Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2904/2014 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal in restitution litigation limited to appellate review by special law

Case Number Decizia nr. 2904/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed as inadmissible the appeals filed by the plaintiff and intervenier against the Court of Appeal’s decision upholding the first-instance ruling, thereby confirming the finality of the lower court’s judgment in favor of the municipal defendant. The dispute concerned an administrative-legal challenge under Law No. 10/2001, specifically regarding a decision on the refusal of natural restitution, which had been appealed to the Court of Appeal after the initial instance decision. The decisive legal basis for dismissing the highest appeal was the principle that appeals in cassation are not permitted for judgments rendered by appellate courts in cases where the law expressly limits the remedy to appeal only, pursuant to Article 483(2) of the New Civil Procedure Code, the transitional provisions of Law No. 76/2012, and Article 26(3) of Law No. 10/2001, which restricts further judicial review beyond the appellate level for such specific administrative contentions.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 din Legea nr. 134/2010, art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010, art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010; Inadmissibility of cassation appeal in restitution litigation limited to appellate review by special law: , potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Keywords

AI generated
special restitution limits of judicial review cassation review article of civil procedure challenge of administrative decisions natural law

Cited Legislation

AI generated
art. 499 din Legea nr. 134/2010
Prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele:
art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010
Completul, la data de 23 septembrie 2014, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Cod de procedură civilă, a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art.
art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010
134/2010 privind Cod de procedură civilă, a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
a depus punct de vedere asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., în care a precizat, în esență, că recursul este admisibil și că, în opinia sa, nu se aplică dispozițiile art.
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
civ., în care a precizat, în esență, că recursul este admisibil și că, în opinia sa, nu se aplică dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 28 octombrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, fără citarea părților.
art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010
În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
art. 7 din Legea nr. 76/2012
(1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de fața.

Prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 556/A din 03 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarat de reclamanta B.M. și de intervenienta U.C.S. împotriva Sentinței civile nr. 399/F din 21 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Bistrița- Năsăud în contradictoriu cu intimatul-pârât Primarul municipiului Bistrița.

Împotriva acestei hotărâri definitive au declarat recursuri reclamanta B.M. și intervenienta U.C.S., ce au fost înregistrate la 11 august 2014 și, respectiv la 18 august 2014 și trimise de Curtea de Apel Cluj, Înaltei Curți de Casație și Justiție la 22 august 2014.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și justiție, secția I civilă a procedat, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport, constatându-se că recursul nu este admisibil.

Completul, la data de 23 septembrie 2014, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Cod de procedură civilă, a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentelor și intimatului-pârât Primarul municipiului Bistrița.

Recurenta-reclamantă B.M. a depus punct de vedere asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., în care a precizat, în esență, că recursul este admisibil și că, în opinia sa, nu se aplică dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul o fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 28 octombrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, fără citarea părților.

Analizând recursurile formulate, Înalta Curte constată că sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 556/A din 03 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta B.M. și de intervenienta U.C.S. împotriva Sentinței civile nr. 399/F din 21 februarie 2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În temeiul art. 483 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă "nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului."

Litigiul de față este întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010 hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

Totodată, alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 365/30.05.2012, prevăd că:

(1)" Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibile, recursurile declarate în cauză.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamanta B.M. dom. în București, str. G., sector 2, posesoare a CI seria X nr. 001 emis de SPCLEP sector 2, și de intervenienta U.C.S. dom. în Bistrița, str. P. posesoare a CI seria X1 nr. 002 împotriva Deciziei nr. 556/A din 3 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2014.

Procesat de GGC - NN