Validity of civil trial suspension pending criminal proceedings: lack of decisive influence and insufficient motivation under Art. 244 C. proc. civ.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (ICCCJ) admitted the appellant's cassation appeal, setting aside the suspension order issued by the Court of Appeal and remanding the case for further proceedings, thereby establishing that the lower court’s decision was unlawful. The dispute concerned a commercial association agreement for a commercial space that had expired, where the first-instance court had ordered the defendant to vacate the premises, but the appellate court suspended the trial pending the resolution of a related criminal case involving corruption, money laundering, and market manipulation. The ICCCJ ruled that the suspension was unjustified under Article 244(1)(2) of the Civil Procedure Code because the criminal charges did not have a decisive influence on the civil obligation to return the space, and the appellate court failed to provide specific reasoning on the necessity or dependence of the civil outcome on the criminal resolution, constituting a lack of motivation.
Legislator headnote
AI generatedart. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 244 pct. 2 C. proc. civ, art. 22 alin. (1) C. proc. pen, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Validity of civil trial suspension pending criminal proceedings: lack of decisive influence and insufficient motivation under Art. 244 C. proc. civ: The dispute concerned a commercial association agreement for a commercial space that had expired, where the first-instance court had ordered the defendant to vacate the premises, but the appellate court suspended the trial pending the resolution of a related criminal case involving corruption, money laundering, and market manipulation. The ICCCJ ruled that the suspension was unjustified under Article 244(1)(2) of the Civil Procedure Code because the criminal charges did not have a decisive influence on the civil obligation to return the space, and the appellate court failed to provide specific reasoning on the necessity or dependence of the civil outcome on the criminal resolution, constituting a lack of motivation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to admit the cassation appeal, quash the appealed order, and remit the case to the Court of Appeal.
Full text
Asupra recursului de față;
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Circumstanțele cauzei
Prin cererea adresată Tribunalului Vâlcea la data de 5 mai 2006, reclamanta SC A.E. SA a solicitat obligarea pârâtei SC S.I. SRL la predarea spațiului situat în Râmnicu Vâlcea, Județul Vâlcea sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 euro pe zi de întârziere.
Potrivit reclamantei, spațiul comercial a cărei predare o solicită a făcut obiectul unui contract de asociere încheiat la data de 26 aprilie 2000 între SC F.S. SA, cu care reclamanta a fuzionat prin absorbție la data de 20 ianuarie 2003, și pârâta SC S.I. SRL, contract care a expirat la data de 26 aprilie 2006 urmare împlinirii duratei asocierii convenită de părți.
2. Prin sentința nr. 762 din 1 iunie 2009 pronunțată în al doilea ciclu procesual derulat în cauză, Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâta să-i predea spațiul comercial în litigiu; prin aceiași sentință a fost respinsă cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv SC R.T.G.M.I. SRL și CN L.R. SA.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, ca instanță în rejudecare, după casare, a reținut din examinarea contractului de asociere din 26 aprilie 2000 că intenția comună a părților a fost de a aduce în asociere numai folosința spațiului comercial din Râmnicu Vâlcea, iar prin expirarea duratei asocierii, încetează dreptul de folosință al spațiului de către pârâtă.
3. Sentința tribunalului a fost apelată de către pârâta SC S.I. SRL la data de 30 iulie 2009.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, astfel investită cu soluționarea apelului promovat de pârâtă, prin încheierea pronunțată la data de 18 noiembrie 2009 a dispus suspendarea judecării apelului în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. - până la soluționarea cauzei penale ce face obiectul Dosarului penal nr. 49.915/3/2008 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
4.Împotriva încheierii pronunțate la data de 18 noiembrie 2009 de suspendare a judecății apelului, a declarat recurs prin cererea înregistrată la 5 ianuarie 2010, reclamanta SC A.E. SA.
Potrivit susținerilor recurentei, încheierea de suspendare a judecării cauzei este netemeinică și nelegală, deoarece dosarul penal aflat în prezent pe rolul Tribunalului București, urmare declinării competenței de către Înalta Curte de Casație și Justiție, vizează fapte de corupție fără nicio înrâurire asupra soluționării prezentei cauze comerciale care are ca obiect o obligație de a face respectiv obligarea pârâtei să-i predea folosința spațiului.
Sub un al doilea motiv recurenta arată că suspendarea dispusă aduce grave prejudicii societății care în prezent este chemată în judecată în litigiul ce face obiectul Dosarului nr. 13425/3/2009 aflat pe rolul Tribunalului București, secția comercială, în calitate de chemată în garanție pentru despăgubiri cauzate de nerespectarea obligației de predare a spațiului către cumpărătorul acestuia.
5. Asupra recursului
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Dispozițiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ. reglementează ipoteza suspendării facultative a judecății unei cauze civile, atunci când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
Rezultă din dispozițiile legale susmenționate două aspecte esențiale care conturează acest caz de suspendare facultativă și anume existența unei dependențe între acțiunea civilă și soluția din acțiunea penală având în vedere si dispozițiile art. 22 alin. (1) C. proc. pen. potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat, în fața instanței civile, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Al doilea aspect vizează caracterul permisiv al normei în discuție în condițiile în care asupra oportunității luării măsurii hotărârea este lăsată la aprecierea instanței.
Examinând încheierea de suspendare a judecății din data de 18 noiembrie 2009 din perspectiva acestor aspecte esențiale Înalta Curte constată că instanța de apel nu își motivează măsura dispusă nici din punct de vedere al oportunității și nici în ce privește influența pe care soluția din acțiunea penală o are asupra rezolvării cauzei civile, simpla trimitere la existența unui dosar penal aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție fără o analiză în concret a utilității și necesității suspendării, echivalează cu o nemotivare.
Din rechizitoriul depus la dosarul cauzei de către apelanta pârâtă în susținerea cererii sale de suspendare a judecății apelului rezultă că au fost trimise în judecată mai multe persoane din conducerea SC A.E. SA, SC R.T.G.M.I. SRL pentru infracțiuni de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea de informații privilegiate pentru dobândirea de instrumente financiare la care aceste informații se refereau și efectuare, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operațiuni de manipulare a pieței de capital.
Or, litigiul comercial de față are ca obiect obligarea pârâtei să preda folosința spațiului comercial deținut în baza unui contract de asociere ajuns la termen, obiect în raport de care temporizarea soluționării litigiului până la soluționarea irevocabilă a cauzei penale apare ca nejustificată în condițiile în care, nu rezultă în ce măsură condamnarea irevocabilă a persoanelor trimise în judecată pentru faptele imputate ar avea o înrâurire hotărâtoare în ce privesc drepturile și interesele legitime ale părților din procesul civil.
Din motivele de apel formulate de pârâta SC S.I. SRL rezultă că obiectul disputei poartă asupra obligației de predare a spațiului ce a făcut obiectul asocierii, precum și asupra cererii sale de restituire a sumelor datorate de reclamantă în baza aceluiași contract de asociere aspecte care nu relevă dependența de soluționarea cauzei penale.
Așa fiind, Înalta Curte constatând că măsura suspendării judecății dispusă prin încheierea din 18 noiembrie 2009 nu se circumscrie cerințelor impuse de dispozițiile art. 244 pct. 2 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va casa încheierea de suspendare cu trimiterea cauzei la Curtea de Apel Pitești pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.E. SA București împotriva încheierii de ședință din data de 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială contencios administrativ și fiscal, casează încheierea recurată și trimite cauza Curții de Apel Pitești pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.