Proof standards for damages in compulsory auto insurance: delictual liability evidence versus contractual liability requirements and admissibility of unlegality appeals on moral damages quantum

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanții R.N.C., I.A.C. și I.A.D. prin acțiunea formulată în nume personal și în calitate de reprezentant legal al minorei D.M.N. introdusă pe rolul Tribunalului Brașov, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta SC A.R.A. SA la plata sumei de 9.000 lei cu titlu de daune materiale și 496.000 lei cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Brașov prin sentința civilă nr. 221/C din 25 februarie 2009 a admis în parte acțiunea reclamanților a obligat pârâta la 8.060 lei daune materiale, 252.000 lei daune morale și 5.792,12 lei cheltuieli de judecată și a respins restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că așa cum rezultă din Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara din 2 noiembrie 2007 coroborat cu înscrisurile emise de Poliția Sighișoara, vinovăția exclusivă în producerea accidentului revine numitului D.N.P.

Întrucât autoturismul condus de către asiguratul Deneș Nicolae Pavel beneficia de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto conform poliței de asigurare seria HN nr. 5315815 încheiată cu pârâta, în urma cererii de despăgubiri 11603/2007 s-a întocmit dosarul de daună nr. 523 achitându-se reclamantei suma de 7.075,80 lei titlu de cheltuieli de înmormântare și ritualuri religioase conform înscrisurilor doveditoare.

Cuantumul daunelor materiale suportate de reclamanți constând în cheltuieli legate de transportul victimelor, spitalizarea și ritualurile religioase au fost dovedite cu martorii C.G. și O.A.

Potrivit înscrisurilor emise de Fundația pentru Autocunoaștere, contravaloarea cursului de recuperare efectuat de reclamanta R.N.C. a fost stabilită la suma de 2.060 lei.

Referitor la cuantumul daunelor morale solicitate instanța de fond având în vedere prejudiciul moral efectiv suferit, consecințele negative suferite de reclamanți pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale legate (sentimentele de dragoste și afecțiune existente între membrii familiei) măsura în care au fost legate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către aceștia, despăgubirea s-a evaluat la suma de 252.000 lei.

Apelul declarat de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA împotriva sentinței instanței de fond, a fost respins de Curtea de Apel Brașov prin Decizia nr. 84/Ap din 8 octombrie 2009, reținând în ce privește dovedirea daunelor materiale, că reclamanții au făcut dovada unui prejudiciu mai mare decât cel acceptat de pârâtă, cu martori și că ar fi fost nefiresc să li se pretindă reclamanților ca într-o situație atât de tragică, pierderea a trei rude apropiate și rămânerea altor două, să aibă vigilența de a păstra toate înscrisurile doveditoare ale cheltuielilor provocate de acest accident.

Referitor la cursul psihologic urmat de reclamanta R.N.C., instanța de apel a reținut că apelarea la un astfel de tratament este o necesitate în situația acestei reclamante, astfel că, indiferent de eficiența finală a acestuia cheltuielile legate de acest curs constituie o pagubă produsă ca urmare a evenimentului tragic.

Cât privește cuantumul daunelor morale, s-a apreciat că prima instanță a făcut o corectă apreciere a prejudiciului moral suferit de reclamantă, raportat la împrejurările concrete ale cauzei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA București întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei recurate și a sentinței în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 238.060 lei și acordarea cheltuielilor de judecată în toate căile de atac.

În motivarea recursului său, pârâta a arătat că instanța de apel a reținut greșit că și-ar fi recunoscut vinovăția asiguratului în baza procesului-verbal de cercetare la fața locului când de fapt instanța de apel a confundat vinovăția din sfera răspunderii civile delictuale cu noțiunea de culpă contractuală al asiguratorului - din sfera răspunderii contractuale.

Totodată susține recurenta-pârâtă instanța de apel a rămas la soluția greșită pronunțată din partea primei instanțe de judecată cu privire la acordarea pretențiilor formulate cu titlu de daune materiale și nedovedite cu înscrisuri când de fapt răspunderea era una contractuală care este derogatorie față de răspunderea civilă delictuală.

Instanța de apel, susține recurenta, a menținut și soluția acordării unui cuantum exagerat al daunelor morale considerând că precedentul judiciar nu poate avea o mare relevanță în cauză or dacă practica judiciară a fost și este singurul izvor de reglementare în materia daunelor morale înseamnă că nu mai există nici o normă de referință nici măcar cutumiară și atunci s-ar dispune în arbitrariu nu mai este doar o practică de drept ci din contră un abuz de drept.

Prin concluziile scrise depuse la dosar reclamanții au solicitat respingerea recursului ca nefondat și să se constate că soluția pronunțată de Tribunalul Brașov este temeinică și legală și în mod corect a fost păstrată de instanța de apel.

Recursul este nefondat.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată. Analiza probelor (a înscrisurilor și declarațiile martorilor) nu constituie argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate.

Cu toate acestea răspunzând criticii recurentei-pârâte prin care a arătat că odată ce asiguratorul răspunde în baza unui contract, dovada îndeplinirii condițiilor atragerii răspunderii sale trebuie făcută pe temeiul răspunderii contractuale și nu în baza regulilor aplicabile răspunderii civile delictuale, se reține că nu există un regim derogatoriu pentru proba îndeplinirii condițiilor răspunderii contractuale de cel al răspunderii delictuale, în cazul ambelor forme de răspundere proba putând fi făcută prin orice mijloc, instanța de apel în mod corect a apreciat la stabilirea despăgubirilor datorate că acestea trebuie stabilite potrivit dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale.

Cât privește susținerea că proba daunelor materiale nu se poate face decât prin înscrisuri inclusiv în condițiile în care despăgubirile sunt stabilite prin hotărâre judecătorească, nu poate fi reținută întrucât am fi în ipoteza unei excepții de la dreptul comun, caz în care legea ar trebui să conțină o dispoziție expusă în acest sens. Or, Legea nr. 136/1995 ce reglementează regulile răspunderii asiguratorului de răspundere civilă obligatorie nu cuprinde nici un fel de dispoziție obligatorie cu privire la mijloacele de probațiune a prejudiciului.

Critica privind acordarea daunelor morale nu poate fi supusă analizei fiind un aspect de netemeinicie ce nu poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. De altfel instanțele au apreciat în mod corect prejudiciul moral suferit de reclamanți, raportat la împrejurările concrete ale cauzei.

În consecință, față de cele de preced potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului, stabilite în baza actelor doveditoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA București împotriva Deciziei nr. 84/Ap din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la 6000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 martie 2010.