Statute of limitations bars criminal liability for falsity in declarations; prescription period calculated from 2004 offense date

Asupra recursurilor de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 199 din 04 octombrie 2010, Tribunalul Suceava a l-a condamnat pe inculpatul T.P. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare (2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 1 lit. a) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 și la 2 pedepse de câte 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 292 C. pen.raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000), cu executarea pedepsei în regim de detenție, dispunând achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 1 lit. a) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă din primăvara anului 2004).

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că denunțătorul în cazul infracțiunilor de trafic de influență are calitatea de martor, jurisprudența instanțelor fiind constantă în acest sens, inclusiv Înalta Curte, prin Decizia nr. 1425/2010, a reținut că denunțătorul care beneficiază de o cauză de nepedepsire nu are calitatea de parte în procesul penal. De altfel, în cauză denunțătorul a și fost audiat în calitate de martor "(contrar susținerilor apărării și contrar pretențiilor formulate în cauză de acesta), fără a avea acces la dosarul cauzei (deși denunțătorul a solicitat în mod expres aceasta).

Referitor la susținerea apărătorului inculpatului, cu privire la cele consemnate în încheierea din 10 iunie 2009, s-a arătat că la momentul procesual al verificării legalității actului de sesizare s-a constatat că apărările privind elementele constitutive ale infracțiunii urmau să fie examinate pe fondul cauzei, precum și că pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu are relevanță dacă pretinsa influență este sau nu reală, precum și dacă funcționarul a fost individualizat, fiind suficient să se facă referire la funcția pe care acesta o îndeplinește.

Pe de altă parte, s-a constatat că denunțătorul acesta a susținut că inculpatul va interveni pe lângă primarii comunei Vama și orașului Solea pentru a obține hârtii,în sensul formării "unui dosar a cărui admitere să fie o simplă. formalitate și nu pentru reconstituirea dreptului de proprietate. In plus,primarul este membru de drept al comisei comunale, prezidând ședințele acesteia, iar la nivelul unei comunități rurale este o persoană foarte importantă, receptat ca simbol al autorității, care-poate influența decisiv activitatea comisiei.

Concluzionând tribunalul a constatat că persoanele desemnate de către inculpat erau în măsura a contribui decisiv la soluționarea favorabilă a cererilor denunțătorului, atât din perspectiva condiției sociale și a cunoștințelor juridice - ale acestuia, cât și din punct de vedere obiectiv.

Pe de altă parte, chiar ignorând punctul de vedere al denunțătorului (referitor la posibilitatea primarului de a dispune reconstituirea), s-a avut în vedere că deși mecanismul de reconstituire a dreptului de proprietate este complex și structurat pe mai multe niveluri, textul legal al art. 257 C. pen. nu. cere competența exclusivă a persoanei pe lângă care se pretinde că se va exercita influența. Astfel, chiar dacă cel a cărui influență se cumpără este membru al unui organ colegial, această împrejurare în sine nu exclude întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în speță inculpatul deținând funcția de director al oficiului de cadastru, calitate în care semna titlurile de proprietate emise.

S-a mai reținut că în cursul urmăririi penale majoritatea martorilor au fost audiați în prezența unui apărător ales al inculpatului, care a avut posibilitatea de a pune întrebări, acesta lipsind doar la luarea de depoziții mai puțin relevante, termene la care însă a fost chemat.

Nu au fost însușite susținerile apărării privind declarațiile contradictorii ale martorilor R., M. și Ț. din cele două faze ale procesului penal, conform cărora trebuie reținute cele administrate cu respectarea principiului contradictorialității și publicități în. cursul judecății, întrucât ar corespunde adevărului, deoarece valoarea probantă a depozițiilor testimoniale nu poate fi stabilită în abstract, ci în concret, prin raportare la complexul materialului probator administrat în cauză. Retractarea sau modificarea declarației unui martor,: părți vătămate sau chiar inculpat nu poate duce la înlăturarea automată și nemotivată a declarațiilor anterioare, iar „criteriul" adevărului judiciar este reprezentat de coroborarea probelor administrate în cauză.

Judecătorul fondului a apreciat că această concluzie nu contravine dreptului la apărare al inculpatului, întrucât a avut posibilitatea să examineze, interogheze sau să conteste credibilitatea martorilor acuzării. Dreptul la apărare nu poate fi înțeles, sub acest aspect, ca obligație a organelor judiciare de a ține cont doar de declarația dată în condiții de publicitate și contradictorialitate. De altfel, inclusiv în jurisprudența C.E.D.O. se menționează în mod expres că nu poate fi estimat în abstract de către Curte că declarațiile făcute de către un martor (în sensul autonom, al Convenției, al termenului) în ședință publică și sub jurământ trebuie întotdeauna să prevaleze față de alte declarații, făcute de către același martor în cursul procedurii, chiar și atunci când există contradicții între cele două tipuri de declarații (cauza Doorson contra Olandei, parag. 78).

S-a reținut că este pe deplin dovedită săvârșirea de către inculpat a infracțiuni de trafic de influență din 07 martie 2002.

Cumpărătorii - martorii R. și A. - au susținut că terenul se pretează pentru construirea unei case de vacanță, motiv pentru :care inculpata a procedat la dobândirea acestuia, astfel că în raport cu declarațiile celor doi martori, coroborate cu împrejurarea că inculpatul este un profesionist în domeniul terenurilor (în calitate de expert topo), tribunalul nu a putut primi apărarea sa în sensul că terenul achiziționat este lipsit de valoare economică și că, deși inițial i s-a părut bun pentru construcții, ulterior a realizat contrariul.

Probatoriul administrat susține fără echivoc că inculpatul s-a deplasat la locuința denunțătorului împreună cu martorul R. unde a purtat discuții cu acesta în prezența soției. Implicarea activă a inculpatului în procedura vânzării terenului a rezultat din succesiunea actelor juridice încheiate, din declarațiile constante ale martorului R. din cursul urmăririi penale potrivit cărora martorul M. i-a solicitat acordul inculpatului pentru efectuarea măsurătorilor, susținută de relatările denunțătorului, în sensul că inculpatul a aflat de teren tot cu prilejul efectuării măsurătorilor.

Din declarația martorului M. a rezultat că acesta nu a intrat în posesia actelor de proprietate ale terenului la momentul efectuării măsurătorilor, iar planul de situație a fost întocmit la data de 10 ianuarie 2002.

Cronologia actelor juridice consfințește retrocedarea dreptului de proprietate către I.V., urmată de vânzarea aceluiași teren sub rezerva dreptului de uzufruct și cu obligația întreținerii către denunțător, în perioada 11 ianuarie 2002 - 30 ianuarie 2002, dovedesc activitatea infracțională a inculpatului care a încheiat actul la același notar (martorul A.).

Finalitatea acestora (în sensul evitării eventualului raport la partajul subsecvent, incident în cazul donației dar exclus în cazul contractului aleatoriu de întreținere) poate fi urmărită și înțeleasă doar de către o persoană cu pregătire juridică, iar din declarațiile tuturor celor trei cumpărători a rezultat în mod clar că aceștia nu au înțeles finalitatea operațiunilor juridice. De altfel chiar notarul care a încheiat toate actele (inclusiv contractele de vânzare-cumpărare) a oferit explicații surprinzător de confuze și ilogice referitor la drepturile ce decurgeau în favoarea semnatarilor și la persoanele ce trebuiau a semna actele.

Cert este că abia ulterior transferării dreptului de proprietate către familia denunțătorului, în modalitatea dorită și cerută de inculpat, acesta a recepționat planul la data de 28 februarie 2002.

Probatoriul testimonial administrat atestă în mod clar că, ulterior încheierii contractului la notar, denunțătorul l-a căutat în mod repetat pe inculpat în vederea rezolvării unor probleme: martorii Ș., G.D., G.I., R., A. și M. Deși martorul R. a revenit sub acest aspect asupra susținerilor din cursul urmăririi penale, afirmațiile acestuia sunt necorespunzătoare adevărului în condițiile în care colegul său și co-cumpărătorul A. a indicat în mod constant, inclusiv în fața instanței, că de la acest martor a luat la cunoștință că inculpatul nu a plătit terenul și nu s-a achitat de obligația asumată față de vânzător.

O situație aparte este reprezentată de declarațiile celor doi primari, martorii M. și Ț. Care au susținut în cursul urmăririi 'penale că inculpatul s-a interesat personal de situația cererii denunțătorului de reconstituire a dreptului de proprietate și de procurarea documentației în vederea întocmirii dosarului, pentru ca în fața instanței să revină de la cele susținute. Analizând conținutul celor două declarații și modalitatea în care acestea se coroborează cu probatoriul administrat în cauză, tribunalul a concluzionat că cele afirmate în cursul urmăririi penale sunt corespunzătoare adevărului.

În primul rând martorii nu au furnizat instanței o explicație credibilă cu privire la motivele pentru-care au avut susțineri contrare, fiind de neînțeles modalitatea în care acești martori au pretins că au fost supuși la presiuni în timpul urmăririi penale sau motivele pentru care ar fi consemnat după dictare declarația olografă. Mai mult, din susținerile altor martori audiați în prezenta cauză (de ex. martorii R. și A.), a rezultat că audierea a decurs în condiții normale, fără presiuni sau constrângeri.

Pe de altă parte, examinând conținutul declarațiilor date în fața instanței, tribunalul a constatat că acestea conțin certe neadevăruri. Astfel, în ceea ce privește afirmația martorului M. în sensul că deplasarea sa împreună cu denunțătorul la primăria Solea constituia o practică constantă în vederea rezolvării problemelor de fond funciar, aceasta este contrazisă expres prin susținerile martorului L. din fața instanței, în sensul că deși este secretar al orașului Solea din 1999 până în prezent, martorul M. s-a deplasat o singură dată într-o chestiune de fond funciar. De asemenea, același martor a contrazis în fața instanței și declarațiile martorului Ț., conform căruia inculpatul nu i-ar fi adus la cunoștință de existența unor sesizări referitor la situația unor cetățeni din Poieni Solea. Martorul L. a susținut că inculpatul s-a interesat în decursul vizitelor efectuate la Solea doar o singură dată de situația unei categorii de persoane (respectiv cea din care făcea parte denunțătorul) și că a adus la cunoștința primarului existența unor sesizări în acest sens.

În consecință, reținând contradicțiile din cuprinsul declarațiilor date în fața instanței, lipsa de temei a motivelor pentru care și le-au schimbat și constatarea nemijlocită de către instanță a poziției ezitante și oscilante adoptate de către martorii M. și Ț., s-a concluzionat că susținerile corespunzătoare adevărului sunt cele făcute în cursul urmăririi penale. Astfel, din coroborarea celor două declarații a rezultat că inculpatul s-a interesat expres de situația denunțătorului (singurul caz în care acesta s-a implicat în rezolvarea unor chestiuni de fond funciar ale unei persoane particulare), că la indicațiile inculpatului ambii primari au efectuat demersuri în vederea obținerii adresei din 15 ianuarie 2004 de către denunțător și că inculpatul s-a sfătuit cu martorul M. cu privire la ce trebuie făcut mai departe - aspect ce acreditează ideea că obligația inculpatului era aceea de a constitui un dosar prin care denunțătorul să câștige reconstituirea terenului (la Comisia comunală, Comisia județeană sau chiar în instanță), așa cum de altfel a indicat și denunțătorul. Față de toate aceste împrejurări martorul M. a concluzionat în mod logic că terenul a fost dat inculpatului pentru servicii.

Deși martorele T.V., T.P.C. și G.M. au susținut că denunțătorul a primit suma de bani indicată în cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare, ca preț al terenului, s-a apreciat că aceste susțineri provin din partea unor persoane apropiate inculpatului (soția și fiica acestuia, precum și una dintre prietenele acesteia din urmă) și sunt în contradicție cu susținerile denunțătorului și a persoanelor din familia acestuia (G.D. și Ș.A.). în consecință, veridicitatea celor afirmate a fost stabilită prin recurgerea la coroborarea cu restul materialului probator, în modalitatea efectuată în cele ce preced.

Referitor la cea de a doua infracțiune de trafic de influență din primăvara anului 2004, tribunalul a reținut că în acest caz declarațiile denunțătorului se coroborează în întregul conținut cu restul probatoriului administrat. De asemenea, având în vedere natura bunurilor presupus înstrăinate, s-a reținut că nu există un probatoriu bazat pe înscrisuri care să facă posibilă verificarea acestora.

Din declarațiile martorilor G.I., G.D. și Ș.A. a rezultat că inculpatul ar fi beneficiat într-adevăr de 6 mc de scândură și 1 mc de căpriori, însă aceste susțineri nu s-au coroborat cu alte elemente de" fapt și, având în vedere relațiile dintre martori, precum și dintre inculpat și aceștia nu au fost considerate de către instanță ca suficiente pentru a fundamenta o hotărâre de condamnare.

Martorul Istrate care a livrat lemnul nu a avut cunoștință de identitatea beneficiarului, iar martorii C. și C. au susținut poziția inculpatului referitor la achiziționarea de material lemnos de la o altă persoană decât denunțătorul și în alte împrejurări. Aceste declarații au fost constante și coerente, fără a fi semnalate ezitări și contradicții ca cele din cuprinsul declarațiilor date în fața instanței de martorii R., Ț. sau M. Din actele de la dosar rezultă că între inculpat și denunțător au mai existat litigii referitoare la o cantitate de material lemnos presupus a fi fost depozitată în preajma locuinței lui G.I., cauză soluționată prin scoaterea de sub urmărire penală.

Certe semne de întrebare au existat și cu privire la conținutul obligației corelative a inculpatului pentru presupusa livrare a materialului lemnos.

Acuzația privind exercitarea influenței, în calitate de director O.C.P.I. Suceava și de expert judiciar topo, față de magistrații judecători de la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, pentru obținerea unei hotărâri judecătorești favorabile persoanei denunțătoare prin care să obțină terenul în suprafață de 14.960 mp, s-a constata că nu se confirmă.

Astfel, s-a reținut succesiunea actelor administrative și judiciare emise de către autorități cu privire la cererile de reconstituire ale denunțătorului, printre care și hotărârea din 20 mai 2004 comisiei județene de fond funciar prin care cererea a fost respinsă ca tardivă.

Anterior acestei date, persoana autorizată M.P. a întocmit la 05 martie 2004 un plan de situație cu privire la terenul pretins, iar prin sentința nr. 722/2005 a Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc a fost respinsă plângerea denunțătorului, soluție menținută în apel. Prin rezoluția nr. 21/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gîmpulung Moldovenesc s-a reținut că familia G. a depus în fapt două cereri, una dintre acestea neînregistrată, motiv pentru care prin Decizia nr. 882/2006, Curtea de Apel Suceava a admis recursul și a dispus rejudecarea plângerii denunțătorului, pe fondul cauzei. în final, prin sentința nr. 1074/2006 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc plângerea denunțătorului a fost respinsă ca nefondată, în mod irevocabil

Declarația martorului G.I. nu se coroborează cu succesiunea evenimentelor, în sensul că acesta a indicat în cursul urmăririi penale ca moment al livrării materialului lemnos intervalul de timp dintre comunicarea hotărârii comisiei județene și efectuarea planului de către martorul M. (filele 112 și 120 dos. u.p.). Este adevărat că denunțătorul a indicat în fața instanței succesiunea corectă a evenimentelor, însă declarațiile sale sunt în ansamblul lor, referitor la livrarea materialului lemnos, contradictorii.

De asemenea, tot în ceea ce privește presupusa intervenție a inculpatului la magistrați cât și utilizarea calității sale de expert topo sau director al oficiului de cadastru, nu există niciun element de probă care să coroboreze susținerile denunțătorului, al soției și fiului adoptiv al acestuia. Declarația martorului M. a fost constantă pe parcursul procesului penal și nu există niciun element care să susțină afirmația că ar fi procedat la întocmirea planului la solicitarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât martorul obișnuia să întocmească astfel de planuri persoanelor din zona respectivă.

Având în vedere cele reținute, Tribunalul a concluzionat că între inculpat și denunțător au existat neînțelegeri legate de efectuarea unor tranzacții cu material lemnos, iar probatoriul administrat nu a relevat existența unei fapte de natură penală. De altfel, natura juridică a relațiilor dintre inculpat și denunțător nu a putut fi stabilită cu certitudine, părțile având posibilitatea rezolvării pretențiilor reciproce în cadrul unui proces civil distinct.

În ceea ce privește cele două infracțiunii de fals în declarații, tribunalul a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni. în ceea ce privește contractul de donație depus la ultimul termen de judecată s-a apreciat că este în mod evident simulat și întocmit post-factum. Astfel, inculpatul a acționat cu intenție directă în condițiile în care pe de o parte cunoștea dispozițiile legale și calitatea sa de coproprietar (împreună cu soția sa), iar pe de altă parte dreptul său de proprietate nu era cunoscut de către organe ale statului - din evidențele organului administrativ teritorial rezultând că nu a figurat ca proprietar al vreunei suprafețe de teren în comuna Vama.

Demersurile inculpatului sunt consecința recunoașterii de către acesta a provenienței ilicite a bunului și reprezintă încercare de a ascunde săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Inculpatul a fost director executiv al O.C.G.C. Suceava până la data de 8 septembrie 2004, ulterior fiind delagat în acest post, ocupând totodată și funcția de consilier I.A. până la 29 iunie 2005, motiv pentru care a completat declarația de avere la 30 iunie 200, ca urmare a eliberării din acesta funcție.

Tribunalul a constatat că inculpatul a exercitat efectiv prin numire sau delegație, postul de director executiv până în luna iunie 2005, fapt dovedit chiar de mențiunea olografă făcută de inculpat în declarație. Chiar în situația în care ar fi fost doar consilier, inculpatul avea obligația completării declarației de avere.

Judecătorul fondului a reținut că fapta inculpatului, care la începutul anului 2002, în calitate de director general al OJ.C.G.C. Suceava, cu atribuții privind activitatea de cadastru, geodezie, cartografie și organizarea teritoriului la nivelul județului Suceava, a pretins și primit de la denunțătorul G.I. o suprafață de teren de 1.000 mp situată în satul Molid, com. Vama, jud. Suceava, cu o valoare de circulație de 500 euro, în schimbul căreia s-a angajat să-și folosească influența asupra primarilor comunei Vama și orașului Solea pentru retrocedarea către familia martorului denunțător a unei suprafețe de 14.960 mp, și care în vederea creării unei aparențe legale cu privire la transferul dreptului de proprietate a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 07 martie 2002 la B.N.P. P.A. potrivit căruia terenul s-a vândut cu suma de 2.000.000 ROL, în realitate primind terenul în mod gratuit, întrunește elementele constitutive - ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 1 lit. a) și art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a mai reținut că faptele inculpatului care a omis să consemneze atât în declarația de avere depusă în calitate de director executiv al O.J.C.G.C Suceava la data de 24 mai 2004, cât și în cea depusă în calitate de director al O.C.P.I Suceava la data de 30 iunie 2005, terenul în suprafață de 1.000 mp dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 07 martie 2002, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de fals în declarații prevăzute art. 292 C. pen.raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social relativ ridicat al faptelor determinat de circumstanțele reale ale comiterii, precum și datele care caracterizează persoana inculpatului - poziția constant nesinceră, în raport de care s-a apreciat că se impune executarea pedepsei rezultante în regim de detenție.

Împotriva acestei hotărâri, în .termenul legal, au declarat apel D.N.A. -Serviciul Teritorial Suceava și inculpatul T.P.

Parchetul a criticat greșita achitare a inculpatul T.P. pentru infracțiunea1 de trafic de influență-comisă în primăvara anului 2004, în condițiile în care probele administrate în cauză dovedeau pe deplin vinovăția acestuia, precum și cuantumul redus al pedepselor aplicate, solicitând, totodată, interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. ca pedeapsă accesorie și anularea înscrisurilor false (declarațiilor de avere ale inculpatului).

Inculpatul T.P. a arătat că au fost efectuate acte de urmărire penală în faza actelor premergătoare de ofițeri de poliție judiciară, motiv pentru care se impune restituirea cauzei la procuror întrucât ancheta trebuia făcută de procuror. S-a mai susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive la celor două infracțiuni de fals în declarații, lipsind latura subiectivă, iar că infracțiunea de trafic de influență nu există, motiv pentru care se impune achitarea inculpatului.

În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei sub aspectul suspendării condiționate a executării acesteia.

Prin decizia penală nr. 69 din 03 octombrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava și inculpatului T.P., a desființat, în parte, hotărârea atacată și în rejudecare, l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea de trafic de influență din primăvara anului 2004 la 2 ani și 6 luni închisoare, contopind pedepsele aplicate acestuia, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. și anulându-se înscrisurile false, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pe apelul inculpatului, instanța de prim control judiciar a reținut că în urma denunțului formulat de G.I., s-a înregistrat din dispoziția procurorului dosarul penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către inculpatul T.P.. La data de 12 mai 2008, procurorul de caz a dispus delegarea unui ofițer de poliție judiciară pentru ridicarea de înscrisuri de la B.N.P. P.A. și O.C.P.I. Suceava, audierea denunțătorului și a altor persoane implicate, fiind întocmit la 09 ianuarie 2009 procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare, pentru ca la data de 12 ianuarie 2009 să fie începută urmărirea penală față de inculpat pentru săvârșirea a câte două infracțiuni de trafic de influență și de fals în declarații.

S-a constatat că efectuarea de acte premergătoare nu constituie o neregulă procedurală, întrucât la început procurorul a avut date doar cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, iar în urma cercetărilor efectuate în faza premergătoare s-au descoperit alte fapte comise de inculpat; practic menirea actelor premergătoare este de a lămuri organele de urmărire penală cu privire la existența vreunei fapte penale. Faptul că înainte de începerea urmăririi penale au fost ridicate înscrisuri și audiate persoane ca martori, de către ofițeri de poliție judiciară, delegați de către procurorul de caz, nu este de natură a atrage vreo nulitate, în condițiile în care toate persoanele au fost reaudiate după începerea urmăririi penale în calitate de martori, în condițiile prevăzute de C. proc. pen.

Instanța de control judiciar plecând de la dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 care permit completarea acestei legi cu C. proc. pen. în ceea ce privește urmărirea și judecata infracțiunilor, pe care le-a coroborat cu cele art. 217 alin. (4) C. proc. pen., a apreciat că procurorul poate să delege efectuarea unor acte de urmărire penală în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede ca urmărirea penală să se facă de procuror, astfel că nu se impune restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.

În ceea ce privește infracțiunile pentru care inculpatul" a fost condamnat, s-a reținut că prima instanță a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probelor administrate în cursul procesului penal.

Instanța de apel însușindu-și pe deplin analiza probatoriului administrat făcută de judecătorul fondului a reținut că, la începutul anului 2002, inculpatul T.P., director general al O.J.C.G.C. Suceava cu atribuții privind activitatea de cadastru, geodezie, cartografie și organizarea teritoriului la nivelul județului Suceava, a pretins și primit de la martorul G.I. o suprafață de teren de 1.000 m2 situată în satul Molid, com. Vama, jud. Suceava, cu o valoare de circulație de 500 euro, în schimbul căreia s-a angajat să-și folosească influența asupra primarilor comunei Vama și orașului Solea, jud. Suceava, pentru retrocedarea către familia G. a unei suprafețe de teren de 14.960 m2. în vederea creării unei aparențe legale cu privire la transferul dreptului de proprietate inculpatul T.P., prin soția sa, a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 07 martie 2002 la Biroul Notarului Public P.A., potrivit căruia terenul a fost vândut cu suma de 2.000.000 lei, când în realitate prețul nu a fost plătit în vara anului 2005, întrucât inculpatul T.P. nu a respectat angajamentul privind demersurile pentru retrocedarea suprafeței de 14.960 m2 teren, martorul G.I. i-a solicitat restituirea terenului de 1.000 m2, fapt acceptat, încheindu-se contractul de vânzare cumpărare din 29 august 2005 la Biroul Notarului Public P.A., prin care terenul a reintrat în proprietatea soților G.

Situația de fapt s-a stabilit pe baza declarațiilor martorilor G.I., G.D., Ș.A.N., R.C., A.I., Ț.H.V. și M.G., contractele și înscrisurile notariale, precum și din celelalte înscrisuri.

Declarațiile martorilor G.I. și G.D. s-a constatat că au fost constante pe întreg parcursul procesului penal asupra elementelor esențiale (întâlnirea dintre inculpat și martorul denunțător, când primul a pretins obținerea cu titlu gratuit a terenului de 1.000 de m2 a avut loc în curtea casei acestuia din urmă la începutul anului 2002, la discuție participând și martora G.D.).

Cei doi martori amintiți au arătat, în toate declarațiile date, că inculpatul T.P. a fost cel care a propus ca în schimbul a 10 ari de teren să îi ajute să obțină soluționarea favorabilă și mai rapidă a cererii de reconstituire a dreptuluij de proprietate - amintite prin influența pe carea lăsat să se înțeleagă că ar avea-o asupra funcționarilor din primăriile Vama și Solea. în același sens sunt și declarațiile martorului Ș.A.N., care, deși nu a participat la întâlnire, a arătat că a aflat de la G.I. conținutul înțelegerii cu inculpatul (în sensul că în schimbul obținerii a 10 ari de teren de la familia G. urma să-și folosească influența sa asupra funcționarilor din primăriile amintite pentru urgentarea soluționării favorabile a unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate). Cele trei declarații au fost coroborate cu împrejurarea că la data de 07 martie 2002, G.I. și G.D. au încheiat cu soția inculpatului - contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarului Public P.A. din municipiul Suceava (prin acest contract a fost transferat dreptul de proprietate asupra terenului în discuție de la familia G. în patrimoniul familiei inculpatului; practic încheierea acestui contract probează că inculpatul T.P. a și primit de la martorul denunțător terenul în cauză după ce anterior 1-a pretins ca preț al traficării influenței). Mai mult, faptul că la data de 29 august 2005 prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la .Biroul Notarului Public P.A. din municipiul Suceava inculpatul T.P. a revândut soților G. terenul confirmă susținerile martorilor (care au declarat că atunci când și-au dat seama că inculpatul nu îi mai poate ajuta în demersul promis i-au solicitat restituirea terenului). împrejurarea că inculpatul T.P. nu a oferit o explicație plauzibilă cu privire la această revânzare a terenului către familia G., la mai mult de trei ani de la data achiziționării, a fost de natură de a întări convingerea instanței de apel că cele susținute de martorii G. sunt conforme cu realitatea.

Cu privire la acest aspect Curtea a avut în vedere chiar declarațiile inculpatului care sunt contradictorii.

Astfel, inculpatul a susținut că inițiativa revânzării terenului către martorul G.I. i-a aparținut (deoarece și-a dat seama că terenul este într-o zonă inundabilă, deci fără o valoare economică deosebită sau că fiica sa nu a mai dorit să își facă o casă de vacanță în acea zonă), în timp ce același inculpat în Dosarul nr. 1038/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung ' Moldovenesc a acreditat ideea că revânzarea s-a făcut la inițiativa martorului G.I., acesta fiind impulsionat de soția sa care nu a mai dorit înstrăinarea terenului. Faptul că între martorul G.I. și inculpatul T.P. a avut o înțelegere a rezultat și din împrejurarea că ulterior încheierii contractului la notar, denunțătorul l-a căutat în mod repetat pe inculpat în vederea rezolvării problemelor sale legate de cererea de reconstituire (relevante fiind în acest sens declarațiile martorilor Ș., R., A. și M. date în cursul urmăririi penale). De asemenea, împrejurarea că inculpatul T.P. nu a plătit prețul stipulat în contractul de vânzare cumpărare autentificat rezultă și din declarațiile martorului R. (date în cursul urmăririi penale, asupra cărora a revenit fără un motiv plauzibil) și din cele ale martorului A. (constant în declarații). Mai mult, martorii M. și Ț. au declarat în cursul urmăririi penale că inculpatul s-a interesat personal de situația denunțătorului de reconstituire a dreptului de proprietate și de procurarea documentației necesare. Ulterior, acești doi martori și-au schimbat declarațiile (acestea venind în contradicție flagrantă cu celelalte mijloace de probă administrate) arătând că au fost supuși la presiuni în timpul anchetei.

Aceste susțineri ale martorilor s-au dovedit că nu sunt verosimile, întrucât nu s-a produs niciun mijloc de probă în acest sens, cu atât mai mult cu cât inculpatul T.P. a fost asistat de apărător ales la urmărire penală, cea mai mare parte-ale depozițiilor testimoniale ale acestora fiind luate în prezența avocatului, împrejurare care a determinat sancționarea administrativă a martorilor pentru mărturie mincinoasă, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 573/P/2010 din 31 mai 2011.

În drept, s-a constat că fapta inculpatului T.P. se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, fiind neîntemeiate criticile privind lipsa acestor elemente.

Elementul material al infracțiunii de trafic de influență s-a realizat prin două dintre modalitățile alternative prevăzute de norma de incriminare, respectiv prin „pretindere și primire de alte valori". Pentru existența infracțiunii este suficient ca făptuitorul să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar public. De altfel, s-a apreciat că nici nu are relevanță dacă funcționarul nu a fost individualizat, fiind suficient să se facă referire la funcția pe care acesta o îndeplinește, însă iar în speță aceste funcții au fost clar individualizate, inculpatul T.P., în discuția purtată cu martorul denunțător a lăsat să se creadă că ar avea influență asupra primarilor din Solea și Vama, în virtutea funcției sale de director al general al O.J.C.G.C. Suceava.

Instanța de apel și-a însușit și argumentele judecătorului fondului în sensul că, persoanele desemnate de către inculpat (primarii din Solea și Vama), în calitatea lor de membri de drept ai Comisiilor comunale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 erau în măsura a contribui decisiv la soluționarea favorabilă a cererilor denunțătorului, atât din perspectiva condiției sociale și a cunoștințelor juridice ale acestuia, cât și din punct de vedere obiectiv (chiar dacă în final soluționarea revenea Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, aceasta se pronunță pe baza documentației comisiilor locale) art. 257 C. pen. nu cere competența exclusivă a persoanei individualizate de către inculpat, în vederea obținerii rezultatului. Astfel, chiar dacă cel a cărui influență se cumpără este membru al unui organ colegial (cum este în speță), această împrejurare în sine nu exclude întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

De asemenea, nici critica privind lipsa intenției în realizarea infracțiunii de trafic de influență nu a fost reținută, întrucât s-a apreciat că rezultă fără echivoc că inculpatul a acționat cu intenție directă din chiar împrejurările faptice.

S-a mai reținut că la data de 24 mai 2004, inculpatul T.P., în calitate de director executiv al O.J.C.C.C. Suceava a depus declarația de avere în care a omis să consemneze terenul în suprafață de 1.000 m2 (parcela situată în satul Molid, comuna Vama, jud. Suceava) dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 07 martie 2002 încheiat la B.N.P. P.A. din municipiul Suceava, omisiune ce vizează și declarația de avere din 30 iunie 2005 depusă de inculpatul în calitate sa de director al O.C.P.I Suceava.

Aceste omisiuni au fost făcute tocmai în scopul de a ascunde comiterea infracțiunii de trafic de influență (fapta din data de 07 martie 2002), împrejurare ce rezultă din faptul că inculpatul cunoștea foarte bine dispozițiile legale în materia transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor și în materia obligațiilor funcționarilor publici de a-și declara.

Au fost înlăturate ca nefondate și apărările privind lipsa formei de vinovăție cerută de lege pentru infracțiunile de fals în declarații.

Contractele.de donație aduse ca probă doar în instanță s-a constatat că sunt în mod evident simulate și întocmite ulterior completării declarațiilor de avere, aspect ce rezultă din faptul că deși acuzațiile i-au fost aduse din anul 2008 a prezentat aceste contracte doar la ultimul termen de judecată din fond, în condițiile în care inculpatul T.P., în calitate de director al O.C.P.I. Suceava și expert judiciar topo avea reprezentarea lipsei de eficiență juridică a unor asemenea acte întocmite în formă olografă.

Apărările inculpatului T.P., în sensul că începând cu data de 08 septembrie 2004 a fost eliberat din funcția de conducere deținută și nu mai avea obligația de a depune declarație de avere, nu va fi reținută. Din cuprinsul adeverinței din 9 septembrie 2009 (fila 165 dos. fond) rezultă că inculpatul T.P. a fost director executiv al O.C.G.C. Suceava până la data de 8 septembrie 2004, iar ulterior acestui moment a exercitat această funcție cu delegație, unitatea denumindu-se de la acea dată O.C.P.I. Suceava. Practic, inculpatul a exercitat efectiv, prin numire sau delegație, funcția de conducere de director executiv până în luna iunie 2005 (mai mult, chiar în situația în care ar fi fost doar consilier I A tot avea obligația completării declarației de avere și în această calitate).

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunilor de fals în declarații.

Sub raport sancționator s-a apreciat că prima instanță a făcut o corectă individualizarea pedepselor aplicate pentru cele trei infracțiuni.

Cu privire la cea de a doua infracțiune de trafic de influență,instanța de apel, în baza probelor administrate a reținut că, în vara anului 2004, denunțătorul G.I. a primit de la C.J.S.D.P.P.T. din cadrul Prefecturii Suceava hotărârea din 20 mai 2004, prin care i-a fost respinsă plângerea împotriva hotărârii Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. În aceste condiții martorul G.I. l-a căutat pe inculpatul T.P. căruia i-a transmis nemulțumirea în legătură cu faptul că nu l-a ajutat în obținerea terenului. Inculpatul T.P. l-a sfătuit să deschidă, o acțiune civilă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, promițându-i că îl va ajuta să obțină o soluție favorabilă datorită influenței pe care o avea asupra magistraților acestei instanțe (în virtutea calităților sale de director OC.P.I. Suceava cât și de expert judiciar topo) în schimbul primirii unei cantități de 6 m de cherestea.

După o săptămână inculpatul T.P. s-a prezentat la domiciliul denunțătorului pentru a lua cantitatea de cherestea, ocazie cu care l-a asigurat de ajutorul său în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile, de față . fiind.și martorii G.D. și Ș.A.N.: Întrucât martorul G.I. nu avea la acel moment cantitatea de cherestea promisă inculpatului, s-a deplasat împreună cu acesta la martorul I.D.I., nepotul său, de la care a împrumutat 6 m3 cherestea și 1 m căpriori în valoare de aproximativ 18.000.000 lei, materialul lemnos fiind încărcat și transportat cu un camion adus de către inculpat.

Vinovăția inculpatului pentru această faptă a fost stabilită din coroborarea declarațiilor martorilor G.I., G.D., Ș.A.N. și I.D.I., cu înscrisurile privind- proveniența materialului lemnos și înscrisurile din Dosarul nr. 1038/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Declarațiile martorului G.I. s-a apreciat ca fiind relevante sub aspectul pretinderii de către inculpat a cantități de 6 m3 de cherestea în schimbul traficării influenței sale asupra magistraților de la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc ( „.m-am deplasat din nou la dl T.P. căruia i-am reproșat că nu m-a ajutat iar eu am pierdut dreptul obținerii terenului. Atunci domnul director T.P. m-a sfătuit să deschid acțiune la instanță că el va face demersuri în calitatea pe care o are de director pe lângă magistrații care se vor ocupa de soluționarea cazului, deoarece este expert judiciar în topo. A ținut să îmi precizeze că se cunoaște cu judecătorii. Pentru faptul că mă va ajuta la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, fără să-mi indice vreun nume de magistrat, doar m-a asigurat că-i cunoaște, mi-a solicitat să-i mai dau 6 mc scândură ce erau necesari la acoperișul casei."), acestea fiind susținute de relatările martorilor G.D. ( „domnu T.P., tot veniți să vă dăm, să vă dăm, iar cu terenul când se rezolvă?"), Ș.A.N. („în după amiaza unei zile din primăvara anului 2004 am fost solicitat de G.I. să-l ajut să încarce niște cherestea într-un tir. Cu acea ocazie am aflat că cheresteaua era împrumutată de G.I. de la vărul meu I.D. ce era depozitată pe un teren din apropierea locuinței noastre. Am înțeles că tirul în care am încărcat cheresteaua a fost adus de către T.P., cu mențiunea că acesta venise cu un autoturism, de culoare albastră. T.P. a stat mai mult în mașină având un șofer mai în vârstă și purta ochelari. Rețin că în acel tir s-a încărcat scândură în jur de 6 metri cubi și aproximativ un metru cub de căpriori. Nu cunosc destinația unde a fost descărcată dar știu că T.P. a însoțit transportul. După ce părinții mei au dat și această cherestea lui T.P., știu că l-au mai căutat la serviciu pentru a se interesa dacă a rezolvat problema. La un moment dat,și-au dat seama că au fost trași pe sfoară și au hotărât să îi ceară înapoi terenul lui Ț.P.") și I.D.I. (G.l. a insistat să accept împrumutul, spunându-mi că are de onorat o obligație pentru un domn din Suceava, care i-a promis că-l va ajuta să-și rezolve obținerea unui teren ce era primit de soție drept moștenire. Tot în aceeași zi, spre seară a venit un tir. La încărcare a mai participat G.I. și un băiat al acestuia Ș.A.).

În drept, s-a constat că fapta inculpatului se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

La individualizarea pedepsei pentru această.infracțiune instanța de apel., având în vedere gradul de pericol social concret al faptei și persoana inculpatului, astfel că i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare.

În raport de valoarea economică relativ redusă a bunurilor obținute în schimbul influenței, vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, interval mare de timp care a trecut de la comiterea faptelor, instanța de apel a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, astfel că a suspendat sub supraveghere pedeapsa.

S-a considerat ca suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultantă nu este în măsură să asigure reeducarea inculpatului, dată fiind și importanța valorilor sociale lezate.

S-a constatat ca fiind fondate criticile parchetului privind omisiunea anulării declarațiilor de avere în condițiile în care acestea cuprind date care nu reflectă situația reală a patrimoniului inculpatului.

Insă cu privire la interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., instanța de apel a considerat că sunt incidente aceste dispoziții, întrucât inculpatul nu mai poate ocupa o funcție în sistemul public, în condițiile în care are vârstă de 60 de ani și este pensionat pe caz de boală.

Împotriva acestei hotărâri au declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Suceava și de inculpatul T.P. criticând-o sub aspect de nelegalitate și netemeinicie.

Prachetul a criticat tratamentul sancționator aplicat inculpatului ca fiind prea blând în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptelor, precum și omisiunea instanțelor de a interzice inculpatului dreptul de a ocupa o funcție de aceiași natură cu cea folosită în activitatea infracțională, iar în final a solicitat și încetarea procesului penal ca urmare împlinirii termenului de prescripție specială pentru infracțiunea de fals în declarații din 24 mai 2004.

Inculpatul T.P. a invocat nulitatea urmăririi penale întrucât actele de urmărire, precum și cele din faza premergătoare au fost efectuate de ofițeri de poliție judiciară în contra dispozițiilor legale care prevăd că în cazul infracțiunilor de corupție urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror, dar și a actelor premergătoare deoarece persoanele audiate nu puteau fi ascultate în calitate de martor mai înainte începerea procesului penal, fiind astfel încălcat dreptul său la apărare.

A fost criticată și nelegala compunere a instanței din apel în condițiile în care deși iudecarea s-a făcut în complet de divergență, nu s-a consemnat opinia separată.

S-a solicitat achitarea pentru cele patru infracțiuni, întrucât instanțele au făcut o gravă eroare de fapt reținând vinovăția inculpatului în lipsa probelor, soluția de condamnare întemeindu-se doar pe declarațiile denunțătorului, a familie și prietenului său.

În subsidiar, s-a cerut reindividualizarea pedepsei, în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen.

Examinând hotărârile atacate atât prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare prevăzute de art. 385 pct 3, 14, 15, 17 și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind fondate recursurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Suceava și de inculpatului T.P. pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 308 alin. (5) C. proc. pen. dacă unanimitatea nu poate fi întrunită în cazul completului de judecată format din doi judecători, judecarea cauzei se reia în complet de divergență.

Având în vedere că judecători care au compus completul de judecată în apel nu au reușit să ajungă la o opinie unitară în dezlegarea raportului de drept penal cu care au fost învestiți, cauza a fost repusă pe rol fiind reluată judecata de un complet format din 3 judecători, așa cum prevede legea.

Faptul că la deliberare membrii completului de divergență au ajuns la consens, pronunțând în final o hotărâre în unanimitate nu este contrar legii, întrucât nu este interzisă pronunțarea unei soluții în asemenea condiții.

Doar în cazul în care o hotărâre nu întrunește unanimitatea, soluția trebuie dată cu majoritate, fiind obligatorie motivarea opiniei separate.

Cum în cauză judecătorii completului de divergență au luat o hotărâre în unanimitate nu aveau cum să consemneze vreo opinie separată.

În acest context, Înalta Curte constată că judecarea apelului după repunerea cauzei pe rol s-a făcut în complet de divergență format din 3 judecători, așa cum o cer dispozițiile legale, motiv pentru care nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. referitor la nelegalea compunere a instanței.

În condițiile art. 3859 pct. 15 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, iar potrivit dispozițiilor art. 124 C. pen., prescripția înlătură tragerea la răspundere penală a persoanei fizice oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenele prevăzute în art. 122 C. pen. sunt depășite cu încă jumătate.

În speță, inculpatul T.P. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, faptă pedepsită de C. pen. cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă și pentru care prescripția specială intervine în situația în care termenul de 5 ani stabilit în art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost depășit cu încă jumătate.

Calculând termenul de prescripție specială de 7 ani și 6 luni prin raportare la data comiterii infracțiunii de fals declarații, respectiv 24 mai 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta s-a împlinit la 24 noiembrie 2011, când a intervenit prescripția răspunderii penale.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., se va dispune încetarea procesului penal față de inculpatul T.P. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen., dar doar pentru cea comisăla data de 24 mai 2004.

Hotărârea recurată este supusă casării prin prisma cazului prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., atunci când este contrară legii sau dacă prin intermediul acesteia s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Legiuitorul a subordonat efectuarea actelor premergătoare doar unei singure condiții, aceea a necesității strângerii de date în vederea începerii urmăririi penale, așa cum rezultă din examinarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen.

În lipsa unui text care să stabilească limitele și felul actelor care pot fi efectuate înaintea începerii urmăririi penale rezultă că nu este interzisă audierea de persoane în faza actelor premergătoare, însă pentru a avea forță probantă este obligatoriu să se încheie un proces verbal prin care să se constate luarea declaraților, acest proces verbal constituind în condițiile legii procesual penale mijloc de probă.

Așa fiind înscrisurile ridicate și declarațiile luate înainte de începerea urmăririi penale în scopul strângerii de date necesare punerii sub acuzare a inculpatului T.P. în mod corect au fost avute în vedere de instanțele inferioare, cu atât mai mult cu cât despre efectuarea acestor acte premergătoare s-a consemnat într-un-proces verbal, care reprezintă un mijloc de probă.

De altfel, pentru a asigura suficiente garanții sub aspectul respectării dreptului la apărare toate persoanele audiate în faza actelor premergătoare au dat declarații în calitate de martori după începerea urmăririi penale, majoritatea fiind ascultate în prezența avocatului ales al inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 10 din O.U.G. nr. 43/2002 privind D.N.A. în cadrul acestei unități de parchet funcționează ofițeri de poliție judiciară pentru a se asigura celeritatea activității de descoperire și urmărire a infracțiunilor de corupție.

Astfel, chiar legea de organizare a D.N.A. permite procurorului căruia îi revine obligația să efectueze urmărirea penală în cazul infracțiunilor de corupție incriminate de Legea nr. 78/2000 să apeleze la ajutorul ofițerilor de poliție judiciară pentru realizarea unei activități eficiente și temeinice de cercetare a unor asemenea fapte.

În aceste condiții, procurorii anticorupție respectând dispozițiile art. 31 din Legea nr. 78/2000 potrivit cărora acest act normativ se completează cu prevederile C. proc. pen. în ceea ce privește judecata și urmărirea, pot delega în condițiile art. 217 alin. (4) C. proc. pen. ofițerii de poliție judiciar care să efectueze anumite acte de cercetare, inclusiv în faza actelor premergătoare.

În speță, delegarea ofițerului de poliție judiciară în vederea strângerii de date necesare începerii urmăririi penale, respectiv ridicarea de înscrisuri și audierea unor persoane, s-a făcut cu respectarea reglementărilor legale.

Interzicerea dreptului de a mai ocupa o funcție de natura celei de care s-a folosit inculpatul să comită infracțiunile de trafic de influență ar fi doar formală în condițiile-în care acesta a împlinit vârsta de 60 ani, iar în prezent este pensionat pentru caz de boală.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că nici sub acest aspect hotărârile atacate nu sunt nelegale.

Potrivit dispozițiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în ' împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației de fapt.

Ca atare, existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o -reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În speță, inculpatul T.P., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate atât în scris cât și în ședință publică, nu a fost în măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite de către instanțele inferioare, fiind neîntemeiate susținerile acestuia că nu a săvârșit cele două infracțiuni de trafic de influență și infracțiunea de fals în declarați (fapta din 30 iunie 2005), reținute în sarcina sa.

Din elementele de fapt, corect stabilite de tribunal și însușite de instanța de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești -declarațiile denunțătorului G.I. și martorei G.D., care deși conțin anumite contradicții au fost constante pe aspectele esențiale adică pretinderea de către inculpat a 10 acri de teren în schimbul exercitării influenței asupra funcționarilor celor două primării în scopul obținerii de către familia G., într-o perioadă cât mai scurtă, a reconstituirii dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren, precum și a 6 m3 de scândură pentru a interveni pe lângă judecătorii pentru-aobține o soluție favorabilăIh acțiunea" civilă ce" urmau să o promoveze pentru dobândirea aceluiași titlu de proprietate; susținute de depozițiile testimoniale ale martorilor Ș.A.N. căruia denunțătorul i-a relata înțelegerea avută cu inculpatul pentru a-și dobândi dreptul de proprietate, iar în vara anului 2004 i-a solicitat să-l ajute să încarce cherestea ce urma să i-o dea inculpatului și I.D.I. de la care familia G. a împrumutat materialul lemnos; ce se coroborează cu contactele de vânzarea cumpărare încheiate între denunțător și soția inculpatului, prin care G.I. a înstrăinat cei 10 acri de teren, care ulterior au din nou în patrimoniul său, ca . urmare faptului că nu i-a fost reconstituit titlu de proprietate așa cum se înțelesese cu inculpatul; declarația de avere completată la data de 30 iunie 2005 în care inculpatul a omis să consemneze că achiziționarea terenului, deși îi revenea această obligație în calitate de funcționar public (consilier I A și director încadrai O.C.P.I. Suceava ), dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpatului T.P., care a pretins de la denunțător în două rânduri diferite foloase pentru a interveni pe lângă funcționari publici și magistrați în scopul soluționării favorabile a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de G.I. și a omis să declare că dobândise dreptul de proprietate asupra terenului cedat cu titlu gratuit de denunțător.

De fapt, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raționamente care în opinia inculpatului T.P. ar putea demonstra că nu există probe care să susțină condamnarea sa pentru infracțiunile de trafic de persoane și fals în dclarații, operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înăuntrul limitelor pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanței atributul de a proporționaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta și făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancțiunea să fie capabilă să-și atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, instanță de prima control judiciar a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului T.P. pentru săvârșirea celor două infracțiuni de trafic de influență și a infracțiunii de fals în declarații cu luarea în considerare în egală măsură atât a împrejurărilor în care s-a comis activitatea infracțională, a caracterului și gravității faptelor, a importanței valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea ilicită cât și a datelor care caracterizează persoana acestuia.

În concret, natura infracțiunilor (fapte de corupție și infracțiuni de fals), repetabilitatea activității infracționale (realizarea aceluiași tip de fapte la o distanță de 2 ani) și importanța valorilor sociale proteguite prin asemenea meserie orice funcționar, și încrederea publică pe care trebuie să o inspire declarațiile făcute oficial), limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele de corupție, s-a reflectat în mod corespunzător în cuantumul pedepselor aplicate, astfel că în mod justificat instanțele inferioare nu au reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. (lipsa antecedentelor penale), cu consecința coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

Pe de altă parte, datele care caracterizează persoana inculpatului T.P., respectiv lipsa antecedentelor penale, conduita acestuia materializată în restituirea folosului necuvenit pretind, precum și intervalul mare de timp care a trecut de la comiterea acțiunilor ilicite, au fost deja valorificate de către instanța de prim control judiciar la momentul alegerii modalității de executare a pedepsei rezultante, astfel că Înalta Curte apreciază că nu se impune a se da o mai mare eficiență acestora în raport de împrejurările comiterii faptelor și gravitatea acestora.

Ca urmare, nu există temeiuri care să justifice aplicarea unui tratament sancționator mai sever, așa cum a solicitat parchetul, dar nici unul mai blând, sancțiunea penală stabilită și modalitatea de executare, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante fiind suficientă, în contextul general, pentru a asigura reeducarea inculpatului Titi. Petrea și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând, așadar, că, în cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite, recursurile declarate de parchet și inculpatul T.P., casând în parte ambele hotărâri și rejudecând, va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată acestuia în pedepsele componente, va înceta procesul penal ca urmare a intervenirii prescripției special a răspunderii penale pentru infracțiunea de fals în declarații din 24 mai 2004, va contopi celelalte pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, menținând modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită prin decizia penală recurată și celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMEEE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Suceava și de recurentul intimat inculpat T.P. împotriva Deciziei penale nr. 69 din 03 octombrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia penală atacată și sentința penală nr. 199 din 04 octombrie 2010 a Tribunalului Suceava și rejudecând.

Descontopește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului de 2 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente de 2 ani și 6 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 luni închisoare și 3 luni închisoare.

În baza art. 11 pct 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. și art. 122-124 C. pen., încetează procesul penal față de inculpatul T.P. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 24 mai 2004).

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 C. pen.,--contopește pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 1 lit. a) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 (fapta din primăvara anului 2004), 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 1 lit. a) și art. 6 din Legea nr. 78/2000 (fapta din 7 martie 2002), 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 8/2000 (fapta din 30 iunie 2005), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

Face aplicarea prevederilor art. 71 - art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

Menține modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită prin decizia penală atacată.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 majtie 2012.