Material jurisdiction in administrative actions against public universities as decentralized authorities under Law No. 554/2004

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la 11 mai 2012 sub nr. 6377/180/2012, reclamantul V.G.G., în contradictoriu cu Universitatea „S.H.” și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a solicitat obligarea universității la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă în termen de 30 zile de la pronunțarea hotărârii, precum și obligarea ministerului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Prin sentința civilă nr. 8071 din 22 octombrie 2012, Judecătoria Bacău a admis excepția invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, reținând că Universitatea „S.H.”, este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

La Tribunalul Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. 6377/180/2012 din 22 noiembrie 2012.

Din oficiu, Tribunalul a pus în discuția părților la termenul de judecată din 10 mai 2013 excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bacău, în raport de faptul că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are calitate de autoritate publică centrală.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 1181 din 10 mai 2013, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, declinându-și competența în favoarea Curții de Apel Bacău.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și faptul că Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului este o instituție publică centrală, care conduce sistemul național de educație și în competența căruia revine aprobarea necesarului de formulare de diplomă de licență.

2.2. Prin sentința nr. 120 din data de 27 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 6377/180/2012, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul V.G.G. în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că Universitatea „S.H.” din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002 ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, fiind de necontestat calitatea acesteia de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004. Însă, în ceea ce privește plasarea sa în rândul autorităților publice centrale, Universitatea „S.H.” este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, astfel că nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, s-a susținut că potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, astfel că va fi soluționată de către Tribunal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Așa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă.

Pârâta Universitatea „S.H.” este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004.

Universitatea „S.H.” a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului) este autoritate publică și este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor legale în domeniul învățământului superior, de asemenea, controlează modul în care universitățile își exercită autonomia universitară, își asumă misiunea generală și pe cea proprie și își exercită răspunderea publică.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea „S.H.” este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competența de soluționare a litigiului revine Tribunalului.

De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

2. Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe V.G.G., Universitatea „S.H.” și Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) în favoarea Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2013.