Civil liability of state entities for corrupt acts of public officials: vicarious liability under the Civil Code for breaches committed within the scope of official duties

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 30/F din 16 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 50576/3/2009, Tribunalul București, secția I penală, a hotărât următoarele:

I. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, l-a condamnat pe inculpatul I.F. la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) Iit. c) C. pen. și art. 76 C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 67 alin. (1) și (3) C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.

A constatat că faptele deduse judecății sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr. 181 din 26 noiembrie 2002, nr. 201 din 10 decembrie 2002, nr. 165 din 12 noiembrie 2003, nr. 129 din 23 iulie 2003, nr. 144 din 18 septembrie 2003, nr. 111 din 03 mai 2004, nr. 72 din 22 aprilie 2004, nr. 78 din 30 aprilie 2004, nr. 79 din 30 aprilie 2004, nr. 131 din 18 octombrie 2005 ale Tribunalului Militar Teritorial București, ce au făcut obiectul sentinței de contopire nr. 93 din 12 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curții Militare de Apel București, definitivă prin nerecurare.

A descontopit pedepsele contopite prin sentința penală nr. 93 din 12 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curții Militare de Apel București, definitivă prin nerecurare, în pedepsele componente, pe care Ie-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

1. Pedepse stabilite prin sentința nr. 181/2002 a Tribunalului Militar Teritorial București:

- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 291 C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 - 20 C. pen., art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 286 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 287 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

2. Pedepse stabilite prin sentința nr. 201/2002 a Tribunalului Militar Teritorial București:

- 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 - 20 C. pen. cu referire la art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 286 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (grațiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 1 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 287 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (grațiată potrivit Legii nr. 543/2002).

3. Pedepse aplicate prin sentința nr. 165 din 02 noiembrie 2003 a Tribunalului Militar Teritorial București, modificată prin decizia nr. 25 din 21 aprilie 2004 a Curții Militare de Apel, rămasă definitivă prin decizia nr. 5600 din 29 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, după cum urmează:

- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea de falsificare de înscrisuri oficiale prevăzută de art. 286 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (grațiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea de folosire a instrumentelor oficiale false prevăzută de art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (grațiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 4 ani închisoare pentru infracțiunea de fals prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 - 20 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

4. Pedepse aplicate prin sentința nr. 129 din 23 iulie 2003 a Tribunalului Militar Teritorial București și sentința nr. 144 din 18 septembrie 2003 a aceluiași Tribunal, în cauze reunite la Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursurile împotriva deciziilor nr. 60 din 20 noiembrie 2003 și nr. 13 din 23 februarie 2004 ale Curții Militare de Apel, rămase definitive prin decizia nr. 3460 din 23 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, după cum urmează:

- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale din cauzele reunite);

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale din cauzele reunite), grațiată potrivit Legii nr. 543/2002;

- 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale din cauzele reunite);

- 4 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (actele materiale din cauzele reunite).

5. Pedepse aplicate prin sentința nr. 111 din 03 iunie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial București, modificată prin decizia nr. 51 din 30 noiembrie 2004 a Curții Militare de Apel, modificată și rămasă definitivă prin decizia nr. 4203 din 07 iulie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în:

- 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea instrumentelor oficiale false prevăzută de art. 287 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (grațiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

6. Pedepse aplicate prin sentința nr. 72 din 22 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, modificată prin decizia nr. 55 din 14 decembrie 2004 a Curții Militare de Apel și rămasă definitivă prin decizia nr. 5613 din 05 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în:

- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a instrumentelor oficiale false prevăzută de art. 287 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (grațiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

7. Pedepsele aplicate prin sentința nr. 78 din 30 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, modificată prin decizia nr. 50 din 30 noiembrie 2004 a Curții Militare de Apel, rămasă definitivă prin decizia nr. 2351 din 11 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală în:

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002;

- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale prevăzută de art. 286 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002 (grațiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea instrumentelor oficiale false prevăzută de art. 287 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002 (grațiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (12) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002;

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

8. Pedepsele aplicate prin sentința nr. 79 din 30 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, rămasă neschimbată prin decizia nr. 52 din 06 decembrie 2004 a Curții Militare de Apel, rămasă definitivă prin decizia nr. 2351 din 11 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în:

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale prevăzută de art. 286 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002 (grațiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea instrumentelor oficiale false prevăzută de art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002 (grațiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002;

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

9. Pedepsele aplicate prin sentința nr. 131 din 18 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, neschimbată prin decizia nr. 8 din 21 februarie 2006 pronunțată de Curtea Militară de Apel și rămasă definitivă prin decizia nr. 5974 din 18 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în:

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor oficiale prevăzută de art. 286 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (grațiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea instrumentelor oficiale false prevăzută de art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (grațiată potrivit Legii nr. 543/2002);

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

10. Sporul de 1 an aplicat prin sentința penală nr. 93 din 12 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curții Militare de Apel București, definitivă prin nerecurare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate prin această sentință cu pedepsele astfel descontopite și negrațiate, dispunându-se ca inculpatul I.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu 1 an, în final 9 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante, precum și pedeapsa complementară a degradării militare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 36 C. pen. a dedus perioada executată de la 21 februarie 2001 la 24 februarie 2006 și de la 20 iunie 2006 la 30 noiembrie 2006.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 93 din 12 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, modificată prin decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curții Militare de Apel București, definitivă prin nerecurare.

A menținut liberarea condiționată dispusă prin sentința penală nr. 101 din 10 ianuarie 2006 a Judecătoriei sector 5 București, modificată prin decizia penală nr. 525 din 24 februarie 2006 a Tribunalului București.

II. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, l-a condamnat pe inculpatul L.G. la o pedeapsă de 2 ani 2 luni închisoare. În baza art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 76 C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A constatat că faptele din această sentință sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr. 165 din 12 noiembrie 2003, nr. 201 din 10 decembrie 2002, nr. 181 din 26 noiembrie 2002, nr. 129 din 23 iulie 2003, nr. 144 din 18 septembrie 2003, nr. 111 din 03 iunie 2004, nr. 72 din 22 aprilie 2004, nr. 131 din 18 octombrie 2005, nr. 78 din 30 aprilie 2004, nr. 79 din 30 aprilie 2004, ale Tribunalului Militar Teritorial București.

A descontopit pedeapsa rezultantă stabilită prin sentința penală nr. 82/2006 a Tribunalului Militar Teritorial București, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 35 din 08 noiembrie 2006 a Curții Militare de Apel București, prin care au fost contopite pedepsele din sentințele mai sus menționate, în pedepsele componente, respectiv:

1. Pedepsele aplicate prin sentința nr. 78 din 30 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, modificată prin decizia nr. 50 din 30 noiembrie 2004 a Curții Militare de Apel, rămasă definitivă prin decizia nr. 2351 din 11 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală:

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2003;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002;

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii du uz de fals prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2002.

2. Pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 79 din 30 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, rămasă neschimbată prin decizia nr. 52 din 06 decembrie 2004 a Curții Militare de Apel, rămasă definitivă prin decizia nr. 2351 din 11 aprilie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care au fost respinse recursurile declarate de D.N.A. și inculpat:

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2003;

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

3. Pedepsele aplicate prin sentința nr. 165 din 12 noiembrie 2001 a Tribunalului Militar Teritorial București, modificată prin decizia nr. 25/2004 a Curții Militare de Apel și definitivă prin decizia nr. 5600 din 29 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție:

- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

4. Pedepsele aplicate prin sentința nr. 201 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București, modificată prin decizia nr. 29 din 24 aprilie 2003 a Curții Militare de Apel, definitivă prin decizia nr. 2121 din 12 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție:

- 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev, de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 291 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. și art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

5. Pedepsele aplicate prin sentința nr. 181 din 26 noiembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial București, modificată prin decizia nr. 29 din 24 aprilie 2003 a Curții Militare de Apel, rămasă definitivă prin decizia nr. 2121 din 21 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție:

- 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen., și art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

6. Pedepsele aplicate prin sentința nr. 129 din 23 iulie 2003 și nr. 144 din 18 septembrie 2003 ale Tribunalului Militar Teritorial București, modificate prin deciziile nr. 60 din 20 noiembrie 2003 și nr. 13 din 23 decembrie 2004 ale Curții Militare de Apel, definitive prin decizia nr. 3460 din 23 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție:

- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

7. Pedepsele aplicate prin sentința nr. 111/2004 a Tribunalului Militar Teritorial București, definitivă prin decizia nr. 4207/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție:

- 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen.;

- 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. și art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

8. pedepsele aplicate prin sentința nr. 72 din 22 aprilie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial București, definitivă prin decizia nr. 5613 din 05 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție:

- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen., rap. la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

9. Sentința nr. 131 din 18 octombrie 2005 a Tribunalului Militar Teritorial București, definitivă prin neapelare:

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a)-c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din Legea nr. 503/2003;

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- sporul de 2 ani aplicat prin sentința penală nr. 82/2006 a Tribunalului Militar Teritorial București, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 35 din 08 noiembrie 2006 a Curții Militare de Apel București.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele concurente și negrațiate, dispunându-se ca inculpatul L.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final 10 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen. i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei rezultante principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 36 C. pen. a dedus perioada executată de la 16 februarie 2001 la 12 noiembrie 2007.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 82/2006 a Tribunalului Militar Teritorial București, modificată prin decizia penală nr. 35 din 08 noiembrie 2006 a Curții Militare de Apel București.

A menținut liberarea condiționată a inculpatului L.G. dispusă prin sentința penală nr. 2418 din 06 noiembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 5 București de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 13 decembrie 2006 al Tribunalului Militar Teritorial București.

III. În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 80 C. pen. a condamnat-o pe inculpata O.C.M. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. și art. 80 C. pen., a condamnat-o pe aceeași inculpată la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatei în prezenta cauză, dispunându-se ca inculpata O.C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. i-a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

IV. În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 118 lit. d) C. pen. a confiscat de la inculpatul I.F. suma de 64.442 RON.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 118 lit. d) C. pen. a confiscat de la inculpatul L.G. suma de 420 RON.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 118 lit. d) C. pen. a confiscat de la inculpata O.C. suma de 1.560 RON. În baza art. 348 C. proc. pen. și art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea adeverințelor D.I.M., deciziilor D.G.M.P.S., deciziilor Oficiului de Pensii, permiselor R.A.T.B., legitimații M. SA și deciziilor de scutire de la plata impozitului eliberate pe numele beneficiarilor acestor facilități menționați în rechizitoriu.

V. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ. i-a obligat pe inculpații I.F., L.G. și O.C.M., în solidar, cu părțile responsabile civilmente Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București și Ministerul Justiției, la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:

- 521.289,23 RON către partea civilă R.A.T.B.;

- 12.858,24 RON către partea civilă Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1 București;

- 116.430 RON către partea civilă Societatea Comercială de Transport cu Metroul București M. SA;

- 1.935.575,09 RON către partea civilă Casa de Pensii a Municipiului București;

- 402 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 6 - Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale;

- 8.438 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 2 - Direcția de Venituri Buget Local Sector 2;

- 14.841,68 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 3 - Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 3.

A luat act că partea vătămată Societatea Națională de Transport Feroviar Călători nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

A menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța procurorului din data de 13 iulie 2009 dată în dosarul penal nr. 215/P/2007.

În baza art. 353 raportat la art. 163 C. proc. pen. a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpaților I.F., L.G. și O.C. până la concurența sumelor supuse confiscării și a despăgubirilor civile acordate părților civile.

În baza art. 191 C. proc. pen. i-a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata a câte 2.500 RON, cheltuieli judiciare către stat, inculpatul I.F. în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Justiției - Direcția Juridică, iar inculpații L.G. și O.C., fiecare în solidar cu partea responsabilă civilmente Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 215/P/2007 din data de 21 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

1. I.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (1.221 fapte);

- complicitate la înșelăciune în formă agravantă - prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. (1.244 fapte), ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.;

2. L.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (79 fapte);

- complicitate la înșelăciune în formă agravantă - prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. (530 fapte), ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.;

3. O.C.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (290 fapte);

- complicitate la înșelăciune în formă agravantă - prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. (276 fapte), ambele cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, prin actul de trimitere în judecată, s-au reținut în esență următoarele:

Inculpatul I.F., în calitatea sa de ajutor al șefului Biroului Arhivă Specială aferent Tribunalului Militar Teritorial din cadrul Direcției Instanțelor Militare - Ministerul Justiției, printr-o rezoluție unică, a pretins și primit, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, diferite sume de bani, în total 64.442 RON, echivalentul a 22.848,05 euro, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu (obligația de serviciu era de a primi cererea petentului, de a o înregistra, de a studia și evalua „fondul-penal” și în final să redacteze o adresă de răspuns), în sensul emiterii în fals a adeverințelor de strămutat (1.221 fapte).

S-a mai reținut că același inculpat a ajutat un număr de 1.244 de învinuiți beneficiari, prin emiterea și remiterea (fie direct, fie prin intermediari) a documentelor oficiale false (adeverințe D.I.M. și respectiv decizii D.G.M.P.S.), în scopul ca învinuiții beneficiari să inducă în eroare instituțiile care acordau drepturi ori facilități prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 prin folosirea documentelor oficiale false. În acest fel, inculpatul l.F., printr-o singură rezoluție infracțională, în perioada 1998 - iunie 2000, a ajutat pe învinuiții beneficiari să obțină foloase materiale injuste (pensii, scutiri impozite, etc.), care însumate au creat un prejudiciu real total de 1.389.918 RON, echivalentul a 492.089,41 euro. În același timp, inculpatul a urmărit și obținut un folos material injust, pentru sine, prin comiterea celorlalte infracțiuni (1.244 fapte).

Cu privire la inculpatul L.G. s-a reținut că, în calitate de funcționar în cadrul D.G.M.P.S. și membru al Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, în baza unei rezoluțiuni unice, în perioada august 1998 - iunie 2000, a primit bani ori produse în cuantum total de 420 RON pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu (constând în primirea dosarelor beneficiarilor, prezentarea lor la conducerea D.G.M.P.S. pentru semnarea și aplicarea ștampilei rotunde, aplicarea ștampilei dreptunghiulare și semnare pentru „definitiv”, remiterea a două exemplare ale deciziilor false către beneficiari sau intermediari pentru a fi înmânate subintermediarilor ori beneficiarilor) - 79 fapte.

S-a mai reținut că același inculpat a falsificat deciziile D.G.M.P.S., apoi Ie-a remis (direct ori prin intermediari) către „titulari” pentru ca aceștia să inducă în eroare instituțiile statului care acordau drepturile și facilitățile prev. de Decretul-lege nr. 118/1990, folosind documentele false, ajutând astfel printr-o singură rezoluțiune infracțională în perioada august 1998 - iunie 2000, ca învinuiții beneficiari să obțină foloase materiale injuste (indemnizații lunare, permise de călătorie gratuite, etc.), care însumate au creat un prejudiciu real și total de 1.387.918 RON, echivalentul a 492.089,41 euro (530 fapte).

Referitor la inculpata O.C.M., s-a reținut că, în calitate de funcționară a D.G.M.P.S. București și membră în comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, constituită la nivelul municipiului București, printr-o rezoluție unică, în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, nu a respins, a acceptat promisiunea, a pretins și a primit bani ori alte foloase ce nu i se cuveneau, în sumă totală de 1.560 RON de la învinuiții intermediari, dar și direct de la învinuiții beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu (prevăzute în decizia nr. 54/1998 și normele de aplicare). În acest sens inculpata a eliberat decizii false prin care atesta calitatea de persecutat politic prin strămutare (290 fapte).

Aceeași inculpată a falsificat deciziile emise în calitate de membră a Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, pe care Ie-a remis (direct ori prin intermediari) către învinuiții beneficiari pentru ca aceștia să inducă în eroare instituțiile care acordau drepturile ori facilitățile prev. de Decretul-lege nr. 118/1990, folosind acele documente oficiale false. În acest fel, inculpata a ajutat, printr-o singură rezoluție infracțională, ca învinuiții beneficiari să obțină foloase materiale injuste (indemnizații lunare, scutiri, etc.), care însumate au creat un prejudiciu real total de 1.387.918 RON, echivalentul a 492.089,41 euro, inculpata urmărind și obținând un folos material injust pentru sine (276 fapte).

În cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a procedat la audierea inculpaților și a unor martori propuși prin rechizitoriu, făcând cu privire la ceilalți martori neaudiați aplicarea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. pen.

Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat în ambele faze ale procesului penal, Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Dosarul de urmărire penală s-a format în urma disjungerii urmăririi penale prin rechizitoriul nr. 65/P/2005 din 31 martie 2006 al D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de către militari.

Astfel, prin rechizitoriul nr. 65/P/2005 din 31 martie 2006 al D.N.A. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

1. Inculpatul I.F. (aflat în libertate), pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de:

- art. 254 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 286 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 287 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (734 fapte), toate faptele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

2. Inculpatul L.G. - aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de:

- art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (565 fapte);

- art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (565 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (565 fapte);

- art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (151 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (565 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (565 fapte), toate faptele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

3. Inculpata O.C.M., pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de:

- art. 254 alin. (1) C. pen., cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte);

- art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte);

- art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte);

- art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (211 fapte), toate faptele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rechizitoriul nr. 65/P/2005 din 31 martie 2006, s-a reținut în sarcina inculpaților următoarea situație de fapt:

Inculpatul I.F. - în calitatea sa de ajutor al șefului Biroului Arhivă Specială - pendinte de Tribunalul Militar Teritorial din cadrul Direcției Instanțelor Militare - Ministerul Justiției, printr-o rezoluție unică, a pretins și primit, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, diferite sume de bani, de la persoane intermediare sau beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu (obligația de serviciu era de a primi cererea petentului, de a o înregistra, de a studia și evalua „fondul-penal” și în final să redacteze o adresă de răspuns) să emită în fals adeverințele de strămutat, din care rezulta în mod neadevărat că cei în cauză au suferit persecuții politice prin strămutare, știind ori acceptând că pot fi folosite la D.G.M.P.S., în vederea obținerii deciziilor false de strămutat ori la alte instituții care emiteau de asemenea, decizii false de stabilire a unor drepturi sau facilități prev. prin Decretul-lege nr. 118/1990. Ajutorul dat de inculpatul I.F. învinuiților beneficiari (734 fapte) prin emiterea și remiterea (prin intermediari) a documentelor oficiale false (adeverințe D.I.M. și respectiv decizii D.G.M.P.S.) a fost în scopul ca învinuiții beneficiari să inducă în eroare instituțiile care acordau drepturi ori facilități prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, folosind acele documente oficiale false, astfel că „beneficiarii” au obținut foloase materiale injuste (pensii, scutiri impozite, etc.).

Inculpatul L.G., în calitatea sa de funcționar în cadrul D.G.M.P.S. și membru al Comisiei de aplicare al Decretul-lege nr. 118/1990, în baza unei rezoluții unice, în perioada august 1998 - iunie 2000, a primit bani ori produse pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu (constând în primirea dosarelor beneficiarilor, prezentarea lor la conducerea D.G.M.P.S. pentru semnarea și aplicarea ștampilei rotunde, aplicarea ștampilei dreptunghiulare și semnare pentru „definitiv”, remiterea a două exemplare ale deciziilor false către intermediari pentru a fi înmânate subintermediarilor ori beneficiarilor) acte materiale de falsificare a unor înscrisuri oficiale (deciziile de strămutat) prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare realității (cum ar fi: înregistrarea cererilor solicitanților, deși acestea nu erau completate și semnate, autentificarea copiilor fără a avea originalul, aplicarea ștampilei dreptunghiulare și semnarea ca „definitivă” a deciziilor, precum și înmânarea acestor decizii intermediarilor și nu „titularilor” cum era legal, etc.).

Inculpata O.C.M. în calitate de funcționară a D.G.M.P.S. București și membră la Comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, constituită la nivelul municipiului București, printr-o rezoluție unică în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, de a nu respinge, de a accepta promisiunea, ori de a pretinde și primi bani ori foloase ce nu i se cuveneau, în sumă totală de 10.550.000 ROL (1.055 RON) de la învinuiții intermediari, dar și direct de la învinuiții beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu (prevăzute în decizia nr. 54/1998 și normele de aplicare) și a elibera decizii false prin care se atesta calitatea de persecutat politic prin strămutare unor persoane care în realitate nu ar fi avut vocația să beneficieze de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990.

Totodată, prin același rechizitoriu s-a dispus în temeiul art. 38 C. proc. pen., disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de alte persoane care au beneficiat ilegal de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 (peste 3.000), față de învinuiții I.F., L.G. și O.C.M. în raport de activitățile infracționale ale acestora - emiterea actelor/documentelor false care au permis beneficiarilor să obțină ilegal drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, precum și față de intermediarii care au facilitat activitatea infracțională a acestora.

Astfel, ca urmare a disjungerii cauzei prin rechizitoriul nr. 65/P/2005 din 31 martie 2006 al D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de către militari, s-au format mai multe dosare, respectiv Dosarul nr. 30/P/2006 vizând activitatea infracțională detaliată anterior, în raport cu 1385 învinuiți beneficiari, Dosarul nr. 97/P/2006 vizând activitatea infracțională detaliată anterior, în raport cu 860 învinuiți beneficiari, precum și Dosarul nr. 98/P/2006 vizând activitatea infracțională detaliată anterior, în raport cu 878 învinuiți beneficiari.

Prin rezoluția din 01 februarie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul I.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- complicitate la înșelăciune în formă agravată - prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.;

- fals intelectual - prev. de art. 289 C. pen.;

- complicitate la uz de fals - prev. de art. 26 rap. la art. 291 C. pen.;

- complicitate la fals intelectual - prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen.;

- falsificare a instrumentelor oficiale - prev. de art. 286 alin. (1) C. pen.;

- folosire a instrumentelor oficiale false - prev. de art. 287 alin. (1) C. pen., toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rezoluția din 01 februarie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul L.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- complicitate la înșelăciune în formă agravată - prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen.;

- fals intelectual - prev. de art. 289 C. pen.;

- complicitate la uz de fals - prev. de art. 26 rap. la art. 291 C. pen.;

- complicitate la fals intelectual - prev. de art. 26 rap. la art. 289 C. pen.; toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rezoluția din 01 februarie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpata O.C.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- luare de mită - prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- complicitate la înșelăciune în formă agravantă - prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen.;

- fals intelectual - prev. de art. 289 C. pen.;

- complicitate la fals intelectual - prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 289 C. pen.;

- complicitate la uz de fals - prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 291 C. pen.;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată - prev. de art. 290 C. pen., toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

La data de 03 august 2007, prin ordonanță, urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 610 din 20 iunie 2007, s-a dispus declinarea competenței în Dosarul nr. 30/P/2006 de către secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari din cadrul D.N.A., în favoarea secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul D.N.A., formându-se astfel Dosarul nr. 215/P/2007.

La data de 10 august 2007, prin ordonanță, urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 610 din 20 iunie 2007, s-a dispus declinarea competenței în Dosarul nr. 97/P/2006 de către secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari din cadrul D.N.A., în favoarea secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul D.N.A., formându-se astfel Dosarul nr. 219/P/2007.

La data de 10 august 2007, prin ordonanță, urmare a Decizie Curții Constituționale nr. 610 din 20 iunie 2007, s-a dispus declinarea competenței în Dosarul nr. 98/P/2006 de către secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari din cadrul D.N.A., în favoarea secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul D.N.A., formându-se astfel Dosarul nr. 220/P/2007.

La data de 14 iulie 2009, întrucât între cele trei dosare enumerate, există legătură, efectuându-se cercetări cu privire la aceiași învinuiți și la aceeași situație de fapt, pentru o mai bună înfăptuire a urmăririi penale, prin rezoluție s-a dispus conexarea dosarelor penale nr. 219/P/2007 și 220/P/2007, la Dosarul nr. 215/P/2007 al secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul D.N.A., urmând ca urmărirea penală să fie efectuată în continuare în Dosarul nr. 215/P/2007. Având în vedere că în dosarul astfel format, nr. 215/P/2007, urmărirea penală viza activitatea infracțională a peste 3.000 persoane/învinuiți ce au beneficiat ilegal de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, pentru a se eficientiza cercetările, activitatea de urmărire penală ce a făcut obiectul analizei rechizitoriu la care se face referire s-a rezumat la numai 1.245 de persoane/învinuiți care au beneficiat ilegal de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 cu raportare la activitatea infracțională a învinuiților I.F., L.G. și O.C.M.

Ulterior, pe parcursul efectuării urmăririi penale în Dosarul nr. 215/P/2007 al secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a constatat că 195 de învinuiți beneficiari au decedat, iar în ceea ce-l privește pe învinuitul beneficiar N.D., s-a apreciat că cercetările trebuiesc aprofundate, astfel că analiza s-a circumscris activității infracționale principale, desfășurată de inculpații I.F., L.G. și O.C.M., precum și activității infracționale a beneficiarilor învinuiți în număr de 1.244, unii dintre aceștia decedând între timp.

Tribunalul a reținut că, în cursul anului 1990 a fost adoptat și promulgat Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura militară instaurată în anul 1940 și continuată de dictatura comunistă. Decretul-lege nr. 118/1990 a fost publicat în M. Of. nr. 50 din 09 aprilie 1990 și a fost republicat în anul 1998. Conform art. 6 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele care au suportat strămutarea puteau beneficia de mai multe drepturi, respectiv:

a) asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor;

b) transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând unităților cu capital de stat (autobuz, troleibuz, tramvai și metrou);

c) șase călătorii dus-întors, gratuite, anual, pe calea ferată cu clasa I;

d) șase călătorii dus-întors gratuite, anual cu mijloacele de transport auto sau, după caz, cu mijloace fluviale de la localitatea de domiciliu la reședința de județ, pentru persoanele care nu au posibilitatea să călătorească pe calea ferată;

e) un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o stațiune balneoclimaterică;

f) scutire de plata taxelor de abonament pentru radio și televizor;

g) prioritate la instalarea unui post telefonic, precum și scutire de plata taxei de abonament;

h) acordarea, la cerere, cu titlu gratuit a unui loc de veci.

De aceste drepturi beneficiau și persoanele prevăzute la art. 4 din actul normativ menționat, respectiv soțul ori soția celui decedat.

La art. 7 se preciza că: „persoanele prevăzute la art. 1 beneficiază de:

a) prioritate la repartizarea de către consiliile locale a unei locuințe din fondul locativ de stat;

b) prioritate la acordarea, prin unitățile C.E.C., de credite avantajoase pentru cumpărarea, construirea sau repararea de locuințe proprietate personală; acordarea creditului se va face în condițiile prev. de Legea locuințelor nr. 114/1996”.

Până la data de 31 iulie 1997, competența stabilirii situațiilor de persoane persecutate pe motive politice a revenit comisiilor înființate conform art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990, ai căror membrii majoritari erau din cadrul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, dar mai participau și doi reprezentanți ai direcțiilor de muncă și ocrotire socială.

Pentru coordonarea activității comisiilor județene s-a înființat și o comisie centrală alcătuită din câte un reprezentant al Ministerului Justiției, un reprezentant al Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale și 5 reprezentanți ai A.F.D.P.R., comisie centrală care aviza componența comisiilor județene și acorda asistența juridică necesară pentru soluționarea cauzelor cu care erau sesizate.

După 31 iulie 1997, cererile de solicitare și stabilire a calității de persecutat politic prin strămutare [art. 1 lit. e)], trebuiau depuse și soluționate în termen de 30 de zile de către comisiile județene de muncă și protecție socială (respectiv D.G.M.P.S. București) art. 8 alin. (3) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat în 1998.

La direcțiile generale de muncă și protecție socială cererile persoanelor interesate trebuiau însoțite de dovezi.

Dovezile puteau fi acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege [art. 8 alin. (1)].

După primirea cererii și a actelor doveditoare, D.G.M.P.S. solicitată avea obligația ca în termen de 30 zile să se pronunțe printr-o decizie motivată [art. 8 alin. (4)].

Spre exemplu, în urma unei cereri documentate care întrunea cerințele legii, D.G.M.P.S. emitea o decizie motivată prin care - în cazul de față - atesta calitatea de strămutat a persoanei și prin urmare de beneficiar al tuturor drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

După ce intra în posesia deciziei, persoana îndreptățită putea să beneficieze, la cerere, de toate drepturile prevăzute de lege, adresându-se fie unor instituții (Casa de pensii pentru stabilirea unei indemnizații lunare, Secția financiară pentru scutirea de impozit etc.), fie unor regii (R.A.T.B., Metrou, S.N.C.F.R.) dintre cele care primeau alocații bugetare pentru concretizarea drepturilor legale.

În privința indemnizației, cunoscută drept pensie, Tribunalul a reținut că mărimea acesteia depindea direct de perioada cât a durat strămutarea, întrucât pentru fiecare an de strămutare se plătea o sumă fixă, corelată periodic cu inflația, ce era apoi adunată cu numărul de ani, rezultând, cum s-a arătat, indemnizația lunară [art. 3 alin. (1)].

Actul normativ, modificat și republicat în 1998, deși nu a mai prevăzut „Comisia centrală”, ca organ de avizare și control direct și a renunțat la componenta comisiilor (atât județene, cât și centrală) a reprezentanților A.F.D.P.R., totuși în art. 11 alin. (2) s-a prevăzut că „Stabilirea și plata acestor drepturi se fac de către direcțiile generale de muncă și protecție socială, cu consultarea, după caz, a filialelor județene ale A.F.D.P.R.

Prin Legea nr. 18 din 09 martie 2000, privind aprobarea O.U.G. nr. 9/1999, pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990, publicată în M. Of. nr. 106 din 10 martie 2000, art. 8 alin. (3) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, a fost modificat, stabilindu-se data de 15 martie 2000, ca dată limită de depunere a cererilor.

Tribunalul a reținut că inculpatul I.F. și-a exercitat activitatea în calitate de funcționar în Biroul Arhivă din cadrul Tribunalului Militar Teritorial București.

Inculpatul, alături de alți funcționari ai amintitului birou se prezenta, o dată pe săptămână la Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare, în vederea soluționării, prin audiențe planificate, a petițiilor adresate instituției de către cei în drept să beneficieze de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990. S-a reținut că în respectiva arhivă se află și un fond documentar referitor la persoanele persecutate pe motive politice după anul 1945, inclusiv cele strămutate într-o altă localitate.

Personalul arhivei, inclusiv inculpatul I.F., era abilitat și avea ca atribuțiuni de serviciu să înregistreze cererile petiționarilor în registrul de intrare-ieșire al biroului, să evalueze situația prin studiul dosarului „fond penal” și/sau altor documente referitoare la situația juridică invocată de petiționar și apoi să redacteze în dublu exemplar adeverința doveditoare a situației, cu numărul de înregistrare efectuat.

După redactare, întregul material era prezentat șefului Biroului Arhivă, It. col. T.I., care semna pe exemplarul doi pentru conformitatea datelor inserate.

În final, adeverințele erau semnate de către directorul Direcției Instanțelor Militare sau adjunctul acestuia ori inspectorii generali judecătorești, după care se aplica ștampila instituției și se făcea expedierea exemplarului unu către petiționar.

La sfârșitul anului 1998, inculpatul I.F. a fost chemat la Spitalul Militar Central de către colegul său, salariatul civil C.V., bolnav în fază terminală. Acesta i-a adus la cunoștință că se află de mai multă vreme în legătură cu persoane din afara instituției cărora, la comandă, contra unor sume de bani, le eliberează adeverințe prin care atestă mincinos calitatea de „strămutat” în favoarea unor persoane racolate de aceștia.

În aceste condiții inculpatul I.F. a continuat activitatea infracțională a numitului C.V., adoptând un alt „modus operandi” prin eliminarea din „ecuație” a verigii administrative de control ce consta în verificarea, vizarea, semnarea și ștampilarea acestor adeverințe, eliberând în acest fel un număr foarte mare de adeverințe.

Fără a primi și înregistra vreo cerere și fără a verifica fondul documentar, inculpatul concepea și dactilografia adeverința cu următoarele mențiuni false: număr de înregistrare, perioada de strămutare, localitatea în care persoana în cauză a fost strămutată, temeiul în baza căruia a avut loc strămutarea, temeiul și data la care au fost ridicate restricțiile domiciliare.

Singurele mențiuni reale din adeverință erau numele și prenumele persoanei în cauză, datele de stare civilă și domiciliul.

La rubrica „Director”, învinuitul semna cu mențiunea „Pentru” și inițialele „mt”. Adeverința o întocmea într-un singur exemplar pe care o remitea intermediarului sau - în puține cazuri - beneficiarului.

La Biroul Arhivă se afla o ștampilă rotundă la care aveau acces toți angajații și era folosită pentru a certifica originalitatea copiilor unor acte xerografiate din fondul documentar.

Ștampila avea următoarele impresiuni concentrice: „ROMÂNIA, MINISTERUL JUSTIȚIEI, DIRECȚIA INSTANȚELOR MILITARE, BIROUL ARHIVA”.

Pentru a crea aparența că este vorba de ștampila directorului instituției, inculpatul a lipit o fâșie îngustă de folie scotch pe impresiunea „Biroul Arhivă”, așa încât odată cu aplicarea acesteia erau reproduse toate mențiunile, mai puțin cea acoperită, impresiunea rezultată fiind identică cu ștampila instituției.

Pe locul liber aplica semnătura olografă „mt” conform celor declarate de inculpatul I.F.

Tribunalul a reținut că activitatea infracțională a inculpatului I.F. a fost făcută cu scopul obținerii de venituri pentru el însuși, deși acesta a prevăzut și a acceptat că prin faptele sale poate prejudicia în mod grav autoritățile, care recunoșteau falșilor strămutați drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

Astfel, pentru a „certifica” faptul neadevărat că „petiționarii”, singuri ori cu familiile lor, au fost strămutați dintr-o localitate în alta în perioada 1940-1964, inițial, inculpatul pretindea și primea suma de 30.000 RON pentru fiecare an de strămutare consemnat fals de adeverință. Ulterior, suma a crescut la 100.000 RON ori la 800.000 RON și 1.200.000 RON în funcție de actualizarea indemnizației lunare din Decretul-lege nr. 118/1990 de către Guvernul României, fapt care rezultă din declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale.

Cu privire la inculpații L.G. Șl O.C.M., Tribunalul a reținut că începând cu data de 16 aprilie 1998, prin decizia cu nr. 54/1998 a directorului general al D.G.M.P.S. a Municipiului București, cei doi învinuiți, L.G. și O.C., au fost numiți membri în Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive politice, conform Decretului-lege nr. 118/1990, republicat.

Pentru a pune în aplicare atribuțiile lor, membrii comisiei, din proprie inițiativă, au luat unele măsuri operative de lucru, între care și înființarea unui registru special cu ajutorul căruia s-a ținut evidența beneficiarilor Decretul-lege nr. 118/1990, sub aspectul identificării acestora, a cererilor lor, temeiul juridic de încadrare în dispozițiile decretului, evidența deciziilor și data emiterii lor, soluția adoptată de comisie, modul de comunicare a deciziilor către titulari, mențiuni privind rămânerea definitivă a deciziilor și altele.

Potrivit deciziei nr. 54/1998, membrii comisiei aveau ca atribuții să analizeze cererile petenților, să redacteze și să semneze încheierea de ședință în care se arăta, motivat, hotărârea luată.

Dosarul format la D.G.M.P.S., primea mai întâi număr de înregistrare și trebuia să conțină următoarele documente: cererea petentului (eventual formular tipizat) prin care solicita stabilirea calității de strămutat; acte doveditoare (adeverință emisă de Direcția Instanțelor Militare, acte de stare civilă în xerocopie, alte acte după caz), care conform procedurii administrative trebuiau datate și autentificate prin semnătură de către funcționarul public, pentru conformitate cu originalele.

După soluționarea cererilor, Comisia emitea decizii, pe care le înainta conducerii D.G.M.P.S. pentru semnare.

Pe decizia astfel semnată de conducerea unității și înregistrată în registrul special (numărul trecut pe coperta fiecărui dosar), secretara comisiei aplica ștampila D.G.M.P.S. Conform metodologiei doar secretara comisiei avea acces la calculator pentru procesarea deciziilor sau altor adrese și comunicări.

Decizia semnată și ștampilată (un exemplar) era restituită petentului care semna pentru primirea ei. în același timp inculpatul L.G. aplica o ștampilă de formă dreptunghiulară în care consemna data și semna în afara ștampilei dreptunghiulare, ceea ce îi conferea acelei decizii caracter definitiv, și în consecință, producea efecte juridice.

Comisia a funcționat în baza deciziei nr. 54/1998 până la data de 21 august 2000, când s-au declanșat anchete administrative și apoi, penale, privind membrii comisiei și modul de eliberare a deciziilor.

Contrar metodologiei descrise mai sus inculpatul L.G. și O.C. erau contactați de beneficiar sau de către intermediar, de la care primeau documentele necesare emiterii deciziei de strămutat conform Decretului-lege nr. 118/1990.

Cei doi inculpați, încălcând metodologia nu primeau cererile completate ori semnate de petent, nu certificau pentru conformitate actele doveditoare ori de stare civilă depuse, nu întocmeau încheierile de ședință ale comisiei, nu restituiau un exemplar original al deciziei D.G.M.P.S. direct petentului, ori în cazul în care înmânau decizia altei persoane, o făceau fără să pretindă procură specială care să rămână în original la dosar.

Inculpatul L.G. era cel care proceda la tehnoredactarea pe formular tipizat sau procesarea pe calculator a deciziei, consemnând în dispozitivul acesteia că persoana în cauză se încadrează în categoria celor persecutate politic pe motiv că a fost strămutată în altă localitate.

Referitor la inculpata O.C., Tribunalul a reținut că activitatea de primire, înregistrare și verificare a dosarelor depuse de beneficiari ori de intermediari a continuat și după ce aceasta a fost numită la A.N.O.A.F. București (din 01 ianuarie 1999), care avea sediul în altă locație decât D.G.M.P.S., ceea ce demonstrează că aceasta și-a îndeplinit în fapt, dar și în drept atribuțiile de membru al Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990 până la data de 21 august 2000, când decizia nr. 54/1998 a fost anulată.

Au fost situații în care atât inculpatul L.G., cât și inculpata O.C., contrar îndatoririlor de serviciu statuate în decizia nr. 54/1998 a D.G.M.P.S., au scris cereri olografe, au completat cereri (pe formular tipizat) și au semnat în numele învinuiților beneficiari prin care solicitau conducerii D.G.M.P.S. (și implicit Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990) eliberarea unei decizii din care să rezulte că era persecutat politic prin strămutare.

Spre deosebire de inculpatul L.G., inculpata O.C. completa deciziile tipizate (primite de la L.G., pe care, ulterior, le multiplica) prin dactilografiere cu mașinile de scris personale, ridicate pe parcursul urmăririi penale, după care le ducea la sediul D.G.M.P.S., pentru a fi semnate și ștampilate.

Deciziile false emise în prezenta cauză au fost semnate și datate pentru formula „definitiv” atât de inculpatul L.G., cât și de inculpata O.C.M.

În privința modalității de semnare și ștampilare a deciziilor false, inculpatul L.G. fie prezenta deciziile la conducere în vederea semnării și ștampilării (puține cazuri), fie xerografia semnătura directorului peste care aplica apoi ștampila instituției (D.G.M.P.S.) și o înmâna persoanelor interesate.

Din verificarea datelor din registrul Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990 și din condica de la registratura generală rezultă că numerele de înregistrare a cererilor erau date în ordine crescătoare, atât în registru, cât și în condica de la registratura generală, fiind menționată și data înregistrării.

Regula era ca toate cererile primite într-o singură zi la registratura generală să fie înregistrate în aceeași zi și în registru special al comisiei, astfel că numărul de înregistrare trebuia să fie aceeași atât în condica registraturii generale cât și în registrul special.

Din conținutul registrului s-a constatat că înregistrările efectuate din aprilie 1998 până în aprilie 1999, aparțin secretarei Comisiei, numita A.L.

După aprilie 1999 înregistrările au fost făcute de membrii Comisiei, respectiv O.C. și L.G.

Din cercetările efectuate a rezultat că, de regulă, inculpatul care înregistra dosarele era cel care le și lucra, în sensul că: primea actele, le verifica prin confruntarea cu cele originale, semnând pentru conformitate, redacta proiectul de decizie, prezenta acest proiect spre semnare unuia dintre directorii generali - adjuncți spre semnare, preda deciziile beneficiarilor ori intermediarilor (două exemplare din cele patru) urmând ca, ulterior, să completeze și celelalte rubrici ale Registrului.

Din analiza datelor înscrise în registru se puteau identifica grupuri de beneficiari, de la 2-3 persoane până la 20-30, avându-se în vedere succesiunea numerelor de înregistrare, a cererilor și a datei comunicării deciziilor. În aceste situații, beneficiarii din asemenea grupuri au cereri înregistrate una după alta, în aceeași zi, deciziile fiind eliberate în numele acestora și predate tot într-o singură zi, unei singure persoane (intermediar).

În ceea ce privește persoanele beneficiare, care nu au fost recunoscute de intermediari, mențiunile din registru au venit în sprijinul identificării acestora prin apartenența acestora la grupul de persoane pentru care s-a solicitat acordarea drepturilor, grup pentru care deciziile au fost ridicate la aceeași dată.

Ca și inculpatul I.F., în schimbul emiterii deciziilor ce atestau în fals calitatea de strămutat și recunoșteau drepturile acordate de Decretul-lege nr. 118/1990, inculpații L.G. și O.C., separat, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au primit sumele sau diverse alte bunuri (țigări, cafea, băutură, produse cosmetice sau alimentare), direct de la învinuiții beneficiari sau le erau înmânate de către diferiți intermediari odată cu depunerea dosarelor de solicitare a deciziilor de strămutați.

Tribunalul a reținut că inculpații L.G. și O.C. au prevăzut și a acceptat că prin faptele lor poate prejudicia în mod grav autoritățile, care acordau falșilor strămutați drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

În ceea ce privește pe beneficiarii adeverințelor și deciziilor de strămutați, din probele administrate în cauză în ambele faze ale procesului penal, Tribunalul a reținut că aceștia erau racolați de intermediarii cercetați în legătură cu infracțiunile deduse judecății din interiorul cercului dintre cunoscuți, vecini, rude, etc. sau pur și simplu oameni cu care intermediarii intrau întâmplător în vorbă. Acești intermediari solicitau beneficiarilor - martori în prezenta cauză - copii ale actelor de identitate și sume de bani, din care o parte erau destinate inculpaților ce întocmeau actele false, iar restul revenea intermediarilor, care luau mai întâi legătura cu inculpatul I.F., care întocmea adeverințele false, iar ulterior cu inculpații L.G. sau O.C.

În această modalitate au fost eliberate adeverințe și decizii, prin care era atestată în mod fals calitatea de strămutat pentru 1.244 de persoane (enumerate în sentința penală menționată), o parte din aceste persoane decedând în cursul urmăririi penale, iar o altă parte în cursul judecății.

Tribunalul a mai rețintut că prin săvârșirea faptelor mai sus expuse, inculpații I.F., L.G. și O.C. au ajutat pe cei 1.244 de beneficiarii ai adeverințelor și deciziilor de strămutați la cauzarea unui prejudiciu evaluat în cursul urmăririi penale la suma de 1.387.918 RON, prejudiciu constând în indemnizația de deportat, scutirea de taxe și impozite, gratuitate la transport.

Până la soluționarea prezentei cauze, unele din aceste persoane au achitat, integral sau parțial, sumele de bani datorate părților civile.

În cursul judecății, Tribunalul a solicitat relații de la autoritățile prejudiciate cu privire la debitele restante neachitate de cei 1.244 de beneficiari ilegali ai drepturilor acordate de Decretul-lege nr. 118/1990, situația prezentându-se în felul următor:

- 521.289,23 RON prejudiciul actualizat la data de 31 mai 2011 cauzat părții vătămate R.A.T.B.;

- 12.858,24 RON prejudiciul actualizat la data de 12 octombrie 2011 cauzat părții vătămate Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1 București;

- 116.430,00 RON prejudiciul actualizat la data de 30 iunie 2011 cauzat părții vătămate civilă Societatea Comercială de Transport cu Metroul București M. SA;

- 1.935.575,09 RON prejudiciul actualizat cauzat părții vătămate Casa de Pensii a Municipiului București;

- 402 RON prejudiciul cauzat părții vătămate Consiliul Local Sector 6 - Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale;

- 8.438,00 RON prejudiciul actualizat la data de 14 octombrie 2011 cauzat părții vătămate Consiliul Local Sector 2 - Direcția de Venituri Buget Local Sector 2;

- 14.841,68 RON prejudiciul cauzat părții vătămate Consiliul Local Sector 3 - Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 3.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul I.F. a pretins și primit, prin intermediar, de la 1.221 de beneficiarii, evidențiați punctual în dosarul de urmărire penală, suma totală de 64.442 RON, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, în sensul emiterii în fals a adeverințelor de strămutat. Tribunalul a reținut că în mod corect procurorul a determinat sumele primite cu titlu de mită de inculpatul I.F. în funcție de declarațiile beneficiarilor adeverințelor, declarațiile intermediarilor și declarațiile inculpatului l., în care acesta a arătat suma pe care o primea pentru fiecare an de deportare, sumă ce a variat în funcție de cuantumul în timp a indemnizației acordate conform Decretul-lege nr. 118/1990. De asemenea, în mod corect din suma inițial calculată de 64.462 RON, ca fiind obiectul mitei primit de inculpatul I.F. a fost scăzută suma de 20 RON, presupusă a fi remisă de învinuitului-beneficiar N.D. față de care s-a dispus disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor.

În ceea ce privește pe inculpatul L.G., Tribunalul a reținut că, în calitate de funcționar în cadrul D.G.M.P.S. și membru al Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, acesta a primit de la un număr de 79 de beneficiari, bani ori produse în cuantum total de 420 RON, această sumă fiind calculată în detaliu de procuror conform declarațiilor beneficiarilor adeverințelor, declarațiilor intermediarilor și propriilor declarații ale inculpatului L.G.

De asemenea, s-a reținut că în mod corect procurorul a stabilit că, în schimbul încălcării atribuțiilor de serviciu, inculpata O.C. a primit prin intermediari de la un număr de 290 de beneficiari, diverse bunuri - flori, cafea, bomboane - în cuantum total de 1.560 RON, această sumă fiind calculată în detaliu de procuror conform declarațiile beneficiarilor adeverințelor, declarațiile intermediarilor și propriilor declarații ale inculpatei O.C.M.

Situația de fapt mai sus expusă a rezultat din materialul probatoriu administrat în ambele faze ale procesului penal, respectiv: declarațiile inculpaților I.F., L.G. și O.C., care, în cursul urmăririi penale, au recunoscut în totalitate faptele imputate și au relatat în detaliu desfășurarea activității infracționale, permițând stabilirea cu exactitate a situației actelor falsificate și a faptelor și contribuției celorlalte persoane - inculpați și învinuiți - cercetate nu doar în cauza de față, ci și în alte dosare, din care s-a disjuns cauza de față, poziție ce a fost menținută în mare măsură în timpul judecății; procesul-verbal din 24 septembrie 2009 de identificare a intermediarilor și beneficiarilor ilegali ai calității de strămutat, precum și identificarea persoanelor decedate dintre aceștia, stabilirea numărului de beneficiari învinuiți pentru care intermediarii au obținut adeverințe false; situația centralizată a învinuiților beneficiari cărora inculpatul L.G.

Ie-a eliberat decizii D.G.M.P.S. false, precum și sume de bani, foloase materiale (ori echivalentul bănesc al acestora) primite și/sau recunoscute de inculpatul L.G.; situația centralizată a învinuiților beneficiari cărora învinuita O.C. Ie-a eliberat decizii false, precum și sumele de bani, foloase materiale (ori echivalentul bănesc al acestora) primite și/sau recunoscute de această inculpată; rechizitoriul emis în Dosarul nr. 65/P/2005; declarațiile și documentele depuse de beneficiarii ilegali ai Decretului-lege nr. 118/1990 în vederea emiterii deciziei pentru recunoașterea calității de strămutat; adeverințele de strămutat emise de inculpatul I.F.

în numele Ministerului Justiției - Direcția Instanțelor Militare; deciziile întocmite și eliberate de inculpații O.C. și L.G. în numele D.G.M.P.S. privind recunoașterea calității de strămutat și a perioadei de strămutare; deciziile privind stabilirea pensiei de asigurări sociale, prin luarea în considerare ca stagiu de cotizare a perioadei de strămutare recunoscută în temeiul deciziilor emise ilegal în numele D.G.M.P.S.; permisele de călătorie; celelalte documente depuse pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, precum și documentele doveditoare a acoperirii în tot sau în parte a prejudiciilor cauzate depuse în ambele faze ale procesului penal; declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză, precum și celelalte probe și înscrisuri aflate la dosarul cauzei.

Tribunalul a constatat că inculpatul I.F. a fost audiat de mai multe ori de către procuror, poziția acestuia fiind de recunoaștere integrală a faptelor deduse judecății.

Astfel, prin cele declarate la data de 15 iulie 2009 și reiterate la data de 29 septembrie 2009, inculpatul a recunoscut integral situația de fapt așa cum a fost reținută în rechizitoriu și în această hotărâre.

În condițiile în care inculpatul I.F. nu a contestat emiterea vreuneia dintre adeverințele aflate la dosarul cauzei, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală nu a avut nicio obiecție referitor la probele administrate în cauză, Tribunalul a reținut că sunt vădit neîntemeiate apărările inculpatului în sensul că unele dintre adeverințe ar fi fost emise de alte persoane.

Sub acest aspect, Tribunalul a reținut că inculpatul, deși a făcut referire la un raport de expertizare a mașinilor de scris, acesta nu a fost în măsură să indice măcar câteva dintre adeverințele a căror eliberare a contestat-o în cursul judecății.

Întrucât inculpatul nu a prezentat probe și nici explicații credibile, care să poată fi supuse verificării prin audiere de martori, expertize sau alte mijloace legale de probă, Tribunalul a considerat că apărările inculpatului sunt pure afirmații, motiv pentru care Ie-a înlăturat, ca neîntemeiate.

În ceea ce privește pe inculpata O.C., Tribunalul a reținut că, deși a susținut că nu a cunoscut caracterul fals al adeverințelor de strămutat și că foarte târziu a avut anumite bănuieli cu privire la realitatea și legalitatea acestor adeverințe, apărările inculpatei sunt vădit neîntemeiate și contrare probelor administrate în cauză.

Astfel, Tribunalul a constatat că inculpata este judecată în mai multe dosare pentru falsificarea unui număr extrem de mare de decizii de strămutat prin inserarea de mențiuni nereale, cu încălcarea gravă a atribuțiilor sale de serviciu.

Faptul că deciziile erau emise în lipsa unor cereri scrise din partea beneficiarilor, faptul că, în numeroase situații, inculpata redacta astfel de cereri și le semna în mod fals în numele petenților, faptul că inculpata nu certifica pentru conformitate actele doveditoare de stare civilă, faptul că atât primirea cererilor, cât și predarea deciziilor de strămutat se făcea de Ia și către terțe persoane - intermediari, de la care primea diverse bunuri necuvenite -, faptul că intermediarii nu se legitimau printr-o procură specială prevăzută de metodologia de lucru a comisiei din care făcea parte inculpata, numărul extrem de mare de adeverințe neînsoțite de alte înscrisuri doveditoare ale strămutării, toate aceste împrejurări dovedesc fără umbră de îndoială că inculpata a conștientizat și acceptat posibilitatea ca adeverințele să fie falsificate și a falsificat deciziile de strămutat prin inserarea datelor nereale din adeverințe. În plus, inculpata a prevăzut și cel puțin a acceptat ca deciziile emise să fie ulterior folosite la instituțiile abilitate pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, cu consecința păgubirii patrimoniului acestor instituții.

În condițiile în care inculpata O.C. avea și studii superioare juridice, nu s-a putut reține că falsificarea deciziilor de strămutat s-a făcut din culpă.

De altfel, prevederea de către inculpată a posibilității ca adeverințele primite să fie false, precum și cunoașterea de către inculpată a atribuțiilor de serviciu pe care le avea au rezultat în mod cert din declarațiile acesteia.

Fiind audiată, la datele de 16 iulie 2009 și 29 septembrie 2009, inculpata O.C.M. a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.

Tribunalul a considerat că din declarațiile inculpatei a rezultat cu claritate că deși a cunoscut sau cel puțin a avut o bănuială serioasă că adeverințele prezentate de diverșii intermediari sunt false, aceasta a acceptat posibilitatea ca și deciziile de strămutat să fie falsificate prin inserarea de date nereale, atitudinea inculpatei fiind determinată în mare măsură de foloasele necuvenite obținute în schimbul deciziilor falsificate. Faptul că inculpata, care are studii juridice, a recunoscut în cursul urmăririi penale „infracțiunile săvârșite”, a confirmat o dată în plus reprezentarea subiectivă, pe care aceasta a avut-o cu privire la faptele imputate, fiind cu desăvârșire exclusă ideea săvârșirii faptelor din culpă.

În ceea ce privește pe inculpatul L.G., Tribunalul a reținut că,deși acesta a invocat că doar la un anumit moment și-a dat seama de caracterul fals al adeverințelor, în temeiul cărora se elibera decizia de strămutat, argumentele reținute cu privire la inculpata O.C. au fost valabile în totalitate și în cazul acestui inculpat. Prin urmare, s-a reținut că și inculpatul L.G. a cunoscut sau cel puțin a avut o bănuială serioasă că adeverințele prezentate de diverșii intermediari sunt false, a prevăzut și cel puțin a acceptat ca deciziile de strămutat să fie ulterior folosite la instituțiile abilitate pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, cu consecința păgubirii patrimoniului acestor instituții.

Prin declarațiile din datele de 15 iulie 2009, 29 septembrie 2009, inculpatul L.G. a recunoscut integral situația de fapt așa cum a fost reținută în rechizitoriu și în această hotărâre.

Declarațiile inculpaților au fost confirmate de cele ale învinuiților-beneficiari audiați în cursul urmăririi penale și din declarațiile martorilor audiați în cursul judecății.

Din analiza acestor declarații a rezultat un mod similar al obținerii actelor false prin care se atesta în mod neadevărat calitatea lor de strămutat. Astfel, aceștia erau racolați de către diverse persoane, bărbați sau femei, pe care martorii nu i-au mai putut identifica cu nume sau elemente fizice relevante fie din cauza perioadei mari de timp scurse, cât și faptului că s-au întâlnit cu aceștia de foarte puține ori.

Martorii audiați au arătat că nu au completat cereri și nici nu semnau cereri deja completate, ci doar au remis intermediarilor copii ale actelor de identitate, iar după o perioadă deciziile ce atestau calitatea de beneficiar a prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 le erau trimise prin poștă.

Martorii dădeau intermediarilor în general sume de bani, dar și alte bunuri - băuturi, țigări, cafea, etc., prestau diverse servicii, iar în situația în care starea materială a acestora era deosebit de precară, la sugestia intermediarilor erau de acord să le remită acestora o parte din prima pensie primită.

În raport de cele mai sus expuse, Tribunalul a considerat că faptele inculpaților sunt pe deplin dovedite, aceștia acționând cu forma de vinovăție prevăzută de lege, respectiv cu intenție.

În drept, s-a constatat că faptele inculpatului I.F., care, în calitatea sa de ajutor al șefului Biroului Arhivă Specială - aferent Tribunalului Militar Teritorial din cadrul Direcției Instanțelor Militare - Ministerul Justiției, printr-o rezoluție unică, a pretins și primit, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, la intervale scurte de timp, după același mod de operare și în împrejurări similare, diferite sume de bani, în total 64.442 RON, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, în sensul emiterii în fals a adeverințelor de strămutat pentru persoanele mai sus arătate, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1.221 fapte). Având în vedere calitatea inculpatului de la momentul săvârșirii faptelor, Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Faptele aceluiași inculpat, care, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale scurte de timp, după același mod de operare și în împrejurări similare, a ajutat cele 1.244 de persoanele mai sus enumerate, prin emiterea și remiterea directă ori indirectă a documentelor oficiale false, în scopul ca aceste persoane să inducă în eroare instituțiile care acordau drepturile ori facilitățile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, prin folosirea documentelor oficiale false, cauzându-se astfel un prejudiciu evaluat la suma de 1.389.918 RON, constând pensii, scutiri impozite și taxe, gratuitate la transport, etc. întrunesc atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1.244 fapte).

În drept, s-a constatat că faptele inculpatului L.G., care, în calitate de funcționar în cadrul D.G.M.P.S. și membru al Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, în perioada august 1998 - iunie 2000, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale scurte de timp, după același mod de operare și în împrejurări similare, a primit bani sau alte foloase necuvenite, în cuantum total de 420 RON, pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu, constând în primirea dosarelor beneficiarilor, emiterea deciziilor de strămutat în care erau inserate date nereale, prezentarea lor la conducerea D.G.M.P.S. pentru semnare și aplicarea ștampilei rotunde, aplicarea ștampilei dreptunghiulare și semnare pentru „definitiv”, remiterea directă sau indirectă a două exemplare ale deciziilor false către beneficiari, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (79 fapte). Având în vedere calitatea inculpatului de la momentul săvârșirii faptelor, Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Faptele aceluiași inculpat, care, în perioada august 1998 - iunie 2000, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale scurte de timp, după același mod de operare și în împrejurări similare, a falsificat deciziile D.G.M.P.S., apoi Ie-a remis (direct ori prin intermediari) către „titulari” pentru ca aceștia să inducă în eroare instituțiile statului, folosind documentele false, ajutând astfel ca învinuiții-beneficiari să obțină foloase materiale injuste (indemnizații lunare, permise de călătorie gratuite, scutire de impozite, etc. acordate de Decretul-lege nr. 118/1990), prejudiciul cauzat fiind evaluat la suma de 1.387.918 RON, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (530 fapte).

În drept, s-a constatat că faptele inculpatei O.C.M., care, în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale scurte de timp, după același mod de operare și în împrejurări similare, în calitate de funcționară a D.G.M.P.S. București și membră în Comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, constituită la nivelul municipiului București, nu a respins, a acceptat promisiunea ori a pretins și primit diverse foloase ce nu i se cuveneau, în sumă totală de 1.560 RON de la învinuiții intermediari, dar și direct de la învinuiții beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (290 fapte). Având în vedere calitatea inculpatei de la momentul săvârșirii faptelor, Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Faptele aceleiași inculpate, care, în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale scurte de timp, după același mod de operare și în împrejurări similare, a falsificat deciziile emise în calitate de membră a Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, pe care Ie-a remis (direct ori prin intermediari) către învinuiții beneficiari pentru ca aceștia să inducă în eroare instituțiile care acordau drepturile ori facilitățile prev. de Decretul-lege nr. 118/1990, folosind documentele false, ajutând astfel ca învinuiții beneficiari să obțină foloase materiale injuste (indemnizații lunare, permise de călătorie gratuite, scutire de impozite, etc. acordate de Decretul-lege nr. 118/1990), prejudiciul cauzat fiind evaluat la suma de 1.387.918 RON, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (276 fapte).

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, Tribunalul a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele încriminatoare, natura și gravitatea faptelor, pericolul social concret al faptelor, împrejurările comiterii faptei și persoana făptuitorilor.

Astfel, la stabilirea cuantumului pedepselor cu închisoarea, Tribunalul a ținut seama de: prejudiciile grave aduse prestigiului și încrederii în autoritățile statului; numărul mare de acte materiale comise; curajul și dezinvoltura inculpaților cu prilejul săvârșirii faptelor; limitele mari de pedeapsă, care nu au fost de natură să îi tempereze pe inculpați; prejudiciile materiale foarte mari cauzate părților vătămate; folosirea de mijloace frauduloase pentru comiterea faptelor - acoperirea unor mențiuni ale ștampilei de către inculpatul I. pentru a se înlătura orice dubiu cu privire la autenticitatea adeverințelor; rezonanța socială deosebit de negativă în rândul cetățenilor a faptelor de corupție și mai ales a celor generatoare de prejudicii importante pentru instituțiile publice; creșterea alarmantă a faptelor similare și implicarea în asemenea fapte a unui număr tot mai mare de persoane constituite în grupări infracționale organizate.

Tribunalul a mai avut în vedere atitudinea procesuală în mare măsură sinceră pe parcursul procesului penal a inculpaților, care au recunoscut constant săvârșirea faptelor, au contribuit la identificarea și tragerea la răspundere a intermediarilor și beneficiarilor cercetați în cauza de față și în alte cauze conexe, s-au prezentat în mod regulat la ședințele de judecată. De asemenea, Tribunalul a ținut seama de faptul că inculpații au regretat în mod sincer faptele comise, conștientizând că faptele săvârșite, pentru care au realizat beneficii relativ mici, i-au implicat într-un număr foarte mare de procese desfășurate din anul 2000 până în prezent.

Nu în ultimul rând Tribunalul a ținut seama de vârsta inculpaților, de situația lor familială, profesională și socială rezultată din actele depuse în circumstanțiere, de contribuția fiecăruia dintre inculpați la comiterea faptelor deduse judecății, de lipsa antecedentelor penale la data comiterii faptelor, de perioadele petrecute în stare de arest și detenție de inculpații l. și L., precum și de perioada îndelungată în care inculpații au participat în mod regulat la procesele desfășurate împotriva acestora. Tribunalul a considerat că cei 12 ani de procese au exercitat o influență pozitivă asupra inculpaților și au fost în măsură să îi reeduce și să îi orienteze în direcția respectării cu strictețe a valorilor sociale protejate de normele penale, dovadă în acest sens fiind faptul că inculpații nu au mai comis alte infracțiuni.

Cum pentru inculpații I. și L. s-au reținut prin mai multe hotărâri definitive incidența dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, Tribunalul a considerat că aceste dispoziții trebuie reținute și cu privire la faptele de corupție deduse prezentei judecăți, acest fapt fiind impus nu doar de solicitările procurorului, care a emis rechizitoriul, ci și de împrejurarea că faptele judecate în prezenta cauză nu pot fi disociate de faptele de corupție anterioare, cu care se află în strânsă legătură.

Cum pentru cei doi inculpați s-a reținut cu caracter definitiv că au facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a intermediarilor, a beneficiarilor (prin indicarea concretă de probe materiale, confruntări, etc.), Tribunalul a considerat că aceștia trebuie să beneficieze de dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 (Legea nr. 503/2002) și implicit de reducerea la jumătate a limitelor pedepselor stabilite de lege pentru infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000.

De asemenea, Tribunalul a considerat că dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 sunt incidente și cu privire la faptele de corupție reținute în sarcina inculpatei O.C., întrucât și aceasta a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a intermediarilor, a beneficiarilor (prin indicarea concretă de probe materiale, confruntări, etc.), a dovedit sinceritate și a manifestat o atitudine cooperantă pe toată durata activității de urmărire penală, facilitând astfel într-o manieră hotărâtoare stabilirea adevărului în cauză, așa cum s-a arătat în cuprinsul rechizitoriului.

Tribunalul a valorificat această împrejurare pozitivă prin reținerea în favoarea inculpaților, cu privire la faptele de complicitate la înșelăciune, a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., pedeapsa pentru complicitate la înșelăciune în formă continuată fiind coborâtă sub minimul special conform art. 76 C. pen.

Cum atitudinea procesuală a inculpaților a fost avută în vedere la reținerea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, această cauză de atenuare nu a putut fi valorificată și în condițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 este o normă specială, iar art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. o norma generală. Prin urmare, s-a remarcat că aceste din urmă dispoziții nu sunt incidente cu privire la infracțiunea de luare de mită comisă de inculpați, însă sunt aplicabile cu privire la infracțiunea de complicitate la înșelăciune.

În raport cu lipsa antecedentelor penale, precum și cu comportamentul inculpatei O.C., înainte de săvârșirea procesului penal, Tribunalul a reținut în favoarea acesteia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., atât pentru infracțiunea de luare de mită, cât și pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, coborând sub minimul special pedeapsa, conform art. 76 C. pen.

În raport de aceste elemente de circumstanțiere, Tribunalul a dispus condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea, într-un cuantum care să corespundă atât nevoii de reeducare a fiecărui inculpat, cât și gravității faptelor și necesității realizării depline a funcției de prevenție generală a pedepsei și procesului penal.

Drept urmare, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, Tribunalul a condamnat pe inculpatul I.F. la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 76 C. pen., Tribunalul a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, iar în baza art. 65 și art. 67 alin. (1) și (3) C. pen. a aplicat inculpatului I.F. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale și pedeapsa complementară a degradării militare.

Tribunalul a constatat că faptele inculpatului I.F. deduse judecății sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr. 181 din 26 noiembrie 2002, nr. 201 din 10 decembrie 2002, nr. 165 din 12 noiembrie 2003, nr. 129 din 23 iulie 2003, nr. 144 din 18 septembrie 2003, nr. 111 din 03 mai 2004, nr. 72 din 22 aprilie 2004, nr. 78 din 30 aprilie 2004, nr. 79 din 30 aprilie 2004, nr. 131 din 18 octombrie 2005 ale Tribunalului Militar Teritorial București, ce au făcut obiectul sentinței de contopire nr. 93 din 12 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 39 din 30 noiembrie 2006 a Curții Militare de Apel București, definitivă prin nerecurare, fiind vorba de fapte comise de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.

Fiind vorba de fapte concurente, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., Tribunalul a contopit pedepsele aplicate prin această hotărâre cu pedepsele astfel descontopite și negrațiate, dispunându-se ca inculpatul I.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu 1 an, în final 9 ani închisoare.

În ceea ce privește sporul de pedeapsă de 1 an închisoare, Tribunalul a reținut că este suficient pentru a reflecta în mod complet periculozitatea inculpatului și pericolul concret al faptelor. Sub acest aspect, Tribunalul a reținut că perioada închisorii efectiv executată de inculpat și participarea vreme de aproape 12 ani la procesele având ca obiect infracțiunile concurente impun concluzia certă că un surplus de pedeapsă nu mai apare ca justificat fiind evident că toate funcțiile pedepsei s-au realizat corespunzător.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante, precum și pedeapsa complementară a degradării militare, iar în baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 36 C. pen. s-a dedus perioada executată de la 21 februarie 2001 la 24 februarie 2006 și de la 20 iunie 2006 la 30 noiembrie 2006.

În ceea ce privește pe inculpatul L.G., în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, Tribunalul l-a condamnat la o pedeapsă de 2 ani 2 luni închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. și art. 76 C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Tribunalul a constatat că faptele inculpatului L.G. deduse prezentei judecăți sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele penale nr. 165 din 12 noiembrie 2003, nr. 201 din 10 decembrie 2002, nr. 181 din 26 noiembrie 2002, nr. 129 din 23 iulie 2003, nr. 144 din 18 septembrie 2003, nr. 111 din 03 iunie 2004, nr. 72 din 22 aprilie 2004, nr. 131 din 18 octombrie 2005, nr. 78 din 30 aprilie 2004, nr. 79 din 30 aprilie 2004 ale Tribunalului Militar Teritorial București, ce au făcut obiectul sentinței de contopire nr. 82/2006 a Tribunalului Militar Teritorial București, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 35 din 08 noiembrie 2006 a Curții Militare de Apel București, fiind vorba de fapte comise de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.

Fiind vorba de fapte concurente, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele concurente și negrațiate, inculpatul L.G. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final 10 ani închisoare.

În ceea ce privește sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare, Tribunalul a reținut că este suficient pentru a reflecta în mod complet periculozitatea inculpatului și pericolul concret al faptelor. Sub acest aspect, Tribunalul a reținut că perioada închisorii efectiv executată de inculpat și participarea vreme de aproape 12 ani la procesele având ca obiect infracțiunile concurente impun concluzia certă că un surplus de pedeapsă nu mai apare ca justificat, fiind evident că toate funcțiile pedepsei s-au realizat corespunzător.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen., Tribunalul a aplicat inculpatului L.G. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei rezultante principale, iar în baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64lit. a), b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 36 C. pen. a dedus perioada executată de la 16 februarie 2001 la 12 noiembrie 2007.

În ceea ce o privește pe inculpata O.C.M. în baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 80 C. pen., Tribunalul a condamnat-o la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen. și art. 80 C. pen., Tribunalul a condamnat-o pe aceeași inculpată la o pedeapsă de 5 ani închisoare, iar în baza art. 65 C. pen. i-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Fiind vorba de fapte concurente comise înainte de a interveni o hotărâre definitivă de condamnare pentru vreuna din ele, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., Tribunalul a contopit pedepsele aplicate inculpatei în prezenta cauză, inculpata O.C.M. urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante, iar în baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. rap. la art. 118 lit. d) C. pen., Tribunalul a dispus confiscarea de la inculpați sumele și bunurile primite drept mită, după cum urmează: de la inculpatul I.F. suma de 64.442 RON; de la inculpatul L.G. suma de 420 RON; de la inculpata O.C. suma de 1.560 RON.

Pe latură civilă, Tribunalul a reținut că sunt lovite de nulitate absolută actele falsificate de inculpați în modalitățile arătate în cuprinsul situației de fapt, întrucât acestea sunt afectate de cauza de nulitate absolută constând în frauda la lege.

S-a constatat că existența acestei cauze de nulitate rezidă în falsificarea unor înscrisuri în vederea producerii unei consecințe juridice, respectiv ajutorul dat de inculpați beneficiarilor adeverințelor și deciziilor de strămutat pentru a beneficia în mod fraudulos de drepturile și facilitățile acordate de Decretul-lege nr. 118/1990.

Or consecințele juridice au fost prevăzute și au fost urmărite, respectiv acceptate de inculpați.

Prin urmare, în baza art. 348 C. proc. pen. și 445 C. proc. pen. s-a dispus anularea adeverințelor D.I.M., deciziilor D.G.M.P.S., deciziilor Oficiului de Pensii, permiselor R.A.T.B., legitimațiilor M. SA și deciziilor de scutire de la plata impozitului eliberate pe numele beneficiarilor acestor facilități menționați în rechizitoriu.

În cauză, partea vătămată R.A.T.B. s-a constituit parte civilă în cursul procesului penal cu suma de 521.289,23 RON, prejudiciu actualizat la data de 31 mai 2011.

Partea vătămată Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1 București s-a constituit parte civilă cu suma de 12.858,24 RON, prejudiciu actualizat la data de 12 octombrie 2011.

Partea vătămată Societatea Comercială de Transport cu Metroul București M. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 116.430,00 RON, prejudiciu actualizat la data de 30 iunie 2011.

Partea vătămată Casa de Pensii a Municipiului București s-a constituit parte civilă cu suma de 1.935.575,09 RON.

Partea vătămată Consiliul Local Sector 6 - Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale s-a constituit parte civilă cu suma de 402 RON.

Partea vătămată Consiliul Local Sector 2 - Direcția de Venituri Buget Local Sector 2 s-a constituit parte civilă cu suma de 8.438,00 RON, prejudiciul actualizat la data de 14 octombrie 2011.

Partea vătămată Consiliul Local Sector 3 - Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 3 s-a constituit parte civilă cu suma de 14.841,68 RON.

Tribunalul a constatat că inculpații nu au contestat aceste pretenții și nu au avut vreo obiecție cu privire la data formulării, respectiv precizării pretențiilor. Prin urmare, s-a observat că nu sunt incidente dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. pen., dat fiind faptul că inculpații nu au înțeles să invoce nulitatea relativă în termenul legal, astfel încât precizarea, respectiv formularea pretențiilor după citirea actului de sesizare a rămas valabilă.

Cu privire la aceste pretenții civile, Tribunalul a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv există o faptă ilicită, fapta a fost săvârșită de inculpați, există un prejudiciu localizat în patrimoniul părților civile, există legătură de cauzalitate între fapta inculpaților și prejudiciul cauzat, prejudiciul este cert atât sub aspectul întinderii, cât și sub aspectul existenței.

În ceea ce privește cuantumul pretențiilor civile, Tribunalul a reținut că acesta rezultă indubitabil din probele administrate în cauză și din listele cu debitele restante prezentate de părțile vătămate.

Apărările inculpaților că aceste debite ar trebui imputate beneficiarilor față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală nu au putut fi primite, câtă vreme este vorba de fapte continuate pentru care inculpații răspund în solidar, întrucât aceștia sunt participanți la comiterea lor.

Prin urmare, Tribunalul, în baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 și urm. C. civ. a obligat pe inculpații I.F., L.G. și O.C.M., în solidar, cu părțile responsabile civilmente Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București și Ministerul Justiției, la plata de despăgubiri civile.

Instanța de fond a apreciat că Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București și Ministerul Justiției au calitate de părți responsabile civilmente, fiindu-Ie antrenată răspunderea pentru faptele angajaților lor comise în exercițiul funcțiilor încredințate, fapte prin care inculpații au contribuit Ia cauzarea de prejudicii părților vătămate, constituite părți civile în prezenta cauză. Răspunderea civilă a Agenției pentru Prestații Sociale a Municipiului București și a Ministerului Justiției este întemeiată pe dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. anterior, aplicabil în cauza de față.

Pe latură civilă, Tribunalul a luat act că partea vătămată Societatea Națională de Transport Feroviar Călători nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații I.F. și O.C.M. și părțile civile Ministerul Muncii și Protecției Sociale - Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și Ministerul Justiției, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București Ia data de 13 martie 2012 sub nr. 2023/2/2012 (798/2012).

Inculpata O.C.M. în motivarea apelului a susținut, în esență, că instanța de fond nu a manifestat rol activ în cauză conform art. 4 C. proc. pen. și nu a efectuat o cercetare judecătorească completă, situație în care nu a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate, în mod nelegal s-a dispus Ia renunțarea Ia audierea martorilor din lucrări și a soluționat greșit latura civilă a cauzei.

Partea responsabilă civilmente Ministerul Justiției a arătat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, în caua nefiind îndeplinite cerințele art. 24 C. proc. pen. pentru ca Ministerul Justiției să aibă calitatea de parte responsabilă civilmente în prezenta cauză, motivat de faptul că inculpatul I.F. nu a fost angajatul său, acesta a fost angajat de Ministerul Apărării Naționale și și-a desfășurat activitatea la Biroul Arhivă anexă Ia Tribunalul Militar Teritorial București până la data de 15 iunie 2000 când prin ordin al Șefului Direcției Management și Resurse Umane din cadrul acestui minister a fost trecut în rezervă.

Partea responsabilă civilmente Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București a susținut, în esență, că a fost obligată în solidar cu inculpații la plata despăgubirilor civile, în mod nelegal, întrucât inculpatul L.G. a săvârșit infracțiunile, în calitate de prepus prin depășirea atribuțiilor de serviciu și în afara orelor de program; iar în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 19/2000 nu poate fi obligată la despăgubiri civile către partea civilă Casa de Pensii a Municipiului București, care este ordonator de credite și își recuperează debitele în mod direct și nemijlocit, de la beneficiarii sumelor respective obținute în baza deciziilor emise în baza Decretului-lege nr. 118/1990.

Prin decizia nr. 220/A din 11 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de către apelanții inculpați I.F. și O.C.M. și de apelantele părți responsabile civilmente Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și Ministerul Justiției, cu consecința desființării sentinței penale apelate nr. 30 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Curtea a reținut că în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, inculpatul I.F. a îndeplinit funcția de ajutor în Biroul Arhivă, anexă la Tribunalul Militar Teritorial București, fiind angajat al Ministerului Apărării Naționale care, prin ordinul Șefului Direcției Management Resurse Umane nr. 6 din 05 iunie 2000, în baza art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și art. 12 din Ordinul General al Ministrului Apărării Naționale nr. 44/1994, pe data de 15 iunie 2000 plutonierul major I.F., ajutor în Biroul Arhivă, anexă la Tribunalul Militar Teritorial București, a fost trecut în rezervă prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. h) din aceeași lege.

În raport de acest ordin depus la dosar la solicitarea instanței de apel, s-a constatat întemeiat motivul de apel invocat în cauză de partea responsabilă civilmente Ministerul Justiției, care a susținut corect că inculpatul I.F. nu a fost prepusul său, acesta fiind angajat și eliberat din funcție de Ministerul Apărării Naționale, instituție care trebuia citată în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente.

Constatând nelegalitatea hotărârii apelate, s-a evidențiat că judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate, partea responsabilă civilmente, Ministerul Apărării Naționale, așa încât s-au admis toate apelurile declarate în speță, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a trimis sentința penală apelată la aceeași instanță, Tribunalul București.

Împotriva acestei decizii nr. 220/A din 01 iulie 2012 a Curții de Apel București s-a exercitat calea de atac a recursului de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

S-au invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate pentru următoarele argumente:

Ca motive de procedură, s-a apreciat că desființarea sentinței se poate dispune doar dacă partea nu a fost legal citată, ori în cauză toate părțile cauzei au fost legal citate, motiv pentru care apelul nu putea fi admis.

Astfel, s-a arătat că părțile dobândesc calitatea legală în condițiile C. proc. pen., aspecte care nu mai pot fi analizate după pronunțarea unei hotărâri de primă instanță, în calea de atac a apelului, cu atât mai mult cu cât introducerea în cauză a acestora nu a fost solicitată de partea civilă, singura în măsură să formuleze o astfel de cerere.

Concret, în măsura în care instanța de apel ar fi considerat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale ale comitentului pentru fapta prepusului, s-a apreciat că putea să admită apelul Ministerului Justiției și să înlăture obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile.

În continuare au fost aduse argumente juridice și de fapt ce pe fond ar justifica existența raportului de subordonare a inculpatului I.F. față de Ministerul Justiției în săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

În concluzie, în baza cazurilor de casare de la pct. 10 și 172 s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru judecarea apelurilor la Curtea de Apel București.

Prin decizia penală nr. 4207 din 19 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., s-a casat decizia penală atacată și s-a trimis cauza la aceeași instanță, Curtea de Apel București, pentru continuarea judecării cauzei.

Instanța supremă a arătat că în cauză părțile au fost legal citate, iar introducerea în cauză a Ministerului Apărării Naționale ca parte responsabilă civilmente nu a fost solicitată de partea civilă.

Totodată, s-a subliniat caracterul devolutiv integral al căii de atac al apelului, așa încât în măsura în care instanța de apel ar fi considerat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile ale comitentului pentru fapta prepusului, putea sa admită apelul Ministerului Justiției și acestuia la plata despăgubirilor civile.

De asemenea, instanța supremă a arătat că împotriva inculpatului I.F. au fost înregistrate mai multe dosare, cu fundament faptic asemănător, fiind pronunțate în unele cauze hotărâri judecătorești care au urmat și toate căile de atac, până la nivelul instanței supreme.

Instanța de recurs a subliniat și aspectul de fond vizând contextul că parte responsabilă civilmente a figurat întotdeauna Ministerul Justiției, dar și a împrejurării că prin decizia nr. 75 din 09 martie 2012 a Curții de Apel București s-a dezbătut efectiv această problemă juridică și s-a stabilit că Ministerul Apărării Naționale nu are calitatea de parte responsabilă civilmente, astfel că nu răspunde solidar cu inculpatul I.F. la repararea pagubei.

Instanța supremă a arătat că în rejudecarea apelurilor, cu caracter devolutiv integral, instanța învestită - Curtea de Apel București - trebuie să hotărască la modul efectiv asupra acestei probleme juridice vizând persoana care are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză. Pe cale de consecință, a mai arătat instanța supremă, se impune continuarea judecății din apel de la stadiul imediat prealabil pronunțării deciziei, toate actele procedurale întocmite rămânând valabile.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, la data de 29 ianuarie 2013, sub nr. 2023/2/2013 (299/2013).

La termenul de judecată din data de 16 aprilie 2013, apelantul inculpat I.F. a declarat că înțelege să-și retragă apelul formulat în cauză. De asemenea, la același termen, inculpata O.C.M., prin avocat, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa, în sensul înlăturării alin. (5) din art. 215 C. pen., arătând că prejudiciul din cauză nu a fost stabilit cu certitudine, prejudiciul fiind recuperat, reținându-se doar penalități de întârziere. Aceasta a mai arătat că dorește să beneficieze de prevederile art. 3201 C. proc. pen., sens în care a și dat declarație, fiind atașată la dosar, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, în susținerea apelului fiind depuse o serie de înscrisuri referitoare la circumstanțele personale ale inculpatei.

Partea civilă R.A.T.B. a arătat că prejudiciul nu a fost recuperat, iar paguba suferită nu reprezintă doar penalități, ci prejudiciu efectiv.

Prin decizia penală nr. 127/A din 24 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, în baza art. 369 C. proc. pen. s-a luat act de retragerea apelului formulat de apelantul inculpat l.F.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apelanta inculpată O.C.M.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de inculpata O.C.M., Ministerul Justiției și Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București împotriva sentinței penale nr. 30 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecând în fond:

În baza art. 3201 C. proc. pen. a fost respinsă ca tardiv formulată cererea inculpatei O.C.M. de judecare a cauzei în procedura simplificată.

A fost redusă pedeapsa aplicată inculpatei O.C.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 C. pen., de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei O.C.M. în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 14 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ. au fost obligați în solidar inculpații I.F., acesta în solidar și cu partea responsabile civilmente Ministerul Justiției, și L.G. și O.C.M., aceștia și în solidar cu partea responsabilă civilmente Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București, la plata de despăgubiri civile, după cum urmează:

- 521.289,23 RON către partea civilă R.A.T.B.;

- 12.858,24 RON către partea civilă Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1 București;

- 116.430 RON către partea civilă Societatea Comercială de Transport cu Metroul București M. SA;

- 1.935.575,09 RON către partea civilă Casa de Pensii a Municipiului București;

- 402 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 6 - Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale;

- 8.438 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 2 - Direcția de Venituri Buget Local Sector 2;

- 14.841,68 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 3 - Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 6.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat următoarele:

Asupra apelului declarat de inculpatul I.F.

Având în vedere împrejurarea că acesta personal a arătat în fata instanței de apel - la termenul de judecată din data de 16 aprilie 2013 - că își retrage apelul formulat Curtea a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 389 alin. (1) C. proc. pen., așa încât a luat act de retragerea apelului formulat de apelantul inculpat I.F.

Asupra apelului declarat de inculpata O.C.M.

Curtea a constatat că faptele de care este acuzată apelanta inculpată există și întrunesc în drept - obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată.

Probele administrate în cauză, care nu au fost infirmate în cursul cercetării judecătorești dovedesc situația de fapt reținută, respectiv că inculpata în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale scurte de timp, după același mod de operare și în împrejurări similare, în calitate de funcționară a D.G.M.P.S. București și membră în Comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, constituită la nivelul municipiului București, nu a respins, a acceptat promisiunea ori a pretins și a primit diverse foloase ce nu i se cuveneau, în sumă totală de 1.560 RON de la învinuiții intermediari, dar și direct de la învinuiții beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, fapte ce întrunesc atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (290 fapte).

Având în vedere calitatea inculpatei de la momentul săvârșirii faptelor, Curtea a apreciat că, în mod corect, Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Totodată, s-a apreciat că faptele aceleiași inculpate, care, în perioada aprilie 1998 - iunie 2000, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale scurte de timp, după același mod de operare și în împrejurări similare, a falsificat deciziile emise în calitate de membră a Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, pe care Ie-a remis (direct ori prin intermediari) către învinuiții beneficiari pentru ca aceștia să inducă în eroare instituțiile care acordau drepturile ori facilitățile prev. de Decretul-lege nr. 118/1990, folosind documentele false, ajutând astfel ca învinuiții beneficiari să obțină foloase materiale injuste (indemnizații lunare, permise de călătorie gratuite, scutire de impozite, etc., acordate de Decretul-lege nr. 118/1990), prejudiciul cauzat fiind evaluat la suma de 1.387.918 RON, întrunesc atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (276 fapte).

Modul în care inculpata a acționat, a demonstrat că susținerile sale inițiale în sensul că nu a cunoscut caracterul fals al adeverințelor de strămutat și că foarte târziu a avut anumite bănuieli cu privire la realitatea și legalitatea acestor adeverințe sunt vădit neîntemeiate și contrare probelor administrate în cauză.

Astfel, faptul că deciziile erau emise în lipsa unor cereri scrise din partea beneficiarilor, împrejurarea că, în numeroase situații, inculpata redacta astfel de cereri și le semna în mod fals în numele petenților, faptul că inculpata nu certifica pentru conformitate actele doveditoare de stare civilă, că atât primirea cererilor, cât și predarea deciziilor de strămutat se făcea de la și către terțe persoane - intermediari, de la care primea diverse bunuri necuvenite, respectiv că intermediarii nu se legitimau printr-o procură specială prevăzută de metodologia de lucru a comisiei din care făcea parte inculpata, numărul extrem de mare de adeverințe neînsoțite de alte înscrisuri doveditoare ale strămutării, toate aceste împrejurări au dovedit că inculpata a conștientizat și acceptat posibilitatea ca adeverințele să fie falsificate și a falsificat deciziile de strămutat prin inserarea datelor nereale din adeverințe.

În plus, inculpata a prevăzut și cel puțin a acceptat ca deciziile emise să fie ulterior folosite la instituțiile abilitate pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, cu consecința păgubirii patrimoniului acestor instituții.

De altfel, prevederea de către inculpată a posibilității ca adeverințele primite să fie false, precum și cunoașterea de către inculpată a atribuțiilor de serviciu pe care le avea a rezultat în mod cert din declarațiile acesteia.

Astfel, fiind audiată, la datele de 16 iulie 2009 și 29 septembrie 2009, inculpata O.C.M. a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, din declarațiile inculpatei rezultând cu claritate că, deși a cunoscut sau cel puțin a avut o bănuială serioasă că adeverințele prezentate de diverșii intermediari sunt false, aceasta a acceptat posibilitatea ca și deciziile de strămutat să fie falsificate prin inserarea de date nereale, atitudinea inculpatei fiind determinată în mare măsură de foloasele necuvenite obținute în schimbul deciziilor falsificate.

Faptul că inculpata, care are studii juridice, a recunoscut în cursul urmăririi penale infracțiunile săvârșite, a confirmat o dată în plus reprezentarea subiectivă pe care aceasta a avut-o cu privire la faptele imputate, fiind cu desăvârșire exclusă ideea săvârșirii faptelor din culpă.

Prin urmare, s-a apreciat că încadrarea juridică este corectă și corespunzătoare stării de fapt dovedite.

Referitor la solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei în sensul eliminării dispozițiilor alin. (5) al art. 215 C. pen. referitor la producerea unor consecințe deosebit de grave, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, atâta timp cât prejudiciul produs în cauză se încadrează în dispozițiile art. menționat fiind dovedit de materialul probator administrat în cauză, mai ales de listele cu debitele restante prezentate de părțile vătămate, pe care inculpata nu Ie-a contestat.

Totodată, Curtea a constatat că apelanta inculpată nu a argumentat de ce nu se poate reține acest prejudiciu, respectiv nu a făcut dovada faptului că s-a achitat o parte din respectivul prejudiciu în așa fel încât cuantumul acestuia să fie mai mic decât cel prevăzut de art. 215 alin. (5) C. pen. raportat la art. 146 C. pen.

Susținerile sale în sensul că, de fapt, în cauză au fost solicitate doar penalități de întârziere, au fost apreciate de instanța de apel ca nereale, față de constituirile de parte civilă formulate în cauză și aflate în dosarul Tribunalului.

Totodată, susținerile apelantei inculpate în sensul că aceste debite ar trebui imputate beneficiarilor față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală nu au putu fi primite de instanța de apel, câtă vreme este vorba de fapte continuate pentru care inculpații răspund în solidar, întrucât aceștia sunt participanți la comiterea lor.

Curtea a constatat că încadrarea juridică dată faptei de înșelăciune este exactă, fiind aplicabile dispozițiile alin. (5) privind consecințele deosebit de grave, întrucât prin contribuția sa importantă, conjugată cu contribuția celorlalți inculpați intermediari, inculpata a facilitat inducerea în eroare a instituțiilor statului, de către inculpații beneficiari cu consecința producerii unui prejudiciu, calculat prin însumarea tuturor prejudiciilor rezultate din actele materiale realizate, ce a atins pragul consecințelor deosebit de grave. Astfel, prin modul în care s-au conjugat acțiunile infracționale în cauză, inculpata a acceptat producerea rezultatului păgubitor.

Cu privire la celelalte critici formulate de apelanta inculpată, referitoare la neexercitarea rolului activ al instanței de fond în efectuarea unei complete cercetări judecătorești, precum și de aplicarea art. 329 C. proc. pen., Curtea constată că sunt vădit nefondate, întrucât pe parcursul amplei cercetări judecătorești desfășurate în prezenta cauză, au fost reaudiați inculpații principali, intermediari și beneficiari și unii din martorii propuși prin rechizitoriu, nefiind nelegală renunțarea la martorii propuși de acuzare atâta timp cât s-a considerat că readministrarea acestei probe testimoniale nu mai este utilă, existând aspecte de fapt și de drept lămurite deja, prin declarațiile celorlalți martori pe care instanța de fond i-a audiat, în mod nemijlocit.

În ceea ce privește cererea apelantei inculpate de aplicarea a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., Curtea a constatat că este tardiv formulată, având în vedere Ordonanța nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative, care a fost publicată în M. Of. nr. 931 din 29 decembrie 2011.

În actul normativ menționat se arată la art. XI că referitor la cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Prin urmare, sentința apelată a fost pronunțată la data de 16 ianuarie 2012, dezbaterile având loc la data de 12 decembrie 2011, așa încât la primul termen de judecată imediat următor, respectiv în fața instanței de apel, apelanta inculpată trebuia să solicite aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., acestea neaplicându-se fără solicitarea expresă a inculpatei, conform prevederilor art. 3201 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, Curtea a constatat că apelanta inculpată a solicitat aplicarea acestor dispoziții doar la primul termen cu procedura legal îndeplinită în fața instanței de apel învestită cu continuarea judecății apelurilor, decizia penală nr. 4207 din 19 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție precizând în mod expres că se impune continuarea judecății din apel de la stadiul imediat prealabil pronunțării deciziei nr. 220/A din 01 iulie 2012 a Curții de Apel București, toate actele procedurale întocmite rămânând valabile.

Astfel cum s-a observat din încheierea din data de 11 mai 2012 și din motivele de apel depuse la dosar de către apelanta inculpată, apelanta nu a invocat aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., iar la data de 15 iunie 2012 - după repunerea cauzei pe rol - cauza s-a amânat pentru lipsa relațiilor solicitate Ministerului Apărării Naționale, ultimul termen fiind la data de 11 iulie 2012, când au avut loc și dezbaterile în fața instanței de apel, când iarăși apelanta inculpată nu a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen.

Prin urmare, anterior pronunțării deciziei penale nr. 220/A din 01 iulie 2012 în fața instanței de apel au fost mai multe termene de judecată, cu procedura legal îndeplinită, la care apelanta inculpată nu a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., așa încât fiind depășit stadiul procesual până la care trebuia să se solicite judecarea cauzei în procedura simplificată, Curtea a respins, ca tardiv formulată cererea inculpatei O.C.M. de judecare a cauzei în procedura simplificată.

Referitor însă Ia individualizarea pedepselor aplicate inculpatei, Curtea a constatat că se impune reducerea pedepsei aplicate acesteia pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 Iit. a) C. pen., art. 76 C. pen., de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare, având în vedere timpul scurs de la săvârșirea faptelor, împrejurarea că inculpata a regretat fapta comisă, conștientizând că fapta săvârșită, pentru care a realizat beneficii relativ mici, a implicat-o într-un număr foarte mare de procese desfășurate din anul 2000 până în prezent, vârsta inculpatei, situația sa familială, profesională și socială rezultată din actele depuse în circumstanțiere, ținând cont de contribuția acesteia la comiterea faptelor deduse judecății, de lipsa antecedentelor penale la data comiterii faptelor, dar și de împrejurarea că prin decizia penală nr. 75 din 09 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă, inculpatei i s-a aplicat pentru o faptă similară pedeapsa de 4 ani închisoare pentru un număr mai mare de acte materiale (746 de acte materiale, care însumate au creat un prejudiciu total de 20.133.698.469 ROL), decât cel din prezenta cauză (276 de acte materiale).

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că o reducere mai însemnată a pedepsei aplicate nu se impune, fată de numărul mare de acte materiale, de cuantumul prejudiciului produs, de atingerea adusă prestigiul instituțiilor publice, inculpata săvârșind fapta în calitatea de funcționar al D.G.M.P.S. București și membră în Comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire al art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, art. 74 lit. a) C. pen. și art. 80 C. pen. Curtea a constatat că s-a făcut o justă individualizare prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Asupra apelului declarat de către apelanta parte responsabilă civilmente Ministerul Justiției

Inculpatul I.F., la data inițială a comiterii faptelor, îndeplinea funcția de ajutor șef Birou Arhivă Specială pendinte de Tribunalul Militar Teritorial din cadrul Direcției Instanțelor Militare - Ministerul Justiției.

Potrivit art. 29 alin. (3) C. proc. pen., persoana chemată în procesul penal să răspundă pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numește parte responsabilă civilmente.

Prevederile legale pentru răspunderea comitentului pentru fapta prepusului sunt statuate în art. 1000 alin. (3) C. civ., potrivit căruia comitenții răspund de prejudiciul cauzat de prepușii lor, în funcțiile ce li s-au încredințat.

În cadrul unui raport de prepușenie, calitatea de comitent o îndeplinește cel care are posibilitatea de a da instrucțiuni, controla, direcționa și îndruma activitatea persoanelor cărora le-au încredințat funcțiile.

Prin urmare, la data activității infracționale, Direcția Instanțelor Militare din care făcea parte inculpatul I.F. era subordonată funcțional Ministerului Justiției, acesta îndeplinind, potrivit legii, calitatea de comitent, astfel cum rezultă din dispozițiile H.G. nr. 65/1997.

Împrejurarea că, ulterior, prin Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării - Direcția Instanțelor Militare a fost trecută în subordinea Ministerului Apărării, în cadrul organizării și funcționării structurilor centrale [art. 6 alin. (1)] nu atrage calitatea de parte responsabilă civilmente a Ministerului Apărării.

La data comiterii faptei, inculpatul avea calitatea de prepus al Direcției Instanțelor Militare, subordonată Ministerului Justiției care exercita atribuțiile de coordonare și îndrumare a activității de specialitate desfășurată de funcționarii Biroului Arhivă.

Prin urmare, Curtea a constatat că Ministerul Apărării Naționale nu are calitatea de parte responsabilă civilmente astfel că nu răspunde în solidar, cu inculpatul I.F. la acoperirea pagubei, în cauză această calitate revenind Ministerului Justiției, față de dispozițiile legale deja menționate.

Asupra apelului declarat de partea responsabilă civilmente - Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială (fostă A.P.S.M. București și fostă D.M.P.S. București), Curtea a constatat că susținerile acesteia referitoare la inexistența raportului de prepușenie în ceea ce o privește pe inculpata O.C.M. nu sunt fondate, în considerarea următoarelor argumente:

Inculpata O.C.M., la data comiterii faptelor, era funcționară în cadruI D.G.M.P.S., membru în Comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990 și, prin urmare, avea, incontestabil, calitatea de prepus al apelantei.

Contrar susținerilor apelantei, Curtea a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii pentru faptele prepușilor săi, inculpații L.G. și O.C.M., chiar și în condițiile în care aceștia au profitat de funcțiile lor și au acționat în propriul interes, întrucât între exercitarea funcției de membru al Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990 din cadrul D.G.M.P.S. și săvârșirea faptei ilicite (eliberarea deciziilor false) există o legătură de cauzalitate incontestabilă.

Efectele răspunderii apelantei, în calitate de comitent sunt cele instituite de art. 1000 alin. (3) C. civ. ca și garant pentru faptele inculpaților prepuși care răspund, în temeiul art. 998 - 999 C. civ. pentru faptele proprii, existând o răspundere solidară a comitentului cu proprii prepuși în situația în care mai mulți prepuși, subordonați unor comitenți diferiți au cauzat un prejudiciu.

Victima prejudiciului recuperează prejudiciul atât de la comitent, cât și de la prepus (în limitele în care acesta l-a cauzat), existând dreptul de regres al primului, iar solidaritatea comitentului decurge din răspunderea pentru prepuși, având calitatea de garant, garanție instituită exclusiv în folosul victimei prejudiciului, cât privește acoperirea acestuia.

Prin urmare, Curtea a constatat că partea responsabilă civilmente trebuie obligată la plata despăgubirilor în solidar cu prepușii săi, L.G. și O.C.M.

Susținerile apelantei referitoare la inexistenta raportului de prepușenie în ceea ce îl privește pe inculpatul I.F. sunt fondate, față de considerentele expuse anterior, când Curtea a constatat că partea responsabilă civilmente, în calitate de comitent al prepusului I.F., o are Ministerul Justiției.

Pe cale de consecință, instanța de apel a modificat dispoziția de obligare a inculpaților în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile către părțile civile, în considerarea faptului că parte responsabilă civilmente în cazul inculpatului I.F. este Ministerul Justiției, respectiv a împrejurării că parte responsabilă civilmente în cazul inculpaților L.G. și O.C.M. este Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București, în prezent Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs părțile responsabile civilmente Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și Ministerul Justiției.

Astfel, reiteraând întocmai criticile formulate în apel, recurenta parte responsabilă civilmente Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București a susținut, în cuprinsul motivelor scrise, că, în mod greșit, a fost obligată la achitarea în solidar ca parte responsabilă civilmente, la despăgubiri civile întrucât prejudiciul nu este dovedit, infracțiunile au fost săvârșite de prepuși prin depășirea atribuțiilor de serviciu, unele părți civile sunt în curs de recuperare a prejudiciului, iar obligarea sa la plata despăgubirilor ar însemna o îmbogățire fără justă cauză a beneficiarilor și a părților civile.

Recurenta parte responsabilă civilmente Ministerul Justiției, reiterând, de asemenea, criticile formulate în apel, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., a susținut, în cuprinsul motivelor de recurs că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi angajată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului I.F. întrucât nu exista un raport de prepușenie, că prepusul nu a săvârșit fapta în cadrul funcțiilor încredințate de comitent, iar între prejudiciul cauzat și faptele săvârșite nu există legătură de cauzalitate; s-a mai arătat că obligarea sa la plata despăgubirilor ar însemna o îmbogățire fără justă cauză a beneficiarilor și a părților civile.

Ambele recurente părți responsabile civilmente au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și desființarea sentinței primei instanțe și, rejudecând, înlăturarea obligațiilor de a acoperi prejudiciile către părțile civile, instituite în sarcina lor, în solidar cu inculpații.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursurile declarat de părțile responsabile civilmente Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și Ministerul Justiției ca fiind neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului și ale părților civile, Înalta Curte arată că, deși la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

Invocând acest caz de casare, recurentele părți responsabile civilmente au susținut că instanțele inferioare au apreciat în mod greșit că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a angajată răspunderea lor, în calitate de comitenți, pentru faptele prepușilor săi, respectiv inculpații I.F., O.C.M. și L.G.

Potrivit dispozițiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., stăpânii și comitenții sunt responsabili de prejudiciul cauzat de servitorii și prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat.

Raportul de prepușenie se poate naște dintr-un contract de muncă, din natura specifică a exercitării unei profesii, din calitatea de membru al unei organizații cooperatiste, în mod excepțional, din contractul de mandat, din contractul de antrepriză, situația militarilor în termen și situația prepușilor ocazionali.

Fundamentarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului este bazată pe ideea de garanție.

Pentru existența răspunderii comitentului pentru fapta prepusului trebuiesc îndeplinite condițiile generale: existența prejudiciului, existența faptei ilicite a prepusului, existența raportului de cauzalitate, existența vinei prepusului în comiterea faptei ilicite și condițiile speciale: existența raportului de prepușenie, iar prepușii să fi săvârșit fapta în funcțiile ce li s-au încredințat.

Raportând considerațiile teoretice expuse anterior la speța în cauză, Înalta Curte constată că inculpatul I.F., la data activității infracționale, era ajutor al șefului Biroului Arhivă Specială - aferent Tribunalului Militar din cadrul Direcției Instanțelor Militare, subordonată funcțional Ministerului Justiției și exercita atribuțiile de coordonare și îndrumare a activității de specialitate desfășurată de funcționarii Biroului Arhivă.

Prin urmare, Ministerul Justiției îndeplinea, potrivit legii, calitatea de comitent, parte responsabilă civilmente astfel cum rezultă din dispozițiile H.G. nr. 65/1997, iar nu Ministerul Apărării Naționale, împrejurarea că, ulterior, prin Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării - Direcția Instanțelor Militare a fost trecută în subordinea Ministerului Apărării, în cadrul organizării și funcționării structurilor centrale [art. 6 alin. (1)] neatrăgând calitatea de parte responsabilă civilmente a Ministerului Apărării.

În ceea ce îi privește pe inculpații O.C.M. și L.G., Înalta Curte constată că aceștia erau funcționari ai D.G.M.P.S. București, iar începând cu data de 16 aprilie 1998, prin decizia nr. 54/1998 a directorului general al D.G.M.P.S. a Municipiului București, au fost numiți membri în Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate pe motive politice, conform Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, astfel încât, Ia data comiterii faptei aveau calitatea de prepus al Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială (fostă A.P.S.M. București și fostă D.M.P.S. București).

Pe de altă parte, Înalta Curte constată îndeplinirea condițiilor generale mai sus enunțate:

În cauză s-a constatat existența prejudiciului localizat în patrimoniul părților civile astfel:

- 521.289,23 RON către partea civilă R.A.T.B.;

- 12.858,24 RON către partea civilă Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1 București;

- 116.430 RON către partea civilă Societatea Comercială de Transport cu Metroul București M. SA;

- 1.935.575,09 RON către partea civilă Casa de Pensii a Municipiului București;

- 402 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 6 - Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale;

- 8.438 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 2 - Direcția de Venituri Buget Local Sector 2;

- 14.841,68 RON către partea civilă Consiliul Local Sector 3 - Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 3.

De asemenea s-a constatat existența faptei ilicite a prepușilor I.F., O.C.M. și L.G. [săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.], existența raportului de cauzalitate între faptele inculpaților și prejudiciul cauzat, precum și a vinei prepușilor, dovedindu-se că:

- între faptele inculpatului I.F., care printr-o rezoluție unică, a pretins și primit, în perioada noiembrie 1998 - iunie 2000, la intervale scurte de timp, după același mod de operare și în împrejurări similare, diferite sume de bani, în total 64.442 RON, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, în sensul emiterii în fals a adeverințelor de strămutat pentru mai multe persoane și faptele aceluiași inculpat, care, la intervale scurte de timp, după același mod de operare și în împrejurări similare, a ajutat 1.244 de persoanele prin emiterea și remiterea directă ori indirectă a documentelor oficiale false, în scopul ca aceste persoane să inducă în eroare instituțiile care acordau drepturile ori facilitățile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, prin folosirea documentelor oficiale false.

- între faptele inculpatului L.G., care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale scurte de timp, după același mod de operare și în împrejurărî similare, a primit bani sau alte foloase necuvenite în cuantum total de 420 RON, pentru a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu, constând în primirea dosarelor beneficiarilor, emiterea deciziilor de strămutat în care erau inserate date nereale, prezentarea lor la conducerea D.G.M.P.S. pentru semnare și aplicarea ștampilei rotunde, aplicarea ștampilei dreptunghiulare și semnare pentru „definitiv”, remiterea directă sau indirectă a două exemplare ale deciziilor false către beneficiari și faptele aceluiași inculpat, la intervale scurte de timp, după același mod de operare și în împrejurări similare, a falsificat deciziile D.G.M.P.S., apoi Ie-a remis (direct ori prin intermediari) către „titulari” pentru ca aceștia să inducă în eroare instituțiile statului, folosind documentele false, ajutând astfel ca învinuiții beneficiari să obțină foloase materiale injuste (indemnizații lunare, permise de călătorie gratuite, scutire de impozite, etc. acordate de Decretul-lege nr. 118/1990);

- între faptele inculpatei O.C.M., care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale scurte de timp, după același mod de operare și în împrejurări similare, în calitate de funcționară a D.G.M.P.S. București și membră în comisia de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, constituită la nivelul municipiului București, nu a respins, a acceptat promisiunea ori a pretins și primit diverse foloase ce nu i se cuveneau, în sumă totală de 1.560 RON de la învinuiții intermediari, dar și direct de la învinuiții beneficiari, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu și faptele aceleiași inculpate, care, la intervale scurte de timp, după același mod de operare și în împrejurări similare, a falsificat deciziile emise în calitate de membră a Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990, pe care Ie-a remis (direct ori prin intermediari) către învinuiții beneficiari pentru ca aceștia să inducă în eroare instituțiile care acordau drepturile ori facilitățile prev. de Decretul-lege nr. 118/1990, folosind documentele false, ajutând astfel ca învinuiții beneficiari să obțină foloase materiale injuste (indemnizații lunare, permise de călătorie gratuite, scutire de impozite, etc. acordate de Decretul-lege nr. 118/1990) și prejudiciul cauzat părților civile, există legătură de cauzalitate în lanțul determinismului cauzal, cauza acestor prejudicii constituind-o încălcarea unor norme legale de către inculpați.

Pe de altă parte, s-a constatat îndeplinirea condițiilor speciale pentru răspunderea comitentului pentru fapta prepusului: existența raportului de prepușenie; astfel, așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul I.F. era ajutor al șefului Biroului Arhivă Specială - aferent Tribunalului Militar din cadrul Direcției Instanțelor Militare, subordonată funcțional Ministerului Justiție și prepusul să fi săvârșit fapta în funcțiile ce i s-au încredințat: inculpatul se prezenta, o dată pe săptămână la Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare, în vederea soluționării, prin audiențe planificate, a petițiilor adresate instituției de către cei în drept să beneficieze de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, fiind abilitat și având ca atribuțiuni de serviciu înregistrarea cererilor petiționarilor în registrul de intrare-ieșire al biroului, evaluarea situației prin studiul dosarului „fond penal” și/sau altor documente referitoare la situația juridică invocată de petiționar și apoi redactarea în dublu exemplar a adeverinței doveditoare a situației, cu numărul de înregistrare efectuat.

Inculpații O.C.M. și L.G. erau funcționari în cadrul D.G.M.P.S. și membrii ai Comisiei de aplicare a Decretului-lege nr. 118/1990 și prepușii să fi săvârșit faptele în funcțiile ce li s-au încredințat: cei doi inculpați, încălcând metodologia stabilită, nu primeau cererile completate ori semnate de petenți, nu certificau pentru conformitate actele doveditoare ori de stare civilă depuse, nu întocmeau încheierile de ședință ale comisiei, nu restituiau un exemplar original al deciziei D.G.M.P.S. direct petentului, ori în cazul în care înmânau decizia altei persoane, o făceau fără să pretindă procură specială care să rămână în original la dosar, iar, în privința modalității de semnare și ștampilare a deciziilor false, inculpatul L.G. fie prezenta deciziile la conducere în vederea semnării și ștampilării (puține cazuri), fie xerografia semnătura directorului peste care aplica apoi ștampila instituției (D.G.M.P.S.) și o înmâna persoanelor interesate.

În consecință, criticile formulate de părțile responsabile civilmente Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și Ministerul Justiției nu pot fi primite, astfel încât, în mod corect, instanța de apel a obligat, în solidar, inculpații I.F., acesta în solidar și cu partea responsabilă civilmente Ministerul Justiției, și L.G. și O.C.M., aceștia și în solidar cu partea responsabilă civilmente Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București, la plata sumelor reprezentând despăgubiri civile.

Față de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de părțile responsabile civilmente Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și Ministerul Justiției.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentelor părți responsabile civilmente la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați I.F. și L.G., în sumă de câte 300 RON, și pentru intimata inculpată O.C.M. în sumă de 75 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile responsabile civilmente Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București și Ministerul Justiției împotriva deciziei penale nr. 127/A din 24 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, privind și pe inculpații I.F., O.C.M. și L.G.

Obligă recurentele părți responsabile civilmente la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați I.F. și L.G., în sumă de câte 300 RON, și pentru intimata inculpată O.C.M. în sumă de 75 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 februarie 2014.