Attempted homicide reclassified to simple homicide under the new Penal Code via lex mitior principle

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și dinculpatul B.N. împotriva Deciziei penale nr. 90/P din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. nr. 543 din 07 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul penal nr. 5305/118/2012 Tribunalul Constanța a hotărât:

În baza art. 302 C. proc. pen. raportat la art. 334 C. proc. pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a unei fapte reținute în sarcina inculpatului B.N., din infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzute de art. 20 C. pen. -174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală prevăzute de art. 181 C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.N. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.N. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

C. proc. civ.în baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul B.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. -83 C. pen. a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr 957 din 19 august 2009 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr 1226 din 25 11 2009 a Tribunalului Constanța, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, dispunând ca inculpatul B.N. să execute în total pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 21 februarie 2012 la 27 februarie 2012 inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura preventivă a obligării inculpatului B.N. de a nu părăsi țara, luată prin încheierea din 21 mai 2012 a Tribunalului Constanța, în Dosarul penal nr. 5305/118/2012.

A luat act că măsura preventivă a încetat de drept la rămânerea definitivă a hotărârii.

In baza art. 11 pct. 2 lit. ;a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) și d) C. proc. pen. a achitat pe inculpata L.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzute de art. 264 C. pen.

A luat act că inculpata a fost reținută și arestată preventiv în perioada 21 februarie 2012 - 27 februarie 2012 inclusiv.

În baza art. 302 C. proc. pen. raportat la art. 197 C. proc. pen. a respins cererea inculpatei privind constatarea nulității ordonanțelor procurorului din 20 februarie 2012 privind - autorizarea provizorie a interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicărilor efectuate de la posturile telefonice utilizate de L.N., în perioada 20 februarie 2012 ora 18,00-22 februarie 2012 ora 18,00 și respectiv în perioada 20 februarie 2012 ora 21,20-22 februarie 2012 ora 21,20.

A luat act că persoana vătămată B.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A luat act că Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul B.N. să plătească statului suma de 1.700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr 234/P/2012 din 07. mai 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- B.N., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

- L.N., pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

S-au reținut în actul de sesizare a instanței următoarele: Fapta inculpatului B.N. care la data de 16 februarie 2012, a condus pe drumurile publice (aleea E. din municipiul Constanța) autoturismul, fără a avea permis de conducere pentru nicio C. proc. civ.categorie de autovehicule întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Fapta inculpatului B.N. care, la data de 16 februarie 2012, în timp ce se afla pe aleea Egretei, în apropierea pieței din cartierul C.E.T. din Constanta, a lovit-o cu o bâtă în regiunea capului pe partea vătămată B.E., provocându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 50-55 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Fapta inculpatei L.N. care, fără o înțelegere prealabilă cu inculpatul B.N., în intervalul 19 februarie 2012 - 20 februarie 2012, a luat legătura cu partea vătămată pentru a-i propune acesteia să ajungă la o înțelegere frauduloasă cu inculpatul B.N., l-a ascuns pe inculpat, i-a dat acestuia sfaturi pentru a evita descoperirea și tragerea sa la răspundere penală și a efectuat demersuri pentru a înlesni plecarea acestuia din România, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

În după amiaza de 15 februarie 2012 persoana vătămată B.E. și martorul F.O. s-au deplasat în municipiul Constanța cu intenția ca B.E. să-și repare la un service auto autoturismul cu care venise și să-și procure unele piese de schimb, iar F.O. să încheie niște acte. întrucât mașina persoanei vătămate nu a putut fi reparată la service în ziua respectivă, cei doi s-au hotărât să rămână peste noapte și au dormit în apartamentul unui prieten, martorul A.C.l., situat la adresa C.E.T.

A doua zi dimineață, înjurai orei 08,50, B.E. și F.O. au coborât din bloc cu intenția de a cumpăra un pachet de țigări din piața agroalimentară C.E.T. aflată în imediata apropiere -peste drum de blocul în care locuia martorul A.C.I. -în timp ce acesta din urmă pregătea cafeaua.

După ce au cumpărat pachetul de țigări (acesta fiind în posesia lui B.) la întoarcere, B.E. și F.O. au traversat carosabilul Aleii E. la intersecția cu Aleea A. - în acest sens sunt edificatoare planșele foto efectuate cu ocazia conducerii în teren a martorului F.O.. La momentul începerii traversării, cei doi au observat că dinspre Aleea Albatrosului, din stânga lor (dinspre intersecție) a apărut un autoturism de culoare argintie, cu număr de înmatriculare de Bulgaria, care vira stânga pentru a se încadra pe Aleea E., deci apropiindu-se de B. și F.

Atât B.E. cât și F.O. au arătat în declarațiile lor, date la urmărirea penală, că au observat autoturismul Jeep rulând cu viteză normală, din acest motiv apreciind că au timp să traverseze înainte ca mașina să ajungă în locul prin care traversau. Astfel, cei doi au început traversarea, martorul F.O. fiind cu 1-2 pași mai înaintea persoanei vătămate B.E., moment în care au observat că autoturismul a mărit viteza, apoi frânând brusc și oprindu-se la distanță foarte mică de B.E. (aproximată de persoana vătămată ca fiind de „câțiva centimetri"), aceasta și datorită faptului că mașina a derapat din cauza carosabilului alunecos. Declarațiile lui B.E. și F.O. din cursul urmăririi penale sunt concordante și pentru acest moment, ei relatând că șoferul autoturismului Jeep a coborât geamul portierei, dar până să spună ceva, B. l-a întrebat „Ce faci omule (nene), vrei să ne omori?".

Conform relatărilor celor doi, șoferul mașinii a deschis portiera, a coborât din mașină și a răspuns pe un ton „flegmatic": „Lasă că vă omor eu acum", după care s-a îndreptat spre B.E., care se afla cel mai aproape de el și care totodată îi pusese întrebarea ce l-a determinat să coboare din autoturism. In continuare, fără nicio avertizare, șoferul i-a aplicat lui B.E. o lovitură cu pumnul în față, în zona dintre nas și buza superioară - astfel cum a precizat acesta în declarația dată la 18 februarie 2012 - doborându-l la pământ. Declarația lui B. referitoare la zona feței lovită a fost confirmată prin constatarea medico-legală și prin fotografiile judiciare efectuate, care evidențiază o excoriație deasupra buzei superioare, în centru (fila 22 dup).

Observând agresiunea, martorul F.O. s-a întors și s-a interpus între prietenul său și agresor, împingându-l pe acesta din urmă pentru a-l îndepărta și totodată protejându-se de eventuale lovituri prin ținerea mâinilor în fața/lateralul capului, și capul aplecat.

Potrivit declarației martorului, agresorul a încercat să-l lovească cu genunchiul în față, dar nu a reușit, după care l-a tras de haine și l-a proiectat în carosere, F.O. dezechilibrându-se și căzând la pământ. După căderea la pământ, agresorul i-a aplicat martorului o lovitură puternică cu piciorul în cap, acesta din urmă având câteva momente o stare de semiconștiență.

Martorul a auzit un zgomot metalic și a observat cum agresorul a luat din interiorul mașinii o bâtă tip baseball, de culoare gri argintiu, cu care, din neatenție și din viteza mișcărilor, a lovit portiera deschisă a mașinii. Urmare a zgomotului metalic produs și a culorii bâtei, martorul a perceput faptul că aceasta era confecționată din metal.

F.O. și-a dat seama că respectivul intenționează să-l lovească cu acea bâtă și a încercat să se ridice pentru a fugi, însă șoferul l-a lovit putermc cu bâta în zona gambei piciorului stâng, martorul căzând din nou la pământ. Imediat după aceasta, agresorul i-a aplicat lui F.O. o lovitură cu bâta în zona capului, provocându-i acestuia din nou o stare de semiconștiență, în sensul că nu mai percepea întreaga desfășurare a evenimentului. Conform declarațiilor persoanei vătămate B.E., în aceste momente martorul F.O. a țipat de durere, totodată solicitându-i agresorului să nu-l mai lovească.

Tribunalul a reținut că, în acest moment, poziția celor implicați în eveniment era următoarea: autoturismul e afla oprit pe partea dreaptă a Aleii E., în sensul său de mers; imediat lângă el, practic pe centrul aleii carosabile, a fost lovit martorul F.O., de către șoferul mașinii care, venind dinspre mașină după ce a luat bâta, se afla cu spatele/lateral de aceasta. Persoana vătămată B.E. se afla astfel pe carosabil, pe banda de mers opusă celei a Jeep-ului, mai departe de mașină decât F.O., din moment ce acesta se interpusese între B. și agresor.

Observând că prietenul său F. a fost lovit și se afla căzut la sol, la rândul său persoana vătămată B.E. s-a apropiat și s-a aplecat spre acesta - fiind deci cu capul îndreptat spre mașină și spre agresor -cu intenția de a-l ajuta să se ridice și de a se îndepărta de locul respectiv. în acest moment șoferul mașinii i-a aplicat lui B. o lovitură cu bâta, rotind-o din lateral dreapta, peste partea stângă a feței, respectiv peste urechea stângă, maxilarul stâng, și gât -latero-cervical. Urmele exterioare ale acestei lovituri sunt evidențiate în fotografia judiciară fila 23 sus U.P., precum și în raportul de constatare medico-legală din 20 februarie 2012 al S.J.M.L. Constanța. Tribunalul a reținut că în momentul lovirii, persoana vătămată se afla cu capul aplecat în jos, spre F.O., gâtul fiind flexat spre înainte, iar în aceste condiții cele patru puncte de lovitură indicate în fotografia judiciară se aliniază și se confirmă aplicarea loviturii cu un corp dur alungit, cu suprafață mare, astfel cum se concluzionează în raportul de constatare medico - legală coroborat cu procesul verbal de examinare medico-legală a martorului F.O.. Ca urmare a loviturii primite, persoana vătămată B.E. și-a pierdut cunoștința pentru scurt timp, căzând la pământ. Rezultă din constatarea medico - legală că în cursul altercației B.E. a suferit și o entorsă la genunchiul drept, entorsă ce a putut fi cauzată în timpul căderii sale la sol.

În acest moment, martorul F.O. a reușit să fugă într-un picior (celălalt fiind afectat de lovitura de bâtă) îndepărtându-se de locul agresiunii, în timp ce șoferul a continuat să mai aplice câteva lovituri cu bâta lui B.E. în diferite zone ale corpului (pe coapsa piciorului stâng, hemitorace stâng) după care s-a urcat în mașină și a plecat.

După plecarea autoturismului, martorul F.O. s-a întors și l-a ajutat pe B.E. să se ridice și să se deplaseze către bloc. Cei doi au observat mai multe persoane în apropiere care asistaseră la altercație și care i-au sfătuit să sune la poliție, care le-au indicat numele agresorului și anume „B.". în această modalitate B. și F. au luat cunoștință despre numele celui care îi lovise.

Conform declarațiilor concordante din cursul urmăririi penale ale celor doi - B. și F. - după ce au urcat în apartamentul martorului A.C.P. care a văzut cei doi au fost bătuți și prezintă leziuni, aceștia au -observat de la fereastră mașina implicată în altercație venind pe alee și oprind în zona blocului, iar A.C. a confirmat că acea mașină aparține lui B.N., pe care îl cunoștea din cartier ca fiind o persoană violentă. în declarațiile sale, martorul A.C. confirmă că B. și F. i-au relatat în acele momente, la foarte scurt timp de la incident, că au fost bătuți de șoferul unui Jeep cu număr de Bulgaria.

Ulterior, după sesizarea organului de urmărire penală, atât persoana vătămată B.E. cât și martorul F.O. l-au identificat pe inculpatul B.N. dintr-o planșă foto cuprinzând 6 persoane cu semnalmente faciale asemănătoare, ca fiind agresorul care i-a lovit în împrejurările și locul reținute mai sus.

De asemenea, în cursul urmăririi penale s-a stabilit că inculpatul B.N. a deținut până la data de 19 02 2012 (altercația a avut loc la data de 16 februarie 2012) un autoturism de culoare argintie, cu nr de Bulgaria, dată la care l-a încredințat spre folosință martorului G.D. Același aspect, în sensul că inculpatul B.N. a deținut în perioada ce a cuprins și ziua incidentului un autoturism, este confirmat prin declarațiile inculpatei L.N. și martorei S.L.M.

Având în vedere probele analizate, tribunalul a reținut că inculpatul B.N. este persoana care a aplicat lovituri în dimineața zilei de 16 februarie 2012 pe Aleea E, în zona Pieței C.E.T., lui B.E. și lui F.O.

În ce privește împrejurarea că inculpatul B.N. a condus pe Aleea A și apoi pe Aleea E autoturismul marca Jeep, cu nr de înmatriculare B 0135 PP, acest fapt este dovedit prin următoarele mijloace de probă:

- plângerea prealabilă orală consemnată de organul de urmărire penală la data de 17 februarie 2012, în care persoana vătămată B.E. declară că „am fost loviți.de șoferul unui autoturism care a oprit lângă noi". Prin urmare, în această primă informație dată organelor de urmărire penală a doua zi după incident, B.E. arată că a perceput vizual că cel care i-a lovit era, în acel moment, la volanul unui autoturism care se afla în mișcare și care a oprit.

- declarația, persoanei vătămate B.E., consemnată de organul de urmărire penală, în care relatează cu detalii că a observat un autoturism de teren Jeep apropiindu-se de ei cu viteză normală apoi accelerând, a observat autoturismul punând frână și alunecând (deci în esență a observat o mașină rulând pe carosabil) după care a observat că șoferul a tras frâna de mână, a coborât geamul portierei sale, a coborât din mașină, și i-a amenințat pe cei doi, lovindu-i apoi inclusiv cu o bâtă pe care a luat-o din mașină.

- declarațiile -olografă și consemnată de organul de urmărire penală - ale martorului F.O., în același sens cu ale lui B.E..

- declarațiile celor doi, în sensul că după ce au fost loviți, agresorul a urcat la volan și a pus mașina în mișcare, plecând de la fața locului. De asemenea, declarațiile lui B. și F. în sensul că, la câteva minute după aceea, au văzut același Jeep deplasându-se pe aleea de lângă bloc.

- declarațiile martorului A.C., care arată că cei doi i-au precizat că au fost loviți de șoferul unei mașini.

C. proc. civ.- datele din care rezultă că inculpatul B.N. își avea domiciliul în același cartier, la distanță mică de locul altercației, deci se justifică prezența sa în zonă și se confirmă verosimilitatea declarațiilor lui B. și F., cu atât mai mult cu cât aceștia nu-l cunoșteau în momentul respectiv.

De asemenea, tribunalul a reținut că din ansamblul probelor dosarului rezultă cu certitudine faptul că în ziua de 16 februarie 2012 inculpatul B.N. avea în posesie un autoturism marca Jeep, înmatriculat în Bulgaria, pe care l-a înstrăinat abia în seara de 19 februarie 2012, scopul înstrăinării fiind tocmai acela de a nu se putea face legătura între autoturism și persoana sa.

Astfel, conform declarațiilor martorei S.L.M. din cursul urmăririi penale, în momentul în care aceasta și inculpata L.N. s-au deplasat la spital pentru a-l vizita pe B.E. (deci ulterior evenimentului), s-au folosit de un autovehicul Jeep de culoare gri înmatriculat în Bulgaria, condus de B.N.

Chiar dacă în cursul judecății cele două persoane audiate au susținut că nu B. este cel care a condus autovehiculul către spital,, ci L.N., rămâne în continuare susținerea că acest autovehicul a fost pus la dispoziție de B.N.

Conform declarațiilor martorilor C.G., M.R. și G.D., coroborate și cu actele de înmatriculare; și înstrăinare succesivă a autoturismului Jeep, înmatriculat în Bulgaria, a rezultat că anterior și ulterior datei de 16 februarie 2012 acest autoturism s-a aflat în posesia inculpatului B.N. Autoturismul a fost cumpărat de M.R. de la cetățeanul bulgar I.S.I. la data de 23 decembrie 2010, M.R. l-a încredințat spre vânzare vărului său „U." din municipiul Constanța, Km 4-5 știind apoi că acesta l-a vândut, dar fără încheierea de acte legale.

Martorul G.D. a declarat că a intrat în posesia autoturismului la data de 19 februarie 2012, fiindu-i încredințat de către inculpatul B.N. și urmând a se încheia acte de vânzare cumpărare. Prin urmare, acest martor a confirmat că la data de 19 februarie 2012, deci ulterior evemmentului, inculpatul se afla în posesia acestei mașini.

La data de 21 februarie 2012, martorul C.G. a fost contactat de partenera de viață a inculpatului, care i-a solicitat să-l identifice pe proprietarul din acte al autovehiculului (și anume M.R.) Prin urmare, a rezultat din declarația acestui martor că partenera inculpatului cunoștea despre existența acestei mașini, și mai mult, avea un interes special referitor la aceasta, lucru care poate fi explicat verosimil, în contextul probator, numai prin aceea că acest autovehicul este unul și același cu cel folosit până la momentul respectiv de B.N.

Conform procesului verbal de percheziție a autoturismului menționat mai sus, în torpedoul acestuia s-au găsit printre altele, trei facturi emise de SC A.I. SRL, în care, la rubrica „delegat" era menționat numele inculpatului B.N. Astfel, găsirea acestor facturi care au legătură directă cu inculpatul în mașina vizată, fac o dată în plus legătura între aceasta și inculpat, în sensul că autovehiculul este cel utilizat de inculpat.

Având în vedere că inculpatul B.N. a fost recunoscut cu certitudine ca fiind persoana care i-a lovit pe B.E. și F.O., și cum în același timp a fost identificat ca fiind șoferul Jeep-ului, și de asemenea având în vedere că s-a făcut dovada că inculpatul s-a aflat în posesia unui Jeep înmatriculat în Bulgaria, de culoare gri argintiu, tribunalul reține că inculpatul B.N. a condus în dimineața zilei de 16 februarie 2012, orele 8,50 - 9,00, un autoturism pe drumurile publice din mumcipiul Constanța (aleile A. și E.).

Conform adresei din 23 aprilie 2012 a S.P.C.R.P.C.Î.V. Constanța, inculpatul B.N. nu este deținător de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În consecință, tribunalul a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, prevăzută de art 86 alin. (1) din O.U.G. nr 195/2002 republicată.

În ce privește împrejurarea că inculpatul B.N. a folosit o bâtă metalică tip baseball pentru a-i lovi pe B.E. și F.O., aceasta rezultă cu certitudine din declarațiile precise ale celor două persoane lovite, întrucât amândoi au avut aceeași percepție, au remarcat în primul rând forma -tip bâtă de baseball, ce nu poate fi confundată cu o creangă sau un alt băț cu formă neregulată, au remarcat culoarea acesteia, și au explicat în mod credibil motivul pentru care au ajuns la concluzia că bâta respectivă era din metal (lovirea acesteia din greșeală de caroseria mașinii, zgomotul produs în aer de mișcarea bâtei). De altfel, este neesențial, în contextul cauzei de față, a se stabili cu certitudine dacă bâta tip baseball era confecționată din metal sau din lemn, deoarece efectele lovirii cu o astfel de bâtă, indiferent de materialul din care sunt confecționate, sunt similare.

De asemenea, existența bâtei rezultă din constatările medico-legale, acestea în esență semnalând că persoanele vătămate au fost lovite cu un obiect alungit, cu suprafață mare, caracteristici ce descriu un astfel de obiect.

În ce privește susținerile lui B.E. din declarația dată în cursul judecății, potrivit cărora inculpatul B. ar fi luat la un moment dat o creangă din apropiere, cu care l-ar fi lovit, tribunalul le-a înlăturat ca fiind neadevărate, pentru următoarele considerente:

- din desfășurarea incidentului, astfel cum a fost descrisă, rezultă că B.N. nu avea timpul necesar, interesul sau oportunitatea de a traversa strada și de a căuta o bucată de lemn (eventual o creangă) cu care să-i lovească pe cei doi;

- relatările lui B. și F. sunt concordante, în sensul că actele de lovire s-au succedat continuu, fără întreruperi determinate de eventuala căutare a unei crengi de copac. Tot în acest sens, cei doi nu au semnalat nici un moment în care B. s-ar fi îndepărtat de ei, trecând strada către zona verde;

- B. nu avea nevoie să caute vreun eventual obiect cu care să-i lovească pe cei doi, câtă vreme rezultă că oricum putea să-i lovească și cu pumnii și picioarele.

- un alt aspect care contrazice susținerea lui B. a fost acela că, din fotografiile judiciare de la fața locului, nu rezultă că în apropierea locului incidentului s-ar fi putut afla crengi de copac abandonate cu care inculpatul s-ar fi putut înarma.

- declarația din cursul judecății a lui B. este contrazisă de declarațiile date în cursul urmăririi penale. Or, aceste prime declarații, atât ale lui B. cât și ale lui F., au fost date la scurt timp de la eveniment, înainte ca cei doi să poată fi influențați în declarații, în timp ce declarația dată în cursul judecății a survenit după ce față de B. au fost exercitate mai multe forme de influențare sau încercare de influențare în declarații: intervenția telefonică a prietenului său M. de la Nicolae Bălcescu, care a susținut că este rudă cu B., deplasările inculpatei L.N. la spital și la domiciliul lui B. spre a discuta cu acesta, discuțiile lui B. cu verișoara sa S.L.M. (aceasta acționând tot într-un sens favorabil lui B.), faptul că B. a depus un înscris notarial -extrajudiciar - în care susține că nu ar fi fost lovit decât cu pumnii și picioarele, susținere pe care el însuși o infirmă în cursul judecății, rezultând deci că a fost determinat să dea în mod mincinos acea declarație notarială; informațiile obținute pe parcurs despre B.N., de natură a-l determina să dea declarații care să nu-l „deranjeze" pe acesta, din teama proprie de a nu suporta repercusiuni ulterioare.

Cu privire la susținerile persoanei vătămate B.E. potrivit cărora ar fi suferit leziunea la nivelul maxilarului ca urmare a loviturii de pumn a lui B.N., susținere preluată ca apărare de inculpat, tribunalul a înlăturat-o ca nesinceră pentru următoarele considerente:

- C. proc. civ.rezultă din constatarea medico-legală și din fotografiile judiciare că lovitura inițială de pumn aplicată de B. lui B. a produs consecințe minore, și anume o excoriație între buza superioară și nas, așa cum de altfel a și indicat persoana vătămată. Astfel poziționată, lovitura a fost frontală de dinainte spre înapoi, așa încât nu avea cum să provoace o deplasare în lateral a maxilarului.

- rezultă din relatările lui B. și lui F. că, ulterior acestei prime lovituri, B. s-a ridicat și s-a deplasat pentru a-și retrage prietenul din fața loviturilor cu bâta ale lui B., prin urmare la acel moment nu primise o lovitură puternică care să-i provoace deplasarea mandibulei. Dacă ar fi fost astfel lovit, nu ar mai fi avut forța și echilibrul de a încerca salvarea lui F. De altfel, B. nu a semnalat că după lovitura de pumn ar fi avut dureri deosebit de mari, cum au fost acelea cauzate de lezarea mandibulei.

Toate aceste constatări coroborate, întăresc declarațiile date la urmărirea penală, potrivit cărora B. a fost lovit în zona laterală a capului, cuprinzând și mandibula, în partea a doua a altercației, și anume când s-a apropiat pentru a-l ajuta pe F. să se îndepărteze de B.. Or, în această a doua parte a altercației, rezultă că B. a fost lovit nu cu pumnul, ci cu bâta de baseball, de către B.N.

Cu privire la efectele și consecințele juridice pe care le-au avut loviturile aplicate persoanei vătămate B.E. de către inculpatul B.N., tribunalul a reținut următoarele:

Conform raportului de constatare medico-legală din 25 februarie 2012 al S.M.L. Constanța, B.E. a suferit următoarele leziuni traumatice în cursul altercației din 16 februarie 2012, care au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații:

- fractură de unghi mandibular stâng cu deplasare de 1,5 cm, ce a determinat asimetrie facială; tumefiere genio-parotidiană dureroasă la palpare. Această lezionare a necesitat intervenție cliirurgicală la datele de 17 februarie și 18 februarie 2012.

- entorsă genunchi drept, ce a necesitat imobilizare gipsată;

- marcă traumatică hemitorace stâng posterior și coapsa stângă (se observă și în fotografii);

- plagă confuză superficială buza superioară.

Coroborarea constatării medico-legale cu probele din care rezultă dinamica evenimentului conduc la concluzia certă că inculpatul B.N. a aplicat persoanei vătămate B.E. o lovitură cu o bâtă cu textură rigidă și greutate relativ mare, în zona capului acestuia. Lovitura a fost suficient de puternică pentru a cauza persoanei lovite o fractură a mandibulei și o deplasare importantă a oaselor acesteia, de 1,5 cm. De asemenea, lovitura a cuprins, ca suprafață lovită, atât mandibula cât și zona temporală a capului (zona tâmplei stângi), prin urmare, craniul propriu-zis.

Tribunalul a reținut că obiectul vulnerant folosit de inculpat este apt, prin folosire cu forță, de a produce lovituri tanatogeneratoare, întrucât este vorba despre un obiect contondent conceput special pentru a fi mânuit în vederea lovirii, greutatea la capătul liber este mai mare decât la cel al mânerului, ceea ce face ca forța de lovire să crească, iar duritatea unei astfel de bâte -indiferent că ar fi confecționată din metal sau din lemn - este suficient de mare pentru a rezista contactului cu corpul și oasele umane.

De asemenea, tribunalul a mai reținut că inculpatul B.N. are o constituție atletică, astfel cum s-a constatat prin verificarea datelor sale antropometrice, are deci o forță mare a brațelor, iar modul în care a aplicat lovitura -prin rotire a bâtei din lateral, deci cu energie cinetică mare -combinat cu efectele produse asupra oaselor persoanei vătămate demonstrează că a aplicat o lovitură puternică. Aceeași concluzie este susținută și de declarația martorului F.O., care a remarcat că mânia și enervarea inculpatului au crescut progresiv atunci când martorul i s-a împotrivit, aceste emoții negative fiind un factor care l-au determinat pe inculpat să aplice lovituri cu forță mare.

Lovitura a vizat în mod direct zona capului persoanei vătămate și a fost aplicată într-un moment în care acesta nu se putea apăra, deoarece atenția sa era concentrată către prietenul său căzut la pământ, era aplecat cu capul către în față, iar mâinile erau ocupate pentru a-l ridica pe F.O. de jos.

Față de aceste elemente, tribunalul a reținut că inculpatul B.N. a prevăzut faptul că aplicarea unei lovituri puternice directe la nivelul capului cu o bâtă poate avea ca efect inclusiv decesul acesteia, întrucât capul este un organ vital esențial al omului, traumatismele importante ale acestuia pot conduce la fracturi, la infiltrații sanguine intracraniene, la alte complicații meningeale etc, oricare dintre acestea putând conduce la deces.

Faptul că inculpatul a prevăzut (a conștientizat) cele de mai sus rezultă dintr-o multitudine de informații de notorietate, astfel:

- informațiile publice referitoare la diferitele lovituri la cap suferite de persoane, fie în accidente fie în altercații, care au condus la decesul acestora;

- informațiile publice referitoare la trimiterea în judecată a unor persoane cu acuzația de omor sau după caz tentativă la omor, ca urmare a unor fapte de lovire în zona capului a unor victime;

- inculpatul B.N. a participat la săvârșirea unei fapte pentru care a fost condamnat, împreună cu alte persoane care au fost trimise în judecată sub acuzația de tentativă la omor calificat, fapta referindu-se tocmai la lovituri cu bâta în zona capului; - instinctul și durerile resimțite de orice persoană atunci când se lovește din greșeală la cap, sau când este lovit intenționat, care formează convingerea intimă oricărei persoane că o lovitură puternică la cap poate conduce inclusiv la deces;

- experiența personală a inculpatului în acte de lovire cu corpuri contondente, astfel cum rezultă din înscrisurile privind antecedentele sale penale, care demonstrează că acesta a avut posibilitatea anterioară de a reflecta și de a discuta despre efectele loviturilor cu bâta, de a mânui o bâtă, etc.

Conștientizarea posibilității suprimării vieții ca urmare a unor lovituri cu bâta este evidențiată în declarațiile sale și de martorul F.O., atunci când afirmă că „Am reușit să mă ridic, și de frică să nu fiu omorât, pentru că bărbatul lovea cu bâta la cap, am fugit într-un picior." Prin urmare, se corrfirmă prin declarația acestui martor că orice om își reprezintă instinctiv și instantaneu posibila consecință a decesului datorat unor lovituri cu bâta în cap.

Având în vedere că inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu bâta, cu intensitate mare, mai întâi martorului F.O. în zona gambei și capului, apoi lui B.E. în zona capului și hemitoracelui stâng-coapsa stângă, după care, fără a se preocupa de starea acestora, a plecat de la locul altercației cu mașina, Tribunalul a reținut că B.N. a acceptat posibilitatea producerii decesului persoanei vătămate ca urmare a loviturii sale cu bâta în cap, fiîndu-i deci indiferent dacă această consecință se va produce sau nu.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul a reținut că sunt întrunite condițiile intenției indirecte asociate faptei de lovire intenționată aptă de a produce decesul unei persoane, prin urmare sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, săvârșită de către inculpatul B.N. Având în vedere că fapta s-a produs într-un loc public prin destinație, iar din probe rezultă că au asistat la aceasta și mai multe persoane aflate în apropiere, s-a reținut forma calificată a tentativei la omor, indicată de art. 175 lit. i) C. pen.

Considerentele de mai sus exclud, totodată, posibilitatea ca fapta astfel reținută să fie încadrată juridic ca infracțiune de vătămare corporală. Diferența esențială dintre tentativa la omor care nu a pus în pericol viața victimei (ca în cazul de față) și vătămarea corporală este dată de poziția subiectivă a făptuitorului față de prevederea și urmărirea sau acceptarea posibilității producerii decesului victimei lovite. Or, probele prezentului dosar stabilesc că C. proc. civ.inculpatul B.N. a prevăzut eventuala consecință a decesului, și cu toate acestea a continuat actele de lovire, acceptând deci posibilitatea producerii acestei consecințe. Ca urmare, cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă ca nefondată.

În continuarea situației de fapt, tribunalul a reținut că, după lovirea lui B.E. și F.O., aceștia au reușit să urce în apartamentul martorului A.C.l., și având în vedere durerile mari resimțite de B.E., s-au deplasat la Spitalul Județean Constanța, unde B.E. a fost internat în aceeași zi de 16 februarie 2012.

Ca urmare a constatărilor medicale referitoare la cauza leziunilor, a exista o sesizare din oficiu, urmată de deplasarea organelor judiciare la spital în dimineața de 17 februarie 2012 (conform procesului verbal încheiat) și contactarea victimei B.E., înainte.ca acesta să intre în operația programată în acea zi, pentru fractura și deplasarea mandibulei.

Ulterior, s-a luat o declarație amănunțită persoanei vătămate la data de 18 februarie 2012 și a efectuat fotografii judiciare ale leziunilor existente pe corpul acestuia.

În consecință, a fost apreciată neîntemeiată apărarea inculpatului B.N. potrivit căreia declarația dată în spital de B.E. nu poate fi luată în considerare întrucât a fost dată într-o stare de confuzie datorată anestezierii în vederea operației. Se dovedește că anestezierea s-a realizat cu o zi mai înainte de data luării declarației, iar conținutul cursiv, lucid și amănunțit al declarației dovedește că B.E. se afla în deplinătatea facultăților sale intelectuale, de memorare și redare a unor evenimente. Aceeași concluzie rezultă și din faptul că persoana vătămată a fost capabilă fără sprijin să se ridice și să stea în picioare pentru a expune leziunile de violență de pe corpul său, în vederea fotografierii.

După internarea sa în spital, persoana vătămată și-a contactat rudele anunțând situația sa, iar în acest context a fost anunțată și martora S.L.M., o rudă mai îndepărtată ce locuia în municipiul Constanța pentru a urma cursurile unui liceu. Martora l-a vizitat la spital pe B.E. în ziua de sâmbătă 19 februarie 2012, după ce acesta fusese contactat de către organele de poliție, ocazie cu care B. i-a relatat împrejurările în care a suferit leziunile datorită cărora s-a internat.

Între informațiile pe care i le-a comunicat, B. i-a precizat și numele agresorului, și nume B., S.L.M. cunoscându-l pe acesta personal întrucât era prietenă și venea în vizită la fiica inculpatei L.N., aceasta din urmă fiind nașa lui B.N.

Martora S.L.M. a informat-o telefonic pe L.N. despre eveniment și despre implicarea lui B.N. în acesta, iar ulterior, în aceeași zi de 19 februarie 2012 s-au deplasat împreună la spital pentru ca inculpata să discute cu B.E.

În ce privește conținutul acestei discuții și a altora legate de același subiect, cele trei persoane implicate au relatat următoarele:

- B.E., declarația dată la urmărire penală: „S.L.M. mi-a spus că (...) nașa lui B.N. a intervenit pe lângă ea ca eu să nu depun plângere, el (B.) fiind dispus să îmi dea și o sumă de bani în acest sens. Ieri 19 februarie 2012 la spital a venit verișoara mea însoțită de o femeie care s-a prezentat ca fiind nașa lui B.N. (recunoscută din fotografii ca fiind L.N.). Această femeie mi-a spus că va vorbi ea cu finul ei astfel încât să ne împăcăm în sensul că finul ei să îmi dea o sumă de bani pentru a acoperi cheltuielile de spitalizare. Am refuzat-o (...) i-am spus că a venit poliția la mine și am dat declarații, să nu mă sune pentru că am telefonul ascultat, iar la domiciliul meu voi fi păzit de poliție. După aceasta, ea a plecat rămânând să vadă cum voi rezolva eu cu poliția. Verișoara mea m-a sunat astăzi (20 02 2012) și mi-a spus că B. a venit la ea la liceu, și m-a întrebat dacă m-am hotărât să mă împac cu el".

- B.E., declarația instanță: „Cât am fost în spital (...) am fost vizitat de o nepoată de-a mea și cred că, la un moment dat, am fost vizitat și de o altă persoană, dar nu mai rețin exact pentru că nu prea am stat la discuții. Cred că era o fată sau o femele, eu am sesizat-o de la depărtare .nu-mi aduc aminte să fi vorbit direct cu această persoană. Când eram în spital nu am purtat discuții cu nici o persoană din partea lui B.N., în scopul de a ne împăca.Nu am vorbit cu L.N. și nu mi-a făcut propuneri de împăcare".

- S.L.M., declarație UP: „Am vorbit cu L.N. care s-a interesat de soarta lui E. spunând că vrea ca cei doi să se împace (...). I-am spus lui E. de împăcare, iar el a spus inițial că vrea să se împace dacă i se achită cheltuielile de spitalizare, după care s-a răzgândit, rămânând să se mai gândească. în seara zilei respective am fost la (L.) N. acasă, i-am spus că E. are 55 zile de îngrijiri medicale și se fac cercetări pentru tentativă la omor (...). Eu cu N. am urcat în salon la E. Acesta din urmă i-a povestit cele întâmplate mai pe scurt. Atât s-a discutat în prezența mea, după care eu am ieșit din salon și am intrat imediat înapoi. Nu s-a discutat în prezența mea de bani sau de împăcare."

- S.L.M., declarație instanță: „Am vorbit cu doamna N. să mergem la spital să vedem cum se simte B., am mers acolo și s-a purtat o discuție în care s-a vorbit și despre numărul de zile de spitalizare și despre lucrurile care se vorbesc în general cu această ocazie. Cu doamna L.N. am vorbit în sensul că i-am comunicat că B. a fost examinat medical, că s-au stabilit un număr de zile de îngrijiri medicale, însă nu rețin dacă i-am spus că s-ar face cercetări pentru tentativă la omor. Am asistat la discuția dintre L.N. și B.E. la spital, aceasta constând în faptul că l-a întrebat să relateze cum s-a întâmplat, să spună cum se simte. In seara respectivă nu a fost nici o discuție referitoare la împăcarea celor doi. D-na L.și-a justificat demersul în sensul că a spus că este nașa lui B. și a venit să vadă ce s-a întâmplat (...). Când B. i-a relatat lui L.N. la spital evenimentul, el nu prea putea să vorbească și nu i-a dat detalii, rezumându-se la esențial, mai ales că nu am stat foarte mult acolo."

- inculpata L.N., declarație din faza de urmărire penală: „Duminică seara în jurul orei 20,00 am plecat împreună cu L.M. la Spitalul Clinic Județean Constanța unde am vizitat-o pe partea vătămată. Arăt că am mers acolo pentru ca inculpatul să se împace cu partea vătămată. Precizez că inițiativa mi-a aparținut și nu inculpatul a fost cel care mi-a cerut să mă deplasez la spital, deși știa că mă voi duce. Am discutat cu partea vătămată care mi-a spus că vrea să se împace cu inculpatul dar că se teme de poliție. Partea vătămată spunea că vrea să se împace cu inculpatul pentru ca acesta să îi repare dantura și eventual să rămână cu bani. De asemenea, partea vătămată mi-a spus că poliția îi ceruse să nu ia legătura cu nimeni. Partea vătămată mi-a spus să-l mai las 2-3 zile și să îl caut acasă după ce se externează. Revin și arăt că duminică pe 19 februarie 2012 am aflat de la partea vătămată că inculpatul era cercetat pentru tentativă la omor". Tribunalul reține că inculpata a dat această declarație asistată de avocat.

- inculpata L.N., declarație instanță:„Am mers împreună (cu L.M.) la spital. Acolo, în esență, l-am cunoscut pe B.E., în discuția dintre noi nu a fost nici un moment vorba despre remiterea unei sume de bani, ci doar acesta mi-a spus că a dorit să mă cunoască și a dorit să pună condiția de a sta de vorbă cu mine după ce iese din spital, în sensul că dacă rămâne cu probleme la maxilar, finul meu (B.) să suporte cheltuieli legate de operațiile medicale ale maxilarului. Eu am observat că B.E. se afla într-o stare relativ bună, iar discuția noastră a durat foarte puțin, în cursul acestei discuții B. spunându-mi că urmează să mai stea câteva zile în spital și avansând propunerea ca după ce iese din spital eu să mă deplasez la el acasă pentru a purta o discuție cu acesta, întrucât motiva că în acele momente se făceau presiuni de poliție asupra lui și dorea să vorbească cu mine într-un loc în care se simțea în siguranță, și anume acasă. Eu am acceptat această propunere întrucât nu mi s-a părut nimic nelalocul lui. Revin și precizez că în discuția cu B. la spital acesta mi-a relatat textual că „ne-am bătut, ne-am tăvălit puțin", referindu-se la el și la B. Eu nu am vorbit despre încadrarea juridică a faptei la spital cu partea vătămată B.E., nici cu L.M. nu am vorbit despre o asemenea informație, respectiv a încadrării juridice a faptei".

Din toate aceste declarații tribunalul a reținut că singura discuție directă dintre inculpata L.N. și persoana vătămată B.E. s-a referit la posibilitatea generică a împăcării dintre B. și B., împăcare care ar fi cuprins și obligația pentru B. de a suporta cheltuielile medicale pentru reabilitarea maxilarului persoanei vătămate, și eventual, plata unei sume de bani în plus acestuia. Este esențial de reținut că din nici un mijloc de probă nu rezultă că inculpata a solicitat ca împăcarea să presupună ca B.E. să facă declarații rnincinoase la organul de urmărire penală, care să-l disculpe pe B.N.

Discuția astfel relatată s-a putut referi prin urmare la despăgubirile civile pe care le pretindea B.E., în schimbul cărora era de acord să se împace cu B.N.; semnificația cuvântului „împăcare", în situația dată, poate fi aceea de renunțare la acțiunea civilă în procesul penal sau de renunțare la calitatea de parte vătămată în cauza penală. Probele administrate nu au conturat un alt sens, ilicit, al intenției de împăcare.

Potrivit art 161 C. proc. pen., „în tot cursul procesului penal, cu privire la pretențiile civile, inculpatul, partea civilă (...) pot încheia o tranzacție sau un acord de mediere, potrivit legii."

Tribunalul a reținut că inculpata L.N. a cunoscut, anterior deplasării la spital, de la S.L.M., că în cauză se fac cercetări pentru infracțiunea de tentativă la omor, în orice caz chiar ea însăși confirmând, asistată fiind de avocat, că B. a înștiințat-o despre încadrarea juridică preconizată, de tentativă la omor.

S-a arătat că această situație de fapt nu este însă relevantă în cauză pentru a stabili existența infracțiunii de favorizare a infractorului în sarcina inculpatei, .câtă vreme, chiar în prezența unei infracțiuni care se urmărește din oficiu și exclude plângerea prealabilă, părțile pot ajunge la înțelegere cu privire la latura civilă a cauzei. Or, în cauză nu s-au acrministrat probe din care să reiasă în mod cert că inculpata a urmărit un alt scop decât acela al intermedierii împăcării „civile" a lui B. cu B.

Potrivit art. 264 C. pen., constituie infracțiunea de favorizare a infractorului, „ajutorul dat unui infractor (...) pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei (...)".

În speță, pe de o parte nu s-a putut susține că legea este contradictorie și că mcriminează ca infracțiune activitatea de împăcare pe latură civilă a părților, pe care o prevede și o încuviințează expres în art. 161 C. proc. pen.

Pe de altă parte, demersurile făcute de părți -și implicit de interpușii acestora -pentru a rezolva amiabil situația din punct de vedere al acțiunii civile, nu echivalează cu o îngreunare sau zădărnicire a urmăririi penale sau judecății, câtă vreme împăcarea nu maschează o convenție ilicită de denaturare a probelor. Or, în cursul urmăririi penale nu s-au administrat probe directe - în sensul unor întrebări punctuale puse lui B.E. și S.L.M., și a unor lămuriri explicite ale acestora - care să lămurească sensul demersurilor de împăcare în care s-a implicat inculpata L.N. la spital. Tribunalul a constatat că toate cele trei declarații date în cursul judecății de persoanele implicate (B., S. și L.N.) conțin afirmații vădit rnincinoase și denaturări evidente ale adevărului - analizând chiar și numai comparativ susținerile fiecăreia dintre aceste persoane la urmărirea penală/judecată-iar în lipsa unor măsuri procesuale adecvate care să preîntâmpine aceste denaturări și puneri de acord în declarații (dispuse de tribunal dar înlăturate de instanța de control judiciar), instanța s-a aflat în imposibilitate de a putea lămuri aspectul respectiv.

Față de considerentele de mai sus, tribunalul a făcut aplicația principiului „in dubio pro reo", reținând că faptei inculpatei L.N. de a intermedia împăcarea inculpatului B.N. cu persoana vătămată B.E. îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii, și anume intenția ca prin această împăcare să se urmărească denaturarea mijloacelor de probă și deci favorizarea inculpatului.

În continuarea situației de fapt, tribunalul a reținut că, la data de 20 februarie 2012 persoana vătămată B.E. a fost externat din spital, iar după ce a formulat, în această zi, o completare a declarației la organul de urmărire penală și s-au stabilit datele sale antropometrice pentru a fi comparate cu ale inculpatului, s-a deplasat la domiciliul aflat în satul B., comuna C.

În aceeași zi, inculpata L.N. a fost înștiințată de S.L.M. despre externarea lui B., și a luat hotărârea de a se deplasa împreună cu aceasta în localitatea B, la domiciliul persoanei vătămate.

În acest sens, la ora 17,15 martora S.L.M. i-a transmis un S.M.S. lui B., în care i-a spus „Vezi că o să venim, că a spus că o să-ți facă ea o ofertă". In contextul dat, rezultă că martora s-a referit la deplasarea la Băltăgești, și la o „ofertă" ce urma a fi făcută de inculpata L.N. (ea). Nu s-a putut stabili în cursul procesului ce cuprindea în concret oferta ce urma a fi făcută.

Inculpata și martora s-au deplasat cu un autoturism condus de un prieten al lui B.N., în timp ce acest inculpat a rămas la domiciliul lui L.N. În afara autoturismului de teren în care s-au aflat cele două, s-a mai deplasat un autoturism cu mai mulți bărbați, prieteni ai lui B.N.. în acest sens, instanța a reținut ca fiind veridice informațiile oferite de martora S.L.M. date la urmărirea penală, rezultând, printre altele, că le-a perceput personal și nu le-a inventat (de altfel, nu ar fi avut nici un motiv) datorită faptului că a relatat inclusiv propria stare de teamă la vederea acelor persoane, iar inculpata i-a dat asigurări că nu trebuie să-I fie frică. De asemenea, în cursul convorbirii telefonice dintre S.L.M. (care se afla în mașină) și L.N. (care se afla într - un local din apropiere) se aude o discuție colaterală dintre mai mulți bărbați care se referă la situația lui B.N., astfel confirmându-se că L.N. se afla în momentul; convorbirii în compania mai multor bărbați, și deci confirmându-se declarația martorei S. în sensul că au fost însoțite, într-o altă mașină, de alte persoane.

În localitatea Nicolae Bălcescu cele două mașini au oprit, iar persoanele din cealaltă mașină l-au contactat pe un anume „M.", care îl cunoștea pe B., acesta deplasându-se în continuare împreună cu ei.

Numitul M. i-a telefonat lui B.E. la ora 17,55, și a susținut că este văr cu B.N. Din contextul convorbirii interceptate a rezultat că B. și M. se cunosc foarte bune și sunt prieteni.

M. a propus să se întâlnească cu B., pentru a discuta despre incidentul petrecut, oferindu-se să se deplaseze chiar în seara respectivă, însă B. nu a acceptat, motivând în esență că este supravegheat, că telefonul este ascultat („telefonul ăsta-i ascultat (...), nu știu care-i treaba și nu vreau să cădeți în altceva" - adică să fie surprinși, descoperiți, ceea ce presupune că existau în apropiere persoane ce îi puteau surprinde).

Din conținutul acestei discuții a rezultat că M. îl cunoștea pe nașul lui B. („îți dau eu un semn, sau lui nașu" - ceea ce presupune că nașul lui B. ținea legătura cu M.).

De asemenea, tribunalul a reținut că B. i-a comunicat lui M. despre încadrarea juridică de tentativă la omor. Or, așa cum rezultă dintr-o convorbire ulterioară dintre S. și B., M. se afla împreună cu L.N., fiind astfel evident că și pe această cale i s-a confirmat inculpatei despre încadrarea juridică dată în cauză.

Totodată, din conținutul convorbirii cu M., cât și din convorbirea ulterioară cu S., rezultă că B. manifesta intenția de a colabora în favoarea inculpatului B. și împotriva organelor de urmărire penală, dar se temea că se va descoperi acest lucru.

Astfel, B. afirmă că „dacă știam (că 'B. este văr cu M.) luam atitudine de prima oară" - în sensul că dădea alte declarații. Mai afirmă că „am zis pe față și multe c.uri", în sensul că a declarat explicit aspecte care afectează situația lui B.

Mai târziu, în discuția cu S., B. cere ca întâlnirea cu L.N. să se amâne pentru a doua zi, iar motivul neprecizat „nu pot, nu e bine în seara asta" nu poate fi decât în legătură cu teama persoanei vătămate de a nu fi surprins sau interceptat de organele de urmărire penală că are o mtâlnire cu inculpata. Or, această teamă, la rândul ei, nu poate avea legătură decât cu sentimentul de vinovăție al persoanei vătămate că se implică în ceva ilicit. În fine, continuând raționamentul, aspectul ilicit din întâlnirea dintre L.N. și B.E., referitor la „o ofertă", nu poate fi decât punerea de acord în declarații în favoarea lui B., și retractarea, în schimbul unui beneficiu material.

Inculpata, martora S., numitul M. și alte persoane neidentificate s-au deplasat în continuare până în localitatea Crucea, unde l-au contactat la domiciliu pe martorul P.C.C., agent al postului de poliție local, acesta fiind nașul lui B. Identitatea „nașului" a fost clarificată în cursul judecății, martorul fiind audiat de. instanță.

Martorul P.C., S.L.M. și inculpata L.N., precum și numitul M. s-au deplasat de la Crucea la Băltăgești cu mașina martorului polițist, au ajuns în fața locuinței persoanei vătămate, în locuință intrând numai polițistul.

Conținutul discuției dintre B.E. și P.C. este incert și din acest motiv nu poate fi interpretat decât în favoarea inculpatei L.N. Astfel, în esență, chiar dacă contextul general al faptelor conduce către o astfel de aparență, din declarațiile acestor trei persoane nu se poate stabili concluzia certă că martorul polițist a intrat și a discutat cu B. (pentru a intermedia o înțelegere ilicită în raport cu urmărirea penală ce se desfășura), în locul inculpatei care ar fi evitat să intre personal pentru a nu fi acuzată. Există și posibilitatea ca inculpata să se fi abținut să vorbească direct cu martorul polițist despre intențiile sale - tocmai în considerarea calității de polițist a acestuia -și să fi dorit să vorbească numai cu B.E., „între patru ochi".

Conform declarației martorei S.L.M., la ieșirea din locuința persoanei vătămate, P. ar fi spus că „este încă speriat, dar dă semne de împăcare", sensul declarației fiind că P. a încercat să-l convingă pe B. să se împace, dar acesta încă nu s-a hotărât. Nu este însă exclusă nici posibilitatea ca P. să fi spus cuvintele respective doar pentru a-i induce în eroare pe L. și pe M. cu privire la intențiile lui. B., iar în realitate să-l fi sfătuit pe acesta să nu se împace, astfel cum a declarat martorul în instanță.

În continuare, rezultă din declarațiile tuturor persoanelor ce au participat nemijlocit la activitatea respectivă că, după ce P.C. a ieșit de la B.E., cei patru s-au întors cu mașina la Crucea, fără ca inculpata să fi putut vorbi cu B.E.

La Crucea, martorul P. a rămas la domiciliu, iar inculpata, martora S., numitul M. și ceilalți însoțitori s-au deplasat la Nicolae Bălcescu (unde a coborât M.) și apoi la Năvodari, unde L.N. a intenționat să se întâlnească cu un avocat (conform declarațiilor ei, s-a și întâlnit). De la Năvodari martora S. s-a deplasat la locuința sa din Constanța cu un taxi.

Pe drumul de întoarcere, rezultă că inculpata L.N. a purtat mai multe convorbiri telefonice, ce au fost interceptate și înregistrate, astfel:

- a ora 19,58 a vorbit cu B.N., întrebându-l dacă se află acasă la ea și spunându-i să rămână acolo și să-l sune pe numitul M. de pe telefonul fix. Din probe a rezultat că M. este soțul inculpatei, care se afla în Germania.

- la ora 20,59 a fost apelată de un număr cu prefix de țară străină și a vorbit cu M., spunându-i că se preocupă de situația „finului", care este la ea acasă. Din context rezultă că inculpata considera că M. nu cunoaște situația „finului"(să-ți spună el, nu e bine, e rău), dar rezultă că M. de fapt o cunoștea (știu, știu, știu). Dintr-o convorbire ulterioară rezultă că M. cunoștea chiar și despre deplasarea inculpatei, dar nu de la aceasta (Știam că te-ai dus acolo singură (...)Nu, nu-s singură.).

- la ora 20,03 B.N. o sună și o întreabă pe L.N. în ce loc este, dar aceasta îi cere să nu mai vorbească la telefon, să închidă telefonul.

- la ora 20,04 inculpata a fost apelată de M., din convorbire rezultând că acesta a sunat acasă dar nu a vorbit cu B. pentru că acesta nu urcase în casă.

M. o întreabă pe inculpată dacă B. trebuie să plece, aceasta răspunzându-i că „da, urgent", pentru că sunt ,,ăia" (polițiștii) în zonă.

Mai rezultă că M. intenționează să îi spună lui B. despre această opțiune a plecării, pentru că inculpata nu a apucat să vorbească cu el, și de asemenea, rezultă că L.N. l-a întrebat pe M. dacă B. va merge la acesta, M. confirmând că este singura opțiune (întrebând retoric „Are unde să se ducă?").

- la ora 20,10 inculpata vorbește cu fiica ei, aceasta confirmând că B.N. este în apartament, rezultând și că la un moment dat acesta a vorbit cutați (M.).

- la ora 20,14 inculpata a fost apelată de B.N. și i-a spus acestuia să să o aștepte până vine, pentru că merge să stea de vorbă cu cineva (din susținerile ulterioare ale inculpatei rezultă că este vorba despre discuția cu un avocat).

În ce privește încadrarea juridică a acestor convorbiri în conținutul constitutiv al infracțiunii de favorizare a infractorului, tribunalul a reținut următoarele:

- în primul rând, toate convorbirile se referă la intenții ale inculpatei în vederea unor posibile acțiuni viitoare, dar nici una nu confirmă materializarea acestor intenții.

- discuțiile inculpatei cu B.N. în care îi cere să rămână în apartamentul - ei au fost interpretate de parchet ca fiind dovada intenției inculpatei de a-l ascunde pe B. acolo, însă există și o altă posibilitate la fel de verosimilă,, neinfirmată de probe, și anume aceea că inculpata dorea ca B. să rămână pentru a-i relata ce a făcut la Băltăgești, ce a discutat cu avocatul, și pentru a evalua situația.

- faptul că inculpata i-a cerut lui B. să nu mai vorbească la telefon nu poate constitui o acțiune ilicită circumscrisă infracțiunii de favorizare a infractorului, deoarece în esență i-a recomandat să rămână pasiv și să nu se autoincrirnineze prin convorbiri interceptate; or, această pasivitate a inculpatului, de a nu mai vorbi la telefon, nu constituie în sine o îngreunare sau zădărnicire a urmăririi penale;- ca atare, nici solicitarea inculpatei L.N. în același sens nu poate constitui un ajutor dat pentru îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale.

- din discuțiile cu M. (soțul inculpatei) rezultă că acesta era informat dintr-o altă sursă despre mersul evenimentelor, și rezultă că tot M. este cel care a decis ca B. să meargă la el -inculpata doar întrebând despre această posibilitate. Mai rezultă că, ulterior, M. a vorbit el însuși cu B.N. despre opțiunea plecării din țară.

- în ce privește demersul inculpatei de a vorbi cu un avocat, acesta se circumscrie dreptului la apărare recunoscut de legislație, nerezultând că inculpata a încercat să găsească căi ilegale de îmbunătățire a situației lui B., prin consultația avocațială.

În noaptea de 20/21 februarie 2012, la ora 23,45, organele de urmărire penală s-au deplasat la apartamentul inculpatei L.N., solicitând ca inculpatul :B.N., ce se afla înăuntru, să-i însoțească la sediul poliției, lucru cu care acesta a fost de acord. Rezultă astfel că inculpatul B.N. nu dăduse curs până la acel moment variantei discutate între L.N. și M., de a pleca la L. M. în Germania. Din probe nu rezultă nici că inculpata i-a adus la cunoștință lui B. despre această variantă, că l-a îndemnat să plece sau că l-a ajutat să facă pregătiri efective în vederea plecării în străinătate spre a se sustrage de la urmărirea penală.

Faptul că B.N. se afla la acea oră în apartamentul inculpatei nu este o dovadă certă că se ascundea acolo, din moment ce L.N. se întorsese acasă de cea 2 ore, fiind deci posibil ca în acest timp cei doi să fi stat de vorbă, urmând ca inculpatul să plece ulterior la locuința concubinei sale.

Având în vedere situația de fapt astfel cum a fost expusă, tribunalul a reținut că activitățile inculpatei referitoare la încercarea de a vorbi cu B.E. pentru a-i face o ofertă, și referitoare la discuțiile despre plecarea lui B. în Germania, la rămânerea acestuia pe moment în apartamentul ei, fără a fi fost concretizate într-o activitate efectivă care să aibă drept rezultat un ajutor dat inculpatului pentru îngreunarea urmăririi penale, constituie o tentativă la infracțiunea de favorizare a infractorului, care însă nu este prevăzută de C. pen., deoarece legea sancționează numai infracțiunea consumată.

Față de aceste considerente, tribunalul a dispus achitarea inculpatei L.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, în temeiul art. 10 lit. b) și d) C. proc. pen.

A luat act că inculpata a fost reținută și arestată preventiv în perioada 21 februarie 2012 - 27 februarie 2012 inclusiv.

În ce privește solicitarea inculpatei de a se constata nulitatea mijloacelor de probă constând în convorbirile telefonice interceptate și înregistrate cu autorizarea provizorie a procurorului și confirmarea ulterioară a instanței, tribunalul a respins-o ca nefondată, pentru considerentele următoare:

- cele trei ordonanțe ale procurorului, date în ziua de 20 februarie 2012, conțin în cuprinsul lor mențiunile că:

- din actele de urmărire penală rezultă indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat;

- în lipsa unor probe cu caracter obiectiv privind activitatea infracțională a inculpatului s-ar aduce grave prejudicii activității de urmărire penală;

- există indicii că se încearcă influențarea părții vătămate pentru a se ajunge la o înțelegere frauduloasă cu aceasta;

- interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice sunt necesare în vederea stabilirii corecte și complete a situației de fapt;

- întârzierea obținerii autorizării din partea judecătorului ar aduce grave prejudicii activității de urmărire penală.

Rezultă din toată această motivație, înserată în toate cele trei ordonanțe, că interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice a fost dispusă în considerarea dovedirii și constituirii mijloacelor de probă referitoare la infracțiunea de tentativă la omor calificat. Or, această infracțiune este prevăzută, la art. 911 C. proc. pen. coroborat cu art. 2 din Legea nr 39/2003, printre cele care permit folosirea acestui procedeu probatoriu al interceptării convorbirilor telefonice.

Este de menționat, în acest context, că demersul principal al procurorului nu a fost acela de a dovedi infracțiunea de favorizare a infractorului, pentru care nu se poate autoriza interceptarea convorbirilor, ci de a strânge probe care să nu permită inculpatului sustragerea de la răspundere penală pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat (cu alte cuvinte pentru a dovedi cert în instanță infracțiunea gravă). Faptul că în cazul concret ordonanțele menționează un dublu scop -probarea tentativei la omor și prevenirea unei infracțiuni contra înfăptuirii justiției - nu conduce la concluzia că interceptările au fost obținute cu încălcarea legii, ci că în cuprinsul ordonanțelor procurorul a adăugat, în plus față de condițiile suficiente ce justificau măsura interceptării, și elemente care nu pot fi avute în vedere la dispunerea acesteia și anume „pentru împiedicarea săvârșirii unor noi infracțiuni contra înfăptuirii justiției".

Situația este similară celei a unei arestări preventive luate în temeiul a două sau mai multe din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., dintre care unul este neîntemeiat și înlăturat de instanța de control judiciar; acest aspect totuși nu atrage netemeinicia arestării preventive în sine, câtă vreme există alte temeiuri suficiente ce o justifică.

C. proc. civ.In ce privește condiția urgenței, s-a constatat că aceasta se confirmă, din moment ce este vorba despre ordonanțe date în aceeași zi în care s-au purtat convorbirile interceptate, la ore foarte apropiate de cele ale acestor convorbiri: ordonanță de interceptare începând cu ora 16,00, iar convorbirile și comunicările s-au purtat la ora 17,15, 17,55; ordonanță de interceptare începând cu ora 18,00, iar convorbirile s-au purtat la ora 19,59, 20,04, etc; ordonanță de interceptare începând cu ora 21,20, care nu avut efecte practice, în sensul că nu au fost interceptate convorbiri în baza acestei ordonanțe. Urgența se referea nu la descoperirea unei viitoare infracțiuni de favorizare a infractorului, ci la descoperirea faptelor de preconstituire de probe false care ar fi pus în pericol demonstrarea realității infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Este de menționat că temeinicia ordonanței provizorii se apreciază prin evaluarea indiciilor temeinice inițiale ca ea să-și producă efectul util, neavând relevanță dacă în final au fost obținute într-adevăr interceptări utile în cauză, sau nu. Cu alte cuvinte, faptul că prin ultima ordonanță nu s-au obținut interceptări ale convorbirilor telefonice relevante în cauză, nu înseamnă că ordonanța a fost dispusă neîntemeiat, câtă vreme existau toate premisele ca astfel de convorbiri relevante să se poarte de la posturile telefonice interceptate.

În final, odată ce interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice a fost obținută în mod legal, mijlocul de probă existent în (același) dosar nu poate produce efecte juridice . diferențiate, în sensul de a fi folosit pentru situația de fapt referitoare la tentativa la omor, și de a.fi ignorat pentru situația referitoare la favorizarea infractorului. In acest sens este și interpretarea per a contrario a art. 912 alin. (5) C. proc. pen.

Din analiza mijloacelor de probă, tribunalul a reținut că declarația persoanei vătămate B.E. din cursul judecății (audiat ca martor) conține, în toate aspectele esențiale, afirmații mincinoase evidente, din acest motiv neputând fi avută în vedere la stabilirea situației de fapt, după cum urmează:

- declarația este contradictorie cu cea din cursul urmăririi penale, precum și cu cea a martorului F.O.; or, declarațiile celor doi din cursul urmăririi penale sunt concordante, și de asemenea se susțin prin probele obiective - constatările medico - legale, leziunile suferite de B. și F. precum și prin celelalte probe colaterale -declarații de martori, încercarea inculpatului de a înstrăina autoturismul, etc. De asemenea, declarațiile date la urmărirea penală au o cursivitate firească a evenimentului, fiecare acțiune fiind explicată în raport de celelalte, astfel prezentând verosimilitate.

Nu mai puțin, declarația din cursul urmăririi penale a fost dată înainte ca persoana vătămată să știe cine este B.N., și înainte de a se încerca influențarea sa în declarații -prin verișoara S.L.M., prin numitul M., prin deplasarea inculpatei L.N. la Băltăgești. Altfel spus, nu rezultă nici un interes al lui B.E. de a declara mincinos imediat după altercație, dar se confirmă această intenție în cursul judecății, începând chiar de la declarația notarială depusă la dosar, pe care persoana vătămată o infirmă parțial prin declarația sa, în elementele esențiale ale celor două infracțiuni cercetate -acela dacă inculpatul a avut sau nu un corp contondent cu care a lovit, și acela dacă conducea un autoturism sau nu.

Conținutul primei părți a declarației lui B. din cursul judecății, cea în care a fost lăsat să relateze liber, până la fraza de încheiere a acestei relatări libere („Consider că aceasta este relatarea a ceea ce s-a întâmplat") relevă cu evidență că de fapt martorul a încercat să nu spună nimic care să poată fi folosit împotriva inculparului-în primul rând nu se referă deloc la identitatea agresorului și relatează totul la modul impersonal. Abia după ce i s-au pus întrebări precise de către instanță a admis că este vorba despre B.N., și a început să-și „amintească"unele amănunte relevante. Această atitudine în sine este relevantă pentru a concluziona lipsa de obiectivitate și sinceritate a martorului.

C. proc. civ.In ce privește susținerea acestuia că „la două ore de la internare și după ce fusesem cusut cu sârmă la gură a venit poliția", aceasta este un neadevăr demonstrabil; martorul a fost internat la data de 16 februarie 2012 către orele 10,00, dar intervenția chirurgicală prin care i s-a fixat maxilarul cu sârme a avut loc a doua zi, pe 17 februarie 2012, cum rezultă din actele medicale. Mai rezultă că organele de poliție s-au prezentat la spital în dimineața de 17 februarie 2012, înainte de operație, și nu după operație, cum rezultă din procesul verbal încheiat în acest sens. Susținerile martorului așa cum au fost date nu constituie o simplă eroare de date, ci rezultă că urmăresc în mod precis apărarea inculpatului, care în esență pretinde că declarațiile din spital ale persoanei vătămate nu pot fi luate în considerare, pentru că au fost date în stare de șoc și anesteziere în urma operației, și astfel memoria și conștiința acestuia au fost afectate.

Această apărare a inculpatului a fost apreciată ca fiind falsă, deoarece B.E. a fost audiat amănunțit de organele de urmărire penală abia la data de 18 februarie 2012, adică a doua zi după operație (și anesteziere).

Susținerea lui B. precum că nu ar fi vorbit deloc în spital cu inculpata L.N., ci doar a văzut-o de la depărtare, s-a apreciat ca fiind contrazise flagrant chiar și prin declarațiile acestei inculpate și ale verișoarei lui B.. Rezultă și de aici că declarația de la urmărirea penală este cea care corespunde adevărului, și nu cea de la instanță.

Chiar și susținerea că nașul său a venit la Băltăgești „pentru că nu mă vizitase deloc, am vorbit lucruri banale" este incredibilă, având în vedere contextul în care fusese contactat P. de M., faptul că inculpata era la ușa casei, discuțiile telefonice, etc.

La fel de neconvingătoare a fost apreciată și susținerea că nu mai știe dacă mașina din care a coborât agresorul era parcată și urma să plece, sau venea pe alee, în condițiile în care la urmărirea penală a relatat cu lux de amănunte de unde a venit Jeepul, cum a accelerat, cum a frânat, etc. Martorul mai susține că nu a observat exact acest aspect pentru că,,era brambureală", adică activitate intensă de mașini, dar omite că altercația s-a petrecut pe carosabil - practic blocând ambele benzi -și nu a pomenit nimic despre eventuale mașini (care se „brambureau") care să se fi oprit din această cauză, nemaiavând pe unde trece. Realitatea, astfel cum rezultă din probele de la urmărirea penală, a fost că în timpul altercației nu a mai circulat nici o altă mașină în zona respectivă, și deci martorul nu putea fi distras de o asemenea activitate, pentru a nu putea observa că Jeep-ul inculpatului este sau nu în mișcare pe alee.

Martorul nu a putut să explice, în dinamica acțiunilor de lovire, cum a fost posibil ca agresorul să-i lovească pe amândoi, pe rând, fără întrerupere, dar în același timp să aibă timp să se deplaseze câțiva metri în spațiul verde și să caute acolo un lemn (de altfel, improbabil de găsit) cu care să lovească.

Tribunalul a reținut însă că prin probele dosarului nu se face dovada că această poziție subiectivă pro-inculpat a persoanei vătămate B.E. a fost determinată de o acțiune a inculpatei L.N., acțiune care să poată fi încadrată ca o favorizare a infractorului. Declarația lui B. putea fi influențată de prietenul său M., de S.L.M. (B. declarând în cursul urmăririi penale că această martoră i-a spus că B. a venit la ea la liceu), de inculpatul B.N. însuși, direct sau prin prieteni ai acestuia, sau putea fi dată pentru evitarea unor posibile repercusiuni".

În termen legal, împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul B.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a vizat greșita achitare a inculpatei L.N., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat, la art. 10 lit. b) și d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, prevăzute de art. 264 C. pen., motivând că probatoriul administrat dovedește vinovăția inculpatei.

În susținerile orale, apelantul inculpat B.N., prin apărător ales a criticat soluția fondului sub următoarele aspecte:

- greșita condamnare a inculpatului de către instanța fondului, invocând că, în cauză, nu există probe care să dovedească vinovăția sa-motiv în raport de care a solicitat ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat, la art 10 lit. a) C. proc. pen. să se dispună achitarea sa, întrucât fapta nu există:

- greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în art. 181 C. pen., susținând că față de concluziile raportului medico - legal efectuat în cauză, din care rezultă că victimei nu i-au fost aplicate mai multe lovituri de intensitate mare și că inculpatul nu a avut intenția de a ucide, se justifică admiterea cererii și judecarea sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 181 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 90/P din 27 iunie 2013 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate apelurile formulate de apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de apelantul inculpat B.N. împotriva sentinței penale nr. 543 din 07 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 5305/118/2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul inculpat B.N. la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariul parțial avocat oficiu, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul M.J.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În apel, inculpatul a uzat de dreptul la tăcere, nedorind să dea declarație în fața instanței de apel. Au fost audiați martorul din lucrări A.C.P. și martorul B.F., încuviințat în apărarea inculpatului.

În ceea ce privește apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, s-a apreciat că este întemeiat

Analizând judicios ansamblul probator adrninistrat atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, prima instanță a reținut în mod corect că acuzarea nu a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpata conform legii.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că într-adevăr probele existente la dosar nu dovedesc cu certitudine că inculpata L.N. a comis acte concrete de ajutorare a inculpatului B.N., fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală sau judecata acestuia.

Inculpata L.N., nașa inculpatului B.N. a fost informată telefonic despre eveniment și despre implicarea lui B.N. în acesta, mergând în aceeași zi, 19 februarie 2012 împreună la spital la partea vătămată, de către martora S.L.M. - ruda părții vătămate B.E., care o cunoștea pe inculpată întrucât era prietenă și venea în vizită la fiica acesteia.

Din declarația dată în cursul urmăririi penale de partea vătămată B.E. reiese că, la spital, a fost vizitat de verișoara sa, martora S.L.M., însoțită de o femeie, care s-a prezentat ca fiind nașa lui B.N. și care i-a spus că va vorbi cu finul ei, astfel încât să se împace, acordându-i o sumă de bani pentru acoperirea cheltuielilor de spitalizare. Mai rezultă că partea vătămată a refuzat-o, cerând-o să nu fie sunat la telefon, a doua zi fiind sunată de martoră, care i-a relatat că B.N. a venit la ea la liceu, întrebând-o dacă partea vătămată s-a hotărât să se împace cu el.

C. proc. civ.în fața instanței, aceeași parte vătămată a relatat că a fost vizitat de o nepoată și crede că la un moment dat a fost vizitat și de o altă persoană, nereținând exact cine era, o fată sau femeie, sesizând-o din depărtare, invocând că nu-și amintește să fi vorbit cu vreo. persoană din partea lui B.N. în scopul de a se împăca și că L.N. nu i-ar fi făcut propuneri de împăcare.

S-a arătat că această declarație este contrazisă de martora S.L.M. atât prin depozițiile date la urmărire penală, cât și prin cea din fața instanței, prin care declară în sensul că a vorbit cu L.N. care s-a interesat de soarta lui E., spunând că dorește ca cei doi să se împace, însă, E. a spus inițial că vrea să se împace dacă i se plătesc cheltuielile de spitalizare, după care s-a răzgândit, rămânând să mai reflecteze. Mai relatează martora că, în seara zilei respective a fost la „N." acasă și i-a comunicat că „E." are 55 zile de îngrijiri medicale și că se fac cercetări pentru tentativă la omor.

La prima instanță, aceeași martoră a recunoscut că s-a deplasat la spital la partea vătămată B. cu „ D-na N. „ unde s-a purtat o discuție despre numărul de zile de spitalizare însă, nu reține dacă i-ar fi spus că se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor. A mai arătat că aceasta și-a justificat demersul la spital în sensul că este nașa lui B. și a venit să vadă ce s-a întâmplat cu B. relatându-i acesteia despre eveniment fără însă a-i da prea multe detalii.

Prin declarația dată la urmărire penală inculpata L.N. a susținut că duminică seara, în jurul orei 20,00, a plecat împreună cu S.L.M. la Spitalul Clinic Județean Constanța, unde a vizitat-o pe partea vătămată pentru ca inculpatul să se împace cu acesta, inițiativa aparținându-i inculpatei. Susține că partea vătămată i-ar fi spus că vrea să se împace cu inculpatul pentru ca acesta să-i repare dantura, cerându-i să-i lase un răgaz de 2 -3 zile, iar după externare să-l caute acasă. Arată că, a aflat de la partea vătămată că inculpatul era cercetat pentru tentativă la omor.

În fața instanței fondului, inculpata L.N. a confirmat că a mers, împreună cu L.M. la spital și că partea vătămată i-ar fi spus că dorea să o cunoască întrucât avea de gând să ia legătura cu aceasta după externare pentru ca finul său să suporte cheltuielile legate de intervențiile medicale la maxilar.

Cum bine a reținut prima instanță, din aceste declarații rezultă că singura discuție directă dintre inculpata L.N. și persoana vătămată B.E. s-a purtat asupra posibilității generice ca cei doi să se împace, împăcare care viza și obligația pentru B.N. de a suporta cheltuielile medicale pentru reabilitarea maxilarului persoanei vătămate și eventual plata unei sume de bani în plus acestuia.

În mod corect, prima instanță a apreciat că discuția relatată dintre inculpata L.N. și partea vătămată B.E. s-a putut referi la despăgubirile civile pe care le pretindea acesta din urmă în schimbul cărora era de acord să se împace cu inculpatul B.N.

Câtă vreme art. 161 C. proc. pen. prevede că, în tot cursul procesului penal cu privire la pretențiile civile inculpatul, partea civilă pot încheia o tranzacție sau un acord de mediere potrivit legii, discuției prezentate anterior nu i se poate da un alt sens, unul ilicit al intenției de împăcare. în cauză, nu interesează dacă inculpata a știut sau nu ce infracțiune a săvârșit infractorul presupus a fi favorizat.

Instanța de apel a apreciat că demersurile făcute de părți și de interpușii acestora în scopul rezolvării amiabile a aspectului legat de acțiunea civilă nu poate fi interpretat ca o îngreunare sau zădărnicire a urmăririi penale sau judecății, cât timp împăcarea nu ascunde o înțelegere ilicită de denaturare a probelor.

S-a apreciat că în mod corect Tribunalul Constanța a reținut că, față de împrejurarea că, în cursul urmăririi penale nu au fost administrate probe directe, declarații lămuritoare, explicite cu privire la sensul demersurilor de împăcare, în care s-a implicat inculpata la spital, C. proc. civ.declarațiile date în cursul judecății de partea vătămată B.E., martora S.L.M. și inculpata L.N. cuprind afirmații nereale, în raport și de susținerile acestora din faza urmăririi penale, înlăturându-le ca nesincere. Curtea a reținut că împrejurările relatate de martora S.L.M. la urmărire penală sunt relevante în cauză, percepute direct.

Din declarațiile martorilor P.C., nașul părții vătămate B.E., S.L.M., coroborate cu declarația părții vătămate nu se poate reține că martorul polițist a discutat cu partea vătămată pentru a intermedia o înțelegere ilicită față de urmărirea penală care se desfășura, când s-au prezentat cu toții la locuința părții vătămate, întrucât din probatoriu nu rezultă aceasta.

Instanța a precizat că nici convorbirile telefonice pe care le-a purtat inculpata la data de 20 februarie 2012, ce au fost interceptate și înregistrate între orele 19,58 și 20,14 minute, nu pot constitui elemente care să fie incluse în conținutul infracțiunii de favorizare a infractorului deoarece acestea vizează intenții ale inculpatei cu privire la acțiunii viitoare fără însă, a fi confirmată materializarea vreuneia din ele.

De asemenea, discuțiile purtate de inculpată cu B.N. prin care i se cerea să rămână în apartamentul ei, precum și faptul că B.N. a fost găsit în noaptea de 20/21 februarie 2012 la orele 23,45 de către organele de urmărire penală în apartamentul inculpatei nu reprezintă o dovadă certă că inculpata l-a ascuns acolo, ci că s-au întâlnit pentru a sta de vorbă, inculpatul urmând să plece ulterior la locuința partenerei sale.

Nu poate- constitui o acțiune ilicită circumscrisă infracțiunii de favorizare a infractorului nici faptul că inculpata i-a cerut lui B.N. să nu mai vorbească la telefon, aceasta neconstituind o îngreunare sau zădărnicire a urmăririi penale sau un ajutor dat în acest sens.

Demersul inculpatei de a lua legătura cu un avocat a fost interpretat corect de prima instanță ca circumscriindu-se dreptului la apărare prevăzut de lege, având în vedere că nu rezultă că aceasta a încercat să găsească căi ilegale de îmbunătățire a situației inculpatului B.N. prin consultarea unui apărător.

Față de aspectele analizate, Curtea a constatat că, în cauză, inculpata L.N. nu a acordat ajutor inculpatului B.N. pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală sau judecata fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii. în lipsa îndeplinirii acestei cerințe a legii, faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă, deoarece ea indică destinația obiectivă a actului de favorizare.

Ca atare, s-a apreciat că în mod corect Tribunalul Constanța a dispus achitarea inculpatei L.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului,

În ceea ce privește apelul formulat de inculpatul B.N., s-a apreciat că instanța fondului a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăția inculpatului, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică legală.

Astfel, din perspectiva situației de fapt descrisă detaliat în considerentele hotărârii supusă controlului judiciar de față, s-a reținut în mod corect, că la data de 16 februarie 2012 inculpatul B.N. a condus pe drumurile publice din Municipiul Constanța, respectiv Aleea E., autoturismul înmatriculat în Bulgaria fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Instanța de apel reține că în apropierea pieței din cartierul C.E.T. Constanța, acesta a coborât din autoturism (după ce în prealabil le-a adresat injurii prin fereastra deschisă a autoturismului întrucât mergeau prea încet pe stradă), lovind inițial cu pumnul pe partea vătămată B.E., după care s-a deplasat la autoturism, a luat o bâtă de baseball cu care l-a lovit pe martorul F.O. peste cap și picioare determinând căderea acestuia la sol.

În momentul în care partea vătămată B.E. s-a aplecat pentru a-și ajuta prietenul să se ridice, inculpatul i-a aplicat și acestuia o lovitură cu același obiect contondent în regiunea capului, cauzându-i leziuni traumatice, printre care fractură de unghi mandibular stâng cu deplasare de 1,5 cm, ce a determinat asimetrie facială și care a necesitat intervenții chirurgicale la datele de 17 februarie și 18 februarie 2012 - leziuni pentru care au fost necesare pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale.

Pentru stabilirea acestei stări de fapt, Curtea a avut în vedere următoarele mijloace de probă:

- plângerea prealabilă orală consemnată de organul de urmărire penală la data de 17 februarie 2012, în care persoana vătămată B.E. declară că,,am fost loviți.de șoferul unui autoturism care a oprit lângă noi". Prin urmare, în această primă informație dată organelor de urmărire penală a doua zi după incident, B.E. arată că a perceput vizual că cel care i-a lovit era, în acel moment, la volanul unui autoturism care se afla în mișcare și care a oprit.

- declarația consemnată de organul de urmărire penală a persoanei vătămate B.E., în care acesta relatează amănunțit că a văzut un autoturism de teren apropiindu-se de ei cu viteză normală apoi accelerând, a observat autoturismul punând frână și alunecând (deci în esență a observat o mașină rulând pe carosabil) după care a observat că șoferul a tras frâna de mână, a coborât geamul portierei sale, adresând injurii celor două persoane vătămate care traversau strada indignat de faptul că merg prea încet, după care a coborât din mașină, și i-a amenințat pe cei doi, lovindu-i apoi inclusiv cu o bâtă pe care a luat-o din mașină.

- declarațiile - olografă și consemnată de organul de urmărire penală -ale martorului F.O., în același sens cu ale lui B.E..

- declarațiile celor doi, în sensul că după ce au fost loviți, agresorul a urcat la volan și a pus mașina în mișcare, plecând de la fața locului. De asemenea, declarațiile lui B. și F. în sensul că, la câteva minute după aceea, au văzut același Jeep deplasându-se pe aleea de lângă bloc.

- declarațiile martorului A.C., care arată că cei doi i-au precizat că au fost loviți de șoferul unei mașini.

- datele din care rezultă că inculpatul B.N. își avea domiciliul în același cartier, la distanță mică de locul altercației, deci se justifică prezența sa în zonă și se confirmă verosimilitatea declarațiilor lui B. și F., cu atât mai mult cu cât aceștia nu-l cunoșteau în momentul respectiv.

În mod corect a reținut prima instanță că probele dosarului dovedesc cu certitudine că, în ziua de 16 februarie 2012 inculpatul B.N. avea în posesie exclusivă autoturismul, înmatriculat în Bulgaria, pe care l-a înstrăinat în seara de 19 februarie 2012 în scopul de a nu se face legătura între autoturism și persoana sa.

Relevante în acest sens au fost apreciate declarațiile martorei S.L.M. din cursul urmăririi penale, prin care relatează că, în momentul în care s-a deplasat împreună cu inculpată L.N. la spital pentru a o vizita pe partea vătămată s-au folosit de un autoturismul, jeep, de culoare gri, înmatriculat în Bulgaria, condus de B.N.

De altfel, în apel, inculpatul nu a negat faptul că, în ziua incidentului autoturismul jeep nu i-ar fi aparținut ci, a susținut că acesta ar fi fost condus de o altă persoană, martorul B.F., audiat în apărare pentru prima dată în fața aceleiași instanțe.

Ținând seama că inculpatul B.N. a fost recunoscut ca fiind persoana care i-a lovit pe B.E. și F.O. fiind identificat în același timp ca șoferul care a condus autoturismul, înmatriculat în Bulgaria, de culoare argintiu, întemeiat, Tribunalul Constanța a reținut că inculpatul B.N. a condus în dimineața zilei de 16 februarie 2012 orele 08,50-9,00 un autoturism pe drumurile publice din Municipiul Constanța, respectiv pe aleile A. și E.

S-a apreciat ca fiind nesinceră declarația inculpatului B.N. care a negat că ar fi folosit o bâtă metalică „tip baseball" pentru a-l lovi pe partea vătămată B.E. și având în vedere că din declarațiile date în cursul urmării penale de către cele două persoane vătămate rezultă cu certitudine că acestea au fost lovite de inculpat, amândoi având aceeași percepție și identificând obiectul cu care au fost loviți, respectiv forma tip a bâtei de baseball, culoarea acesteia, dând explicații credibile cu privire la motivul pentru care au realizat că bâta era din metal în raport de zgomotul produs de aceasta când s-a lovit din greșeală de caroseria mașinii.

De altfel, existența bâtei reiese și din raportul de constatare medico-legală care consemnează că persoanele vătămate au fost lovite cu un obiect alungit cu suprafață mare, caracteristici care descriu obiectul folosit de. inculpat.

În mod just, au fost înlăturate susținerile părții vătămate din depoziția dată în fața instanței fondului, potrivit cărora inculpatul l-ar fi lovit cu o creangă pe care a luat-o la un moment dat din apropiere, având în vedere că, pe de o parte, inculpatul nu avea nevoie să-1 lovească cu o creangă câtă vreme putea să-și folosească mâinile și picioarele având o constituție atletică, că fotografiile judiciare de la fața locului nu relevă că în apropierea locului incidentului s-ar fi putut afla crengi de copac abandonate, pe care inculpatul să le poată folosi la lovire.

Curtea a reținut că declarația din cursul judecății a părții vătămate B.E. este contrazisă de declarațiile date de acesta și de martorul F.O. în cursul urmăririi penale, imediat după eveniment, înainte ca cei doi să fie influențați în declarații

Curtea a reținut că față de B. au fost exercitate diferite forme de influențare sau încercare de influențare în declarații, respectiv intervenția telefonică a prietenului M. de la Nicolae Bălcescu, care a susținut că este rudă cu inculpatul B., deplasările inculpatei L.N. la spital și la domiciliul acestuia, dar și faptul că partea vătămată a depus un înscris notarial extrajudiciar prin care susține că ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele.

S-a arătat că revenirea părții vătămate asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale nefiind motivată, conduce la concluzia că aceasta este nesinceră, că a urmărit ușurarea situației inculpatului, fiind înlăturată în mod corect de instanța de fond.

Din coroborarea constatărilor medico-legale cu fotografiile judiciare existente la dosar rezultă că, inițial, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul părții vătămate B., care i-a cauzat o escoriație între buza superioară și nas, având poziție frontală de dinainte spre dinapoi, ceea ce nu putea provoca o deplasare în lateral a maxilarului.

De altfel, din relatările inițiale ale persoanelor vătămate reiese că, ulterior acestei lovituri, partea vătămată B. s-a ridicat și s-a deplasat pentru a-și trage prietenul din fața loviturilor cu bâta ale inculpatului, ceea ce denotă că la acel moment B. nu a primit o lovitură puternică care să-i deplaseze mandibula.

Aceste constatări sunt în sprijinul declarațiilor date la urmărire penală, conform cărora partea vătămată B. a fost lovită în zona laterală a capului ce a cuprins și mandibula în faza a doua a altercației, atunci când s-a apropiat pentru a-l salva pe F., încercând să-l îndepărteze de inculpat.

Ca atare, în cauză, rezultă cu Certitudine că inculpatul a folosit bâta de baseball atunci când a lovit-o pe partea vătămată în zona capului, obiect vulnerabil, apt de a produce lovituri tanatogeneratoaxe atât prin modul cum este conceput special pentru a fi mânuit în vederea lovirii, cât și având în vedere că a fost folosit cu forță de inculpat, care astfel cum s-a arătat anterior are o constituție atletică, cu o forță mare a brațelor, ceea ce a condus la aplicarea unor lovituri puternice ce a vizat în mod direct zona capului, folosit într-un moment când partea vătămată nu se putea apăra întrucât era concentrată să-l ajute pe prietenul său căzut la pământ, având membrele superioare ocupate pentru a-l ridica pe acesta de la sol.

Pentru toate aceste aspecte analizate Curtea a reținut că inculpatul B.N. a prevăzut faptul că aplicarea unei lovituri puternice directe la nivelul capului cu un obiect contondent, bâtă de baseball poate avea ca efect inclusiv, decesul părții vătămate, câtă vreme organul vizat este un organ vital (capul).

Față de faptul că inculpatul a aplicat multiple lovituri cu bâta, cu intensitate mare, inițial martorului F.O. în zona gambei și capului, iar ulterior părții vătămate B.E. în zona capului și hemitoracefui stâng - coapsa stângă, după care a părăsit locul altercației cu autoturismul din care a coborât, fără a se preocupa nici un moment de starea sănătății celor două persoane lovite, conduce la concluzia că inculpatul a acceptat posibilitatea producerii decesului părții vătămate, ca urmare a loviturii aplicate în zona capului.

Declarațiile martorilor audiați în fața instanței de prim control judiciar nu aduc elemente noi în cauză. Din declarația .martorului A.C.P., gazda persoanelor vătămate B.E. și F.O., la care aceștia au înnoptat la data de 15 februarie 2012, rezultă că în dimineața zilei de 16 februarie 2012, cei doi s-au sculat și au plecat la piață întorcându-se după vreo 10 minute și relatându-i că au fost luați de bătaie de un bărbat care coborâse dintr-o mașină, fără a preciza că acesta era șoferul autoturismului. Martorul a relatat că l-a văzut pe B. cu buza spartă, iar pe F. cu gamba unui picior lovită, umflată. Această declarație confirmă în parte declarațiile părții vătămate și ale martorului F.O.

Martorul B.F., a declarat în fața instanței de apel că s-a urcat la volanului Jeep-ului în dimineața zilei de 16 februarie 202 cunoscând că posesorul acestuia, inculpatul B.N. nu are permis de conducere, iar când a ajuns în zona pieței de la C.E.T. a observat două persoane care traversau strada, una mai în față, iar cea din spete gesticulând fără a-l înțelege pentru ce anume. Mai arată că, la un interval scurt de timp a oprit, iar inculpatul a coborât din mașină, după. care a revenit spunându-i că s-a certat cu două persoane, fără să dea explicații. Martorul susține că a văzut că, o persoană era pe jos, în spatele mașinii, iar o alta încerca să se ridice, fără însă a observa semnalmentele celor doi pietoni implicați în incident întrucât prietenul său inculpatul B.N. i-a cerut imediat să plece de la fața locului. Relatează că, în acel moment trecând prin un taxi prin fața mașinii staționate a preferat să plece fără a-l anunța telefonic pe inculpat să vină să-și ia mașina. își motivează faptul că nu a dat declarație la prima instanță și la urmărire penală, întrucât i-a cerut inculpatului să nu-l implice în acest incident deoarece este om de afaceri, are o firmă de transport și nu dorea să aibă probleme. A acceptat însă, să se prezinte în fața acestei instanțe, în urmă cu 2 săptămâni, când inculpatul i-a cerut-o.

Curtea a reținut că declarația martorului audiat în apărarea inculpatului este subiectivă, nereală, având drept scop neantrenarea răspunderii penale a inculpatului, în condițiile în care celelalte probe din dosar susțin acuzarea - probă care urmează a fost respinsă ca nerelevantă.

Constatând că faptele de care este acuzat inculpatul există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de acesta, întemeiat instanța de fond a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1). 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și art. 86 alin. (1) din O.U.G.nr 195/2002

Având în vedere că, în cauză, s-a făcut dovada fără echivoc că inculpatul B.N. este autorul faptei de tentativă la omor calificat, prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)-175 alin. (1) lit. i) C. pen. nu se justifică achitarea sa, așa cum acesta a solicitat prin primul motiv de apel invocat.

Curtea a mai constatat că și al doilea motiv de apel care vizează schimbarea încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în art. 181 C. pen. nu este întemeiat.

Astfel, a arătat că față de intensitatea loviturilor aplicate de inculpat părții vătămate, zona vitală vizată, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, astfel cum a fost analizată anterior, nu se justifică aplicarea art. 334 C. proc. pen. în sensul solicitat de inculpat, ținând seama că fapta săvârșită de acesta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a constatat că Tribunalul Constanța a făcut o just interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen.

Pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente au corespondent în realitatea gradului de pericol social al faptelor, iar pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare este atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare - în regim privativ de libertate - aptă să îndeplinească cerințele impuse de art. 52 C. pen. privind scopul și finalitățile pedepsei, acelea de măsură reală de constrângere, de reeducare a inculpatului și de prevemrea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta

Pentru aceste argumente, alături de cele avute în vedere de prima instanță și cuprinse în considerentele hotărârii ce a făcut obiectul controlului judiciar, pe care Curtea și le însușește, instanța de apel a constatat că sentința penală nr. 543 din 07 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța este legală și temeinică, neexistând motive de reformare a acesteia nici chiar sub aspectul celor care pot fi invocate din oficiu în favoarea inculpatului.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul B.N.

În recursul formulat de Ministerul Public se invocă motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, cu referire la achitarea inculpatei L.N.

În recurs se arată că din declarația dată de partea vătămată B.E. în cursul urmăririi penale reiese că, la spital a fost vizitat de verișoara sa, martora S.L.M., însoțită de o femeie, care s-a prezentat ca fiind nașa lui B.N. și care i-a spus că va vorbi cu finul ei, inculpatul B.N., astfel încât să se împace, promițându-i o sumă de bani pentru acoperirea cheltuielilor de spitalizare, dar că a refuzat-o. „. I-am spus că a venit poliția la mine și am dat declarații, să nu mă sune pentru că am telefonul ascultat, iar la domiciliul meu voi fi. păzit de poliție. După aceasta, ea a plecat rămânând să vadă cum voi rezolva eu cu poliția".

De asemenea se arată că în declarația' părții1 vătămate B.E. în fața instanței de judecată (filele 130-133 dos. Tribunalul Constanța), acesta a revenit asupra poziției exprimate în faza de urmărire penală și a arătat că nu-și mai aduce aminte să fi vorbit direct cu. inculpata L.N. și a negat că a purtat discuții cu aceasta în scop de împăcare, mai mult decât atât aceasta nici nu i-a făcut propuneri de împăcare.

Ministerul Public arată că relevante pentru aprecierea poziției subiective a inculpatei L.N. sunt declarațiile marto'rei S.L.M., date pe parcursul urmăririi penale, care a arătat că a luat legătura cu partea vătămată B.E. și i-a spus că a vorbit cu inculpata L.N., iar dorința acesteia era ca cei doi să se împace. De asemenea în data de 19 februarie 2012 a însoțit-o pe inculpata L.N. la spital și a lăsat-o pe aceasta în salon să stea de vorbă cu partea vătămată. Depoziția acestei martore a suferit modificări în fața instanței de fond, în sensul că a arătat, contrar celor susținute la urmărirea penală, în declarația aflată la filele 97 - 99 dosar Tribunalul Constanța, faptul că a asistat la discuția dintre inculpata L.N. și partea vătămată B.E. și nu a fost nicio discuție referitoare la împăcarea acesteia cu inculpatul B.N.

Având în vedere aceste probe certe care se regăsesc în dosarul cauzei, se apreciază că în mod eronat instanța de fond, dar și instanță de apel au reținut că singura discuție directă dintre inculpata L.N. și partea vătămata B.E. s-a referit la posibilitatea generică a împăcării părților în această cauză, împăcare care presupunerea doar plata cheltuielilor de spitalizare și eventual a unei sune de bani în plus, neexistând nici un mijloc de probă din care să rezulte că inculpata L.N. a solicitat ca împăcarea să presupună ca partea vătămată să facă declarații mincinoase la organul de urmărire penală, care să-l disculpe pe inculpatul B.N.

Se consideră că această interpretare a probelor administrate în cauză este eronată, iar în cauză este evident că s-a făcut o greșită, aplicare a legii, în condițiile în care partea vătămată B.E., dar și martora S.L.M. și-au schimbat depozițiile în fața instanței de fond și, mai mult decât atât, partea vătămată B.E. a dat o declarație notarială autentificată - fila 10 dos Tribunalul Constanța, în care a prezentat o altă situație de fapt în altercația cu inculpatul B.N. și astfel, este evident că acțiunile întreprinse de inculpata L.N. au căpătat și finalitate.

L.N. nu s-a rezumat doar la discuțiile pe care le-a avut cu partea vătămată B.E. la spital' în vederea atingerii scopului propus ci, s-a deplasat împreună cu martora S.L.M. la domiciliul acesteia din localitatea B. Din analiza probelor, se constată că în mod nelegal instanța de fond, dar și instanța de apel au arătat că inculpata L.N. a urmărit doar intermedierea împăcării lui B. cu B., deși în realitate, presiunile exercitate de inculpata L.N. atât la spital, la scurt timp după săvârșirea faptei, dar și în ziua imediat următoare externării părții vătămate B.E. constituie un ajutor evident dat inculpatului B.N., finul său pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală și judecata acestuia pentru cele două infracțiuni ce au făcut obiectul cercetărilor penale.

Astfel, în acest sens, la ora 1715 martora S.L.M. i-a transmis un SMS lui B., în care i-a spus „vezi că o să venim, că a spus că o să-ți facă ea o ofertă". în acest context, rezultă că martora s-a referit la deplasarea la Băltăgești și la o „ofertă" ce urma a fi făcută de inculpata L.N.. Inculpata și martora s-au deplasat cu un autoturism condus de un prieten al lui B.N., în timp ce inculpatul B.N. a rămas la domiciliul inculpatei L.N.. în afara autoturismului de teren în care s-au aflat cele două, s-a mai deplasat un autoturism cu mai mulți bărbați, prieteni cu B.N.

În cursul convorbirii telefonice dintre S.L.M. (care se afla în mașină) și L.N. (care se afla într-un local din apropiere) se aude o discuție colaterală dintre mai mulți bărbați care se referă la situația lui B.N., astfel confîrmându-se că L.N. se afla la momentul convorbirii în compania mai multor bărbați și deci confirmându-se declarația martorei S.L.M., în sensul că au fost însoțite, într-o altă mașină, de alte persoane. în localitatea Nicolae Bălcescu cele două mașini au oprit, iar persoanele din cealaltă mașină l-au contactat pe un anume „M." care îl cunoștea pe B., acesta deplasându-se în continuare împreună cu ei. Numitul M. i-a telefonat lui B.E. la ora 1735 și a susținut că este văr cu B.N.. Din contextul convorbirii interceptate a rezultat că B.E. și M. se cunosc foarte bine și sunt prieteni. M. a propus să se întâlnească cu B., pentru a discuta despre incidentul petrecut, oferindu-se să se deplaseze chiar în seara respectivă, însă B. nu a acceptat, motivând în esență că este supravegheat, că telefonul este ascultat („telefonul acesta-i ascultat (...), nu știu care-i treaba și nu vreau să cădeți în altceva" - adică să fie surprinși, descoperiți, ceea ce presupune că existau în apropiere persoane ce îi puteau surprinde).

Raportat la aceste elemente de fapt, Tribunalul Constanța a reținut că și partea vătămată B.E. manifesta intenția de a colabora în favoarea inculpatului B.N. și împotriva organelor de urmărire penală, însă se temea că va descoperi acest fapt, lucru care parțial s-a realizat în prezenta cauză în fața instanței de fond, însă contribuția majoră în realizarea acestui fapt revine inculpatei L.N.

Din conținutul acestei discuții rezultă că M. îl cunoștea pe nașul lui B. („îți dau eu un semn, sau lui nașu" - ceea ce presupune că nașul lui B. ținea legătura cu M.). De asemenea, B.E. i-a comunicat lui M. despre încadrarea juridică de tentativă la omor. Or, așa cum rezultă dintr-o convorbire ulterioară dintre S.L.M. și B.E., M. se afla împreună cu L.N., fiind astfel evident că și pe această cale i s-a confirmat inculpatei despre încadrarea juridică dată în cauză. In discuția cu S.L.M., B.E. cere ca întâlnirea cu L.N. să fie amânată pentru a doua zi, iar motivul neprecizat „nu pot, nu e bine în seara asta", nu poate fi decât în legătură cu teama acestuia de a fi surprins sau interceptat de organele de urmărire penală că are o întâlnire cu inculpata.

Inculpata L.N., martora S.L.M., numitul M. și alte persoane neidentificate s-au deplasat în continuare până în localitatea Crucea, unde l-au contactat la domiciliu pe martorul P.C.C., agent al postului de poliție local, acesta fiind nașul lui B.E.. Din declarația martorului P.C.C. fila 159 dos. Tribunalul Constanta, nașul părții vătămate B.E. reiese că, în data de 20 februarie 2012, s-a deplasat la domiciliul finului său unde se aflau toate persoanele menționate anterior, a stat de vorbă cu acesta, iar la ieșire a comunicat inculpatei L.N., care se afla cu P.M. și nepoata lui B.E., martora S.L.M. că „nu am cum să intervin în această problemă a lor și nu am cum să-l forțez pe B.E. să se împace".

Pe fondul eșecului demersului său de a ajunge la o înțelegere frauduloasă cu B.E. în localitatea Băltăgești, scop în care s-a deplasat acolo, inculpata L.N., cunoscând faptul că organele de poliție sunt în alertă în ceea ce privește fapta comisă de către inculpat, a înlesnit discuțiile dintre acesta și soțul ei L. M., în acest sens fiind concludente convorbirile urgente dintre inculpată și B.N. și dintre aceasta și soțul ei, în scopul de a-i pune pe aceștia în legătura pentru a stabili detaliile plecării lui B.N. în Germania, la locuința soțului său L. M. Intenția inculpatei L.N. de a înlesni sustragerea lui B.N. de la urmărirea penală prin părăsirea țării este confirmată de martora S.L.M. care, în declarația dată în faza de urmărire penală la data de 21 februarie 2012 (filele 50 și urm.) a arătat că în timpul deplasării în localitatea Băltăgești la data de 20 februarie 2012, inculpata L.N. a spus că ar fi bine ca B.N. să plece în Germania.

Ministerul Public mai arată că sunt relevante convorbirile telefonice pe care inculpata L.N. le-a avut cu soțul ei LazârM. în seara de 20 februarie 2012 (procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice din 21 februarie 2012, filele 63 și urm. dos. urmărire penală), cu ocazia cărora inculpata îl anunță pe soțul ei „uite sunt cu băiatul acesta,. cu .finul! Vezi că e la noi acasă, te sună de pe fix, să-ți spună el!", „da, că e . nu e bine!", „E rău ! Hai! Pa!". De asemenea, la întrebarea soțului ei „A! Bine! El trebuie să plece? Nu ? (din țară, n.r.), inculpata L.N. a răspuns „Da! Urgent"!, „Vine la tine?". Faptul că s-au efectuat numeroase demersuri pentru a convinge partea vătămată B.E. să declare în favoarea inculpatului B.N., așadar scopul avut în vedere de inculpată a și fost atins, rezultă cu evidență din declarația notarială autentificată dată de partea vătămată B.E. fila 10 dos. Tribunalul Constanța, în cuprinsul căruia acesta a arătat că nu inculpatul B.N. a condus autoturismul și că acesta l-a lovit doar cu pumnii nu și cu o bâtă, cum a precizat în faza de urmărire penală, în scopul evident de a se putea dispune o eventuală schimbare de încadrare juridică îritr-o infracțiune mai ușoară decât tentativa la omor calificat și de exonerarea răspunderii penale pentru cealaltă irifracțiune.

În motivele de recurs se apreciază că instanța de fond, dar și instanța de apel, în mod greșit au reținut că activitățile inculpatei L.N. referitoare la discuțiile despre plecarea lui B.N. în Germania, fără a fi fost concretizate într-o activitate efectivă care să aibă drept rezultat un ajutor dat inculpatului pentru îngreunarea urmăririi penale, constituie o tentativă la infracțiunea de favorizare a infractorului, care însă nu este prevăzută de C. pen. Ajutorul dat unui infractor trebuie să fie' în scopul prevăzut de legea penală, să aibă o anumită aptitudine de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, nefiind necesar să fie uri ajutor care în sine ar fi suficient pentru a se atinge unul din scopurile menționate mai sus. A „îngreuna" înseamnă a face dificultăți, a face greutăți, a provoca întârzieri, amânări sau complicitate, a pune piedici, a căuta să inducă în eroare sau să abată atenția de la o anumită împrejurare sau lucru, a deruta. Urmarea imediată a favorizării infractorului constă în crearea unei stări de pericol pentru normala desfășurare a activității de înfăptuirea justiției.

Demersurile inculpatei L.N., care știa despre încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul B.N. era cercetat, de a lua legătura cu partea vătămată B.E., direct sau indirect, în scopul de a se ajunge la o înțelegere frauduloasă cu acesta, respectiv să dea declarații în favoarea inculpatului B.N., așa cum tribunalul a și reținut în hotărârea pronunțată, constituie un ajutor dat făptuitorului în lumina dispozițiilor art. 264 C. pen. Faptul că nu s-a probat că inculpata L.N. i-a propus lui B.E. în mod expres, nemijlocit sau prin intermediari să se ajungă la o înțelegere, nu poate să anihileze rezultatul demersurilor clare ale acesteia de a ajunge la o astfel de înțelegere, pe care B.E. le-a perceput ca atare, așa cum tribunalul a și reținut de fapt. Prin urmare, aspectul că nu s-a ajuns la un consens sau nu s-au stabilit detaliile înțelegerii nu poate atrage concluzia că actele materiale ale inculpatei L.N. de a contacta partea vătămată, direct și indirect, în scopul menționat mai sus, reprezintă doar o tentativă a infracțiunii prev. de art. 264 C. pen., întrucât acesta este o infracțiune de pericol, nu una de rezultat. în consecință, prin faptul că inculpata L.N. și-a făcut cunoscute intențiile către persoana vătămată și s-a deplasat în localitatea Băltăgești unde aceasta locuia în scopul de a ajunge la o înțelegere frauduloasă, aceasta a acționat în mod activ în vederea acordării unui sprijin inculpatului B.N., astfel încât să fie îngreunată sau zădărnicită urmărirea penală. Refuzul persoanei vătămate B.E. cauzat de starea de temere pe care o avea la acel moment de a stabili termenii înțelegerii, deși acesta „e dispus să se împace", nu poate constitui o cauză de impunitate a inculpatei L.N., care și-a dat tot concursul în ceea ce privește stabilirea unei înțelegeri frauduloase.

În ceea ce privește actele materiale ale inculpatei L.N. de a-l ajuta pe B.N. să părăsească țara, apreciem că demersurile acesteia de a-i pune în legătură pe inculpatul B.N. cu soțul ei L. M., cunoscând că se va discuta despre plecarea inculpatului în Germania, constituie elementele infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 Cod penai. Relevante în acest sens sunt convorbirile pe care aceasta le-a avut cu soțul ei L. M. în seara de 20 februarie 2012 (proces verbal de redare a convorbirilor telefonice din 21 februarie 2012, filele 63 și urm. dos. urmărire penală), cu ocazia cărora inculpata îl anunță pe soțul ei „uite, sunt cu băiatul acesta,. cu. finul! Vezi că e la noi acasă, te sună de pe fix, să-ți spună el!", „Da, că e. Nu e bine!", „E rău! Hai! Pa!". De asemenea, la întrebarea soțului ei „A! Bine! El trebuie să plece? Nu? (din țară, n.r.), inculpata L.N. a răspuns „Da! Urgent!", „Vine la tine?".

Ministerul Public arată că este cert că inculpata L.N. cunoștea mai bine situația juridică a lui B.N. avertizându-l și pe soțul ei „că e . nu e bine!", i-a spus lui B.N. pe un ton imperativ să nu mai vorbească la telefonul mobil și să-l sune pe soțul ei din Germania de pe telefonul ei fix, i-a comunicat soțului ei că e urgent ca inculpatul B.N. să plece în Germania, astfel încât și sub acest aspect sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 264 C. pen. Așa cum am menționat mai sus, aceste demersuri sunt suficiente pentru a fi pusă în pericol înfăptuirea justiției, întrucât sunt de natură a acorda un sprijin făptuitorului pentru a se realiza unul din scopurile prevăzute la art. 264 C. pen., în speță de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei.

În recursul declarat de inculpatul B.N. se solicită aplicarea legii mai favorabile sau casare cauzei cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Constanța.

Recursul inculpatului nu a negat existența faptelor, iar dintre cele două acuzații, doar pentru cea de tentativă de omor a fost solicitată schimbarea semnificației faptei din tentativă de omor calificat în vătămare corporală (cu consecința încetării procesului penal prin împăcarea părților), casarea eu trimitere pentru administrarea ca probă a unei expertize medico legale, respectiv aplicarea legii mai favorabile și aplicarea unei pedepse pentru tentativa la omor în formă simplă și nu calificată.

Apărarea arată că de la 01 februarie 2014 a intrat în vigoare Noul C. pen. respectiv Noul Cod de Procedură Penală, iar atât tentativa la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cât și infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr 195/2002 au fost săvârșite la data de 16 februarie 2012 .

Apărarea solicită instanței să constate incidența în cauză a Codului Penal din 1968 anterior modificării survenite prin Legea nr 2/2013. Ca temei juridic, se invocă art. 5 din C. proc. pen. cu privire la aplicarea legii mai favorabile cât și art. 12 din Legea nr 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010.

În acest sens, sub aspectul săvârșirii tentativei de omor calificat, se au în vedere concluziile raportului de constatare medico-legală 20 februarie 2012 întocmit de către S.J.M.L. Constanța, din care rezultă că B.E., prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, cu suprafața mare, pe data de 16 februarie 2012, leziuni care necesita 50-55 zile de îngrijiri medicale. Leziunile nu i-au pus victimei viața în pericol. "Acest act medical întocmit de un specialist în domeniu, contrazice formal și în baza probatoriului, toate argumentele clasice ale instanțelor de judecată cu privire la zona vizată, ignorând totalmente concluziile raportului de constatare medico-legală.

Apărarea consideră că instanțele de judecată au ignorat latura subiectivă, atitudinea inculpatului față de elementele obiective ale infracțiunii. Este de notorietate, în cazul infracțiunilor de violență (ex. omor, vătămare corporală gravă, lovituri cauzatoare de moarte) că instanțele subapreciază elementul subiectiv, nivelul intenției, forma acesteia, în săvârșirea infracțiunii. în cazul de față instanțele,trebuiau să analizeze dacă, în mod direct sau indirect inculpatul a urmărit suprimarea vieții-victimei. Acesta este elementul esențial care trebuie dovedit în cauză. Apărarea arată că recurentul nu a acționat direct sau indirect cu intenția de a ucide. Dincolo de argumentele de factb, învederează instanței elemente de practica judiciară decurgând din Decizia 361 din 18 ianuarie 2005 Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penala.

Apărarea arată că este evident ca din punct de vedere subiectiv nu a existat intenția de săvârșire a infracțiunii de omor 'întrucât, obiectiv dacă s-ar fi dorit această consecință, inculpatul ar fi acționat ca atare, prin continuarea violentelor sau prin punerea în imposibilitate: a martorului de a acționa în maniera în care victima putea să beneficieze de asistență.

Apărarea susține că în cauză-este incidență infracțiunea de vătămare corporală și solicită să se ia act de declarația dată de către B.E. în fața Tribunalului Constanța la data de 12 noiembrie 2012 prin care precizează că este de acord să se împace în mod necondiționat cu recurentul B.N., iar în bază art. 10 lit. i) raportat la art. 11 pct 2 lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 181 alin. (3) C. pen. să se dispună încetarea procesului penal. Manifestarea de voință a părții vătămate este susținută și de declarația notarială a acestuia (fila 10 Tribunal Constanta) din care rezultă că nu a fdsț agresat cu o bâtă, ci cu pumnii sau cu o creangă și că nu are niciun fel de pretenție materială,' civilă sau penală, față de inculpat.

O a doua solicitare, în subsidiar are:în vedere aplicarea C. pen. din 1968 în vigoare până la modificarea survenită prin Legea nr. 2/2013 și în baza art 3859 pct 172 C. proc. pen., casarea cu trimitere a cauzei, spre rejudecare Tribunalului Constanta, deoarece în cauză s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale concretizate în raportul din 20 februarie 2012, întocmit de un medic primar legist din cadrul S.J.M.L. Constanța privind pe B.E.

În cauză, la solicitarea recurentului și cu acceptul instanței s-a formulat o opinie medico-legală a dr. G.G.Ș., expert medico-legal gr. 1, medic primar medicină legală, doctor în științe medicale. Conform acestei opinii întrucât din datele reținute în raportul de constatare nu au reieșit elemente obiective pe baza cărora să se poată susține o eventuala analogie lezională- corp vulnerant prezumat, traseologie lezionară, (concluzii generic contestate de opinia menționată) se sugerează că se impune reevaluarea medico-legală în cadrul unui raport de nouă expertiză medico-legală, act cu valoare probatorie și complexitate metodologic- procedurală superioară

În subsidiar se opinează pentru „avizarea actului primar medico-legal de către Comisia de Avizare și Control din Cadrul I.N.M.L. Mina Minovici București în sensul precizării explicite a mecanismului de producere a leziunilor cu aprecieri generice/particulare asupra caracteristicilor obiectului care a produs leziunile, în scopul stabilirii unei eventuale traseologii cu potențiale corpuri vulnerante incriminante și topografia leziunilor".

Apărarea invocă drept temei legal Ordinul nr. 1134 din 25 mai 2000, care în art. 49 pct. 3 se arată că „noua expertiză medico-legală, constă în reluarea sau/și refacerea investigațiilor medico-legale în cazul în care se constată deficiențe, omisiuni sau/si aspecte contradictorii la expertizele precedente. Concluziile se redactează pe baza constatărilor, a probelor din dosarul cauzei, a aspectelor specifice spetei, a probelor noi precum și a obiecțiunilor formulate de organele judiciare.

Potrivit H.G 774 din 07 septembrie 2000 „comisiile de avizare și control ale actelor medico-legale.) analizează și vizează din punct de vedere științific, conținutul și concluziile diverselor acte medico-legale realizate de serviciile de medicină legale județene".

În ambele ipoteze, o noua evaluare medico-legală sau o avizare este necesară întrucât, dincolo de concluziile raportului medico-legal conform căruia viața lui B.E. nu a fost pusă în pericol, există contradicții flagrante între declarațiile date la urmărirea penală și cele din faza de cercetare judecătorească privind obiectul cu care s-au produs leziunile (aspect considerat esențial de către instanțe) precum și mecanismul de producere al leziunilor.

Apărarea arată că, dacă inițial, sub presiunea organelor de urmărire penală, persoana vătămată a descris obiectul ca fiind o bâtă metalică, ulterior retractează acest aspect. De altfel, față de constituția atletica a inculpatului și a potențialității presupusei bate de metal, o lovitură ca cea descrisa la urmărirea penală (și negată ulterior) ar fi produs consecințe letale asupra victimei. In acest sens apărarea arată că un studiu sumar al planșelor foto (fila 21-23 d.u.p) demonstrează indubitabil leziunile relativ superficiale prezentate de partea vătămată.

Apărarea mai arată că, din experiența tuturor celor implicați în soluționarea acestei cauze se poate trage concluzia că o lovitură ca cea prezumată, ar fi avut drept consecință, cel puțin, înfundarea osului parietal. Chiar și martorul A.C.P. (fila 57 dosar C.A. Constanta) prieten al victimei pe care o găzduise, arată că l-a văzut pe B.E., cu buza spartă și la interpelarea sa, i-a răspuns că a fost bătut, fără alte precizări sau comentarii suplimentare.

Solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare este motivata în mod suplimentar dar absolut necesar de respectarea principiului aflării adevărului în cauză, mai ales în contextul sancționator dat.

Apărarea susține și aplicarea în cauză a legii mai favorabile. In acest context Noul C. pen., cu privire la omorul calificat nu mai prevede ca și calificare fapta săvârșita în public. Ca o consecință, sub acest aspect, se impune în baza art. 386 Noul C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. în art. 32 Noul C. pen. raportat la art. 188 alin (1) și (2) Noul C. pen.

În consecință, dacă se reține vinovăția inculpatului se solicită să se aibă în vedere și considerentele pentru care instanțele anterioare au aplicat o pedeapsă orientată către minimul posibil în condițiile în care limitele pedepsei pentru tentativă de omor calificat se situau între 7 ani și 6 luni, respectiv 12 ani și 6 luni închisoare pedeapsa rezultantă aplicată fiind de 8 ani închisoare. Drept urmare și în situația expusă solicită admiterea recursului și aplicarea unei pedepse situate la minimul special prevăzut de textul mcrrminator.

Analizând recursurile declarate instanța reține următoarele:

O primă evaluare a motivelor de recurs formulate de apărarea inculpatului indică faptul că în prima parte a criticilor scrise se solicită aplicarea legii penale mai favorabile în sensul aplicării C. pen. din 1968 (fila 1 din motivele de recurs, fila 33 dosar recurs), pentru ca în ultima parte a concluziilor apărării să se solicite aplicarea, ca lege mai favorabilă, a C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 (fila 4 motive de recurs, fila 36 dosar de recurs).- Totodată instanța constată că motivele de recurs redactate de inculpat se referă strict la înlăturarea acuzației privind tentativa la infracțiunea de omor (apărarea consideră că în speță a fost comisă o infracțiune contra sănătății victimei care permitea împăcarea părților și încetarea procesului penal cu privire, la această faptă), casarea cu trimitere pentru administrarea ca probă a unei expertize medico legale, și în subsidiar la aplicarea legii mai favorabile pentru aceeași infracțiune.

În drept se invocă motivul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 Cprpen

Nu au fost formulate critici privind conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și nici nu au fost formulate critici cu privire la existența faptei contra lui B.

Astfel, în recursul declarat de inculpatul B.N. se solicită să se constate:

- incidența în cauză a C. pen din 1968 anterior modificării survenite prin Legea nr 2/2013 susținerea fiind întemeiată pe art. 5 din C. proc. pen. cu privire la aplicarea legii mai favorabile cât și art. 12 din Legea nr 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr 135/2010.

- ignorarea de către instanțe a laturii subiective, atitudinea inculpatului față de elementele obiective ale infracțiunii (recurentul nu a acționat direct sau indirect cu intenția de a ucide);

- incidența în cauză a infracțiunii de vătămare corporală față de care operează împăcarea părților

- aplicarea C. pen. din 1968 în vigoare până la modificarea survenită prin Legea nr. 2/2013 și în baza art. 38 59 pct 172 C. proc. pen., și casarea cu trimitere a cauzei, spre rejudecare Tribunalului Constanta, deoarece în cauză s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale concretizate în raportul din 20 februarie 2012, întocmit de un medic primar legist din cadrul S.J.M.L. Constanța privind pe B.E.

- existența de contradicții flagrante între declarațiile date la urmărirea penală și cele din faza de cercetare judecătorească privind obiectul cu care s-au produs leziunile (aspect considerat esențial de către instanțe) precum și mecanismul de producere al leziunilor.

- aplicarea în cauză a legii mai favorabile și schimbarea încadrării juridice în art. 32 raportat la art 188 C. pen. actual.

- Din cele ce preced rezultă că speța de față pune în discuție în primul rând natura uneia dintre faptele pentru care a fost condamnat, infracțiune contra vieții sau infracțiune contra sănătății și integrități corporale, iar în subsidiar stabilirea legii penale mai favorabile cu privire la tentativa de omor.

Examinarea hotărârii recurate este condiționată de exercitarea căii de atac 'în condițiile legii, iar soluțiile din recurs decurg din cazurile de casare incidente. Astfel, omisiunea motivării recursului în termenul prevăzut de lege împiedică instanța să analizeze cazurile de casare ce nu pot fi invocate din oficiu (cum este și cazul art. 385 pct. 17 C. proc. pen.), cazul de casare permite evaluare aplicării legii și nu permite schimbarea situației de fapt, iar soluțiile de casare cu trimitere sunt permise de lege în alte cazuri decât cele invocate de recurentul inculpat. Cazul de casare invocat ort. 385 pct. 17" Cprpen, nu permite una dintre soluțiile solicitate, casarea cu trimitere, Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată, se dispune în cazurile prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 3-6 Cprpen. și rejudecarea de către instanța competentă, în cazul prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 1.C. proc. pen.

Pentru a evita aplicarea regulilor decurgând din aplicarea art. 385 9 pct. 17 2C. proc. pen. (nu a fost invocat în termen cu consecința imposibilității examinării criticilor, nu permite decât evaluarea aplicării legii, iar recurentul solicită reținerea unei alte situații de fapt, nu permite casare cu trimitere), recurentul a solicitat aplicarea legii mai favorabile în materie de procedură penală (deși recurentul se referă la C. pen., în realitate solicită aplicarea altor cazuri de casare), respectiv să se stabilească faptul că în speță recursul este guvernat de reguli abrogate la data pronunțării deciziei.

Cu privire la aplicarea C. pen. anterior Legii nr. 2/2013 instanța constată că legea invocată nu are consecințe asupra codului penal, și ca urmare nu poate fi considerată ca lege penală mai favorabilă. Legea nr. 2/2013 reglementează cazurile de casare, iar decizia din prezenta speță a fost pronunțată sub incidența acestei legi, la cinci luni de la abrogarea cazurilor de casare care permiteau reexaminarea faptelor de către instanța de recurs. Deși apărarea solicită aplicarea legii penale mai favorabile, din indicarea textelor de lege referitoare la situații tranzitorii în materie procesual penală rezultă că se are în vedere aplicarea C. proc. pen. în forma anterioară atât C. proc. pen. actual cât și Legii nr. 2/2013.

Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 2/2013, dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului. Cauza de față nu se află în situația tranzitorie reglementată de Legea nr. 2/2013, având în vedere că hotărârea din apel a fost pronunțată la cinci luni după intrarea în vigoare a acestei legi.

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs -de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Prin lege veche se înțelege legea în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, iar nu o lege abrogată cu cinci luni anterior pronunțării deciziei, astfel cum solicită apărarea, și cum este Legea nr. 2/2013. în consecință, instanța urmează să analizeze atât respectarea termenul de declarare a căii de atac cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior în vigoare la 27 iunie 2013, data deciziei din apel, respectiv art. 385, art. 3853 C. proc. pen. anterior.

Recurentul nu a invocat nici un caz de împiedicarea a motivării recursului în termen, astfel că instanța va examina doar posibilitatea ca modul de reglementare a căii de atac a recursului, prin Legea nr. 2/2013, la data pronunțării deciziei din apel, să îi afecteze dreptul la un dublu grad de jurisdicție (apel și fond) sau să îl discrimineze pe recurent.

Apărarea solicită ca recursul să examineze faptele astfel cum a făcut și instanța de apel. După intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, faptele sunt evaluate în cadrul cercetării judecătorești la instanța de fond și cea de apel, în cadrul cărora apărarea are posibilitatea să administreze probe atât cu privire la caracterul fondat al acuzației, cât și cu privire la caracterul legal al modului în care s-a ajuns la acuzație. Recursul are ca obiect soluționarea criticilor referitoare la aplicarea legii de către instanța de fond și cea de apel.

Regulile procesului echitabil nu presupun obligativitatea parcurgerii, în materie penală, a unui număr de trei grade de jurisdicție. Legea garantează dublul grad de jurisdicție. Anterior, în anul 2010, într-o situație similară, atunci când a fost eliminată calea de atac a apelului în cazul tuturor hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță (cu consecința posibilității atacării lor doar într-o singură cale de atac, devolutivă), chestiunea dublului grad de jurisdicție (în loc de triplu grad) a format obiectul controlului de constituționalitate, iar excepția a fost respinsă (Decizia nr. 230 din 15 martie 2012, publicată în M. Of. al României nr. 287 din 2 mai 2012 sau Decizia Curții Constituționale nr. 612/2012, publicată în M. Of. nr. 437 din 30 iunie 2012). în Decizia nr. 230 din 15 martie 2012, s-a statuat, de exemplu, că prevederile din Legea nr. 202/2010 privind eliminarea apelului nu aduc nicio atingere dispozițiilor constituționale întrucât stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, inclusiv reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Totodată, Curtea a constatat că nu se încalcă nici dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și. stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Totodată, dreptul la un proces echitabil nu presupune obligativitatea parcurgerii, în materie penală, a unui număr de trei grade de jurisdicție. Astfel, textele de lege criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicție (judecata în primă instanță și cea în calea de atac) în materie penală, drept reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Existența unei căi de atac devolutive în materie penală (în cauza de față apelul) se conformează atât cerințelor constituționale de acces la justiție cât și art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de consolidare a caracterului de excepție a căilor extraordinare de atac (de exemplu recursul, ca în speța de față).

Prin Decizia nr. 523 din 12 decembrie 2012, Curtea Constituțională a constatat că legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, cei interesați având posibilitatea neîngrădită de. a utiliza aceste proceduri în formele și modalitățile instituite de lege, ei putându-se prevala de toate garanțiile care condiționează procesul echitabil.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție (egalitatea în fața legii), prin Decizia nr. 506 din 5 decembrie 2013 Curtea a apreciat că instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv cu privire la căile de atac, nu creează discriminare atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice sau similare. In aceeași decizie s-a arătat că, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că principiul dublului grad de jurisdicție prevăzut de art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție este recunoscut numai în materie penală și doar dacă obiectul judecății îl formează raportul penal de conflict.

În această situație modificările aduse prin Legea nr. 2/2013 privind cazurile de casare, circumscrise strict problemelor de drept, nu aduc atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate.de art. 21 din Constituție și art. 6 din C.E.D.O., întrucât nu înlătura posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.

În consecință, problemele de drept referitoare la prezentul recurs pot fi examinate în lnriitele art. 38510 alin. (3) C. proc. pen. anterior (motivarea recursului cu cinci zile anterior primului termen de judecată), respectiv în limitele cazurilor de casare în vigoare la data pronunțării deciziei din apel.

Primul termen de judecată în cauză a fost fixat la data de 04 februarie 2014, iar inculpatul a fost înștiințat cu privire la acest termen precum și cu privire la obligativitatea motivării recursului sub sancțiunea neluării în considerare a cazurilor de casare care nu pot fi examinate din oficiu, la data de 21 octombrie 2013, conform citației de la dosar (fila 14 dosar recurs). La data de 21 ianuarie 2014 recurentul B.N. a depus o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei de la data de 04 februarie 2014 pentru a putea să își angajeze un avocat ales. Cauza a fost judecată la data de 18 martie 2014. Memoriul cuprinzând.motivele de casare fost depus la data de 11 martie 2014, conform datei de înregistrare (fila 33 dosar de recurs). Memoriul de recurs depus de către avocatul ales contravine datei prevăzute de art. 38510 C. proc. pen., indicată pe procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare trimis recurentului, și anume cu cel puțin cinci zile înaintea primului termen de judecată stabilit în cauză termenul de la 04 februarie 2014. Nu a fost invocat, în scris sau oral, nici un caz de împiedicare a depunerii motivelor în termenul prevăzut de lege.

Conform art. 38510 C. proc. pen. anterior, în vigoare la data declarării căii de atac, recursul trebuie să fie motivat, iar motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. în cazul în care nu sunt respectate condițiile referitoare la motivarea în termen, instanța ia în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior.

Legea prevedea, la data deciziei din apel, următoarele cazuri de casare (art. 3859 C. proc. pen.):

1. În cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei;

2. Abrogat

3. Instanța nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. pen. sau a existat un caz de incompatibilitate;

4. Ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

5. Judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

6. Judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie;

7. Abrogat

8. Abrogat

9. Abrogat

10. Abrogat

11. Abrogat

12. Când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334 - 337C. proc. pen.;

13. Când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

14. S-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

15. Nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată condamnatului a fost grațiată;

16. În mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;

17. Abrogat

17 1. Când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii;

17 2. Când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

18. Abrogat

19. Abrogat

20. Abrogat

21. Abrogat

În ceea ce privește cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, Codul prevede expres că se iau în considerare întotdeauna din oficiu cazurile prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 și 14, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

În consecință față de data depunerii motivelor de recurs, 11 martie 2014, instanța urmează să analizeze cazurile de casare formulate de către avocatul ales doar în măsura în care se pot încadra în motivele ce pot fi analizate din oficiu.

În ceea ce privește cazurile de casare invocate

Recurentul a invocat:

- ignorarea de către instanțe a laturii subiective, atitudinea inculpatului față de elementele obiective ale infracțiunii (recurentul nu a acționat direct sau indirect cu intenția de a ucide);

- incidența în cauză a infracțiunii de vătămare corporală față de care operează împăcarea părților.

- aplicarea C. pen. din 1968 în vigoare până la modificarea survenită prin Legea nr. 2/2013 și în baza art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., și casarea cu trimitere a cauzei, spre rejudecare Tribunalului Constanta, deoarece în cauză s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale concretizate în raportul din 20 februarie 2012, întocmit de un medic primar legist din cadrul S.J.M.L. Constanța privind pe B.E.

- existența de contradicții flagrante între declarațiile date la urmărirea penală și cele din faza de cercetare judecătorească privind obiectul cu care s-au produs leziunile (aspect considerat esențial de către instanțe) precum și mecanismul de producere al leziunilor.

- aplicarea în cauză a legii mai favorabile și schimbarea încadrării juridice în art. 32 raportat la art. 188 C. pen. actual

Deși recurentul a încadrat juridic motivele de casare doar în art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., iar acest caz de casare nu poate fi examinat, dată fiind omisiunea motivării căii de atac în termenul prevăzut de lege, instanța constată că una dintre critici se încadrează în art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt mtrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni (cu referire la natura faptei comise tentativă de omor sau infracțiune contra vieții), iar o alta în art. 3859 pct. 15 C. proc. pen., aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (cu referire la legea penală mai favorabilă).

Doar aplicarea legii penale mai favorabile poate fi examinată din oficiu.

În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, instanța găsește apărarea fondată și va evalua influența modificărilor legislative cu privire la conținutul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei raportate la legea aflată în vigoare la data săvârșirii ei, respectiv încadrarea juridică pentru care inculpatul a fost condamnat cu reținerea circumstanțelor atenuante și .consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte.de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

Art. 175 C. pen. anterior Omorul calificat. (i) Omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări: (ii) în public, se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani:și interzicerea unor drepturi. (2)Tentativa se pedepsește.

Art. 188 C. pen. actual, Omorul. (1) Uciderea unei persoane se pedepsește cu. închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Fapta este incriminată ca infracțiune în. ambele legi, însă legea nouă este mai favorabilă având în vedere că este reținută doar forma simplă. Odată stabilită legea mai favorabilă în raport de conținutul' infracțiunii, instanța va avea în vedere această lege la aplicarea sancțiunii.

Față de cele ce preced limitele sancțiunii în legea nouă, apreciată mai favorabilă în raport de încadrarea juridică sunt între 5 ani și 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Susținerea apărării este corectă și în ceea ce privește caracterul de lege mai favorabilă a Noului C. pen. referitor la infracțiunea privind cu regimul circulației rutiere, urmând a fi făcută aplicarea art. 335 alin. (1) C. pen.

Conform art. 12 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. în cazul succesiunii de legi penale intervenite până-la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și. complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Potrivit hotărârii de condamnare inculpatului i s-au interzis ca pedeapsă complementară interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 2 ani și șase luni, după executarea pedepsei principale, iar ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei, a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. anterior, respectiv: dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. Aceste pedepse au corespondent în art. 66 lit. a) și b) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Orice reformare a hotărârii pronunțate în apel este strict legată de aplicarea legii. în consecință, având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă cu o limitare a cazurilor de casare, instanța de recurs nu poate examina în cauza de față critica referitoare la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. anterior. Nici chiar în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile instanța de recurs nu poate să facă o nouă individualizare a sancțiunii, fiind obligată să reducă proporțional sancțiunea stabilită de instanța de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanța de recurs nu poate stabili o sancțiune către rninimul special prevăzut de legea nouă, dacă instanța de apel a stabilit aceeași sancțiune către maximul special prevăzut de legea veche, așa cum nu este posibilă nici situația inversă.

În speță instanța de recurs a stabilit o sancțiune orientându-se către aprecierea faptei ca având o periculozitate concretă minimă astfel încât instanța de recurs va proceda la individualizarea sancțiunii către minimul prevăzut de legea nouă.

Instanța de recurs va face aplicarea dispozițiilor referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei având în vedere că faptele din cauză au fost comise în timpul termenului de încercare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.N. prin sentința penală nr. 957 din 19 august 2009 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 1226 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanța.

De asemenea vor fi aplicate în speță dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni.

În ceea ce privește recursul Ministerului Public, instanța poate examina criticile formulate, pentru motive ce țin de caracterul căii de atac a recursului, luând de asemenea în considerare situația de fapt reținută de instanța de fond și confirmată de instanța de apel.

Criticile Ministerului Public tind, în mod similar criticilor inculpatului, la evaluarea situație de fapt din perspectiva unui caz de casare abrogat. Instanța de recurs nu poate examina cauza decât în ceea ce privește corectitudinea soluție de achitare în raport de situația de fapt reținută.

Instanța a precizat că nici convorbirile telefonice pe care le-a purtat inculpata la data de 20 februarie 2012, ce au fost interceptate și înregistrate între orele 19, 58 și 20,14 minute, nu pot constitui elemente care să fie incluse în conținutul infracțiunii de favorizare a infractorului deoarece acestea vizează intenții ale inculpatei cu privire la acțiunii viitoare fără însă, a fi confirmată materializarea vreuneia din ele.

Deși lipsa materializării intențiilor nu.are relevanță cu privire la reținerea favorizării infractorului care reprezintă o infracțiune de pericol și nu de rezultat, în recurs se apreciază că elementele de fapt reținute de cercetarea judecătorească nu pot conduce la răsturnarea prezumției de nevinovăție:

- discuțiile purtate de:inculpată cu B.N. prin care i se cerea să rămână în apartamentul ei, precum și faptul că B.N. a fost găsit în noaptea de 20/21 februarie 2012 la orele 23,45 de către organele de urmărire penală în apartamentul inculpatei au fost considerate de instanță ca o probă a faptului că cei doi s,-au întâlnit pentru a sta de vorbă, inculpatul B. urmând să plece ulterior la locuința partenerei sale;

- faptul că i-a cerut lui B.N. sa nu mai vorbească la telefon, nu constituie un ajutor dat în sensul îngreunării urmăririi penale;

- demersul de a lua legătura cu un avbcat se circumscrie dreptului la apărare;

- împăcarea părților era un demers legitim, față de încadrarea juridică inițială, astfel că fapta persoanei acuzate mr avea caracter penal. La data de 19 februarie 2012 se efectuau cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală de către inculpatul B., motiv pentru care era posibilă împăcarea'' chiar și în ceea ce privește latura penală. în consecință, vizita din data de 19 februarie 2012, astfel cum a reținut instanța de apel, nu putea reprezenta un ajutor material sau moral acordat în mod fraudulos unui infractor.

Față de cele ce preced, va admite recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva Deciziei penale nr. 90/P din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va casa în parte decizia penală recurată și în parte sentința penală nr. 543/2012 a Tribunalului Constanța și rejudecând:

1). Va schimba încadrarea juridică din infracțiunea prevăzute de art. 20 C. pen. anterior raportat, la art. 174.alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen. anterior, reținută în sarcina inculpatului B.N., infracțiunea prevăzută de art. 32 raportat, la art. 188 C. pen. cu aplica art. 5 C. pen.

În-baza art. 32 raportat, la art. 188 C. pen. cu aplic, art. 5 C. pen., va condamna pe inculpatul B.N. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 66 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. anterior raportat, la, art. 83 C. pen. anterior, va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.N. prin sentința penală nr. 957 din 19 august 2009 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 1226 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanța, pe care o adiționează la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, dispunând ca inculpatul să execute în total.pedeapsa de 6 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

2). În baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 5 C. pen., va condamna inculpatul B.N. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 864 alin. (1) C. pen. anterior raportat, la art. 83 C. pen. anterior,, va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.N. prin sentința penală nr. 957 din 19 august 2009 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 1226 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanța, pe care o adiționează la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentință, dispunând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, va contopi pedepsele aplicate și va dispune ca inculpatul B.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor penale.

Va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva aceleiași decizii penale.

Cheltuielile - judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B.N. și pentru intimata L.N., în sumă de câte 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva Deciziei penale nr. 90/P din 27 iunie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte sentința penală nr. 543/2012 a Tribunalului Constanța și rejudecând:

1). Schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzute de art. 20 C. pen. anterior raportat, la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. anterior cu aplic.art. 37 lit. b) C. pen. anterior, reținută în sarcina inculpatului B.N., infracțiunea prevăzută de art. 32 raportat, la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 32 raportat, la art. 188 C. pen. cu aplic, art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul B.N. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 66 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 1 an după executarea pedepsei.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

În baza art. 864 alin. (1) C. pen. anterior raportat, la art. 83 C. pen. anterior, dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.N. prin sentința penală nr. 957 din 19 august 2009 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 1226 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanța, pe care o adiționează la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, dispunând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 6 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

2). În baza art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul B.N. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 864 alin. (1) C. pen. anterior raportat, la art. 83 C. pen. anterior, dispune. revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.N. prin sentința penală nr. 957 din 19 august 2009 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 1226 din 25 noiembrie 2009 a Tribunalului Constanța, pe care o adiționează la pedeapsa.de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentință, dispunând ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, contopește pedepsele aplicate și dispune ca inculpatul B.N. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor penale.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva aceleiași decizii penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpatul B.N. și pentru intimata L.N., în sumă de câte 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în sentința publică, azi 31 martie 2014.