International and domestic cocaine trafficking: Application of the more favorable penal law (lex mitior) to reduce sentences and remove expulsion measures

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 131/If din data de 16 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 38147/3/2009, Tribunalul București, secția a II-a penală a hotărât astfel:

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpații P.J.B. și T.J. la două pedepse de câte 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe aceiași inculpați la două pedepse de câte 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca cei doi inculpați să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata T.G.M. la pedeapsa de 11 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 16 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat cantitatea de 200 de kilograme de cocaină, iar, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus distrugerea cantității de cocaină rămase după efectuarea probelor de laborator, respectiv 193,25 de kilograme masă brută, 16,20 de kilograme masă brută și 2 kilograme masă brută, reprezentând ambalaje și saci.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpați următoarele telefoane mobile, asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător prin Ordonanța nr. 135/P/2009 din data de 31 august 2009:

- 3 telefoane mobile, împreună cu 3 cartele S.I.M. aferente acestora, aparținând inculpatului P.J.B.;

- 2 telefoane mobile, împreună cu 6 cartele S.I.M. aferente acestora, aparținând inculpatei T.G.M.;

- 4 telefoane mobile, împreună cu 5 cartele S.I.M. aferente acestora, aparținând inculpatei T.G.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea autoturismului, aparținând inculpatei G.M.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. penală, a dispus restituirea către inculpatul P.J. a autoturismului, întrucât nu s-a probat folosirea acestuia la comiterea infracțiunilor.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpata T.G.M. a sumelor de 294 lei și 400 euro, găsite asupra sa și cosemnate la B.C.R. conform ordinului de plată (pentru euro) și din 20 iulie 2009 D.G.F.M.B. potrivit chitanței din 20 iulie 2009 (pentru lei).

În temeiul art. 350 din Codul de menținut starea de arest preventiv J., T.G.M. și T.G., iar, în temeiul art. 88 C. pen., a dedus prevenția acestora, începând cu data de 14 mai 2009 până la zi.

În temeiul art. 117 alin. (3) C. proc. pen., a dispus expulzarea inculpaților P.J., T.G.M. și T.G. de pe teritoriul României, după executarea pedepsei închisorii, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea lit. a) C. pen. și respectiv de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 75 lit. a) C. pen., ambe art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.G.I., pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75.

În temeiul art. 350 alin. (2) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

A constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv începând cu data de 10 iunie 2009 până la data punerii efective în libertate.

În temeiul art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpații P.J., T.G.M. și T.G. la plata sumei de câte 15.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

A obligat pe aceiași inculpați la plata sumei de câte 130 lei, fiecare, către martora Siculan Mărie, reprezentând cheltuieli de deplasare.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a constatat că cei patru inculpați au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul nr. 135/D/P/2009 din data de 28 septembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., sub acuzația săvârșirii infracțiunilor anterior menționate, în raport cu următoarea situație de fapt:

La data de 11 mai 2009, Parchetul respectiv a fost sesizat de către I.G.P.R., D.G.C.C.O., Direcția Antidrog, cu privire la existența de indicii temeinice referitoare la realizarea unor acte materiale specifice elementului material al laturii obiective a infracțiunii de trafic internațional ilicit de droguri de mare risc de către o rețea de persoane neidentificate, care introduc în România cantități importante de cocaină.

Astfel, la data de 11 mai 2009, în Portul Constanța, a fost descoperit un container, care avea disimulată în încărcătura legală o cantitate de aproximativ 200 de kilograme de cocaină (drog de mare risc), acel container fiind trimis de firma exportatoare O.E.S.A.G. din Peru și având ca destinatar Fundația G.D.S. din Arad.

Din investigațiile efectuate, a rezultat că marfa urma să fie transportată la Arad în data de 12 mai 2009.

S-a stabilit și faptul că persoanele încă neidentificate la data respectivă, care urmau să recepționeze și să transporte cocaina, foloseau telefonul:

Prin referatul din data de 11 mai 2009, I.G.P.R., D.C.C.O. București, Direcția Antidrog a solicitat Parchetului emiterea, în regim de urgență și cu titlu provizoriu, de autorizații, pe o durată de 48 de ore, pentru interceptarea, înregistrarea și localizarea convorbirilor telefonice și a comunicărilor tip S.M.S. și M.M.S., efectuate de la posturile telefonice anterior menționate și respectiv pentru interceptarea și înregistrarea audio-video, în mediul ambiental, a acțiunilor și discuțiilor ce urmau a fi purtate de către membrii grupării infracționale investigate.

Prin Ordonanța nr. 174 din data de 11 mai 2009, ora 1500, Parchetul a admis, ca atare, această propunere, autorizând operațiunile anterior menționate pe o durată de 48 de ore, începând cu data de 11 mai 2009, ora 1600, până la data de 13 mai 2009, ora 16.00.

Printr-un alt referat purtând din data de 11 mai 2009, I.G.P.R., D.C.C.O. București, Direcția Antidrog a solicitat Parchetului efectuarea de demersuri în vederea obținerii, în regim de urgență, de la furnizorii de servicii de telefonie mobilă, a datelor reținute conform Legii nr. 298/2008.

Prin Rezoluția nr. 173 din data dispus începerea urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, iar, prin Ordonanța nr. 175 din data de 11 mai 2009, ora 17.00, a autorizat, în regim de urgență, pe o durată de 48 de ore, începând cu data de 11 mai 2009, ora 18.00, până la comunicarea de către SC V.R. SA și SC O.R. SA a datelor reținute conform Legii nr. 298/2008L începând cu data de 01 mai 2009, pentru posturile telefonice anterior menționate.

Prin Ordonanța nr. 176 din data de 12 mai 2009, ora 10,30, Parchetul a autorizat, cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 de ore, începând cu data de 12 mai 2009, ora 1230, până la data de 14 mai 2009, ora 12.30, interceptarea, înregistrarea și localizarea convorbirile telefonice și a comunicărilor tip S.M.S. și M.M.S. efectuate de la posturile telefonice, precum și de la aparatele telefonice, utilizate de persoane încă neidentificate.

Prin Ordonanța nr. 177 din data de 12 mai 2003, ora 14.15, Parchetul a autorizat, cu titlu provizoriu, pe o durată de 48 de ore, începând cu data de 12 mai 2009, ora 15.00, până la data de 14 mai 2009, ora 15.00, interceptarea, înregistrarea și localizarea convorbirilor telefonice și a comunicărilor tip S.M.S. și M.M.S. efectuate de la posturile telefonice (utilizate de numitul „C."), utilizate de numitul „l." și utilizat de o persoană neidentificată.

Prin încheierea din data de 13 mai 2009, Tribunalul București, admițând cererea Parchetului, a confirmat măsurile provizorii dispuse prin Ordonanțele nr. 174, nr. 175, nr. 176 și nr. 177.

Imediat după descoperirea cantității de cocaină, prin Ordonanța nr. 45 din data de 11 mai 2009, Parchetul a admis propunerea I.G.P.R., D.C.C.O. București, Direcția Antidrog și a autorizat introducerea în cauză a unui investigator sub acoperire, având nume de cod „P.S." și a unui colaborator acoperit, având nume de cod „S.A.", iar, prin Ordonanța nr. 44 din aceeași dată, a autorizat efectuarea unei livrări supravegheate, privind cantitatea de aproximativ 200 de kilograme de cocaină, cu substituirea totală a drogurilor, ambele autorizații fiind valabile pe o durată de 30 de zile, între datele de 11 mai 2009 și 09 iunie 2009.

Ca urmare a acestor autorizări, s-a procedat la substituirea drogurilor, cu o substanță permisă circulației (sare), iar substanța găsită a fost supusă analizelor de laborator, care au confirmat că, în cele 200 de pachete identificate în container, plasate în 8 cutii, se afla o cantitate brută de aproximativ 209 kilograme de cocaină, cu puritate de aproximativ 80%, conform raportului și suplimentului de expertiză tehnico-științifică din 2009.

Din investigații, a rezultat că, de container, s-a interesat o persoană de sex feminin pe nume „G." (identificată ulterior ca fiind inculpata T.G.), iar, în urma interceptării telefoanelor folosite de aceasta, s-a stabilit că mai sunt implicate și alte persoane, identificate ulterior ca fiind T.G.M. (mama inculpatei), P.J.B., R.G.I. (concubinul inculpatei) și T.A. (comisionar vamal la solicitarea inculpatei fost transportat către, în Arad), pe data de 12 mai 2009.

În noaptea de 11 mai 2009, T.G., containerul a fiind supravegheat în permanență de către organele de poliție și investigatorul sub acoperire, care călătorea în autovehicul, sub acoperirea de ajutor de șofer.

Autovehiculul a ajuns în Arad jurul orei 1200. Acolo, șoferul autocamionului și investigatorul sub acoperire s-au întâlnit cu inculpații T.G., T.G.M., P.J.B. și R.G.I., cu care au discutat despre modul cum va fi făcută vămuirea încărcăturii. întrucât, la vamă, era stricat un server, vămuirea a fost amânată pentru ziua de 13 mai 2009.

La data de 13 mai 2009, a fost efectuat controlul vamal, iar, condus de către autoturismele T.G.M., inculpatul P.J. B.F.L.A. și martorul D.C.M. spre un depozit aflat la ieșirea din Arad, spre Oradea.

Acolo, în timp ce inculpata încerca să distragă atenția șoferului și investigatorului sub acoperire, chemându-i la o cafea sau la masă, inculpatul P.J.B. și martorul D.C.M. au deschis containerul. Martorul s-a urcat în container și, la indicația inculpatului P.J.B., s-a deplasat spre mijlocul acestuia, a înlăturat pachetele cu suc aflate deasupra, a identificat și a scos cele 8 cutii cu droguri substituite, așezându-le la marginea containerului. De acolo, 6 cutii au fost ridicate de inculpatul P.J.B., ajutat de inculpata T.G.M. și așezate în portbagajul autoturismului, aparținând celei din urmă, care apropierea containerului.

După umplerea portbagajului, inculpata G.M. s-a urcat în autoturism și a pornit în direcția Arad, moment în care au intervenit organele de poliție, fiind realizat flagrantul.

Din cercetări, a rezultat că, în și alte persoane, neidentificate (coordonatorul operațiunii și beneficiarul mărfii), și alții.

Prin Rezoluția din data de 12 mai 2009, ora 12.00, s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții T.G., T.G.M., P.J.B., D.C.M., R.G.I. și T.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și trafic internațional ilicit de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen.

După începerea urmăririi penale, învinuiții au fost citați și aduși la audieri, cu mandate de aducere, de către organele de poliție din cadrul I.G.P.R., delegate în acest sens.

Prin Ordonanțele din data de 14 mai 2009, s-a dispus reținerea învinuiților P.J.B., T.G.M. și T.G., pe o durată de câte 24 de ore, începând cu orele 20.25, 21.15 și respectiv 23.46. Plângerile formulate de învinuiți au fost respinse, ca neîntemeiate, prin Rezoluția din data de 15 mai 2009.

Prin ordonanțele din data de 14 mai 2009, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților T.G., T.G.M. și P.J.B.

Prin încheierea din data de 15 mai 2009, Tribunalul București, admițând propunerea Parchetului, a dispus arestarea preventivă a celor 3 inculpați, pe o durată de câte 29 de zile, începând cu acea dată până la data de 12 iunie 2009. Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită, în mod succesiv, în cazul tuturor celor 3 inculpați, pe tot parcursul urmăririi penale.

Prin Ordonanța nr. 135/D/2009 din data de 10 iunie 2009, ora 1550, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului R.G.I.

Prin încheierea din data de 11 iunie 2009, Tribunalul București, admițând propunerea Parchetului, a dispus arestarea preventivă a acestui inculpat, pe o durată de 29 de zile, începând cu acea dată până la data de 09 iulie 2009, măsură care, ulterior, a fost prelungită și ea, în mod succesiv.

În faza de cercetare judecătorească, au fost ascultați inculpații și s-a procedat la audierea, prin comisie rogatorie internațională, a martorilor D.C.M. și T.A., la audierea nemijlocită a martorilor din rechizitoriu și a celor propuși de inculpați, la ascultarea convorbirii telefonice din data de 13 mai 2009, ora 13.41, purtată între inculpatul R.G.I. și o persoană din Ungaria, la audierea, cu privire la acea convorbire, a martorului expert M.O. și la vizionarea C.D.-ului conținând înregistrarea flagrantului.

Analizând întregul probatoriu al cauzei, Tribunalul a stabilit următoarea situație de fapt:

La data de 11 mai 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. a fost sesizat de către I.G.P.R., Direcția Antidrog, cu privire la existența de indicii temeinice referitoare la o acțiune de droguri de mare risc, realizată de neidentificate la acel moment.

Prin Ordonanța nr. 135/D/P din data de 11 mai 2009, Parchetul a delegat lucrători de poliție judiciară din cadrul I.G.P.R., Serviciul Antidrog, pentru efectuarea unor acte procedurale în cauză.

La data de 11 mai 2009, în Portul Agigea Sud Constanta, a fost descoperit un container, purtând, care avea disimulată în încărcătura legală o cantitate de aproximativ 209 kilograme de cocaină. Acel container a fost trimis de firma exportatoare O.E. S.A.G. din Peru și avea ca destinatar Fundația G.D.S. din Arad.

Din investigații, a rezultat că, de containerul respectiv, s-a interesat o persoană de sex feminin, pe nume G., identificată ulterior ca fiind inculpata T.G. și, ca urmare a interceptării autorizate de convorbiri telefonice, s-a stabilit că erau implicate și alte persoane, identificate ulterior ca fiind inculpații T.G.M. (mama celei dintâi), R.G.I. (concubinul acesteia) și P.J.B.

În noaptea de 11/12 mai 2009 a fost transportat cu un supravegheat în permanență de judiciară delegate în cauza și investigatorul sub acoperire “P.S.”, care călătorea în acel autovehicul, sub acoperirea de ajutor de șofer.

La data de 13 mai 2009, cu ajutorul martorei T.A., s-a efectuat controlul vamal, iar, ulterior, autocamionul a fost însoțit de autoturismele, în care se aflau inculpata T.G.M. și respectiv inculpatul P.J.B., împreună cu martorul D.C.M., spre un depozit amplasat la ieșirea din Arad, către Oradea, în apropierea drumului european E 671.

La indicația inculpatului P.J.B., martorul D.C.M. a deschis containerul, s-a urcat în interiorul acestuia, s-a deplasat spre partea din mijloc, a înlăturat pachetele cu suc aflate deasupra, a identificat și a scos 8 cutii în care se aflau drogurile substituite, pe care le-a așezat la marginea containerului. Din acel loc, au fost ridicate 6 cutii de către inculpatul P.J.B., ajutat de inculpata T.G.M., acestea fiind așezate în autoturismul Skoda, aparținând celei din urmă.

După încărcarea portbagajului, inculpata T.G.M. s-a urcat în autoturism și a pornit în direcția Arad, moment în care au intervenit organele de poliție, fiind realizată astfel prinderea în flagrant a celor doi inculpați prezenți și a martorului D.C.M.

Anterior acestei operațiuni, prin Ordonanța nr. 135/D/P/2009 din data de 11 mai 2009, s-a autorizat de către Parchet efectuarea unei livrări supravegheate privind cantitatea de aproximativ 200 de kilograme de cocaină, cu substituirea totală a drogurilor (înlocuite cu sare), activitatea respectivă fiind permisă de art. 17 alin. (3) din Legea nr. 508/2004 și de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Referitor la vinovăția inculpaților, Tribunalul a reținut următoarele aspecte:

În faza de urmărire penală, acesta a precizat că, în cursul anului 2008, s-a deplasat în Mexic, unde un cunoscut i-a propus o afacere legată de introducerea de băuturi răcoritoare și argint pe teritoriul României, pe care el a acceptat-o, crezând că aceasta era soluția pentru recuperarea creanțelor deținute față de partenerii săi de afaceri din acea țară.

Privitor la motivația acceptării „afacerii" propuse, Tribunalul a constatat că inculpatul nu a probat nici derularea unor afaceri, fie în Mexic, fie în Ungaria, cu parteneri mexicani, nici existența creanțelor invocate în raport cu acei parteneri. Sub acest aspect, în suplimentul de declarație luat inculpatului, acesta a precizat, în mod expres, că a ținut legătura cu familia și cu avocatul ales, fiind vizitat la penitenciar, însă nu s-a gândit să probeze acest fapt.

Pentru derularea afacerii invocate, inculpatul l-a contactat pe numitul T.A. (tatăl și respectiv soțul inculpatelor T.G. și T.G.M.), motivat de faptul că acesta se mai ocupase de formalități vamale pe teritoriul României, desfășurând activități de comisionar vamal. în lunile noiembrie și decembrie 200:8, cei doi au avut mai multe întâlniri cu persoane din Mexic, ocazii cu care au primit diverse sume de bani. în luna decembrie 2008, T.A. a fost arestat în Ungaria, iar, în operațiunea legată de transportul containerului în România, s-au implicat cele două inculpate, T.G.M. și T.G., soția și respectiv fiica lui T.A.. Acest transport a fost coordonat de un anume “J.” (rămas neidentificat), cu care inculpatul a ținut în permanență legătura telefonică și cu care s-a întâlnit direct, una dintre întâlniri, la care a participat și inculpata T.G., având loc în Hotelul M. din Viena.

Inculpatul a avut o poziție oscilantă și contradictorie, pe parcursul derulării cauzei (în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești), susținând fără temei că a avut convingerea că, în container, se aflau sucuri și probabil argint, dar că nu a avut în niciun moment reprezentarea faptului că s-ar ocupa de transportul drogurilor.

Tribunalul a înlăturat apărarea inculpatului, ca fiind lipsă de sinceritate, pentru următoarele considerente, care dovedesc că acesta a cunoscut, încă de la început, conținutul containerului:

- activitățile sale, constând în încercarea de a cumpăra din România o societate comercială, care să nu prezinte probleme, pe adresa căreia urma să fie trimisă marfa;

- sumele exagerat de mari ce urmau a fi încasate, respectiv 100.000 euro pentru „J." și câte 15.000-20.000 euro, pentru ceilalți inculpați, la care se adăugau sumele aferente taxelor vamale și cele pentru achiziționarea firmei/ fundației, care depășeau cu mult contravaloarea sucurilor aflate în container;

- precauțiile evidente din discuțiile telefonice interceptate;

- aducerea unei persoane de mare încredere (martorul D.C.M.) care să procedeze la descărcarea containerului;

Tribunalul a reținut că,

- furnizarea de indicații exprese acelei persoane despre pachetele care trebuiau luate din container.

În sprijinul aceleiași concluzii, prima declarație dată în fața procurorului, inculpatul a precizat că, în discuția avută cu numitul T.A., referitoare la conținutul containerului, acesta i-a răspuns evaziv la întrebarea despre argint, pentru ca, ulterior, după precizarea sumelor ce urmau a fi primite, să-și exprime convingerea intimă că, în interiorul containerului, se găsesc droguri. Inculpatul a precizat în mod expres, în cuprinsul aceleiași declarații, că, în acel context, a simțit nevoia unui interval de timp pentru reflecție, dar că, pe drum, l-a sunat pe numitul T.A. și i-a spus că este în regulă și că va face în continuare treaba.

Totodată, la formarea convingerii în sensul vinovăției inculpatului, Tribunalul a reținut și declarația martorului D.C.M., care a precizat în mod expres că „ne-am apucat de descărcat, sub motiv că sunt necesare niște mostre", acestea fiind instrucțiunile inculpatului P. Același martor a precizat că cele 8 cutii, care urmau a fi descărcate din container, se deosebeau de celelalte cutii, prin dimensiune și prin faptul că aveau un alt ambalaj, aspecte de care inculpatul nu s-a arătat surprins.

Cu privire la destinația finală a celor 8 cutii, descărcate separat din container, inculpatul a susținut că acestea trebuiau să ajungă la niște italieni, cu un camion frigorific, informație primită de la „M." (inculpata T.G.M.), dar, pentru că acel camion era necorespunzător, cutiile urmau să fie preluate de o firmă necunoscută sau de un om necunoscut din depozitul lui „M." (inculpatul R.G.I.), dacă ar fi ajuns acolo.

Tribunalul a apreciat că, din faptul că se crea un regim special celor 8 cutii, a rezultat cu evidență că acestea reprezentau „mărfuri speciale".

În declarația dată în fața procurorului, inculpata a precizat în mod expres că a efectuat demersuri pentru rezolvarea problemelor pe care le avea containerul în port, în scopul deblocării acestuia și pentru remiterea lui către numitul “J.”, susținând însă că nu cunoștea existența drogurilor.

O poziție similară a avut inculpata și pe parcursul cercetării judecătorești, refuzând în mod ostentativ să răspundă întrebărilor adresate de judecătorul cauzei.

Apărarea inculpatei a fost înlăturată de Tribunal ca nefiind sinceră, pentru următoarele considerente:

- referitor la sumele mari de bani în valută cheltuite/primite de la “J.”, prin intermediul inculpatului P.J.B., pentru a intra în posesia containerului, inculpata a admis că „i s-a părut suspect acest fapt", dar a susținut că a discutat în prealabil cu inculpatul respectiv și că acesta a asigurat-o că, în cutii, nu sunt droguri, ci argint;

- inițial, în „afacere", a fost implicat soțul inculpatei, care, potrivit declarației inculpatului P.J.B., s-ar fi confesat acestuia că are convingerea că, în container, se găsesc droguri; după arestarea soțului său în Ungaria, inculpata a fost contactată de inculpatul anterior menționat și, înainte de a accepta cooptarea sa în „afacere", a avut o discuție cu soțul său, aflat în arest;

- din declarația inculpatului rezultat modul de desfășurare a aciivităților ce s-au realizat în zilele premergătoare reținerii lor, reieșind că inculpata știa în mod concret' că, din container, trebuiau extrase numai 8 cutii, ce urmau să ajungă la niște cetățenii italieni, fie cu un camion frigorific, fie prin depunerea lor într-un depozit închiriat de “M.” (inculpatul R.G.I.);

- din declarația investigatorului sub acoperire “P.S.”, a rezultat că, la depozitul din Arad, inculpata s-a opus ca, la descărcarea containerului, să participe lucrători ai depozitului respectiv, acea operațiune fiind efectuată numai de un însoțitor al inculpatului P.J.B. (martorul D.C.M.); același investigator a precizat că, la momentul descărcării containerului, a avut impresia că inculpata încerca să le distragă atenția, lui și șoferului camionului, prin declanșarea unei discuții privitoare! la sumele de bani pretinse pentru serviciile oferite;

- în aceeași notă a diversiunii sau a precauției excesive, se înscriu și acțiunile inculpatei legatp de încercarea cumpărării unei firme, SC C.S. SRL (aparținând martorului M.R.), pe sediul căreia s-a făcut chiar o expediere și de achiziționare a unei fundații, G.D.S., toate aceste elemente fiind de natură să conducă la concluzia că aceasta încerca astfel să distragă atenția autorităților și să-și diminueze sau elimine eventualele riscuri;

- deosebit de relevant în stabilirea vinovăției inculpatei a fost apreciat finalul declarației sale din fața procurorului, datând din 14 mai 2009, în care recunoaște că și-a dat seama, la momentul descărcării cutiilor din container și încărcării acestora în propriul autoturism, că acestea nu conțin argint, ci droguri; această concluzie a sa a fost motivată de greutatea cutiilor, dar și de atitudinea inculpatului P.J.B., care, la afirmația sa „sper că nu este praf, nu i-a dat niciun răspuns; inculpata a declarat că, după acest moment, nu-și explică de ce a continuat să încarce cutiile în propriul autoturism și a plecat cu acestea spre Arad.

Cu privire la inculpata T.G.

Din probatoriul administrat în cauză, au rezultat următoarele aspecte:

- interesul manifest al inculpatei pentru containerul și pentru transportul acestuia, în noaptea de 11/12 mai 2009, cu un autocamion, către Arad;

- interesul manifest al inculpatei pentru efectuarea vămuirii containerului, la care, ulterior, nu a mai participat;

- discuțiile telefonice și întâlnirea directă cu “J.” în Hotelul M. din Viena;

- participarea la o întâlnire, desfășurată într-un restaurant din Szeged (Ungaria), dintre inculpatul P.J.B. și doi cetățeni de origine mexicană.

Inculpata a fost de acord să dea declarații, exprimând o poziție unică, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, în sensul că a contestat faptul că ar fi cunoscut existența drogurilor în container.

Din probatoriul cauzei, inclusiv înregistrarea video, nu a rezultat prezența inculpatei la momentul realizării flagrantului.

Investigatorul sub acoperire “P.S.” a făcut însă referiri la persoana inculpatei, precizând că a cunoscut-o pe aceasta la data de 12 mai 2009, în orașul Arad, la o stație Peco și, din discuția purtată cu aceasta, a înțeles că sunt probleme cu formalitățile vamale, containerul fiind în tranzit, acele probleme urmând a fi rezolvate de inculpata T.G.M.

Referiri exprese la persoana inculpatei a făcut și inculpatul P.J.B., care, în declarația din fața procurorului, a precizat că aceasta urma a fi remunerată cu suma de 20.000 euro pentru implicarea sa în transportul containerului și pentru demersurile întreprinse în vederea deblocării acestuia, prin intermediul martorei T.A.

Susținerea inculpatei, în sensul că nu ar fi cunoscut că, în container, se găsesc droguri, a fost înlăturată de Tribunal ca fiind nesinceră pentru următoarele considerente:

- în declarația din instanță, inculpata a precizat în mod expres că a purtat o serie de discuții telefonice cu “J.”, care vizau, în principal, deblocarea containerului, susținând că, în urma acelor discuții, a tras concluzia că acel container conținea „fructe și sucuri naturale", fiind destinat SC C. SRL;

- discuția interceptată telefonic la data de 12 mai 2009, ora 1802, conduce la concluzia că inculpata era preocupată de sumele de bani ce urmau a-i fi remise, fiind însă informată și despre modul în care erau dispuse cutiile în interiorul containerului, existența conservelor în cutii fiind, conform expresiei inculpatei, „o formalitate de constatat".

Această discuție, apreciată deosebit de relevantă, a fost redată de Tribunal expressis verbis, astfel:

„G.: Nu, au scos o singură cutie. Doar că nu sunt într-o stare atât de bună, încât să poată fi puse pe rafturi. Au fost într-o stare deplorabilă. Au scos o singură cutie, ultima și pe cea de sus cea din dreapta. o înapoi și pe aia. S-au uitat plină cu conserve. Pentru a condus Tribunalul la J.: Asta înseamnă că, în momentul în care se deschide, trebuie să lipsească o singură cutie, G.: Au pus-o înapoi. Au pus-în ea să vadă dacă e într-adevăr formalitate".

Interpretarea acestei discuții concluzia că inculpata cunoștea „conținutul special" al containerului, faptul de a fi fost deschise unele cutii fiind doar pentru impresia „privitorilor".

În sprijinul aceleiași concluzii, Tribunalul a reținut și o altă frază lămuritoare a inculpatei, care precizează: „Pentru că se afla acolo de mai bine de jumătate de an era obligatoriu (controlul cutiilor). Nu puteau să nu intre pe acea poartă. Și cum a tras la rampă, am fost nevoiți să o deschidem. Dar, doar atât au făcut".

Această afirmație, coroborată cu declarația inculpatului P.J.B., referitoare containerul și la destinația celor 8 într-un condus Tribunalul la concluzia cunoștea categoric existența drogurilor în container.

De asemenea, sumele foarte mari de bani ce urmau a-i fi remise inculpatei, care depășeau cu mult valoarea sucurilor din container, au determinat Tribunalul să considere că inculpata și-a asumat, cu bună-știință, riscul acțiunilor sale.

Concluzionând, Tribunalul a constatat că, deși în cea mai mare măsură probatoriul este indirect, acțiunile inculpaților P.J.B., T.G.M. și T.G. (persoane responsabile) converg spre ideea că sumele foarte mari de bani promise le-au captat atenția și i-au convins să demareze „afacerea". Chiar dacă s-ar admite apărarea acestora, că nu au realizat de la bun început că în container se aflau droguri, probatoriul cauzei dovedește cunoașterea de către inculpați a unor amănunte deosebit de relevante, care trebuiau să le ridice serioase semne de întrebare cu privire la legalitatea „afacerii", precum: expedierea containerului din America de Sud către o firmă care nu era cunoscută nici de inculpați, nici de expeditor; tentativa de achiziționare a unei societăți care să figureze drept destinatară a mărfii; contactarea ulterioară, în același scop, a unei fundații; donarea mărfii către acea fundație (acțiune de neînțeles, având în vedere sumele enorme achitate de firma expeditoare pentru deblocarea containerului, care depășeau cu mult valoarea declarată a acestuia, de circa 12.000 euro); extragerea din container doar a unui număr de 8 cutii, ce aveau o altă destinație decât restul încărcăturii; precauțiile luate pe parcursul derulării acțiunilor (om de încredere la descărcarea cutiilor, distragerea atenției șoferului și ajutorului acestuia la momentul descărcării, limbajul telegrafic, uneori chiar eliptic, din convorbirile telefonice interceptate). Toate aceste aspecte au creat convingerea Tribunalului că inculpații au conștientizat natura mărfii și și-au asumat riscul continuării derulării acțiunilor întreprinse cu privire la aceasta, urmărind o anumită finalitate.

Apărările inculpaților din cursul judecății s-au referit, în principal, la modul de sesizare a organelor judiciare, la substituirea drogurilor prin ruperea sigiliilor aplicate containerului, cu încălcarea uzanțelor, la inexistenta mențiunii acestui fapt în BL. și la ignorarea traseului parcurs de container din Peru până în România, precum și a faptului că, de la sosirea lui în Zona Liberă Constanța Sud - Agigea, în data de 25/26 noiembrie 2008, containerul a staționat aproximativ 6 luni până la întocmirea formalităților vamale de tranzit. Toate aceste apărări au fost analizate prin încheierea din data de 03 noiembrie 2009, Tribunalul concluzionând că nu constituie motive de nulitate absolută, conform art. 197 C. proc. pen. Tribunalul a mai constatat că, în speță, au fost respectate dispozițiile art. 221 C. proc. pen., privitoare la modul de sesizare, intervenția organelor de urmărire penală în interiorul containerului, prin ruperea sigiliilor, fiind autorizată prin ordonanța procurorului, iar substituirea drogurilor fiind realizată cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 508/2004 și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Astfel, independent de traseul parcurs de container și de staționarea lui îndelungată, Tribunalul a constatat ca fiind certă împrejurarea că, în interiorul acestuia, exista, pe lângă sucuri, și cantitatea de 200 de kilograme de cocaină, care a motivat interesul deosebit manifestat de inculpați pentru acel container.

Potrivit Raportului de constatare tehnico-științifică din 2009, întocmit de L.A.P.D., probele înaintate în cauza privind substanța depistată în cutiile depozitate în containerul, constând în 200 de pachete, conțineau cocaină, care este un drog de mare risc, conform tabelului anexă din Legea nr. 143/2000. Suplimentul la acest raport a confirmat cantitatea netă de 200 de kilograme de cocaină, cu puritate de 80,65% (eroare maximă de 2%).

Cu privire la încadrarea juridică, Tribunalul a constatat că faptele comise de inculpații P.J.B., T.G.M. și T.G. perioada iulie 2008 - mai 2009, împreună cu alte persoane, au efectuat acte materiale referitoare la organizarea, introducerea pe teritoriul României, îndeplinirea formalităților vamale în vederea acestei introduceri, transportul pe teritoriul național, a unei cantități nete de 200 de kilograme Ide cocaină, prin disimularea acesteia printre pachete cu sucuri din fructul pasiunii, care făceau parte din conținutul containerului, expediat de firma O.E. S.A.G. din Peru, având ca destinatar formal Fundația G.D.S. din Arad, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor concurente de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă agravantă și respectiv de trafic internațional ilicit de droguri de mare risc, în aceeași formă, prevăjzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 175 lit. a) C. pen. și de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., dispunând, în consecință, condamnarea acestora.

Tribunalul a reținut că, în practica judiciară (spre exemplu, Decizia nr. 4150/2009 a Înaltei Cuijli de Casație și Justiție), s-a statuat că fapta de introducere în țară și aceea de deținere și de transport de droguri constituie infracțiuni distincte, prevăzute în art. 3 și respectiv în art. 2 din Legea nr. 143/2000, aflate în concurs, fără ca cea dintâi să o absoarbă pe cea din urmă. De altfel, din analiza, comparativă a celor două norme de incriminare, se constată că cele două infracțiuni diferă în ceea ce privește obiectul juridic și elementul material al laturii obiective. Astfel, obiectul juridic al infracțiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 îl constituie relațiile sociale privitoare la sănătatea publică, în vreme ce, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 3 din aceeași lege, obiectul juridic este complex, pe lângă relațiile sociale privitoare la sănătatea publică, fiind ocrotit și regimul juridic vamal. în ceea ce privește elementul material al laturii obiective, acesta s-a realizat în speță prin acțiuni de deținere și transport, menționate în art. 2, dar care nu se regăsesc în art. 3 din actul normativ analizat. Incriminarea separată a acțiunilor reținute în sarcina inculpaților este în acord cu Convenția contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din anul 1988, la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992.

La individualizarea pedepselor aplicate celor trei inculpați, Tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor (apreciat a fi deosebit de ridicat), conduita procesuală pe parcursul derulării cauzei și antecedența personală (reținând că inculpații P.J.B. și T.G. se află la primul conflict cu legea penală, în timp ce inculpata T.G.M. a fost condamnată în Ungaria pentru mai multe infracțiuni de înșelăciune) cu privire la inculpatul R.G.I.

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat implicarea acestuia în desfășurarea următoarelor activități:

- a solicitat intervenția comisionarului vamal T.A. (cunoștință a sa) pentru deblocarea containerului din portul Constanța, prin obținerea avizului de mediu;

- a transportat-o pe inculpata T.G. la Constanța, cu autoturismul propriu.

- anterior flagrantului, a însoțit-o pe aceeași inculpată la o benzinărie din Arad, unde a fost adus containerul și a discutat cu șoferii autotrenului, plătindu-le consumația și dându-le niște bani pentru masă;

- a închiriat un depozit în Arad, unde urmau să fie depozitate o parte din cutiile aflate în container.

Inculpatul a consimțit să dea declarații și a avut o poziție procesuală unică, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, contestând faptul că ar fi cunoscut existența drogurilor în container.

Din probatoriul administrat în cauză, inclusiv înregistrarea video, nu a rezultat cu certitudine prezența inculpatului la momentul realizării flagrantului.

Martorul D.C.M., audiat prin comisie rogatorie internațională, a susținut că, la sediul poliției din Arad, l-a văzut pe inculpat, care se afla într-o stare avansată de ebrietate, polițiștii fiind nevoiți să-i aducă alcool.

Investigatorul cu identitate protejată “P.S.” a declarat că i-a cunoscut pe inculpații R.G.I. și T.G. în data de 12 mai 2009, în orașul Arad, la o stație Peco și, din discuția purtată cu aceștia, a înțeles că sunt probleme cu formalitățile vamale, containerul fiind în tranzit și că acele probleme urmau să fie rezolvate de inculpata T.G.M..

Inculpatul P.J.B. a făcut, în declarația din fața procurorului, referiri exprese la inculpatul R.G.I., susținând că l-a cunoscut sub numele de “M.”, cu o zi înainte de realizarea flagrantului, la o benzinărie Lukoil din Arad.

Tribunalul a constatat că, în materie penală, primează regula că sarcina probei revine întotdeauna organului judiciar, respectiv procurorului, propunerea sau administrarea de probatorii de către părți neechivalând cu o inversare a sarcinei probei. în speță, complexitatea cauzei, determinată de modul de derulare a faptelor, a avut drept principală consecință argumentarea actului de inculpare, cu mici excepții, prin probe indirecte, situație datorată și procurorilor anchetatori care au disjuns o parte din probatorii, considerate la acel moment concludente, într-o altă cauză (privitoare la identificarea numitului “J.” și a numitului „L.", prezent la momentul realizării flagrantului), în care, ulterior, nu au mai fost administrate.

În actul de sesizare a instanței, se face o trecere în revistă a elementelor de fapt rezultate din listing-urile telefonice, din convorbirile interceptate și din declarațiile inculpaților.

Astfel, cu privire la inculpatul R.G.I., au fost analizate convorbiri telefonice cu numitul “J.” și cu martora T.A. (fără nicio relevanță) și cu inculpata T.G. („a venit băiatul de la depozit"), concluzionându-se de către acuzare că este de necontestat faptul că acesta îl cunoștea pe numitul “J.”, cu motivarea că „deși apelarea acestui număr nu apare și în listing-urile telefonice, acest lucru este datorat faptului că folosea un alt număr de telefon, respectiv cartelă S.I.M., existând în memoria telefonului său, pentru ziua de 10 mai 2009, un apel către acesta".

Tribunalul a constatat că, dintre convorbirile telefonice interceptate, una, respectiv cea din data de 13 mai 2009, ora 1341, impune o atenție deosebită. în procesul verbal de redare, inițial întocmit, sunt menționați drept interlocutori inculpatul R.G.I. și numitul “J.” Ulterior, s-a realizat o rectificare, în sensul că interlocutorul inculpatului este numitul „A." și că replicile celor două persoane implicate în acea convorbire vor fi inversate. întrucât s-a pus sub semnul îndoielii interpretarea dată acelei convorbiri de către un ofițer D.I.I.C.O.T., Tribunalul, în virtutea rolului său activ, a dispus audierea martorului M.O.V., expert tehnic auto, specialist în componente tehnice și cauciucuri. Explicațiile date de acesta au fost în sensul că, în vorbirea curentă, se folosește în mod uzual expresia „cauciuc de vară sau de iarnă", dar și expresia din limba engleză „all seasons" și că nu există noțiunea de concentrație, asociată anvelopelor.

Convorbirea respectivă, astfel cum a fost redată inițial, până la rectificarea realizată de procuror, avea următorul conținut:

După rectificare, în locul lui “J.”, apare „A.", iar replicile interlocutorilor sunt inversate.

În raport cu aceste aspecte și cu adresa din 2009 a I.G.P.R., Direcția Operațiuni Speciale, din care rezultă că interlocutorul care a inițiat convorbirea telefonică analizată este utilizatorul postului (pentru care s-a obținut autorizație de interceptare), aparținând numitului “A.”, Tribunalul a constatat că acesta din urmă este cel care i-a comunicat inculpatul R.G.I. că i-a „obținut cauciucuri 90%".

Tribunalul a apreciat că greșita menționare a interlocutorilor în transcrierea inițială și adăugarea de către transcriptor a cuvântului „concentrație" (nerostit de către persoanele care au purtat acea convorbire) ridică mari semne de întrebare cu privire la fidelitatea acelei transcrieri.

Deși, din probatoriul cauzei, a rezultat implicarea inculpatului în plata unor servicii și în găsirea/închirierea unui depozit (activități pe care nici acesta nu le-a negat), Tribunalul a apreciat că nu s-a dovedit cu certitudine că el ar fi știut care era conținutul real al containerului.

În acest context, Tribunalul a evidențiat că nu trebuie neglijat faptul că demararea „afacerii" i-a aparținut inculpatului P.J.B., ajutat ulterior de numitul “A.” și de soția acestuia (inculpata T.G.M.), cel dintâi având statutul de „coordonator al grupului" și că firma expeditoare era din Peru.

Tribunalul a constatat că stabilirea vinovăției inculpatului în discuție nu se poate realiza, în speță, decât pe temeiul unor prezumții, deduse în mare măsură din comportamentul persoanelor implicate, apreciind că acel comportament nu este de natură să creeze convingerea că acesta a cunoscut într-adevăr conținutul real al containerului. împrejurarea că inculpatul avea o relație intimă cu inculpata T.G. și, din această perspectivă, și comunicarea lor era una specială, nu poate constitui un argument solid pentru stabilirea vinovăției sale, cu atât mai mult cu cât, la temeiul administrării probelor, trebuie să stea regula neamestecului în viața privată, intimă și familială a inculpaților, în conformitate cu dispozițiile art. 8 C.E.D.O., potrivit cărora „este interzisă evidențierea unor aspecte din viața intimă, cu ocazia administrării probelor".

În opinia Tribunalului, consecința lipsei de consistență a probatoriului, în ceea ce îl privește pe inculpatul în discuție, este dubiul. înainte de a fi o problemă de drept, regula „in dubio pro reo" este o problemă de fapt. înfăptuirea justiției cere ca judecătorul cauzei să nu își întemeieze soluția pe probabilități, ci pe certitudini, dobândite pe temeiul unor probe decisive, complete, sigure și în măsură să reflecte realitatea obiectivă.

Deoarece, din probatoriul cauzei, nu a rezultat cu certitudine că inculpatul a cunoscut conținutul containerului, Tribunalul a concluzionat că, în favoarea acestuia, operează principiul „in dubio pro reo", pronunțând, în consecință, achitarea lui, pentru ambele infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu consecința punerii de îndată în libertate.

Împotriva sentinței Tribunalului, au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații P.J.B., T.G. și T.G.M.

Parchetul a criticat sentința primei instanțe, pentru modalitatea nelegală de aplicare a pedepselor în cazul inculpaților P.J.B. și T.G. și respectiv pentru greșita achitare a inculpatului R.G.I..

Inculpatul P.J.B. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Inculpatele T.G. și T.G.M. au solicitat, în principal, restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale sau trimiterea acesteia spre rejudecare, iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de apel și achitarea lor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) ori lit. e) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 221/A din data de 09 august 2012, pronunțată în Dosarul nr. 38147/3/2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis toate apelurile cu care a fost sesizată, a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând cauza în fond, a hotărât astfel:

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.J.B. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata T.G. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 16 ani, închisoare aplicată inculpatei T.G.M., în pedepse componente.

A redus pedeapsa aplicată inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., de la 16 ani închisoare la 15 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A înlăturat soluția de achitare a inculpatului R.G.I.

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.G.I. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 83 C. pen., a dispus ca, prin revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare, inculpatul să execute 16 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A dedus din pedeapsa închisorii perioadele de la data de 03 iulie 2006 până la data de 20 septembrie 2006 (conform sentinței penale nr. 1869/2006 a Judecătoriei sectorului 3 București) și respectiv de la data de 10 iunie 2009 până la data de 16 februarie 2011 (durata arestului preventiv din prezenta cauză).

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A dedus prevenția inculpaților P.J.B., T.G. și T.G.M., de la data de 14 mai 2009 până la zi, 09 august 2012 și a menținut starea de arest preventiv a acestora.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a constatat că, prin Rechizitoriul nr. 135/D/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților P.J.B. și T.G., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc și a infracțiunii de trafic internațional ilicit de droguri de droguri de mare risc.

Stabilind, pe baza probatoriului administrat, că fiecare dintre cei doi inculpați se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor respective, prima instanță a dispus, în mod eronat, condamnarea acestora la câte două pedepse pentru o singură infracțiune, astfel că prima critică a Parchetului este fondată.

Fondată a fost apreciată și cea de-a doua critică din apelul Parchetului, privind greșita achitare a inculpatului R.G.I., constându-se însă nefondate criticile celorlalți trei inculpați.

În acest sens, Curtea a constatat că prima instanță a stabilit o situație de fapt corectă, cu privire la deblocarea containerului din Portul Constanța, transportul acestuia și vămuirea încărcăturii, în condițiile în care toți cei patru inculpați au recunoscut că s-au implicat în aceste operațiuni, susținând doar că nu cunoșteau că în container se aflau droguri, pe lângă cutiile cu sucuri naturale, ce urmau a fi donate unei fundații.

Prima instanță a stabilit, pe bază de probe, locul și rolul fiecărui inculpat, precum și contribuția individuală la întreaga operațiune, care era coordonată de numitul “J.”, care a ținut permanent legătura telefonică cu inculpații T.G., T.G.M. și P.J.B., dar și cu T.A. (tatăl și respectiv soțul celor două inculpate).

Prima instanță a înlăturat în mod corect apărările inculpaților, în sensul că nu cunoșteau conținutul containerului, stabilind, pe baza probelor administrate, dar și pe bază de prezumții, care se coroborează cu acele probe, vinovăția acestora, care nu a fost combătută prin probele noi administrate în fața instanței de apel.

Apărarea inculpaților, în sensul că acel container a ajuns în dana Portului Constanța fără sigiliul aplicat de către expeditor, a fost înlăturată, întrucât, din declarațiile martorilor audiați de Curte (foști lucrători vamali), a rezultat că se întâmplă frecvent ca sigiliile să se desprindă în momentul descărcării containerelor de pe vasele de transport. în plus, este absurdă ipoteza că un container cu sigilul rupt este deschis, iar acolo se depozitează 200 de kg de cocaină, pe care depozitarul o lasă în port un timp îndelungat, astfel cum s-a întâmplat în speță.

În consecință, Curtea a apreciat că toate criticile inculpaților condamnați de prima instanță sunt nefondate, în raport cu probatoriul cauzei și cu modul corect în care instanța respectivă l-a evaluat.

Referitor la inculpatul R.G.I., Curtea a constatat că implicarea acestuia în operațiunile de deblocare, transport și vămuire a containerului s-a realizat prin intermediul concubinei sale, inculpata T.G.

Despre desfășurarea operațiunilor respective, atât “J.”, cât și T.A. erau informați în permanență de către inculpați, astfel cum rezultă din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, care dovedesc, fără putință de tăgadă, că toți inculpații aveau cunoștință de conținutul ilegal al containerului.

Printr-o interpretare eronată a probelor, prima instanță a ajuns la concluzia că, în favoarea inculpatului respectiv, operează principiul in dubio pro reo, deși, pe baza acelorași probe, i-a condamnat pe ceilalți inculpați.

Astfel, atunci când a analizat procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice dintre inculpatul R.G.I. și T.A. din ziua flagrantului, 13 mai 2009, rectificat parțial printr-un proces-verbal olograf al procurorului de caz (fila 431, vol.II, d.u.p.), prima instanță, deși a observat că acea rectificare a fost făcută la solicitarea inculpatului respectiv, cu ignorarea adresei din 03 iunie 2009 a I.G.P.R., Direcția Operațiuni Speciale (fila 434, vol. II, d.u.p.), totuși a reținut, în mod greșit, contrar acelei adrese, că interlocutorul care a inițiat convorbirea este T.A., care i-a comunicat inculpatului că i-a „obținut cauciucuri 90%". Or, în adresa anterior citată, se arată în mod clar că cel care a inițiat convorbirea respectivă este utilizatorul postului telefonic, deci inculpatul R.G.I. (fila 3, vol. III, d.u.p.) și, drept urmare, tot acesta este cel care i-a comunicat lui T.A. că i-a „obținut cauciucuri 90%". De altfel, era firesc ca inculpatul R.G.I., aflat în România, să folosească un număr de telefon aparținând companiei Orange, iar T.A., aflat în Ungaria, să folosească un număr de telefon din acea țară. în plus, pe lângă faptul că a reținut, în mod greșit, că numărul de telefon aparținea lui T.A., prima instanță a mai făcut o afirmație contrazisă de actele dosarului, și anume că acel număr nu se regăsește printre cele pentru care s-a obținut autorizație de interceptare, fără a observa că, prin Ordonanța nr. 177 din data de 12 mai 2009, s-a autorizat interceptarea, înregistrarea și localizarea convorbirilor telefonice și a comunicărilor tip S.M.S. și M.M.S. efectuate de la mai multe posturi telefonice, printre care și cel cu numărul respectiv (fila 57, vol. II, d.u.p.), iar, prin încheierea nr. 518 din data de 13 mai 2009, Tribunalul București a confirmat această măsură (fila 74, vol. II, d.u.p.). în orice caz, oricare ar fi fost inițiatorul convorbirii, aceasta nu are sens, întrucât, în fapt, discuția a fost codificată, fiind însă ușor de decriptat, întrucât, astfel cum rezultă tot din adresa din 03 iunie 2009 (fila 434, vol. II, d.u.p.), sensul uzual, colocvial, în limba maghiară, al comentariului cu privire la sintagma de „90 la sută", se referă la sensul de concentrație/puritate, iar nicidecum la aspecte legate de gradul de uzură sau de folosință a unor bunuri sau obiecte, precum cauciucurile.

Curtea a apreciat surprinzător faptul că prima instanță, chiar în condițiile în care nu a observat în mod corect conținutul adresei din 03 iunie 2009, a considerat că acea convorbire nu este relevantă pentru soluționarea cauzei, de vreme ce, în cursul cercetării judecătorești, a dispus audierea, în calitate de martor, a unui expert tehnic auto, pentru a lămuri dacă noțiunea de concentrație poate fi asociată cauciucurilor. Or, expertul audiat, M.O., a declarat că nu se poate folosi noțiunea de concentrație în legătură cu cauciucurile.

Pe de altă parte, trecând peste faptul că întrebarea „de cât sunt la sută?" (în locul celei firești de „sunt noi/uzate?") este nepotrivită pentru a se referi la cauciucuri, Curtea a apreciat uimitor faptul că interlocutorul a răspuns „90%", fără niciun fel de altă mențiune și a observat că, referitor la acel procent, inculpatul R.G.I. a precizat, în declarația din faza de urmărire penală, că reprezenta partea din cauciuc rămasă neuzată (fila 245, vol. I, d.u.p.), pentru ca, în declarația din cursul judecății, să afirme contrariul, respectiv că desemna gradul de folosire (uzură) al acelui cauciuc (fila 55, dosa fond).

Curtea a apreciat drept evident faptul că, oricum s-ar interpreta conversația redată în procesul-verbal (fila 431, vol. II, d.u.p.), aceasta nu se putea referi la cauciucuri, în sensul propriu al cuvântului respectiv, astfel cum susține inculpatul R.G.I., pentru că, dacă s-ar interpreta literal conversația, s-ar ajunge la un non-sens, indiferent de cine a fost persoana care a afirmat că a făcut rost de cauciucuri. Astfel, considerându-se că inculpatul R.G.I. este cel care i-a spus lui T.A. că i-a făcut rost de cauciucuri, discuția apare fără sens, trădând faptul că este codificată, întrucât inculpatul respectiv nu a venit în România să cumpere cauciucuri pentru a i le duce interlocutorului său în Ungaria, mai ales că inculpatul a precizat, cu ocazia audierii sale pe acest aspect, că prețul unui cauciuc era de 20.000 de forinți, monedă cu care nu se fac plăți în România.

în sens invers, considerându-se că T.A. este cel care a afirmat că i-a făcut rost inculpatului R.G.I. de patru cauciucuri, este nefiresc ca cel din urmă să se fi bucurat când a aflat că va plăti 20.000 de forinți pe o bucată de cauciuc, iar nu pe patru bucăți, ceea ce este absurd, rezultând astfel că discuția nu se referea, în realitate, la cauciucuri.

Fiind audiat prin comisie rogatorie, T.A. a declarat asupra acestui aspect că i-a găsit prietenului fiicei sale (inculpatul R.G.I.) patru cauciucuri folosite, dar în stare bună, de 80% față de cele noi, la prețul de aproximativ 20.000 forinți bucata. Curtea a observat că T.A. a făcut vorbire despre un procent de 80%, iar nu de 90% și a adăugat la acesta mențiunea „față de cele noi".

În legătură cu prețul cauciucurilor și cu faptul că inculpatul R.G.I. s-a bucurat că va plăti mai mult pe cauciucuri, Curtea a observat că, în declarația din faza de urmărire penală (fila 67, vol. I, d.u.p.), inculpatul P.J.B. a arătat că se pot cumpăra fără probleme patru cauciucuri noi cu prețul de 80.000 de forinți, motiv pentru care conversația analizată i s-a părut suspectă.

Coroborând toate aceste aspecte, Curtea a constatat că, în realitate, inculpatul R.G.I. și T.A. nu discutau (imediat după vămuirea mărfii, descărcarea din container și încărcarea celor opt cutii cu droguri în autoturismele personale ale inculpaților) despre cauciucuri, iar interpretarea dialogului respectiv, în ansamblul celorlalte conversații purtate de inculpați, redate în procesele-verbale de transcriere (filele 409-509, vol. II, d.u.p.), iar nu izolat, astfel cum a procedat prima instanță, conduce la concluzia irefragabilă că cei doi interlocutori vorbeau, în realitate, despre droguri, iar întrebarea „de cât sunt la sută?" se referea la concentrația acestora. De altfel, răspunsul la acea întrebare, respectiv „este de 90%", confirmă și el că, în realitate, se vorbea despre droguri, în condițiile în care, potrivit concluziilor suplimentului la raportul de constatare tehnico-științifică, în cele opt cutii descoperite în container, se afla cantitatea de 200 kilograme de cocaină, cu o puritate de 80,65% (cu o eroare maximă de 2%).

în același sens, Curtea a apreciat deosebit de relevantă convorbirea telefonică dintre inculpatul R.G.I. și T.A. Jr. (fila 505, vol .II, d.u.p.), coroborată cu cea dintre martora T.A. și “J.” (fila 489, vol. II, d.u.p.), ambele purtate în chiar ziua flagrantului, din care rezultă că inculpatul respectiv cunoștea, la fel ca și ceilalți inculpați, care era conținutul real al containerului, de vreme ce acesta i-a spus interlocutorului său că se face o percheziție, iar acesta din urmă îi spune lui “J.”, care, la rândul lui, o sună pe T.A., exprimându-și îngrijorarea față de faptul că niciunul dintre inculpați nu îi mai răspunde la telefon.

În apel, Curtea a încuviințat o expertiză a vocii, care a concluzionat că vocea care a făcut afirmația „am făcut rost de cauciucuri pentru mașina ta" nu aparține inculpatului R.G.I., ci persoanei cu care acesta vorbea. Această expertiză nu se angrenează însă în ansamblul probatoriului administrat, fiind contrazisă de adresa I.G.P.R., Direcția de Operațiuni Speciale, din care rezultă că inculpatul este cel care a inițiat convorbirea și, sunându-l pe T.A., i-a spus că a obținut pentru mașină cauciucuri de 90%, despre care a adăugat „bucata este de 20.000, un preț foarte bun". Curtea și-a reiterat convingerea că acea discuție nu se referea la cauciucuri, întrucât o persoană normală nu se poate bucura la aflarea veștii că un cauciuc costă mai mult decât în mod normal, reținând acest fapt ca o dovadă în plus că inculpatul R.G. cunoștea conținutul ilegal al containerului.

Dincolo de aspectele ce rezultă din interceptări, Curtea a constatat că implicarea inculpatului în operațiunile desfășurate cu privire la acel container nu este negată nici de acesta, multe din faptele sale dovedind că el acționa în deplină cunoștință de cauză. Astfel, solicitarea intervenției comisionarului vamal T.A. (cunoștință a inculpatului), pentru deblocarea containerului din port, în vederea obținerii avizului de mediu, transportul inculpatei T.G. la Constanța și închirierea unui depozit în Arad, unde urmau să fie depozitate o parte din cutiile din container, au fost reținute de Curte, alături de interceptările anterior analizate, ca dovedind, fără putință de tăgadă, că acestuia nu îi era străină nicio activitate întreprinsă de concubina sa.

Curtea a constatat nefondată cererea inculpatelor T.G. și T.G.M. de restituire a cauzei la organul de urmărire penală sau de trimitere a acesteia spre rejudecare, în motivarea căreia s-a invocat încălcarea dreptului la apărare, prin neaducerea la cunoștință, în limba maghiară, a rechizitoriului și a sentinței pronunțate de prima instanță.

Referitor la această susținere, Curtea a constatat că inculpații au beneficiat de interpret de limbă maghiară, astfel că au putut lua cunoștință de conținutul tuturor actelor. Mai mult, la cererea inculpaților, instanța de apel a dispus traducerea actelor indicate de aceștia în limba maghiară, iar faptul nerealizării traducerii a fost adus la cunoștința Curții abia cu ocazia dezbaterilor.

Curtea a mai constatat că motivul invocat de cele două inculpate nu constituie o cauză de nulitate absolută, care să atragă necondiționat desființarea sentinței pronunțate de prima instanță.

Cu privire la individualizarea pedepselor, Curtea a constatat că inculpații P.J.B. și T.G. se află la primul conflict cu legea penală, în timp ce ceilalți doi inculpați sunt cunoscuți cu antecedente penale. Având în vedere acest aspect, dar și contribuția proprie la activitatea infracțională, Curtea a apreciat că pedepsele aplicate inculpatei T.G. sunt prea severe, motiv pentru care le-a redus sub limitele speciale minime, prin reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. Curtea nu a dat eficiență aceleiași circumstanțe și în cazul inculpatului P.J.B., având în vedere gradul său de participație infracțională, sens în care a reținut că acesta este acela care a încercat să creeze cadrul legal introducerii containerului cu droguri în România (a intenționat să cumpere o societate comercială fără probleme, pe adresa căreia să fie trimisă marfa, a adus o persoană de încredere pentru descărcarea containerului, dându-i acesteia indicații exprese). în privința inculpatei T.G.M., Curtea a constatat că, în favoarea acesteia, nu pot fi reținute circumstanțe atenuante judiciare, însă, față de contribuția sa infracțională, a apreciat că aplicarea unei pedepse minime pentru infracțiunea cea mai gravă este suficientă. Același aspecte au fost avute în vedere și la individualizarea pedepselor stabilite în cazul inculpatului R.G.I.

Împotriva deciziei Curții, au declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații T.G., P.J.B., T.G.M. și R.G.I.

Parchetul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a criticat numai pedepsele aplicate inculpatei T.G., pe motiv că, în mod greșit, instanța de apel a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., în condițiile în care aceasta a avut o contribuție majoră la activitatea infracțională, iar acea activitate a avut ca obiect cantitatea de aproximativ 200 de kilograme de cocaină cu o puritate de 80,65%.

Inculpații au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 6, pct. 9, pct. 10 și pct. 18 din C. proc. pen., susținând că, celor de cetățenie maghiară, li s-a încălcat dreptul la un proces echitabil (întrucât, neputând lua cunoștință, în limba maternă, de materialul probator al cauzei, nu și-au putut formula o apărare efectivă), că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, lipsind analiza probelor, că instanța respectivă nu a analizat toate apărările formulate (între care acelea că, în port, containerul a fost scanat de două ori cu raze X, fără a se descoperi ceva suspect și că acesta a sosit desigilat) și că stabilirea situației de fapt s-a realizat printr-o evaluare eronată a probatoriului cauzei, care nu dovedește că ele ar fi cunoscut conținutul real al containerului. în raport cu aceste motive, cele două inculpate au solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar, în subsidiar, achitarea lor.

Prin Decizia nr. 112 din data de 16 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 38147/3/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis toate recursurile cu care a fost sesizată, a casat, în întregime, hotărârea instanței de apel și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, menținând starea de arest preventiv a inculpaților T.G., P.J.B. și T.G.M.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a constatat incidența, în speță, a cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9 și pct. 10 C. proc. pen., sens în care a reținut următoarele:

Obligația instanțelor de judecată de a-și motiva hotărârile reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil, consacrat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. în jurisprudența sa, C.E.D.O. a apreciat că obligația de motivare a hotărârilor este inerentă unui proces echitabil și că motivarea nu poate să prezinte un caracter lapidar (cauza Hiro Bălani c. Spania, cauza Georgiadis c. Grecia). Aceeași Curte a statuat că dreptul la un proces echitabil înglobează, între altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor.

întrucât Convenția nu garantează drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cauza Artico c. Italia), Curtea respectivă a mai statuat că acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt într-adevăr „ascultate", adică analizate temeinic de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de probe ale părților (cauza Perez c.

Franței). Tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că una din funcțiile motivării hotărârilor este aceea de a demonstra părților că au fost ascultate (cauza Suminem c. Finlanda). A motiva înseamnă a demonstra, iar a demonstra înseamnă a pune în evidență datele concrete care, folosite ca premise, au dus la formularea unei concluzii logice. A afirma o concluzie fără arătarea datelor care au servit la formularea ei, a indica o dată concretă fără a arăta în ce mod a fost stabilită acea dată, a face o referire explicită sau implicită la actele cauzei în general, nu înseamnă a motiva, ci a da numai aparența unei motivări.

Este adevărat că obligația impusă instanțelor naționale, prin dispozițiile art. 6 din Convenție, de a-și motiva hotărârile, nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată, însă C.E.D.O. a decis că trebuie să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse analizei instanței, iar, în considerentele hotărârii, trebuie să fie redate argumentele care au condus la pronunțarea acesteia. în acord cu jurisprudența europeană, jurisprudența națională a statuat că motivarea soluției pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire, care înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând posibilitatea părților din proces și opiniei publice să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției adoptate, iar instanțelor de apel și de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces de analiză a probelor administrate în cauză, în scopul aflării adevărului, necesar stabilirii stării de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea unor probe și reținerea altora, ca urmare a unor raționamente logice făcute de instanță, care își găsesc exponențialul în motivarea hotărârii judecătorești. Obligația judecătorului, de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce motiv a găsit bună o probă și a înlăturat o altă probă, de ce a aplicat o normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este esențială, iar încălcarea sa determină desființarea hotărârii.

Motivarea se face în concret, simpla afirmație că un fapt rezultă din probele dosarului, fără a se arăta în ce constau acele probe, constituind, în realitate, o nemotivare. în jurisprudența europeană, s-a arătat că instanța de apel nu se poate limita să preia total sau parțial motivarea instanței de fond (cauza Boldea c. România), ci, printr-o nouă examinare a cauzei, trebuie să răspundă, cu argumente, la fiecare dintre criticile și mijloacele de apărare invocate de părți. Astfel fiind, instanța de prim control judiciar este datoare să procedeze la un examen propriu al pricinii, chiar dacă își însușește concluziile și motivele instanței a cărei hotărâre este atacată, fiind obligată să verifice ori să dea o apreciere proprie materialului probator.

Prin prisma acestor considerente, Înalta Curte a constatat că decizia instanței de apel nu respectă cerințele art. 356 C. proc. pen., circumscrise exigențelor jurisprudenței europene în materie, întrucât motivarea deciziei respective este lacunară și neconvingătoare, din cuprinsul acesteia nerezultând motivele soluției pronunțate.

Astfel, pe de o parte, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., înalta Curte a evidențiat că instanța de apel nu a analizat punctual criticile invocate de inculpații T.G., P.J.B. și T.G.M., cu trimitere expresă la probele administrate în cauză, iar absența unei astfel de analize lipsește instanța de recurs de elementele necesare exercitării controlului judecătoresc. De asemenea, din considerentele deciziei recurate, nu rezultă cu claritate care sunt motivele pentru care instanța de apel nu a apreciat temeinice criticile invocate de inculpați cu privire la stabilirea situației de fapt și a vinovăției acestora și susținerile lor referitoare la achitare ori la individualizarea pedepselor.

Pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., înalta Curte a observat că instanța de apel nu s-a pronunțat argumentat asupra apărărilor inculpaților, formulate în scris și susținute oral, cu privire la înscrisurile comunicate de Biroul Vamal Agigea Sud Constanța, despre care au pretins că nu sunt concordante cu originalele acestora.

Astfel, inculpații au făcut referire la declarația vamală și la documentul denumit „Intrare produse alimentare de origine non-animală" și au solicitat ca exemplarele originale ale acestora să fie analizate, prin comparație, cu copiile atașate la filele 297-298 din dosarul de urmărire penală, despre al căror conținut au pretins că este nereal, iar instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la această cerere.

De asemenea, inculpații au solicitat să se constate că, de pe documentul despre care au pretins că este fals, lipsesc două ștampile esențiale, una aplicată în dreptul rubricii „examinarea sigiliilor" și alta aplicată în dreptul rubricii „verificarea documentației din data de 11 mai 2009" și că documentul privind intrarea de produse alimentare de origine non-animală în România (aflat la dosarul de urmărire penală și pretins a fi nereal) cuprinde ștampila datată 08 mai 2009, care atestă data când s-a efectuat controlul mărfii în Portul Constanța Sud Agigea, contrazicând astfel întregul probatoriu administrat în acuzare (întrucât D.I.I.C.O.T. s-a sesizat abia la data de 11 mai 2011, cu privire la descoperirea unui container vămuit cu 3 zile în urmă). Instanța de apel nu a făcut o examinare efectivă și o analiză pertinentă a acestor apărări și nu a verificat incidența lor în stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpaților.

Totodată, inculpatele T.G. și T.G.M. au susținut că nu au cunoscut conținutul containerului, iar, referitor la momentul când acesta a plecat spre Arad, au invocat neconcordanța înscrisurilor aflate la dosar, care ar fi impus compararea copiilor prezentate în faza de urmărire penală cu exemplarele originale, transmise instanței de apel de către organul vamal. Și aceste aspecte trebuiau lămurite, în condițiile în care prima instanță a reținut, făcând trimitere doar la probe indirecte, că cele două inculpate știau de conținutul containerului. în același timp, există o neconcordanța între susținerile inculpatelor, care, pe de o parte, au afirmat că ele nu au cunoscut conținutul containerului, iar, pe de altă parte, au pretins că s-au aflat în eroare cu privire la acel conținut, și această contradicție trebuind lămurită de către instanța de apel.

În sfârșit, criticile inculpaților s-au referit și la aspectul privitor la sigiliile containerului expediat către România. Astfel, au arătat că, la sosirea în Portul Constanța, containerul nu era sigilat (aspect ce rezultă din fișa atașată la fila 317, vol. II, d.u.p.) și că acesta a staționat în acel port o perioadă îndelungată, de aproximativ 6 luni, timp în care sigiliile au fost schimbate de mai multe ori. Din actele dosarului, rezultă într-adevăr neclarități cu privire la sigiliul containerului, care a fost sigilat în portul de destinație, iar ulterior a fost desigilat și resigilat de mai multe ori, aspect care trebuia lămurit de către instanța de apel, chiar și din oficiu, în virtutea rolului său activ, cu atât mai mult cu cât inculpatul P.J.B. a susținut, în mod constant, că nu a fost prezent la aceste activități de sigilare-desigilare, că nu a avut contact cu acel container decât în momentul când a fost reținut și că, de documentația aferentă acestuia și de transportul său, s-a ocupat inculpata T.G. În acest context, s-a apreciat pertinentă observația inculpaților, în sensul că, dacă sigiliul s-ar fî rupt ori s-ar fi deteriorat în timpul descărcării, acest fapt ar fî trebuit specificat în rubrica din tabel privind sigiliul rupt, iar, în rubrica alăturată, trebuia menționat numărul noului sigiliu.

Înalta Curte a apreciat că toate aceste aspecte, invocate de inculpați, erau esențiale pentru aflarea adevărului, potrivit art. 3 C. proc. pen., impunandu-se, pentru lămurirea lor, trimiterea cauzei spre rejudecare, menționând că, în rejudecare, instanța de apel îi va asculta din nou pe inculpați și va efectua confruntări între aceștia, va examina punctual toate apărările lor, cu precădere cele anterior menționate, îi va asculta pe martorii O.C.C., M.A. și V.F., va realiza confruntări între aceștia și inculpați și va administra orice altă probă ce ar putea rezulta din dezbateri, necesară pentru corecta stabilire a situației de fapt, a vinovăției și a încadrării juridice, cu respectarea principiului „non reformatio in pejus".

Apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților T.G., P.J.B. și T.G.M. nu au încetat și nici nu s-au schimbat, față de gravitatea faptelor imputate, presupusele împrejurări de comitere și importanța valorilor sociale lezate, Înalta Curte, în temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (11) și art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a acestora.

În rejudecarea apelurilor, Curtea a dispus traducerea, în limba maghiară, a rechizitoriului, a sentinței atacate, a deciziei casate a primei instanțe de apel și a deciziei din recurs. Actele traduse au fost comunicate inculpaților P.J.B., T.G. și T.G.M., în prezența apărătorilor aleși ai acestora, pe bază de proces-verbal (fila 126, d.a.). De asemenea, celor trei inculpați le-a fost încuviințată o grefă cu apărătorii aleși, în prezența interpretului de limbă maghiară, pentru a putea studia împreună actele respective.

Curtea a procedat, în mod nemijlocit, la ascultarea inculpaților P.J.B. (filele 136-142, d.a.), T.G. (filele 143-147, d.a.), T.G.M. (filele 148-152 și 248-249, d.a.) și R.G.I. (filele 243-247, d.a.), precum și a martorilor indicați în decizia de casare, V.F. (filele 251-253, d.a.), M.A. (fila 254, d.a.) și O.C.C. (filele 257-259, d.a.).

Curtea, după punerea în discuție, a constatat că nu este utilă efectuarea de confruntări între inculpați, întrucât, pe de o parte, în urma ascultării lor nemijlocite, nu s-au evidențiat contradicții în declarațiile acestora cu privire la situația de fapt, inculpații susținând versiuni diferite numai referitor la natura bunurilor pretins cunoscute de fiecare a se afla în container și negând că ar fi cunoscut versiunea celorlalți, iar, pe de altă parte, aceștia, în prezența apărătorilor aleși, au avut posibilitatea, cu ocazia audierii, să-și adreseze reciproc întrebări, ce au permis lămurirea tuturor aspectelor cauzei, din perspectiva apărării fiecăruia, în același scop procedându-se și la luarea unui supliment de declarație inculpatei T.G. În plus, confruntări între inculpați s-au realizat în faza de urmărire penală, fără ca declarațiile din fața Curții să evidențieze aspecte esențiale noi față de cele deja lămurite în acea fază procesuală.

De asemenea, Curtea a apreciat că nu este necesară efectuarea de confruntări între inculpați și martorii reaudiați conform deciziei de casare, întrucât, în cazul martorilor O.C.C. și M.A., s-a dovedit că aceștia nu se cunoșteau cu inculpații, declarațiile lor referindu-se exclusiv la activitățile desfășurate în portul de descărcare a containerului, iar, în cazul martorei V.F. (beneficiară a dreptului de a nu se autoincrimina), s-a constatat că a negat toate aspectele afirmate, cu privire la ea, de către inculpații T.G. și R.G.I. (cu care, potrivit'acestora, s-ar fi aflat în contact), asupra cărora a fost întrebată punctual, astfel că efectuarea unei confruntări nu avea ce anume aspecte să lămurească, din perspectiva acesteia.

Curtea a respins, de asemenea, cererea inculpatelor T.G. și T.G.M., de efectuare a unei confruntări între martorele V.F. și T.A., întrucât cea dintâi, fiind întrebată în mod explicit, a negat că o cunoaște pe cea din urmă și a precizat că nu își amintește niciun aspect privitor la container, iar martora T.A. nu a făcut nicio referire la martora V.F. în declarațiile sale, atât din faza de urmărire penală, cât și din cursul cercetării judecătorești în primă instanță.

Curtea a respins, ca nefiind utile judecării cauzei (inclusiv din perspectiva motivelor de apel invocate), pentru motivele expuse pe larg în încheierea de amânare a pronunțării din data de 29 aprilie 2013 (care face parte integrantă din prezenta decizie penală), și celelalte probe noi solicitate de inculpați, respectiv efectuarea unei comisii rogatorii internaționale în Republica Peru, pentru obținerea de înscrisuri și informații din partea expeditorului și transportatorului containerului, transmiterea de adrese către instituțiile prin intermediul cărora s-au realizat transferuri de bani între persoanele implicate, în vederea identificării numitului “J.”, efectuarea unei expertize vamale asupra documentelor transmise de A.N.V., reascultarea și retranscrierea convorbirii telefonice din data de 13 mai 2009 (purtată între inculpatul R.G.I. și T.A.) și ascultarea ca martor a interpretului de limbă maghiară R.V.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală a comunicat, la cererea inculpatelor T.G. și T.G.M., încuviințată de Curte, informații privind înscrisurile ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la adresa din municipiul Arad, județul Arad (filele 201-207, d.a.).

Curtea a pus în discuție, din oficiu, schimbarea încadrării juridice, în cazul inculpatului R.G.I., în sensul de a se reține, cu privire la ambele infracțiuni pentru care acesta a fost trimis în judecată, forma de participație a complicității, prevăzută de art. 26 C. pen. Reprezentantul Ministerului Public a susținut această schimbare de încadrare juridică, în timp ce apărătorul ales al inculpatului respectiv a contestat-o, susținând că acesta nu a avut nicio participație la săvârșirea acelor infracțiuni, nici de autor, nici de complice, întrucât nu a cunoscut încărcătura containerului.

De asemenea, inculpatele T.G. și T.G.M. au solicitat schimbarea încadrării juridice, în sensul de a se reține în sarcina lor, în ipoteza stabilirii vinovăției, numai infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cerere susținută și de ceilalți doi inculpați.

În dezbateri, inculpatul P.J.B. a solicitat achitarea sa, invocând, prin apărătorul ales, trei temeiuri, respectiv, în ordinea expunerii lor, pe cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (pe motiv că nu există probe că el ar fi autorul faptelor), art. 10 alin. (1) lit. d) din același cod (pe motiv că nu a cunoscut conținutul real al containerului, acționând astfel, pe latură subiectivă, fără vinovăție) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (pe motiv că faptele nu există, în condițiile în care nu s-a dovedit existența drogurilor în container).

Inculpatele T.G. și T.G.M. au solicitat achitarea lor, invocând, prin apărătorul ales, un singur temei, respectiv cel prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (pe motiv că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor deduse judecății, pe latură subiectivă, în condițiile în care există dubii că acestea ar fi avut cunoștință de încărcătura reală a containerului).

În ultimul cuvânt, inculpata T.G. a susținut că s-a aflat în eroare de fapt, conform art. 51 C. pen., cu privire la conținutul containerului, împrejurarea invocată tinzând la obținerea unei soluții de achitare, pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

În mod distinct de apărările astfel susținute, cele două inculpate au solicitat, prin cereri scrise formulate personal, restituirea cauzei la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale și înlăturarea din sentința penală apelată, în ceea ce le privește, a dispoziției de expulzare.

În subsidiar, toți cei trei inculpați apelanți au solicitat reducerea pedepselor la care au fost condamnați în primă instanță.

Inculpatul R.G.I. a solicitat, prin apărătorul ales, menținerea soluției de achitare, considerând corect temeiul reținut de prima instanță a motiva această soluție (art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.).

În cursul rejudecării apelurilor, Curtea a dispus, prin încheierea de la termenul din data de 11 martie 2013, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților P.J.B., T.G. și T.G.M. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, însă dispoziția respectivă a fost casată, în recurs, prin decizia nr. 881 din data de 13 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, care a menținut starea de arest preventiv a acestora.

Instanța de apel, procedând la o amplă analiză a probelor administrate, a apreciat că participanții la infracțiunile deduse judecății sunt inculpații P.J.B., T.G. și T.G.M., în calitate de coautori și inculpatul R.G.I. în calitate de complice, astfel că solicitarea celui dintâi, de achitare în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., este nefondată.

Evaluând întregul probatoriu anterior prezentat, Curtea a constatat ca fiind dovedite, mai presus de orice îndoială, acțiunile prin care cei patru inculpați au realizat introducerea în țară a containerului respectiv, cunoscând conținutul real al acestuia.

Inculpații P.J.B., T.G.M. și T.G. au întreprins acțiuni nemijlocite în acest sens, cel dintâi comandând importul containerului dintr-o țară sud-americană, sub pretextul fals al unei afaceri cu parteneri mexicani nenominalizați (niciodată dovedită), cea de-a doua căutând o societate românească pe numele căreia să se realizeze acel import, ale cărei date de identificare i le-a comunicat intermediarului “J.”, iar cea din urmă ocupându-se în mod direct de formalitățile de realizare a tranzitului vamal în Portul Constanța Sud - Agigea (a cărui finalizare a determinat, prin plasarea mărfii sub un regim vamal, introducerea acesteia în țară), prin depunerea la autoritățile vamale a actelor necesare efectuării acelei operațiuni, inclusiv cele privitoare la fundația pe numele căreia s-a realizat, în final, importul. Acțiunile celor trei inculpați, desfășurate într-o strânsă conlucrare, le atribuie acestora calitatea de coautori ai faptei respective, care, în drept, întrunește, în cazul fiecăruia dintre ei, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

În schimb, inculpatul R.G.I. nu a realizat, în mod nemijlocit, nicio astfel de acțiune, participația sa limitându-se la a o ajuta pe inculpata T.G. pentru realizarea formalităților de introducere în țară a containerului, punând-o în legătură cu persoane care i-au facilitat efectuarea acelor formalități (martorele T.A. și V.F.), însoțind-o la flecare deplasare în portul de descărcare, pentru depunerea actelor necesare finalizării operațiunii vamale de tranzit și comunicând cu persoana ce pare a fi acționat în folosul destinatarului final al încărcăturii disimulate (“J.”), activități care, în drept, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., motiv pentru care s-a dispus schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice, astfel cum Curtea a pus în discuție din oficiu, potrivit art. 334 C. proc. pen. și, contrar soluției din sentința penală apelată, condamnarea sa.

Cererea inculpaților de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a apreciat ca nefondată, reținându-se că probatoriul cauzei dovedește că toți au acționat cu vinovăție, cunoscând că în containerul pentru a cărui introducere în țară au acționat, se -afla cocaină expediată din America de Sud.

Nefondată s-a apreciat și cererea inculpatei T.G., de achitare în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât nu s-a aflat în eroare de fapt, conform art. 51 alin. (1) C. pen., cu privire la încărcătura reală a containerului, ci a cunoscut că în acesta, printre sucurile din puncte menționate în documentele vamale, se afla, disimulată, cocaina.

Relevante cu privire la cunoașterea de către toți inculpații a prezenței în containere a drogului respectiv s-au reținut și acțiunile întreprinse de aceștia pe teritoriul României, în legătură cu punerea în circulație a acelui container.

Analizând amplu probatoriul pentru această a doua etapă infracțională, Curtea a reținut că inculpații T.G., T.G.M. și P.J.B. au întreprins acțiuni nemijlocite în acest sens, cea dintâi coordonând transportul containerului până la Arad (prin păstrarea legăturii cu șoferul autotrenului în care acesta era depus) și ocupându-se, împreună cu cea de-a doua, de îndeplinirea formalităților necesare vămuirii sale în localitatea de destinație (prin legătura stabilită cu martora T.A.), iar ultimii doi fiind implicați, în mod direct, chiar în preluarea coletelor cu cocaină din container, în vederea transportării lor într-o altă locație, postură în care au fost prinși în flagrant. Acțiunile celor trei inculpați, desfășurate și de această dată într-o strânsă conlucrare, le conferă calitatea de coautori ai faptei respective, care, în drept, întrunește, în cazul fiecăruia dintre ei, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

În schimb, și în acest caz, Curtea a constatat că inculpatul R.G.I. nu a realizat, în mod nemijlocit, nicio faptă proprie de punere în circulație a containerului respectiv pe teritoriul național, participația lui limitându-se la a le ajuta pe inculpatele T.G. și T.G.M. în acțiunile de preluare a containerului (însoțind-o pe cea dintâi, de două ori, la locul unde era parcat autotrenul care îl transporta), de vămuire (intermediind legătura cu alte persoane implicate, în mod direct sau indirect, în realizarea acesteia, martorele T.A. și V.F.) și de găsire a unui loc de depunere a coletelor încărcate cu substanța de substituire (unde urmau a fi duse după descărcarea acestora la depozitul deținut de societatea administrată de N.M.), activități care, în drept, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., motiv pentru care s-a dispus schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice, astfel cum Curtea a pus în discuție din oficiu, potrivit art. 334 C. proc. pen. și, contrar soluției din sentința penală apelată, condamnarea sa.

Cererea comună a primilor trei inculpați, de achitare pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (cele separate, ale inculpatului P.J.B., de achitare pe alte două temeiuri, respectiv cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) și c din același cod, au fost deja analizate) și cererea ultimului inculpat, de menținere a soluției de achitare pronunțate în privința sa conform aceluiași temei, sunt nefondate, întrucât, astfel cum s-a motivat pe larg anterior, probatoriul cauzei dovedește că toți aceștia au acționat cu vinovăție, crezând că, în containerul pentru a cărui punere în circulație pe teritoriul României au acționat, se afla cocaină (între timp substituită, în mod legal, cu sare de bucătărie).

Nefondată este și cererea inculpatei T.G., exprimată personal în ultimul cuvânt, de achitare pe temeiul art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât nu s-a aflat în eroare de fapt, conform art. 51 alin. (1) C. pen., cu privire la presupusa încărcătură a containerului, ci a avut reprezentarea că, în acesta, se afla cocaină, acționând în mod deliberat pentru punerea ei în circulație.

În acest context, cu privire la ambele infracțiuni reținute în sarcina fiecărui inculpat, Curtea a constatat nefondată apărarea finală, exprimată în dezbateri îndeosebi de avocatul inculpatelor T.G. și T.G.M., în sensul că percepția asupra conținutului fraudulos al containerului nu echivalează cu conștientizarea prezenței drogurilor și a naturii acestora (de risc sau de mare risc), întrucât provenința containerului, cunoscută de toți inculpații (America de Sud), caracterul notoriu al expedierii din acea parte a lumii, îndeosebi pe cale maritimă, de cocaină și sumele mari de bani vehiculate pentru recompensarea acțiunilor de introducere în țară, de vămuire și de preluare a încărcăturii, coroborate cu faptul, în final se pare acceptat, că o parte din marfă era interzisă deținerii (dovadă fiind măsurile de precauție luate pentru a împiedica descoperirea ei), nu lasă nicio urmă de îndoială asupra împrejurării că inculpații au avut, încă de la început, reprezentarea mentală că participă la acțiuni ilegale privitoare la drogul de risc anterior menționat, întregul lor comportament convergând spre această concluzie.

Curtea a constatat nefondată și apărarea acelorași inculpate, însușită, în subsidiar, și de ceilalți doi inculpați, privitoare la greșita încadrare juridică a faptelor, despre care au pretins, prin avocatul lor, că ar întruni elementele constitutive numai ale infracțiunii mai puțin grave prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2002 (în forma de participație aplicabilă fiecăruia), solicitând, în consecință, schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice, întrucât, astfel cum rezultă din prezentarea situației de fapt, inculpații au întreprins, mai întâi, acțiuni de introducere în țară a cocainei și, apoi, în continuarea lor, acțiuni de punere în circulație a acesteia pe teritoriul României, primele acțiuni constituind elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2002, iar cele din urmă elementul material, distinct, al infracțiunii concurente prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2002.

Nefondată este și cererea acelorași două inculpate, de restituire a cauzei la Parchet, pentru refacerea urmăririi penale, întrucât, în speță, nu s-a invocat, în concret și, din oficiu, nu s-a identificat niciun motiv, dintre cele expres și limitativ prevăzute în art. 332 alin. (2) C. proc. pen., care să fundamenteze, în mod legal, o astfel de soluție. Mai mult, întrucât toate motivele menționate în articolul anterior citat constituie și cauze de nulitate absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., constatarea, chiar din oficiu, a existenței vreunuia dintre ele ar fi trebuit să conducă, în recurs, la soluția invocată de inculpate, ceea ce, în fapt, nu s-a întâmplat, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanța de apel exclusiv prin prisma cazurilor de casare prevăzute de 3859 alin. (1) pct. 9 și pct. 10 C. proc. pen., care nu se referă la astfel de motive.

Cu referire la individualizarea pedepselor, Curtea a constatat că, în rejudecarea apelurilor, pentru respectarea principiului neagravării situației, nu îi poate aplica inculpatului P.J.B. pedepse mai mari decât cele stabilite de către instanța de fond, iar inculpatei T.G.M. o pedeapsă mai mare decât cea stabilită de către prima instanța de apel (care, admițându-i calea de atac, i-a redus pedeapsa pentru infracțiunea cea mai gravă de la 16 ani închisoare la 15 ani închisoare).

În schimb, în cazul inculpatei T.G., având în vedere că unul dintre recursurile a căror admitere a determinat rejudecarea apelurilor a fost cel al Parchetului, care a contestat chiar pedepsele aplicate acesteia de către prima instanță de apel, prin prisma criticii anterior menționate, Curtea a constatat că nu există niciun impediment procedural pentru majorarea pedepselor respective, dar nu peste duratele stabilite de către instanța de fond, care nu au fost contestate în apelul Parchetului.

Astfel fiind, Curtea i-a condamnat pe fiecare dintre inculpații P.J.B., T.G. și T.G.M. la câte o pedeapsă de 15 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și respectiv la câte o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., subliniind că pedepsele respective sunt egale cu înseși limitele minime din normele de incriminare incidente și că, în cazul ultimei inculpate, va opera o reducere ușoară a pedepsei stabilite de către instanța de fond pentru infracțiunea mai puțin gravă, de la 11 ani închisoare la 10 ani închisoare, din considerente de echitate, în raport cu primii doi inculpați, în condițiile în care toți au avut o contribuție identică la săvârșirea acelei infracțiuni.

Curtea a apreciat că pedepsele anterior menționate, în special cea stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., sunt nejustificat de mici față de gravitatea faptelor, împrejurările de comitere și cantitatea foarte mare a drogurilor traficate, dar, astfel cum deja a evidențiat, nu le poate modifica, pentru a nu încălca principiul neagravării situației inculpaților.

În cazul inculpatei T.G., Curtea a apreciat că nu poate acorda circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor sub limitele speciale minime, întrucât, pe de o parte, simpla lipsă a antecedentelor penale nu este suficientă pentru a caracteriza conduita sa în societate, fiind o situație de normalitate, alte dovezi ale acelei conduite nefîind prezentate, iar, pe de altă parte, această împrejurare este nerelevantă în raport cu gravitatea sporită a infracțiunilor săvârșite (care au presupus traficarea, internațională și internă, a unei cantități de 200 kilograme de cocaină).

Prin prisma aceluiași argument, Curtea a apreciat că circumstanța atenuantă judiciară anterior menționată nu poate fi acordată nici celorlalți trei inculpați, cu atât mai mult cu cât doi dintre aceștia, respectiv T.G.M. și R.G.I., au antecedente penale, cea dintâi (cetățean maghiar) suferind în Ungaria mai multe condamnări pentru infracțiuni de fals, înșelăciune, evaziune fiscală și dobândire de avantaje economice fără drept, conform fișei de cazier judiciar obținute, prin comisie rogatorie, de la autoritățile din acea țară (filele 490-493, vol. III, d.u.p.), iar cel din urmă (cetățean român) fiind recidivist postcondamnatoriu, în varianta reglementată de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., în raport cu pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, aplicată prin sentința penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei sectorului 3 București, rămasă definitivă la data de 03 octombrie 2006 (filele 52-68, vol. III, dosar fond), în condițiile în care ambele noi infracțiuni au fost săvârșite înăuntrul acelui termen.

În schimb, în cazul inculpatului R.G.I., Curtea a apreciat că se justifică reținerea de circumstanțe atenuante judiciare, prin prisma dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., având în vedere, pe de o parte, contribuția mai redusă, în raport cu ceilalți inculpați, la săvârșirea infracțiunilor, participația sa îmbrăcând, în ambele cazuri, forma complicității, iar, pe de altă parte, împrejurarea că acesta a fost determinat la comiterea acelor infracțiuni, în suficientă măsură, de sentimentul de afecțiune pe care i-1 purta inculpatei T.G., care, deși nu îl exonerează de răspunderea penală, este de natură să o diminueze ușor. Drept urmare, reținând în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă judiciară anterior menționată, Curtea i-a aplicat acestuia pedepse coborâte moderat sub limitele speciale minime din normele de incriminare incidente, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a) și art. 80 alin. (2) C. pen., până la 12 ani și 6 luni închisoare, pentru prima infracțiune (complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc) și respectiv până la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru cea de a doua infracțiune (complicitate la trafic de droguri de mare risc).

De asemenea, având în vedere săvârșirea ambelor, infracțiuni înăuntrul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei precedente, Curtea a dispus, în temeiul art. 83 alin. (1) C. pen., revocarea acelui beneficiu și executarea în întregime a pedepsei respective, de 1 an și 6 luni închisoare, alături de fiecare dintre pedepsele aplicate în prezenta cauză, inculpatul având de executat astfel pedepsele de 14 ani închisoare și respectiv 9 ani închisoare.

Referitor la pedepsele complementare și accesorii aplicate celor trei inculpați condamnați în primă instanță (P.J.B., T.G. și T.G.M.), Curtea a constatat că acestea nu au fost contestate, nici sub aspectul conținutului, nici sub aspectul duratei, iar, din oficiu, nu se identifică motive care să justifice modificarea lor, astfel că au fost menținute ca atare și în raport cu pedepsele principale stabilite prin prezenta decizie.

Referitor la măsura expulzării, Curtea de Apel a constatat că este justificată numai în cazul inculpatului P.J.B., fiind greșit aplicată în cazul inculpatelor T.G. și T.G.M., a căror critică pe acest aspect s-a apreciat ca fondată.

În baza acestor considerente, Curtea de Apel București, secția I penală, prin Decizia penală nr. 117/A din 9 mai 2013, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații P.J.B., T.G. și T.G.M. împotriva sentinței penale nr. 131/F din data de 16 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 38147/3/2009.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată cu privire la inculpatul P.J.B. prin sentința penală apelată în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În temeiul art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.J.B. la pedeapsa principală de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.

În temeiul art. 65 alin. (2) și 3 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art. 65 alin. (2) și 3 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 383 alin. (1)1 rap. la art. 350 alin. (1) și (4) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, dispoziție care este executorie.

În temeiul art. 139 alin. (1) și (2) rap. la art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca nefondate, cererile inculpatului de revocare și respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive, dispoziție care este definitivă.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus reținerea și arestarea preventivă, începând cu data de 14 mai 2009 până la zi.

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată cu privire la inculpata T.G. prin sentința penală apelată în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În temeiul art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata T.G. la pedeapsa principală de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.

În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpata să execute pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 383 alin. (1)1 rap. la art. 350 alin. (1) și 4 C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatei, dispoziție care este executorie.

În temeiul art. 139 alin. (1) rap. la art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea inculpatei de înlocuire a măsurii arestării preventive, dispoziție care este definitivă.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus reținerea și arestarea preventivă, începând cu data de 14 mai 2009 până la zi.

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată cu privire la inculpata T.G.M. prin sentința penală apelată în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În temeiul art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata T.G.M. la pedeapsa principală de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc.

În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpata să execute pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 383 alin. (1)1 rap. la art. 350 alin. (1) și (4) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatei, dispoziție care este executorie.

În temeiul art. 139 alin. (1) rap. la art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea inculpatei de înlocuire a măsurii arestării preventive, dispoziție care este definitivă.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus reținerea și arestarea preventivă, începând cu data de 14 mai 2009 până la zi.

În temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul R.G.I. din infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și respectiv de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și respectiv de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. corob. cu art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) și art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.G.I. la pedeapsa principală de 12 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc, în stare de recidivă postcondamnatorie.

În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei sectorului 6 București (rămasă definitivă la data de 03 octombrie 2006) și a dispus ca acesta să execute pedeapsa respectivă alături de pedeapsa principală stabilită în această cauză, având de executat astfel pedeapsa principală de 14 ani închisoare.

În temeiul art. 65 alin. (2) și 3 rap. la art. 76 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. corob. cu art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) și art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa principală de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc, în stare de recidivă postcondamnatorie.

În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei Sectorului 6 București (rămasă definitivă la data de 03 octombrie 2006) și a dispus ca acesta să execute pedeapsa respectivă alături de pedeapsa principală stabilită în această cauză, având de executat astfel pedeapsa principală de 9 ani închisoare.

În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) rap. la art. 76 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 14 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus reținerea și arestarea preventivă din cauza soluționată prin sentința penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei sectorului 3 București, începând cu data de 03 iulie 2006 până la data de 20 septembrie 2006, precum și reținerea și arestarea preventivă din această cauză, începând cu data de 10 iunie 2009 până la data de 16 februarie 2011.

În temeiul art. 18 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 143/2000, a dispus păstrarea, drept contraprobă, a cantității de 6,5 grame (masă brută), respectiv 5,8 grame (masă netă) pulbere care conține cocaină, conform procesului verbal din data de 11 mai 2009 și dovezii din data de 12 mai 2009 (filele 125 și 129, vol. II, d.u.p.).

A înlăturat dispoziția de confiscare, a ridicat sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 135/D/P/2009 din data de 31 august 2009 (filele 170-177, vol. II, d.u.p.) și, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., a dispus restituirea următoarelor bunuri:

- 3 telefoane mobile, împreună cu 3 cartele S.I.M. aferente acestora, către inculpatul P.J.B.;

- 4 telefoane mobile, împreună cu 5 cartele S.I.M. aferente acestora, către inculpata T.G.;

- 2 telefoane mobile, împreună cu 6 cartele S.I.M. aferente acestora și 3 cartele S.I.M., către inculpata T.G.M.

A înlăturat dispoziția de confiscare de la inculpata T.G.M. a autoturismului, indisponibilizat conform dovezii din data de 19 mai 2009 (fila 181, vol. II, d.u.p.), a constatat că, prin Ordonanța nr. 135/D/P/2009 din data de 31 august 2009 (filele 170-177, vol. II, d.u.p.), s-a dispus restituirea acelui autoturism către inculpată, cu obligația păstrării până la soluționarea definitivă a cauzei și menține această dispoziție.

A înlăturat dispoziția de restituire către inculpatul P.J.B. a autoturismului, indisponibilizat conform dovezii din data de 19 mai 2009 (fila 180, vol. II, d.u.p.), precum și dispoziția din Ordonanța nr. 135/D/P/2009 din data de 31 august 2009 (filele 170-177, vol. II, d.u.p.), de restituire a acestuia către același inculpat, cu obligația păstrării până la soluționarea definitivă a cauzei și, în temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) rap. la art. 169 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a dispus restituirea acelui autoturism către proprietarul său, L.P.T.E.F. Kft, conform certificatului de identitate al autovehiculului (fila 179, vol. I, p.d.a.), cu obligația păstrării până la soluționarea definitivă a cauzei.

A înlăturat dispoziția de expulzare de pe teritoriul României a inculpatelor T.G. și T.G.M. și a menținut această dispoziție numai în ceea ce îl privește pe inculpatul P.J.B.

În temeiul art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat și pe inculpatul R.G.I. la plata sumei de 15.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, pe fondul cauzei.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare cu privire la toate apelurile au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 190 alin. (4) și (5) C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă maghiară, pentru prestația de la termenul din data de 29 aprilie 2013, când s-au desfășurat dezbaterile, în echivalentul a 10 ore, în regim de urgență, s-au suportat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații P.J.B., T.G., T.G.M. și R.G.I.

Inculpatul P.J.B. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172, 12 și 14 C. proc. pen. solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru respectarea dispozițiilor deciziei de casare pronunțate într-un prim ciclu procesual de înalta Curte de Casație și Justiție. în subsidiar, s-a solicitat achitarea, invocându-se mai multe temeiuri, respectiv art. 10 lit. c) C. proc. pen. (pe motiv că nu există probe că ar fî autorul faptelor) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat).

într-un al doilea subsidiar s-a solicitat reevaluarea pedepselor aplicate în sensul reținerii circumstanțelor atenuante și reducerea acestora, dar și din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, făcându-se trimitere la aplicarea art. 5 din Noul C. pen.

Totodată, s-a solicitat înlăturarea măsurii expulzării, care nu se mai justifică.

Inculpatele T.G., T.G.M. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172, 14 și 18 C. proc. pen., iar în scris și pct. 12 C. proc. pen., solicitând, de asemenea, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de apel să se conformeze dispozițiilor deciziei de casare. S-a criticat, de asemenea, greșita reținere a situației de fapt, făcându-se trimitere la materialul probator administrat. într-o primă teză s-a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen. și, secundar, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. Cu caracter subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepselor și aplicarea legii penale mai favorabile.

Inculpatul R.G.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 și pct. 12 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea dispozițiilor deciziei de casare sau achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., așa cum s-a dispus în primă instanță.

Subsidiar, s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.

Înalta Curte, analizând decizia recurată atât prin prisma criticilor formulate de inculpați, cât și conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că recursurile inculpaților sunt întemeiate în parte, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile.

Înalta Curte constată, în prealabil, că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București la data de 9 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate iar altele au fost modificate substanțial, dorindu-se, astfel cum rezultă și din expunerea de motive, pe lângă scopul principal de degrevare a instanțelor, și o introducere anticipată a filozofiei noului C. proc. pen., aceea de impunere a unei singure căi de atac în materia penală, aspect ce se conformează atât cerințelor constituționale de acces la justiție, cât și art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de consolidare a caracterului de excepție a căilor extraordinare de atac.

În aceste condiții, prin Legea nr. 2/2013 au fost eliminate anumite motive de casare în recurs, avându-se în vedere că aceste motive sunt analizate în cadrul căii de atac a apelului.

Din această perspectivă, Înalta Curte nu va analiza criticile recurenților privind greșita reținere a situației de fapt, având în vedere că pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen. a fost în mod expres abrogat prin Legea nr. 2/2013, astfel că solicitările inculpaților de achitare în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. (nu au comis fapta) sau cele care ar viza achitarea pe motiv că faptele nu există (art. 10 lit. a) C. proc. pen., neprecizat în mod explicit, dar dedus din apărările formulate) nu vor mai fi analizate.

În aceeași ordine de idei, nici solicitările subsidiare ale inculpaților privind reindividualizarea pedepselor nu mai pot fi primite, având în vedere că pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen. a fost parțial abrogat, rămânând în vigoare doar teza ce privește pedepsele în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În aceste condiții, înalta Curte va examina doar criticile inculpaților ce se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172 și 12 C. proc. pen., precum și aplicarea legii penale mai favorabile.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte reține că a fost formulată o singură critică de nelegalitate, cea privind nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor deciziei de casare.

Criticile formulate în cadrul acestui motiv de recurs nu pot conduce, oricum, la casarea cu trimitere solicitată de inculpați, întrucât nu o permit dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., dar sunt și neîntemeiate.

Prin Decizia nr. 112 din 16 ianuarie 2013 Înalta Curte a admis toate recursurile cu care a fost sesizată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, menționând că instanța de apel îi va asculta din nou pe inculpați și va efectua confruntări între aceștia, va examina punctual apărările lor, îi va asculta pe martorii O.C.C., M.A. și V.F., va realiza confruntări între aceștia și inculpați și va administra orice altă probă ce ar putea rezulta din dezbateri, necesară pentru corecta stabilire a situației de fapt, a vinovăției și a încadrării juridice, cu respectarea principiului „non reformatio in pejus".

În rejudecarea apelurilor Curtea a dispus traducerea, în limba maghiară, a rechizitoriului, a sentinței atacate, a deciziei casate a primei instanțe de apel și a deciziei din recurs. Actele traduse au fost comunicate inculpaților P.J.B., T.G. și T.G.M., în prezența apărătorilor aleși ai acestora, pe bază de proces-verbal (fila 126, d.a.). De asemenea, celor trei inculpați le-a fost încuviințată o grefă cu apărătorii aleși, în prezența interpretului de limbă maghiară, pentru a putea studia împreună actele respective.

Curtea a procedat, în mod nemijlocit, la ascultarea inculpaților P.J.B. (filele 136-142, d.a.), T.G. (filele 143-147, d.a.), T.G.M. (filele 148-152 și 248-249, d.a.) și R.G.I. (filele 243-247, d.a.), precum și a martorilor indicați în decizia de casare, V.F. (filele 251-253, d.a.), M.A. (fila 254, d.a.) și O.C.C. (filele 257-259, d.a.).

Curtea, după punerea în discuție, a constatat că nu este utilă efectuarea de confruntări între inculpați, întrucât, pe de o parte, în urma ascultării lor nemijlocite, nu s-au evidențiat contradicții în declarațiile acestora cu privire la situația de fapt, inculpații susținând versiuni diferite numai referitor la natura bunurilor pretins cunoscute de fiecare a se afla în container și negând că ar fi cunoscut versiunea celorlalți, iar, pe de altă parte, aceștia, în prezența apărătorilor aleși, au avut posibilitatea, cu ocazia audierii, să-și adreseze reciproc întrebări, ce au permis lămurirea tuturor aspectelor cauzei, din perspectiva apărării fiecăruia, în același scop procedându-se și la luarea unui supliment de declarație inculpatei T.G. În plus, confruntări între inculpați s-au realizat în faza de urmărire penală, fără ca declarațiile din fața Curții să evidențieze aspecte esențiale noi față de cele deja lămurite în acea fază procesuală.

De asemenea, Curtea a apreciat că nu este necesară efectuarea de confruntări între inculpați și martorii reaudiați conform deciziei de casare, întrucât, în cazul martorilor O.C.C. și M.A., s-a dovedit că aceștia nu se cunoșteau cu inculpații, declarațiile lor referindu-se exclusiv la activitățile desfășurate în portul de descărcare a containerului, iar, în cazul martorei V.F. (beneficiară a dreptului de a nu se autoincrimina), s-a constatat că a negat toate aspectele afirmate, cu privire la ea, de către inculpații T.G. și R.G.I. (cu care, potrivit acestora, s-ar fi aflat în contact), asupra cărora a fost întrebată punctual, astfel că efectuarea unei confruntări nu avea ce anume aspecte să lămurească, din perspectiva acesteia.

Curtea a respins, de asemenea, cererea inculpatelor T.G. și T.G.M., de efectuare a unei confruntări între martorele V.F. și T.A., întrucât cea dintâi, fiind întrebată în mod explicit, a negat că o cunoaște pe cea din urmă și a precizat că nu își amintește niciun aspect privitor la container, iar martora T.A. nu a făcut nicio referire la martora V.F. în declarațiile sale, atât din faza de urmărire penală, cât și din cursul cercetării judecătorești în primă instanță.

Curtea a respins, ca nefiind utile judecării cauzei (inclusiv din perspectiva motivelor de apel invocate), pentru motivele expuse pe larg în încheierea de amânare a pronunțării din data de 29 aprilie 2013 (care face parte integrantă din prezenta decizie penală), și celelalte probe noi solicitate de inculpați, respectiv efectuarea unei comisii rogatorii internaționale în Republica Peru, pentru obținerea de înscrisuri și informații din partea expeditorului și transportatorului containerului, transmiterea de adrese către instituțiile prin intermediul cărora s-au realizat transferuri de bani între persoanele implicate, în vederea identificării numitului “J.”, efectuarea unei expertize vamale asupra documentelor transmise de A.N.V., reascultarea și retranscrierea convorbirii telefonice din data de 13 mai 2009 (purtată între inculpatul R.G.I. și T.A.) și ascultarea ca martor a interpretului de limbă maghiară R.V.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală a comunicat, la cererea inculpatelor T.G. și T.G.M., încuviințată de Curte, informații privind înscrisurile ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la adresa din municipiul Arad, județul Arad (filele 201-207, d.a.).

Înalta Curte, față de cele prezentate mai sus, apreciază ca nefondată critica recurenților, reținând că instanța de apel s-a conformat îndrumărilor instanței de casare, iar faptul că nu a procedat la realizarea confruntărilor a fost riguros argumentat, respectându-se dispozițiile art. 87 C. pen. potrivit cărora confruntarea se impune atunci când există contraziceri între declarațiile persoanelor ascultate în aceeași cauză, lucru ce nu s-a constatat după reaudierea inculpaților și a tuturor martorilor indicați în decizia de casare.

Înalta Curte reține că tot nefondate sunt și solicitările inculpaților de achitare în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.).

Pornind de la situația de fapt reținută de instanța de apel în baza probelor administrate și care, așa cum s-a arătat, nu mai poate fi contestată în recurs, înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că faptele inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost condamnați.

Referitor la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) și (3) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în conținutul laturii obiective s-au reținut următoarele acțiuni:

- inculpatul P.J.B. a comandat importul containerului dintr-o țară sud-americană, sub pretextul fals al unei afaceri cu parteneri mexicani nenominalizați;

- inculpata T.G.M. a căutat o societate românească pe numele căreia să se realizeze acel import, ale cărei date de identificare i le-a comunicat intermediarului “J.”;

- inculpata T.G. s-a ocupat în mod direct de formalitățile de realizare a tranzitului vamal în Portul Constanta-Sud-Agigea (a căror finalizare a determinat, prin plasarea mărfii sub un regim vamal, introducerea acesteia în țară), prin depunerea la autoritățile vamale a actelor necesare efectuării acelei operațiuni, inclusiv cele privitoare la fundația pe numele căreia s-a realizat, în final importul.

Acțiunile celor trei s-au desfășurat într-o strânsă conlucrare, conferindu-le calitatea de autori ai faptei;

- inculpatul R.G.I. nu a realizat, în mod nemijlocit, nicio astfel de acțiune, dar a ajutat-o pe inculpata T.G. pentru formalitățile de introducere în țară a containerului, punând-o în legătură cu persoane care i-au facilitat efectuarea acelor formalități, însoțind-o la fiecare deplasare în portul de descărcare, pentru depunerea actelor necesare finalizării operațiunii vamale de tranzit și comunicând cu persoana ce pare a fi acționat în folosul destinatarului final al încărcăturii disimulate (J.), acțiuni ce realizează conținutul constitutiv al complicității la infracțiunea de trafic internațional de droguri de mare risc.

Sub aspectul laturii subiective, s-a dovedit că toți inculpații au acționat cu vinovăție, cunoscând că în containerul pentru a cărui introducere în țară au acționat se afla cocaină expediată din America de Sud.

Deși inculpații au negat cunoașterea conținutului real al containerului, instanțele au apreciat corect că acțiunile acestora converg spre ideea că sumele foarte mari de bani promise le-au captat atenția și i-au convins să demareze „afacerea". Chiar dacă s-ar admite apărarea acestora, că nu au realizat de la bun început că în container se aflau droguri, probatoriul cauzei dovedește cunoașterea de către inculpați a unor amănunte deosebit de relevante, care trebuiau să le ridice serioase semne de întrebare cu privire la legalitatea „afacerii', precum: expedierea containerului din America de Sud către o firmă care nu era cunoscută nici de inculpați, nici de expeditor; tentativa de achiziționare a unei societăți care să figureze drept destinatară a mărfii; contactarea ulterioară, în același scop, a unei fundații; donarea mărfii către acea fundație (acțiune de neînțeles, având în vedere sumele enorme achitate de firma expeditoare pentru deblocarea containerului, care depășeau cu mult valoarea declarată a acestuia, de circa 12.000 euro); extragerea din container doar a unui număr de 8 cutii, ce aveau o altă destinație decât restul încărcăturii; precauțiile luate pe parcursul derulării acțiunilor (om de încredere la descărcarea cutiilor, distragerea atenției șoferului și ajutorului acestuia la momentul descărcării, limbajul telegrafic, uneori chiar eliptic, din convorbirile telefonice interceptate). Toate aceste aspecte au creat convingerea Tribunalului că inculpații au conștientizat natura mărfii și și-au asumat riscul continuării derulării acțiunilor întreprinse cu privire la aceasta, urmărind o anumită finalitate.

Înalta Curte apreciază că și în ceea ce privește infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (1) C. pen., în mod corect, s-au reținut ca fiind întrunite elementele constitutive ale acesteia.

Cei patru inculpați au realizat punerea în circulație a containerului în care credeau că se află cocaină pe teritoriul României, ulterior momentului introducerii lui în țară.

Inculpații T.G., T.G.M. și P.J.B. au întreprins acțiuni nemijlocite în acest sens: T.G., a coordonat transportul containerului până la Arad (prin păstrarea legăturii cu șoferul autotrenului în care acesta era depus) și s-a ocupat, împreună cu inculpata T.G.M. de îndeplinirea formalităților necesare vămuirii sale în localitatea de destinație, iar T.G.M. și P.J.B. au fost implicați, în mod direct, chiar în preluarea coletelor cu cocaină din container, în vederea transportării lor într-o altă locație, postură în care au fost prinși în flagrant.

Și pentru această infracțiune, pentru inculpatul R.G.I. s-a reținut tot forma complicității, participația sa limitându-se la a le ajuta pe inculpatele T.G. și T.G.M. în acțiunile de preluare a containerului, însoțind-o pe T.G., de două ori, la locul unde era parcat autotrenul care îl transporta, de vămuire (intermediind legătura cu alte persoane implicate, respectiv martorele T.A. și V.F.), de găsire a unui loc de depunere a coletelor încărcate cu substanța de substituire.

Sub aspect subiectiv, toți inculpații au acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, crezând că în containerul pentru a cărui punere în circulație pe teritoriul României au acționat, se afla cocaină (între timp substituită, în mod legal, cu sare de bucătărie), aspect dovedit prin: cunoașterea provenienței containerului (din America de Sud, loc notoriu de expediție a drogurilor), sumele mari de bani vehiculate pentru recompensarea acțiunilor de introducere în țară, de vămuire și preluare a încărcăturii, măsurilor de precauție luate pentru a împiedica descoperirea mărfii.

Înalta Curte apreciază, însă, ca fiind întemeiate recursurile din punctul de vedere al aplicării legii penale mai favorabile.

Conform art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. s-a modificat Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, reducându-se limitele de pedeapsă pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost judecați.

Astfel, pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (2) pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Anterior acestor modificări, prin Legea nr. 143/2000 infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. 2 se sancționa cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, iar infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) se sancționa cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, pentru ambele fiind prevăzută și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Comparând limitele de pedeapsă, Înalta Curte constată că legea nouă este mai favorabilă, prevăzând pentru aceleași infracțiuni pedepse mai reduse, atât în ceea ce privește limita minimă, cât și limita maximă.

Toți inculpații au fost trimiși în judecată și cu reținerea circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., circumstanță care acum se regăsește în dispozițiile art. 77 lit. a) C. pen. (săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună), efectele acesteia așa cum sunt prevăzute în art. 78 din Noul C. pen. fiind, de asemenea, mai favorabile.

Tot din punct de vedere al legii penale mai favorabile Înalta Curte reține și că în Noul C. pen. nu mai este prevăzută expulzarea ca măsură de siguranță, ea figurând doar ca pedeapsă complementară, în art. 66 lit. c) C. pen., sens în care va dispune mlăturarea acesteia față de inculpatul P.J.B., fără însă a se dispune ca și pedeapsă complementară, întrucât nici nu se mai justifică și nici nu i se poate agrava acestuia situația în propria cale de atac, prin aplicarea unei pedepse complementare în plus față de cea la care a fost condamnat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de inculpați și va casa în parte decizia recurată, numai sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen.

Rejudecând, se vor descontopi pedepsele rezultante aplicate fiecărui inculpat în pedepsele componente.

Se va dispune reducerea atât a pedepselor principale, cât și a pedepselor complementare aplicate fiecărui inculpat către limita minimă prevăzută pentru fiecare infracțiune în legea nouă, într-o măsură proporțională cu pedepsele aplicate inculpaților în cauză care, de asemenea, au fost orientate către minim, procedându-se ulterior la contopirea acestora în baza regulilor sancționării concursului de infracțiuni C. pen. anterior, ce conține dispoziții mai favorabile sub acest aspect.

Suplimentar, pentru inculpatul R.G.I. se va menține aplicarea art. 83 C. pen. anterior privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în acord cu prevederile art. 15 din Legea nr. 187/2012.

Se va înlătura dispoziția privind expulzarea de pe teritoriul României a inculpatului P.J.B.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Pentru inculpații arestați se va deduce prevenția la zi.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul pentru interpretul de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de inculpații P.J.B., T.G., T.G.M. și R.G.I. împotriva Deciziei penale nr. 117/A din 9 mai 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează, în parte, decizia penală recurată, numai sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen. și, rejudecând:

1. În ceea ce îl privește pe inculpatul P.J.B.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în pedepsele componente.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului P.J.B. de la 15 ani închisoare la 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului P.J.B. de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. (anterior), contopește pedepsele aplicate și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Înlătura dispoziția privind expulzarea de pe teritoriul României a inculpatului P.J.B.

2. În ceea ce o privește pe inculpata T.G.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în pedepsele componente.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatei T.G. de la 15 ani închisoare la 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatei T.G. de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. (anterior), contopește pedepsele aplicate și dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

3. În ceea ce o privește pe inculpata T.G.M.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în pedepsele componente.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatei T.G.M. de la 15 ani închisoare la 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatei T.G.M. de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și de la 3 ani la 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. (anterior), contopește pedepsele aplicate și dispune ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

4. În ceea ce îl privește pe inculpatul R.G.I.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în pedepsele componente.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului R.G.I. de la 12 ani și 6 luni închisoare la 7 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. (anterior) și art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și de la 2 ani la 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen. (anterior), revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei Sectorului 6 București, definitivă la data de 03 octombrie 2006 și dispune executarea acesteia alături de pedeapsa principală de 7 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 8 ani și 6 luni închisoare.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului R.G.I. de la 7 ani și 6 luni închisoare la 5 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. (anterior) și art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și de la 2 ani la 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen. (anterior), revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei Sectorului 6 București, definitivă la data de 03 octombrie 2006 și dispune executarea acesteia alături de pedeapsa principală de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 6 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului și dispune ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea de 8 ani și 6 luni închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.G.I. durata reținerii și arestării preventive din cauza soluționată prin sentința penală nr. 1869/2006 a Judecătoriei sectorului 3 București, începând cu data de 03 iulie 2006 până la data de 20 septembrie 2006, precum și reținerea și arestarea preventivă din prezenta cauză, începând cu data de 10 iunie 2009 până la data de 16 februarie 2011.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților P.J.B., T.G., T.G.M. durat reținerii și arestării preventive de la 14 mai 2009 la 19 februarie 2014.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 100 lei pentru fiecare inculpat se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariu pentru interpretul de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 februarie 2014.