Bribery conviction upheld against police chief; ancillary penalty of professional prohibition imposed and non-reporting charge terminated due to statutory prescription

Deliberând asupra apelurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin Sentința penală nr. 26 din 28 februarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală de minori pronunțată în dosarul nr. 264/33/2010 a fost condamnat inculpatul A.D. la 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., 76 C. pen. și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. c) C. pen.;

- 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de nedenunțarea unor infracțiuni prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. raportat la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., 76 C. pen.;

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. c) C. pen.;

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. c) C. pen. și 71 alin. (5) C. pen.;

În temeiul art. 81, 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. pen. a fost achitat inculpatul A.D. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000;

În temeiul art. 255 alin. (3), (5) C. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus restituirea sumei de 3000 euro sau echivalentul în RON la data plății către denunțătorul I.I.

S-a stabilit ca onorariu avocațial pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 RON (av. B.S.), să se avanseze din fondul Ministerului Justiției.

În temeiul art. 191 C. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1100 RON din care, 100 RON reprezentând onorariu avocațial.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 102/P/2007 din 14 ianuarie 2010 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj consecutiv căruia, potrivit art. 329 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului A.D. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, nedenunțarea unor infracțiuni, prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. rap. la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, favorizarea infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

În esență, actul de inculpate a reținut că în cursul anului 2003, în calitate de inspector principal cu atribuții de cercetare penală în cadrul Biroului de Poliție Dragomirești, inculpatul a primit de la denunțătorul I.I., suma de 5.000 euro, din care 2000 euro urma să-i remită prim procurorului B.A. pentru a adopta o anume soluție într-un dosar în favoarea denunțătorului.

De asemenea, s-a mai constatat prin actul de sesizare a instanței că inculpatul, în calitate de șef al Poliției orașului Dragomirești, persoană cu atribuții de conducere și control, în cursul lunii aprilie 2006, deși încunoștințat de subordonatul său I.D.G. că prin procurorul B.A. a pretins prin intermediul său de la denunțătorul M.A. suma de 300 euro pentru a-i da o soluție favorabilă într-un dosar, a omis cu rea credință să încunoștiințeze Direcția Națională Anticorupție.

În fine, în sarcina inculpatului, procurorul a mai reținut că în cursul lunii mai 2006 în scopul îngreunării urmăririi penale, pe parcursul desfășurării anchetei față de prim procurorul B.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești a favorizat-o pe aceasta, încercând să-l determine pe I.D.G. să-și schimbe declarația.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare conform dispozițiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., dar și prin achitare în conformitate art. 396 alin. (3) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 376 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi - instanța a examinat și apreciat materialul probator, confirmând parțial existența faptelor ilicite deduse judecății și vinovăția penală a autorului acestora, în care sens a reținut următoarele:

I. În data de 28 iunie 2006 I.I. a formulat un autodenunț la Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj sesizând că, în cursul anului 2003, a remis ofițerului de poliție A.D., la acel moment inspector principal în cadrul Biroului de poliție Dragomirești, județul Maramureș, suma de 5.000 euro pentru ca acesta să propună trimiterea în judecată a unor persoane împotriva cărora denunțătorul formulase plângere penală, iar prim procurorul B.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești să își însușească această propunere și să dispună trimiterea în judecată a persoanelor respective.

Autodenunțul a fost înregistrat la dosarul penal 35/P/2006 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, în care erau cercetați inculpații B.A., B.Ș. și învinuitul I.D.G. Ulterior, cu ocazia întocmirii rechizitoriului împotriva celor doi inculpați cauza a fost disjunsă.

Probele administrate în cauză au evidențiat faptul că la data de 04 martie 2003 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești a fost înregistrată sub numărul 64/P/2003 plângerea penală formulată de I.I. - senior, I.I. - junior, V.D., V.I. ș.a., împotriva lui V.S. și V.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., complicitate la fals intelectual prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. ș.a. Plângerea a fost trimisă la Postul de Poliție Săliștea de Sus, jud. Maramureș pentru a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Anterior, la data de 25 februarie 2003, la Parchetul Național Anticorupție a fost înregistrată o plângere formulată de mai multe persoane din localitatea Săliștea de Sus împotriva lui V.S. și V.F. având același obiect ca și plângerea menționată mai sus. Prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș plângerea a ajuns la Poliția Dragomirești în vederea efectuării cercetărilor.

Plângerea formulată de I.I. ș.a. a fost preluată de la Postul de Poliție Săliștea de Sus de Poliția orașului Dragomirești, fiind repartizată inculpatului A.D. Acesta a dispus prin rezoluția din data de 15 iulie 2003 conexarea celor două plângeri.

Pe parcursul desfășurării anchetei penale întrucât avea suspiciuni că prim procurorul B.A. i-ar favoriza pe V.F. și V.S. și nu ar dispune o soluție legală în cauză, denunțătorul I.I., în urma discuțiilor purtate cu inculpatul, i-a oferit acestuia suma de 5.000 euro, din care 3.000 euro pentru el și 2.000 euro pentru prim procuror, în scopul de a se dispune o soluție de trimitere în judecată a susnumiților.

Audiat în faza actelor premergătoare inculpatul A.D. a negat că ar fi primit suma de 5.000 euro de la denunțătorul I.I. sau că i s-ar fi oferit bani de către acesta în scopul emiterii unei propuneri de trimitere în judecată a lui V.F. și V.S. Inculpatul a afirmat că nu a purtat niciodată discuții cu I.I. pe tema soluției ce urma să o propună el, sau să o dispună B.A. în dosarul 64/P/2003.

S-a arătat că declarațiile inculpatului sunt combătute de celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, potrivit depozițiilor denunțătorului I.I., acesta a susținut că i-a remis inculpatului suma de 5.000 euro în scopul menționat mai sus, suma de 3.000 euro în biroul inculpatului fără a fi de față și alte persoane, iar la un interval de 3 - 4 luni și restul sumei de 2.000 euro.

S-a arătat că susținerile denunțătorului I.I. sunt întărite și de depoziția martorului N.F., toate aspectele legate de remiterea sumei de bani menționată anterior fiindu-i aduse la cunoștință de către denunțător.

Audiat în cursul urmăririi penale martorul N.F.I. a afirmat că I.I. i-a spus că i-a dat inculpatului A.D. suma de 5.000 euro drept mită, bani ce urma să îi împartă cu B.A. De asemenea acesta a mai declarat că a ascultat o casetă înregistrată de către I.I. din care rezulta că inculpatul A.D. și B.A. recunoșteau că au primit banii.

Pe parcursul cercetării judecătorești martorul N.F. nu a mai putut fi audiat întrucât a decedat astfel că instanța a procedat la citirea declarației acestuia potrivit prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

Existența mai multor discuții între I.I. și N.F.I. referitoare la remiterea unor sume de bani cu titlu de mită anumitor funcționari publici în scopul soluționării favorabile a plângerii pe care I.I. o depusese la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești este confirmată și de către I.I., ginerele denunțătorului. Acesta a declarat că, în calitate de director economic la S.C. T. S.R.L., a făcut mai multe deplasări împreună cu I.I. și N.F.I., ocazie cu care a asistat la mai multe discuții între aceștia referitoare la faptul că I.I. ar fi dat mită unui polițist și unui procuror din Dragomirești pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal în care parte vătămată era el.

În ceea ce privește suma de 3.000 euro înmânată inculpatului de către I.I., acesta a susținut că a luat-o cu titlu de împrumut de la o rudă, respectiv de la martorul I.V. Audiat în cauză I.V. a confirmat că l-a împrumutat pe I.I. cu suma de 3.000 euro, fără a cunoaște care a fost motivul pentru care i-au fost solicitați acești bani.

Concluzionând pe baza acestor probe administrate în cauză instanța de fond a reținut că s-a probat în cauză că inculpatul a acceptat oferta făcută de I.I. și a primit de la acesta în două tranșe suma de 5.000 euro. Din această sumă, 3.000 euro i-a revenit lui, iar restul, conform înțelegerii dintre cei doi, ar fi urmat să îi revină prim procurorului B.A., care avea în supraveghere dosarul penal cu numărul 64/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești.

Prin Procesul-verbal din data de 15 iulie 2003 inculpatul a început urmărirea penală față de V.F., V.S. și I.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. și 25 C. pen. rap. la art. 291 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 290 C. pen.

Prin Referatul de terminare a urmăririi penale nr. 0056 din 31 iulie 2003 inculpatul A.D. a propus trimiterea în judecată a lui V.F. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 C. pen., încetarea urmăririi penale față de V.F. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. și față de I.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen., întrucât ar fi intervenit prescripția răspunderii penale. Totodată a propus, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a lui V.S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 C. pen.

Prin Ordonanța cu numărul 64/P/2003, din data de 02 octombrie 2003, prim procurorul B.A. a dispus încetarea urmăririi penale față de I.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. și față de V.F. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. Totodată a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui V.F. și V.S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 C. pen.

Fiind nemulțumit de soluția dispusă de către prim procurorul B.A., I.I. s-a deplasat la biroul acesteia unde a purtat o discuție în contradictoriu cu susnumita pe tema soluției dispuse în cauză.

Ulterior, I.I. s-a întâlnit și cu inculpatul care i-a restituit denunțătorului suma de 2.000 euro, ce i-ar fi fost înapoiată de prim procurorul B.A., în ideea că nu a dispus trimiterea în judecată a lui V.F. și V.S. în dosarul nr. 64/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești.

Suma de 3.000 euro primită de inculpatul A.D. de la I.I. nu i-a mai fost restituită denunțătorului.

În ceea ce privește soluția dispusă de prim procurorul B.A. în dosarul nr. 64/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, aceasta a fost infirmată de către Tribunalul Maramureș, care prim Decizia penală nr. 187/A din 20 iunie 2007 pronunțată în dos. nr. 17061100/2007 a dispus condamnarea inculpatei V.F. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la uz de fals și V.S. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. Acestora li s-a aplicat amenda penală în cuantum de 1.000 RON.

Decizia Tribunalului Maramureș a rămas definitivă prin Decizia nr. 641/R/2007 emisă în dosarul nr. 1706/100/2007 de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Inculpatul A.D. a dat declarații în fața organelor de urmărire penală numai în calitate de făptuitor, iar după începerea urmăririi penale acesta și-a exercitat dreptul de a nu da declarații în cauză.

În fața instanței de judecată inculpatul, prin apărătorul său a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată pe prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen. în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În susținerea apărărilor formulate inculpatul a solicitat în primul rând să se dispună înlăturarea înregistrărilor efectuate în cauză întrucât acestea nu întrunesc cerințele art. 91 C. proc. pen. iar pe de altă parte să se constate că depoziția denunțătorului nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză pentru a se putea stabili starea de fapt.

Instanța de fond a reținut că apărările formulate de inculpat sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Astfel, s-a reținut că depozițiile denunțătorului se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză fiind probată atât împrejurarea remiterii sumei de bani de către denunțător cât și întâlnirile ulterioare existente între denunțător și inculpat. Despre împrejurarea remiterii sumei de bani avea cunoștință și martorul N.F., iar discuțiile dintre acesta și denunțător cu privire la aceeași împrejurare, a remiterii banilor, au fost auzite și de martorul I.I., ginerele denunțătorului.

S-a arătat că, deși inculpatul a afirmat că nu are nicio legătură cu aspectele relatate de denunțător în autodenunț, conduita adoptată de acesta, ulterior citării la organele de urmărire penală este de natură să infirme aceste susțineri. Astfel între inculpat și denunțător a avut loc o întâlnire la ferma acestuia din urmă în data de 10 septembrie 2006 . Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că inculpatul, după plecarea sa de la fermă a revenit în scurt timp și i-a solicitat denunțătorului să meargă la N.F. în Borșa pentru a vedea dacă acesta a fost citat la DNA. Împrejurarea că după prima discuție inculpatul a revenit la fermă unde a discutat din nou cu I.I. este confirmat de martorul R.I. De asemenea, discuțiile dintre cei doi au fost înregistrate de denunțător iar din conținutul înregistrărilor rezultă că discuțiile au fost purtate pe marginea remiterii sumei de 5.000 euro și a audierii la DNA.

Susținerea inculpatului potrivit căreia înregistrările efectuate în cauză nu întrunesc cerințele prevăzute de art. 91 C. proc. pen. a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.

S-a arătat că, la data de 8 septembrie 2006 s-a procedat la ridicarea a trei minicasete audio ce conțineau înregistrări ale unor convorbiri ambientale purtate de denunțător cu B.A., cu un judecător și cu inculpatul. La data de 12 septembrie .2006 a fost ridicată de la denunțător o înregistrare ambientală din 10 septembrie 2006 ce conținea o convorbire purtată de acesta cu A.D. De asemenea, la 12 septembrie 2006 a fost emisă o ordonanță provizorie de interceptare a convorbirilor purtate în mediul ambiental de inculpat cu I.I. iar ulterior s-a dispus confirmarea acestei măsuri prin încheierea nr. 17/2006 a Curții de Apel Cluj.

Toate probele menționate au fost efectuate în cuprinsul actelor premergătoare ulterior fiind încheiat Procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare din 6 octombrie 2009. Înregistrările efectuate în cauză respectă cerințele prevăzută. de art. 911 C. proc. pen. respectiv 916 C. proc. pen. astfel că susținerile inculpatului s-a apreciat că sunt nefondate.

II. La data de 12 aprilie 2006 organele de cercetare penală din cadrul Poliției orașului Dragomirești au început urmărirea penală față de M.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., existând suspiciune a că asigurarea obligatorie auto internațională pe care a prezentat-o lucrătorilor de poliție la momentul în care a fost oprit în trafic ar fi fost falsă. Dosarul în care era cercetat M.A. a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești sub numărul 85/P/2006. Ofițerul de poliție judiciară care efectua acte de cercetare penală în acea cauză era sub inspectorul de poliție I.D.G. de la Poliția orașului Dragomirești, dosarul aflându-se sub supravegherea prim procurorului B.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești.

În cursul lunii aprilie 2006, după începerea urmăririi penale față de M.A., prim procurorul B.A. a pretins de la acesta, prin intermediul subinspectorului de poliție I.D.G., suma de 300 euro, pentru a-i da o amendă administrativă în dosarul în care acesta era cercetat penal.

După ce sub inspectorul I.D.G. i-a comunicat lui M.A. solicitarea formulată de prim procurorul B.A., acesta l-a încunoștințat pe inculpatul A.D., care la acel moment avea gradul profesional de subcomisar și ocupa funcția de șef al Poliției orașului Dragomirești, și i-a relatat faptul că prim procurorul a cerut mită de la M.A.

Deși i s-a adus la cunoștință această situație, inculpatul, în calitatea pe care o avea, cu rea credință, nu a luat nicio măsură și a omis să încunoștințeze de îndată procurorul sau alt organ de urmărire penală ori șeful ierarhic așa cum prevăd codul de procedură penală și Legea privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție precum și Legea 360/2002 privind statutul polițistului (art. 41 lit. g)).

Audiat în cursul urmăririi penale, A.D. a avut o atitudine nesinceră, încercând să creeze impresia că a fost în eroare în sensul că deși subinspectorul I.D.G. i-a adus la cunoștință la momentul respectiv că prim procurorul B.A. i-a spus că pe M.A. l-ar costa 300 euro amenda administrativă el nu și-a dat seama că ar fi vorba de mită ci a considerat că ar fi vorba de cuantumul amenzii. Aceleași aspecte au fost susținute de inculpat și cu ocazia audierii sale în calitate de martor în dosarul 35/P/2006 în care era cercetată B.A.

S-a arătat că apărarea formulată de inculpat este infirmată de probele administrate în cauză.

Astfel, I.D.G. a susținut în mod constant faptul că i-a spus inculpatului A.D. că prim procurorul B.A. i-a cerut lui M.A., prin intermediul său, suma de 300 euro pentru a-i da o soluție favorabilă în cauză.

Cu privire la aceste aspecte I.D.G. a adoptat aceeași poziție și în momentul în care a fost audiat în calitate de învinuit în dosarul nr. 35/P/2006.

Mai mult, I.D.G. a precizat că i-a cerut inculpatului A.D. să îi ia dosarul sau să-i transmită prim procurorului B.A. că nu vrea să fie implicat în asemenea activități, însă acesta i-a solicitat să își continue activitatea de cercetare penală în cauză, să propună soluția legală și să nu mai ia legătura cu B.A.

Martorul a declarat că nu mai reține dacă inculpatul A.D. i-a spus că B.A. a mai procedat în acest fel, însă "la nivel de zvon public", se cunoștea că B.A. percepe mită de la persoanele cercetate" .

S-a reținut că afirmațiile inculpatului A.D. potrivit cărora ar fi înțeles că era vorba de cuantumul amenzii și nu de o sumă de bani solicitată în mod necuvenit sunt contrazise chiar de propriile declarații. Astfel, inculpatul a precizat că, după ce I.D.G. l-a încunoștințat despre acea situație, i-a solicitat subordonatului său să nu-i comunice lui M.A. să meargă la procuror și să nu mai ia legătura cu acesta ci doar să-l citeze la momentul prezentării dosarului la procuror.

Mai mult, în declarația pe care a dat-o la data de 08 iunie 2006, inculpatul A.D. a precizat că din momentul în care I.D.G. i-a adus la cunoștință aspectele mai sus menționate, i-a interzis ca de la acea dată să i-a legătura cu M.A. pentru a-și "proteja ofițerul".

Or, în ipoteza în care a luat "măsuri" pentru a-și proteja subordonatul rezultă în mod indubitabil că inculpatul a înțeles foarte clar că suma de 300 euro reprezenta mită și nu cuantumul amenzii administrative cum a susținut în mod nereal.

De altfel, în condițiile în care suma de 300 euro reprezenta cuantumul amenzii, nu s-ar fi justificat din partea unui comandant de poliție să-i impună subordonatului său, care efectua acte de cercetare într-un dosar în care era începută urmărirea penală, să nu mai ia legătura cu învinuitul sau cu procurorul care supraveghea cauza.

Totodată s-a avut în vedere și poziția adoptată de I.D.G. în fața inculpatului A.D. care nu a fost una obișnuită, ci a solicitat ca dosarul să-i fie repartizat altei persoane întrucât nu dorea să fie implicat în activitatea infracțională desfășurată de B.A.

Or, în cazul în care I.D.G. i-ar fi relatat susnumitului că B.A. i-ar fi spus că urmează să îi aplice lui M.A. pentru fapta comisă o amendă administrativă în cuantum de 300 euro în echivalent RON, acesta nu ar fi avut niciun motiv întemeiat să îi transmită acest lucru lui M.A. și nici să îi raporteze de îndată șefului său cu scopul de a i se lua dosarul pentru a nu mai continua să efectueze cercetările în cauză.

III. În data de 27 aprilie 2006 D.N.A. - Serviciul teritorial Cluj a început urmărirea penală față de fostul prim procuror B.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reținându-se că a pretins mită de la M.A. pentru a-i da o soluție favorabilă în dosarul numărul 85/P/2006.

La data de 12 iunie 2006 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de aceasta. În aceiași cauză s-a început urmărirea penală și față de I.D.G. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în raport de fapta de mai sus.

În cuprinsul actului de sesizare al instanței s-a reținut că, pe parcursul desfășurării urmăririi penale față de prim procurorul B.A., inculpatul A.D., în cursul lunii mai 2006, profitând de funcția pe care o avea, a urmărit să o favorizeze pe susnumita, încercând să-l determine pe subordonatul său, subinspectorul I.D.G., să își schimbe declarația pe care o dăduse în fața organelor de urmărire penală, în sensul de a declara că în momentul în care prim procurorul ar fi specificat că pe M.A. amenda administrativă l-ar costa 300 euro, a avut în vedere cuantumul amenzii și nu folosul necuvenit.

Cu ocazia audierii, în faza actelor premergătoare, inculpatul A.D. a negat că a încercat în vreun fel să o favorizeze pe B.A.. Acesta a declarat că pe parcursul derulării urmăririi penale nu i-a sugerat niciodată lui I.D.G. să își schimbe declarațiile în favoarea lui B.A. ci, doar a discutat cu acesta în legătură cu cazul respectiv.

S-a apreciat de către instanța de fond că materialul probator administrat în cauză nu confirmă, dincolo de orice dubiu, existența infracțiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

Astfel, potrivit declarației martorului I.D.G. acesta a purtat o discuție cu inculpatul A.D. referitoare la suma de 300 de euro cerută de B.A. Martorul nu a putut preciza însă dacă inculpatul i-a sugerat să declare în fața organelor de urmărire că la momentul în care B.A. a precizat că amenda este în cuantum de 300 de euro a avut în vedere cuantumul amenzii și nu folosul necuvenit. Tot în cuprinsul declarației formulate în cursul urmăririi penale martorul amintit a precizat că nu reține ca inculpatul A. să-i fi solicitat să își schimbe declarația formulată la DNA.

Aceeași poziție constantă a avut-o martorul I.D.G. și în fața instanței de judecată susținând că nu poate preciza cu certitudine dacă inculpatul i-a solicitat să dea declarație în sensul că suma de 300 euro era de fapt cuantumul amenzii administrative.

Chiar dacă înregistrarea ambientală a discuțiilor dintre I.D.G. și A.D. din 10 mai 2006 relevă existența unor discuții legate de suma de 300 euro, în cauză nu s-a reținut existența infracțiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 întrucât înregistrarea ambientală nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză iar declarația martorului I.D.G. nu conține date pe baza cărora s-ar putea reține existența acestei infracțiuni.

Ca atare instanța a apreciat că infracțiunea de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru comiterea căreia a fost trimis în judecată inculpatul nu există, iar soluția ce se impune în cauză este cea prevăzută de art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. pen.

Starea de fapt expusă rezultă din cuprinsul următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare, denunț formulat de către I.I.; declarații învinuit A.D.; declarații I.I.; declarație martor N.F.I.; declarație martor R.I.; declarații martor I.V.; declarații martor I.I.; declarație martor T.G.; declarație B.A.; procese-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental de I.I. cu învinuitul A.D. și B.A., convorbiri înregistrate de către denunțător; proces-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental de I.I. cu învinuitul A.D., convorbiri înregistrate de organele de urmărire penală; declarații martor I.D.G.; procese-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental de I.D.G. cu învinuitul A.D.; procese-verbale de ridicare a unor casete audio de la I.I., autorizații de interceptare a convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediu ambiental și încheiere emisă de instanța de judecată; ordonanță de interceptare cu titlu provizoriu a unor convorbiri telefonice și purtate în mediu ambiental; listing telefonic; copie a dosarului penal nr. 76/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești; extras de pe fișa postului învinuitului A.D. cu principalele atribuții de serviciu.

Pe baza tuturor probelor administrate în cauză instanța a reținut următoarele:

1. Fapta inculpatului A.D. care, în cursul anului 2003, în calitate de inspector principal cu atribuții de cercetare penală în cadrul Biroului de poliție Dragomirești, a primit de la denunțătorul I.I. suma de 5.000 euro, din care 3.000 euro pentru el și 2.000 euro sub motivația că îi va remite prim procurorului B.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești, în scopul de a-și îndeplini de o anumită manieră atribuțiile de serviciu, respectiv de a propune și magistratul de a dispune trimiterea în judecată a lui V.F. și V.S., cercetați în dosarul numărul 641P12003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, ca urmare a unor plângeri formulate de mai multe persoane printre care și denunțătorul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

2. Fapta inculpatului A.D. care, în calitate de șef al Poliției orașului Dragomirești, persoană cu atribuții de conducere și control, în cursul lunii aprilie 2006, până la depunerea autodenunțului la data de 26 aprilie 2006 de către M.A., fiind încunoștințat de subordonatul său subinspectorul fuga D.G. că prim procurorul B.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești a pretins prin intermediul său de la denunțător suma de 300 euro pentru a-i da o soluție favorabilă în dosarul numărul X a omis, cu rea credință, să încunoștințeze potrivit dispozițiilor legale în vigoare, Direcția Națională Anticorupție sau alt organ de urmărire penală cu privire la infracțiunea de luare de mită comisă de susnumita, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nedenunțare a unor infracțiuni prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. rap. la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000.

În cauză s-a reținut săvârșirea de către inculpat a formei speciale a infracțiunii prev. de art. 262 C. pen. rap. la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 și nu infracțiunea prev. de art. 263 C. pen. deoarece omisiunea sesizării, cu rea credință, a organelor judiciare se referea la comiterea de către anumite persoane a unei infracțiuni de corupție, despre care învinuitul a luat cunoștință de la un subordonat al său, în exercițiul atribuțiilor de serviciu respectiv în calitate de șef al Poliției orașului Dragomirești.

Totodată în calitatea pe care o deținea, inculpatul avea, potrivit fișei postului atribuții de control, cu privire la activitatea desfășurată de lucrătorii de poliție din subordinea sa, atribuții de control care aveau un caracter permanent. Faptele de corupție comise de prim procuror și de I.D.G. vizau o cauză penală ce era instrumentată de către instituția pe care inculpatul o conducea și de activitatea căreia răspundea în mod direct.

3. În temeiul considerentelor expuse, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. pen. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că a fost comisă infracțiunea de favorizarea infractorului în materialitatea sa.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor stabilite instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile speciale, gradul de pericol social al faptelor săvârșite dar și persoana inculpatului. S-a reținut că, deși inculpatul a avut o poziție constantă de nerecunoaștere a faptelor comise în pofida probelor de la dosar iar după începerea urmăririi penale s-a prevalat de dreptul său de a nu da declarații în cauză, acesta a avut, până la data comiterii faptei o conduită corespunzătoare, este căsătorit și are un copil. De asemenea, actele medicale depuse la dosarul cauzei confirmă existența unor probleme de natură medicală cu care se confruntă inculpatul.

Toate aceste aspecte au condus la concluzia că, în cauză se justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În consecință instanța a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. c) C. pen. respectiv 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de nedenunțarea unor infracțiuni prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. raportat la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 vor fi de natură să asigure reeducarea inculpatului.

În temeiul art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. c) C. pen..

Având în vedere pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Cu ocazia audierilor, I.I. a solicitat să i se restituie suma de 3.000 euro pe care i-a remis-o inculpatului A.D. în cursul anului 2003.

În temeiul art. 255 alin. (3), (5) C. pen. raportat la art. 19 din Legea nr. 78/2000, instanța a dispus restituirea către I.I. a sumei de 3.000 euro sau echivalentul în RON la data plății deoarece acesta s-a autodenunțat înainte ca organele de urmărire penală să se fi sesizat în cauză cu privire la această infracțiune.

În temeiul art. 189 și 191 C. pen. s-a stabilit onorariu avocațial parțial în favoarea Baroului Cluj în sumă de 100 RON, sumă ce va fi avansată din FMJ și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

2. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs în termen legal de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj și inculpatul A.D., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Procurorul a criticat soluția pentru greșita achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. b) C. pen. anterior și pentru greșita reținere a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. anterior - art. 76 C. pen. anterior în cazul infracțiunii prev.de art. 254 C. pen. anterior rap.la art. 7 din Legea nr. 78/2000 și nedenunțarea unor infracțiuni, prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000.

În expunerea scrisă a motivelor de recurs, se arată de către procuror că pe parcursul desfășurării urmăririi penale față de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești B.A., inculpatul A.D., în luna mai 2006, profitând de funcția pe care o avea, a urmărit să o favorizeze pe aceasta, încercând să-l determine pe subordonatul său, subinspector I.D.G. să-și schimbe declarația inițială din fața organelor de urmărire penală în sensul de a declara că în momentul în care prim-procurorul anchetat ar fi specificat că pe M.A. (denunțător) amenda administrativă l-ar costa 300 euro, a avut în vedere cuantumul amenzii și nu folosul necuvenit.

Se consideră că soluția de achitare este rezultatul unei greșite aprecieri a probelor cauzei - declarație martor I.D.G., înregistrările ambientale I.D.G. - inculpat A.D.

În acest sens s-a arătat că declarația lui I.D.G., atât în calitate de învinuit cât și de martor, confirmă acuzația adusă inculpatului A.D., iar susținerile potrivit cărora inculpatul ar fi înțeles că era vorba de cuantumul amenzii și nu de o sumă de bani solicitată necuvenit sunt contrazise de materialul probator administrat în cauză, inclusiv de propriile declarații ale inculpatului.

S-a menționat că inculpat a afirmat că după ce I.D.G. l-a încunoștințat despre modul în care proceda procurorul B.A., inculpatul i-a cerut subordonatului său să nu-i comunice lui M.A. să meargă la procuror și să nu mai ia legătura cu B.A., ci doar să-l citeze pe acesta la momentul prezentării dosarului la procuror.

Or, în ipoteza în care inculpatul a luat măsuri pentru a-și proteja subordonatul, rezultă în mod indubitabil că inculpatul a înțeles foarte bine că suma de 300 euro reprezintă mită și nu cuantumul amenzii administrative cum acesta a susținut nereal.

Totodată, procurorul subliniază că se impune a fi avută în vedere și poziția adoptată de I.D.G. în fața inculpatului A.D., împrejurarea că acesta i-a solicitat să i se ia acel dosar întrucât nu dorea să fie implicit în activitatea infracțională derulată de B.A.

În sprijinul concluziei că inculpatul a știut că nu era vorba de o amendă administrativă, ci de o sumă de bani pretinsă cu titlu de mită se evocă conținutul înregistrărilor ambientale a discuțiilor purtate de inculpat cu subordonatul I.D.G. la data de 10 mai 2006, când inculpatul a încercat să-i inducă acestuia convingerea că o schimbare de poziție i-ar fi favorabilă, în sens contrar, Direcția Națională Anticorupție putând a-l cerceta pentru complicitate la luare de mită.

Se apreciază că în concret inculpatul a profitat de poziția procesuală avută la acea dată de I.D.G., dar și de faptul că îi era acestuia șef ierarhic superior, de lipsa de experiență a lui I.D.G. în practica de cercetare penală.

În opinia procurorului, din înregistrarea ambientală rezultă că cei doi nu au avut o simplă discuție pe marginea dosarului în care era cercetată B.A. și soțul acesteia, ci inculpatul a încercat să pună o anumită presiune psihică asupra subordonatului pentru a-l determina să adopte o anumită atitudine față de organele de urmărire penală în interesul favorizării magistratei.

În referire la critica purtând asupra omisiunii primei instanțe de a aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturi,or prev.de art. 64 lit. b) C. pen. anterior pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, se arată că în raport cu natura și gravitatea infracțiunii, consecințele acesteia, se impunea aplicarea unei asemenea interdicții, existând nedemnitate în exercitarea dreptului de a ocupa o funcție precum cea pe care inculpatul A.D. o ocupa.

Referitor la critica privind individualizarea pedepsei și stabilirea modalității de executare, reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante judiciar, procurorul evidențiază că probele administrate în cauză sunt de natură a reliefa un comportament general neconform al inculpatului. Într-un asemenea context în care ofițerul de poliție era implicat în acțiunile denunțătorului, îl sprijinea pe acesta pentru rezolvarea unor probele juridice, urmărind obținerea unei sume de bani într-o manieră ilicită, se consideră că prima instanță nu a valorificat în procesul de individualizare toate elementele ce caracterizează fapta și autorul ei.

În viziunea procurorului, în considerentele sentinței atacate nu se regăsesc argumente convingătoare cu privire la necesitatea reținerii art. 74 lit. a) C. pen. anterior, la alegerea unei modalități de executare a pedepsei neprivative de libertate, ceea ce face ca perspectiva reeducării inculpatului, a corijării conduitei sale să fie incertă în lipsa unei sancțiuni care, prin forța cu adevărat punitivă, să determine atingerea scopurilor legale ale pedepsei.

În concluzie, s-a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în cauză și schimbarea modalității de executare prin stabilirea regimului de detenție a pedepsei.

Recurentul inculpat, prin apărătorul său ales, a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție achitarea sa pentru infracțiunea de luare de mită, în raport cu art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. a) C. proc. pen. și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 261 alin. (1) C. pen. anterior rap.la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 262 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 apărarea a cerut să se constate intervenită prescripția specială a răspunderii penale, context în care ar urma a se dispune încetarea procesului penal.

Astfel, se apreciază că sentința penală atacată este netemeinică și nelegală în ceea ce privește greșita condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și nedenunțarea unor infracțiuni.

Apărarea arată că pentru a dispune condamnarea inculpatului A.D., instanța de judecată a considerat că declarațiile denunțătorului se coroborează cu declarațiile martorilor, fiind probat în cauză că s-a remis suma de bani, invocându-se în acest sens și înregistrările ambientale. Inculpatul a contestat încă de la început toate înregistrările existente la dosarul cauzei, întrucât prezintă ștersături, adăugiri, fiind în fapt o compilație a denunțătorului.

În expunerea situației de fapt apărarea arată următoarele:

La data de 22 iunie 2006 numitul I.I. a formulat un denunț în cadrul dosarului nr. 36/P/2006 în care susținea că în cursul anului 2003 ar fi dat mită procurorului B.A. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești. În cuprinsul denunțului acesta a arătat că a ajuns la procurorul B.A. prin intermediul judecătorului B. care i-ar fi spus să ia legătura cu doamna procuror, (judecător care decedase între timp).

Obiectul dosarului 36/P/2006 era cercetarea procurorului B.A. pentru săvârșirea unor fapte de corupție.

Cu ocazia audierilor ulterioare acesta a revenit și a arătat că în fapt ar fi oferit mită procurorului B.A. prin intermediul ofițerului de caz A.D. pentru a se dispune trimiterea în judecata a lui V.S. și alții care erau cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals.

Pentru a-și putea susține depoziția acesta a depus o serie de înregistrări personale efectuate cu mai multe persoane, dintre care: inculpatul, procurorul, judecătorul și altele.

În aceste condiții s-a disjuns cauza formându-se dosarul 76/P/2006 și s-a dispus efectuarea unor acte premergătoare față de făptuitorul A.D.

Martorul N. la care face referire instanța de judecata în considerentele hotărârii a fost audiat prima și ultima dată la data de 29 septembrie 2006 în cadrul dosarului nr. 76/P/ 2006.

Acesta a arătat că a fost angajat în cadrul firmelor denunțătorului în perioada 1999 - 2003. Cu acest prilej a constatat că șeful său, denunțătorul, care achiziționa des terenuri, ar avea probleme cu unul dintre terenuri, respectiv era revendicat.

N.F. arata ca el este cel care ar fi constatat că actul folosit de cei care revendicau, familia S., ar fi fals prin inserarea unei ștampile de la fostul CAP - Săliștea de Sus.

Tot acesta a arătat că personal ar fi redactat plângerea penală în numele lui I.I. împotriva lui V.S. și alții sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals prin virtutea calității sale de jurist. În vederea formulării plângerii, acesta a arătat că ar fi făcut demersuri la Primăria din Săliștea de Sus de unde ar fi obținut procesul-verbal de preluare a inventarului CAP-ului de unde rezulta că ștampila instituției nu ar fi fost niciodată predată, aspect care i-a ridicat suspiciuni că actul ștampilat este fals.

N.F. a arătat că I.I. s-ar fi plâns că procurorul de caz B.A. cât și ofițerul de cercetare i-ar fi cerut sume de bani pentru instrumentarea dosarului (din câte retine aspectele s-au întâmplat în anul 2003).

Tot acesta a arătat că l-a sfătuit pe I.I. să înregistreze convorbirile cu aceștia și mai mult chiar ar fi ascultat o înregistrare din care rezulta că "aceștia recunoșteau că au primit banii."

În susținerea condamnării instanța de fond a făcut trimitere și la declarația martorului R.I., cumnatul denunțătorului, care a arătat că l-ar fi văzut pe inculpat purtând o discuție cu denunțătorul I.I. în incinta fermei denunțătorului, discuție despre care I.I. i-ar fi precizat în zilele următoare că avea legătura "cu niște bani pe care i-ar fi dat acestuia" însă nu-și amintește în ce împrejurări.

Alături de susținerile denunțătorului, confirmate în opinia instanței de juristul acestuia și de cumnatul său, instanța a reținut și existenta unor înregistrări ambientale, fără să indice cel puțin care ar fi acestea și motivul pentru care le consideră legale, concludente, pertinente și utile cauzei.

În finalul motivării în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, instanța a concluzionat că pornind de "la conduita inculpatului" ulterior citării de către DNA, a considerat că aceasta este de natură să infirme susținerile acestuia și să conducă la confirmarea susținerilor denunțătorului.

Instanța a respins susținerile inculpatului strict pe baza unei conduite, nicidecum pe baza probatoriului administrat în cauză.

S-a arătat că în prezenta cauză denunțul numitului I.I. nu se coroborează cu alte probe fie ele legal sau nelegal administrate după cum urmează:

Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen. luarea de mită constă în fapta funcționarului care direct sau indirect pretinde, ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge în scopul de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Din analiza textului incriminator rezultă că prima modalitate de săvârșire a infracțiunii constă în fapta subiectului activ de a pretinde bani sau alte foloase.

A pretinde cuiva înseamnă a cere cuiva în mod stăruitor, respectiv să formuleze o anumită pretenție.

Or, conform denunțului înregistrat la data de 28 iunie 2006, I.I. a arătat "de la postul de politie din Săliștea domnul a fost invitat la politia Dragomirești unde s-o aflat în lucru la început la domnul A. polițist iar apoi la domnul procuror B.A. Deoarece am auzit că aceasta nu dorește să soluționeze cazul am intervenit prin frate judecător B. decedat în prezent care m-o pus în legătură cu procuror B.A.

Am discutat cu procuroarea când aceasta era de serviciu și i-am spus să facă dreptate și să cerceteze falsul că eu am să-i plătesc oricât afirma.

Să precizeze ce sumă de bani ii voi da ea nu o refuzat oferta mea de bani și mi-o spus că va soluționa dosarul penal. Eu i-am zis să-i spună lui domnu judecător B. cât îmi cere.

După un timp, circa 1 lună, două, judecătorul mi-o spus că o vorbit cu procuroarea și mă costa 2000 de euro. I-am dat suma de 2000 euro la judecător dar după circa o luna judecătorul m-o chemat la el la judecătorie în biroul lui și mi-a spus că procuroarea mi-a trimis banii înapoi în plic.

Eu am intervenit dar escroaca asta mi se pare ca a luat o suma mai mare de bani de la numitul V.S. cu care se are mai bine deoarece acesta a mai avut procese penale.

Cu ocazia discuției avute cu procuroarea am înregistrat unele convorbiri pe o casetă pe care eu o scot și o s-o depun la organul de constatare.

Menționez după cum mi sus precizat aceeași sumă de două mii de euro ... numai doamnei procuror B.A. și când mi-a înapoiat în plic și mi-o zis ți-o trimis asta banii înapoi."

La data de 08 septembrie 2006 numitul I.I. a fost audiat în calitate de făptuitor în dosarul 35/P /2006.

La aceeași data în dosarul nr. 35/P/.2006 a fost emisă Rezoluția de Disjungere a cauzei cu privire la autodenunțul formulat de I.I. și înregistrarea sa separată ca dosar penal, formându-se dosarul 76/P/2006.

Cu aceasta ocazie acesta a revenit asupra denunțului înregistrat, în sensul că ar fi acordat suma de 5.000 euro în două tranșe inculpatului A.D. iar nu judecătorului. A arătat că doamna procuror i-ar fi spus că dosarul se afla la politia Dragomirești, la domnul A.D., cu indicația că acesta va da soluția în cauză. În acest context denunțătorul a afirmat că ar fi mers în audiență la inculpat pentru a se interesa de stadiul cercetărilor. I.I. a afirmat că avea cunoștința de la lucrătorul politie care s-a ocupat inițial de dosar că nu ar avea nicio șansă să-i fie soluționat corect dosarul dacă nu intervine în sensul de a-i da bani procuroarei motiv pentru care a susținut că i-ar fi spus inculpatului că este dispus să-i ofere procuroarei B.A. și lui suma de 5000 euro în scopul de a da o soluție corectă în cauză. Denunțătorul a afirmat că inculpatul nu l-ar fi dezaprobat.

Având în vedere acest aspect I.I. a susținut că s-ar fi deplasat la poliție la A. având asupra sa 3.000 euro pe care i-a înmânat în birou fără să fie altcineva de față. Ulterior tot denunțătorul a arătat că la un interval de 3 - 4 luni ar fi remis suma de 2000 euro inculpatului A. cu ocazia unei întâlniri pe drumul dintre Săliștea de Sus și Dragomirești.

I.I. a susținut că suma de 2000 euro ar fi fost pentru procurorul de caz B.A.

Tot acesta a arătat că ar fi aflat de la inculpat că procurorul a dat o soluție de scoatere față de persoanele împotriva cărora a formulat plângerea, ocazie cu care i-ar fi restituit într-un plic suma de 2000 euro din partea procuroarei. În susținerea afirmațiilor sale a arătat că ar fi înregistrat toate aceste convorbiri iar inculpatul A. s-ar fi oferit să restituie așa zisa sumă de 3000 euro care ar fi fost destinată lui. Mai mult a afirmat că ar fi înregistrat toate aceste discuții, atât cele când s-au solicitat sumele de bani cât și discuțiile ulterioare.

Pentru prima dată cu această ocazie a indicat persoana care ar putea confirma poziția sa, respectiv martorul N.F. fost jurist al său care cunoaște detaliile și ar fi ascultat cele 3 înregistrări.

Cu ocazia audierii sale la data de 14 septembrie 2006 în dosarul 76/P/2006 - disjuns din dosarul 35/P/2006, I.I. a arătat că ar fi fost contactat de către inculpat care i-a adus la cunoștința că a fost citat la DNA. Denunțătorul și de această dată a afirmat că ar fi înregistrat convorbirea purtată la ferma sa cu inculpatul și că la acea dată nu ar fi vrut să recunoască inculpatului că a formulat un autodenunț în ceea ce-l privește ci ar fi susținut că a formulat un denunț împotriva procuroarei B.A. și împotriva judecătorului B.

Cu această ocazie făptuitorul a precizat: "deși A.D. susține acum că el nu mi-a cerut banii și eu din proprie inițiativa i-am dat, lucrurile stau altfel în sensul că încă de la început de când dosarul a fost preluat de el sa îi facă treaba. S-a plâns că este mult de lucru în cauză ... în aceste condiții am trecut la negocieri și m-am arătat dispus să plătesc cât trebuie pentru rezolvarea dosarului în mod corect. De altfel, după ce i-am dat prima tranșă din suma de 3000 euro acesta a început să lucreze în cauză.".

- aceasta afirmație este interesantă cu atât mai mult cu cât niciodată A.D. nu a avut o poziție în acest sens prin care să susțină că ar fi acceptat sume de bani ... această afirmație a denunțătorului putea fi făcută doar în contextul în care organele de urmărire penală cu ocazia reaudierii i-ar fi precizat că A.D. ar avea o astfel de poziție. Chiar și din așa zisele interceptări ambientale, cu ștersături ș adăugiri nu rezultă o astfel de susținere din partea inculpatului.

Într-un târziu la data de 27 noiembrie 2006 I.I. a arătat în completarea declarației că "și-a adus aminte" că suma de 3000 euro ar fi împrumutat-o de la numitul I.V. din Săliștea de Sus, sumă pe care ar fi împrumutat-o în vara anului 2003. Tot cu aceasta ocazie și-a adus aminte că și ginerele său I.I. ar cunoaște despre faptul că a dat mită inculpatului A. și procurorului B.A.

În sprijinul celor susținute, apărarea invocă caracterul nereal al susținerilor denunțătorului, sens în care invocă următoarele aspecte:

Denunțătorul a motivat remiterea de bani în contextul în care inspectorul principal la vremea respectiva A.D. nu s-ar fi apucat de instrumentat dosarul și tergiversa soluționarea. În acest context I.I. a arătat că ar fi aflat de la primul polițist care a lucrat în dosar că este mai bine să ofere sume de bani către procurorul B.A. pentru a-i soluționa dosarul. Tot aceasta l-a anunțat că i-a fost luat dosarul de către aceasta din urma și nu mai poate administra acte de urmărire penală.

În realitate, I.I. a înregistrat aceeași plângere penală împotriva făptuitorilor atât la Parchetul Național Anticorupție cât și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești.

S-a arătat că se poate observa ca I.I. alături de alți petenți au formulat plângerea în care sesizează aceleași fapte la PNA în data de 28 februarie 2003. La fila 191 se regăsește plângerea lui I.I. prin care reclama faptele familiei S. înregistrată la data de 04 martie 2003 la Parchetul Dragomirești cu nr. 64/P/2003.

Dosarul 64/P/2013 a fost trimis de către prim-procurorul B.A. prin adresa de înaintare către Postul de politie Săliștea de Sus în vedere soluționării.

Abia la data de 14 aprilie 2003 ag. S.I. (postul de politie Saliștea de Sus) a consemnat prima declarație de parte vătămată a numitului I.I.

Din adresa existentă la dosarul de urmărire penală prin care Primăria comunei Săliștea de Sus remite o adresă la data de 30 iunie 2003 către Postul de politie Săliștea de Sus se poate observa că cel puțin la începutul lunii iunie 2003 dosarul se afla însă la Postul de poliție Săliștea de Sus în cercetare la Ag. S.I.

Plângerea înregistrată în luna februarie a anului 2003 la PNA a fost trimisă pe cale administrativă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș care la rândul lui a trimis plângerea la data de 17 martie 2003 către IPJ Maramureș - conform adresei existente la dosar.

Din actele dosarului se poate observa că abia la sfârșitul lunii iunie a ajuns dosarul în lucru la Inspectorul principal A.D.

Acesta, la data de 15 iulie 2003 prin rezoluție a dispus conexarea Lucrării 73.217/2003 (cea venită pe cale administrativă de la Parchetul Național Anticorupție) la cauza penală 0056/2003, având în vedere că între infracțiunile reclamate de către I.I. există legătură de cauzalitate.

Susținerile denunțătorului în sensul că a fost nevoit să ofere sume de bani în contextul în care nu se lucra în dosar, ba mai mult așa i-ar fi fost adus la cunoștința de către primul polițist de cercetare, se contrazic de actele care atestă reala stare de fapt.

I.I. a arătat cu ocazia primelor 3 audieri în calitate de denunțător că în cursul anului 2001 ar fi înregistrat plângere la Politia Săliștea de Sus împotriva făptuitorilor. Tot acesta a susținut că ar fi aflat de la lucrătorul de politie (S.I.) că i-ar fi fost preluat dosarul de doamna prim procuror B.A. și nu ar mai fi fost lăsat să lucreze în el. Din aceste motive, spune denunțătorul, s-ar fi dus în audienta la prim procuror în cursul anului 2002 ocazie cu care a aflat de la aceasta că dosarul s-ar afla în lucru la Politia Orașului Dragomirești la dl A.D.

I.I. a susținut că l-ar fi contactat pe A.D. pentru a se interesa de stadiul dosarului ocazie cu care i-ar fi adus la cunoștința că este dispus să ofere 5000 euro lui și procurorului pentru soluționarea dosarului.

I.I. a precizat că a făcut această propunere având în vedere că polițistul de la Săliștea de Sus i-ar fi adus la cunoștință că procurorul de caz îi favorizează pe făptuitori și că nu ar avea șanse "corecte" dacă nu-i dă bani procuroarei.

Tot acesta a arătat că A.D. nu l-ar fi dezaprobat.

În ceea ce privește remiterea sumei de bani inculpatului A.D., I.I. a menționat că "la aproximativ o săptămâna m-am deplasat la A. având asupra mea suma de 3000 euro, promisă anterior pentru el și pentru procuroare. Banii i-am înmânat la el în birou fără a fi de față alte persoane însă acest lucru era cunoscut de juristul firmei la care lucrez N.F., urmând să-i dau și diferența de 2000 euro ... la o diferența de 3 - 4 luni, i-am dat și suma de 2000 euro, întâlnindu-ne pe drum, conform înțelegerii prealabile, între localitățile Săliștea de Sus și Dragomirești.

După câtva timp am mers din nou la A. și am discutat în biroul acestuia despre mersul anchetei, i-am prezentat persoanele pe care le-am propus ca martori în vederea audierii ... mi-a spus că va prezenta din nou dosarul la procurorul B.A., pentru a vedea ce indicații îi mai dă în finalizarea anchetei ... mi-a spus că mai trebuie audiate câteva persoane. Polițistul A. a înaintat dosarul la Parchetul Dragomirești din câte cunosc eu în referat făcând referiri la faptul că actul contestat de mine este fals și propunând trimiterea în judecată ... ulterior am fost chemat de către doamna procuror ... în birou se aflau și V.F., V.S. împreuna cu avocatul B.I. Doamna procuror le-a comunicat numiților V.F. și V.S. ca i-a scos de sub urmărire ca "actul e fals, dar nul", că actul a fost falsificat și mi-a recomandat în civil pentru desființarea lui. Am făcut gălăgie protestând vehement când am aflat soluția procuroarei ... toata această discuție este înregistrată pe una din cele trei casete predate DNA - ST CLUJ. La recomandarea acesteia de a discuta cu un judecător, pentru a verifica cele spuse de ea, m-am deplasat la judecătorul B. discuția fiind înregistrata pe unele din casetele predate DNA - St Cluj. După aceea m-am deplasat la polițistul A. pentru a vedea ce e de făcut, în condițiile în care deși banii au fost dați dosarul nu a fost soluționat corect în timp ce vorbeam despre faptul că eu o să-mi angajez un avocat din Cluj și o să redeschid dosarul, dl A. a luat din sertarul biroului său un plic pe care mi l-a înmânat spunându-mi că d-na procuror mi-a restituit suma de 2000 euro. Polițistul mi-a spus că el este dispus să-mi restituie și partea lui de 3000 euro dar că munca lui în dosar nu a fost în zadar întrucât s-a stabilit că actul este fals ... i-am spus că partea lui de bani poate să o mai țină un pic pentru a vedea care va fi soluția în final, discuții ce reies și din caseta predată ... în afara de cele 3 casete predate DNA pot să dovedesc afirmațiile mele cu audierea lui N. Flore.".

S-a susținut că abia în anul 2003 februarie și respectiv martie I.I. a înregistrat acele plângeri (nici 2001, nici 2002). Din luna aprilie s-a procedat la audieri și administrare alte probe de către ag. S.I., iar în cursul lunii iunie dosarul a ajuns în lucru la inspectorul principal la acea vreme A.D. De la data preluării lucrării acesta a finalizat cercetările și a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale la data de 31 iulie 2003.

S-a susținut că în dosar se poate observa că la data de 18 august 2003 se încheie de către prim procurorul B.A. procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală a lui V.F.. Din cuprinsul acestui proces-verbal rezultă că a solicitat administrarea unei confruntări.

Pe parcursul lunilor august - septembrie 2003 din adresele existente la dosar rezultă că acesta se afla exclusiv la procurorul de caz care purta o corespondență cu Judecătoria Dragomirești cărora le solicita diverse acte pentru a putea fi depuse la dosarul 64/P/2003.

S-a mai susținut că afirmațiile denunțătorului I.I. că ar fi remis suma de 3000 euro în vara anului 2002/2003 și abia ulterior s-ar fi procedat la audierea de martor în cauză sunt infirmate inclusiv de actele dosarului 64/P/2003.

Mai mult acesta a indicat cu ocazia audierii sale pe martorul N. Floare care știa că urma să remită suma de 3000 euro, aspect infirmat de martor.

Într-adevăr martorul N.F. a arătat că ulterior ar fi aflat de la denunțător, mai mult ar fi ascultat anumite înregistrări din care ar rezulta când A.D. accepta suma de 3000 euro și altele cu relevanța în acest sens, indicând totodată că a aflat amănunte din cele povestite de către I.I. (chiar dacă s-ar considera că cele transcrieri din înregistrări ar fi adevărate se poate constata că nu există asemenea susțineri).

Nici măcar proveniența sumelor care teoretic ar fi făcut obiectul material al infracțiunii de mita nu poate fi justificată credibil, de către această persoană cu tendințe clare de sindrom paranoid, cu un comportament revendicativ, cverulent și procesoman (fără să avem cunoștințe în domeniu putem să observăm aceste tendințe a acestuia), în condițiile în care audiat la data de 27 noiembrie 2006 precizează că și-a adus aminte de la cine a luat bani împrumut pentru a oferi mita, indicându-l pe martorul I.V.

Martorul I.V., audiat în cursul aceleiași zile (27 noiembrie 2003) - chiar anterior audierii denunțătorului, acesta a arătat:

"în vara anului 2003 i-am împrumutat acestuia suma de 3000 euro, nu știu pentru ce avea nevoie de bani ... suma împrumutata mi-a fost restituită în decembrie 2003 ... au fost și alte situații când i-am împrumutat acestuia sume de bani în RON sau valută, nu cunosc nimic despre faptul ca I.I. să fi reclamat vreo infracțiune de fals și nici despre faptul că acesta să fi dat sume de bani mită la polițiști sau procurori."

Reaudiat la data de 20 noiembrie 2009 a arătat: "îmi amintesc faptul că în anul 2003 l-am împrumutat pe acesta cu suma de 3000 euro, la solicitarea acestuia, fără să cunosc pentru ce anume are nevoie de acești bani. Menționez faptul că nu cunosc nimic în legătura cu vreun dosar penal în care I.I. să fi reclamat vreo infracțiune și nici despre faptul că acesta ar fi dat mită la polițist sau procurori. Suma de bani, respectiv cei 3000 euro mi-a fost restituita în anul 2003. "

Referitor la împrumutul de 3000 euro martorul a arătat că "de-lungul timpului l-am împrumutat cu diverse sume de bani în RON sau valută, fără să întocmim documente justificative datorita relațiilor de apropiere dintre noi ... în cursul anului 2003 i-am împrumutat lui I.I. mai multe sume în afara de cea de 3000 euro, amintită mai sus."

Astfel, cu toate că inițial denunțătorul indica anii 2001/2002 când s-ar fi petrecut fapta de dare de mită, revine ulterior și precizează ca s-ar fi întâmplat la începutul anului 2003 având în vedere că nu s-ar fi administrat probe în dosarul format în urma înregistrării plângerii sale penale.

Din actele existente la dosarul cauzei se poate observa că abia în cursul lunii iunie cele două dosare - având aceeași plângere la bază - ajung în cercetarea inspectorului principal la acea vreme A.D.

Având în vedere că anterior fuseseră deja administrate probe cu audieri de martori, făptuitori și părți vătămate de către agentul S.I., administrează suplimentar câteva probe cu audieri de martori și la data de 31 iulie 2003 finalizează referatul cu propunerea. De la data de 01 august 2003 dosarul s-a aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești.

Nici din acest punct de vedere denunțătorul nu a făcut dovada remiterii sumei de bani. În timp ce arată că ar fi remis suma de 3000 euro la începutul anului 2003 (ca ultimă varianta fără să luam în calcul cele conform cărora ar fi remis suma în 2001/2002) iar ulterior, la un interval de 3 - 4 luni, ar fi remis o diferența de 2000 euro, martorul I.V. indica vara anului 2003 ca fiind aceea când i-ar fi împrumutat 3000 euro.

Astfel cum s-a precizat anterior, dosarul a ajuns în lucru la A.D. la finalul lunii iunie 2003 iar acesta a finalizat urmărirea penală la data de 31 iulie 2013.

Referatul întocmit de către A.D. a fost de trimitere în judecata a învinuitei V.F. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, încetarea urmăririi penale în ceea ce-i privește pe V.F. și I.M. pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privata întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale și totodată scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului V.S. cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de uz de fals pe considerentul că lipsește latura subiectiva a infracțiunii.

Acest referat a fost infirmat la doar 2 luni de zile, prin Ordonanța din 2 octombrie 2003 în ce privește punctul 1, respectiv trimiterea în judecată a numitei F.V., constatându-se că faptele celorlalți ori sunt prescrise conform referatului ori nu întrunesc elementele constitutive.

Astfel nici susținerea acestuia în sensul că la interval de 3 - 4 luni ar fi remis suma de 2000 euro diferența nu este dovedită în condițiile în care acest dosar s-a aflat în lucru la numitul A.D. în perioada sfârșitul iunie - iulie și după 2 luni la data de 2 octombrie 2003 s-a emis Ordonanța de către Procurorul B.A.

Poziția denunțătorului în anii 2006 - 2010 a fost aceea că ar fi remis suma de 3000 euro în biroul polițistului A. iar ulterior o diferența de 2000 euro tot acestuia. Inițial aceste sume ar fi fost remise în anul 2001, revine și precizează 2002 ca într-un final să menționeze că la începutul anului 2003 prima tranșă și la un interval de 3 - 4 luni a doua tranșă.

Audiat în fața instanței de fond acesta și-a schimbat iar poziția în sensul că suma de 5000 euro i-ar fi remis-o în "4 rate ... doar o parte din bani au fost dați în birou, pentru altă parte ne mai întâlneam în mașina."

Întrebat fiind în fața instanței dacă își aduce aminte de o convorbire telefonică în care inculpatul A.D. îi solicita să nu-l mai sune și faptul că nu îi este dator cu nicio sumă de bani și nu cunoaște de ce face afirmații fictive, denunțătorul nu neagă existența acestei conversații telefonice însă precizează că "nu-mi aduc aminte de existența vreunei convorbiri telefonice în care inculpatul să fi contestat legătura sa cu tot acest caz și respectiv cu acele pretenții materiale ...".

În fapt în luna septembrie a anului 2009 inculpatul A.D. fiind sunat insistent de către I.I. îi spune acestuia să nu-l mai contacteze niciodată, să spună adevărul când este chemat la audieri și îl întreabă totodată despre ce sumă de 3000 euro face apropo către el telefonic ca și cum el ar fi cel căruia i s-ar fi dat mita.

Cu toate că începând cu data de 12 septembrie 2006 s-a dispus interceptarea convorbirilor purtate de către I.I. ordonanța confirmată de către instanța de judecată și totodată autorizarea de 30 de zile începând cu data de 15 septembrie 2006 la dosarul cauzei nu se regăsește nicio convorbire transcrisă din perioada de referință cu atât mai puțin cea în care sunat fiind de către I.I., A.D. îi solicită să nu-l mai sune și îi reproșează totodată ce discuții sunt acelea în care insinuează că i-ar fi dat lui 3000 euro.

În considerarea aspectelor relevate, se solicită înlăturarea înregistrărilor depuse la dosarul cauzei, având în vedere că prin aceasta se încalcă inculpatului A.D. dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, în împrejurarea în care asemenea mijloace de probă nu pot servi în cauză, fiind făcute fără respectarea prevederilor art. 911 - art. 915 C. proc. pen.

Pe de altă parte, se invocă faptul că în conținutul lor convorbirile ambientale înregistrate pe suport magnetic pe minicasetă audio marca P. cu seria FIG116 diferă față de cele existente pe suportul optic tip CD-R, cel la care face referire procesul-verbal încheiat la 9 decembrie 2009.

Referitor la valoarea probatorie a înregistrărilor prezentate de către I.I. și I.D.G., apărarea subliniază că în ipoteza în care înregistrarea prezentată de părți nu este expertizată, ea nu poate folosi ca mijloc de probă în procesul penal și prin urmare trebuie înlăturată.

În referire la greșita condamnare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nedenunțare a unor infracțiuni, apărarea consideră că o asemenea faptă nu poate fi imputată inculpatului în condițiile în care se presupune că acesta ar fi luat la cunoștință despre anumite acte pretins ilicite "la nivel de zvon public".

Referitor la infracțiunea de favorizare a infractorului, infracțiune subsecventă și consecutivă săvârșirii unei alte infracțiuni - care ar fi constat în ajutorul dat de A.D. numitei B.A. de a se sustrage de la urmărirea penală - se susține că acuzația este total nefondată atâta vreme cât inculpatul A.D. nu cunoștea activitatea infracțională a procurorului B.A.

În ședința publică din 6 februarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerarea disp. art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, a procedat la recalificarea căilor de atac exercitate în prezenta cauză în apeluri, urmând a le soluționa conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor aduse de procuror și inculpat, dar și în conformitate cu disp. art. 417 C. proc. pen., în afara temeiurilor invocate și a cererilor formulate, prin analiza cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, în raport cu întregul material probator al cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție expune.

Situația de fapt a fost corect stabilită de instanța fondului în urma analizei coroborate a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală,cât și în cursul cercetării judecătorești, probe din care a rezultat modalitatea concretă în care a acționat inculpatul, după cum urmează:

În împrejurarea în care denunțătorul I.I., alături de fiul său I.I. junior, V.D., V.I. ș.a., la data de 4 martie 2003 formulaseră la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomirești plângere penală împotriva lui V.S. și V.F. pentru infracțiunea de fals, lucrarea a fost repartizată inculpatului A.D., prin preluare de la Postul de Poliție Săliștea de Sus.

Pe parcursul desfășurării anchetei penale denunțătorul I.I. a avut suspiciuni cu privire la modul în care procurorul B.A., cea care supraveghea cercetarea penală în cauză, ar fi dispus soluționarea legală, acesta a purtat discuții cu inculpatul A.D. oferindu-i o sumă de 5.000 euro pentru a se proceda la trimiterea în judecată a celor acuzați de infracțiunea de fals, sumă din care 2.000 euro urmau a fi remiși procurorului B.A., iar 3.000 euro erau destinați inculpatului.

Inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii de luare de mită, nerecunoscând că a purtat vreodată discuții cu I.I. pe tema soluției ce urma a fi propusă de el ori de către procurorul cauzei.

Contrar apărărilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție efectuând propriul demers analitic, constată că susținerile denunțătorului I.I. se coroborează cu materialul probator al cauzei, respectiv declarațiile martorilor N.F.I., I.V., I.I., fiind dovedită împrejurarea remiterii sumei de bani, contactele dintre denunțător și inculpat.

Pe deplin justificat, instanța fondului a reținut existența mai multor discuții între I.I. și N.F. cu privire la faptul că I.I. ar fi dat mită unui polițist și unui procuror din Dragomirești pentru soluționarea favorabilă a dosarului penal în care denunțătorul era parte vătămată (aspect confirmat de susținerile martorului I.I.).

De asemenea s-a mai probat aspectul că suma respectivă fusese împrumutată de I.I. de la o rudă, I.V. care a confirmat împrumutul, precizând însă că nu a avut cunoștință de motivul pentru care i se solicitaseră banii.

Pe de altă parte, în mod întemeiat instanța fondului a înlăturat apărările inculpatului, reținând conduita culpabilă a inculpatului după demararea cercetărilor în cauză, moment la care a solicitat denunțătorului să meargă la N.F. în Borșa pentru a vedea dacă acesta a fost citat la Direcția Națională Anticorupție.

De altfel, discuțiile dintre cei doi au fost înregistrate de denunțător, iar conținutul lor este relevant în planul incriminării.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că atât în cursul cercetării judecătorești, în fața primei instanțe, cât și în contextul procedural al judecății în apel cu ocazia propunerii de probatorii, dar și în criticile formulate în cadrul dezbaterilor, inculpatul, prin apărător ales a contestat legalitatea înregistrărilor efectuate, invocând nerespectarea cerințelor prev. de art. 91 C. proc. pen. anterior.

Înalta Curte de Casație și Justiție amintește că asupra solicitărilor apărării în materia efectuării unei expertize tehnico-științifice cu privire la înregistrările existente la dosarul cauzei precum și a emiterii unei adrese către Serviciul Român de Informații pentru a se comunica perioada în care postul telefonic cu nr. 0740.xxx.xxx a fost supus efectiv interceptării conform Încheierii de autorizare nr. 17 din 15 septembrie 2005 - instanța s-a pronunțat prin Încheierea din 12 februarie 2014.

Dincolo de argumentele înfățișate în cuprinsul încheierii evocate și în raport cu amplele critici avansate la momentul dezbaterilor de către apărare în referire la chestiunea înregistrărilor ambientale efectuate în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție concluzionează cu privire la aspectul că probele menționate au fost realizate în timpul actelor premergătoare, ulterior fiind întocmit conform prevederilor legale, procesul-verbal (în 6 octombrie 2009), așa încât înregistrările efectuate au respectat întru-totul exigențele prev. de art. 911 C. proc. pen. anterior.

Apărarea a invocat atitudinea oscilantă a denunțătorului I.I., declarațiile contradictorii date de acesta, în calitate de făptuitor, în sensul în care împrejurarea în care inculpatul ar fi primit acea sumă de bani pe care urma să o împartă cu procurorul B.A. ar fi nelămurite, dar și împrejurarea în care s-ar fi procedat ulterior la restituirea sumelor în condițiile în care s-ar fi dat o soluție de suspendare a urmăririi penale a persoanei acuzate de către denunțător. În sprijinul celor arătate, s-a arătat că denunțătorul ar fi prezentat o situație nereală, ar fi oferit organelor judiciare informații trunchiate, necorespunzătoare realității, și-ar fi amintit târziu de un împrumut de 3.000 euro oferit de I.V., solicitând Înaltei Curți a constata că asemenea susțineri nu pot fi primite, în contextul în care materialul probator nu reflectă primirea de către inculpat a sumei de bani, iar înregistrările prezentate de denunțător nu au fost obținute în urma unei proceduri de autorizare, nefiind certificate de procuror.

Contrar apărării, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că la data de 8 septembrie 2006 s-a procedat la ridicarea a 3 minicasete audio ce conțineau înregistrări ale convorbirilor ambientale purtate de denunțător cu B.A., cu un judecător și respectiv cu inculpatul A.D., iar la 12 septembrie 2006 a mai fost ridicată de la denunțător o înregistrare ambientală din 10 septembrie 2006 ce conținea o convorbire a acestuia cu inculpatul.

Observând actele procedurale întocmite în cauză, se constată că în 12 septembrie 2006 a fost emisă o ordonanță provizorie de interceptare a convorbirilor purtate în mediul ambiental de inculpat cu I.I., iar ulterior s-a dispus confirmarea acestei măsuri prin Încheierea nr. 17/2006 a Curții de Apel Cluj.

Prin urmare, probele cauzei incluzând înregistrările ambientale efectuate, relevă fără vreun dubiu remiterea sumei de bani de către denunțător inculpatului, întâlnirile dintre aceștia, în cadrul cărora inculpatul, inspector principal cu atribuții de cercetare penală în cadrul Biroului de Poliție Dragomirești, a acceptat primirea banilor sub motivația că va remite prim-procurorului B.A., de la Judecătoria Dragomirești suma de 2.000 euro, el reținând 3.000 euro în scopul de a-și îndeplini de o anumită manieră atribuțiile de serviciu, respectiv de a propune magistratului ca acesta să dispună trimiterea în judecată a lui V.F. și V.S. cercetat în cauza nr. 64/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, ca urmare a unor plângeri formulate de mai multe persoane printre care și denunțătorul I.I.

Aspectele că înregistrările convorbirilor dintre inculpat și denunțător ar fi fost făcute cu 2 - 3 ani anterior începerii urmăririi penale în cauză, ceea ce în opinia apărării demonstrează lipsa de relevanță probatorie, că actul de trimitere în judecată ar conține o serie de neconcordanțe, și ambiguități, nerealizând o descriere a faptelor imputate și doar o simplă înșiruire a unor transcrieri a așa-ziselor înregistrări, sunt lipsite de fundament.

Contrar celor susținute de apărare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată legalitatea mijloacelor de probă, precum și întrunirea tuturor exigențelor cu privire la conținutul de fond și formă a actului de sesizare a instanței.

În raport cu obiectul judecății se reține că inculpatul a mai fost acuzat de comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului - art. 264 alin. (1) C. pen. anterior cu raportare la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 față de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, B.A., în cursul lunii mai 2006 profitând de funcția deținută, a urmărit să o favorizeze pe aceasta, încercând în acest scop să-l determine pe subordonatul său, subinspectorul I.D.G. să-și schimbe declarația dată în fața organelor de urmărire penală în sensul de a declara că în momentul în care prim procurorul B.A. ar fi menționat că pe M.A. amenda administrativă l-ar costa 300 euro, ar fi avut în vedere cuantumul amenzii, ci nu o pretinsă mită.

În aprecierea probelor administrate în cauză în raport cu această acuzație, în principal declarațiile martorului I.D.G., înregistrarea ambientală a discuțiilor purtate între inculpat și I.D.G.- instanța fondului a considerat că nu s-a demonstrat dincolo de orice dubiu existența infracțiunii de favorizare a infractorului.

În efectuarea propriului examen Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în adevăr, între cei doi s-au purtat discuții referitoare la suma de 300 euro, însă martorul I.D.G., în manifestarea unei poziții constante, nu a putut preciza, în niciuna din declarațiile date în fața organelor judiciare, dacă inculpatul i-a sugerat să declare într-un anume sens în care să favorizeze pe procurorul B.A., cercetată penal. În atare împrejurări în care există o îndoială cu privire la existența faptei, îndoială ce profită inculpatului, instanța în mod corect a procedat la rezolvarea acțiunii penale prin achitare.

Contrar susținerilor procurorului, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că prima instanță a făcut o judicioasă apreciere a materialului probator al cauzei, iar aspecte precum faptul că inculpatul A.D. ar fi profitat de relația de subordonare a lui I.D.G., de lipsa de experiență a acestuia în practica cercetare penală ori că ar fi pus o presiune psihică pe subordonatul său pentru a-l determina să adopte o anumită atitudine față de organul de urmărire penală în interesul favorizării magistratei - nu pot constitui elementele suficiente de natură a proba acuzația de favorizare a infractorului.

Revenind la criticile aduse procuror cu privire la greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului A.D. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în sensul unui cuantum scăzut al pedepsei, dar și în planul reținerii și acordării eficienței circumstanțelor atenuante judiciare, Înalta Curte de Casație și Justiție în urma propriei analize arată:

La operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei instanța fondului a respectat cerințele art. 72 C. pen. anterior, valorificând corespunzător împrejurările, în măsură a atenua răspunderea penală și ținând seama de circumstanțele reale ale cauzei, dar și de datele ce caracterizează inculpatul.

Prin pedeapsa stabilită, în natura, cuantumul și modalitatea de executare dispusă s-au asigurat premisele restabilirii ordinii de drept, dar și o reală reinserție socială a inculpatului. Durata considerabilă de timp scursă de la data comiterii infracțiunii (anul 2003) și până în prezent ar lipsi de eficiență executarea unei pedepse efective cu închisoarea, în condițiile în care persoana inculpatului oferă suficiente garanții că în cazul său scopul, funcțiile și rolul pedepsei vor fi îndeplinite și fără executarea efectivă a pedepsei.

Critica procurorului este însă întemeiată în ceea ce privește omisiunea instanței de a aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. b) C. pen. anterior, în raport cu natura, gravitatea și consecințele infracțiunii în legătură cu încrederea societății în respectarea legii și exercitarea corectă a atribuțiilor de serviciu de către persoanele condamnate, chemate a veghea la respectarea cadrului legal.

În virtutea rațiunilor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va proceda la aplicarea, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. c) C. pen. anterior și a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. b) din același cod.

Se impune precizarea că în prezenta cauză nu se ridică problema în referire la aplicarea legii penale mai favorabile având în vedere succesiunea de legi penale în timp, respectiv intrarea în vigoare la 1 februarie a noului C. pen.

În fine, astfel cum procurorul, dar și apărarea au învederat, în ceea ce privește infracțiunea de denunțare a unor infracțiuni - prev.de art. 262 alin. (1) C. pen. anterior rap. la art. 25 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 - în actul de reglementare prev. și ped. de art. 266 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 C. pen. - a intervenit cauza de înlăturare a răspunderii penale, anume prescripția specială, context în care inculpatul nu a înțeles să ceară continuarea procesului penal.

În atare împrejurare, Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune în conformitate cu art. 17 alin. (2) - art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. încetarea procesului pornit împotriva inculpatului A.D. pentru această infracțiune.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj și apelantul intimat inculpat A.D. împotriva Sentinței penale nr. 26 din data de 28 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Va desființa în parte sentința penală atacată și rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. c) C. pen. anterior în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 17 alin. (2) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., va înceta procesul-penal pornit împotriva inculpatului A.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripției speciale.

Va menține pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) - 76 C. pen. anterior.

Va menține modalitatea de executare a pedepsei stabilită prin sentința penală apelată.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Onorariul parțial pentru apelantul intimat inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj și apelantul intimat inculpat A.D. împotriva Sentinței penale nr. 26 din data de 28 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. c) C. pen. anterior în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 17 alin. (2) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., încetează procesul-penal pornit împotriva inculpatului A.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 266 alin. (1) C. pen. cu aplic. la art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripției speciale.

Menține pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. anterior aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) - 76 C. pen. anterior.

Menține modalitatea de executare a pedepsei stabilită prin sentința penală apelată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Onorariul parțial pentru apelantul intimat inculpat, în sumă de 50 de RON, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 martie 2014.

Procesat de GGC - AM