Admissibility of declaratory action for non-existence of debt where plaintiff seeks to prove negative factual circumstances
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, thereby upholding the appellate court’s rejection of the action as inadmissible and leaving the lower court’s dismissal of the claim in force. The dispute concerned a declaratory action brought by a customer against a telecommunications provider to negate a debt arising from a specific invoice for telephone calls; the lower courts and the High Court found that the plaintiff, despite framing the claim as a request to establish the non-existence of the defendant’s right to claim payment, actually sought to prove the negative factual circumstance that the plaintiff had not made the billed calls. Relying on Article 111 of the Code of Civil Procedure, which restricts declaratory actions to establishing the existence or non-existence of a legal right rather than a negative factual situation, the court determined that the action was inadmissible because it improperly attempted to use a declaratory proceeding to disprove factual occurrences underlying the debt.
Legislator headnote
AI generatedart. 111 C. proc. civ; Admissibility of declaratory action for non-existence of debt where plaintiff seeks to prove negative factual circumstances: Mai precis, în motivarea soluției adoptate, instanța de prim control judiciar arată că, întrucât, prin cererea sa, reclamantul trebuia să dovedească inexistența unui drept al pârâtei și nu existența sau inexistența unui drept al său, așa cum cere art. 111 C. proc. civ., acțiunea este inadmisibilă și, deci, pe fondul excepției, soluția tribunalului este corectă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința 1146 din 6 februarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, admițând excepția ridicată de pârâta S.N.P. R.T.M., Direcția de Telecomunicații București, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul P.Gh.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin acțiunea sa, reclamantul a cerut ca, în contradictoriu cu pârâta, instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate inexistența creanței pârâtei, materializată în factura emisă pentru achitarea contravalorii convorbirilor telefonice și, astfel, reclamantul cere să se constate o împrejurare negativă, ceea ce este inadmisibil, conform art. 111 C. proc. civ.
Apelul declarat de reclamant a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 823 din 25 mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 1069/2001.
Mai precis, în motivarea soluției adoptate, instanța de prim control judiciar arată că, întrucât, prin cererea sa, reclamantul trebuia să dovedească inexistența unui drept al pârâtei și nu existența sau inexistența unui drept al său, așa cum cere art. 111 C. proc. civ., acțiunea este inadmisibilă și, deci, pe fondul excepției, soluția tribunalului este corectă.
Împotriva acestei ultime soluții a declarat recurs reclamantul, susținând că, în mod greșit, instanțele i-au respins acțiunea, ca inadmisibilă, cu motivarea că, întrucât, conform art. 111 C. proc. civ., se poate solicita doar să se constate existența sau inexistența unui drept al reclamantului și nu al pârâtei, cum susține că a solicitat prin acțiunea sa introductivă. Sub aspect teoretic și de principiu, cele afirmate de reclamant sunt corecte.
Interpretarea corectă a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. este aceea că acțiunile în constatare sunt acele acțiuni sau cereri prin care reclamantul solicită instanței să constate fie existența unui drept al său, fie inexistența unui drept al pârâtului împotriva sa. Numai că, în cazul în speță, deși reclamantul afirmă că a cerut să se dovedească inexistența dreptului de creanță al pârâtei împotriva sa, în realitate, a cerut instanței – pe calea ocolită a acțiunii în constatare – să constate că el nu a efectuat convorbirile ce i-au fost facturate (dreptul de creanță fiind consecința acestora). Așa că, deși, cu o motivare greșită, ambele instanțe au dat excepției inadmisibilității acțiunii o rezolvare corectă, dacă se are în vedere că, pe calea unei acțiuni în constatare, acesta tinde să dovedească neefectuarea convorbirilor, o situație de fapt, care este adevărat, negativă și nu existența unui drept, ceea ce, potrivit art. 111 C. proc. civ., este inadmisibil.
Așa fiind, pentru considerentele ce preced, Curtea:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul P.Gh. împotriva deciziei nr. 823 din 25 mai 2001 a Curții de Apel București, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2003.