Expropriation compensation for highway land: cross-appeals admitted, appellate decision quashed and remanded for re-judgment

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 812/S din 7 decembrie 2009, Tribunalul Brașov a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Transporturilor, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Județul Brașov, Consiliul local Râșnov și Orașul Râșnov prin primar.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul român invocată de reprezentantul său M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov și excepția de netimbrare a acțiunii.

A admis în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții M.S.C. și T.C.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin CN A.D.N.R. SA și, în consecință, a anulat Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008, de stabilire a despăgubirilor, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Județul Brașov ; a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor, prin CN A.D.N.R. SA să plătească reclamanților M.S.C. și T.C.G. suma de 140.431 euro despăgubiri în echivalent lei la data plății, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat urmare exproprierii terenului.

De asemenea, a respins aceeași acțiune a reclamanților în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Județul Brașov, Consiliul Local Râșnov și Orașul Râșnov prin Primar ca introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanți.

Pentru a se pronunța astfel, instanță a reținut următoarele:

În baza H.G. nr. 426/2008 privind amplasamentul lucrării „Construcția autostrăzii București - Brașov, tronsonul Comarnic - Brașov, pe teritoriul localităților Râșnov și Cristian, județul Brașov„ a fost emisă Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 de către Ministerul Transporturilor - CN A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Județul Brașov - Consiliul Local Râșnov.

Prin această hotărâre au fost stabilite despăgubiri în favoarea reclamanților în cuantum de 72.324,97 lei, echivalentul sumei de 19.782 euro, pentru imobilul expropriat în suprafață de 1884 mp. situat în Râșnov, categoria de folosință extravilan, parcela identificat cu nr. cadastral.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 din. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente, acțiunea formulată soluționându-se potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

În art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere art. 9 din Legea nr. 198/2004, se prevede că despăgubirea ce urmează a se acorda expropriaților se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea acestui cuantum, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a concluzionat că despăgubirile ce se cuvin pârâților pentru terenul expropriat în vederea construirii autostrăzii sunt egale cu suma de 140.143 euro (fila 160), fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, reclamanții solicitând suma de 171.100 euro.

În lucrarea lor, experții au concluzionat că în afara lotului expropriat de 1.884 mp. sunt afectați încă o suprafață de 2944,25 mp., urmare tehnicilor de evaluare recomandate de S.I.E. - ediția VIII - 2008, estimându-se prin comparația directă de piață valoarea de 30 euro/mp., ceea ce a determinat o valoare de 56.520 euro pentru terenul de 1.884 mp, 27.502 euro și 56.409 euro pentru parcelele afectate de zona de protecție a autostrăzii, reținându-se că terenul supus exproprierii este situat în intravilanul localității, potrivit adeverinței din 04 septembrie 2007 și nu în extravilan cum susține pârâtul.

Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 198 din 25 mai 2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, definește coridorul de expropriere ca având în componență elementele drumurilor, astfel cum sunt definite la art. 2 din O.G. nr. 43/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind stabilit de autoritatea centrală în domeniul transporturilor, Ministerul Transporturilor, pentru drumurile de interes național.

Potrivit art. 2 alin. (5) Ordonanța nr. 43/1997 privind regimul drumurilor republicată, fac parte din elementele infrastructurii autostrăzilor și drumurilor naționale aparținând domeniului public al statului suprastructura și infrastructura drumului, situate în cadrul amprizei, și terenul aferent, suprafețele de teren situate de o parte și de cealaltă a drumului, care formează zonele de siguranță, în limitele prevăzute de prezenta ordonanță, iar în art. 14 este prevăzută componența zonei drumului public care cuprinde: ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție.

Ampriza drumului este suprafața de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, taluzuri, șanțuri de gardă, ziduri de sprijin și alte lucrări de artă potrivit art. 15.

Zonele de siguranță sunt suprafețe de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantației rutiere sau altor scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, siguranței circulației ori protecției proprietăților situate în vecinătatea drumului. Din zonele de siguranță fac parte și suprafețele de teren destinate asigurării vizibilității în curbe și intersecții, precum și suprafețele ocupate de lucrări de consolidare a terenului drumului și altele asemene (Art. 16 alin. (1)), în alin. (2) prevăzându-se că realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranță este interzisă.

Zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului, acestea rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului prin:

a) neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător;

b) executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum;

c) executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranța circulației sau modifică regimul apelor subterane sau de suprafață;

d) practicarea comerțului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop (art. 17).

Din analiza acestor texte legale rezultă limitările la care este supus dreptul de proprietate al reclamanților cu privire la terenul adiacent celui expropriat, limitări determinate de expropriere pentru utilitate publică și justificate de aceasta, ipoteză prevăzută în art. 44 din Constituție, dar numai cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Instanța a constatat că solicitarea reclamanților este întemeiată, în baza prevederilor legale mai sus evocate.

Împotriva sentinței au declarat apel pârâtul Statul Român reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov și printr-un apel separat Statul Român reprezentat de CN A.D.N.R. SA.

Prin Decizia civilă nr. 125/R din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis în parte apelul declarat de apelantul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, împotriva sentinței civile nr. 312/S din 7 decembrie 2009 a Tribunalului Brașov pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A anulat în parte Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Județul Brașov și a obligat pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin CN A.D.N.R. SA la plata către reclamanții M.S.C. și T.C.G. a daunelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în cuantum de 29.369 euro la data plății, în loc de 140.431 euro. A păstrat valoarea stabilită prin Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Județul Brașov de 19.782 euro pentru terenul expropriat de 1.884 mp.

A fost înlăturată dispoziția privind anularea în tot a Hotărârii 88/30 iunie 2008 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 Județul Brașov.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

S-au respins restul pretențiilor din apel.

A respins apelul declarat de M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov împotriva aceleiași sentințe.

Au fost obligați intimații reclamanți M.C. și T.C.G. la plata către apelantul pârât Statul Român prin CN A.D.N.R. SA la plata sumei de 4.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

La adoptarea soluției, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Aspectul asupra căruia se poartă litigiul de față este cuantumul despăgubirilor ce se cuvine reclamanților pentru terenul în suprafața de 1.884 mp expropriată și stabilirea existentei unui prejudiciu ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate, datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii și întinderea acestui prejudiciu, în cazul dovedirii lui.

La stabilirea despăgubirii se au în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și natura terenului în litigiu. Potrivit acestui text legal, se iau în calcul prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala la data întocmirii raportului de expertiza.

În ce privește natura terenului expropriat se reține că acesta este extravilan arabil pentru următoarele considerente:

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei au furnizat inițial informații contradictorii cu privire la acest aspect. Astfel, adeverința din 4 septembrie 2007 emisă de Primăria Râșnov și certificatul de urbanism din 26 mai 2009 dovedesc faptul că terenul în litigiu este situat în intravilanul localității Râșnov. Din contră, adresele din 6 octombrie 2010 și din 18 noiembrie 2010 și din 4 ianuarie 2011 emise de Orașul Râșnov, relevă faptul că terenul expropriat este arabil extravilan - în același sens sunt și mențiunile din cartea funciară, respectiv teren arabil.

Mai mult, prin adeverința din 12 aprilie 2011, Orașul Râșnov prin primar explică punctul de vedere diferit cu privire la categoria de folosință și regimul juridic al terenului în litigiu, exprimat prin înscrisurile anterioare, mai sus menționate. Astfel, se arată că neconcordanțele au survenit în urma suprapunerii greșite a schiței terenului pe P.U.G. nr. 33103/1997 aprobat prin H.C.L. nr. 3/2000. Încă o dată, și prin această adeverință se certifică faptul că terenul este situat în extravilanul localității Râșnov și că are categoria de folosință arabil.

În final, un alt argument îl constituie raportul de expertiză întocmit de experta Petru Valentina-Garofița, care a avut ca obiectiv identificarea terenului și stabilirea categoriei de folosința a acestuia. În urma măsurătorilor topografice și a suprapunerii planului topografic cu P.U.G. al Orașului Râșnov experta a concluzionat ca parcela, identică cu nr. cadastral este situata în extravilanul localității Râșnov, având categoria de folosința arabil.

În ce privește cuantumul despăgubirilor datorate, sunt incidente dispozițiile art. 27 din același act normativ, care stipulează că despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

În speță, expropriatorul a stabilit o valoare de 10,5 euro/mp, în timp ce pretențiile reclamaților se ridica la 50 euro/mp. Rapoartele de expertiză întocmite în cauză, respectiv concluziile experților cu privire la prețul imobilului în litigiu, variază de la 10,50 euro la 13 euro.

Astfel, expertul L.D. a indicat un preț de 13 euro/mp, astfel cum se menționează în răspunsul depus la dosar la data de 4 martie 2011. Se retine ca același expert a avut opinii diferite cu privire la prețul cu care se vinde în mod obișnuit un astfel de teren. Inițial, la 8 septembrie 2010 și 2 noiembrie 2010, expertul a comunicat instanței o valoare de 10,50 euro/mp, pentru ca la 4 martie 2011 și la 14 aprilie 2011 să indice 13 euro/mp.

Expertul Z.C. a stabilit, în urma concilierii rezultatelor provenite din capitalizarea rentei funciare și din compararea vânzărilor, o valoare de 11 euro/mp, ținând seama și de amplasarea lângă oraș a terenului.

Expertul G.F. a evaluat terenul în litigiu la 12,50 euro/mp, folosind metoda comparației bonitare, conform Buletinului documentar, editat de Corpul Experților Tehnici din România, unde algoritmul pleacă de la o valoare de baza a terenului, care este corectat pe baza unor elemente de comparație (bonități).

Instanța a înlăturat concluziile expertului G.F. în raport de metoda de evaluare folosită de acesta, întrucât din adresa din 1 octombrie 2008 emisă de A.N.E.V.A.R. metoda bonitării nu este conformă cu Standardul Internațional de evaluare, întrucât ia în calcul o valoare de bază pe mp de teren stabilită strict administrativ, fără nici o legătură cu prețul de piață, la care se aplică mai multe corecții procentule și coeficienți, despre care emitentul adresei spune că „nu se știe cum au fost calculați”. Pe de altă parte, această metodă nu respectă cerințele art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Totodată, evaluarea terenului făcută de expertul L.D. la 13 euro/mp nu poate fi reținută în raport de metoda folosită, metoda randamentului, după capacitatea beneficiară dată de cultura cartofului, întrucât, nu respectă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, mai sus redate.

A fost avută în vedere valoarea de 10,50 euro/mp, stabilită de expertul Z. (care a utilizat și metoda comparației vânzărilor), dar și de expropriator și inițial și de expertul L.D. La alegerea acestei variante de calcul instanța a analizat și valorile orientative ale proprietăților imobiliare, conform Ghidului de valori ale proprietăților imobiliare pentru județele Brașov și Covasna, comunicate de Camera Notarilor Publici Brasov și de B.N.P. din Râșnov C.N., respectiv de 2.340 euro/hectar. Pe de altă parte, reclamanții nu au reușit să facă dovada unei valori mai mari a terenului în litigiu, prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Ca urmare, suma oferită de expropriator a ținut seama de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri de același fel din unitățile administrativ teritoriale.

În ce privește prejudiciul suferit ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii, instanța a reținut următoarele:

În speță, potrivit planului de amplasament al autostrăzii, au rezultat în urma exproprierii tarlalei în suprafață de 1884 mp, încă două suprafețe, ocupate de zona de protecție a autostrăzii, care au fost identificate în raportul de expertiză întocmit în prima instanță de experții T.O., I.V.S. și F.M. din 2009 astfel: suprafața aferentă parcelei de 965 mp și cea aferentă parcelei de 13.752 mp.

Avand în vedere concluziile raportului de expertiză menționat și dispozițiile art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997, care prevăd obligații împovăratoare în sarcina persoanelor deținatoare pentru zonele de protecție, valoarea acestor suprafețe s-a redus cu 95%, astfel că la calculul prejudiciului suferit de reclamanti prin expropriere s-a avut în vedere o valoare de 95% din prețul de 10,50 euro/mp stabilit pentru terenul expropriat, respectiv 9,97 euro/mp. Aceste obligații impuse în sarcina proprietarului terenului sunt prevăzute de dispozițiile art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997. Concluziile experților nu au fost avute în vedere la stabilirea pretului terenului expropriat, avand în vedere că nu au stabilit o valoare și pentru categoria de folosință arabil extravilan.

Ca urmare, prejudiciul suferit de reclamanti este de 29.369 euro la data plății (2.945 mp x 9,97 euro), în loc de 140.431 euro, cum a reținut prima instanță.

Susținerea apelantului Statul Roman în sensul ca prejudiciul menționat nu ar fi dovedit a fost înlăturată, avându-se în vedere dispozițiile O.G. 43/1997, care prevăd obligatoriu existența unor astfel de zone de protecție, a căror intindere este detaliat reglementată.

În ce privește apelul declarat de M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov, în numele Statului român, instanța a reținut că Tribunalul Brașov a respins în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Roman, invocată de M.F.P., însă admiterea cererii de chemare în judecata s-a făcut numai în contradictoriu cu Statul Roman reprezentat prin CN A.D.N.R. SA.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții M.S.C., T.C.G., pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA și pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.

Prin Decizia nr. 7119 din 20 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamanții M.S.C., T.C.G., de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA și de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. a Județului Brașov.

A casat decizia și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva sentinței nr. 312/S din data de 7 decembrie 2009 a Tribunalului Brașov, secția civilă.

A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. a Județului Brașov împotriva aceleiași sentințe.

A schimbat în parte sentința, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P. și a respins acțiunea împotriva acestuia.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

La pronunțarea soluției instanța de casare a reținut că stabilirea categoriei de teren extravilan arabil nu mai poate fi reapreciată în recurs și se impune clarificarea valorii terenului expropriat și a valorii terenurilor afectate de expropriere, cele aflate în zona de protecție prevăzută de art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997. Excepția lipsei calității procesuale pasive a M.F.P. a fost admisă irevocabil prin decizia de casare.

În rejudecare s-a dispus completarea expertizei cu obiective privind stabilirea procentului de afectare a terenurilor neexpropriate aflate în zona de protecție, stabilirea existenței sau nu a unui prejudiciu și calcularea despăgubirilor aferente conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia civilă nr. 123/Ap din data de 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis, în parte, apelul declarat de apelantul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva sentinței civile nr. 312/S din 7 decembrie 2009 a Tribunalului Brașov, care a fost schimbată în parte în sensul că:

S-a anulat în parte Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Județul Brașov și a fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin CN A.D.N.R. SA la plata către reclamanții M.S.C. și T.C.G. și a daunelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în cuantum de 10.528 euro la data plății, în loc de 140.431 euro.

S-a păstrat valoarea stabilită prin Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Județul Brașov de 19.782 euro pentru terenul expropriat de 1.884 mp.

A fost înlăturată dispoziția privind anularea în tot a Hotărârii nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 Județul Brașov.

S-a admis apelul declarat de M.F.P. prin D.G.F.P. Brașov împotriva aceleiași sentințe, în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și s-a respins acțiunea față de această parte.

Au fost respinse restul pretențiilor din apel și menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA la plata sumei de 600 lei reprezentând rest onorariu experți.

Au fost obligați intimații reclamanți M.C. și T.C.G. la plata către apelantul pârât Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de rejudecare a reținut următoarele:

Excepția inadmisibilității acțiunii în raport de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data emiterii hotărârii de expropriere, și respectiv art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, nu este fondată având în vedere că prin acțiunea formulată reclamanții nu au contestat transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, ci au contestat cuantumul despăgubirilor acordate. Petitul privind dezmembrarea terenului în 4 loturi și petitul subsidiar privind schimbul de terenuri nu a mai fost susținut, reclamanții nedeclarând apel în privința acestor aspecte, astfel încât excepțiile inadmisibilității acestor petite au fost respinse ca lipsite de interes.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că prin Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Ministerul Transporturilor, CN A.D.N.R. SA, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul local Râșnov s-a dispus exproprierea unei suprafețe de 1.884 mp, considerat a fi teren arabil extravilan, identificat ca tarlaua 30, parcela, cu nr. cadastral.

Despăgubirea acordată de expropriator în temeiul Legii nr. 198/2004, a H.G. nr. 426/2008 și a H.G. nr. 941/2004 a fost de 72.324,97 lei, adică 19.782 euro, luându-se în calcul o valoare de 10,5 euro/ mp.

Prin precizarea de acțiune depusă la termenul din 9 ianuarie 2009, reclamanții au investit instanța cu solicitarea de desființare a Hotărârii nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Ministerul Transporturilor, CN A.D.N.R. SA, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul local Râșnov. Prima instanță a dispus anularea în întregime a hotărârii lăsând fără temei legal obligația de plată a despăgubirilor, motiv pentru care se va înlătura dispoziția instanței de anulare integrală a hotărârii de expropriere.

Litigiul vizează cuantumul despăgubirilor ce se cuvine reclamanților pentru terenul în suprafață de 1884 mp expropriat și stabilirea existenței unui prejudiciu ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii și întinderea acestui prejudiciu, în cazul dovedirii lui.

La stabilirea despăgubirii s-au avut în vedere dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994 potrivit cărora se va lua în calcul prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

Referitor la natura juridică a terenului expropriat s-a reținut că acesta este extravilan arabil aspect ce a rezultat din adresele din 6 octombrie 2010 și din 18 noiembrie 2010 și din 4 ianuarie 2011 emise de Orașul Râșnov prin care se comunică faptul că terenul expropriat este arabil extravilan. În același sens sunt și mențiunile din cartea funciară, respectiv teren arabil.

S-a mai reținut că prin adeverința din 12 aprilie 2011, Orașul Râșnov prin primar a arătat că neconcordanțele au survenit în urma suprapunerii greșite a schiței terenului pe P.U.G. nr. 33103/1997 aprobat prin H.C.L. nr. 3/2000. Raportul de expertiză întocmit de experta P.V.G., a avut ca obiectiv identificarea terenului și stabilirea categoriei de folosință al acestuia. În urma măsurătorilor topografice și a suprapunerii planului topografic cu P.U.G. al Orașului Râșnov experta a concluzionat ca parcela, este situată în extravilanul localității Râșnov, având categoria de folosință arabil.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor datorate pe terenul expropriat, s-a reținut că dispozițiile art. 27 din același act normativ, care stipulează că despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

În speță, expropriatorul a stabilit o valoare de 10,5 euro/mp, în timp ce pretențiile reclamaților se ridică la 50 euro/mp. Rapoartele de expertiză întocmite în cauză, respectiv concluziile experților cu privire la prețul imobilului în litigiu variază de la 10,50 euro la 13 euro.

Astfel, expertul L.D. a indicat un preț de 13 euro/mp, astfel cum se menționează în răspunsul depus la dosar la data de 4 martie 2011. Se reține că același expert a avut opinii diferite cu privire la prețul cu care se vinde în mod obișnuit un astfel de teren. Inițial, la 8 septembrie 2010 și 2 noiembrie 2010, expertul a comunicat instanței o valoare de 10,50 euro/mp, pentru ca la 4 martie 2011 și la 14 aprilie 2011 să indice o valoare de 13 euro/mp.

Expertul Z.C. a stabilit, în urma concilierii rezultatelor provenite din capitalizarea rentei funciare și din compararea vânzărilor, o valoare de 10,5 euro/mp, ținând seama și de amplasarea lângă oraș a terenului. Această valoare a fost susținută de expert în urma concilierii rezultatelor obținute prin metoda capitalizării rentei funciare de 0,93 euro/mp și metoda comparației vânzărilor de 11 euro/mp, astfel încât valoarea finală estimată a fost de 10,5 euro/mp, exact valoarea propusă de expropriator.

Expertul G.F. a evaluat terenul în litigiu la 12,50 euro/mp, folosind metoda comparației bonitare, conform Buletinului documentar nr. 97, editat de Corpul Experților Tehnici din România, unde algoritmul pleacă de la o valoare de bază a terenului, care este corectat pe baza unor elemente de comparație (bonități).

Concluziile expertului G.F. au fost înlăturate în raport de metoda de evaluare folosită de acesta, întrucât din adresa din 1 octombrie 2008 emisă de A.N.E.V.A.R. metoda bonității nu este conformă cu S.I.E., pentru că ia în calcul o valoare de bază pe mp de teren stabilită strict administrativ, fără nicio legătură cu prețul de piață, la care se aplică mai multe corecții procentuale și coeficienți, despre care emitentul adresei spune că,,nu se știe cum au fost calculați”. Pe de altă parte, această metodă nu respectă cerințele art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Evaluarea terenului făcută de expertul L.D. la 13 euro/mp nu poate fi reținută în raport de metoda folosită, metoda randamentului, după capacitatea beneficiară dată de cultura cartofului, întrucât, de asemenea, nu respectă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, mai sus redate.

Ca urmare, s-a avut în vedere valoarea de 10,50 euro/mp, stabilită de expertul Z. (care a utilizat și metoda comparației vânzărilor), valoare care a fost propusă și de expropriator și inițial și de expertul L.D., aceste estimări fiind raportate la natura juridică a terenului ca teren extravilan arabil. Reclamanții nu au reușit să facă dovada unei valori mai mari a terenului în litigiu, prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea propusă în recurs de 13 euro/ mp,scăzută de la cea de 50 euro/mp formulată prin acțiune, nefiind susținută de alte probe.

În consecință, instanța a reținut că suma oferită de expropriator a ținut seama de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv de prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri de același fel din unitățile administrativ teritoriale, astfel încât susținerile reclamanților privind acordarea unei despăgubiri mai mari sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește prejudiciul suferit ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii, instanța a reținut următoarele:

Potrivit documentației tehnice întocmite în vederea obținerii numărului cadastral al terenului expropriat (filele 27-34 dosar tribunal) rezultă că suprafața de 16.595 mp ce aparținea reclamanților a fost dezmembrată în 3 loturi:

- 13.752 mp cu nr. cadastral;

- 1.884 mp cu nr. cadastral, suprafața expropriată;

- 965 mp cu nr. cadastral;

Conform art. 14 din O.U.G. nr. 43/1997, zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție.

Ampriza drumului este suprafața de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, taluzuri, șanțuri de gardă, ziduri de sprijin și alte lucrări de artă (art. 15).

Zonele de siguranță sunt suprafețe de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantației rutiere sau altor scopuri legate de întreținerea și exploatarea drumului, siguranței circulației ori protecției proprietăților situate în vecinătatea drumului. Din zonele de siguranță fac parte și suprafețele de teren destinate asigurării vizibilității în curbe și intersecții, precum și suprafețele ocupate de lucrări de consolidare a terenului drumului și altele asemenea. Limitele zonelor de siguranță a drumurilor, podurilor și viaductelor, în cale curentă și aliniament, sunt prevăzute în anexa nr. 1 și realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranță este interzisă. (art. 16).

Zonele de protecție sunt suprafețele de teren situate de o parte și de alta a zonelor de siguranță, necesare protecției și dezvoltării viitoare a drumului. Limitele zonelor de protecție sunt prevăzute în anexa nr. 1. Zonele de protecție rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligația ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului prin:

a) neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător;

b) executarea de construcții, împrejmuiri sau plantații care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum;

c) executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranța circulației sau modifică regimul apelor subterane sau de suprafață;

d) practicarea comerțului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop (art. 17). Deținătorii terenurilor din vecinătatea drumurilor publice sunt obligați să permită instalarea pe aceste terenuri a panourilor de apărare a drumului contra înzăpezirii, fără a percepe vreo chirie, cu condiția ca această operațiune să nu împiedice executarea lucrărilor agricole și să nu producă degradări culturilor de pe aceste terenuri (art. 18).

În speță, suprafața expropriată de 1.884 mp cuprinde ampriza drumului și zona de siguranță, fără a include zona de protecție prevăzută de lege, astfel cum rezultă din expertizele efectuate în cauză (expertiza din 2009 și cea din 2 septembrie 2011). Prevederile art. 26 din legea 33/1994 permit acordarea de despăgubiri nu doar pentru valoarea reală a imobilului expropriat ci și pentru prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În privința zonei de protecție legiuitorul a prevăzut restricții în ceea ce privește posibilitățile de utilizare, astfel încât chiar dacă aceste terenuri rămân în proprietatea persoanelor expropriate, acestea au obligația de a nu aduce prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului. Sub acest aspect, s-a reținut că susținerile apelantei pârâte legate de netemeinicia solicitării despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat terenurilor aflate în zona de protecție sunt nefondate. Faptul că lucrările autostrăzii nu au fost demarate, nu înlătură posibilul prejudiciu cauzat proprietarilor în condițiile în care decizia de construire a autostrăzii nu a fost revocată.

Dovezile prezentate de reclamanți în justificarea prejudiciului aferent terenului neexpropriat vizează proiectul din 7 septembrie 2007 privind construirea unui parclogistic cu profil de îmbrăcăminte-încălțăminte, proiect pe care nu-l mai pot finaliza datorită edificării autostrăzii. Scopul achiziționării acestui teren a fost legat de realizarea acestei investiții din domeniul serviciilor de producție. Experții au arătat că prin construirea autostrăzii se pierde avantajul celui de-al doilea drum de deservire a imobilului, cel dinspre traseul autostrăzii, aspect care conduce la diminuarea valorii de utilizare a restului de teren, indiferent de modul de exploatare agricol sau pentru investiții.

Raportul de expertiză întocmit în primă instanță de experții T.O., I.V.S. și F.M. arată că parcela din 2009 de 965 mp rămasă după dezmembrare este cea mai dezavantajată sub aspectul posibilității ei de folosire, intrând în zona de protecție a autostrăzii, după cum o suprafață de 1.979,25 mp (35 m lățime x 56,55 m lungime - fila 185 dosar tribunal) și aflată lângă suprafața expropiată constituie de asemenea o zonă de protecție. S-a arătat că valoarea acestor suprafețe este redusă cu 95% față de valoarea de piață a unui teren din acea zonă. Expertul menționează că în acea zonă autostrada va fi construită pe piloni, partea carosabilă fiind suspendată, astfel încât zona de protecție se va restrânge pe sol, iar aceste parcele vor putea fi utilizate în scopuri minore, ca pășuni sau cultivare trifoi, lucernă, astfel încât reducerea de 95% din valoarea de piață a terenurilor ar fi justificată. Instanța apreciază că acest procent, fiind aplicat prin raportare la categoria de teren intravilan, nu poate fi avut în vedere pentru terenul extravilan agricol.

Cu privire la suprafețele neexpropiate afectate de zona de protecție, expertul Z. a arătat în cuprinsul expertizei din 2 septembrie 2011 că suprafețele vizate sunt cele de 965 mp în dreapta autostrăzii și de 2 173 mp în stânga autostrăzii (34,88m lățime x 62,31 m lungime), iar valoarea despăgubirilor bănești este de circa 220.000 lei (fila 109 vol. 1 dosar apel). Suma estimată reprezintă valoarea pierderilor rezultate din neutilizarea la potențial a terenurilor amenajate, luând ca bază de calcul chiriile medii posibil a fi încasate și posibilitatea realizării unor culturi agricole pe o perioadă de 25 de ani.

Cu privire la suprafața de 965 mp aflată în dreapta autostrăzii, părțile nu au contestat faptul că aceasta se află în totalitate în zona de protecție. Apelanta pârâtă însă a contestat întinderea suprafeței de 2.173 mp aflată în stânga autostrăzii, stabilită de expertul Z. (fila 245 vol. 1 dosar apel), arătând că expertul nu a avut în vedere lățimea de aproximativ 50 mp a autostrăzii. În legătură cu întinderea zonei de protecție, s-a constatat că anexa 1 la O.U.G. nr. 43/1997 fixează această limită la 50 de metri de axul drumului până la marginea exterioară a zonei drumului. Conform planșei de la fila 185 dosar tribunal, a rezultat că lungimea autostrăzii pe porțiunea expropriată este de 62,31 m și nu de 50 m cât a indicat apelanta pârâtă. Reclamanții au apreciat și au indicat ca zonă de protecție suprafața de 1.979,25 mp, nu cea de 2.173 m precum și cea de 965 mp, deci o suprafață totală de 2.944,25 mp, astfel încât prejudiciul avut în vedere vizează această suprafață.

S-a mai avut în vedere că prin completarea la expertiza efectuată în cauză cu ocazia rejudecării apelurilor, experții au arătat că pe aceste terenuri nu pot fi realizate construcții și nici culturi agricole, însă această concluzie nu a fost luată în considerare întrucât interdicția de realizare a culturilor agricole este aplicabilă doar terenurilor aflate în zona de siguranță nu și terenurilor aflate în zona de protecție, astfel cum rezultă din prevederile art. 16 din O.U.G. nr. 43/1997. În consecință, pe terenurile aflate în zona de protecție proprietarii vor putea să execute lucrări agricole, restricțiile vizând doar plantațiile care ar provoca înzăpezirea drumului sau ar afecta vizibilitatea pe drum.

Experții au arătat că despăgubirile bănești propuse sunt în valoare de 220.000 lei potrivit calculelor prezentate în expertizele anterioare, iar prin raportarea la ecartul de timp de 25 de ani se asigură recuperarea integrală a valorii terenului. Stabilirea prejudiciului în raport de legea concesiunii nr. 219/1998 nu poate fi luată în considerare având în vedere că legea a fost abrogată prin O.U.G. nr. 34/2006. Experții au arătat că prețul unitar al terenurilor agricole extravilane a fost de 5,8 euro/mp rezultând că valoarea terenurilor agricole afectate de restricțiile impuse de autostradă ar fi de 76.934,25 lei ( 2.994,25mp x 5,8 euro/mp = 17.366,65 euro adică 76.934,25 lei). Prin ultimul răspuns la obiectivele suplimentare depus la 15 octombrie 2013 experții au indicat că în prezent valoarea terenurilor agricole de 2.944,25 mp este de 84.800 lei (2944,25mp x 6,50 euro/mp= 19.137,63 euro adică 84.800 lei la cursul euro de 4,43 lei din 7 octombrie 2013).

Față de faptul că valoarea suprafeței de 2.944,25 este în prezent de 84.800 lei s-a apreciat că prejudiciul propus de experți la suma de 220.000 lei depășește cu mult valoarea terenului și nu poate fi luat în considerare întrucât reclamanții își păstrează dreptul de proprietate și aceste terenuri rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate. Reținând că suprafețele de teren aflate în zona de protecție pot fi utilizate ca terenuri agricole și având în vedere că destinația actuală de teren agricol nu este perturbată de afectarea ca zonă de protecție, s-a constatat că prejudiciul rezultat din restricțiile impuse de art. 17 din O.U.G. nr. 43/1997 produce o diminuare a valorii terenurilor în procent de 55 %, această diminuare fiind apreciată de instanță ca fiind echitabilă în condițiile în care există restricții pentru reclamanți și în cazul utilizării parcelelor ca destinație agricolă, cum ar fi cazul plantațiilor care ar provoca înzăpezirea drumului sau care ar împiedica vizibilitatea pe drum. Procentul de 55 % reținut de instanță a fost calculat având în vedere că valoarea parcelelor a scăzut de la 10,5 euro/mp, la valoarea de 5,8 euro/ mp. Nu se va avea în vedere valoarea actuală de 6,5 euro/mp întrucât această valoare a fost stabilită la nivelul anului 2013 și nu la momentul exproprierii cum a fost stabilită valoarea de 10,5 euro pentru terenul expropriat.

Susținerea apelantei pârâte în sensul ca prejudiciul menționat nu ar fi dovedit, a fost înlăturată, avându-se în vedere că dispozițiile O.G. nr. 43/1997 prevăd în mod obligatoriu existența unor astfel de zone de protecție, a căror întindere este detaliat reglementată, cât și restricțiile impuse în sarcina persoanelor deținătoare pentru zonele de protecție.

Ca urmare, s-a statuat că prejudiciul suferit de reclamanți este de 46.640 lei (55% din 84.800 lei), adică 10.528 euro la data plății (46.640 lei: 4,43 lei/ 1 euro), în loc de 140.431 euro, cum a reținut prima instanță.

Pentru suprafața de teren de 11.766,75 mp neafectată de zona de protecție, experții au arătat că această parcelă poate fi utilizată fie pentru construcții, fie ca teren agricol, astfel încât instanța a conchis că reclamanții nu suferă niciun prejudiciu, motiv pentru care au fost respinse pretențiile legate de această parcelă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Roman prin M.F.P. și D.G.F.P. Brașov, s-a constatat că prin Decizia de casare nr. 7119 din 20 noiembrie 2012 instanța de recurs a soluționat irevocabil această excepție, astfel încât această excepție a fost admisă, cu consecința respingerii acțiunii față de această parte.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții M.S.C., T.C.G. și pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA.

1. Reclamanții M.S.C. și T.C.G. au criticat modul de stabilire a valorii bunului expropriat la prețul de 10,5 euro/mp și stabilirea despăgubirilor aferente prejuiciului la doar 55% din valoarea imobilelor afectate în urma exproprierii.

- cu privire la valoarea reală a imobilului.

Expropriatorul trebuie să le plătească valoarea reală a imobilului expropriat, iar potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța trebuie să ia în calcul prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

Potrivit dispozițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

Contrar actelor juridice justificative, instanța a reținut, în ceea ce privește natura terenului expropriat, că acesta este extravilan arabil.

Expropriatorul a stabilit o valoare de 10,5 euro/mp, iar rapoartele de expertiză întocmite în cauză, respectiv concluziile experților cu privire la prețul imobilului în litigiu, variază de la 10,50 Euro la 13 Euro, aceasta din urmă trebuind să fie reținută cu referire la concluziile experților și argumentele pentru care acestea au fost înlăturate de instanța de apel.

Instanța a apreciat legale concluziile expertului Z.C., însă face o greșeală când indică ca și valoare expertizată de acest expert 10,5 euro/mp, în loc de 11 euro/mp, cum a stabilit acest expert în completarea la raportul de expertiză din 20 ianuarie 2011.

Valoare terenului este de 13 euro/mp, aceasta fiind propusă de expertul desemnat de expropriator și adusă la cunoștința instanței cu insistentă, la 4 martie 2011 și la 14 aprilie 2011, revenindu-se de la valoarea inițial expertizata de 10,5 euro/mp.

Instanța de apel se contrazice relativ la concluziile expertului L.D., atâta timp cât, pe de o parte le îndepărtează (în privința valorii de 13 euro/mp), iar pe de altă parte, le aduce ca și argumente la sublinierea valorii de 10.5 euro.

Mai susține instanța că reclamanții nu au reușit să facă dovada unei valori mai mari a terenului în litigiu, prin raportare la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, deși înseși concluziile expertului desemnat de expropriator este o dovadă a valorii superioare a terenului.

În aceste condiții, valoarea reală a imobilului, în condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 este de 13 euro/mp, pentru categoria teren arabil extravilan, date fiind și caracteristicile acestuia.

- cu privire la prejudiciul produs prin expropriere.

În ce privește prejudiciul suferit ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecție a autostrăzii, în principal, instanța a dat o corectă interpretare prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, raportate la prevederile art. 15, 16, 17 din O.G. nr. 43/1997, reținând corect că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În speță, suprafața expropriată de 1.884 mp cuprinde ampriza drumului și zona de siguranță, fără a include zona de protecție prevăzută de lege, astfel cum rezultă din expertizele efectuate în cauză (expertiza din 2009 și cea din 2 septembrie 2011).

Pentru zonele de protecție legiuitorul a prevăzut restricții în ceea ce privește posibilitățile de utilizare, astfel încât chiar dacă aceste terenuri rămân în proprietatea persoanelor expropriate, acestea au obligația de a nu aduce prejudicii drumului sau derulării în siguranță a traficului.

Dovezile prezentate în justificarea prejudiciului aferent terenului neexpropriat vizează proiectul din 7 septembrie 2007 privind construirea unui parclogistic cu profil de îmbrăcăminte-încălțăminte, proiect pe care nu-l mai pot finaliza datorită edificării autostrăzii, scopul achiziționării acestui teren fiind legat de realizarea acestei investiții din domeniul serviciilor de producție.

Experții au aratat că prin construirea autostrăzii se pierde avantajul celui de-al doilea drum de deservire a imobilului, cel dinspre traseul autostrăzii, aspect care conduce la diminuarea valorii de utilizare a restului de teren, indiferent de modul de exploatare, agricol sau pentru investiții.

Cu privire la suprafețele neexpropriate afectate de zona de protecție, experții au arătat în cuprinsul expertizei din 2 septembrie 2011 că suprafețele vizate sunt cele de 965 mp în dreapta autostrăzii și de 2.173 mp în stânga autostrăzii (34,88m lățime x 62,31 m lungime), iar valoarea despăgubirilor bănești este de circa 220.000 lei, care prin raportarea la ecartul de timp de 25 de ani asigură recuperarea integrală a valorii terenului (fila 109 vol. l dosar apel).

Suma estimată reprezintă valoarea pierderilor rezultate din neutilizarea la potențial a terenurilor amenajate, luând ca bază de calcul chiriile medii posibil a fi încasate și posibilitatea realizării unor culturi agricole pe o perioadă de 25 de ani.

Stabilirea prejudiciului în raport de legea concesiunii poate fi luat în considerare, întrucât aprecierea instanței că Legea nr. 219/1998 nu poate fi luată în considerare deoarece legea a fost abrogată prin O.U.G. nr. 34/2006, neafectând modalitatea de cuantificare a prejudiciului.

Raportul de expertiză întocmit în primă instanță de experții T.O., I.V.S. și F.M. arată că parcela de 965 mp rămasă după dezmembrare este cea mai dezavantajată sub aspectul posibilității ei de folosire, intrând în zona de protecție a autostrăzii, după cum o suprafață de 1.979,25 mp (35m lățime x 56,55 m lungime - fila 185 dosar tribunal) și aflată lângă suprafața expropriată constituie de asemenea o zonă de protecție. Experții menționează că în acea zonă autostrada va fi construită pe piloni, partea carosabilă fiind suspendată, astfel încât zona de protecție se va restrânge pe sol, iar aceste parcele vor putea fi utilizate în scopuri minore, ca pășuni sau cultivare trifoi, lucerna, astfel încât reducerea de 95% din valoarea de piață a terenurilor ar fi justificată.

Chiar dacă suprafețele de teren aflate în zona de protecție pot fi utilizate ca terenuri agricole și având în vedere că destinația actuală de teren agricol nu este perturbată de afectarea ca zonă de protecție, rezultă că prejudiciul rezultat din restricțiile impuse de art. 17 și 18 din O.U.G. nr. 43/1997 produce o diminuare a valorii terenurilor în procent de mai mare de 55 %, susținută de instanța de apel.

Vor continua să plătească impozit în procent de 100% pe terenul ce le rămâne în proprietate, deși nu-l vor putea folosi mai de loc, ba mai mult au multe restricții în acest sens, cu o serie de mari obligații impuse în sarcina lor ca proprietari ai terenului - așa cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997.

Pentru aceste motive se solicită ca la calculul prejudiciului suferit prin expropriere să se aibă în vedere o valoare de cel puțin 95% din valoarea ce se va stabili (12,35 euro reprezentând 95% din valoarea totală de 13 euro mp), și nu doar 55 %.

CN A.D.N.R. SA a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanți, în care, pe lângă apărări pe fondul dedus judecății, au invocat și nulitatea recursului, cu motivarea că reclamanții nu au structurat și nu au dezvoltat motivele de recurs potrivit cerințelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, aceștia și-au întemeiat în realitate cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

S-a mai susținut și că în primul ciclu procesual, în apel, la termenul de judecată din data de 15 septembrie 2011, recurenții-reclamanți au afirmat că nu înțeleg să formuleze obiecțiuni cu privire la valoarea de 10,5 euro/m.p. care a fost stabilită de către experții judiciari evaluatori Z. și D., deci, cu alte cuvinte, recurenții-reclamanți au acceptat valoarea care a fost stabilită de către expropriator.

În pofida faptului evidențiat anterior, în primul ciclu procesual, recurenții-reclamanți au criticat soluția instanței de apel referitoare la cuantumul despăgubirii, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia civilă nr. 7119/2012 și,urmare acesteia, verificarea justeței cuantumului despăgubirii nu a mai constituit obiectul judecății în etapa rejudecării apelului.

Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei civile recurate, instanța de apel a menținut soluția de respingere a cererii de majorare a cuantumului despăgubirii (care a fost pronunțată de către instanța Curții de Apel Brașov în primul ciclu procesual) și a dispus exclusiv cu privire la prejudiciu.

2. Pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA. a formulat critici de nelegalitate, solicitând și obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariile de expertiză pe care le-a achitat în dosar, respectiv 7.595 de lei.

Prealabil, a subliniat faptul că aspectul referitor la justețea cuantumului despăgubirii a fost clarificat în mod irevocabil încă de la soluționarea recursului precedent și, astfel, în pofida considerentelor din decizie, chestiunea justeței cuantumului despăgubirii nu a făcut obiectul judecății în reanalizarea apelului - prezentul recurs fiind limitat la verificarea legalității soluției instanței inferioare cu privire la acordarea contravalorii unui prezumtiv prejudiciu.

a. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 9 din Legea nr. 198/2004, în ceea ce privește soluția de anulare parțială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.

În temeiul art. 9 teza ultimă din Legea nr. 198/2004 (forma în vigoare la momentul nașterii dreptului la acțiune al intimaților-reclamanți), plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia.

În măsura în care instanța de judecată va stabili o despăgubire mai mare decât aceea acordată prin Hotărârea nr. 88/2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, va fi eliberată despăgubirea consemnată în baza acestei hotărâri și se va achita diferența stabilită prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului acesteia.

Art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 prevede că în cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, a titularilor, iar despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii.

Unica sancțiune prevăzută de către legiuitor cu privire la hotărâre este aceea a revocării, așa cum prevede art. 6 alin. (3) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004, legiuitorul înțelegând astfel să deroge de la regimul general cu privire la acest act juridic.

În plus, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, modificată, drumurile de interes național sunt considerate de importanță strategică și de securitate națională, fapt care coroborat cu dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (în vigoare la momentul pronunțării sentinței civile) conduce la concluzia că hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nu putea fi anulată.

b. Prin dispoziția de obligare la plata contravalorii unui prezumtiv prejudiciu s-au încălcat art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, existând totodată și contradictorialitate între considerentele hotărârii.

Art. 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează ipoteza prejudiciului cert, ceea ce presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare, iar acesta nu trebuie confundat cu prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine și nu poate justifica acordarea de despăgubiri.

Nu există niciun impediment pentru folosirea terenului agricol situat în interiorul zonei de protecție, conform destinației sale și, prin urmare, exproprierea nu a condus la prejudicierea proprietarului terenului expropriat în sensul reținut de către instanța de apel.

De altfel, instanța de apel a și apreciat, în mod just, că pe terenurile aflate în zona de protecție proprietarii vor putea să execute lucrări agricole.

În prezent, terenul expropriat nici măcar nu a fost ocupat de expropriator și, prin urmare, persoana expropriată nu a încercat nici un prejudiciu.

Prin raportare la categoria de folosință reală a terenului expropriat, care a fost corect reținută de către aceiași instanță de apel, nu există niciun impediment pentru folosirea terenului agricol de către intimații-reclamanți, întocmai ca înainte de momentul exproprierii - neexistând astfel pentru terenurile existente în zonele de protecție nicio restricție de natură a vătăma proprietarii.

Mai mult, soluția s-a pronunțat pe baza unei simple supoziții - instanța inferioară plecând de la premisa certă că reclamanții ar fi realizat pe teren plantații - în condițiile în care reclamanții nu au produs nicio dovadă din care să rezulte că ulterior exproprierii terenul nu a mai putut fi folosit precum în etapa anterioară exproprierii.

Din perspectiva dispozițiilor art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, în opinia instanței de apel, simplul fapt al situării terenului intimaților-reclamanți în interiorul zonelor de protecție este suficient pentru a justifica existența unui prejudiciu.

Contrar aprecierii instanței de apel, norma juridică cuprinsă în art. 18 din O.G. nr. 43/1997 prevede expres că deținătorii terenurilor din vecinătatea drumurilor publice sunt obligați să permită instalarea pe aceste terenuri a panourilor de apărare a drumului contra înzăpezirii fără a percepe vreo chirie cu condiția ca această operațiune să nu împiedice executarea lucrărilor agricole și să nu producă degradări culturilor de pe aceste terenuri.

Nu se poate reține astfel că simplul fapt al situării unor suprafețe de teren în interiorul zonelor de protecție este prin sine generator de prejudicii.

Legiuitorul a prevăzut expres faptul că folosința terenului agricol situat în interiorul zonelor de protecție nu poate fi afectat și nu se poate reține în speță incidența prezumției vătămării proprietarilor terenurilor agricole situate în interiorul zonelor de protecție ale autostrăzii, astfel cum în mod eronat a apreciat instanța de apel.

c. Soluția instanței de apel prejudiciază în mod cert bugetul consolidat al statului cu suma de 10.528 euro.

Faptul că valoarea de circulație a terenurilor arabile a scăzut și că în prezent se înregistrează valori inferioare celei stabilite de către expropriator cu titlu de despăgubire nu conduce la teza prejudicierii reclamanților astfel cum eronat a statuat instanța de apel - procentul reținut de instanță fiind calculat avându-se în vedere că valoarea a scăzut de la 10,5 euro/m.p. la 5,8 euro/m.p -, iar acesta probează justețea cuantumului despăgubirii și constituie dovada suficientă pentru respingerea cererii de chemare în judecată.

CN A.D.N.R. SA a depus concluzii scrise cu privire la inaplicabilitatea în speță a prevederilor art. 38 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu relevanță asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în fond și în apel (ambele cicluri procesuale) constând exclusiv din onorariul de expertiză. S-a mai susținut totodată că, în pofida afirmațiilor reprezentantului convențional al recurenților-reclamanți, nu au omis să solicite cheltuielile de judecată în etapele anterioare, astfel cum rezultă din cuprinsul actelor procedurale depuse la dosar.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că următoarele:

a. Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, sub imperiul căreia s-a emis hotărârea de despăgubire contestată, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente, iar acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Atât timp cât se contestă cuantumul despăgubirilor, iar hotărârea prin care acestea au fost stabilite este supusă, astfel, în lumina dispozițiilor legale susmenționate, controlului judiciar, intervenția instanței nu se poate materializa decât prin desființarea actului cenzurat, în limitele de nelegalitate constatate, aceasta trebuind să reflecte despăgubirea finală, stabilită definitiv de instanță prin procedura derulată în fața sa.

a. În ceea ce privește despăgubirile solicitate pentru imobilul expropriat, se invocă, în primul rând, încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, din perspectiva naturii imobilului și a prețului reținut în stabilirea acestora.

Critica cu referire la probele aferente, în sensul că în mod greșit s-a reținut că terenul este extravilan arabil, nu poate face obiect de judecată în actualul ciclu procesual, întrucât această natură a imobilului a fost confirmată prin prima decizie de recurs pronunțată în cauză, pentru considerentele reținute în motivarea acesteia și sub protecția dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

Relativ la cuantumul despăgubirilor, se invocă dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 în sublinierea faptului că expertul Z.C. a stabilit un preț de 11 euro/mp și dispozițiile art. 27 din aceeași lege în solicitarea acceptării, în principal, a prețului propus de expertul propus de expropriator, de 13 euro/mp.

Potrivit dispozițiilor art. 27 din Lege, despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Imobilul în litigiu a fost expropriat în temeiul Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, în care se prevede la art. 9 alin. (1) că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii.

Normele legale aplicabile vizează deci hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, aceasta cuprinzând, prin urmare, despăgubirea acordată prin actul respectiv de expropiator - neavând astfel relevanță, în contextul aplicării art. 27 din Legea nr. 33/1994, opinia exprimată de expertul parte, al expropriatorului, la întocmirea raportului de expertiză dispus a fi întocmit de instanță, care stabilește cuantumul definitiv al despăgubirilor.

Prin decizia de recurs pronunțată anterior în cauză s-a impus clarificarea situației relativ la propunerile făcute de expertul Z.C., iar cu privire la opiniile exprimate de ceilalți experți s-au arătat argumentele pentru care se confirmă înlăturarea prin decizia de apel.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel a reținut că expertul Z.C. a stabilit, în urma concilierii rezultatelor provenite din capitalizarea rentei funciare și din compararea vânzărilor, o valoare de 10,5 euro/mp, ținând seama și de amplasarea lângă oraș a terenului și că această valoare a fost susținută de expert în urma concilierii rezultatelor obținute prin metoda capitalizării rentei funciare de 0,93 euro/mp și metoda comparației vânzărilor de 11 euro/mp, astfel încât valoarea finală estimată a fost de 10,5 euro/mp, exact valoarea propusă de expropriator.

Atât timp cât numai metoda comparației vânzărilor este cerută în stabilirea despăgubirilor de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care se referă la prețurile cu se vând în mod obișnuit imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ teritorială, acesta este unicul criteriu relevant în aplicarea dispozițiilor legale incidente și nu o medie a valorii astfel stabilită cu cea rezultată prin metoda capitalizării rentei funciare.

Cum prin decizia de apel s-a confirmat o astfel de medie, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ, făcându-se o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente.

În consecință, valoarea ce se impune a fi avută în vedere este cea rezultată din comparația vânzărilor, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, de 11 euro/mp.

Întrucât însă în analiza criticilor comune referitoare la modul de stabilire a prejudiciului suferit de expropriat, din perspectiva acelorași dispoziții ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, se impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, cele mai sus arătate vor fi avute în vedere de instanța de apel, pentru o judecată unitară a cauzei.

Părțile nu contestă prin recursurile formulate faptul că cele două suprafețe de teren vizate sunt situate în zona de protecție, astfel cum este aceasta recunoscută de dispozițiile O.G. nr. 43/1997 - situație confirmată de altfel și prin prima decizie de recurs, aceștia contestând numai modul de stabilire a despăgubirilor eferente.

În decizia anterioară de recurs, relativ la modul de cuantificare a prejudiciului ca reprezentând 95% din valoarea terenurilor, s-a subliniat că acesta ar fi prezentat relevanță atunci când terenurile ar fi fost lipsite de aproape orice utilitate - echivalentul unei exproprieri de fapt, în care deși calitatea de proprietar juridic al imobilului se menține, inclusiv cu componenta dispoziției, modul în care s-a intervenit asupra folosinței face să fie afectată efectiv esența dreptului.

Atât timp cât pentru respectivele terenuri, prin includerea în zona de protecție a autostrăzii, sunt permise utilizări, necontestate de altfel de părți date fiind dispozițiile O.U.G. nr. 43/1997, modul de evaluare acceptat de prima instanță de apel nu se justifică, fiind necesar ca prejudiciul la care este expus proprietarul terenului să fie calculat în funcție de alte criterii.

În justificarea prejudiciului reclamat, reclamanții recurenți fac referire la proiectul din 7 septembrie 2007 privind construirea unui parc lO.G.istic cu profil de îmbrăcăminte-încălțăminte, proiect pe care, susțin aceștia, nu-l mai pot finaliza datorită edificării autostrăzii, scopul achiziționării acestui teren fiind legat de realizarea acestei investiții din domeniul serviciilor de producție.

În ceea ce privește această susținere trebuie avute în vedere anumite condiții particulare ale speței care înlătură pretenția reclamanților-recurenți de valorificare a acesteia în cuantificarea prejudiciului, din perspectiva art. 26 din Legea nr. 33/1994.

De necontestat, la data dobândirii terenului (octombrie 2007) era cunoscută public intenția autorităților de construire a autostrăzii care traversa zona respectivă, fiind organizată la data de 21 februarie 2007 de către CN A.D.R. SA licitația publică de atribuire a contractului.

Chiar dacă ulterior, prin H.G. nr. 426/2008, s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcția autostrăzii București-Brașov, tronsonul Comarnic-Brașov", pe teritoriul localităților Râșnov și Cristian, județul Brașov, cu indicarea în anexă a imobilelor supuse exproprierii, la data cumpărării imobilului reclamanții recurenți și-au asumat riscul exproprierii, cu toate consecințele aferente.

În acest context, reclamanții recurenți nu se pot prevala nici de certificatul de urbanism eliberat de Primăria orașului Râșnov la data de 26 mai 2009, solicitat și eliberat după declanșarea procedurilor de expropriere - prin care, oricum, s-a impus întocmirea unui plan urbanistic zonal.

Reclamanții recurenți mai susțin că suprafețele de teren aflate în zona de protecție pot fi utilizate ca terenuri agricole, iar destinația actuală de teren agricol nu este perturbată de afectarea ca zonă de protecție, făcând referire la prejudiciul rezultat din restricțiile impuse de art. 17 din O.U.G. nr. 43/1997.

Întrucât, așa cum susțin și părțile, destinația terenurilor este cea agricolă, putând fi astfel utilizate - zonele de protecție având un regim strict reglementat, inclusiv sub aspectul întinderii, de dispozițiile O.U.G. nr. 43/1997, este necesar să se stabilească în aceste limite existența și întinderea prejudiciului reclamat ca fiind suferit în urma exproprierii - ținându-se cont de criticile de recurs formulate și argumentele arătate în susținerea acestora.

Sub acest aspect nu s-a făcut o cercetare a cauzei de către instanța de apel, iar aceasta implică și verificări de fapt, incompatibile cu judecata în recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 304 și art. 314 C. proc. civ., ceea ce impune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță - cu aplicarea și a dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C.proc.civ, acestui motiv de recurs circumscriindu-se criticile din recursul reclamanților, care nu este afectat astfel de nulitate. Deși s-a invocat de pârât și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, nu s-au regăsit în cauză elemente aferente acestuia.

Cu ocazia rejudecării se va avea în vedere și critica din recursul declarat de pârât, referitoare la cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanții M.S.C., T.C.G. și de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 123/Ap din data de 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2014.