Family trafficking convictions for forced begging in Spain upheld; 10- and 11-year sentences final.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeals brought by the prosecutor and all four defendants, thereby upholding the appellate decision that had confirmed the convictions for human trafficking and minor trafficking. The operative result is that the convictions stand: two defendants each received final combined sentences of 10 and 11 years' imprisonment, while the other two had their sentences reduced on appeal to 10 and 6 years; all sentences include the complementary penalty of interdicting certain rights, and the appellate court's reductions for two defendants remain in force. The case concerned a family group that recruited, transported, and housed vulnerable adults and a minor from Romania to Spain to force them into street begging for the defendants' profit. The court rejected claims of procedural nullity based on the defendants' absence during some hearings (as they had fled to Spain in breach of bail obligations and were represented by counsel) and found the evidence, including victim statements, witness testimony, and travel documents, sufficient to prove the offenses under Articles 12 and 13 of Law no. 678/2001 regarding trafficking of persons and minors. The civil damages and special confiscation orders were also upheld.
Legislator headnote
AI generatedart. 41 alin. (2) C. pen, art. 71 C. pen, art. 88 C. pen, art. 350 C. proc. pen, art. 34 lit. b) C. pen, art. 35 alin. (3) C. pen; Family trafficking convictions for forced begging in Spain upheld; 10- and 11-year sentences final: The operative result is that the convictions stand: two defendants each received final combined sentences of 10 and 11 years' imprisonment, while the other two had their sentences reduced on appeal to 10 and 6 years; all sentences include the complementary penalty of interdicting certain rights, and the appellate court's reductions for two defendants remain in force. The case concerned a family group that recruited, transported, and housed vulnerable adults and a minor from Romania to Spain to force them into street begging for the defendants' profit. The court rejected claims of procedural nullity based on the defendants' absence during some hearings (as they had fled to Spain in breach of bail obligations and were represented by counsel) and found the evidence, including victim statements, witness testimony, and travel documents, sufficient to prove the offenses under Articles 12 and 13 of Law no. 678/2001 regarding trafficking of persons and minors. The civil damages and special confiscation orders were also upheld.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the appeals as unfounded.
Basis for obliging the appellants to pay court costs.
Full text
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 11/S din 13 martie 2012, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, în baza art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) a condamnat pe inculpatul P.G.F., zis "G." la pedeapsa de 12 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durata de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului P.G.F. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunțate timpul arestării preventive a inculpatului P.G.F. din data de 23 decembrie 2009 și până în data de 03 mai 2010 inclusiv. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpatul P.G.F. prin încheierea Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov din data de 06 august 2010.
În baza art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale) a condamnat pe inculpatul P.V. la pedeapsa de 8 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durata de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului P.V. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunțate timpul reținerii inculpatului P.V. din data de 06 mai 2009 și al arestării preventive din data de 08 mai 2009 și până în data de 03 mai 2010 inclusiv. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpatul P.V. prin încheierea Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov din data de 06 august 2010.
În baza art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale) a condamnat pe inculpatul P.D. junior, la pedeapsa de 9 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 13 alin. (2), alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 678/2001 a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durata de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite mai sus și a aplicat în final inculpatului P.D. junior pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și în baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 5 ani. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului P.D. junior drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunțate timpul reținerii inculpatului P.D. junior din data de 06 mai 2009 și al arestării preventive din data de 08 mai 2009 și până în data de 03 mai 2010 inclusiv. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P.D. junior, dispusă prin încheierea din data de 18 ianuarie 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, în temeiul căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 2/J din 18 ianuarie 2012.
În baza art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale) a condamnat pe inculpatul P.D. senior, la pedeapsa de 11 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 13 alin. (2), alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 678/2001 a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durata de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite mai sus și a aplicat în final inculpatului P.D. senior pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare iar în baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 5 ani. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului P.D. senior drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunțate timpul arestării preventive a inculpatului P.D. senior din data de 23 decembrie 2009 și până în data de 03 mai 2010 inclusiv. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P.D. senior, dispusă prin încheierea din data de 18 ianuarie 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 1/J din 18 ianuarie 2012.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată în cauză de părțile vătămate G.I.C., C.N.I., D.I. și F.E. și în consecință a obligat pe inculpatul P.D. senior să plătească acestora cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume de bani: 1400 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale, pentru partea vătămată G.I.C.; 1000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale, pentru partea vătămată minoră C.N.I.; 1200 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru partea vătămată D.I.; 280 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale și 220 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru partea vătămată F.E.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată în cauză de părțile vătămate O.Ș., continuată de moștenitorul său G.F. și F.G. și în consecință a obligat pe inculpatul P.V. să plătească acestora cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume de bani: 2000 RON, cu titlu de daune morale, pentru moștenitorul părții vătămate O.Ș., numitul G.F.; 40 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale și 260 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale pentru partea vătămată F.G.;
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată în cauză de părțile vătămate S.R.V., F.I., S.T.C., D.A. și K.G. și în consecință a obligat pe inculpatul P.G.F. să plătească acestora cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume de bani: 10.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru partea vătămată S.R.V.; 200 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale și 300 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru partea vătămată F.I.; 400 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru partea vătămată S.T.C.; 300 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale, pentru partea vătămată D.A.; 1000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale, pentru partea vătămată K.G.;
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză de părțile vătămate D.C. și F.R. și în consecință a obligat pe inculpatul P.G.F. să plătească acestora cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume de bani: 360 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale, pentru partea vătămată D.C. și respinge restul pretențiilor; 200 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale, pentru partea vătămată F.R. și respinge restul pretențiilor;
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată în cauză de părțile vătămate L.N. și L.F. și în consecință a obligat pe inculpatul P.D. junior să plătească acestora cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume de bani: 360 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale și 90 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru partea vătămată L.N.; 360 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale și 340 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru partea vătămată L.F.;
A luat act că părțile vătămate P.D., C.I., C.P., C.E., D.E.I., D.R. și S.V. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpatul P.D. senior a sumei de 4520 euro sau echivalentul în lei la data plății, de la inculpatul P.V. a sumei de 2380 euro sau echivalentul în lei la data plății, de la inculpatul P.G.F. a sumei de 740 euro sau echivalentul în lei la data plății, sume dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor.
În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor inculpaților prin ordonanțele procurorului din datele de 08 mai 2009 și 27 mai 2009 până la concurența sumei de 8620 euro pentru inculpatul P.D. senior, până la concurența sumei de 3180 euro pentru inculpatul P.V., până la concurența sumei de 6020 euro pentru inculpatul P.G.F. și până la concurența sumei de 1150 euro pentru inculpatul P.D. junior.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare din inculpații P.D. senior, P.V., P.G.F. și P.D. junior la plata sumei de câte 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prima instanță a reținut în fapt, că inculpații P.D. senior și P.D. junior, P.G.F. și P.V. sunt rude, respectiv primul este tatăl, iar ceilalți trei sunt fiii lui. În perioada noiembrie 2008 - aprilie 2009 cei patru inculpați, în lipsa unei ocupații din care să-și asigure existența, au luat hotărârea de a recruta și transporta în străinătate persoane din mediile paupere, majoritatea cu handicap, unele minore, lipsite de orice sursă de venit ori alte posibilități de subzistență în scopul practicării cerșetoriei în folosul lor.
În luna noiembrie 2008, inculpatul P.D. junior a recrutat-o pe partea vătămată G.I.C. (persoană cu handicap fizic), în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea asigurării a jumătate din încasări, a transportat victima și i-a asigurat cazarea în localitățile Vinaros, Benicarlo și Sant Carles de la Rapita din Spania, la destinație fiind supusă la cerșetorie stradală în folosul inculpatului P.D. senior în perioada 19 decembrie 2008 - 23 februarie 2009. Totodată această parte vătămată a fost însoțită de concubina sa minoră (în vârstă de 15 ani) C.N.I., care, deși a plecat din țară cu scopul de a fi împreună cu concubinul său, a fost obligată să cerșească în folosul aceluiași inculpat. Inculpații cunoșteau faptul că această parte vătămată este minoră, întrucât pentru a ieși din țară părinții săi au dat o procură la notar, iar în Spania, fiind găsită la cerșit de către polițiști i s-a atras atenția că este minoră.
La data de 8 ianuarie 2009, inculpatul P.G.F. (zis G.) a recrutat-o pe partea vătămată S.R.V. (persoană cu handicap fizic), în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea asigurării unui tratament medical corespunzător, a cazat inițial victima la domiciliul său din comuna H., sat C., apoi a transportat victima și i-a asigurat cazarea în localitățile Vinaros și Sant Carles de la Rapita din Spania, la destinație aceasta fiind obligată să cerșească în folosul său în perioada 10 ianuarie 2009 - 15 martie 2009. G. a vrut să-i dea tatălui părții vătămate suma de 1000 RON pentru a renunța la plângere, însă acesta a refuzat.
În luna februarie 2009, inculpații P.G.F. (zis G.) și P.D. junior au recrutat-o pe partea vătămată P.D. (persoană cu handicap fizic), în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea că o vor duce în Spania s-o opereze, au asigurat transportul victimei și ulterior cazarea în localitățile Vinaros și Sant Carles de la Rapita din Spania, la destinație aceasta fiind obligată să cerșească în folosul ambilor în perioada februarie 2009 - 14 aprilie 2009.
În aceeași lună inculpații, au recrutat-o prin constrângere, pe partea vătămată O.Ș. (persoană cu handicap fizic), în sensul că i-au dat de băut și au urcat-o cu forța în mașina lor, în scopul practicării cerșetoriei, iar apoi inculpatul P.G.F. a asigurat transportul victimei și ulterior cazarea în localitățile Vinaros și Sant Carles de la Rapita din Spania, la destinație victima fiind obligată la cerșetorie stradală în folosul inculpatului P.V. în perioada 09 februarie 2009 - 22 aprilie 2009. Această parte vătămată a decedat în cursul procesului.
În luna ianuarie 2009, inculpatul P.D. senior a recrutat victima D.I. (persoană cu handicap fizic), în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea unui câștig lunar de 1.000 RON din totalul veniturilor dobândite, iar apoi inculpatul P.G.F. (zis G.) a asigurat transportul victimei și ulterior cazarea în localitățile Vinaros și Sant Carles de la Rapita din Spania, la destinație victima fiind supusă la cerșetorie stradală în folosul inculpatului P.D. senior în perioada februarie 2009 - 22 aprilie 2009.
În luna ianuarie 2009, inculpatul P.G.F. (zis G.) a recrutat victima C.I. (persoană cu handicap fizic), în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea acordării a jumătate din câștigurile pe care le va obține, iar apoi a asigurat transportul și cazarea victimei în localitățile Vinaros și Sant Carles de la Rapita din Spania, la destinație victima fiind supusă la cerșetorie stradală în folosul inculpaților P.G.F. (zis G.) și P.D. junior în perioada ianuarie 2009 - 13 aprilie 2009.
În aceeași lună inculpatul P.G.F. (zis G.) a recrutat victima C.P. (persoană cu deficiențe locomotorii), care este rudă mai îndepărtată cu familia P., în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea acordării a jumătate din câștigurile pe care le va obține, iar apoi a asigurat transportul și cazarea victimei în localitățile Vinaros și Sant Carles de la Rapita din Spania, la destinație victima fiind supusă la cerșetorie stradală în folosul inculpatului P.V. timp de 8 zile, după care partea vătămată a reușit să scape. Această parte vătămată a fost însoțită și de soția sa, C.E., care a fost și ea supusă la cerșetorie stradală în folosul aceluiași inculpat.
În luna martie 2009, inculpatul P.G.F. (zis G.) a recrutat victima F.I., în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea găsirii unui loc de muncă, iar la data de 18 martie 2009, a transportat partea vătămată împreună cu victimele D.A., K.G., D.C., F.R., F.G. și S.T.C., în localitatea Vinaros din Spania, la destinație partea vătămată fiind supusă la cerșetorie stradală în folosul acestui inculpat în perioada 21 - 25 martie 2009.
În luna martie 2009, inculpatul P.D. senior a recrutat victima L.N., în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea găsirii unui loc de muncă, a transportat partea vătămată, împreună cu victimele F.E., L.F., D.E.I. și D.R., în localitatea Sant Carles de la Rapita din Spania, la destinație partea vătămată fiind cazată alături de cei menționați, într-un apartament închiriat de familia P. și supusă la cerșetorie stradală în folosul inculpatului P.D. junior în perioada 14 - 22 martie 2009.
În luna februarie 2009, inculpatul P.G.F. (zis G.) a recrutat victima D.C. (persoană cu handicap locomotor), în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea găsirii unui loc de muncă la culesul portocalelor, iar la data de 18 martie 2009 a transportat partea vătămată împreună cu victimele D.A., K.G., F.R., F.G. și S.T.C., în localitățile Benicarlo și Castellon din Spania, partea vătămată fiind cazată alături de cei menționați, în apartamente închiriate de familia P. și supusă la cerșetorie stradală în folosul acestui inculpat în perioada 21 - 29 martie 2009.
În luna martie 2009, același inculpat a recrutat victima S.T.C., în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea unui câștig lunar de 900 RON din totalul veniturilor dobândite, iar la data de 18 martie 2009, a transportat partea vătămată împreună cu victimele D.A., K.G., F.I., F.R., F.G. și D.C., în Spania, în localitățile Vinaros și Castellon, partea vătămată fiind cazată alături de cei menționați, în apartamente închiriate de familia P. și supusă la cerșetorie stradală în folosul inculpatului P.G.F. (zis G.) timp de aproximativ 3 săptămâni, începând cu 21 martie 2009.
În data de 17 martie 2009, inculpatul P.G.F. (zis G.) a recrutat victima D.A., în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea găsirii unui loc de muncă la culesul portocalelor, iar la data de 18 martie 2009 a transportat partea vătămată împreună cu victimele K.G., F.I., F.R., F.G., S.T.C. și D.C., în Spania, în localitățile Benicarlo și Castellon, partea vătămată fiind cazată alături de cei menționați, în apartamente închiriate de familia P. și supusă la cerșetorie stradală în folosul inculpatului în perioada 21 - 29 martie 2009.
La aceeași dată inculpatul a recrutat victima F.G., în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea găsirii unui loc de muncă la culesul portocalelor, iar la data de 18 martie 2009 a transportat partea vătămată împreună cu victimele K.G., F.I., F.R., D.A., S.T.C. și D.C., în localitățile Vinaros și Castellon din Spania, partea vătămată fiind cazată alături de cei menționați, în apartamente închiriate de familia P. și obligată la cerșetorie stradală în folosul inculpatului P.V. timp de o zi, după care a reușit să scape.
În luna martie 2009, inculpatul P.D. senior a recrutat victima L.F., în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea găsirii unui loc de muncă, ulterior a transportat partea vătămată împreună cu victimele F.E., L.N., D.I. și D.R., în localitatea Benicarlo din Spania, partea vătămată fiind cazată alături de cei menționați, într-un apartament închiriat de familia P. în localitatea Sant Carles de la Rapita și obligată la cerșetorie stradală în folosul inculpatului P.D. junior în perioada 14 - 22 martie 2009.
În luna martie 2009 inculpatul P.G.F. (zis G.) a recrutat victima K.G., în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea găsirii unui loc de muncă la culesul portocalelor, iar în data de 18 martie 2009 a transportat partea vătămată împreună cu victimele F.G., F.I., F.R., D.A., S.T.C. și D.C., în localitatea Benicarlo din Spania, partea vătămată fiind cazată alături de cei menționați, în apartamente închiriate de familia P. în localitățile Benicarlo și Castellon, și obligată la cerșetorie stradală în folosul aceluiași inculpat în perioada 21 martie - 22 aprilie 2009.
În luna martie 2009 inculpatul P.G.F. (zis G.) a recrutat victima F.R., în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea găsirii unui loc de muncă, iar în data de 18 martie 2009 a transportat partea vătămată împreună cu victimele F.G., F.I., D.A., S.T.C., K.G. și D.C., în localitatea Benicarlo din Spania, partea vătămată fiind cazată într-un apartament închiriat de familia P. în localitatea Vinaros, și obligată la cerșetorie stradală în folosul inculpatului în perioada 21 - 25 martie 2009.
În luna martie 2009 inculpatul P.D. senior a recrutat victima F.E., în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea găsirii unui loc de muncă în agricultură, la culesul portocalelor, iar ulterior a asigurat transportul părții vătămate, cu autocarul, împreună cu victimele L.N. și L.F., D.E.I. și D.R., în localitatea Benicarlo din Spania, partea vătămată fiind cazată de inculpat într-un apartament închiriat de familia P. în localitatea Vinaros, și obligată la cerșetorie stradală în folosul aceluiași inculpat în perioada 14 - 21 martie 2009.
În luna martie 2009 inculpatul P.D. senior a recrutat victima D.E.I., în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea găsirii unui loc de muncă în agricultură la culesul portocalelor, iar ulterior a asigurat transportul părții vătămate cu autocarul, împreună cu victimele L.N., L.F., D.R. și F.E., în localitatea Benicarlo din Spania, partea vătămată fiind cazată de inculpat într-un apartament închiriat de familia P. în localitatea Vinaros, și obligată la cerșetorie stradală în folosul inculpatului în perioada 14 - 21 martie 2009. Această victimă a fost însoțită de soțul ei, D.R., care și el a fost recrutat de același inculpat, în scopul practicării cerșetoriei, cu promisiunea găsirii unui loc de muncă în agricultură, la culesul portocalelor, iar ulterior a asigurat transportul părții vătămate cu autocarul, împreună cu victimele L.N., L.F., D.E.I. și F.E., în localitatea Benicarlo din Spania, partea vătămată fiind cazată de inculpat într-un apartament închiriat de familia P. în localitatea Vinaros, și obligată la cerșetorie stradală în folosul inculpatului P.D. senior în perioada 14 - 21 martie 2009.
În luna ianuarie 2009 inculpații P.D. senior și P.G.F. (zis G.) au recrutat victima S.V. (persoană cu handicap fizic), în scopul practicării cerșetoriei, iar apoi au asigurat transportul victimei și ulterior cazarea în localitățile Vinaros și Sant Carles de la Rapita din Spania, la destinație victima fiind supusă la cerșetorie stradală în folosul inculpatului P.V. În perioada ianuarie 2009 - iunie 2009.
Starea de fapt a fost reținută, în opinia instanței de fond, din analiza și coroborarea mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, constând în declarații ale inculpaților, ale părților vătămate, ale martorilor și înscrisuri. Astfel, inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor în modalitatea descrisă, inculpatul P.D. junior susținând că partea vătămată G.I.C. are ură pe el, deoarece se înțeleseseră ca acesta din urmă să cumpere o mașină de la el, sens în care i-a dat o arvună de 600 euro, pe care inculpatul nu i-a mai restituit-o ulterior, iar polițiștii din sat au ură pe familia lui, deoarece a susținut un anumit candidat la primărie, iar inculpatul P.V. a declarat că partea vătămată G.I.C. a venit la tatăl său în Spania, P.D. senior, și l-a rugat să-l cazeze pentru că vroia să cerșească și i-a plătit chirie, iar tatăl său mai avea și alte persoane în chirie, respectiv pe C.P., C.E. și S.V. Totodată și inculpatul P.D. senior a susținut varianta cu existența unei înțelegeri de vânzare a unei mașini de către inculpatul P.D. junior către partea vătămată G.I.C., însă recunoaște că o parte din părțile vătămate, respectiv O.Ș. cu soția, G. cu concubina, B.F., D., L.N., L.F., D.E.I., D.R., F.I. și F.E. au locuit la el și i-au plătit chirie, iar C.P. și C.E. au locuit la P.G. Inculpatul P.G.F. a declarat că le cunoaște pe părțile vătămate D.C., D.A., F.I., F.R., F.G., S.R.V., K.G., S.T.C., C.P. și C.E., S.V., G.I.C. și C.N.I., iar pe o parte din ele, respectiv pe D.C., D.A., F.I., F.R., F.G., S.T.C. și K.G. le-a împrumutat cu bani. Totodată a precizat că le-a găzduit la el acasă în Spania și acestea contribuiau la cheltuielile de întreținere și de chirie. A precizat că S.V. a lucrat cu el la portocale.
Aceste frânturi de adevăruri se coroborează cu declarațiile părților vătămate, care au descris pe larg modalitatea în care au fost recrutate și exploatate de către inculpați, chiar dacă unele din părțile vătămate și-au schimbat declarațiile în fața instanței de judecată (D.I., C.P. și C.E.), iar altele au fost constrânse să meargă la un notar din Spania să menționeze că declarațiile date în România nu corespund adevărului (F.E., B.F.), existând chiar însemnări olografe ale câștigurilor din cerșetorie și ale martorilor.
În drept, s-a reținut că faptele inculpatului P.G.F., care, împreună cu alți inculpați, în perioada ianuarie - aprilie 2009, a traficat în diverse modalități (recrutare, transport, cazare) pe părțile vătămate S.R.V., P.D., O.Ș., D.I., C.I., C.P., C.E., F.I., D.C., S.T.C., D.A., F.G., K.G., F.R. și S.V., în scopul exploatării acestora în Spania prin supunere la cerșetorie, folosind false promisiuni, amenințări, intimidări și alte forme de constrângere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
În drept, faptele inculpatului P.V., care, împreună cu alți inculpați, în perioada ianuarie - aprilie 2009, le-a traficat în diverse modalități (recrutare, transport, cazare) pe părțile vătămate O.Ș., C.P., C.E., F.G. și S.V. în scopul exploatării acestora în Spania prin supunere la cerșetorie, folosind false promisiuni, amenințări, intimidări și alte forme de constrângere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale) cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
În drept, faptele inculpatului P.D. junior, care, împreună cu alți inculpați, în perioada noiembrie 2008 - aprilie 2009, le-a traficat în diverse modalități (recrutare, transport, cazare) pe părțile vătămate G.I.C., P.D., O.Ș., C.I., L.N., L.F., în scopul exploatării acestora în Spania prin supunere la cerșetorie, folosind false promisiuni, amenințări, intimidări și alte forme de constrângere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale) cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
În drept, faptele inculpatului P.D. senior, care, împreună cu alți inculpați, în perioada noiembrie 2008 - aprilie 2009, le-a traficat în diverse modalități (recrutare, transport, cazare) pe părțile vătămate G.I.C., D.I., L.N., L.F., F.E., D.E.I., D.R., S.V., în scopul exploatării acestora în Spania prin supunere la cerșetorie, folosind false promisiuni, amenințări, intimidări și alte forme de constrângere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale) cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
S-a arătat că elementul material al acestei infracțiuni se realizează printr-una sau mai multe dintre modalitățile alternative prevăzute de normele incriminatoare (art. 12), respectiv: recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane. Recrutarea constă în atragerea (racolarea) victimei prin convingerea acesteia spre a fi exploatată în vederea obținerii de foloase materiale. În speță, recrutarea s-a făcut în mod direct de către traficanți. Transportarea presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul în interiorul țării de proveniență ori din statul de origine direct în statul de destinație sau prin țările de tranzit. În speță, s-a realizat prin trecerea legală a frontierei cu autocarul. Cazarea se concretizează în instalarea temporară a unei persoane într-o locuință sau într-un alt loc având această destinație (hotel, motel, cabană), cu scopul exploatării ei. De regulă, cazarea este o activitate cu caracter organizat și presupune existența unui raport patrimonial între traficant și persoana care cazează, atunci când primul apelează la o terță persoană. În speță, cazarea victimelor s-a făcut în locuințele deținute de către inculpați cu titlu de chirie.
Pentru realizarea acțiunilor de traficare a persoanelor adulte inculpații au folosit anumite mijloace enumerate în art. 12 alin. (1), care constau în: amenințare, violență, alte forme de constrângere, răpire, fraudă sau înșelăciune, abuz de autoritate, profitarea de imposibilitatea unei persoane de a se apăra ori de a-și exprima voința, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului unei persoane. Amenințarea este unul din procedeele cel mai frecvent utilizate de traficanți prin care victimei i se insuflă temerea că va fi expusă unui pericol grav ea sau o altă persoană de care este legată afectiv. Violența reprezintă un alt mijloc coercitiv prin care se realizează activitățile de traficare. Ea poate fi fizică, psihică, sexuală, economică (dependența materială a victimei de traficant). Frauda este un mijloc prin care subiectul activ al infracțiunii duce în eroare victima și obține un avantaj material. Ea poate fi inclusă în noțiunea de înșelăciune, prin care traficanții prezintă ca adevărată o faptă mincinoasă sau ca mincinoasă o faptă adevărată. În speță, inculpații au folosit aceste trei mijloace: frauda, amenințarea și violența psihică și chiar fizică în cazul inculpatului P.V., asupra părții vătămate O.Ș.
Urmarea imediată a infracțiunii, care s-a produs în speță, constă în starea de pericol creată pentru atributele fundamentale ale persoanei sub aspectul libertății și demnității, iar legătura de cauzalitate rezultă din simpla efectuare integrală a acțiunii ce constituie elementul material.
Dacă activitatea de traficare a vizat mai multe persoane, cum este cazul în speță, există un subiect pasiv multiplu, iar prin Decizia nr. 32 din 14 februarie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma admiterii recursului în interesul legii, a hotărât că traficul de persoane incriminat prin dispozițiile art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, comis asupra mai multor subiecți pasivi în aceleași condiții de loc și de timp, constituie o infracțiune unică în formă continuată, iar nu mai multe infracțiuni aflate în concurs.
În drept, fapta inculpatului P.D. junior, care în noiembrie 2008 a recrutat-o pe partea vătămată minoră (în vârstă de 15 ani) C.N.I. în scopul practicării cerșetoriei, a transportat victima și i-a asigurat cazarea în Spania, la destinație fiind supusă la cerșetorie stradală în folosul inculpatului P.D. senior în perioada 19 decembrie 2008 - 23 februarie 2009, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (2) alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 678/2001 cu închisoare de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.
În drept, fapta inculpatului P.D. senior, care, în perioada 19 decembrie 2008 - 23 februarie 2009, a supus-o pe partea vătămată minoră (în vârstă de 15 ani) C.N.I., la cerșetorie stradală în folosul său, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (2) alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 678/2001 cu închisoare de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.
La stabilirea pedepselor pentru inculpați instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana inculpaților și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Gradul de pericol social concret este ridicat, fiind determinat de modalitatea de comitere a faptelor, respectiv de mai multe persoane împreună, prin folosirea fraudei, amenințării și violenței fizice și psihice.
Referitor la persoana inculpatului P.G.F. (zis G.), instanța a constatat că acesta avea vârsta de aproape 22 ani la data comiterii faptelor și provine dintr-o relație legal constituită între P.D. senior și O., fiind al doilea născut din cei 5 copii ai familiei. Inculpatul este implicat de la vârsta de 16 ani într-o relație neoficializată cu C.R., cu care are 2 copii. Are un nivel de instrucție scăzut, fiind absolvent doar a 8 clase, deoarece posibilitățile materiale și financiare ale familiei au determinat plecarea lui în străinătate. Nu are antecedente penale. În referatul de evaluare se susține că inculpatul beneficiază de puține resurse personale în adoptarea unui traseu de viață prosocial, din cauza lipsei elementelor de integrare socială (loc de muncă, situație locativă adecvată), iar perspectivele sale de viitor pot fi ameliorate în condițiile în care va înțelege să valorifice oportunitățile dezirabile social. S-a apreciat că nu pot fi reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante și nici nu sunt împrejurări care să agraveze răspunderea penală. Astfel, în baza art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale) l-a condamnat pe inculpatul P.G.F., zis "G." la pedeapsa de 12 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durata de 6 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Instanța a apreciat că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins doar prin executarea pedepsei în regim de detenție, astfel că în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului P.G.F. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
Referitor la persoana inculpatului P.V., instanța a constatat că acesta avea vârsta de 20 ani la data comiterii faptelor și provine dintr-o relație legal constituită între P.D. senior și O., din care s-au născut 5 copii. Inculpatul este implicat într-o relație de concubinaj cu F.T., cu care are 1 copil. Are un nivel de instrucție mai scăzut decât fratele său G., fiind absolvent doar a 6 clase primare, deoarece posibilitățile materiale și financiare ale familiei au determinat plecarea lui în străinătate. Nu are antecedente penale, însă în comunitate este cunoscut pentru disponibilitatea sa crescută de a se implica în scandaluri. Consilierul de probațiune menționează în referatul de evaluare întocmit acestui inculpat că nivelul său de integrare în societate a fost afectat de socializarea sa deficitară, iar ameliorarea lui este în strânsă legătură cu sprijinul specializat acordat în identificarea unei modalități legale de a realiza venituri suficiente pentru a-și asigura nevoile de bază. Astfel, în baza art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale) l-a condamnat pe inculpatul P.V. la pedeapsa de 8 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durata de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Instanța a apreciat că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins doar prin executarea pedepsei în regim de detenție, astfel că în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului P.V. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
Referitor la persoana inculpatului P.D. junior, instanța a constatat că acesta avea vârsta de 23 ani la data comiterii faptelor și provine dintr-o relație legal constituită între P.D. senior și O., din care s-au născut 5 copii. Inculpatul este implicat într-o relație de concubinaj cu C.E., cu care are 1 copil. Are un nivel de instrucție scăzut, fiind absolvent a 8 clase primare, după care a abandonat traseul școlar, invocând posibilitățile materiale și financiare precare ale familiei. Nu are antecedente penale. Din referatul de evaluare reiese că inculpatul beneficiază de puține resurse personale în menținerea unui traseu de viață prosocial, perspectivele sale putând fi ameliorate în condițiile în care va fi motivat și sprijinit să obțină o calificare profesională, care îi poate facilita obținerea unui loc de muncă stabil și venituri constante. Astfel, în baza art. 12 alin. (1), alin. (2) lit.
a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale) l-a condamnat pe inculpatul P.D. junior la pedeapsa de 9 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.
a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durata de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 13 alin. (2), alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 678/2001 l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.
a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durata de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.
b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite mai sus și a aplicat în final inculpatului P.D. junior pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și în baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.
a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 5 ani.
Referitor la persoana inculpatului P.D. senior, instanța a constatat că acesta avea vârsta de 41 ani la data comiterii faptelor. Este tatăl celorlalți trei inculpați și are o relație legal constituită cu O., din care s-au născut 5 copii. Are un nivel de instrucție mai ridicat decât fiii săi, fiind absolvent a 10 clase, iar în perioada 1985 - 1990 a fost angajat la Combinatul L.H. Nu are antecedente penale. Din referatul de evaluare reiese că integrarea sa socială este deficitară, având în vedere lipsa integrării profesionale, însă ameliorarea acestui nivel de integrare este în strânsă legătură cu modul de abordare a normelor unanim acceptate de societate și raportarea la un stil de viață adecvat. Astfel, în baza art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale) l-a condamnat pe inculpatul P.D. senior la pedeapsa de 11 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În baza art. 13 alin. (2), alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 678/2001 l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durata de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite mai sus și a aplicat în final inculpatului P.D. senior pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o durată de 5 ani.
Cu privire la latura civilă a cauzei, părțile vătămate G.I.C., O.Ș., C.I., L.N., L.F., C.N.I., S.R.V., D.I., C.E., F.I., D.C., S.T.C., D.A., F.G., K.G., F.R. și F.E. s-au constituit părți civile în cauză în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecății, înaintea citirii actului de sesizare al instanței, partea civilă C.E. a declarat că nu are pretenții civile, iar celelalte părți civile și-au precizat cuantumul pretențiilor.
Referitor la daunele materiale solicitate, instanța a avut în vedere declarațiile părților vătămate privind sumele de bani câștigate de fiecare persoană pe zi din cerșit, respectiv între 40 euro - 80 euro, iar la calcularea pretențiilor pentru fiecare parte civilă instanța s-a raportat la minimul sumei indicate - 40 euro/zi.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de unele dintre părțile vătămate, acestea au făcut dovada prejudiciului moral suferit, prin relatările lor, care reflectă modul în care experiența trăită a avut urmări asupra psihicului fiecăreia dintre părțile vătămate în raport cu personalitatea, inteligența și gradul de instrucție al fiecăreia dintre ele, acestea fiind persoane foarte vulnerabile, atât datorită handicapurilor fizice pe care le au, cât mai ales datorită lipsei de educație și instrucție (majoritatea fiind analfabete sau semianalfabete) și a situațiilor materiale foarte precare în care se află.
În acest sens, Comisia Europeană a subliniat importanța obținerii de despăgubiri de către victimele unor astfel de infracțiuni, ca o recunoaștere a experienței lor și ca o compensație pentru traumele suferite.
Având în vedere principul reparării integrale a prejudiciului care guvernează răspunderea civilă delictuală, în baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză de părțile vătămate G.I.C., C.N.I., D.I. și F.E. și în consecință s-a dispus obligarea inculpatului P.D. senior să plătească acestora cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume de bani:
- 1400 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale, pentru partea vătămată G.I.C., întrucât aceasta este suma cu care s-a constituit parte civilă (suma câștigată este de 2560 euro, reprezentând 40 euro/zi x 64 zile);
- 1000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale, pentru partea vătămată minoră C.N.I., întrucât aceasta este suma cu care s-a constituit parte civilă (suma câștigată este de 2560 euro, reprezentând 40 euro/zi x 64 zile);
- 1200 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru partea vătămată D.I., întrucât aceasta este suma cu care s-a constituit parte civilă (este vorba de suferința psihică a acestuia, suma câștigată este de 3000 euro, reprezentând 40 euro/zi x 75 zile);
- 280 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale și 220 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru partea vătămată F.E., întrucât aceasta este suma cu care s-a constituit parte civilă (este vorba atât de suferința psihică a acesteia, cât și a sumei câștigate, care este de 280 euro, reprezentând 40 euro/zi x 7 zile);.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză de părțile vătămate O.Ș., continuată de moștenitorul său G.F. și F.G. și în consecință s-a dispus obligarea inculpatului P.V. să plătească acestora cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume de bani:
- 2000 RON, cu titlu de daune morale, pentru moștenitorul părții vătămate O.Ș., numitul G.F., întrucât aceasta este suma cu care s-a constituit parte civilă (este vorba de suferința psihică a tatălui acestuia, O.Ș., suma câștigată este de 2880 euro, reprezentând 40 euro/zi x 72 zile);
- 40 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale și 260 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale pentru partea vătămată F.G., întrucât aceasta este suma cu care s-a constituit parte civilă (este vorba atât de suferința psihică a acestuia, cât și a sumei câștigate, care este de 40 euro, reprezentând 40 euro/zi x 1 zi);.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză de părțile vătămate S.R.V., F.I., S.T.C., D.A. și K.G. și în consecință s-a dispus obligarea inculpatului P.G.F. să plătească acestora cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume de bani:
- 10.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru partea vătămată S.R.V., întrucât aceasta este suma cu care s-a constituit parte civilă (este vorba de suferința psihică a acestuia, având în vedere handicapul fizic locomotor accentuat al acestuia, suma câștigată este de 2520 euro, reprezentând 40 euro/zi x 63 zile);
- 200 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale și 300 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru partea vătămată F.I., întrucât aceasta este suma cu care s-a constituit parte civilă (este vorba atât de suferința psihică a acestuia, cât și a sumei câștigate, care este de 200 euro, reprezentând 40 euro/zi x 5 zile);.
- 400 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru partea vătămată S.T.C., întrucât aceasta este suma cu care s-a constituit parte civilă (este vorba de suferința psihică a acesteia, suma câștigată este de 840 euro, reprezentând 40 euro/zi x 21 zile);
- 300 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale, pentru partea vătămată D.A., întrucât aceasta este suma cu care s-a constituit parte civilă (suma câștigată este de 360 euro, reprezentând 40 euro/zi x 9 zile);
- 1000 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale, pentru partea vătămată K.G., întrucât aceasta este suma cu care s-a constituit parte civilă (suma câștigată este de 1240 euro, reprezentând 40 euro/zi x 31 zile);
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cauză de părțile vătămate D.C. și F.R. și în consecință s-a dispus obligarea inculpatului P.G.F. să plătească acestora cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume de bani:
- 360 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale, pentru partea vătămată D.C., întrucât s-a constituit parte civilă cu suma de 500 euro, reprezentând daune materiale, iar suma câștigată este de 360 euro, reprezentând 40 euro/zi x 9 zile, astfel că va respinge restul pretențiilor;
- 200 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale, pentru partea vătămată F.R., întrucât s-a constituit parte civilă cu suma de 300 euro, reprezentând daune materiale, iar suma câștigată este de 200 euro, reprezentând 40 euro/zi x 5 zile, astfel că va respinge restul pretențiilor.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată în cauză de părțile vătămate L.N. și L.F. și în consecință s-a dispus obligarea inculpatului P.D. junior să plătească acestora cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume de bani:
- 360 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale și 90 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru partea vătămată L.N., întrucât aceasta este suma cu care s-a constituit parte civilă (este vorba atât de suferința psihică a acestuia, cât și a sumei câștigate, care este de 360 euro, reprezentând 40 euro/zi x 9 zile);.
- 360 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale și 340 euro sau echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune morale, pentru partea vătămată L.F., întrucât aceasta este suma cu care s-a constituit parte civilă (este vorba atât de suferința psihică a acestuia, cât și a sumei câștigate, care este de 360 euro, reprezentând 40 euro/zi x 9 zile);
S-a luat act că părțile vătămate P.D., C.I., C.P., C.E., D.E.I., D.R. și S.V. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpatul P.D. senior a sumei de 4520 euro sau echivalentul în lei la data plății, de la inculpatul P.V. a sumei de 2380 euro sau echivalentul în lei la data plății, de la inculpatul P.G.F. a sumei de 740 euro sau echivalentul în lei la data plății, sume dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor, care nu au fost folosite la despăgubirea părților vătămate.
Prin ordonanța procurorului din data de 08 mai 2009 s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților P.D. senior, P.D. junior, P.V. și P.G.F. până la concurența sumei de 32.350 euro, în vederea confiscării (15.950 euro), precum și a sumei necesare dezdăunării victimelor (16.400 euro), iar prin ordonanța procurorului din data de 27 mai 2009 s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra conturilor aparținând inculpaților P.D. junior și P.V.
Astfel, în baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. instanța a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă asupra bunurilor inculpaților prin ordonanțele procurorului din datele de 08 mai 2009 și 27 mai 2009 până la concurența sumei de 8620 euro pentru inculpatul P.D. senior, până la concurența sumei de 3180 euro pentru inculpatul P.V., până la concurența sumei de 6020 euro pentru inculpatul P.G.F. și până la concurența sumei de 1150 euro pentru inculpatul P.D. junior (sume rezultate prin adunarea daunelor acordate părților civile cu sumele confiscate de la fiecare dintre inculpați).
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus obligarea fiecăruia dintre inculpați la plata sumei de câte 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (4000 RON cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, 5800 RON reprezentând onorarii avocați din oficiu și 2200 RON cheltuieli judiciare efectuate în cursul judecății).
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații P.D. senior, P.D. junior, P.V. și P.G.F.
În motivele de apel inculpații au solicitat în esență desființarea sentinței apelate și dispunerea rejudecării cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată, deoarece există unul din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la prezența inculpaților când aceasta este obligatorie. În concret, inculpații P.D. senior și P.G.F. nu au fost prezenți la 6 termene de judecată de la începutul cercetării judecătorești, în instanță fiind prezenți doar P.V. și P.D. junior, arestați în cauză. Deși instanța cunoștea că inculpații P.D. senior și P.G.F. sunt arestați în străinătate, a efectuat mai multe acte de cercetare, inclusiv audierea părților vătămate, cu toate că potrivit art. 314 C. proc. pen. judecata nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere. Se susține că instanța de fond nu a respectat această dispoziție și nu a dispus anularea actelor procedurale efectuate în lipsa celor doi inculpați, nulitate care atrage și nulitatea tuturor actelor efectuate ulterior.
Mai mult, în perioada 28 noiembrie 2011 - 25 februarie 2012 inculpații P.D. senior și P.D. junior au fost arestați de autoritățile spaniole, perioadă în care la instanța de fond s-au derulat mai multe acte de procedură, inclusiv audieri, în lipsa celor doi inculpați, încălcându-se dispozițiile art. 314 și art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În consecință, a susținut că aceste aspecte ar trebui să atragă desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, cu îndrumarea de a se relua judecata de la ultimul act valabil, administrarea tuturor probelor cerute de inculpați, inclusiv a probelor admise de instanța de fond, reaudierea părților G.S.I., C.N.I., ș.a., a martorilor admiși și la care s-a renunțat în toate cazurile nejustificat, audierea părților civile, deoarece după minime verificări s-a concluzionat că nu au fost găsite, administrarea tuturor probelor necesare, confruntări, reaudieri ale inculpaților ș.a.
Pe fond s-a susținut că nu se poate da o soluție pe probele administrate până în prezent. Instanța de fond nu a efectuat decât niște încercări timide de a identifica unde locuiesc părțile civile care nu au putut fi audiate. Se menționează părțile civile D.C., F.E., F.R. și F.G. ș.a., care au dat la începutul cercetărilor la procuror câte o declarație, care au fost contestate vehement de către toți inculpații. Aceeași situație este și în cazul părții vătămate G.I.C. și concubina acestuia C.N.I., care au fost audiați în lipsa inculpaților arestați în Spania.
Inițial instanța a admis cererea ca fiind legală și chiar a citat persoanele menționate la două termene, părțile s-au prezentat, dar pe fondul unor deficiențe de procedură, nu au fost audiate în prezența celor patru inculpați.
Pe fondul acelorași tendințe de închidere cu orice preț a dosarului, instanța de fond a făcut aplicarea greșită a art. 327 C. proc. pen. pentru toți martorii neaudiați.
Neaudiindu-se toate părțile, nu s-au putut face confruntările pe care apărarea le-a invocat ca utile și nici reaudierea inculpaților cu privire la starea de minoritate a părții vătămate C.N.I., aspect extrem de important.
Pe fondul nerefacerii actelor lovite de nulitate absolută s-au încălcat grav drepturile inculpaților la apărare, iar solicitările pe această coordonată efectuate de apărare prin avocat au fost respinse nejustificat.
S-a mai susținut că procurorul care a instrumentat cauza s-a prezentat în sala de ședință și le-a spus părților vătămate să-și mențină declarațiile, asigurându-i că nu li se va întâmpla nimic.
S-a mai arătat că prima instanță a pronunțat hotărârea exclusiv pe baza rechizitoriului, act criticabil din foarte multe puncte de vedere. De pildă, inculpatul P.V. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru 5 acte materiale, când de fapt niciuna din persoanele audiate nu au menționat numele acestuia în nicio împrejurare de natură infracțională.
Pentru aceste motive inculpații, au solicitat, pe fond, achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. C) C. proc. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată. Nu reiese că inculpații ar fi traficat părțile vătămate prin metodele prevăzute de lege, respectiv cazare, transportare, amenințare, constrângere.
Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 95/Ap din 25 septembrie 2012 a admis apelurile declarate de inculpații P.G.F. și P.V. împotriva Sentinței penale nr. 11/S din 13 martie 2012 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, pe care a desființat-o sub aspectul cuantumului pedepselor principale aplicate acestor inculpați. Rejudecând în aceste limite:
A redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului P.G.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 12 ani închisoare la 10 ani închisoare, menținând pedeapsa complementară aplicată.
A redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului P.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare, menținând pedeapsa complementară aplicată.
A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
A respins apelurile declarate de inculpații P.D. senior și P.D. junior împotriva aceleiași sentințe.
În temeiul art. 189 C. proc. pen. onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru cele 6 părți vătămate și pentru cele 17 părți civile, în sumă de câte 150 RON pentru fiecare, s-a stabilit a fi înaintate din fondurile Ministerului Justiției și incluse în cheltuielile judiciare.
A constatat că onorariile parțiale ale avocaților din oficiu desemnați pentru cei patru inculpați, în sumă de 150 RON pentru fiecare, au fost acordate prin încheierea de ședință din data de 22 mai 2012, dată în prezenta cauză, urmând a fi incluse în cheltuielile judiciare.
În temeiul art. 192 alin. (2) și (3) C. proc. pen. a obligat pe inculpații P.D. senior., și P.D. junior la câte 1512 RON fiecare, cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de apel a constatat că sunt întemeiate doar apelurile inculpaților P.G.F. și P.V. și doar sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicate acestora.
S-a reținut că nu sunt întemeiate susținerile celor patru inculpați, potrivit cărora întreaga cercetare judecătorească din fața primei instanțe ar fi nulă și ar necesita desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a menționat că nici potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o procedură nu încalcă exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului decât dacă ea este inechitabilă în ansamblul său. Anumite încălcări ale drepturilor prevăzute de art. 6 din Convenție, dacă nu au afectat echitatea procedurii în ansamblul său, nu vor atrage o încălcare a dreptului la un proces echitabil.
În cauza de față inculpații au susținut că s-ar fi efectuat anumite acte de procedură în lipsa lor, în timpul când unii dintre ei ar fi fost arestați în străinătate. Referitor la acest aspect s-a constatat că dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov la data de 01 iunie 2009, cu inculpații P.D. junior și P.V. aflați în stare de arest preventiv și cu inculpații P.D. senior și P.G.F. arestați în lipsă, în cursul urmăririi penale și neprinși până la momentul sesizării instanței de judecată. Aceștia din urmă au fost arestați preventiv, în lipsă, prin încheierea din data de 11 mai 2009 a Curții de Apel Brașov și au fost ulterior trimiși în judecată tot în lipsă, necunoscându-se la momentul înregistrării cauzei pe rolul instanței locul unde aceștia se aflau și dispunându-se în încheierea din data de 24 iunie 2009 citarea lor la adresele de domiciliu și la Consiliul Local Brașov. La termenele din 24 iunie 2009, 15 iulie 2009 și 16 septembrie 2009 nu s-a audiat vreo persoană, iar la termenul din 14 octombrie 2009 au fost audiați inculpații aflați în stare de arest preventiv P.D. junior și P.V. și părțile vătămate G.I.C. și C.E., în lipsa inculpaților arestați și trimiși în judecată în lipsă, însă în prezența unuia din cei doi avocați aleși ai acestora, respectiv av. N.I. La termenul din 11 noiembrie 2011 cauza a fost din nou amânată, fără a fi audiată vreo persoană. La termenul de judecată din 09 decembrie 2009 au fost audiate părțile vătămate C.N.I., S.R.V. și D.A., în lipsa inculpaților arestați și trimiși în judecată în lipsă, însă în prezența unuia din cei doi avocați aleși ai acestora, respectiv av. C.O. Apoi, începând cu termenul de judecată din data de 06 ianuarie 2010 au fost prezenți la judecată și inculpații P.D. senior și P.G.F., în stare de arest preventiv, fiind audiați de instanță în prezența unuia din cei doi avocați aleși ai acestora, respectiv av. C.O. La acest termen de judecată cei doi inculpați au fost întrebați de instanță dacă doresc să-și angajeze avocați aleși, iar aceștia au declarat că au apărători aleși, respectiv pe domnii avocați C.O. și N.I.
Prin încheierea din data de 23 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov s-a constatat că durata de 30 de zile a măsurii arestării preventive a inculpaților P.D. senior și P.G.F., dispusă prin încheierea de ședință nr. 38 din 11 mai 2009, a început să curgă din data de 23 decembrie 2009 până în data de 21 ianuarie 2010. Aceasta este data de la care cei doi inculpați sunt considerați arestați, în sensul art. 314 C. proc. pen. și trebuiau aduși în mod obligatoriu la judecată. Or, după această dată nu s-a efectuat vreo audiere în lipsa celor doi inculpați. Mai mult, la termenul de judecată din data de 06 ianuarie 2010, deși au fost prezenți în instanță, asistați de unul din cei doi avocați aleși, inculpații P.D. senior și P.G.F. nu au solicitat reaudierea vreuneia din cele cinci părți vătămate care fuseseră audiate la termenele de judecată din 14 octombrie 2009 și 09 decembrie 2009.
Ulterior procedura s-a desfășurat cu cei patru inculpați în stare de arest preventiv, până la data de 3 mai 2010, când Curtea de Apel Brașov a admis recursurile inculpaților împotriva încheierii primei instanțe de judecată și a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a acestora cum măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv localitatea C., corn. H., jud. Brașov, fără încuviințarea instanței de judecată.
Prin încheierea de ședință din data de 6 august 2010 instanța de fond a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, pentru cei patru inculpați. Totodată s-a menținut în sarcina acestora obligația de a se prezenta la fiecare termen de judecată.
La termenul de judecată din 04 ianuarie 2012 inculpații P.D. senior și P.D. junior au nesocotit această obligație și au lipsit de la judecată, inculpatul P.G.F. învederând instanței de judecată că motivul lipsei acestora de la judecată este că «au băut toată noaptea și nu au mai putut veni la acest termen de judecată». Pentru că cei doi inculpați nu s-au prezentat nici la termenul de judecată următor, din data de 18 ianuarie 2012, instanța a înlocuit măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive, pentru inculpații P.D. senior și P.D. junior. Mandatele de arestare preventivă emise pe numele acestora nu au putut fi puse în executare nici până în prezent, cei doi inculpați nefiind găsiți.
În ședința publică din data de 16 februarie 2012 apărătorul ales al celor doi inculpați, av. S.I.Z. a învederat primei instanțe de fond că în luna ianuarie ar fi fost sunat de inculpatul P.D. senior, care i-ar fi spus că el împreună cu inculpatul P.D. junior ar fi plecat în Spania și ar fi arestați la Poliția din Castellon, fiind cercetați pentru aceleași fapte. Prima instanță de fond a făcut demersuri să afle dacă este real acest lucru, iar la dosarul instanței de fond a fost depusă o adresă IGPR - CCPI - Biroul SIRENE, din care reieșea că cei doi inculpați ar fi fost arestați de mai multe ori pe teritoriul Spaniei, iar cea mai recentă detenție a fost în perioada 28 noiembrie 2011 - 25 ianuarie 2012. În această perioadă, în care inculpații P.D. senior și P.D. junior ar fi fost arestați în Spania au fost audiați la fond martorii C.G., Ș.I., O.M., la termenul din 7 decembrie 2011, partea vătămată D.E.I. și martorii C.V. și S.A., la termenul din 4 ianuarie 2012 și martorii L.M., M.M., A.M., C.N., C.M., O.D. și S.I., la termenul din 18 ianuarie 2012.
Ar conduce la consecințe absurde admiterea cererilor inculpaților de desființare cu trimitere spre rejudecare a sentinței, pentru motivul că la momentul la care au fost audiați acești martori inculpații P.D. senior și P.D. junior au fost arestați în Spania. În primul rând aceștia invocă propria culpă, adică faptul că deși aveau obligația de a nu părăsi țara și a se prezenta la fiecare termen de judecată, ei au nesocotit această obligație și au părăsit țara. În al doilea rând, inculpații P.D. senior și P.D. junior. Tot nu au fost prezenți în fața instanței, pentru a se putea face audierea acestor martori în prezența lor, cum de altfel nu au fost prezenți nici în fața instanței de apel, deși s-au emis mandate de arestare pe numele acestora. În al treilea rând, la audierea martorilor cei doi inculpați au fost reprezentați de avocat ales, care le-a asigurat dreptul de a pune întrebări martorilor. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Ilișescu și Chiforec contra României) dreptul acuzaților de a fi prezent la judecată nu este unul absolut și inculpații pot renunța la acest drept. Or, prin nerespectarea obligației de a nu părăsi țara și de a se prezenta la fiecare termen de judecată inculpații P.D. senior și P.D. junior au renunțat la acest drept, optând pentru posibilitatea de a fi reprezentați în instanță de avocatul ales.
Constatând că cei doi inculpați nu mai sunt arestați în străinătate, prima instanță de fond a acordat cuvântul la dezbateri în ședința din 29 februarie 2012, rămânând în pronunțare. La acest termen de judecată, apărătorul celor patru inculpați, av. K.Z., care s-a prezentat în substituirea av. ales S.I.Z. (acesta prezentându-se de mai multe ori în substituirea avocatului ales pe parcursul procedurii), nu a avut alte cereri în probațiune de formulat, ci doar a insistat în audierea martorilor din lucrări, K.Ș., K.F. și C.P., care au fost citați cu mandate de aducere dar nu au putut fi prezentați. Constatând din procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere, că aceștia sunt plecați din țară, fără a se cunoaște unde, în mod corect instanța de fond a dat citire declarațiilor date de aceștia în cursul urmăririi penale, potrivit art. 327 alin. (3) C. proc. pen.
În ce privește reaudierea părților vătămate G.I.C. și C.N.I., curtea a constatat că instanța de fond, la termenul de judecată din data de 14 septembrie 2011, a pus în discuție cererea inculpaților, formulată prin avocatul ales S.I.Z, de reaudiere a părții civile G.I.C., însă inculpații prin avocatul ales, au arătat că vor reitera această cerere la un termen de judecată următor, după ce vor fi audiate părțile vătămate și civile care nu au fost audiate, însă nu au mai formulat o astfel de cerere până la soluționarea în primă instanță a cauzei, deși au fost acordate mai multe termene de judecată. De altfel, formularea unei astfel de cereri nu depindea de audierea celorlalte părți vătămate în cauză și ea putea fi formulată la acel termen de judecată, dacă se considera necesară. La fel, inculpații puteau cere oricând pe parcursul soluționării cauzei pe fond, să fie administrate alte probe în apărare, însă la ultimul termen de judecată aceștia au insistat doar în audierea martorilor K.Ș., K.F. și C.P., care au fost citați cu mandate de aducere dar nu au putut fi prezentați deoarece sunt plecați din țară, fără a li se cunoaște adresele. În plus, inculpaților le-a fost asigurat dreptul la apărare, având în vedere că la audierea părților vătămate G.I.C. și C.N.I. de către instanța de judecată aceștia au fost reprezentați de avocați aleși, care au putut pune întrebări martorilor.
De altfel, din declarația părții vătămate C.N.I., dată în fața instanței de judecată la termenul din 9 decembrie 2009, în condiții de contradictorialitate, rezultă cu certitudine că inculpatul P.D. senior l-a sunat pe concubinul acesteia, G.I.C. și i-a spus să meargă amândouă părțile vătămate să cerșească în Spania, iar ulterior acesta le-a trimis bani din Spania, iar partea vătămată C.N.I. a avut nevoie de o procură de la părinții săi, fiind minoră. Aceasta arată că în Spania a stat la inculpați, aceștia le-au arătat locul pentru cerșit și banii obținuți îi împărțeau cu inculpații. Deci readministrarea acestei probe este inutilă, având în vedere condițiile de contradictorialitate în care a fost dată declarația și caracterul cuprinzător al declarației.
Cu privire la neaudierea părților civile D.C., F.E., F.R. și F.G., la care inculpații fac referire în motivarea apelului, având în vedere că nu s-au putut audia aceste părți în fața instanței de fond, deoarece nu s-au prezentat, în mod corect a procedat instanța la soluționarea cauzei. S-a menționat că este vorba de o cauză înregistrată pe rolul instanței la data de 1 iunie 2009, în care s-au acordat aproximativ 29 de termene de judecată și care impune soluționarea într-un termen rezonabil. În sistemul nostru de drept declarațiile date de părți în cursul urmăririi penale au aceeași valabilitate ca și declarațiile din cursul judecății, iar în speță declarațiile părților civile D.C., F.E., F.R. și F.G. nu erau esențiale pentru stabilirea situației de fapt, având în vedere că vinovăția inculpaților rezultă cu certitudine din celelalte probe administrate în condiții de contradictorialitate, în fața instanței de judecată.
În consecință, cele susținute de inculpați în cererea de apel, potrivit cărora lipsa unora dintre inculpați la anumite termene de judecată, la care s-au administrat o parte din probatorii nu sunt de natură să conducă la concluzia că toată cercetarea judecătorească la fond ar fi nulă și că s-ar impune desființarea sentinței cu trimitere spre rejudecare. Lipsa inculpaților s-a datorat exclusiv comportamentului inculpaților, iar aceștia au avut asigurat dreptul la apărare prin prezența la audieri a avocaților aleși. Prin urmare inculpaților nu li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil. De altfel, chiar potrivit dispozițiilor art. 197 C. proc. pen., ar fi atras nulitatea sentinței doar situația în care inculpații ar fi fost arestați la momentul dezbaterilor și nu ar fi fost aduși la judecată, nu și atunci când aceștia au lipsit doar la unele termene de judecată, când s-au audiat unele părți sau martori.
Curtea a reținut că declarațiile unui inculpat au valoare probantă condiționată de existența altor probe care să confirme veracitatea lor, iar în ipoteza în care există declarații ale aceleiași persoane care se contrazic instanța stabilește care corespunde adevărului, legiuitorul necreând o ordine de prioritate. Or, în speță, declarațiile părților vătămate date în fața procurorului, în prezența apărătorilor lor, se coroborează nu numai între ele dar și cu alte probe administrate, respectiv cu situația ieșirilor din țară rezultată din cuprinsul pașapoartelor persoanelor implicate, cu depozițiile martorilor, potrivit cărora inculpații au contactat părțile vătămate, propunându-le să lucreze în străinătate în domeniul agriculturii pentru ca la destinație să constate că practic au fost puse să cerșească fără a se respecta înțelegerea intervenită în țară.
Revenirea în instanță a unora dintre părțile vătămate asupra celor declarate inițial nu a fost justificată, prima instanță reținând corect că declarațiile lor inițiale sunt confirmate de ansamblul probelor existente în cauză (avem în acest sens declarațiile lui D.I., C.P. și C.E.). întrucât declarațiile unui inculpat pot fi acceptate în total sau în parte, divizibilitatea dând posibilitatea instanței să considere adevărată numai acea parte din declarație care se coroborează cu toate celelalte probe și să înlăture ca neadevărată altă parte a declarației dacă aceasta nu este confirmată de ansamblul probelor, Curtea a apreciat a fi corectă soluția de imputabilitate a faptelor reținute în sarcina inculpaților a căror apărare se bazează pe revenirea în fața instanței a părților vătămate și a martorilor asupra declarațiilor date inițial, revenire nejustificată temeinic, mai ales că primele declarații au fost luate în prezența unui avocat dacă cel audiat a solicitat acest lucru și chiar a martorului asistent dacă martorul era neșcolarizat, tuturor neștiutorilor de carte citindu-li-se declarațiile în totalitate înainte de semnare.
Intervalul mai lung de timp de la percepție la relatare nu a antrenat existența unor erori sau denaturări în relatările martorilor care au perceput prin propriile simțuri aspecte ce țin de evenimentul judiciar. Nu există mărturii "din auzite", din zvonul public, martorii nefăcând referiri la zvonuri de o acută notorietate, a căror sursă primară să fie imprecisă, ci există mărturii nemijlocite și mijlocite provenite din sursa primară. Depozițiile celor care au asistat în calitate de martori la producerea aceluiași fapt din faza de urmărire penală concordă în privința faptului principal și a circumstanțelor esențiale legate de activitatea infracțională.
Pe de altă parte, procesul-verbal de redare rezumativă a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, certificat de procurorul de caz, emis cu respectarea dreptului intern și adus la cunoștința inculpaților, constituie un mijloc de probă plasat de către legiuitor în cadrul primei faze a procesului penal. Autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice, permisivă prin art. 23 din Legea nr. 678/2001, s-a dat de un judecător, pe o perioadă determinată de timp, în baza indiciilor convingătoare privind pregătirea sau comiterea unei infracțiuni pentru care se derula urmărirea penală, secretul corespondenței nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri. Prin urmare, nu există un amestec arbitrar în exercitarea dreptului la viață privată al inculpaților, fiind justificată emiterea autorizațiilor din 12 mai 2009, după cum înregistrările în discuție îndeplinesc condițiile de legalitate și proporționalitate.
Probele dosarului confirmă că inculpații au folosit înșelăciunea cu prilejul recrutării unora din victimele lipsite de loc de muncă și resurse financiare, promițându-le plasarea în locuri de muncă decente, victimele fiind puse în situația de a nu avea bani pentru a se reîntoarce în țară, fiind amenințate în ipoteza în care nu urmau conduita impusă de inculpat, ajungând să presteze servicii de cerșetorie ca urmare a unui abuz de autoritate. Prin urmare, reiese, pe de o parte, prezentarea de către inculpați a unei alte situații asupra locului în care victimele urmau să-și desfășoare activitatea, iar pe de altă parte, folosirea unor acte de amenințare, pentru a obține și menține consimțământul persoanelor în discuție în practicarea cerșetoriei, o punere a acestora într-o situație de subordonare față de inculpați și nu îndemnul ori înlesnirea acestei practici, ceea ce justifică încadrarea juridică reținută la fond.
Curtea a reținut că s-a conturat o stare de fapt certă, bazată pe o justă corelare a probelor, acestea reliefând rolul jucat de fiecare inculpat în recrutarea, transportarea, cazarea și tratamentul aplicat victimelor infracțiunilor, care au fost ademenite prin promisiuni mincinoase să accepte plecarea în străinătate, în absența cărora aceste persoane nu ar mai fi fost de acord cu plecarea, fiind obligate să cerșească în condițiile impuse de inculpați care își însușeau aproape toți banii obținuți, punându-le într-o situație de invulnerabilitate. Mai exact, recrutarea, respectiv descoperirea, atragerea și îndrumarea unei persoane s-a făcut în scopul obligării la practicarea cerșetoriei, a obținerii unor foloase de pe urma acestei activități. Nu s-a probat ca inculpații să se fi asociat și să fi creat o rețea eficientă de trafic de persoane în scopul exploatării acestora. Infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001, sub aspectul elementului material al laturii obiective, se realizează prin mai multe acțiuni alternative însă toate trebuie să se circumscrie aceluiași scop - exploatarea persoanei, victimă a traficului prin supunerea sa la îndeplinirea unor activități cu încălcarea normelor legale privitoare la condițiile de muncă, salarizare, sănătate. Pluralitatea participanților a făcut ca șansele lor de reușită să fie mult mai mari iar efectul intimidant asupra victimelor să fie, de asemenea, ridicat.
Prin urmare, inculpații sunt cei care au preconizat săvârșirea infracțiunii, lucrând cu forma de vinovăție cerută de lege (intenție directă), având reprezentarea clară de la început în sensul comiterii continue a cât mai multe acte materiale de trafic de persoane, recrutând victime provenite din familii nevoiașe, cărora nu le-a făcut cunoscut scopul real al racolării lor, creându-le convingerea că vor fi angajate în locuri de muncă decente, promițându-le avantaje materiale, au asigurat transportul lor în altă țară a căror limbă nu o cunoșteau, însoțindu-le pe parcursul traseului, le-au asigurat cazarea la destinație, nu le-au plătit sub pretextul acoperirii cheltuielilor de transport, cazare, le-au pus într-o situație de dependență față de ei.
De asemenea toate părțile civile și părțile vătămate au declarat că au fost "cazate" în apartamentul inculpaților. Chiar și inculpații au recunoscut că le-au cazat pe acestea în locuința lor, însă afirmă că nu le-a spus să cerșească, iar banii pe care îi percepeau erau cu titlu de "chirie". Având în vedere numărul mare de părți vătămate "cazate" de inculpați, faptul că unele din acestea au confirmat că veneau în Spania la cererea inculpaților și după ce aceștia le dădeau bani de drum, faptul că era evident că inculpații știau că victimele realizau venituri din cerșit și le percepeau o mare parte din aceste venituri, faptul că victimele erau persoane vulnerabile, care nu cunoșteau limba spaniolă și care depindeau de inculpați, pentru asigurarea condițiilor minime de trai, în mod corect a reținut instanța de fond că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane și ale infracțiunii de trafic de minori, în ceea ce o privește pe partea vătămată C.N.I.
Curtea a reținut vinovăția inculpaților în materializarea faptelor ce li se incumbă, chiar dacă victimele și-au dat în final consimțământul la derularea activității de cerșetorie, recrutarea s-a efectuat în scopul aservirii lor, a prestării unei munci prin constrângere, în condiții improprii, lipsite de igiena elementară. Mai exact, unele victime nu au practicat cerșetoria pe cont propriu ci au intrat în slujba celor care au organizat această activitate. Amăgirea victimelor a fost amplificată și prin aceea că inculpații le-au asigurat transportul până în Spania, unele dintre ele, la destinație, fiind forțate de împrejurări să accepte să muncească în condiții improprii de lucru și plată, altele deși acceptaseră și cunoșteau dinainte scopul real al deplasării lor, au fost supuse anumitor presiuni și abuzuri, unor supravegheri atente, revenindu-le sume infime de bani, într-un cuantum contrar promisiunilor făcute, (de pildă, partea vătămată O.Ș. susține că "zilnic eram dus de V. la cerșit în apropierea unor magazine mari, eram supravegheat de acesta iar toți banii câștigați din cerșit îi dădeam lui V., dar nu pot preciza sumele încasate deoarece nu știam banii", partea vătămată C.P. a arătat că "P.V. ne-a pregătit niște cartoane cu scrieri în limba spaniolă și ne-a dus la un supermarket, pe mine la o intrare iar pe soția mea la altă intrare.
Cerșeam de dimineață de la ora 09.00 și până seara la ora 21.00 când se închidea magazinul, stând pe cârje, eu fiind paralizat pe partea stângă (...) eram supravegheați de la distanță de V. și câte o dată mai venea și G.F. zis G.", partea vătămată C.I. arată că "în fiecare dimineață, mai puțin duminica, eram treziți în jurul orelor 08.00, eram duși cu mașina lui G. și eram împărțiți pe străzi pentru a cerși până seara când eram luați de G. cu mașina și duși la apartamentul său din localitatea Vinaros, sumele de bani câștigate zilnic din cerșit le dădeam lui G. care avea o agendă pe care își nota zilnic sumele câștigate de noi", partea vătămată D.I.
învederează că "toți cei cazați de P.D. senior în apartamentul din loc. Vinaros cerșeam pentru el, acesta ne trezea zilnic la ora 08.00, ne ducea cu mașina uneori și cu autobuzul la magazinele mari unde cerșeam până la închiderea programului, undeva în jurul orei 21.00 (...) uneori el ne supraveghea iar toți banii pe care-i câștigam din cerșit îi dădeam acestuia seara.", partea vătămată P.D. susține că "am mâna stângă și piciorul stâng paralizate iar la mâna dreaptă nu am trei degete iar P.G.F. și P.D. mi-au spus că mă duc în Spania pentru a fi operat de un doctor, motivând că le este milă de mine;
întrucât mă deplasez foarte greu am fost de acord cu cei doi să merg în Spania (...) în Spania am fost cazat de cei doi într-o casă părăsită în care se aflau mai multe persoane care cerșeau pentru ei, aceștia fiind frați (...) încă din ziua în care am ajuns P.G. și P.D. mi-au zis că nu mergem la nici un doctor ci va trebui să ies la cerșit (...) au început să țipe la mine iar eu de frică am fost nevoit să merg la cerșit, fiind dus pe stradă împreună cu celelalte persoane (...) cerșeam cu un pahar de plastic în timp ce P.D.
și P.G. se aflau într-un parc din apropiere și ne supravegheau (...) P.D. și P.G.F. mergeau la tomberoane de unde luau mâncare și apă pe care ni le aduceau nouă pe stradă (...) în fiecare seară cei doi adunau de la toți cerșetorii banii, mie personal nu-mi lăsau niciodată nimic", partea vătămată S.R.V. arată că "P.G.F. mi-a propus să mă ducă în Spania pentru a mă trata un doctor (...) m-a asigurat că în Spania voi avea parte de cele mai bune condiții și nu mi se va întâmpla nimic rău și că voi locui într-un apartament al lor (...) după ce ne-am instalat P.G. mi-a spus că trebuie să merg la cerșit pentru a face bani pentru doctor (...) în fiecare dimineață eram treziți, ne urcau pe toți în mașină și ne duceau în oraș unde eram împărțiți pe la colțuri de stradă, în timp ce ei se duceau cu mașina într-o parcare de unde ne puteau vedea (...) cerșeam în aceste condiții de dimineața de la ora 08.00 până seara când se însera, primeam mâncare la prânz, mâncare care ne era adusă de G. de la tomberoane", partea vătămată F.R. susține că "G.
și frații lui aveau fiecare câte o cameră iar pe noi ne culcau în hol pe jos, pe saltele (...) cerșeam în fiecare zi așezată în genunchi cu un pahar în față iar în mâini țineam cartonul făcut de G. care mă supraveghea în permanență, aducându-mi la prânz câte o bucată de pâine și salam de la tomberoane", partea vătămată F.E. arată că "mi s-a spus de către P.D. să stau în genunchi cu un pahar într-o mână iar în mâna cealaltă să țin cartonul. Mâncare primeam la prânz adusă de la tomberoane de către P.D.
Când ajungeam seara acasă îi dădeam toți banii lui P.D. iar el își nota într-un carnețel cât am făcut fiecare în ziua respectivă".
Totodată, Curtea a apreciat că prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților P.D. senior și P.D. junior, sub aspectul cuantumului acestora, fiind respectate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., pedepsele fiind practic perfect adaptate cazului individual concret, fiind menite a le influența în mod pozitiv inculpaților conștiința, caracterul și deprinderile. Astfel, la individualizarea pedepselor aplicate acestora au fost avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea în discuție, conduita nesinceră a inculpaților, modul lor de acțiune, atingerea adusă uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, numărul actelor materiale care compun activitatea infracțională, impactul social deosebit al faptelor, aspectul că trecerea timpului datorată complexității cauzei nu a atenuat starea de insecuritate creată în rândul opiniei publice, fermitatea ripostei societății și nu în ultimul rând atitudinea procesuală a acestora, care au nesocotit obligațiile stabilite de instanță, părăsind teritoriul țării. Prin pedepsele aplicate acestora se păstrează o proporție între gravitatea deosebită a faptelor săvârșite de inculpați, consecințele acestora și durata în timp necesară reeducării și reintegrării sociale a lor, iar prin executarea prin privare de libertate a pedepselor dispuse va fi atins scopul pedepsei, acela de a constitui un mijloc de constrângere și de reeducare în spiritul respectului pentru valorile sociale încălcate. Mai precis, pedepsele aplicate sunt juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din perspectiva nevoii de resociabilizare a inculpaților. Reducerea pedepselor pentru autorii unor asemenea infracțiuni ar echivala cu încurajarea tacită a lor și a altora la săvârșirea unor fapte similare.
În ce privește însă pedepsele principale aplicate inculpaților P.G.F. și P.V., curtea a apreciat că trebuie făcută o distincție între contribuția acestora la săvârșirea faptelor și comportamentul avut de acești inculpați ulterior săvârșirii faptei, pe parcursul procesului penal și contribuția celorlalți doi inculpați. Astfel, în primul rând trebuie ținut cont de faptul că în sarcina inculpaților P.G.F. și P.V. nu a fost reținută și infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (2), alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 678/2001, așa cum s-a reținut în sarcina celorlalți doi inculpați. În al doilea rând trebuie ținut cont de atitudinea procesuală diferită a acestor inculpați, care au respectat obligațiile stabilite de instanță și s-au prezentat la termenele de judecată.
Pentru aceste motive, curtea a admis apelurile declarate de inculpații P.G.F. și P.V., a desființat sentința doar sub aspectul cuantumului pedepselor principale aplicate acestor inculpați și rejudecând în aceste limite, a redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului P.G.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 12 ani închisoare la 10 ani închisoare, menținând pedeapsa complementară aplicată și va reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului P.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare, menținând pedeapsa complementară aplicată.
Cu privire la latura civilă, ținând cont că în virtutea regulilor privind responsabilitatea civilă, persoana care a suferit un prejudiciu, are dreptul la repararea lui integrală, în sensul că ea trebuie pusă într-o situație cât mai apropiată posibil de aceea pe care a avut-o anterior producerii faptului prejudiciabil, Curtea, sesizând că prima instanță s-a raportat la minimul sumei câștigată de fiecare persoană pe zi de cerșit, că între prejudiciile materiale și cele morale, cauzate prin aceleași fapte ilicite și culpabile, există o legătură directă, nemijlocită, date fiind și repercursiunile asupra psihicului părților civile generate de experiența traumatizantă trăită de acestea, a apreciat că soluția primei instanțe este temeinică și legală și sub acest aspect.
Măsura de siguranță a confiscării speciale a fost apreciată ca temeinică și legală, sumele de bani rezultate din exploatarea victimelor fiind precizate de către acestea în declarațiile date în mod explicit în faza de urmărire penală, astfel că prima instanță a reținut corect că inculpații în discuție au beneficiat de pe urma activității, infracționale comise, indisponibilizându-le, în parte, sumele respective.
În consecință, curtea a respins apelurile declarate de inculpații P.D. senior și P.D. junior împotriva aceleiași sentințe.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Brașov și inculpații P.D. senior, P.D. junior, P.V. și P.G.F. Ministerul Public a formulat două motive și cazuri de casare astfel:
1. De netemeinicie pe motivul reducerii pedepselor aplicate inculpaților P.G.F. de la 12 ani închisoare la 10 ani închisoare și P.V. de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.
2. De nelegalitate pe motivul lipsei constatării nulității absolute a sentinței, ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 314 C. proc. pen. anterior rap la art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior.
În ședința publică din data de 13 februarie 2013, reprezentantul Ministerului Public a susținut că renunță la motivul de nelegalitate precizat în scris și a dezvoltat oral numai cazul de casare referitor la greșita individualizare judiciară, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În motivele scrise inculpații au invocat prevederile art. 3859 pct. 9 și 10 C. proc. pen. și art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. deoarece hotărârea atacată cu recurs nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, iar judecătorii au comis o eroare gravă de apreciere având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, întrucât, între probele dosarului care dovedesc nevinovăția și soluția de condamnare există o contradicție flagrantă care a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice. S-a susținut că inculpații nu au beneficiat de dreptul la apărare întrucât nu au avut posibilitatea de a se prezenta la toate termenele de judecată acordate de instanță pentru a-și asigura apărarea, fie din cauză că au fost arestați în Spania, fie ca urmare a faptului că nu au cunoscut termenele de judecată.
S-a susținut faptul că instanța de apel nu precizează conținutul declarației fiecărei părți vătămate, doar face o înșiruire a faptelor reținute în sarcina inculpaților, fără a arăta în mod distinct în ce constă gravitatea acestor fapte.
Redând definirea acțiunilor de amenințare, violență, traficare și găzduire, care sunt specifice infracțiunii de traficare de persoane, instanța de apel nu arată care din aceste acțiuni ar fi fost realizate de inculpați, în ce mod și care sunt mijloacele de probă.
Părțile vătămate nu s-au prezentat în fața instanței de fond, ca atare nu au putut fi audiate, la dosar existând doar declarații date în faza de urmărire penală, contestate de toți inculpații.
În concluzie s-a solicitat, în temeiul art. 38515 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. admiterea recursului, casarea Deciziei nr. 95/AP din 25 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În concluziile orale susținute în ședința publică din data de 13 februarie 2013, apărarea a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen. întrucât inculpații nu au fost legal citați pe timpul judecății în fond și apel.
În cursul judecării căii de atac a apelului s-a depus în executare MAP nr. 1/J din 18 ianuarie 2012 privind pe inculpatul P.D. senior. Potrivit adresei emisă de Centrul Penitenciar Castellon I, P.D. senior a fost încarcerat în Spania în perioada 4 decembrie 2009 - 22 decembrie 2009 și 28 noiembrie 2011 - 3 februarie 2012, iar inculpatul P.D. junior a fost încarcerat în Spania în perioada 28 noiembrie 2011 - 3 februarie 2012.
În ședința publică din data de 13 februarie 2013, inculpații prezenți au precizat că nu înțeleg să dea declarații în recurs.
Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva motivelor și cazurilor de casare invocate, respectiv art. 3859 pct. 5, 9,10, 14, și 18 C. proc. pen., apreciază căile de atac declarate ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce privește lipsa motivării sau motivarea necorespunzătoare a deciziei ori lipsa pronunțării asupra unor cereri esențiale pentru părți:
Potrivit art. 3859 pct. 9 și 10 C. proc. pen. hotărârea poate fi supusă casării în cazul în care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția sau instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
Analizând structura și conținutul deciziei recurate se constată că aceasta cuprinde considerente proprii în fapt și în drept și nu s-a mărginit a trimite la motivarea instanței de fond. În plus, sentința cuprinde pe larg considerentele ce au condus la reindividualizarea judiciară a pedepselor pentru P.G.F. și P.V., și respingerea celorlalte apărări, cu consecința menținerii soluției primei instanțe.
În hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în Cauza Boldea împotriva României (parag. 29, 30) se arată că art. 6 alin. (1) obligă instanțele să își motiveze hotărârile, și nu poate fi înțeles în sensul că impune un răspuns amănunțit pentru fiecare argument (Van de Hurk, citată mai sus, § 61). Dimensiunea acestei obligații poate să varieze în funcție de natura hotărârii. Mai mult, instanța trebuie să țină cont mai ales de diversitatea mijloacelor pe care un pledant le poate ridica în instanță. De aceea, problema de a ști dacă o instanță și-a încălcat obligația de motivare ce rezultă din art. 6 din Convenție nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței (Ruiz Torija, citată mai sus, § 29).
În plus, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanței inferioare sau altfel, să fi analizat în mod real chestiunile esențiale ce i-au fost supuse judecății și să nu se fi mulțumit cu a aproba pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Helle, citată mai sus, § 60).
Dacă este adevărat că obligația de a-și motiva hotărârile, pe care art. 6 alin. (1) din Convenție le-o impune instanțelor, nu poate fi înțeleasă în sensul de a da un răspuns detaliat la fiecare argument [Perez, citată mai sus, § 81, Van de Hurk, citată mai sus, p. 20, § 61, și Ruiz Torija, citată mai sus, § 29; a se vedea și Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.) nr. 40.490/98, CEDO 2000-TK], trebuie constatat că, în speță (c. Boldea), Tribunalul Timiș nu făcuse decât să trimită la considerentele sentinței pronunțate de Judecătoria Timișoara. Chiar dacă aceasta poate constitui o motivare prin preluarea motivelor instanței inferioare în sensul Cauzei Helle împotriva Finlandei (hotărâre citată mai sus, § 56), ar fi fost necesară o hotărâre motivată în detaliu și completă din partea Judecătoriei Timișoara pentru a putea considera drept echitabilă procedura îndreptată împotriva reclamantului.
Revenind la prezenta cauză, în considerarea caracterului echitabil al procedurii trebuie concluzionat în sensul că și în cazul în care hotărârea anterioară ar fi expus lapidar și incomplet considerentele ori aspectele esențiale pentru părți, instanța de recurs are posibilitatea de a înlătura aceasta în cadrul judecării căii de atac, fără a fi necesară casarea cu trimitere spre rejudecare. Această din urmă soluție, întemeiată pe dispozițiile art. 38515 lit. c) C. proc. pen. este incidentă atunci când lipsește motivarea instanței anterioare ceea ce generează pentru instanța de recurs imposibilitatea de a cenzura raționamentul juridic ce a condus la soluția recurată.
În ceea ce privește lipsa pronunțării cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, legea prevede condiții suplimentare pentru a interveni în recurs soluția de casare, respectiv ca acestea să fie de natură să garanteze drepturile părților și să poată influența soluția procesului. Se constată că apărarea a invocat acest caz de casare fără a face referire la cererile ignorate de instanța de apel, însă susținând lipsa unei rigori în evaluarea probatoriului ce a pus accent pe probele administrate în faza de urmărire penală.
2. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. referitor la eroarea gravă de fapt având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de condamnare se constată că apărarea a susținut că eroarea gravă de fapt este rezultatul aprecierii eronate a materialului probator, între probele dosarului care dovedesc nevinovăția și soluția de condamnare existând o contradicție flagrantă
Înalta Curte constată că în cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă:
- nota raport a Postului de Poliție al comunei H. din 23 februarie 2009;
- proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din 26 martie 2009;
- declarația inculpatului P.D. junior, prin care acesta nu recunoaște comiterea faptelor;
- declarația inculpatului P.V., prin care acesta nu recunoaște comiterea faptelor;
- declarațiile părților vătămate (pentru care organul de urmărire penală a consemnat și declarațiile de martori ce susțin cele relatate de victime):
• O.Ș. se coroborează cu declarațiile martorilor M.M., L.M., C.N., A.M. și O.M., precum și cu declarațiile victimelor audiate în cauză;
• C.E. se coroborează cu declarațiile celorlalte victime audiate în cauză;
• C.P. se coroborează cu declarațiile celorlalte victime audiate în cauză;
• C.I. se coroborează cu declarațiile martorilor O.D. și C.V., precum și cu declarațiile celorlalte victime audiate în cauză;
• D.I. se coroborează cu declarația martorei Ș.I., precum și cu declarațiile victimelor audiate în cauză;
• P.D. se coroborează cu declarațiile celorlalte victime audiate în cauză;
• G.I.C. se coroborează cu declarația martorei G.M., biletele de transport, certificatul de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, un carnet de evidență a încasărilor aparținând părții vătămate și un ordin de plată de 100 euro expediat de inculpatul P.D. mamei victimei;
• C.N.I. se coroborează cu declarațiile martorilor C.M., G.M., acte medicale care atestă starea de graviditate și o împuternicire notarială privind consimțământul părinților de a părăsi țara în compania G.I.C.;
• S.R.V. se coroborează cu declarația martorului S.I. și cu declarațiile celorlalte victimei audiate în cauză;
• K.G. se coroborează cu declarațiile victimelor F.G., F.I., D.A. și S.T.C., precum și a martorului K.Ș.;
• F.R. se coroborează cu declarațiile victimelor F.G., F.I., D.A., S.T.C. și D.C.;
• F.G. se coroborează cu declarațiile victimelor anterior menționate;
• F.E. se coroborează cu declarațiile victimelor L.N., L.F., precum și a martorului K.F.;
• D.A. se coroborează cu declarațiile victimelor anterior menționate;
• F.I. se coroborează cu declarațiile victimelor audiate în cauză D.A., D.C., F.G. și S.T.C., cu o filă a agendei în care victima își nota încasările și biletele de transport;
• L.N. se coroborează cu declarațiile victimelor F.E. și L.F.;
• L.F. se coroborează cu declarațiile victimelor F.E. și L.N.;
• S.T.C. se coroborează cu declarațiile victimelor anterior menționate și a martorului C.P.;
• D.C. se coroborează cu declarațiile victimelor D.A., F.G., F.I. și S.T.C.
Aspectele legate de traficarea victimei S.V. se probează cu declarațiile celorlalte victime audiate în cauză.
Aspectele legate de traficarea victimei D.R. se probează cu declarațiile părților vătămate F.E., L.N., L.F., precum și a martorului K.F.
Aspectele legate de traficarea victimei D.E.I. se probează cu declarațiile părților vătămate F.E., L.N., L.F., precum și a martorului K.F.
- declarațiile martorilor Ș.I.; C.G.; S.A.; O.M.; C.V.; K.Ș.; M.M.; K.F.; C.P.; C.N.; A.M.; L.M.; G.M.; C.M.; S.I.; O.D. din care rezultă aspecte legate de traficarea victimelor: proces-verbal de percheziție domiciliară din 08 mai 2009, prilej cu care au fost găsite: o agendă cu încasările victimei L.F., precum și un tichet de călătorie purtând numele C.E.
- proces-verbal de percheziție domiciliară din 13 mai 2009, prilej cu care au fost găsite: copie de pe actul de identitate a victimei O.Ș., 7 bancnote falsificate din cupiura 100 dolari SUA, o serie de documente bancare care atestă faptul că inculpații au deschise conturi la unități bancare din Spania;
- procese-verbale prin care au fost ridicate cârdurile de credit ale inculpaților P.D. junior și P.V.;
- proces-verbal de ridicare a unui ordin de plată de 100 euro expediat de inculpatul P.D. mamei victimei G.I.C.;
- proces-verbal de ridicare a unui bilet de călătorie pe ruta Castellon - Brașov, purtând numele victimei O.Ș.;
- procese-verbale de ridicare a unor certificate de încadrare în grade de handicap a victimelor O.Ș., D.I., P.D.;
- proces-verbal de ridicare a unui certificat de încadrare în grad de handicap a victimei G.I.C., bilete de călătorie cu numele victimelor G.I.C. și C.N.I., notes-ul victimei în care sunt consemnate sumele de bani obținute din cerșit;
- proces-verbal de ridicare a unor acte medicale care atestă starea de graviditate a victimei minore C.N.I. la momentul traficării, precum și un act notarial, prin care părinții victimei își dau consimțământul să-și însoțească concubinul în străinătate;
- proces-verbal de ridicare a unor bilete de călătorie purtând numele părții vătămate D.A.;
- proces-verbal de ridicare a unor bilete de călătorie purtând numele părților vătămate F.I. și F.R., precum și o filă de agendă pe care sunt consemnate sume în valută;
- procese-verbale de redare în formă scrisă a interceptărilor telefonice din care rezultă că inculpații P.D. senior și P.G.F. sunt interesați de mersul anchetei efectuate în lipsa acestora.
În cursul judecării în fond au fost audiați:
- inculpații, P.D. junior, P.V. în ședința din data de 14 octombrie 2009; P.D. senior, P.G.F., în ședința din data de 6 ianuarie 2010;
- părțile vătămate L.N., L.F., audiate în prezența celor patru inculpați asistați de câte doi apărători aleși, în ședința din data de 3 martie 20010; F.I., K.G., audiate în ședința din 28 aprilie 2010, în prezența celor 4 inculpați asistați de câte 2 apărători aleși; D.I., S.T.C., audiate în ședința din 28 aprilie 2010, în prezența celor 4 inculpați asistați de câte 3 apărători aleși; D.E.I., audiată în ședința din 4 ianuarie 2012, în prezența inculpaților P.V. și P.G.F., toți inculpații, inclusiv inculpații lipsă fiind asistați de apărători aleși; C.I., C.V., C.P., audiate în ședința din data de 25 octombrie 2011, în prezența celor 4 inculpați asistați de apărători aleși;
- martorii: C.V., S.A. audiați în ședința publică din 4 ianuarie 2012, în prezența inculpaților P.V. și P.G.F., inculpații lipsă fiind asistați de apărători aleși; C.G., Ș.I., O.M., audiați în ședința din 7 decembrie 2011, în lipsa tuturor inculpaților ce însă au fost asistați de apărători aleși; L.M., M.M., A.M., C.N., C.M., O.D., S.I., audiați în ședința publică din 18 ianuarie 2012, în prezența inculpaților P.V. și P.G.F., asistați de apărători aleși, și în lipsa inculpaților liberi la acel moment P.D. junior și P.D. senior, care însă au fost asistați de avocat ales.
Este de subliniat faptul că părțile vătămate ori martorii, în mare parte, au revenit asupra declarațiilor anterioare, fără un motiv plauzibil, invocând numai neșcolarizarea ca motiv al vicierii relatărilor ori consemnărilor din faza de urmărire penală. Din ansamblul declarațiilor menținute rezultă că părțile vătămate, majore ori minore, transportate în Spania, erau determinate să cerșească primind, pe perioada șederii, exclusiv alimente și țigări, banii obținuți fiind remiși inculpaților.
Instanța de fond, prin încheierea din data de 4 ianuarie 2012, a pus în vedere dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. apărătorul ales menționând că până la următorul termen le va explica inculpaților conținutul acestui text de lege și va face precizările în sensul continuării cercetării judecătorești ori achiesării la procedura simplificată. Ulterior apărarea a precizat că nu se solicită judecata în procedura simplificată.
Inculpații, personal ori prin apărător, oral ori prin concluzii scrise, au solicitat administrarea de probe determinată de omisiunea readministrării tuturor probelor în fața instanței de fond. În ședința publică din data de 18 septembrie 2012 s-au solicitat probe în fața instanței de apel, respectiv audierea a patru părți vătămate ce nu au putut fi audiate în fața primei instanțe necunoscându-se domiciliile acestora la momentul judecății în fond (D.C., F.E., F.R., F.G.), audierea părților vătămate G.S. și C.N.I., întrucât la momentul audierii în instanța de fond nu au fost prezenți și inculpații arestați în Spania și a trei martori (K.Ș., K.F. și C.P.), întrucât nici în privința acestora nu s-a putut realiza audierea, neputând fi identificate reședințele. Instanța de apel, văzând demersurile realizate de prima instanță pentru audierea martorilor și primelor părți vătămate indicate ce nu au putut conduce la administrarea probatoriului, datorită imposibilității de citare în lipsa unor domicilii ori reședințe cunoscute, a respins cererea formulată. Cererea nu a fost reiterată în recurs. În ceea ce privește audierea părților vătămate G.S. și C.N.I. s-a considerat că la audierea acestora inculpații, prin avocați aleși și-au putut valorifica dreptul la apărare.
În cursul judecății, în fond inculpații P.D. junior și P.D. senior au fost prezenți în perioada când s-au aflat în stare de arest preventiv, pentru o scurtă perioadă când s-au aflat sub imperiul măsurii obligării de a nu părăsi țara, pentru ca apoi să se sustragă judecății părăsind țara și deplasându-se în Spania unde au fost arestați preventiv.
În cursul judecării apelului s-au depus la dosar relații referitoare la durata prevențiilor executate în Spania, astfel: pentru inculpatul P.D. senior, de la 04 decembrie 2009 la 22 decembrie 2009 și de la 28 noiembrie 2011 la 3 februarie 2011; pentru inculpatul P.D. junior, de la 28 noiembrie 2011 la 3 februarie 2011. La data de 03 februarie 2011 inculpații P.D. junior și P.D. senior au fost liberați provizoriu cu obligația de a se prezenta săptămânal în fața instanței spaniole. Prin adresa din 12 iunie 2012 Biroul Sirene a comunicat că inculpații P.D., senior. Și P.D. junior, au fost arestați pe teritoriul Spaniei în perioada 28 noiembrie 2011 - 25 ianuarie 2012.
În cursul judecării recursului nu s-au administrat probe. În ședința publică din data de 13 februarie 2013, inculpații prezenți au precizat că nu înțeleg să dea declarații în fața instanței de recurs și nu au fost formulate cereri de probatorii.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărâre din 27 februarie 1980, Deweer c. Belgiei, pg. 46), acuzația în materie penală constituie notificarea oficială ce emană de la o autoritate competentă, în sensul că unei anumite persoane i se impută săvârșirea unei fapte penale. Simpla descriere a unei situații de fapt în succesiunea evenimentelor, nu este suficientă pentru a caracteriza o acuzație în materie penală, precizarea detaliată a bazei factuale (CEDO M.C. c. Bulgariei), fiind necesar a fi caracterizată în drept de o manieră aptă să descrie consecințele juridice ale conduitei ilicit penale (CEDO, hotărâre 25 martie 1999, Mattoccea c. Italiei, pg. 59). Aceleași exigențe ale acuzației în materie penală reține și jurisprudența instanței supreme în Dosarul nr. 74/2001, C9, potrivit căreia rechizitoriul trebuie să cuprindă încadrarea juridică a faptei menționate în partea descriptivă și dispoziția de trimitere în judecată.
În actul de sesizare s-au reținut următoarele:
I. Faptele inculpatului P.G.F., constând în aceea că în perioada ianuarie - aprilie 2009, împreună cu alți inculpați a traficat, în diverse modalități (recrutare, transport, cazare), pe părțile vătămate S.R.V., P.D., O.Ș., D.I., C.I., C.P., C.E., F.I., D.C., S.T.C., D.A., F.G., K.G., F.R. și S.V., în scopul exploatării acestora în Spania, prin supunere la cerșetorie, folosind pentru realizarea scopului propus metode de inducere în eroare (false promisiuni), amenințări, intimidări și alte forme de constrângere, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "trafic de persoane" prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (15 acte materiale).
II. Faptele inculpatului P.V., constând în aceea că în perioada ianuarie - aprilie 2009, împreună cu alți inculpați a traficat în diverse modalități (recrutare, transport, cazare) părțile vătămate O.Ș., C.P., C.E., F.G. și S.V., în scopul exploatării acestora în Spania, prin supunere la cerșetorie, folosind pentru realizarea scopului propus metode de inducere în eroare (false promisiuni), amenințări, intimidări și alte forme de constrângere, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "trafic de persoane" prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale).
III. Faptele inculpatului P.D. senior, constând în aceea că în perioada noiembrie 2008 - aprilie 2009, împreună cu alți inculpați a traficat în diverse modalități (recrutare, transport, cazare) părțile vătămate G.I.C., D.I.,L.N., L.F., F.E., D.E.I., D.R., S.V., precum și partea vătămată minoră C.N.I., în scopul exploatării acestora în Spania, prin supunere la cerșetorie, folosind pentru realizarea scopului propus metode de inducere în eroare (false promisiuni), amenințări, intimidări și alte forme de constrângere întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de "trafic de persoane" și "trafic de minori" prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale) și art. 13 alin. (2) și (3) (teza ultimă) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
IV. Faptele inculpatului P.D. junior, constând în aceea că în perioada noiembrie 2008 - aprilie 2009, împreună cu alți inculpați a traficat în diverse modalități (recrutare, transport, cazare) părțile vătămate G.I.C., P.D., O.Ș., C.I., L.N., L.F., precum și partea vătămată minoră C.N.I. în scopul exploatării acestora în Spania, prin supunere la cerșetorie, folosind pentru realizarea scopului propus metode de inducere în eroare (false promisiuni), amenințări, intimidări și alte forme de constrângere, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de "trafic de persoane" și "trafic de minori" prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (6 materiale) și art. 13 alin. (2) și (3) (teza ultimă) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Acuzația adusă fiecărui inculpat este amplu descrisă în secțiunea în fapt a rechizitoriului.
În actul de sesizare s-a mai arătat că din perspectiva elementului material al infracțiunilor de "trafic de persoane" și "trafic de minori" în variantă agravată, latura obiectivă a acestor infracțiuni s-a realizat în modalitățile recrutării, transportării și cazării victimelor, prin fraudă ori înșelăciune, chiar și față de victimele cu care traficanții s-au înțeles să fie duse în scopul practicării cerșetoriei în Spania, atât timp cât convenția acestora a fost în sensul împărțirii în mod egal a câștigurilor obținute, iar odată exploatate, autorii infracțiunilor nu au respectat această înțelegere, aspect de esența exploatării.
Interpretarea textului incriminator în sensul menționat este dată, pe de o parte, de faptul că această înțelegere nu poate fi considerată una civilă atât timp cât are un caracter ilicit, iar pe de altă parte, prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, potrivit cărora persoana supusă traficului de persoane, care a săvârșit, ca urmare a exploatării sale, infracțiunea de cerșetorie, nu se pedepsește, nu ar mai avea nicio rațiune.
În actul de sesizare s-a mai susținut că sub aspectul laturii subiective a infracțiunilor pentru care inculpații au fost cercetați, este de precizat că intenția este calificată prin scop (scopul exploatării), deși infracțiunile se consumă la momentul recrutării, iar intenția acestora de a trafica victimele a fost evidentă tocmai prin realizarea scopului propus, care le-a adus foloase financiare.
Ca urmare, Înalta Curte apreciază ca acuzația în materie penală a fost suficient descrisă și caracterizată în drept pentru a genera premisele exercitării dreptului la apărare.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, "constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi".
"(2) lit. a) Traficul de persoane săvârșit de două sau mai multe persoane împreună, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi".
Potrivit art. 13 alin. (1) din același act normativ, "recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi".
"(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârșită prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (2) sau de către un membru de familie, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), și închisoare de la 10 ani la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2)".
În ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane sau trafic de minori, sub aspectul laturii obiective, respectiv în ceea ce privește modalitatea alternativă a recrutării, Înalta Curte amintește situația părții vătămate S.R.V. pentru care acordul tatălui victimei a fost obținut în considerarea faptului că inculpatul G. (P.G.F.) a susținut că îl va transporta în Spania pentru a-i facilita un tratament medical, aceasta în considerarea unei rudenii între părți, însă la întoarcerea în țară victima i-a povestit tatălui său că nu a fost supus niciunui tratament medical, nefiind consultat de niciun medic, ci a cerșit alături de alte persoane, primind în schimb numai alimente nu și bani, toți banii fiindu-i remiși numitului G., respectiv inculpatului P.G.F.
În legătură cu motivul deplasării în străinătate părțile vătămate au cunoscut faptul că vor lucra în agricultură, la cules de portocale, fiind evident induse în eroare cu privire la conținutul activității ce urmează a o desfășura și condițiile de muncă (ex. partea vătămată D.I.; F.I. care a declarat că în autocar inculpatul G. (P.G.F.) le-a spus celor 7 părți vătămate ce se deplasau în acel moment în Spania, că urmează să lucreze la cules de portocale, ulterior însă fiind forțați să cerșească în locuri publice.
În ceea ce privește modalitatea alternativă a transportării victimelor în străinătate, părțile vătămate și martorii au precizat că biletul de autocar pentru deplasarea în Spania era procurat de unul dintre inculpați - P.G.F. - care-și însoțea uneori victimele cu autocarul, la destinație victimele erau așteptate de un alt inculpat - inculpatul P.D. junior și/sau P.D. senior (decl. K.G.; decl. L.N. și F.). La destinație victimele erau cazate în domiciliile inculpaților, în condiții improprii. Astfel, S.T.C. a arătat că ieșea la cerșit împreună cu K.G. și D.C. cu care locuia în casa inculpatului P.G.F. zis G. și a soției acestuia. Partea vătămată F.I. a arătat că a locuit în casa inculpatului G. împreună cu alte 5 persoane.
Părțile vătămate erau obligate să cerșească în locuri publice, pe stradă (ex. partea vătămată D.I., F.I., părțile vătămate L.), iar banii obținuți din activitățile prestate de victime erau remiși inculpatului P.D. junior (ex. părțile vătămate L.), P.G.F. sau P.V. (decl. K.G.). În favoarea inculpaților cerșeau simultan mai multe persoane vătămate.
Trebuie amintit faptul că, în mare parte, părțile vătămate ori martorii, în fața instanței, au revenit asupra declarațiilor anterioare, fără un motiv plauzibil, invocând numai neșcolarizarea ca motiv al vicierii relatărilor ori consemnărilor din faza de urmărire penală. O parte din victime nu au putut fi audiate neputându-se stabili reședința acestora pentru citare, ori ca urmare a decesului (O.Ș.).
Relevante, dar nu unice sunt pentru susținerea acuzației penale următoarele declarații ce vor fi prezentate pe larg:
Victima K.G., audiată în prezența celor patru inculpați, asistați de câte 2 apărători aleși a precizat că: "M-am întâlnit în comună cu P.G. care mi-a zis să merg în Spania la cules de portocale, iar eu cum eram tânăr și nu aveam niciun viitor, am acceptat. Mi-a spus că se plătește cu 1 euro 20, lădița. El mi-a spus că el cu familia lui au lucrat la portocale acolo. Eu când m-am întâlnit cu el, eram cu L.N. și am acceptat amândoi.
Eu îmi amintesc că în Spania am plecat 7 inși, respectiv D.C., D.A., F.G. singur și F.E., F.R. și F.I. soțul lui R. și S.T.C. Precizez că F.E. nu a fost. Noi am plecat în Spania însoțiți de P.G. cu autocarul. Acolo ne-a așteptat frate-su D., cu mașina. Ne-a băgat pe toți într-o mașina și ne-a dus în San Carlos într-un apartament. În locuința stăteau cei doi frați P., soțiile lor și copiii, de fapt cei trei frați P., D., V. și G.
Toți am fost găzduiți la aceștia, unii dintre noi, cum eram eu, stăteam pe hol, 4 - 5 inși, în bucătărie și în camere.
Noi am ajuns sâmbăta dimineața, cred că pe la orele 10 și ne-am dus la plajă, iar G. până atunci ne-a făcut cartoanele și a doua zi dimineața ne-a trimis la cerșit. G. ne-a zis să îi dăm banii pe transport.
Precizez că 6 dintre noi cerșeam pentru G., iar unul pentru V., adică F.G.
Eu am stat o săptămână după care m-am mutat cu D.A., D.C. și S.T.C. în Castellon unde eu am stat 1 lună, fiind dus acolo împreună cu cei trei, de P.G., cu mașina. Acolo locuiam într-un alt apartament, tot al lor. Erau zile în care făceam 40-50-60 euro pe zi.
Eu stăteam pe jos, pe stradă cu cartonul în mână și așa cerșeam și nu știam spaniola, decât să cer pâine și apă.
Când am ajuns în Spania, P.G. mi-a dat o copie xerox a buletinului meu și el mi-a ținut buletinul.
Ceea ce câștigam până la ora 2 a zilei, îi dădeam lui P.G. care venea el mai întâi și îi lua, până eu am cunoscut locul, după care veneam și eu acasă și îi dădeam, iar restul banilor care îi câștigam îi dădeam seara. G. avea un caiet în care scria fiecare câți bani preda. Precizez că F.G. îi dădea banii lui V. Când am ajuns, V. cu G. au stabilit fiecare pentru cine cerșim.
Noi ne-am înțeles că dacă mergeam la lucru ne dădeau 9 milioane pe lună, însă ne-am înțeles că dacă mergeam la cerșit a rămas aceeași sumă să ne dea. Eu cred că în perioada în care am stat în Spania și am cerșit am câștigat cam 1200 - 1300 de euro, iar când am plecat acasă, G. mi-a dat 100 de euro.
Când am ajuns în Spania, G. ne-a dat, după cum am arătat, direct cartoanele să cerșim, iar unii au fugit, G. după 24 de ore și a doua zi a fugit și F.E. cu nevastă-sa și eu cu D.A., cu S.T.C. și cu C. am rămas. Noi nu am fugit pentru că nu știam nimic pe spaniolă și nu știam unde să mergem.
Nu ne-a amenințat niciunul dintre ei și nici nu ne-au bătut, dar ne era oarecum să plecăm pentru că poate ne găseau și aveam alte probleme. Știu că lumina și apa ni se rețineau din banii pe care îi câștigam. G. mi-a spus că mai am datorii la el 100 de euro pentru drum pentru că nu îi plătisem. Când am venit acasă nu mi-a mai spus nimic de bani.
Eu am fost plecat tot în Spania 1 lună și 1 săptămână, la cules de măsline și am venit cu 600 de euro.
Când mergeam la cerșit, ne ducea cu mașina G., iar apoi mergeam și singur, când am cunoscut drumul, iar din când în când, acesta mai venea să vadă dacă mai sunt acolo.
Cât am stat acolo, mâncam de la container că G. ne aducea, iar duminica mai mergeam și eu să caut haine pentru că nu aveam cu ce să mă îmbrac, iar nu aveam niciun leu în buzunar.
Eu când am plecat în Spania nu am plecat cu niciun ban în buzunar, iar transportul l-a plătit G.
Dacă noi ne-am fi simțit bine, îndrăzneam, fugeam și cerșeam pentru noi, dar nu am făcut-o.
Precizez că eu aveam doar copia buletinului și nu puteam să dau în cap la lume ca să ajung acasă. Când i-am cerut buletinul lui P.G. acesta a zis "ce fac dacă nu mai am oamenii că unii au fugit".
Precizez că eu sunt rudă cu S.T.C., în sensul că bunicul meu e frate cu tatăl lui S.T.C., iar cu S.V. suntem de asemenea rude, în sensul că el îmi este unchi, fiind frate cu mama.
Când am trecut de vamă în Ungaria, la toți 7 ne-a luat buletinele G. După ce noi le-am prezentat la vamă, ne-a luat G. buletinele. A treia zi după au fugit cei despre care am făcut vorbire, G. ne-a tras buletinele la xerox și ne-a dat câte o copie celor care am rămas.
Precizez că eu am fost plecat în Spania 2 săptămâni, din 16 iunie, anul trecut și anul acesta o lună și o săptămână, după cum am arătat, la cules de măsline. Eu nu am mai cerșit deloc de atunci.
Precizez că la mine au durat 2 - 3 zile până când am cunoscut și am învățat banii, adică euro, pe care până atunci nu i-am mai văzut.
Eu nu știu dacă persoanele despre care am afirmat că au plecat de la frații P. au găsit de muncă în altă parte.
Precizez că în iunie anul trecut când am fost plecat în Spania am fost cu tatăl și cu bunicul meu și o săptămână am lucrat și apoi am venit acasă.
Precizez că pe mine m-a chemat cineva de la Sighișoara la lucru.
Până m-am întâlnit pe strada cu G. eu nu am avut vreo altă întâlnire sau vreo altă discuție cu vreun membru al familiei P. și deci nicio constrângere. Dacă eu aș fi știut de la început că voi merge în Spania să cerșesc, nu aș fi acceptat niciodată să cerșesc nici pentru mine, nici pentru altcineva.
Eu nu am cerșit niciodată în România.
În săptămâna în care am fost plecat în Spania, am lucrat la tencuit.
Pe mine m-au văzut cerșind D.A., S.T.C., D.C. și F.I.".
Victima L.N., audiată în prezența celor patru inculpați, asistați de câte 2 apărători aleși a precizat că: "P.D. senior ne-a trimis suma de aproximativ 850 de euro ca să avem de drum prin K.F. și am plecat cu autocarul 5 persoane, respectiv eu cu soția mea, L.F., D.E. și D.R. și F.E. Când am ajuns în Spania, P.D. ne-a făcut niște cartoane și ne-a trimis la cerșit în mai multe orașe.
În Vinaros au rămas F.E., D.I. și R., iar eu cu soția mea am plecat în Tortosa.
Acolo locuiam la G., deci la P.F.G. și la fratele lui, P.D., în aceeași locuință. În acea locuință mai stătea S.V. și alte persoane pe care nu le cunoșteam; toate aceste persoane cerșeau, însă unele cu cartoane, iar alte fără, iar altele doar cu paharul.
P.D. era cel care ne ducea cu mașina în anumite locuri să cerșim, iar seara venea și ne strângea.
Cum am ajuns în Spania, P.D. junior și P.V. ne-au spus să mergem la cerșit și nu au discutat despre găsirea vreunui loc de muncă pentru că au spus că trebuie să ne achitam de datoria față de el, pentru banii trimiși în țară. Eu nu am mai fost plecat din țară niciodată și nu cunoșteam limba și nu am avut încotro și a trebuit să merg la cerșit cum mi s-a spus.
P.D. ne strângea banii, în sensul că venea cam o dată pe zi pe la ora 14 și ni-i lua, iar ce câștigam după, până seara îi predam toți lui, pentru că ne era teamă, cei din familie fiind numeroși. Eu îmi amintesc că am câștigat cam 50 - 60 de euro pe zi și am cerșit cam o săptămâna după care am mers într-o zi la mare și am hotărât împreuna cu D.R., cu nevasta lui, cu F.E. și cu nevasta mea să fugim, ceea ce am și făcut, plecând în diverse orașe și acolo am cerșit vreo săptămână și ceva pentru a face rost de bani să ne întoarcem acasă.
Eu l-am cunoscut pe P.D. senior abia când am mers în Spania.
Eu l-am văzut pe P.D. senior când a venit însoțit de G. într-o mașina în parcarea în care ne-a lăsat autocarul și am mers cu toții împreună acasă la P.D. senior, după care am fost duși acasă la P.D.
Precizez ca banii trimiși prin K.F. de fapt au fost trimiși prin bancă pe numele acestuia de către P.D. senior.
Eu îmi amintesc că am plecat în Spania, în 8 sau 9 martie anul trecut.
Eu am cerșit în Tortosa și Amposta.
Noi la mare am ieșit ca să ne relaxam, întrucât era duminica și am ieșit ca să ne plimbăm.
Noi am cerșit după ce am plecat în Granada.
Noi ne-am descurcat să cerșim deși nu știam limba, cum am putut, iar în ceea ce privește circulatul cu anumite mijloace de transport în comun și destinații, am mai luat informații de la românii pe care i-am întâlnit pe drum.
La mine a venit Poliția acasă și m-a chemat la postul de poliție ca să dau declarație pentru că S.V. a spus despre mine că am fost și eu în Spania.
Eu intenționam sa fac plângere împotriva familiei P. pentru că eu m-am dus la muncă în Spania și ei m-au pus la cerșit.
Eu în perioada cuprinsă între luna aprilie anul trecut și până în prezent, am mai fost plecat în Spania și mi-am făcut acte și am lucrat cu ziua acolo și nu am mai cerșit.
Este adevărat că eu am interdicție pentru orașul Tortosa pentru ca am fost prins cerșind.
Înainte de a merge în Spania, eu nu am mai practicat cerșetoria.
Când am plecat din Spania și am venit în România am primit de la Poliție niște acte însă nu știu să am vreun proces acolo în Spania. Știu doar că poliția spaniolă ne-a întrebat și pe mine și pe ceilalți ce făceam acolo și noi le-am explicat că facem bani de drum.
Noi am circulat de la Tortosa la Granada cu un autocar spaniol. Noi am ales acel oraș ca să fim cât mai departe de familia P.
Eu îmi amintesc că D.R. a ascuns niște bani și cu acei bani am plecat.
Noi la un moment dat ne aflam la aproximativ 80 de km de Granada în orașul Haien unde ne-am întâlnit cu K.G. care venise și el acolo, astfel că într-o zi a venit la noi P.D. senior împreună cu G., cred că era în jurul orei 2 noaptea și ne-au spus de fiii lui că sunt arestați în România și ne-au solicitat să dăm niște declarații la un notar prin care să ne retragem practic plângerile pentru că în schimb ne dau 2 mașini. Eu nu am fost de acord.
Pe cei doi îi însoțeau cumnata-mea, F.E. și soțul ei K.F. cu care am mers împreună în Castellon, iar G. făcuse niște declarații scrise de el și ne-a cerut să mergem la notar, iar noi am mers la Ambasadă acolo și funcționarul de acolo ne-a zis să avem grijă că ajungem la pușcărie. Precizez că eu nu am scris și nu am semnat nimic.
Precizez că niciunul dintre noi nu am scris sau am semnat, ci G. a fost cel care a făcut-o.
Cei de la Ambasadă au încercat să ne rețină, iar noi am povestit cele întâmplate și cine ne-a adus în Spania și ei ne-au dat drumul.
Precizez că cei din Ambasadă ne-au spus să mergem afară să îi chemăm pe cei doi P. ca să îi aresteze, dar ei erau deja plecați. De acolo am venit singuri în țară, dar ei au spus că ne acordă sprijin Poliția. La Ambasadă atunci, au fost D.A., eu cu soția, D.C., K.F., F.E. și K.G."
Victima L.F., audiată în prezența celor patru inculpați, asistați de câte 2 apărători aleși a precizat că: "Eu am plecat în Spania împreună cu F.E. și cu soțul meu cu autocarul, întrucât aflasem de la nenea D. că se găsește loc de muncă la cules de mandarine. Acesta ne-a trimis prin cumnatul meu F., bani ca să avem de drum și F. ne-a luat bilete și ne-a dus pe autocar. Eu am primit personal 100 de euro.
La autocar ne-a așteptat D. bătrânul cu mașina și ne-a dus acasă la el unde ne-a spus că nu ne-a adus pentru muncă, ci pentru cerșit. Precizez că acolo ne-a dat în primire fiului său D. care a împărțit oamenii. Eu cu soțul meu am rămas la D.
Eu cu soțul meu stăteam la D. acasă și el ne ducea cu mașina la cerșit la un magazin, iar ziua pe la 14 venea și ne strângea banii, iar restul banilor îi predam seara. Noi am cerșit o săptămână pentru el. Mai erau și alte persoane care cerșeau pentru el, dar eu nu le cunoșteam.
După o săptămâna D. ne-a dus la tatăl lui acasă, iar noi am mințit că mergem la mare și am fugit împreună cu S.I. și D.R.
Noi ne-am pus pe tren "ca de proști" și am mers într-un oraș mai departe. Noi nu cunoșteam limba spaniolă și ne-am dat jos unde a oprit ternul. Noi am mai cerșit și acolo ca să ne facem rost de bani pentru bilete și apoi am venit acasă.
După aceea ne-am dus din nou în Spania eu cu soțul meu, pentru că am găsit un patron și lucram la mandarine și ne-am trezit că au venit la noi bătrânul D. cu fiul său F., cu mașina și ne-au luat din Castellon să ne oblige ca să ne schimbăm declarațiile Domnul D. ne-a dus la Ambasada Română și am intrat acolo însă nenea de acolo ne-a spus că nu sunt semnăturile noastre pe declarațiile făcute de F. și noi am povestit ce ni s-a întâmplat după care au vrut să îi aresteze, iar bătrânul D. plecase; și F. plecase și îi însoțise și fiul mai mic al lui D. senior. Apoi noi ne-am întors la muncă în Spania, am stat o lună și apoi am venit acasă.
Noi am mai stat o săptămâna în localitatea în care am plecat cu trenul și am cerșit pentru a ne face rost de bani de bilete.
Cât am stat în acel oraș noi dormeam pe sub poduri și pe la Caritas și ne cumpăram câte ceva de prin magazin și mâncam.
Sumele pe care le câștigam cât am lucrat pentru P. variau cam între 60-70-80-90 euro pe zi. Noi am predat toți banii câștigați atunci lui D.
Părinții mei se aflau la P.D. senior când eu eram în Spania.
Verișoara mea S.I. a avut bani ascunși de la ei cu care am mers atunci pe drum.
Noi am mers doar o stație cu trenul ăla și doar doi euro a fost biletul de persoană.
Precizez că atunci când au venit cu mașina inculpații ne-au dus la ei acasă.
Când ne-au luat cu mașina eram eu, soțul meu, F.E., G., și bărbatul lui F.E., F.
Inculpații când au venit după noi și ne-au luat cu mașina au zis să mergem obligatoriu cu ei cu mașina că dacă nu pun mafia pe noi din Spania că ei știu limba."
Potrivit art. 75 C. proc. pen., declarațiile părții vătămate, ale părții civile făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente, iar în conformitate cu exigențele impuse de normele procesual penale, nu au o valoare probatorie deosebită, superioară altor probe și nicio valoare dinainte stabilită, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că declarațiile părților vătămate se coroborează cu datele furnizate de declarațiile martorilor menționați și cu înscrisurile depuse la dosar în cursul urmăririi penale și sunt apte, astfel cum au reținut și instanțele anterioare, să răstoarne prezumția de nevinovăție, făcând dovada deplină a celor reținute în sarcina inculpaților prin actul de sesizare.
În concluzie, din ansamblul declarațiilor menținute rezultă că părțile vătămate, majore ori minore, recrutate prin înșelăciune, ori în contextul unei insuficiențe a mijloacelor de subzistență ori de instrucție, erau transportate în Spania, pe banii inculpaților, erau cazate în domiciliile inculpaților, erau determinate să cerșească în locuri publice, primind, pe perioada șederii, exclusiv alimente și țigări, banii obținuți fiind remiși inculpaților.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor aceasta este corect reținută în infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) cu aplicarea art. 41 alin. (2) și, pentru inculpații P.D. junior și P.D. senior, și pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (2) și (3) teza ultimă raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) și e) din Legea nr. 673/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Activitatea infracțională desfășurată de cei patru inculpați se circumscrie atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv infracțiunii de trafic de persoane/minori, infracțiuni pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de către instanțele de fond și apel.
Probele cauzei dovedesc fără echivoc faptul că inculpații au desfășurat ample activități infracționale în domeniul traficului de persoane și de minori, în scopul determinării acestor persoane să practice cerșetoria în Spania, că activitatea infracțională s-a desfășurat conform unei strategii menite să aducă venituri importante acestora și familiei lor.
Acțiunea ilicită a inculpaților nu s-a rezumat doar la simpla recrutare și constrângere a părților vătămate să practice cerșetoria, ci recrutarea, transportul, cazarea acestora s-a făcut în scopul exploatării lor, activitate infracțională ce face parte din latura obiectivă a infracțiunii de trafic de persoane sau minori, prevăzută de art. art. 13 alin. (1), (2) și (3) raportat la art. 2 pct. 2 lit. b) și e) din Legea nr. 673/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Înalta Curte reține că inculpații nu numai că au recrutat și obligat victimele să cerșească în folosul lor, dar i-au cazat în condiții inumane, i-au lăsat fără bani, fără haine și hrană adecvată și suficientă, îi supravegheau în locurile unde cerșeau, le-au luat actele de identificare pentru a nu putea părăsi locul în care fuseseră conduși, activitate ilicită prin care nu numai că le-a aservit pe victime, dar le-au încălcat și drepturile și libertățile fundamentale.
Intenția ca element subiectiv al infracțiunii de trafic de persoane presupune atitudinea subiectivă în raport de care se poate reproșa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine deoarece persoana acuzată și-a folosit capacitatea de înțelegere și prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos. Criteriile de evaluare a vinovăției decurg din comportamentul exterior al persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul și scopul acțiunilor întreprinse de aceasta. Motivația actului de conduită este reflectată de modul în care persoana a acționat. În acord cu instanța de fond și cea de apel, instanța de recurs consideră că infracțiunea de trafic există pentru că s-au întrebuințat mijloace frauduloase pentru a fi recrutate victimele și menținute în sfera de forță a inculpaților, eforturile acestora din urmă fiind conjugate pentru atingerea scopului comun și anume obținerea de venituri din obligarea victimelor la practicarea cerșetoriei. Criteriile pentru evaluarea intenției în cazul infracțiunii de trafic de persoane au fost observate în mod just de către instanțele de fond și cea de apel, care au reținut corect forma de vinovăție în sarcina fiecărui participant.
Așa fiind, Înalta Curte va aprecia ca nefondate criticile referitoare la reținerea în sarcina inculpaților a infracțiunii de trafic de persoane sau minori.
3. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen. anterior referitor la soluționarea cauzei în lipsa inculpatului când prezența acestuia era obligatorie, ca urmare a lipsei de procedură, în fond și apel cu inculpații aflați în stare de arest în Spania:
Înalta Curte constată că inculpații au fost asistați de apărători aleși în fața celor trei instanțe, fond, apel, recurs. În mod repetat în fața instanței de fond și de apel s-a invocat lipsa de procedură cu inculpații P.D. senior și P.D. junior, care s-ar fi aflat arestați pe teritoriul Spaniei (ex. încheierea din 19 iunie 2012).
Inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, pentru P.D. junior și P.V. fiind luată măsura la data de 8 mai 2009 (anterior au fost reținuți, în data de 6 mai 2009), iar pentru inculpații P.D. senior și P.G.F. fiind fiind luată măsura în lipsă.
În cursul judecății în fond inculpații au fost puși în libertate, înlocuindu-se măsura cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Înalta Curte reține însă că prin încheierea de ședință din data de 18 ianuarie 2012, instanța de fond, constatând că inculpații liberi P.D. senior și P.D. junior, se sustrag de la judecată încălcând obligația stabilită de a se prezenta la organul judiciar ori de câte ori sunt chemați (lipsind la termenele din 7 decembrie 2011, 4 ianuarie 2012, 18 ianuarie 2012), a înlocuit măsura obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive, emițându-se MAP nr. 1/J din 18 ianuarie 2012 și 2/J din 18 ianuarie 2012. Ulterior, în ședința publică din 16 februarie 2012, apărătorul ales al inculpaților P.D., senior. Și P.D. junior, a învederat instanței că cei doi inculpați i-au comunicat că în luna ianuarie a aceluiași an au plecat în Spania unde au fost arestați preventiv, în aceste condiții apreciind că cercetarea judecătorească nu poate continua fiind lipsă de procedură cu cei doi inculpați și, în plus, actele de cercetare efectuate pe perioada cât aceștia se aflau arestați sunt lovite de nulitate absolută. În acest context prima instanță a constatat riguros că imposibilitatea de a participa la judecată este consecința sustragerii inculpaților de la cercetare prin părăsirea teritoriului României, deși față de aceștia fusese luată măsura obligării de a nu părăsi țara. După momentul arestării celor doi inculpați în Spania, în mod constant apărarea a invocat lipsa de procedură cu aceștia, solicitând amânarea judecății.
În cursul judecării apelului s-au depus la dosar relații referitoare la durata prevențiilor executate în Spania, astfel: pentru inculpatul P.D., de la 04 decembrie 2009 la 22 decembrie 2009, dată la care a fost preluat din Spania și introdus în arestul DGPMB (dos. 341/64/2009) și de la 28 noiembrie 2011 la 3 februarie 2011; pentru inculpatul P.D., de la 28 noiembrie 2011 la 3 februarie 2011. La data de 03 februarie 2011 inculpații P.D. junior și P.D. senior au fost liberați provizoriu cu obligația de a se prezenta săptămânal în fața instanței spaniole. Prin adresa din 12 iunie 2012 Biroul Sirene a comunicat că inculpații P.D., senior și P.D. junior, au fost arestați pe teritoriul Spaniei în perioada 28 noiembrie 2011 - 25 ianuarie 2012. La data de 22 octombrie 2012 P.D. junior a fost arestat pe teritoriul Spaniei pentru punerea în executare a MAP emis de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. 357/1372/2009. MAP nr. 1/J din 18 ianuarie 2012 a fost pus în executare, pentru inculpatul P.D. senior, la data de 24 noiembrie 2012.
Se constată că pentru inculpații P.D. junior și P.D. senior lipsa de la judecată este exclusiv consecința sustragerii acestora de la soluționarea acțiunilor penale ce fac obiectul prezentei cauze. Inculpații s-au sustras judecății, au nesocotit interdicția de a părăsi teritoriul statului român pentru ca ulterior să valorifice conduita abuzivă ca o cauză de tergiversare a judecății sau de casare. Exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu poate constitui premisa constatării unor nulități ce afectează actele procesuale ori procedurale. Ca urmare lipsa de la judecată a inculpaților ce au fost arestați pe teritoriul Spaniei în contextul în care se sustrăgeau judecății prezentei cauze nu poate constitui un beneficiu tocmai pentru aceștia, exercițiul abuziv al dreptului procesual conducând la neproteguirea dreptului invocat, respectiv a dreptului arestatului de a fi prezent la judecată.
În acest context deși inculpații au lipsit la judecată ca o consecință a încălcării obligațiilor stabilite în sarcina acestora de instanță la momentul punerii în libertate, totuși pe toată perioada cercetării judecătorești, în fond și în căile de atac, au beneficiat de asistență juridică prin apărători aleși.
În ceea ce privește exercitarea dreptului la apărare datele înserate anterior în secțiunea referitoare la probatoriile administrate au relevat faptul că inculpații au beneficiat, în tot cursul judecății, de apărare prin apărători aleși, care, au valorificat, în cadrul propriei strategii, drepturile și interesele părților. Părțile au beneficiat de timpul necesar și înlesnirile pregătirii apărării. Avocații aleși sau din oficiu ce au fost desemnați în cauză, dar și inculpații prezenți la administrarea probelor și-au putut organiza judicios apărarea putând combate, în condiții de contradictorialitate și oralitate, datele ce susțineau acuzarea.
S-a constatat de-a lungul judecății și situația în care exercițiul drepturilor procesuale ale avocaților sau inculpaților a tins la tergiversarea soluționării cauzei. Astfel, prin încheierea din 7 august 2012 s-a constatat lipsa apărătorului ales al inculpaților P.D., senior și P.D. junior, pe motive medicale, adeverința medicală fiind eliberată la data de 13 august 2012. De asemenea, prin cerere scrisă apărătorul ales a precizat că nu poate realiza obligația legală de substituire pentru acel termen întrucât inculpații nu sunt de acord cu acest demers. Prin încheierea din data de 3 februarie 2010 s-a constatat lipsa tuturor avocaților aleși ai celor patru inculpați, fără asigurarea substituirii, cu consecința amânării cauzei.
În faza recursului, dosarul a fost înregistrat la data de 29 octombrie 2012 și a avut termene pentru discutarea măsurii preventive la datele de 12 decembrie 2012, 30 ianuarie 2013 și termen pe fondul recursului la data de 13 februarie 2013, amânându-se pronunțarea la data de 27 februarie, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise, de altfel depuse la data de 27 februarie 2013. Ca urmare, inculpații și avocații acestora au beneficiat de un interval suficient pentru organizarea eficientă a apărării și susținerea concluziilor în dezbateri, inclusiv în calea de atac a recursului.
4. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. referitor la individualizarea judiciară a pedepselor se constată că au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Înalta Curte reține următoarele aspecte relevante pentru individualizarea judiciară a pedepselor:
- gradul de pericol social al faptelor cercetate este relativ ridicat, aspect dedus din modalitatea concretă de săvârșire, respectiv în participația penală, și din urmarea produsă constând în numărul, vârsta părților vătămate și efectele actului infracțional asupra acestora; Inculpații relevă un grad sporit de pericol social dedus și din faptul că supuneau părțile vătămate unor condițiile inumane, lipsindu-le de minimul necesar subzistenței, profitând de starea de nevoie sau lipsa de instrucție a acestora.
- perseverența infracțională dedusă din durata activității ilicite și din pluralitatea actelor de executare relevă și un grad sporit de periculozitate a faptelor și făptuitorilor;
- contribuția fiecărui inculpat în cadrul activității ilicit penale;
- circumstanțele personale cu accent pe lipsa antecedentelor penale, situația familială, ori pregătirea profesională, nu sunt suficiente și eficiente pe aspectul individualizării judiciare și nu pot conduce la necesitatea reducerii suplimentare a cuantumului pedepselor, deoarece acestea nu subliniază decât elemente de normalitate și în plus nici nu pot fi privite izolat ci vor fi evaluate numai împreună cu celelalte criterii amintite.
- conduita în cursul procesului penal este concretizată într-o atitudine de negare a săvârșirii faptelor sau a unor împrejurări esențiale de natură a denatura sau diminua contribuția infracțională.
În acest context, pedepsele principale, astfel cum au fost reduse în apel, sunt apte să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii și nu se impune reindividualizarea judiciară a acestora.
Ca urmare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și 192 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate recursurile declarate și va obliga inculpații la plata sumelor reprezentând cheltuieli judiciare către stat, incluzând și onorariile parțiale ori integrale ale apărătorilor desemnați din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Brașov și de inculpații P.D. senior, P.D. junior, P.V. și P.G.F. împotriva Deciziei penale nr. 95/Ap din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate recurentului intimat inculpat P.D. senior durata reținerii și arestării preventive de la 23 decembrie 2009 la 3 mai 2010 inclusiv, de la 28 noiembrie 2011 la 25 ianuarie 2012 și de la 23 noiembrie 2012 la 27 februarie 2013.
Obligă recurenții intimați inculpați P.D. senior, P.D. junior la plata sumei de câte 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenții inculpați P.V. și P.G.F. la plata sumei de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Brașov rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 februarie 2013.
Procesat de GGC - GV