Refugee compensation period reduced to 6 March 1945; witness testimony upheld as valid proof

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Hotărârea Curții de apel

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.V. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș și în consecință a dispus anularea Hotărârii nr. 945 din 14 noiembrie 2011, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 octombrie 1940 - 15 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2011.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a constatat că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

În opinia Curții, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 61 al aceluiași act normativ, respectiv cu acte oficiale, eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Curtea, în analiza probei testimoniale administrată, a constatat că declarațiile martorilor sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei.

S-a mai reținut că în perioada octombrie 1940 - martie 1945, din cauza persecuțiilor din motive, familia reclamantului s-a refugiat din localitatea Slătioara, Com. Strâmtura, Județul Maramureș, în localitățile Turda și Aiton, Jud. Cluj, din motive de persecuție etnică.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Maramureș criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 punctul 9 și ale art. 3041 C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 1 și art. 61 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Se arată că deși art. 1 din O.G. nr. 105/1999 prevede că perioada de persecuție din motive entice se poate încadra în intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, instanța de fond a stabilit că reclamantul a suferit persecuții entice până la data de 15 martie 1945.

S-a mai arătat în motivarea căii de atac că martorii nu au putut furniza date concrete în ceea ce privește refugiul reclamantului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, dar și în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Intimatul - reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Hotărârii nr. 945 din 14 noiembrie 2011, emisă de Casa Județeană de Pensii Maramureș și obligarea la recunoașterea calității de refugiat în perioada 1 octombrie 1940 - 15 martie 1945 și acordarea drepturilor bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2011.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Prin H.G. nr. 127/2002 s-au aprobat Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999.

Conform acestor prevederi, perioada maximă pentru care se poate dovedi o persecuție din motive etnice este 6 martie 1945, astfel că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 nu pot fi acordate decât până la această dată.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că în mod greșit Curtea de Apel Cluj a stabilit că drepturile cuvenite reclamantului se acordă pentru perioada 1 octombrie 1940 - 15 martie 1945, criticile recurentei potrivit cărora această perioadă excede cadrului legal pentru care se pot recunoaște drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 sunt fondate.

Criticile recurentei potrivit cărora declarațiile martorilor au un caracter general, nu pot fi reținute.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G.127/2002 cuprinzând Normele Metodologice de Aplicare a O.G.105/1999.

Or, din declarațiile martorilor date în fața instanței de fond, precum și din cuprinsul înscrisurilor depuse în probațiune, rezultă cu certitudine că reclamantul împreună cu familia sa, în perioada octombrie 1940-martie 1945, din cauza persecuțiilor din motive entice s-au refugiat din localitatea Slătioara, Com. Strâmtura, Jud. Maramureș în Localitățile Turda și Aiton, Județul Cluj.

În cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, așadar conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și în consecință să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica sentința atacată, în sensul că drepturile cuvenite intimatului-reclamant, conform Legii nr. 189/2000, se acordă pentru perioada 1 octombrie 1940-06 martie 1945.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Maramureș împotriva Sentinței nr. 224 din 21 martie 2012 Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că drepturile vor fi calculate pentru perioada 1 octombrie 1940-6 martie 1945.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2013.