Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2459/2003 AI generated

Scope of public order ground for setting aside arbitral award: exclusion of merits review under Art. 364 lit. i) CPC

Case Number Decizia nr. 2459/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal, upholding the appellate decision that rejected the challenge to the arbitration award, thereby allowing the arbitral tribunal’s order for the payment of damages and court costs to remain in force. The dispute concerned a request to set aside an arbitral award in a commercial contract case, where the respondent argued that the lower court incorrectly interpreted the legal grounds for annulment by failing to review the substantive merits of the alleged non-performance of contractual obligations and the validity of invoices. The decisive legal basis was Article 364 of the Civil Procedure Code, specifically regarding the limited scope of the public order exception (lit. i), which the court ruled does not permit a re-examination of the merits or legal correctness of the arbitration; instead, it serves only as a safety valve for violations of fundamental arbitration principles such as equality of treatment, the right to defense, and the adversarial principle.

Legislator headnote

AI generated

art. 364 C. proc. civ, art. 364 lit. i) C. proc. civ, art. 358 C. proc. civ, art. 3601 alin. (1) C. proc. civ; Scope of public order ground for setting aside arbitral award: exclusion of merits review under Art. 364 lit. i) CPC: Art. 364 C. proc. civ., după ce prevede o serie de motive punctuale de desființare a hotărârii arbitrale, adaugă un motiv cu o sferă mai largă, constând în încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori a dispozițiilor imperative a legii.

Keywords

AI generated
annulment of arbitral award commercial arbitration scope of review examination of the merits article of civil procedure exclusion order

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 7 din 12 martie 2002 a Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Galați, acțiunea reclamantei a fost admisă, iar pârâta SC R.P.M. SA a fost obligată la plata sumei de 308.402.388 lei cu titlu de daune, precum și la 11.069.133 lei cheltuieli de judecată, Tribunalul Arbitral reținând, în esență, neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor contractuale.

Acțiunea în anulare, formulată de pârâtă împotriva hotărârii instanței, a fost respinsă prin decizia nr. 1077/R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

În pronunțarea acestei decizii, instanța de control judecătoresc a reținut că motivele invocate de pârâtă în susținerea cererii nu se încadrează în motivele de anulare a sentinței arbitrale, prevăzute de art. 364 C. proc. civ.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâta SC R.P.M. SA Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile aduse de recurenta pârâtă vizează, în esență, faptul că instanța de control judecătoresc a dat o greșită interpretare dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., constatând că soluționarea de către Tribunalul Arbitral a excepției de neexecutare a contractului și aspectele legate de opozabilitatea facturilor și de executarea acestora nu se încadrează în motivele expres prevăzute de art. 364 C. proc. civ.

Curtea, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Art. 364 C. proc. civ., după ce prevede o serie de motive punctuale de desființare a hotărârii arbitrale, adaugă un motiv cu o sferă mai largă, constând în încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri ori a dispozițiilor imperative a legii.

În realitate, acest motiv nu reprezintă o poartă deschisă, prin care pot pătrunde fel de fel de motive, așa cum se constată în practică, ci constituie un fel de supapă de siguranță, în sensul că, dacă, totuși, cele 8 motive anterioare nu ar sancționa încălcarea vreunei dispoziții de ordine publică, o atare încălcare să nu rămână fără urmări.

Sfera motivului prevăzut în art. 364 lit. i) C. proc. civ. este circumscrisă la încălcarea principiilor fundamentale ale litigiului arbitral, astfel cum sunt enunțate de art. 358 C. proc. civ.: „în întreaga procedură arbitrală trebuie să asigure părților, sub sancțiunea nulității hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare, precum și a principiului contradictorialității”.

La acestea se mai adaugă încălcarea regulii înscrisă în art. 3601 alin. (1) C. proc. civ., privitoare la deliberarea în secret a arbitrajului, deliberare care precede pronunțarea hotărârii.

Invocarea motivului prevăzut la lit. i) a art. 364 C. proc. civ. nu trebuie să fie un pretext pentru examinarea temeiniciei și legalității hotărârii arbitrale, pentru o reexaminare în fond a litigiului.

Excepția de neexecutare a contractului este o excepție de fond, pentru care reexaminarea modului în care a fost soluționată și aspectele ce țin de opozabilitatea facturilor în discuție și a modului de decontare a acestora exced motivului de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Curtea, constatând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.P.M. SA împotriva deciziei nr. 1077/R din 8 noiembrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 6 mai 2003.