Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6046/2013 AI generated

Extraordinary appeal in annulment rejected for failure to establish procedural defect or material error regarding stamping compliance

Case Number Decizia nr. 6046/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal in annulment filed by the appellant, upholding the prior decision that annulled the appeal for lack of stamping. The dispute concerned the procedural validity of a civil appeal, which the lower court had annulled under Law No. 146/1997 and Emergency Ordinance No. 32/1995 because the evidence of payment of the judicial stamp tax was not attached to the appeal petition and was not subsequently provided despite the party's summons with a specific note to remedy the defect. The appellant argued that the procedural notification was defective because it was sent to the attorney's address rather than the personal domicile, invoking Article 317 of the Code of Civil Procedure; however, the Court held that the appeal in annulment is a strictly limited extraordinary remedy under Article 317 and 318 of the Code of Civil Procedure, designed only to correct evident procedural irregularities or material errors, and that the challenge was inadmissible as no evidence demonstrated a change of domicile or a material error in the lower court's assessment that the stamping proof was missing.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, art. 318 C. proc. civ; Extraordinary appeal in annulment rejected for failure to establish procedural defect or material error regarding stamping compliance: Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Keywords

AI generated
procedural defect civil annulment material validity Civil Procedure Code tax procedure judicial law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3677 din 21 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a anulat recursul formulat de D.L. împotriva sentinței civile nr. 5342 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior, deși a fost citat cu mențiunea timbrării corespunzătoare (fila 11 în dosarul de recurs), astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul a fost anulat ca netimbrat.

Împotriva deciziei nr. 3677 din 21 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul D.L. a formulat contestație în anulare.

În motivarea contestației în anulare se arată că procedura de citare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. Astfel, deși contestatorul a fost citat la adresa avocatului, acesta nu a fost citat la adresa sa de domiciliu, astfel că nu este valabilă comunicarea hotărârii făcută avocatului, dacă partea nu făcuse această alegere.

Înalta Curte, examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, va respinge prezenta contestație în anulare.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate, instanța de recurs apreciind în mod corect, că dovada achitării taxei judiciare de timbru nu a fost atașată cererii de recurs.

Contestatorul susține că nu a fost citat la adresa de domiciliu, însă această critică nu poate fi primită deoarece din actele și lucrările dosarului nu rezultă că reclamantul și-a schimbat domiciliul și nici faptul că acest lucru ar fi fost indicat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de D.L. împotriva deciziei nr. 3677 din 21 septembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iulie 2013.