care aceștia au hotărât să-l mute pentru a-l ascunde de organele de poliție. În acest scop, au apelat la serviciile inculpatului B.D.C., care s-a deplasat la domiciliul celor doi inculpați, împreună cu vărul său, B.C.I. Utilajul a fost oprit în trafic, fiind verificate seriile de identificare și actele de proveniență. Cu această ocazie, inculpatul B.D.C. a declarat că a cumpărat utilajul de la un cunoscut și că a plătit pentru acesta un avans de 3.000 euro.

În realitate, în baza interceptărilor autorizate ale convorbirilor telefonice a rezultat că buldoexcavatorul, împreună cu un alt utilaj neidentificat, urmau să fie vândute de către cei trei inculpați contra sumei de 50.000 euro unui anume „O.”, administrator al SC G.T. SRL Sâncraiu de Mureș, județul Mureș.

Ulterior, au fost înregistrate mai multe convorbiri telefonice între inculpații K., R. și B., din care a rezultat preocuparea pentru întocmirea unui contract de vânzare-cumpărare antedatat între acesta din urmă și un cetățean irlandez, cu scopul de a justifica în fața organelor de poliție proveniența utilajului.

În urma efectuării constatării tehnico-științifice privitoare la seriile utilajului, s-a constatat că aceasta a fost falsificată prin înlocuirea ultimei cifre din componența seriei, respectiv 4 cu caracterul 9.

Din verificările efectuate în baza de date S.S.S. rezultă că utilajul a fost furat la data de 27 decembrie 2010 din Grecia.

În momentul în care inculpatul K.C.P. a fost identificat de organele de poliție în vederea executării mandatului de aducere emis în cauză, acesta avea în posesie un autoturism, având seriile de identificare modificate, despre care s-a stabilit că provine dintr-un furt comis la data de 08 iunie 2010 în județul Dolj, singurul act pe care îl poseda învinuitul fiind un certificat de înmatriculare din SUA - statul Ontario, ca proprietar figurând un anume R.J., care locuiește la adresa Princess, Blvd, Burlington.

La învinuitul B.I.M. a fost identificat tractorul, acesta prezentând un contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat cu un vânzător pe nume T.A., o copie a cărții de identitate a acestuia și o factură pro forma de la firma N.R.T.S. din Italia. Procedându-se la verificarea cărții de identitate, s-a stabilit că aceasta este falsă, neexistând persoana respectivă.

De asemenea, învinuitul B.I.M. a prezentat o copie a cărții de identitate a inculpatului O.V., pe aceeași coală fiind și o declarație olografă a acestuia, dată în prezența unui martor, din care rezultă că a primit suma de 32.500 euro în schimbul tractorului.

Din comunicarea autorităților franceze rezultă că tractorul marca Fendt tip 415 a fost furat de la o societate agricolă situată în localitatea Rohr, în aceeași împrejurare sustrăgându-se și un tractor.

Învinuitul B.I.M. a afirmat că a cumpărat tractorul la sfârșitul lunii august 2010 de la inculpații I.C.D. și O.V.

Din probele administrate în cauză rezultă că cei doi inculpați i-au solicitat inculpatului S.L.L. să modifice seriile poasonate pe șasiele celor două tractoare, activitate care s-a realizat în gospodăria mamei inculpatului O.V.

Din plângerea părții vătămate L.H. rezultă că valoarea tractorului este de 107.250 euro, iar valoarea tractorului este 86.600 euro.

La învinuitul B.B. a fost identificat un tractor, care prezintă modificări ale seriei mecanice poansonate pe șasiu, prin polizarea seriei originale și repoansonare. De asemenea, pe șasiul utilajului este identificată plăcuța purtătoare de serii de identificare și caracteristici tehnice, plăcuță care are decupată fereastra în care se afla înscrisă seria de identificare a utilajului, fiind înlocuită cu o altă plăcuță cu o serie de identificare contrafăcută. Pentru acest utilaj, învinuitul B.B. a prezentat un contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul folosit, încheiat la data de 18 iunie 2009, între bunica sa, B.C. și D.I. din municipiul Arad.

De menționat că, în urma verificărilor efectuate în baza de date a evidenței populației, a rezultat că vânzătorul D.I., cu datele de identificare înscrise în contract, nu există, în contractul de vânzare-cumpărare datele acestuia fiind identice cu cele înscrise în contractul de vânzare-cumpărare prezentat de inculpatul V.G. pentru tractor.

Din activitățile desfășurate a rezultat faptul că utilajul a fost furat din Franța la data de 16 iunie 2009, de la partea vătămată F.P., valoarea fiind 71.760 euro.

Din probele administrate a rezultat că B.B. a cumpărat utilajul de la inculpații I.C.D., zis „B.” și O.V.

Cu ocazia percheziției informatice efectuată asupra memory-stick-ului găsit asupra inculpatului D.A.V., despre care atât acesta cât și inculpatul I.C.D. au declarat că l-au primit de la inculpatul A.D., au fost identificate fotografii cu trei utilaje agricole, fotografii care fuseseră șterse, fiind recuperate cu ocazia efectuării percheziției.

Din verificările efectuate, rezultă că cele trei tractoare, au fost furate în noaptea de 06/07 octombrie 2010 de la un magazin situat la Rival la La Cote St. Andre, două dintre acestea fiind deja antamate pentru vânzare, sens în care partea vătămată le pregătise pentru vânzare. Valoarea totală a celor trei utilaje furate este de 184.819,32 euro.

În fotografiile prezentate de către organele de poliție cu ocazia efectuării percheziției informatice, inculpatul I.C.D. l-a recunoscut pe învinuitul B.N. Acesta a recunoscut că cele trei utilaje i-au fost prezentate în vederea cumpărării de către inculpatul V.A.. De asemenea, inculpatul I.C.D. a declarat că cele trei utilaje au fost furate de către inculpatul A.D., care i le-a arătat și lui în fotografii, spunându-i că sunt aproape noi și dorește să le vândă.

În data de 21 iulie 2010, lucrători de poliție din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Arad l-au identificat pe inculpatul N.I. în timp ce transporta cu autotrenul și semiremorca, două utilaje agricole, respectiv două tractoare, utilaje care figurau ca fiind furate din Franța. Din verificările efectuate rezultă că cele două utilaje au fost sustrase de la partea vătămată G.C. Din plângerea părții vătămate rezultă că valoarea de achiziție a tractorului este de circa 60.000 euro, iar valoarea de achiziție a tractorului a fost de 70.126 euro, iar proprietarul estimează o valoare actuală de circa 44.000 euro.

S-a stabilit că furtul utilajelor a avut loc în noaptea de 06/07 iunie 2010.

Din declarația inculpatului N.I. rezultă că a transportat cele două utilaje din Franța, zona Vesoul, arătând că transportul efectuat de el a fost antamat de persoane necunoscute, respectiv de doi cetățeni italieni, ulterior cunoscând și un român care l-a și însoțit până în România, în localitatea Pecica, județul Arad.

Din actele dosarului rezultă că, la momentul comiterii furtului, inculpații B.I., L.F.R., A.D., N.I. și O.C.C., împreună cu învinuitul A.F.L. se aflau în Franța, fiind cazați la un motel Formula 1 din localitatea Dole. Împreună cu aceștia se afla și un șofer al lui A.D., poreclit „U.”, identificat în persoana numitului P.I.N. În noaptea de 06/07 iunie 2010, inculpații au sustras dintr-o fermă cele două utilaje agricole, pe care le-au încărcat în T.I.R.-ul condus de inculpatul N.I. care, însoțit de învinuitul A.F.L., a transportat utilajele în România. Ajunși în localitatea Pecica, județul Arad, învinuitul A.F.L. a denunțat telefonic, anonim, transportul de utilaje furate, identificat ulterior de organele de poliție din județul Arad. În urma acestei situații, inculpatul N.I. i-a comunicat telefonic inculpatului A.D. că cele două tractoare au fost confiscate de poliție, motiv pentru care inculpații A.D. și L.R. s-au certat, primul amenințându-l cu cuțitul pe cel de-al doilea.

În data de 09 iunie 2010, inculpații B.I., L.F.R., A.D., N.I. și O.C.C. au sustras de la o fermă din zona localității Brans, Franța, două tractoare agricole, care au fost transportate în România și valorificate de inculpatul A.D. Transportul celor două utilaje s-a realizat cu un autotir condus de numitul M.T.N. din Sebeș.

Din plângerea formulată de reprezentantul întreprinderii S.C.I.C.A.E. cu sediul în 09 Avenue du Lac la Vesoul rezultă că, din localitatea Pussey au fost furate două utilaje, care erau depozitate în incinta societății Piguet de pe strada Chardenet. Furtul a fost comis în noaptea de 12/13 mai 2010, prejudiciul produs părții vătămate prin sustragerea celor două utilaje fiind de 169.000 euro.

Acest furt a fost recunoscut de către inculpatul B.I.I. care a precizat că s-a deplasat în Franța împreună cu inculpații A.D. O.C.C. cu autoturismul inculpatului A., ocazie cu care au fost cazați pe numele inculpatului O.C.C. în zona orașului Colmar.

După comiterea furtului, cele două utilaje au fost transportate în România de către inculpatul N.I. cu un autotren înmatriculat în județul Prahova, fiind valorificate de către inculpatul A.D.

La data de 13 aprilie 2011, organele de poliție au depistat în posesia numitului M.V. din sat Cenad, județul Timiș, tractorul agricol, având unul din caracterele seriei de identificare modificat din 3 în 8, tractor despre care inculpatul I.C.D. declară că l-a furat în luna septembrie 2010 din Franța împreună cu inculpatul O.V. și învinuitul P.C.H. din Ocna-Mureș. Tractorul figurează furat din Franța, localitatea Rosenwiller, la data de 10 septembrie 2010.

Din declarațiile inculpatului I.C.D. rezultă faptul că, împreună cu inculpatul O.V. și învinuitul P.C.H., a furat în cursul aceleiași nopți încă un utilaj marca John Deere cu încărcător frontal, ambele utilaje fiind aduse în România. Ulterior, unul dintre utilaje a fost vândut numitului Matei Viorel, iar cel de-al doilea utilaj a fost vândut de către O.V. și P.C.H. unui cetățean ungur care a venit în România după utilaj, tranzacția făcându-se în zona orașului Arad.

Din actele administrate la dosar, respectiv din declarațiile inculpaților I.C.D., zis „B.” și B.I., zis „I.”, cât și din înregistrările audio-video în mediu ambiental realizate cu inculpații J.T.M. și T.I. și cu numitul T.F., a rezultat faptul că seriile de identificare ale utilajelor furate din străinătate și vândute în România au fost contrafăcute de inculpatul S.L.L. din orașul Călan, județul Hunedoara. Acesta poliza seriile de șasiu și le repoasona, aplica plăcuțe metalice cu serii contrafăcute și autocolante cu serii de identificare pe utilajele furate și punea la dispoziția membrilor grupării, în format electronic, documente justificative în limba italiană de proveniență și transport pentru utilajele furate.

Prin încheierea penală nr. 17 din 15 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 3369/97/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților K.C.P., O.C.C. și S.M. pe o durată de 30 de zile, în perioada 15 aprilie 2011 - 13 mai 2011. Prin aceeași încheiere s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpaților A.D. zis „L.”, R.Ș.F., O.V., S.L.L. și N.I.

Față de inculpatul R.Ș.F. mandatul de arestare preventivă a fost pus în executare la data de 19 aprilie 2011 până la data de 18 mai 2011 iar față de inculpatul S.L.L. mandatul de arestare preventivă a fost pus în executare la data de 21 aprilie 2011 până la data de 20 mai 2011.

După luarea măsurilor preventive față de primii șapte inculpați (măsuri ce au fost prelungite ulterior de instanță doar pentru 5 inculpați, respectiv L.F.R., V.A., B.I.I., B.D.I., B.I.Ș.) în cauză s-au efectuat următoarele acte:

- s-a luat legătura cu ofițerul de legătură al Poliției Naționale Franceze din cadrul Ambasadei Franței la București și s-a reușit identificarea proprietarului utilajelor furate, stabilindu-se că acestea aparțin firmei G. „D.T.”, Rue du Château la Collone;

- a fost audiat numitul A.R., unul din administratorii acestei firme și au fost primite la dosar copii ale facturilor cu care au fost achiziționate utilajele, precum și alte bunuri instalate pe tractoarele furate.

Astfel, din factura din 01 decembrie 2003 rezultă că tractorul a fost cumpărat cu suma de 55.909, 41 euro, iar din factura din 09 noiembrie 2009 rezultă că tractorul valorează 88.504 euro, fiind achitată însă doar suma de 62.192 euro.

- au fost reaudiați inculpații B.I.I., T.O. și I.C.L.;

- a fost efectuată o conducere în teren cu inculpatul B.I.I., acesta indicând locul unde a ascuns un C.D. cu documente cu ajutorul căruia falsifica documentele de însoțire al utilajelor furate pe timpul transportului, primit de la inculpatul L.F.R., precum și mai multe legături cu chei originale și contrafăcute pentru mai multe tipuri de utilaje, primite de la inculpatul V.A., chei utilizate la săvârșirea furtului;

- au fost întocmite procese-verbale de redare a convorbirilor interceptate și înregistrate autorizat în cauză;

- au fost primite cazierele judiciare;

După prelungirea măsurii arestării preventive față de primii șapte inculpați, în urma probelor administrate în cauză a fost începută urmărirea penală și a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de ceilalți nouă inculpați, care au fost reținuți și arestați preventiv.

După arestarea preventivă a celor nouă inculpați (măsura ce a fost prelungită ulterior de instanță pentru 6 inculpați, respectiv D.A.V., I.C., zis „B.”, O.M.F., B.F.B., zis „F.”, S.C., L.A.I.), s-au efectuat următoarele acte: s-a primit plângerea părții vătămate împreună cu traducerea acesteia, facturile fiscale de achiziționare a celor trei tractoare, din acestea rezultând că valoarea totală a acestora este de 159.307 euro. S-au primit fișele cazier pentru inculpații a căror fișe nu au fost primite înainte de formularea propunerii arestării preventive.

De asemenea, s-a formulat o cerere de comisie rogatorie internațională către autoritățile judiciare competente din Republica Ungaria pentru audierea cumpărătorilor celor trei utilaje agricole, în vederea stabilirii valorii de tranzacționare, a identificării eventualelor documente încheiate cu această ocazie sau puse la dispoziție de către inculpați, pentru recunoașterea după fotografii a membrilor grupării infracționale precum și pentru identificarea și indisponibilizarea celor trei tractoare în scopul restituirii acestora părții vătămate.

În cauză, s-a întocmit un număr foarte mare de procese-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate autorizat în cauză. Au fost efectuate înregistrări audio-video în mediu ambiental, fiind întocmite procesele-verbale de redare ale acestora. A fost soluționată comisia rogatorie internațională de către autoritățile judiciare din Ungaria, s-a primit răspunsul la aceasta, care a fost tradus. Au fost restituite cele două tractoare către partea vătămată din Franța. S-a autorizat efectuarea de percheziții informatice asupra a două laptop-uri și a unui memory stick, fiind efectuate până în prezent două dintre acestea, iar în cursul zilei de astăzi se efectuează cea de-a treia.

Continuându-se cercetările, au mai fost identificate până în prezent alte cinci utilaje agricole provenite din furt, după cum urmează:

La inculpatul S.M. a fost identificat tractorul agricol, de culoare verde, an de fabricație 2005. Inculpatul S.M. a prezentat un contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat cu un vânzător pe nume T.A., o copie a cărții de identitate a acestei persoane, precum și o factură pro forma de la firma N.R.T.S. din Italia. Procedându-se la verificarea cărții de identitate, s-a stabilit că aceasta este falsă, neexistând persoana respectivă.

De asemenea, s-a stabilit că utilajul agricol a fost sustras din Franța, de la societatea E.M., cu sediul la adresa rue de l’Ecole la Voyer, în noaptea de 15/16 august 2010.

De la autoritățile judiciare franceze a fost primită plângerea părții vătămate, din aceasta rezultând că, în acea împrejurare, au fost sustrase două utilaje agricole, cel menționat mai sus, în valoare de 38.000 euro și un tractor, în valoare de 75.000 euro.

Numitul S.M. a afirmat că a cumpărat tractorul în toamna anului 2010 de la inculpatul I.C.D. și numitul O.V. Cei doi i-au pus la dispoziție actele prezentate, fără ca, în vreo împrejurare, cumpărătorul să-l fi cunoscut pe așa-numitul „T.A.”

La numitul B.I. a fost identificat tractorul, acesta prezentând un contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat cu un vânzător pe nume T.A., o copie a cărții de identitate a acestuia și o factură pro forma de la firma SC N.R.T.S. SRL din Italia. Procedându-se la verificarea cărții de identitate, s-a stabilit că aceasta este falsă, neexistând persoana respectivă.

De asemenea, numitul B.I. a prezentat o copie a cărții de identitate a numitului O.V., pe aceeași coală fiind și o declarație olografă a acestuia, dată în prezența unui martor, din care rezultă că a primit suma de 32.500 euro în schimbul tractorului.

Din comunicarea autorităților franceze rezultă că tractorul, a fost furat de la o societate agricolă, proprietar L.H., situată în localitatea Rohr, în noaptea de 17/18 august 2010, împrejurare în care a fost sustras și un al doilea tractor, de culoare verde, cu jante roșii, echipaj cu un încărcător de culoare gri.

Numitul B.I. a afirmat că a cumpărat tractorul la sfârșitul lunii august 2010 de la inculpatul I.C.D. și numitul O.V.

La SC N.N. SRL Cunța a fost identificat un tractor, administratorul J.T.M. prezentând un contract de vânzare-cumpărare autentificat, vânzătorul fiind numitul L.M., o factură de la firma SC N.R.T.S. SRL Italia.

Din probele administrate în cauză a rezultat că acest utilaj agricol a fost furat din Olanda în noaptea de 24/25 octombrie 2010 de la depozitul situat în Broekstraat, având o valoare de 25.000 euro.

În aceeași împrejurare, a fost sustras încă un tractor, în valoare de 35.000 euro.

La numitul S.C.V. a fost identificat un tractor agricol. Numitul S.C.V. a prezentat un contract de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit, nesemnat, cu un vânzător pe nume P.V., contract încheiat la data de 24 iulie 2010 în Alba-Iulia, o copie după actul de identitate al cetățeanului italian și o factură de la firma SC N.R.T.S. SRL din Italia.

Din comunicarea autorităților judiciare franceze rezultă că acest utilaj agricol a fost furat în data de 19 iunie 2010 din Franța, de la cetățeanul H.J.P., din localitatea Hochfelden, 8 rue des Bergers.

La numitul B.V. a fost identificat tractorul, având seriile de identificare modificate, pentru care deținătorul a prezentat o factură în limba italiană de la firma SC N.R.T.S. SRL.

După prelungirea măsurii preventive dispusă în cauză prin încheierea penală nr. 14 din 04 martie 2011, au fost efectuate următoarele acte și activități de urmărire penală:

Prin ordonanța din 04 martie 2011, s-au dispus: extinderi de urmărire penală, schimbări de încadrare juridică și începeri de urmărire penală față de 14 învinuiți.

Prin ordonanța din 07 martie 2011, s-a dispus indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, în vederea reparării pagubelor produse părților vătămate prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat, asupra următoarelor bunuri:

- tractorul agricol, de culoare verde, ridicat de la învinuitul S.M.;

- tractorul, ridicat de la învinuitul B.I.M.;

- tractor, ridicat de la SC N.N. SRL Cunța - administrator învinuitul J.T.M.;

- tractor agricol, ridicat de la învinuitul S.C.V.;

- tractorul, ridicat de la învinuitul B.V.;

- tractor, ridicat de la învinuitul P.I.;

- tractorul agricol, ridicat de la învinuitul V.G.;

- tractor, ridicat de la învinuitul B.B.

Prin ordonanța din 16 martie 2011, s-a dispus indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, în vederea reparării pagubelor produse părții vătămate prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat, asupra tractorul agricol, în valoare de 35.000 euro - ridicat de la SC B. SRL Bistrița.

S-au întocmit un număr mare de procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate autorizat în cauză, precum și a discuțiilor ambientale.

Au fost restituite către partea vătămată din Franța cele 3 tractoare vândute de către o parte dintre inculpați în Ungaria.

S-a dispus efectuarea de constatări tehnico-științifice prin care să se stabilească veridicitatea seriilor de identificare poansonate pe utilajele agricole, parte dintre acestea fiind deja efectuate.

S-a stabilit că o parte din membrii grupărilor infracționale care fac obiectul prezentei cauze a sustras alte două tractoare care au fost identificate de către lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Arad în cursul anului trecut, cauza fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad cu A.N. Competența de soluționare a acestui dosar a fost declinată în favoarea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara, cauza fiind conexată la prezentul dosar.

Au fost obținute din Franța aproape în totalitate plângerile penale pentru utilajele identificate și indisponibilizate până în prezent.

A fost autorizată interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de făptuitori identificați în această perioadă.

Au fost efectuate mai multe conduceri în teren, identificându-se locațiile unde au fost depozitate la un moment dat utilajele provenite din furturi.

Au fost efectuate recunoașteri după fotografii.

Au fost audiați martorii P.M., B.C.C., N.M., H.I.

Au fost ridicate mai multe înscrisuri folosite la vânzarea utilajelor provenite din furt de către membrii grupărilor infracționale organizate.

Au fost restituite către inculpați bunuri ridicate și care nu sunt utile cauzei.

A fost prelungită măsura obligării de a nu părăsi țara luată de instanța de judecată la data de 08 martie 2011 față de inculpații C.M.G., T.D.V., I.C.L., T.O. și M.D.S.

Au fost reaudiați inculpații B.I.I. și I.C.D., zis „B.”, din declarațiile acestora rezultând că au participat împreună la comiterea de furturi, precum și cu alți inculpați, învinuiți ori făptuitori. Astfel, s-a stabilit că, în cursul anului 2010, aceștia au acționat împreună cu inculpații L.F.R., V.A., A.D., zis „L.”, O.C., N.I. Exemplificative sunt faptele comise în vara anului 2010, când toți aceștia se aflau în Franța, în scopul comiterii de furturi de utilaje. Cu această ocazie, au fost furate 2 tractoare, trimise în țară prin intermediul făptuitorului N.I. Acest transport a fost capturat de poliția Arad în urma unui denunț rezultat din disputele ce au avut loc anterior între inculpații L.F.R. și A.D. Imediat după capturarea transportului, de comun acord, toți cei de mai sus au furat alte 2 utilaje, pe care le-au încărcat într-un T.I.R. al inculpatului A.D.

În urma activităților desfășurate și a probelor administrate la dosar, a fost stabilită identitatea făptuitorului care a falsificat majoritatea seriilor de identificare a utilajelor și a pus la dispoziția membrilor grupării, în format electronic, facturi în limba italiană cu ajutorul cărora să se realizeze o aparență de legalitate a provenienței utilajelor furate din străinătate, stabilindu-se că acesta este inculpatul S.L.L. din Călan, județul Hunedoara.

După ultima prelungire a măsurii arestării preventive, prin încheierea penală nr. 15 din 04 aprilie 2011, față de inculpații: L.F.R., V.A., B.I.I., B.D.I., B.I.Ș., D.A.V., I.C., zis „B.”, O.M.F., B.F.B., zis „F.”, S.C., L.A.I. și după arestarea preventivă, prin încheierea nr. 17 din 15 aprilie 2011, a inculpaților K.C.P., O.C.C., S.M., R.Ș.F., A.D. zis „L.”, O.V., S.L.L. și N.I. s-au efectuat următoarele acte:

În data de 28 aprilie 2011 s-a dispus conexarea la prezentul dosar a Dosarului nr. 1487/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, dosar în care s-a început urmărirea penală față de B.D.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, constând în aceea că, prin folosirea de chei potrivite a sustras în data de 26 septembrie 2010 trailerul, ulterior stabilindu-se că acest trailer este în posesia inculpatului K.C.P., care a declarat că nu știe nimic despre locația unde se află în prezent, deși a afirmat că este proprietarul mașinii. Ambii inculpați au procedat, pentru a justifica proveniența mașinii, ca și în prezenta cauză, prezentând acte din care rezultă în mod fictiv proprietatea și transferul acesteia, în realitate trailerul fiind reclamat ca sustras de către proprietarul de drept.

S-au întocmit un număr foarte mare de procese - verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate autorizat în cauză, precum și procese - verbale de redare a înregistrărilor audio - video în mediu ambiental.

A fost reaudiat inculpatul L.F.R., care a recunoscut implicarea în alte două furturi de utilaje împreună cu membrii grupării infracționale desprinse di grupul infracțional organizat constituit inițial, motiv pentru acre s-a extins urmărirea penală față de acesta și s-a schimbat încadrarea juridică.

Au fost audiați inculpații S.M., I.C. și învinuitul B.V.

S-au audiat inculpații R.Ș.F. și S.L.L., față de care se emisese la data de 15 aprilie 2011 mandat de arestare în lipsă.

Prin ordonanța din 28 aprilie 2011 s-a dispus extinderea urmăririi penale față de inculpatul S.M. pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev.și ped.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Au fost audiați martorii S.N., M.A.M., C.L. precum și numiții V.P., B.L., S.G., B.M.M., F.V., V.F., B.I.

S-au întocmit rapoarte de către B.C.C.O. Alba Iulia (comisar șef B.T. ) și de Poliția municipiului Hunedoara (ag. șef Ș.I.).

A fost efectuată conducerea în teren de către inculpatul S.L.L.

S-au efectuat constatări tehnico-științifice cu referire la unele dintre tractoarele ridicate și s-au dispus efectuarea unor alte constatări tehnico-științifice.

Au fost ridicate și indisponibilizate alte patru utilaje de la numiții B.L. (trei utilaje) și S.G. (un utilaj).

S-au făcut demersuri pentru obținerea de plângeri penale și au fost primite o parte din cele solicitate anterior.

A fost verificat la R.A.R. - Hunedoara autoturismul, ridicat de la inculpatul K.C.P., confirmându-se modificarea seriei de pe șasiu. De asemenea, s-a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova declinarea competenței de soluționare a dosarului penal având ca obiect sustragerea autoturismului.

În data de 01 mai 2011 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții Ș.L. și T.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 264 alin. (1) C. pen.

În data de 02 mai 2011 au mai fost audiați și reținuți 2 inculpați în vederea prezentării la Curtea de Apel Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă, la aceeași dată fiind emisă propunere de arestare preventivă și pentru inculpatul B.D.C.

Deși s-au depus toate eforturile posibile pentru a se finaliza urmărirea penală în cauză, mai sunt de efectuat următoarele acte:

- finalizarea constatărilor tehnico-științifice dispuse în cauză; restituirea tuturor utilajelor agricole identificate și indisponibilizate prin aplicarea sechestrului; obținerea tuturor plângerilor necesare și a constituirilor de parte civilă atât din partea părților vătămate, cât și a societăților de asigurare; finalizarea întocmirii proceselor-verbale de redare a convorbirilor interceptate și înregistrate autorizat în cauză;

- după primirea dosarului prin transfer de procedură din Ungaria, urmează a se pronunța cu privire la suma de 39.000 euro ridicată de la inculpați, în sensul confiscării speciale ori a restituirii către cumpărătorul maghiar al utilajeor provenite din furt, în funcție de soluția dată față de acesta de autoritățile judiciare maghiare;

- se impune reaudierea mai multor persoane: inculpați, învinuiți, făptuitori și martori, unii dintre cei din urmă fiind propuși în apărare și, având în vedere și aspectele noi rezultate din ancheta efectuată până în prezent;

- conexarea dosarului aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și având ca obiect sustragerea autoturismul.;

- aplicarea sechestrului pe utilajele ridicate în vederea recuperării prejudiciului în natură, sau pe bunurile aparținând inculpaților, în vederea recuperării prejudiciului, în cazul utilajelor care nu au mai fost găsite.

Până la finalizarea activităților menționate mai sus, nu poate fi terminată urmărirea penală în cauză, astfel că s-a apreciat de către parchet că se impune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, existând în continuare temeiurile care au determinat arestarea inițială, respectiv cel prev.de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., reținut de către instanța de judecată la arestarea preventivă inițială.

S-a mai motivat că prejudiciul stabilit până în prezent din plângerile primite de la părțile vătămate din Franța și Olanda depășește suma de 1.700.000 de euro, față de multitudinea actelor materiale și de valoarea mare a bunurilor sustrase, fiind plauzibil faptul că, aflați în libertate, inculpații ar continua activitățile infracționale, în vederea obținerii relativ ușoare de venituri substanțiale. De altfel, inculpații A.D., zis „L.”, O.V., M.M.I. și N.I. se sustrag deja de la urmărirea penală, părăsind teritoriul României încă din luna martie 2011, deplasându-se împreună în Franța, Anglia și Spania, unde se afla și în prezent și comit același gen de infracțiuni, astfel cum rezultă din probele administrate până în prezent în cauză.

Având în vedere pregătirile pe care inculpații din prezentul dosar le-au inițiat în vederea găsirii mijloacelor care să dea o aparență de legalitate a acțiunii lor, precum și a persoanelor capabile să le ofere ajutorul cu transportul bunurilor sustrase și cu înstrăinarea lor, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi continuat activitatea infracțională. De asemenea, există un risc substanțial ca inculpații, liberi fiind, să facă înțelegeri dăunătoare anchetei cu persoanele dispuse să le ofere sprijin.

Pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpații, nu poate fi disociat de natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina lor, de interesul general care se impune a fi ocrotit și de necesitatea reinstaurării ordinii de drept.

Examinând propunerea formulată în raport cu argumentele expuse de către D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Hunedoara, precum și cu ansamblul actelor și lucrărilor din dosarul de urmărire penală, instanța de fond a constatat că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

1. Conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei se poate lua față de acesta următoarele măsuri preventive:

a) reținerea;

b) obligarea de a nu părăsi localitatea;

c) obligarea de a nu părăsi țara;

d) arestarea preventivă.

Conform art. 136 alin. (8) C. proc. pen. alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

2. Conform art. 155 alin. (1) C. proc. pen. arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale motivat dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuarea privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

3. Analiza efectivă a actelor și lucrărilor esențiale supuse aprecierii instanței de fond a relevat că persistența unor suspiciuni rezonabile, plauzibile, verosimile cu privire la săvârșirea de către inculpați a unor infracțiuni grave, de un pericol social ridicat - pericol imprimat de numărul persoanelor implicate, a legăturilor dintre acestea, a prejudiciilor semnificative produse -, reprezintă motive pertinente și suficiente care justifică în această fază a procedurilor continuarea plasării în detenție.

4. Prima instanța a apreciat că gradul ridicat de complexitate al cauzei a impus organului de urmărire penală o activitate de strângere a probelor elaborată și extinsă ce a determinat în mod firesc prelungirea timpului necesar desfășurării și finalizării anchetei.

5. A constatat, contrar susținerilor majorității inculpaților, că activitatea D.I.I.C.O.T. nu a fost caracterizată de perioade lungi de pasivitate, fiind evidentă preocuparea acestei autorități pentru strângerea elementelor și datelor necesare lămuririi sau dimpotrivă a înlăturării suspiciunilor grave de vinovăție a inculpaților în raport cu acuzațiile aduse. În acest sens, prima instanță a remarcat faptul că, aspectele de conexitate ivite în cauză au amplificat necesitatea și complexitatea cercetărilor care au trebuit extinse cu privire la un număr semnificativ de persoane, astfel încât nu se poate reține și nu poate fi imputabil organului de urmărire penală faptul că în speță au fost efectuate acte de urmărire vizând doar pe anumiți inculpați.

Acest aspect trebuie interpretat prin prisma datelor de la dosar care relevă gradul de contribuție al fiecărui inculpat în activitatea grupului și implicarea acestora în desfășurarea presupuselor activități de manieră penală reținute până în acest moment.

6. Instanța fondului a mai reținut că perioada scursă de la arestarea inculpaților V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ș. și B.I.I. (11 decembrie 2010), deși semnificativă, nu poate fi interpretată în sensul depășirii unui termen rezonabil, tocmai având în vedere complexitatea deosebită a cauzei.

S-a apreciat, aspect relevat și de către jurisprudența C.E.D.O., că cel puțin în perioada inițială existența unei bănuieli legitime poate justifica detenția, dar după un timp nu mai este suficientă. Cu privire la chestiunea de a ști dacă perioada de detenție este rezonabilă, aceasta nu poate fi apreciată în abstract ci trebuie apreciată în fiecare caz, conform circumstanțelor speciale.

7. Prima instanță a apreciat că în speța de față existența unui risc general ce derivă din natura organizată a activității infracționale a inculpaților, acuzați de săvârșirea unor infracțiuni de criminalitate organizată (V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ș., B.I.I., D.A.V., I.C.D., O.M.F., S.C.M., B.F.B., L.A.I., S.L.L., O.C.C., S.M.), poate fi acceptată ca o bază pentru detenție în stadiul inițial al procedurii și chiar pentru prelungirile ulterioare (a se vedea Celejewski vs. Polonia).

Curtea Europeană a acceptat de asemenea faptul că în cazurile privind crima organizată, care implică numeroși acuzați, procesul adunării probelor este adesea o sarcină dificilă. Mai mult, în asemenea cazuri privind criminalitatea organizată, riscul ca un deținut odată eliberat să încerce să obstrucționeze desfășurarea anchetei (prin influențarea martorilor sau în alte moduri este adesea foarte mare). Toți acești factori pot justifica o perioadă de detenție relativ mai lungă, totuși ei nu acordă autorităților o putere nelimitată să prelungească măsura preventivă, pierzându-și din importanță pe măsură ce ancheta progresează și martorii sunt audiați. Se acceptă în acest caz nevoia de a obține numeroase dovezi din mai multe surse care, împreună cu complexitatea anchetei, constituie motive relevante și suficiente pentru a justifica detenția pe timpul urmăririi penale până la terminarea acesteia, redactarea rechizitoriului și luarea declarațiilor celor acuzați (Kancowski contra Poloniei).

8. În acest sens, prima instanță a apreciat ca justificate și raționale motivele expuse de către D.I.I.C.O.T. privind necesitatea efectuării unor acte de urmărire constând în: finalizarea constatărilor tehnico-științifice dispuse în cauză, restituirea utilajelor agricole identificate și indisponibilizate prin aplicarea sechestrului, obținerea tuturor plângerilor necesare și a constituirii de parte civilă, atât din partea părților vătămate, cât și a societăților de asigurare, finalizarea întocmirii proceselor verbale de redare a convorbirilor interceptate și înregistrate autorizat în cauză, primirea dosarului prin transfer de procedură din Ungaria, reaudierea anumitor inculpați, învinuiți, făptuitori și martori propuși în apărare de către inculpați.

9. De asemenea, a constatat ca necesară lămurirea tuturor aspectelor cauzei și din punctul de vedere al indisponibilizării bunurilor în vederea recuperării pagubelor.

10. Din perspectiva celor expuse mai sus, instanța de fond a considerat că în cauză sunt întrunite exigențele art. 155 alin. (1) C. proc. pen.

11. În ce privește apărările formulate de către inculpatul I.C.D. vizând încălcarea termenului de 8 zile statuat de art. 156 alin. (2) C. proc. pen. pentru formularea propunerii de prelungire, instanța a constatat că acesta este un termen de recomandare și nu unul de decădere, astfel încât nu poate fi vorba despre existența vreunei nulități absolute.

12. A mai constatat că prelungirea detenției provizorii a inculpaților este impusă de rațiuni plauzibile, rațiuni care țin atât de natura și gravitatea faptelor ce formează obiectul acuzațiilor, cât și de pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta aceștia lăsați în libertate.

Pericolul concret pentru ordinea publică al fiecărui inculpat în această cauză nu poate fi disociat de gravitatea deosebită a faptelor, gravitate imprimată, așa cum s-a arătat mai sus, de caracterul organizat al activităților de manieră penală, de anvergura acestora, de implicarea unui număr semnificativ de persoane și de cuantumul de aproximativ 1.700.000 euro a prejudiciului.

13. A reținut că prin gravitatea lor particulară și reacția publicului la săvârșirea lor, faptele de care sunt acuzați inculpații au provocat o alarmă reală în cadrul conștiinței sociale, de natură a justifica la acest moment al anchetei o detenție provizorie, cel puțin până la finalizarea ei.

Raportat la datele dosarului, instanța de fond a apreciat că detenția este legitimă întrucât ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată.

14. Vizând pe inculpatul V.A., instanța de fond a reținut că datele strânse în dosar întăresc presupunerea rezonabilă că acesta este liderul grupului infracțional organizat, astfel încât este de la sine înțeles că activitățile sale de anvergură privind coordonarea actelor de sustragere pot convinge un observator obiectiv asupra pericolului real pe care acesta l-ar prezenta în condițiile în care ar fi lăsat în libertate.

15. Referitor la inculpatul L.F., poziția sa în cadrul grupării îl caracterizează de asemenea ca o persoană ce prezintă un pericol real pentru interesul de ordine publică și care nu trebuie apreciat doar în cazurile săvârșirii unor infracțiuni de violență.

Aspectele ce denotă întreaga sa activitate de coordonare și control a celorlalți inculpați justifică pe deplin plasarea sa în detenție provizorie, cel puțin până în momentul finalizării anchetei, neprezentând relevanță în contextul actual al procedurii că actele recente de urmărire penală nu îl vizează.

Fără a nega sau minimaliza aspectele de ordin personal invocate de către inculpat (este căsătorit, are 2 copii minori, este încadrat în muncă, nu are antecedente penale), instanța a apreciat că necesitatea protejări interesului de ordine publică primează ocrotirii celui privat al inculpatului, astfel încât starea actuală a probelor impun prelungirea măsurii preventive.

16. Vizând pe inculpații B.D. și B.I., prima instanța a reținut că existența unor indicii grave de vinovăție cu privire la săvârșirea de către aceștia a unor infracțiuni de un pericol social ridicat, gradul lor major de implicare în activitățile de anvergură ale grupului impun plasarea în detenție provizorie.

În contextul circumstanțelor cauzei, perioada plasării în detenție provizorie nu a depășit un termen rezonabil, iar necesitatea strângerii unor probe suficiente în vederea formulării unor acuzații justifică prelungirea măsurii arestării preventive. Nu prezintă relevanță în contextul circumstanțelor concrete ale cauzei faptul că inculpații au recunoscut faptele, această conduită urmând a fi valorificată ulterior, pe parcursul procesului penal.

17. Vizând pe inculpatul B.I., prima instanță a constatat că există indicii temeinice, atât cu privire la aderarea la grupul infracțional organizat, cât și cu privire la complicitatea la săvârșirea infracțiunilor de furt de utilaje, aspecte ce conving asupra necesității plasării sale în detenție provizorie cel puțin până la sfârșitul anchetei.

18. În ce-l privește pe inculpatul B.F., s-a reținut că prin transportul membrilor grupării în vederea sustragerii utilajelor din străinătate, acesta a avut un rol important în reușita activităților grupului, astfel încât plasarea sa în detenție provizorie este legitimă.

Fără a minimaliza statutul de infractor primar al inculpaților B. și B. s-a apreciat că privarea de libertate este în acest moment necesară în vederea desfășurării optime a procedurilor și a finalizării anchetei.

19. Vizând pe inculpatul D.A., s-a reținut că existența unor indicii puternice cu privire la calitatea acestuia de lider al grupului, la implicarea sa majoră în acțiunile de natură penală ce au avut ca finalitate sustragerea unor utilaje de pe teritoriul altor state, justifică pe deplin în această fază a procedurii prelungirea măsurii preventive a arestării, indiferent de poziția procesuală adoptată.

20. În ce-l privește pe inculpatul O.M., s-a apreciat, de asemenea, că participarea efectivă a acestuia la sustragerea utilajelor, evidențiată de actele dosarului și recunoașterea faptelor nu reprezintă un motiv suficient pentru încetarea detenției provizorii, cu atât mai mult cu cât sunt necesare strângerea datelor și informațiilor în vederea finalizării urmăririi penale.

21. Referitor la inculpatul S.C.M., există date suficiente care să determine bănuieli vizând implicarea sa atât în activitățile grupului organizat, cât și în furtul utilajelor agricole. Gradul său ridicat de participare, prin efectuarea transportului utilajelor, încercarea de valorificare și ascundere a acestora imprimă o gravitate deosebită a acuzațiilor și care justifică în acest moment plasarea în detenție provizorie.

22. Într-o situație similară se află și inculpatul L.A.I. și în privința căruia există indicii grave că ar fi contribuit la transportul utilajelor, găsirea unei posibile piețe de desfacere și ascunderea acestora, aspecte ce imprimă o anvergură deosebită activității sale de manieră penală și care justifică la acest moment procesual prelungirea măsurii preventive.

23. Vizând pe inculpatul S.L., s-a apreciat că prelungirea măsurii preventive este justificată în ce-l privește, atât prin prisma importanței sprijinului dat grupului, prin contrafacerea seriilor de identificare a utilajelor, cât și prin conduita sa anterioară de sustragere de la urmărire penală.

Fără a nega conduita procesuală adecvată a inculpatului S.L., care a recunoscut în totalitate faptele ce reprezintă obiectul acuzațiilor, prima instanță a precizat că faza incipientă a procedurilor în ceea ce-l privește necesită privarea de libertate în vederea desfășurării optime a anchetei.

24. Referitor la inculpatul S.M., ansamblul datelor și elementelor de la dosar relevă existența unor indicii grave cu privire la complicitatea sa la săvârșirea infracțiunilor de furt prin achiziționarea repetată de utilaje agricole știind că sunt sustrase, atât pentru folos propriu, cât și în vederea înstrăinării.

De asemenea, sunt de remarcat eforturile inculpatului de a da o aparență de legalitate tranzacțiilor cu utilaje agricole prin uzarea de acte false, aspecte ce imprimă o gravitate deosebită faptelor. Nu în ultimul rând, analiza actelor de la dosar relevă fără îndoială că există riscuri majore ca acesta, lăsat în libertate, să influențeze administrarea justiției, precum și desfășurarea oprimă a procedurilor.

În acest sens, au fost remarcate încercările de a se sustrage procedurilor, prin apelarea la instituții sanitare de specialitate.

Fără a nega posibilitatea existenței unor afecțiuni, prima instanță a reținut că în această fază a procedurilor plasarea sa în detenție provizorie este pe deplin justificată, cel puțin până la finalizarea urmăririi penale.

A mai reținut, de asemenea, că profilul său social adecvat reliefat de încrederea de care se bucură în comunitate, de calitatea sa de administrator al unei societăți comerciale cu 30 de angajați, nu este și suficient pentru a justifica la acest moment încetarea plasării în detenție provizorie.

25. Referitor la inculpatul O.C., suspiciunile rezonabile cu privire la săvârșirea de către acesta a unor infracțiuni grave, de un pericol social ridicat, în condițiile în care acesta este implicat și în alte activități de grup (fiind pus în libertate de către aceeași instanță la data de 15 februarie 2011), impun în această fază a procedurii și în raport cu starea actuală a lucrărilor, prelungirea detenției provizorii.

26. Vizând pe inculpații R.Ș.F. și K.C.P., prima instanță a reținut că implicarea reală a acestora în intermedierea și vânzarea utilajelor furate, cunoscând pe deplin activitatea infracțională a grupului și proveniența utilajelor, reprezintă motive suficiente și relevante în această fază a procedurilor pentru prelungirea detenției provizorii. Necesitatea protejării interesului precumpănitor general al societății primează necesității ocrotirii interesului privat al inculpatului R.Ș.F. (acela de a-și continua studiile), desfășurarea anchetei impunând punerea inculpaților la dispoziția autorității judiciare.

27. Referitor la critica adusă de toți inculpații, vizând pericolul social pentru ordinea publică, prima instanță a subliniat, așa cum rezultă din ansamblul actelor și lucrărilor de urmărire penală efectuate până în acest moment, că acesta este real, actual și suficient de puternic pentru un interes fundamental al societății.

28. Prima instanță a aratat că imperativele realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept impun cu necesitate plasarea în detenție provizorie a inculpaților, astfel încât aceasta este indispensabilă în momentul de față, pe baza circumstanțelor.

29. Deși a analizat posibilitatea instituirii față de inculpați a unor măsuri preventive alternative, mai puțin restrictive, prima instanță le-a apreciat la acest moment și în raport cu complexitatea deosebită a cauzei insuficiente pentru protejarea interesului de ordine publică.

30. Prima instanță a considerat însă că în virtutea dispozițiilor art. 156 al. 5 C. proc. pen. perioadele pentru care s-a solicitat prelungirea arestării preventive nu sunt în măsură să contribuie la atingerea scopului statuat de acest text de lege.

Astfel, în cazul inculpaților D.A., I.C., O.M., S.C., B.F. și L.A. s-a solicitat prelungirea arestării începând cu 23 mai 2011 la 21 iunie 2011; în cazul inculpatului S.L.L. începând cu 21 mai 2011 la 19 iunie 2011; în cazul inculpatului R.Ș.F. începând cu 19 mai 2011 până la 17 iunie 2011; în cazul inculpaților O.C.C., S.M. și K.C. începând de la 14 mai 2011 la 12 iunie 2011.

31. În aceste circumstanțe, a apreciat justificată necesitatea reducerii duratei de prelungire, astfel ca acesta să expire pentru toți inculpații la aceeași dată, respectiv 07 iunie 2011.

32. A argumentat că din pricina posibilității schimbării circumstanțelor controlul judecătoresc cu privire la necesitatea menținerii detenției, trebuie să poată interveni la intervale regulate și scurte, ceea ce nu putea fi realizat în cauza de față în condițiile expuse în propunerea formulată de D.I.I.C.O.T.

B. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ș., B.I.I., L.A.I., O.C.C., S.M., D.A.V., I.C.D., O.M.F., S.C.M., B.F.B., S.L.L., R.Ș.F. și K.C.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în esență, prin intermediul apărătorilor, respingerea propunerii pe prelungire a arestării preventive și judecarea în stare de libertate, ca urmare a revocării măsurii arestării preventive, întrucât temeiurile avute inițial în vedere nu mai subzistă, lăsarea în libertate a inculpaților nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar până la soluționarea definitivă a cauzei beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate.

Față de inculpați s-a dispus în cauză arestarea preventivă pentru o multitudine de fapte grave, numărul mare al participanților și activitățile concrete desfășurate de aceștia, prejudiciile semnificative produse constituind argumente ce pledează pentru un pericol social ridicat al faptelor.

În încheierea recurată, prima instanța a analizat detaliat atât susținerile personale ale fiecărui inculpat cât și cele comune, apreciind motivat că persistența unor suspiciuni rezonabile, plauzibile, verosimile cu privire la săvârșirea de către inculpați a unor infracțiuni grave, de un pericol social ridicat - pericol imprimat de numărul persoanelor implicate, a legăturilor dintre acestea, a prejudiciilor semnificative produse, reprezintă motive pertinente și suficiente care justifică în această fază a procedurilor continuarea plasării în detenție.

De asemenea, prima instanța a apreciat în mod obiectiv că gradul ridicat de complexitate al cauzei a impus organului de urmărire penală o activitate de strângere a probelor elaborată și extinsă, ce a determinat în mod firesc prelungirea timpului necesar desfășurării și finalizării anchetei, fiind necesară conexarea altor sesizări și extinderea cercetărilor cu privire la un număr semnificativ de persoane.

În aceste condiții, nu se poate susține cu temei că s-a depășit termenul rezonabil, complexitatea cauzei justificând o perioadă de detenție relativ mai lungă, iar actele de urmărire ce urmează a fi efectuate în perioada de prelungire solicitată, respectiv: finalizarea constatărilor tehnico-științifice dispuse în cauză, restituirea utilajelor agricole identificate și indisponibilizate prin aplicarea sechestrului, obținerea tuturor plângerilor necesare și a constituirii de parte civilă, atât din partea părților vătămate, cât și a societăților de asigurare, finalizarea întocmirii proceselor verbale de redare a convorbirilor interceptate și înregistrate autorizat în cauză, primirea dosarului prin transfer de procedură din Ungaria, reaudierea anumitor inculpați, învinuiți, făptuitori și martori propuși în apărare de către inculpați, sunt necesare pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei și finalizarea anchetei penale.

În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpații lăsați în libertate, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod pertinent că pericolul concret pentru ordinea publică al fiecărui inculpat în această cauză nu poate fi disociat de gravitatea deosebită a faptelor, gravitate dată de caracterul organizat al activităților de manieră penală, de anvergura acestora, de implicarea unui număr semnificativ de persoane și de cuantumul de aproximativ 1.700.000 euro a prejudiciului; totodată, prin gravitatea lor particulară și reacția publicului la săvârșirea lor, faptele de care sunt acuzați inculpații au provocat o alarmă reală în cadrul conștiinței sociale, de natură a justifica la acest moment al anchetei o detenție provizorie, cel puțin până la finalizarea ei, detenția fiind legitimă întrucât ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată.

Sub un alt aspect, prima instanța a reținut, în mod corect, că fără a nega sau minimaliza aspectele de ordin personal invocate de către fiecare inculpat, necesitatea protejării interesului de ordine publică primează ocrotirii celui privat al inculpaților, astfel încât necesitatea completării probatoriului și desfășurarea anchetei în condiții optime impun prelungirea măsurii preventive.

De asemenea, Înalta Curte constată ca fiind justificată și aprecierea primei instanțe referitor la pericolul social pentru ordinea publică, ce este real și actual, astfel că imperativele realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept impun cu necesitate plasarea în detenție provizorie a inculpaților, față de care instituirea altor măsuri preventive alternative, mai puțin restrictive ar fi insuficientă pentru protejarea interesului de ordine publică.

Concluzionând, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților nu au încetat să existe; față de gravitatea faptelor, de împrejurările în care au fost comise, de importanța valorilor sociale lezate, precum și impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivității lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare față de persoanele care săvârșesc acest gen de fapte, în mod corect, prima instanță a apreciat că sunt probe certe, fiind întrunite condițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) din C.E.D.O. - Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă o amenințare efectivă pentru ordinea publică, iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat, astfel că, în mod justificat, a dispus prelungirea duratei arestării preventive pentru o perioadă apreciată ca rezonabilă, atât pentru efectuarea actelor de urmărire propuse cât și pentru bunul mers al cauzei și respectarea drepturilor procesuale ale inculpaților.

În consecință, pentru aceste considerente, recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, urmează a fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții - inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.Ș., B.I.I., L.A.I., O.C.C., S.M., D.A.V., I.C.D., O.M.F., S.C.M., B.F.B., S.L.L., R.Ș.F. și K.C.P.împotriva încheierii nr. 5/MP/2011 din 3 mai 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 562/57/2011.

Obligă recurenții inculpați B.I.Ș. și O.C.C. la plata sumelor de câte 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorul desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați V.A., L.F.R., B.D.I., B.I.I., L.A.I., S.M., D.A.V., I.C.D., O.M.F., S.C.M., B.F.B., S.L.L., R.Ș.F. și K.C.P.la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorii desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limba italiană pentru recurentul inculpat V.A. se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2011.