Insurance indemnity claim for destroyed property dismissed: appellate ruling upholding insurer's full payment under Insurance Law affirmed

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 54 din 23 ianuarie 2007, Tribunalul Comercial Mureș a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamanta SC S.H. SRL în contradictor cu pârâta SC A.R.A. SA și în consecință, aceasta a fost obligată la plata sumei de 141.349,61 euro la cursul de schimb B.N.R. din data plății, cu titlu de despăgubiri contractuale de asigurare.

S-a reținut în fapt că părțile au încheiat două contracte de asigurare având ca obiect două cabane proprietatea societății reclamante care în urma producerii evenimentului asigurat: incendiul din 3 mai 2005, s-au distrus în totalitate, asigurătorul plătind o despăgubire de 369.478 lei și respectiv 180.546 lei pentru fiecare, insuficientă în opinia reclamantei raportat la sumele asigurate.

Făcând aplicarea art. 27 și 28 din Legea nr. 136/1995, instanța de fond, în raport de prevederile art. 969 C. civ. și față de constatările din raportul de expertiză a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor mai sus arătate.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 15/A din 14 februarie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea promovată de reclamantă, pentru despăgubiri și dobânzi ca neîntemeiată.

Criticile reclamantei cu privire la aplicarea art. 969 și 1073 C. civ. și la modul de calcul al despăgubirilor și incidența art. 43 C. com. au fost înlăturate de instanța de apel, aceasta apreciind ca întemeiate criticile formulate de pârâtă cu privire la greșita aplicare a prevederilor art. 27 și 31 din Legea nr. 136/1995 și ignorarea stării de uzură a celor două cabane.

Reținând că expertiza dispusă de instanța de fond s-a administrat cu încălcarea art. 201 alin. (2) și (5) C. proc. civ., s-a admis și administrat în apel o expertiză efectuată de trei experți desemnați de părți, concluziile raportului de expertiză fiind asumate de toți experții.

Reținând că pârâta a achitat 163.093,88 euro, conform recunoașterilor reclamantei și dovezilor administrate, că daunele acordate sunt în concordanță cu art. 27 și 31 din Legea nr. 136/1995, art. 9 și 40 din contracte precum și cu art. 969 și 970 C. civ. și principiul proporționalității dedus din art. 13 și 14 din Legea nr. 136/1995, pe fond acțiunea reclamantei a fost respinsă.

În contra deciziei menționate a declarat recurs reclamanta SC S.H. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1, 7, 8 și 9 C. proc. civ., pentru criticile care urmează:

1.Motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., instanța fiind în incompatibilitatea prevăzută de art. 27 pct. 7 C. proc. civ. deoarece prin încheierea din 21 mai 2007, în aceeași compunere s-a pronunțat asupra probei cu expertiza judiciară administrată în fața instanței de fond;

2.Motivul prevăzut de art. 304.7 C. proc. civ. Reținând în considerente că între momentul încheierii contractelor de asigurare și cel al producerii riscului asigurat nu au intervenit deprecieri ale celor două clădiri asigurate, instanța de apel, prin respingerea apelului, a pronunțat o hotărâre în contradicție cu aceste considerente.

3. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Interpretarea dată de instanța de apel contractelor de asigurare, cu trimitere la principiul proporționalității dedus din art. 13 și 14 din legea nr. 136/1995 și la caracterul aleatoriu al contractului de asigurare reprezintă o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, câtă vreme din probatoriul administrat rezultă că dauna a fost totală.

Stabilind pe cale convențională valoarea bunurilor, expertiza nu era necesară.

4. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel fără temei a dispus anularea expertizei administrate de instanța de fond și greșit a limitat valoarea despăgubirilor pe temeiul art. 27 din Legea nr. 136/1995 la nivelul valorii bunului din momentul producerii riscului asigurat, între cele două momente neintervenind deprecieri ale bunurilor, față și de art. 1073 C. civ. și 43 C. com. și greșit a făcut o apreciere globală a despăgubirilor datorate de pârâtă în baza celor două contracte de asigurare.

Intimata SC A.R.A.V.I.G. SA sucursala Târgu Mureș a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând cu privire la primul motiv de recurs că nu sunt îndeplinite condițiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ. iar cu privire la celelalte evocă situația de fapt iar nu nelegalitatea acesteia.

Recursul nu este fondat.

1. Cu privire la motivul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. se constată că dezvoltarea în fapt a criticii nu se încadrează în ipoteza textului invocat care prevede că hotărârea poate fi casată „când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale” respectiv când cauza a fost soluționată de un complet într-o altă compunere decât cea legală, în speță de compunerea prevăzută de art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Oricum motivul invocat nu se încadrează nici în art. 27 pct. 7 C. proc. civ., care are în vedere exprimarea părerii asupra pricinii în afara cadrului procesual de către judecător, iar nu atunci când este investit cu soluționarea respectivei cauze și când opinia concretizată într-o hotărâre poate fi cenzurată prin mecanismul căilor de atac, cazul pe care-l invocă fiind un caz de recuzare, respectiv de abținere iar nu de incompatibilitate, cum greșit consideră recurenta, incident procedural distinct de recuzare și ale cărui condiții prevăzute de art. 24 C. proc. civ. nu se regăsesc nici ele întrunite în cauza de față.

2. Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că în nici una din ipotezele alternative stabilite de acest text de lege, nu poate fi încadrată dezvoltarea în fapt a criticii recurentei și care referă la contrarietatea nu între considerentele (motivele) deciziei atacate ci între motivarea ca atare a deciziei și soluția pronunțată, aspect care, dacă s-ar confirma, ar conduce, după caz: la substituirea motivării, la completarea ei sau la nulitatea hotărârii, dar acest aspect nu se confirmă din verificarea deciziei atacate.

3. În ce privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. se constată că instanța de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecății, respectiv cele două contracte de asigurare și a aplicat corect legea incidentă: Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România în ce le privește.

În polița de asigurare și care reprezintă condițiile speciale ale contractului de asigurare s-a convenit asupra obiectului contractului, perioada, riscul, suma la care se asigură bunul și cuantumul primelor și termenelor de plată. Tot în cuprinsul poliței de asigurare este inclusă clauza conform căreia asiguratul a luat cunoștință de condițiile generale de asigurare sub semnătura sa, care astfel, fac parte integrantă din contract.

În condițiile generale, cap. V - Întocmirea proceselor verbale de constatare a pagubelor. Stabilirea și plata despăgubirilor la pct. 36 se prevede că: a) la clădiri sau alte construcții, despăgubirile reprezintă costul construirii din nou (de înlocuire) din care se scade uzura și valoarea la data producerii evenimentului asigurat, a resturilor ce se mai pot întrebuința sau valorifica.

Această prevedere care stabilește momentul la care se calculează despăgubirea și anume la data producerii evenimentului asigurat și modul de calcul: deducerea uzurii din costul de înlocuire, concordă cu dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 136/1997 care stipulează în sensul că „Despăgubirile ce se plătesc de asigurător, se stabilesc în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat”, articol care în alin. (2) dispune, fără echivoc, că: ”Despăgubirile nu pot depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut asigurarea, dacă nu s-a prevăzut altfel în contractul de asigurare”.

Contractul de asigurare în speță nu conține nici o derogare de la textul de lege citat ci, dimpotrivă, îl încorporează în condițiile generale, fiind evidentă distincția pe care legiuitorul o face între despăgubire, care reprezintă valoarea prejudiciului încercat prin producerea riscului asigurat și suma asigurată care reprezintă suma la care s-a asigurat bunul și în raport cu care se plătesc ratele dar care fiind diferite, când suma asigurată este inferioară valorii bunului, potrivit art. 28 din legea citată, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre ele, în lipsa de stipulație contrară, așa încât interpretarea dată de instanța de apel actului juridic și legii este corectă.

4. Criticile care vizează probele administrate, respectiv expertize și cuantificarea pagubei și care țin de temeinicia hotărârii atacate nu pot fi analizate în calea de atac a recursului a cărui cenzură este limitată la nelegalitatea hotărârii atacate.

Cum instanța de apel a stabilit că despăgubirea a fost plătită de asigurător într-un termen rezonabil, raportat la soluționarea dosarelor de daună, solicitarea privind dobânzile în temeiul art. 43 C. com. fiind fără obiect, soluția de respingere în tot a acțiunii este corectă.

5. Așa fiind, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S.H. SRL Târgu - Mureș împotriva Deciziei nr. 15/A din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2008.