Robbery and attempted murder resentenced to 5 years after appeal; mitigating-circumstance reduction cap applied

Deliberând în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Tribunalul Constanța, secția penală, prin Sentința penală nr. 393 din 17 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 15369/118/2011 a respins cererile inculpaților Ș.V., H.M. și Ș.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.V. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.V. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a), b) - art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul Ș.V. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 14 noiembrie 2011 la 15 iunie 2012 inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura preventivă a obligării inculpatului Ș.V. de a nu părăsi țara, dispusă prin încheierea din 17 august 2012 a Tribunalului Constanța.

A luat act că măsura preventivă încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul H.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul H.M. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul H.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 14 noiembrie 2011 la 09 februarie 2012 inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 145 -1451 C. proc. pen. a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării inculpatului H.M. de a nu părăsi localitatea în care locuiește, dispusă prin încheierea din 06 februarie 2012 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 152/P din 09 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, cu măsura preventivă a obligării inculpatului H.M. de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată.

În baza art. 145 alin. (11) și alin. (12) C. proc. pen. a dispus ca pe durata acestei măsuri preventive inculpatul H.M. să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat (inclusiv la toate termenele de judecată);

- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu comunice direct sau indirect, cu coinculpații, cu partea vătămată N.S.F.D., cu reprezentanții părții civile SC A.I. SRL și cu martorii și (foștii) învinuiții din cauză.

A desemnat ca organ de supraveghere Secția de poliție rurală ce are în competență comuna C., jud Constanța;

A luat act că măsura preventivă încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 lit. a) și alin. (2) - art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul Ș.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 14 noiembrie 2011 la 09 februarie 2012 inclusiv.

În baza art. 861 - 862 C. pen. a dispus pentru inculpatul Ș.M. suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, ce va curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 863 C. pen., a dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brăila;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință, locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 alin. (1) și (2) C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 145 -1451 C. proc. pen. a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării inculpatului Ș.M. de a nu părăsi localitatea în care locuiește, dispusă prin încheierea din 06 februarie 2012 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 152/P din 09 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, cu măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată.

În baza art. 145 alin. (11) și alin. (12) C. proc. pen. a dispus ca pe durata acestei măsuri preventive inculpatul Ș.M. să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat (inclusiv la toate termenele de judecată);

- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu comunice direct sau indirect, cu inculpatul H.M., cu partea vătămată N.S.F.D., cu reprezentanții părții civile SC A.I. SRL și cu martorii și (foștii) învinuiții din cauză.

A desemnat ca organ de supraveghere Secția de poliție rurală ce are în competență comuna M., jud Brăila;

A luat act că măsura preventivă încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul Ș.V. a unei bâte ciobănești din lemn în lungime de 1,5 m și grosime de 3 cm, prevăzută la un capăt cu un manșon metalic.

În baza art. 109 alin. (4) C. proc. pen. a dispus restituirea către partea vătămată N.S.F.D. a unei pălării din material textil, tip reiat, de culoare verde, a unei perechi de ochelari de vedere și a unui șnur;

A dispus restituirea către inculpatul H.M. a unei chei universale metalice, cu două casete, în formă de buzdugan și o șurubelniță aplicată, folosibilă pentru reglaj drujbe.

A dispus atașarea la dosar a plicurilor nr. 3 și nr. 4 conținând resturi vegetale și etichetă din carton.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 - 1382 C. civ. a admis acțiunile civile formulate de părțile civile N.S.F.D., SC A.I. SRL, Spitalul Clinic Județean de Urgență Slobozia și Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni București.

A obligat pe inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M., în solidar să plătească părții civile N.S.F.D. suma de 2445,09 euro în echivalent în RON la data plății, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

A obligat pe inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M., în solidar, să plătească părții civile SC A.I. SRL suma de 525 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

A luat act că SC A.I. SRL nu s-a constituit parte civilă pentru fapta de furt calificat.

A obligat pe inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M., în solidar, să plătească părții civile Spitalul Județean de Urgență Slobozia suma de 174,21 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, precum și dobânda legală în materie civilă calculată la suma datorată, începând cu data de 08 noiembrie 2011 și până la plata sumei.

A obligat pe inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M., în solidar, să plătească părții civile Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni București suma de 1020,70 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

Instanța a fost sesizată prin Rechizitoriul nr. 2132/P/2011 din 9 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului Ș.V. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 176 lit. d) C. pen., a inculpatului H.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 209 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen. și a inculpatului Ș.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen.

Actul de inculpare a reținut în esență că în seara zilei de 8 noiembrie 2011, cei trei inculpați au sustras trei saci de grâu din semănătoarea aparținând SC A.I. SRL Hârșova, iar pentru a-și asigura scăparea l-au amenințat cu acte de violență pe N.S.F.D., directorul societății, inculpatul Ș.V. aplicându-i acestuia o lovitură cu o bâtă în cap cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 30 - 35 zile îngrijiri medicale.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. în condițiile respingerii cererii de aplicare a procedurii simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen., inculpatul recunoscând integral săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute în actul de inculpare și solicitând ca judecata cauzei să se realizeze pe baza probelor strânse la urmărirea penală, instanța a constatat următoarele:

SC A.I. SRL București, cu punctul de lucru în Hârșova, avea ca obiect de activitate agricultura. Directorul punctului de lucru Hârșova era partea vătămată N.S.F.D., cetățean spaniol.

Inculpatul H.M. deține o parcelă de teren în apropierea solelor aparținând SC A.I. SRL, din zona localității C., unde locuiește. De asemenea, inculpații Ș.V. și Ș.M. își desfășurau activitatea în calitate de îngrijitori de animale la o stână situată în aceeași zonă agricolă.

În luna noiembrie 2011, pe solele aparținând punctului de lucru al SC A.I. SRL se efectuau lucrări de înființare a culturilor de grâu. Pe una din sole, situată la câțiva km distanță de satul C., își desfășura activitatea martorul M.N. care avea în primire atât semănătoarea, cât și un tractor cu care tracta utilajul agricol. Din considerente de eficiență, conducerea societății a decis ca pe timpul nopții, după terminarea programului de lucru, semănătoarele să rămână în câmp. La data de 07 noiembrie 2011, în timp ce lucra în câmp, martorul M.N. a fost abordat de inculpatul H.M. care i-a spus că are nevoie de niște sămânță de grâu și dacă-i poate lăsa, seara, în buncărul semănătoarei câțiva saci cu grâu.

Martorul M.N. a fost de acord, iar în aceeași seară, conform înțelegerii, inculpatul H.M., s-a deplasat în câmp la semănătoare, din buncărul căreia a încărcat 4 (patru) saci cu grâu de sămânță. În ziua următoare inculpatul H.M. l-a căutat pe martorul M.N. și i-a înmânat suma de 100 RON (1.000.000 lei vechi) pentru serviciul făcut.

În după-amiaza zilei de 08 noiembrie 2011, în timp ce se afla în câmp și remedia, împreună cu martorul C.M., o defecțiune la tractor, M.N. i-a adus la cunoștință acestuia de "tranzacția" pe care a făcut-o cu inculpatul H.M., înjumătățind cu el suma primită. Astfel, acest din urmă martor a luat la cunoștință despre fapta petrecută cu o seară înainte.

În după-amiaza zilei de 08 noiembrie 2011, aproximativ în jurul orelor 18,00, inculpatul H.M. a revenit la locul unde cei doi angajați ai SC A.I. SRL Hârșova reparau tractorul și l-a rugat din nou pe M.N., care de altfel avea în primire semănătoarea, să-i mai lase niște grâu. Martorul M.N. a acceptat și, după ce a remediat împreună cu colegul său defecțiunea tractorului, a plecat la unitate, lăsând în buncărul semănătoarei aproximativ patru saci cu grâu de sămânță.

La rândul lui, H.M., pentru a-și acoperi timpul până la lăsarea întunericului, s-a deplasat la stâna unde erau ciobani inculpații Ș.V. și Ș.M., situată în câmp în aceeași zonă, cu care s-a întreținut consumând împreună cu aceștia băuturi alcoolice - vin și bere, conform declarațiilor lor. În timp cât au consumat băuturi alcoolice, inculpatul H.M. le-a adus la cunoștință fraților Ș. despre intenția lui de a lua grâul din semănătoare, precum și înțelegerea avută cu mecanicul utilajului, solicitându-le să se deplaseze împreună cu el și să-l ajute la încărcarea grâului, având în vedere că bena semănătoarei era destul de înaltă.

Coinculpații Ș.V. și Ș.M. au acceptat propunerea și, după lăsarea întunericului au urcat cu toții în căruța inculpatului H.M.

Tribunalul a reținut că inculpatul Ș.V. a luat asupra lui și o bâtă ciobănească, cu diametrul de aproximativ 3,5 cm, având un capăt metalic, pe care o folosea în mod obișnuit la activitatea de îngrijire a animalelor, precum și pentru deplasare întrucât avusese o problemă medicală la un picior.

Ajungând în câmp la semănătoare, cei trei inculpați au încărcat aproximativ la jumătate 5 saci cu grâu pe care i-au pus în căruță. Tribunalul a reținut că referirile din cuprinsul actelor de urmărire penală la "3 saci cu grâu" sustrași au în vedere cantitatea de grâu ce încape în trei saci plini, însă în realitate, inculpații au încărcat echivalentul a 3 saci plini cu grâu în mai mulți saci (5 saci) pe care i-au încărcat mai puțin, pentru a putea fi manevrați mai ușor.

Potrivit declarațiilor inculpaților și părții vătămate date în cursul judecății, sacii cu grâu erau astfel așezați în căruță încât depășeau marginile din lemn ale acesteia și puteau fi observați de o persoană aflată pe jos, explicația fiind că inculpatul H.M. avea în căruță iarbă cosită pentru cal.

După încărcarea sacilor, și întrucât inculpații au observat farurile unei mașini apropiindu-se de locul în care se afla semănătoarea, aceștia au părăsit locul respectiv, în căruță.

La scurt timp, pe traseul de revenire, căruța inculpaților a fost ajunsă din urmă de partea vătămată N.S.F.D. care, cu mașina proprietate personală, însoțit de J.M.J. verifica în câmp starea semănătoarelor. Rezultă din declarațiile concordante ale persoanelor audiate că partea vătămată era la volanul mașinii.

Potrivit declarației părții vătămate dată în cursul judecății, pe care instanța a reținut-o întrucât reflectă derularea reală a evenimentului și a fost confirmată în elementele esențiale prin declarațiile celorlalte persoane audiate, inclusiv inculpații, la momentul ajungerii din urmă a căruței, partea vătămată a bănuit, având în vedere ora și locul în care se afla căruța, că persoanele din căruță au sustras sau intenționează să sustragă sămânță de grâu aparținând SC A.I. SRL. Ca urmare, N.S.F.D. a oprit mașina și a făcut semn inculpaților să oprească atelajul, apoi s-a apropiat de căruță constatând că în aceasta se află mai mulți saci care, după aparență, erau încărcați cu grâu.

Partea vătămată le-a solicitat inculpaților să coboare din căruță pentru a lămuri situația, însă inculpatul H.M. a manevrat atelajul astfel încât acesta a plecat din locul respectiv.

Tribunalul a reținut prin audierea nemijlocită a părții vătămate, că N.S.F.D. nu cunoaște limba română suficient încât să poarte o conversație uzuală, însă, în același timp, cuvintele limbii spaniole însoțite de gestică corespunzătoare au fost suficiente pentru ca, în condițiile date, inculpații să înțeleagă că partea vătămată le-a solicitat să se oprească, în legătură cu sacii cu grâu din căruță. De altfel, inculpații îl cunoșteau pe N.S.F.D. și cunoșteau că acesta este deținătorul terenului și a semănătoarei din care luaseră grâul, dându-și seama care este demersul acestuia. Față de aceste considerente, susținerea inculpaților potrivit căreia partea vătămată le-a adresat cuvinte în limba spaniolă pe care nu le-au înțeles, va fi înlăturată ca nerelevantă, deoarece inculpații și-au dat seama că, în esență, partea vătămată solicită restituirea grâului sustras pe care îl identificase în căruță.

După plecarea căruței din primul loc unde a fost oprită, partea vătămată a condus autoturismul ajungând din nou atelajul, și a oprit mașina oblic în fața acestuia, cu portiera din stânga față orientată către căruță.

Partea vătămată N.S.F.D. a coborât din autoturism și, aflat lângă mașină, s-a angrenat în discuție cu conducătorul atelajului - inculpatul H.M., intenționând să se deplaseze către acesta.

La momentul blocării atelajului, inculpații au coborât din căruță, H.M. luând calul de căpăstru în intenția de a-l dirija pentru ocolirea mașinii, iar ceilalți doi inculpați rămânând în partea dreaptă a căruței, Ș.V. având bățul ciobănesc în mână.

Inculpatul H.M. a arătat că partea vătămată l-a întrebat dacă are grâu în căruță, el răspunzându-i afirmativ. Tot inculpatul H.M., în consens cu partea vătămată, recunoaște că a luat din căruță o drujbă pe care a folosit-o spre a-l amenința cu ea pe partea vătămată. Aceasta din urmă arată, suplimentar, că inculpatul H.M. a făcut gesturi de pornire a drujbei, și a auzit zgomotul motorului acesteia, astfel de gesturi fiind de natură a produce teama că drujba va fi folosită în stare de funcționare împotriva părții vătămate, chiar dacă, în realitate, aceasta avea nevoie de mai multe manevre pentru a fi pornită. Existența drujbei în căruță este demonstrată, suplimentar, de găsirea cheii de reglare a acesteia, de către organele de urmărire penală, într-un loc unde se observau urmele căruței inculpatului H.M.

De asemenea, atât partea vătămată cât și inculpații Ș.M. și H.M. au confirmat faptul că Ș.M. s-a înarmat cu o furcă aflată în căruță, pe care a îndreptat-o de la distanță către martorul J.M.J., care coborâse din mașină, în intenția de a-l determina pe acesta, prin amenințare, să nu intervină în ajutorul părții vătămate. Ca urmare, declarația acestui martor dată în cursul urmăririi penale, conform căreia nu a putut coborî din autoturism pentru că o persoană i-a blocat ușa, nu a fost reținută sub acest aspect, rezultând că martorul a încercat să-și justifice în acest fel pasivitatea.

A rezultat din declarația părții vătămate N.S.F.D. că, în momentul în care a fost amenințat cu drujba de H.M. și observându-l și pe Ș.M. având o furcă, a scos din buzunar un pistol cu gaze, pe care-l deținea legal, armându-l și îndreptându-l către inculpatul H.M., care se afla la cca 5 metri de el.

Tribunalul a reținut că, în succesiunea evenimentelor, partea vătămată a scos pistolul după ce H.M. manevrase drujba cu intenții agresive și după ce-l observase pe Ș.M. înarmat cu o furcă. Potrivit declarației părții vătămate, acesta nu l-a observat pe Ș.V. apropiindu-se de el, pentru că dacă l-ar fi observat ar fi reacționat, în sensul de a se apăra de acesta. Explicația reflectă realitatea și din perspectiva faptului că cei trei inculpați erau relativ la distanță unul de celălalt, iar pe moment în raza vizuală a părții vătămate, și suscitându-i atenția, s-au aflat doar cei doi inculpați pe care i-a observat înarmați - H.M. și Ș.M.. Tribunalul a mai reținut că, din moment ce partea vătămată l-a observat pe Ș.M. având în mână o furcă - lucru recunoscut de acesta - și în condițiile în care de la momentul scoaterii pistolului până când a fost lovit și și-a pierdut cunoștința au trecut cel mult câteva secunde, rezultă că Ș.M. avea furca în mână dinaintea momentului scoaterii pistolului (pentru că altfel partea vătămată nu ar fi știut că unul dintre inculpați a avut o furcă), și astfel partea vătămată a avut temei să încerce să se apere.

În timp ce partea vătămată a îndreptat pistolul către H.M., Ș.V. s-a apropiat din spatele său (prin fața calului) și i-a aplicat o lovitură în zona urechii drepte a capului, cu bățul prevăzut cu o parte metalică astfel cum s-a descris anterior și cum rezultă din planșa foto aflată la dosar. Lovitura a fost aplicată cu partea metalică, cu putere, astfel că partea vătămată a căzut la sol dând astfel posibilitatea inculpaților să părăsească în fugă zona, după ce H.M. a luat pistolul părții vătămate, care căzuse la sol, în ideea de a preveni folosirea acestuia împotriva lor. Rezultă din declarațiile concordante ale inculpaților că Ș.M. a fugit pe jos singur la stână, Ș.V. a luat atelajul (căruța și calul), pe care l-a abandonat pe terenul inculpatului H.M., acesta găsindu-l mai târziu, iar H.M. a plecat tot pe jos către terenul său, după ce luase pistolul părții vătămate.

A doua zi, inculpatul H.M. a aruncat în Dunăre, cu totul, sacii cu grâu pe care îi sustrăsese din semănătoare în cele două zile, și a aruncat în curtea postului de poliție C. pistolul părții vătămate. Pistolul a fost ridicat și reținut în custodie de Serviciul Investigații Criminale din Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța și întrucât partea vătămată N.S.F.D. îl deținea în mod legal, s-a dispus restituirea acestuia.

Din adresa Serviciului Arme și Muniții din cadrul I.P.J. Constanța, coroborată cu declarația martorului N.G., a rezultat că partea vătămată nu a deținut decât acest pistol cu gaze. În consecință, a fost înlăturată din materialul probator declarația martorului G.M.E. potrivit căreia partea vătămată ar fi utilizat anterior, împotriva sa, o altă armă de foc; astfel nu s-a confirmat că partea vătămată era cunoscut cu un comportament periculos, în sensul de a avea tendința să facă uz de armă împotriva persoanelor, și astfel nu s-a confirmat nici susținerea inculpatului Ș.V. potrivit căruia l-a lovit pe N.S.F.D. de teamă ca acesta să nu-l împuște pe H.M.

Totodată, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile legitimei apărări, ale depășirii legitimei apărări sau ale circumstanței atenuante a provocării, pentru următoarele considerente:

- actele ilicite de sustragere a unor bunuri au fost inițiate de inculpați, partea vătămată justificând legitimitatea de a încerca recuperarea lor. De altfel, partea vătămată a încercat oprirea căruței într-o primă fază, dar inculpații au evitat acest lucru, încercând să fugă. Prin urmare, activitatea provocatoare ce a declanșat conflictul a venit din partea inculpaților, și nu din partea părții vătămate.

- inculpații au exercitat acte de amenințare gravă a părții vătămate anterior momentului în care acesta a scos pistolul, actele de amenințare vizau inclusiv vătămarea integrității corporale sau chiar punerea în primejdie a vieții părții vătămate, din moment ce acesta se putea aștepta să fie utilizate împotriva sa o drujbă în funcțiune și o furcă, în condiții de noapte și de neidentificare a agresorilor. Prin urmare, partea vătămată a exercitat activități de autoapărare cu pistolul, și nu de atac.

- susținerile inculpaților potrivit cărora partea vătămată l-a lovit pe H.M., l-a doborât la pământ și apoi i-a pus genunchiul pe piept și pistolul la cap, se contrazic în privința amănuntelor relevante cu declarațiile din cursul urmăririi penale, și totodată conturează o situație neverosimilă, în care partea vătămată singur îl atacă pe H.M. care era sprijinit de ceilalți doi inculpați (unul având furcă și celălalt o bâtă), și în care H.M., deși cu câteva secunde înainte îl amenințase pe N.S.F.D. cu o drujbă, o abandonează în căruță tocmai în momentul în care partea vătămată îl atacă. În consecință, s-a apreciat că această situație de fapt ce tinde la conturarea unei legitime apărări, nu este reală și nu a fost reținută.

Conform declarației martorului N.G., acesta a auzit la telefon, în timp ce încerca să vorbească cu N.S.F.D., o frază ce nu putea fi rostită decât de inculpatul H.M., în care acesta întreba "Ce, ai pistol?", sensul unei astfel de întrebări fiind provocator, și rezultând că inculpatul nu s-a temut de pistolul părții vătămate.

Ca atare, situația reală este cea reținută în rechizitoriu (în sensul că nu se reține în favoarea inculpaților vreun caz de atenuare a răspunderii penale), pe care și inculpații și-au însușit-o la primul termen de judecată.

După incident, partea vătămată a fost transportată la sediul punctului de lucru și apoi la Spitalul din localitatea Hârșova de către martorii J.M.J. și N.G. În continuare, partea vătămată a fost transferată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, și apoi la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar Arseni București, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

Din conținutul actelor medicale emise de spital și din conținutul raportului de expertiză medico-legală efectuată de I.N.M.L. Mina Minovici, tribunalul a reținut că s-au constatat următoarele vătămări:

- politraumatism prin agresiune. Traumatism cranio-cerebral minor gradul II cu risc. Fractură temporală dreapta. Otolicvoree dreaptă. Hematom cavotimpanic. Contuzie periorbitară dreapta. Fractură fără decalare perete orbita dreaptă. Contuzie cervicală. Contuzie minoră toraco-abdominală.

S-a concluzionat că N.S.F.D. a suferit leziuni traumatice prin lovire cu corp dur, pentru care a necesitat 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice nu i-au pus viața în primejdie.

Infracțiunea de omor se poate săvârși cu intenție directă sau indirectă. În acest al doilea caz, intenția indirectă constă în prevederea rezultatului faptei și acceptarea posibilității producerii acestuia.

În cazul în speță, inculpatul Ș.V. a aplicat părții vătămate o lovitură cu un obiect dur din lemn prevăzut la capătul cu care a lovit cu un obiect de metal. Inculpatul era familiarizat pe deplin cu această bâtă ciobănească ce-i aparține și pe care o folosea zilnic în activitatea sa. Astfel, inculpatul cunoștea duritatea lemnului, precum și faptul că forța loviturii creștea datorită obiectului din metal fixat la capăt.

Având în vedere efectele grave ale loviturii evidențiate de expertiza medico-legală dar și de fotografiile prezentate în dovedire de partea vătămată, tribunalul a reținut că inculpatul Ș.V. a aplicat lovitura cu forță. Lovitura a vizat în mod direct zona capului părții vătămate, lucru conștientizat și urmărit de inculpat.

Față de aceste aspecte de fapt, tribunalul a reținut că inculpatul Ș.V. a prevăzut că o astfel de lovitură aplicată prin surprindere unei persoane (partea vătămată nu-l observase) are aptitudinea de a provoca inclusiv decesul victimei, întrucât poate produce fracturi ale craniului și leziuni cerebrale ce nu mai pot fi recuperate medical. În acest sens, este de notorietate pentru orice persoană, chiar lipsită de educație, că intervențiile chirurgicale la craniu sunt cele mai riscante din medicină, și totodată sunt de notorietate diferitele incidente mediatizate, în care persoane s-au lovit accidental la cap iar lovitura a fost astfel poziționată încât a condus la decesul victimei respective. Astfel fiind, tribunalul a reținut că inculpatul Ș.V. avea toate cunoștințele necesare pentru a putea prevedea că o lovitură puternică cu o bâtă aplicată în zona capului poate produce decesul persoanei agresionate.

În ce privește cea de-a doua condiție a intenției indirecte, tribunalul a reținut că prin însăși aplicarea loviturii puternice inculpatul a acceptat posibilitatea producerii decesului, deoarece el avea condițiile propice pentru a aplica părții vătămate o lovitură într-o altă zonă nevitală (cum ar fi peste mâini, în condițiile în care susține că a intenționat să împiedice folosirea pistolului de către partea vătămată), însă nu a făcut-o, preferând lovitura în zona vitală. De asemenea, acceptarea posibilității decesului se conturează și din atitudinea indiferentă a inculpatului față de situația părții vătămate, pe care l-a abandonat deși căzuse în inconștiență la pământ.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. - art. 174 - 176 lit. d) C. pen., atât în privința laturii obiective cât și în privința laturii subiective; fapta a fost săvârșită în împrejurările în care inculpații exercitaseră amenințări împotriva părții vătămate pentru a păstra grâul sustras și a-și asigura scăparea, fiind aplicabile dispozițiile art. 176 lit. d) C. pen.

Față de considerentele de mai sus, tribunalul a respins ca neîntemeiate cererile inculpaților privind schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor deosebit de grav în vătămare corporală, și din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat.

În drept, faptele inculpatului Ș.V. care în seara zilei de 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpații H.M. și Ș.M., au sustras echivalentul a 3 saci cu grâu din semănătoarea aparținând SC A.I. SRL Hârșova, fără consimțământul reprezentantului acestei firme, iar pentru a păstra bunul sustras și a-și asigura scăparea l-au amenințat cu acte de violență pe N.S.F.D., directorul societății, precum și pe martorul J.M.J., și tot în realizarea scopului propus Ș.V. i-a aplicat lui N.S.F.D. o lovitură cu bâta în cap cauzându-i leziuni traumatice care necesită 30 - 35 zile îngrijiri medicale de specialitate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen. și tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 - 176 lit. d) C. pen.

Faptele inculpatului H.M. care în seara zilei de 07 noiembrie 2011, a sustras din semănătoarea aparținând SC A.I. SRL Hârșova, patru saci cu grâu iar în seara următoare - 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpații Ș.V. și Ș.M. a mai sustras echivalentul a trei saci cu grâu, fără consimțământul reprezentantului acesteia, și fiind surprinși de directorul SC A.I. SRL Hârșova, N.S.F.D., pentru a-și asigura scăparea și păstrarea grâului sustras, au exercitat asupra acestuia și asupra martorului J.M.J. acte de amenințare, precum și acte de violență fizică asupra părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de: furt calificat, prev. de art. 209 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g) din C. pen. și tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen.,

Fapta inculpatului Ș.M. care în seara zilei de 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpații Ș.V. și H.M. au sustras dintr-o semănătoare aparținând SC A.I. SRL Hârșova, fără consimțământul reprezentantului acesteia, echivalentul a trei saci cu grâu și pentru a-și asigura scăparea, au exercitat acte de amenințare asupra martorului J.M.J. și acte de violență și amenințare asupra părții vătămate N.S.F.D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de: tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen.

Fiind audiați, inculpații au recunoscut în întregime săvârșirea faptelor pentru care au fost cercetați, așa cum au rezultat din anchetă, poziție pe care și-au menținut-o constant.

În cursul judecății, până la începerea cercetării judecătorești, inculpații au solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., și au dat declarație prin care au recunoscut faptele astfel cum sunt reținute în rechizitoriu, totodată solicitând ca judecata să se realizeze pe baza probelor strânse la urmărirea penală.

Prin încheierea din 27 februarie 2012 instanța a dispus respingerea cererilor privind judecarea cauzei în baza probelor strânse la urmărirea penală, apreciind că materialul probator este neclar în special cu privire la eventualele acte de provocare venite din partea părții vătămate, sau cu privire la incidența legitimei apărări ca urmare a utilizării unui pistol de către partea vătămată.

De asemenea, se impunea efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice inculpatului Ș.V., având în vedere că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor deosebit de grav în forma tentativei, iar această expertiză nu a fost efectuată în cursul urmăririi penale.

La dosar nu s-a aflat expertiza medico-legală de stabilire a consecințelor lovirii, dispusă în cauză în cursul urmăririi penale, aceasta fiind atașată pe parcursul judecății, ca urmare a solicitării instanței.

În urma administrării probelor în cursul judecății, inclusiv a audierii inculpaților și a părții vătămate, tribunalul a constatat, pe de o parte, că situația de fapt s-a menținut - cu excepția unor amănunte - aceeași cu cea reținută în rechizitoriu, iar pe de altă parte, inculpații au dat declarații prin care și-au menținut poziția de recunoaștere a vinovăției și care confirmă în continuare aceeași situație de fapt.

Față de aceste aspecte, tribunalul a reținut că respingerea cererii de judecare a cauzei pe baza probelor strânse la urmărirea penală nu s-a datorat poziției procesuale a inculpaților, iar la finalul cercetării judecătorești s-a constatat că probele confirmă situația de fapt reținută în rechizitoriu și însușită de la început de cei trei inculpați, chiar dacă această situație de fapt se întemeia pe probe incomplete și susceptibile de a crea dubiu în anumite privințe.

Potrivit art. 3201 alin. (2), (4) și (7) C. proc. pen. "Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe (...).

Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege (...). Dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață".

Tribunalul a reținut că interpretarea acestor texte în consens cu Constituția - o altă interpretare nefiind admisibilă - conduc la concluzia că textul art. 3201 C. proc. pen., care are ca efect reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, este aplicabil și în situația în care inculpații îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (2), dar cererea este respinsă de instanță pentru motive ce nu sunt imputabile inculpaților.

Astfel, alin. (8), care impune a "respinge cererea" atunci când instanța constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, apare ca fiind neconstituțional dacă se interpretează în sensul că inculpatul nu poate beneficia de reducerea pedepsei prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.datorită caracterului incomplet al probatoriului datorat exclusiv organului de urmărire penală, în ciuda faptului că inculpatul a îndeplinit condițiile prevăzute de alin. (1), (2) și (3) ale textului.

Similar, textul ar fi neconstituțional dacă se interpretează în sensul că inculpatul nu beneficiază de dispozițiile alin. (7) în cazul în care instanța respinge eronat cererea - în temeiul alin. (8) - eroare care apoi se constată în urma administrării probelor, menținându-se situația de fapt indicată în rechizitoriu.

Art. 16 din Constituție presupune egalitatea în fața legii în cazul unor situații juridice similare, iar situațiile juridice sunt cele care rezultă din fapte, și nu cele care pot fi influențate de comportamentul organelor judiciare.

Curtea Constituțională a statuat, spre exemplu prin Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, că "În ceea ce privește criteriul de acordare a grațierii colective (...) acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute și neimputabile persoanei condamnate. (...) Durata procesului penal și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei.

Curtea constată că stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei condamnate, de care depinde acordarea clemenței, este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit".

În acest caz, s-ar încălca egalitatea în fața legii între inculpatul judecat pentru o infracțiune pedepsibilă cu închisoarea, și inculpatul judecat pentru o infracțiune pedepsibilă în concret tot cu închisoarea (cazul tentativei și minorității), dar pentru care legea prevede - pentru infracțiunea consumată - și detențiunea pe viață, alternativ cu pedeapsa închisorii.

În ce îl privește pe inculpatul Ș.V., trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, infracțiune pedepsită în formă consumată cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani, tribunalul a reținut că interpretarea în sens constituțional a textului, precum și interpretarea literală, conduc la concluzia că acest inculpat are vocația de a beneficia de aplicarea art. 3201 C. proc. pen., în sensul reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Astfel, textul alin. (7) ar fi neconstituțional dacă se interpretează în sensul că expresia "infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață" se suprapune cu definiția prevăzută la art. 144 C. pen.: "Prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice".

Excluderea inculpatului de la beneficiul prevăzut de art. 3201 C. proc. pen., pe considerentul că legea prevede pentru fapta consumată (și) detențiunea pe viață, deși în concret pedeapsa aplicabilă pentru tentativă nu poate fi decât închisoarea, contravine principiului egalității în fața legii, în raport cu alți inculpați judecați pentru infracțiuni cu pericol social concret egal sau chiar mai mare decât al primului, dar care sunt pedepsibile numai cu închisoare (exemplu tentativa la omor deosebit de grav în comparație cu omorul calificat consumat).

În aceeași situație de neegalitate în fața legii ar fi și inculpatul trimis în judecată pentru o infracțiune pedepsibilă cu detențiune pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii, iar în concret instanța s-ar orienta către aplicarea pedepsei închisorii, față de un altul trimis în judecată pentru o infracțiune pedepsibilă numai cu închisoarea (exemplu omorul deosebit de grav în comparație cu omorul calificat).

Textul ar fi constituțional numai dacă se interpretează în sensul că se referă la situația în care instanța aplică efectiv detențiunea pe viață, când nu s-ar putea face o reducere a pedepsei, față de caracterul nedeterminat al duratei acesteia. În celelalte cazuri trebuie să opereze principiul egalității în fața legii, în sensul că toți inculpații cărora urmează a li se aplica pedeapsa cu închisoarea să aibă dreptul de a invoca art. 3201 C. proc. pen., ei aflându-se în situații juridice egale, deoarece nu are relevanță, sub acest aspect, încadrarea juridică, ci fapta materială în sine și pedeapsa aplicabilă în concret.

De altfel, tribunalul a apreciat că acesta este și sensul dorit de legiuitor prin reglementarea analizată.

Un argument în plus derivă și din analiza literală a sensului sintagmei "(...) acțiunea penală vizează o infracțiune (...)" din cuprinsul textului.

Astfel, este de observat că textul nu este redactat în sensul că "Dispozițiile (...) nu se aplică în cazul unei infracțiuni care se pedepsește cu detențiune pe viață", ci este redactat în sensul că "Dispozițiile (...) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață".

Diferența este de mare importanță, deoarece, dacă în primul caz se poate susține că textul face trimitere în mod abstract la definiția infracțiunii prev. de art. 144 C. pen., și că, deci, art. 3201 alin. (7) fraza a II-a se aplică tot în mod abstract, ori de câte ori în cauză există o infracțiune a cărei formă consumată se pedepsește cu detențiune pe viață, în cel de-al doilea caz referirea la "acțiunea penală" personalizează și aduce la concret infracțiunea la care se raportează aplicabilitatea textului, deoarece acțiunea penală este un act procesual care vizează în concret, și nu în abstract, o infracțiune.

Cu alte cuvinte, o acțiune penală se poate referi numai la o infracțiune determinată, și în funcție de această infracțiune determinată trebuie stabilit dacă legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau nu.

În cazul de față, acțiunea penală exercitată împotriva inculpatului Ș.V. privește infracțiunea concretă de tentativă la omor deosebit de grav, iar această infracțiune individualizată (care este vizată de acțiunea penală) nu este pedepsibilă cu detențiune pe viață. În consecință, pot fi aplicate prevederile art. 3201 alin. (7) fraza I C. proc. pen.

Față de considerentele de mai sus, tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. pentru cei trei inculpați, urmând ca la individualizarea pedepselor să se țină seama de reducerea limitelor speciale ale pedepselor cu o treime.

În baza textelor de lege reținute mai sus, lege inculpații au fost condamnați, urmând ca la stabilirea și aplicarea pedepselor instanța să țină seama de dispozițiile art. 52 și 72 C. pen., respectiv gradul concret de pericol social al infracțiunilor săvârșite, apreciat prin prisma împrejurărilor și a modalităților concrete de comitere, a urmărilor produse, a datelor ce caracterizează persoana inculpaților.

Astfel, tribunalul a reținut că modalitatea concretă de comitere a faptei îndreptate împotriva părții vătămate N.S.F.D. - pe timp de noapte, în scopul evitării constatării sustragerii unor bunuri ce nu le aparțineau, prin folosirea unor obiecte contondente, fapte care, pe de altă parte, s-au desfășurat într-o modalitate relativ simplistă, ce a permis organelor judiciare să identifice facil faptele și inculpații - conturează faptul că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților prezintă un grad relativ redus de pericol social, impunând, din acest punct de vedere, orientarea pedepselor către minimul special prevăzut de lege.

Aceeași concluzie se impune și în legătură cu infracțiunea de furt calificat săvârșită de inculpatul H.M., având în vedere valoarea prejudiciului, împrejurările concrete, faptul că respectiva faptă a fost înlesnită de un angajat al societății comerciale proprietare.

În ceea ce privește datele ce caracterizează persoana inculpaților s-au arătat următoarele:

Inculpatul Ș.V. este absolvent a 8 clase, căsătorit, doi copii minori și până în prezent a mai intrat în conflict cu legea penală, fiind condamnat la câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 180 și art. 181 din C. pen. Din ultima pedeapsă inculpatul s-a eliberat condiționat la data de 03 decembrie 2003, cu un rest de 365 zile reprezentând beneficiul liberării condiționate. Pentru aceste infracțiuni s-a împlinit termenul de reabilitare, neputând fi luate în considerare la individualizarea pedepselor.

Caracterizarea psihosocială a inculpatului, scoasă în evidență de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, îl conturează pe acesta ca fiind o persoană integrată social, cu personalitate în limite normale, care are tendința de a evita conflictele și care urmărește obiective prosociale în ce privește viața sa și a familiei.

Inculpatul H.M. este absolvent a unei școli profesionale, căsătorit, trei copii minori și până în prezent nu a mai intrat în conflict cu legea penală. Rezultă din probele dosarului că acesta desfășoară activități de agricultor, având teren agricol în proprietate.

Tot la primul conflict cu legea penală se află și inculpatul Ș.M., absolvent a 8 clase, căsătorit, doi copii minori - în acest sens a depus și înscrisuri doveditoare.

Inculpatul este perceput de cei care îl cunosc ca fiind o persoană liniștită, muncitoare și integrată social, în acest sens fiind declarațiile martorilor și caracterizarea depusă la dosar.

Tribunalul a reținut în favoarea celor trei inculpați o circumstanță judiciară permisă de art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen., constând în valoarea redusă a prejudiciului cauzat, precum și în comportamentul ambiguu al părții vătămate, care, fără a fi fost propriu-zis un act de provocare, a condus la agravarea situației și la determinarea inculpatului Ș.V. de a aplica lovitura cu bățul ciobănesc.

Pentru considerentele expuse, tribunalul a aplicat inculpaților pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, după reducerea acestuia cu o treime ca efect al aplicării art. 3201 C. proc. pen., urmând ca pentru inculpații Ș.V. și H.M. să contopească pedepsele și să dea spre executare cea mai grea dintre acestea.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpaților, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Tribunalul a apreciat că inculpații sunt nedemni de a exercita aceste drepturi în raport de natura intenționată a infracțiunilor comise, rezultând că nu au calitățile necesare pentru a putea reprezenta interesele generale ale cetățenilor în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Exercițiul unor asemenea prerogative presupune o moralitate nepătată, responsabilitatea față de propriile fapte și conformare la normele statului de drept, corelativ cu încrederea publicului în reprezentanții autorităților, caracteristici pe care inculpații nu le dețin având în vedere infracțiunile comise.

Inculpații au fost cercetați în stare de reținere, începând cu data de 14 noiembrie 2011, ora 23,10.

Prin ordonanța procurorului din 15 noiembrie 2011 față de inculpați s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a formulat propunere de arestare preventivă.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2011 față de inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M., Tribunalul Constanța a emis mandatele de arestare preventivă nr. 107, 105 și 106, pe o perioadă de 29 de zile.

Prin încheierea din 06 februarie 2012 tribunalul a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pentru inculpații H.M. și Ș.M., încheiere rămasă definitivă prin respingerea recursului la 09 februarie 2012, prin Decizia penală nr. 152/P a Curții de Apel Constanța.

Prin încheierea din 12 iunie 2012 tribunalul a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pentru inculpatul Ș.V. Încheierea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 586/P din 15 iunie 2012 a Curții de Apel Constanța.

Față de măsurile preventive dispuse, în temeiul art. 88 C. pen. tribunalul a dispus deducerea din pedepsele aplicate a perioadelor de reținere și arestare preventivă a inculpaților.

Cu privire la inculpații Ș.V. și H.M., tribunalul a apreciat că modalitatea eficientă în care pedeapsa își va atinge scopul este cea a executării efective în penitenciar; astfel în privința inculpatului Ș.V., gravitatea infracțiunii impune pronunțarea unei hotărâri care să constituie reacția eficientă a statului față de astfel de fapte grave îndreptate împotriva vieții. În privința inculpatului H.M., tribunalul a reținut că acesta este autorul moral al faptelor, îi incumbă responsabilitatea implicării celorlalți doi inculpați, precum și inițierea condițiilor pentru escaladarea conflictului ajungând până la lovitura cu bățul, câtă vreme este cel care nu a oprit atelajul și nu a încercat rezolvarea amiabilă a situației, restituirea grâului, deși putea să o facă, fiind și beneficiarul sustragerii. Ca atare, se impune luarea unei măsuri eficiente care să descurajeze pe viitor astfel de comportamente periculoase pentru societate.

Cu privire la inculpatul Ș.M., tribunalul a apreciat că prezentul proces penal și pronunțarea unei condamnări cu închisoare împotriva sa sunt elemente care constituie un avertisment serios asupra consecințelor unor astfel de fapte, ce îl vor determina să nu se mai implice pe viitor în activități infracționale. Această apreciere se fundamentează și pe poziția procesuală corectă a inculpatului, constând în recunoașterea faptelor, în prezentarea sa în fața instanței, în preocuparea de formulare de apărări în circumstanțiere care să demonstreze integrarea sa socială bună, toate acestea confirmând că inculpatul a înțeles gravitatea faptelor și a repercusiunilor penale pe care le poate suporta în cazul recidivării în săvârșirea de fapte de natură penală. În același sens, tribunalul a mai reținut și contribuția redusă a acestui inculpat la săvârșirea faptei de tâlhărie, precum și faptul că infracțiunea săvârșită este un eveniment izolat în comportamentul său, datorată conjuncturii de moment în care a fost atras de inculpatul H.M.

Pentru considerentele expuse, a dispus pentru acest inculpat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei, la care a adăugat un interval de timp de 2 ani, suficient pentru a se realiza reeducarea inculpatului.

Cu privire la măsurile preventive dispuse în cauză:

În baza art. 350 C. proc. pen. tribunalul a menținut măsura preventivă a obligării inculpatului Ș.V. de a nu părăsi țara, dispusă prin încheierea din 17 august 2012 a Tribunalului Constanța, apreciind că această măsură este necesară în continuare pentru asigurarea prezenței inculpatului în fața instanțelor de judecată, în căile de atac, și totodată pentru a preîntâmpina implicarea inculpatului în alte fapte antisociale.

În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 145 - 1451 C. proc. pen. tribunalul a dispus înlocuirea măsurii preventive a obligării inculpaților H.M. și Ș.M. de a nu părăsi localitatea în care locuiesc, dispusă prin încheierea din 06 februarie 2012 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 152/P din 09 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța, cu măsura preventivă a obligării acestora de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată.

În baza art. 145 alin. (11) și alin. (12) C. proc. pen., pe durata acestei măsuri preventive inculpații au fost obligați să respecte obligațiile stabilite de lege eficiente pentru buna desfășurare a procesului în continuare.

Tribunalul a apreciat că această măsură preventivă are aceeași eficiență ca și cea a obligării de a nu părăsi localitatea, dar spre deosebire de aceasta, asigură dreptul inculpaților la muncă pe întreg teritoriul țării, necesar pentru a-și asigura subzistența lor și a familiilor.

A luat act că măsurile preventive încetează de drept la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul Ș.V. a unei bâte ciobănești din lemn în lungime de 1,5 m și grosime de 3 cm, prevăzută la un capăt cu un manșon metalic, acest obiect fiind folosit la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 109 alin. (4) C. proc. pen. a dispus restituirea către partea vătămată N.S.F.D. a unei pălării din material textil, tip reiat, de culoare verde, a unei perechi de ochelari de vedere și a unui șnur ce-i aparțin acestuia și care au fost găsite la locul faptei; aceste obiecte nu mai sunt necesare dosarului după rămânerea definitivă a hotărârii, ca mijloace de probă.

Pentru aceleași considerente a dispus restituirea către inculpatul H.M. a unei chei universale metalice, cu două casete, în formă de buzdugan și o șurubelniță aplicată, folosibilă pentru reglaj drujbe.

A dispus atașarea la dosar a plicurilor nr. 3 și nr. 4 conținând resturi vegetale și etichetă din carton.

SC A.I. SRL Hârșova a făcut cunoscut, în timpul cercetărilor că, prin sustragerea cantității de 350 kg sămânță de grâu în noaptea de 08 noiembrie 2011, a suferit un prejudiciu în sumă de 525 RON plus TVA. Prin reprezentant legal, și-a menținut această constituire de parte civilă în cursul judecății, și nu a solicitat alte despăgubiri.

Partea vătămată N.S.F.D. s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpaților la plata cheltuielilor materiale pe care le-a făcut pentru restabilirea sănătății, în cursul judecății, această parte civilă a depus înscrisuri provenind de la instituții medicale din Spania, prin care probează -conform datelor calendaristice înscrise în aceste înscrisuri și conținutului îngrijirii medicale, ce corespund cu constatările medico-legale din cauză - că a suportat cheltuieli în sumă de 2445,09 euro.

Spitalul Județean de Urgență Slobozia s-a constituit parte civilă cu suma de 174,21 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale - cheltuieli cu spitalizarea părții vătămate, solicitând și beneficiul nerealizat calculat la suma datorată.

Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni București s-a constituit parte civilă cu suma de 1020,70 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale - cheltuieli de spitalizare a părții vătămate.

Având în vedere situația de fapt reținută mai sus, din care rezultă vinovăția inculpaților în producerea vătămărilor corporale părții civile N.S.F.D., și dispozițiile art. 1357 - 1382 C. civ. potrivit cărora persoana vinovată de producerea unui prejudiciu material sau moral este obligată să-l suporte, tribunalul, în baza art. 14 și 346 C. proc. pen., a admis acțiunile civile formulate de părțile civile N.S.F.D., SC A.I. SRL, Spitalul Clinic Județean de Urgență Slobozia și Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni București și, în consecință:

- a obligat pe inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M., în solidar să plătească părții civile N.S.F.D. suma de 2445,09 euro în echivalent în RON la data plății, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

- a obligat pe inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M., în solidar, să plătească părții civile SC A.I. SRL suma de 525 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

A luat act că SC A.I. SRL nu s-a constituit parte civilă pentru fapta de furt calificat, ci numai pentru fapta de tâlhărie ce are ca obiect sustragerea echivalentului a trei saci cu grâu. În privința furtului din seara anterioară, comis de inculpatul H.M., tribunalul a reținut că nu se impune confiscarea produsului infracțiunii, întrucât inculpatul nu a beneficiat de acest produs, ci l-a aruncat în Dunăre.

- a obligat pe inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M., în solidar, să plătească părții civile Spitalul Județean de Urgență Slobozia suma de 174,21 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, precum și dobânda legală în materie civilă calculată la suma datorată, începând cu data de 08 noiembrie 2011 și până la plata sumei, acest beneficiu nerealizat fiind solicitat de principiu de această parte civilă.

- a obligat pe inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M., în solidar, să plătească părții civile Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni București suma de 1020,70 RON reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

În referire la dispoziția instanței de a obliga pe toți inculpații în solidar la plata despăgubirilor către N.S.F.D., tribunalul a reținut că fapta de lovire săvârșită de inculpatul Ș.V. întrunește elementele constitutive a două infracțiuni aflate în concurs ideal, și anume tentativa la omor deosebit de grav și tâlhărie. Or, în privința tâlhăriei, s-a constatat că aceasta este aptă de a produce vătămări corporale victimei prin violență, și că a fost săvârșită în participație în forma coautoratului de către toți cei trei inculpați. Astfel, inculpații H.M. și Ș.M. au fost complici la fapta de tâlhărie săvârșită strict de Ș.V., și astfel sunt culpabili și pe latură civilă de prejudiciile materiale produse de acesta părții civile.

Tot astfel, inculpatul Ș.V. este complice în raport cu faptele strict ale celorlalți doi inculpați, de amenințare a părții vătămate și martorului, astfel încât tâlhăria în integralitatea sa săvârșită de Ș.V. este atât în concurs ideal, cât și în concurs real cu infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav.

2. Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații Ș.V. și H.M., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a criticat sentința pronunțată de instanța de fond cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. în condițiile în care s-a reținut în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, întrucât nu există nicio derogare de la norma generală, sens în care face trimitere la Decizia pronunțată în interesul legii nr. XXVIII din 18 septembrie 2006; în același sens, s-a mai arătat că atâta timp cât instanța de fond a respins cererea inculpaților de judecare a cauzei potrivit procedurii de judecată simplificate prev. de art. 3201 C. proc. pen., în cauză efectuându-se cercetare judecătorească, nu mai este posibilă revenirea asupra aplicabilității acestei procedurii de către aceeași instanță; în ceea ce privește acest motiv de apel, s-a solicitat desființarea sentinței instanței de fond cu trimitere spre rejudecare.

Un al doilea motiv de apel invocat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța privea omisiunea instanței de fond de a aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pentru inculpatul Ș.V., nefiind respectate dispozițiile art. 65 alin. (2) C. pen. cu privire la obligativitatea aplicării unei asemenea pedepse.

Al treilea motiv de apel invocat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța viza greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților în raport de dispozițiile art. 72 C. pen. pentru ca acestea să-și atingă scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen., inculpații săvârșind fapta prin acțiuni conjugate, prin folosirea unor obiecte apte să producă moartea - drujbă, furcă, bâtă -, ceea ce denotă un grad sporit de pericol social al acesteia, raportat și la circumstanțele personale ale inculpaților care, sunt persoane cu antecedente penale; în consecință, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și, rejudecând, să se dispună majorarea pedepselor aplicate inculpaților.

În dezvoltarea motivelor de recurs inculpatul Ș.V. a arătat că în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, el acționând numai pentru a se apăra de agresiunile părții vătămate N.S.F.D. care avea un comportament violent; în același sens a mai arătat că din concluziile raportului de expertiză medico-legală se poate observa că viața părții vătămate nu i-a fost pusă în primejdie; recunoașterea sa la instanța de fond a fost în sensul că a lovit, dar nu că a avut intenția de a ucide și a arătat că, acesta nu recunoaște fapta așa cum a fost descrisă prin actul de inculpare.

Un al doilea motiv de apel invocat de către inculpatul Ș.V. l-a constituit greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, violențele fiind exercitate în scopul de a se apăra.

Al treilea motiv de apel invocat de către inculpatul Ș.V. a vizat latura civilă a procesului penal și a apreciat că, prejudiciul nu este dovedit, fiind o simplă pretenție a părții vătămate care nu a fost dovedită cu acte.

În dezvoltarea motivelor de recurs ale inculpatului H.M. s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, susținându-se că din probele și actele dosarului rezultă faptul că, în momentul exercitării violențelor, furtul era deja consumat iar violențele nu au fost săvârșite pentru păstrarea bunului sustras ci au apărut în momentul în care partea vătămată a scos pistolul.

Un al doilea motiv de apel invocat de către inculpatul H.M. l-a constituit greșita individualizare a pedepsei aplicate, în sensul că, în raport de referatul de evaluare și celelalte acte depuse la dosar, în raport de faptul că are trei copii minori, are antecedente, a recunoscut fapta dar nu și încadrarea juridică, pot fi reținute dispozițiile art. 74 - 76 C. pen., solicitându-se aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a acesteia, în baza art. 861 C. pen.; s-a mai arătat că inculpatul a înțeles să se folosească de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., iar instanța a administrat probele pentru situația inculpatului Ș.V.

În apel s-au întocmit referate de evaluare pentru toți cei trei inculpați.

Inculpații Ș.M. și Ș.V. (la termenul din data 07 martie 2013) și inculpatul H.M. (la termenul din data 04 aprilie 2013) au precizat personal că nu doresc să dea declarație în fața instanței de apel, fiecare dintre cei trei inculpați uzând de dreptul la tăcere prev. de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Examinând sentința apelată în raport de motivele de apel și de actele și lucrările dosarului, Curtea de apel a constatat că apelul formulat în cauză de către inculpatul Ș.V. nu este fondat, fiind fondate doar apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul H.M. sub aspectul aplicării prevederilor art. 3201 C. proc. pen., al omisiunii aplicării pedepsei complementare inculpatului Ș.V. și al individualizării judiciare a modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului H.M., pentru următoarele:

S-a arătat că prima instanță a reținut corect starea de fapt și a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză.

În acest sens, Curtea a avut în vedere următoarele mijloace de probă:

- declarațiile părții vătămate N.S.F.D. din care reiese că se afla în mașina proprietate personală, însoțit de J.M.J., și verifica în câmp starea semănătoarelor și la momentul ajungerii din urmă a căruței, partea vătămată a bănuit, având în vedere ora și locul în care se afla căruța, că persoanele din căruță au sustras sau intenționează să sustragă sămânță de grâu aparținând SC A.I. SRL și, ca urmare, N.S.F.D. a oprit mașina și a făcut semn inculpaților să oprească atelajul, apoi s-a apropiat de căruță constatând că în aceasta se află mai mulți saci care, după aparență, erau încărcați cu grâu; partea vătămată le-a solicitat inculpaților să coboare din căruță pentru a lămuri situația, însă inculpatul H.M. a manevrat atelajul astfel încât acesta a plecat din locul respectiv; după plecarea căruței din primul loc unde a fost oprită, partea vătămată a condus autoturismul ajungând din nou atelajul, și a oprit mașina oblic în fața acestuia, cu portiera din stânga față orientată către căruță, partea vătămată a coborât din autoturism și, aflat lângă mașină, s-a angrenat în discuție cu conducătorul atelajului - inculpatul H.M., intenționând să se deplaseze către acesta; la momentul blocării atelajului, inculpații au coborât din căruță, H.M. luând calul de căpăstru în intenția de a-l dirija pentru ocolirea mașinii, iar ceilalți doi inculpați rămânând în partea dreaptă a căruței, Ș.V. având bățul ciobănesc în mână; inculpatul H.M. a luat din căruță o drujbă pe care a folosit-o spre a-l amenința cu ea pe partea vătămată, făcând gesturi de pornire a drujbei, și a auzit zgomotul motorului acesteia, astfel de gesturi fiind de natură a produce teama că drujba va fi folosită în stare de funcționare împotriva părții vătămate; observându-l și pe Ș.M. având o furcă, partea vătămată N.S.F.D. a scos din buzunar un pistol cu gaze, pe care-l deținea legal, armându-l și îndreptându-l către inculpatul H.M., care se afla la cca 5 metri de el, neobservându-l pe inculpatul Ș.V. apropiindu-se de el;

în timp ce partea vătămată a îndreptat pistolul către inculpatul H.M., inculpatul Ș.V. s-a apropiat din spatele său (prin fața calului) și i-a aplicat o lovitură în zona urechii drepte a capului, cu bățul prevăzut cu o parte metalică, lovitura fiind aplicată cu partea metalică, cu putere, astfel că partea vătămată a căzut la sol dând astfel posibilitatea inculpaților să părăsească în fugă zona;

- declarațiile părții vătămate N.S.F.D. și ale inculpaților Ș.M. și H.M. din care reiese faptul că inculpatul Ș.M. s-a înarmat cu o furcă aflată în căruță, pe care a îndreptat-o de la distanță către martorul J.M.J., care coborâse din mașină, în intenția de a-l determina pe acesta, prin amenințare, să nu intervină în ajutorul părții vătămate;

- actele medicale emise de spital și raportul de expertiză medico-legală efectuată de I.N.M.L. Mina Minovici, prin care s-au constatat următoarele vătămări cauzate părții vătămate N.S.F.D.: "Politraumatism prin agresiune. Traumatism cranio-cerebral minor gradul II cu risc. Fractură temporală dreapta. Otolicvoree dreaptă. Hematom cavotimpanic. Contuzie periorbitară dreapta. Fractură fără decalare perete orbita dreaptă. Contuzie cervicală. Contuzie minoră toraco-abdominală", concluzionându-se că N.S.F.D. a suferit leziuni traumatice prin lovire cu corp dur, pentru care necesită 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice nu i-au pus viața în primejdie;

- planșa foto privind leziunile de la nivelul feței părții vătămate;

- declarația martorului N.G., care a relatat că a auzit la telefon, în timp ce încerca să vorbească cu N.S.F.D., o frază ce nu putea fi rostită decât de inculpatul H.M., în care acesta întreba "Ce, ai pistol?", această întrebare fiind provocatoare, și rezultând deci că inculpatul nu s-a temut de pistolul părții vătămate;

- adresa Serviciului Arme și Muniții din cadrul I.P.J. Constanța, coroborată cu declarația martorului N.G., din care rezultă că partea vătămată nu a deținut decât acest pistol cu gaze;

- declarația martorului M.N. din care reiese că la data de 07 noiembrie 2011, în timp ce lucra în câmp, a fost abordat de inculpatul H.M. care i-a spus că are nevoie de niște sămânță de grâu și dacă-i poate lăsa, seara, în buncărul semănătoarei câțiva saci cu grâu; martorul M.N. a fost de acord, iar în aceeași seară, conform înțelegerii, inculpatul H.M., s-a deplasat în câmp la semănătoare, din buncărul căreia a încărcat 4 (patru) saci cu grâu de sămânță; în ziua următoare inculpatul H.M. l-a căutat pe martorul M.N. și i-a înmânat suma de 100 RON (1.000.000 lei vechi) pentru serviciul făcut;

- declarația martorului C.M., care a relatat că în după-amiaza zilei de 08 noiembrie 2011, în timp ce se afla în câmp și remedia împreună cu martorul M.N., o defecțiune la tractor, M.N. i-a adus la cunoștință acestuia de "tranzacția" pe care a făcut-o cu inculpatul H.M., înjumătățind cu el suma primită, acest martor luând astfel cunoștință despre fapta petrecută cu o seară înainte;

- declarațiile inculpaților Ș.V., H.M. și Ș.M. care au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, cu mențiunea că nu ar fi agresat pe partea vătămată N.S.F.D. pentru a păstra sacii cu grâu sustrași ci pentru a se apăra de acesta care i-ar fi amenințat cu un pistol, acționând astfel în legitimă apărare.

Curtea a constatat că instanța de fond a apreciat în mod temeinic, raportat la mijloacele de probă administrate, că în cauză nu sunt întrunite condițiile legitimei apărări, ale depășirii legitimei apărări sau ale circumstanței atenuante a provocării, având în vedere următoarele aspecte:

- actele ilicite de sustragere a unor bunuri au fost inițiate de inculpați, partea vătămată justificând legitimitatea de a încerca recuperarea lor; în același sens, se are în vedere că partea vătămată a încercat oprirea căruței într-o primă fază, dar inculpații au evitat acest lucru, încercând să fugă; prin urmare, activitatea provocatoare ce a declanșat conflictul a venit din partea inculpaților, și nu din partea părții vătămate;

- inculpații au exercitat acte de amenințare gravă a părții vătămate anterior momentului în care acesta a scos pistolul, actele de amenințare vizând inclusiv vătămarea integrității corporale sau chiar punerea în primejdie a vieții părții vătămate, din moment ce acesta se putea aștepta să fie utilizate împotriva sa o drujbă în funcțiune și o furcă, în condiții de noapte și de neidentificare a agresorilor; prin urmare, partea vătămată a exercitat activități de autoapărare cu pistolul, și nu de atac.

A mai arătat că prima instanță a reținut în mod corect că susținerile inculpaților, potrivit cărora partea vătămată l-a lovit pe H.M., l-a doborât la pământ și apoi i-a pus genunchiul pe piept și pistolul la cap, se contrazic în privința amănuntelor relevante cu declarațiile din cursul urmăririi penale, și totodată conturează o situație neverosimilă, în care partea vătămată singur îl atacă pe H.M. care era sprijinit de ceilalți doi inculpați (unul având furcă și celălalt o bâtă), și în care H.M., deși cu câteva secunde înainte îl amenințase pe N.S.F.D. cu o drujbă, o abandonează în căruță tocmai în momentul în care partea vătămată îl atacă.

Relevantă în același sens a fost apreciată și declarația martorului N.G., care a relatat că a auzit la telefon, în timp ce încerca să vorbească cu N.S.F.D., o frază rostită de inculpatul H.M., în care acesta întreba "Ce, ai pistol?", sensul unei astfel de întrebări fiind unul provocator, neputându-se astfel reține că inculpatul H.M. s-ar fi temut de pistolul părții vătămate.

S-a apreciat că încadrarea juridică dată faptelor comise de cei trei inculpați este legală, instanța de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.

Astfel, faptele inculpatului Ș.V. care în seara zilei de 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpații H.M. și Ș.M., au sustras echivalentul a 3 saci cu grâu din semănătoarea aparținând SC A.I. SRL Hârșova, fără consimțământul reprezentantului acestei firme, iar pentru a păstra bunul sustras și a-și asigura scăparea l-au amenințat cu acte de violență pe partea vătămată N.S.F.D., directorul societății, precum și pe martorul J.M.J., și, tot în realizarea scopului propus, inculpatul Ș.V. i-a aplicat lui N.S.F.D. o lovitură cu bâta în cap cauzându-i leziuni traumatice care necesită 30 - 35 zile îngrijiri medicale de specialitate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen., și de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 - 176 lit. d) C. pen.,

Faptele inculpatului H.M. care în seara zilei de 07 noiembrie 2011, a sustras din semănătoarea aparținând SC A.I. SRL Hârșova, patru saci cu grâu iar în seara următoare 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpații Ș.V. și Ș.M., a mai sustras echivalentul a trei saci cu grâu, fără consimțământul reprezentantului acesteia, și fiind surprinși de directorul SC A.I. SRL Hârșova, N.S.F.D., pentru a-și asigura scăparea și păstrarea grâului sustras, au exercitat asupra acestuia și asupra martorului J.M.J. acte de amenințare, precum și acte de violență fizică asupra părții vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 209 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g) din C. pen., și de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen.,

Fapta inculpatului Ș.M. care în seara zilei de 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpații Ș.V. și H.M., a sustras dintr-o semănătoare aparținând SC A.I. SRL Hârșova, fără consimțământul reprezentantului acesteia, echivalentul a trei saci cu grâu și pentru a-și asigura scăparea, a exercitat acte de amenințare asupra martorului J.M.J. și acte de violență și amenințare asupra părții vătămate N.S.F.D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen.

Curtea a mai constatat că nu sunt întemeiate motivele de apel ale inculpaților Ș.V. și H.M. prin care s-a solicitat aplicarea prev. art. 334 C. proc. pen., respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat, susținând că din probele și actele dosarului rezultă faptul că, în momentul exercitării violențelor, furtul era deja consumat iar violențele nu au fost săvârșite pentru păstrarea bunului sustras ci au apărut în momentul în care partea vătămată a scos pistolul.

În acest sens, Curtea a avut în vedere aspectele expuse mai sus cu privire la reținerea stării de fapt, respectiv faptul că partea vătămată N.S.F.D. a urmărit căruța în care se aflau cei trei inculpați și sacii de grâu sustrași, că la un moment dat a avut o discuție cu inculpații prin care a solicitat restituirea sacilor cu grâu însă inculpații au plecat mai departe cu căruța, ulterior partea vătămată reușind să oprească căruța prin blocarea acesteia cu autoturismul în care se afla, însă a fost amenințat de către inculpatul H.M. cu o drujbă iar martorul J.M.J. a fost amenințat de către inculpatul Ș.M. cu o furcă pentru a nu interveni, înainte ca partea vătămată să scoată pistolul pentru a se apăra, după care inculpatul Ș.V. l-a lovit cu o bâtă în cap pe partea vătămată N.S.F.D.

În consecință, s-a constatat că toate aceste acte de amenințare și de violență ale celor trei inculpați au avut ca scop păstrarea sacilor cu grâu sustrași, fiind astfel întrunită latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie într-una din modalitățile alternative de realizare a elementului material al acestei infracțiuni.

Neîntemeiat a fost apreciat și motivul de apel al inculpatului Ș.V. prin care a solicitat, potrivit art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din tentativa la omor deosebit de grav în vătămare corporală.

În acest sens, Curtea a arătat că inculpatul Ș.V. a aplicat părții vătămate o lovitură cu un obiect dur din lemn prevăzut cu un obiect de metal la capătul cu care a lovit, instanța de fond reținând în mod temeinic că inculpatul era familiarizat pe deplin cu această bâtă ciobănească ce-i aparținea și pe care o folosea zilnic în activitatea sa, cunoscând astfel duritatea lemnului precum și faptul că forța loviturii creștea datorită obiectului din metal fixat la capăt.

Raportat la leziunile provocate părții vătămate N.S.F.D., leziuni constatate prin expertiza medico-legală efectuată în cauză, precum și la fotografiile prezentate de partea vătămată cu privire la leziunile cauzate la nivelul capului, Curtea a constatat că inculpatul Ș.V. a aplicat lovitura cu intensitate ridicată, că lovitura a vizat în mod direct zona capului părții vătămate, lucru conștientizat și urmărit de inculpat.

În consecință, s-a apreciat că în mod temeinic instanța de fond a reținut că inculpatul Ș.V. a prevăzut că o astfel de lovitură aplicată prin surprindere unei persoane are aptitudinea de a provoca inclusiv decesul victimei, întrucât poate produce fracturi ale craniului și leziuni cerebrale ce nu mai pot fi recuperate medical, iar prin aplicarea loviturii puternice inculpatul a acceptat posibilitatea producerii decesului, deoarece el avea condițiile propice pentru a aplica părții vătămate o lovitură într-o altă zonă nevitală (cum ar fi peste mâini, în condițiile în care susține că a intenționat să împiedice folosirea pistolului de către partea vătămată), însă nu a făcut-o, preferând lovitura în zona vitală, acceptarea posibilității decesului reieșind și din atitudinea indiferentă a inculpatului față de situația părții vătămate, pe care l-a abandonat deși căzuse în inconștiență la pământ, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. - art. 174 -176 lit. d) C. pen., atât în privința laturii obiective cât și în privința laturii subiective [intenție indirectă potrivit art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen.].

Fiind întrunite toate condițiile cerute de dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în mod corect prima instanță a dispus condamnarea celor trei inculpați pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

În ceea ce privește însă operațiunea de individualizare judiciară a pedepselor ce urmau a fi aplicate, Curtea a constatat că în mod netemeinic instanța de fond a făcut aplicarea prev. art. 3201 C. proc. pen., sub acest aspect fiind întemeiat apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Curtea a avut în vedere că prin încheierea din 27 februarie 2012 instanța de fond a dispus respingerea cererilor privind judecarea cauzei în baza probelor strânse la urmărirea penală, apreciind că materialul probator este neclar în special cu privire la eventualele acte de provocare venite din partea părții vătămate sau cu privire la incidența legitimei apărări ca urmare a utilizării unui pistol de către partea vătămată și, de asemenea, se impunea efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice inculpatului Ș.V., având în vedere că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor deosebit de grav în forma tentativei, iar această expertiză nu a fost efectuată în cursul urmăririi penale.

Prin urmare, instanța de fond a efectuat în cauză cercetare judecătorească, administrând mai multe mijloace de probă, inclusiv audierea părții vătămate, audierea inculpaților și audierea unor martori.

Curtea a reținut din declarațiile inculpaților Ș.M., Ș.V. și H.M. că aceștia nu au recunoscut săvârșirea faptelor astfel cum au fost reținute în rechizitoriu, susținând că inculpatul H.M. nu ar fi amenințat partea vătămată cu drujba și că partea vătămată N.S.F.D. l-ar fi împins pe inculpatul H.M., după care l-ar fi imobilizat cu o mână și un picior și l-ar fi amenințat cu un pistol.

În consecință, Curtea a constatat că susținerile inculpaților Ș.M., Ș.V. și H.M. de la termenul din data de 06 februarie 2012 în sensul că se prevalează de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen. au fost doar formale, de fapt ei contestând prin declarațiile date faptele astfel cum au fost reținute prin rechizitoriu în sarcina lor (susțineri pe care le-au avut de altfel cu ocazia dezbaterilor din fața instanței de fond și din fața instanței de apel), astfel că în cauză nu se impunea aplicarea procedurii de judecată simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen. pentru niciunul dintre cei trei inculpați.

Față de aspectele expuse, nu se impune examinarea motivului de apel invocat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. în condițiile în care s-a reținut în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav.

Neîntemeiată a fost apreciată și solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța de admitere a apelului, de desființare a sentinței instanței de fond cu trimitere spre rejudecare, având în vedere că nu ne aflăm în niciunul dintre cazurile expres prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. pentru care se poate dispune desființarea sentinței pronunțate de către instanța de fond și trimiterea dosarului spre rejudecare primei instanțe.

În consecință, sunt aplicabile prev. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea desființând sentința pronunțată de instanța de fond și, cu ocazia rejudecării, să înlăture aplicarea prev. art. 3201 C. proc. pen. pentru fiecare dintre inculpații Ș.M., Ș.V. și H.M.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina celor trei inculpați, modalitatea concretă de comitere a faptelor, gradul concret de pericol social al infracțiunilor săvârșite, apreciat prin prisma împrejurărilor și a modalităților concrete de comitere, a urmărilor produse, a datelor ce caracterizează persoana inculpaților.

Curtea a apreciat că în mod temeinic instanța de fond a reținut în favoarea celor trei inculpați o circumstanță judiciară permisă de art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen., constând în valoarea redusă a prejudiciului cauzat, precum și în comportamentul ambiguu al părții vătămate, care, fără a fi fost propriu-zis un act de provocare, a condus la agravarea situației și la determinarea inculpatului Ș.V. de a aplica lovitura cu bățul ciobănesc.

De asemenea, în mod temeinic prima instanță a reținut în favoarea inculpaților H.M. și Ș.M. circumstanța atenuantă facultativă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere că aceștia sunt infractori primari și au avut o conduită bună în societate anterior comiterii faptelor, aspect care nu poate fi reținut și pentru inculpatul Ș.V. care anterior a mai intrat în conflict cu legea penală, fiind condamnat la câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 180 și art. 181 din C. pen. (infracțiuni pentru care s-a împlinit termenul de reabilitare, dar se au în vedere ca antecedente penale).

Față de aspectele expuse mai sus, cu ocazia rejudecării cauzei în apel, deși s-au înlăturat aplicarea prev. art. 3201 C. proc. pen. pentru fiecare dintre inculpații Ș.M., Ș.V. și H.M., Curtea a menținut pedepsele aplicate celor trei inculpați de către instanța de fond, prin aplicarea prev. art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen. pentru inculpatul Ș.V. și prin aplicarea prev. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - art. 76 C. pen. pentru inculpații H.M. și Ș.M., apreciind că nu este întemeiat cel de al treilea motiv de apel invocat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța prin care s-a solicitat majorarea pedepselor aplicate celor trei inculpați.

Curtea a constatat că este întemeiat și cel de al doilea motiv de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța privind omisiunea aplicării pedepsei complementare inculpatului Ș.V.

Sub acest aspect, Curtea a reținut că art. 176 C. pen. prevede că infracțiunea de omor deosebit de grav se sancționează și cu interzicerea unor drepturi, iar art. 65 alin. (2) C. pen. prevede că "aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă", în cauză fiind îndeplinită și cerința prev. de art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa principală aplicată inculpatului Ș.V. pentru această infracțiune fiind de 3 ani și 6 luni închisoare, deci mai mare de 2 ani închisoare.

În consecință, în baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 176 lit. d) C. pen., Curtea a aplicat inculpatului Ș.V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Modalitatea de executare a fost stabilită corespunzător de prima instanță pentru inculpatul Ș.V., scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. putând fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei, raportat atât la gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina sa, respectiv fapte grave îndreptate împotriva vieții, cât și la antecedentele penale ale acestui inculpat, care a fost condamnat anterior pentru comiterea unor infracțiuni contra integrității corporale și sănătății, aspect care relevă tendințe de agresivitate fizică a acestui inculpat.

De asemenea, instanța de fond a stabilit în mod temeinic modalitatea de executare a pedepsei pentru inculpatul Ș.M., dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 861 C. pen., raportat la contribuția redusă a acestui inculpat la săvârșirea faptei de tâlhărie, la faptul că infracțiunea săvârșită este un eveniment izolat în comportamentul său, datorată conjuncturii de moment în care a fost atras de inculpatul H.M., precum și faptul că este infractor primar, pronunțarea unei condamnări cu închisoare împotriva sa sunt elemente care constituie un avertisment serios asupra consecințelor unor astfel de fapte, ce îl vor determina să nu se mai implice pe viitor în activități infracționale.

Aceleași aspecte sunt valabile și pentru inculpatul H.M., acesta fiind infractor primar, bunurile sustrase au avut valori reduse, nu a exercitat acte de violență asupra părții vătămate ci doar amenințări, iar prin referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, s-a concluzionat că "resursele existente la nivel individual (implicarea sa în desfășurarea unor activități lucrative alături de membrii familiei sale, generatoare de venituri, suportul moral și material oferit de către familie, lipsa antecedentelor penale) existente la momentul evaluării inculpatului H.M., pot reprezenta premise ale integrării sale sociale".

În consecință, Curtea a apreciat că pronunțarea unei condamnări cu închisoare împotriva inculpatului H.M. constituie un avertisment și acesta nu va mai comite alte infracțiuni, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 861 C. pen.

Prin urmare, Curtea a constatat că este întemeiat cel de al doilea motiv de apel invocat de către inculpatul H.M., dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului H.M. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, calculat potrivit art. 862 C. pen., pe durata căruia inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) C. pen.

Față de ansamblul considerentelor expuse, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul Ș.V. împotriva Sentinței penale nr. 393 din 17 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul penal nr. 15369/118/2011.

În baza art. 379 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea a admis apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul H.M., a desființat în parte sentința apelată sub aspectul aplicării prevederilor art. 3201 C. proc. pen., al omisiunii aplicării pedepsei complementare inculpatului Ș.V. și al individualizării judiciare a modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului H.M. și rejudecând sub aceste aspecte:

A înlăturat aplicarea prev. art. 3201 C. proc. pen., menținând pedepsele principale aplicate inculpatului Ș.V., prin aplicarea prev. art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 176 lit. d) C. pen., Curtea a aplicat inculpatului Ș.V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele principale de 3 ani și 6 luni închisoare și de 2 ani și 6 luni închisoare aplicate inculpatului Ș.V., în final acesta executând pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

A înlăturat aplicarea prev. art. 3201 C. proc. pen., menținând pedepsele principale aplicate inculpatului H.M. prin aplicarea prev. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - art. 76 C. pen.

În baza art. 861 alin. (1), (2) C. pen., Curtea a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului H.M.

În baza art. 862 C. pen., a stabilit un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., inculpatul H.M. a fost obligat să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Curtea a atras atenția inculpatului H.M. asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpatului H.M. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

A înlăturat aplicarea prev. art. 3201 C. proc. pen., menținând pedeapsa principală aplicată inculpatului Ș.M. prin aplicarea prev. art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - art. 76 C. pen.

Curtea a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată dispusă față de fiecare dintre inculpații Ș.V., H.M. și Ș.M. prin sentința apelată.

În consecință, Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a pronunțat Decizia penală nr. 58/P din 17 aprilie 2013.

3. Împotriva deciziei penale evocate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpatul Ș.V.

Procurorul a criticat hotărârile pronunțate numai cu privire la inculpatul Ș.V., din precizările făcute cu privire la recursul declarat reieșind că se susține numai cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. cu referire la nelegalitatea pedepsei aplicate acestui inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174 - art. 176 lit. d) cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

Astfel, în esență, s-a arătat că prin Sentința penală nr. 393 din 17 septembrie 2012, Tribunalul Constanța - printre altele - a dispus condamnarea inculpatului Ș.V., în baza art. 20 raportat la art. 174 - 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. și a art. 74 alin. (2) C. pen. la 3 ani și 6 luni închisoare.

Prin Decizia penală nr. 58 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanța - printre altele - cu referire la inculpatul Ș.V. a înlăturat dispozițiile art. 3201 C. proc. pen., a menținut pedepsele principale aplicate inculpatului pentru ambele infracțiuni deduse judecății și pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav i-a stabilit și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 17 C. pen., infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală.

Potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul infracțiunilor contra siguranței statului, al infracțiunilor contra păcii și omenirii, al infracțiunii de omor, al infracțiunilor săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane sau al infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

În cazul de față, minimul special de pedeapsă este cel de 15 ani închisoare, limitele de pedeapsă fiind fixate în Partea specială a Codului penal.

În condițiile reținerii dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen., pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 176 lit. d) C. pen. trebuie să se situeze sub 7 ani și 6 luni închisoare, dar nu mai jos de 5 ani închisoare.

Pentru acest motiv, s-a solicitat admiterea recursului, casarea - în parte - atât a deciziei penale recurate, cât și a Sentinței penale nr. 393 din 17 septembrie 2012 a Tribunalului Constanța și, rejudecând, stabilirea în limite legale a pedepsei aplicate în baza art. 20 raportat la art. 174 - 176 lit. d) cu reținerea art. 74 alin. (2) C. pen., pentru inculpatul Ș.V.

Recurentul inculpat Ș.V. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel la data de 25 aprilie 2013, moment la care a precizat că motivele de recurs le va depune printr-un memoriu separat.

În prezenta cauză primul termen de judecată în recurs a fost stabilit la data de 7 noiembrie 2013.

La data de 4 noiembrie 2013, recurentul inculpat Ș.V. prin apărătorul desemnat din oficiu a înaintat, prin fax, la dosarul cauzei motivele de recurs, cu sublinierea că dacă în cauză au fost depuse motive de recurs de către apărător ales, instanța să le aibă în vedere.

Din cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosar, în termenul legal prevăzut de art. 38510 (1) (2) C. proc. pen. - respectiv, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, rezultă că hotărârea este criticată pentru greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice, greșita înlăturare a beneficiului a art. 3201 C. proc. pen., dar și pentru greșita individualizare judiciară a pedepsei și modalitatea de soluționare a acțiunii civile.

Observând actele procedurale de la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că la 7 ianuarie 2014, apărătorul ales al recurentului Ș.V., dar și al intimaților inculpați H.M. și Ș.M., a depus la dosar, prin Registratura Generală motive de recurs, solicitând incidența cazurilor de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 14, 172 C. proc. pen., în ceea ce-l privește pe inculpatul Ș.V.

I. Într-o primă teză, s-a invocat incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 și 172 C. proc. pen., în sensul că, în cauză, nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni pentru care inculpatul Ș.V. a fost condamnat, respectiv, ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, faptă prevăzută de art. 174 - 176 lit. d) C. pen., lipsind atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă, ale acestei infracțiuni.

S-a mai arătat că prin hotărârile atacate s-a făcut o greșită aplicare a legii, față de greșita calificare juridică dată faptei, respectiv, în infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 - 176 lit. d) C. pen., în condițiile în care, din actele și lucrările dosarului, rezultă că fapta săvârșită de inculpatul Ș.V., ar putea să îmbrace conținutul constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de dispozițiile art. 181 alin. (1) C. pen.

Față de cele două cazuri de casare invocate, s-a solicitat ca în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să se admită recursul formulat de inculpat, să fie casate hotărârile anterioare și, rejudecând pe fond cauza, să se procedeze la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 - 176 lit. d) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. și să se dispună condamnarea inculpatului sub aspectul săvârșirii acestei din urmă infracțiuni, la o pedeapsă cu închisoarea, fără executare în regim de detenție, respectiv, cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

În subsidiar, față de lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate, s-a solicitat ca, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal față de inculpatul Ș.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) C. pen., fiind incident cazul de încetare prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

II. Într-o a doua teză, în temeiul aceluiași caz de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., s-a apreciat că, în mod nelegal, instanțele anterioare nu au reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv, scuza provocării, împrejurare ce ar fi determinat aplicarea unei pedepse mai blânde, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare a pedepsei, raportat la infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul.

III. Într-o a treia teză, în cadrul cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a fost criticată hotărârea Curții de Apel Constanța, sub aspectul greșitei înlăturări, față de inculpatul Ș.V., a beneficiului dispozițiilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen., situație care a condus la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

IV. Într-o ultimă teză, dacă se va aprecia că inculpatul Ș.V. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor, în modalitatea în care acestea au fost reținute de către instanțele anterioare, apărarea a solicitat ca, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să se admită recursul și rejudecând, să se procedeze la o reapreciere a cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, până la limita care să permită suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, în temeiul art. 861 C. pen.

S-a susținut că pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție este nejustificat de aspră în raport de pericolul social concret al faptei comise de către inculpatul Ș.V., de circumstanțele săvârșirii acestei fapte, de datele ce caracterizează persoana inculpatului, de împrejurarea că a executat, deja, 7 luni de detenție provizorie în prezenta cauză, scopul educativ, preventiv, ba, chiar și cel punitiv al pedepsei, fiind, astfel, atins.

După ce a fost reținut o perioadă de 7 luni în arest preventiv, inculpatul a ajuns să conștientizeze pe deplin faptele comise, precum și consecințele acestora, astfel că nu este necesară supunerea lui la executarea unei pedepse privative de libertate.

Instanțele anterioare au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen. privitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei și nu au dat o eficiență îndestulătoare dispozițiilor art. 74 alin. (2) și 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-au arătat următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 393 din data de 17 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 174 - 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen., precum și, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului Ș.V. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, precum și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 58 din 17 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanța a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și a desființat în parte sentința penală atacată, în ceea ce-l privește pe inculpatul Ș.V., sub aspectul aplicării prevederilor art. 3201 C. proc. pen., pe care le-a înlăturat, al omisiunii aplicării pedepsei complementare, menținând pedepsele principale aplicate inculpatului, prin aplicarea prevederilor art. 74 alin. (2) - art. 76 C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre de condamnare, s-a reținut în sarcina inculpatului Ș.V., faptul că, în seara zilei de 08 noiembrie 2011, împreună cu inculpații H.M. și Ș.M., au sustras echivalentul a 3 saci cu grâu din semănătoarea aparținând SC A.I. SRL Hârșova, fără consimțământul reprezentantului acestei firme, iar pentru a păstra bunul sustras și a-și asigura scăparea, l-au amenințat cu acte de violență pe partea vătămată N.S.F.D., directorul societății, precum și pe martorul J.M.J., și tot în realizarea scopului propus, Ș.V. i-a aplicat lui N.S.F.D., o lovitură cu bâta în cap, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 30 - 35 zile îngrijiri medicale de specialitate.

S-a apreciat de către instanțele anterioare, că fapta inculpatului Ș.V. de a aplica o lovitură cu un obiect dur din lemn, prevăzut la capătul cu care a lovit cu o parte metalică, în speță, cu o bâtă ciobănească, într-o zonă vitală, respectiv, capul părții vătămate, ar demonstra poziția psihică a inculpatului față de rezultatul faptei sale, adică producerea decesului părții vătămate, reținându-se intenția indirectă, ca formă a vinovăției.

S-a susținut de către inculpat că nu putea fi de acord cu această interpretare a probelor administrate în cauză, întrucât, el a agresat-o pe partea vătămată, fără intenția de a-i suprima viața, ci, doar pentru a o dezarma, pentru a o împiedica pe aceasta să folosească pistolul, pe care îl lipise de tâmpla inculpatului H.M. Însăși partea vătămată, în declarația dată la 19 martie 2012 în fața instanței Tribunalului Constanța, a recunoscut faptul că, "Într-adevăr, în momentul când am îndreptat arma spre cel cu drujba, am și armat pistolul, în sensul că am introdus cartuș pe țeavă".

Astfel cum a reținut și Tribunalul, inculpatul Ș.V. avea asupra lui o bâtă ciobănească, cu diametrul de aproximativ 3,5 cm, având un capăt metalic, pe care o folosea în mod obișnuit la activitatea de îngrijire a animalelor, precum și pentru deplasare, întrucât, avusese o problemă medicală la un picior.

Acest obiect folosit la comiterea faptei este, într-adevăr, idoneu să producă decesul unei persoane, însă, de vreme ce intenția (directă) nu rezultă în mod evident din activitatea inculpatului, pentru stabilirea intenției indirecte trebuie să se constate în ce măsură acesta a prevăzut producerea morții sau cel puțin a acceptat acest rezultat și, totodată, trebuie avute în vedere toate împrejurările concrete ale cauzei, cum sunt, pe lângă natura obiectului vulnerant folosit, intensitatea și efectele loviturii, zona corpului vizată, cât și urmările produse (C.S.J., Decizia penală nr. 3037 din 24 noiembrie 1998).

În ceea ce privește zona în care s-a aplicat lovitura, s-a mai susținut că aceasta nu a fost pe deplin clarificată, datorită faptului că, partea vătămată nu a mai înțeles să se prezinte, în vederea examinării, la Serviciul de Medicină Legală Constanța, pentru realizarea expertizei dispuse de către instanța de judecată, lipsa raportului de expertiză medico-legală, constituind, de altfel, unul dintre motivele pentru care, instanța fondului, a respins cererea de soluționare a cauzei în cadrul procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., apreciind probatoriul administrat de către organul de cercetare penală, ca fiind incomplet, ceea ce a condus, inevitabil, la prelungirea procesului.

În fapt, la momentul sesizării Tribunalului Constanța cu soluționarea acestei cauze, la dosar nu exista niciun raport de expertiză medico-legală, organul de anchetă procedând într-un mod cu totul și cu totul arbitrar, la stabilirea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul Ș.V. a fost trimis în judecată. În tentativă la omor deosebit de grav, în lipsa unei probe esențiale, științifice, respectiv, a concluziilor unui raport de expertiză, care să stabilească aspecte esențiale pentru cauză, precum numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor produse, zona corpului unde au fost provocate leziunile, dacă leziunile traumatice au pus sau nu în pericol viața persoanei vătămate.

Raportul de expertiză medico-legală nr. A1/11789/2011 al Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici" existent la dosarul fondului, a fost atașat dosarului, la aproximativ 1 (un) an de la sesizarea instanței de judecată, iar din acest raport reiese că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care se puteau produce la data de 08 noiembrie 2011, prin lovire cu corp dur, pentru care necesită 30 - 35 zile îngrijiri medicale și că aceste leziuni nu i-au pus viața în primejdie.

Esențial pentru încadrarea juridică a faptei în raport de vătămarea corporală produsă este definirea laturii subiective, respectiv, a intenției cu care s-a acționat, precum și concluziile expertizei medico-legale, prin care se precizează că nu s-a pus în primejdie viața victimei și că aceasta a necesitat pentru vindecare, 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale.

Revenind la zona în care s-a aplicat lovitura (unica lovitură), s-a reținut de către instanțele anterioare, că aceasta a fost aplicată în zona urechii drepte, că această lovitură ar fi vizat în mod direct zona capului părții vătămate, lucru conștientizat și urmărit de către inculpat, că acesta ar fi avut condițiile propice pentru a aplica părții vătămate o lovitură într-o altă zonă nevitală (cum ar fi peste mâini, în condițiile în care susține că a intenționat să împiedice folosirea pistolului de către partea vătămată), însă, nu a făcut-o, preferând lovitura în zona vitală.

În realitate, astfel cum rezultă din lucrările dosarului, sub imperiul fricii și al panicii create de imobilizarea inculpatului H.M., armarea pistolului și poziționarea acestuia în poziție de tragere, la tâmpla inculpatului H.M., recurentul inculpat Ș.V. a aplicat părții vătămate o singură lovitură, la întâmplare, fără să vizeze în mod direct ori conștient, zona capului părții vătămate, ci, urmărind doar dezarmarea părții vătămate și împiedicarea acesteia de a utiliza pistolul și de a-l împușca pe prietenul lui, H.M., pe el și pe fratele său, inculpatul Ș.M.

Doar întâmplarea a făcut ca lovitura aplicată să nimerească zona urechii drepte a părții vătămate, faptului că a lovit din spate, precum și, poziției în care se afla partea vătămată, așezat cu genunchiul pe pieptul inculpatului H.M., ce se afla doborât la pământ.

De altfel, incidentul a avut loc în seara zilei de 8 noiembrie 2011, după orele 18, în condiții de întuneric, în câmp (unde nu există nicio licărire de lumină), puțina vizibilitate fiind dată de lumina farurilor autoturismului de teren cu care se deplasase partea vătămată, care, însă, era orientată aproape către direcția opusă zonei de conflict.

Lipsa de vizibilitate datorată întunericului rezultă și din depoziția martorului J.M.J., prietenul părții vătămate, care a precizat: "Arăt că nu puteam vedea decât ce era în lumina farurilor și afirmația mea se referă strict la acest câmp vizual.. Nu am observat ce s-a întâmplat în spatele mașinii unde era grupul de (...)".

Prin urmare, față de condițiile slabe de vizibilitate în care a avut loc conflictul dintre părți, față de poziția în care se afla partea vătămată la momentul aplicării loviturii, față de starea de panică în care s-a aflat inculpatul, a susținut inculpatul, că nu se poate conchide că acesta a vizat în mod direct și conștient o zonă vitală, respectiv, capul părții vătămate, ci, că a lovit la întâmplare, o singură dată, pentru a-l dezarma pe cetățeanul spaniol și a-l împiedica să facă uz de arma de foc cu care amenința.

De altfel, reacția inculpatului Ș.V. se explică prin aceea că, atât el, cât și ceilalți inculpați, îl cunoșteau de mai mulți ani pe "Domnul D." sau "Spaniolul" (cum îi spuneau ei) și știau despre acesta că are un comportament periculos, că, în trecut, făcuse uz de armă și împotriva altor persoane (proprii lui angajați) și că, altă dată, împușcase niște cai pe câmp, pe care îi găsise pe o cultură de-a lui.

Potrivit declarației date de inculpatul Ș.V. în fața instanței de judecată "(...) a apărut o mașină, care ne-a tăiat fața, din ea a coborât dl. N., care avea un pistol în mână, care l-a lovit pe H.M., doborându-l la pământ și punându-i genunchiul pe piept și pistolul la cap, motiv pentru care eu am crezut că-l împușcă. Auzisem că a mai tras cu arma după cai și am crezut că-l împușcă și pe H.M. și apoi și pe mine și l-am lovit cu un capăt de băț, fără să am intenția să-l omor și pur și simplu, negândindu-mă la asemenea posibilitate". Aceste aspecte privitoare la comportamentul periculos, deosebit de violent al părții vătămate, sunt confirmate pe deplin de depoziția martorului G.M.E., pe care, în mod nejustificat, instanțele au înțeles să o îndepărteze din ansamblul materialului probator, martorul precizând că: "N.S.F.D. a venit acolo, ne-a observat că dormim și a început să tragă în pământ, în jurul nostru, cu o pușcă cu glonț, pe motiv că dormeam. Precizez că în acele împrejurări, noi nu produsesem vreo pagubă materială din cauza faptului că dormisem."

"Rețin că N.S.F.D. a tras atunci 3 focuri de armă, prietenul meu s-a speriat și a reușit să fugă, iar pe mine N.S.F.D. a reușit să mă apuce de mână și m-a lovit cu patul armei peste braț."

"Eu am auzit din diverse discuții, că altă dată, N.S.F.D. a împușcat niște cai, pe care i-a găsit pe o cultură de-a dânsului, tot în acea zonă, spre Vadu-Oii"

"Eu știu că el avea mai multe arme".

S-a precizat faptul că, inclusiv martorul J.M.J., prietenul părții vătămate, în singura declarație pe care a dat-o în fața procurorului de anchetă, a arătat: "Părerea mea este că dacă N.S.F.D. nu ar fi scos pistolul și i-ar fi amenințat, aceștia nu l-ar fi lovit pe acesta".

Prin urmare, în contextul în care, inculpatul Ș.V. a acționat, în mod evident, astfel cum rezultă din probatoriu, din pricina stării de temere pentru viața prietenului său, inculpatul H.M., pentru propria sa viață și a fratelui său, iar nu pentru a scăpa cu bunurile sustrase, respectiv, pentru ascunderea săvârșirii unei tâlhării, nu poate fi reținut, în conținutul constitutiv al infracțiunii, elementul circumstanțial al omorului deosebit de grav prevăzut de art. 176 lit. d) C. pen., ce a atras, practic, calificarea faptei, în tentativă la omor deosebit de grav.

Cât privește intensitatea loviturii, ca și criteriu determinant pentru încadrarea juridică a faptei, a arătat că s-a reținut de către instanțele anterioare, că inculpatul Ș.V. ar fi aplicat lovitura cu forță, practic, cu întreaga forță a celor două brațe.

Cu privire la acest aspect relevant pentru cauză, coinculpatul Ș.M. a făcut următoarele precizări:

"Precizez că în condițiile în care H.M. era căzut în fața calului, iar partea vătămată peste el, fratele meu se afla în partea dreaptă a căruței, tot în zona calului și l-a lovit pe partea vătămată utilizând bățul cu mâna stângă. Fratele meu nu este stângaci, iar, de exemplu, mie mi-ar veni mai bine să dau cu mâna dreaptă dinspre dreapta spre stânga, decât cu mâna stângă. Nu știu de ce a folosit mâna stângă și nu mâna dreaptă".

Din declarația detaliată a acestui inculpat, neinfirmată de nicio probă administrată în această cauză, a rezultat, fără niciun dubiu, că inculpatul Ș.V. a aplicat, sub impulsul fricii, o lovitură, la întâmplare, la nimereală, cu mâna stângă, în condițiile în care este dreptaci. În consecință, lovitura nu avea cum să fie de mare intensitate, ci, dimpotrivă.

Faptul că lovitura aplicată nu a fost de mare intensitate, rezultă și din urmările produse de această lovitură, astfel cum aceste urmări sunt evidențiate în raportul de expertiză medico-legală, potrivit căruia, partea vătămată a suferit o fractură de stâncă temporală dreapta cu hematom timpanic și perforație atrială, leziune pentru care a fost internată, timp de 2 zile la Spitalul Clinic de Urgență "Bagdasar-Arseni", administrându-i-se, antibiotice, O. puf intranazal și vitamine grup B.

Așa cum rezultă din actele medicale emanate de la această unitate spitalicească, pacientul s-a internat pentru cefalee și hipoacuzie ureche dreapta; acesta nu prezenta o plagă deschisă, sângerândă.

De asemenea, a susținut inculpatul, că este nereală afirmația instanței, potrivit căreia, ar fi abandonat-o pe partea vătămată, deși, aceasta căzuse inconștientă la pământ. Partea vătămată nu și-a pierdut niciun moment cunoștința, fapt ce rezultă neîndoielnic, chiar din declarațiile martorilor acuzării, J.M.J. și N.G., din aceea că, l-a sunat, la scurt timp, pe martorul N.G., angajat al societății pe care o conduce, pentru a-i relata cele întâmplate.

Martorul J.M.J. a arătat că "M-am dus în spatele mașinii, la N.S.F.D., care era la sol și încerca să se ridice", iar martorul N.G.: "Când l-am observat eu, N.S.F.D. se poate spune că era un pic nervos, agitat și îl durea capul. Mie N. nu mi-a cerut să anunț poliția pentru că ar fi hoți".

În sfârșit, faptul că lovitura aplicată nu a fost de mare intensitate, precum și acela că urmările produse de acea lovitură nu au avut consecințe grave, este evidențiat de numărul relativ mic de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare (30 - 35 zile), precum și de concluzia esențială a raportului de expertiză, în sensul că, leziunile traumatice nu i-au pus viața în pericol.

A arătat că, instanțele anterioare au apreciat în mod eronat că în speță, față de inculpatul Ș.V. sunt aplicabile dispozițiile art. 20 rap. la art. 174 - 176 lit. d) C. pen., în cauză, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., întrucât, din împrejurările comiterii faptei reținute în sarcina acestuia, împrejurări care rezultă din materialul probator administrat în cauză, nu există elemente care să evidențieze intenția inculpatului de a ucide.

Împrejurările în care a fost săvârșită fapta, respectiv, în urma provocării, a amenințării cu un pistol de către partea vătămată, aplicarea unei singure lovituri, de o intensitate scăzută, la întâmplare, cu scopul clar demonstrat de a o dezarma pe partea vătămată și de a o împiedica de la a face uz de armă împotriva lor (a celor trei inculpați), a susținut că aceasta constituie circumstanțe reale care concretizează intenția inculpatului de a o lovi pe partea vătămată, de a produce, cel mult, o vătămare corporală a acesteia, iar nu de a o ucide.

Mobilul activității infracționale a fost de apărare a vieții lui și a celorlalți doi inculpați, iar scopul a fost acela de a evita ca partea vătămată să le facă un rău ireversibil, respectiv, să-i împuște, fără a avea niciun moment intenția de a produce suprimarea vieții părții vătămate, fără să prevadă sau să accepte un astfel de rezultat.

Reluând declarația inculpatului Ș.V., acesta a arătat în cel mai clar și sincer mod posibil, faptul că "l-am lovit cu un capăt de băț, fără să am intenția să-l omor și pur și simplu, negândindu-mă la asemenea posibilitate".

S-a solicitat să se aprecieze posibilitățile recurentului inculpat de a prevedea, de a anticipa un eventual rezultat periculos al acțiunii sale și prin prisma profilului psihologic al acuzatului, astfel cum acesta este conturat de condiția sa socială, de pregătirea intelectuală, de vârstă, de educație, de ocupația acestuia, oieritul, (atât inculpatul Ș.V., cât și fratele său să, Ș.M., fiind ciobani), de nivelul submediu al intelectului, având un QI de 81, stabilit în urma expertizării medico-legale psihiatrice a acestuia.

Toate aceste date ce conturează profilul psihologic al inculpatului, astfel cum acestea sunt evidențiate în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, precum și în raportul de evaluare psiho-socială, denotă un grad scăzut de apreciere, de anticipare, a eventualelor consecințe ale acțiunii sale, astfel încât, nu poate fi reținută nici intenția indirectă, ca formă a vinovăției.

În consecință, circumscris cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 12, și 17 C. proc. pen., s-a solicitat a se constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, una dintre infracțiunile sub aspectul căreia, inculpatul Ș.V. a fost condamnat în prezenta cauză și să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

Față de lipsa plângerii prealabile a părții vătămate, s-a solicitat să se dispună încetarea procesului penal pentru infracțiunea de vătămare corporală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și menținerea hotărârii de condamnare doar sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, față de care, să se dispună suspendarea condiționată ori sub supraveghere a executării acesteia.

S-a mai solicitat înlăturarea din încadrarea juridică a faptei, a elementului circumstanțial al omorului deosebit de grav prevăzut de art. 176 lit. d) C. pen., întrucât, acesta nu a acționat în vederea ascunderii săvârșirii unei tâlhării, și să se dispună condamnarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., în limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune.

Mai mult, inculpatul a susținut că a comis fapta, aflându-se într-o puternică stare de tulburare, cauzată de atacul cu o armă de foc venit din partea persoanei vătămate și de faptul că, auzise că partea vătămată este o persoană violentă, periculoasă, care obișnuia să facă uz de armă.

S-a arătat în motivele de recurs că pentru a fi reținută scuza provocării, este necesar ca atitudinea, comportamentul părții vătămate să fi generat în psihicul inculpatului o puternică tulburare, reducându-i posibilitatea de autocontrol și de evaluare exactă a gravității faptei, iar inculpatul să fi acționat în această stare, or, raportat la împrejurările în care s-a produs fapta, această stare a existat neîndoios.

Astfel, a arătat că cel mai bun argument îl constituie afirmația martorului acuzării J.M.J., care a precizat: Părerea mea este că dacă N.S.F.D. nu ar fi scos pistolul și i-ar fi amenințat, aceștia nu l-ar fi lovit pe acesta ".

Față de această împrejurare, s-a solicitat reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prevăzută de dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., respectiv, săvârșirea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea părții vătămate N.S.F.D., având în vedere că, incidența acestei circumstanțe atenuante reiese din întreg materialul probator administrat în cauză, cu consecința aplicării unei pedepse mai blânde.

Într-o a treia teză, în cadrul cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a fost criticată hotărârea Curții de Apel Constanța, sub aspectul greșitei înlăturări, față de inculpatul Ș.V., a beneficiului prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., situație care a condus la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

După înregistrarea cauzei pe rolul instanței Tribunalului Constanța, la primul termen de judecată din data de 06 februarie 2012, toți inculpații au solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu dispozițiile art. 320 C. proc. pen., arătând că recunosc în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și că nu solicită administrarea de noi probe.

Tribunalul a respins cererea inculpaților de soluționare a cauzei în cadrul procedurii simplificate, însă, acest fapt nu s-a datorat poziției procesuale a inculpaților, ci justei aprecieri a instanței, potrivit căreia, probatoriul administrat în faza de urmărire penală era incomplet și susceptibil de a crea dubiu în mai multe privințe. De asemenea, de la dosar, lipseau două probe esențiale și obligatorii pentru soluționarea cauzei, respectiv, raportul de expertiză medico-legală privind partea vătămată, precum și, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, privindu-l pe inculpatul Ș.V.

La finalul cercetării judecătorești, fără a li se putea imputa inculpaților soluționarea cauzei în procedura obișnuită, instanța fondului a apreciat, prin hotărârea de condamnare, că și inculpatul Ș.V. are vocație de a beneficia de aplicarea art. 3201 C. proc. pen., în sensul reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, întrucât, excluderea lui de la acest beneficiu, pe considerentul că, legea prevede pentru fapta consumată (și) detențiunea pe viață, deși, în concret, pedeapsa aplicabilă pentru tentativă nu poate fi decât închisoarea, contravine principiului egalității în fața legii, în raport cu alți inculpați judecați pentru infracțiuni cu pericol social concret egal sau chiar mai mare decât al primului, dar care sunt pedepsibile numai cu închisoarea (exemplu, tentativa la omor deosebit de grav, în comparație cu omorul calificat consumat).

Se mai arată în motivele de recurs că este în deplin acord cu judecătorul fondului, în alin. (7) fraza a II-a al textului de lege invocat, legiuitorul a prevăzut situația în care instanța aplică efectiv detențiunea pe viață, când nu s-ar mai putea face o reducere a pedepsei, față de caracterul nedeterminat al duratei acesteia, pentru că, altminteri, textul ar fi neconstituțional.

În celelalte cazuri trebuie să opereze principiul egalității în fața legii, în sensul că toți inculpații cărora urmează să li se aplice pedeapsa cu închisoarea, să aibă dreptul de a invoca art. 3201 C. proc. pen., ei aflându-se în situații juridice egale, deoarece nu are relevanță, sub acest aspect, încadrarea juridică, ci fapta materială în sine și pedeapsa aplicabilă în concret.

De altfel, în cursul cercetării judecătorești, judecătorul fondului a invocat din oficiu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3201 alin. (2), (4), (5), (7) și (8) C. proc. pen. și a dispus sesizarea Curții Constituționale, în vederea soluționării acestei excepții, însă, nu deținem informații cu privire la stadiul soluționării acestui dosar.

A criticat însă, decizia Curții de Apel Constanța, prin care această instanță, urmare a admiterii apelului Parchetului, sub acest aspect, a înțeles să înlăture aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. și, în mod cât se poate de evident, pentru a nu crea o situație discriminatorie față de inculpatul Ș.V., pentru a nu încălca în mod vădit principiul egalității în fața legii și a se ajunge la situația ca doi inculpați să beneficieze de dispoziția favorabilă, iar, unul, nu (în condițiile în care au fost cercetați în același dosar, pentru aceeași faptă materială), i-a înlăturat pe toți inculpații de la acest beneficiu, invocând așa-zise neconcordanțe între declarațiile acestora și situația de fapt reținută, fără să și precizeze care ar fi acestea.

Cu toate acestea, instanța de control judiciar a menținut pedepsele aplicate celor doi inculpați, ba, chiar, mai mult decât atât, admițând și apelul inculpatului H.M., a procedat la schimbarea modalității de executare, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.

În consecință, cunoscând și conținutul Deciziei penale nr. 250 din 27 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a considerat că instanța Curții de Apel Constanța a procedat în mod nelegal, înlăturând prevederile art. 3201 C. proc. pen. față de inculpatul Ș.V. și, astfel, a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

S-a mai solicitat ca, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să se admită recursul și rejudecând, să se procedeze la o reapreciere a cuantumului pedepsei ori pedepselor aplicate, până la limita care să permită suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, în temeiul art. 861 C. pen.

La individualizarea pedepsei în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., instanțele anterioare nu au avut în vedere circumstanțele săvârșirii faptei, nu s-a ținut cont, în circumstanțiere, de comportamentul inculpatului în fața organelor de anchetă și a instanțelor judecătorești, unde a dat dovadă de sinceritate deplină, nefiind reținută, în favoarea acestuia circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a mai susținut că, deși, s-au reținut în favoarea inculpatului, circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., acestora nu li s-a dat o eficiență suficientă, care să conducă la aplicarea unei pedepse neprivative de libertate în sarcina acestuia.

Din toate lucrările dosarului, din raportul de evaluare psiho-socială întocmit de către Serviciul de probațiune reiese că inculpatul regretă fapta comisă, că este preocupat de activități legale prin care să-și procure venituri licite prin muncă, se ocupă cu agricultura și cu creșterea animalelor, în special, cu oieritul, are doi copii minori, este singurul care-și întreține familia, în condițiile în care, soția lui a fost dintotdeauna casnică și s-a ocupat cu creșterea copiilor și întreținerea gospodăriei, nu este cunoscut ca o persoană violentă, are planuri de viitor, dorind să asigure cele necesare familiei.

Tot din referatul de evaluare rezultă că, în prezent, venitul stabil al familiei inculpatului este alcătuit exclusiv din alocația copilului care mai merge la școală (42 RON/lună), în condițiile în care, inculpatul lucrează ocazional în localitate și în sezonul de iarnă își găsește foarte greu de muncă (pentru 30 RON/zi).

Împreună cu familia, inculpatul locuiește într-un sat uitat de lume (satul P., com. M., jud. Brăila), izolat între ape, în Insula Mare a Brăilei, unde nu există niciun drum de acces pe uscat, ci se poate ajunge doar cu bacul.

Inculpatul are un comportament adecvat normelor sociale, atât în familie, cât și în comunitate, este un soț dedicat familiei, un tată responsabil, preocupat permanent de creșterea și educarea celor doi copii în condiții bune de viață. Este preocupat să muncească pentru a-și întreține familia, este un bun familist, este respectuos. Nu a creat probleme în comunitate. Inculpatul este o persoană liniștită, care a muncit încă din copilărie, pentru a obține un venit necesar familiei.

După ce a fost reținut o perioadă de 7 luni în arest preventiv, inculpatul a ajuns să conștientizeze pe deplin faptele comise, precum și consecințele acestora, astfel că nu este necesară supunerea lui la executarea unei pedepse privative de libertate.

În considerarea dispozițiilor art. 38510 C. proc. pen., potrivit cu care recursul trebuie să fie motivat, motivele de recurs formulându-se în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a observa că motivele de recurs formulate de apărătorul ales al inculpatului Ș.V., cazurile de casare invocate nu pot face obiect al analizei și cenzurii jurisdicționale în împrejurarea în care acestea nu au fost depuse în termenul legal.

În efectuarea controlului, Înalta Curte de Casație și Justiție va avea în vedere susținerile apărătorului desemnat din oficiu în ceea ce privește motivele de recurs înfățișate prin memoriul depus la dosar la 4 noiembrie 2013 și desigur potrivit art. 38510 (2) C. proc. pen., instanța de recurs va mai lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, a criticilor aduse de procuror și de inculpatul Ș.V., Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

În raport cu cazurile invocate de inculpatul Ș.V., respectiv greșita încadrare juridică a faptei de tentativă la omor deosebit de grav, greșita individualizare judiciară a pedepsei (pedeapsa aplicată fiind prea mare) dar și greșita soluționare a acțiunii civile, Înalta Curte de Casație și Justiție arată următoarele:

În cazul hotărârii supuse atât căii de atac a apelului, cât și a căii de atac a recursului, controlul judiciar exercitat în recurs, cale de atac declarată sub imperiul Legii nr. 2/2013 împotriva unei hotărâri pronunțate în apel după intrarea în vigoare a acesteia, nu poate fi realizat prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 17 și 14 C. proc. pen. întrucât cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, iar cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a fost modificat prin aceeași lege în sensul restrângerii incidenței acestuia la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Critica adusă de recurentul inculpat Ș.V. prin apărător, vizând greșita înlăturare de către instanța de apel a prevederilor art. 3201 C. proc. pen. - critică circumscrisă cazului de casare reglementat de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. - este nefondată.

Astfel, în condițiile în care instanța de prim control judiciar a constatat că în cauză se efectuase de către instanța fondului cercetarea judecătorească, respingându-se cererile inculpatului de judecare a cauzei în baza probelor strânse la urmărirea penală și se apreciase că materialul probator este neclar cu privire la împrejurările comiterii infracțiunii (eventuale acte de provocare ori incidența legitimei apărări ca urmare a utilizării unui pistol de către partea vătămată) - solicitarea de reținere a art. 3201 C. proc. pen. nu poate fi primită, argumentele expuse de Curte fiind judicioase.

În consecință, criticile aduse deciziei recurate de inculpatul Ș.V. nu pot fi primite.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav - art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 lit. d) C. pen., cu reținerea art. 74 alin. (2) C. pen. - în raport cu criticile avansate de procuror în referire la nelegalitatea pedepsei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține:

Prin Sentința penală nr. 393 din 17 septembrie 2012 instanța fondului a aplicat, printre altele, inculpatului Ș.V. o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 176 lit. d) C. pen. cu reținerea art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen.

Instanța de apel, înlăturând în virtutea celor expuse anterior, beneficiul dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen., a menținut pedeapsa principală aplicată inculpatul Ș.V. pentru ambele infracțiuni deduse judecății și în condițiile reținerii art. 74 alin. (2) C. pen. a redus într-o manieră nelegală pedepsele, omițând a ține cont de dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen., conform cărora în cazul infracțiunii de omor (printre altele) dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

Or, în cauza de față, în raport de minimul special de pedeapsă prevăzut de lege - 15 ani închisoare - pedeapsa nu putea fi aplicată inculpatului Ș.V., urmare a reținerii circumstanțelor atenuante și acordării eficienței juridice cuvenite în planul atenuării răspunderii penale într-un cuantum mai scăzut de 5 ani închisoare.

În consecință, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 58/P din data de 17 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Se va casa în parte atât decizia penală atacată, cât și Sentința penală nr. 393 din data de 17 septembrie 2012 a Tribunalului Constanța, și rejudecând se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului Ș.V. în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 lit. d) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. va condamna pe inculpatul Ș.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. va contopi această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul Ș.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

Va face aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ș.V. împotriva aceleiași decizii penale.

Va obliga recurentul intimat inculpat la plata sumei de 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați H.M. și Ș.M. până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuieli judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 58/P din data de 17 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte atât decizia penală atacată, cât și Sentința penală nr. 393 din data de 17 septembrie 2012 a Tribunalului Constanța, și rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului Ș.V. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 176 lit. d) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul Ș.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. contopește această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul Ș.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. ca pedeapsă complementară.

Face aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Ș.V. împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați H.M. și Ș.M. până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuieli judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 09 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - GV