Judicial discretion in closing criminal investigations not constituting abuse of office absent evidence of intentional malice

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Rezoluția nr. 1077/P/2009 din data de 2 octombrie 2009, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul M.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.

Pentru a dispune în acest sens, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a reținut următoarele:

În plângerea formulată numitul G.M. a solicitat să fie efectuate cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. de către magistratul mai sus menționat deoarece în perioada în care și-a desfășurat activitatea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a soluționat nefavorabil, pentru el, (petent) Dosarul nr. 462/P/2008 înregistrat la această unitate de parchet, în sensul că a dispus, cu rea-credință, și fără a lua în considerare actele depuse la dosar, care dovedeau faptul că în cauză au fost săvârșite fapte de natură penală, neînceperea urmăririi penale față de persoanele pe care le-a reclamat.

Nemulțumit de soluția dispusă de procuror, petentul a formulat plângeri împotriva acesteia, care au fost respinse ca neîntemeiate.

Afirmațiile petentului cu privire la modul în care procurorul a înțeles să soluționeze cauza dedusă judecății sale și cu privire la modul în care și-a exercitat atribuțiile de serviciu sunt lipsite de suport probator.

Totodată cele invocate de petent nu pot fi avute în vedere și nu pot constitui temei al desfășurării urmării penale împotriva magistratului, chiar dacă consideră că acestea sunt de natură penală. Nu rezultă că magistratul a acționat în sensul de a-i vătăma interesele, ci de a soluționa cât mai eficient și operativ cauza având în vedere toate prevederile legale în vigoare, caz în care se poate aprecia că faptele nu există în materialitatea lor, iar soluția dispusă de magistrat este rezultatul analizării actelor aflate la dosarul cauzei și a textelor de lege aplicabile în cauză.

Simpla susținere a petentului, că în cauză o persoană a săvârșit fapte de natură penală, fără a fi coroborată cu alte probe, și fără a face dovada celor afirmate, nu pot conduce la concluzia că persoana respectivă este și autoarea acestora. Faptul că cineva nu este mulțumit de modul cum un magistrat a soluționat o anumită cauză nu este de natură să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte care să atragă răspunderea penală, materială sau disciplinară a acestuia. De altfel fapta nu există în materialitatea ei cât timp nu se poate reține că a fost săvârșită cu intenție.

Totodată potrivit dispozițiilor C. proc. pen., pentru a se dispune cercetarea penală față de o persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca din actele existente să rezulte elemente de fapt concrete din care, rațional se poate ajunge la concluzia că în cauză s-a săvârșit o faptă penală.

În final soluția dispusă de un procuror, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu nu poate fi atacată decât prin exercitarea căilor legale de atac prevăzute de lege.

Plângerea petentului G.M. a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 10439/5163/II-2/2009 din data de 5 noiembrie 2009 a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a dispune în acest sens, procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a reținut că nu există date sau indicii privind săvârșirea vreunei fapte infracționale de către magistratul-procuror A.M. cu prilejul instrumentării și soluționării Dosarului nr. 462/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., petentul s-a adresat cu plângere la instanța competentă, în care arată că procurorul M.A. a făcut o urmărire penală "în sensul de a mușamaliza, pentru a-i scăpa de răspundere penală pe făptuitori".

Plângerea nu este fondată.

Pentru soluționarea plângerii penale, procurorul a efectuat acte premergătoare conform art. 228 și art. 224 C. proc. pen.

La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a constituit Dosarul nr. 1077/P/2009, în care, prin rezoluția cu același număr din 12 octombrie 2009, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pentru săvârșirea infracțiunii sesizate.

Soluția a fost contestată de numiții G.M. și G.I. în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen.

Din analiza actelor anexate, se constată că în Dosarul nr. 462/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, numitul G.M. a formulat plângere penală împotriva numitelor D.M., executor judecătoresc, M.N., avocat, al lucrătorilor de poliție B.I.C., I.V. și a numitei M.G., susținând că au pătruns fără consimțământul său, în locuința acesteia din Ploiești, str. S.

Prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nr. 462/P/2008, din 29 ianuarie 2009, emisă de procuror A.M., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 292 alin. (2) C. pen., M.N., B.I.C., M.G., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. și I.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., în raport de incidența prevederilor art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen.

S-a motivat că probele administrate au relevat existența unei justificări legale în legătură cu pătrunderea în domiciliul persoanei vătămate a fiecăruia dintre făptuitori. S-a stabilit astfel că persoanele reclamate au intrat în locuința petentei pentru recuperarea unui debit, nefiind prefigurată încălcarea unei norme legale sau de altă natură.

Soluția de neurmărire penală a fost apreciată ca legală și temeinică de conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin Rezoluția nr. 179/11/2/2009, din 17 februarie 2009, plângerea petiționarilor fiind respinsă ca neîntemeiată.

Soluția adoptată de procuror în cauza la care s-a făcut referire este argumentată și se bazează pe analiza obiectivă a datelor rezultate din dosarul cauzei, cu aplicarea dispozițiilor legale incidente, fiind menținută și în condițiile controlului ierarhic exercitat în condițiile art. 278 C. proc. pen.

În conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., petentul avea posibilitatea de a contesta modul de soluționare a dosarului menționat și la instanța de judecată competentă să verifice legalitatea și temeinicia soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Răspunderea penală a magistraților nu poate fi angajată în raport cu soluțiile dispuse, în absența unor indicii temeinice privind comiterea unor fapte infracționale.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea petentului G.M. obligând totodată petiționarul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul G.M. împotriva Rezoluției nr. 1077/P/2009 din 2 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2010.

Procesat de GGC - AS