Peremption of appeal for lack of procedural activity regarding request to disclose bank account for apartment maintenance payments
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of record as perempted ex officio, leaving the lower court's dismissal of the claim in force. The dispute involved a tax/administrative action where plaintiffs sought an order compelling the Ministry of Finance to disclose a bank account for direct payment of apartment maintenance fees, which the appellate court had previously rejected as unfounded after finding the Ministry's refusal legal. The decisive legal basis was Article 248(1) and Article 252(1) of the Code of Civil Procedure, which provided that an appeal is perempted by law if it remains inactive for one year due to the fault of the party, and since no procedural acts were performed to interrupt or suspend this period between March 2013 and March 2014, the court was required to declare the peremption of its own motion.
Legislator headnote
AI generatedPeremption of appeal for lack of procedural activity regarding request to disclose bank account for apartment maintenance payments: Înalta Curte de Casație și Justiție la termenul din 15 martie 2013, constatând lipsa nejustificată a părților, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 12 octombrie 2011, reclamanții de Sîrcă Alina Ana și Brătulescu Marius Alin, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Gheorghe Ialomițeanu, ministrul MFP, au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții să le comunice contul bancar în care reclamanții pot achita direct întreținerea pentru apartamentul pe care îl dețin.
Prin sentința nr. 376 din 23 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții, ca nefondată.
Instanța de fond a reținut că prin adresa nr. 747771 din 25 august 2011, pârâtul MFP le-a comunicat reclamanților faptul că emiterea răspunsului respectiv nu intră în atribuțiile acestui pârât și, potrivit art. 61 din O.G. nr. 27/2002, petiția a fost transmisă la Ministerul Administrației și Internelor.
Instanța, analizand răspunsul emis de pârât a constatat că acesta este legal, având în vedere că prin petiția adresată, reclamanții au solicitat informații cu privire la contul bancar al asociației de proprietari din care fac parte, situație în care nu se poate reține ca fiind nejustificat refuzul acestuia.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, arătând că este netemeinică și nelegală.
Înalta Curte de Casație și Justiție la termenul din 15 martie 2013, constatând lipsa nejustificată a părților, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă.
Datorită faptului că, până la data de 19 martie 2014, nici una dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 (1) din Codul de procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an” iar potrivit art. 249 Cod procedură civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.
Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 249-251 Cod procedură civilă, urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) Cod procedură civilă, constatându-se din oficiu perimarea contestației în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de Sîrcă Alina Ana și Brătulescu Marius Alin împotriva sentinței nr. 376 din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2014.