Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3055/2014 AI generated

Jurisdiction for forced execution of immovable property: application of pre-amendment territorial competence rules filed prior to Constitutional Court suspension

Case Number Decizia nr. 3055/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Brașov Court, thereby upholding the competence of the initial receiving court and rejecting the earlier declination by that court. The dispute arose when multiple creditors filed a request to authorize the forced execution of final civil judgments against a debtor company, specifically targeting assets of its regional branch in Brașov, triggering a jurisdictional clash after the Brașov Court initially referred the matter to Bucharest based on a recent Constitutional Court decision that had suspended the specific rule for commercial execution. The decisive legal basis for the court's ruling was the principle that the competence of the legally invested court remains fixed at the time of filing, which in this instance preceded the publication of the suspending Constitutional Court decision; consequently, the pre-amendment procedural rules applied, which stipulated that the court of execution for immovable property is the court of the jurisdiction where the property is located, establishing Brașov as the exclusive competent forum.

Legislator headnote

AI generated

art. 650 C. proc. civ, art. 107 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 650 alin. (1) C. proc. civ, art. 819 alin. (1) C. proc. civ; Jurisdiction for forced execution of immovable property: application of pre-amendment territorial competence rules filed prior to Constitutional Court suspension: În cazul în care cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul instanței de executare înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 348 din 17 iulie 2014, la 16 iulie 2014, cum este cazul de față, când dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. își producea efectele, este pe deplin aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, respectiv Judecătoria Brașov.

Keywords

AI generated
constitutional jurisdiction immovable property negative conflict of jurisdiction civil and commercial matters exempt property from execution procedural rules

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului de competență constată următoarele:

Prin adresa nr. 884/2014 înregistrata pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 14 iulie 2014, B.E.J. F.L. a solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de Sentința civilă nr. 1102/MAS din 26 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov și de Decizia civilă nr. 557/M din 23 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, la solicitarea creditorilor T.I., U.C., U.C.V., U.I., U.M., C.G., B.A., F.E., F.V.C., F.V.C.I., M.M., M.V., M.C.M., N.V., P.F., S.A., T.A., împotriva debitoarei C.N.C.F. C.F.R. SA București.

Prin încheierea camerei de consiliu din 11 august 2014, Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând că, urmare a Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 pronunțată de instanța de contencios constituțional, dispozițiile art. 650 C. proc. civ. au fost declarate neconstituționale, fiind suspendate de drept, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 13901 din 8 septembrie 2014, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, pentru argumentele ce succed:

Prin cererea adresată B.E.J. F.L. la data de 10 iulie 2014, creditorii T.I., U.C., U.C.V., U.I., U.M., C.G., B.A., F.E., F.V.C., F.V.C.I., M.M., M.V., M.C.M., N.V., P.F., S.A., T.A. au solicitat încuviințarea executării silite a unor titluri executorii ce constau în hotărâri judecătorești, împotriva debitoarei C.N.C.F. C.F.R. SA Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov, arătând că doresc executarea silită asupra sucursalei pe care debitoarea o deține în Brașov, respectiv asupra bunurilor mobile și imobile deținute de debitoare pe raza Curții de Apel Brașov,

Cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe roiul Judecătoriei Brașov la data de 14 iulie 2014, data la care Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, nu era publicată în M. Of.

În stabilirea competenței interesează data învestirii instanței de judecată, întrucât de la acest moment este declanșată procedura judiciară în cadrul căreia se pot analiza chestiuni legate de competență, la 14 iulie 2014.

În cazul în care cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul instanței de executare înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 348 din 17 iulie 2014, la 16 iulie 2014, cum este cazul de față, când dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. își producea efectele, este pe deplin aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, respectiv Judecătoria Brașov.

De altfel, soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulată în cauză la data de 14 iulie 2014 cade sub incidența procedurii reglementată de dispozițiile înscrise în Secțiunea a 2-a intitulată "Încuviințarea urmăririi silite" din C. proc. civ. nemodificat, respectiv art. 818 - 825. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 819 alin. (1) C. proc. civ., după înregistrarea cererii (de executare silită - s.n.), executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul, încuviințarea urmăririi lui silite, dispozițiile art. 664 și 665 aplicându-se în mod corespunzător.

Prin urmare, sub aspectul determinării instanței de executare, dispozițiile art. 819 instituie norme speciale, cu caracter derogator de la dreptul comun, consacrat în art. 650 alin. (1), stipulând că executorul judecătoresc poate solicita încuviințarea executării silite doar instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul supus urmăririi. Este vorba, în ipoteza analizată, de stabilirea unei competențe teritoriale absolute în cazul urmăririi silite imobiliare și, drept urmare, în cadrul acestei forme de executare silită legea reglementează - cu caracter derogator de la art. 650 - instanța de executare, fixând în sarcina executorului judecătoresc obligația de a solicita, încuviințarea urmăririi silite judecătoriei din circumscripția căreia se află imobilul urmărit. Cum în speță executarea silită se solicită a fi efectuată asupra bunurilor mobile și imobile deținute de sucursala debitoarei pe raza Curții de Apel Brașov, potrivit cererii de executare silită aflată la dosarul Judecătoriei Brașov, rezultă că instanța de executare nu poate fi decât Judecătoria Brașov în a cărei circumscripție teritorială se află bunurile sucursalei urmărite.

În consecință, având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, inclusiv în faza de executare silită, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportat la art. 819 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de creditori, în favoarea Judecătoriei Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - AS