Bribes-for-license scheme convictions and confiscations upheld in final appeal

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală numărul 208 din 09 aprilie 2008 a Tribunalului Maramureș în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. au fost condamnați inculpații:

T. B.T., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea de luare de mită.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii pleiunțate reținerea și arestul preventiv din perioada 22 septembrie 2006-26 septembrie 2007.

Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă prin încheierea din 18 septembrie 2007 dată în cauză, până la rămânerea definitivă a prezentei. L.D., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 modificată și completată, art. 74 lit. a) și c)) și a art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 an 2 luni și 22 zile închisoare.

Conform art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea de luare de mită., J

S-a constatat că inculpatul a executat pedeapsa în perioada reținerii și a arestului preventiv, respectiv: 4 iulie 2006-26 septembrie 2007.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă prin încheierea din 18 septembrie 2007 dată în cauză, până la rămânerea definitivă a prezentei.

P.A.D.fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de 4 luni închisoare; trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii pleiunțate reținerea și arestul preventiv din perioada 4 iulie 2006-26 septembrie 2007.

Potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă prin încheierea din 18 septembrie 2007 dată în cauză, până la rămânerea definitivă a prezentei.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul T.D., necăsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul T.D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare.

Conform art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite pe un termen de încercare de 3 ani, potrivit art. 82 C. pen. și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. ultim C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost obligat inculpatul P.A.D. să restituie numitului B.V. -contravaloarea în lei a sumei de 1.600 euro calculată la data plății efective.

Conform art. 257 alin. (2) C. pen. cu trimitere la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a constatat restituită suma de 1.500 euro numitului B.V. - sumă folosită pentru flagrant (conform procesului verbal încheiat la data de 7 iulie 2006 și depus la fila nr. 38 de la dosarul de urmărire penală, vol. I).

S-au constatat ca fiind restituite sumele de 1.300 euro, 350 euro și 1.200 euro de către inculpatul P.A.D. numiților P.G.A. , J.Ș. și R.I.M.

S-a constatat ca fiind restituită suma de 1.200 euro numitului T.V.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 254 alin. (3) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul L.D. contravaloarea în lei a sumei de 1.700 euro la cursul B.N.R. de la data plății și a sumei de 550 lei și a fost obligat inculpatul la plata acestora către stat.

Conform art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 254 alin. (3) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul T.B.T. contravaloarea în lei a sumei de 2.200 euro la cursul B.N.R. la data plății și a sumei de 200 Lei și a fost obligat inculpatul la plata acestora către stat.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 257 alin. (2) C. pen. cu trimitere la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul P.A.D. contravaloarea în lei a sumei de 3.800 euro la cursul B.N.R. la data plății și a sumei de 1.000 Lei și a fost obligat inculpatul la plata acestora către stat.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 257 alin. (2) C. pen. cu trimitere la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul T.D. contravaloarea în lei a sumei de 800 euro la cursul B.N.R. la data plății și a fost obligat inculpatul la plata acesteia către stat.

Conform art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., și art. 163 și urm. C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus prin ordonanța din 10 mai 2007 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și aplicat prin procesele verbale din data de 17 mai 2007 (filele 440-441 și 443-444 de la dosar de urm. penală) asupra imobilului casă de locuit în suprafață de 178 mp și teren situate în Borșa, județul Maramureș, anexe gospodărești - 44 mp și teren în suprafață de 1.000 mp, aparținând inculpatului P.A.D. și asupra autoturismului, aparținând inculpatului T.B.T.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit ca urmare a ordonanței date la 12 octombrie 2006 de D.N.A.- Serviciul Teritorial Cluj, aplicat prin procesele verbale din datele de: 16 octombrie 2006 asupra autoturismului inculpatului T.B.T., 13 octombrie 2006 asupra imobilului constând în "grădină", în suprafață de 616 mp, înscris în C.F. și "grădină și arabil" în suprafață de 200 mp înscris în C.F., aparținând inculpatului P.A.D. și 17 octombrie 2006 asupra autoturismului, culoare gri, aparținând inculpatului L.D.

În temeiul art. 357 C. proc. pen. cu trimitere la art. 170 C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare cu privire la imobilul aparținând inculpatului P.A.D., imobil constând în "grădină", în suprafață de 616 mp înscris în C.F. și "grădină și arabil" în suprafață de 200 mp înscris în C.F., în sensul ridicării sechestrului instituit, din C.F.

Conform art. 118 C. pen. s-a dispus confiscarea agendei inculpatului P.A.D. (88 file, ambalată în plicul nr. 2, sigilat cu sigiliul "Ministerul Public P.N.Â.-218") înregistrată în registrul mijloace de probă al Tribunalului Maramureș la poziția nr. 41/2006.

În baza art. 913 alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus păstrarea suporturilor magnetice pe care sunt înregistrate convorbirile telefonice, până la rămânerea definitivă a cauzei, când vor fi arhivate cu dosarul - pozițiile nr. 41/2006 și nr. 51/2007, ambele din Registrul mijloace de probă al Tribunalului Maramureș.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare în favoarea statului, după cum urmează: inculpatul T.B.T. - 8.666 lei; inculpatul P.A.D. - 8.666 lei; inculpatul L.D. - 7.500 lei; inculpatul T.D. - 583 lei.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare ocazionate statului au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pleiunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că prin rechizitoriul dat în Dosarul nr. 56/P/2006 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, din 25 octombrie 2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților T.B.T., pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; L.D., pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, modificată și completată; P.A.D., pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 modificată și completată, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se în sarcina primilor doi inculpați că, în calitate de lucrători de poliție la B.Î.E.V. din cadrul S.P.C.R.P.A.Î.V. Maramureș, în perioada 2005-2006, au pretins și acceptat în mod repetat sume de bani și bunuri, pentru ca mai multe persoane să promoveze în mod fraudulos examenul pentru obținerea permisului de conducere auto, iar în sarcina inculpatului P.A.D. reținându-se că, în calitate de instructor auto, în perioada 2005-2006, în mod repetat a oferit sume de bani și alte bunuri primilor doi inculpați pentru ca aceștia, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu și a legii, să răspundă la întrebările din chestionarul întocmit pentru obținerea permisului de conducere auto iar în aceeași perioadă a pretins în mod repetat sume de bani și bunuri de la mai multe persoane, susținând față de aceștia că prin influența pe care o are asupra inculpaților T.B.T. și L.D. și prin cointeresarea materială a acestora, poate să-i determine să-și încalce atribuțiile de serviciu și să le ajute să obțină în mod fraudulos permisul de conducere auto.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2007 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 2920/100/2007 la Dosarul nr. 8312/100/2006 constatându-se că este vorba de indivizibilitate în ce privește cele două dosare.

În Dosarul conexat, respectiv nr. 2920/100/2007, prin rechizitoriul nr. 92/P/2007 din 25 mai 2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților T.B.T., pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., P.A.D. și T.D., ambii pentru comiterea infracțiunilor de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se în sarcina inculpatului T.B.T., că în calitate de lucrător de poliție, având atribuții de examinare a cunoștințelor candidaților în vederea obținerii permisului de conducere auto, în perioada 2005-2006, a pretins și a acceptat în mod repetat sume de bani prin intermediul inculpaților P.A.D. și T.D. pentru promovarea frauduloasă a examenului pentru obținerea permisului de conducere auto de către mai multe persoane, iar în sarcina celor doi inculpați arătați anterior reținându-se că în aceeași perioadă, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale au oferit sume de bani inculpatului T.B.T., susținând față de aceștia că au influență asupra unor funcționari din cadrul S.P.A. Maramureș și îi poate determina să-și încalce atribuțiile de serviciu.

În cuprinsul rechizitoriului din 25 octombrie 2006, s-a reținut că inculpatul T.B.T. avea calitatea de ofițer de poliție din anul 2000 și începând cu anul 2005 gradul de inspector de poliție la S.P.C.R.P.A.Î.V. Maramureș, iar din luna septembrie 2005 șef de biroul la B.Î.E.V.

Inculpatul L.D. avea calitatea de agent de poliție din anul 2002, iar din 2004 funcționa ca agent de poliție la B.Î.E.V. din cadrul S.P.C.R.P.A.Î.V. Maramureș, unde l-a avut ca șef de birou pe inculpatul T.B.T.

Inculpatul P.A.D. avea calitatea de instructor auto la Școala de șoferi "F.S." din localitatea Borșa.

Persoanele audiate în faza de urmărire penală în calitate inițială de învinuiți sau făptuitori au încercat să obțină prin intermediul instructorului auto și al celor doi polițiști permise auto, cu încălcarea normelor legale.

Astfel, între inculpații T.B.T. și L.D., pe de o parte, și inculpatul P.A.D., pe de altă parte, a intervenit o înțelegere conform căreia elevii acestuia din urmă, care nu erau capabili să promoveze prin forțe proprii examenul de obținere a permisului de conducere auto, vor fi ajutați prin semne să răspundă corect la întrebările din chestionarul ce trebuie completat în vederea obținerii permisului de conducere auto. Cei doi inculpați, lucrători de poliție, au stabilit cu inculpatul P.A.D. un cod al semnelor, care a fost transmis elevilor de către acesta din urmă, astfel ca aceștia să recunoască răspunsurile la întrebările din chestionar.

Inculpatul T.B.T. a stabilit cu inculpatul P.A.D., următoarele semne; privirea în sus - semnifica că răspunsul corect la întrebarea din chestionar este A; un obraz sau ambii umflați - semnifica răspunsul corect la întrebarea din chestionar ca fiind B; un zâmbet - semnifica răspunsul corect la chestionar ca fiind C. Aceiași doi inculpați au mai stabilit următoarele semne: degetul mare de la mână ridicat - răspunsul este A; degetul arătător de la mână ridicat - răspunsul este B; degetul mijlociu de la mână ridicat - răspunsul este C. Același cod de semne a fost stabilit de inculpatul T. și cu numitul B.G., instructor auto (față de care s-a dispus, prin același rechizitoriu, scoaterea de sub urmărire penală), care l-a transmis mai departe unora din elevii săi.

Inculpatul L.D. a stabilit cu inculpatul P.A.D. următorul cod de semne: capul întors spre dreapta - răspunsul este A; capul întors spre stânga - răspunsul este B; capul în jos - răspunsul corect este C.

Pentru ajutorul acordat elevilor celor doi instructori auto, inculpații T.B.T. și L.D. au primit de la aceștia sume cuprinse între 400-800 euro pentru fiecare elev, dar și alte bunuri. în unele cazuri, elevii nu au înțeles toate semnele și au căzut la examenul teoretic, dar a existat din partea polițiștilor acceptarea sumelor de bani promise de instructori, conform înțelegerii.

Au fost cazuri în care inculpatul T.B.T. s-a înțeles cu inculpatul L.D., împărțindu-și elevii cărora urmau să le facă semne, pentru a avea timpul necesar în acest scop. în alte cazuri, inculpatul T. i-a cerut inculpatului L. să-i ajute pe unii elevi să promoveze examenul teoretic sau practic, în situațiile în care nu era programat la examinări. în aceste cazuri, inculpatul T. a primit sume de bani de la inculpatul L. sau de la elevii ajutați, prin intermediul unor instructori auto. Această stare de lucruri a fost posibilă și datorită faptului că inculpatul T.B.T. era superiorul direct al inculpatului L.D.

Cu privire la inculpatul T.B.T. s-a arătat că, în calitate de inspector de poliție, în perioada 2005-2006 a pretins și acceptat în mod repetat sume de bani în valoare totală de 7.950 euro și bunuri, primind efectiv suma de 4.700 euro, pomi de Crăciun și o jumătate de vițel, prin intermediul inculpaților P.A.D. și L.D. și al numiților B.G. și Ș.D., pentru a-i ajuta pe numiții I.M., B.V., P.I., G.C., R.M., G.B., L.N., C.V., P.I., M.V.l., R.D., S.I. și S.F. să promoveze în mod fraudulos examenul pentru obținerea permisului de conducere auto.

în ce-l privește pe inculpatul L.D., s-a menționat că, în calitate e agent de poliție, în perioada anilor 2005-2006, a pretins și acceptat în mod repetat sume de bani în valoare totală de 3.700 euro, primind efectiv suma de 1.700 euro și bunuri în valoare de 5.500.000 lei, atăt pentru sine cât și pentru șeful său, inculpatul T.B.T., șeful său, prin intermediul inculpatului P.A.D. și a numitului Ș.G., pentru a-i ajuta pe T.I., B.V., B.R., P.I., G.C., R.M., R.I.M., M.V.l. să promoveze, în mod fraudulos, examenul pentru obținerea permisului de conducere auto.

Referitor la inculpatul P.A.D. s-a reținut că, în calitate de instructor auto, în perioada 2005-2006, în mod repetat a oferit sume de bani inculpaților T.B.T. (5.850 euro, mai mulți brazi și o jumătate de vițel, direct și prin intermediul inculpatului L.D. și acestuia din urmă suma de 3.400 euro și bunuri în valoare de 5.500.000 lei, pentru ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu și a legii, aceștia să-i ajute pe numiții T.I., I.M., B.V., B.R., R.M., P.I., G.C., R.I.M., L.N., G.B., C.V. și P.I., prin semne, să răspundă la întrebările din chestionarul întocmit pentru obținerea permisului de conducere auto. Totodată se mai reține că inculpatul P.A.D., în calitate de instructor auto, în aceeași perioadă menționată mai sus, a pretins în mod repetat sume de bani în valoare totală de 18.900 euro și bunuri în valoare de 12.000.000 lei, primind efectiv suma de 6800 euro și bunuri în valoare de 12.000.000 lei de la numiții T.I., I.M., B.V., B.R., R.M., P.I., G.C., R.I.M., L.N., G.B., C.V., P.I., J.Ș., S.V., P.G.A. și Ș.R.

În sarcina celor trei inculpați au fost reținute infracțiunile ca fiind săvârșite în formă continuată, întrucât în perioada 2005-iulie 2006 aceștia au săvârșit în mod repetat acte materiale, având același mod de operare, cu o frecvență mare, ceea ce arată aceeași rezoluție infracțională.

Prin rechizitoriul din 25 mai 2007 (din dosarul conexat) s-a reținut că inculpatul T.B.T., ofițer de poliție cu grad de inspector, până în luna septembrie 2006 și-a desfășurat activitatea ca și șef Birou înmatriculări la S.P.C.R.P.Î. Maramureș.

Printre atribuțiile sale de serviciu se regăsea și aceea de verificare a cunoștințelor candidaților la examenele organizate în vederea obținerii permiselor de conducere. Acesta a înțeles să exploateze atribuția sa pe linie de serviciu ca pe o adevărată afacere, sens în care coinculpații P.A.D. și T.D. contactau sau erau contactați de doritorii de permise de conducere iar inculpatul T. obținea în mod constant sume de bani pentru rezolvarea frauduloasă a promovării examenelor în folosul candidaților, care plăteau aceste servicii.

De-a lungul perioadei în care a procedat de această manieră, inculpatul T.B.T. și-a modificat modalitatea în care proceda în timpul examenelor, în sensul că își îmbunătățea prestația pentru a asigura reușita la examen, concomitent cu urmărirea nedeconspirării sale ca funcționar corupt. Astfel, a făcut efectiv semne candidaților, indicându-se răspunsurile corecte, înmânând bilețele cu aceste răspunsuri sau, mult mai ingenios, trimițând grila cu răspunsurile prin SMS, folosind cartele cu numere și minute preplătite, total neidentificabile.

S-a arătat cu privire la inculpatul T.B.T. că, în perioada 2005-2006, în realizarea unei rezoluții infracționale unice, a pretins și acceptat în mod repetat sume de bani în valoare totală de 3.100 euro, din care a primit efectiv suma de 2.300 euro, prin intermediul coinculpaților P.A.D. și T.D. pentru a înlesni numiților H.G.F., T.V., G.P., T.G. și D.I. promovarea frauduloasă a examenului susținut pentru obținerea permisului de conducere auto.

În ce-l privește pe inculpatul P.A.D. s-a arătat că în perioada 2005-2006, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a oferit sume de bani învinuitului T.B.T., din care efectiv a plătit acestuia 1.700 euro pentru ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu acesta să înlesnească persoanelor nominalizate mai sus promovarea examenului pentru obținerea permisului de conducere auto. Inculpatul P., în aceeași perioadă, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a pretins sume de bani și a primit efectiv suma de 1.900 euro de la numiții G.P., D.I., T.G. și F.V., susținând față de aceștia că se bucură de o reală influentă asuora unor funcționari din cadrul Serviciului Permise Maramureș și că îi poate determina să-și încalce atribuțiile de serviciu în vederea asigurării promovării examenului pentru obținerea permisului de conducere.

Referitor la inculpatul T.D. s-a arătat că în perioada martie-mai 2006, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a oferit sume de bani inculpatului T., plătind efectiv suma de 700 euro pentru ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu acesta să înlesnească numiților H.G.F. și T.V. promovarea examenului pentru obținerea permisului de conducere auto. Inculpatul T.D. a pretins și primit, în mod direct sau prin intermediul făptuitorului T.G.D., suma totală de 2.000 euro, de la numiții H.G.F. și T.V.

Audiați la termenul din 17 aprilie 2007, inculpatul T.B.T. a arătat că nu recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, inculpatul L.D. că recunoaște și regretă activitatea sa infracțională iar inculpatul P.A.D., că avea anumite înțelegeri cu elevii de la școala de șoferi cărora le comunica semnele ce urmau a fi făcute de către examinatorii auto, în speță, de către inculpatul L.D. Declarațiile de recunoaștere ale acestor din urmă doi inculpați se coroborează cu probațiunea administrată în faza de urmărire penală și cu o parte din cea administrată în faza de cercetare judecătorească, fiind îndeplinite astfel cerințele art. 69 C. proc. pen. Ulterior audierii inculpaților, s-a procedat la consemnarea declarațiilor martorilor propuși prin rechizitoriu și în apărare. Cu privire la depozițiile martorilor audiați la solicitarea D.N.A., instanța a procedat la înlăturarea celor care infirmă susținerile lor inițiale, consemnate în faza de urmărire penală, deoarece nu s-a dovedit existența vreunei justificări obiective pentru modificarea conținutului acestora. De menționat ar fi declarația martorului R.I.M. (fila 237, vol I din dosarul instanței) care a arătat că nu își menține declarația dată în faza de urmărire penală deoarece ar fi dat-o sub presiunea celor de la D.N.A. care, în mod continuu, îi repetau aceleași lucruri, motiv pentru care i-ar fi creat o stare de stres, fiind nevoit ca, în final, să noteze declarația la dictarea acestora. Raportat la cele consemnate în rechizitoriul D.N.A., conform cărora R.I.M. s-ar fi autodenunțat, apar semne de întrebare cu privire la veridicitatea afirmațiilor acestui martor. Același lucru se reține și cu privire la depozițiile martorilor S.I. (fila 242 vol. I), B.G. (fila 239 vol. I), C.V. (fila 242 vol. III), S.F. (fila 175, vol. II), H.G.F. (fila 3 vol. III), R.D. (fila 4 vol. III), Ș.D. (fila 307, vol. I), T.G. (fila 159 vol. III), G.P. (fila 160 vol. III), existând și declarații menținute în faza de cercetare judecătorească de către martorii Ș.R. (fila 238 vol. I), P.I. (fila 240 vol. I).

Deși intenția instanței era de a audia în mod direct și nemijlocit toți martorii propuși prin rechizitoriu, aceasta nu a putut fi materializată deoarece, cu toate eforturile rezonabile ale acesteia, martorii nu au putut fi aduși spre audiere. Potrivit art. 6 parag. 3 lit.

d) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, referitoare la un proces echitabil, orice acuzat are, în special, dreptul să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării, în același condiții ca și martorii acuzării. în virtutea acestui drept, instanța a procedat la audierea martorului Ș.F. (fila 176 vol. II), T.G.D. (fila 306 vol. III), O.M. (fila 12 vol. III) fără să poată conferi posibilitatea inculpaților de a adresa în mod direct întrebări unora dintre martorii audiați doar în faza de urmărire penală. Deoarece la mai multe termene de judecată acești martori au fost citați cu mandate de aducere și nu s-au prezentat, fiind plecați din țară, aceste demersuri constituie dovada că instanța a epuizat mijloacele pentru aducerea martorilor spre a fi audiați în prezenta inculpaților, conform exigențelor prevederilor art. 6 parag. 3 lit.

d) din Convenție. în raport de imposibilitatea audierii acestora, instanța a dat citire declarațiilor date în cursul urmăririi penale, conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen. Din ansamblul probațiunii administrate s-a reținut vinovăția inculpatului T.B.T., incriminatorii fiind declarația inculpatului L.D. și interceptările convorbirilor telefonice redate în volumul I al rechizitoriului, filele 262 - 303. Fapta inculpatului T.B.T. care, în calitate de inspector de poliție cu funcția de șef birou la Biroul de înmatriculări și Evidența Vehiculelor din cadrul S.P.C.R.P.A.Î.V.

Maramureș, în perioada anilor 2005-2006, a pretins și acceptat în mod repetat sume de bani între 300 și 800 de euro, pentru a ajuta anumite să promoveze în mod fraudulos examenul pentru obținerea permisului de conducere auto, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care instanța i-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare. Deoarece, așa cum s-a mai consemnat, la Dosarul nr. 8312/100/2006 a fost conexat un alt dosar în care inculpatul T.B.T. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, reținându-se cazul de indivizibilitate prevăzută de art. 33 lit.

c) C. proc. pen., nu se impunea achitarea inculpatului T.B.T. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită săvârșită în formă continuată, infracțiune pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, în rechizitoriul conexat. Este important de reținut acest aspect deoarece, în acest rechizitoriu, nu se face dovada că inculpatul T.B.T. este vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, situație ce va sta la baza achitării inculpatului T.D. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Nici înregistrările convorbirilor telefonice nici restul probațiunii nu confirmă activitatea infracțională a inculpatului T., motiv ce va îndritui instanța să-i aplice pedeapsa de 2 ani închisoare, bineînțeles, și în prezenta dispozițiilor art. 74 lit.

a) C. pen., materializate în lipsa antecedentelor penale.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. a fost înlăturată pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea de luare de mită, însă, pe durata executării pedepsei, îi vor fi interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen. S-a apreciat în acest sens deoarece inculpatul, în calitatea pe care a avut-o, deși era dator să ofere societății corectitudine în activitatea desfășurată în poliție, a încălcat principii de bază ale acesteia.

În temeiul art. 88 C. pen., a fost dedusă din durata pedepsei închisorii pleiunțate reținerea și arestul preventiv din perioada 22 septembrie 2006-26 septembrie 2007 și potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă prin încheierea din 18 septembrie 2007, dată în cauză, până la rămânerea definitivă a prezentei.

Fapta inculpatului L.D. care, în calitate de agent de poliție în cadrul aceluiași birou, în perioada anilor 2005-2006, a pretins și a acceptat în mod repetat sume de bani prin intermediul inculpatului P.A.D. și a martorului Ș.D., pentru a ajuta anumite persoane să promoveze în mod fraudulos examenul pentru obținerea permisului de conducere auto, constituie infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, pentru care instanța i-a aplicat pedeapsa de 1 an 2 luni și 22 zile închisoare. Vinovăția inculpatului reiese din recunoașterea acestuia, exprimată pe parcursul derulării procesului penal, recunoaștere coroborată cu declarația inculpatului P.A.D. La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere dispozițiile art. 52 și 72 C. pen., prevederile acestui din urmă articol făcând trimitere la dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., în caz concret, la conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, constând în lipsa antecedentelor penale. în lipsa aplicării dispozițiilor art. 19 din O.U.G. 43/2002, instanța avea posibilitatea să-i rețină acestui inculpat și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. întrucât a avut o atitudine sinceră în cursul procesului. Conținutul relativ identic al dispozițiilor de mai sus fac posibilă aplicarea doar a articolului din legea specială.

Deoarece pedeapsa a fost executată în perioada 4 iulie 2006-26 septembrie 2007, s-a constatat acest fapt și, în raport de dispozițiile art. 76 alin. (3) C. pen., a fost înlăturată pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea de luare de mită.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă prin încheierea din 18 septembrie 2007 dată în cauză, până la rămânerea definitivă a prezentei.

Cu privire la activitatea infracțională desfășurată de inculpatul P.A.D., instanța a reținut vinovăția acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece, în calitate de instructor auto, în perioada 2005-2006, în mod repetat, a oferit sume de bani inculpaților T.B.T. și L.D. pentru ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, aceștia să ajute anumite persoane să răspundă, prin semne, la întrebările din chestionarul întocmit pentru obținerea permisului de conducere auto. Raportat la infracțiunea de mai sus, inculpatul P.A.D. a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, la individualizarea căreia instanța a avut în vedere și circumstanțele atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) și c) C. pen., în speță, lipsa antecedentelor penale și conduita sinceră, de recunoaștere a săvârșirii infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată. înțelegerea existentă între inculpatul L. și inculpatul P. este confirmată de către ambii, sens în care cei doi și-au exprimat în mod constant pozițiile pe parcursul derulării procesului (f. 185-187 vol. I). în sarcina aceluiași inculpat s-a reținut și infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea 7nr. 8/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a pretins și a primit în mod efectiv anumite sume de bani de la anumite persoane, susținând că ar avea o reală influență asupra unor funcționari din cadrul Serviciului Permise Maramureș și că îi poate determina să-și încalce atribuțiile de serviciu în vederea asigurării acestora a promovării examenului susținut pentru obținerea permisului, pentru care instanța îi va aplica pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare. La individualizarea pedepsei instanța va avea în vedere aceleași circumstanțe atenuante la care s-a făcut trimitere anterior. Vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii acestei din urmă infracțiuni derivă din recunoașterea acestuia coroborată cu depozițiile martorilor avute în vedere de instanță.

Întrucât infracțiunile comise de inculpat se află în concurs real, pedepsele stabilite au fost contopite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni închisoare, pe parcursul executării acesteia urmând a-i fi interzis exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen., din pedeapsa închisorii pleiunțată în prezenta, s-a dedus reținerea și arestul preventiv din perioada 4 iulie 2006-26 septembrie 2007.

A fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă prin încheierea din 18 septembrie 2007, până la rămânerea definitivă a prezentei.

în ceea ce-l privește pe inculpatul T.D., instanța a reținut că acuzarea nu a făcut dovada vinovăției acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., situație în care a dispus achitarea inculpatului în baza art. 2 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Din declarația autodenunțătorului, consemnată la fila 32-34 de la dosarul de urmărire penală, reiese că acesta ar fi făcut demersuri pentru a obține permisul de conducere cu ajutorul unui instructor cu prenumele M., căruia de altfel i-ar fi dat și suma de 800 euro, fără să cunoască relațiile pe care acesta pretindea că le are la Poliția Baia Mare. Nici martorul T.V. nu cunoștea mai multe amănunte despre vreo înțelegere existentă între inculpatul T.D. și inculpatul T.B.T. Acesta a indicat anumite semne pe care polițistul ce a supravegheat derularea examenului pentru obținerea permisului de conducere i le-ar fi făcut, fără să dea foarte multe detalii vis-a-vis de semnele de identificare ale acestuia. Faptul că cei doi ar fi dat bani instructorului auto va atrage sancționarea acestuia din urmă pentru trafic de influență și în niciun caz pentru dare de mită, această infracțiune nefiind dovedită. în sprijinul achitării inculpatului T.D. pentru infracțiunea de dare de mită vin și notele privind redarea convorbirilor telefonice (filele 400-411 dosarul de urmărire penală) purtate între inculpat și T.B.T., care confirmă doar o relație de prietenie, fără implicații de natură penală.

Fapta inculpatului T.D., care în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a pretins sume de bani de la anumite persoane susținând față de acestea că se bucură de o reală influență asupra unor funcționari din cadrul Serviciului Permise Maramureș și că îi poate determina să își încalce atribuțiile de serviciu în vederea asigurării acestora a promovării examenului susținut pentru obținerea permisului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care instanța i-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare. Așa cum s-a afirmat și anterior, vinovăția inculpatului derivă din declarațiile martorilor H.G.F. și T.V., declarații date în faza de urmărire penală și neînlăturate de instanță. La stabilirea cuantumului pedepsei instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., în caz concret fiind vorba de lipsa antecedentelor penale. Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen., respectiv de 3 ani. De asemenea, inculpatului i s-a atras atenția asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare. în baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen., deoarece infracțiunea pentru care a fost condamnat exclude în principiu accesul la funcții implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice. în baza art. 71 alin. ultim C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

Cu privire la celelalte aspecte deduse judecății, deoarece din declarația martorului B.V. (filele 1-4 dosarul u.p. vol. II) reiese că i-ar fî dat inculpatului P. 1.600 euro, iar denunțul acestuia datează din 3 iulie 2006 (fila 5 vol. I dosar u.p.) în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost obligat acest inculpat să-i restituie contravaloarea în lei a sumei de 1.600 euro calculată la data plății efective.

Conform art. 257 alin. (2) C. pen. cu trimitere la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a constatat restituită suma de 1.500 euro numitului B.V. - sumă folosită pentru flagrant (conform procesului verbal încheiat la data de 7 iulie 2006 și depus la fila nr. 38 de la dosarul de urmărire penală, vol. I).

S-au constatat ca fiind restituite sumele de 1.300 euro, 350 euro și 1.200 euro de către inculpatul P.A.D. numiților P.G.A., J.Ș. și R.l.M., potrivit declarației date de martorul R.l.M. (filele 116-118 vol. II dosar u.p.), inculpatul P. i-ar fî restituit suma de 1.200 euro, pretinzând a i se acorda suma de 300 euro, nerestituită; martorul J.Ș. confirmă restituirea de către inculpatul P. a sumei de 350 euro (filele 129-131 vol. II) iar din declarația martorului P.G.A. reiese că inculpatul i-ar fi restituit 1.300 euro (filele 139-141 vol. II).

În dosarul conexat, s-a constatat ca fiind restituită suma de 1.200 euro numitului T.V., dată de către acesta, prin intermediarul T.G., instructorului auto - inculpat T.D. (filele 46-49 dosar u.p.).

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul L.D. a contravalorii în lei a sumei de 1.700 euro la cursul B.N.R. de la data plății și a sumei de 550 lei și îl va obliga pe inculpat la plata acestora către stat. Aceste sume sunt indicate de inculpatul P.A.D. în declarația dată în faza de urmărire penală (filele 73-74 vol. I dosar u.p.) și, în parte, confirmate de inculpatul L.D. (filele 87-89 vol. I). Din declarația acestuia din urmă reiese că împărțea sumele primite cu inculpatul T., astfel că, grosso modo, se vor stabili următoarele sume: pentru B.R., inculpatul P. i-ar fi plătit 700 euro, jumătate din aceasta fiind 350 euro, pentru P.G.A., T.I. și I.M., primind aceeași sumă, din care se va confisca jumătate, prezumându-se că cealaltă jumătate ar fi fost primită de inculpatul T.B.T.. Acest mod de împărțire a sumelor rezultă din declarația inculpatului L.D. (fila 92 vol. I dosar u.p.). La aceste sume se adaugă cei 300 euro primiți de la Ș.D. (fila 353 vol. I dosar u.p.) și bunurile în valoare de 550 lei, recunoscute de inculpatul L.D. ca fiind primite de la inculpatul P. (fila 96 vol. I dosar u.p.) și reținute în exclusivitate.

Conform art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul T.B.T. contravaloarea în lei a sumei de 2.200 euro la cursul B.N.R. la data plății și a sumei de 200 lei și a fost obligat inculpatul la plata acestora către stat. Suma este constituită din câte 350 euro pentru B.R., P.G.A., T.I. și I.M. și câte 400 euro primiți de la R.D. și S.I.. Aceștia din urmă i-au dat numitului B.G. sume la nivelul a câte 1.000 euro, din care câte 400 euro au ajuns la inculpatul T. (fila 362 vol. I dosar u.p.). în această sumă este inclusă și contravaloarea a 5 brazi (costul unui brad fiind de 40 lei, conform declarației martorului C.V. - fila 74 vol. II dosar u.p.).

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 257 alin. (2) C. pen. cu trimitere la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul P.A.D. a contravalorii în lei a sumei de 3.800 euro la cursul B.N.R. la data plății și a sumei de 1.000 lei (contravaloarea a 25 brazi, potrivit declarației martorului C.V.) și a fost obligat inculpatul la plata acestora către stat. Suma de 3800 Euro este constituită din 700 euro primiți de la P.I. (fila 96 vol. II), 800 euro de la T.I. (fila 326 vol. I - acesta i-a dat inculpatului P. 1.500 euro din care 800 au fost reținuți, iar 700 dați inculpatului L.) 300 euro de la R.I.M. (rămasă nerestituită din suma totală de 1.500 euro - fila 118 vol. II), 500 euro de la Ș.R. (fila 145 vol. II), 500 euro de la I.M. (i-ar fi dat suma de 1.200 euro inculpatului P., din care acesta și-a reținut 500 euro, diferența fiind împărțită între inculpații T. și L. - fila 332 vol. I), 100 euro de la G.P. (fila 113 dosar u.p. conexat), 800 euro de la D.I. (fila 143 dosar u.p. conexat). S-a dispus confiscarea în acest mod deoarece sumele menționate anterior sunt cele de care au beneficiat în mod efectiv inculpații.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 257 alin. (2) C. pen. cu trimitere la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul T.D. contravaloarea în lei a sumei de 800 euro la cursul B.N.R. la data plății și a fost obligat inculpatul la plata acesteia către stat (fila 34 dosar u.p. conexat).

Deși în rechizitoriu se face trimitere la sume mult mai mari, diferența dintre acestea și cele confiscate de instanță sau vis-a-vis de care s-a dispus restituirea, o constituie sume pretinse de către inculpați, acest fapt rezultând din declarațiile martorilor S.V. fila 137 vol. II dosar u.p.), L.N. (fila 40 vol. II) G.B. (fila 58 vol. II), S.F. (fila 106 vol. II), O.V. (fila 216 vol. II), S.I. (fila 223 vol. II), S.V. (fila 240 vol. II), F.V. (fila 185 dosar u.p. conexat), P.I. (fila 20 vol. II) R.M. (fila 33 vol. II) și G.C. (fila 31 vol. II)

Se impune cu prisosință a se face trimitere la situația autodenunțătorilor, reținuți astfel prin actul de trimitere în judecată, cărora instanța nu le-a restituit banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii, constatând că nu ne este vorba de situația prevăzută de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Potrivit acestei dispoziții legale, "făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fî fost sesizat pentru acea faptă", iar conform alin. (4) din același act normativ, "banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2)". Din probațiunea administrată în faza de urmărire penală, reies ca fiind date ale denunțurilor: 4 iulie 2006 (P., G., R.), 21 iulie 2006 (L.N.), 27 iulie 2006 (G.B., J.Ș.), 18 septembrie 2006 (C.V.), 20 septembrie 2006 (P.I.), 17 octombrie 2006 (S.F.), 7 noiembrie 2006 (R.I.M.), 18 iulie 2006 (S.V.), 1 septembrie 2006 (P.G.A.), 12 octombrie 2006 (Ș.R.), 20 octombrie 2006 (M.V.), 18 octombrie 2006 (R.D.) și 13 octombrie 200 (S.I.), toate ulterioare datei de 3 iulie 2006, la care a formulat denunțul B.V., prin care acesta a sesizat organul de urmărire penală despre existența faptei.

Raportat la cuantumul sumelor cu privire la care s-a dispus confiscarea sau restituirea, conform art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. și a art. 163 și urm. C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus prin ordonanța din 10 mai 2007 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și aplicat prin procesele verbale din 17 mai 2007 (filele 440-441 și 443-444 de la dos. de urm. penală) asupra imobilului casă de locuit în suprafață de 178 mp și teren situate în Borșa, județul Maramureș, anexe gospodărești - 44 mp și teren în suprafață de 1000 mp, aparținând inculpatului P.A.D. și asupra autoturismului, aparținând inculpatului T.B.T.

De asemenea, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit ca urmare a ordonanței date la 12 octombrie 2006 de D.N.A.- Serviciul Teritorial Cluj, aplicat prin procesele verbale din datele de: 16 octombrie 2006 asupra autoturismului inculpatului T.B.T., 13 octombrie 2006 asupra imobilului constând în "grădină", în suprafață de 616 mp, înscris în C.F. și "grădină și arabil" în suprafață de 200 mp înscris în C.F., aparținând inculpatului P.A.D. și 17 octombrie 2006 asupra autoturismului, culoare gri, aparținând inculpatului L.D.

În temeiul art. 357 C. proc. pen., art. 170 C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare cu privire la imobilul aparținând inculpatului P.A.D., grădină în suprafață de 616 mp, înscris în C.F. și grădină și arabil în suprafață de 200 mp, înscris în C.F., în sensul ridicării sechestrului instituit.

Conform art. 118 C. pen. s-a dispus confiscarea agendei inculpatului P.A.D. (88 file, ambalată în plicul nr. 2, sigilat cu sigiliul "Ministerul Public P.N.A.-218") înregistrată în registrul mijloace de probă al Tribunalului Maramureș la poziția nr. 41/2006.

În baza art. 913 alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus păstrarea suporturilor magnetice pe care sunt înregistrate convorbirile telefonice, până la rămânerea definitivă a cauzei, când vor fi arhivate cu dosarul - pozițiile nr. 41/2006 și nr. 51/2007, ambele din Registrul mijloace de probă al Tribunalului Maramureș.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare în favoarea statului, conform dispozitivului.

Împotriva sentinței penale nr. 208 din 09 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția penală au formulat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Ciul și inculpații T.B.T., L.D., P.A.D. și T.D.

D.N.A. Serviciul Teritorial Cluj a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală sub următoarele aspecte: 1. Achitarea inculpatului T.D. pentru comiterea infracțiunii de dare de mită prev. de arte 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 4 alin. (2) C. pen.; 2. Nereținerea în sarcina inculpatului T.B.T. a tuturor actelor materiale ce intră în componența infracțiunii continuate pentru care acest inculpat a fost trimis în judecată; 3. Modul de aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000 și art. 254 alin. (3) C. pen. față de inculpatul T.B.T.; 4. Neconfiscarea întregii sume de bani ce a făcut obiectul infracțiunilor comise de inculpatul P.A.D.; 5. Ridicarea sechestrelor asigurătorii instituite.

De asemenea a susținut că hotărârea primei instanțe este netemeinică sub următoarele aspecte: 1. Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului T.B.T.; 2. înlăturarea pedepsei complementare privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea de luare de mită, față de inculpatul T.B.T.; 3. Reținerea în favoarea inculpatului L.D. a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. penal; 4. Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.A.D.; 5. Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului T.D. și modul de individualizare judiciare a executării acesteia.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală sub aspectul achitării inculpatului T.D. pentru comiterea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Motivarea instanței de fond referitoare la acest aspect este incoerentă și lipsită de argumente probatorii, instanța arătând că din declarația autodenunțătorului, consemnată la fila nr. 32-34 de la dosarul de urmărire penală, reiese că acesta ar fi făcut demersuri pentru a obține permisul de conducere cu ajutorul unui instructor cu prenumele M., căruia de altfel i-ar fî dat și suma de 800 euro fără să cunoască relațiile pentru care acesta pretindea că le are la Poliția Baia Mare. Nici martorul T.V. nu cunoștea mai multe amănunte despre vreo înțelegere existentă între inculpatul T.D. și inculpatul T.B.T. Acesta a indicat anumite semne pe care polițistul ce a supravegheat derularea examenului pentru obținerea permisului de conducere i le-ar fî făcut, fără să dea foarte multe detalii vis-a-vis de semnele de identificare ale acestuia. Faptul că cei doi ar fi dat bani instructorului auto va atrage sancționarea acestuia din urmă pentru trafic de influență și în nici un caz pentru dare de mită, "această infracțiune nefîind dovedită".

Ori, relațiile apropiate dintre inculpatul T.D. și inculpatul T.B.T. reies din discuțiile telefonice purtate între cei doi și interceptate în mod legal. Din aceste discuții rezultă cu certitudine că inculpatul T.G. îi cerea inculpatului T.B.T. să ajute prin semne sau alte moduri (trimiteri de mesaje scrise, înmânarea de bilețele) diferiți candidați la obținerea permisului de conducere.

Mai mult, inculpatul T.D. fără a avea vreo calitate sau vreo împuternicire specială, ridica permisele de conducere obținute fraudulos de către persoanele pe care le ajutase.

Faptul că inculpatul T.B.T. l-a ajutat efectiv pe denunțătorul T.V. pe parcursul desfășurării examenului pentru obținerea permisului de conducere, iar pentru acest lucru a pretins și primit sume de bani, reiese din declarația acestuia ce se coroborează cu declarațiile inculpatului L.D., cu procesele-verbale de recunoaștere din albumul foto și notele de redare a convorbirilor telefonice, probe ce nu au fost infirmate sau înlăturate în faza de cercetare judecătorească și de care instanța de fond era obligată să țină seama.

Aceeași manieră de fraudare a examenului practicată de inculpatul T.B.T. a fost descrisă și de către denunțătorul H.G.F. (filele 32-34 dosar u.p.).

Aceste declarații se coroborează cu cele date de către coinculpatul L.D. declarații menținute în faza de cercetare judecătorească-în care arăta că inculpatul T.B.T. avea stocate în memoria telefonului mobil răspunsurile corecte la flecare chestionar în parte și folosea aparatul în timpul examenelor. Mai mult a arătat că în cursul unui examen a observat un candidat care se folosea de telefonul mobil și a intenționat să-l excludă din sală si să-i anuleze lucrarea, însă a intervenit inculpatul T. care i-a solicitat să-1 lase în pace, moment în care a înțeles că persoana respectivă era protejată de coinculpat (filele 191-193 dosar u.p.).

Din toate aceste probe coroborate reiese cu caracter de evidență legătura dintre inculpații T.D. și T.B.T. care, contra unor sume de bani sau bunuri, ajutau diferiți candidați la obținerea permisului de conducere.

Raportat la întregul material probator administrat în cauză din coroborarea căruia reiese cu certitudine că inculpatul T.D. a dat sume de bani inculpatului T.B.T. pentru ca acesta din urmă, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu pe care le avea să-i ajute prin semne pe denunțătorii T.V. și H.G.F. să promoveze fraudulos examenul pentru obținerea permisului de conducere motiv pentru care se impune condamnarea inculpatului T.D. și pentru comiterea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Hotărârea primei instanțe este nelegală și sub aspectul nereținerii în sarcina inculpatului T.B.T. a tuturor actelor materiale ce intră în componența infracțiunii continuate pentru care acest inculpat a fost trimis în judecată, cu motivarea că faptele din rechizitoriul nr. 92/P/2006 nu se probează.

Ori, vinovăția inculpatului T.B.T. reiese din coroborarea mijloacelor de probă administrate atât în faza de urmărire penală cât și din cele din faza de cercetare judecătorească. Astfel denunțurile și declarațiile denunțătorilor menționați se coroborează cu declarațiile martorilor C.D., T.T., P.l., cu ale inculpatului P.A.D., cu procesele verbale de recunoaștere, cu dosarele de examinare ale denunțătorilor și cu notele de redare ale convorbirilor telefonice purtate de inculpatul T.B.T. și ale inculpatului T.D.

Din toate aceste mijloace de probă, ce nu au fost înlăturate de instanța de fond, reiese cu evidență faptul că inculpatul T.B.T. a ajutat prin semne sau prin transmiterea de mesaje SMS pe denunțătorii H.G.F., T.V., G.P., T.G. și D.l. să promoveze fraudulos examenele pentru obținerea permiselor de conducere. Pentru acest sprijin, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, inculpatul a primit suma de 2300 euro prin intermediul coinculpaților T.D.-pentru denunțătorii H.G.F. și P.A.D. - pentru ceilalți trei denunțători.

Hotărârea primei instanțe este nelegală sub aspectul modului de aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000 și art. 254 alin. (3) C. pen. față de inculpatul T.B.T.

În ceea ce îl privește pe inculpatul sus-numit acesta prin comiterea actelor materiale ce intră în componența infracțiunii continuate pentru care a fost trimis în judecată a primit ca mită suma totală de 7.000 de euro, brazi de Crăciun și produse alimentare.

Din această sumă totală inculpatul nu a restituit nimic denunțătorilor și nici nu i s-a confiscat nimic nici în faza de urmărire penală și nici pe parcursul cercetării judecătorești.

Cu toate acestea instanța de fond a dispus doar confiscarea sumei de 2.200 euro la cursul B.N.R. la data plății și a sumei de 200 lei și l-a obligat pe inculpatul T.B.T. la plata acestor sume de bani către stat.

Chiar dacă s-ar raporta doar la actele materiale reținute de prima instanță, hotărârea primei instanțe este tot nelegală întrucât raportat la acestea inculpatul T.B.T. a primit drept mită suma de 4.700 euro, brazi de Crăciun și produse alimentare, iar instanța de fond trebuia să dispună confiscarea banilor și bunurilor primite ca mită.

Chiar dacă o parte din sumele de bani date de denunțători au fost restituite acestora de către inculpatul P.A.D. sau de la numitul T.G.D., nu se poate aprecia că sumele primite de inculpatul T.B.T. nu trebuiau confiscate de la acesta. Mai mult instanța de fond nu a inclus în suma confiscată sumele primite de la coinculpatul L.D.

Hotărârea primei instanțe este nelegală sub aspectul neconfiscării întregii sume de bani ce a făcut obiectul infracțiunilor comise de inculpatul P.A.D.

Ca urmare a comiterii infracțiunii de trafic de influentă inculpatul P.A.D. a primit suma de 8.700 euro și brazi de Crăciun. Pe parcursul cercetărilor acest inculpat a restituit denunțătorilor suma totală de 2.850 euro. Pe cale de consecință de la acest inculpat trebuia să fie confiscată suma de 5.850 euro și contravaloarea unor brazi de Crăciun.

Cu toate acestea instanța de fond a dispus doar confiscarea sumei de 3.800 euro.

Hotărârea primei instanțe este nelegală sub aspectul ridicării sechestrelor asigurătorii instituite.

În faza de urmărire penală au fost instituie sechestre asigurătorii prin Ordonanța din 12 octombrie 2006 și aplicate prin procesul verbal din 16 octombrie 2006.

Prin hotărârea pleiunțată instanța a ridicat măsurile asigurătorii menționate. în motivarea acestei dispoziții se arată că aceste măsuri asigurătorii nu se mai impun raportat la cuantumul sumelor cu privire la care s-a dispus confiscarea.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 în cazul comiterii infracțiunilor de corupție, în vederea confiscării speciale, este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii. Dispozițiile legii sunt imperative și nu dau posibilitatea organului judiciar de a aprecia asupra oportunității luării sau ridicării unor asemenea măsuri, în măsura în care se constată săvârșirea unor asemenea infracțiuni. Ori, în situația dată în condițiile în care instanța de fond a dispus condamnarea celor trei inculpați și confiscarea unor sume de bani, nu putea dispune ridicarea măsurilor asigurătorii.

Raportat la dispozițiile imperative ale legii speciale se impune menținerea măsurilor asigurătorii până la soluționarea definitivă a cauzei.

Hotărârea este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului T.B.T., simpla lipsă a antecedentelor penale neputând justifica reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. și reducerea pedepsei aplicate inculpatului cu mult sub minimul legal prevăzut de lege. Activitatea infracțională a inculpatului s-a desfășurat pe parcursul a doi ani 2004-2006, încă de la momentul când a fost numit inspector de poliție la S.P.C.R.P.A.Î.V. Maramureș. Față de această împrejurare ne punem întrebarea dacă se mai poate aprecia că inculpatul a avut o comportare bună înainte de comiterea infracțiunii și în ce a constat această activitate. Lipsa antecedentelor penale era obligatorie pentru ca inculpatul să poată fi desemnat ca ofițer de poliție.

Pedeapsa de doi ani aplicată inculpatului T.B.T. este insuficientă pentru atingerea scopului pedepsei raportat la gravitatea faptelor comise de acest inculpat și la poziția procesuală adoptată pe parcursul procesului penal.

A considerat că instanța de fond nu a luat în considerare caracterul organizat al activității infracționale desfășurate de inculpat, multitudinea actelor materiale comise, modalitatea în care inculpații acționau, rezonanța socială creată, precum și împrejurarea - deosebit de gravă - că persoane nepregătite din punct de vedere teoretic și practic au obținut în mod fraudulos permise de conducere creându-se astfel un potențial pericol pentru ceilalți cetățeni

Activitatea infracțională a inculpaților ("rezolvarea permisului") a dobândit o oarecare notorietate. în aceste condiții s-a produs un pericol social ridicat creându-se în corpul social un sentiment de insecuritate, coruptibilitate, neîncredere în instituțiile statului și a funcționarilor publici. Acest sentiment este amplificat atunci când funcționarii, coruptibili sunt chiar ofițeri de poliție chemați să vegheze la respectarea legilor, siguranței corpului social și respectării drepturilor cetățenilor.

La stabilirea cuantumului pedepsei ar trebui să fie luat în considerare și faptul că inculpatul a avut o poziție nesinceră îngreunând aflarea adevărului. Din acest punct de vedere se creează și o inechitate față de inculpatul L.D. care a contribuit efectiv la aflarea adevărului și căruia i-a fost aplicată o pedeapsă cu puțin mai mică decât a inculpatului T.B.T.

Raportat la toate aceste aspecte se impune majorarea pedepsei inculpatului T.B.T. peste limita minimă pentru ca scopul pedepsei de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni să fie îndeplinit.

Hotărârea este netemeinică și sub aspectul înlăturării pedepsei complementare privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea de luare de mită, față de inculpatul T.B.T., toate argumentele expuse pentru majorarea pedepsei aplicate acestui inculpat pledând și pentru aplicarea unei pedepse complementare.

Raportat la calitatea pe care o deținea inculpatul-de ofițer de poliție-trebuia aplicată pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. privind interzicerea de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.

Hotărârea primei instanțe este netemeinică prin reținerea în favoarea inculpatului L.D. a circumstanței prevăzute art. 74 lit. a) C. penal.

Lipsa antecedentelor penale era o condiție "sine qua non" pentru a fi desemnat ca polițist, astfel că se impune înlăturarea acestei circumstanțe atenuante reținută în favoarea lui L.D.

Hotărârea primei instanțe este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului P.A.D.

Instanța de fond a apreciat că față de acest inculpat pot fi reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) și pe cale de consecință i-a aplicat o pedeapsă rezultantă de doar un an și 6 luni închisoare.

Simpla lipsă a antecedentelor penale nu poate justifica reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., în condițiile în care potrivit instrucțiunilor comune nr. 1224/3134/2000 ale ministrului de Interne și ale ministrului Transporturilor în art. 5 lit. e) se specifică expres că pentru a exercita profesia de instructor auto trebuie să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, de omor, lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, vătămare corporală gravă, tâlhărie, ultraj cu violență, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, luare de mită. dare de mită. primire de foloase necuvenite sau trafic de influentă.

În plus inculpatului a desfășurat activitatea infracțională pe o perioadă lungă de timp 2005-2006 și devenise de notorietate fiind cunoscut că "se ocupa cu așa ceva" (rezolvarea permiselor) și că le garanta clienților școlii de șoferi pe care o administra că vor obține permisele de conducere chiar dacă nu au abilitățile necesare.

Nici circumstanța prevăzută de art. 74 lit. e) nu poate fi reținută întrucât acest inculpat a avut doar o poziție parțial sinceră negând în mod constant relația sa cu inculpatul T.B.T. și colaborarea cu acesta în vederea fraudării examenelor pentru obținerea permiselor de conducere, îngreunând aflarea adevărului.

Hotărârea primei instanțe este netemeinică cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului T.D. și a modului de individualizare judiciară a executării acesteia, apreciind că simpla lipsă a antecedentelor penale nu poate justifica reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. penal, argumentele expuse referitoare la netemeinicia hotărârii față de coinculpații T.B.T. și P.A.D. fiind valabile și pentru inculpatul T.D.

Inculpatul T.D. a solicitat admiterea apelul cu consecința schimbării încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 257 C. pen., prin înlăturarea prev. art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și achitarea sa de sub acuza săvârșirii infracțiunii prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

De asemenea a solicitat respingerea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. ca nefondat.

S-a arătat că instanța de fond a fost nu a audiat în mod direct și nemijlocit toți martorii propuși prin rechizitoriu, dând citire declarațiilor luate în faza de urmărire penală pentru martorii care nu s-au prezentat.

Referitor la solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de influență cu aplicarea prev. art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 257 C.pen, prin înlăturarea dispozițiilor cuprinse în legea specială, s-a arătat că inculpatul Timiș nu are nici una dintre calitățile cerute de lege pentru a fi subiect activ al acestei infracțiuni. Alin. (3) din art. 7 se referă la un subiect activ calificat, în sensul că prevederile acestui articol se aplică acelor persoane care au atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.

A considerat că s-a dispus condamnarea sa pe baza declarațiilor date în faza de urmărire penală de către denunțătorii T.V. și H.G.F., fără a justifica motivul pentru care a înlăturat declarațiile martorilor date în fața instanței. și considerentele în baza cărora le-a reținut pe cele din faza de urmărire penală. Martorul H.G. a arătat instanței că nu-și mai menține declarațiile luate în faza de urmărire penală întrucât s-au făcut presiuni asupra lui de către procuror. Martorii propuși de Parchet au venit în fața instanței de judecată și au revenit, de bună voie, asupra declarațiilor din faza de urmărire penală, pe considerentul că au fost constrânși de organele de urmărire penală în a da declarații împotriva inculpaților trimiși în judecată prin cele două dosare conexate, astfel că aceste probe nu au fost administrate în mod legal.

Singurele declarațiile verosimile și date în condiții libere, fără a exista constrângeri și presiuni asupra persoanelor audiate sunt declarațiile luate în cursul cercetării judecătorești.

Martorul T.V. a dat declarații contradictorii în cauză. Audiat fiind în faza de urmărire penală (filele 46-50) a declarat că a purtat discuțiile, în vederea obținerii permisului de conducere în mod fraudulos cu o persoană pe nume T.G., căreia i-a remis suma de 1.200 euro, iar la filele 32-34 din dosarul de urmărire penală martorul a declarat că a discutat cu T.D. zis "B." despre obținerea permisului de conducere, acesta mi-a spus că mă costă 1.200 euro din care el își va păstra câteva sute, iar restul îi va da polițistului. în cursul cercetării judecătorești, la termenul de judecată din 25 martie 2008 a fost audiat martorul T.G.D. (fila 306), care a relatat că atât el cât și T.D. au aceeași poreclă "B." și că este posibil ca să fi fost confundați de către denunțătorul T.V.

Raportat la declarațiile acestui din urmă martor este evident că denunțătorul T.V. a făcut o confuzie între persoana sa și cea a numitului T.G. și întrucât nu a putut fi audiat în fața instanței de judecată, fiind plecat din țară, instanța nu ar fi trebuit a ține seama la pleiunțarea soluției de condamnare de depoziția acestui martor.

Coinculpatul T.B., persoana a cărei influență se presupune că ar fi traficat-o, a arătat faptul că singurele legături pe care le-au avut se referă la vânzarea unor piese auto sau autoturisme, și nicidecum legate de obținerea permiselor de conducere.

Martorului S.F., șeful inculpatului T. a arătat că desemnarea comisiilor ce urmau să examineze candidații se făcea de către șeful inculpatului în ziua examenului, astfel încât inculpatul T. nu putea ști cu certitudine, înaintea examenului, clacă urma să facă parte din comisie, (cadrul legal reprezentând Ordinul M.A.I. nr. 574/2005). Practic era imposibil ca inculpatul să cunoască cu exactitate ziua în care urma să supravegheze desfășurarea examenului, iar corectarea chestionarelor avea loc în prezența unui martor desemnat. Susținerea că se foloseau telefoane mobile în vederea comunicării răspunsurilor la chestionare nu este fondată, întrucât atât examinatorii cât și candidații aveau obligația de a închide telefoanele în momentul intrării în sala de examen.

A considerat că singurele probe de care instanța ar trebui să țină seama sunt cele administrate în cursul cercetării judecătorești, în mod nemijlocit, în condiții de publicitate și de contradictorialitate. Nu este mai puțin adevărat că instanța de judecată este suverană în aprecierea probelor, însă, în același timp instanța trebuie să ia în considerare doar acele probe care au fost administrate în mod legal.

Singurele declarațiile verosimile și date în condiții libere, fără a exista constrângeri și presiuni asupra persoanelor audiate sunt declarațiile luate în cursul cercetării judecătorești și în raport de acestea singura soluție corectă este cea de achitare.

Inculpatul Timiș a solicitat respingerea apelului D.N.A.

Inculpatul P.A.D. a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate în temeiul art. 379 alin. (2) lit. b) teza II C. proc. pen., și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței fondului pentru administrarea probei cu martori, iar în subsidiar, desființarea hotărârii în temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. și rejudecând cauza să se înlăture prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu referire la infracțiune a de trafic de influentă, să se aplice inculpatului o pedeapsă egală cu durata arestului preventiv, să se înlăture obligația de restituire a sumei de 1.600 euro către B.V. și să se dispună confiscarea numai a sumei de 700 euro.

S-a arătat că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului, prevăzut sub sancțiunea nulității absolute de prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost respectate prevederile art. 4 si 6 C. proc. pen. precum si prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la dreptul la un proces echitabil si respectarea dreptului la apărare în condițiile în care instanța fondului a refuzat audierea a 3 martori prezenți în sala de judecată la termenul din data de 25 martie 2008, respectiv D.I., R.M. si G.C., deși aceștia fuseseră citați si erau martori esențiali atât în latura penală cât și în latura civilă.

La termenul din data de 25 martie 2008 martorii s-au prezentat, dar instanța a refuzat să-i audieze, cu motivarea că li s-a dat citire declarațiilor.

A apreciat că instanța fondului avea obligația să-i audieze în mod nemijlocit raportat la faptul că declarațiile acestora au stat la baza trimiterii în judecată, au susținut acuzele iar inculpatul avea dreptul la o audiere a acestora în condiții de contradictorialitate cu respectarea dreptului la apărare si la un proces echitabil.

Nulitatea este absolută pentru nerespectarea dreptului la apărare, consecința fiind aceea a desființării hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării acestor probe care au stat la baza hotărârii de condamnare.

S-a susținut că în mod greșit instanța a reținut prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu referire la infracțiunea de trafic de influentă, inculpatul P. neavând calitatea activă specială cerută de lege, respectiv aceea de funcționar cu atribuții de control, de constatare si sancționare a contravențiilor sau infracțiunilor.

Agravanta se aplică doar în situația în care inculpatul are această calitate specială, în cazul de față dispozițiile art. 7 alin. (3) nefiind aplicabile.

Ca efect al înlăturării acestei agravante legale s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului la durata arestului preventiv.

Inculpatul P. a recunoscut săvârșirea infracțiunilor de dare de mită si trafic de influentă, hotărârea atacată conținând numeroase erori cu privire la sumele stabilite în cadrul laturii civile.

În legătura cu inculpatul L., inculpatul P. i-a promis câte 500-700 euro pentru fiecare elev ajutat la examen, banii urmând a fi plătiți după obținerea permiselor. De altfel, nici inculpatul P. nu a luat bani de la elevi decât după promovarea examenului. Acolo unde elevul nu a beneficiat de ajutor nu se prime a nici o sumă de bani. Inculpatul L. a recunoscut faptul că a primit de la inculpatul P. bunuri în valoare de 550 lei, precum si câte 500 euro pentru fiecare elev ajutat iar în două cazuri câte 700 euro.

În realitate inculpatul P. a beneficiat efectiv de doar 700 euro, sumă cu privire la care este justificată măsura confiscării.

S-a arătat că greșit a fost obligat inculpatul să restituie către B.V. suma de 1.600 euro, în condițiile în care din probatoriul administrat a rezultat că martorul i-a dat inculpatului doar suma de 1.500 euro care a făcut obiectul flagrantului, alte sume nefiind plătite inculpatului P. decât contravaloarea scolii de șoferi pentru B.V. si B.R., în cuantum total de 1.400 lei, astfel cum rezultă din factura fiscală si chitanțele depuse în fata instanței fondului. De asemenea greșit s-a confiscat suma de 1.000 lei reprezentând contravaloarea a 25 de brazi primiți de la C.V., întrucât acești brazi reprezentau contravaloarea a 15 ore suplimentare de conducere si nu au făcut obiectul infracțiunilor pentru care este cercetat acesta.

Astfel, de la P.I., inculpatul nu a primit nici o sumă de bani, martorul arătând în fata instanței că nu a avut nici o legătură cu P.. Rezmuves Iosif a arătat în fata instanței că a plătit inculpatului doar suma de 1.400 lei reprezentând scala de șoferi, fiind emisă factură fiscală si chitanță. G.P. arată instanței că nici măcar nu l-a cunoscut pe inculpatul P., sens în care acesta nu a primit vreo sumă de bani. De la Ș.R. inculpatul a primit contravaloarea scolii de șoferi, 1.700 lei, fiind emisă factură fiscală si chitanță, fără a exista vreo înțelegere sau ajutor pentru obținerea permisului. De la T.I. inculpatul a primit suma de 1.200 euro, din care 200 euro reprezentau contravaloarea scolii de șoferi, fiind emisă factură fiscală si chitanță, 700 de euro au fost predați inculpatului L. iar P. a beneficiat de 300 euro. De la I.M. inculpatul a primit suma de 1.200 euro, din care 200 euro reprezentau contravaloarea scolii de șoferi, fiind emisă factură fiscală și chitanță, 700 de euro au fost predați inculpatului L. iar P. a beneficiat de 300 euro.

De la D.l. inculpatul P. nu a primit nici o sumă de bani si nici nu a purtat discuții în legătură cu examenul pentru obținerea permisului. Dacă acest martor ar fi fost audiat la termenul din data de 25 martie 2008 când a fost prezent în sala de judecată, instanța își putea forma convingerea asupra stării de fapt. Consideră că prin neaudierea acestuia a fost privat de dreptul la apărare.

În mod greșit instanța fondului a înlăturat declarațiile martorilor date în faza de cercetare judecătorească apreciind ca fiind reale doar susținerile din faza de urmărire penală, deși martorii au precizat că au fost supuși influențelor si presiunilor.

A apreciat că toți cei care au fost catalogați ca autodenunțători trebuiau să aibă calitatea de făptuitori si mai apoi învinuiți, declarațiile acestora trebuind a fi analizate prin prisma propriului interes în această cauză, așa-zisele autodenunțuri fiind făcute în mod evident în scopul apărării de pedeapsă în condițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Declarațiile date în fața Tribunalului au fost fără echivoc o reflectare a adevărului, martorii nefiind influențați de riscul de a fi puși sub acuzare pentru fapta proprie.

Inculpatul L.D. a solicitat admiterea apelului în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu consecința reindividualizării cuantumului pedepsei aplicate și a modalității de executare.

A arătat că încă din primul moment al procesului penal, de la declanșarea urmăririi penale, a recunoscut comiterea faptelor și a depus toate diligentele necesare pentru a ajuta organele de urmărire penală în aflarea adevărului și pentru buna desfășurare a procesului penal.

A considerat că instanța de fond avea posibilitatea și trebuia să dea o mai mare eficiență dispozițiilor art. 73 și art. 76 C. pen., din probațiune rezultând că este cunoscut în societate ca o persoană cu respect față de valorile sociale și morale, că este un tată și un soț devotat familiei și că activitatea infracțională în care a fost implicat este doar o greșeală enormă pe care o regretă nespus.

Dovadă în acest sens stau multiplele caracterizări ale persoanelor ce mă cunosc care confirmă faptul că ceea ce s-a întâmplat a fost un "accident" și că nu reprezint un pericol pentru societate.

De asemenea, imediat după punerea sa în liberate, a reușit să se reintegreze social într-un timp relativ scurt, reîncadrându-se în muncă, aspect ce demonstrează încă o dată reputația bună de care se bucură și susținerea de care beneficiază în rândul comunității din care provine.

A apreciat că instanța în mod eleiat nu a reținut în sarcina sa și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. cu motivarea că în condițiile în care a fost reținută cauza de atenuare prevăzută de art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 nu mai poate fi reținută și circumstanța atenuantă mai sus arătată.

Între dispozițiile art. 74, alin. (1) lit. x) C. pen. și prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 nu există din punct de vedere legal concurs, astfel încât să primeze aplicarea normei speciale, natura juridică a celor două texte fiind esențialmente diferită.

Instanța de judecată avea posibilitatea de a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, toate elementele ce trebuiau avute în vedere la momentul aplicării pedepsei pledând în acest sens.

Dată fiind situația sa personală, recunoașterea comiterii faptelor, colaborarea cu organele de urmărire penală pe parcursul fazei de urmărire penală și diligentele depuse pentru aflarea adevărului și tragerea la răspundere a altor persoane care au comis fapte similare, menținerea poziției de sinceritate pe întreaga desfășurare a cercetării judecătorești, dar și caracterizările din partea celor ce îl cunosc și confirmă că este o persoană echilibrată, fiind în măsură să demonstreze că scopul pedepsei aplicate poate fi atins și fără privare de liberate, prin suspendarea condiționată a executării acesteia.

Cu privire la apelul declarat de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj care vizează strict reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74, alin. (1) lit. a) C. pen. apreciază că acesta este nefondat, deoarece la momentul reținerii acestei circumstanțe în favoarea sa instanța de fond nu a avut în vedere doar lipsa acestor antecedente penale, ci întreaga atitudine și conduită înainte de săvârșirea faptei.

Inculpatul T.B.T. a arătat că în mod greșit prima instanța a reținut vinovăția sa, dispunând condamnarea la o pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mita prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., fără să prezinte in prealabil o stare de fapt proprie, reproducând stările de fapt prezentate de procurori in cele doua rechizitorii reunite, ceea ce contravine prev. art. 356 C. proc. pen.

Instanța a omis să prezinte fiecare din actele care compun infracțiunea continuată și să facă o analiză a probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, a celor care au fost înlăturate precum si a oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția data in cauza.

În mod injust, prima instanță a trecut la judecata si la soluționarea cauzei fără sa fi administrat in mod nemijlocit toate probele care au stat la baza celor doua rechizitorii și fără sa fi administrat probele încuviințate in apărarea sa. Instanța nu a audiat in mod direct si nemijlocit toți martorii propuși prin rechizitoriu, lipsind inculpații de posibilitatea de adresa in mod direct întrebări unora din martorii audiați doar in faza de urmărire penala

Prin încheierea din 26 februarie 2008 s-a încuviințat audierea martorilor propuși de inculpat respectiv A.M.V., E.R.I., D.D. și V.I., insa ulterior in mod nejustificat s-a revenit asupra audierii acestor martori.

A considerat că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 327 alin. (3) C. proc. pen. pentru a se da citire declarațiilor martorilor și că nelegal prin încheierea din data de 25 martie 2008, cu privire la martorii încuviințați in apărarea sa, instanța invocând art. 328. alin. ultim, C. proc. pen. a revenit asupra probelor încuviințate, considerându-le inutile.

Declarațiile martorilor P.T.W., C.V., S.I., R.I.M., H.G.F., F.L.M., G.P., T.G., B.G., P.A.D. din cursul urmăririi penale nu sunt valabile deoarece martorii au fost amenințați de către organele de urmărire penala sau li s-au făcut promisiuni in vederea obținerii de probe, astfel cum reiese din declarațiile acestora date cu ocazia cercetării judecătorești.

Interceptările si înregistrările de convorbiri telefonice redate in vol. l al dosarului de urmărire penala filele 262-303, pe care se bazează soluția de condamnare, alături de declarația data de inculpatul L.D., au fost obținute cu încălcarea prevederilor art. 911 alin. 3 care stabilește competenta de autorizare a Președintelui instanței căreia i-a revenit competenta sa judece cauza in prima instanță sau de la instanța corespunzătoare in grad acesteia in a cărei circumscripție se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, iar interceptarea si înregistrarea acestor convorbiri au fost efectuate in baza autorizației nr. 11/2005 emisă de Curtea de Apel Cluj, instanță necompetenta material, prima instanță fiind tribunalul. Sancțiunea este nulitatea absoluta a interceptărilor si înregistrărilor de convorbiri efectuate conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Deși obținute in mod nelegal, interceptările si înregistrările de convorbiri la care se face referire expresa la fila 8 din sentință nu confirmă săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penala. Instanța trebuia să dispună înlăturarea declarației inculpatului L.D. deoarece nu se coroborează cu restul probelor administrate in cauză și a fost data pentru a beneficia de situația de impunitate prev. de art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, ceea ce face ca ea sa fie lipsita de credibilitate.

Solicită rejudecarea de către prima instanță a cauzei pentru motivul existentei cazului de nulitate prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., respectiv încălcarea dispozițiilor referitoare la prezenta învinuitului sau inculpatului si asistarea acestuia de către apărător fiind obligatorie potrivit legii reaudierea tuturor martorilor care au fost audiați în faza de urmărire penala si de care instanța penala tine seama la judecarea cauzei. Fiind un caz de asistență juridica obligatorie conform art. 171 alin. (2) C. proc. pen., martorii trebuiau ascultați in prezenta sa și a apărătorului său pentru a avea posibilitatea de a le pune întrebări, potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. pen. la care se raportează art. 327 C. proc. pen.

În subsidiar a solicitat achitarea in temeiul art. 1 1 pct. 2 lit. a) si art. 10 lit. c) C. proc. pen. și anularea măsurii confiscării speciale, cheltuielile judiciare avansate de stat urmând să rămână in sarcina acestuia.

Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin Decizia penală nr. 29/A din 8 martie 2010, a constatat că apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, este fondat parțial, cu privire la cuantumul pedepsei, neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi inculpatului T.B.T. și cuantumul sumei supuse confiscării de la acesta, la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.A.D., cuantumul sumei supuse confiscării de la acesta și greșita obligare a acestuia la restituirea sumei de 1.600 euro către B.V., precum și cu privire la greșita achitare a inculpatului T.D. pentru infracțiunea de dare de mită în formă continuată precum și la greșita ridicare a sechestrelor asigurătorii instituite în cauză.

De asemenea a stabilit că sunt fondate parțial apelurile declarate de inculpații P.A.D. și T.D., cu privire la greșita reținere a prev.art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 referitor la infracțiunea de trafic de influență în formă continuată, urmând a fi admise sub acest aspect.

Curtea a constatat că apelurile declarate de inculpații T.B.T. și L.D. sunt nefondate, respingându-le pentru următoarele considerentele .

Pentru a pleiunța această hotărâre, Curtea de Apel Cluj a reținut că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă în ce privește stabilirea vinovăției inculpaților pentru infracțiunile și actele materiale pentru care a dispus condamnarea acestora, dar a dozat greșit pedeapsa pentru inculpatul T.B., reținând eleiat în motivare că nu a comis toate actele materiale ale infracțiunii de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată, cu toate că în dispozitiv nu a menționat numărul actelor materiale pentru care a dispus condamnarea, greșit a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi inculpatului T.B.T., raportat la gravitatea faptei de care a fost găsit vinovat și a stabilit greșit cuantumul sumei supuse confiscării de la acesta.

De asemenea s-a individualizat incorect pedeapsa aplicată inculpatului P.A.D., s-a stabilit incorect cuantumul sumei supuse confiscării de la acesta și greșit a fost obligat la restituirea sumei de 1.600 euro către B.V.

Eleiat s-a dispus achitarea inculpatului T.D. pentru infracțiunea de dare de mită în formă continuată precum și greșit au fost ridicate sechestrele asigurătorii instituite în cauză.

Nefondat au fost reținute prev.art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000 referitor la infracțiunea de trafic de influență în formă continuată pentru inculpații P.A.D. și T.D.

În privința inculpatului T.B. instanța de apel a constatat că greșit a înlăturat în considerente instanța de fond actele materiale de luare de mită care au făcut obiectul rechizitoriului nr. 92/P/2006.

Astfel, martorul H.G.F. a declarat în cursul urmăririi penale - filele 32-34 că la data de 12 martie 2006 numitul M. din Borșa i-a pretins suma de 800 euro promițându-i că prin .relațiile pe care le are la Poliția Baia Mare îi va rezolva permisul de conducere. Conform înțelegerii i-a predat acestuia dosarul pentru a-l programa la examen, a fost anunțat telefonic de M. despre faptul că a fost programat în data de 14 martie 2006, iar în data de 13 martie 2006 s-a întâlnit în Baia Mare cu M., în jurul orei 21, acesta cerându-i să cumpere în dimineața următoare două cartele pre-pay, urmând să trimită mesaj cu numărul chestionarului și să primească mesaj cu răspunsurile corecte.

Martorul H. a intrat la examen având ascuns în mâneca hainei telefonul mobil, a procedat astfel cum a fost sfătuit și a promovat examenul cu 24 de puncte. După examen martorul l-a sunat pe M., acesta a venit cu un autoturism, a urcat în autoturism și i-a dat lui M. suma de 800 euro. Tot M. s-a ocupat și de obținerea efectivă a permisului de conducere, pe care i l-a dat martorului în 20 martie 2006.

Martorul T.V. a declarat filele 44-49, că îl cunoaște pe T.D. zis B. din Borșa, a apelat la acesta, luând legătura prin intermediul unui văr al său, T.G., pentru obținerea permisului de conducere și T.D. i-a promis că prin relațiile pe care le are îi va facilita obținerea permisului de conducere categoriile A, B, C, E. T.G. a cerut suma de 1.200 euro, pe care martorul i-a dat-o. A fost programat pentru data de 9 mai 2006 la examen, T.D. i-a explicat că polițistul care îl va ajuta va veni la el, îi va lua buletinul și îl va întoarce cu capul în jos și să fie atent la semnele pe care i le va face, dacă acesta va privi în sus răspunsul e A, dacă își umflă obrajii răspunsul e B, iar dacă își lasă bărbia în piept răspunsul e C. De asemenea i-a spus să cumpere două cartele pre-pay, una rămânând la T.D., cu care să comunice numărul chestionarului, urmând să primească răspunsurile la întrebări.

După ce a primit chestionarul martorul a trimis două sms-uri, dar nu a primit răspuns, apoi s-a apropiat polițistul și i-a făcut semnele convenite, dar nu le-a înțeles, astfel că nu a luat examenul.

La începutul lunii iunie 2006 T.G. i-a restituit cei 1.200 euro.

Din procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere după fotografie - filele 54-73, reiese că martorul T.V. l-a recunoscut pe inculpatul T.B. ca fiind polițistul care i-a făcut semne și pe inculpatul T.D. ca fiind cel care avea relații la poliție.

Martora G.P. a declarat filele 109-113, că după ce a căzut de 4 ori la examen, a luat legătura cu inculpatul P.A.D., care i-a promis că polițistul o va ajuta. La examenul din 12 decembrie 2005 unul din polițiștii din sală, un bărbat de 30 de ani robust, tuns scurt, cu fața rotundă, pe care l-a identificat ulterior după fotografii ca fiind inculpatul T. filele 122-128, s-a apropiat de ea și a ajutat-o la două întrebări, făcându-i semn cu degetul mare de la mână ridicat, care însemna răspuns A. A luat examenul cu 24 de puncte, iar după examen i-a explicat lui P. cum a fost ajutată și acesta i-a cerut suma de 100 euro, pe care i-a dat-o în ziua în care și-a ridicat permisul de conducere.

Martorul T.G. a declarat - fila 162 -166 că a luat legătura cu inculpatul P.A.D., despre care aflase că are cunoștințe la poliție și acesta i-a promis că în schimbul sumei de 1.000 euro îi va facilita obținerea permisului de conducere. în dimineața zilei de 13 septembrie 2005 când urma să susțină examenul s-a întâlnit cu P., care i-a explicat semnele pe care urma să i le facă polițistul. în sală unul dintre polițiști, identificat după planșele foto ca fiind inculpatul T. filele 178-181, s-a apropiat și l-a ajutat făcându-i semnele convenite, astfel că a reușit să promoveze examenul. A doua zi i-a dat inculpatului P. suma de 1.000 euro.

Martorul D.I. a declarat - fila 142-144 că i-a dat inculpatului P.A.D. suma de 17 milioane lei vechi pentru orele de condus și legislație și că acesta i-a pretins suma de 1.200 euro pentru a fi ajutat la examenul pentru obținerea permisului. în ziua examenului s-a întâlnit cu inculpatul P. în fața clădirii și acesta i-a spus că va fi ajutat de un polițist. în sala de examen un polițist, identificat după planșele foto ca fiind inculpatul T. filele 154-161, i-a înmânat un bilețel pe care erau trecute numere întrebărilor și răspunsurile corecte. După obținerea permisului s-a întâlnit cu P. și i-a dat suma de 800 euro, neavând dă îi dea diferența de 400 euro convenită.

Martorul H.G.F. a revenit în fața instanței asupra declarației date în cursul urmăririi penale, susținând că s-ar fi făcut asupra lui presiuni, fără a indica vreo dovadă în acest sens și fără a proba în vreun fel respectivele presiuni - fila 3 dosar fond.

De asemenea martorul T.G. a declarat că nu își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale, întrucât a fost amenințat că nu va putea părăsi țara, dar nu a indicat vreo dovadă - fila 159 dosar fond.

Și martora G.P. a declarat că nu își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale, întrucât a fost amenințat că nu va putea părăsi țara, fără a indica vreo dovadă - fila 160.

La fel martorul T.V., audiat de instanța de apel, a revenit asupra declarației din cursul urmăririi penale filele 104-105, spunând că a fost amenințat de un procuror că nu va fi lăsat să plece din țară.

Susținerile martorilor referitoare la amenințarea lor cu imposibilitatea de a părăsi țara, pe lângă faptul că nu au fost dovedite, nu sunt credibile, martorii nefiind în măsură să indice identitatea persoanei care i-ar fi amenințat, iar împrejurarea că nu ar fi lăsați să plece din țară nu reprezintă în sine o amenințare în măsură să determine o persoană să declare lucruri nereale, cum ar fi împrejurarea că au dat bani pentru a obține permisul de conducere, aspect care nu le era favorabil. în situația în care s-ar fi luat față de martori vreo măsură abuzivă de către organele de cercetare penală, aceștia aveau posibilitatea de a se adresa instanței de judecată pentru apărarea dreptului încălcat.

În aceste condiții instanța de apel a ținut seama de declarațiile date în cursul urmării penale, al căror conținut și l-au asumat martorii prin semnare și în care au furnizat o mulțime de amănunte legate de împrejurările în care au obținut permisul de conducere, cum sunt cele referitoare la numărul de examene susținute anterior, instructorii de la care au luat ore de condus, semnele ce urmau să le fie făcute de polițiști pentru a-i ajuta să promoveze proba teoretică și altele asemenea, pe care doar aceștia erau în măsură să le cunoască.

Aceste declarații se coroborează cu cele ale martorilor C.D., T.T., P.I., cu ale inculpaților P.A.D., L.D., cu procesele verbale de recunoaștere, cu dosarele de examinare ale denunțătorilor și cu notele de redare ale convorbirilor telefonice purtate de inculpatul T.B.T. și ale inculpatului T.D.

În mod corect a dat instanța de fond citire declarațiilor martorilor care nu au mai putut fi audiați întrucât erau plecați în străinătate, deoarece nu s-a aflat noua adresă a acestora pentru a fi citați. în acest context imposibilitatea ascultării acestora a fost dovedită, autoritățile efectuând toate demersurile posibile în vederea aducerii lor în fața instanței.

Inclusiv instanța de apel a dispus citarea cu mandat de aducere a martorilor ce au lipsit de la judecata în primă instanță, însă a reuși audierea numai a martorilor T.V., L.I., P.G.A. și T.T., ceilalți martori fiind plecați în străinătate, unii definitiv, fără a se cunoaște noua lor adresă.

Susținerea că sunt lovite de nulitate absolută interceptările și înregistrările de convorbiri telefonice redate in vol. l al dosarului de urmărire penala filele 262-303, pe care se bazează soluția de condamnare, alături de declarația data de inculpatul L.D., deoarece au fost obținute cu încălcarea prevederilor art. 911 alin. (3) care stabilește competența de autorizare a Președintelui instanței căreia i-a revenit competenta sa judece cauza in prima instanță sau de la instanța corespunzătoare in grad acesteia în a cărei circumscripție se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiind efectuate in baza autorizației nr. 11/2005 emisă de Curtea de Apel Cluj, instanță necompetenta material, prima instanță fiind tribunalul nu poate fi primită deoarece la data la care s-a emis autorizația nr. 11/2005 se cunoștea calitatea de ofițer a inculpatului T. în cadrul Serviciului Poliției Rutiere, unde ar fi putut avea și atribuții de poliție judiciară, aspect care ar fi atras competența curții. Dată fiind urgența și până la clarificarea, acestui aspect, autorizarea a fost dată de Curtea de Apel Cluj, instanță superioară tribunalului, astfel că această autorizare este valabilă potrivit principiului cine poate mai mult poate și mai puțin.

Referitor la invocarea faptului că nelegal instanța în baza art. 328 alin. ultim C. proc. pen. a revenit prin încheierea din data de 25 martie 2008 asupra audierii martorilor încuviințați în apărarea inculpatului T., considerând inutilă depoziția acestora, se constată că în mod corect s-a revenit asupra acestor probe, în condițiile în care martorii, legal citați cu mențiunea că în caz de neprezentare vor fi amendați, nu s-au prezentat, precum și raportat la teza probatorie, respectiv furnizarea de relații referitoare la modul de desfășurare a examenului de la data când a susținut proba teoretică și martora G.P.

Aspectele pe care le-ar fi putut eventual relata acești martori nu prezintă relevanță câtă vreme aceștia au fost preocupați de rezolvarea chestionarelor proprii, iar cei care au fost ajutați de inculpatul T. prin indicarea prin semne a răspunsurilor corecte au relatat în ce condiții s-a întâmplat acest lucru și ce sume de bani au dat pentru ajutorul primit.

În raport de cele mai sus expuse, instanța de apel a constatat că vinovăția inculpatului T.B. este dovedită în comiterea tuturor celor 18 acte materiale de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată și a dispus condamnarea acestuia în baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată-18 acte materiale-, la dozarea pedepsei ținând seama de prevederile art. 72 C. pen..

La dozarea pedepsei aplicate inculpatului T. pentru toate actele materiale deduse judecății instanța de apel a reținut în continuare față de acesta circumstanța atenuantă prev.de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv conduita bună avută înainte de săvârșirea infracțiunii, apreciind că este incidență în cauză, textul de lege având în vedere conduita generală în societate anterior comiterii faptei și nu doar simpla lipsă a antecedentelor penale ca și condiție pentru ocuparea unei anumite funcții. Totodată, curtea reține că gravitatea faptei imputate se reflectă atât în cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, cât și în modalitatea de executare, pedeapsa aplicată urmând a fi executată în regim de detenție.

Față de calitatea pe care a deținut-o inculpatul T., aceea de ofițer de poliție, calitate în care era dator să ofere societății corectitudine, cinste, demnitate, însă a încălcat principii de bază ale activității pe care trebuia să o desfășoare, Curtea de Apel Cluj, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev.de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv a dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura celei de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, în cadrul Poliției Române, pe o durată de 2 ani.

Referitor la sumele supuse confiscării, curtea de apel a constatat că în privința inculpatului T.B. s-a făcut dovada primirii efective a sumei de 3.300 euro, care urmează a fi confiscată, respectiv 300 euro primiți de la Ș.D., 1.500 euro primiți de la coinculpatul L., 800 euro primiți de la instructorul B.G. pentru a se facilita permisele lui R.D. și S.I., 700 euro primiți de la coinculpatul P. pentru a facilita permis pentru I.M., de asemenea a 5 brazi în valoare de 200 lei, a căror contravaloare s-a dispus a fi confiscată de către instanța de fond.

Cu privire la sumele primite efectiv de inculpatul P.A.D. instanța de apel a reținut următoarele : inculpatul P. a primit de la R.I.M. suma de 1.500 euro, a restituit 1.200 euro, diferența este de 300 euro, a primit de la J.Ș. 600 euro, a restituit prin intermediul lui G. 350 euro, diferența este de 250 euro, a primit de la P.G. 1300 euro, pe care i-a restituit integral, a primit de la B.V. pentru soția sa B.R. 1.600 euro, din care 500 euro i-a dat inculpatului L., diferența fiind de 1.100 euro, a primit de la I.M. 1.200 euro, din care 700 euro i-a dat inculpatului T., diferența este de 500 euro, a primit de la G.P. 100 euro, a primit de la P.I. 700 euro, de la T.G. 1.000 euro, de la D.I. 800 euro, de la C.V. 30 de brazi în valoare de 1.200 lei, din care a dat inculpatului T. 5 brazi în valoare de 200 lei, de la Ș.R. a primit 500 euro, de la T.I. a primit 1.200 euro, din care 700 euro i-a dat inculpatului L., diferența fiind de 500 euro.

Astfel inculpatul P.A.D. a beneficiat efectiv de suma de 5.750 euro și 25 de brazi, a căror contravaloare de 1.000 lei urmează a fi confiscată.

Susținerea că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului, prevăzut sub sancțiunea nulității absolute de prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., drept consacrat și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece instanța fondului a refuzat audierea a 3 martori prezenți în sala de judecată la termenul din data de 25 martie 2008, respectiv D.I., R.M. si G.C., deși aceștia fuseseră citați si erau martori esențiali atât în latura penală cât și în latura civilă, martorii prezentându-se la termenul din data de 25 martie 2008, dar instanța refuzând audierea, cu motivarea că li s-a dat citire declarațiilor, nu poate fi primită în raport de actele dosarului.

Astfel s-a constatat că la fila 410, verso din dosarul de fond se consemnează că la apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat doar martorul T.G.D., lipsă fiind toți ceilalți martori citați și că martorii D.I., R.M. si G.C. nu au fost citați pentru acest termen (f.245).

Este adevărat că apărătorul inculpatului P., av. C.D., a afirmat că martorii s-ar afla pe coridor, însă câtă vreme aceștia nu au înțeles să se prezintă în fața instanței atunci când a fost strigată cauză, instanța nu avea obligația de a-i căuta pe coridor, cu atât mai mult cu cât, constatând imposibilitatea audierii lor la termenul pentru care au fost citați, instanța a dat citire declarațiilor acestora conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen..

În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.A.D., instanța de apel a reținut că în raport de gravitatea faptelor comise, reflectată inclusiv în sumele pretinse și cele de care a beneficiat efectiv acest inculpat, dar și în rolul importat pe care acesta 1-a deținut în cadrul rețelei infracționale, el fiind cel care transmitea elevilor codul semnelor convenit cu ceilalți doi inculpați lucrători de poliție, astfel ca aceștia să recunoască răspunsurile la întrebările din chestionar, precum și cel care aduna sumele de bani de la elevi și le transmitea lucrătorilor de poliție, după ceîși reținea partea, impune majorarea pedepselor stabilite pentru fiecare dintre infracțiunile comise, reținând în continuare în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prev.de art. 74 lit. a) și c) C. pen., având în vedere că până la vârsta de 50 de ani avută la momentul începerii comiterii prezentelor fapte penale, a avut o conduită bună în societate, iar pe parcursul procesului a recunoscut faptele comise.

Gravitatea faptelor comise urmează a se reflecta și în modalitatea de executare a pedepsei, curtea urmând a menține executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante.

Referitor la solicitarea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de influență cu aplicarea prev. art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 257 C.pen, prin înlăturarea dispozițiilor cuprinse în legea specială, curtea a reținut că inculpații T.D. și P.A.D. nu au nici una dintre calitățile cerute de lege pentru a fi subiect activ al acestei infracțiuni. Alin. 3 din art. 7 se referă la un subiect activ calificat, în sensul că prevederile acestui articol se aplică acelor persoane care au atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.

Astfel, art. 7 din Legea nr. 78/2000 prevede că „Fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârșirea in fracțiunii de către un funcționar cu atribuții de control".

Fapta de dare de mită săvârșită față de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) sau față de un funcționar cu atribuții de control se,sancționează cu, pedeapsa prevăzută la art. 255 C. pen., al cărei maxim se majorează, cu 2 ani.

Infracțiunile de primire de foloase necuvenite și trafic de influență, dacă au fost săvârșite de una dintre persoanele menționate la alin. (1) și (2), se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 256 C. pen., respectiv la art. 257 C. pen., al cărei maxim se majorează cu 2 ani.

Ca urmare, admițând apelurile declarate de inculpații P.A.D. și T.D., cu privire la greșita reținere a prev.art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 referitor la infracțiunea de trafic de influență în formă continuată Curtea de Apel Cluj a înlăturat aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 din încadrarea juridică a infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată reținute în sarcina inculpaților P.A.D. și T.D.

Pentru motivele expuse anterior, instanța de apel a majorat cuantumul pedepselor stabilite inculpatului P.A.D. de la 4 luni la 5 luni închisoare pentru infracțiunea de dare mită în formă continuată prev.de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. și de la 1 an și 6 luni la 1 an și 11 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență în formă continuată prev.de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen..

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul P.A.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 11 luni închisoare în regim de detenție.

Raportat la cele mai sus expuse în privința celor 5 acte materiale de luare de mită comise de inculpatul T., instanța de apel a reținut ca fiind dovedite și cele două acte materiale de dare de mită comise de inculpatul T.D. pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 92/P/2006, constând în oferirea de sume de bani inculpatului T. pentru ca prin încălcarea atribuțiilor de serviciu acesta din urmă să înlesnească denunțătorilor H,G.F. și T.V. promovarea examenului pentru obținerea permisului de conducere.

Infracțiunea de dare de mită comisă de inculpatul T.D. s-a consumat în momentul în care acesta a oferit sume de bani, inculpatului T., independent de darea efectivă ori restituirea ulterioară a banilor, după cum infracțiunea de luare de mită s-a comis de către inculpatul T. în momentul în care a acceptat să acorde ajutor persoanelor indicate de T.D., în schimbul unor sume de bani, ajutor care a fost efectiv dat.

Din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat fără dubiu că inculpatul T. a oferit ajutor numai în schimbul unor sume de bani, neexistând declarația niciunei persoane care să arate că ar fi fost ajutată de acest inculpat fără a i se promite un beneficiu în schimb inculpatului T. A reieșit cu claritate din probele dosarului că dintre persoanele prezente în sală pentru susținerea examenului doar unele erau ajutate de inculpat, și anume cele în privința cărora i se promisese anterior un avantaj material.

Nu a fost primită susținerea inculpatului T.D. că denunțătorul T.V. ar fi făcut o confuzie între persoana sa și cea a martorului T.G., deoarece pe lângă declarația lui T.V. la dosarul cauzei există și procesul-verbal de recunoaștere după fotografie în care acesta l-a identificat pe inculpatul T.D. ca fiind cel care 1-a programat la examen pentru obținerea permisului de conducere și i-a reamintit în dimineața examenului semnele convenite cu polițistul pentru a fi ajutat la susținerea probei teoretice.

Ca urmare, instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului T.D., fără antecedente penale, în baza art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.

Instanța a reținut și în favoarea acestui inculpat circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere conduita bună avută anterior și lipsa antecedentelor penale, neflind dovedit în prezentul dosar faptul că ar face parte din lumea interlopă a orașului Borșa, așa cum se susține în motivele de apel ale Parchetului, iar la dozarea pedepsei s-a ținut seama și de celelalte criterii stabilite în art. 72 C. pen., inclusiv de numărul de acte materiale ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului T.D..

În baza art. 33 lit. a) C. pen. instanța a constatat că infracțiunea de dare de mită în formă continuată de mai sus este concurentă cu infracțiunea de trafic de influență în formă continuată, prev.de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., pentru care s-a aplicat inculpatului Timiș pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința apelată și în baza art. 34 lit. b) C. pen. va contopi pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

Referitor la modalitatea de executare, instanța de apel a apreciat că scopul pedepsei poate fî atins și fără privarea de libertate a acestui inculpat, ținând seama și de gravitatea mai redusă a faptelor reținute în sarcina sa, stabilită în raport și numărul de acte materiale comise, astfel că a menținut suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare, conform art. 81 C. pen., pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

Nefîind incidente prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 instanța nu putea dispune obligarea inculpatului P. la restituirea către B.V. a sumei de 1.600 euro echivalent în lei la data plății.

Aceasta deoarece prin Decizia nr. 59/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii s-a stabilit că .dispozițiile art. 61 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 pentru ^prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, privind nepedepsirea făptuitorului și restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracțiunii, sunt aplicabile numai infracțiunilor prevăzute de legea specială.

Clarificarea adusă prin acest recurs în interesul legii cu privire la restituirea banilor valorilor sau bunurilor doar în cazul infracțiunilor din legea specială este incidență și în cazul celorlalte infracțiuni din legea specială, nu doar în cazul infracțiunii de la art. 61.

În cauză s-a stabilit că suma de 1.600 euro a fost dată inculpatului P. pentru ca acesta să faciliteze obținerea permisului de conducere pentru B.R., soția lui B.V. și că din această sumă 500 euro au fost dați inculpatului L.D. pentru ajutorul acordat, astfel că inculpatul P. și-a creat un avantaj de 1.100 euro, săvârșind unul din actele materiale ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen.. Așadar suma de 1.100 euro reprezintă răsplata pe care a pretins-o și primit-o inculpatul P.A.D. pentru a-și trafica influența asupra polițiștilor din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Maramureș.

Întrucât art. 257 C. pen. nu prevede posibilitatea restituirii sumei de bani ce a făcut obiectul traficului de influență către denunțător, urmează ca suma de 1.100 euro să fie confiscată de la inculpatul P., fiind inclusă în totalul de 5.750 euro mai sus detaliat.

În cauză se putea pune problema restituirii de către inculpatul L. către denunțătorul B. a sumei de 500 euro, conform art. 255 alin. (5) C. pen. însă Parchetul nu a formulat un astfel de motiv de apel, solicitând înlăturarea în totalitate a obligației de restituire a sumei de 1.600 euro către B.

Parchetul nu a criticat constatările făcute de instanța de fond privind restituirea unor sume de bani de către inculpatul P., astfel că astfel că analiza temeiniciei acestora excede prezentului cadru procesual.

Referitor la critica adusă de Parchet în legătură cu ridicarea sechestrelor asigurătorii instituite în cauză se constată că aceasta este întemeiată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 163 C. proc. pen. măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

Având în vedere sumele supuse confiscării speciale de la inculpați, curtea urmează a menține sechestrul asigurător instituit în cauză asupra bunurilor imobile și mobile ale inculpatului P.A.D. și asupra bunurilor mobile ale inculpaților T.B. și L.D.

În ce privește solicitarea Parchetului de înlăturare a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. reținute în favoarea inculpatului L.D. curtea reține că aceasta nu este fondată, deoarece inculpatul L. a avut o conduită anterioară foarte bună în societate, ilustrată de numeroasele caracterizări depuse la dosarul cauzei pentru acest inculpat, inclusiv în apel filele 76-90, conduită care i-a permis ca după punerea sa în libertate după perioada arestului preventiv să își găsească un loc de muncă filele 91-93, fiind reintegrat în societate în momentul de față.

A constatat instanța de apel că nu se impune reținerea și a circumstanței atenuante prev.de art. 74 lit. c) C. pen., chiar dacă aceasta nu este exclusă în mod expres, câtă vreme sinceritatea sa a atras aplicarea art. 19 din O.U.G. 43/2002, iar art. 74 lit. a) C. pen. a condus la aplicarea unei pedepse sub minimul special, al cărei cuantum nu se impune a fi nici micșorat, nici majorat, pedeapsa fiind practic executată în regim de detenție, iar inculpatul fiind reintegrat în societate.

Nu a fost primită de instanța de apel nici solicitarea inculpatului L.D. de a fi suspendată condiționat executarea pedepsei, deoarece fapta comisă în mod repetat de acesta este una extrem de gravă, iar pentru atingerea scopului pedepsei astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen. este necesară existența unui echilibru între cuantumul pedepsei și modalitatea de executare pe de o parte și gravitatea faptei comise pe de altă parte.

Cu motivarea de mai sus referitoare la vinovăția inculpatului T. în comiterea a 18 acte materiale de luare de mită și la cuantumul pedepsei și modalitatea de executare pentru inculpatul L.D. curtea de apel a respins ca ne fondate apelurile inculpaților T.B.T. și L.D., în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen..

Prin încheierea penală fără număr din data de 10 februarie 2010 instanța de apel a dispus aplicarea amenzii în cuantum de 3.000 lei apărătorului ales al inculpatului T.B., avocat G.M., în temeiul art. 198 alin. (3) C. proc. pen., pentru lipsa nejustificată a acestuia.

La data de 11 februarie 2010 avocatul G.M. a depus cerere de scutire de la plata amenzii în cuantum de 3.000 lei, arătând că datorită stării de boală nu s-a putut prezenta, fapt pe care l-a comunicat telefonic colaboratorului său, avocat B.T., cu rugămintea de a se prezenta în fața instanței și a solicita un nou termen, transmițându-i prin fax și delegația de substituire.

La cerere s-a atașat delegația de substituire prin care dl. avocat B.T. a fost desemnat să îl substituie pe avocatul G.M. la termenul din data de 10 februarie 2010 în prezentul dosar în vederea susținerii cererii de amânare a soluționării cauzei.

Curtea de Apel Cluj, examinând cererea de scutire de la plata amenzii, a constatat că într-adevăr la data de 10 februarie 2010 în fața instanței s-a prezentat avocatul B.T., fără a avea asupra sa delegație de substituire și a informat instanța că avocatul titular nu se poate prezenta, fiind bolnav.

Raportat la prevederile art. 198 alin. (3) C. proc. pen. care dispune că reprezintă abatere lipsa nejustificată a apărătorului ales sau desemnat din oficiu fără a asigura substituirea în condițiile legii, instanța de apel a reținut că substituirea nu a fost asigurată în condițiile legii, simpla delegare a domnului av. B.T. pentru a solicita amânarea cauzei neîntrunind cerințele art. 198 alin. (3), substituirea trebuind să fie una efectivă pentru a se putea efectua orice act procedural necesar în cauză sau pentru a se examina fondul cauzei, după caz și că lipsa pe motiv de boală a apărătorului ales nu a fost justificată prin depunerea unei adeverințe medicale.

Admițând însă posibilitatea ca avocatul să fi fost afectat la data de 10 februarie 2010 de o răceală sau o viroză specifică sezonului rece, pentru care nu s-a prezentat la medic, curtea a admis în parte cererea formulată de avocat G.M. și a dispus reducerea amenzii judiciare aplicată prin încheierea penală din data de 10 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj de la suma de 3.000 lei la suma de 500 lei, suma minimă prevăzută de lege.

În consecință. Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin Decizia penală nr. 29/A din data de 8 martie 2010 a admis apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinței penale nr. 208 din data de 9 aprilie 2008 a Tribunalului Maramureș, pe care a desființat-o parțial, cu privire la cuantumul pedepsei, neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi inculpatului T.B.T. și cuantumul sumei supuse confiscării de la acesta, la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.A.D., cuantumul sumei supuse confiscării de la acesta și greșita obligare a acestuia la restituirea sumei de 1.600 euro către B.V., precum și cu privire la greșita achitare a inculpatului T.D. pentru infracțiunea de dare de mită în formă continuată precum și la greșita ridicare a sechestrelor asigurătorii instituite în cauză.

A admis apelurile declarate de inculpații P.A.D. și T.D., împotriva aceleiași sentințe cu privire la greșita reținere a prev.art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 referitor la infracțiunea de trafic de influență în formă continuată.

Pleiunțând o nouă hotărâre în limitele de mai sus, în baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.B.T., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată - 18 acte materiale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului T.B.T. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev.de art. 64 lit. c) C. pen., respectiv a dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura celei de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, în cadrul Poliției Române, pe o durată de 2 ani.

A înlăturat aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 din încadrarea juridică a infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată reținute în sarcina inculpaților P.A.D. și T.D.

A majorat cuantumul pedepselor stabilite inculpatului P.A.D. de la 4 luni la 5 luni închisoare pentru infracțiunea de dare mită în formă continuată prev.de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. e) C. pen. și de la 1 an și 6 luni la 1 an și 11 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență în formă continuată prev.de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen..

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul P.A.D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 11 luni închisoare în regim de detenție.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului T.D., necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. a constatat că infracțiunea de dare de mită în formă continuată de mai sus este concurentă cu infracțiunea de trafic de influență în formă continuată, prev.de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., pentru care s-a aplicat inculpatului Timiș pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința apelată și în baza art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

A menținut suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare, conform art. 81 C. pen., pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen..

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 254 alin. (3) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul T.B.T. a contravalorii în lei a sumei de 3.300 euro la cursul B.N.R. la data plății, menținând confiscarea sumei de 200 lei și a obligat inculpatul la plata acestora către stat.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 257 alin. (2) C. pen. cu trimitere la art. 256 alin. (2) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul P.A.D. a contravalorii în lei a sumei de 5.750 euro la cursul B.N.R. la data plății, menținând confiscarea sumei de 1.000 lei și a obligat inculpatul la plata acestora către stat.

A înlăturat obligarea inculpatului P.A.D. de a restitui numitului B.V., contravaloarea în lei a sumei de 1.600 euro calculată la data plății efective.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. și art. 163 și urm. C. proc. pen. a dispus menținerea sechestrului asigurător dispus prin ordonanța din 10 mai 2007 a D.N.A. -Serviciul Teritorial Cluj și aplicat prin procesele verbale din data de 17 mai 2007 (filele 440-441 și 443-444 de la dos. de urm. penală) asupra imobilului casă de locuit în suprafață de 178 mp și teren situate în Borșa, județul Maramureș, anexe gospodărești - 44 mp și teren în suprafață de 1.000 mp, aparținând inculpatului P.A.D. și asupra autoturismului, aparținând inculpatului T.B.T.

A menținut sechestrul asigurător instituit ca urmare a ordonanței date la 12 octombrie 2006 de D.N.A.- Serviciul Teritorial Cluj, aplicat prin procesele verbale din datele de: 16 octombrie 2006 asupra autoturismului inculpatului T.B.T., asupra imobilului constând în "grădină", în suprafață de 616 mp, înscris în C.F. și "grădină și arabil" în suprafață de 200 mp înscris în C.F., aparținând inculpatului P.A.D. și 17 octombrie 2006 asupra autoturismului, culoare gri, aparținând inculpatului L.D.

A înlăturat dispoziția privind restabilirea situației anterioare cu privire la imobilul aparținând inculpatului P.A.D., imobil constând în "grădină", în suprafață de 616 mp înscris în C.F. și "grădină și arabil" în suprafață de 200 mp înscris în C.F., menținând sechestrului instituit, din C.F. ;A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații T.B.T. și L.D. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen. a admis în parte cererea formulată de av. G.M. și dispune reducerea amenzii judiciare aplicată prin încheierea penală din data de 10 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj de la suma de 3.000 lei la suma de 500 lei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații apelanți T.B.T. și L.D. să plătească sumele de câte 1.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea prezentului apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 8 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, au declarat recurs. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, și inculpații T.B.T., L.D., P. A.D. și T.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație șiJustiție sub nr. 8312/100/2006 .

Motivele de casare invocate de inculpați și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, privind decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 ianuarie 2011, moment la care a fost acordat cuvântul părților, la dezbateri, în susținerea recursurilor, iar pleiunțarea deciziei prezente fiind amânată la data de 3 februarie 2011 și apoi la data de 8 februarie 2011.

De asemenea au fost formulate, în scris, motivele de recurs de către toți inculpații și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, care vor fi analizate de către instanța de recurs în contextul pleiunțării prezentei decizii.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. -Serviciul Teritorial Cluj a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul T.B.T., a invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, pct. 10, pct. 14 și aplicarea art. 861 C. pen., pct. 17, pct. 171, pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea sa în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. c)) C. proc. pen.

Inculpatul L.D., a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14, C. proc. pen., criticând hotărârea atacată sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, solicitând aplicarea art. 861 C. pen.

Inculpatul P.A.D. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, pct. 14, C. proc. pen.

Inculpatul T.D. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea este legală și temeinică, iar recursurile sunt nefondate.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de:

A.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, în sensul că pedepsele aplicate inculpaților au fost greșit individualizate fiind stabilite într-un cuantum foarte mic;

B.Inculpații T.B.T., L.D., P.A.D. în sensul că pedepsele reținute în sarcina lor au fost stabilite într-un cuantum mult prea mare;

Înalta Curte costată că acest motiv de casare nu este fondat.

A. Reține că principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea acestora în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului.

Pedeapsa pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului. %v Funcția de exemplaritate a pedepsei se manifestă și decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârșită o infracțiune. Funcția de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune.

Individualizarea judiciară a pedepsei și a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei instanța de fond și instanța de recurs au avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor ținând seama în mod corect de pericolul social al faptelor săvârșite, de persoana inculpaților și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, astfel că nu se impune a se stabili un nou proces de reindividualizare a pedepselor inculpaților prin majorarea cuantumului pedepselor acestora, așa cum a solicitat Parchetul prin motivul de casare, dar nici micșorarea cuantumului pedepselor într-un cuantum mai mic așa cum au solicitat inculpații, constatând că acest motiv de casare nu este fondat.

B a). Cu privire la critica recurentului inculpat L.D. și a recurentului inculpat T.B.T. cu privire la reindividualizarea pedepsei reținută în sarcina fiecărui inculpat în parte și aplicarea dispozițiilor art. 86x C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei, în sensul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, Înalta Curte constată că nici această solicitare nu este întemeiată.

Împrejurarea că infracțiunea de luare de mită este o faptă foarte gravă, cu atât mai mult cu cât a fost săvârșită în formă continuată de către ambii inculpați, așa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepselor, nu exclude ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ținându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condițiile de comitere, de persoana infractorului și de posibilitățile sale de reeducare, să se dispună chiar și suspendarea condiționată a executării pedepsei, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condițiile aplicării acestei instituții.

Însă faptele inculpatului T.B. săvârșite în mod repetat, reținându-se forma continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul că în perioada 2005-2006, în calitatea sa de lucrător de poliție având atribuții de examinare a cunoștințelor candidaților în vederea obținerii permisului de conducere, a pretins și a acceptat în mod repetat sume de bani prin intermediul inculpaților P.A.D. și T.D., iar inculpatul L.D. în calitate de agent de poliție din anul 2002, iar din anul 2004 când a funcționat ca agent de poliție la B.Î.E.V. din cadrul S.P.C.R.P.A.Î.V. Maramureș unde l-a avut ca șef birou pe inculpatul T.B.T., aceștia primind de la elevii instructorilor auto ce urmau să promoveze examenul auto sume cuprinse între 400-800 euro pentru fiecare elev dar și alte bunuri, nu poate conduce la convingerea instanței de recurs că inculpaților T. și L. li se pot aplica aceste dispoziții legale de aplicarea unei sancțiuni de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere.

B.b). Critica inculpatului P.A.D. cu privire la motivul mai sus indicat respectiv reindividualizarea pedepsei reținute în sarcina sa în sensul de a i se aplica o pedeapsă mai redusă, egală cu durata arestului preventiv și aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., înalta Curte de asemenea constată că pedeapsa stabilită de instanța de apel, prin admiterea apelului acestuia, i-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 an și 11 luni închisoare în regim de detenție, fiind corect stabilită în raport cu faptele acestuia care în calitate de instructor auto în perioada 2005-2006 în mod repetat și-a traficat influența asupra polițiștilor din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Maramureș, și nu poate determina o reducere a pedepsei într-un cuantum egal cu cel al duratei arestului preventiv respectiv, reținut în perioada 04 iulie 2006-26 septembrie 2007.

Înalta Curte mai constată că instanța de apel la aplicarea pedepsei de 1 an și 11 luni în regim de detenție a dat eficiență maximă dispozițiilor invocate din nou în fața instanței de recurs cele prevăzute de art. art. 74 lit. a) și c) C. pen. dar și art. 76 lit. d) C. pen., astfel că o nouă reanalizare a individualizării pedepsei nu mai este posibilă.

II. Cu privire la motivul de casare invocat de recurentul inculpat T.D. respectiv dispozițiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. solicitând achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen. atât pentru infracțiunea de trafic de influență cât și pentru infracțiunea de dare de mită, Înalta Curte constată că nu este fondat pentru următoarele considerente:

Martorul H.G.F. prin declarația dată, la data de 21 martie 2006, în faza de urmărire penală, (filele 32-34 dosar urmărire penală), respectiv denunț, acesta a precizat că la data de 12 martie 2006 a remis numitului „M.", respectiv inculpatului T.D. din Borșa suma de 800 de euro cu scopul promisiunii făcute de către acesta din urmă de a-l ajuta pe martor să promoveze examenul de obținere a permisului de conducere, inculpatul motivând că are cunoștințe la Poliția din Baia Mare. în același denunț martorul a declarat în amănunt modalitatea prin care a cumpărat două cartele telefonice, una pe care a păstrat-o el și cealaltă pe care a dat-o inculpatului, cartele care ulterior au fost distruse, și prin intermediul cărora a comunicat numărul chestionarului din sala de examinare, primind ulterior răspunsurile corecte la acest chestionar de pe cea de-a doua cartelă telefonică pe care o cumpărase, denunțătorul promovând examenul cu 24 de puncte. Martorul a mai precizat că permisul de conducere i-a fost înmânat la data de 20 martie 2006, în jurul orelor 16,30 în fața restaurantului „C.I." din Baia Mare de către „M." permis care purta data eliberării 17 martie 2006.

Același martor, respectiv H.G.F. în fața instanței de fond, respectiv Tribunalul Timiș, fila 3 dosar fond și-a schimbat depoziția dată arătând că declarația dată la postul de poliție din Moisei, în faza de urmărire penală, susținând că nu-și menține declarațiile date în faza de urmărire penală întrucât sunt neadevărate, au fost date la dictare de către procuror și prin amenințare de către procuror în sensul că nu-l va mai lăsa pe martor să plece în Italia unde are un loc de muncă stabil, susținând în continuare că îl cunoaște pe T.D. din Borșa și chiar a lucrat cu fratele acestuia în Italia, mai precizând că el personal și-a ridicat permisul de conducere.

Martorul Ciuban Dumitru la declarația dată în faza de urmărire penală (filele 74-76), acesta a recunoscut ă îl cunoaște pe T.D. zis „M. B." din anul 2000 despre care avea cunoștință că se ocupa cu reparații și intermedieri de vânzări autoturisme, vânzarea de diverse scule și aparate dar și că se ocupa cu rezolvarea actelor necesare dosarului de înscriere la examene în vederea obținerii permiselor de conducere și chiar cu rezolvarea examenului propriu-zis, cunoscând totodată, chiar de la T.D. că se afla de multă vreme în relații apropiate cu T.B. la care apela când avea de rezolvat probleme legate de înmatriculări de mașini. în același context martorul a fost contactat de către T.V. la îndrumarea lui T.D. pentru a-i depune dosarul de înscriere pentru promovarea examenului de conducere.

În fața instanței de fond, același martor C.D., fila 158 dosar fond, de asemenea a susținut, ca și martorul H.G.F., că nu-și mai menține declarația dată la urmărirea penală de la filele 74-76, declarație care deși nu corespundea adevărului a semnat-o pentru că i s-a spus de către procuror că nu are nici o valoare la dosar.

Martorul T.G.D., a declarat în fața instanței de fond, fila 306, că îl cunoaște din vedere pe numitul T.D. dar nu poate da mai multe amănunte despere el și că atât martorul cât și numitul T.D. au aceiași poreclă, respectiv „B." și că este posibil ca numitul T.V. a făcut o confuzie întrebându-l chiar pe fratele acestuia din urmă de ce i-a făcut plângere la D.N.A. pentru că nu se cunosc personal, martorul cunoscându-l decât pe fratele lui T.V.

Critica inculpatului T.D. atât în motivele de recurs cât și în motivele de apel vizează greșita reținere de către ambele instanțe în sensul că instanțele nu au înlăturat declarațiile date la urmărirea penală ale martorilor mai sus precizați, și nu au menținut declarațiile date de către aceiași martori în fața instanței de fond ca fiind cele adevărate, cu toate că martorii au declarat în fața instanței de fond că declarațiile de la urmărirea penală au fost date prin constrângere. A mai susținut inculpatul că instanța nu a motivat în niciun fel de ce a înlăturat declarațiile date de martori în i fața instanței de fond respectiv Tribunalul Timiș.

Instanța de recurs constată că declarațiile martorilor, reprezintă mijloace de probă în procesul penal în măsura în care concură la aflarea adevărului și rezolvarea cauzei, aprecierea probelor circumscriindu-se convingerii personale a judecătorului, acesta având deplina libertatede a aprecia valoarea probelor administrate.

Înalta Curte constată de asemenea că soluția de condamnare dispusă în cauză împotriva inculpatului T.D. nu este rezultatul unei grave erori de fapt, ci a interpretării prin coroborare a tuturor probelor administrate în cauză, în condițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât toate criticile formulate sub acest aspect de către inculpat nu sunt întemeiate.

Împrejurarea că martorii amintiți nu și-au mai menținut declarațiile date la urmărirea penală pe motivul că aceștia au fost constrânși în această fază de către organele judiciare de a le semna și a declara împrejurări și fapte neadevărate, nefăcând însă în niciun fel vreo dovadă că așa s-au desfășurat aceste audieri, instanța de recurs nu poate ajunge decât la concluzia că aceste ultime declarații nu sunt susține de împrejurări concrete și dovedite care ar putea atrage nelegalitatea procedurii în care au fost desfășurate primele declarații date în faza de urmărire penală.

Chiar această atitudine inconsecventă a martorilor atrage crearea unei certitudini a lipsei de adevăr pentru instanța de recurs cu privire la aceste ultime declarații date în cercetarea judecătorească la instanța de fond.

Astfel instanța de recurs constată că instanța de apel a reținut corect vinovăția inculpatului T.D. cu privire la săvârșirea de dare de mită și de trafic de influență, motivul de casare invocat de către inculpat cu privire la achitarea sa pentru săvârșirea acestor infracțiuni fiind nefondat.

III. Cu privire la motivul de recurs invocat de către inculpatul P.A.D. și de către inculpatul T.B.T., respectiv cel prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată că de asemenea nu este fondat.

Aceștia au solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pleiunțate de către instanța de fond și instanța de apel și trimiterea cauzei la instanța de fond respectiv Tribunalul Timiș întrucât instanța de fond le-a refuzat dreptul la apărare prin faptul că, în mod nelegal le-a refuzat audierea unor martori respectiv, G.C., R.M., D.I., martori încuviințați pe motivul că s-a constatat, dându-se citire declarațiilor lor la un termen anterior, imposibilitatea obiectivă de prezentare a acestora.

Instanța de recurs constată că dispozițiile procedurale respectiv art. 329 alin. (3) C. proc. pen. permit ca după admiterea unei probe constând în audierea unor martori să revină apoi cu privire la acea probă prin înlăturarea ei ca fiind inutilă. Cu atât mai mult, instanța a dispus această măsură, cu cât declarațiile martorilor precizați au fost citite în fața instanței de fond, în baza art. 327 alin. (3) C. proc. pen., împrejurare consemnată în încheierea de ședință din data de 26 februarie 2008, (fila 243 dosar fond).

De asemenea inculpatul P.A.D. a mai invocat în contextul aceluiași motiv de casare respectiv dispozițiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., în sensul că i-a fost încălcat dreptul la apărare și prin faptul că declarațiile martorilor T.G., G.P., C.V. și R.I.M., date în fața instanței de fond la cercetare judecătorească aceștia au precizat că declarațiile date la urmărirea penală au fost date prin constrângere iar instanța în mod greșit nu a înlăturat declarațiile lor contradictorii ci a ținut cont de declarațiile date la urmărirea penală, astfel că prin nesocotirea declarațiilor date în condiții de cotradictorialitate i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Înalta Curte constată că, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al dispozițiilor art. 5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 345 alin. (1) C. proc. pen., asupra învinuirii aduse inculpatului, instanța hotărăște prin sentință, pleiunțând după caz condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Art. 345 alin. (2) din același Cod, precizează ca soluția de condamnare a inculpatului se pleiunță numai daca instanța constată că fapta există, constituie infracțiune si a fost săvârșită de inculpat.

Din conținutul acestor texte de lege, rezultă, cu claritate, că instanța de judecată pleiunță condamnarea inculpatului numai în situația în care probele strânse în cursul urmăririi penale șiverificate în cursul cercetării judecătorești, dovedesc în mod cert, printre altele, că fapta a fost săvârșită de inculpat.

Potrivit art. 200 din C. proc. pen., „ urmărirea penala are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispună trimiterea în judecată".

Art. 289 C. proc. pen. dispune că „ judecata cauzei se face in fata instanței constituită potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit si în contradictoriu".

Astfel, probele strânse in cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecată.

Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse in cursul urmăririi penale trebuie verificate in activitatea de judecată de către instanță, în ședință publică in mod nemijlocit, oral și în contradictoriu.

Numai după verificarea efectuată, în aceste condiții, instanța poate reține motivat, că exprima adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecății.

Pe de alta parte, in raport de dispozițiile art. 62, art. 63 C. proc. pen., cu referire la art. l, art. 200, art. 289 C. proc. pen., hotărârea prin care se soluționează cauza penală dedusă judecății trebuie să apară ca o concluzie, susținută de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanț deductiv, fără discontinuitate.

Ținând cont de efectul devolutiv al recursurilor, Înalta Curte constată că ambele instanțe au respectat obligațiile impuse de C.E.D.O., prin practica sa, în sensul că instanța în baza rolului activ este obligată să efectueze cercetarea judecătorească, administrând nemijlocit probele care s-au strâns în faza de urmărire penală, precum și orice alte probe pe care le consideră utile, pertinente și concludente pentru aflarea adevărului, chiar dacă cele din cursul urmăririi penale conturează situația de fapt și gradul de vinovăție al inculpatului.

Potrivit art. 69 C. proc. pen. declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declarațiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci doar cu, anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. în al doilea rând, se cere ca verificarea susținerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte și împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate. Chiar și în acest context, instanța are facultatea, iar nu obligația, de a reține declarațiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declarațiile pot servi" iar nu „servesc" doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.

În egală măsură dispozițiile art. 69 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește, ca regulă de principiu, declarațiile martorilor, declarații care reprezintă mijloace de probă în același context procesual penal și fiind supuse aceleiași cenzuri judecătorești de către magistratul judecător care este chemat pentru o constatare concretă și certă a stabilirii adevărului din întreg probatoriul administrat. Pe de altă parte, împrejurarea că martorii amintiți de către inculpatul P.A.D., respectiv T.G., G.P., C.V. și R.I.M. nu și-au mai menținut declarațiile date la urmărirea penală pe motivul că aceștia au fost constrânși de către organele judiciare de a le semna și a declara împrejurări și fapte neadevărate, nefăcând însă în niciun fel vreo dovadă că așa s-au desfășurat aceste audieri, instanța de recurs nu poate ajunge decât la concluzia că aceste ultime declarații nu sunt susține de împrejurări concrete și dovedite care ar putea atrage nelegalitatea procedurii în care au fost desfășurate primele declarații date în faza de urmărire penală.

IV. Cu privire la motivul de recurs invocat de inculpatul T.B.T. prevăzut de art. 3859pct. l7 C. proc. pen., în sensul de schimbare a încadrării juridice dată faptei din art. 254 alin. (2) C. pen. în art. 254 alin. (1) C. pen. întrucât chiar f dacă funcția deținută de T. era de șef de Birou la Biroul ^înmatriculări și Evidența Vehiculelor, printre atribuțiile sale de serviciu se regăsesc și acelea de verificare a cunoștințelor candidaților la examenele organizate în vederea obținerii permiselor de conducere, nefîind vorba de exercitarea unui control pe cale ierarhică, înalta Curte constată că nici acest motiv de recurs nu este fondat pentru următoarele considerente.

Din fișa postului din 13 mai 2005 (filele 206-210 Dosar urmărire penală nr. 92/P/2006) și fișa postului din 10 ianuarie 2006 (filele 211-216 Dosar urmărire penală nr. 92/P/2006) rezultă calitatea inculpatului T.B.T. ca inspector de poliție, șef birou (fila 206-210 Dosar urmărire penală nr. 92/P/2006) și sunt prevăzute atribuții de control cu privire la personalul din subordine spre exemplu: la lit. d). Descrierea sarcinilor, îndatoririlor și responsabilităților postului, Sarcini și îndatoriri în: munca de fiecare zi/ săptămânal/ocazional/ temporar, ca primă sarcină (fila 208),, îndrumă, coordonează, și controlează activitatea desfășurată de cadrele din subordine și verifică zilnic, prin sondaj aceasta după care întocmește proces verbal de verificare", „organizează și conduce activitatea de apreciere a personalului din subordine", „execută controale cu privire la modul în care subordonații își îndeplinesc sarcinile și dispozițiile primite, precum și analizele periodice pe diferite probleme de muncă specifice, conform planificării sau la ordin",

La rubrica „Responsabilități" lit. b) rezultă că șeful de birou are ca atribuție analizarea modului și stadiului îndeplinirii sarcinilor de serviciu către cadrele din subordine și stabilește măsuri de eficientizare a întregii activități.

La rubrica „de luare a deciziilor" lit. a), ia decizii cu privire la îndrumarea, coordonarea și controlul activității desfășurate în cadrul compartimentului /biroului.

La rubrica „Definirea sumară a atribuțiilor postului" este menționată expres ca atribuție „examinează în vederea obținerii permisului de conducere dacă este atestat în acest sens de D.R.P.C.I.V. București atunci când este planificat de șeful serviciului să facă parte din comisie,,.

Astfel fapta de luare de mită în formă continuată săvârșită de către inculpatul T.B.T. a fost săvârșită în calitatea sa de șef birou, acesta având atribuții de control, faptă ce în mod corect a fost reținută de către instanța de recurs la art. 254 alin. (2) C. pen.

V. Cu privire la motivul de recurs invocat de T.B.T. prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Inculpatul a precizat în dezvoltarea motivului de casare invocat și formulat, în scris, că instanța de fond a folosit mijloace de probă obținute în mod ilegal, în sensul că interceptările și înregistrările de convorbiri telefonice redate în vol. I dosar urmărire penală filele 262-303 au fot obținute cu încălcarea art. 911 alin. (3) C. proc. pen., text care stabilește competența de autorizare a parchetului de pe lângă instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau instanța corespunzătoare în grad aceleia în circumscripția căreia se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, interceptări care în cauza de față au fost efectuate în baza autorizației nr. 11/2005 emisă de Curtea de Apel Cluj, adică de un judecător din cadrul unei instanțe necompetente material, instanța competentă fiind tribunalul. A arătat că sunt incidente dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., impunându-se în baza art. 197 alin. (2) C. proc. pen. constatarea sancțiunii nulității absolute.

Înalta Curte constată că la momentul declanșării cercetărilor, inculpatul T. avea calitate de Șef B.Î.E.V.R. în cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V., calitate care a atras competența materială de a Curții de Apel astfel că autorizația nr. 11/2005 emisă de Curtea de Apel Cluj a fost dată cu respectarea criteriilor legale de competență prevăzute de art. 911 alin. (3) C. proc. pen.

Pe de altă parte dispozițiile art. 213 C. proc. pen. prevăd că organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competența lui. Lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, prin procurorul care exercită supravegherea activității organului ce le-a efectuat, procurorului competent.

V. b) în cadrul aceluiași motiv de casare respectiv art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., inculpatul T. a mai susținut că interceptările telefonice utilizate de prima instanță de condamnare, au fost realizate înainte de începerea urmăririi penale din data de 04 iulie 2006 și anume ca urmare a autorizației nr. 11 dispusă de Curtea de Apel Cluj în data de 9 decembrie 2005, și că nu au fost consemnate într-un proces verbal de consemnare a actelor premergătoare, singurul mijloc de probă recunoscut de dispozițiile art. 224 alin. (3) C. proc. pen. ca fiind admisibil în această etapă prealabilă începerii urmăririi penale.

Înalta Curte constată că nici acest motiv nu este fondat. Dispozițiile art. 224 alin. (3) C. proc. pen. prevăd că procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă însă nicidecum că procesul verbal este singurul mijloc de probă iar lipsa acestuia ar atrage nulitatea actelor premergătoare. Totodată, dispozițiile procedural penale amintite anterior nu impun, ca o normă imperativă, existența unui proces verbal din această perspectivă, respectiv, proces verbal care dovedește efectuarea unor acte procedurale.

V. c) în cadrul aceluiași motiv de casare respectiv art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., inculpatul T. a mai susținut că interceptările telefonice utilizate de prima instanță de condamnare au fost realizate înainte de începerea urmăririi penale din data de 04 iulie 2006 și anume ca urmare a autorizației nr. 11 dispusă de Curtea de Apel Cluj în data de 9 decembrie 2005.

A invocat în acest sens Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 a Curții Constituționale prin care Curtea a susținut constituționalitatea art. 91 l C. proc. pen. precizând că, în opina apărării, un element important în susținerea constituționalității acestui text a fost cel privind faptul că interceptările nu pot fi dispuse în mod legal înainte de începerea urmăririi penale. S-a mai invocat de către apărare că, folosind în argumentare în mod expres mijloace de probă obținute în mod ilegal, sentința primei instanțe este, așa cum a arătat și Curtea Constituțională, în contradicție cu legea. A mai susținut apărarea că aceste probe administrate de organele de urmărire penală, au fost obținute în mod ilegal, în speță, fiind aplicabile dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen. consecința fiind aceea a imposibilității de utilizare a acestor mijloace de probă.

Înalta Curte, analizând dispozițiile legale prevăzute în Secțiunea V1 a Titlului III respectiv, „Interceptările și înregistrările audio și video" C. proc. pen., constată că nu poate fi primită opinia apărării întrucât ar reprezenta o interpretare evazivă și generică a textelor care reglementează această materie.

Astfel, conform dispozițiilor art. 911 (1) C. proc. pen., în vigoare la data de 9 decembrie 2005, când a fost emisă autorizația nr. 11 a cărei legalitate se cere a fi supusă incidenței nulității în sensul art. 64 alin. (2) C. proc. pen. „Interceptările și înregistrările pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport ale unor convorbiri ori comunicări se vor efectua cu autorizarea motivată a instanței, la cererea procurorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea și înregistrarea se impun pentru aflarea adevărului. Autorizația se dă de către președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, în camera de consiliu. Interceptarea și înregistrarea convorbirilor se impun pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situației de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe."

La alin (2) din același articol sunt enumerate infracțiunile pentru care s-a permis acest mijloc de probă, printre care se numără și infracțiunile cuprinse în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Din textele de lege sus-arătate rezultă că interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor sunt subordonate unor condiții strict determinate, și anume:

l. Să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni;

Prin urmare, trebuie să existe date și indicii temeinice care să conducă la reținerea unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea unei infracțiuni sau la săvârșirea acesteia.

Ori de câte ori există o astfel de suspiciune rezonabilă, este posibilă autorizarea unei ingerințe în viața privată a oricărei persoane, indiferent dacă este implicată sau nu într-o procedură penală.

2. Să privească o infracțiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;

În reglementarea condițiilor necesare pentru a se autoriza interceptările și înregistrările audio sau video, legiuitorul român a precizat numai infracțiunile pentru care se poate permite ingerința în viața privată, fără a se preocupa de persoana care trebuie să suporte intruziunea.

3. Să fie utile pentru aflarea adevărului, atunci când stabilirea situației de fapt sau identificarea făptuitorului nu poate fi realizată în baza altor probe;

Caracterul subsidiar al ingerinței în dreptul la viața privată a oricărei persoane îl obligă pe judecătorul competent să autorizeze măsura, să facă o analiză și să aprecieze dacă alte procedee probatorii nu sunt de natură să contribuie eficient la stabilirea situației de fapt sau la identificarea făptuitorului.

După cum se observă, în textul art. 911 C. proc. pen. aflat în vigoare la data de 09 decembrie 2005, legiuitorul a folosit termenul de „făptuitor" și nu de „învinuit" sau „inculpat", deci autorizația emisă de Curtea de Apel Cluj a fost dată în condițiile legii, neputând fi contestat caracterul probator al înregistrărilor realizate.

4. Să existe o autorizație din partea judecătorului competent;

Din cele ce preced, rezultă că legalitatea interceptărilor și înregistrărilor audio sau video nu este condiționată de începerea urmăririi penale.

Nicio dispoziție legală nu interzice ca autorizarea de interceptare și de înregistrare audio sau video să se poată da ca act premergător începerii urmăririi penale.

Atunci când legiuitorul a dorit ca autorizarea unei ingerințe în dreptul la viața privată să se facă doar după începerea urmăririi penale a făcut-o în mod expres, așa cum prevăd dispozițiile art. 100 C. proc. pen. care reglementează percheziția și care prin Legea nr. 281/2003 au fost completate cu alin. (6) în care se prevede că „percheziția domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale."

În cazul înregistrărilor audio sau video nu există un text prohibitiv. De altfel, nici nu putea să existe, atâta vreme cât autorizarea poate fi dispusă atunci când sunt date despre pregătirea săvârșirii unor infracțiuni grave și pentru identificarea sau localizarea infractorilor, ceea ce implică și o muncă de informare.

Cu privire la dispozițiile cuprinse în art. 911, art. 912 și art. 915 C. proc. pen., în fața instanțelor au fost invocate mai multe excepții de neconstitutionalitate, iar atunci când Curtea Constituțională a fost sesizată, le-a respins, constatând că textele de lege respective nu contravin normelor constituționale (a se vedea Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009, invocată chiar de către recurentul inculpat T. în motivele de recurs scrise, Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008, precum și Decizia nr. 1556 din 17 noiembrie 2009).

Chiar C.E.D.O. a validat dispozițiile legale contestate în fața Curții Constituționale, prin cauza Dumitru Popescu II versus România, din 26 aprilie 2007. Astfel, după ce a reținut existența unei încălcări a art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor, legislația în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 și Legea nr. 356/2006), există numeroase garanții în materie de interceptare și de transcriere a comunicațiilor, de arhivare a datelor pertinente și de distrugere a celor nepertinente, precum și în materie de control al fiabilității înregistrărilor.

Legea nu prevede, ca o garanție distinctă, obligativitatea înștiințării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat asemenea măsură și caracterul secret al acesteia și nu este incompatibilă cu drepturile garantate de art. 6 sau art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, împrejurarea că în prezenta cauză autorizația pentru interceptarea și înregistrarea audio și video a convorbirilor telefonice și ambientale a fost dată de judecătorul competent, pe data de 09 decembrie 2005, iar începerea urmăririi penale s-a dispus prin rezoluția din 04 iulie 2006, nu impune aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen.

Rezultă așadar, că autorizația nr. 11 din 09 decembrie 2005, pentru înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor și imaginilor dispusă prin încheierea penală nr. 1 din 09 decembrie 2005 a Curții de Apel Cluj corespunde exigențelor legii în vigoare la acea dată.

V.d) în cadrul aceluiași motiv de casare respectiv art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., inculpatul T. a mai susținut că înțelege să mai invoce argumente de nelegalitate în legătură cu declarațiile martorilor utilizate ca mijloace de probă în prezenta cauză. A argumentat că însuși prima instanță a pus sub semnul îndoielii legalitatea declarațiilor martorilor, arătând în mod expres faptul că în privința autodenuntului nu este vorba de situația prevăzută de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, arătând că toate denunțurile sunt ulterioare datei de 3 iulie 2006 la care a formulat denunțul B.V. prin care acesta a sesizat organul de urmărire penală despre existența faptei (pag. 13-14) și, în viziunea primei instanțe organul de urmărire penală a dispus în mod nelegal urmărirea penală în baza art. 10 lit. i) C. proc. pen.

În continuare a arătat că, având în vedere această concluzie a primei instanțe, nu se justifică de ce totuși instanța a considerat ca valabile declarațiile date în faza de urmărire penală, și constatând contradicții între declarațiile date în cursul urmăririi penale și cele date în cursul cercetării judecătorești prima instanță a decis „înlăturarea celor care infirmă susținerile lor inițiale, consemnate în faza de urmărire penală, deoarece nu s-a dovedit existența vreunei justificări obiective pentru modificarea conținutului acestora" (pag. 7).

Critica invocată de apărare nu este întemeiată, apărarea interpretând în mod greșit argumentele instanței de fond.

Înalta Curte constată că apărarea în fapt, reiterează nelegalitatea reținerii de către prima instanță a declarațiilor martorilor date în faza urmăririi penale, critică combătută deja de către înalta Curte în considerentele anterioare respectiv cu privire la motivarea instanței de reținere a unor probatorii ca fiind concludente aflării adevărului și înlăturarea altora ca nefiind întemeiate, așa cum această critică a fost respinsă prin considerentele ample reținute la pct. III din prezenta hotărâre.

Astfel, ținând cont de efectul devolutiv al recursului, Înalta Curte constată că instanța de fond, vizând această ultimă critică a apărării, a respectat obligațiile procedurale în sensul că în baza rolului activ este obligată să efectueze cercetarea judecătorească, administrând nemijlocit probele care s-au strâns în faza de urmărire penală, precum și orice alte probe pe care le consideră utile, pertinente și concludente pentru aflarea adevărului, chiar dacă cele din cursul urmăririi penale conturează situația de fapt și gradul de vinovăție al inculpatului.

Pe de altă parte, critica apărării privind aplicarea greșită a legii prin raportare la sentința pleiunțată de instanța de fond, nu se justifică atâta vreme cât instanța de apel a desființat sentința primei instanțe, și a reținut vinovăția inculpatului T. pentru faptele săvârșite și dispuse prin ambele rechizitorii, astfel că această critică nu are temei.

V. e) Criticând în continuare greșita aplicare a legii în cadrul aceluiași motiv de casare respectiv art. 3859 pct. 171 raportându-se la decizia instanței de apel, inculpatul T. a mai arătat că prin dispozitiv instanța de apel a desființat parțial sentința primei instanțe cu privire la cuantumul pedepsei, însă nu a dispus desființarea sentinței primei instanțe în ce privește lipsa dovedirii de către acuzare a actelor materiale ce au constituit obiectul rechizitoriului nr. 92/P/2007. Raportat la aceste acte materiale prima instanță a considerat că nu se face dovada că inculpatul T.B.T., - este vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită ce va sta la baza achitării inculpatului T.D. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, - nedispunându-se achitarea pentru aceste acte materiale, ci dispunându-se condamnarea doar pentru actele materiale ce au constituit obiectul primului rechizitoriu, apreciind că doar acestea sunt dovedite și doar în raport cu acestea a individualizat pedeapsa.

În sens contrar însă, instanța de apel a reținut că inculpatul T.B. se face vinovat de săvârșirea și a acestor acte materiale, pleiunțând o pedeapsă raportat la cele 18 acte materiale. Cu toate acestea în mod greșit instanța de apel nu a desființat sentința primei instanțe în ce privește constatarea nedovedirii actelor materiale ce au constituit obiectul rechizitoriului nr. 92/P/2007.

În opinia apărării, simpla invocare a desființării sentinței prin prisma individualizării pedepsei nu acoperă și cerința desființării acesteia cu privire la stabilirea vinovăției pentru actele materiale ce au constituit obiectul rechizitoriului nr. 92/P/2007. Astfel, susține apărarea, prin nedesființare sentința primei instanțe privitoare la lipsa dovedirii de către acuzare a actelor materiale ce au constituit obiectul rechizitoriului nr. 92/P/2007 a rămas în continuare valabilă, deși instanța de apel, prin reținerea motivului de apel al D.N.A. constatând în mod greșit individualizarea a pedepsei a pleiunțat o pedeapsă mai mare cu 2 luni prin luarea în considerare și a acestor acte materiale.

Pentru acest motiv de casare inculpatul T. a solicitat % dmiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și achitarea inculpatului potrivit art. 10 lit. i)1 C. proc. pen.

Înalta Curte constată această critică neîntemeiată.

Prin Rechizitoriul din data de 25 mai 2007 emis de Parchetul Înaltei Curții de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj dat în Dosar nr. 92/P/2006, s-a dispus, printre altele, în drept, că fapta învinuitului T.B.T. care, în calitate de ofițer de poliție în grad de inspector, având atribuții de examinare a cunoștințelor candidaților în vederea obținerii permiselor de conducere, în perioada 2005-2006, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în realizarea unei rezoluții infracționale unice, a pretins și a acceptat în mod repetat sume de bani între 100 și 800 de euro, în valoare totală de 3.100 de euro, din care a primit efectiv 2300 de euro prin intermediul învinuiților P.A.D. și T.D. pentru a înlesni denunțătorilor H.G.F., T.V., G.P., T.G. și D.I. promovarea frauduloasă a examenului susținut de aceștia în vederea obținerii permisului de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată și agravată, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin Rechizitoriul din data de 25 octombrie 2006 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - sentința Tribulalului Cluj, în Dosarul nr. 56/P/20G6, s-a dispus, printre altele, în drept, că fapta învinuitului T.B.T. care, în calitate de inspector de poliție cu funcția de șef birou la B.Î.E.V. din cadrul S.P.C.R.P.A.Î.V. Maramureș, în perioada 2005-2006, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în realizarea unei rezoluții infracționale unice, a pretins și a acceptat în mod repetat sume de bani între 100 și 800 de euro, în valoare totală de 7.950 euro și bunuri, printre care pomi de crăciun și o jumătate de vițel, primind efectiv suma de 4.700 euro și bunurile arătate mai sus, prin intermediul inculpaților P.A.D. și L.D., și a învinuiților B.G. și Ș.D. pentru a-i ajuta pe învinuitul I.M. și făptuitorii B.V., P.l., G.C., R.M., G.B., L.N., C.V., P.l., M.V.l., R.D., S.l., S.F. să promoveze în mod fraudulos examenul pentru obținerea permisului de conducere auto, constituire infracțiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța de apel desființând hotărârea primei instanțe și reținând, chiar în mod expres prin dispozitivul hotărârii, că a avut în vedere condamnarea inculpatului T.B. pentru cele 18 acte materiale, fără putință de tăgadă că a avut în vedere actele materiale reținute prin ambele rechizitorii respectiv, prin Rechizitoriul din data de 25 octombrie 2006 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj, în Dosarul nr. 56/P/2006, 13 acte materiale și prin Rechizitoriul din data de 25 mai 2007 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Jusiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj dat în Dosar nr. 92/P/2006, 5 acte materiale.

Nu se poate admite ipoteza, așa cum o prezintă apărarea, că instanța de apel prin simpla invocare a desființării sentinței primei instanțe, aceasta nu acoperă desființarea primei hotărâri și prin nedesființare sentința primei instanțe a rămas valabilă prin nedovedirea de către acuzare a actelor materiale ce a constituit obiectul rechizitoriului nr. 92/P/2006, respectiv reținerea săvârșirii a 5 acte materiale, întrucât la filele 25-27 din decizia instanței de apel aceasta arată în considerente în mod expres că în privința inculpatului T. în mod greșit instanța de fond a înlăturat actele materiale de luare de mită care au făcut obiectul rechizitoriului nr. 92/P/2006, precizând dovedirea vinovăției inculpatului făcând referire la declarațiile martorilor H.G.F., T.V., T.G., G.P., T.G., D.I.

VI. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. invocat de inculpatul T.B.T., acesta din nou înțelege să critice ambele hotărâri sub acest aspect.

Inculpatul critică decizia dată în apel, sub aspectul că deși în dispozitiv menționează că a luat în considerare cele 18 acte materiale în procesul de individualizare a pedepsei, nu arată care sunt acestea și care este momentul săvârșirii lor și care este dovada existenței unei rezoluții infracționale unice.

Analizând partea expozitivă și dispozițiile deciziei instanței de apel, se constată, în opinia apărării inculpatului T., că deși în expozitiv instanța analizează și reține vinovăția inculpatului T.B.T. și pentru cele 5 acte materiale în privința cărora prima instanță a reținut nevinovăția acestuia, în dispozitiv nu se iregăsește o decizie de desființare a sentinței primei instanțe sub acest aspect.

A mai menționat că există contradicții chiar în conținutul dispozitivului. Deși instanța de apel a arătat că desființează sentința sub aspectul individualizării pedepsei și în cel de-al doilea paragraf citat a subliniat pleiunțarea unei noi hotărâri doar în aceste limite, instanța a reținut în același dispozitiv ca fiind dovedite mai multe acte materiale decât reținuse prima instanță și anume 18 acte materiale, procesul de individualizare al pedepsei nu poate acoperi o decizie de stabilire a vinovăției și pentru alte acte materiale.

Astfel, susține apărarea, a admite apelul și a desființa sentința doar sub aspectul individualizării pedepsei impunea, în mod imperativ reținerea de către instanța de apel a stării de fapt așa cum fusese reținută de prima instanță.

De asemenea în cadrul acestui motiv de casare, apărarea inculpatului T. înțelege să critice și sentința instanței de fond, susținând că în ce privește vinovăția inculpatului, prima instanță a reținut vinovăția inculpatului T.B., dispunând condamnarea la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mită, fără să prezinte în prealabil o stare de fapt proprie, fapt ce contravine dispozițiilor art. 356 C. proc. pen.

S-a reținut în încadrarea juridică o singură infracțiune de luare de mită în formă continuată, omițându-se să prezinte fiecare din actele care compun infracțiunea continuată, cu atât mai mult cu cât pentru unul din actele care compun infracțiunea unică continuată instanța recunoaște nevinovăția inculpatului T..

Înalta Curte reține că din noțiunea legală a infracțiunii continuate dată de art. 41 alin. (2) C. pen. rezultă condițiile de existență ale acesteia în sensul că este formată dintr-o pluralitate de acte de executare unite între ele sub trei aspecte și anume: unitate de subiect, unitate de hotărâre sau rezoluție infracțională și unitate de conținut al infracțiunii (în sensul că fiecare acțiune realizează conținutul aceleiași infracțiuni).

Cu privire la unitatea de rezoluție infracțională, Înalta Curte reține că aceasta este păstrată și în cazul în care s-a început procesul penal pentru actele de executare săvârșite și reținute, inițial, în rechizitoriului nr. 56/P/2006, respectiv 13 acte materiale, iar autorul a continuat săvârșirea altor acte în baza aceleiași rezoluții infracționale inițiale, respectiv 5 acte materiale reținute prin rechizitoriul din Dosar nr. 92/P/2006, întrucât executarea actelor ulterioare intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

Chiar dacă prima hotărâre ar fi, în accepțiunea apărări, nedesființată de către instanța de apel din punctul de vedere al nedovedirii celor 5 acte materiale, unitatea infracțională se menține astfel că în mod corect instanța de apel a reținut condamnarea inculpatului T. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată și agravată, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Actele de executare săvârșite de inculpat prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni, astfel că prin fiecare act de executare s-a realizat conținutul juridic al aceleiași infracțiuni.

Rezoluția infracțională a fost determinată de împrejurarea că inculpatul a avut imaginea de ansamblu a activității sale ulterioare pe care o va desfășura prin acte de executare separată, iar cu fiecare executare, hotărârea inculpatului s-a concretizat prin pretinderea primirea de sume de bani pentru a facilita obținerea permiselor de conducere a mai multor persoane.

De asemenea Înalta Curte constată că deși, în drept, inculpatul T., invocă un alt motiv de casare, în conținutul motivării acestui motiv de casare, de fapt se vizează aceiași critică cu cea expusă anterior respectiv, reținerea condamnării inculpatului T. de către instanța de apel, pentru 18 acte materiale în condițiile în care nu s-a desființat prima sentință sub aspectul reținerii faptelor dispuse prin al doilea rechizitoriu nr. 92/P/2006, ci în plus condamnându-1 pe acesta pentru acte materiale săvârșite și dispuse prin ambele rechizitorii.

Astfel, cu toate că, în drept, se invocă alt motiv de casare argumentele apărării sunt același sub o altă formulare și temei de drept.

Totodată Înalta Curte constată că pentru această critică se vor avea în vedere și considerentele expuse de instanța de recurs în respingerea cazului de casare așa cum a fost arătat la pct. V e) din prezenta decizie, reținând că nici acest motiv de casare nu este întemeiat.

Contradicția dintre dispozitivul și expozitivul hotărârii .instanței de apel, invocată de apărare, nu există.

Din examinarea cauzei, rezultă că instanța de apel, în considerentele deciziei pleiunțate, a expus în amănunt (filele 25-29 dosar apel în ceea ce-l privește pe inculpatul T.B.T.), de ce a desființat prima hotărâre a instanței de fond și de ce a reținut situația de fapt și prin prisma ambelor acte de inculpare și a probelor administrate la urmărirea penală, făcând o evaluare a probatoriului administrat în raport cu motivele de apel invocate de apelantul inculpat T.B.T. și soluția dispusă de prima instanță.

De asemenea instanța de apel a demonstrat de ce a desființat prima hotărâre pleiunțată de instanța de fond și de ce faptele inculpatului realizează conținutul infracțiunii de luare de mită cu aplicarea art. 42 alin. (1) prin prisma actelor materiale reținute în ambele rechizitorii.

Modalitatea de motivare a hotărârii judecătorești pleiunțată în apel reflectă o examinare efectivă asupra mijloacelor de probă și evidențiază concluziile care rezultă întocmai în dispozitivul hotărârii ca urmare a acestei examinări, a argumentelor și reținerea unora dintre acestea, în raport cu motivele de apel invocate de inculpatul T., așa încât hotărârea nu poate fi supusă sancțiunii care vizează nulitatea relativă, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. respectiv VII Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. invocat de către inculpatul T.B.T., Înalta Curte constată că nu este fondat.

Inculpatul T. a arătat că eroarea gravă de fapt, având drept consecință pleiunțarea hotărârilor greșite de condamnare la instanța de fond și de apel, rezultă din modalitatea analizării mijloacelor de probă administrate în cursul cercetării judecătorești care au condus la stabilirea vinovăției inculpatului.

Prima instanță a reținut că se reține vinovăția inculpatului T.B.T., incriminatorie fiind declarația inculpatului L.D. și interceptările convorbirilor telefonice redate în vol. I al rechizitoriului (filele 262-303), aceste mijloace de probă justificând, în opinia instanței decizia de condamnare.

Declarația inculpatului L.D. a fost dată în scopul incriminării inculpatului T.B.T. și în scopul de a beneficia de dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

Pentru acest motiv de casare a solicitat achitarea inculpatului T.B.T. în raport de dispozițiile art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 254 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de luare de mită „fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri".

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită, astfel cum rezultă din textul de lege sus-arătat, poate fi săvârșit alternativ în oricare dintre cele patru modalități normative, printr-o acțiune, constând în pretinderea ori primirea de bani sau de alte foloase ce nu i se cuvin funcționarului, ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, sau printr-o inacțiune, nerespingerea unei astfel de promisiuni.

În situația în care elementul material al laturii obiective îmbracă forma pretinderii, inițiativa este a funcționarului corupt și constă în fapta de a pretinde bani sau alte foloase necuvenite, în împrejurările și scopurile prevăzute de lege. A pretinde înseamnă a cere, a formula o anumită pretenție. Pretinderea poate fi făcută direct sau indirect, adică printr-o persoană interpusă și se poate realiza prin cuvinte, scrisori, semne, comunicare înțeleasă de cel căruia îi este adresată, putând a fi atât expresă cât și aluzivă, ocolitoare.

Atunci când acțiunea de pretindere se realizează prin mijloace aluzive acestea trebuie să aibă o semnificație exactă, precisă, să sugereze neîndoielnic, neechivoc, cererea de bani sau foloase necuvenite, aceasta trebuind să fie înțeleasă ca atare de către cel căruia i se adresează.

Pentru a fi conturată latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită, elementul material al acesteia trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative:

a) pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii trebuie să se refere la bani sau la alte foloase;

b) banii sau celelalte foloase pretinse ori primite sau a căror promisiuni a fost acceptată ori nu a fost respinsă, să fie necuvenite, să nu fie legal datorate;

c) săvârșirea oricăreia dintre faptele care pot determina elementul material al laturii obiective a infracțiunii trebuie să fie anterioară sau concomitentă cu îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii actului privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului, ori cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri; d)actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, întârziere se pretind, primesc, acceptă sau nu se resping banii sau alte foloase necuvenite, trebuie să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu sau contrar acestor îndatoriri.

Pentru existența laturii obiective a infracțiunii de luare de mită este cerută și o urmare imediată care constă în starea de pericol creată pentru relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a serviciului, a autorității, prestigiului și credibilității acestora, prin fapta lipsită de probitate a funcționarului de a pretinde, primi, accepta sau de a nu respinge bani sau alte foloase oferite acestuia, în scopul prevăzut de legiuitor în art. 254 C. pen.

Infracțiunea de luare de mită se săvârșește numai cu intenție directă, calificată de scop, fapt ce rezultă fără echivoc din textul incriminator care impune ca fapta funcționarului de a pretinde ori de a primi bani sau alte foloase ce nu i se cuvin, ori de a accepta promisiunea de astfel de foloase sau de a nu o respinge, să fie săvârșită în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, sau de a efectua un act contrar acestor îndatoriri.

Pentru existența intenției calificate și deci a infracțiunii de luare de mită, nu este necesară însă realizarea scopului cerut, fiind suficient ca funcționarul să acționeze urmărind aceasta.

Potrivit alin. (2) al art. 254 C. pen. fapta este mai gravă dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control.

Astfel, agravanta ia în considerare calitatea specială a făptuitorul care este un funcționar cu atribuții de control, atribuții care constituie o condiție a subiectului formei calificate a infracțiunii de luare de mită presupunând examinarea sau analiza permanentă ori periodică a unei activități sau situații, în vederea urmăririi evoluției acesteia sau luării de măsuri de remediere, iar nu simpla constatare, surprindere sau înregistrare a unei realități.

Atribuțiile de control ale inculpatului T.B.T. rezultă din fișa postului din 10 ianuarie 2006 (filele 114-119 Dosar nr. 56/P/2006 și filele 211-216) și fișa postului 13 mai 2005 (filele 206-210 Dosar nr. 92/P/2006), așa cum au fost detaliate în amănunt la pct. IV, în prezenta decizie, respectiv în motivarea respingerii motivului de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., invocat de către recurentul inculpat T.B.T..

Împrejurarea că inculpatul T.B.T. în calitate de ofițer de poliție în grad de inspector, având atribuții de examinare a cunoștințelor candidaților în vederea obținerii permiselor de conducere, în perioada 2005-2006, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în realizarea unei rezoluții infracționale unice, a pretins și a acceptat în mod repetat sume de bani între 100 și 800 de euro, prin intermediul învinuiților P.A.D. și T.D. pentru a înlesni denunțătorilor H.G.F., T.V., G.P., T.G. și D.I. promovarea frauduloasă a examenului susținut de aceștia în vederea obținerii permisului de conducere, și în aceiași perioadă, respectiv 2005-2006, în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în realizarea unei rezoluții infracționale unice, a pretins și a acceptat în mod repetat sume de bani între 100 și 800 de euro, și bunuri, printre care pomi de crăciun și o jumătate de vițel, prin intermediul inculpaților P.A.D. și L.D., și a învinuiților B.G. și Ș.D. pentru a-i ajuta pe învinuitul I.M. și făptuitorii B.V., P.I., G.C., R.M., G.B., L.N., C.V., P.I., M.V.I., R.D., S.I., S.F. să promoveze în mod fraudulos examenul pentru obținerea permisului de conducere auto întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată și agravată, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Toată activitatea infracțională a inculpatului T.B.T. rezultă din declarațiile inculpaților P.A.D. (fila 76 Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006, filele 235-236 Dosar nr. 92/P/2006) și T.D., martorilor H.G.F. (filele 32-34 dosar urm.pen. 92), T.V. (filele 44-49 Dosar urmărire penală nr. 92/P/2006), G.P. (filele 109-113 dosar urm. pen 92.), T.G. (filele 162-166 Dosar urm. pen. nr. 92/P/2006) și D.I. (filele 142-144 Dosar urm. pen. nr. 92/P/2006) și a inculpatului L.D. (fila 88 Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006), și a învinuiților B.G. (filele 356-359 Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006) și Ș.D. (filele 352-353 Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006) a învinuitului I.M. (proces verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșă fotografică recunoscându-l pe T.B. la poziția nr. 7, ca fiind cel care i-a făcut semne în sala de susținere a examenului pentru completarea corecta a chestionarului, filele 342-350 Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006 vol.

I) și făptuitorilor B.V. (filele 1-5 Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006 vol. II), G.B. (proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa fotografică recunoscându-l pe T.B. la poziția nr. 7, ca fiind cel care i-a făcut semne în sală de susținere a examenului pentru completarea corecta a chestionarului, filele 65-68 Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006 vol II), L.N. (planșă foto de recunoaștere a inculpatului T.B. filele 50-55 Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006 vol. II), C.V. (proces verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșă fotografică recunoscându-l pe T.B. la poziția nr. 7, ca fiind cel care i-a făcut semne în sala de susținere a examenului pentru completarea corecta a chestionarului, filele 78-86 Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006 vol.

II), P.I. (proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa fotografică recunoscându-l pe T.B. la poziția nr. 7, ca fiind cel care i-a făcut semne în sală de susținere a examenului pentru completarea corecta a chestionarului filele 87-104 Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006 vol. II), M.V.I. (declarația și planșa foto de recunoaștere după planșa fotografică recunoscându-l pe T.B. la poziția nr. 7, ca fiind cel care i-a făcut semne în sală de susținere a examenului pentru completarea corecta a chestionarului filele 172-195 Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006 vol.

II), R.D.B. (proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa fotografică recunoscându-l pe T.B. la poziția nr. 7, ca fiind cel care i-a făcut semne în sală de susținere a examenului pentru completarea corecta a chestionarului, filele 160-176 Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006 vol. II), S.I. (proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa fotografică recunoscându-l pe T.B. la poziția nr. 7, ca fiind cel care i-a făcut semne în sală de susținere a examenului pentru completarea corecta a chestionarului filele 196-215 Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006 vol.II), S.F. (declarație și proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa fotografică recunoscându-l pe T.B. la poziția nr. 7, ca fiind cel care i-a făcut semne în sală de susținere a examenului pentru completarea corecta a chestionarului filele 105-115 Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006 vol.

II).

De asemenea din nota privind redarea conținutului SMS-urilor transmise în data de 12 decembrie 2005 între T.B.T. și P.A.D. (filele 344-345 Dosar urm. pen. nr. 92/P/2006) și a notelor privind convorbirile telefonice purtate la data de 12 decembrie 2005 și 16 decembrie 2005 de către T.B.T. și o persoană neidentificată(fila 346 Dosar urm. pen. nr. 92/P/2006), nota privind conținutul convorbirii telefonice purtate la data de 16 decembrie 2005 între T.B.T. și P.A. (fila 349 Dosar urm. pen.nr. 92/P/2006), nota privind redarea conținutului SMS-ului transmis în data de 22 decembrie 2005 transmis de către T.V. către postul telefonic care aparținea inculpatului T.B.T. (fila 350 Dosar urm. pen. nr. 92/P/2006), care se coroborează cu declarațiile denunțătorilor și martorilor amintiți anterior cu procesele verbale de recunoaștere din planșele fotografice a inculpatului T.B.T. dar și cu declarațiile martorilor P.I., G.C., R.M., (filele 15-20, 22-31, 32-38 date în Dosar urm. pen. nr. 56/P/2006, vol. II), care au arătat în conținutul declaraților semnele care le-au fost sugerate la momentul când au susținut examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere, semne făcute de către cei doi polițiști de la sala, respectiv „polițistul în tricou alb" și „polițistul în tricou negru" întocmai cum au fost atenționați de către inculpatul P.A.D., iar R.M. și G.C. fiind prezente și la realizarea flagrantului inculpatului P.A.D., toate acestea sunt probe certe care duc la convingerea instanței de recurs că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată și agravată, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. infracțiune săvârșită de către inculpatul T.B.T..

Susținerea apărării că declarația inculpatului L.D. a fost dată în scopul incriminării inculpatului T.B.T. și în scopul de a beneficia de dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, este lipsită de relevanță atâta timp cât activitatea infracțională a inculpatului a fost dovedită prin toate mijloacele de probă amintite anterior.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că Instanța de Apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și în raport de dispozițiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj și de inculpații T.B.T., L.D., P.A.D. și T.D. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 8 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpații la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. -Serviciul Teritorial Cluj și de inculpații T.B.T., L.D., P.A.D. și T.D. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 8 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurenții inculpați T.B.T. și L.D., la plata sumelor de câte 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați P.A.D. și T.D. la plata sumelor de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pleiunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2011.