Global application of the more favorable law: reclassification of firearm offenses and prohibition against piecemeal "lex tertia" construction

Asupra recursurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60 din 08 februarie 2012 a Tribunalului Maramureș, a fost respinsă ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulată de inculpatul M.N., prin apărător ales.

A fost condamnat inculpatul M.N. la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) C. pen.

- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1), (3) lit. a) C. pen.

- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă letală fără drept, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004, (în prezent art. 133 ca urmare a republicării actului normativ în M. Of. nr. 814 din 17 noiembrie 2011);

- 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat Ia art. 174 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b), f) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a bunului folosit la săvârșirea infracțiunii, respectiv un pistol marca B., calibru 7,65 mm, bun aflat în custodia I.P.J. Maramureș - Serviciul A.E.S.P.

A fost condamnat inculpatul M.G. la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 85 C. pen. s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 275 din 14 decembrie 2010 a Judecătoriei Vișeu de Sus.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință și pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 275 din 14 decembrie 2010 a Judecătoriei Vișeu de Sus și aplică inculpatului M.G. pedeapsa rezultantă, de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani, termen care se va calcula de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 275 din 14 decembrie 2010 a Judecătoriei Vișeu de Sus, respectiv 28 decembrie 2010.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

În temeiul art. 1361 din Legea nr. 295/2004 (în prezent art. 134 ca urmare a republicării actului normativ în M. Of. nr. 814 din 17 noiembrie 2011), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C.M. la 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de armă neletală fără drept.

În temeiul art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 115 din 06 mai 2008 a Judecătoriei Vișeu de Sus, definitivă prin decizia penală nr. 158/A din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Maramureș, care s-a adăugat la cea stabilită prin prezenta sentință, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada de 24 de ore a reținerii acestuia din data de 21 septembrie 2009.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat un pistol cu aer comprimat marca W., calibru 4,5 mm, bun aflat în custodia I.P.J. Maramureș.

În temeiul art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea DVD-ului înregistrat în registrul mijloacelor de probă al instanței, până la soluționarea definitivă a cauzei, când se va arhiva împreună cu dosarul.

Au fost respinse ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de părțile civile B.N., Ț.C., C.I., M.V., G.N. și B.R.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata către stat a următoarelor sume, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta: pe inculpatul M.N. la plata sumei de 3.000 RON; pe inculpatul M.G. la plata sumei de 1.500 RON; pe inculpatul M.C.M. la plata sumei de 1.500 RON.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 242/P/2008 din data de 15 octombrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au fost trimiși în judecată inculpații M.N. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 239 alin. (1) și (2) C. pen., art. 239 alin. (1) și (2) C. pen., art. 279 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen., art. 136 din Legea nr. 295/2004 și art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b) și f) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul M.G. pentru săvârșirea a șase infracțiuni prevăzute de art. 239 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și inculpatul M.C.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 1361 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 02/03 august 2008 inculpații M.N. și M.G. au proferat amenințări și în cazul primului și acte de violență față de doi și respectiv șase polițiști, funcționari publici aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu. De asemenea, s-a reținut că la data de 05 august 2009 inculpatul M.N. a deținut fără drept o armă militară și muniție aferentă, de care a uzat, exercitând foc asupra a patru polițiști, cu intenția de a-i ucide. Prin același rechizitoriu s-a reținut că inculpatul M.C.M. a deținut fără drept o armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fapta fiind constatată la data de 06 septembrie 2009.

În cursul urmăririi penale inculpatul M.C.M. a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș nr. 242/P/2008 din data de 21 septembrie 2009, iar ulterior față de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea Borșa.

În cadrul cercetării judecătorești, instanța a procedat la audierea inculpaților M.N. și M.G., precum și a părților vătămate C.I., M.V., B.N.F., G.N., T.C.C., B.R., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

De asemenea, instanța a procedat la audierea martorilor D.D., M.F., T.I., Ș.V., D.D., T.V., M.P., L.V.S., T.N.A., C.D.G., V.V., M.D., M.M., M.C. Părțile vătămate B.N., T.C., C.I., M.V., G.N. și B.R. s-au constituit părți civile în cauză, solicitând obligarea inculpaților la plata de despăgubiri pentru daune materiale și morale, consecutive vătămărilor care le-au fost cauzate.

La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2012 inculpatul M.N., prin apărător ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de ultraj de care este acuzat, din cea prevăzută de art. 239 alin. (1) și (2) C. pen. în cea prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

1. În cursul anului 2008, ca urmare a înmulțirii cazurilor de perturbare a ordinii și liniștii publice, prin dispoziția nr. S/185.441 din 01 august 2008 a inspectorului șef al I.J.P. Maramureș au fost desemnate părțile vătămate C.I., M.V., B.N.F., G.N., T.C.C. și B.N.M., toți polițiști, iar primii patru din cadrul Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă să își exercite atribuțiile în orașul Borșa.

În acest context părțile vătămate s-au deplasat Ia data de 01/02 august 2008 în stația P. din orașul Borșa, fiind sesizați că inculpatul M.N. consumă în acel Ioc băuturi alcoolice, deși acest lucru era interzis. Din declarațiile părților vătămate a rezultat că incidentul s-a confirmat, iar după ce inculpatul a fost legitimat și sancționat contravențional, acesta s-a adresat agenților de poliție într-un mod provocator, afirmând „poate vreți să ne cunoaștem mai bine”.

În noaptea următoare, respectiv la data de 02/03 august 2008 părțile vătămate s-au deplasat cu autospeciala marca M. în direcția Complexului Turistic Borșa, la Barul aparținând SC R.C. SRL Borșa, întrucât dețineau informații privind pregătirea comiterii unor fapte antisociale.

La sosirea părților vătămate în acel loc, aceștia au constatat că mai multe persoane se aflau în fața barului, printre care și inculpatul M.N., iar acesta a aruncat spre partea vătămată C.I. o țigară aprinsă fără a-l nimeri pe polițist. În continuare, inculpatul M.N. a strigat celorlalte persoane prezente „dați pe ei” și a fugit în interiorul localului, încercând să blocheze ușile de acces.

Părțile vătămate C.I., M.V. și B.N. au coborât din autospecială și, prin forțarea ușilor de acces, au pătruns în local. Inculpatul M.N. a aruncat la acel moment un pahar spre părțile vătămate C.I. și M.V., fără însă să îi nimerească, astfel încât părțile vătămate au procedat la imobilizarea sa și l-au introdus în autospecială pentru a-l conduce la sediul Poliției Borșa.

După ce echipajul Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă a părăsit zona, în timp ce se deplasau pe DN 18, în direcția sediului Poliției orașului Borșa, părțile vătămate au constatat că sunt urmărite de două autoturisme marca A., de culoare neagră și respectiv gri metalizat. Aceste autoturisme au lovit autospeciala în care se aflau părțile vătămate și inculpatul M.N. și au încercat să îi imprime o viteză de deplasare mai redusă, iar la un moment dat, potrivit susținerilor părților vătămate asupra autospecialei au fost executate focuri de armă.

În acest context, partea vătămată C.I. a hotărât să oprească autospeciala, moment în care a observat autoturismul de culoare neagră venind în viteză din sens opus. În mod intenționat acel autoturism a intrat în coliziune cu autospeciala în care se aflau părțile vătămate, lovind oglinda retrovizoare și ușa culisabilă a acesteia.

În continuare, părțile vătămate și-au reluat deplasarea spre sediul poliției, pe drum fiind din nou încadrați de acele autoturisme, din care s-a exercitat foc de armă asupra autospecialei, astfel încât părțile vătămate C.I. și B.N. au folosit la rândul lor armamentul din dotare.

La momentul când părțile vătămate au ajuns pe str. A. din Borșa, în dreptul locuinței inculpatului M.N., au sesizat că în mijlocul drumului era postat acel autoturism de culoare neagră, iar o persoană rămasă neidentificată intenționa să tragă cu un pistol asupra lor.

Părțile vătămate au oprit autospeciala, iar din sens opus s-a apropiat un autovehicul de gabarit mai mare, marca T. care a intrat în coliziune frontală cu mașina în care se aflau acesta. Părțile vătămate C.I. și G.N. au coborât din autospecială, cu intenția de a folosi armamentul din dotare, moment în care autovehiculul marca T. s-a retras pe o altă stradă din orașul Borșa.

În urma verificărilor efectuate de organele de cercetare penală nu au fost identificate persoanele care au condus autovehiculele menționate, stabilindu-se doar că vehiculul marca T. îi aparținea numitului M.G., respectiv fratele inculpatului M.N. și fiul inculpatului M.G.

Ulterior lovirii autospecialei Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă de către acea autobasculantă marca T., părțile vătămate au coborât și au solicitat prin stația radio sprijin de la colegii lor din cadrul Poliției Borșa, în zonă strângându-se aproximativ 30 de persoane.

Din declarațiile părților vătămate, coroborate conform art. 75 C. proc. pen. cu declarația martorului M.C. a rezultat că inculpatul M.G., tatăl inculpatului M.N., a ieșit din locuința sa și când a aflat că fiul său se afla în autospeciala Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă, Ie-a solicitat polițiștilor să îl elibereze, amenințându-i că „le dă foc”, că „scoate pușca (carabina) și îi omoară” pentru că are arme și muniție mai performantă decât cea a părților vătămate.

În acest context, având în vedere și numărul mare de persoane prezente care începuseră să arunce cu pietre și să devină agresive, părțile vătămate l-au eliberat pe inculpatul M.N., iar autospeciala Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă a fost transportată prin remorcare la sediul Poliției Borșa.

În urma impactului dintre autospeciala Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă și autovehiculul marca T., părțile vătămate au suferit leziuni corporale atestate prin actele medico-legale depuse la dosar. Inculpatul M.N. a confirmat derularea evenimentelor relatate de părțile vătămate, inclusiv sub aspectul exercitării focurilor de armă asupra lor și lovirea de către un alt autovehicul, însă nu a recunoscut că a proferat amenințări și că a exercitat acte de violență asupra acestora.

Inculpatul M.G. nu a recunoscut săvârșirea faptelor de care este acuzat, susținând că Ie-a cerut părților vătămate să îl elibereze pe fiul său, însă nu i-a amenințat în nici un fel.

În raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că faptele inculpatului M.N., constând în aceea că la data de 02/03 august 2008 a proferat amenințări și a exercitat acte de violență față de doi polițiști, funcționari publici aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) și (2) C. pen. (2 infracțiuni).

La încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat, instanța a avut în vedere următoarele:

Din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul, după ce a observat părțile vătămate, a aruncat o țigară aprinsă spre C.I. strigând în același timp „dați pe ei”, iar ulterior, după ce a pătruns în local a reiterat aceleași afirmații și a aruncat cu un pahar în direcția părților vătămate C.I. și M.V., fără însă să îi lovească.

Dincolo de afirmațiile cu caracter de amenințare uzitate de inculpat la adresa celor două părți vătămate, instanța a reținut că aruncarea unei țigări aprinse și respectiv a unui pahar în direcția unor persoane are semnificația unor acte de violență în sensul art. 239 alin. (2) C. pen.

Expresia „acte de violență” are în sensul legii penale un înțeles mai larg decât cel din vocabularul uzual. Astfel, dacă în vocabularul uzual prin acte de violență se înțelege întrebuințarea forței brutale sau folosirea unui mijloc de constrângere, în sensul legii penale „act de violență” îl constituie și acțiunea care implică punerea victimei într-o situație cu urmări similare celor produse prin lovire, inclusiv cea cu un potențial vătămător și căreia victima i-ar opune rezistență în cazul în care ar cunoaște această potențialitate (V. Dongoroz, Explicații teoretice ale C. pen. român, Ed. Academiei Române, București 2003, vol. III, pag. 209).

În raport de aspectele expuse, instanța a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii săvârșite de inculpatul M.N., în cea prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.

De asemenea, în raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că faptele inculpatului M.G. constând în aceea că la data de 02/03 august 2008 a amenințat cu moartea și cu acte de violență, folosind expresiile „vă dau foc” și „vă împușc”, un număr de șase polițiști aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen. (șase infracțiuni).

2. În cursul anului 2009 inculpatul M.N. a fost implicat în activități infracționale investigate de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, dispunându-se arestarea preventivă a acestuia, în lipsă, prin încheierea penală nr. 211 din 12 august 2009 a Judecătoriei Vișeu de Sus. În sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 05 august 2009 a condus un autoturism neînmatriculat și purtând număr de înmatriculare fals, iar la momentul când a fost depistat de organele de polițe, cu intenție, a intrat în coliziune cu autospeciala Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă, producând avarii vehiculului și vătămări corporale agenților de poliție.

Inculpatul M.N. a fost căutat de organele de poliție pentru punerea în executare a mandatului de arestare preventivă, iar la data de 04 septembrie 2009 a fost sesizată prezența sa în zona Complexului Borșa, în timp ce se deplasa cu un autoturism marca M.

Din declarațiile părților vătămate B.R., L.V.S. și F.M.C., polițiști în cadrul I.J.P. Maramureș și respectiv ultimul în cadrul Direcției de Investigații Criminale - I.G.P.R. a rezultat că aceștia au pornit în urmărirea inculpatului M.N., cu un autoturism de serviciu, în direcția Vârfului Prislop pe DN 18.

La un moment dat, întrucât drumul era în serpentine, părțile vătămate însoțite de subcomisarul de poliție M.P. din cadrul Poliției Borșa, au coborât din autoturism încercând să se deplaseze pe o scurtătură pentru a bloca fuga inculpatului.

Potrivit declarațiilor părților vătămate, în timp ce alergau spre autoturismul condus de inculpat, au auzit focuri de armă, astfel încât L.V.S. și F.M.C. au folosit la rândul lor armamentul din dotare, fără însă să reușească să îl oprească pe inculpat.

Ulterior, la data de 13 septembrie 2009 inculpatul M.N. a fost capturat de organele de poliție la locuința martorei T.G., situată în Borșa, asupra sa fiind găsit un pistol și încărcătorul aferent.

Potrivit mențiunilor raportului de expertiză din 28 septembrie 2009 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.J.P. Maramureș s-a concluzionat că arma descoperită asupra inculpatului M.N. este un pistol cu glonț care funcționează pe principiul armelor de foc semiautomate, fabricat industrial, marca B., calibru 7,65 mm, de producție italiană, prevăzut cu țeavă scurtă, ghintuită. De asemenea, s-a constatat că cele 8 cartușe descoperite sunt de fabricație industrială și reprezintă muniție destinată utilizării pentru arme de foc (pistoale) de calibrul 7,65 mm, arma în litigiu conținând urme secundare de tragere, a căror vechime nu poate fi apreciată.

Prin declarațiile date în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, inculpatul M.N. a recunoscut că în timp ce conducea autoturismul de teren menționat anterior, fiind urmărit de părțile vătămate, a tras câteva focuri cu pistolul marca B. care a fost descoperit asupra sa. Inculpatul a precizat însă că nu a intenționat să îi omoare pe polițiști și că a tras focurile de armă în plan vertical.

Potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului și raportului de expertiză din 28 septembrie 2009, autoturismul marca M. are volanul pe partea dreaptă, iar în interiorul acestuia au fost găsite impresiuni papilare create de inculpatul M.N., aspecte care se coroborează cu declarațiile acestuia cu privire la conducerea autovehiculului la data săvârșirii faptei.

De asemenea, potrivit mențiunilor procesului-verbal de efectuare a unui experiment judiciar, inculpatul M.N. a arătat cum în timp ce conducea autoturismul de teren menționat, s-a aplecat și pe geamul de la portiera stângă față a executat focuri de armă.

Potrivit mențiunilor procesului-verbal de conducere în teren și planșelor fotografice depuse la dosar, între locul în care s-a aflat autoturismul condus de inculpat și cel în care erau părțile vătămate L.V.S. și F.M.C. era o distanță de 70-100 metri, iar zona este în pantă, părțile vătămate aflându-se mai sus decât locul în care se afla inculpatul, fără ca între aceștia să existe obstacole.

Or, având în vedere aceste aspecte, instanța a reținut că executarea unor focuri de armă de către inculpat în timp ce conducea un autoturism cu volanul pe partea dreaptă și s-a aplecat pentru a trage pe geamul portierei stânga față, s-a realizat în direcția părților vătămate situate mai sus pe o pantă, la o distanță de 70-100 metri și putea conduce la uciderea acestora, arma în cauză expulzând proiectile cu glonț.

Susținerile inculpatului în sensul că nu a urmărit suprimarea vieții vreunei persoane și că a executat focurile de armă în plan vertical sunt infirmate de mențiunile procesului-verbal de efectuare a experimentelor judiciare în cauză, poziția la volan a acestuia împiedicând tragerea în plan vertical și subliniind faptul că aceasta s-a realizat în direcția părților vătămate.

În raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatului M.N., constând în aceea că la data de 04 septembrie 2009, în timp ce se deplasa pe DN 18 în zona Pasului Prislop, a executat 3 sau 4 focuri de armă cu un pistol cu glonț marca B., spre părțile vătămate B.R., L.V.S., F.M.C. și M.P., toți polițiști aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu intenția de a-i ucide, rezultat care însă nu s-a produs, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) și f) C. pen.

La încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpat, instanța a avut în vedere că instrumentul vulnerant folosit a fost un pistol cu glonț, iar tragerea, chiar dacă s-a executat dintr-un autovehicul în mișcare s-a realizat în direcția părților vătămate fiind susceptibilă să provoace decesul în condițiile în care acestea se aflau la o distanță de 70-100 metri de inculpat.

Or, având în vedere aceste aspecte apare ca fiind evident că și în ipoteza în care inculpatul nu a urmărit uciderea părților vătămate, acesta a acceptat posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos, prevederea lui fiind în mod obiectiv posibilă pentru orice persoană.

De asemenea, în raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatului M.N. care a deținut fără drept o armă militară și muniție aferentă acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen.

Totodată, fapta inculpatului M.N. care Ia data de 04 septembrie 2009 în împrejurările descrise mai sus a uzat de o armă letală fără drept a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004 (în prezent art. 133 ca urmare a republicării actului normativ și renumerotării textelor incriminatoare, în M. Of. nr. 814 din 17 noiembrie 2011).

3. La data de 06 septembrie 2009 agenții de poliție din cadrul Poliției Borșa au procedat Ia urmărirea în trafic, pe DN 18 dinspre Pasul Prislop spre centrul orașului'Borșa a autoturismului marca R., condus de inculpatul M.C.M. și care nu a oprit la semnalele agentului de poliție.

Ulterior, în cursul aceleiași zile autoturismul menționat a fost găsit pe str V., închis și asigurat. Autoturismul a fost supravegheat de organele de poliție, iar martorii M.V., M.D. și M.N.D., rude cu inculpatul, au solicitat predarea mașinii, ultimul comunicând organelor de poliție că în interior s-ar afla un pistol.

În urma verificării autoturismului, în interior a fost descoperită o armă neletală cu aer comprimat, cu privire la care, prin raportul de constatare tehnico-științifică din 08 septembrie 2009 s-a concluzionat că reprezintă un „pistol cu aer comprimat marca W., calibru 4,5 mm, fabricat în Germania”.

Potrivit procesului-verbal aflat la dosar urmărire penală, în urma percheziției efectuată la domiciliul inculpatului, au fost descoperite 4 alice din plumb, muniție specifică pentru arma descoperită în autoturismul inculpatului.

Inculpatul a precizat prin declarațiile date în cursul urmăririi penale că nu poate să explice prezența pistolului în autoturismul său, întrucât a împrumutat mașina și altor prieteni.

În raport de situația de fapt expusă, instanța a reținut că fapta inculpatului M.C.M. care a deținut fără drept o armă neletală supusă autorizării întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 1361 din Legea nr. 295/2004 (în prezent art. 134 ca urmare a republicării și renumerotării textelor legale, în M. Of. nr. 814 din 12 noiembrie 2011), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța a condamnat inculpatul M.N. la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) C. pen.;

- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1), (3) lit. a) C. pen.;

- 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă letală fără drept, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004 (în prezent art. 133 ca urmare a republicării actului normativ în M. Of. nr. 814 din 17 noiembrie 2011);

- 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b), f) C. pen., s-a apreciat că acestea corespund scopului și funcției prevăzute de art. 52 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere gravitatea și amploarea activităților infracționale desfășurate de inculpat și antecedentele penale ale acestuia, fiind cercetat și de autoritățile judiciare franceze pentru săvârșirea unor infracțiuni cu elemente de extraneitate, aspecte care conturează perseverența sa în comiterea unor fapte prevăzută de legea penală și periculozitatea sa ca individ.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., constatând că faptele care formează obiectul prezentei cauze au fost săvârșite în concurs real, instanța a dispus contopirea pedepselor stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 71 C. pen., instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., apreciind că natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite sunt incompatibile cu gradul de responsabilitate civilă pe care îl implică exercitarea acestor drepturi.

Instanța, în temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., instanța a dispus confiscarea de la inculpat a bunului folosit la săvârșirea infracțiunii, respectiv un pistol marca B., calibru 7,65 mm, bun aflat în custodia I.P.J. Maramureș - Serviciul A.E.S.P.

De asemenea, în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța a condamnat inculpatul M.G. la următoarele pedepse:

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.

S-a apreciat că acestea corespund scopului și funcției prevăzută de art. 52 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, agresivitatea manifestată de acesta, dar și antecedentele penale și conduita nesinceră adoptată pe parcursul procesului.

Potrivit certificatului de cazier judiciar, inculpatul M.G. a fost condamnat anterior prin sentința penală nr. 275 din 14 decembrie 2010 a Judecătoriei Vișeu de Sus la opedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În consecință, având în vedere că faptele care formează obiectul prezentei cauze au fost săvârșite în concurs real cu cea pentru care s-a pronunțat sentința penală nr. 275 din 14 decembrie 2010 a Judecătoriei Vișeu de Sus, instanța, în temeiul art. 85 C. pen. a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare și conform art. 33 lit. a) raportat la art. 84 lit. b) C. pen., a contopit această pedeapsă cu cele stabilite prin prezenta sentință și va aplica inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text legal și apreciind că scopul pedepsei poate fi realizat chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, termen care va curge de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 275 din 14 decembrie 2010 a Judecătoriei Vișeu de Sus, respectiv 28 decembrie 2010. în temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., instanța a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

În considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., instanța a condamnat inculpatul M.C.M. la o pedeapsă de 7 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 1361 din Legea nr. 295/2004 (în prezent art. 134 ca urmare a republicării și renumerotării textelor legale, în M. Of. nr. 814 din 12 noiembrie 2011), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., s-a apreciat că aceasta corespunde scopului și funcției prevăzută de art. 52 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, antecedentele penale ale inculpatului, respectiv starea de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 115 din 06 mai 2008 a Judecătoriei Vișeu de Sus, definitivă prin decizia penală nr. 158/A din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Maramureș, precum și conduita acestuia pe parcursul procesului, constând în nerecunoașterea faptei și neprezentarea la termenele de judecată stabilite în cauză.

În temeiul art. 83 C. pen., instanța a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 115 din 06 mai 2008 a Judecătoriei Vișeu de Sus, definitivă prin decizia penală nr. 158/A din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Maramureș, pe care o va adăuga la pedeapsa stabilită prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate.

Instanța, în temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., instanța a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada de 24 de ore a reținerii acestuia din data de 21 septembrie 2009.

Potrivit art. 118 lit. b) C. pen., instanța a confiscat de la inculpat un pistol cu aer comprimat marca W., calibru 4,5 mm, bun aflat în custodia I.J.P. Maramureș.

În temeiul art. 109 C. proc. pen., instanța a dispus păstrarea DVD-ului înregistrat în registrul mijloacelor de probă al instanței, până la soluționarea definitivă a cauzei, când se va arhiva împreună cu dosarul.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a constatat că sumele solicitate de către părțile civile B.N. (150.000 RON daune morale și 10.000 RON daune materiale); T.C. (20.000 euro daune morale și 1.000 RON daune materiale); C.I. (5.000 euro daune morale); M.V. (5.000 euro daune morale); G.N. (100.000 RON daune morale și 50.000 RON daune materiale) au reprezentat, conform propriilor precizări ale acestora despăgubiri pentru cheltuielile efectuate pentru restabilirea stării de sănătate și respectiv pentru suferințele fizice, cauzate prin vătămările ce le-au fost aduse la data de 02/03 august 2008, în timpul deplasării cu autospeciala Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă spre sediul Poliției Borșa.

Or, în cauză nu s-a reușit identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor care au condus autovehiculele care au intrat în coliziune cu autospeciala în care se aflau părțile vătămate, iar în sarcina inculpaților M.N. și M.G. nu s-a reținut comiterea vreunei fapte ilicite în acest sens, lipsind astfel una din condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale conform art. 998 C. civ.

În ceea ce îl privește pe B.R., acesta s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului M.N. la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

Instanța a reținut însă că partea civilă B.R. nu a suferit nici un fel de vătămări fizice sau suferințe în cadrul incidentului din data de 04 septembrie 2009, iar starea de pericol la care a fost expus este inerentă exercitării atribuțiilor specifice calității sale de polițist, împrejurare în raport de care solicitarea de despăgubire nu este fondată.

În consecință, în temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., instanța a respins ca neîntemeiate acțiunile civile formulate de părțile civile B.N., J.C., C.I., M.V., G.N. și B.R.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen., instanța a obligat inculpații la plata către stat a următoarelor sume, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta: pe inculpatul M.N. la plata sumei de 3.000 RON; pe inculpatul M.G. la plata sumei de 1.500 RON și pe inculpatul M.C.M. la plata sumei de 1.500 RON.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și inculpații M.C.M. și M.N.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a criticat sentința atacata ca fiind netemeinică sub aspectul modalității de individualizare a executării pedepsei aplicate inculpatului M.G. și a solicitat desființarea soluției de fond în aceste limite și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună executarea în regim de detenție a sancțiunii stabilite în sarcina inculpatului menționat.

În motivarea apelului s-a arătat că inculpatul M.G. a comis, în același context, șase infracțiuni de ultraj prin amenințarea cu acte de violență a polițiștilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu și că scopul acestor acte a fost eliberarea unei persoane aflate în stare legală de deținere, astfel că modalitatea de executare a pedepsei stabilite de instanța de fond să fie necorespunzătoare.

Inculpatul M.N. a criticat soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat desființarea sentinței penale apelate și pronunțând o nouă hotărâre, în temeiul art. 334 C. proc. pen. să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. (1) și (2) C. pen. în infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 alin. (1) C. pen., iar cu privire la infracțiunea de omor să se dispună achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Apelul a fost motivat arătându-se că, referitor la infracțiunea de ultraj, nu a exercitat nici un fel de acte de violență asupra organelor de poliție, ci a rostit o serie de cuvinte și expresii care nu au avut valența unor acte de violență și că nici faptul aruncării unui muc de țigară în direcția polițiștilor nu se poate circumscrie unui act de violență deoarece în niciuna din împrejurări nu s-a comis vreun act de agresiune fizică asupra organelor de poliție. Cu privire la infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, invocă lipsa intenției de a ucide raportat la modalitatea și momentul comiterii acțiunii, respectiv a tras în plan vertical cu arma de foc și cu mâna stângă pe geamul din stânga, în condițiile în care conducea un autoturism cu volanul pe dreapta, se afla la o distanță mare față de locul unde erau victimele, iar acțiunea sa a fost una de intimidare și cu scopul de a-și asigura scăparea.

Inculpatul M.C. a criticat sentința primei instanțe ca nelegală și a solicitat desființarea hotărârii apelate și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fapta nefiind comisă de către acesta.

Prin decizia penală nr. 97/A din 23 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și inculpații M.C.M. și M.N. împotriva sentinței penale nr. 60 din 08 februarie 2012 a Tribunalului Maramureș.

Analizând cauza prin prisma motivelor invocate în declarațiile de apel, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:

Instanța de fond a efectuat o cercetare judecătorească extrem de laborioasă, administrând în mod direct și nemijlocit probe noi și procedând Ia readministrarea celor din faza de urmărire penală, ajungând în final la concluzia corectă că inculpații au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, dispunând în final condamnarea lor.

Fără a relua argumentația extrem de detaliată a stării de fapt redată în considerentele hotărârii atacate, argumentație pe care Curtea și-o însușește în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica Curții Europene a Drepturilor Omului și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (Helle împotriva Finlandei), urmează a se va sublinia, cu privire la criticile invocate următoarele:

Prima instanță a reținut în mod corect că raportat la ansamblul probatoriului administrat nu poate fi reținută teza potrivit căreia se impune față de inculpatul M.N. schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (1) C. pen.

Din probele cauzei a rezultat că în noaptea de 02/03 august 2008, în momentul în care polițiștii au sosit la barul aparținând SC R.C. SRL Borșa și se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul M.N. a aruncat o țigară aprinsă înspre partea vătămată C.I., a instigat alte persoane la acte de violență față de aceștia adresându-se însoțitorilor săi cu expresia „dați în ei”, după care, în momentul în care polițiștii au reușit să pătrundă în local prin forțarea ușilor, aceiași inculpat a aruncat cu un pahar în direcția victimelor C.I. și M.V.

Potrivit art. 239 alin. (2) C. pen. constituie infracțiunea de ultraj lovirea sau orice acte de violență, săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii.

Infracțiunea de ultraj este o infracțiune complexă, care protejează nu numai relațiile sociale referitoare la respectul autorității de stat, ci și relațiile care asigură onoarea, libertatea și integritatea corporală a persoanei care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat. Urmărind a asigura o protecție largă subiectului pasiv al infracțiunii de ultraj, în denumirea acțiunilor care formează elementul material al infracțiunii prev. de art. 239 C. pen. legiuitorul a făcut referire expresă atât la o infracțiune determinantă (amenințare, lovire, vătămare corporală, vătămare corporală gravă), dar a folosit și un termen mai larg („orice acte de violență”) care nu desemnează neechivoc o anumită infracțiune, ci vizează și acele acțiuni care nu produc suferințe fizice, dar sunt susceptibile de a cauza aceste consecințe.

În speță, acțiunile inculpatului M.N. de a arunca în direcția părților vătămate-polițiști aflați în exercițiul autorității de stat cu o țitgară aprinsă și cu un pahar au fost de natură a cauza acestora vătămări ale integrității corporale (arsuri, echimoze, tăieturi etc.), urmări care nu s-au materializat din motive independent de voința și acțiunea inculpatului, fiind apte a leza prestigiul autorității exprimate de victime în exercitarea atribuțiile lor astfel că a fost apreciată corectă calificarea infracțiunilor de ultraj reținute în sarcina inculpatului M.N. în dispozițiile art. 239 alin. (2) C. pen.

Curtea a apreciat ca nefondată și solicitarea de a se constata lipsa laturii subiective în comiterea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., art. 176 alin. (1) lit. b), f) C. pen.

Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate, omorul se săvârșește cu intenția de a suprima viața unei persoane. Expresia „uciderea unei persoane”, utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. Doctrina mai folosește noțiunea de „dol special”, definit ca voința de a suprima viața persoanei, sau „intenție precisă”, prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se încriminează producerea unui rezultat determinat.

Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte” [art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.], iar cu intenție indirectă când „prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui” [art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.]. În timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În practica judiciară, confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului („dolus ex re”) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat. Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenția de ucidere deoarece în cazul infracțiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu alte urmări (vătămarea fizică a victimei sau, cum s-a susținut în cauză, asigurarea scăpării).

Astfel, s-a stabilit că există tentativă de omor ori de câte ori inculpatul acționează prin folosirea unor instrumente sau procedee specifice uciderii.

Curtea a constatat că în cauză probele dosarului relevă fără echivoc că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide părțile vătămate, că inculpatul M.N. a recunoscut că în data de 04 septembrie 2009, în timp ce era urmărit de părțile vătămate, polițiștii însărcinați cu reținerea sa în vederea punerii în executare a unui mandat de arestare preventivă și în timp ce conducea autoturismul de teren marca M., s-a aplecat și pe geamul de la portiera stângă față a executat focuri de armă cu un pistol marca B. care a fost descoperit asupra sa, susținând însă că a tras focurile de armă în plan vertical și doar cu scopul de a-și asigura scăparea.

Probele cauzei, în special experimentele judiciare efectuate în cauză, au relevat că poziționarea la volan a inculpatului (autoturismul prezenta volan pe partea dreaptă) și modul de executare a focurilor de armă (cu mâna stângă pe geamul stânga față), dar și locul în care s-a produs incidentul, respectiv un teren în pantă și în timp ce inculpatul se afla cu mașina în mișcare, nu a permis tragerea în plan vertical, singura posibilitate fiind aceea în direcția victimelor.

A fost apreciat ca relevant în stabilirea poziției subiective procedeul și instrumentul folosit, care sunt specifice uciderii. Astfel, inculpatul a executat 3-4 focuri de armă cu un pistol care, potrivit mențiunilor raportului de expertiză din 28 septembrie 2009 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.J.P. Maramureș este cu glonț care funcționează pe principiul armelor de foc semiautomate, fabricat industrial, marca B., calibru 7,65 mm, de producție italiană, prevăzut cu țeava scurtă, ghintuită. Așa fiind, exercitarea actului de violență cu un pistol presupune un act de executare menit să aducă atingere relației sociale privind viața unei persoane și reprezintă o acțiune care poate crea condiția producerii rezultatului prevăzut de infracțiunea de omor și implică, sub aspectul elementului intelectiv, dar și volitiv, reprezentarea inculpatului de a produce rezultatul infracțiunii din forma consumată.

Toate aceste aspecte, coroborate cu datele legate de poziționarea celor implicați - părțile vătămate aflându-se mai sus decât locul în care se afla inculpatul, lipsa obstacolelor, distanța relativ scăzută de 70-100 m., scopul urmărit prin acțiunea sa (sustragerea de la executarea mandatului de arestare) au condus la concluzia că inculpatul a prevăzut rezultatul posibil letal al faptei sale și a acceptat posibilitatea producerii lui, iar concluzia care se desprinde este aceea că prima instanță a reținut judicios că, sub aspectul poziției sale subiective, inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a produce suprimarea vieții victimelor.

Referitor la inculpatul M.C.M., în acord cu cele stabilite de către instanța de fond, Curtea a concluzionat că nu poate fi reținută apărarea potrivit căreia arma identificată în mașina sa nu i-ar aparține, acesta neputând oferi probe concludente în sensul celor menționate.

Faptul că arma îi aparține sus-numitului inculpat s-a dedus din împrejurarea că la percheziția domiciliară s-a identificat muniție aferentă armei identificate în mașina inculpatului M.C.M., fiind evident că nu s-ar fi justificat deținerea muniției în lipsa armei corespunzătoare.

Apoi, atâta timp cât organele abilitate au fost încunoștirițate de existența în mașină a armei de rude ale inculpatului (respectiv fratele inculpatului astfel cum declară martorii B.C.) concluzia care s-a desprins este aceea că singura sursă de informații a martorilor nu putea fi decât inculpatul. Ori, dacă martorii ar fi aflat de prezenta armei de la alte persoane, în special deținătoare a acesteia, este evident că nu ar fi ascuns acest aspect, scopul principal fiind și acela al sprijinirii inculpatului în virtutea raporturilor de rudenie.

Cu privire la individualizarea pedepselor, potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Raportat la cele expuse s-a concluzionat în sensul că sancțiunile aplicate tuturor inculpaților, precum și modalitățile de executare stabilite de către instanța de fond sunt sancțiuni juste și proporționale, în măsură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acestora, respectiv prevenția specială și generală înscrise în art. 52 C. pen., dar și funcțiile de constrângere și de reeducare și că vor contribui la conștientizarea consecințelor faptelor, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpaților.

Curtea a observat că instanța de fond, stabilind pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege, a statuat cu severitate a asupra gradului grav al infracțiunilor comise de fiecare inculpat în parte din perspectiva modului și mijloacelor de comitere, precum și a valorilor sociale lezate.

Totodată, s-a constatat că prima instanță a ținut seama și de persoana fiecărui inculpat. Astfel, inculpatul M.C.M. era recidivist, s-a sustras judecății și în declarațiile date în cursul urmăririi penale a fost nesincer, iar în prezent este arestat de autoritățile franceze sub aspectul comiterii unor infracțiuni grave, inculpatul M.N. era cercetat în numeroase cauze penale, inclusiv de autoritățile franceze, din care unele pentru infracțiuni similare, iar în prezent s-a sustras de la executarea unui mandat de arestare emis pentru presupusa comitere a unor infracțiuni similare cu cele din prezentul dosar, iar inculpatul M.G. este condamnat pentru o infracțiune concurentă cu cele din cauză.

Curtea a constatat, contrar criticii principale formulate de Parchet, că sancțiunea penală rezultantă aplicată inculpatului M.G. a fost în mod corect individualizată sub aspectul modalității de executare, fiind proporțională cu gravitatea faptelor săvârșite de sus-numitul inculpat și, în același timp, justă în raport cu datele personale favorabile acestuia, remarcând că inculpatul a recunoscut în esență faptele, este o persoană în vârstă, iar durata termenului de încercare constituie un factor suficient de constrângere în vederea realizării scopului de reeducare prevăzut de lege.

Raportat la toate aceste împrejurări faptice obiective, Curtea a constatat că aplicarea pentru inculpat a unei pedepse care sa fie supuse executării efective, în regim de detenție, este excesivă, constituind o măsură represivă disproporționată și injustă.

Totodată, s-a apreciat că prima instanță a soluționat în mod corect și situația de cazier judiciar a inculpaților M.G. (efectuând în mod corect operațiunea de anulare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 275 din 14 decembrie 2010 a Judecătoriei Vișeu de Sus și de contopire cu pedepsele aplicate în cauză) și M.C.M. (efectuând corect operațiunea de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 115 din 06 mai 2008 a Judecătoriei Vișeu de Sus, definitivă prin decizia penală nr. 158/A din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Maramureș, cumulând aritmetic această sancțiune cu cea din cauză, precum și executarea pedepsei rezultante în regim de detenție).

În ceea ce privește pedeapsa accesorie și a celei complementare, deși art. 71 alin. (2) C. pen. s-a impus interzicerea automată a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c), în cazul condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, Curtea a observat că instanța de fond a avut în vedere decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Potrivit acestei decizii, obligatorie conform art. 4142 alin. (2) teza a ll-a C. proc. pen., dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii (ope legis), ci se va supune aprecierii instanței de judecată, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen., recursul în interesul legii pronunțat de către instanța supremă în materie fiind în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Hirst c. Marii Britanii.

Ca atare, în prezenta cauză, Curtea a constatat că instanța de fond corect a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale a inculpaților duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, iar pentru inculpatul M.N. și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat prevăzut de dispozițiile art. 64 Iit. b) C. pen., activități ce presupun responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității - motiv pentru care exercițiul acestora a fost corect interzis.

Referitor Ia dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. instanța a avut în vedere și jurispmdența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Sabou și Pârcălab c. României prin care Curtea stabilește că interzicerea de drept a unor drepturi nu e conformă exigențelor Convenției, precum și dispozițiile art. 11 alin. (2) din Constituția României.

Curtea a mai reținut că nu este incidentă prescripția specială în cauză deoarece termenul prevăzut de art. 124 C. pen. nu este împlinit pentru nicio faptă și față de niciunul dintre inculpați.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații M.N. și M.C.M.

Recurentul inculpat M.N. a solicitat cu ocazia dezbaterilor, invocând, invocând dispozițiile art. 5 C. pen., aplicarea legii penale mai favorabile, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. (1) și (2) C. pen. (1969) în infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu reținerea art. 206 C. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 279 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen. (1969) în infracțiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., deși pedeapsa aplicată se situează în limitele prevăzute de noua reglementare; din infracțiunea prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004 în infracțiunea prevăzută de art. 343 alin. (1) C. pen., având în vedere că limitele de pedeapsă prevăzute de reglementarea actuală sunt mai reduse decât cele din legea anterioară; din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) și f) C. pen. (1969) în infracțiunea prevăzută de art. 32 raportat Ia art. 188, art. 189 Iit. f) C. pen.

În ceea ce privește concursul de infracțiuni, s-a solicitat aplicarea legii anterioare ca fiind lege penală mai favorabilă.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și rejudecând, în urma schimbării încadrării, juridice a faptelor, să se aplice o pedeapsă cu suspendarea executării acesteia, potrivit dispozițiilor cuprinse în C. pen. anterior.

Recurentul inculpat M.C.M. a arătat atât în cuprinsul motivelor de recurs, cât și cu ocazia dezbaterilor, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., că fapta nu a fost săvârșită de el și a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen., s-a arătat că la Tribunalul Maramureș, la judecarea fondului cauzei, recurentul inculpat M.C. nu a fost niciodată prezent întrucât era plecat din țară.

Totodată, invocându-se cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 6 C. proc. pen., s-a arătat că la aceeași instanță a fondului, inculpatul nu a fost reprezentat de un apărător ales, care să-i formuleze apărările necesare.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv Tribunalul Maramureș.

Invocându-se același temei de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., s-a solicitat aplicarea noului C. pen. ca lege penală mai favorabilă, întrucât acesta prevede alternativ ca sancțiune, pentru infracțiunea săvârșită, și pedeapsa amenzii; s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 1361 din Legea nr. 295/2004 în infracțiunea prevăzută de art. 342 alin. (2) C. pen. și aplicarea pedepsei amenzii.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații M.N. și M.C.M. ca fiind întemeiate, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente:

I. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpaților, Înalta Curte arată că, deși la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 3851 - art. 38519 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de. atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care Ie cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 3859 C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

1. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat M.C.M., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că inculpatul M.C.M. și-a motivat în scris recursul la data de 16 ianuarie 2014, iar primul termen de judecată fixat în cauză a fost la data de 25 noiembrie 2013, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat M.C.M. acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.

2. În ceea ce privește critica formulată de recurentul inculpat M.C.M., potrivit căreia nu a fost niciodată prezent la Tribunalul Maramureș, la judecarea fondului cauzei, întrucât era plecat din țară, circumscrisă cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 5 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, deși acest caz de casare nu a fost invocat în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen., acesta face parte dintre cele ce pot fi luate întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit art. 38510 alin. (21) raportat la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., însă susținerile inculpatului sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 3859 pct. 5 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii, însă analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul nu se găsea în situația prevăzută de dispozițiile art. 314 C. proc. pen., respectiv în stare de deținere, atunci când participarea sa era obligatorie la judecarea cauzei, ci, mai mult decât atât, acesta s-a sustras de Ia judecarea cauzei în fond, neprezentându-se la niciunul dintre termenele de judecată ale cauzei.

În consecință, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen.

2. În ceea ce privește critica formulată de recurentul inculpat M.C.M., potrivit căreia, la aceeași instanță a fondului, nu a fost reprezentat de un apărător ales, care să-i formuleze apărările necesare, circumscrisă cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 6 C. proc. pen., analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că susținerile inculpatului sunt nefondate întrucât, acesta nu se afla în niciuna dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 171 alin. (2) și (3) C. proc. pen., privind asistența juridică obligatorie, având în vedere pe de o parte împrejurarea că infracțiunea prevăzută de art. 1361 din Legea nr. 295/2004 nu este sancționată cu pedeapsa închisorii de 5 sau mai mare și, pe de altă parte, acesta nu se afla în niciuna dintre situațiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus invocate, ci se sustrăgea de la judecarea cauzei.

Mai mult decât atât, la judecarea cauzei în apel, la termenul din data de 09 aprilie 2013, fiind prezent prin videoconferință, inculpatul, în prezența apărătorului ales, a precizat că nu dorește să dea nicio declarație în fața instanței de apel și nici nu a solicitat aplicarea procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. De altfel, cu ocazia judecării apelului, inculpatul nu a formulat niciuna dintre aceste critici în fața instanței, ci a susținut doar că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, solicitând achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat Ia art. 10 alin. (1) Iit. c) C. proc. pen.

În consecință, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen.

II. Examinând recursurile declarate de inculpații M.N. și M.C.M., din perspectiva dispozițiilor art. 5 din noul C. pen., Înalta Curte consideră că acestea trebuie interpretate și aplicate în sensul aprecierii globale a legii mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de încriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidentă în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai favorabilă în ansamblul său, cu excluderea celeilalte în integralitatea sa.

Cu alte cuvinte, se apreciază că, fiind chemată să rezolve sub legea nouă un raport de drept penal născut sub legea veche, instanța trebuie să-I soluționeze fie potrivit legii vechi, fie celei noi, cu întreg angrenajul de principii și instituții pe care le conține fiecare, fiind aplicabilă aceea dintre legile care, în ansamblul dispozițiilor sale, conduce, în concret, Ia un rezultat mai favorabil pentru inculpat.

În acest sens, trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că fiecare dintre cele două C. pen. reprezintă o entitate omogenă, coerentă și unitară de organizare a apărării sociale, exprimând politica penală a statului Ia momentul la care au fost adoptate, nefiind posibilă aplicarea concomitentă a dispozițiilor mai favorabile din ambele legi penale succesive, prin construirea unei lex tertia, întrucât s-ar înfrânge principiul indivizibilității legilor și s-ar nesocoti logica sancționatorie avută în vedere de legiuitor în cazul fiecărui Cod, cu consecința distrugerii sistemului de apărare socială conceput atât de noua lege, cât și de cealaltă.

Totodată, respectarea principiului constituțional al legalității pedepsei [art. 23 alin. (12) din Constituție] presupune cu necesitate, așa cum, în mod constant a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 04 mai 2000 pronunțată în cauza Rotam împotriva României, Hotărârea din 25 ianuarie 2007 pronunțată în cauza Sissanis împotriva României, Hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunțată în cauza Dumitru Popescu împotriva României) ca legea să fie previzibilă - adică clară, precisă, explicită, astfel încât să îi poată avertiza, în mod neechivoc, pe destinatarii săi asupra gravității consecințelor nerespectării ei - or, în ipoteza combinării unor dispoziții mai blânde din cele două C. pen., multitudinea variabilelor lăsate la liberul arbitru al judecătorului ar lipsi de previzibilitate maniera de aplicare a legii, în condițiile în care nici C. pen. și nici Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia nu reglementează regulile de stabilire în mai multe etape a prevederilor mai favorabile din legile succesive, nu enumeră așa-numitele instituții autonome și nici nu menționează criteriile în funcție de care pot fi, eventual, determinate acestea.

Pe de altă parte, prin combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile succesive, se creează inculpaților judecați după intrarea în vigoare a noului C. pen. o situație mult mai blândă decât cea a infractorilor ale căror dosare au fost soluționate definitiv anterior acestui moment sau a acelora care au comis infracțiunile sub legea nouă - cazuri în care s-a aplicat, respectiv se va aplica în exclusivitate fie C. pen. din 1969 (în prima ipoteză), fie noul C. pen. (în cel de-al doilea caz), ajungându-se, astfel, la o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României sub aspectul creării unei discriminări pozitive pentru inculpații judecați după data de 01 februarie 2014, dar care au săvârșit infracțiunile sub imperiul legii vechi.

Un alt argument care pledează, de asemenea, pentru aprecierea globală a legii mai favorabile este și acela că legiuitorul a reglementat în mod expres situațiile în care este permisă combinarea dispozițiilor din legile penale succesive, în acest sens fiind prevederile art. 10, art. 15 și art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Referitor la art. 10, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, rațiunea introducerii sale a fost exclusiv aceea de a elimina controversele legate de tratamentul penal al pluralității de infracțiuni în situații tranzitorii, ce au existat după intrarea în vigoare a C. pen. din 1969, acest text de lege dând, practic, expresie principiului activității legii penale, consacrat de art. 3 C. pen., în sensul aplicării legii noi atât infracțiunilor comise după intrarea sa în vigoare, cât și tuturor situațiilor cu relevanță juridică născute sau finalizate în acest interval, cum este situația pluralității de infracțiuni care și-a desăvârșit configurația după 01 februarie 2014.

De asemenea, art. 15 din Legea nr. 187/2012 dă expresie principiului ultraactivitătii legii vechi, mai favorabile, până la epuizarea raporturilor juridice legate de suspendarea condiționată aplicată conform art. 81 C. pen. (1969), în condițiile în care legea nouă nu mai reglementează o modalitate similară de executare a pedepsei, iar noile prevederi în această materie sunt, în ansamblul lor, mai severe și nu pot retroactiva.

Rezultă, așadar, că aplicarea concomitentă a dispozițiilor mai favorabile din legile succesive nu își găsește fundamentul în Legea nr. 187/2012, dar nici în prevederile art. 5 din noul C. pen., care fac referire, în cuprinsul lor, la aplicarea legii mai favorabile, în sensul de act juridic adoptat de Parlament, în ansamblul său, iar nu la legea penală mai favorabilă, în înțelesul dat acestui termen de art. 173 C. pen., respectiv acela de „dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege”.

Toate aceste considerente deduse din voința legiuitorului conduc Înalta Curte, în majoritate, la concluzia inadmisibilității combinării dispozițiilor mai favorabile infractorului din legile succesive cu prilejul aplicării lor în timp, o asemenea combinare - ce conduce la crearea unei a treia legi - permițând, practic, judecătorului să legifereze și ajungându-se, astfel, la încălcarea principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, și a prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, calitate în care adoptă măsurile de politică penală în acord cu interesul legitim urmărit.

În același sens, al inadmisibilității aplicării concomitente a dispozițiilor mai blânde din legi penale succesive, s-a pronunțat în mod constant și Curtea Constituțională (Deciziile nr. 1470 și nr. 1483 din 08 noiembrie 2011, publicate în M. Of. nr. 853 din 02 decembrie 2011), care a arătat că „determinarea concretă a legii penale mai favorabile (...) vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze”, aceste considerente, atașate dispozitivului, fiind general obligatorii, așa cum a statuat instanța de contencios constituțional prin mai multe decizii succesive (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M. Of. nr. 16 din 26 ianuarie 1995; Decizia nr. 1415 din 04 noiembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 796 din 23 noiembrie 2009; Decizia nr. 694 din 20 mai 2010, publicată în M. Of. nr. 392 din 14 iunie 2010; Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 482 din 07 iulie 2011; Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în M. Of. nr. 350 din 13 iunie 2013; Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71 din 29 ianuarie 2014).

În mod similar s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în decizia de recurs în interesul legii nr. 8 din 21 ianuarie 2008 referitoare la incidența cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepsei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în considerentele căreia a menționat că principiul aplicării legii penale mai favorabile „impune aplicarea legii mai favorabile în ansamblu și nu doar aplicarea unora dintre dispozițiile mai favorabile ale acelei legi. Ca atare, în raport cu principiul menționat, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispozițiile din altă lege, fiindcă, în acest fel, s-ar ajunge pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi de îngăduit. De aceea, în art. 13 C. pen., este folosită expresia „lege mai favorabilă” și nu „dispoziții mai favorabile ale unei legi”.

Nu în ultimul rând, natura hibridă a combinării dispozițiilor mai favorabile din legile succesive și crearea, pe această cale, a unei a treia legi (lex tertia), prin exercitarea de către judecător a atribuțiilor de legiferare, a fost subliniată și în doctrină, relevante sub acest aspect fiind următoarele lucrări de specialitate: Vintilă Dongoroz, losif Fodor, Siegfrid Kahane, Nicoleta lliescu, Ion Oancea, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, „Explicații teoretice ale C. pen. român, Partea generală”, vol. I, Ed. Academiei R.S.R., 1969, pag. 80; Traian Pop, „Drept penal comparat, Partea generală”, 1923, pag. 119 și urm.; Constantin Mitrache, „Drept penal român”, Ed. a IX-a, 2012, pag. 102; Constantin Bulai, „Drept penal român, Partea generală”, vol. I, Casa de Editură și Presă Șansa SRL, 1992, pag. 103; George Antoniu, Costică Bulai, Constantin Duvac, loan Griga, Gheorghe Ivan, Constantin Mitrache, loan Molnar, llie Pascu, Viorel Pasca, Ovidiu Predescu, „Explicații preliminare ale noului C. pen.”, vol. I, Ed. Universul Juridic, 2010, pag. 67, 72-73.

Transpunând aceste considerații teoretice la speța de față, Înalta Curte constată următoarele:

1. Astfel, inculpatul M.N. a fost trimis în judecată și condamnat de instanțele inferioare pentru comiterea a două infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), sancționate fiecare cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani închisoare, infracțiuni ce își găsesc corespondent în dispozițiile art. 257 alin. (1) și (4) raportat la art. 193 și art. 206 din noul C. pen.

Infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) raportat la art. 193 și art. 206 din noul C. pen. este sancționată, pentru alin. (1), cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amendă [pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (1) din noul C. pen.], iar pentru alin. (4), cu pedeapsa închisorii de Ia 3 luni la 1 an sau amendă (pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea prevăzută de art. 206 din noul C. pen.), ale cărei limite se majorează cu jumătate, adică de la 4 luni și 15 zile la 3 ani închisoare sau amendă [pentru alin. (1) al art. 257 din noul C. pen.] și de la 4 luni și 15 zile la 1 an și 6 luni închisoare sau amendă [pentru alin. (4) al art. 257 din noul C. pen.]; prin urmare infracțiunea este sancționată cu pedeapsa închisorii de Ia 4 luni și 15 zile la 3 ani sau amendă.

În această situație, deși reglementarea anterioară instituia în cazul acestei infracțiuni un minim special al pedepsei de 6 luni închisoare, spre deosebire de legea nouă care prevede un minim de 4 luni și 15 zile închisoare, se observă că maximul special al pedepsei prevăzut de ambele reglementări este de 3 ani închisoare, iar pedepsele aplicate de instanțele inferioare inculpatului M.N. sunt orientate spre acest maxim special, astfel încât pentru determinarea în concret a legii penale mai favorabile, este lipsită de relevanță limita minimă a pedepsei stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) raportat la art. 193 și art. 206 din noul C. pen.

De asemenea, în sarcina inculpatului M.N. a mai fost reținută și infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 174, art. 176 lit. b) și f) C. pen. (1969), sancționată cu pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi (de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni închisoare ca urmare a aplicării art. 20 C. pen.), elementele constitutive ale acesteia regăsindu-se în noua reglementare în infracțiunea prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 257 alin. (1) și (4) C. pen. cu referire la art. 188, art. 189 lit. f) C. pen.

Infracțiunea prevăzută de art. 188, art. 189 lit. f) C. pen. este sancționată cu pedeapsa închisorii de Ia 15 la 25 ani sau detențiune pe viață și interzicerea exercitării unor drepturi, iar prin aplicarea art. 257 alin. (1) și (4) din noul C. pen., aceste limite se majorează cu jumătate, adică de la 22 ani și 3 luni la 37 ani și 6 luni închisoare și interzicerea unor drepturi (de la 11 ani și 3 luni Ia 18 ani și 9 luni închisoare și interzicerea exercitării unor drepturi, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 32 C. pen.), C. pen. anterior fiind, astfel, mai favorabil atât sub aspectul condițiilor de încriminare, cât și al pedepsei prevăzută pentru infracțiunea săvârșită, având în vedere că pedeapsa cu închisoarea stabilită de instanțele inferioare a fost orientată spre maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșită de inculpat.

Totodată, în sarcina inculpatului M.N. a mai fost reținută și infracțiunea prevăzută de art. 279 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen. (1969), sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 Ia 10 ani, elementele constitutive ale acesteia regăsindu-se în noua reglementare în infracțiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) și (5) C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, limitele speciale majorându-se cu o treime, adică de la 1 an și 4 luni închisoare Ia 6 ani și 8 luni închisoare, situație în care legea în vigoare apare ca fiind mai favorabilă, prevăzând limite ale pedepsei mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară.

Ca urmare, având în vedere că noul C. pen. prevede limite mai reduse ale pedepsei, rezultă că legea penală mai favorabilă recurentului inculpat M.N. este noul C. pen., fapta acestuia urmând a fi reîncadrată în dispozițiile art. 342 alin. (1) și (5) C. pen.

De asemenea, în sarcina inculpatului M.N..a mai fost reținută și infracțiunea prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004 sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, elementele constitutive ale acesteia regăsindu-se în noua reglementare în infracțiunea prevăzută de art. 343 alin. (1) C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 3 ani, situație în care legea în vigoare apare ca fiind mai favorabilă, prevăzând limite ale pedepsei mai reduse decât cele stabilite de reglementarea anterioară.

În consecință, având în vedere că noul C. pen. prevede limite mai reduse ale pedepsei, iar pedeapsa aplicată inculpatului (5 ani închisoare) depășește maximul special prevăzut de noul C. pen., rezultă că legea penală mai favorabilă recurentului inculpat M.N. este noul C. pen., fapta acestuia urmând a fi reîncadrată în dispozițiile art. 343 alin. (1) C. pen.

Ca urmare, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursul declarat de inculpatul M.N., va casa, în parte, hotărârile instanțelor inferioare, iar, în rejudecare, va descontopi pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. în pedepsele componente de: 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) C. pen. (1969); 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) C. pen. (1969); 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1), (3) lit. a) C. pen. (1969); 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă letală fără drept, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004, (în prezent art. 133 ca urmare a republicării actului normativ în M. Of. nr. 814 din 17 noiembrie 2011); 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 5 ani pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. (1969), art. 176 alin. (1) lit. b), f) C. pen. (1969), pedepse pe care le va repune în individualitatea lor.

Totodată, în temeiul art. 342 alin. (1) și (5) C. pen. și art. 5 C. pen., adaptând pedeapsa în raport cu noile limite prevăzute de lege, Înalta Curte îl va condamna pe inculpatul M.N. la 5 ani închisoare.

De asemenea, în temeiul art. 343 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., adaptând pedeapsa în raport cu noile limite prevăzute de lege, Înalta Curte îl va condamna pe inculpatul M.N. la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., va contopi pedepsele stabilite prin prezenta cu cele două pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 239 alin. (1) și (2) C. pen. și cu pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lila teza a ll-a și b) C. pen. aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b), f) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. și va face aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

2. În ceea ce-l privește pe recurentul inculpat M.C.M., Înalta Curte, realizând o comparare a prevederilor din ambele legi penale succesive, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de încriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare), constată că, dintre acestea, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat este noul C. pen., privit atât prin raportare la fiecare instituție de drept penal aplicabilă în speță, cât și în urma aprecierii globale a acestora și a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente în cauza dedusă judecății.

Astfel, inculpatul M.C.M. a fost trimis în judecată și condamnat de instanțele inferioare pentru comiterea infracțiunii de deținere de armă neletală fără drept, prevăzută de art. 1361 din Legea nr. 295/2004 sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an, elementele constitutive ale acesteia regăsindu-se în noua reglementare în infracțiunea prevăzută de art. 342 alin. (2) C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an sau amendă, situație în care legea în vigoare apare ca fiind mai favorabilă, întrucât prevede ca sancțiune pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa închisorii.

Ca urmare, având în vedere că noul C. pen. ca sancțiune pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa închisorii, rezultă că legea penală mai favorabilă recurentului inculpat M.C.M. este noul C. pen., fapta acestuia urmând a fi reîncadrată în dispozițiile art. 342 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte constată că în speță, actuala reglementare este mai favorabilă inculpatului M.C.M. și prin prisma faptului că în materia recidivei, recidiva postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. (1969) nu se mai regăsește în dispozițiile art. 41 din noul C. pen., nemaifiind îndeplinite condițiile de existență ale acesteia, respectiv condițiile cu privire la primul termen al recidivei; astfel, potrivit reglementării actuale primul termen al recidivei postcondamnatorii îl formează o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii mai mare de un an, ori în speță, inculpatul M.C.M. a fost condamnat prin sentința penală nr. 115 din 06 mai 2008 a Judecătoriei Vișeu de Sus, definitivă prin decizia penală nr. 158/A din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Maramureș Ia o pedeapsă de 9 luni închisoare.

În consecință, doar sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, în temeiul art. 5 C. pen., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. (1968), va admite recursul declarat de inculpatul M.C.M., va casa, în parte, hotărârile instanțelor inferioare, iar, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului M.C.M., din infracțiunea prevăzută. de art. 134 din Legea nr. 295/2004, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 342 alin. (2) C. pen. iar, în baza art. 342 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. îl va condamna pe inculpatul M.C.M. la 7 luni închisoare.

Înalta Curte, din oficiu, va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pedeapsa aplicată inculpatului M.C.M.

Astfel, în realizarea aceluiași scop de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, instanțele inferioare au aplicat inculpatului M.C.M. o pedeapsă nelegală în cuantum de 1 an și 6 luni închisoare în condițiile în care pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 115 din 06 mai 2008 a Judecătoriei Vișeu de Sus, definitivă prin decizia penală nr. 158/A din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Maramureș trebuia adăugată celei de 7 luni închisoare stabilită de prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de armă neletală fără drept, rezultând o pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 186/2009 privind C. pen. raportat la art. 83 C. pen., instanța de recurs va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 115 din 06 mai 2008 a Judecătoriei Vișeu de Sus, definitivă, prin decizia penală nr. 158/A din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Maramureș, pe care o va adăuga la cea stabilită prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare în regim de detenție și va înlătura aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a ll-a C. pen.

De asemenea, având în vedere motivele expuse pe larg la pct. I din considerente, Înalta Curte va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Va constata că recurenții inculpați M.N. și M.C.M. sunt arestați în altă cauză.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de câte 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, iar onorariul interpretului de limba franceză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații M.N. și M.C.M. împotriva deciziei penale nr. 97/A din 23 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată și sentința penală nr. 60 din 08 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș și rejudecând:

I. Descontopește pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. aplicată inculpatului M.N. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 342 alin. (1) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul M.N. la 5 ani închisoare.

În baza art. 343 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe aceiași inculpat la 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., contopește pedepsele stabilite prin prezenta cu cele două pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 239 alin. (1) și (2) C. pen. și cu pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. b, f) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

Face aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

II. În baza 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului M.C.M., din infracțiunea prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 342 alin. (2) C. pen.

În baza art. 342 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. condamnă pe inculpatul M.C.M. la 7 luni închisoare.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 115 din 06 mai 2008 a Judecătoriei Vișeu de Sus, definitivă prin decizia penală nr. 158/A din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Maramureș, pe care o adaugă la cea stabilită prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare în regim de detenție.

Înlătură aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a ll-a C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Constată că recurenții inculpați M.N. și M.C.M. sunt arestați în altă cauză.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de câte 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba franceză se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 februarie 2014.