Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 536/2010 AI generated

Validity of cassation appeal challenging factual findings; statutory exemption from late-payment penalties conditioned on concession agreement

Case Number Decizia nr. 536/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court declared the plaintiff’s appeal null and dismissed the defendant’s appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision which partially dismissed the claim for unpaid rent but ordered the defendant to pay late payment penalties of 1,939,510 lei. The dispute concerned the interpretation of a land concession agreement and the applicability of a statutory exemption from late-payment penalties, with the plaintiff seeking payment of specific rent arrears and the defendant invoking a legislative debt relief law. The Court ruled that the plaintiff’s appeal was procedurally null because its arguments challenged factual determinations and evidence assessment rather than establishing a legal error under the strict requirements for cassation review; regarding the defendant’s claim, the Court held that the statutory exemption from penalties was inapplicable because the mandatory condition of signing a specific agreement with the plaintiff was not met, affirming the correct application of the relevant procedural and substantive norms governing the extraordinary appeal and the conditions for debt forgiveness.

Legislator headnote

AI generated

art. 982 C. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 190/2004, art. 303 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 306 alin. (2) C. proc. civ; Validity of cassation appeal challenging factual findings; statutory exemption from late-payment penalties conditioned on concession agreement: The dispute concerned the interpretation of a land concession agreement and the applicability of a statutory exemption from late-payment penalties, with the plaintiff seeking payment of specific rent arrears and the defendant invoking a legislative debt relief law. The Court ruled that the plaintiff’s appeal was procedurally null because its arguments challenged factual determinations and evidence assessment rather than establishing a legal error under the strict requirements for cassation review; regarding the defendant’s claim, the Court held that the statutory exemption from penalties was inapplicable because the mandatory condition of signing a specific agreement with the plaintiff was not met, affirming the correct application of the relevant procedural and substantive norms governing the extraordinary appeal and the conditions for debt forgiveness.

Keywords

AI generated
cassation review land law interpretation of a judgment statutory requirement concession payment of rent

Cited Legislation

AI generated
art. 982 C. civ
977 și art. 982 C. civ., instanța fondului a admis în parte cererea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei numai la plata redevenței datorate pentru trim.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv de nelegalitate invocat de recurentă, se constată că argumentele aduse nu pot fi încadrate în dispozițiile legale sus menționate și niciunui alt motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul art.
art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 190/2004
În susținerea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată, prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 190/2004, apreciind că nu datorează penalitățile de întârziere la care a fost obligată.
art. 303 alin. (1) C. proc. civ
Recursul se motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispozițiilor art.
art. 304 C. proc. civ
Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata instanței care a pronunțat hotărârea recurată.
art. 306 alin. (2) C. proc. civ
civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin.
art. 312 C. proc. civ
Explicitly cited in the dispositive section to justify the rejection of the defendant's appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Explicitly cited in the dispositive section to justify the rejection of the defendant's appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanță, astfel cum a fost precizată, reclamanta A.D.S. București a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei SC A.B. SA Borcea la plata sumei de 16.438.972.181 lei reprezentând contravaloarea redevenței neachitate la scadență și penalități de întârziere, precum și obligarea acesteia la plata penalităților contractuale până la data stingerii debitului.

Prin sentința nr. 430 din 26 ianuarie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 3.828.662.027 lei, reprezentând contravaloarea redevenței datorate pentru trim. III și IV ale anului 2002, precum și la plata penalităților contractuale, calculate conform contractului de concesiune din 25 februarie 2002.

Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut că la data de 22 aprilie 2000, între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de concesiune, pentru o suprafață de 6695 ha teren arabil, diminuată ulterior, prin actul adițional la 25 februarie 2002. Conform contractului, redevența pentru exploatarea în regim de concesiune a terenului, a fost stabilită la contravaloarea a 520 kg grâu/ha/teren agricol stabilită după cotația bursieră a grâului din ziua plății.

În raport de probatoriul administrat în cauză, având în vedere și dispozițiile art. 969, art. 977 și art. 982 C. civ., instanța fondului a admis în parte cererea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei numai la plata redevenței datorate pentru trim. III și IV ale anului 2002 și a penalităților contractuale.

Sentința instanței de fond a fost apelată de către reclamanta A.D.S. București, iar prin Decizia nr. 233 din 21 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata sumei de 1.939.510,07 lei penalități de întârziere calculate până la 23 octombrie 2007 și a respins cererea de obligare a pârâtei la plata redevenței în sumă de 415.137,52 lei ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, curtea a reținut că pretențiile reclamantei A.D.S. au fost întemeiate în prezenta acțiune pe contractul de concesiune din 22 aprilie 2000, nefiind invocate prevederile contractului de concesiune din 25 februarie 2002 avut în vedere în mod eronat de instanța de fond la admiterea în parte a acțiunii și acordarea de despăgubiri pentru trim. III și IV ale anului 2002, care de altfel nu au făcut obiectul acțiunii decât parțial. Având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză, precum și înscrisurile aflate la dosarul cauzei, curtea a constatat că redevența a fost integral achitată iar penalitățile de întârziere datorate conform articolului 5 alin. 2 din contract sunt, până la data de 23 octombrie 2007, în cuantum de 1.939.510,07 lei.

Împotriva deciziei sus menționate, au declarat recurs atât reclamanta A.D.S. București, cât și pârâta SC A.B. SA Borcea.

Recurenta-reclamantă A.D.S. București a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii cererii introductive de instanță și obligarea pârâtei la plata redevenței de 415.137,52 lei și a penalităților de întârziere în sumă de 1.939.510,07 lei, precum și actualizarea acestora până la data stingerii debitului datorat în baza contractului de concesiune din 2000.

În argumentarea criticilor formulate, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că decizia este netemeinică și nelegală deoarece instanța a dat eficiență unui raport de expertiză nesocotind obiecțiunile formulate, obiecțiuni care nu și-au găsit răspunsul în cuprinsul răspunsurilor formulate de expert.

Recurenta-pârâtă SC A.B. SA Borcea a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul exonerării de la plata penalităților de întârziere în valoare de 1.939.510,07 lei.

În susținerea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată, prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 190/2004, apreciind că nu datorează penalitățile de întârziere la care a fost obligată.

Pentru considerentele ce urmează, Înalta Curte a constatat nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta A.D.S. București:

Potrivit art. 3021 (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1) același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata instanței care a pronunțat hotărârea recurată.

Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv de nelegalitate invocat de recurentă, se constată că argumentele aduse nu pot fi încadrate în dispozițiile legale sus menționate și niciunui alt motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul art. 304 C. proc. civ. În speță, se constată că susținerile reclamantei vizează aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și de aprecierea dată probelor, atribut al instanțelor inferioare ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală.

Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 (1) lit. c) același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurenta nu s-a conformat acestor exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată și va constata nul recursul reclamantei.

Recursul pârâtei SC A.B. SA Borcea este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea legii de drept substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile în speță.

Din această perspectivă și în raport de dispozițiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, ca fiind o cale de atac de reformare, nedevolutivă, se vor analiza doar criticile formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează eventuale aspecte de nelegalitate, respectiv aplicabilitatea în speță a dispozițiilor Legii nr. 190/2004, pretins a fi fost încălcate de către instanța de apel.

În raport de criticile formulate și analizând decizia recurată sub acest aspect, se constată că dezlegarea dată de instanța de apel s-a fundamentat pe aplicarea corectă a dispozițiilor legale sus menționate.

Astfel, deși art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 190/2004 stipulează scutirea de la plata penalităților și majorărilor de întârziere aferente redevenței datorate pe o perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de grație de un an, alin. (2) al art. 1 din legea sus citată, prevede că pentru a putea beneficia de aceste prevederi, concesionarii nu trebuie să înregistreze debite restante față de A.D.S. pentru perioada de după privatizare, iar art. 6 alin. (2) condiționează această scutire de încheierea unei convenții cu A.D.S., convenție ce nu s-a încheiat și în lipsa căreia, instanța nu putea constata scutirea de plată a pârâtei.

În consecință, față de cele ce preced, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A.D.S. București, împotriva Deciziei nr. 233 din 21 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Respinge recursul declarat de pârâta SC A.B. SA Borcea, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.