Reclamation of land nationalized under Decree 92/1950: validity of heir certificates and active procedural capacity where litigation rights were assigned

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 694 din 04 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 32883/3/2008, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC M. SA, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, reprezentat prin Primarul General; a fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta O.A., astfel cum a fost precizată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 04 septembrie 2008, sub nr. 32882/3/2008, reclamanta O.A. a chemat în judecată pe pârâții SC M. SA, SC T. SA. și Municipiul București, reprezentat prin Primarul General, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul - teren în suprafață de aproximativ 8.809 mp, situat în București, sector 3; să se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra cotei de 2/3 din terenul de 1.474 mp situat în București, sector 3, identificat prin expertiza extrajudiciară; să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la terenul în suprafață de 1.474 mp, deținut în indiviziune cu pârâtele, cu respectarea principiului împărțelii în natură; să se dispună grănițuirea terenului proprietate exclusivă în suprafață totală de aproximativ 9.792 mp situat în București, sector 3, stabilind linia de hotar a proprietății reclamantei; să fie obligate pârâtele să ridice construcțiile provizorii amplasate pe terenul proprietatea sa în suprafață totală de aproximativ 9.792 mp situat în București, iar în ipoteza în care pârâtele nu se vor conforma acestei obligații în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești, să fie autorizată reclamanta să ridice aceste construcții pe cheltuiala pârâtelor.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul menționat este alcătuit din mai multe parcele de teren, dobândite de autorii săi prin mai multe acte juridice.

Reclamanta a menționat că, prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870, F.V. (devenită ulterior F.R.P. în urma căsătoriei cu R.P.) a dobândit prin confuziune, respectiv prin întrunirea calității de embaticar cu cea de proprietar în aceeași persoană, dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentând „trei locuri cu case în Strada L. și G., C.A., Comuna București, Suburbia Foișoru, Județul Ilfov”.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul în specialitatea topografie A.M., cele trei locuri de case corespund unui număr de 3 loturi, identificate după cum urmează: a) Lotul 1 - localizat în prezent între strada Ș., strada V., strada C. și Splaiul U., având o suprafață de 4.015 mp, teren ocupat de proprietăți particulare și care nu formează obiectul prezentei acțiuni în revendicare; b) Lotul 2 - localizat în prezent în Strada G. având o suprafață totală de 7.781 mp. Din această suprafață, 2.260 mp sunt deja în proprietatea și posesia reclamantei, diferența de 5.521 mp fiind deținută de pârâtele SC M. SA și SC T. SA; c) Lotul 3 - localizat în prezent la sud de imobilul din Strada G., actual imobilele pe Strada P.C. și pe Șoseaua M.B., având o suprafață totală de 1.978 mp, deținută de pârâtele SC M. SA și SC T. SA.

S-a mai arătat că, prin Testamentul instituit de F.R.P., autentificat de secția Notariat a Tribunalului Ilfov din 06 iulie 1899, au fost desemnate moștenitoare cele două fiice ale acesteia: D. - căsătorită cu I.D., după căsătorie luând numele de D.I.D., și L. (E.) - căsătorită cu I.G., după căsătorie luând numele de E.I.G. Cele două fiice au fost desemnate legatare cu titlu universal asupra întregii averi reprezentând: corp de case situate în strada G.și trei locuri pentru zarzavaturi. Aceste imobile sunt identificate în cuprinsul testamentului prin raportare la actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

Prin Actul dotal autentificat din 05 noiembrie 1908, E.G.I., zisă și G., a constituit în favoarea fiicei sale, Ș.G.I., o dotă pentru căsătoria acesteia cu dl. C.G.G., constând în bunuri imobile „loc viran pentru zarzavaturi, situat în București, „în fundătură”, pe care îl poseda prin testament de la F.R.P., terenul identificându-se cu Lotul 3 din Actul de răscumpărare a embaticului. Potrivit raportului de expertiză extrajudiciară, suprafața totală de teren menționată în actul dotal este de 1.978 mp, deținută de pârâtele SC M. SA și SC T. SA.

Prin Contractul de donație autentificat din 02 noiembrie 1933, transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 02 noiembrie 1933, E.G. a donat în părți egale, celor 3 fiice ale sale, averea pe care o deținea în suprafață totală de 9.255 m, reprezentând suprafața de 7.781 mp corespunzătoare Lotului 2 din Actul de răscumpărare a embaticului din 1870 și suprafața de 1.474 mp cumpărată de E.G. de la sora ei, D.I.D., prin contractul de vânzare-cumpărare din 1912.

Potrivit certificatului de calitate de moștenitor emis la data de 17 mai 2006 de pe urma defunctei T.N., decedată la data de 10 decembrie 1933, a rămas ca moștenitoare Ș. (F.) G., în calitate de soră, decedată la 27 decembrie 1957, lăsând-o ca moștenitoare pe reclamanta O.A..

Prin Testamentul autentificat din 11 octombrie 1947, Ș.G. a lăsat nuda proprietate a întregii sale averi „mobilă și imobilă, prezentă și viitoare" A.O., născută M., - reclamanta din prezenta cauză, iar dreptul de uzufruct soțului, G.C.

Soțul F.G. a decedat la data de 01 octombrie 1949, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 30 mai 1960. În aceste condiții, clauza testamentară privitoare la constituirea dreptului de uzufruct în favoarea soțului testatoarei a devenit caducă, urmare decesului acestuia survenit înainte de data deschiderii succesiunii testatoarei.

Reclamanta a precizat că este singura moștenitoare a F.G., așa cum rezultă și din Certificatul de moștenitor din 21 februarie 1958, emis de pe urma defunctei F.G.

A mai învederat reclamanta că, distinct de terenul ce a făcut obiectul actului de răscumpărare a embaticului, prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897, F.M.M., C.T.I., T.I., V.T., L.P.I., P.I., în calitate de vânzători, au transmis către D.I.D., în calitate de cumpărător, dreptul de proprietate asupra mai multor imobile.

În contract se menționează că aceste imobile reprezintă cota de 1/4 din moștenirea rămasă de pe urma defunctului I.D., soțul cumpărătoarei D.I.D., cotă pe care vânzătorii, în calitate de moștenitori ai defunctului, au fost de acord să o transmită soției supraviețuitoare.

Astfel cum s-a evidențiat și în expertiza extrajudiciară întocmită de expertul A.M., loturile 2 și 3, fiind parcele alipite, au o suprafață totală cumulată de 5.517 mp și, în prezent, sunt deținute de pârâtele SC M. SA și SC T. SA.

Reclamanta a mai precizat că, prin Contractul de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911, transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 16 decembrie 1911, D.I.D. a înstrăinat soților G. (G.) C. zis C. și F. (Ș.) C.G. (G.) un loc viran situat în București, suburbia Foișorul, suprafața totală a terenului menționată în acest contract fiind de 4.043 mp și făcând parte din loturile 2 și 3 descrise anterior.

S-a mai arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 23 ianuarie 1912, transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 26 ianuarie 1912, D.I.D. a înstrăinat surorii sale, E.G., două imobile reprezentând teren și construcție situate în suburbia Foișor, Strada G., în suprafață totală de 5.365 mp.

A menționat reclamanta că terenul dobândit de D.I.D. pe cale de succesiune de la mama sa, F.R.P., este distinct de imobilele dobândite de D.I.D. de la moștenitorii soțului său prin actul de vânzare-cumpărare din 1897.

S-a arătat că terenul în suprafață totală de 5.365 mp este compus din lotul I (dobândit prin moștenire de la F.R.P.) în suprafață de 3.891 mp. și lotul II (dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897) în suprafață de 1.474 mp.

A învederat reclamanta că imobilele dobândite de F.G., autoarea reclamantei, sunt:

1. Teren în suprafață de 1.978 mp conform actului dotal din 05 noiembrie 1908, identificat în expertiza extrajudiciară în anexele 2 și 2 A. Din această suprafață, 826 mp reprezintă proprietăți particulare care nu formează obiectul prezentului litigiu, rezultând o suprafață revendicată de 1.152 mp.

2. Teren în suprafață de 4.043 mp situat în București, suburbia Foișorul, dobândit ca bun comun în timpul căsătoriei cu C.G. (conform contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911) identificat în expertiza extrajudiciară în anexele 3 și 3 A; din această suprafață 68 mp sunt ocupați de Șoseaua M.B., rezultând o suprafață revendicată de 3.975 mp.

3. Partea ce se cuvenea acesteia din contractul de donație din 02 noiembrie 1933 identificată în expertiza extrajudiciară în anexa 4, reprezentând:

a. Cota de 1/3 din terenul în suprafață de 1.160 mp deținut în indiviziune de cele trei surori( cu precizarea că, în prezent, această suprafață de 1.160 mp se află în întregime în proprietatea și posesia reclamantei și nu face obiectul prezentului litigiu);

b. Cota de 1/3 din terenul în suprafață de 1.474 mp (ce a fost deținut, în indiviziune, de cele trei surori), care corespunde unei suprafețe de aproximativ 491,5 mp.;

c. Terenul proprietate exclusivă în suprafață de 2.207 mp. Din această suprafață, 422 mp sunt în proprietatea și posesia reclamantei care nu formează obiectul prezentului litigiu. În consecință, a menționat reclamanta, rezultă o suprafață de revendicat de 1.785 mp (proprietate exclusivă).

4. Terenul moștenit de la sora acesteia, T.N. (Contract de donație din 02 noiembrie 1933), identificată în expertiza extrajudiciară în anexa 4, respectiv: a. - cota de 1/3 din terenul în suprafață de 1.474 mp (terenul în suprafață de 1.474 mp. a fost deținut în indiviziune de cele trei surori), care corespunde unei suprafețe de aproximativ 491,5 mp.; b. - terenul proprietate exclusivă în suprafață de 2.207 mp. Din această suprafață, 310 mp sunt deja în proprietatea și posesia reclamantei și nu formează obiectul prezentului litigiu. În consecință, rezultă o suprafață de revendicat de 1.897 mp (proprietate exclusivă).

În total, a menționat reclamanta, rezultă o suprafață de revendicat de aproximativ 8.809 mp proprietate exclusivă și cota de 2/3 din terenul de 1.474 mp (care corespunde unei suprafețe de aproximativ 983 mp.).

Reclamanta a învederat că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, printr-o simplă măsură de fapt, contrar prevederilor art. 8 din Constituția din 1948, iar potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, valabilitatea titlului statului urmează a fi apreciată de instanțele judecătorești nu numai în conformitate cu legile în vigoare la data actului respectiv, ci și cu Constituția și tratatele internaționale la care România era parte.

S-a mai arătat că, în speță, proprietarii imobilului au fost deposedați printr-o simplă măsură de fapt, motiv pentru care dreptul de proprietate nu a ieșit niciodată din patrimoniul lor. În aceste condiții, reclamanta a precizat că imobilul a trecut în proprietatea statului printr-o simplă expropriere de fapt, iar dreptul de proprietate a rămas în patrimoniul reclamanților până în prezent.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ.

La data de 14 octombrie 2008, pârâta SC M. SRL a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de netimbrare, susținând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, și excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește acțiunea în revendicare, arătând că nu stăpânește în fapt și nici nu este proprietara imobilului revendicat de reclamantă ( respectiv terenul situat în București, sector 3).

Pârâta SC M. SRL a învederat că este proprietara terenului în suprafață de 5.628,72 mp, situat în București, Sector 3, conform Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din 27 august 1993 și procesului - verbal din 05 august 2002 încheiat între SC M. SA și SC T. SA, dreptul său de proprietate fiind intabulat în C.F. a localității București - sector 3, folosind anterior terenul încă din anul 1987.

Această pârâtă a invocat excepția prescripției achizitive, arătând că deține un just titlu cu privire la imobilul-teren situat în București, sector 3 (respectiv Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din 27 august 1993 și procesul-verbal din 05 august 2002 încheiat între SC M. SA și SC T. SA) în baza căruia posedă imobilul de mai mult de 10 ani.

Astfel, pârâta SC M. SRL a arătat că sunt îndeplinite condițiile uzucapciunii de scurtă durată (între 10 și 20 de ani), întrucât este posesor de bună-credință al imobilului, s-a scurs un termen între 10 și 20 de ani de la încheierea actului translativ de proprietate din data de 27 august 1993 iar posesia este utilă și neviciată.

De asemenea, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei în ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâții, arătându-se că reclamanta nu face dovada existenței certe a dreptului de proprietate al autorilor săi cu privire la terenul în litigiu.

Astfel, din cuprinsul actului de răscumpărare, nu rezultă cu claritate vecinătățile și dimensiunile celor 2 loturi pretins a fi fost dobândite de autoarea reclamantei în strada G. Totodată, reclamanta nu a depus nicio dovadă în sensul că F.V. a devenit ulterior F.R.P., în urma căsătoriei cu R.P.

A mai susținut pârâta SC M. SRL că reclamanta nu a dovedit identitatea între fosta stradă G. și actuala stradă G.. De asemenea, reclamanta nu a dovedit afirmația din acțiune, în senscul că prin actul dotal din 1908, E.G.I. i-a constituit fiicei sale, Ș.G.I., o dotă constând în bunuri imobile, respectiv loc viran pentru zarzavaturi, situat în București strada G., în “fundătură”.

Pârâta a arătat că în cuprinsul actului de donație nu se menționează niciun titlu de proprietate al donatoarei pentru bunurile donate. Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care reclamanta ar avea calitate de legatară universală, în certificatul de moștenitor din 1958 se menționează că nu este rudă cu defuncta și prin urmare nu are calitate de moștenitor legal, ci doar de moștenitor testamentar, împrejurare care nu-i conferă decât dreptul de a culege masa succesorală menționată în respectivul certificat, și anume 786 mp teren în str. G.

A mai precizat pârâta că nu s-a probat identitatea între fosta suburbie Foișor și actuala stradă G., iar reclamanta nu face dovada că este unica proprietară a imobilului revendicat, că este moștenitoarea defunctei N.T., despre care pretinde că a deținut cota de 1/3 din terenul de 1.474 mp (care corespunde unei suprafețe de aproximativ 983 mp) din terenul revendicat și nici nu face dovada moștenitorilor defunctei B.M., decedată la data de 30 ianuarie 1957, despre care pretinde că deținea cota de 1/3 din terenul de 1.474 mp (care corespunde unei suprafețe de aproximativ 983 mp) din terenul revendicat sau titularul cotei indivize de 1/3 din teren, în contradictoriu cu care solicită ieșirea din indiviziune.

Pârâta a menționat că, din informațiile postate pe site-ul Primăriei Municipiului București, D.P. și B.E. au formulat, în baza Legii nr. 10/2001, notificarea din 02 august 2001 cu privire la imobilul situat în str. G., iar prin Dispoziția nr. 10.3310 din 10 septembrie 2004 s-a respins notificarea, deoarece nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor.

Pe fondul cererii de revendicare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Și pârâta SC T. SA. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, menționând că între aceasta și reclamantă a mai avut loc o judecata, având același obiect și aceeași cauza, în care reclamanta a înțeles sa se folosească de aceleași înscrisuri pe care le invocă și în prezentul demers judiciar (Dosarul nr. 5619/2001 al Judecătoriei sectorului 3 București, soluționat irevocabil prin Decizia nr. 474 din 07 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă).

De asemenea, pârâta a invocat excepția prescripției achizitive, menționând că, la fel ca și pârâta SC M. SRL, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din amplasamentul în sector 3, în suprafața de 13.628 mp. Astfel, ca urmare a divizării SC M. SA, SC T. SA a preluat suprafața de 13.628 mp teren situat în București, sector 3, conform Protocolului de predare-primire a terenului din data de 28 ianuarie 1994, transcris din data de 14 februarie 1994 la Notariatul de Stat Sector 3 București, de la SC M. SA, care a dobândit terenul în baza Legii nr. 15/1990, conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993 eliberat de M.L.P.A.T.

În aceste condiții, pârâta a menționat că și în privința sa sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii de scurtă durată (între 10 și 20 de ani), având în vedere faptul că face dovada existentei unui just titlu (Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993 și Protocolul de predare-primire a terenului încheiat cu SC M. SA la data de 28 ianuarie 1994), s-a scurs un termen de 10 ani de la încheierea actului translativ de proprietate, termen care s-a împlinit la data de 28 ianuarie 2004, a fost de bună-credință la dobândirea dreptului de proprietate și a exercitat, în tot acest timp, o posesie neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1847 C. civ.

Pe fondul cauzei, această pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, precizând că, în raport de dispozițiile art. 480 și 1169 C. civ., față de înscrisurile depuse de reclamantă în susținerea cererii, aceasta nu face dovada existenței dreptului de proprietate al autorilor săi cu privire la suprafața de aproximativ 8.809 mp proprietate exclusivă, plus cota de 2/3 din terenul de 1.474 mp (care ar corespunde unei suprafețe de aproximativ 983 mp) pentru care solicită să se constate dreptul său de proprietate. Din actele depuse la dosar nu pot fi identificate cu suprafețe și vecinătăți loturile presupus a fi fost deținute de autorii reclamantei, identificarea făcându-se, practic, în baza unui raport de expertiza extrajudiciară, la întocmirea căruia pârâta nu a participat.

La data de 26 noiembrie 2008, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare în legătură cu adresa imobilului revendicat.

În motivare s-a arătat că imobilul-teren revendicat prin acțiune, situat la nivelul anilor 1933 în str. G., deținut de pârâtele SC M. SA și SC T. SA și pe care înțelege să îl revendice de la acestea figurează, în prezent, la următoarele adrese:, București; sector 3. Împrejurarea că ulterior preluării abuzive a acestui imobil de către stat imobilul a fost ocupat de pârâte și a primit alte adrese este lipsită de relevanță, raportul de expertiză extrajudiciară stabilind identitatea între terenul proprietatea reclamantei și terenul deținut în prezent de pârâte.

La termenul din data de 03 februarie 2009, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare și precizatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, și a SC A.C.I. SRL.

La același termen de judecată, pârâta SC M. SRL a depus întâmpinare la cererea precizatoare a acțiunii principale, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, solicitând, față de identitatea de cauză, obiect și părți cu acțiunile în revendicare formulate în cadrul Dosarului nr. 13474/2003 al Judecătoriei sectorului 3 București, Dosarului nr. 23554/3/2005 al Tribunalului București, secția a III-a Civilă și Dosarului nr. 2836/2002 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, admiterea excepției și respingerea acțiunii în revendicare pentru autoritate de lucru judecat.

Prin încheierea din data de 03 martie 2009, tribunalul, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia, a constatat ca fiind tardiv introdusă cererea modificatoare depusă la termenul de judecată din data de 03 februarie 2009.

Prin aceeași încheiere, tribunalul a respins excepția netimbrării acțiunii și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin încheierea din data de 10 martie 2009, tribunalul a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtele SC T. SRL și SC M. SRL

La termenul din data de 14 aprilie 2009, reclamanta a depus cerere precizatoare cu privire la valoarea imobilului revendicat, menționând că valoarea estimată a imobilului este de aproximativ 7.318.736,64 lei, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară de evaluare întocmit de expert A.M.

În primă instanță s-au administrat probe cu înscrisuri și expertize în specialitățile topografie și construcții.

Analizând materialul probator administrat, Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta O.A. a investit instanța cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun (art. 480 C. civ.), solicitând, în principal, obligarea pârâtelor SC M. SRL și SC T. SA. să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul-teren în suprafață de aproximativ 8.809 mp., situat în București, sector 3 și să se constate dreptul său de proprietate asupra cotei de 2/3 din terenul în suprafață de 1.474 mp situat în București, sector 3.

Cu referire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâte, Tribunalul a constatat că, prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870, F.V. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului descris ca reprezentând „trei locuri cu case în Strada L. și G., C.A., Comuna București, Suburbia Foișoru, Județul Ilfov”.

Prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar D.Z., cele 3 loturi de teren care fac obiectul actului de răscumpărare a embaticului din 1870 sunt reprezentate de suprafața de 4.015 mp (teren ocupat de proprietăți particulare și care nu formează obiectul acțiunii în revendicare), suprafața de 7.781 mp și suprafața de 1.978 mp.

Prin testamentul autentificat din 06 iulie 1899 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, F.R.P. a testat întreaga sa avere în favoarea fiicelor sale, D. și L., imobilul lăsat ca moștenire fiind reprezentat de „un corp de case situate în strada G. și trei locuri pentru zarzavaturi”, dobândite prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

Prin actul dotal autentificat din 05 noiembrie 1908 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, E.G.I. a constituit în favoarea fiicei sale, Ș.G.I., o dotă pentru căsătoria acesteia cu C.G.G., printre bunurile constituite dotă aflându-se și imobilul constând în „loc viran pentru zarzavaturi, situat în București strada G., în fundătură”, având lățimea de 25 stânjeni și lungimea de 26 stânjeni, care îi fusese lăsat prin testament de mama sa, F.R.P., iar aceasta, la rândul ei, îl dobândise prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

Potrivit raportului de expertiză topografică, suprafața de teren menționată în actul dotal este de 1.978 mp.

Prin Contractul de donație autentificat din 02 noiembrie 1933 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, transcris din 02 noiembrie 1933, E.G. a donat averea pe care o deținea (în total 9.255 mp teren) celor 3 fiice ale sale, T.N., M.B. și F.G., fiecăreia câte o suprafață totală de teren de 3.085 mp.

Prin raportul de expertiză topografică au fost identificate suprafețele de teren ce au făcut obiectul contractului de donație menționat, cu privire la fiecare din cele 3 fiice ale donatoarei, rezultând că T.N., M.B. și F.G. au dobândit, fiecare, o suprafață totală de teren de 3.085 mp, din care: 386,67 mp proprietate în indiviziune cu celelalte două surori, 2.207 mp teren proprietate exclusivă și 491,33 teren în indiviziune cu celelalte două surori.

De pe urma defunctei T. (T.) N., decedată la data de 10 decembrie 1933, a rămas ca unică moștenitoare G.Ș. (zisă F.G., potrivit declarațiilor de notorietate depuse la filele 43-44), în calitate de soră, conform certificatului de calitate de moștenitor din 17 mai 2006.

Potrivit certificatului de moștenitor din 21 februarie 1958, reclamanta O.A. are calitatea de legatară universală a defunctei G.Ș., decedată la 27 decembrie 1957, în baza testamentului autentificat din 1947.

Prin testamentul menționat, Ș.G. a lăsat soțului său, C.G. (zis și G.C.) uzufructul întregii sale averi (mobilă și imobilă, prezentă și viitoare), averea imobilă de la acel moment a testatoarei fiind formată din 1/2 din imobilul situat în București, precum și din partea aflată în proprietatea sa din imobilul clădire și teren situat în București, astfel cum rezultă din actul de donație autentificat din 1933 de Tribunalul Ilfov secția Notariat.

Prin același testament, Ș.G. a lăsat reclamantei A.O., născută M., nuda proprietate a întregii sale averi.

Având în vedere că soțul F.G. a decedat la data de 01 octombrie 1949, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 30 mai 1960, anterior datei deschiderii succesiunii testatoarei, clauza testamentară privitoare la constituirea dreptului de uzufruct în favoarea acestuia a devenit caducă.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897, D.I.D. (fiica F.R.P.) a dobândit dreptul de proprietate asupra mai multor imobile, individualizate prin raportul de expertiză topografică ca reprezentând două parcele alipite cu o suprafață totală de 5.517 mp, din care suprafața de 4.043 mp a fost vândută de D.I.D. către autoarea reclamantei, F.G. și soțul acesteia, G.C., potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911, iar suprafața de 1.474 mp a fost vândută E.G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 26 iunie 1912.

Imobilele dobândite de D.I.D. prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 reprezintă cota de 1/4 din moștenirea rămasă de pe urma defunctului I.D., soțul cumpărătoarei, cotă pe care vânzătorii, în calitate de moștenitori ai defunctului, au transmis-o soției supraviețuitoare.

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 26 iunie 1912 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, D.I.D. a vândut surorii sale, E.G., două imobile reprezentând teren și construcție situate în suburbia Foișor, Strada G., în suprafață totală de 5.365 mp.

Terenul în suprafață totală de 5.365 mp este compus din lotul I (dobândit prin moștenire de la F.R.P.) în suprafață de 3.891 mp și lotul II (dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 13278/17 noiembrie 1897) în suprafață de 1.474 mp.

În ceea ce privește titlul de proprietate al pârâtelor SC M. SRL și SC T. SA., tribunalul a reținut că SC M. SRL este proprietara terenului în suprafață de 5.628,72 mp, situat în București, sector 3, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993.

SC T. SA. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 13.628 mp situat în București, sector 3 conform Protocolului de predare-primire din 28 ianuarie 1994 încheiat cu SC M. SA.

Tribunalul a constatat că astfel cum s-a menționat atât în raportul de expertiză extrajudiciară cât și în raportul de expertiză topografică judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar D.Z., există identitate între terenul care a aparținut autoarei reclamantei, conform actelor de proprietate depuse la dosarul cauzei, și terenul ocupat de pârâtele SC M. SRL și SC T. SA.

Potrivit tabelului în care expertul a evidențiat suprapunerile (filele 93-94 vol. II), rezultă că suprafața totală de teren proprietatea reclamantei, ocupată de pârâte, este de 9792 mp, din care 8.809 mp proprietate exclusivă și 983 mp teren indiviz.

În consecință, având în vedere înscrisurile depuse la dosar și concluziile raportului de expertiză topografică, Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, aceasta făcând dovada că este titularul dreptului dedus judecății, în calitate de unică moștenitoare a autoarei sale, Ș. (F.) G., proprietar al terenului revendicat în prezenta cauză, ca urmare a transmisiunilor succesive menționate anterior.

A mai reținut prima instanță că, potrivit situației juridice comunicate de Primăria Municipiului București, imobilul din str. G. a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 de la N.D., care figurează la poziția 5409 din anexa acestuia. Însă, față de înscrisurile depuse la dosar, care atestă dreptul de proprietate exclusivă, respectiv indiviz al autoarei reclamantei asupra imobilului în litigiu, nu prezintă importanță persoana nominalizată în actul de preluare (N.D.), atât timp cât T.N. a fost moștenită de sora acesteia, Ș. (F.) G., autoarea reclamantei, conform certificatului de calitate de moștenitor depus în copie la dosar. Atât timp cât actele de proprietate și de stare civilă și certificatele de moștenitor confirmă calitatea autoarei reclamantei de unic moștenitor al defunctei Tudora Niculescu, indicarea în actul de preluare a altei persoane și propunerea de măsuri reparatorii către N.G. și D.E., cu privire la un alt imobil preluat de la autoarea lor prin Decretul nr. 92/1950, nu reprezintă argumente pentru admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

De asemenea, Tribunalul a găsit neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC M. SA, întrucât prin raportul de expertiză topografică s-a stabilit că aceasta ocupă o parte din suprafața totală de teren revendicată de reclamantă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București, reprezentat prin Primarul General, Tribunalul a reținut că reclamanta nu a justificat legitimarea procesuală pasivă a acestui pârât cu privire la niciunul din capetele de cerere ale acțiunii. Astfel, suprafețele de teren revendicate de reclamantă se află în posesia pârâtelor SC M. SRL și SC T. SA., iar cu privire la constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de 2/3 din terenul în suprafață de 1.474 mp situat în București, sector 3, Municipiul București nu are calitate procesuală pasivă, atât timp cât, potrivit raportului de expertiză topografică, terenul în suprafață de 1.474 mp. este format din suprafețele de 648 mp, respectiv 826 mp, deținute de SC T. SA., respectiv de SC M. SRL

S-a arătat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin primarul General și referitor la capetele de cerere accesorii având ca obiect ieșirea din indiviziune și grănițuirea, care nu ar putea fi valorificate decât în contradictoriu cu pârâtele SC M. SRL și SC T. SA., în calitate de proprietari ai imobilelor cu privire la care se solicită partajul și grănițuirea. De asemenea, numai aceste pârâte au legitimare procesuală pasivă în ceea ce privește solicitarea reclamantei de a fi obligate să ridice construcțiile edificate pe terenul revendicat.

Referitor la capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren de 8.809 mp, situată în București, sector 3, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul D.Z., Tribunalul a constatat în primul rând faptul că Statul Român a preluat fără titlu valabil imobilul proprietatea autoarei reclamantei, având în vedere că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.

În acest sens, s-a constatat că, potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului. Așadar, pentru a analiza posibilitatea revendicării unor imobile preluate de stat, instanțele judecătorești trebuie să constate dacă bunurile respective au fost preluate de stat cu sau fără titlu valabil, precum și dacă fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Astfel, Tribunalul a reținut că prevederile Decretului nr. 92/1950, în baza căruia s-a efectuat preluarea imobilului în litigiu, contraveneau dispozițiilor Constituției din acea perioadă, potrivit cărora proprietatea se bucura de o protecție specială, cetățenii Republici Populare Române fiind egali în fața legii, iar exproprierile pentru cauză de utilitate publică se făceau pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită în justiție.

Totodată, prevederile Decretului nr. 92/1950 erau contrare dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, privitoare la proprietate, respectiv art. 481 C. civ., potrivit căruia „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică, primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”, precum și dispozițiilor tratatelor internaționale la care România era parte, privitoare la proprietate, și anume D.U.D.O..

Tribunalul a reținut că pârâta SC M. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului menționat în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993, eliberat de M.L.P.A.T., înstrăinând o parte din teren către pârâta SC T. SA, conform protocolului de predare-primire din data de 28 ianuarie 1994.

Identitatea dintre terenul menționat în actele de proprietate ale autoarei reclamantei și imobilul dobândit de pârâtele SC M. SRL și SC T. SA a fost confirmată prin raportul de expertiză topografică întocmit în cauză, expertul menționând actuala adresă a imobilului ca fiind București, sector 3.

În ceea ce privește susținerile pârâtelor privind admisibilitatea promovării acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., tribunalul a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, întrucât, potrivit procedurii speciale reglementate de Legea nr. 10/2001, reclamantei nu îi poate fi restituit în natură imobilul, evidențiat în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate (SC M. SRL și SC T. SA) la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate. Conform art. 29 alin. (3), în acest caz, măsurile reparatorii se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea.

În speță, la nivelul anului 2001, imobilul în litigiu nu era deținut de una din entitățile enumerate de dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, pentru a fi aplicabile prevederile art. 25 în sensul emiterii unei decizii sau după caz dispoziții motivate, prin care unitatea deținătoare să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură formulată de persoanele îndreptățite.

Așadar, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, nici statul și nici vreo autoritate a administrației publice centrale sau locale nu aveau calitatea de acționar majoritar, pentru a se putea dispune restituirea în natură în conformitate cu prevederile art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001.

În consecință, parcurgerea de către reclamantă a procedurii speciale instituite de Legea nr. 10/2001 nu putea avea drept consecință restituirea imobilului prin decizie sau dispoziție motivată, situație în care, întrucât procedura specială nu constituie o cale efectivă pentru restituirea în natură a imobilului în patrimoniul reclamantei, aceasta are deschisă calea acțiunii în revendicare imobiliară de drept comun.

Pe de altă parte, având în vedere că Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, s-a reținut că imobilul revendicat de reclamantă se încadrează în domeniul de aplicare al acestei legi speciale. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt imobile preluate în mod abuziv de stat imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950.

Pe fondul cauzei, procedând la compararea titlurilor părților, Tribunalul a constatat că atât reclamanta cât și pârâtele SC M. SRL și SC T. SA se prevalează de titluri de proprietate valabile, astfel că se impune analiza comparativă a acestora.

În acest sens, Tribunalul s-a raportat la criteriile de preferabilitate instituite prin Decizia nr. 33/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, la dispozițiile speciale prevăzute în Legea nr. 10/2001 și la jurisprudența C.E.D.O.

Astfel prima instanță a reținut că noțiunea de bun în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la C.E.D.O. poate cuprinde atât un bun actual, cât și o valoare patrimonială, (inclusiv un drept de creanță, în bază căruia o persoană poate pretinde că are cel puțin o speranță legitimă de a obține beneficiul efectiv al dreptului de proprietate) și că, în materia acțiunii în revendicare, C.E.D.O. a statuat în sensul că o persoană are în patrimoniul său un bun actual dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii s-a dispus în mod expres restituirea bunului (Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României).

Tribunalul a constatat însă că reclamantei nu i-a fost recunoscut în mod definitiv dreptul de a i se restitui imobilul în litigiu de către instanțele judecătorești sau de către autoritățile administrative, motiv pentru care aceasta nu se poate prevala de existența unui bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, ci numai de un drept cu caracter economic.

În acest sens, s-a reținut că noțiunea de bun care se circumscrie domeniului de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1 presupune ca reclamanta să aibă cel puțin o speranță legitimă cu privire la valoarea patrimonială invocată prin acțiunea dedusă judecății, or, în cauza de față, reclamanta nu are o asemenea speranță. Astfel, C.E.D.O. a apreciat în jurisprudența sa că solicitarea de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă. Constatarea preluării abuzive a imobilului în considerentele sentinței nu atrage după sine în mod automat un drept la restituirea în natură a bunului, însă conferă dreptul reclamantei la despăgubire, în condițiile în care aceasta ar fi formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.

În opinia tribunalului, dată fiind întrunirea condițiilor cerute de lege pentru a beneficia de măsuri reparatorii, respectiv preluarea abuzivă a bunului, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, și calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, aceasta ar fi avut posibilitatea de a obține măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafețele de teren evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Cu referire la titlul de proprietate al pârâtelor SC M. SRL și SC T. SA, tribunalul a reținut că valabilitatea acestuia a fost consolidată prin expirarea termenului de prescripție extinctivă a dreptului material la acțiunea în constatarea nulității actului de înstrăinare de către stat (care a avut loc în cadrul procesului de privatizare), astfel că acestea se pot prevala de un bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Totodată, s-a arătat că, în jurisprudența sa, C.E.D.O. a subliniat că, pentru ca atenuarea vechilor atingeri să nu creeze noi pagube disproporționate, legislația ar trebui să permită să se țină cont de circumstanțele particulare din fiecare cauză, pentru ca persoanele care au dobândit cu bună-credință să nu suporte greutatea responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri.

În această situație, tribunalul a constatat că se impune respingerea acțiunii în revendicare promovate de reclamantă, având în vedere siguranța raporturilor juridice, existența în patrimoniul pârâtelor a unui bun actual și ținând cont totodată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, care nu mai acordă posibilitatea restituirii în natură a imobilelor evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite având numai dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, care, conform art. 29 alin. (2) și (3), se propun de către instituția publică care a efectuat privatizarea.

Față de argumentele menționate privind netemeinicia acțiunii în revendicare promovate de reclamantă, Tribunalul a apreciat că nu se impune analiza excepției prescripției achizitive, invocată de pârâtele SC M. SRL și SC T. SA ca apărare de fond.

Cererea reclamantei de a se constata dreptul său de proprietate asupra cotei de 2/3 din terenul în suprafață de 1.474 mp, a fost respinsă, de asemenea, ca neîntemeiată. În consecință, au fost respinse, ca neîntemeiate, și capetele de cerere accesorii prin care s-a solicitat ieșirea din indiviziune a părților asupra terenului în suprafață de 1.474 mp, grănițuirea terenurilor părților și obligarea pârâtelor la ridicarea construcțiilor edificate pe terenul revendicat.

Împotriva sentinței civile nr. 694 din 04 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, au formulat apel reclamanta O.A. și pârâta SC M. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelanta-reclamantă a criticat sentința sub aspectul respingerii acțiunii în revendicare, ca neîntemeiată, arătând, în esență, că pârâtele nu dețin un titlu valabil asupra imobilului în litigiu, iar instanța a reținut în mod corect caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, care s-a făcut în temeiul Decretului nr. 92/1950, pe numele altei persoane.

Aceasta a criticat și soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, susținând că ea trebuia în mod legal respinsă, întrucât în acțiunea în revendicare a invocat faptul că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu, iar prin capătul al doilea de cerere a solicitat constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului de 1.474 mp., în cotă de 2/3.

În opinia apelantei-reclamante, prima instanță a reținut în mod corect că nu era aplicabilă Legea nr. 10/2001, imobilul nefiind deținut de nici una din entitățile enumerate de art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că acțiunea în revendicare este admisibilă.

Cu toate acestea, utilizând o motivare contradictorie, prin care a reținut că reclamanta nu se poate prevala de existența unui bun actual, dar că aceasta ar fi avut dreptul la despăgubire în condițiile în care ar fi formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul a respins, în mod nelegal, acțiunea în revendicare, în condițiile în care statul, care nu a avut un titlu valabil, nu putea transmite pârâtelor niciun drept asupra imobilului în litigiu conform principiului „nemo plus juri ad allium transfere potest quam ipse habet”.

Printr-o altă critică s-a arătat că se impunea admiterea cererii de demolare a construcțiilor existente pe teren.

În consecință, apelanta-reclamantă a solicitat admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii în revendicare, astfel cum a fost precizată, și omologarea celui de-al doilea raport de expertiză topografică judiciară întocmit de expertul Z.D., precum și a raportului de expertiză în construcții.

Apelanta-pârâtă SC M. SRL a criticat sentința sub aspectul respingerii excepțiilor lipsei calității procesuale active, autorității de lucru judecat și prescripției achizitive.

Astfel, cu referire la calitatea procesuală activă, apelanta-pârâtă a arătat că reclamanta nu a administrat dovezi din care să rezulte că preluarea imobilului de către stat s-a făcut „printr-o simplă măsură de fapt”, astfel cum se susține în acțiunea dedusă judecății, că aceasta nu a învestit instanța de judecată cu o cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului cu privire la imobilul revendicat de la cele două societăți comerciale și că SC M. SRL a preluat terenul revendicat prin H.G. nr. 1303/1990 privind înființarea unor societăți comerciale pe acțiuni în domeniul construcțiilor și lista societăților înființate în care SC M. SA figurează înscrisă la poziția 3, cu unitate - B.A.Î.S. Peneș Curcanu.

Imobilul revendicat a intrat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, de la alte persoane decât autorii reclamantei, în anexa la Decretul nr. 92/1950, figurând ca proprietar pentru 14 apartamente din București, , numita N.D. (care este o altă moștenitoare a autorilor menționați de recurentă și care a și formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001).

A mai susținut apelanta-pârâtă că astfel cum rezultă și din arborele genealogic depus la dosar, N.D. a fost soția lui N.I. - decedat; T.N. a decedat, având ultimul domiciliu în București , aceasta fiind una din cele trei fiice ale E. (L.) G. care a decedat la 07 septembrie 1949 și despre care se susține că a fost una dintre proprietarele originare ale terenului revendicat.

Or, din situația juridică prezentată de Primăria Municipiului București (filele 38 - 39 vol. II fond) rezultă că proprietarul imobilului este N.D.

Sub un alt aspect, apelanta-pârâtă a arătat că reclamanta nu a dovedit că la data naționalizării terenului revendicat, autorii săi mai erau proprietarii terenului.

Astfel, istoricul transmiterii unei părți din terenul revendicat se oprește la nivelul anului 1933, la contractul de donație autentificat din 02 noiembrie 1933, care menționează ca ultime proprietare pe T.N., M.B. și F.G.. În anul 1958, doar în patrimoniul numitei G.Ș. (F.G.) se mai regăsește un teren, iar acest teren nu face obiectul litigiului pendinte, acesta aflându-se în proprietatea și posesia reclamantei.

Istoricul transmiterii unei părți din terenul revendicat (loturile 2 și 3 conform contractului de vânzare autentificat din 17 noiembrie 1897), se oprește la anii 1911 - 1912, la contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 16 decembrie 1911 (proprietari soții G.C. - zis C. și F.G.G.) și la contractul de vânzare - cumpărare din 23 ianuarie 1912 în care se menționează ca ultimă proprietară E.G.

S-a mai arătat că E.G., arătată ca fiind E.G.I., zisă și L. și G. fără a se depune vreo dovadă în acest sens, a donat celor trei fiice - T.N., M.B. și F.G. averea sa, dar nu s-a menționat vreun titlu de proprietate al donatoarei pentru bunurile donate, cu atât mai puțin contractul de vânzare - cumpărare din 23 ianuarie 1912.

A susținut apelanta-pârâtă că dreptul de proprietate al foștilor proprietari a încetat prin naționalizare și că, și dacă s-ar dovedi terenul revendicat a fost naționalizat de la autorii săi, reclamanta nu face însă dovada că dreptul de proprietate al autorilor săi i s-a transmis.

Sub un alt aspect, s-a susținut că inexistența în patrimoniul reclamantei a vreunui drept cu privire la terenul revendicat, derivă și din cesionarea dreptului litigios, către S.A., prin contractul autentificat din 25 iunie 2001 și actul adițional autentificat din 14 noiembrie 2005, care se referă la întregul teren, indiferent că el se află în posesia uneia sau mai multor societăți.

Apelanta-pârâtă a contestat situația de fapt reținută de prima instanță în ceea ce privește identitatea între terenul revendicat de reclamantă și cel deținut de pârâții posesori.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, apelanta SC M. SRL a arătat că a fost greșit respinsă, față de hotărârile pronunțate în Dosarele nr. 1347/4/2003 al Judecătoriei sectorului 3 București, nr. 23554/3/2005 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, (în care acțiunile în revendicare s-au formulat împotriva SC M. SRL) și nr. 2836/2002 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, (în care acțiunea în revendicare a fost formulată împotriva pârâtei Trapid SRL); în opinia acesteia sunt incidente prevederile art. 1201 C. civ., întrucât există identitate de părți, obiect și cauză, instanțele sus-menționate constatând tocmai faptul că reclamanta nu a făcut dovada calității de proprietar a autorilor săi.

S-a susținut, de asemenea, că în mod nelegal a fost respinsă excepția prescripției achizitive invocată de SC M. SRL și SC T. SA.

În consecință, apelanta-pârâtă a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, reținută cu autoritate de lucru judecat, iar în subsidiar, ca efect al îndeplinirii condițiilor prescripției achizitive de scurtă durată.

Prin Decizia civilă nr. 236/A din 14 octombrie 2013 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, excepția invocată de apelanta - reclamantă, privind lipsa de interes în formularea apelului de către pârâta SC M. SRL A respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - reclamantă O.A., împotriva sentinței civile nr. 694 din 04 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 32882/3/2008, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC T. SA și Municipiul București prin primarul general.

A admis apelul declarat de apelanta - pârâtă SC M. SRL împotriva aceleiași sentinței în sensul că a schimbat, în parte, sentința apelată iar pe fond a respins, ca nefondată, acțiunea în revendicare formulată de reclamanta O.A. pentru lipsă de calitate procesuală activă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către apelanta - pârâtă SC M. SRL și intimata - pârâtă SC T. SA.

Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes în formularea apelului de către SC M. SRL, invocată de apelanta-reclamantă prin întâmpinare, instanța de apel a reținut că nu poate fi primită, deoarece SC M. SRL este pârâta chemată în judecată în acțiunea în revendicarea terenului în litigiu, alături de SC T. SA., iar cererile sale, respectiv excepțiile invocate, au fost respinse de prima instanță. Apelanta - pârâtă justifică un interes ocrotit de lege (privind dreptul său de proprietate invocat conform înscrisurilor administrate, dar și sub aspectul prescripției achizitive), direct și actual, inclusiv de supunere spre analiză a excepțiilor privind lipsa calității procesuale active a reclamantei și autorității de lucru judecat, în condițiile în care reclamanta, la rândul său, a formulat apel împotriva soluției de respingere, pe fond, a acțiunii în revendicare.

A arătat instanța de apel că apelul reclamantei O.A. nu este fondat urmând a fi respins, iar apelul pârâtei SC M. SRL este fondat și că din criticile formulate de pârâtă, le va analiza pe cele privind excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuală active în formularea acțiunii în revendicare.

A menționat instanța de apel că analizarea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., nu poate face abstracție de prevederile corespunzătoare ale Legii nr. 10/2001 care oferă soluții, contrar celor reținute de prima instanță, inclusiv pentru situația unităților privatizate integral, potrivit art. 21 respectiv art. 29 din Legea nr. 10/2001.

În plus, sunt incidente speței și prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 care impun condiția prealabilă a formulării notificării în termenul legal, cu consecința pierderii dreptului de a solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. În speță, potrivit înscrisurilor depuse în faza procesuală a apelului, s-a constatat că reclamanta a îndeplinit în termenul legal această condiție prealabilă din Legea nr. 10/2001, aspect care justifică respingerea excepției de inadmisibilitate de către prima instanță.

S-a arătat că argumentele expuse în considerentele deciziei sunt menite să înlocuiască, respectiv să complinească motivarea instanței de fond cu privire la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.

Critica vizând greșita respingere a excepției autorității de lucru judecat în raport de hotărârile judecătorești invocate de către apelanta - pârâtă SC M. SRL, a fost găsită nefondată, instanța de apel apreciind că nu este îndeplinită tripla identitate impusă de art. 1201 și art. 1202 C. civ., întrucât dosarele menționate (în care s-a solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu) s-au finalizat cu soluții date în temeiul unor excepții procesuale.

A fost apreciată fondată critica privitoare la soluția dată de tribunal excepției lipsei calității procesuale active, curtea de apel reținând că acțiunea în revendicare are drept scop readucerea în patrimoniul proprietarului a imobilului aflat în posesia fără drept a pârâtului - deținător, așadar o astfel de acțiune aparține titularului dreptului de proprietate actual asupra bunului revendicat, dovedit cu titlul de proprietate și, respectiv, cu certificate de moștenitor, după caz, spre a le opune pârâților - deținători ai acelui bun.

Analizând probele administrate în cauză la fond și în apel, instanța de apel a apreciat că astfel de dovezi pertinente și concludente privind dreptul de proprietate actual asupra imobilului în litigiu (recunoscut așadar printr-o hotărâre judecătorească, respectiv printr-o decizie administrativă a entităților abilitate în a soluționa notificarea cu privire la bun), nu s-au produs în litigiul pendinte.

S-a reținut că, în locul dovezilor certe privind dreptul de proprietate actual asupra imobilului, reclamanta vizează o analiză a unor titluri anterioare, începând cu anul 1870, în baza unui act de răscumpărare a unui teren - fără schiță și date clare de identificare și amplasament - deținut cu titlu de embatic, a unor acte ulterioare de transmisiune prin acte între vii și testamente, care se opresc la nivelul anilor 1912, cu solicitarea apoi ca instanța să verifice transmisiunile cu titlu de moștenire, avându-se în vedere actele de deces și de stare civilă depuse la dosar, dar și certificatul de unic moștenitor (testamentar) din 1958 al reclamantei de pe urma defunctei F.G., cunoscută și ca Ș.G. sau Ș.G.I. și respectiv un certificat de calitate de moștenitor nr. 66 emis în 2006 de B.N.P. E.C., de pe urma defunctei surori T.N. - decedată, care menționează că unica moștenitoare a acesteia, pe autoarea reclamantei, G.Ș. (zisă F.G.) decedată, în calitate de soră, și respectiv că este străină de succesiune B.M. - soră, decedată la 30 ianuarie 1957, conform art. 700 C. civ., fără a se arăta eventualii moștenitori ai acesteia, și fără a se menționa calitatea la această moștenire, a mamei celor trei surori - E. (L.) G. - decedată.

Curtea de apel a constatat din arborele genealogic depus la dosar (fila 377 vol. II dosar fond), că defuncta soră a autoarei reclamantei F.G., respectiv T.N. (decedată), a avut fiu, pe N.I. (decedat) care a fost căsătorit cu N.D., pe numele acesteia din urmă fiind preluat la stat prin naționalizare, imobilul din str. G., conform relațiilor comunicate de Primăria Municipiului București.

S-a arătat că N.I. - fiul lui T.N., împreună cu soția sa N.D., au fii în viață, respectiv pe N.G. și D.E.

Pe baza acestor constatări, curtea de apel a concluzionat că certificatul de moștenitor din 2006, a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale în materie de moștenire, fără o dezbatere reală a succesiunii și fără citarea succesibililor potrivit C. civ., și că mențiunile cu privire la calitatea și numărul moștenitorilor, respectiv a celor străini de moștenire, au fost răsturnate în cauză, astfel că nu pot fi luate în considerare în acțiunea patrimonială dedusă judecății.

S-a reținut ca argument suplimentar că potrivit relațiilor comunicate de Primăria Municipiului București - Direcția Judiciară, pentru imobilul din București, str.G. - naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 au formulat notificare B.E. și D.P.

Pe de altă parte, reclamanta nu a opus relațiilor decurgând din anexa la naționalizarea din 1950 a imobilului din str.Grădinari, nr. 40, deținerea în aceeași perioadă (1949 - 1950), a unui titlu de proprietate cu privire la imobilul revendicat de către autoarea sa F. (Ș.) G., ca de altfel, nici pentru perioada anterioară începând cu ultimele acte de transmisiune prin acte între vii (și testamente), respectiv din 1912 până în 1950.

S-a arătat că susținerile reclamantei în sensul că dreptul de proprietate nu s-a pierdut, că el este perpetuu și că Decretul nr. 92/1950 s-ar fi aplicat greșit, pe numele unei persoane care nu deținea dreptul de proprietate asupra imobilului, sunt greșite și nu pot fi primite, deoarece simpla speranță de a se recunoaște - în speță, pe cale prejudicială - continuitatea unui vechi drept de proprietate, care de multă vreme nu a fost exercitat efectiv de reclamantă (respectiv de autoarea sa), nu constituie un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nnr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În continuare, curtea de apel a mai constatat că prin expertiza topografică judiciară efectuată de expertul tehnic Z.D., nu s-a putut identifica cu certitudine (în lipsă de schițe de amplasament și elemente de identificare a terenului în litigiu din actele de răscumpărare embatic din 1870 și actele de transmisiune ulterioare, invocate până la nivelul anului 1912), dacă terenul revendicat se suprapune cu terenul deținut de cele două societăți pârâte.

S-a mai reținut, din aceeași perspectivă, că nu s-au adus lămuriri în dosar nici cu privire la identitatea E.G. arătată ca fiind E.G. (G.) I., zisă și L. și G.

Un alt argument în sprijinul soluției de admitere a apelului declarat de apelanta-pârâtă, din perspectiva soluției date excepției lipsei calității procesuale active a fost acela că reclamanta și-a vândut dreptul litigios privind revendicarea imobilului în litigiu către cumpărătorul S.A., care a și formulat acțiuni în revendicare a imobilului, împotriva celor două societăți pârâte.

Astfel, prin contractul de vânzare autentificat din 25 iunie 2001 de B.N.P. D.Ș. s-a transmis de către O.A., dreptul litigios de proprietate asupra imobilului, ce a făcut obiectul Dosarului de revendicare nr. 5619/2001 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, în contradictoriu cu SC T. SA., către cumpărătorul S.A. contra unui preț de 30.000.000 lei cumpărătorul înțelegând să cumpere cunoscând situația juridică a imobilului în suprafață de 6000 mp. din str.G. Soluția dată în acest dosar, devenită definitivă și irevocabilă, a fost de respingere a acțiunii în revendicare, ca inadmisibilă.

A opinat instanța de apel că dreptul de proprietate asupra bunului a devenit litigios începând cu formularea notificării din 2001 către SC T. SA. și continuă să fie litigios, dovadă fiind litigiul pendinte. Or, dreptul litigios sus-menționat a ieșit din patrimoniul reclamantei O.A. contra prețului primit, iar soluționarea cauzei prin admiterea unei excepții procesuale în Dosarul nr. 1335 din 25 iunie 2001 nu poate determina, încetarea contractului de cesiune a dreptului litigios și reîntoarcerea lui la vânzătoare, astfel cum susține apelanta - reclamantă, aceasta fiind practic străină de acest drept, la data sesizării instanței în cauză - 04 septembrie 2008.

Instanța de apel a arătat că față de considerentele expuse, care conduc pe fond la admiterea a excepției lipsei calității procesuale active, nu se impune examinarea criticilor cuprinse în apelul declarat de reclamantă reclamantei, care vizează fondul cauzei, și nici a celorlalte critici formulate de pârâta SC M. SRL sub aspectul dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea scurtă de 10 până la 20 ani, al comparării titlurilor și al soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, reprezentat prin primarul general.

Pentru toate aceste considerente, a fost respinsă excepția lipsei de interes a pârâtei S.C. SC M. SRL în formularea apelului, iar potrivit art. 296 C. proc. civ., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta O.A. și a fost admis apelul declarat de pârâta SC M. SRL; a fost schimbată, în parte, sentința apelată în sensul că a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamanta O.A. pentru lipsa calității procesuale active. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.,reclamanta O.A., solicitând admiterea recursului, casarea Deciziei civile nr. 236/A din 14 octombrie 2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu referire la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și nu a motivat hotărârea cu referire la criticile pe care aceasta le-a formulat în faza procesuală a apelului.

Astfel, s-a arătat că în mod nelegal instanța de apel a apreciat că pârâta SC M. SA are interes să declare apel în cauză, în condițiile în care aceasta nu a căzut în pretenții ci a câștigat procesul, acțiunea în revendicare fiind respinsă.

În opinia recurentei-reclamante, apelul formulat de pârâtă trebuia respins ca lipsit de interes, aceasta având posibilitatea să reitereze excepțiile care i-au fost respinse de instanța de fond ca apărări în legătură cu apelul formulat de partea adversă; faptul că instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată, iar nu ca efect al excepțiilor procesuale, nu justifică interesul SC M. SA de a declara apel, cum nelegal a considerat instanța de apel, astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a arătat că, în mod nelegal, instanța de apel nu a analizat motivele de apel formulate de aceasta, apreciind că acestea nu fac obiect de analiză față de excepția reținută privind calitatea procesuală activă. În plus, instanța de apel nu a observat că unul din motivele de apel invocate de reclamantă se referea la greșita soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București.

A susținut recurenta-reclamantă că, în condițiile în care Tribunalul București a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată, instanța de apel avea obligația să examineze motivele de apel invocate de reclamantă; excepția lipsei calității procesuale active putea fi invocată de SC M. SA ca apărare împotriva apelului reclamantei, iar instanța avea obligația să analizeze respectivele motive de apel chiar dacă în final le considera neîntemeiate din pricina lipsei calității procesuale active.

Făcând referire la opiniile exprimate în doctrină, recurenta-reclamantă a arătat că fiind vorba de o acțiune în revendicare, prin recunoașterea calității procesuale active instanța soluționează chiar fondul pricinii, recunoașterea calității procesuale active având ca efect chiar admiterea acțiunii.

În opinia recurentei-reclamante justețea raționamentului expus este susținut și de împrejurarea că instanța de apel, schimbând în parte soluția, a respins ca nefondată acțiunea, pentru lipsa calității procesuale active.

Or, în aceste condiții, a considera că motivele de apel formulate de reclamantă nu fac obiect de analiză echivalează cu nemotivarea hotărârii cu privire la acest apel, respectiv nepronunțarea cu privire la motivele de apel invocate.

Tot în dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât obligația tribunalelor de a-și motiva deciziile este una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil.

Cu referire la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale active în sensul că a interpretat greșit actul juridic dedus judecății - reprezentat de titlul de proprietate al reclamantei - schimbând natura și înțelesul său lămurit și vădit neîndoielnic, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., respectiv a încălcat dispozițiile legale referitoare la dreptul de proprietate - art. 480 C. Civ., dispozițiile legale din materie succesorală și cele referitoare la calitatea procesuală activă, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil recurenta-reclamantă a precizat că nu a depus la dosar nici un arbore genealogic, ci actele translative de proprietate ale autoarelor sale, actele de stare civilă și certificatele de moștenitor care confirmă calitatea sa procesuală activă, înscrisul intitulat arborele genealogic la care s-a referit instanța de apel și care cuprinde mențiuni eronate fiind depus de pârâta SC M. SRL. S-a arătat că instanța de judecată avea obligația să verifice calitatea procesuală activă pe baza înscrisurilor depuse la dosar, nu pe baza unui arbore genealogic, cu ignorarea tuturor înscrisurilor depuse de reclamantă.

În dezvoltarea criticilor de recurs s-a arătat că așa cum în mod corect a reținut prima instanță, reclamanta este moștenitoarea foștilor proprietari, iar prin expertiza topo s-a stabilit identitatea între terenul în litigiu și terenul care a aparținut autorilor reclamantei, concluzia instanței de apel în sensul că prin raportul de expertiză nu s-ar fi putut identifica cu certitudine terenul în litigiu fiind vădit eronată. Astfel, tocmai datorită faptului că s-a realizat identificarea terenului prin expertiza topo a fost încuviințată ulterior expertiza judiciară în specialitatea construcții care fusese prorogată; expertizele efectuate au confirmat identitatea între terenul revendicat și terenul indicat în titlurile de proprietate.

Expertul în specialitatea topografie a menționat că pot exista mici diferențe determinate de faptul că în actele de proprietate ale reclamantei s-a folosit stânjenul, acestea fiind întocmite înainte de legea pentru adoptarea sistemului metric din 16 ianuarie 1865, însă nota făcută de expert la final nu înseamnă că nu s-a putut realiza identificarea terenului. În plus, această notă excede raportului de expertiză și obiectivelor încuviințate, fiind fără legătură cu acestea și se regăsește după semnătura și ștampila expertului, fără a fi certificată.

S-a mai arătat că la dosar au fost a depuse planuri cadastrale, care de altfel au fost avute în vedere de expert, împrejurarea menționată de expert în sensul că nu toate actele de proprietate au fost însoțite de schițe de amplasament explicându-se prin aceea că unele dintre aceste acte datează de peste 100 de ani (actul de embatic este din 1870). Însă în cuprinsul actelor de proprietate au fost menționate vecinătățile fiind astfel posibilă identificarea, așa cum însuși expertul topograf a reținut.

Cu referire la precizarea expertului, care nu are pregătire juridică, în sensul că moștenitorii este posibil să nu fie corect indicați, aceasta nu înseamnă că expertul nu a realizat identificarea terenului, ci doar că aspectele juridice urmează să analizate și soluționate de instanță, expertiza topografică nefiind dispusă pentru stabilirea cotelor moștenitorilor sau drepturilor succesorale.

A mai arătat recurenta-reclamantă că imobilul este alcătuit din mai multe parcele de teren, dobândite de autorii reclamantei prin mai multe acte juridice. Astfel, imobilul a fost dobândit de trei surori: T.N., M.B. și F.G. iar O.A. a moștenit partea T.N. și a F.G. depunând în acest sens la dosar certificat de moștenitor.

S-a menționat că reclamanta nu a moștenit-o pe M.B. și nu solicită partea acesteia și că notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de B.E. și D.P., menționată de instanța de apel privește această parte a M.B., care nu a fost solicitată de reclamantă și nu face obiectul litigiului.

Cu referire la Actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870 s-a arătat că prin acest înscris, F.V. (devenită F.R.P. în urma căsătoriei cu R.P.) a dobândit prin confuziune (întrunirea calității de embaticar cu cea de proprietar în aceeași persoană), dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentând „trei locuri cu case în Strada L. și G., C.A., Comuna București, Suburbia Foișoru, Județul Ilfov"; contractul a fost încheiat de Ministrul Secretar de Stat la Departamentul Finanțelor - în calitate de vânzător, în temeiul art. 1 din Legea de la 15 iulie 1866 publicată în M. Of. nr. 76 la data de 31 martie 1868, în baza aprobării date de Comitetul Central al Vânzării Domeniilor Statului în ședința din data de 31 ianuarie 1870. Embaticul reprezenta un drept real de folosință asupra imobilului altuia, care izvorăște dintr-o locațiune perpetuă sau de lungă durată și a fost desființat prin Legea agrară din 1921.

Potrivit art. 1 și art. 42 din Legea din 31 martie 1868 s-a permis titularilor de embatic să răscumpere de la stat nuda proprietate, devenind astfel proprietari ai bunurilor respective (a se vedea D. Alexandresco, Drept civil român, vol. IX, pag. 399 și urm).

Prin urmare, în urma încheierii Actului de răscumpărare menționat F.V. (căsătorită F.R.P.) a devenit proprietara imobilului reprezentând „trei locuri cu case în strada L. și G., C.A., Comuna București, Suburbia Foișoru, Județul Ilfov".

Așa cum rezultă din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul topograf A.M. și din raportul de expertiză judiciară întocmit de expertul Z.D., cele trei locuri de case corespund unui număr de 3 loturi identificate după cum urmează: a) lotul 1 - localizat în prezent între strada Ș., strada V., strada C. și Splaiul U., având o suprafață de 4.015 mp. Terenul este ocupat de proprietăți particulare și nu formează obiectul prezentei acțiuni în revendicare; b) lotul 2 - localizat în prezent în strada G., având o suprafață totală de 7.781 mp. Din această suprafață, 2.260 mp sunt deja în proprietatea și posesia reclamantei, diferența de 5.521 mp fiind deținută de pârâtele SC M. SA și SC T. SA și c) lotul 3 - localizat în prezent la sud de imobilul din Strada G., actual imobilele pe Strada P.C.pe Șoseaua M.B., având o suprafață totală de 1.978 mp, deținută de pârâtele SC M. SA și SC T. SA.

Cu referire la testamentul defunctei F.R.P. autentificat de secția de Notariat a Tribunalului Ilfov la data de 6 iulie 1899, recurenta-reclamantă a arătat că prin acesta au fost desemnate ca unice moștenitoare cele două fiice ale acesteia: D. - căsătorită cu I.D., după căsătorie luând numele de D.I.D. - și L. (E.) - căsătorită cu I.G., după căsătorie luând numele de E.I.G., averea succesorală constând în corp de case situate în strada G. și trei locuri pentru zarzavaturi. Aceste imobile sunt identificate în cuprinsul testamentului prin raportare la actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

Instanța de apel a reținut că nu s-ar fi adus lămuriri cu privire la faptul că E.G.I. zisă și G., zisă și L. este una și aceeași persoană.însă la dosarul cauzei în fața instanței de fond a fost depusă declarația de notorietate autentificată din 2 iunie 2009 de B. N.P. “E.” în care se arată de către G.M.F. că știe, în calitate de vecină, că E.G. a fost cunoscută și sub numele de E.G.I., E.G.I. și L.G., fiind una și aceeași persoană.

Cu referire la transmisiunile făcute de E.G., fiica F.R.P., recurenta - reclamantă a arătat că:

1) Prin Actul dotal autentificat la data de 05 noiembrie 1908, E.G.I., zisă și Georgescu a constituit în favoarea fiicei sale, Ș.G.I., o dotă pentru căsătoria acesteia cu dl. C.G.G., constând în bunuri imobile: “loc viran pentru zarzavaturi”, situat în București strada G., “în fundătură”, pe care îl poseda prin testament de la F.R.P., terenul identificându-se cu lotul 3 din actul de răscumpărare a embaticului.

Potrivit raportului de expertiză, suprafața totală de teren menționată în actul dotal este de 1978 m.p., deținută de pârâtele SC M. SRL și SC T. SA; în actul dotal se menționează că imobilul este deținut în temeiul testamentului defunctei F.R.P. din 6 iulie 1899 și a actului de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

2) Prin contractul de donație autentificat din data de 02 noiembrie 1933, transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 02 noiembrie 1933, E.G. a donat în părți egale, celor trei fiice ale sale, averea pe care o deținea în suprafață totală de 9.255 mp reprezentând: suprafața de 7.781 mp corespunzătoare lotului 2 din actul de răscumpărare a embaticului din 1870 și suprafața de 1.474 mp cumpărată de E.G. de la sora ei. D.I.D., prin contractul de vânzare-cumpărare din 1912.

Recurenta-reclamantă a făcut o prezentare detaliată a bunurilor care au revenit fiecăreia dintre cele trei fiice.

Cu referire la T.N., una dintre fiicele E.G., recurenta-reclamantă a arătat că a decedat la data de 10 decembrie 1933, astfel cum rezultă din certificatul de deces emis de Primăria sector 3 București la data de 06 mai 2004 în baza actului de deces din 11 decembrie 1933 (unde figurează sub numele T.N.). La data de 17 mai 2006 a fost emis Certificatul de calitate de moștenitor în cuprinsul căruia se menționează că moștenitoarea T.N. este Ș. (F.) G., în calitate de soră.

În opinia recurentei, concluzia instanței de apel că acest certificat de moștenitor ar fi emis cu nerespectarea legilor în materie de moștenire, fără o dezbatere reală a moștenirii și citarea succesibililor, mențiunile privind calitatea și numărul moștenitorilor fiind răsturnate în cauză, este vădit nelegală deoarece obiectul litigiului nu îl formează anularea acestui certificat de moștenitor și nu este posibil ca într-o acțiune în revendicare instanța să înlăture certificatul de moștenitor care face dovada calității procesuale active a reclamantei; câtă vreme acest act nu a fost anulat în cadrul unui proces având ca obiect anularea lui, certificatul de moștenitor produce efecte juridice și nu poate fi înlăturat de instanța sesizată cu acțiunea în revendicare pentru considerentul că are suspiciuni cu privire la exactitatea mențiunilor cuprise în el.

În consecință, acest certificat face pe deplin dovada calității de moștenitor potrivit art. 115 alin. (3) din Legea notarilor publici și a activității notariale din 1995 care prevede că certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.

Cu referire la Ș. (F.) G., fiica E.G., și sora T.N., s-a arătat că a decedat la data de 27 decembrie 1957, lăsând-o ca moștenitoare pe reclamanta din prezenta cauză, O.A.

Prin Testamentul autentificat din data de 11 octombrie 1947, Ș.G. a lăsat nuda proprietate a întregii sale averi „mobilă și imobilă, prezentă și viitoare" A.O., născută M., iar dreptul de uzufruct soțului G.C.

Soțul F.G. a decedat la data de 01 octombrie 1949, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 30 mai 1960, în aceste condiții clauza testamentară privitoare la constituirea dreptului de uzufruct în favoarea soțului testatoarei devenind caducă (urmare decesului acestuia survenit înainte de data deschiderii succesiunii testatoarei).

În aceste condiții, singura moștenitoare a F.G. este O.A., așa cum rezultă și din Certificatul de moștenitor din 21 februarie 1958, emis ca urmare a decesului F.G. la data de 27 decembrie 1957.

Cu referire la terenul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub din 17 noiembrie 1897, transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897, recurenta-reclamantă a arătat că F.M.M., C.T.I., T.I., V.T., L.P.I., P.I. - în calitate de vânzători au transmis către D.I.D. în calitate de cumpărător dreptul de proprietate asupra mai multor imobile.

În contract se menționează că aceste imobile reprezintă cota de 1/4 din moștenirea rămasă de pe urma defunctului I.D., soțul cumpărătoarei D.I.D., cotă pe care vânzătorii, în calitate de moștenitori ai defunctului, au fost de acord să o transmită soției supraviețuitoare.

Imobilele sunt descrise astfel: lotul nr. 1 - Loc viran din București, deținut în temeiul Actului din 1886 transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 1886 și lotul nr. 2 - Loc viran din București, suburbia Foișorul deținut în temeiul actului de vânzare-cumpărare din 09 aprilie 1880 transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 1880 - suprafață de 1.951 mp.

Prin contractul din 1880, I.D. a cumpărat de la N.A. cealaltă parte din terenul acestuia situat în București, Lunca suburbia Foișor, dobândit în proprietate prin răscumpărarea embaticului.Terenul are următoarele vecinătăți: la E cu vânzătorul N.A.; la V cu cumpărătorul I.D.; la N cu proprietatea G. și la S cu proprietatea lui T.T.

Lotul nr. 3: Loc viran din București, suburbia Foișorul deținut în temeiul actului de vânzare-cumpărare din 19 iunie 1879 transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 1879 - suprafață de 3.566 mp.

Prin contractul din 19 iunie 1879, I.D. a cumpărat de la N.A. o parte din terenul acestuia situat în București, dobândit în proprietate prin răscumpărarea embaticului. Terenul are următoarele vecinătăți: la E cu vânzătorul N.A.; la V cu cumpărătorul I.D.; la N cu proprietatea T.V. și la S cu proprietatea N.V.

Lotul nr. 4: Imobile reprezentând teren și construcție (cu destinația de locuință) deținut în temeiul actului de vânzare-cumpărare din 1890 transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 1890.

A susținut recurenta că astfel cum s-a evidențiat atât în expertiza extrajudiciară întocmită de expert A.M. cât și în raportul de expertiză efectuat de expert Z.D., loturile 2 și 3, fiind parcele alipite, au o suprafață totală cumulată de 5.517 mp și, în prezent, sunt deținute de pârâtele SC M. SA și SC T. SA.

Cu referire la transmisiunile făcute de D.I.D. s-a arătat că prin Contractul de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911, transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 16 decembrie 1911, D.I.D. a înstrăinat soților G. (G.) C. zis C. și F. (Ș.) C.G. (G.) un loc viran situat în București, suburbia Foișorul, având următoarele vecinătăți și dimensiuni: la E: proprietatea dlui. V.G. pe o latură de 111 m; la S: proprietatea dlui. V.C. pe o latură de 38,5 m; la V: proprietatea vânzătoarei pe o latură de 99 m și la N: proprietățile dlor. I.I. și T.S. pe o latură de 38,5 m. Suprafața totală a terenului menționată în acest contract este de 4.043 mp.

În contract se menționează că imobilul este deținut în temeiul a trei acte translative de proprietate succesive, după cum urmează: 1. Act de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897; 2. Act de vânzare-cumpărare din 09 aprilie 1880 transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 1880 și 3. Act de vânzare-cumpărare din 19 iunie 1879 transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 1879.

Cu referire la Contractul de vânzare-cumpărare din 23 ianuarie 1912, transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 26 ianuarie 1912, s-a arătat că D.I.D. a înstrăinat surorii sale, E.G., două imobile reprezentând teren și construcție situate în suburbia Foișor strada G., în suprafață totală de 5.365 mp.

În contract se menționează că imobilul este deținut în temeiul a trei acte succesive, reprezentând: 1.Testamentul defunctei F.R.P. din 6 iulie 1899; 2. Actul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897 și 3. Actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

A menționat recurenta că terenul dobândit de D.I.D. pe cale de succesiune de la mama sa, F.R.P., este distinct de imobilele dobândite de D.I.D. de la moștenitorii soțului său prin Actul de vânzare-cumpărare din 1897.

Lotul I avea următoarele vecinătăți: la N: Strada G. pe o lungime de 37,5 m; la V: proprietatea cumpărătoarei E.G. pe o lungime de 188,2 m; la S: proprietatea lui T.C. pe o latură de 18 m și la E: proprietatea lui I.D. pe o latură de 187,5 m. Lotul I avea o suprafața totală de 3.891 mp. Pe acest lot exista și o construcție cu destinația de locuință formată din două camere și două antreuri, o magazie și un grajd.

Acest lot a fost dobândit prin moștenire de la F.R.P., așa cum se arată în raportul de expertiză extrajudiciară și în raportul de expertiză judiciară efectuat de expert Z.D., și reprezintă partea de ½ din Lotul nr. 2 din Actul de răscumpărare a embaticului.

Lotul II avea următoarele vecinătăți: la V proprietatea cumpărătoarei E.G., proprietatea lui T.C. și proprietatea lui M.G. pe o lungime de 91,1 m; la S: proprietatea dlui. V.C.B. pe o latură de 18 m; la E: proprietatea lui C. și F.G. pe o lungime de 95,8 m și la N proprietățile dlor. I.D. și T.S. pe o lungime de 14 m. Suprafața totală a Lotului II era de 1474 mp.

Acest lot a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897.

Prin urmare, înstrăinarea făcută de D.I.D. în anul 1912 a avut ca obiect terenuri dobândite de aceasta prin ambele moduri (moștenire și cumpărare).

Concluzionând cu privire la dreptul de proprietate dobândit prin moștenire de la F.G., recurenta-reclamantă a arătat că imobilele dobândite de F.G. sunt: 1.teren în suprafață de 1.978 mp conform actului dotal din 05 noiembrie 1908, identificat în expertiza extrajudiciară în anexele 2 și 2 A. Din această suprafață, 826 mp reprezintă proprietăți particulare care nu formează obiectul prezentului litigiu.

În consecință, rezultă o suprafață de revendicat de 1.152 mp.

2. Teren în suprafață de 4.043 mp situat în București, suburbia Foișorul, dobândit ca bun comun în timpul căsătoriei cu C.G. - conform Contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911 identificat în expertiza extrajudiciară în anexa 3 și 3 A. Din această suprafață 68 mp sunt ocupați de Șoseaua M.B.

În consecință, rezultă o suprafață de revendicat de 3.975 mp.

3. Partea ce se cuvenea acesteia din Contractul de donație din 02 noiembrie 1933 identificată în expertiza extrajudiciară în anexa 4 și prin raportul de expertiză judiciară topo, reprezentând:

a. Cota de 1/3 din terenul în suprafață de 1.160 mp deținut în indiviziune de cele trei surori. În prezent această suprafață de 1.160 mp se află în întregime în proprietatea și posesia reclamantei și nu face obiectul prezentului litigiu.

b. Cota de 1/3 din terenul în suprafață de 1.474 mp (terenul în suprafață de 1.474 a fost deținut în indiviziune de cele trei surori), care corespunde unei suprafețe de aproximativ 491,5 mp și

c. Terenul proprietate exclusivă în suprafață de 2.207 mp. Din această suprafață, 422 mp sunt în proprietatea și posesia reclamantei care nu formează obiectul prezentului litigiu.

În consecință, rezultă o suprafață de revendicat de 1.785 mp (proprietate exclusivă).

4. Terenul moștenit de la sora acesteia, T.N. (prin contractul de donație din 02 noiembrie 1933), identificată în expertiza extrajudiciară în anexa 4:

a. Cota de 1/3 din terenul în suprafață de 1.474 mp (terenul în suprafață de 1.474 mp a fost deținut în indiviziune de cele trei surori), care corespunde unei suprafețe de aproximativ 491,5 mp și

b. Terenul proprietate exclusivă în suprafață de 2.207 mp. Din această suprafață, 310 mp sunt deja în proprietatea și posesia reclamantei și nu formează obiectul prezentului litigiu.

În consecință, rezultă o suprafață de revendicat de 1.897 mp (proprietate exclusivă).

În total rezultă o suprafață revendicată de aproximativ 8.809 mp proprietate exclusivă și cota de 2/3 din terenul de 1.474 mp (care corespunde unei suprafețe de aproximativ 983 mp).

În considerarea celor expuse, recurenta-reclamantă a susținut că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și a calității procesuale active, expertiza judiciară efectuată de expertul topo Z.D. confirmând identitatea între terenul care face obiectul actelor de proprietate depuse la dosar (inclusiv actul de embatic și de răscumpărare a embaticului) și terenul revendicat, deținut de pârâte.

Printr-o altă critică, s-a arătat că în mod greșit instanța de apel și-a însușit punctul de vedere al SC M. SRL în sensul că reclamanta nu a depus la dosar un titlu de proprietate din perioada 1949-1950 și prin urmare nu a făcut dovada calității procesuale active, raționamentul instanței de apel în sensul că întrucât titlul de proprietate al reclamantei nu este din perioada 1949-1950 ci dintr-o perioadă anterioară, aceasta nu are calitate procesuală activă este de neînțeles și contravine nu doar dispozițiilor legale, ci unor principii elementare de drept.

Astfel, în condițiile în care a făcut dovada dreptului său de proprietate, reclamanta nu trebuie să facă proba unui fapt negativ, respectiv acela că terenul nu a fost înstrăinat la nivelul anilor 1949-1950. În cazul în care pârâtele susțin că terenul ar fi fost vândut de autoarele reclamantei, acestora le revine sarcina probei.

Or, din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi avut loc o asemenea înstrăinare, la dosar nefiind depus niciun contract de vânzare-cumpărare sau vreun început de dovadă în sensul înstrăinării.

Împrejurarea că în Anexa la Decretul nr. 92/1950 figurează o altă persoană nu înseamnă că terenul a fost înstrăinat, ci că este vorba de o preluare abuzivă, măsura naționalizării fiind lovită de nulitate, iar dovada calității de moștenitor nu s-a făcut doar cu testamentul, cum greșit a susținut pârâta SC M. SRL, ci cu certificatul de moștenitor emis de pe urma F.G. și de calitate de moștenitor, emis de pe urma T.N.

Cu referire la considerentele prin care instanța de apel a arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă și pentru că ar fi transmis dreptul litigios, recurenta a susținut că este, de asemenea, nelegală. Astfel, aceasta a transmis dreptul litigios care a făcut obiectul unui dosar determinat, împrejurare menționată expres în contractul de cesiune de drepturi litigioase; în plus, acel litigiu a avut ca obiect o suprafață de 6.000 m.p., pe când prezentul litigiu se referă la o suprafață de 9.792 mp. În opinia recurentei, la momentul soluționării dosarului respeciv, prin respingerea acțiunii, contractul de cesiune de drepturi litigioase încheiat cu S.A. a încetat, nefiind transmis însuși dreptul de proprietate.

Pentru aceste considerente recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea Deciziei civile nr. 236/A din 14 octombrie 2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Intimata-pârâtă SC T. SA., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, așa cum a reținut instanța de apel, SC M. SRL justifica un interes ocrotit de lege, direct și actual, de a supune spre analiză excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care reclamanta O.A. a formulat apel împotriva soluției de respingere, pe fond, a acțiunii în revendicare. Prin urmare, primul motiv de recurs este neîntemeiat.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv ca instanța nu ar fi motivat hotărârea în ceea ce privește motivele de apel invocate de către recurenta-reclamanta, intimata-pârâtă a arătat că este, de asemenea, nefondat, întrucât din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța nu a mai analizat aceste motive față de excepția reținută, privind calitatea procesuală activă. În schimb, instanța a motivat pe larg de ce a apreciat că este fondată excepția lipsei calității procesuale active. Recurentei-reclamante nu i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, atâta vreme cât instanța a motivat hotărârea în ceea ce privește admiterea excepției, iar reclamanta a avut posibilitatea să formuleze, pe calea întâmpinării, apărări în ceea ce privește apelul declarat de pârâta SC M. SRL, dar și de a propune și a administra probe cu ocazia judecării apelului.

Cu referire la motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susținut că nu sunt incidente în speță și că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală atunci când a constatat că reclamanta nu a făcut dovada calității procesuale active în cauză.

Astfel, instanța de apel a analizat înscrisurile depuse la dosar, reținând ca recurenta-reclamanta nu a făcut dovada certă privind dreptul de proprietate actual asupra imobilului, făcând doar o analiza a unor titluri anterioare, începând cu anul 1870, - actul de răscumpărare a unui teren - fără schița și date clare de identificare și amplasament, și acte ulterioare de transmisiune prin acte între vii și testamente ce se opresc, la nivelul anilor 1912, solicitând instanței sa verifice transmisiunile cu titlu de moștenire.

A mai arătat intimata-pârâtă că așa cum rezultă din situația juridică a imobilului, terenul revendicat a intrat în proprietatea statului cu titlu, respectiv în baza Decretului nr. 92/1950 de la N.D. Așa cum rezultă din arborele genealogic depus la dosarul cauzei N.D. a fost soția lui N.I., decedat în 1950.

N.I. a fost fiul lui T.T.N., care a trăit între 07 februarie 1879-10 decembrie 1933; aceasta, la rândul ei, a fost una dintre cele trei fiice ale E. (L.) G. care a trăit între 23 decembrie 1859 - 07 septembrie 1949, despre care se susține că a fost una dintre proprietarele originare ale terenului revendicat.

Față de cele arătate, în mod corect a reținut instanța de apel că Certificatul de moștenitor din 2006 a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale în materie de moștenire, fără o dezbatere reala a succesiunii și citare a succesibililor potrivit C. Civ. Aceste aspecte sunt confirmate și de notificarea formulata de alte persoane, respectiv B.E. și D.P., pentru imobilul din București, str. G.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul ca dreptul de proprietate nu s-a pierdut, întrucât este perpetuu, precum și cele privind aplicarea greșita a Decretului nr. 92/1950, când, în realitate, terenul a fost preluat printr-o simpla măsura de fapt în mod corect nu au fost primite de către instanța de apel.

Reclamanta nu a administrat nici o dovadă, în considerarea principiului “actor incumbit probatio” din care să rezulte că măsura de naționalizare a fost aplicată “printr-o simplă măsură de fapt”.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța de apel că, prin expertiza topografică judiciară efectuată în cauză la termenul din 18 octombrie 2010, de către expertul Z.D., nu s-a putut determina cu certitudine dacă terenul revendicat se identifică cu terenul deținut de către SC T. SA și SC M. SRL.

S-a arătat că expertul a concluzionat în finalul expertizei, că: „reclamanta prin aceste obiective încuviințate de Instanță, forțează un răspuns pozitiv; aceasta identificare pe acest amplasament este aleatorie, fără o precizie acceptabilă, având în vedere că se identifică pe acte vechi de peste 100 de ani. În cuprinsul dosarului de la instanță nu am găsit schițe aferente actelor invocate, nu am găsit pentru imobilul/imobilele în cauza date, acte, schițe de după anul 1945 sau după anul 1956 când a fost începută întocmirea de planuri cadastrale de către autoritățile locale. Exista posibilitatea ca pe parcursul raportului întocmit, anumite date referitoare la suprafețe și părțile moștenitoare să fie incorect stabilite, având în vedere faptul ca eu nu am o specializare în drept, în modul de calcul al cotelor de moștenire."

Prin urmare, nu s-a putut identifica, cu certitudine, terenul revendicat și nici suprapunerea sa în prezent cu terenul aflat în proprietatea pârâtelor.

A mai arătat intimata-pârâtă că instanța de apel a reținut în decizia criticata că recurenta-reclamantă a vândut drepturile litigioase privind revendicarea imobilului în litigiu către cumpărătorul S.A., care a și formulat acțiuni în revendicare a imobilului, în contra sa și împotriva SC M. SRL.

Prin Decizia civilă nr. 2032/A din 05 decembrie 2006 Tribunalul București, secția a III-a Civilă, a constatat cu putere de lucru judecat că „prin contractul de vânzare de drept litigios, Oprită Angelica a vândut dreptul său litigios ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5619/2001. privind dreptul său de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 6.000 mp, situat în București, sector 3". Instanța de judecată a admis cu putere de lucru judecat că dreptul litigios s-a transmis în patrimoniul cesionarului, căruia îi revenea sarcina de a face dovada că este și titularul dreptului pretins.

Mai mult decât atât, la acest contract de vânzare de drept litigios, autentificat din 25 iunie 2001, s-a întocmit și un act adițional autentificat din 14 noiembrie 2005 în care se arată expres că „eu, O.A. precizez că înstrăinarea dreptului litigios se referă la întregul teren, indiferent dacă acesta se află în posesia unei sau mai multor societăți"

Prin urmare, începând cu data de 25 iunie 2001, prin efectul contractului de vânzare de drept litigios autentificat din 25 iunie 2001 și prin efectul autorității de lucru judecat al Deciziei civile nr. 2032/A din 05 decembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamanta din cauza de față nu mai poate pretinde nici un drept asupra imobilului revendicat în anul 2008 în prezenta acțiune.

A concluzionat intimata - pârâtă SC T. SA că soluționarea cauzei pe excepție în dosarul mai sus menționat nu poate determina încetarea contractului de cesiune a unui drept litigios și reîntoarcerea lui la vânzătoare și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin care s-a susținut că instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) din același act normativ sub sancțiunea nulității, nu este fondat.

Sub un prim aspect, Înalta Curte menționează că acest motiv de recurs vizează soluția de respingere a excepției lipsei de interes în formularea apelului în ceea ce o privește pe pârâta SC M. SRL.

Or, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., această critică nu se subsumează dispozițiilor pct. 5, ci punctului 9, întrucât vizează modalitatea de aplicare a legii.

Prin acest motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că prin raportare la soluția de respingere pe fond a acțiunii în revendicare, pârâta SC M. SRL nu justifica interesul de a declara apel, având posibilitatea de a reitera excepțiile procesuale respinse de tribunal, ca apărări, cu prilejul judecării apelului reclamantei.

Critica nu este fondată, având în vedere că, față de soluțiile de respingere a excepțiilor lipsei calității procesuale active și autorității de lucru judecat, aceasta a căzut în pretenții, iar în măsura în care dorește să supună dezbaterii în apel soluțiile date acestor excepții trebuie să declare această cale de atac.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că dispozitivul deciziei recurate conține o contradicție, în sensul că, schimbând în parte sentința apelată, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, acțiunea în revendicare, pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei O.A.

Considerentele deciziei sunt în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei O.A. iar din minuta deciziei rezultă că, pe fond, cererea de chemare în judecată a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active, sintagma “ca nefondată” fiind adăugată în dispozitiv.

Se constată că recurenta a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât instanța de apel, găsind întemeiată critica privitoare la lipsa calității procesuale active, invocată de apelanta-pârâtă, nu i-a cercetat propriul apel, care viza atât soluția de respingere a acțiunii în revendicare cât și pe cea de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a municipiului București.

Recurenta-reclamantă a menționat că examinarea apelului său se impunea întrucât, ca efect al admiterii apelului declarat de apelanta-pârâtă, pe fond cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ca nefondată.

Înalta Curte reține că, potrivit minutei întocmite cu prilejul soluționării apelurilor, în speță, soluția de respingere a acțiunii în revendicare în contradictoriu cu pârâtele SC M. SRL și SC T. SA, a fost dată de curtea de apel pentru considerente care țin de lipsa calității procesuale active.

Verificarea calității procesuale active este prioritară în raport cu excepția lipsei calității procesuale pasive și, în măsura în care este în mod legal admisă, face de prisos examinarea criticilor care privesc soluția de respingere a acțiunii pe fond.

Din acest punct de vedere, nu se poate aprecia, că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., însă, pentru considerentele care vor fi expuse cu prilejul examinării motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în speță urmează a se constata că excepția lipsei calității procesuale active a fost în mod greșit admisă, astfel că examinarea celorlalte critici formulate de apelanta-reclamantă urmează a fi cercetate de instanța de apel cu prilejul rejudecării.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta vizează situația în care instanța de judecată, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Pentru a putea fi incident acest motiv de recurs, este necesar ca prin actul de învestire a instanței (cerere de chemare în judecată, cerere reconvențională, cerere de intervenție voluntară principală, etc.) să se pună în discuție interpretarea unui act juridic.

Nu se subsumează acestui motiv de recurs criticile prin care se pune în discuție modul de interpretare a probelor (inclusiv a probelor constând în înscrisuri); prin urmare, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Examinând criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la soluția instanței de apel, de admitere a excepției lipsei calității procesuale active, Înalta Curte reține că sunt fondate.

Astfel, în opoziție cu hotărârea primei instanțe care, pe baza probatoriului administrat, a concluzionat că în cauză s-a făcut identificarea terenului pretins prin cererea de chemare în judecată, prin expertiză judiciară, că reclamanta a făcut dovada dreptului de propietate al autoarei sale și a transmisiunilor succesive ale acestuia, instanța de apel, a apreciat că reclamanta nu a depus dovezi pertinente și concludente privind dreptul de proprietate actual asupra imobilului în litigiu, respectiv nu a depus o hotărâre judecătorească sau o decizie administrativă a entităților abilitate în a soluționa notificarea cu privire la bun.

Or, se constată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale privitoare la proba dreptului de proprietate și nu a menționat care este temeiul juridic care îl obligă pe reclamant, în acțiunea în revendicare (chiar a unui bun preluat de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001), să depună la dosar o hotărâre judecătorească sau o decizie administrativă a entităților abilitate în a soluționa notificarea cu privire la bun, pentru dovedirea calității procesuale active.

În plus, aceasta a înlăturat în mod nejustificat înscrisuri autentice, translative de proprietate.

Contrar dispozițiilor art. 1173 alin. (1) C. civ. de la 1864, care prevăd că “actul autentic are deplină credință în privirea oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată”, precum și regulii conform căreia faptele negative se dovedesc prin faptele pozitive contrare, nefiind posibilă dovada unui fapt negativ (respectiv acela că bunul nu a fost înstrăinat), instanța de apel, în mod nelegal a reținut că nu sunt certe dovezile privitoare la dreptul de proprietate al reclamantei, întrucât este necesară analiza unor titluri anterioare, începând cu anul 1870, până în anul 1912, urmată de examinarea transmisiunilor succesorale.

Înalta Curte constată că vechimea unui titlu de proprietate nu alterează valoarea probatorie a acestuia, iar dificultățile de identificare trebuie surmontate prin administrarea unui probatoriu corespunzător, ceea ce prima instanță a făcut.

În continuare, pe baza unui înscris privitor la arborele genealogic al familiei autoarei reclamantei, curtea de apel a constatat că T.N. a avut un fiu, care a fost căsătorit și are doi descendenți în viață, ceea ce contravine mențiunilor din certificatul de moștenitor din 2006.

Fără a fi învestită cu examinarea unei cereri de anulare a acestui certificat, instanța de apel a apreciat că certificatul de moștenitor sus-menționat “a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale în materie de moștenire, fără o dezbatere reală a succesiunii și fără citarea succesibililor potrivit C. civ., și că mențiunile cu privire la calitatea și numărul moștenitorilor, respectiv a celor străini de moștenire, au fost răsturnate în cauză, astfel că nu pot fi luate în considerare în acțiunea patrimonială dedusă judecății.”

Față de dispozițiile art. 118 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 36/1995, care prevăd că „ până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia”, concluziile instanței de apel sunt vădit nelegale.

Pe baza relațiilor comunicate de Primăria Municipiului București, conform cărora pentru imobilul situat în București, naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, au formulat notificare B.E. și D.P., curtea de apel a reținut că excepția lipsei calității procesuale active este întemeiată, cu atât mai mult cu cât “reclamanta nu a opus relațiilor decurgând din anexa la naționalizarea din 1950 a imobilului din București, deținerea în aceeași perioadă (1949 - 1950), a unui titlu de proprietate cu privire la imobilul revendicat de către autoarea sa F.Ș.G., ca de altfel, nici pentru perioada anterioară începând cu ultimele acte de transmisiune prin acte între vii (și testamente), respectiv din 1912 până în 1950.”

Înalta Curte reține că niciul dintre argumentele de mai sus nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active, deoarece reclamanta nu a pretins prin cererea de chemare în judecată că este moștenitoarea M.B. (care a fost una din cele trei fiice ale E.I.G.).

Instanța de apel a ignorat principiile care guvernează administrarea probelor și a stabilit, în mod nelegal, în sarcina reclamantei obligația de a proba cu acte de dată recentă dreptul său de proprietate, fără a expune temeiurile legale care ar justifica această măsură.

Înalta Curte reține că în speță, reclamanta a depus la dosar înscrisuri autentice care probează calitatea sa procesuală activă.

Astfel, prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870, F.V. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului descris ca reprezentând „trei locuri cu case în Strada L. și G., C.A., Comuna București, Suburbia Foișoru, Județul Ilfov”. Conform raportului de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar D.Z., cele 3 loturi de teren care fac obiectul actului de răscumpărare a embaticului din 1870 sunt reprezentate de suprafața de 4.015 mp (teren ocupat de proprietăți particulare și care nu formează obiectul acțiunii în revendicare), suprafața de 7.781 mp și suprafața de 1.978 mp.

Prin testamentul autentificat din 06 iulie 1899 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, F.R.P. a testat întreaga sa avere în favoarea fiicelor sale, D. și L., imobilul lăsat ca moștenire fiind reprezentat de „un corp de case situate în București și trei locuri pentru zarzavaturi”, dobândite prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870.

Prin Actul dotal autentificat din 05 noiembrie 1908 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, E.G.I. a constituit în favoarea fiicei sale, Ș.G.I., o dotă pentru căsătoria acesteia cu C.G.G., printre bunurile constituite dotă aflându-se și imobilul constând în „loc viran pentru zarzavaturi, situat în București, în fundătură”, având lățimea de 25 stânjeni și lungimea de 26 stânjeni, care îi fusese lăsat prin testament de mama sa, F.R.P., iar aceasta, la rândul ei, îl dobândise prin actul de răscumpărare a embaticului din 05 februarie 1870. Potrivit raportului de expertiză topografică, suprafața de teren menționată în actul dotal este de 1978 mp.

Prin contractul de donație autentificat din 02 noiembrie 1933 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, transcris din 02 noiembrie 1933, E.G. a donat averea pe care o deținea (în total 9.255 mp teren) celor 3 fiice ale sale, T.N., M.B. și F.G., fiecăreia câte o suprafață totală de teren de 3.085 mp. Prin raportul de expertiză topografică au fost identificate suprafețele de teren care au făcut obiectul contractului de donație menționat, cu privire la fiecare din cele trei fiice ale donatoarei, rezultând că T.N., M.B. și F.G. au dobândit, fiecare, o suprafață totală de teren de 3.085 mp, din care: 386,67 mp proprietate în indiviziune cu celelalte două surori, 2.207 mp teren proprietate exclusivă și 491,33 teren în indiviziune cu celelalte două surori.

De pe urma defunctei T. (T.) N., decedată, a rămas ca unică moștenitoare G.Ș. (zisă F.G., potrivit declarațiilor de notorietate depuse la filele 43-44 din dosarul tribunalului), în calitate de soră, conform certificatului de calitate de moștenitor din 17 mai 2006.

Potrivit certificatului de moștenitor din 21 februarie 1958, reclamanta O.A. are calitatea de legatară universală a defunctei G.Ș., decedată, în baza testamentului autentificat din 1947.

Prin testamentul menționat, Ș.G. a lăsat soțului său, C.G. (zis și G.C.) uzufructul întregii sale averi (mobilă și imobilă, prezentă și viitoare), averea imobilă de la acel moment a testatoarei fiind formată din 1/2 din imobilul situat în București, precum și din partea aflată în proprietatea sa din imobilul clădire și teren situat în București, astfel cum rezultă din actul de donație autentificat din 1933 de Tribunalul Ilfov secția Notariat.

Prin același testament, Ș.G. a lăsat reclamantei A.O., născută M., nuda proprietate a întregii sale averi; soțul F.G. a decedat la data de 01 octombrie 1949, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor din 30 mai 1960, anterior datei deschiderii succesiunii testatoarei, clauza testamentară privitoare la constituirea dreptului de uzufruct în favoarea acestuia devenind caducă.

Prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897, transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni conform procesului-verbal din 24 noiembrie 1897, D.I.D. (fiica F.R.P.) a dobândit dreptul de proprietate asupra mai multor imobile, individualizate prin raportul de expertiză topografică ca reprezentând două parcele alipite cu o suprafață totală de 5517 mp, din care suprafața de 4.043 mp a fost vândută de D.I.D. către autoarea reclamantei, F.G. și soțul acesteia, G.C., potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1911, iar suprafața de 1.474 mp a fost vândută E.G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 26 iunie 1912.

Imobilele dobândite de D.I.D. prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897 reprezintă cota de 1/4 din moștenirea rămasă de pe urma defunctului I.D., soțul cumpărătoarei, cotă pe care vânzătorii, în calitate de moștenitori ai defunctului, au transmis-o soției supraviețuitoare.

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat din 26 iunie 1912 de Tribunalul Ilfov secția Notariat, D.I.D. a vândut surorii sale, E.G., două imobile reprezentând teren și construcție situate în suburbia Foișor, în suprafață totală de 53.65 mp.

Terenul în suprafață totală de 5.365 mp este compus din lotul I (dobândit prin moștenire de la F.R.P.) în suprafață de 3.891 mp și lotul II (dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 1897) în suprafață de 1.474 mp.

În ceea ce privește titlul de proprietate al pârâtelor SC M. SRL și SC T. SA., așa cum în mod corect a reținut tribunalul, SC M. SRL este proprietara terenului în suprafață de 5.628,72 mp, situat în București, sector 3, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 27 august 1993. SC T. SA. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 13.628 mp situat în București, sector 3 conform Protocolului de predare-primire din 28 ianuarie 1994 încheiat cu SC M. SA.

Conform situației de fapt reținute de tribunal, pe baza raportului de expertiză judiciară în specialitatea topografie întocmit de expertul judiciar D.Z., coroborat cu raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar, există identitate între terenul care a aparținut autoarei reclamantei, conform actelor de proprietate depuse la dosarul cauzei, și terenul ocupat de pârâtele SC M. SRL și SC T. SA. Potrivit tabelului în care expertul a evidențiat suprapunerile (filele 93-94 vol. II din dosarul tribunalului), rezultă că suprafața totală de teren proprietatea reclamantei, ocupată de pârâte, este de 9.792 mp, din care 8.809 mp proprietate exclusivă și 983 mp teren indiviz.

Cu referire la lipsa calității procesuale active derivând din vânzarea drepturilor litigioase prin contractul din 2001, autentificat la B.N.P. D.Ș., și actul adițional din 2005, Înalta Curte reține că prin contractele sus-menționate nu s-a transmis însuși dreptul de proprietate ci s-au transmis drepturile litigioase rezultate din procesul menționat în acestea, respectiv din Dosarul nr. 5619/2001 înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București.

Înalta Curte menționează că justificarea calității procesuale active nu antamează soluția asupra fondului, fiind eronate susținerile recurentei-reclamante conform cărora “prin recunoașterea calității procesuale active instanța soluționează chiar fondul pricinii, recunoașterea calității procesuale active având ca efect chiar admiterea acțiunii” și aceasta deoarece examinarea fondului acțiunii în revendicare imobiliare, în care ambele părți se prevalează de titluri de proprietate implică operațiuni specifice de analiză a acestora, cu consecința acordării preferabilității unuia dintre ele în funcție de elementele concrete ale speței.

Pentru toate aceste considerente, reținând că în mod greșit a fost găsită întemeiată critica privitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantei, cu consecința neexaminării tuturor motivelor de apel (atât în ceea ce privește apelul declarat de reclamantă, cât și în ceea ce privește apelul declarat de pârâta SC M. SRL), în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă O.A. împotriva Deciziei nr. 236A din 14 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2014.