Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1622/2010 AI generated

Limits of extraordinary annulment in joint liability for public utility debts: municipal non-party status to supply contract

Case Number Decizia nr. 1622/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary annulment appeal filed by the heat energy supplier, thereby upholding the prior commercial court decision that removed the municipality from joint and several liability for late payment penalties, leaving only the public daycare institution liable for the debt. The dispute concerned the enforceability of contractual liquidated damages against a local government entity and its central payment authority, which had been held jointly liable at first instance and on appeal for unpaid thermal energy supplied to a budget-funded daycare. The court ruled that the lower court did not commit a material error or omit to examine a ground for cassation, as the removal of the municipality from the debt obligation was based on a substantive interpretation of civil and administrative law rather than a procedural oversight. The decisive legal basis was Article 318 of the Code of Civil Procedure, which restricts extraordinary annulment to material errors or omitted grounds, prohibiting the use of this remedy to challenge substantive errors of law or fact regarding the municipality's non-contractual status and its distinct administrative financing obligations under public budget laws.

Legislator headnote

AI generated

art. 969 C. civ, art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 32/2001, art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, art. 318 C. proc. civ, art. 973 C. civ, art. 320 C. proc. civ; Limits of extraordinary annulment in joint liability for public utility debts: municipal non-party status to supply contract: The dispute concerned the enforceability of contractual liquidated damages against a local government entity and its central payment authority, which had been held jointly liable at first instance and on appeal for unpaid thermal energy supplied to a budget-funded daycare. The court ruled that the lower court did not commit a material error or omit to examine a ground for cassation, as the removal of the municipality from the debt obligation was based on a substantive interpretation of civil and administrative law rather than a procedural oversight. The decisive legal basis was Article 318 of the Code of Civil Procedure, which restricts extraordinary annulment to material errors or omitted grounds, prohibiting the use of this remedy to challenge substantive errors of law or fact regarding the municipality's non-contractual status and its distinct administrative financing obligations under public budget laws.

Keywords

AI generated
annulment of contract law of obligations administrative contract non-contractual liability joint contract energy supply contract

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 320 C. proc. civ.

Cited in the dispositive section as the procedural basis for the court's decision to reject the annulment appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 1427/86/2007 reclamanta SC T. SA. Suceava a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Suceava și Primăria Suceava prin primar și Grădinița cu program prelungit Suceava, solicitând instanței obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 100.890,52 lei reprezentând penalități de întârziere la plata energiei termice furnizate de reclamantă.

Prin sentința comercială nr. 1636 din 1 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC T. SA. Suceava, pârâtele fiind obligate, în solidar, să plătească reclamantei, suma de 100.890,52 lei reprezentând penalități de întârziere.

În motivarea sentinței, instanța a reținut în esență că reclamanta a furnizat energie termică pârâtei Grădinița cu program prelungit Suceava însă aceasta nu și-a îndeplinit la timp obligațiile contractuale, obligații recunoscute de pârâta prin convenția de eșalonare a datoriilor, semnată fără rezerve de pârâtă. Municipiul Suceava are calitate procesuală pasivă întrucât are obligația legală a a asigura plata contravalorii energiei termice furnizată de reclamantă.

Prin Decizia nr. 94 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a fost respins ca nefondat apelul formulat de Municipiul și Primăria Suceava prin primar împotriva sentinței nr. 1636 din 1 iunie 2007 a Tribunalului Suceava.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia comercială nr. 2536 din 23 septembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 1427/88/2007, a admis recursul declarat de Municipiul Suceava prin primar. Împotriva Deciziei nr. 94/2007 a Curții de Apel Suceava, a modificat decizia în sensul că a fost admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1636/2007 a Tribunalul Suceava. Sentința menționată a fost schimbată în parte în sensul că a fost înlăturată obligarea în solidar la plată a pârâtului Municipiul Suceava.

În motivarea deciziei s-a reținut obligarea pârâtei Municipiul Suceava alături de pârâta Grădinița cu program prelungit Suceava la plata penalităților de întârziere este greșită întrucât Municipiul Suceava nu este parte în contractul încheiat de părți, fiind încălcate dispozițiile art. 969 și 973 C. civ., iar O.G. nr. 32/2001, reținută drept temei al răspunderii, reglementează raporturile de tip administrativ privind finanțarea de la bugetul local.

Critica prin care a fost invocată lipsa calității procesuale pasive a Primăriei, a fost apreciată ca lipsită de interes față de soluția pronunțată și efectele juridice ale hotărârii care nu ar putea fi pusă în executare decât față de un subiect de drept.

SC T. SA. Suceava a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 2536/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în Dosarul nr. 1427/86/2008, arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă la dosar în recursul declarat de Municipiul Suceava prin primar.

Astfel, intimata pârâtă Grădinița cu program prelungit Suceava datorează sumele pretinse în temeiul răspunderii contractuale conform art. 969 C. civ., iar pârâtul recurent Municipiul Suceava datorează sumele solicitate în temeiul legii, anume art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 32/2001.

Municipiul și Primăria Suceava prin primar sunt finanțatori ai pârâtei - Grădinița cu program prelungit Suceava și în calitate de ordonatori principali de credite au obligația de a asigura plata.

Raportul juridic de drept bugetar este bazat pe o obligație solidară, neindivizibilă prin natura sa, datorită unicității raportului juridic contractual: SC T. SA. Suceava pe de o parte și Grădinița cu program prelungit Suceava finanțată de Municipiul și Primăria Suceava pe de altă parte.

În mod greșit s-a reținut de instanța de recurs lipsa calității procesuale a pârâților Municipiul și Primăria Suceava întrucât aceștia au capacitate juridică și pot sta în judecată, fiind reprezentați prin primar, iar potrivit art. 62 și art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, Primarul exercită funcția de ordonator principal de credite și șef al administrației locale.

Chemând în judecată și Primăria Municipiului Suceava s-a avut în vedere primarul și Primăria ca reprezentanți ai Municipiului Suceava ca ordonatori de credite și din această perspectivă, calitatea procesuală este neîndoielnică iar răspunderea este solidară.

Contractarea utilităților de către Centrul bugetar Grădinița cu program prelungit Suceava nu putea fi făcută fără acordul ordonatorului principal de credite în sarcina căruia cade obligația de plată a serviciilor prestate de SC T. SA. Suceava.

În concluzie, se solicită, admiterea contestației în anulare și pe fond respingerea recursului ca nefondat și menținerea Deciziei nr. 94/2007 a Curții de Apel Suceava.

Intimatul Municipiul Suceava a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea contestației în anulare în raport de dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Analizând decizia contestată în raport de motivele invocate, se constată că, contestația în anulare este nefondată.

Dispozițiile art. 318 C. proc. civ., invocate de contestatoarea SC T. SA. Suceava, reglementează contestația în anulare specială care vizează două situații : când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Ca atare, această cale de atac extraordinară nu poate fi utilizată pentru remedierea greșelilor de fond, a acelor greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a dispozițiilor legale, de rezolvare a unui incident procedural, deoarece, altfel, s-ar ajunge, pe cale ocolită, să se judece încă o dată recursul.

În speță, instanța de recurs a înlăturat obligația Municipiului Suceava de a plăti penalitățile de întârziere în solidar cu Grădinița cu program prelungit Suceava întrucât recurenta nu era parte în contractul de furnizare de utilități, interpretând dispozițiile art. 969 și art. 973 C. civ. precum și dispozițiile Legii nr. 215/2001.

De asemenea a fost analizată și critica vizând lipsa calității procesual pasive a Primăriei din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 215/2001.

Prin interpretarea dispozițiilor legale nu se poate spune că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra unor chestiuni de drept invocate prin întâmpinare de SC T. SA., întrucât în cauză au fost analizate atât criticile invocate de recurentă cât și apărările formulate de intimata.

Dispozițiile legale ale art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie interpretate, în mod restrictiv, pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs.

Fiind o cale de retractare, și nu de cenzura judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege.

Contestatoarea s-a rezumat să reitereze argumentele invocate în întâmpinare, care însă, au fost întru-totul verificate de instanța de recurs, cum rezultă pe larg din motivarea deciziei atacate.

În realitate, temeiurile contestației se circumscriu unor critici împotriva deciziei irevocabile, care o transformase într-un recurs la recurs.

Față de considerentele expuse, constată că motivele invocate de contestator, în susținerea prezentei contestații în anulare nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc. civ. motiv pentru care văzând și dispozițiile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC T. SA. Suceava împotriva Deciziei nr. 2536 din 23 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC T. SA. Suceava împotriva Deciziei nr. 2536 din 23 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosar nr. 1427/86/2007, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.