Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2722/2014 AI generated

Nullity of revision appeal for failure to state grounds within the 15-day statutory deadline under Article 302 of the Code of Civil Procedure

Case Number Decizia nr. 2722/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant’s appeal null and void, thereby leaving in force the Court of Appeal’s decision which had dismissed the petition for revision. The case involved a civil petition for revision of a first-instance ruling and an appellate decision in a forced execution dispute, which the lower court had rejected for lack of identity of parties, object, and cause between the allegedly contradictory judgments. The decisive legal basis for the final outcome was the procedural nullity of the appeal for failure to submit the grounds of appeal within the mandatory statutory deadline of 15 days, as required by Articles 302 and 303 of the Code of Civil Procedure, rendering the appeal inadmissible regardless of the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 306 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of revision appeal for failure to state grounds within the 15-day statutory deadline under Article 302 of the Code of Civil Procedure: , potrivit art. 302 ind. 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Keywords

AI generated
procedural nullity statutory deadline time limit for revision Civil Procedure Code grounds for cassation matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 10 ianuarie 2014, revizuentul V.N.A. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în contradictoriu cu V.I.L. și B.V.I., revizuirea încheierii din 12 decembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 1148/828/2012 și a Deciziei civile nr. 1916 pronunțată în același dosar de către Tribunalul Argeș, despre care a arătat că sunt contradictorii și nelegale.

Prin Decizia nr. 34 din 18 martie 2014 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins cererea de revizuire, reținând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire și anume ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părți, obiect și cauză.

Astfel, prin încheierea din 12 decembrie 2012, pronunțată de către Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 1148/828/2012, s-a respins cererea de lămurire a dispozițiilor potrivnice din Decizia nr. 1916 din 12 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș în același dosar.

În ceea ce privește Decizia nr. 1916 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 1148/828/2012, pretins contradictorie, s-a reținut că instanța a respins recursul formulat de către reclamantul V.A. împotriva Sentinței nr. 1088/2012, pronunțată de Judecătoria Topoloveni, obiectul cererii din dosarul instanței de fond fiind întoarcerea executării silite.

Prin urmare, s-a constatat că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul autorității de lucru judecat în raport de încheierea judecătorească pretins a fi potrivnică de către revizuent, întrucât între aceste pricini nu există identitate de părți, obiect și cauză.

Împotriva acestei decizii, în termen legal (la data de 25 martie 2014), a declarat recurs revizuentul V.N.A., fără a indica și motivele pentru care critică decizia atacată, precizând că motivele de recurs le va depune la primul termen de judecată, printr-un memoriu separat.

La data de 2 octombrie 2014, în afara termenului de motivare a recursului, revizuentul a depus motivele de recurs.

Examinând recursul în raport de excepția de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 302 ind. 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 Cod procedură civilă, prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs prevăzut de art. 301 din același cod, care este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel, în consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în memoriul de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, hotărârea recurată a fost comunicată revizuentului la data de 31 martie 2014, acesta a depus declarație de recurs anterior acestei date, respectiv, la 25 martie 2014 și motive de recurs la data de 2 octombrie 2014.

Având în vedere că termenul de recurs și, implicit, de motivare a căii de atac s-a împlinit la data de 16 aprilie 2014, iar motivele de recurs au fost depuse, așa cum s-a arătat, la 2 octombrie 2014, rezultă că revizuentul nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative ce reglementează momentul până la care recursul poate fi motivat.

Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt alte motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este nul, împrejurare față de care, în lipsa unui cadru procesual adecvat efectuării unei judecăți de recurs, aceasta nu a putut lua în discuție alte apărări invocate de celelalte părți litigante în recurs, sub forma excepțiilor procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de revizuentul V.N.A. împotriva Deciziei nr. 34 din 18 martie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL