Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 748/2013 AI generated

Human trafficking and organized crime: statutory penalty reduction for cooperation and timeliness of simplified proceedings request

Case Number Decizia nr. 748/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

In a final decision, the High Court of Cassation and Justice (Criminal Division) admitted the appeal of defendant G.F., partially quashed the prior appellate decision and first-instance sentence, and reduced his sentence to 5 years of imprisonment and 4 years of rights restriction for human trafficking, while rejecting the appeals of defendants M.V. and A.G. and upholding their original sentences for organized criminal group and human trafficking offenses. The dispute centered on whether the defendants, who operated a human trafficking ring transporting women to Spain for sexual exploitation, deserved reduced penalties based on post-conviction cooperation with law enforcement or procedural simplification, with the court determining that G.F. qualified for a statutory penalty reduction under Article 9(2) of Law No. 39/2003 for facilitating the identification of other organized crime members, whereas the other defendants did not meet the procedural requirements for the simplified judgment procedure under Article 3201 of the Code of Criminal Procedure because their requests were filed too late in the litigation. The decisive legal basis includes Article 7(1), (3) of Law No. 39/2003 (organized crime), Article 12 of Law No. 678/2001 (human trafficking), Article 9(2) of Law No. 39/2003 (penalty reduction for cooperation), and Article 3201 of the Code of Criminal Procedure (simplified proceedings), applied alongside the principles of ne bis in idem and the prohibition of aggravating sentences on remand.

Legislator headnote

AI generated

art. 334 C. proc. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 33 lit. a) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 10 lit. c) C. pen, art. 71 alin. (2) C. pen; Human trafficking and organized crime: statutory penalty reduction for cooperation and timeliness of simplified proceedings request: Pedeapsă rezultantă de executat: 8 (opt) ani închisoare și 8 (opt) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Keywords

AI generated
human trafficking organized crime criminal penalty cooperation procedure aggravated case sexual offenses

Cited Legislation

AI generated
art. 334 C. proc. pen
În temeiul art. 334 C. proc. pen.
art. 41 alin. (2) C. pen
39/2003 cu art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 33 lit. a) C. pen
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen.
art. 34 lit. b) C. pen
cu art. 34 lit. b) C. pen.
art. 10 lit. c) C. pen
la art. 10 lit. c) C. pen.
art. 71 alin. (2) C. pen
În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen.
art. 350 C. proc. pen
În temeiul art. 350 C. proc. pen.s-a menținut starea de arest a inculpaților.
art. 88 C. pen
În temeiul art. 88 C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 31/D din data de 02 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 5949/110/2009 s-a dispus următoarele:

În temeiul art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice pentru cei trei inculpați, din art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 cu art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, și în consecință:

1) În temeiul art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, pentru săvârșirea infracțiunii de „inițiere sau constituire de grup infracțional organizat”, condamnarea inculpatului G.F., fără antecedente penale, la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare și 6 (șase) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de persoane”, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare și 6 (șase) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului G.F. pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare și 6 (șase) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pedeapsă rezultantă de executat : 6 (șase) ani închisoare și 6 (șase) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. pen. achitarea inculpatului G.F., pentru actul material privind infracțiunea de „trafic de persoane”, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, întrucât fapta nu a fost săvârșiră de acesta (parte vătămată C.C.).

2) În temeiul art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, pentru săvârșirea infracțiunii de „inițiere sau constituire de grup infracțional organizat”, condamnarea inculpatului A.G., fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 6 (șase) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de persoane”, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și 8 (opt) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului A.G. pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) ani închisoare și 8 (opt) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pedeapsă rezultantă de executat: 8 (opt) ani închisoare și 8 (opt) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

3) În temeiul art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, pentru săvârșirea infracțiunii de „inițiere sau constituire de grup infracțional organizat”, condamnarea inculpatului M.V., fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și 6 (șase) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de persoane”, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare și 6 (șase) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului M.V. pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare și 6 (șase) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pedeapsă rezultantă de executat : 6 (șase) ani închisoare și 6 (șase) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c)) C. pen. achitarea inculpatului M.V., pentru actul material privind infracțiunea de „trafic de persoane”, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, întrucât fapta nu a fost săvârșiră de acesta (parte vătămată S.L.).

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen.s-a menținut starea de arest a inculpaților.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate, perioada executată deja prin reținere și arest preventiv, începând cu data de 03 mai 2008 la zi pentru fiecare inculpat.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. cu art. 998 C. civ. s-a luat act că părțile civile V.I. și S.L. nu au formulat prezenții civile în cauză.

S-au respins ca nefondate pretențiile civile formulate de părțile civile S.C. și C.C.

În temeiul art. 118 lit. e) C. pen. cu art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea următoarelor sume:

- de la cei trei inculpați a sumei de câte 11.666 euro (parte vătămată S.C. 35.000 euro);

- de la cei trei inculpați a sumei de câte 26.666 euro (parte vătămată V.I. 80.000 );

- de la inculpații M.V. și A.G. a sumei de câte 10.000 euro (partea vătămată C.C. - 20.000 euro).

- de la inculpații G.F. și A.G. a sumei de câte 50.000 euro (parte vătămată S.L. - 100.000 euro).

În temeiul art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea ca mijloace de probă a următoarelor bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău: 4 C.D. 2 din 02 mai 2008; din 03 mai 2008; 2 buc. din 02 mai 2008 și din 03 mai 2008; 3 D.V.D.-uri; un caiet de matematică - inscripționat pe prima pagină din interior: "Caiet evidență pentru bani", conținând 31 file; o agendă de culoare maro - inscripționată - 2008 - cu cifre galbene, conținând 152 file; un carnet tip agendă cu dungi în mai multe culori, conținând 157 file; un telefon și cartela S.I.M. aparținând - lui G.F. și pentru care s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice; un C.D. inscripționat „Poze Coste", conține fotografii ale unor persoane tinere (femei) cu vârsta până în 25 ani; 10 C.D.-uri, privind înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpați.

S-a constatat că inculpații au avut apărători aleși.

În temeiul art. 191 alin. (1),2 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 4.500 lei, sumă în care s-au inclus și cheltuielile judiciare efectuate la urmărirea penală.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului D.I.I.C.O.T. nr. 42/D/P/2007 din 11 iunie 2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților G.F., A.G. și M.V., toți pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287 din 11 octombrie 2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și a „infracțiunii de inițiere sau constituire în grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în perioada anilor 2004 - 2007, împreună cu alte persoane, constituiți în grup infracțional organizat( peste 10 la număr) au racolat, prin înșelăciune, transportat și exploatat sexual în orașul Palma de Majorca - Spania, un număr de peste 20 de persoane de sex feminin (din care au fost audiate de procuror 4 asemenea persoane: S.C.M., C.C., V.I. și S.L.), realizând importante sume de bani - circa 235.000 euro.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău din 15 iulie 2008, iar la 7 februarie 2009 s-a pronunțat hotărârea prin care s-a dispus:

În baza art. 334 C.proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de inițiere sau constituire în grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de inițiere sau constituire în grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) Legea nr. 39/2003.

1. Condamnarea inculpatului G.F. - fără antecedente penale, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- a. trafic de persoane art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287 din 11 octombrie 2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

-b. infracțiunii de inițiere sau constituire în grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 5 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pedeapsă de executat: 6 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. c) C. pen. s-a dispus achitarea inculpatului G.F. pentru actul material privind infracțiunea prev de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287 din 11 octombrie 2005, privind partea vătămată C.C.

2. Condamnarea inculpatului A.G, fără antecedente penale, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- a. trafic de persoane art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287 din 11 octombrie 2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- b. infracțiunii de inițiere sau constituire în grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 5 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit. a) teza a II-a- și lit. b) C. pen.

În baza art 33 lit a, art 34 lit. c) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pedeapsă de executat: 8 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

3. Condamnarea inculpatului M.V., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- a. trafic de persoane art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287 din 11 octombrie 2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

- b. infracțiunii de inițiere sau constituire în grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) Legea nr. 39/2003 la pedeapsa de 5 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art 33 lit. a), art 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pedeapsă de executat: 6 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prev de art 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. c) C. pen. s-a dispus achitarea inculpatului M.V. pentru actul material privind infracțiunea prev de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287 din 11 octombrie 2005, privind partea vătămată S.L.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a a și b C. pen.

În baza art. 350 C.proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpaților.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaților durata reținerii și a arestului preventiv începând cu data de 03 mai 2008 la zi, pentru fiecare.

În baza art. 14, 346 C.proc. pen., art. 998 C. civ. s-a luat act că părțile civile V.I. și S.L. nu au pretenții civile în cauză.

S-a respins ca nefondate pretențiile civile formulate de părțile civile S.C. și C.C.

S-a dispus confiscarea :

- de la cei trei inculpați a sumei de câte 11.666 euro (35. 000 euro - parte văt. S.C.) ;

- de la cei trei inculpați a sumei de câte 26.666 euro (80.000 euro - parte văt. V.I.) ;

- de la inculpații M.V. și A.G. a sumei de câte 10.000 euro (20.000 euro - parte văt. C.C.);

- de la inculpații G.F. și A.G. a sumei de câte 50.000 euro (100. 000 euro parte vătămată S.L.).

S-a dispus păstrarea ca mijloace de probă a următoarelor bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău: 4 C.D. 2 din 02 mai 2008; din 03 mai 2008; 2 buc. din 02 mai 2008 și din 03 mai 2008; 3 D.V.D.-uri; Un caiet de matematică - inscripționat pe prima pagină din interior: „Caiet evidență pentru bani”, conținând 31 file; o agendă de culoare maro - inscripționată - 2008 - cu cifre galbene, conținând 152 file; un carnet tip agendă cu dungi în mai multe culori, conținând 157 file; un telefon și cartela S.I.M. aparținând - lui G.F. și pentru care s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice; un C.D., conține fotografii ale unor persoane tinere (femei) cu vârsta până în 25 ani; 10 C.D.-uri, privind înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpați.

S-a constatat că inculpații au fost asistați de apărători aleși.

Onorariu avocat oficiu de câte 150 lei (5 x 150 lei) pentru părțile vătămate au fost suportat din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 4.500 lei cheltuieli judiciare către stat în care s-a inclus și onorariu avocat oficiu pentru părțile vătămate.

Nemulțumiți de hotărârea pronunțată au formulat apel inculpații și reprezentantul parchetului. Acesta din urmă a fost nemulțumit de sentința dată deoarece s-a dispus achitarea celor doi inculpați G.F. și M.V. raporat la două părți vătămate C.C. și S.L., de faptul că hotărârea este insuficient motivată, de faptul că s-au respins pretențiile civile ale părților vătămate S.C.M. și C.C., motivat de faptul că nu au arătat în concret care sunt valorile pretinse de la inculpați. În concluzie s-a solicitat condamnarea celor doi inculpați și față de activitatea infracțională ce au desfășurat-o raportat la părțile vătămate C.C. și S.L. În esență, inculpații au arătat că se consideră nevinovați, fiind pe nedrept condamnații, raportat la probele insuficiente și contradictorii existente la dosar.

Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 87 din 30 iunie 2009, a dispus în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și a apelurilor declarate de apelanții inculpați A.G., G.F. și M.V. împotriva sentinței penale nr. 67/D din data de 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 4950/110/2008.

S-a desființat sentința penală apelată, mai puțin dispozițiile privind menținerea măsurii arestului preventiv și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Tribunalul Bacău.

În baza art. 383 alin. (3) C. proc. pen., a menținut actele procedurale efectuate în cauză, mai puțin cele de la termenul de judecată din data de 09 septembrie 2008, respectiv depozițiile părților vătămate V.I. și S.L.

În temeiul art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a celor trei inculpați.

S-a constatat că apelanții inculpați au fost asistați de apărători aleși.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

La luarea acestei decizii s-a avut în vedere faptul că hotărârea ce s-a pronunțat a încălcat dispozițiile legale imperative sancționate procedural cu nulitatea absolută, precum: încălcarea art. 290 alin. (3) C. proc. pen. deoarece la termenul de judecată din data de 09 septembrie 2008 s-au prezentat părțile vătămate V.I. și S.M., acestea au solicitat a fi audiate în ședință secretă, iar instanța a dispus ca ședința de judecată să nu fie publică, îndepărtând din sala de ședință publicul, fără a pune cererile formulate de cele două părți vătămate în discuția părților și fără a le da cuvântul apărătorilor inculpaților, ai celorlalte părți vătămate și procurorului de ședință.

Apoi, expunerea sau considerentele hotărârii trebuie să cuprindă constatările la care a ajuns instanța cu privire la fapta care a generat conflictul de drept penal, la temeiurile răspunderii penale ale inculpatului, la probele pe care se întemeiază aceste constatări, cât și alte date în legătură cu soluționarea cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 356 C. proc. pen., expunerea trebuie să cuprindă, printre altele, și analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția.

Instanța de fond avea obligația să motiveze pe baza căror probe își fundamentează soluțiile, atât de condamnare, cât și cea de achitare, să arate probele pe care le înlătură și să argumenteze înlăturarea acestora, să examineze susținerile din actul de sesizare a instanței, apărările pe care și le-au făcut apelanții-inculpați și să argumenteze care dintre acestea și de ce sunt neconforme cu realitatea.

Instanța de fond, în loc să procedeze la examinarea efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de probă ale apelanților inculpați, să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de aceștia și să convingă părțile că soluția pronunțată este sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii care l-a determinat pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză, s-a mulțumit să reia, în cea mai mare parte, situația de fapt din actul de sesizare a instanței (a se vedea fila 13-11 rechizitoriu și 91-94 dosar instanța de fond, fără a face o analiză a probelor, inclusiv a celor administrate în cursul judecății și fără a analiza apărările făcute de apelanții - inculpați și a spune din ce motiv nu sunt conforme cu realitatea și le înlătură.

Prin acest mod de a proceda, a fost încălcat dreptul apelanților-inculpați la un proces achitabil, prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța de fond făcând practic imposibilă efectuarea controlului judiciar.

Cu ocazia rejudecării Tribunalul trebuie să ajungă, după administrarea probelor cu strictă respectare a dispozițiilor legale, trebuie să ajungă motivat, la o soluție temeinică și legală, ca unic rezultat care exprimă cert adevărul impus de probele obținute și administrate și analizate conform legii.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău, Dosar nr. 4378/110/2009.

După pronunțarea Deciziei penale nr. 87 din 30 iunie 2009 de către Curtea de Apel Bacău, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău, în vederea rejudecării fondului, la 21 iulie 2009, stabilindu-se termen de judecată pentru data de 20 august 2009. Potrivit art. 3002 C. proc. pen., tribunalul este dator să verifice, până la expirarea celor 60 de zile impuse de normele procedurale, arătate mai sus, legalitatea și temeinicia măsurii, lucru ce s-a realizat la termenul de judecată din 22 iulie 2009. Urmare a recursurilor promovate de inculpați, instanța ierarhic superioară a dispus casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare - asupra măsurii arestării.

S-a stabilit un al doilea termen, astfel că, la data de 29 iulie 2009, se dispune, în baza art. 3002 C. proc. pen., menținerea stării de arest. Și de această dată, cauza este trimisă spre rejudecare primei instanțe, casată încheierea recurată, tribunalului revenindu-i obligația de a reexamina legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a celor trei inculpați.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

I. Latura penală

1. În fapt :

În luna august 2006, partea vătămată S.C.M. a fost racolată și transportată în orașul susmenționat, de către învinuita S.M. și inc. M.V., unde a fost exploatată sexual de către inculpații A.G. și G.F.

Prin înșelăciune, respectiv prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, înv. S.M. și inc. M.V., au determinat-o pe S.C.M. să meargă în Spania pentru a lucra într-un bar, unde se câștiga foarte bine. În realitate, partea vătămată fost racolată și transportată în Spania pentru practicarea prostituției.

Activitățile de racolare au fost realizate de înv. S.M., care locuia în gazdă la părinții lui S.C.M. a discutat inițial cu această partea vătămată S.C.M. și care a întrebat-o pe aceasta dacă dorește să meargă în Spania să muncească, pentru că se câștigă bine și că are ea cunoștințe, în acest sens, în orașul Palma de Majorca. Partea vătămată S.C.M. având o situație materială modestă, a acceptat acest lucru, primind asigurări, de la S.M., că toate cheltuielile legate de procurarea actelor de transport, hrană, etc., până în Spania, vor fi suportate de către aceasta din urmă, iar cu banii primiți de la persoanele la care va lucra în Palma de Majorca va restitui aceste cheltuieli.

În acest sens, partea vătămată l-a cunoscut, prin intermediul lui S.M., pe inc. M.V., toți trei deplasându-se la Bacău, unde s-a obținut pașaportul pentru S.C.M., cheltuielile fiind suportate de înv. S.M. și inculpatul M.V.

După aceea, la puțin timp, partea vătămată, împreună cu S.M. și M.V. au plecat cu un autocar, din Bacău, până în localitatea Aiud din România, unde au dormit o noapte, la o persoană necunoscută (este vorba de o cunoștință a inculpatului M.V.). De aici, partea vătămată S.C.M. a fost dusă în Spania de inculpatul M.V., până în Barcelona unde au fost așteptați de inculpatul A.G., zis „Geo”. Din acest oraș, partea vătămată împreună cu inculpații, s-au deplasat cu vaporul până în orașul Palma de Majorca, la o adresă unde locuia inculpatul A.G.. Aici partea vătămată a fost informată cu privire la scopul real pentru care s-a deplasat în Spania - practicarea prostituției. Deși inițial a refuzat acest lucru, partea vătămată a fost amenințată cu moartea, atât ea cât și familia sa, motiv pentru care, începând cu a doua seară de la sosire a practicat prostituția, circa două luni și jumătate, în folosul inculpaților A.G. și G.F.. Cu privire la acesta din urmă (G.F.), partea vătămată S.C.M. arată că l-a văzut mereu în preajma fratelui său A.G., că banii rezultați din practicarea prostituției erau luați de inc. A.G. și G.F., acesta din urmă deplasându-se des în România, ducând în țară importante sume de bani, așa cum s-a arătat mai sus și în descrierile anterioare din prezentul rechizitoriu.

În perioada cât a practicat prostituția partea vătămată arată că a realizat în jur de 35.000 euro, sumă din care nu i-a revenit nici un ban.

În legătură cu această parte vătămată se impune a se mai preciza, că pe parcursul activităților de racolare și transport, a mai intervenit și apariția unei alte părți vătămate, respectiv C.C., care a fost dusă în Spania, în același oraș, o dată cu S.C.M.

În aceeași lună, august 2006, în aceleași condiții a fost racolată și transportată în Spania, orașul Palma de Majorca și partea vătămată C.C.

În cazul acestei părți vătămate, se reține că l-a cunoscut pe inculpatul M.V. prin intermediul numitei N.D. (prietenă de-a sa), după care, M.V. s-a ocupat de procurarea actelor (pașaport) și transport până în Spania, cu același mijloc de transport și în aceleași condiții ca și în cazul părții vătămate S.C.M. (urmând să restituie acele cheltuieli din primul salariu).

Trebuie precizat în cazul acestei părți vătămate, că s-a întâlnit prima dată cu S.C.M. la un han din zona com. Măgura, jud. Bacău, unde au fost cazate o noapte de inc. M.V. și de unde, a doua zi, au plecat spre Aiud și în continuare spre Spania.

Și această parte vătămată a fost racolată, transportată și exploatată sexual în Spania, tot prin înșelăciune, inculpatul M.V. (inițial) și S.M. (pe parcurs îndeosebi pe perioada transportului până la Aiud) spunându-i că merge în Spania să lucreze într-un bar unde se câștigă foarte bine, în realitate, la fața locului aflând că a fost adusă pentru practicarea prostituției. Cu toate că și această parte vătămată inițial s-a opus, datorită constrângerii și amenințărilor, a practicat prostituția circa 2 luni de zile, iar sumele de bani realizate - circa 20.000 euro, au fost însușite și folosite de inculpații A.G., în aceleași condiții ca și în cazul părții vătămate S.C.M.

În toamna anului 2007, partea vătămată V.I., prin intermediul unei persoane cu numele de C. o cunoștință de cartier și prieten al unei vecine a susnumitei pe nume A., a fost convinsă, prin înșelăciune, de inc. A.G. și M.V. de acesta, mai mult prin telefon, să se deplaseze în Spania - oraș Palma de Majorca, să lucreze acolo fără însă a i se preciza ce muncă va presta, pentru că se câștigă foarte bine. Totodată i s-a promis că toate cheltuielile privind procurarea de acte, transport și hrană, vor fi suportate de către, persoanele unde va lucra (în speță de A.G. și M.V.) și că va restitui aceste cheltuieli din primul salariu.

Fiind indusă în eroare cu privire la scopul deplasării în Spania, partea vătămată V.I. a acceptat propunerea inculpaților și s-a deplasat în orașul susmenționat, cu avionul din București, unde a fost transportată tot de cunoștințe ale inculpaților. La destinație, partea vătămată a constatat că de fapt a venit în Spania nu pentru a lucra în bar ci pentru a practica prostituția în folosul inculpaților. Partea vătămată nu a putut preciza cine este persoana care a transportat-o în București. Refuzând să practice prostituția în folosul inculpaților, partea vătămată V.I. a fost amenințată de inculpații A.G. și de G.F., motiv pentru care, constrânsă, a practicat prostituția, o perioadă de circa 3 luni de zile, realizând după estimările sale sume de 80.000 de euro, din care i-au fost remise de inculpați doar sume derizorii.

În luna august 2005, partea vătămată S.L., arată că inculpatul G.F., l-a cunoscut ca fiind din aceeași comună cu ea, acesta a venit la domiciliu, a căutat-o și a discutat cu ea, s-a hotărât să meargă în Spania - oraș Palma de Majorca, pentru a lucra într-un bar al unor cunoștințe de-ale sale unde lucrează și fratele său A.G..

Inculpatul G.F. i-a mai spus că toate cheltuielile privind transportul, cazarea și hrana vor fi suportate de către el și că la primul salariu realizat în Spania, va restitui acele cheltuieli.

Partea vătămată s-a deplasat în Spania, oraș Palma de Majorca, fiind transferată de inculpatul G.F., împreună cu niște cunoștințe ale acestuia, unde a fost așteptată de inculpatul A.G. și condusă la locația unde acesta își desfășura activitatea infracțională. Aici a aflat că de fapt a venit pentru a practica prostituția în folosul inculpaților, i s-a luat pașaportul turistic și a fost cazată împreună cu mai multe fete. După o anumită perioadă de timp, având în vedere condițiile stricte în care era exploatată sexual de către membrii grupării, faptul că era obligată să practice prostituția și în zilele în care se simțea foarte rău, iar în unele zile întreținea relații sexuale cu foarte mulți bărbați - 40 pe zi, nu primea bani din sumele realizate efectiv și nu avea dreptul să-și păstreze pașaportul asupra sa, partea vătămată și-a exprimat dorința de a se reîntoarce în țară, moment în care a fost amenințată atât ea cât și familia sa, de către inc. G.F.

Sumele de bani realizate de această parte vătămată prin practicarea prostituției în folosul inculpaților (circa 100.000 euro) au fost însușite și folosite de inculpații A.G. și G.F., pentru a se întreține cât și pentru achiziționarea de autoturisme de lux și imobile.

Mai rezultă că în Spania, S.L., a plecat cu un autoturism procurat de B., împreună cu N.D. și Crețu Suraj - acesta din urmă primind spre păstrare pașaportul părții vătămate S.L., de la G.F. care îl procurase din Bacău.

Din datele de anchetă a rezultat că inculpații au încercat să se sustragă de la urmărirea penală, prin părăsirea României și deplasarea într-o altă țară pentru a îngreuna aflarea adevărului și descoperirea faptelor ce li se pun în sarcină din convorbirile telefonice interceptate autorizat și de imagini interceptate, rezultă că primii doi inculpați intenționau să părăsească România, la data de 03 mai 2008, cumpărându-și chiar în acest sens bilete de avion spre Spania, fiind prinși de organele de poliție și conduși la organul de anchetă.

Situația de fapt rezultă din probatoriul administrat la urmărirea penală și cercetarea judecătorească - reclamația numitei S.C.M.; declarația numitei S.C.M. - parte vătămată, dată de față cu apărătorul desemnat de organele de urmărire penală; declarațiile părții vătămate C.C.; declarația părții vătămate D.I. - filele 36-43, vol. I dosar; declarația parte vătămată V.I.; declarația părții vătămate S.L.; declarația părții vătămate C.V. și a părții vătămate D.G.G.; declarațiile învinuiților G.F., M.V. și A.G. și A.M.; relațiile scrise primite de la unitățile W.U., prin care s-au făcut transferuri de bani din Spania în România de la persoanele de legătură ale învinuiților către aceștia în România sau către alte persoane ce au legătură cu aceștia sau cu grupul infracțional menționat, ori către iudele persoanelor care au fost exploatare sexual în Spania; procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice și de înregistrare imagini; procese-verbale de prezentare spre recunoaștere, întocmite organele de urmărire penale, ale învinuiților de către părțile vătămate audiate în cauză; procesele verbale de percheziție domiciliară efectuate la locuințele numiților G.F. și A.G.; declarațiile unor martori audiați în cauză cum ar fi: N.D., S.I., S.I., C.D., S.G. și I. și S.I. și alții; relații primite de la autoritățile spaniole și Ambasada Spaniei de la București; relațiile primite de la băncile din România prin care inculpații au realizat tranzacții bancare, probatoriul administrat pe parcursul cercetării judecătorești când au fost audiați inculpații, părțile vătămate V.I., S.L., martorii S.I., C.V., D.G.G., D.I., G.R.M., G.B.C., L.M., C.A.M. Având în vedere decizia Curții de Apel Bacău prin care s-au menținut actele procedurale efectuate în cauză, mai puțin cel din data de 09 septembrie 2008, toate acestea urmează a fi avute în vedere la clarificarea situație de fapt, în plus și declarația dată de partea vătămată S.L. cu prilejul audierii sale chiar de instanța de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 771 C. proc. pen.

Cu toate diligențele manifestate de instanța de rejudecare, nu s-a putut asigura prezența părților vătămate:S.C.M. (din procesul verbal de aducere rezultă că este plecată la o adresă necunoscută - fila 158), C.C. (procesul verbal de aducere, menționează că este plecată în străinătate de mai mulți ani, necunoscându-se când va reveni în țară, fila 161), V.I. (proces-verbal de aducere precizează că este fugită de la domiciliu, că nu are mijloc de comunicare, că nu se poate lua legătura cu aceasta, fiind o persoană cu dizabilități mintale, fila 165), iar S.L., (proces-verbal fila 166, nu mai locuiește la adresa cunoscută, din cercetări rezultând că este căsătorită cu L.C. și au domiciliul comun în sat. O. com. L. unde a fost citată procedural atât prin procedura simplă, cât și cu mandat de aducere, însă nu s-a prezentat la nici un termen de judecată).

Prin ordonanțele din data de 03 mai 2008, s-a dispus reținerea inculpaților pe o perioadă de 24 de ore, după cum urmează

- pentru G.F. începând cu orele 16.24 - până la data de 4 mai 2008 orele 16.24;

- pentru M.V., începând cu orele 18.45 - până la data de 04 mai 2008, orele 18.45;

- pentru A.G., începând cu orele 20.55 - până la 4 mai 2008 orele 20.55.

Prin ordonanța din 03 mai 2008 s-a pus în mișcare acțiunea penală, față de susnumiții, pentru infracțiunile descrise mai sus și s-a propus la aceeași dată arestarea preventivă a inculpaților pe o durată de 29 de zile.

S-au emis mandate de arestare de către instanța de judecată Tribunalul Bacău - nr. 31/4/05/2008 pentru A.G., nr. 32 din 4 mai 2008 pentru M.V. și nr. 30 din 4 mai 2008 pentru G.F.

În baza dispozițiilor art. 3001 C. proc. pen. la primirea dosarului, instanța a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii luate împotriva inculpaților până la acel moment, dispunându-se, la data de 16 iulie 2008, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, încheierea care, însă, a fost recurată, de către parchet, astfel că la 18 iulie 2008, instanța de control judiciar, Curtea de Apel Bacău, a admis recursul promovat, dispunând menținerea stării de arest a celor trei inculpați.

Cronologic, potrivit dispozițiilor art. 3002 C. proc. pen., instanța de fond a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării, la termenele de judecată din 09 septembrie 2008, 14 octombrie 2008, 06 decembrie 2008, 17 februarie 2009, aceasta din urmă odată cu pronunțarea hotărârii de condamnare din 17 februarie 2009 a Trib. Bacău. După declararea apelului de către inculpați și reprezentatul parchetului, măsura a fost și ea verificată periodic, în baza acelorași dispoziții legale, de către Curtea de Apel Bacău, la termenele de judecată din 31 martie 209, 28 aprilie 2009, 26 mai 2009 și la 30 iunie 2009, odată cu pronunțarea Deciziei nr. 87 din 30 iunie 2009.

În rejudecare, în interiorul celor 60 de zile, instanța periodic a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a acestora, în baza art. 3002 C. proc. pen., soluționând ori de câte ori s-au formulat cereri de înlocuire a măsurii preventive, de revocare a acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, ori cereri de liberare provizorii sub control judiciar. În urma recursurilor promovate de-a lungul soluționării cauzei, fie de reprezentantul parchetului, fie de către inculpați, măsura arestării a subzistat până la momentul pronunțării actualei sentințe penale.

Inculpații, în apărare, prin avocații aleși, au solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C.pr.pen, considerând că faptele nu există, atât cea de „inițiere sau constituire de grup infracțional organizat”, cât și cea de „trafic de persane”,prima apreciind că nu există acest grup infracțional, având în vedere că sunt doi frați și un verișor, și nu așa cum se reține în rechizitoriu, mai bine de 10 persoane, și doar patru părți vătămate față de 20 cu scrie rechizitoriul.

Pentru inculpatul G.F., apărătorul ales, a învederat instanței, nelegala sesizare, rechizitoriul are în vedere o perioadă mai mare de timp, face referire la 2004-2007, iar procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, punerea sub acuzare, ordonanța de reținere, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, mandatul de arestare, fac vorbire de perioada 2005-2006.

Cu privire la solicitarea de a dispune achitarea, pe acest temei, art. 10 lit. c) C. proc. pen. instanța nu poate lua în considerare apărarea formulată, având în vedere ă sub aspectul reținerii infracțiunii de trafic de persoane, aceasta a fost demonstrată prin declarațiile părților vătămate, martorilor, comisiei rogatorii, așa cum am arătat mai sus.

În privința numărului de persoane reținute ca fiind părți vătămate, sau membrii ai grupului infracțional organizat, s-a reținut din rechizitoriu că s-a dispus disjungerea față de cei trei inculpați, în vederea efectuării de cercetări pentru faptele prev. și ped. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. (1), (3) Legea nr. 39/2003 și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 și art. 7 alin. (1), (3) Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și continuarea cercetărilor; disjungerea cauzei față de aceeași inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prev. și ped. de art. 23 alin. (1), lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 și continuarea cercetărilor; disjungerea cauzei față de inv. S.I. din com. Livezi, sat. Prăjoaia, jud. Bacău, S.I. zis „T.”, din com. Sănduleni. jud. Bacău, B.T.C., din com. Sănduleni, jud. Bacău, M.C., din com.Livezi, jud. Bacău, A.M. din Buhuși, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-au avut în vedere constatările efectuate și înregistrate cu ocazia întocmirii Comisiei rogatorii de către Judecătoria de Instrucție nr. 3 din Palma de Mallorca, în care sunt menționate, pe lângă cei trei inculpați, și alte persoane precum A.V., C.C., M.C., R.M.G., C.M.,, I.S., alias „T.”, M.L., L.N. (pag.9-49 din volumul urmăririi penale referitor la comisia rogatorie întocmită) care fac parte din alte două grupuri depistate de autoritățile spaniole ca practicând prostituția în două locații diferite, cu legătură între ele, liderii celor două grupări având legătură în ei. De aici rezultă numărul mare de persoane vătămate și de membrii ai grupării.

Cu privire la apărarea formulată de inculpatul G., referitoare la perioada mai mare ce i se reține în sarcină prin rechizitoriu, față de celelalte acte procedurale efectuate la urmărirea penală, instanța are în vedere declarațiile părților vătămate S.C.M., V.I., S.L. și C.C. date la urmărirea penală și în fața instanței, în care relatează situații de fapt, petrecute în intervalul anilor 2005-2006 și pentru care s-au emis ordonanțe de punere în mișcare a acțiunii penale, de reținere, de propunere de arestare și de aducere la cunoștință a învinuirii de către procuror (filele 204, 217, 219, 261 dosar urmărire penală).

În privința apărărilor formulate de inculpații G.F. și M.V., referitor la declarațiile celor două părți vătămate C.C. și S.L., s-a apreciat că sunt fondate în concordanță de materialul probator existent. Astfel, în nici una din declarațiile date, partea vătămată C.C. nu amintește vreun moment de implicarea inculpatului G.F. în activitatea infracțională, ci îi vizează pe ceilalți doi., pe A. și M. (filele 16-21 vol.I, urm.pen., filele 27-32 vol. I privind comisia rogatorie). Aceeași situație o regăsim în declarațiile părții vătămate S.L. cu privire la inculpatul M.V., toate declarațiile sale vizează pe ceilalți doi inculpați, pe A. și G. (file 277-298 vol. I, urmărire penală, și cea dată în fața instanței de apel, la termenul de judecată din 26 mai 2008 - fila 241-242 „M.V. nu a avut nici un fel de contribuție în ceea ce mă privește”).

2. În drept:

Faptele comise de inculpații G.F., A.G. și M.V., așa cum au fost descrise mai sus, realizează elementele constitutive ale conținutului infracțiunilor de „trafic de persoane”, prev. și ped. de art. 12 alin. (1),2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287 din 11 octombrie 2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C. pen. și „inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup”, prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003.

În privința reținerii dispozițiilor art. 41 alin. (2) C.pen, respectiv a comiterii infracțiunii de „inițiere sau constituire de grup infracțional organizat, ori aderare sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, instanța are în vedere faptul că, pe de o parte ne aflăm în ipoteza unei unități naturale de infracțiune - infracțiunea continuă permanentă - a cărei epuizări s-a realizat la data încetării acțiunii, prin prinderea inculpaților 3 mai 2008, iar, pe de altă pare, prin prima condamnare dispusă, sentința penală nr. 67 din 17 februarie 2009, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu (cu referire strict la această infracțiune) în sensul că s-a eliminat forma continuată de la această infracțiune, ceea ce este evident în avantajul inculpaților. Cum motivele de apel ale Parchetului nu au vizat decât nelegala achitare a inc. G.F. și M.V. cu privire la cele două părți vătămate, iar rejudecarea s-a dispus pentru alte motive (șa cum s-a arătat mai sus), rezultă că, potrivit art. 385 C. proc. pen. instanța de rejudecare este datorare să se limiteze la limitele ce i-au fost impuse de instanța de control judiciar și cu respectarea principiului neagravării situației în propria cale de atac, prev. de art. 372 C. proc. pen. Așadar, fiind un drept câștigat prin prima condamnare, instanța de rejudecare este obligată să înlăture dispozițiile art. 41alin. (2) C. proc. pen. (fiind una dintre stările de agravare a pedepselor, ce ar atrage o situație mai grea inculpaților în rejudecare, în ipoteza reținerii sale), ce a fost prevăzută inițial prin rechizitoriu la art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003.

Constatându-se întrunite condițiile răspunderii penale, pentru fiecare inculpat și pentru fiecare infracțiune, urmează a dispune tragerea la răspundere penală a fiecăruia, aplicându-i-se fiecăruia câte pedeapsă cu închisoarea.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.

În virtutea celor două principii enunțate, - al neagravării situației în propria cale de atac și a respectării de instanța de rejudecare a limitelor impuse de instanța de control judiciar,prin decizia de desființare, indicate de art. 372 și art. 385 C. proc. pen. - atâta timp, cât apelul promovat de Parchet nu a vizat temeinicia pedepselor aplicate inculpaților, instanța în rejudecare este obligată a le menține limitele de pedeapsă, așa cum s-a dispus la prima judecare a cauzei.

Art. 71 C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006, prevede că drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)-c) „se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa închisorii sau a detențiunii pe viață, este de observat că potrivit art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Constituție, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern și au prioritate atunci când privesc drepturile omului și sunt mai favorabile decât legile interne. Or, interdicția absolută de a vota, impusă persoanelor condamnate, contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, astfel cum a statuat C.E.D.O. prin hotărârea din 30 martie 2004 în cauza Hirst contra Marea Britanie. Indiferent de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicția votului și scopul pedepsei, acela de a prevenii săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reinserția socială a infractorilor. În consecință inculpatului i s-au interzis numai drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, lit. b) C. pen., potrivit art. 71 alin. (2) C. pen.

De asemenea, fiind obligatorie, s-a aplicat fiecărui inculpat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, potrivit art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Faptele fiind comise în consul real, s-au aplicat dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen. cu art. 34 lit. b) C. pen. urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea.

În privința celor doi inculpați G.F. și M.V. s-a dispus achitarea lor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. pen., pentru actele materiale privind infracțiunea de „trafic de persoane”, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, întrucât fapta nu a fost săvârșiră de aceștia (parte vătămată S.L. și C.C.).

În privința stării de arest preventiv, în baza art. 350 C. proc. pen. s-a considerat că se impune, în continuare menținerea acestei măsuri preventive, pentru următoarele considerente:

Cu privire la prima condiție, cea arătată de art. 143 C. proc. pen., tribunalul a reținut că probatoriul administrat până la această dată, demonstrează că există „indicii temeinice că au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală „ (art. 143 alin. (1) C. proc. pen.), care să nască presupunerea rezonabilă că acești inculpați ar fi comis fapte de natură penală, respectiv cea de trafic de persoane, prev. de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 67/2001.

Având în vedere faptul că toți inculpații sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, instanța consideră că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică datorită caracterului grav al faptelor comise, prin însăși natura acestora, având în vedere că inculpații sunt cunoscuți cu preocupări pe linia fraudei informatice, s-au constituit într-un grup numeros organizat pentru comiterea de infracțiuni, fapt ce rezultă inclusiv din declarațiile acestora, și de asemenea cunoscuți ca având numeroase legături cu persoane având aceleași preocupări infracționale.

De asemenea, potrivit art. 136 alin. 8 C. proc. pen. la „alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedente și alte situații privind persoana față de care se ia măsura”.

Conform dispozițiilor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția europeană a drepturilor omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr. 30/1994 si prin prisma prevederilor art. 20 raportat la art. 11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune fără a aduce atingere prin aceasta prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul pana la soluționarea definitiva a cauzei.

Raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, îi plasează pe inculpați la locul săvârșirii faptei, instanța a apreciat că în speță, există motive temeinice de bănuială în sensul Convenției. Totodată instanța a reținut că probele care fac dovada acestor motive verosimile nu trebuie sa aibă aceeași greutate ca și probele care ar justifica o soluție de condamnare iar luarea acestei masuri preventive restrictive de libertate nu este de natura sa aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpații, până la exercitarea tuturor căilor de atac.

Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în C. proc. pen. a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. Odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 parag. 1 lit. c) al Convenției, precum și cu jurisprudența C.E.D.O., dată în aplicarea acesteia.

Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, C.E.D.O. a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.

C.E.D.O. a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă”. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”(cauzele Labita c. Italia, Neumeister c. Austria, Stasaitis c. Lituania). Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Un alt temei al arestării preventive reținut față de toți inculpații a fost cel prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv, sancționarea faptelor presupus a fi comise, cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și existența unor probe certe că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică, a lăsării în libertate a inculpatului trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite prin jurisprudența C.E.D.O. care a statuat „că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă”.

Infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată inculpații sunt în măsură, prin natura lor, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta aceștia pentru ordinea publică, (trafic de persoane comise în grup organizat constând în recrutarea a 20 persoane de sex feminin prin înșelăciune), situație din care se poată trage concluzia existenței unui astfel de pericol.

Sub aspectul temeiniciei, instanța, analizând, potrivit dispozițiilor art. 3002 C. proc. pen., art. 160b C. proc. pen. constată că, așa cum se arăta mai sus, arestarea preventivă a intimaților-inculpați s-a dispus prin încheierea din data de 04 mai 2008 și la luarea acestei măsuri s-au reținut ca temeiuri în drept prevederile art. 148 alin. (1) lit. a), c), e) și f) C. proc. pen., respectiv:

„a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei;(…).

c) există date că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni;.

e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta;

f) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.”

Așa cum rezultă din probatoriul efectuat în cauză, există date și indicii temeinice, din care rezultă presupunerea că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată, astfel, împreună cu alte persoane constituite în grupul infracțional menționat continuă aceste activități și în prezent, deși la sfârșitul anului 2006, autoritățile judiciare din Spania au reușit să descopere o parte din infracțiunile și activitățile de acest gen comise în localitatea Palma de Mallorca, dispunând reținerea și arestarea unor făptuitori care au făcut parte din rețeaua respectivă.

După luarea acestor măsuri de către autoritățile spaniole, inculpații au reușit să fugă și s-au întors în România la domiciliilor lor, dar au lăsat în orașul Palma de Mallorca alte persoane de legătură, continuând activitățile infracționale, așa cum rezultă din probele administrate în special din interceptările convorbirilor telefonice, precum și din declarațiile persoanelor vătămate audiate: S.C.M., C.C., V.I., D.I., C.V., D.G.G., S.L., S.V., V.A., N.L., M.M., M.G., C.M., ș.a.

Din activitățile infracționale desfășurate de inculpați rezultă că aceștia au realizat importante venituri materiale, peste 1 milion de euro, precum și dobândirea unor bunuri de valoare și de lux, autoturisme, apartamente și altele, acestea fiind trecute pe rolul părinților sau rudelor apropiate. Este relevant în acest sens, declarațiile date de martorii S.I. și S.I., care precizează la data la 20 iunie 2008 că inculpatul G.F. se ocupa în țară de identificarea și apoi recrutarea victimelor cu ajutorul lui S.M. și apoi transportarea lor în Spania, personal, sau prin intermediul lui S. și M.V. De asemenea, aceiași martori, mai arată că toate cheltuielile de transport, procurare acte și altele erau suportate de către G.F., care primea sume mari de bani din Spania, prin bănci sau W.U. sau se deplasa periodic la circa 2 luni, personal, în Palma de Mallorca și se întorcea în țară cu genți diplomat pline de bani unde îi investea în vile, mașini de lux, plătea persoanele ce făceau parte din rețea, organiza aniversări și petreceri la care se cheltuiau sume imense de bani.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că intimații-inculpații au încercat să se sustragă de la urmărirea penală, pentru părăsirea României și deplasarea într-o altă țară, pentru a îngreuna aflarea adevărului și verificarea faptelor care li se pun în sarcină (din convorbirile telefonice interceptate autorizat rezultă că primii doi inculpați intenționau să părăsească România la data de 03 mai 2008, cumpărându-și chiar în acest sens bilete de avion către Spania, fiind prinși de organele de poliție și conduși la organul de anchetă).

După arestarea intimaților-inculpați, din dorința de scăpa de răspundere penală, prin mama inculpaților A.G. și G.F. - G.T. și, respectiv prin soția intimatului-inculpat A.G. și prin concubina intimatului-inculpat G.F. - N.R., au încercat să determine părțile vătămate și martorii să-și schimbe declarațiile, mai întâi prin oferirea unor sume de bani, apoi prin amenințarea acestora – fIiele 20, 201, 250-251, 297, 298, etc.

Așa cum rezultă din probele administrate, în special din interceptările convorbirilor telefonice, precum și din declarațiile persoanelor vătămate audiate: S.C.M., C.C., V.I., D.I., C.V., D.G.G., S.L., S.V., V.A., N.L.a, M.M., M.G., C.M., după întoarcerea din Spania în România, inculpații au lăsat în orașul Palma de Mallorca alte persoane de legătură, continuând activitățile infracționale de trafic de persoane.

Apoi, față de cei trei inculpați se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea altor infracțiuni de natură informatică, respectiv art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și de asemenea, se continuă cercetările față de cei trei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în legătură cu alte părți vătămate rămase neidentificate. Inculpații sunt cercetați și pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prevăzută și pedepsită de art. 23 pct. 1 lit. a), b) și c) din Legea nr. 656/2002.

În cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Traficul de persoane este o infracțiune cu pericol social deosebit de ridicat, deoarece reprezintă cea mai periculoasă formă de parazitism social și una din cele mai josnice, cinice și abjecte manifestări ale conștiinței înapoiate.

Pericolul social deosebit al acestor fapte, constă în împrejurarea că face din exploatarea sexuală a unei alte persoane o sursă ilicită de câștig și de procurare a mijloacelor de trai, dar în același timp, provoacă o gravă tulburare în desfășurarea relațiilor de conviețuire socială și constituie un teren favorabil pentru săvârșirea altor fapte grave.

Aceste infracțiuni, de o amploare deosebită, aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei și chiar a sănătății acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate.

Rezonanță socială a faptelor reprezintă, de asemenea, unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret și aceasta este evidentă în cauza de față, cu atât mai mult cu cât parte dintre victime se află încă pe teritoriul altor state comunitare la dispoziția altor traficanți, în legătură cu inculpații din cauza pendinte.

Prin lăsarea în libertate a inculpaților, în aceeași comunitate cu victimele, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță, în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție.

În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a intimaților-inculpați trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența C.E.D.O. care, în câteva cauze împotriva Franței (de exemplu cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște-prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă.

Ori, în cauza dedusă judecății, s-a constatat, pentru aspectele mai sus prezentate, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă și în prezent, infracțiunile pentru care sunt trimiși în judecată intimații-inculpați sunt în măsură, prin natura lor și consecințele produse și care s-ar fi putut produce, să releve un pericol cert pe care l-ar prezenta inculpații pentru ordinea publică, faptele fiind presupuse a fi comise prin înșelăciune și amenințare asupra mai multor părți vătămate.

Alegerea și menținerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea intimaților-inculpați în judecată, de împrejurările concrete în care se presupune că s-au comis, etc.

Elocvente sub acest aspect sunt declarațiile părților vătămate, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În cadrul criteriilor complementare, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată inculpații trebuie privit și prin prisma unor circumstanțe concrete ale cauzei, cum ar fi: consecințele grave pe care le-au avut sau le-ar fi putut avea asupra victimelor infracțiunilor de trafic de persoane, de frecvența infracțiunilor de același gen și de necesitatea unei prevenții generale, precum și de poziția intimaților-inculpați pe parcursul procesului penal.

Pentru toate argumentele expuse mai sus, s-a apreciat că temeiurile care au dus la luare, prelungire și menținerea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, așa cum s-a arătat în apărarea formulată, drept pentru care, menținerea stării de arest a inculpaților este necesară pentru a se asigura un sentiment de securitate, prin reacția promptă a autorităților judiciare în asigurarea bunei înfăptuiri a justiție în cazul acestor infracțiuni deosebit de grave, care au dobândit valențe de fenomen infracțional generalizat la nivelul întregului glob.

Ori, sub aspectul legalității, analizând dosarul cauzei, instanța a constatat că luarea acestei măsuri preventive față de inculpați s-a luat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât sub aspectul condițiilor de fond cât și sub aspectul condițiilor de procedură și întinderii în timp a măsurii.

În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesele inculpaților de a fi cercetați în stare de libertate, deoarece, securitatea părților vătămate ar fi amenințate și prin aceasta în mod evident pericolul pentru ordinea publică națională și a întregii comunități europene devine actual.

Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul din următoarele pericole care trebuie apreciate „in concreto” pentru fiecare caz în parte : pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariția a inculpaților sau pericolul de a fii tulburată ordinea publică.

În același sens s-a pronunțat și Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei prin Recomandarea nr. R(80) 11 care la pct. 3 prevede că detenția provizorie nu poate fii ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a cursului Justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracțiune gravă. Pct. 4 al Recomandării specifică în plus că dacă existența nici unuia dintre pericolele anunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea totuși justifica, în mod excepțional în anumite cazuri în care se comite o infracțiune gravă.

În virtutea dispozițiilor art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsa de executat ceea ce au executat inculpații deja, prin reținere și arest preventiv, începând cu data de 03 mai 2008 la zi.

II. Latura civilă,

În virtutea celor două principii enunțate, - al neagravării situației în propria cale de atac și a respectării de instanța de rejudecare a limitelor impuse de instanța de control judiciar,prin decizia de desființare, indicate de art. 372 și art. 385 C. proc. pen. - atâta timp, cât apelul promovat de Parchet nu a vizat latura civilă a cauzei, instanța în rejudecare este obligată a le menține despăgubirile civile, confiscările și cheltuielile judiciare către stat, așa cum s-a dispus la prima judecare a cauzei.

În baza art. 14, 346 C.proc. pen., art. 998 C. civ. s-a luat act că părțile civile V.I. și S.L. nu au pretenții civile în cau- conform declarațiilor din instanță.

Partea vătămată S.C.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 de euro - fila 12, vol. I dosar urmărire iar partea vătămată C.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 de euro - fila 21, vol. I dosar urmărire;

Deși cele două părți vătămate au fost legal citate acestea nu s-au prezentat în instanță pentru a arăta ce constituie sumele solicitate drept despăgubire, fapt pentru care, instanța, a respins ca nefondate pretențiile civile formulate de părțile civile S.C. și C.C.

Având în vedere situația de fapt reținută, a declarațiilor date de părțile vătămate din care rezultă sumele obținute ca urmare a practicării prostituției, sume ce au fost însușite de inculpați, și, în raport de vinovăția inculpaților s-a dispus confiscarea de la aceștia a următoarelor sume obținute pe nedrept:

- de la cei trei inculpați a sumei de câte 11.666 euro (35. 000 euro - parte văt. S.C.);

- de la cei trei inculpați a sumei de câte 26.666 euro (80.000 euro - parte văt. V.I.) ;

- de la inculpații M.V. și A.G. a sumei de câte 10.000 euro (20. 000 euro – parte văt. C.C.);

- de la inculpații G.F. și A.G. a sumei de câte 50.000 euro (100. 000 euro parte vătămată S.L.).

S-a dispus păstrarea ca mijloace de probă a următoarelor bunuri aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău: 4 CD 2 din 02 mai 2008; din /03 mai 2008; 2 buc. din 02 mai 2008 și din 03 mai 2008; 3 D.V.D.-uri; Un caiet de matematică - inscripționat pe prima pagină din interior: "Caiet evidență pentru bani", conținând 31 file; o agendă de culoare maro - inscripționată - 2008 - cu cifre galbene, conținând 152 file; un carnet tip agendă cu dungi în mai multe culori, conținând 157 file; un telefon și cartela S.I.M. aparținând lui G.F. și pentru care s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice, cu vârsta până în 25 ani; 10 C.D.-uri, privind înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpați.

S-a constatat că inculpații au fost asistați de apărători aleși.

Onorariu avocat oficiu de câte 150 lei (5x150 lei) pentru părțile vătămate au fost suportate din fondurile M.J.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la cheltuieli judiciare către stat în care s-a inclus și onorariu avocat oficiu pentru părțile vătămate.

Împotriva sentinței au declarat apel inculpații A.G., G.F. și M.V.

În motivarea apelului inculpatul G.F. a invocat netemeinicia soluției de condamnare arătând că instanța de fond l-a achitat pentru partea vătămată C.C., iar din probatoriul care s-a administrat rezultă că nu este vinovat nici cu privire la celelalte trei părți vătămate.

În motivarea apelului inculpații A.G. și M.V. au arătat că pornind de la declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că părțile vătămate practicau prostituția în Spania de bună voie, stăteau în case de toleranță, se dădeau anunțuri în ziare legate de activitatea lor, clienții veneau singuri și nu erau aduși de inculpați.

Prin Decizia penală nr. 63 din 09 mai 2012, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații G.F., M.V. și A.G. împotriva sentinței penale nr. 31/D din data de 02 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 5949/110/2009.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus în continuare din pedepsele aplicate inculpaților perioadele executate prin arest preventiv, începând cu data pronunțării sentinței penale apelate, respectiv de la 02 februarie 2010 la 26 martie 2010.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpații să plătească statului câte 400 lei, fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut în esență următoarele:

Curtea a constatat că probele administrate pe parcursul procesului penal, necesare și suficiente pentru aflarea adevărului în cauză cu privire la faptele de trafic de persoane comise de inculpați în dauna părților vătămate atestă temeinicia soluției de condamnare adoptată de Tribunalul Bacău cu privire la aceste fapte impunând menținerea sentinței atacate.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, Curtea a constatat că materialul probator aflat la dosarul cauzei relevă că inculpații au acționat după o prealabilă înțelegere, fiecare dintre ei și-au împărțit rolurile pe care le-au avut de îndeplinit în ansamblul activității infracționale specifice infracțiunii de trafic de persoane.

Așadar fiind întrunite cerințele grupului infracțional organizat așa cum sunt prevăzute în art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, Curtea a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 7 alin. (1) din aceeași lege.

Prima instanță de control judiciar în cadrul operațiunii de interpretare și sinteză a probelor a apreciat îndoielnică credibilitatea declarațiilor date de partea vătămată S.L. date în faza de urmărire penală (filele 284 - 287 d.u.p.) și în fața instanței de fond întrucât aceste declarații nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză în timp ce declarațiile date în fața instanței de apel sunt susținute de martorii S.I. și D.A. care au confirmat că S.L. a fost victimă a traficului de persoane.

S-a arătat că hotărârea apelată este legală și temeinică și în ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate cât și a modalității de executare, aspecte ce se circumscriu scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri inculpații G.F., M.V. și A.G.; criticile formulate de aceștia vizând greșita individualizare a pedepselor, fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Apărătorul ales al inculpaților G.F. și M.V. a pus concluzii de admitere a recursurilor invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Cu privire la inculpatul M.V. a solicitat aplicarea disp.art. 3201 C. proc. pen. având drept consecință scăderea cuantumului pedepsei cu o treime.

Cu privire la inculpatul G.F. a arătat că există un concurs de cauze de reducere a pedepsei, respectiv art. 3201 C. proc. pen. și art. 9 din Legea nr. 39/2003.

A mai solicitat instanței să constate că inculpații au fost arestați preventiv timp de 2 ani, că timp de 3 ani cât aceștia s-au aflat în stare de libertate nu au săvârșit nicio infracțiune. De asemenea, așa cum rezultă din actele în circumstanțiere depuse la dosar, inculpatul G.F. are o familie organizată și un copil minor în întreținere. Apărătorul a apreciat că o pedeapsă cu executare ar fi excesivă având în vedere și cauzele de diminuare a pedepsei referitoare la acest inculpat.

Concluzionând, a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere sau o pedeapsă cu executare în cuantum de 2 ani reprezentând perioada deja executată în care inculpatul G.F. a fost arestat preventiv.

Apărătorul inculpatului A.G. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. solicitând admiterea recursului și reducerea pedepsei aplicată acestuia.

Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul G.F. însă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute de art. 7 alin. (1) sau (3) și care, în cursul urmăririi penale sau al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că din înscrisul emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău (fila 36 vol. I dosar recurs) rezultă că față de inculpatul G.F. sunt aplicabile prevederile art. 9 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.

Astfel, inculpatul G.F., în perioada iunie 2012 - 20 septembrie 2012 a participat activ la identificarea, destructurarea și arestarea preventivă a membrilor unui grup infracțional organizat, format din 11 persoane specializat în săvârșirea de infracțiuni de trafic de droguri de mare risc și furt calificat cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 2 alin. (2), art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, art. 208-209 C. pen., cauză înregistrată în evidențele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău sub nr. 116 D/P/2012.

Dintr-un alt înscris emis de aceeași unitate de parchet (fila 22 vol. II dosar recurs) rezultă că în Dosarul nr. 116 D/P/2012 s-a emis rechizitoriu în data de 12 decembrie 2012 în urma denunțului formulat de inculpatul G.F.

Din examinarea înscrisurilor referitoare la denunțul formulat de inculpatul G.F. înaintate la dosarul cauzei de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău, Înalta Curte apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 întrucât în timpul urmăririi penale inculpatul a denunțat și a facilitat tragerea la răspundere penală a mai multor membri ai unui grup infracțional organizat (11 membri) acest inculpat urmând să beneficieze de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

Cu privire la solicitarea inculpaților G.F. și M.V. de a li se aplica dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge această solicitare ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Conform art. 3201 C. proc. pen.,

1) până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală;

2) judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare al instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată;

3) la termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște si le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți;

4) instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat;

5) dacă pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, se va dispune disjungerea acesteia;

6) în caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispozițiile art. 334 și 340-344 se aplică corespunzător;

7) instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață;

8) instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Din conținutul art. 3201 alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen., rezultă că, în conformitate cu art. 3201 C. proc. pen., pentru aplicarea procedurii simplificate de judecată se impune îndeplinirea cumulativă a trei condiții, respectiv:

1. cererea inculpatului să intervină până la începerea cercetării judecătorești în primă instanță;

2. să existe din partea inculpatului o recunoaștere totală și necondiționată a tuturor faptelor reținute în actul de sesizare a instanței;

3. probele administrate în faza de urmărire penală să fie suficiente și de natură să permită stabilirea unei pedepse.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1480 din 08 noiembrie 2011 s-a statuat că „dispozițiile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabilă tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârilor de condamnare”.

În acord cu decizia Curții Constituționale, conform art. 11 din O.U.G. nr. 121/2011, în cauzele aflate în curs de judecată, în care cercetarea judecătorească a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011.

Analizând criteriile de adaptare a procedurii simplificate la situația concretă a prezentei cauze rezultă că, solicitarea inculpaților nu s-a făcut într-un moment procesual legal, această solicitare fiind manifestată abia la termenul din 14 decembrie 2012 când cauza se afla pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în vederea soluționării recursurilor declarate de inculpații G.F., M.V. și A.G. împotriva deciziei penale nr. 63 din 9 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, (filele 95, 97 Dosar nr. 569/32/2011).

Este de menționat că prezenta cauză se află în situația tranzitorie avută în vedere în Decizia Curții Constituționale nr. 1480 din 08 noiembrie 2011 potrivit căreia, dacă ar fi existat o manifestare expresă de voință a inculpaților s-ar fi putut realiza aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 13 C. pen., dar la primul termen de judecată cu procedura completă după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011.

Înalta Curte constată că procesul penal a depășit momentul procesual până la care inculpații puteau declara că recunosc săvârșirea faptelor și când puteau solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală iar legea penală nu retroactivează decât în cazul în care se prevede în mod expres în conținutul ei.

În cauza de față inculpații G.F. și M.V. au avut posibilitatea legală de a solicita și de a beneficia de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. la termenul din 14 februarie 2012, acesta fiind primul termen de judecată cu procedura completă după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011 la 22 decembrie 2011 când ambii inculpați au fost prezenți în fața instanței asistați de apărători.

Cu privire la recursurile declarate de inculpații M.V. și A.G., Înalta Curte reține că acestea nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează:

Reține Înalta Curte că situația de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanța de fond care a realizat o analiză amplă și obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cauză, încadrarea juridică dată faptelor este justă și corespunde situației de fapt, în mod corect apreciind instanța de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpaților pentru faptele reținute în sarcina acestora.

Referitor la pedepsele aplicate celor doi inculpați, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a procedat la o justă individualizare a pedepselor în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, modalitatea concretă de comitere a faptelor, urmările acestora, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, circumstanțele personale ale inculpaților, aspecte care au condus la stabilirea unor pedepse care prin cuantum și modalitatea de executare, cu privare de libertate, sunt în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea conținând dezaprobarea legală și judicioasă, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

În speță, instanța de fond prin sentința penală nr. 31/D din 2 februarie 2010 a apreciat corect asupra gravității faptelor comise de inculpații M.V. și A.G. dar și a împrejurărilor în care acestea au fost comise coroborate cu persoana inculpaților care au dat dovadă de perseverență infracțională și care au încercat să se sustragă urmăririi penale dar și raportat la gravitatea deosebită a faptelor, la numărul mare al persoanelor traficate, astfel că solicitarea acestora de reducere a pedepselor este neîntemeiată.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul G.F. împotriva deciziei penale nr. 63 din 9 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Va casa, în parte, decizia penală atacată și în parte, sentința penală nr. 31/D din 02 februarie 2010 a Tribunalului Bacău și în rejudecare:

În baza art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire de grup infracțional organizat, va condamna pe inculpatul G.F., fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. va dispune ca inculpatul G.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va menține celelalte dispozițiile ale hotărârilor.

Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.V. și A.G. împotriva aceleiași decizii penale.

Va constata că inculpatul M.V. este arestat în altă cauză.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul G.F. împotriva Deciziei penale nr. 63 din 9 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Casează, în parte, decizia penală atacată și în parte, sentința penală nr. 31/D din 02 februarie 2010 a Tribunalului Bacău și în rejudecare:

În baza art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire de grup infracțional organizat, condamnă pe inculpatul G.F., fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. dispune ca inculpatului G.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispozițiile ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.V. și A.G. împotriva aceleiași decizii penale.

Constată că inculpatul M.V. este arestat în altă cauză.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul G.F., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat M.V. la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat A.G. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 01 martie 2013.