Recourse in annulment against rejection of bill of exchange execution opposition dismissed; affirming independence of negotiable instrument obligations
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal for annulment filed by the Chief Prosecutor, upholding the prior lower-court decisions that had rejected the debtor’s opposition to a bill of exchange execution and, subsequently, the debtor’s late appeal against that rejection. The dispute involved a commercial claim where the debtor challenged the enforcement of a bill of exchange, arguing that the creditor was in bad faith and that the underlying fundamental legal relationship did not exist. The Court held that the appeal was inadmissible because the appeal for annulment is restricted to violations of substantive law that result in a wrong decision on the merits, and it does not extend to mere procedural errors such as the miscalculation of appeal deadlines by the court of appeal. Furthermore, the substantive argument was rejected based on the principle of independence of signatures in bill of exchange law, which mandates that the debtor’s obligation is autonomous from extracambial relationships; consequently, personal defenses regarding the lack of a fundamental contract or the holder's bad faith are inadmissible against a holder in due course.
Legislator headnote
AI generatedart.7288 C. proc. civ, art. 330 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 19 din Legea nr. 58/1934; Recourse in annulment against rejection of bill of exchange execution opposition dismissed; affirming independence of negotiable instrument obligations: Astfel, critica vizând decizia tribunalului, referitoare la greșitul calcul al termenului de recurs de către instanța de control judiciar nu poate fi primită, întrucât art. 330 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. presupune condiția încălcării esențiale a dispozițiilor de drept material – nesocotirea dispozițiilor de drept procesual neputând constitui motiv de exercitare a recursului în anulare și limitează exercițiul acestei căi extraordinare de atac la hotărârile care au primit o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 22 aprilie 2003, înregistrată la nr.793, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr.11217, pronunțată la data de 31 octombrie 2001 de Judecătoria Sectorului 1 București – prin care s-a respins, ca nefondată, opoziția la executare cambială formulată de debitoarea S.C. L. S.A., în contradictoriu cu creditoarea cambială S.C. N.C.C.I. S.R.L. – și împotriva deciziei civile nr.184/R, pronunțată la data de 22 aprilie 2002 de Secția comercială a Tribunalului București – prin care s-a respins, ca tardiv, recursul declarat de susnumita oponentă împotriva menționatei sentințe, susținând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și, totodată, că sunt vădit netemeinice.
În mod concret s-a arătat că instanța de recurs a ignorat că față de dispozițiile art.7288 C. proc. civ. – normă specială ce se aplică cu prioritate – prin care a fost suprimat apelul – hotărârea pronunțată asupra opoziției putea fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare și nu de la pronunțare, cum prevede art.62 alin.3 din Legea nr. 58/1934 pentru apel și a făcut, greșit, aplicarea acestor din urmă dispoziții în calculul termenului de recurs – iar instanța de fond a nesocotit prevederile art. 19 și 63 din evocata lege, aplicabile în speță, față de inexistența raportului juridic fundamental între părți.
Recursul în anulare este nefondat.
Astfel, critica vizând decizia tribunalului, referitoare la greșitul calcul al termenului de recurs de către instanța de control judiciar nu poate fi primită, întrucât art. 330 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. presupune condiția încălcării esențiale a dispozițiilor de drept material – nesocotirea dispozițiilor de drept procesual neputând constitui motiv de exercitare a recursului în anulare și limitează exercițiul acestei căi extraordinare de atac la hotărârile care au primit o soluționare greșită a cauzei pe fond.
În ce privește critica încălcării de către instanța de fond în soluționarea opoziției la somația de executare cambială formulată de debitoarea S.C. L. S.A. - a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 58/1934 - în conformuate cu care persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune cambială nu pot opune posesorului excepțiile lor personale cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul, dobândind cambia, a lucrat cu știință în paguba debitorului – și art. 63 alin. (1), care trimite la art. 19, stabilind că în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu poate opune posesorului decât excepțiile privind nulitatea titlului potrivit dispozițiilor art. 2 precum și cele care nu sunt oprite de art. 19 – este de observat că aceste dispoziții legale au fost indicate pentru prima dată, în concluziile scrise depuse la dosar după închiderea dezbaterilor și rămânerea cauzei în pronunțare – deci după prima zi de înfățișare, cum prevăd cerințele art. 63 alin. (3) din menționata lege – și că, chiar dacă ar fi fost formulată în termen și întemeiată pe o probă scrisă, care să ateste că „posesorul, dobândind cambia, a lucrat cu știință în paguba debitorului”, conform cerințelor alin. 3 al acestui text legal, evocata excepție subiectivă (personală) relativă referitoare la dolul cambial în formula dată de art. 19 nu-și găsește incidența în speță, întrucât o astfel de excepție își are temeiul în raporturile extracambiale, ori este știut că semnatarii cambiei nu sunt obligați în virtutea raportului juridic fundamental ci în virtutea semnării titlului, astfel că obligația de plată a terțului S.C. L. S.A. este independentă și autonomă, guvernată de principiul independenței semnăturilor, ca orice obligație cambială.
Așa fiind, constatând neîndeplinirea condițiilor impuse a fi întrunite cumulativ de prima ipoteză a art. 330 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și a celor prevăzute de a doua ipoteză a acestui text legal, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de PROCURORUL GENERAL AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE împotriva sentinței nr.11217 din 31 octombrie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1 București și a deciziei nr.184 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2004.