Territorial competence for judicial decision in lieu of deed of sale: relative competence cannot be raised ex officio

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele la data de 23 septembrie 2013, reclamanta B.C.M., domiciliată în București, str. O., a chemat în judecată pe pârâta C.A., cu același domiciliu, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină Ioc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobile constând în construcții și terenuri, situate în localitatea Valea Sibiciului, județul Buzău, invocând în drept dispozițiile art. 192 și urm. C. proc. civ. și ale art. 1669 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1302 din 29 noiembrie 2013, invocând din oficiu excepția necompetenței teritoriale. Judecătoria Pătârlagele a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, reținând că prin decizia nr. 8 din 10 iunie 2013, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că o astfel de acțiune are caracterul unei acțiuni personale imobiliare, iar competența teritorială de soluționare aparține instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul (conform regulii generale prevăzute de art. 107 C. proc. civ.).

La rândul său, Judecătoria sectorului 5 București a pronunțat sentința civilă nr. 2475 din 16 aprilie 2014, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Patârlagele.

La pronunțarea aceastei sentințe Judecătoria sectorului 5 București a avut în vedere că dispozițiile art. 107 C. proc. civ. au caracter de ordine privată astfel că, potrivit dispozițiilor art. 129 și 130 alin. (3) din același act normativ, instanța sesizată inițial nu putea să ridice din oficiu excepția de necompetență teritorială, numai pârâta fiind în măsură să o invoce prin întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competența ivit între cele două instanțe, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Patârlagele pentru considerentele ce succed:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Patârlagele la data de 23 septembrie 2013, reclamanta B.C.M., domiciliată în București, str. O., a chemat în judecată pe pârâta C.A., cu același domiciliu, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobile constând în construcții și terenuri, situate în localitatea Valea Sibiciului, județul Buzău, invocând în drept dispozițiile art. 192 și urm. C. proc. civ. și ale art. 1669 C. civ.

Prin decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind examinarea recursului în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la caracterul acțiunii în pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil și stabilirea competenței teritoriale în judecarea acestei acțiuni, a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit ca acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare.

În speță instanța a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni personale imobiliare.

Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc competența alternativă în soluționarea prezentei cauze, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamanta a avut posibilitatea să aleagă între instanța de la domiciliul pârâtei sau instanța locului imobilului, competența teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.

În speță, având în vedere natura și obiectul dreptului exercitat pe calea acțiunii deduse judecății, aceasta fiind o acțiune personală imobiliară, competența în soluționarea acesteia se stabilește potrivit dispozițiilor dreptului comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța unde domiciliază pârâtul, normă ce are caracter relativ, fiind de ordine privată.

Fiind vorba însă despre o normă de competență teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârâtă prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă.

Prin urmare, nu are nicio relevanță în speță împrejurarea că instanța sesizată cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Pătârlagele, nu era cea de la domiciliul pârâtei, deoarece atât timp cât pârâta, singura care putea invoca excepția de necompetență teritorială relativă nu a invocat-o, Judecătoria Pătârlagele a rămas competentă să judece litigiul, instanța neavând dreptul de a invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială relativă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Pătârlagele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pătârlagele.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2014.